LEGEA Nr. 554 Din 2 Decembrie 2004

11
Parlamentul României Legea contenciosului administrativ*) Nr. 554 din 2 decembrie 2004 Publicată în: Baza de date "EUROLEX" *) Declinare de răspundere: Textul prezentei forme actualizate nu are caracter oficial. **) Notă: Text realizat la G&G CONSULTING, Departamentul juridic (M.H.) Cuprinde toate modificările aduse actului oficial, inclusiv cele prevăzute în: L. Nr. 138/15.10.2014 Publicată în M.Of. Nr. 753/16.10.2014 Articolele care au suferit modificări sunt marcate cu albastru în Cuprins. Pentru a le vizualiza, selectaţi articolul şi daţi click pe butonul Istoric. ***) Trimiterile la Codul de procedură civilă din 1865 se consideră a fi făcute la dispoziţiile corespunzătoare înlocuitoare din noul Cod de procedură civilă (a se vedea art. 2 din Legea nr. 76/2012). ****) Cauzele aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei. Prin excepţie, punerea în executare a hotărârilor definitive şi irevocabile pronunţate în temeiul Legii nr. 29/1990 şi neexecutate la data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 se face în conformitate cu prevederile acesteia. Dispoziţiile referitoare la excepţia de nelegalitate şi la garanţiile procesuale prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007. Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ. Hotărârile judecătoreşti pronunţate în baza Legii nr. 554/2004, rămase definitive şi irevocabile fără soluţionarea pe fond a excepţiei de nelegalitate, care a fost respinsă ca inadmisibilă, pot forma obiectul unei cereri de revizuire, care se poate introduce în termen de 3 luni de la data de 02.08.2007. (art. II şi III din Legea nr. 262/2007) Parlamentul României adoptă prezenta lege. Cap. I Dispoziţii generale Art. 1 - Subiectele de sesizare a instanţei (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public. (2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într- un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. (3) Avocatul Poporului, în urma controlului realizat, potrivit legii sale organice, dacă apreciază că ilegalitatea actului sau refuzul autorităţii administrative de a-şi realiza atribuţiile legale nu poate fi înlăturat decât prin justiţie, poate sesiza instanţa competentă de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate. Dacă petiţionarul nu îşi însuşeşte acţiunea formulată de Avocatul Poporului la primul termen de judecată, instanţa de contencios administrativ anulează cererea. (4) Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute de legea sa organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor se datorează existenţei unor acte administrative unilaterale individuale ale autorităţilor publice emise cu exces de putere, cu acordul prealabil al acestora, sesizează instanţa de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în LEGEA Nr. 554 din 2 decembrie 2004 Text extras din aplicaţia EurolexPhp v.1.11 dezvoltată de G&G Consulting SRL pagina 1/11

Transcript of LEGEA Nr. 554 Din 2 Decembrie 2004

  • Parlamentul RomnieiLegea contenciosului administrativ*)

    Nr. 554 din 2 decembrie 2004

    Publicat n: Baza de date "EUROLEX"

    *) Declinare de rspundere: Textul prezentei forme actualizate nu are caracter oficial.

    **) Not:Text realizat la G&G CONSULTING, Departamentul juridic (M.H.)Cuprinde toate modificrile aduse actului oficial, inclusiv cele prevzute n:L. Nr. 138/15.10.2014 Publicat n M.Of. Nr. 753/16.10.2014Articolele care au suferit modificri sunt marcate cu albastru n Cuprins.Pentru a le vizualiza, selectai articolul i dai click pe butonul Istoric.

    ***) Trimiterile la Codul de procedur civil din 1865 se consider a fi fcute la dispoziiilecorespunztoare nlocuitoare din noul Cod de procedur civil (a se vedea art. 2 din Legea nr. 76/2012).

    ****) Cauzele aflate pe rolul instanelor la data intrrii n vigoare a Legii nr. 554/2004 vor continua s sejudece potrivit legii aplicabile n momentul sesizrii instanei. Prin excepie, punerea n executare a hotrrilordefinitive i irevocabile pronunate n temeiul Legii nr. 29/1990 i neexecutate la data intrrii n vigoare aLegii nr. 554/2004 se face n conformitate cu prevederile acesteia. Dispoziiile referitoare la excepia de nelegalitate i la garaniile procesuale prevzute de Legea nr.554/2004, cu modificrile ulterioare, se aplic i cauzelor aflate pe rolul instanelor la data intrrii n vigoarea Legii nr. 262/2007. Excepia de nelegalitate poate fi invocat i pentru actele administrative unilateraleemise anterior intrrii n vigoare a Legii nr. 554/2004, n forma sa iniial, cauzele de nelegalitate urmnd a fianalizate prin raportare la dispoziiile legale n vigoare la momentul emiterii actului administrativ. Hotrrile judectoreti pronunate n baza Legii nr. 554/2004, rmase definitive i irevocabile frsoluionarea pe fond a excepiei de nelegalitate, care a fost respins ca inadmisibil, pot forma obiectul uneicereri de revizuire, care se poate introduce n termen de 3 luni de la data de 02.08.2007. (art. II i III din Legeanr. 262/2007)

    Parlamentul Romniei adopt prezenta lege.

