legea educatiei

Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011

TITLUL I Dispoziţii generale

ART. 1 Prezenta lege asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învăţătură pe tot parcursul vieţii. Legea reglementează structura, funcţiile, organizarea şi funcţionarea sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional. ART. 2 (1) Legea are ca viziune promovarea unui învăţământ orientat pe valori, creativitate, capacităţi cognitive, capacităţi volitive şi capacităţi acţionale, cunoştinţe fundamentale şi cunoştinţe, competenţe şi abilităţi de utilitate directă, în profesie şi în societate. (2) Misiunea asumată de lege este de formare, prin educaţie, a infrastructurii mentale a societăţii româneşti, în acord cu noile cerinţe, derivate din statutul României de ţară membră a Uniunii Europene şi din funcţionarea în contextul globalizării, şi de generare sustenabilă a unei resurse umane naţionale înalt competitive, capabilă să funcţioneze eficient în societatea actuală şi viitoare. (3) Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piaţa muncii. (4) Statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot parcursul vieţii, fără nicio formă de discriminare. (5) Aceleaşi drepturi se asigură şi cetăţenilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene. (6) Drepturile prevăzute la alin. (4) sunt recunoscute în mod egal minorilor care solicită sau au dobândit o formă de protecţie în România, minorilor străini şi minorilor apatrizi a căror şedere pe teritoriul României este oficial recunoscută conform legii. (7) În România învăţământul constituie prioritate naţională. ART. 3 Principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România sunt:

a) principiul echităţii - în baza căruia accesul la învăţare se realizează fără discriminare; b) principiul calităţii - în baza căruia activităţile de învăţământ se raportează la standarde de referinţă şi la bune practici naţionale şi internaţionale; c) principiul relevanţei - în baza căruia educaţia răspunde nevoilor de dezvoltare personală şi social-economice; d) principiul eficienţei - în baza căruia se urmăreşte obţinerea de rezultate educaţionale maxime, prin gestionarea resurselor existente; e) principiul descentralizării - în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicaţi direct în proces; f) principiul răspunderii publice - în baza căruia unităţile şi instituţiile de învăţământ răspund public de performanţele lor; g) principiul garantării identităţii culturale a tuturor cetăţenilor români şi dialogului intercultural; h) principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român; i) principiul recunoaşterii şi garantării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase; j) principiul asigurării egalităţii de şanse; k) principiul autonomiei universitare; l) principiul libertăţii academice; m) principiul transparenţei - concretizat în asigurarea vizibilităţii totale a deciziei şi a rezultatelor, prin comunicarea periodică şi adecvată a acestora; n) principiul libertăţii de gândire şi al independenţei faţă de ideologii, dogme religioase şi doctrine politice; o) principiul incluziunii sociale; p) principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia; q) principiul participării şi responsabilităţii părinţilor; r) principiul promovării educaţiei pentru sănătate, inclusiv prin educaţia fizică şi prin practicarea activităţilor sportive; s) principiul organizării învăţământului confesional potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult recunoscut; t) principiul fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare; u) principiul respectării dreptului la opinie al elevului/studentului ca beneficiar direct al sistemului de învăţământ. ART. 4 Educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru:

a) împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viaţă, conform intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul vieţii; b) integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în societate; c) ocuparea unui loc de muncă şi participarea la funcţionarea şi dezvoltarea unei economii durabile; d) formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile umaniste şi ştiinţifice, pe cultura naţională şi universală şi pe stimularea dialogului intercultural; e) educarea în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; f) cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice şi a respectului pentru natură şi mediul înconjurător natural, social şi cultural. ART. 5 (1) În domeniul educaţiei şi al formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, dispoziţiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile prezentei legi. (2) Orice modificare sau completare a prezentei legi intră în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar, respectiv universitar următor celui în care a fost adoptată prin lege. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), dispoziţiile prezentei legi care vizează evaluările naţionale de la finalul învăţământului gimnazial sau liceal se aplică începând cu promoţia aflată în primul an al învăţământului gimnazial, respectiv liceal, la data intrării în vigoare a modificării sau a completării. ART. 6 (1) În România sunt valabile numai diplomele recunoscute de statul român, conform legislaţiei în vigoare. (2) Regimul actelor de studii emise de unităţile şi de instituţiile de învăţământ se stabileşte prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. (3) Conţinutul şi formatul actelor de studii sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului*), iniţiată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.#CIN *) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 749/2013 privind aprobarea conţinutului şi formatului actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar.

#B ART. 7 (1) În unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de

moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios. (2) Privatizarea unităţilor şi a instituţiilor de învăţământ de stat este interzisă. ART. 8*) Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare ştiinţifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv.#CIN *) A se vedea art. 361 alin. (3) lit. g), precum şi nota 1 de la art. 361.

#B ART. 9*) (1) Principiile finanţării învăţământului preuniversitar sunt următoarele: a) transparenţa fundamentării şi alocării fondurilor; b) echitatea distribuirii fondurilor destinate unui învăţământ de calitate; c) adecvarea volumului de resurse în funcţie de obiectivele urmărite; d) predictibilitatea, prin utilizarea unor mecanisme financiare coerente şi stabile; e) eficienţa utilizării resurselor. (2) Statul asigură finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul general obligatoriu de stat, particular şi confesional acreditat. De asemenea, statul asigură finanţarea de bază pentru învăţământul profesional şi liceal acreditat, de stat, particular şi confesional, precum şi pentru cel postliceal de stat. Finanţarea se face în baza şi în limitele costului standard per elev sau per preşcolar, după metodologia elaborată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.#M23 (2^1) Pentru absolvenţii de liceu care nu au susţinut/nu au promovat examenul de bacalaureat naţional, statul poate asigura, din finanţarea de bază sau din alte surse de finanţare, organizarea de cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat.#B (3) Învăţământul de stat este gratuit. Pentru unele activităţi, niveluri, cicluri şi programe de studii se pot percepe taxe, în condiţiile stabilite de prezenta lege. (4) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin organismul specializat, stabileşte anual costul standard per preşcolar/elev, cost care stă la baza finanţării de bază. De suma aferentă beneficiază toţi preşcolarii şi elevii din

învăţământul preuniversitar de stat, precum şi preşcolarii şi elevii din învăţământul general obligatoriu, profesional şi liceal, particular şi confesional, care studiază în unităţi de învăţământ acreditate şi evaluate periodic, conform legislaţiei în vigoare. (5) Finanţarea de bază a învăţământului preuniversitar se face după principiul "resursa financiară urmează elevul", în baza căruia alocaţia bugetară aferentă unui elev sau unui preşcolar se transferă la unitatea de învăţământ la care acesta învaţă, cu respectarea prevederilor alin. (2) - (4). (6) Învăţământul poate să fie finanţat şi direct de către operatori economici, precum şi de alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii. (7) Învăţământul poate fi susţinut prin burse, credite de studii, taxe, donaţii, sponsorizări, surse proprii şi alte surse legale.#CIN *) Prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, referitoare la finanţarea de bază pentru învăţământul preuniversitar particular şi confesional acreditat, au fost prorogate succesiv prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 (#M7), prin art. 24 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 (#M14) şi prin art. 36 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 (#M26) până la data de 31 decembrie 2016.

#B ART. 10 (1) În România, învăţământul este serviciu de interes public şi se desfăşoară, în condiţiile prezentei legi, în limba română, precum şi în limbile minorităţilor naţionale şi în limbi de circulaţie internaţională. (2) În fiecare localitate se organizează şi funcţionează unităţi de învăţământ sau formaţiuni de studiu cu limba de predare română şi/sau, după caz, cu predarea în limbile minorităţilor naţionale ori se asigură şcolarizarea fiecărui elev în limba sa maternă în cea mai apropiată localitate în care este posibil. (3) Învăţarea în şcoală a limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatorie pentru toţi cetăţenii români. Planurile de învăţământ trebuie să cuprindă numărul de ore necesar şi suficient învăţării limbii române. Autorităţile administraţiei publice asigură condiţiile materiale şi resursele umane care să permită însuşirea limbii române. (4) În sistemul naţional de învăţământ, documentele şcolare şi universitare oficiale, nominalizate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, se întocmesc numai în limba română. Celelalte înscrisuri şcolare şi universitare pot fi redactate în limba de predare. (5) Unităţile şi instituţiile de învăţământ pot efectua şi emite, la cerere, contra cost, traduceri oficiale ale documentelor şi ale altor înscrisuri şcolare şi universitare proprii, cu respectarea prevederilor legale.

ART. 11 (1) Guvernul sprijină învăţământul în limba română în ţările în care trăiesc români, cu respectarea legislaţiei statului respectiv. (2) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Institutul Limbii Române, poate organiza unităţi de învăţământ cu predare în limba română pe lângă oficiile diplomatice şi instituţiile culturale ale României în străinătate, poate susţine lectorate în universităţi din străinătate, precum şi cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească. ART. 12 (1) Statul susţine antepreşcolarii, preşcolarii, elevii şi studenţii cu probleme şi nevoi sociale, precum şi pe aceia cu cerinţe educaţionale speciale. (2) Statul acordă burse sociale de studii elevilor şi studenţilor proveniţi din familii defavorizate, precum şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii. (3) Statul acordă premii, burse, locuri în tabere şi alte asemenea stimulente elevilor şi studenţilor cu performanţe şcolare şi universitare, precum şi cu rezultate remarcabile în educaţia şi formarea lor profesională sau în activităţi culturale şi sportive. (4) Elevii şi studenţii care beneficiază de burse sociale de studii pot primi şi burse pentru performanţe şcolare şi universitare. (5) Statul şi alţi factori interesaţi susţin financiar activităţile de performanţă, de nivel naţional şi internaţional, ale elevilor şi studenţilor. (6) Statul garantează dreptul la educaţie al tuturor persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale. Învăţământul special şi special integrat sunt parte componentă a sistemului naţional de învăţământ preuniversitar. (7) Învăţământul special şi special integrat reprezintă o formă de instruire şcolară diferenţiată, adaptată, precum şi o formă de asistenţă educaţională, socială şi medicală complexă, destinată persoanelor cu cerinţe educaţionale speciale. (8) Elevii care în localitatea de domiciliu nu au posibilitatea de a învăţa într-o unitate de învăţământ vor fi sprijiniţi prin decontarea cheltuielilor de transport la cea mai apropiată unitate de învăţământ sau vor primi cazare şi masă gratuite în internatele şcolare, cu excepţia celor înscrişi în învăţământul postliceal. ART. 13 (1) Învăţarea pe tot parcursul vieţii este un drept garantat de lege. (2) Învăţarea pe tot parcursul vieţii include totalitatea activităţilor de învăţare realizate de fiecare persoană, începând cu educaţia timpurie, în scopul dobândirii de cunoştinţe, formării de deprinderi/abilităţi şi dezvoltării de aptitudini semnificative din perspectivă personală, civică, socială şi/sau ocupaţională. ART. 14

(1) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului proiectează, fundamentează şi aplică strategiile naţionale în domeniul educaţiei, cu consultarea asociaţiilor reprezentative ale profesorilor, structurilor asociative reprezentative ale părinţilor, Consiliului Naţional al Rectorilor, structurilor asociative ale universităţilor şi şcolilor de stat, particulare şi confesionale, Consiliului Minorităţilor Naţionale, sindicatelor reprezentative din învăţământ, asociaţiilor reprezentative ale elevilor, asociaţiilor reprezentative ale studenţilor, autorităţilor administraţiei publice, mediului de afaceri şi organizaţiilor neguvernamentale finanţatoare care susţin programe educative/federaţii ale furnizorilor de servicii sociale. (2) Statul încurajează dezvoltarea parteneriatului public-privat. ART. 15 (1) Cultele recunoscute oficial de stat pot solicita Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului organizarea unui învăţământ teologic specific în cadrul învăţământului de stat în universităţile de stat existente, ca facultăţi cu dublă subordonare, destinat pregătirii personalului de cult şi activităţii social-misionare a cultelor, numai pentru absolvenţii învăţământului liceal, proporţional cu ponderea numerică a fiecărui cult în configuraţia religioasă a ţării, potrivit recensământului oficial. Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea acestui învăţământ se realizează potrivit legii. (2) Cultele recunoscute de stat au dreptul de a organiza învăţământ confesional prin înfiinţarea şi administrarea propriilor unităţi şi instituţii de învăţământ particular, conform prevederilor prezentei legi.

ITLUL II Învăţământul preuniversitar

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

#M18 ART. 16 (1) Învăţământul general obligatoriu este de 11 clase şi cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul liceal devine obligatoriu până cel mai târziu în anul 2020. (2) Obligaţia de a frecventa învăţământul obligatoriu de 11 clase, la forma cu frecvenţă, încetează la vârsta de 18 ani.#B

(3) În scopul realizării finalităţilor educaţiei şi a formării profesionale prin sistemul naţional de învăţământ, învăţământul liceal de stat este generalizat şi gratuit. ART. 17 Pe durata şcolarizării în învăţământul preuniversitar, cu excepţia învăţământului postliceal, copiii beneficiază de alocaţia de stat pentru copii, în condiţiile legii. ART. 18 (1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii. (2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. (3) Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat. ART. 19*) (1) În sistemul naţional de învăţământ, unităţile de învăţământ de stat au personalitate juridică dacă se organizează şi funcţionează, după caz, astfel: a) cu minimum 300 de elevi; b) cu minimum 300 de elevi, preşcolari şi antepreşcolari; c) cu minimum 150 de preşcolari şi antepreşcolari; d) cu minimum 100 de elevi şi/sau preşcolari, în cazul unităţilor de învăţământ special. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în unităţile administrativ-teritoriale în care numărul total al elevilor, preşcolarilor şi antepreşcolarilor nu se încadrează în prevederile alin. (1), se organizează o singură unitate de învăţământ cu personalitate juridică. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română. (4) Pentru asigurarea accesului egal la educaţie şi formare profesională, autorităţile administraţiei publice locale, în baza avizului conform al inspectoratelor şcolare, aprobă organizarea, funcţionarea şi, după caz, dizolvarea unor structuri de învăţământ, fără personalitate juridică - ca părţi ale unei unităţi de

învăţământ cu personalitate juridică - şi subordonate aceluiaşi ordonator principal de credite, în condiţiile legii. (5) În cazul unităţilor de învăţământ confesional preuniversitar de stat existente la data intrării în vigoare a prezentei legi, cultele respective şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului au obligaţia ca, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi să elaboreze o metodologie de funcţionare aprobată prin hotărâre a Guvernului, care stabileşte relaţia juridică, patrimonială, financiară şi administrativă.#CIN *) Derogări de la prevederile art. 19 au fost acordate prin: - art. 12 alin. (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001, cu modificările ulterioare. Precizăm că dispoziţiile de derogare menţionate mai sus sunt reproduse în pct. 2 din nota de la sfârşitul textului actualizat.

#B ART. 20 (1) Autorităţile administraţiei publice locale asigură, în condiţiile legii, buna desfăşurare a învăţământului preuniversitar în localităţile în care acestea îşi exercită autoritatea. (2) Neîndeplinirea de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiilor ce le revin în organizarea şi funcţionarea învăţământului preuniversitar se sancţionează conform legii. ART. 21 (1) Sistemul de învăţământ preuniversitar are caracter deschis. În învăţământul preuniversitar, trecerea elevilor de la o unitate şcolară la alta, de la o clasă la alta, de la un profil la altul şi de la o filieră la alta este posibilă în condiţiile stabilite prin metodologia elaborată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (2) Elevii din învăţământul preuniversitar de stat şi particular se pot transfera la alte unităţi de învăţământ de stat sau particular, cu acordul unităţii primitoare. (3) Statul garantează dreptul la educaţie diferenţiată, pe baza pluralismului educaţional, în acord cu particularităţile de vârstă şi individuale. (4) Elevii cu performanţe şcolare excepţionale pot promova 2 ani de studii într-un an şcolar la decizia unităţii de învăţământ, pe baza unei metodologii naţionale aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

CAPITOLUL II Structura sistemului naţional de învăţământ preuniversitar

SECŢIUNEA 1 Dispoziţii generale

ART. 22 (1) Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar este constituit din ansamblul unităţilor de învăţământ de stat, particulare şi confesionale autorizate/acreditate. (2) Învăţământul preuniversitar este organizat pe niveluri, forme de învăţământ şi, după caz, filiere şi profiluri şi asigură condiţiile necesare pentru dobândirea competenţelor-cheie şi pentru profesionalizarea progresivă.#M18 ART. 23 (1) Sistemul naţional de învăţământ preuniversitar cuprinde următoarele niveluri: a) educaţia timpurie (0 - 6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0 - 3 ani) şi învăţământul preşcolar (3 - 6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare; b) învăţământul primar, care cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I - IV; c) învăţământul secundar, care cuprinde: (i) învăţământul secundar inferior sau gimnazial, care cuprinde clasele V - VIII;#M23 (ii) învăţământul secundar superior care poate fi: - învăţământ liceal, care cuprinde clasele de liceu IX - XII/XIII, cu următoarele filiere: teoretică, vocaţională şi tehnologică; - învăţământ profesional cu durata de minimum 3 ani;#M18 d) învăţământul terţiar nonuniversitar, care cuprinde învăţământul postliceal. (2) Învăţământul liceal este organizat în două cicluri care se succedă: ciclul inferior al liceului, format din clasele a IX-a - a X-a, şi ciclul superior al liceului, format din clasele a XI-a - a XII-a/a XIII-a. (3) Învăţământul liceal, vocaţional şi tehnologic, învăţământul profesional şi învăţământul postliceal se organizează pentru specializări şi calificări stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale, în conformitate cu Registrul naţional al calificărilor.#M18 ART. 24 (1) Învăţământul general obligatoriu este format din învăţământul primar, învăţământul secundar inferior şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior.#M27 (2) *** Abrogat

(3) Învăţământul profesional şi tehnic este format din: învăţământ profesional învăţământ liceal tehnologic şi învăţământ postliceal.#B ART. 25 (1) Formele de organizare a învăţământului preuniversitar sunt: învăţământ cu frecvenţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă. (2) Învăţământul obligatoriu este învăţământ cu frecvenţă. În mod excepţional, pentru persoanele care au depăşit cu mai mult de 3 ani vârsta clasei, învăţământul obligatoriu se poate organiza şi în forma de învăţământ cu frecvenţă redusă, în conformitate cu prevederile unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (3) Pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale sau nedeplasabili din motive medicale, se poate organiza învăţământ la domiciliu sau pe lângă unităţile de asistenţă medicală.#M27 (4) Învăţământul dual este o formă de organizare a învăţământului profesional, care se desfăşoară pe bază de contract de muncă şi combină pregătirea profesională ce se organizează de un operator economic, cu pregătirea organizată în cadrul unei unităţi de învăţământ. Responsabilitatea privind organizarea şi funcţionarea este partajată între operatorul economic şi unitatea de învăţământ.#B ART. 26 Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului poate stabili, prin hotărâre a Guvernului, funcţionarea în sistemul de învăţământ preuniversitar a unor unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie.

SECŢIUNEA a 2-a Educaţia antepreşcolară

ART. 27*) (1) Educaţia antepreşcolară se organizează în creşe şi, după caz, în grădiniţe şi în centre de zi. (2) Organizarea unităţilor de educaţie timpurie antepreşcolară, conţinutul educativ, standardele de calitate şi metodologia de organizare ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în termen de maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. (3) Asigurarea personalului didactic necesar desfăşurării educaţiei antepreşcolare se face de către autorităţile administraţiei publice locale, împreună

cu inspectoratele şcolare, cu respectarea standardelor de calitate şi a legislaţiei în vigoare. (4) Tipurile şi modalităţile de finanţare a serviciilor de educaţie timpurie antepreşcolară se reglementează prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Finanţarea din resurse publice se poate acorda numai furnizorilor de servicii de educaţie timpurie acreditaţi, de stat sau privaţi. (5) Acreditarea furnizorilor de educaţie timpurie antepreşcolară se realizează în conformitate cu prevederile metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii. (6) Statul sprijină educaţia timpurie, ca parte componentă a învăţării pe tot parcursul vieţii, prin acordarea unor cupoane sociale. Acestea vor fi acordate în scop educaţional, conform legislaţiei în domeniul asistenţei sociale, în funcţie de veniturile familiei, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. (7) Modalitatea de acordare a cupoanelor sociale prevăzute la alin. (6) se stabileşte prin norme metodologice adoptate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.#CIN *) 1. Conform art. 17 alin. (1) al art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011 (#M2), până la data de 31 decembrie 2012 nu se acordă cupoanele sociale prevăzute la art. 27 alin. (6) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. 2. Conform art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 (#M7), prevederile art. 27 alin. (6) din Legea nr. 1/2011 se prorogă până la data de 31 decembrie 2013. 3. Conform art. 24 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 (#M14), până la data de 31 decembrie 2014 nu se acordă cupoanele sociale prevăzute la art. 27 alin. (6) din Legea nr. 1/2011. 4. Conform art. 36 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 (#M26), până la data de 31 decembrie 2016 nu se acordă cupoanele sociale prevăzute la art. 27 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.

#B SECŢIUNEA a 3-a Învăţământul preşcolar

ART. 28

(1) Învăţământul preşcolar se organizează în grădiniţe cu program normal, prelungit şi săptămânal. Grădiniţele pot funcţiona ca unităţi cu personalitate juridică sau în cadrul altor unităţi şcolare cu personalitate juridică. (2) Autorităţile administraţiei publice locale şi inspectoratele şcolare asigură condiţiile pentru generalizarea treptată a învăţământului preşcolar.

SECŢIUNEA a 4-a Învăţământul primar

ART. 29 (1) Învăţământul primar se organizează şi funcţionează, de regulă, cu program de dimineaţă. (2) În clasa pregătitoare sunt înscrişi copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar. La solicitarea scrisă a părinţilor, a tutorilor sau a susţinătorilor legali, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare şi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârşitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. (3) În clasa pregătitoare din învăţământul special sunt înscrişi copii cu cerinţe educaţionale speciale, care împlinesc vârsta de 8 ani până la data începerii anului şcolar. La solicitarea scrisă a părinţilor, a tutorilor legali sau a susţinătorilor legali, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare şi copii cu cerinţe educaţionale speciale cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani la data începerii anului şcolar. (4) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului poate aproba organizarea de programe educaţionale de tip "A doua şansă", în vederea promovării învăţământului primar pentru persoanele care depăşesc cu 4 ani vârsta corespunzătoare clasei şi care, din diferite motive, nu au absolvit acest nivel de învăţământ până la vârsta de 14 ani.

SECŢIUNEA a 5-a Învăţământul gimnazial

ART. 30 (1) Învăţământul gimnazial se organizează şi funcţionează, de regulă, cu program de dimineaţă.#M23 (2) Ministerul Educaţiei Naţionale, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, prin inspectoratele şcolare, poate organiza programe educaţionale de tip "A doua şansă", în vederea promovării învăţământului obligatoriu pentru persoane care depăşesc cu peste 4 ani vârsta corespunzătoare clasei şi care, din diferite motive, nu au absolvit învăţământul secundar inferior, gimnazial.

#M18 (3) *** Abrogat

#B SECŢIUNEA a 6-a Învăţământul liceal

ART. 31 (1) Învăţământul liceal cuprinde următoarele filiere şi profiluri: a) filiera teoretică, cu profilurile umanist şi real; b) filiera tehnologică, cu profilurile tehnic, servicii, resurse naturale şi protecţia mediului; c) filiera vocaţională, cu profilurile militar, teologic, sportiv, artistic şi pedagogic. (2) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului este abilitat să stabilească prin planurile-cadru de învăţământ, în funcţie de dinamica socială, economică şi educaţională, specializări diferite în cadrul profilurilor prevăzute la alin. (1).#M18 (3) Durata studiilor în învăţământul liceal este de 4 sau 5 ani, în conformitate cu planurile-cadru aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Pentru unele forme de învăţământ cu frecvenţă şi pentru învăţământul liceal cu frecvenţă redusă, durata studiilor se prelungeşte cu un an.#B (4) Învăţământul liceal se organizează şi funcţionează, de regulă, ca învăţământ cu frecvenţă. Acesta se poate organiza şi poate funcţiona şi ca învăţământ cu frecvenţă redusă, în unităţile de învăţământ stabilite de inspectoratul şcolar, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale. (5) Unităţile de învăţământ liceal se organizează cu una sau mai multe filiere şi unul sau mai multe profiluri. În cadrul profilurilor se pot organiza una sau mai multe calificări profesionale sau specializări, conform legii. (6) Absolvenţii învăţământului liceal care au dobândit formal, nonformal sau informal competenţe profesionale pot susţine examen de certificare a calificării, în condiţiile legii. Absolvenţii care promovează examenul de certificare dobândesc certificat de calificare şi suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass.#M27 (7) Unităţile de învăţământ în care se organizează filiera tehnologică sau vocaţională a liceului sunt stabilite de inspectoratele şcolare, cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale, având în vedere tendinţele de dezvoltare socială şi economică precizate în documentele strategice regionale, judeţene şi

locale elaborate şi monitorizate de structurile parteneriale consultative: consorţii regionale şi comitete locale de dezvoltare a parteneriatului social. Cadrul general de organizare şi funcţionare a structurilor parteneriale consultative pentru învăţământul profesional şi tehnic este aprobat prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.

#B SECŢIUNEA a 7-a Învăţământul tehnologic şi vocaţional

ART. 32 (1) Învăţământul liceal tehnologic şi vocaţional se poate organiza în cadrul liceelor din filiera tehnologică sau vocaţională, pentru calificări din Registrul naţional al calificărilor, actualizat periodic, în funcţie de nevoile pieţei muncii, identificate prin documente strategice de planificare a ofertei de formare regionale, judeţene şi locale. (2) Învăţământul liceal tehnologic şi vocaţional se poate organiza şi pe baza solicitărilor din partea angajatorilor privaţi sau ai Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, pe baza unor contracte de şcolarizare.#M18 (3) Absolvenţii clasei a X-a din cadrul filierei tehnologice sau vocaţionale care au finalizat un stagiu de pregătire practică pot susţine examen de certificare a calificării corespunzător nivelului de certificare stabilit prin Cadrul naţional al calificărilor.#B (4) Stagiile de pregătire practică de pe parcursul filierei tehnologice sau vocaţionale se pot organiza la nivelul unităţii de învăţământ şi/sau la operatorii economici ori instituţiile publice cu care unitatea de învăţământ are încheiate contracte pentru pregătire practică sau la organizaţii-gazdă din străinătate, în cadrul unor programe ale Uniunii Europene - componenta de formare profesională iniţială. Durata stagiului de pregătire practică este stabilită prin planul-cadru de învăţământ, aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (5) Operatorii economici care asigură, pe bază de contract cu unităţile de învăţământ, burse de şcolarizare, stagii de pregătire practică a elevilor, dotarea spaţiilor de pregătire practică sau locuri de muncă pentru absolvenţi pot beneficia de facilităţi fiscale, potrivit prevederilor legale.

SECŢIUNEA a 8-a Învăţământul profesional

ART. 33 (1) Învăţământul profesional se poate organiza în şcoli profesionale care pot fi unităţi independente sau afiliate liceelor tehnologice, de stat sau particulare. (2) Pregătirea prin învăţământul profesional se realizează pe baza standardelor de pregătire profesională aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în urma consultării partenerilor sociali. Standardele de pregătire profesională se realizează pe baza standardelor ocupaţionale validate de comitetele sectoriale. (3) Absolvenţii învăţământului profesional, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale, dobândesc certificat de calificare profesională şi suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass. (4) Modul de organizare şi de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale este reglementat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin metodologie, care se dă publicităţii la începutul ciclului.#M18 (5) Absolvenţii învăţământului profesional care promovează examenul de certificare a calificării profesionale pot urma cursurile învăţământului liceal.#M27 (5^1) La solicitarea operatorilor economici, învăţământul profesional se poate organiza în sistem dual, ca parte a sistemului naţional de învăţământ, după învăţământul obligatoriu. (5^2) Organizarea şi funcţionarea învăţământului profesional în sistem dual, durata şi conţinutul programelor de pregătire profesională sunt reglementate prin metodologie specifică, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice, prin consultare cu operatorii economici. (5^3) Pregătirea prin învăţământul profesional în sistem dual se realizează pe baza standardelor de pregătire profesională aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau pe baza standardelor ocupaţionale aprobate de Autoritatea Naţională pentru Calificări. (5^4) Absolvenţii învăţământului profesional în sistem dual, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale, dobândesc certificat de calificare profesională şi suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass. (5^5) Modul de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale este reglementat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, prin metodologie specifică, prin consultare cu operatorii economici. (5^6) Prin excepţie de la prevederile art. 61 alin. (5), fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul profesional în sistem dual, pentru anul şcolar

2015 - 2016, se realizează conform unei metodologii specifice aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice. (6) Absolvenţii învăţământului obligatoriu care întrerup studiile pot finaliza, până la vârsta de 18 ani, cel puţin un program de pregătire profesională organizat în sistem dual în vederea dobândirii unei calificări profesionale.#B (7) Programele de pregătire profesională, prevăzute la alin. (6), sunt organizate prin unităţile de învăţământ de stat şi sunt gratuite, în condiţiile în care sunt finalizate până la vârsta de 18 ani.#M27 (7^1) Unităţile de învăţământ în care se organizează învăţământ profesional sunt stabilite de inspectoratele şcolare, cu consultarea autorităţilor administraţiei publice locale, având în vedere tendinţele de dezvoltare socială şi economică precizate în documentele strategice regionale, judeţene şi locale privind învăţământul profesional şi tehnic. (8) *** Abrogat (9) *** Abrogat#B (10) Statul susţine învăţământul profesional şi învăţământul liceal - filiera tehnologică sau vocaţională, prin: a) recunoaşterea în învăţământul terţiar nonuniversitar a studiilor obţinute în cadrul învăţământului liceal - filiera tehnologică sau vocaţională, în baza unui regulament propriu; b) finanţarea parţială la şcolarizarea în cadrul şcolilor postliceale de stat; c) burse speciale şi alte forme de sprijin material.