    Cap. I Dispoziii generale

    Art. 1 - Subiectele de sesizare a instanei (1) Orice persoan care se consider vtmat ntr-un drept al su ori ntr-un interes legitim, de ctre oautoritate public, printr-un act administrativ sau prin nesoluionarea n termenul legal a unei cereri, se poateadresa instanei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaterea dreptuluipretins sau a interesului legitim i repararea pagubei ce i-a fost cauzat. Interesul legitim poate fi att privat,ct i public. (2) Se poate adresa instanei de contencios administrativ i persoana vtmat ntr-un drept al su sau ntr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. (3) Avocatul Poporului, n urma controlului realizat, potrivit legii sale organice, dac apreciaz cilegalitatea actului sau refuzul autoritii administrative de a-i realiza atribuiile legale nu poate fi nlturatdect prin justiie, poate sesiza instana competent de contencios administrativ de la domiciliul petentului.Petiionarul dobndete de drept calitatea de reclamant, urmnd a fi citat n aceast calitate. Dac petiionarulnu i nsuete aciunea formulat de Avocatul Poporului la primul termen de judecat, instana de contenciosadministrativ anuleaz cererea. (4) Ministerul Public, atunci cnd, n urma exercitrii atribuiilor prevzute de legea sa organic, apreciazc nclcrile drepturilor, libertilor i intereselor legitime ale persoanelor se datoreaz existenei unor acteadministrative unilaterale individuale ale autoritilor publice emise cu exces de putere, cu acordul prealabilal acestora, sesizeaz instana de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediulpersoanei juridice vtmate. Petiionarul dobndete de drept calitatea de reclamant, urmnd a fi citat n

    LEGEA Nr. 554 din 2 decembrie 2004

    Text extras din aplicaia EurolexPhp v.1.11 dezvoltat de G&G Consulting SRL

    pagina 1/11

  • aceast calitate. (5) Cnd Ministerul Public apreciaz c prin emiterea unui act administrativ normativ se vatm un intereslegitim public, sesizeaz instana de contencios administrativ competent de la sediul autoritii publiceemitente. (6) Autoritatea public emitent a unui act administrativ unilateral nelegal poate s solicite instaneianularea acestuia, n situaia n care actul nu mai poate fi revocat ntruct a intrat n circuitul civil i a produsefecte juridice. n cazul admiterii aciunii, instana se pronun, dac a fost sesizat prin cererea de chemare njudecat, i asupra validitii actelor juridice ncheiate n baza actului administrativ nelegal, precum i asupraefectelor juridice produse de acestea. Aciunea poate fi introdus n termen de un an de la data emiterii actului. (7) Persoana vtmat n drepturile sau n interesele sale legitime prin ordonane sau dispoziii dinordonane ale Guvernului neconstituionale se poate adresa instanei de contencios administrativ, n condiiileprezentei legi. (8) Prefectul, Agenia Naional a Funcionarilor Publici i orice subiect de drept public pot introduceaciuni n contencios administrativ, n condiiile prezentei legi i ale legilor speciale. (9) La soluionarea cererilor n contencios administrativ, reprezentantul Ministerului Public poate participa,n orice faz a procesului, ori de cte ori apreciaz c este necesar pentru aprarea ordinii de drept, adrepturilor i libertilor cetenilor. Art. 2 - Semnificaia unor termeni (1) n nelesul prezentei legi, termenii i expresiile de mai jos au urmtoarele semnificaii: a) persoan vtmat - orice persoan titular a unui drept ori a unui interes legitim, vtmat de o autoritatepublic printr-un act administrativ sau prin nesoluionarea n termenul legal a unei cereri; n sensul prezenteilegi, sunt asimilate persoanei vtmate i grupul de persoane fizice, fr personalitate juridic, titular al unordrepturi subiective sau interese legitime private, precum i organismele sociale care invoc vtmarea prinactul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor i intereselor legitime ale unorpersoane fizice determinate; b) autoritate public - orice organ de stat sau al unitilor administrativ-teritoriale care acioneaz, n regimde putere public, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autoritilor publice, n sensulprezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obinut statut de utilitate public sausunt autorizate s presteze un serviciu public, n regim de putere public; c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate public, nregim de putere public, n vederea organizrii executrii legii sau a executrii n concret a legii, care dnatere, modific sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, n sensul prezentei legi, icontractele ncheiate de autoritile publice care au ca obiect punerea n valoare a bunurilor proprietatepublic, executarea lucrrilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziiile publice; prin legispeciale pot fi prevzute i alte categorii de contracte administrative supuse competenei instanelor decontencios administrativ; d) act administrativ-jurisdicional - actul emis de o autoritate administrativ nvestit, prin lege organic, cuatribuii de jurisdicie administrativ special; e) jurisdicie administrativ special - activitatea nfptuit de o autoritate administrativ care are, conformlegii organice speciale n materie, competena de soluionare a unui conflict privind un act administrativ, dupo procedur bazat pe principiile contradictorialitii, asigurrii dreptului la aprare i independeneiactivitii administrativ-jurisdicionale; f) contencios administrativ - activitatea de soluionare de ctre instanele de contencios administrativcompetente potrivit legii organice a litigiilor n care cel puin una dintre pri este o autoritate public, iarconflictul s-a nscut fie din emiterea sau ncheierea, dup caz, a unui act administrativ, n sensul prezentei legi,fie din nesoluionarea n termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un dreptsau la un interes legitim; g) instan de contencios administrativ, denumit n continuare instan - Secia de contencios administrativi fiscal a naltei Curi de Casaie i Justiie, seciile de contencios administrativ i fiscal ale curilor de apeli tribunalele administrativ-fiscale; h) nesoluionare n termenul legal a unei cereri - faptul de a nu rspunde solicitantului n termen de 30 dezile de la nregistrarea cererii, dac prin lege nu se prevede alt termen; i) refuz nejustificat de a soluiona o cerere - exprimarea explicit, cu exces de putere, a voinei de a nurezolva cererea unei persoane; este asimilat refuzului nejustificat i nepunerea n executare a actuluiadministrativ emis ca urmare a soluionrii favorabile a cererii sau, dup caz, a plngerii prealabile; j) plngere prealabil - cererea prin care se solicit autoritii publice emitente sau celei ierarhic