SECŢIUNEA a 9-a Învăţământul militar preuniversitar

ART. 34 (1) Învăţământul preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională este învăţământ de stat, parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ, şi cuprinde: învăţământ liceal militar şi învăţământ postliceal pentru formarea maiştrilor militari, a subofiţerilor, agenţilor de poliţie şi agenţilor de penitenciare. (2) Structura organizatorică, profilurile, specializările/calificările profesionale, cifrele anuale de şcolarizare şi criteriile de selecţionare a candidaţilor pentru învăţământul preuniversitar militar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională se propun Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de ministerele interesate şi de alte instituţii cu responsabilităţi în

domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale potrivit fiecărei arme, specializări şi forme de organizare a învăţământului şi se aprobă conform prevederilor prezentei legi valabile pentru instituţiile de învăţământ civil. (3) Planurile-cadru de învăţământ pentru învăţământul liceal militar se elaborează de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, şi sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Planurile-cadru de învăţământ pentru învăţământul postliceal din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională se elaborează de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei şi alte instituţii cu atribuţii în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, în conformitate cu standardele naţionale elaborate de instituţiile responsabile cu asigurarea calităţii, şi se avizează de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (4) Programele şcolare pentru disciplinele de specialitate militară se elaborează de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei şi de alte instituţii cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale şi se aprobă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. ART. 35 Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei şi alte instituţii cu atribuţii în domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale coordonează şi controlează unităţile de învăţământ militar preuniversitar, împreună cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti. ART. 36 Conducerea operativă a unităţilor de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională se asigură de comandantul/directorul numit prin ordin al conducătorilor ministerelor şi instituţiilor de ordine publică şi siguranţă naţională, care este şi preşedintele consiliului de administraţie/consiliului de conducere. În activitatea de conducere, comandantul/directorul este ajutat de locţiitorul comandantului pentru învăţământ/directorul adjunct. Directorul adjunct/Locţiitorul comandantului pentru învăţământ este şi preşedintele consiliului profesoral. ART. 37 (1) Personalul didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională se constituie din personalul didactic prevăzut în prezenta lege şi din corpul instructorilor militari, de ordine şi securitate publică. (2) Personalul didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul militar de apărare, ordine publică şi securitate naţională are drepturile şi

îndatoririle care decurg din prezenta lege şi din calitatea de cadru militar în activitate, respectiv de funcţionar public cu statut special. (3) Funcţiile didactice pentru corpul instructorilor militari din unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, condiţiile care se cer pentru ocuparea acestora, normele didactice, competenţele şi responsabilităţile se stabilesc prin instrucţiuni proprii. ART. 38 Finanţarea învăţământului preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională este asigurată de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei şi alte instituţii cu atribuţii în domeniile apărării, informaţiilor, ordinii publice şi securităţii naţionale din fondurile alocate din bugetul de stat. ART. 39 Certificatele de absolvire şi competenţe profesionale dau dreptul deţinătorilor legali, după trecerea în rezervă, în condiţiile legii, să ocupe funcţii echivalente cu cele ale absolvenţilor instituţiilor civile de învăţământ cu profil apropiat şi de acelaşi nivel. ART. 40 Instituţiile de învăţământ preuniversitar din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi specializările/calificările profesionale din cadrul acestora se supun mecanismelor de asigurare a calităţii, ca şi instituţiile de învăţământ civil. ART. 41 Aplicarea prevederilor prezentei legi la specificul militar, de ordine publică şi securitate naţională se face prin ordine, regulamente şi instrucţiuni proprii.

SECŢIUNEA a 10-a Învăţământul de artă şi învăţământul sportiv

ART. 42 (1) Învăţământul de artă şi învăţământul sportiv se organizează pentru elevii cu aptitudini în aceste domenii. (2) Unităţile în care se organizează învăţământul de artă şi învăţământul sportiv de stat se stabilesc de către autorităţile administraţiei publice locale cu avizul conform al inspectoratelor şcolare, potrivit legii. (3) În învăţământul de artă şi în învăţământul sportiv: a) şcolarizarea se realizează, de regulă, începând cu învăţământul gimnazial; b) elevii pot fi înscrişi numai pe baza testării aptitudinilor specifice; c) planurile-cadru de învăţământ sunt adaptate specificului acestui învăţământ;

d) studiul disciplinelor de specialitate se realizează pe clase, pe grupe sau individual, potrivit criteriilor stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; e) programele şcolare pentru învăţământul liceal de artă şi pentru învăţământul liceal sportiv respectă obiectivele educaţionale stabilite pentru profilul respectiv. (4) Pentru activitatea sportivă şi artistică de performanţă, la propunerea autorităţilor administraţiei publice locale, a inspectoratelor şcolare, a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi/sau a instituţiilor publice de cultură împreună cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului se pot organiza cluburi şcolare şi unităţi de învăţământ preuniversitar de stat cu program sportiv sau de artă, integrat ori suplimentar. (5) Învăţământul de artă şi învăţământul sportiv integrat se organizează în şcolile şi liceele cu program de artă, respectiv sportiv, precum şi în clase cu program de artă sau sportiv, organizate în celelalte unităţi de învăţământ primar, gimnazial şi liceal. (6) Organizarea învăţământului de artă şi a învăţământului sportiv se face prin regulamente aprobate de ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. (7) Unităţile de învăţământ cu program sportiv suplimentar, denumite cluburi sportive şcolare, se constituie ca unităţi de învăţământ de nivel liceal, independente sau afiliate pe lângă alte unităţi de învăţământ de acelaşi nivel. (8) Pentru buna desfăşurare a activităţii, cluburile sportive şcolare beneficiază de baze sportive proprii şi de acces în bazele sportive care aparţin celorlalte unităţi de învăţământ, cu acordul conducerilor acestor unităţi de învăţământ. (9) Elevii au acces liber în cluburile sportive, în palatele şi cluburile copiilor. (10) Pentru buna desfăşurare a activităţilor artistice, unităţile de învăţământ gimnazial şi liceal beneficiază de săli de repetiţie şi spectacol proprii sau de acces la sălile unităţilor de învăţământ de acelaşi nivel, cu acordul conducerii acestora. (11) Cluburile sportive şcolare pot să fie finanţate şi de autorităţile administraţiei publice locale. (12) Toţi elevii cuprinşi în grupele de performanţă sunt înscrişi într-un Registru naţional al performanţelor sportive, în baza reglementărilor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. ART. 43 (1) Pentru sprijinirea activităţii sportive şi artistice de performanţă, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului organizează tabere sportive sau de creaţie artistică, concursuri sportive sau artistice, campionate şcolare, precum şi festivaluri şi acordă burse şi alte forme de sprijin material. (2) Pentru activităţile sportive, în structura Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului funcţionează Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar.

(3) Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi celelalte ministere interesate, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, federaţiile sportive naţionale, autorităţile locale, precum şi instituţiile de cultură pot sprijini financiar şi material activităţile de performanţă în domeniul artelor, respectiv al sportului. (4) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului colaborează cu instituţii, cu organizaţii şi cu alte persoane juridice, respectiv cu persoane fizice pentru asigurarea resurselor financiare şi materiale necesare desfăşurării, în bune condiţii, a învăţământului de artă şi învăţământului sportiv integrat şi suplimentar, precum şi a competiţiilor artistice şi sportive de nivel regional şi naţional.

SECŢIUNEA a 11-a Învăţământul postliceal

ART. 44 (1) Învăţământul postliceal se organizează pentru calificări profesionale înscrise în Registrul naţional al calificărilor, stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului. (2) Învăţământul postliceal face parte din învăţământul profesional şi tehnic şi este parţial subvenţionat de stat. (3) Învăţământul postliceal special face parte din învăţământul profesional şi tehnic şi este integral subvenţionat de stat.#M23 (3^1) Învăţământul postliceal se organizează în şcoli postliceale cu personalitate juridică sau ca structuri fără personalitate juridică, în cadrul liceelor cu personalitate juridică, ori în colegii în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate. (3^2) Organizarea şi funcţionarea învăţământului postliceal se fac conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.#B (4) Şcolile de maiştri sunt şcoli postliceale. (5) Învăţământul postliceal are o durată de 1 - 3 ani, în funcţie de complexitatea calificării şi de numărul de credite pentru educaţie şi formare profesională. (6) Şcolarizarea în învăţământul postliceal de stat, organizat în conformitate cu prevederile prezentei legi, se finanţează prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat şi din venituri ale bugetelor locale. Şcolarizarea poate să fie finanţată şi de către solicitanţi, persoane fizice sau juridice, prin contract încheiat cu unitatea de învăţământ care asigură şcolarizarea. Statul susţine şi stimulează, inclusiv financiar, programe de studiu pentru învăţământul postliceal, în parteneriat public-privat.

#M23 (7) Cifra de şcolarizare pentru învăţământul postliceal de stat se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Prin excepţie, cifra de şcolarizare pentru învăţământul postliceal de stat finanţat integral de către solicitanţi, persoane fizice sau juridice, se aprobă, prin decizii, de inspectoratele şcolare ori, prin hotărâri, de senatele universitare şi se comunică Ministerului Educaţiei Naţionale. (7^1) Pentru anul şcolar 2014 - 2015, colegiile din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat pot organiza învăţământ postliceal doar finanţat integral de către solicitanţi. (7^2) Începând cu anul şcolar 2015 - 2016, cifra de şcolarizare şi mecanismul de finanţare pentru învăţământul postliceal, organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat, se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Finanţarea de bază pentru colegiile din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat se asigură la nivelul standardelor de cost pentru învăţământul preuniversitar. (8) Admiterea în învăţământul postliceal se face în conformitate cu criteriile generale stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale, pe baza unei metodologii elaborate de unitatea/instituţia de învăţământ, prin consultarea factorilor interesaţi.#B (9) Au dreptul să se înscrie în învăţământul postliceal, în condiţiile alin. (8), absolvenţii de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat.#M18 (9^1) Învăţământul postliceal se încheie cu examen de certificare a competenţelor profesionale. Modul de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a competenţelor profesionale este reglementat de Ministerul Educaţiei Naţionale prin metodologie specifică, elaborată cu consultarea factorilor interesaţi şi aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. (9^2) Candidaţii proveniţi din învăţământul postliceal de stat admişi pe locurile finanţate de la bugetul de stat pot susţine examenul de certificare a calificării profesionale, fără taxă, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la acest examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe stabilite la nivelul centrului de examen, luând în considerare cheltuielile de examen per candidat. (9^3) Absolvenţii învăţământului postliceal care susţin şi promovează examenul de certificare a calificării profesionale primesc certificat de calificare profesională, corespunzător nivelului stabilit prin Cadrul naţional al calificărilor şi Suplimentul descriptiv al certificatului în format Europass.#B (10) Creditele pentru educaţie şi formare profesională obţinute în învăţământul postliceal pot fi recunoscute pentru absolvenţii cu diplomă de bacalaureat de către

universităţi, în baza deciziilor senatului universitar, ca unităţi de credite de studii transferabile pentru nivelul licenţă.

SECŢIUNEA a 12-a Învăţământul pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale

ART. 45 (1) Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să studieze şi să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile şi formele de învăţământ preuniversitar, în condiţiile legii. (2) În funcţie de necesităţile locale se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale. (3) La toate formele de învăţământ în limba română, în limbile minorităţilor naţionale sau în limbi de circulaţie internaţională, se poate înscrie şi pregăti orice cetăţean român sau cetăţean din ţările Uniunii Europene şi Confederaţia Elveţiană, indiferent de limba sa maternă şi de limba în care a studiat anterior. (4) În cadrul unităţilor sau secţiilor cu predare în limbile minorităţilor naţionale, singulare în localitate, se pot organiza clase liceale şi profesionale cu grupe de elevi de diferite profiluri, în condiţiile legii. (5) Pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale, cu mai multe unităţi de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor naţionale, funcţionează cel puţin o unitate şcolară cu personalitate juridică, pentru fiecare limbă maternă, indiferent de efectivul de elevi. (6) În cazul unităţilor de nivel gimnazial sau liceal cu predare în limbile minorităţilor naţionale, singulare în municipiu, oraş sau comună, se acordă personalitate juridică, indiferent de efectivul de elevi. (7) Elevii care, în localitatea de domiciliu, nu au posibilitatea de a învăţa în limba lor maternă sunt sprijiniţi prin decontul transportului la cea mai apropiată şcoală cu predare în limba maternă sau primesc cazare şi masă gratuite în internatul unităţii de învăţământ cu predare în limba maternă. (8) Minorităţile naţionale au dreptul la reprezentare proporţională cu numărul de clase în organele de conducere ale unităţilor de învăţământ, ale inspectoratelor şcolare sau ale instituţiilor echivalente, cu respectarea criteriilor de competenţă profesională, potrivit legii. (9) În unităţile şcolare cu predare şi în limbile minorităţilor naţionale, unul dintre directori va fi un cadru didactic din rândul minorităţilor respective, cu respectarea criteriilor de competenţă profesională. (10) În unităţile conexe învăţământului preuniversitar din judeţele în care funcţionează forme de învăţământ în limbile minorităţilor naţionale se asigură

încadrarea cu specialişti şi din rândul minorităţilor naţionale, cu respectarea criteriilor de competenţă profesională. (11) Cadrele didactice care predau la grupe sau clase cu predare integrală în limba minorităţilor naţionale trebuie să facă dovada competenţei profesionale în limba minorităţii naţionale respective şi au dreptul la pregătire şi perfecţionare în limba de predare, în ţară sau în străinătate. Fac excepţie de la necesitatea de a face dovada competenţei profesionale în limba minorităţii naţionale respective cadrele didactice care predau limba şi literatura română. (12) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului asigură materiale didactice specifice disciplinelor predate în limba maternă. (13) Pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului asigură manualele şcolare, care pot fi: manuale elaborate în limba de predare a minorităţilor naţionale şi manuale traduse din limba română sau manuale de import, avizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru titlurile needitate din cauza tirajului redus. (14) În învăţământul în limbile minorităţilor naţionale, în comunicarea internă şi în comunicarea cu părinţii elevilor şi ai preşcolarilor se poate folosi şi limba de predare. (15) În învăţământul primar cu predare în limbile minorităţilor naţionale, calificativele se comunică în scris şi oral şi în limba de predare. (16) În cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va funcţiona şi o secţie de cercetare şi inovare pentru învăţământul cu predare în limbile minorităţilor naţionale. (17) În finanţarea de bază a unităţii de învăţământ preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale, costul standard per elev şi per preşcolar se calculează după un coeficient mărit pe baza factorilor de corecţie, luând în considerare predarea în limba minorităţii naţionale sau a limbii minorităţii naţionale. În cazul acestor unităţi se are în vedere izolarea lingvistică, geografică şi numărul redus de elevi şi preşcolari, precum şi elevii prevăzuţi la alin. (7). Acelaşi coeficient se aplică şi în cazul unităţilor şcolare cu predare în limba română, în condiţii similare. ART. 46 (1) În cadrul învăţământului preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale, toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepţia disciplinei Limba şi literatura română. (2) Disciplina Limba şi literatura română se predă pe tot parcursul învăţământului preuniversitar după programe şcolare şi manuale elaborate în mod special pentru minoritatea respectivă. (3) Prin excepţie, în unităţile de învăţământ cu predare în limba unei minorităţi naţionale, ca urmare a cererii părinţilor sau tutorilor legali, la solicitarea

organizaţiei minorităţii naţionale reprezentate în Parlamentul României sau, în cazul în care minoritatea respectivă nu are reprezentare parlamentară, la solicitarea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, predarea disciplinei Limba şi literatura română se face după manualele utilizate în unităţile de învăţământ cu predare în limba română. (4) Testele la disciplina Limba şi literatura română se elaborează pe baza programei speciale. (5) Testele de evaluare, subiectele de examen de orice tip din învăţământul preuniversitar şi lucrările semestriale pentru elevii din învăţământul cu predare în limbile minorităţilor naţionale se elaborează pe baza cerinţelor didactico-metodologice stabilite de Curriculumul naţional. (6) În învăţământul preuniversitar, activitatea de predare şi de educare la Limba şi literatura maternă, la istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale respective şi la Educaţia muzicală se realizează pe baza programelor şi a metodologiilor specifice elaborate de colective de experţi cunoscători ai limbii şi ai culturii minorităţii naţionale respective şi aprobate, potrivit legii. (7) Elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, care frecventează unităţi de învăţământ cu predare în limba română sau în altă limbă decât cea maternă, li se asigură, la cerere, şi în condiţiile legii, ca disciplină de studiu, limba şi literatura maternă, precum şi istoria şi tradiţiile minorităţii naţionale respective, ca parte a trunchiului comun. Programele şi manualele disciplinei Istoria şi tradiţiile minorităţii naţionale sunt aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (8) În învăţământul primar, gimnazial şi liceal cu predare în limbile minorităţilor naţionale, disciplinele Istoria şi Geografia României se predau în aceste limbi, după programe şcolare şi manuale identice cu cele pentru clasele cu predare în limba română, cu obligaţia transcrierii şi a însuşirii toponimiei şi a numelor proprii româneşti şi în limba română. (9) În învăţământul gimnazial cu predare în limbile minorităţilor naţionale se introduce, ca disciplină de studiu, Istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale respective, cu predare în limba maternă. Programele şcolare şi manualele la această disciplină sunt aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (10) În programele şi manualele de istorie se vor reflecta istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale din România. (11) În învăţământul liceal şi postliceal, în care predarea se face în limba maternă pentru disciplinele, respectiv modulele de pregătire de specialitate, se realizează însuşirea terminologiei de specialitate şi în limba română.

(12) În învăţământul preuniversitar, probele de admitere şi probele examenelor de absolvire pot fi susţinute în limba în care au fost studiate disciplinele respective, în condiţiile legii. ART. 47 (1) Pe raza unei unităţi administrativ-teritoriale - comună, oraş, municipiu - unde funcţionează mai multe unităţi şcolare cu predare în limba română cel puţin una dintre acestea are personalitate juridică, indiferent de efectivul de elevi. (2) Unităţile cu predare în limba română, de nivel gimnazial sau liceal, unice în municipiu, în oraş sau în comună au personalitate juridică indiferent de efectivul de elevi.

SECŢIUNEA a 13-a Învăţământul special şi special integrat

ART. 48 (1) Învăţământul special şi special integrat, organizat pentru persoanele cu cerinţe educaţionale speciale sau alte tipuri de cerinţe educaţionale, stabilite prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, se realizează pentru toate nivelurile de învăţământ, diferenţiat, în funcţie de tipul şi gradul de deficienţă. (2) Învăţământul special şi special integrat este gratuit şi este organizat, de regulă, ca învăţământ cu frecvenţă. În funcţie de necesităţile locale, acesta se poate organiza şi sub alte forme, în conformitate cu legislaţia în vigoare. (3) Guvernul elaborează reglementări specifice pentru serviciile educaţionale şi de asistenţă, oferite copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. ART. 49 (1) Învăţământul special se organizează, după caz, în unităţi de învăţământ special şi în unităţi de învăţământ de masă. (2) Învăţământul special integrat se poate organiza în clase speciale şi individual sau în grupe integrate în clase de masă. Efectivele formaţiunilor de studiu din învăţământul special şi special integrat sunt stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în funcţie de tipul şi gradul deficienţei. (3) Conţinuturile învăţământului special şi special integrat, demersurile didactice, precum şi pregătirea şi formarea personalului care îşi desfăşoară activitatea în domeniul educaţiei copiilor cu cerinţe educaţionale speciale sunt stabilite prin metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (4) Durata şcolarizării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale poate fi mai mare decât cea precizată prin prezenta lege şi se stabileşte, în funcţie de gradul şi tipul dizabilităţii, prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

ART. 50 (1) Evaluarea, asistenţa psihoeducaţională, orientarea şcolară şi orientarea profesională a copiilor, a elevilor şi a tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale se realizează de către centrele judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională, denumite în continuare CJRAE, respectiv de Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, denumit în continuare CMBRAE, prin serviciile de evaluare şi de orientare şcolară şi profesională, pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, acordându-se prioritate integrării în învăţământul de masă. CJRAE cuprind şi centrele logopedice interşcolare. (2) Stabilirea gradului de deficienţă al elevilor cu cerinţe educaţionale speciale se realizează de către comisiile din cadrul CJRAE/CMBRAE, în colaborare cu comisiile pentru protecţia copilului din cadrul direcţiilor generale judeţene/a municipiului Bucureşti de asistenţă socială şi protecţia copilului. (3) Diagnosticarea abuzivă a copiilor pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi de orice alt criteriu, fapt ce determină includerea lor în clase cu cerinţe educaţionale speciale, se sancţionează. (4) Obţinerea unei calificări de către elevii/tinerii cu cerinţe educaţionale speciale se face în unităţi de învăţământ special şi de masă, cu consultarea factorilor locali interesaţi. (5) Elevii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale pot dobândi calificări profesionale corespunzătoare tipului şi gradului de deficienţă. ART. 51 (1) Copiii, elevii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale, integraţi în învăţământul de masă, beneficiază de suport educaţional prin cadre didactice de sprijin şi itinerante, de la caz la caz. Organizarea serviciilor de sprijin educaţional se face de către CJRAE/CMBRAE şi se reglementează prin metodologii specifice elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (2) Copiii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale, şcolarizaţi în unităţile de învăţământ special sau de masă, inclusiv cei şcolarizaţi în alt judeţ decât cel de domiciliu, beneficiază de asistenţă socială constând în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a cazarmamentului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei în cuantum egal cu cel pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie a copilului, precum şi de găzduire gratuită în internate sau centrele de asistare pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale din cadrul direcţiilor generale judeţene/a municipiului Bucureşti de asistenţă socială şi protecţia copilului. ART. 52

(1) Pentru copiii, elevii şi tinerii cu boli cronice sau cu boli care necesită perioade de spitalizare mai mari de 4 săptămâni se organizează, după caz, grupe sau clase în cadrul unităţii sanitare în care aceştia sunt internaţi. (2) Pentru copiii, elevii şi tinerii care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilităţi, sunt nedeplasabili, se organizează şcolarizare la domiciliu, pe o perioadă determinată. (3) Şcolarizarea la domiciliu, respectiv înfiinţarea de clase sau de grupe în spitale se fac de către inspectoratul şcolar, la propunerea CJRAE/CMBRAE, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (4) Unităţile de învăţământ special pot beneficia de sprijinul instituţiilor de protecţie socială, al altor organisme private autorizate, al persoanelor fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, pentru stimulare, compensare şi pentru reducerea gradului de dizabilitate. ART. 53 Învăţământul special dispune de planuri de învăţământ, de programe şcolare, de programe de asistenţă psihopedagogică, de manuale şi de metodologii didactice alternative, adaptate tipului şi gradului de dizabilitate şi aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. ART. 54 (1) În funcţie de evoluţia copilului se pot face propuneri de reorientare dinspre şcoala specială spre şcoala de masă şi invers. (2) Propunerea de reorientare se face de către cadrul didactic care a lucrat cu copilul în cauză sau de către părinţii copilului/tutorele legal instituit şi de către psihologul şcolar. Decizia de reorientare se ia de către comisia de expertiză din cadrul CJRAE/CMBRAE, cu acordul familiei sau al susţinătorului legal. ART. 55 (1) Şcolarizarea minorilor şi a adulţilor din centrele de reeducare, din penitenciarele pentru minori şi tineri şi din penitenciarele pentru adulţi se realizează cu respectarea Curriculumului naţional. Resursa umană necesară pentru şcolarizarea acestora este asigurată de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin inspectoratele şcolare. (2) În vederea obţinerii unei calificări şi a integrării în viaţa activă a tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, împreună cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, organizează ateliere protejate. ART. 56 La absolvirea învăţământului special, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului colaborează cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi cu alte organisme guvernamentale sau nonguvernamentale în vederea

integrării în viaţa activă, potrivit calificării obţinute şi în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

SECŢIUNEA a 14-a Învăţământul pentru copiii şi tinerii capabili de performanţe înalte

ART. 57 (1) Statul sprijină copiii şi tinerii capabili de performanţe înalte atât în unităţi de învăţământ, cât şi în centre de excelenţă. Centrele de excelenţă sunt înfiinţate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. (2) Coordonarea acţiunilor prevăzute la alin. (1) este asigurată de Centrul Naţional de Instruire Diferenţiată, înfiinţat prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. (3) Resursele umane, curriculare, informaţionale, materiale şi financiare pentru susţinerea copiilor şi a tinerilor capabili de performanţe înalte se asigură de unităţile de învăţământ şi de inspectoratele şcolare, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.#M23 (4) Pentru sprijinirea copiilor şi a tinerilor capabili de performanţe înalte, Ministerul Educaţiei Naţionale organizează competiţii şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, tabere de profil, simpozioane şi alte activităţi specifice şi acordă burse şi alte forme de sprijin material şi financiar. Normele metodologice privind cheltuielile cu organizarea şi desfăşurarea competiţiilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare, cuantumul stimulentelor financiare acordate elevilor premiaţi, profesorilor care i-au pregătit şi unităţilor şcolare de provenienţă a premianţilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului.#B (5) Copiii şi tinerii capabili de performanţe înalte beneficiază, indiferent de vârstă, de programe educative care le respectă particularităţile de învăţare şi de orientare a performanţei. Aceste programe sunt de aprofundare a învăţării, de grupare pe abilităţi, de îmbogăţire a curriculumului cu noi domenii, de mentorat şi transfer de competenţă, de accelerare a promovării conform ritmului individual de învăţare.

SECŢIUNEA a 15-a Programul "Şcoala după şcoală"

ART. 58

(1) Unităţile de învăţământ, prin decizia consiliului de administraţie, pot să îşi extindă activităţile cu elevii după orele de curs, prin programe "Şcoala după şcoală". (2) În parteneriat cu autorităţile publice locale şi cu asociaţiile de părinţi, prin programul "Şcoala după şcoală", se oferă activităţi educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea competenţelor dobândite sau de accelerare a învăţării, precum şi activităţi de învăţare remedială. Acolo unde acest lucru este posibil, parteneriatul se poate realiza cu organizaţii nonguvernamentale cu competenţe în domeniu. (3) Programele "Şcoala după şcoală" se organizează în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. (4) Statul poate finanţa programul "Şcoala după şcoală" pentru copiii şi elevii din grupurile dezavantajate, potrivit legii.

SECŢIUNEA a 16-a Alternativele educaţionale

ART. 59 (1) În sistemul de învăţământ preuniversitar pot fi iniţiate şi organizate alternative educaţionale, cu acordul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor regulamente aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. (2) Acreditarea, respectiv evaluarea periodică a alternativelor educaţionale se fac potrivit legii. (3) Unităţile de învăţământ preuniversitar alternativ dispun de autonomie organizatorică şi funcţională, în conformitate cu specificul alternativei. (4) La toate formele de învăţământ alternativ în limba română, în limbile minorităţilor naţionale sau în limbi de circulaţie internaţională, se poate înscrie şi pregăti orice cetăţean român. (5) Cadrele didactice care predau la grupe sau clase din alternativele educaţionale au dreptul la recunoaşterea de către inspectoratele şcolare judeţene şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a pregătirii şi a perfecţionărilor realizate de organizaţiile, asociaţiile, federaţiile care gestionează dezvoltarea alternativei respective la nivel naţional.

SECŢIUNEA a 17-a Învăţământul particular şi confesional

ART. 60

(1) Învăţământul particular şi confesional se organizează conform principiului nonprofit în unităţi de învăţământ preuniversitar, la toate nivelurile şi formele, conform legislaţiei în vigoare. (2) Criteriile, standardele şi indicatorii de performanţă pe care trebuie să le îndeplinească unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional sunt identice cu cele pe care trebuie să le îndeplinească unităţile de învăţământ de stat. (3) Unităţile particulare de învăţământ sunt unităţi libere, deschise, autonome atât din punct de vedere organizatoric, cât şi economico-financiar, având drept fundament proprietatea privată, garantată de Constituţie. (4) Autorizarea de funcţionare provizorie, acreditarea şi evaluarea periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar particular şi confesional sunt realizate de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, conform legislaţiei în vigoare. (5) Unităţile de învăţământ preuniversitar particular şi confesional acreditate sunt sprijinite de stat, condiţiile fiind stabilite prin hotărâre a Guvernului. (6) Statul sprijină şi coordonează învăţământul particular şi confesional, în condiţiile legii, respectând în întregime drepturile acestuia. (7) Directorii unităţilor de învăţământ particular sunt numiţi de conducerea persoanei juridice fondatoare, cu respectarea criteriilor de competenţă. Actul de numire se aduce la cunoştinţa inspectoratului şcolar pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea unitatea respectivă.