    LEGEA Nr. 554 din 2 decembrie 2004

    Text extras din aplicaia EurolexPhp v.1.11 dezvoltat de G&G Consulting SRL

    pagina 2/11

  • superioare, dup caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, n sensulrevocrii sau modificrii acestuia; k) acte care privesc raporturile cu Parlamentul - actele emise de o autoritate public, n realizareaatribuiilor sale, prevzute de Constituie sau de o lege organic, n raporturile de natur politic cuParlamentul; l) act de comandament cu caracter militar - actul administrativ referitor la problemele strict militare aleactivitii din cadrul forelor armate, specifice organizrii militare, care presupun dreptul comandanilor de ada ordine subordonailor n aspecte privitoare la conducerea trupei, n timp de pace sau rzboi ori, dup caz,la ndeplinirea serviciului militar; m) serviciu public - activitatea organizat sau, dup caz, autorizat de o autoritate public, n scopulsatisfacerii unui interes legitim public; n) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autoritilor publice prin nclcarea limitelorcompetenei prevzute de lege sau prin nclcarea drepturilor i libertilor cetenilor; o) drept vtmat - orice drept prevzut de Constituie, de lege sau de alt act normativ, cruia i se aduce oatingere printr-un act administrativ; p) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumit conduit, n considerarea realizrii unui dreptsubiectiv viitor i previzibil, prefigurat; r) interes legitim public - interesul care vizeaz ordinea de drept i democraia constituional, garantareadrepturilor, libertilor i ndatoririlor fundamentale ale cetenilor, satisfacerea nevoilor comunitare,realizarea competenei autoritilor publice; s) organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale, sindicate, asociaii, fundaii i altele asemenea,care au ca obiect de activitate protecia drepturilor diferitelor categorii de ceteni sau, dup caz, bunafuncionare a serviciilor publice administrative; ) pagub iminent - prejudiciul material viitor i previzibil sau, dup caz, perturbarea previzibil grav afuncionrii unei autoriti publice sau a unui serviciu public; t) cazuri bine justificate - mprejurrile legate de starea de fapt i de drept, care sunt de natur s creeze ondoial serioas n privina legalitii actului administrativ; ) instan de executare - instana care a soluionat fondul litigiului de contencios administrativ. (2) Se asimileaz actelor administrative unilaterale i refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare laun drept sau la un interes legitim ori, dup caz, faptul de a nu rspunde solicitantului n termenul legal. Art. 3 - Tutela administrativ (1) Prefectul poate ataca direct n faa instanei de contencios administrativ actele emise de autoritileadministraiei publice locale, dac le consider nelegale; aciunea se formuleaz n termenul prevzut la art. 11alin. (1), care ncepe s curg de la momentul comunicrii actului ctre prefect i n condiiile prevzute deprezenta lege. Aciunea introdus de prefect este scutit de taxa de timbru. (2) Agenia Naional a Funcionarilor Publici poate ataca n faa instanei de contencios administrativactele autoritilor publice centrale i locale prin care se ncalc legislaia privind funcia public, ncondiiile prezentei legi i ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcionarilor publici, republicat. (3) Pn la soluionarea cauzei, actul atacat potrivit alin. (1) i (2) este suspendat de drept. Art. 4 - Excepia de nelegalitate (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate ficercetat oricnd n cadrul unui proces, pe cale de excepie, din oficiu sau la cererea prii interesate. (2) Instana nvestit cu fondul litigiului i n faa creia a fost invocat excepia de nelegalitate, constatndc de actul administrativ cu caracter individual depinde soluionarea litigiului pe fond, este competent s sepronune asupra excepiei, fie printr-o ncheiere interlocutorie, fie prin hotrrea pe care o va pronuna ncauz. n situaia n care instana se pronun asupra excepiei de nelegalitate prin ncheiere interlocutorie,aceasta poate fi atacat odat cu fondul. (3) n cazul n care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instana n faacreia a fost invocat excepia de nelegalitate va soluiona cauza, fr a ine seama de actul a crui nelegalitatea fost constatat. (4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepiei de nelegalitate. Controluljudectoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercit de ctre instana de contenciosadministrativ n cadrul aciunii n anulare, n condiiile prevzute de prezenta lege. Art. 5 - Actele nesupuse controlului i limitele controlului (1) Nu pot fi atacate n contenciosul administrativ:

    LEGEA Nr. 554 din 2 decembrie 2004

    Text extras din aplicaia EurolexPhp v.1.11 dezvoltat de G&G Consulting SRL

    pagina 3/11

  • a) actele administrative ale autoritilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul; b) actele de comandament cu caracter militar. (2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea saudesfiinarea crora se prevede, prin lege organic, o alt procedur judiciar. (3)*) Actele administrative emise pentru aplicarea regimului strii de rzboi, al strii de asediu sau al celeide urgen, cele care privesc aprarea i securitatea naional ori cele emise pentru restabilirea ordiniipublice, precum i pentru nlturarea consecinelor calamitilor naturale, epidemiilor i epizootiilor pot fiatacate numai pentru exces de putere. (4) n litigiile prevzute la alin. (3) nu sunt aplicabile prevederile art. 14 i 21._____________ *) Sintagma "cele care privesc aprarea i securitatea naional" cuprins de alin. (3) a fost declaratneconstituional prin D.C.C. nr. 302/2011. Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituie, "Dispoziiile din legile iordonanele n vigoare, precum i cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituionale, i nceteazefectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curii Constituionale dac, n acest interval,Parlamentul sau Guvernul, dup caz, nu pun de acord prevederile neconstituionale cu dispoziiile Constituiei.Pe durata acestui termen, dispoziiile constatate ca fiind neconstituionale sunt suspendate de drept".

    Art. 6 - Actele administrativ-jurisdicionale (1) Jurisdiciile administrative speciale sunt facultative i gratuite. (2) Actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, s fac obiectul unei jurisdicii specialeadministrative pot fi atacate la instana de contencios administrativ, cu respectarea dispoziiilor art. 7 alin. (1),dac partea nelege s nu exercite procedura administrativ-jurisdicional. (3) Actul administrativ-jurisdicional pentru care, prin lege organic special, se prevede o cale de atac nfaa unei alte jurisdicii administrative speciale poate fi atacat direct la instana de contencios administrativ, ntermen de 15 zile de la comunicare, dac partea nelege s renune la calea administrativ-jurisdicional deatac. (4) Dac partea care a optat pentru jurisdicia administrativ special sau pentru calea de atac la un altorgan administrativ-jurisdicional nelege s renune la aceasta n timpul soluionrii litigiului, este obligats notifice decizia de renunare organului administrativ-jurisdicional n cauz. Partea sesizeaz instana decontencios administrativ n termen de 15 zile de la notificare. n aceast situaie, procedura administrativprealabil prevzut de art. 7 nu se mai efectueaz.

    Cap. II Procedura de soluionare a cererilor n contenciosul administrativ

    Art. 7 - Procedura prealabil (1) nainte de a se adresa instanei de contencios administrativ competente, persoana care se considervtmat ntr-un drept al su ori ntr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie s soliciteautoritii publice emitente sau autoritii ierarhic superioare, dac aceasta exist, n termen de 30 de zile de ladata comunicrii actului, revocarea, n tot sau n parte, a acestuia. (11) n cazul actului administrativ normativ, plngerea prealabil poate fi formulat oricnd. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile i n ipoteza n care legea special prevede o proceduradministrativ-jurisdicional, iar partea nu a optat pentru aceasta. (3) Este ndreptit s introduc plngere prealabil i persoana vtmat ntr-un drept al su sau ntr-uninteres legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentuln care a luat cunotin, pe orice cale, de existena acestuia, n limitele termenului de 6 luni prevzut la alin.(7). (4) Plngerea prealabil, formulat potrivit prevederilor alin. (1), se soluioneaz n termenul prevzut laart. 2 alin. (1) lit. g). (5) n cazul aciunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenia Naional aFuncionarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vtmate prin ordonane sau dispoziiidin ordonane, precum i n cazurile prevzute la art. 2 alin. (2) i la art. 4 nu este obligatorie plngereaprealabil. (6) Plngerea prealabil n cazul aciunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaiaconcilierii n cazul litigiilor comerciale, dispoziiile Codului de procedur civil fiind aplicabile n mod

    LEGEA Nr. 554 din 2 decembrie 2004

    Text extras din aplicaia EurolexPhp v.1.11 dezvoltat de G&G Consulting SRL

    pagina 4/11

  • corespunztor. n acest caz, plngerea trebuie fcut n termenul de 6 luni prevzut la alin. (7), care va ncepes curg: a) de la data ncheierii contractului, n cazul litigiilor legate de ncheierea lui; b) de la data modificrii contractului sau, dup caz, de la data refuzului cererii de modificare fcute de ctreuna dintre pri, n cazul litigiilor legate de modificarea contractului; c) de la data nclcrii obligaiilor contractuale, n cazul litigiilor legate de executarea contractului; d) de la data expirrii duratei contractului sau, dup caz, de la data apariiei oricrei alte cauze care atragestingerea obligaiilor contractuale, n cazul litigiilor legate de ncetarea contractului; e) de la data constatrii caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, n cazul litigiilor legate deinterpretarea contractului. (7)*) Plngerea prealabil n cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motivetemeinice, i peste termenul prevzut la alin. (1), dar nu mai trziu de 6 luni de la data emiterii actului.Termenul de 6 luni este termen de prescripie._____________ *) Dispoziiile alin. 7 au fost declarate neconstituionale prin Decizia Curii Constituionale Nr. 797/2007,astfel cum aceasta a fost rectificat, n msura n care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplicplngerii prealabile formulate de persoana vtmat ntr-un drept al su sau ntr-un interes legitim, printr-un actadministrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

    Art. 8 - Obiectul aciunii judiciare (1)*) Persoana vtmat ntr-un drept recunoscut de lege sau ntr-un interes legitim printr-un act administrativunilateral, nemulumit de rspunsul primit la plngerea prealabil sau care nu a primit niciun rspuns ntermenul prevzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instana de contencios administrativ competent, pentrua solicita anularea n tot sau n parte a actului, repararea pagubei cauzate i, eventual, reparaii pentru daunemorale. De asemenea, se poate adresa instanei de contencios administrativ i cel care se consider vtmatntr-un drept sau interes legitim al su prin nesoluionarea n termen sau prin refuzul nejustificat de soluionarea unei cereri, precum i prin refuzul de efectuare a unei anumite operaiuni administrative necesare pentruexercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim._____________ *) Prin D.C.C. nr. 459/2014, Curtea Constituional a constatat c dispoziiile art. 8 alin. (1) raportate la art.2 alin. (1) lit. c) teza nti sunt constituionale n msura n care se interpreteaz n sensul c decretelePreedintelui privind numirea judectorilor la Curtea Constituional sunt excluse din sfera controluluijudectoresc sub aspectul verificrii ndeplinirii condiiei "naltei competene profesionale".

    (11) Persoanele fizice i persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocaprarea unui interes legitim public numai n subsidiar, n msura n care vtmarea interesului legitim publicdecurge logic din nclcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. (12) Prin derogare de la dispoziiile alin. (1), aciunile ntemeiate pe nclcarea unui interes legitim publicpot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autoritii prte s emit un act sau un alt nscris,respectiv s efectueze o anumit operaiune administrativ, sub sanciunea penalitilor de ntrziere sau aamenzii, prevzute la art. 24 alin. (2). (2) Instana de contencios administrativ este competent s soluioneze litigiile care apar n fazelepremergtoare ncheierii unui contract administrativ, precum i orice litigii legate de ncheierea, modificarea,interpretarea, executarea i ncetarea contractului administrativ. (3) La soluionarea litigiilor prevzute la alin. (2) se are n vedere regula dup care principiul libertiicontractuale este subordonat principiului prioritii interesului public. Art. 9*) - Aciunile mpotriva ordonanelor Guvernului (1) Persoana vtmat ntr-un drept al su ori ntr-un interes legitim prin ordonane sau dispoziii dinordonane poate introduce aciune la instana de contencios administrativ, nsoit de excepia deneconstituionalitate, n msura n care obiectul principal nu este constatarea neconstituionalitii ordonaneisau a dispoziiei din ordonan. (2) Instana de contencios administrativ, dac apreciaz c excepia ndeplinete condiiile prevzute de art.29 alin. (1) i (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea i funcionarea Curii Constituionale, republicat,sesizeaz, prin ncheiere motivat, Curtea Constituional i suspend soluionarea cauzei pe fond. (3) Dup pronunarea Curii Constituionale, instana de contencios administrativ repune cauza pe rol i d