Legea Asistenţei Sociale 292/2011

SECŢIUNEA a 2-a Categorii de beneficii de asistenţă socială

ART. 11 Beneficiile de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială se acordă pe perioade determinate de timp sau pentru situaţii punctuale şi pot cuprinde următoarele categorii principale: a) ajutoare sociale susţinute din bugetul de stat, acordate focalizat, pentru categoriile de populaţie aflate în risc de sărăcie; b) ajutoare sociale comunitare susţinute din bugetele locale, acordate focalizat, ca măsuri individuale de suport pentru depăşirea unor situaţii de dificultate temporară; c) ajutoare de urgenţă susţinute din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale, acordate pentru situaţii datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor etc.;

d) burse sociale şi ajutoare financiare pentru facilitarea accesului la educaţie, susţinute din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale; e) ajutoare în natură, alimentare şi materiale, inclusiv cele acordate în cadrul programelor de sprijin educaţional pentru copiii şi tinerii proveniţi din familii defavorizate, susţinute din bugetul de stat şi/sau bugetele locale, cum ar fi programe pentru suplimente alimentare, rechizite şi alte materiale necesare în procesul de educaţie; f) ajutorul acordat din bugetul de stat pentru refugiaţi, precum şi persoanelor care au obţinut protecţie subsidiară în România, în condiţiile prevăzute de lege; g) facilităţi privind utilizarea mijloacelor de transport în comun, accesul la comunicare şi informare, precum şi alte facilităţi prevăzute de lege. ART. 12 Beneficiile pentru susţinerea copilului şi a familiei au în vedere naşterea, educaţia şi întreţinerea copiilor şi cuprind următoarele categorii principale: a) alocaţii pentru copii; b) alocaţii pentru copiii lipsiţi, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor; c) indemnizaţii pentru creşterea copiilor; d) facilităţi, în condiţiile legii. ART. 13 (1) Beneficiile de asistenţă socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale se acordă atât pentru asigurarea nevoilor de bază ale vieţii, cât şi în scopul promovării şi garantării exercitării de către acestea a drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi participării depline la viaţa societăţii. (2) Principalele categorii de beneficii de asistenţă socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale sunt următoarele: a) alocaţii pentru persoanele cu dizabilităţi; b) indemnizaţii de îngrijire; c) facilităţi, în condiţiile legii. ART. 14 (1) Nivelurile, respectiv cuantumurile beneficiilor de asistenţă socială se stabilesc în raport cu indicatorul social de referinţă, prin aplicarea unui indice social de inserţie. (2) Indicatorul social de referinţă (ISR) reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile de asistenţă socială, suportate din bugetul de stat, acordate atât în vederea asigurării protecţiei persoanelor în cadrul sistemului de asistenţă socială, cât şi în vederea stimulării persoanelor beneficiare ale sistemului de asistenţă socială, pentru a se încadra în muncă. (3) Valoarea indicatorului social de referinţă este cea prevăzută de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Indicele social de inserţie (ISI) este coeficientul de multiplicare aplicabil indicatorului social de referinţă şi se stabileşte în raport cu tipul de familie, precum şi cu scopul beneficiului de asistenţă socială. (5) Nivelul beneficiilor de asistenţă socială cumulate de o persoană singură sau, după caz, de o familie nu poate depăşi un coeficient raportat la valoarea indicatorului social de referinţă. Coeficientul se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de tipul familiei şi al beneficiilor de asistenţă socială la care aceasta sau membrii acesteia, respectiv persoana singură au dreptul.

SECŢIUNEA a 4-a Noţiuni specifice sistemului de beneficii de asistenţă socială

ART. 22 (1) Prin familie se înţelege soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi, care au domiciliul ori reşedinţa comună înscrisă în actele de identitate şi care gospodăresc împreună. (2) Se consideră familie şi fraţii fără copii, care gospodăresc împreună şi au domiciliul sau reşedinţa comună, separat de domiciliul ori reşedinţa părinţilor. (3) Se asimilează termenului familie, bărbatul şi femeia necăsătoriţi, cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială. (4) Familia extinsă desemnează copilul, părinţii şi rudele acestuia până la gradul IV inclusiv. (5) Termenul familie monoparentală desemnează familia formată din persoana singură şi copilul/copiii aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta. (6) Prin persoană singură, se înţelege persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: a) este necăsătorită; b) este văduvă; c) este divorţată; d) al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească; e) al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor; f) nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) - e); g) a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) - e).

(7) Prin termenul copil se înţelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în condiţiile legii. ART. 23 (1) Reprezentantul familiei este membrul familiei care are capacitate deplină de exerciţiu a drepturilor civile şi care solicită, în numele familiei, acordarea drepturilor la beneficii de asistenţă socială. Reprezentantul familiei se stabileşte de către soţi sau, în caz de neînţelegere între aceştia, de către autoritatea tutelară. (2) În cazul familiei monoparentale, reprezentantul familiei este persoana singură. (3) În cazul persoanei singure care are copii în întreţinere şi nu a împlinit vârsta de 18 ani, reprezentantul familiei este persoana singură, dacă are capacitate deplină de exerciţiu sau, după caz, reprezentantul legal/ocrotitorul legal al acesteia. (4) Reprezentantul legal este persoana desemnată, în condiţiile legii, să reprezinte interesul persoanei lipsite de capacitate deplină de exerciţiu a drepturilor civile sau al persoanei lipsite de discernământ. (5) Reprezentantul legal al copilului este părintele sau persoana desemnată potrivit legii să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de copil. ART. 24 (1) Prin locuinţa de domiciliu sau reşedinţă se înţelege construcţia aflată în proprietate personală ori închiriată sau asupra căreia exercită un drept de folosinţă în condiţiile legii, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, formată din una sau mai multe camere, care acoperă condiţiile minimale de odihnă, preparare a hranei, educaţie şi igienă ale persoanei singure sau familiei, conform anexei nr. 1 la Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Se asimilează locuinţei de domiciliu sau reşedinţei şi locuinţa de necesitate, precum şi locuinţa socială, astfel cum sunt acestea definite potrivit prevederilor Legii nr. 114/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Prin locuinţă cu condiţii improprii se înţelege locuinţa improvizată sau construcţia cu destinaţie de locuinţă care nu îndeplineşte cerinţele minimale prevăzute la lit. A din anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Prin persoană fără locuinţă se înţelege persoana care nu are stabilit un domiciliu sau o reşedinţă, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, nu deţine o locuinţă principală sau, după caz, o locuinţă secundară. ART. 25

(1) Livretul de familie, astfel cum acesta este stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 495/1997 privind conţinutul, eliberarea şi actualizarea livretului de familie, reprezintă documentul doveditor privind componenţa familiei în vederea acordării beneficiilor sociale. (2) Livretul de familie se eliberează şi se actualizează în condiţiile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 495/1997. ART. 26 (1) Titularul beneficiilor de asistenţă socială este persoana îndreptăţită sau, după caz, reprezentantul familiei. (2) Pentru beneficiile de asistenţă socială care au caracter familial, beneficiarul este familia. (3) Pentru beneficiile de asistenţă socială care au caracter individual, beneficiarul este persoana îndreptăţită.

CAPITOLUL III Sistemul de servicii sociale

SECŢIUNEA 1 Definirea şi clasificarea serviciilor sociale

ART. 27 (1) Serviciile sociale reprezintă activitatea sau ansamblul de activităţi realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum şi celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii. (2) Serviciile sociale sunt servicii de interes general şi se organizează în forme/structuri diverse, în funcţie de specificul activităţii/activităţilor derulate şi de nevoile particulare ale fiecărei categorii de beneficiari. ART. 28 (1) Serviciile sociale au caracter proactiv şi presupun o abordare integrată a nevoilor persoanei, în relaţie cu situaţia socioeconomică, starea de sănătate, nivelul de educaţie şi mediul social de viaţă al acesteia. (2) Pornind de la nevoile fiecărei persoane, serviciile sociale pot avea o adresabilitate mai largă, la nivel de grup sau comunitate. (3) Pentru realizarea unor acţiuni sociale coerente, unitare şi eficiente în beneficiul persoanei, serviciile sociale se pot organiza şi acorda în sistem integrat cu serviciile de ocupare, de sănătate, de educaţie, precum şi cu alte servicii sociale de interes general, după caz.

ART. 29 Clasificarea serviciilor sociale are la bază următoarele criterii: a) scopul serviciului; b) categoriile de beneficiari cărora li se adresează; c) regimul de asistare, respectiv regimul rezidenţial sau nerezidenţial; d) locul de acordare; e) regimul juridic al furnizorului de servicii sociale; f) regimul de acordare. ART. 30 (1) După scopul lor, serviciile sociale pot fi clasificate în: servicii de asistenţă şi suport pentru asigurarea nevoilor de bază ale persoanei, servicii de îngrijire personală, de recuperare/reabilitare, de inserţie/reinserţie socială etc. (2) După categoriile de beneficiari, serviciile sociale pot fi clasificate în servicii sociale destinate copilului şi/sau familiei, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice, victimelor violenţei în familie, persoanelor fără adăpost, persoanelor cu diferite adicţii, respectiv consum de alcool, droguri, alte substanţe toxice, internet, jocuri de noroc etc., victimelor traficului de persoane, persoanelor private de libertate, persoanelor sancţionate cu măsură educativă sau pedeapsă neprivativă de libertate aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune, persoanelor cu afecţiuni psihice, persoanelor din comunităţi izolate, şomerilor de lungă durată, precum şi servicii sociale de suport pentru aparţinătorii beneficiarilor. (3) După regimul de asistare, serviciile sociale se clasifică în: a) servicii cu cazare, pe perioadă determinată sau nedeterminată: centre rezidenţiale, locuinţe protejate, adăposturi de noapte etc.; b) servicii fără cazare: centre de zi, centre şi/sau unităţi de îngrijire la domiciliu, cantine sociale, servicii mobile de acordare a hranei, ambulanţa socială etc. (4) După locul de acordare, serviciile sociale se asigură: a) la domiciliul beneficiarului; b) în centre de zi; c) în centre rezidenţiale; d) la domiciliul persoanei care acordă serviciul; e) în comunitate. (5) După regimul juridic al furnizorului, serviciile sociale pot fi organizate ca structuri publice sau private. (6) După regimul de acordare serviciile se acordă în regim normal şi regim special: a) servicii acordate în regim de accesare, contractare şi documentare uzuale; b) servicii acordate în regim special cu eligibilitate şi accesibilitate extinsă, care vizează măsurile preventive care se oferă în regim de birocraţie redusă şi un set de servicii sociale, care vor fi accesate de beneficiari doar în condiţiile păstrării

anonimatului, respectiv de persoane dependente de droguri, alcool, prostituate, victimele violenţei în familie etc. Serviciile acordate în regim special pot fi furnizate fără a încheia contract cu beneficiarii; c) categoria serviciilor acordate în regim special este reglementată prin lege specială. ART. 31 (1) Serviciile de îngrijire personală se adresează persoanelor dependente care, ca urmare a pierderii autonomiei funcţionale din cauze fizice, psihice sau mintale, necesită ajutor semnificativ pentru a realiza activităţile uzuale ale vieţii de zi cu zi. (2) Situaţia de dependenţă este o consecinţă a bolii, traumei şi dizabilităţii şi poate fi exacerbată de absenţa relaţiilor sociale şi a resurselor economice adecvate. ART. 32 (1) Ajutorul acordat pentru îndeplinirea activităţilor uzuale ale vieţii zilnice priveşte două categorii de activităţi: a) activităţi de bază ale vieţii zilnice, în principal: asigurarea igienei corporale, îmbrăcare şi dezbrăcare, hrănire şi hidratare, asigurarea igienei eliminărilor, transfer şi mobilizare, deplasare în interior, comunicare; b) activităţi instrumentale ale vieţii zilnice, în principal: prepararea hranei, efectuarea de cumpărături, activităţi de menaj şi spălătorie, facilitarea deplasării în exterior şi însoţire, activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor, acompaniere şi socializare. (2) Îngrijirea persoanei care necesită pe o perioadă mai lungă de 60 de zile ajutor pentru îndeplinirea activităţilor de bază şi instrumentale ale vieţii zilnice este definită ca îngrijire de lungă durată. (3) Îngrijirea de lungă durată se asigură la domiciliu, în centre rezidenţiale, în centre de zi, la domiciliul persoanei care acordă serviciul şi în comunitate. ART. 33 (1) Serviciile de îngrijire personală se pot organiza şi acorda integrat cu alte servicii, cum ar fi: a) servicii de îngrijire medicală; b) servicii de reabilitare şi adaptare a ambientului: mici amenajări, reparaţii şi altele asemenea; c) alte servicii de recuperare/reabilitare: kinetoterapie, fizioterapie, gimnastică medicală, terapie ocupaţională, psihoterapie, psihopedagogie, logopedie podologie şi altele asemenea. (2) Serviciile de îngrijire personală pot fi acompaniate de servicii de consiliere socială, juridică şi de informare. ART. 34 Categoriile şi tipurile de servicii sociale, activităţile şi funcţiile aferente fiecărui tip de serviciu, precum şi regulamentele-cadru de organizare şi funcţionare se

stabilesc prin Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

SECŢIUNEA a 2-a Beneficiarii şi furnizorii de servicii sociale

ART. 35 (1) Beneficiază de servicii sociale persoanele şi familiile aflate în situaţii de dificultate, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 4. (2) Grupurile şi comunităţile aflate în situaţii de dificultate beneficiază de servicii sociale, în cadrul programelor de acţiune comunitară destinate prevenirii şi combaterii riscului de marginalizare şi excluziune socială, aprobate prin hotărâri ale consiliilor judeţene/locale. ART. 36 (1) Orice persoană dependentă are dreptul la servicii de îngrijire personală, acordate în funcţie de nevoile individuale de ajutor, situaţia familială, socioeconomică şi mediul personal de viaţă. (2) Beneficiarii serviciilor de îngrijire personală sunt persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilităţi şi bolnavii cronici. ART. 37 (1) Furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat. (2) Furnizori publici de servicii sociale pot fi: a) structurile specializate din cadrul/subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi autorităţile executive din unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu şi sectoare ale municipiului Bucureşti; b) autorităţile administraţiei publice centrale ori alte instituţii aflate în subordinea sau coordonarea acestora care au stabilite prin lege atribuţii privind acordarea de servicii sociale pentru anumite categorii de beneficiari; c) unităţile sanitare, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice care dezvoltă, la nivel comunitar, servicii sociale integrate. (3) Furnizori privaţi de servicii sociale pot fi: a) organizaţiile neguvernamentale, respectiv asociaţiile şi fundaţiile; b) cultele recunoscute de lege; c) persoanele fizice autorizate în condiţiile legii; d) filialele şi sucursalele asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale recunoscute în conformitate cu legislaţia în vigoare; e) operatorii economici, în condiţii speciale, prevăzute de lege. ART. 38

(1) Pentru a acorda servicii sociale pe teritoriul României, furnizorii de servicii sociale, indiferent de forma lor juridică, trebuie acreditaţi în condiţiile legii. (2) Serviciile sociale pot funcţiona pe teritoriul României numai dacă sunt acreditate în condiţiile legii. (3) Acreditarea furnizorilor, precum şi a serviciilor sociale acordate de aceştia se reglementează prin lege specială.