    LEGEA Nr. 554 din 2 decembrie 2004

    Text extras din aplicaia EurolexPhp v.1.11 dezvoltat de G&G Consulting SRL

    pagina 5/11

  • termen, cu citarea prilor. Dac ordonana sau o dispoziie a acesteia a fost declarat neconstituional,instana soluioneaz fondul cauzei; n caz contrar, aciunea se respinge ca inadmisibil. (4) n situaia n care decizia de declarare a neconstituionalitii este urmarea unei excepii ridicate n altcauz, aciunea poate fi introdus direct la instana de contencios administrativ competent, n limitele unuitermen de decdere de un an, calculat de la data publicrii deciziei Curii Constituionale n Monitorul Oficialal Romniei, Partea I. (5) Aciunea prevzut de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despgubiri pentruprejudiciile cauzate prin ordonane ale Guvernului, anularea actelor administrative emise n baza acestora,precum i, dup caz, obligarea unei autoriti publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea uneianumite operaiuni administrative._____________ *) Dispoziiile art. 9 au fost declarate neconstituionale prin Decizia Curii Constituionale Nr. 660/2007, nmsura n care permit ca aciunea introdus la instana de contencios administrativ s aib ca obiect principalconstatarea neconstituionalitii unei ordonane sau a unei dispoziii dintr-o ordonan. Ulterior deciziei CuriiConstituionale, alin. 1 a fost modificat prin L. Nr.100/2008.

    Art. 10 - Instana competent (1) Litigiile privind actele administrative emise sau ncheiate de autoritile publice locale i judeene,precum i cele care privesc taxe i impozite, contribuii, datorii vamale, precum i accesorii ale acestora depn la 1.000.000 de lei se soluioneaz n fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind acteleadministrative emise sau ncheiate de autoritile publice centrale, precum i cele care privesc taxe iimpozite, contribuii, datorii vamale, precum i accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei sesoluioneaz n fond de seciile de contencios administrativ i fiscal ale curilor de apel, dac prin legeorganic special nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritile publice centrale care au ca obiectsume reprezentnd finanarea nerambursabil din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, sesoluioneaz n fond de seciile de contencios administrativ i fiscal ale curilor de apel. (2) Recursul mpotriva sentinelor pronunate de tribunalele administrativ-fiscale se judec de seciile decontencios administrativ i fiscal ale curilor de apel, iar recursul mpotriva sentinelor pronunate de seciilede contencios administrativ i fiscal ale curilor de apel se judec de Secia de contencios administrativ ifiscal a naltei Curi de Casaie i Justiie, dac prin lege organic special nu se prevede altfel. (3) Reclamantul se poate adresa instanei de la domiciliul su sau celei de la domiciliul prtului. Dacreclamantul a optat pentru instana de la domiciliul prtului, nu se poate invoca excepia necompeteneiteritoriale. Art. 11 - Termenul de introducere a aciunii (1) Cererile prin care se solicit anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ,recunoaterea dreptului pretins i repararea pagubei cauzate se pot introduce n termen de 6 luni de la: a) data comunicrii rspunsului la plngerea prealabil; b) data comunicrii refuzului nejustificat de soluionare a cererii; c) data expirrii termenului de soluionare a plngerii prealabile, respectiv data expirrii termenului legalde soluionare a cererii; d) data expirrii termenului prevzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actuluiadministrativ emis n soluionarea favorabil a cererii sau, dup caz, a plngerii prealabile; e) data ncheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, n cazul contracteloradministrative. (2) Pentru motive temeinice, n cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdus i pestetermenul prevzut la alin. (1), dar nu mai trziu de un an de la data comunicrii actului, data lurii lacunotin, data introducerii cererii sau data ncheierii procesului-verbal de conciliere, dup caz. (21) n cazul suspendrii, potrivit legii speciale, a procedurii de soluionare a plngerii prealabile, termenulprevzut la alin. (1) curge dup reluarea procedurii, de la momentul finalizrii acesteia sau de la data expirriitermenului legal de soluionare, dup caz, dac a expirat termenul prevzut la alin. (2). (3) n cazul aciunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenia Naional aFuncionarilor Publici, termenul curge de la data cnd s-a cunoscut existena actului nelegal, fiind aplicabile nmod corespunztor prevederile alin. (2). (4) Ordonanele sau dispoziiile din ordonane care se consider a fi neconstituionale, precum i actele

    LEGEA Nr. 554 din 2 decembrie 2004

    Text extras din aplicaia EurolexPhp v.1.11 dezvoltat de G&G Consulting SRL

    pagina 6/11

  • administrative cu caracter normativ care se consider a fi nelegale pot fi atacate oricnd. (5) Termenul prevzut la alin. (1) este termen de prescripie, iar termenul prevzut la alin. (2) este termen dedecdere. Art. 12 - Documentele necesare Reclamantul anexeaz la aciune copia actului administrativ pe care l atac sau, dup caz, rspunsulautoritii publice prin care i se comunic refuzul rezolvrii cererii sale. n situaia n care reclamantul nu aprimit niciun rspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificat prin numrul i datanregistrrii la autoritatea public, precum i orice nscris care face dovada ndeplinirii procedurii prealabile,dac acest demers era obligatoriu. n situaia n care reclamantul introduce aciune mpotriva autoritii carerefuz s pun n executare actul administrativ emis n urma soluionrii favorabile a cererii ori a plngeriiprealabile, va depune la dosar i copia certificat dup acest act. Art. 13 - Citarea prilor, relaii (1) La primirea cererii, instana dispune citarea prilor i poate cere autoritii al crei act este atacat s icomunice de urgen acel act, mpreun cu ntreaga documentaie care a stat la baza emiterii lui, precum iorice alte lucrri necesare pentru soluionarea cauzei. (2) n situaia n care reclamant este un ter n sensul art. 1 alin. (2) sau cnd aciunea este introdus deAvocatul Poporului ori de Ministerul Public, instana va cere autoritii publice emitente s i comunice deurgen actul atacat mpreun cu documentaia care a stat la baza emiterii lui, precum i orice alte lucrrinecesare pentru soluionarea cauzei. (3) n mod corespunztor situaiilor prevzute la alin. (1) i (2), dup caz, se procedeaz i n cazulaciunilor care au ca obiect refuzul de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege sau un intereslegitim. (4) Dac autoritatea public nu trimite n termenul stabilit de instan lucrrile cerute, conductorul acesteiava fi obligat, prin ncheiere interlocutorie, s plteasc statului, cu titlu de amend judiciar, 10% din salariulminim brut pe economie pentru fiecare zi de ntrziere nejustificat. Art. 14 - Suspendarea executrii actului (1) n cazuri bine justificate i pentru prevenirea unei pagube iminente, dup sesizarea, n condiiile art. 7, aautoritii publice care a emis actul sau a autoritii ierarhic superioare, persoana vtmat poate s cearinstanei competente s dispun suspendarea executrii actului administrativ unilateral pn la pronunareainstanei de fond. n cazul n care persoana vtmat nu introduce aciunea n anularea actului n termen de 60de zile, suspendarea nceteaz de drept i fr nicio formalitate. (2) Instana soluioneaz cererea de suspendare, de urgen i cu precdere, cu citarea prilor. (3) Cnd n cauz este un interes public major, de natur a perturba grav funcionarea unui serviciu publicadministrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdus i de MinisterulPublic, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicndu-se n mod corespunztor. (4) Hotrrea prin care se pronun suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacat cu recurs ntermen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare. (5) n ipoteza n care se emite un nou act administrativ cu acelai coninut ca i cel suspendat de ctreinstan, acesta este suspendat de drept. n acest caz nu este obligatorie plngerea prealabil. (6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleai motive. (7) Suspendarea executrii actului administrativ are ca efect ncetarea oricrei forme de executare, pn laexpirarea duratei suspendrii. Art. 15 - Solicitarea suspendrii prin aciunea principal (1) Suspendarea executrii actului administrativ unilateral poate fi solicitat de reclamant, pentru motiveleprevzute la art. 14, i prin cererea adresat instanei competente pentru anularea, n tot sau n parte, a actuluiatacat. n acest caz, instana poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, pn la soluionareadefinitiv i irevocabil a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odat cu aciunea principal sauprintr-o aciune separat, pn la soluionarea aciunii n fond. (2) Dispoziiile art. 14 alin. (2) - (7) se aplic n mod corespunztor. (3) Hotrrea dat cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14alin. (4), nu suspend executarea. (4) n ipoteza admiterii aciunii de fond, msura suspendrii, dispus n condiiile art. 14, se prelungete dedrept pn la soluionarea definitiv i irevocabil a cauzei, chiar dac reclamantul nu a solicitat suspendareaexecutrii actului administrativ n temeiul alin. (1). Art. 16 - Introducerea n cauz a funcionarului

    LEGEA Nr. 554 din 2 decembrie 2004

    Text extras din aplicaia EurolexPhp v.1.11 dezvoltat de G&G Consulting SRL

    pagina 7/11

  • (1) Cererile n justiie prevzute de prezenta lege pot fi formulate i personal mpotriva persoanei care acontribuit la elaborarea, emiterea sau ncheierea actului ori, dup caz, care se face vinovat de refuzul de arezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dac se solicit plata unordespgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru ntrziere. n cazul n care aciunea se admite, persoanarespectiv poate fi obligat la plata despgubirilor, solidar cu autoritatea public prt. (2) Persoana acionat astfel n justiie l poate chema n garanie pe superiorul su ierarhic, de la care aprimit ordin scris s elaboreze sau s nu elaboreze actul. Art. 161*) - Introducerea n cauz a altor subiecte de drept Instana de contencios administrativ poate introduce n cauz, la cerere, organismele sociale interesate saupoate pune n discuie, din oficiu, necesitatea introducerii n cauz a acestora, precum i a altor subiecte dedrept._____________ *) Art. 161 a fost introdus prin L. Nr. 262/2007 publicat n M. Of. Nr. 510 din 30 iulie 2007.