CAPITOLUL IV Măsuri integrate de asistenţă socială

SECŢIUNEA 1 Prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială

ART. 53 (1) Măsurile de prevenire şi combatere a sărăciei şi riscului de excluziune socială se înscriu în cadrul general de acţiuni multidimensionale ale procesului de incluziune socială prin care se asigură oportunităţile şi resursele necesare pentru participarea persoanelor vulnerabile în mod deplin la viaţa economică, socială şi culturală a societăţii, precum şi la procesul de luare a deciziilor care privesc viaţa şi accesul lor la drepturile fundamentale. (2) Pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială, prin politicile publice iniţiate, statul: a) asigură accesul persoanelor vulnerabile la unele drepturi fundamentale, cum ar fi: dreptul la locuinţă, la asistenţă socială şi medicală, la educaţie şi la loc de muncă; b) instituie măsuri de sprijin conform nevoilor particulare ale persoanelor, familiilor şi grupurilor defavorizate. (3) Armonizarea politicilor destinate cunoaşterii, prevenirii şi combaterii situaţiilor care determină sărăcia şi riscul de excluziune socială se realizează în cadrul mecanismului naţional pentru promovarea incluziunii sociale, constituit conform legii, cu participarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi a reprezentanţilor organizaţiilor societăţii civile. (4) În cadrul acţiunilor multidimensionale ale procesului de incluziune socială se înscriu şi activităţile din domeniul economiei sociale, orientate spre generarea sau asigurarea de locuri de muncă pentru persoanele prevăzute la alin. (1). Organizarea şi funcţionarea sectorului economiei sociale se reglementează prin lege specială. ART. 54 (1) Persoanele singure şi familiile care nu dispun de resursele necesare pentru satisfacerea unui nivel de trai minimal au dreptul la beneficii de asistenţă socială şi

servicii sociale, acordate în funcţie de nevoile identificate ale fiecărei persoane sau familii. (2) Nivelul de trai minimal reprezintă limita exprimată în lei care asigură nevoile de bază cum ar fi: hrană, îmbrăcăminte, igienă personală, menţinerea şi salubrizarea locuinţei şi se calculează în raport cu pragul sărăciei conform metodologiei utilizate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. ART. 55 (1) Beneficiile de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială sunt destinate asigurării mijloacelor financiare minime necesare traiului zilnic, precum şi suplimentării veniturilor sau mijloacelor persoanei ori familiei aflate în situaţia prevăzută la art. 54 alin. (1) şi se bazează pe testarea mijloacelor de trai. (2) Beneficiile de asistenţă socială acordate pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială sunt cele prevăzute la art. 11. (3) Principala formă de sprijin pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială este venitul minim de inserţie acordat din bugetul de stat ca diferenţă între nivelurile prevăzute prin lege specială şi venitul net al familiei sau al persoanei singure realizat ori obţinut într-o anumită perioadă de timp, în scopul garantării unui venit minim fiecărei persoane din România. ART. 56 (1) Principalele categorii de servicii sociale având drept scop exclusiv prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială sunt adresate persoanelor şi familiilor fără venituri sau cu venituri reduse, persoanelor fără adăpost, victimelor traficului de persoane, precum şi persoanelor private de libertate. (2) Familiile şi persoanele singure fără venituri sau cu venituri reduse pot beneficia de o gamă diversificată de servicii sociale adaptate nevoilor individuale, cum ar fi servicii de consiliere şi informare, servicii de inserţie/reinserţie socială, servicii de reabilitare şi altele asemenea. ART. 57 Serviciile sociale adresate persoanelor fără adăpost au drept scop asigurarea de găzduire pe perioadă determinată, asociată cu acordarea unor servicii de consiliere şi de reinserţie sau reintegrare socială, în concordanţă cu nevoile individuale identificate. ART. 58 (1) Autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea înfiinţării, organizării şi administrării serviciilor sociale pentru persoanele fără adăpost. (2) Pentru copiii străzii, pentru persoanele vârstnice singure sau fără copii şi persoanele cu dizabilităţi care trăiesc în stradă, autorităţile administraţiei publice

locale au obligaţia de a înfiinţa pe raza lor teritorială servicii sociale adecvate şi adaptate nevoilor acestora. (3) Pentru persoanele care trăiesc în stradă, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a organiza adăposturi de urgenţă pe timp de iarnă. ART. 59 (1) Serviciile sociale adresate persoanelor care trăiesc în stradă pot fi organizate ca: a) echipe mobile de intervenţie în stradă sau servicii de tip ambulanţă socială; b) adăposturi de noapte; c) centre rezidenţiale cu găzduire pe perioadă determinată. (2) În scopul prevenirii şi combaterii riscului ca tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a copilului să devină persoane fără adăpost, precum şi pentru promovarea integrării sociale a acestora, autorităţile locale pot înfiinţa centre multifuncţionale care asigură condiţii de locuit şi de gospodărire pe perioadă determinată. ART. 60 (1) Pentru persoanele care trăiesc în stradă serviciile sociale se acordă gratuit sau, după caz, contra unei contribuţii modice din partea beneficiarului. (2) Calculul şi nivelul contribuţiei beneficiarului, prevăzute la alin. (1), se stabilesc de către furnizorul public sau privat care administrează serviciile. ART. 61 (1) Persoanele fără venituri sau cu venituri reduse beneficiază de masă acordată de cantine sociale. (2) Cantinele sociale sunt unităţi publice de asistenţă socială, cu sau fără personalitate juridică, înfiinţate, organizate şi administrate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de furnizori de servicii sociale privaţi. (3) Cantinele sociale acordă masă caldă şi rece, gratuit sau contra cost, în condiţiile prevăzute de lege. ART. 62 (1) Victimele traficului de persoane beneficiază de servicii sociale acordate pentru facilitarea reintegrării/reinserţiei sociale a acestora. (2) Serviciile sociale acordate victimelor traficului de persoane sunt acordate în sistem integrat cu alte măsuri de protecţie prevăzute de legislaţia specială şi sunt gratuite. ART. 63 Serviciile sociale destinate victimelor traficului de persoane pot fi: a) centrele rezidenţiale cu găzduire pe perioadă determinată care asigură asistenţă, îngrijire şi protecţie; b) centre de zi care asigură în principal informare, consiliere, sprijin emoţional şi social în scopul reabilitării şi reintegrării sociale;

c) servicii acordate în comunitate care constau în servicii de asistenţă socială, suport emoţional, consiliere psihologică, consiliere juridică, orientare profesională, reinserţie socială etc. ART. 64 (1) Persoanele private de libertate, aflate în custodia sistemului penitenciar, în vederea asigurării reintegrării lor sociale beneficiază gratuit de servicii sociale de consiliere educaţională, socială şi psihologică, acordate la nivelul aşezămintelor de deţinere, în sistem integrat cu activităţile şi programele educative, psihologice şi de asistenţă socială, de instruire şcolară şi formare profesională desfăşurate în cadrul acestora. (2) Furnizarea serviciilor de educaţie, consiliere psihologică şi asistenţă socială în cadrul aşezămintelor de deţinere se realizează de către personalul specializat al acestora, cu participarea consilierilor de probaţiune ori a furnizorilor publici sau privaţi de servicii sociale. (3) Pe perioada detenţiei, persoana privată de libertate poate beneficia şi de consiliere privind accesarea serviciilor sociale existente în comunitatea în care aceasta îşi va avea domiciliul sau reşedinţa după eliberare.

LEGE Nr. 544 din 12 octombrie 2001privind liberul acces la informaţiile de interes public

Text în vigoare începând cu data de 15 februarie 2013 REALIZATOR: COMPANIA DE INFORMATICĂ NEAMŢ

Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 31 ianuarie 2013.

Act de bază#B: Legea nr. 544/2001

Acte modificatoare#M1: Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2002#M2: Legea nr. 371/2006#M3: Legea nr. 380/2006#M4: Legea nr. 188/2007#M5: Legea nr. 76/2012#M6: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2012#M7: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013

Modificările şi completările efectuate prin actele normative enumerate mai sus sunt scrise cu font italic. În faţa fiecărei modificări sau completări este indicat actul normativ care a efectuat modificarea sau completarea respectivă, în forma #M1, #M2 etc.

#CIN NOTĂ: Prin Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

#B Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAP. 1 Dispoziţii generale

ART. 1 Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României. ART. 2 În sensul prezentei legi:#M2 a) prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie naţională, precum şi orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorităţi publice centrale ori locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar;#B b) prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei; c) prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.

CAP. 2 Organizarea şi asigurarea accesului la informaţiile de interes public

SECŢIUNEA 1 Dispoziţii comune privind accesul la informaţiile de interes public

ART. 3 Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop. ART. 4 (1) Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu. (2) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea compartimentelor de relaţii publice se stabilesc, pe baza dispoziţiilor prezentei legi, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii sau instituţiei publice respective. ART. 5 (1) Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public: a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice; b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice; c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice; d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet; e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil; f) programele şi strategiile proprii; g) lista cuprinzând documentele de interes public; h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii; i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate. (2) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (1).

(3) Autorităţile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat #M1 în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.#B (4) Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin: a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de Internet proprie; b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate acestui scop.#M4 (5) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să pună la dispoziţia persoanelor interesate contractele de privatizare încheiate după intrarea în vigoare a prezentei legi, prin consultarea la sediul acestora. Prevederile de mai sus nu se aplică în cazul contractelor de privatizare care se încadrează în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 12 alin. (1).#B ART. 6 (1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public. (2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal. (3) Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente: a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea; b) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public; c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului. ART. 7 (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile. (2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.

(3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic. ART. 8 (1) Pentru informaţiile solicitate verbal funcţionarii din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice au obligaţia să precizeze condiţiile şi formele în care are loc accesul la informaţiile de interes public şi pot furniza pe loc informaţiile solicitate. (2) În cazul în care informaţiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este îndrumată să solicite în scris informaţia de interes public, urmând ca cererea să îi fie rezolvată în termenele prevăzute la art. 7. (3) Informaţiile de interes public solicitate verbal se comunică în cadrul unui program minim stabilit de conducerea autorităţii sau instituţiei publice, care va fi afişat la sediul acesteia şi care se va desfăşura în mod obligatoriu în timpul funcţionării instituţiei, incluzând şi o zi pe săptămână, după programul de funcţionare. (4) Activităţile de registratură privind petiţiile nu se pot include în acest program şi se desfăşoară separat. (5) Informaţiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore. ART. 9 (1) În cazul în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe documentele deţinute de autoritatea sau instituţia publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condiţiile legii. (2) Dacă în urma informaţiilor primite petentul solicită informaţii noi privind documentele aflate în posesia autorităţii sau a instituţiei publice, această solicitare va fi tratată ca o nouă petiţie, răspunsul fiind trimis în termenele prevăzute la art. 7 şi 8. ART. 10 Nu este supusă prevederilor art. 7 - 9 activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice de răspunsuri la petiţii şi de audienţe, desfăşurată potrivit specificului competenţelor acestora, dacă aceasta priveşte alte aprobări, autorizări, prestări de servicii şi orice alte solicitări în afara informaţiilor de interes public. ART. 11 (1) Persoanele care efectuează studii şi cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autorităţii sau al instituţiei publice pe baza solicitării personale, în condiţiile legii. (2) Copiile de pe documentele deţinute de autoritatea sau de instituţia publică se realizează în condiţiile art. 9.#M3 ART. 11^1

Orice autoritate contractantă, astfel cum este definită prin lege, are obligaţia să pună la dispoziţia persoanei fizice sau juridice interesate, în condiţiile prevăzute la art. 7, contractele de achiziţii publice.#M3 ART. 12 (1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1 şi, respectiv, la art. 11^1, următoarele informaţii:#B a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii; b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;#M2 c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum şi principiului concurenţei loiale, potrivit legii;#B d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii; e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare; f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces; g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor. (2) Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor aparţinând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii, precum şi instituţiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informaţiilor. ART. 13 Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi constituie informaţii de interes public. ART. 14 (1) Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice.

(2) Informaţiile publice de interes personal nu pot fi transferate între autorităţile publice decât în temeiul unei obligaţii legale ori cu acordul prealabil în scris al persoanei care are acces la acele informaţii potrivit art. 2.

SECŢIUNEA a 2-a Dispoziţii speciale privind accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public

ART. 15 (1) Accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public este garantat. (2) Activitatea de culegere şi de difuzare a informaţiilor de interes public, desfăşurată de mijloacele de informare în masă, constituie o concretizare a dreptului cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public. ART. 16 Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să desemneze un purtător de cuvânt, de regulă din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice. ART. 17 (1) Autorităţile publice au obligaţia să organizeze periodic, de regulă o dată pe lună, conferinţe de presă pentru aducerea la cunoştinţă a informaţiilor de interes public. (2) În cadrul conferinţelor de presă autorităţile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informaţii de interes public. ART. 18 (1) Autorităţile publice au obligaţia să acorde fără discriminare acreditare ziariştilor şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă. (2) Acreditarea se acordă la cerere, în termen de două zile de la înregistrarea acesteia. (3) Autorităţile publice pot refuza acordarea acreditării sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist, în condiţiile şi în limitele legii. (4) Refuzul acordării acreditării şi retragerea acreditării unui ziarist se comunică în scris şi nu afectează dreptul organismului de presă de a obţine acreditarea pentru un alt ziarist. ART. 19

(1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să informeze în timp util mijloacele de informare în masă asupra conferinţelor de presă sau oricăror alte acţiuni publice organizate de acestea. (2) Autorităţile şi instituţiile publice nu pot interzice în nici un fel accesul mijloacelor de informare în masă la acţiunile publice organizate de acestea. (3) Autorităţile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare şi funcţionare să desfăşoare activităţi specifice în prezenţa publicului sunt obligate să permită accesul presei la acele activităţi, în difuzarea materialelor obţinute de ziarişti urmând să se ţină seama doar de deontologia profesională. ART. 20 Mijloacele de informare în masă nu au obligaţia să publice informaţiile furnizate de autorităţile sau de instituţiile publice.

CAP. 3 Sancţiuni

ART. 21 (1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat. (2) Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamaţie la conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de către persoana lezată. (3) Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat. ART. 22 (1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7. (2) Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale. (3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului. (4) Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.#M5

(5) Atât plângerea, cât şi recursul se judecă în instanţă, în procedură de urgenţă, şi sunt scutite de taxă de timbru.

#B CAP. 4 Dispoziţii tranzitorii şi finale

ART. 23 (1) Prezenta lege va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va elabora, la iniţiativa Ministerului Informaţiilor Publice, normele metodologice de aplicare a acesteia. ART. 24 (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Informaţiilor Publice, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi Ministerul Finanţelor Publice vor înainta Guvernului propuneri privind măsurile necesare pentru ca informaţiile de interes public să devină disponibile în mod progresiv prin intermediul unor baze de date informatizate accesibile publicului la nivel naţional. (2) Măsurile prevăzute la alin. (1) vor privi inclusiv dotarea autorităţilor şi instituţiilor publice cu echipamentele de tehnică de calcul adecvate. ART. 25 Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice prevederi contrare.

ORDONANŢĂ Nr. 27 din 30 ianuarie 2002privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor

Text în vigoare începând cu data de 20 august 2002 REALIZATOR: COMPANIA DE INFORMATICĂ NEAMŢ

Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 20 august 2002.

Act de bază#B: Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002

Acte modificatoare

#M1: Legea nr. 233/2002#M2: Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 20 august 2002

Modificările şi completările efectuate prin actele normative enumerate mai sus sunt scrise cu font italic. În faţa fiecărei modificări sau completări este indicat actul normativ care a efectuat modificarea sau completarea respectivă, în forma #M1, #M2 etc.

#CIN NOTĂ: Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2002 (#M1).

#M1 ART. 1 (1) Prezenta ordonanţă are ca obiect reglementarea modului de exercitare de către cetăţeni a dreptului de a adresa autorităţilor şi instituţiilor publice petiţii formulate în nume propriu, precum şi modul de soluţionare a acestora.#B (2) Dreptul de petiţionare este recunoscut şi organizaţiilor legal constituite, acestea putând formula petiţii în numele colectivelor pe care le reprezintă.#M1 ART. 2 În sensul prezentei ordonanţe, prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice.#B ART. 3 Petiţiile adresate autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 vor fi soluţionate în termenele şi în condiţiile stabilite prin prezenta ordonanţă. ART. 4 Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 sunt direct răspunzători de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţiere şi rezolvare a petiţiilor ce le sunt adresate, precum şi de legalitatea soluţiilor şi comunicarea acestora în termenul legal.

ART. 5 Pentru soluţionarea legală a petiţiilor ce le sunt adresate conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sesizate vor dispune măsuri de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate.#M1 ART. 6 (1) Autorităţile şi instituţiile publice prevăzute la art. 2 sunt obligate să organizeze un compartiment distinct pentru relaţii cu publicul, care să primească, să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petiţiilor şi să expedieze răspunsurile către petiţionari. (2) Compartimentul prevăzut la alin. (1) înaintează petiţiile înregistrate către compartimentele de specialitate, în funcţie de obiectul acestora, cu precizarea termenului de trimitere a răspunsului. (3) Compartimentul prevăzut la alin. (1) este obligat să urmărească soluţionarea şi redactarea în termen a răspunsului. (4) Expedierea răspunsului către petiţionar se face numai de către compartimentul pentru relaţii cu publicul, care se îngrijeşte şi de clasarea şi arhivarea petiţiilor.#M1 ART. 6^1 Petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta.#M1 ART. 7 Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează, potrivit prezentei ordonanţe.#B ART. 8 (1) Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.#M1 (2) Pentru soluţionarea petiţiilor transmise, potrivit art. 6^1, de la alte autorităţi sau instituţii publice, termenul de 30 de zile curge de la data înregistrării petiţiei la autoritatea sau instituţia publică competentă.#B ART. 9

În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul prevăzut la art. 8 cu cel mult 15 zile.#M1 ART. 10 (1) În cazul în care un petiţionar adresează aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice mai multe petiţii, sesizând aceeaşi problemă, acestea se vor conexa, petentul urmând să primească un singur răspuns care trebuie să facă referire la toate petiţiile primite. (2) Dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul iniţial făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns.#B ART. 11 În cazul în care prin petiţie sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi soluţionată de persoana în cauză sau de către un subordonat al acesteia. ART. 12 (1) Repartizarea petiţiilor în vederea soluţionării lor de către personalul de specialitate se face de către şeful compartimentului căruia i s-a trimis petiţia de către compartimentul prevăzut la alin. (1) al art. 6. (2) Funcţionarii publici şi persoanele încadrate cu contract individual de muncă sunt obligate să rezolve numai petiţiile care le sunt repartizate potrivit alin. (1), fiindu-le interzis să le primească direct de la petenţi, să intervină sau să depună stăruinţă pentru soluţionarea acestora în afara cadrului legal.#M1 ART. 13*) Semnarea răspunsului se face de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice ori de persoana împuternicită de acesta, precum şi de şeful compartimentului care a soluţionat petiţia. În răspuns se va indica, în mod obligatoriu, temeiul legal al soluţiei adoptate.#CIN *) Art. 13 include şi modificarea efectuată prin Rectificarea publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 20 august 2002 (#M2).

#B ART. 14

Semestrial autorităţile şi instituţiile publice vor analiza activitatea proprie de soluţionare a petiţiilor, pe baza raportului întocmit de compartimentul prevăzut la alin. (1) al art. 6. ART. 15 Constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sau, după caz, potrivit legislaţiei muncii următoarele fapte: a) nerespectarea termenelor de soluţionare a petiţiilor, prevăzute în prezenta ordonanţă; b) intervenţiile sau stăruinţele pentru rezolvarea unor petiţii în afara cadrului legal;#M1 c) primirea direct de la petiţionar a unei petiţii, în vederea rezolvării, fără să fie înregistrată şi fără să fie repartizată de şeful compartimentului de specialitate.#M1 ART. 15^1 Modul de soluţionare a petiţiilor adresate Parlamentului şi Preşedintelui României se face potrivit reglementărilor proprii.#M1 ART. 16 *** Abrogat

#BANEXA 1

CODUL CONTROLULUI INTERN/MANAGERIALcuprinzând standardele de control intern/managerial la entităţile publice

STANDARDELE DE CONTROL INTERN/MANAGERIAL LA ENTITĂŢILE PUBLICE

- Prezentare generală -

1. O nouă abordare a controlului intern/managerial

Acquis-ul comunitar în domeniul controlului intern/managerial este alcătuit, în mare măsură, din principii generale de bună practică, acceptate pe plan internaţional şi în Uniunea Europeană. Modalitatea în care aceste principii se transpun în sistemele de control intern/managerial este specifică fiecărei ţări, ţinând cont de condiţiile constituţionale, administrative, legislative, culturale etc.

În contextul principiilor generale de bună practică care compun acquis-ul comunitar, controlului i se asociază o accepţiune mult mai largă, acesta fiind privit ca o funcţie managerială, şi nu ca o operaţiune de verificare. Prin funcţia de control, managementul constată abaterile rezultatelor de la obiective, analizează cauzele care le-au determinat şi dispune măsurile corective sau preventive ce se impun.

- Natura obiectivelor Obiectivele entităţii publice pot fi grupate în trei categorii:

1) Eficacitatea şi eficienţa funcţionării Această categorie cuprinde obiectivele legate de scopurile entităţii publice şi de utilizarea eficientă a resurselor. De asemenea, tot aici sunt incluse şi obiectivele privind protejarea resurselor entităţii publice de utilizare inadecvată sau de pierderi, ca şi identificarea şi gestionarea pasivelor.

2) Fiabilitatea informaţiilor interne şi externe Această categorie include obiectivele legate de ţinerea unei contabilităţi adecvate, ca şi de fiabilitatea informaţiilor utilizate în entitatea publică sau difuzate către terţi. De asemenea, în această categorie sunt incluse şi obiectivele privind protejarea documentelor împotriva a două categorii de fraude: disimularea fraudei şi distorsionarea rezultatelor.

3) Conformitatea cu legile, regulamentele şi politicile interne Această categorie cuprinde obiective legate de asigurarea că activităţile entităţii publice se desfăşoară în conformitate cu obligaţiile impuse de lege şi de regulamente, precum şi cu respectarea politicilor interne.

- Descompunerea şi formularea obiectivelor În entitatea publică, obiectivele generale se descompun în obiective derivate, care, la rândul lor, se descompun în obiective specifice (individuale), formând un ansamblu coerent. Formularea obiectivelor poate fi calitativă sau cantitativă, însă, în orice caz, trebuie definiţi indicatori de rezultate, pe cât posibil comensurabili.

- Planificarea Pentru a se realiza obiectivele, se desfăşoară activităţi adecvate, cărora este necesar să li se aloce resurse. Expresia valorică a resurselor se reflectă în buget, care reprezintă planul financiar. Obiectivele, activităţile eşalonate în timp şi resursele aferente constituie planul de management. Planificarea constituie un

element fundamental al sistemului de control intern/managerial, deoarece, prin plan, se stabileşte baza de referinţă în raport cu care aceasta se exercită.

- Organizarea Activităţile prin care se realizează obiectivele (individuale, derivate şi generale) sunt transpuse în sarcini (componenta elementară), atribuţiuni şi funcţiuni (componente agregate) şi sunt atribuite, spre efectuare, componentelor structurale ale entităţii publice (posturi şi compartimente). Aceasta conduce la definirea unei structuri organizatorice adecvate îndeplinirii obiectivelor. Controlul intern/managerial nu poate opera în afara unui plan şi a unei structuri organizatorice adecvate.

- Riscurile Evenimentele care pot afecta realizarea obiectivelor constituie riscuri care trebuie identificate. Managementul are obligaţia de a identifica riscurile şi de a întreprinde acele acţiuni care plasează şi menţin riscurile în limite acceptabile. Trebuie menţinut un echilibru între nivelul acceptabil al riscurilor şi costurile pe care le implică aceste acţiuni.

- Procedurile Pentru realizarea obiectivelor trebuie să se asigure un echilibru între sarcini, competenţă (autoritate decizională conferită prin delegare) şi responsabilităţi (obligaţia de a realiza obiectivele) şi să se definească proceduri. Procedurile reprezintă paşii ce trebuie urmaţi (algoritmul) în realizarea sarcinilor, exercitarea competenţelor şi angajarea responsabilităţilor. În acest context, se afirmă despre controlul intern/managerial că: - este integrat în sistemul de management al fiecărei componente structurale a entităţii publice; - intră în grija personalului de la toate nivelurile; - oferă o asigurare rezonabilă a atingerii obiectivelor, începând cu cele individuale şi terminând cu cele generale.

- Activităţile de control Controlul este prezent pe toate palierele entităţii publice şi se manifestă sub forma autocontrolului, controlului în lanţ (pe faze ale procesului) şi a controlului ierarhic. Din punctul de vedere al momentului în care se exercită, controlul este concomitent (operativ), ex-ante (feed-forward) şi ex-post (feed-back). Printre activităţile de control curente se regăsesc: observarea, compararea, aprobarea, raportarea, coordonarea, verificarea, analiza, autorizarea, supervizarea,

examinarea, separarea funcţiunilor şi monitorizarea. În afara activităţilor de control integrate în linia de management, pot fi organizate controale specializate, efectuate de componente structurale anume constituite (comisii, compartimente de control etc.), a căror activitate se desfăşoară în baza unui plan conceput prin luarea în considerare a riscurilor.

- Definirea Pentru o înţelegere adecvată a conceptului de control intern, privit prin prisma principiilor generale de bună practică acceptate pe plan internaţional şi în Uniunea Europeană, se redă mai jos definiţia adoptată de Comisia Europeană. Controlul intern reprezintă ansamblul politicilor şi procedurilor concepute şi implementate de către managementul şi personalul entităţii publice, în vederea furnizării unei asigurări rezonabile pentru: atingerea obiectivelor entităţii publice într-un mod economic, eficient şi eficace; respectarea regulilor externe şi a politicilor şi regulilor managementului; protejarea bunurilor şi a informaţiilor; prevenirea şi depistarea fraudelor şi greşelilor; calitatea documentelor de contabilitate şi producerea în timp util de informaţii de încredere, referitoare la segmentul financiar şi de management*).------------ *) Alte definiţii ale controlului intern: - INTOSAI Controlul intern este un instrument managerial utilizat pentru a furniza o asigurare rezonabilă că obiectivele managementului sunt îndeplinite. - Comitetul Entităţilor Publice de Sponsorizare a Comisiei Treadway (S.U.A.) - COSO Controlul intern este un proces implementat de managementul entităţii publice, care intenţionează să furnizeze o asigurare rezonabilă cu privire la atingerea obiectivelor, grupate în următoarele categorii: eficacitatea şi eficienţa funcţionării; fiabilitatea informaţiilor financiare; respectarea legilor şi regulamentelor. - Institutul Canadian al Contabililor Autorizaţi (Criteria of Control) - CoCo Controlul intern este ansamblul elementelor unei organizaţii (inclusiv resursele, sistemele, procesele, cultura, structura şi sarcinile) care, în mod colectiv, îi ajută pe oameni să realizeze obiectivele entităţii publice, grupate în 3 categorii: eficacitatea şi eficienţa funcţionării; fiabilitatea informaţiei interne şi externe; respectarea legilor, regulamentelor şi politicilor interne.

2. Scopul şi definirea standardelor de control intern/managerial

Standardele de control intern/managerial definesc un minimum de reguli de management, pe care toate entităţile publice trebuie să le urmeze.