    Art. 17 - Judecarea cererilor (1) Cererile adresate instanei se judec de urgen i cu precdere n edin public, n completul stabilitde lege. (2) Pentru cererile formulate n baza prezentei legi se percep taxele de timbru prevzute de Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificrile i completrile ulterioare, pentru cauzeleneevaluabile n bani, cu excepia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa lavaloare. (3) Hotrrile se redacteaz i se motiveaz n cel mult 30 de zile de la pronunare. Art. 18 - Soluiile pe care le poate da instana (1) Instana, soluionnd cererea la care se refer art. 8 alin. (1), poate, dup caz, s anuleze, n tot sau nparte, actul administrativ, s oblige autoritatea public s emit un act administrativ, s elibereze un alt nscrissau s efectueze o anumit operaiune administrativ. (2) Instana este competent s se pronune, n afara situaiilor prevzute la art. 1 alin. (6), i asupralegalitii operaiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecii. (3) n cazul soluionrii cererii, instana va hotr i asupra despgubirilor pentru daunele materiale imorale cauzate, dac reclamantul a solicitat acest lucru. (4) Atunci cnd obiectul aciunii n contencios administrativ l formeaz un contract administrativ, n funciede starea de fapt, instana poate: a) dispune anularea acestuia, n tot sau n parte; b) obliga autoritatea public s ncheie contractul la care reclamantul este ndrituit; c) impune uneia dintre pri ndeplinirea unei anumite obligaii; d) suplini consimmntul unei pri, cnd interesul public o cere; e) obliga la plata unor despgubiri pentru daunele materiale i morale. (5) Soluiile prevzute la alin. (1) i alin. (4) lit. b) i c) pot fi stabilite sub sanciunea unei penalitiaplicabile prii obligate, pentru fiecare zi de ntrziere. (6) n toate situaiile, instana poate stabili, prin dispozitiv, la cererea prii interesate, un termen deexecutare, precum i amenda prevzut la art. 24 alin. (2). Art. 19 - Termenul de prescripie pentru despgubiri (1) Cnd persoana vtmat a cerut anularea actului administrativ, fr a cere n acelai timp i despgubiri,termenul de prescripie pentru cererea de despgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia scunoasc ntinderea pagubei. (2) Cererile se adreseaz instanelor de contencios administrativ competente, n termenul de un an prevzutla art. 11 alin. (2). (21) Dispoziiile alin. (1) i (2) se aplic, n mod corespunztor, i contractelor administrative. (3) Cererile prevzute la alin. (2) se supun normelor prezentei legi n ceea ce privete procedura de judecati taxele de timbru. Art. 20 - Recursul (1) Hotrrea pronunat n prim instan poate fi atacat cu recurs, n termen de 15 zile de la comunicare. (2) Recursul suspend executarea i se judec de urgen. (3) n cazul admiterii recursului, instana de recurs, casnd sentina, va rejudeca litigiul n fond. Cndhotrrea primei instane a fost pronunat fr a se judeca fondul ori dac judecata s-a fcut n lipsa prii

    LEGEA Nr. 554 din 2 decembrie 2004

    Text extras din aplicaia EurolexPhp v.1.11 dezvoltat de G&G Consulting SRL

    pagina 8/11

  • care a fost nelegal citat att la administrarea probelor, ct i la dezbaterea fondului, cauza se va trimite, osingur dat, la aceast instan. n cazul n care judecata n prim instan s-a fcut n lipsa prii care a fostnelegal citat la administrarea probelor, dar a fost legal citat la dezbaterea fondului, instana de recurs,casnd sentina, va rejudeca litigiul n fond. Art. 21 - Cile extraordinare de atac (1) *** Abrogat prin Legea nr. 76/2012 (2) *** Abrogat prin L. nr. 299/2011_____________ *) Dispoziiile Legii nr. 299/2011 care au abrogat alin. (2) al art. 21 au fost declarate neconstituionaleprin Decizia Curii Constituionale nr. 1.039/2012 publicat n M. Of. nr. 61 din 29 ianuarie 2013. Anterior abrogrii, prevederile alin. (2) al art. 21 erau urmtoarele: "(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaug la cele prevzute de Codul de procedur civil,pronunarea hotrrilor rmase definitive i irevocabile prin nclcarea principiului prioritii dreptuluicomunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituia Romniei, republicat.Cererea de revizuire se introduce n termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de laregula consacrat de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivat a prii interesate, n termen de 15 zile de lapronunare. Cererea de revizuire se soluioneaz de urgen i cu precdere, ntr-un termen maxim de 60 dezile de la nregistrare." Prin Decizia Curii Constituionale nr. 1609/2010 prevederile alin. (2) teza a doua au fost declarateneconstituionale. Prin Decizia Curii Constituionale nr. 1039/2012 prevederile alin. (2) teza nti au fost declarateneconstituionale n msura n care se interpreteaz n sensul c nu pot face obiectul revizuirii hotrriledefinitive i irevocabile pronunate de instanele de recurs, cu nclcarea principiului prioritii dreptuluiUniunii Europene, atunci cnd nu evoc fondul cauzei. n motivarea Deciziei nr. 1039/2012 Curtea Constituional a reinut: "Aplicnd cele reinute de Curtea Constituional, rezult c dispoziiile art. 21 alin. (2) din Legea nr.554/2004 vor continua s produc efecte juridice dup publicarea prezentei decizii n Monitorul Oficial alRomniei, cu excepia prevederilor cuprinse n teza a doua a textului, declarate ca neconstituionale prinDecizia nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 70 din 27ianuarie 2011. Efectele juridice ale acestor din urm norme au ncetat n virtutea dispoziiilor art. 147 alin. (1)din Constituie. Ct privete dispoziiile art. 21 alin. (2) teza nti i a treia, acestea urmeaz a continua s produc efectejuridice. Este adevrat c n perioada cuprins ntre intrarea n vigoare a legii de abrogare - Legea nr. 299/2011 -,respectiv 25 decembrie 2011, i publicarea n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, a prezentei decizii deconstatare a neconstituionalitii normei abrogatoare, dispoziiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 erauabrogate i nu au produs efecte juridice, ns, dup publicarea deciziei Curii Constituionale n MonitorulOficial al Romniei, Partea I, acestea reintr n fondul activ al legislaiei."

    Cap. III Procedura de executare

    Art. 22 - Titlul executoriu Hotrrile judectoreti definitive pronunate potrivit prezentei legi sunt titluri executorii. Art. 23 - Obligaia publicrii Hotrrile judectoreti definitive i irevocabile prin care s-a anulat n tot sau n parte un act administrativcu caracter normativ sunt general obligatorii i au putere numai pentru viitor. Acestea se public obligatoriudup motivare, la solicitarea instanelor, n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, sau, dup caz, nmonitoarele oficiale ale judeelor ori al municipiului Bucureti, fiind scutite de plata taxelor de publicare. Art. 24 - Obligaia executrii (1) Dac n urma admiterii aciunii autoritatea public este obligat s ncheie, s nlocuiasc sau smodifice actul administrativ, s elibereze un alt nscris sau s efectueze anumite operaiuni administrative,executarea hotrrii definitive se face de bunvoie n termenul prevzut n cuprinsul acesteia, iar n lipsaunui astfel de termen, n termen de cel mult 30 de zile de la data rmnerii definitive a hotrrii. (2) n cazul n care debitorul nu execut de bunvoie obligaia sa, aceasta se duce la ndeplinire prin

    LEGEA Nr. 554 din 2 decembrie 2004

    Text extras din aplicaia EurolexPhp v.1.11 dezvoltat de G&G Consulting SRL

    pagina 9/11

  • executare silit, parcurgndu-se procedura prevzut de prezenta lege. (3) La cererea creditorului, n termenul de prescripie a dreptului de a obine executarea silit, carecurge de la expirarea termenelor prevzute la alin. (1) i care nu au fost respectate, instana de executare,prin ncheiere definitiv dat cu citarea prilor, aplic conductorului autoritii publice sau, dup caz,persoanei obligate o amend de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de ntrziere, care se facevenit la bugetul de stat, iar reclamantului i acord penaliti, n condiiile art. 905 din Codul de procedurcivil. (4) Dac n termen de 3 luni de la data comunicrii ncheierii de aplicare a amenzii i de acordare apenalitilor debitorul nu execut obligaia prevzut n titlul executoriu, instana de executare, la cerereacreditorului, va fixa suma definitiv ce se va datora statului i suma ce i se va datora lui cu titlu depenaliti, prin hotrre dat cu citarea prilor. Totodat, prin aceeai hotrre, instana va stabili, ncondiiile art. 891 din Codul de procedur civil, despgubirile pe care debitorul le datoreaz creditoruluipentru neexecutarea n natur a obligaiei. (5) n lipsa cererii creditorului, dup mplinirea termenului prevzut la alin. (4), compartimentulexecutri civile al instanei de executare va solicita autoritii publice relaii referitoare la executareaobligaiei cuprinse n titlul executoriu i, n cazul n care obligaia nu a fost integral executat, instana deexecutare va fixa suma definitiv ce se va datora statului prin hotrre dat cu citarea prilor. Art. 25 - Instana de executare (1) Instana de executare, care n materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ),instana care a soluionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplic, respectiv acord sanciuneai penalitile prevzute la art. 24 alin. (3), fr a fi nevoie de nvestirea cu formul executorie i dencuviinarea executrii silite de ctre executorul judectoresc. (2) Cererile prevzute la art. 24 alin. (3) i (4) se judec n camera de consiliu, de urgen i sunt scutitede taxa judiciar de timbru. (3) Hotrrea pronunat n condiiile art. 24 alin. (4) este supus numai apelului n termen de 5 zile dela comunicare. Dac hotrrea a fost pronunat de curtea de apel ea va fi supus recursului, n acelaitermen. (4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplic, n mod corespunztor, i pentru punerea n executare ahotrrilor de contencios administrativ date pentru soluionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracteadministrative. Art. 26 - Aciunea n regres Conductorul autoritii publice se poate ndrepta cu aciune mpotriva celor vinovai de neexecutareahotrrii, potrivit dreptului comun. n cazul n care cei vinovai sunt demnitari sau funcionari publici, seaplic reglementrile speciale.

    Cap. IV Dispoziii tranzitorii i finale

    Art. 27 - Judecarea cauzelor aflate pe rol Cauzele aflate pe rolul instanelor la data intrrii n vigoare a prezentei legi vor continua s se judecepotrivit legii aplicabile n momentul sesizrii instanei. Art. 28 - Completarea cu dreptul comun (1) Dispoziiile prezentei legi se completeaz cu prevederile Codului civil i cu cele ale Codului deprocedur civil, n msura n care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritilepublice, pe de o parte, i persoanele vtmate n drepturile sau interesele lor legitime, pe de alt parte. (2) Instana de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii cnd s-a nceput urmrireapenal pentru o infraciune svrit n legtur cu actul administrativ atacat, dac reclamantul persoanvtmat struie n continuarea judecrii pricinii. (3) Aciunile introduse de persoanele de drept public i de orice autoritate public, n aprarea unui interespublic, precum i cele introduse mpotriva actelor administrative normative nu mai pot fi retrase, cu excepiasituaiei n care sunt formulate i pentru aprarea drepturilor sau intereselor legitime de care pot dispunepersoanele fizice sau juridice de drept privat. Art. 29 - Corelarea terminologic Ori de cte ori ntr-o lege special anterioar prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosuluiadministrativ nr. 29/1990 sau generic la instana de contencios administrativ, trimiterea se va socoti fcut la

    LEGEA Nr. 554 din 2 decembrie 2004

    Text extras din aplicaia EurolexPhp v.1.11 dezvoltat de G&G Consulting SRL

    pagina 10/11

  • dispoziiile corespunztoare din prezenta lege. Art. 30 - Dispoziii tranzitorii Pn la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se soluioneaz de seciile de contenciosadministrativ ale tribunalelor. Art. 31 - Intrarea n vigoare (1) Prezenta lege intr n vigoare la 30 de zile de la data publicrii n Monitorul Oficial al Romniei, ParteaI. (2) Pe aceeai dat se abrog Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicat n Monitorul Oficialal Romniei, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, cu modificrile ulterioare, precum i orice alte dispoziiicontrare.

    Aceast lege a fost adoptat de Parlamentul Romniei, cu respectarea prevederilor art. 75 i ale art. 76 alin.(1) din Constituia Romniei, republicat.

    PREEDINTELE CAMEREI DEPUTAILORVALER DORNEANU

    p. PREEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TRCIL

    _____________

    LEGEA Nr. 554 din 2 decembrie 2004

    Text extras din aplicaia EurolexPhp v.1.11 dezvoltat de G&G Consulting SRL

    pagina 11/11