Obiectivul standardelor este de a crea un model de control intern/managerial uniform şi coerent. De asemenea, standardele constituie un sistem de referinţă, în raport cu care se evaluează sistemele de control intern/managerial, se identifică zonele şi direcţiile de schimbare. Stabilirea sistemelor de control intern/managerial intră în responsabilitatea managementului fiecărei entităţi publice şi trebuie să aibă la bază standardele elaborate de Ministerul Finanţelor Publice. Formularea cât mai generală a standardelor a fost necesară pentru a da posibilitatea managerilor să le aplice, în pofida deosebirilor semnificative între diferitele entităţi publice. Sistemele de control intern/managerial trebuie dezvoltate ţinând cont de specificul legal, organizaţional, de personal, de finanţare etc. al fiecărei entităţi publice în parte. La elaborarea standardelor interne s-a ţinut cont de experienţa în domeniu a Comisiei Europene, INTOSAI, Comitetului Entităţilor Publice de Sponsorizare a Comisiei Treadway, Institutului Canadian al Contabililor Autorizaţi. Standardele sunt grupate în cadrul a cinci elemente-cheie ale controlului intern/managerial: - Mediul de control. Acesta grupează problemele legate de organizare, managementul resurselor umane, etică, deontologie şi integritate. - Performanţa şi managementul riscurilor. Acest element subsumează problematica managementului legată de fixarea obiectivelor, planificare (planificarea multianuală), programare (planul de management) şi performanţă (monitorizarea performanţei). - Informarea şi comunicarea. În această secţiune sunt grupate problemele ce ţin de crearea unui sistem informaţional adecvat şi a unui sistem de rapoarte privind execuţia planului de management, a bugetului, a utilizării resurselor, semnalarea abaterilor. De asemenea, conservarea şi arhivarea documentelor trebuie avute în vedere. - Activităţi de control. Standardele subsumate acestui element-cheie al controlului intern/managerial se focalizează asupra: documentării procedurilor; continuităţii operaţiunilor; înregistrării excepţiilor (abaterilor de proceduri); separării atribuţiilor; supravegherii (monitorizării) etc. - Auditarea şi evaluarea. Problematica vizată de această grupă de standarde priveşte dezvoltarea capacităţii de evaluare a controlului intern/managerial, în scopul asigurării continuităţii procesului de perfecţionare a acestuia. Fiecare standard este structurat pe 3 componente: - Descrierea standardului - prezintă trăsăturile definitorii ale domeniului de management la care se referă standardul, domeniu fixat prin titlul acestuia; - Cerinţe generale - anunţă direcţiile determinante în care trebuie acţionat, în vederea respectării standardului;

- Referinţe principale - listează actele normative reprezentative, care cuprind prevederi aplicabile standardului. Pe ansamblu, standardele şi referinţele principale asociate constituie pachetul reprezentativ al normelor de reglementare - Codul controlului intern/managerial -, care guvernează obiectivele, organizarea şi funcţionarea sistemelor de management financiar şi control (control intern/managerial) la entităţile publice. În contextul acţiunilor pentru elaborarea şi/sau dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial, entităţile publice au obligaţia actualizării permanente a listei actelor normative reprezentative, cuprinse în componenta "referinţe principale" a fiecărui standard, precum şi a completării acesteia cu orice alte reglementări care cuprind prevederi aplicabile fiecărui standard.

STANDARDELE DE CONTROL INTERN/MANAGERIAL LA ENTITĂŢILE PUBLICE

- lista standardelor -

- Mediul de control Standardul 1 - ETICA, INTEGRITATEA Standardul 2 - ATRIBUŢII, FUNCŢII, SARCINI Standardul 3 - COMPETENŢA, PERFORMANŢA Standardul 4 - FUNCŢII SENSIBILE Standardul 5 - DELEGAREA Standardul 6 - STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

- Performanţe şi managementul riscului Standardul 7 - OBIECTIVE Standardul 8 - PLANIFICAREA Standardul 9 - COORDONAREA Standardul 10 - MONITORIZAREA PERFORMANŢELOR Standardul 11 - MANAGEMENTUL RISCULUI Standardul 15 - IPOTEZE, REEVALUĂRI

- Informarea şi comunicarea Standardul 12 - INFORMAREA Standardul 13 - COMUNICAREA Standardul 14 - CORESPONDENŢA Standardul 16 - SEMNALAREA NEREGULARITĂŢILOR

- Activităţi de control Standardul 17 - PROCEDURI Standardul 18 - SEPARAREA ATRIBUŢIILOR Standardul 19 - SUPRAVEGHEREA Standardul 20 - GESTIONAREA ABATERILOR Standardul 21 - CONTINUITATEA ACTIVITĂŢII Standardul 22 - STRATEGII DE CONTROL Standardul 23 - ACCESUL LA RESURSE

- Auditarea şi evaluarea Standardul 24 - VERIFICAREA ŞI EVALUAREA CONTROLULUI Standardul 25 - AUDITUL INTERN

Standard 1 ETICA, INTEGRITATEA

1.1. Descrierea standardului Entitatea publică asigură condiţiile necesare cunoaşterii de către angajaţi a reglementărilor care guvernează comportamentul acestora, prevenirea şi raportarea fraudelor*) şi neregulilor.------------ *) Frauda înseamnă orice acţiune sau omisiune intenţionată în legătură cu: utilizarea sau prezentarea de declaraţii ori documente false, incorecte sau incomplete, inclusiv faptele penale prevăzute în cap. III secţiunea 4^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, care au ca efect alocarea/dobândirea, respectiv utilizarea nepotrivită sau incorectă a fondurilor comunitare de la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau a sumelor de cofinanţare aferente de la bugetul de stat, bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a) - f) şi l) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 1 alin. (2) lit. a) - d) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; necomunicarea unei informaţii prin încălcarea unei obligaţii specifice, având acelaşi efect la care s-a făcut referire anterior; deturnarea acestor fonduri de la scopurile pentru care au fost acordate iniţial [conform art. 2 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003*) privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare].#CIN *) Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 a fost abrogată. A se vedea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.

#B 1.2. Cerinţe generale - Managerul şi salariaţii trebuie să aibă un nivel corespunzător de integritate**) profesională şi personală şi să fie conştienţi de importanţa activităţii pe care o desfăşoară;

- Managerul, prin deciziile sale şi exemplul personal, sprijină şi promovează valorile etice şi integritatea profesională şi personală a salariaţilor. Deciziile şi exemplul personal trebuie să reflecte: - valorificarea transparenţei şi probităţii în activitate; - valorificarea competenţei profesionale; - iniţiativa prin exemplu; - conformitatea cu legile, regulamentele, regulile şi politicile specifice; - respectarea confidenţialităţii informaţiilor; - tratamentul echitabil şi respectarea indivizilor; - relaţiile loiale cu colaboratorii; - caracterul complet şi exact al operaţiilor şi documentaţiilor; - modul profesional de abordare a informaţiilor financiare; - Salariaţii manifestă acel comportament şi dezvoltă acele acţiuni percepute ca etice în entitatea publică; - Managerul şi salariaţii au o abordare pozitivă faţă de controlul financiar, a cărui funcţionare o sprijină.------------ **) Integritate: caracter integru; sentiment al demnităţii, dreptăţii şi conştiinciozităţii, care serveşte drept călăuză în conduita omului; onestitate, cinste, probitate.

1.3. Referinţe principale***) - Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată; - Legea nr. 251/2004 privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei; - Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice; - Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea,

organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 56/2004 privind crearea statutului special al funcţionarului public denumit manager public, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 452/2004, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.190/2004 pentru aprobarea Codului etic al profesiei de controlor delegat; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 252/2004 pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului intern.------------ ***) Valorile etice fac parte din cultura entităţii publice şi constituie un cod nescris, pe baza căruia sunt evaluate comportamentele. Separat de acesta, entitatea publică trebuie să aibă un cod de conduită oficial, scris, care este un mijloc de comunicare uniformă a valorilor etice a tuturor salariaţilor. Codul etic stabileşte care sunt obligaţiile rezultate din lege cărora trebuie să li se supună salariaţii, în plus peste cele rezultate ca urmare a raporturilor de muncă: depunerea declaraţiei de avere, a declaraţiei pentru prevenirea conflictului de interese. Există şi cazuri în care legea prevede incompatibilităţi pentru ocuparea unor funcţii publice. Codul de conduită a funcţionarilor publici este aprobat prin lege. La nivelul fiecărei instituţii, codul etic se aprobă de către conducător. Pentru a putea acţiona în conformitate cu valorile entităţii publice, salariaţii au nevoie de sprijin şi de o comunicare deschisă, în special atunci când este vorba despre ajutorul acordat pentru rezolvarea dilemelor şi a incertitudinilor în materie de conduită adecvată. Salariaţii entităţilor publice sunt liberi să comunice preocupările lor în materie de etică. Managementul entităţii trebuie să creeze un mediu adecvat acestui tip de comunicare. Conducerea trebuie să supravegheze comportamentul efectiv al salariaţilor din subordine, referitor la standardul de etică şi integritate, şi să trateze în mod adecvat orice abatere de la codul de conduită.

Standard 2 ATRIBUŢII, FUNCŢII, SARCINI

2.1. Descrierea standardului Entitatea publică transmite angajaţilor şi actualizează permanent: - documentul privind misiunea entităţii publice; - regulamentele interne; - fişa postului (funcţiei).

2.2. Cerinţe generale

- Atribuţiile entităţii publice pot fi realizate numai dacă sunt cunoscute de salariaţi şi aceştia acţionează concertat; - Fiecare salariat are un rol bine definit în entitatea publică, stabilit prin fişa postului; - Sarcinile sunt încredinţate şi rezultatele sunt comunicate numai în raportul manager - salariat - manager (şef - subaltern - şef); - Managerii trebuie să identifice sarcinile în realizarea cărora salariaţii pot fi expuşi unor situaţii dificile şi care influenţează în mod negativ managementul entităţii; - Managerul trebuie să susţină salariatul în îndeplinirea sarcinilor sale.

2.3. Referinţe principale*) - Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 privind stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2004, cu modificările ulterioare; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2004, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; - Actul normativ de organizare şi funcţionare a entităţii publice; - Hotărârea Guvernului nr. 2.288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.------------ *) Managementul entităţii publice va comunica tuturor angajaţilor care sunt sarcinile entităţii, rezultate din actul normativ de organizare şi funcţionare. Totodată, se va îngriji ca aceste sarcini să se regăsească în Regulamentul de organizare şi funcţionare a entităţii publice, la care să aibă acces toţi salariaţii. Se vor întocmi şi se vor actualiza, ori de câte ori necesităţile o vor cere, fişele postului pentru toţi funcţionarii publici şi personalul contractual din entitatea publică. Aceasta este o obligaţie permanentă a fiecărui nivel de management. Regulamentul de organizare şi funcţionare a entităţii se publică pe pagina de internet a entităţii publice.

Standard 3 COMPETENŢA, PERFORMANŢA*)

3.1. Descrierea standardului Managerul asigură ocuparea posturilor de către persoane competente, cărora le încredinţează sarcini potrivit competenţelor, şi asigură condiţii pentru dezvoltarea capacităţii profesionale a salariatului.

3.2. Cerinţe generale - Managerul şi salariaţii au acele cunoştinţe, abilităţi şi experienţă care fac posibilă îndeplinirea eficientă şi efectivă a sarcinilor; - Competenţa angajaţilor şi sarcinile încredinţate trebuie să se afle în echilibru permanent, stabil. Acţiuni pentru asigurarea acestuia: - definirea cunoştinţelor şi deprinderilor necesare pentru fiecare loc de muncă; - conducerea interviurilor de recrutare, pe baza unui document de evaluare definit; - identificarea planului de pregătire de bază a noului angajat, încă din timpul procesului de recrutare; - revederea necesităţilor de pregătire în contextul evaluării anuale a angajaţilor şi urmărirea evoluţiei carierei; - asigurarea faptului că necesităţile de pregătire identificate sunt satisfăcute; - dezvoltarea capacităţii interne de pregătire complementară formelor de pregătire externe entităţii publice; - definirea politicii de pregătire/mobilitate; - Performanţele angajaţilor se evaluează cel puţin o dată pe an şi sunt discutate cu aceştia de către realizatorul raportului; - Competenţa şi performanţa trebuie susţinute de instrumente adecvate, care includ tehnica de calcul, software-urile, brevetele, metodele de lucru etc.; - Nivelul de competenţă necesar este cel care constituie premisa performanţei.

3.3. Referinţe principale - Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată; - Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 1.021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 76/2005, cu modificările ulterioare; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, aprobată prin Legea nr. 9/2005; - Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; - Legea nr. 40/1991 cu privire la salarizarea Preşedintelui şi Guvernului României, precum şi a personalului Preşedinţiei, Guvernului şi al celorlalte organe ale puterii executive, republicată, cu modificările ulterioare; - Hotărârile Guvernului pentru aprobarea planului de ocupare a funcţiilor publice; - Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 206/2005 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare a posturilor şi a Criteriilor de evaluare a posturilor; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 15/2005 privind unele măsuri pentru ocuparea prin concurs a funcţiilor publice vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice implicate în implementarea angajamentelor asumate prin negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeană, aprobată cu modificări prin Legea nr. 130/2005; - Actele normative prin care au fost aprobate statutele specifice ale personalului din entităţile sistemului de apărare şi ordine publică, precum şi statutele corpurilor profesionale; - Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 595/2009 pentru aplicarea Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare.------------ *) Salariaţii entităţii publice trebuie să aibă cunoştinţele profesionale, competenţele, atribuţiile şi instrumentele necesare pentru a contribui la realizarea obiectului de activitate al entităţii publice.

Este stabilit prin lege că ocuparea posturilor unei entităţi publice se face prin concurs. Acest lucru asigură premisele realizării sarcinilor entităţii de către persoane capabile şi competente, precum şi atingerea obiectivelor de viitor ale entităţii publice. Managementul entităţii publice evaluează continuu nevoile şi cerinţele acesteia, fapt care permite luarea unor decizii motivate în materie de formare, supraveghere, atribuire a sarcinilor şi de reorganizare. Conducerea poate recurge la servicii externe pentru a răspunde nevoilor care nu pot fi satisfăcute cu resursele entităţii publice. Formarea profesională poate fi axată pe acele competenţe care favorizează performanţele individuale şi pe abilităţile interpersonale care vizează luarea deciziilor şi învăţarea în grup.

Standard 4 FUNCŢII SENSIBILE

4.1. Descrierea standardului Entitatea publică identifică funcţiile considerate ca fiind sensibile şi stabileşte o politică adecvată de rotaţie a salariaţilor care ocupă astfel de funcţii.

4.2. Cerinţe generale - În entitatea publică se întocmesc: - inventarul funcţiilor sensibile; - lista cu salariaţii care ocupă funcţii sensibile; - planul pentru asigurarea rotaţiei salariaţilor din funcţii sensibile, astfel încât un salariat să nu activeze într-o astfel de funcţie, de regulă, mai mult de 5 ani; - În inventarul funcţiilor sensibile sunt reflectate, de regulă, acele funcţii care prezintă risc semnificativ în raport cu obiectivele; - Rotaţia personalului se face cu efect minim asupra activităţii entităţii publice şi a salariaţilor.

4.3. Referinţe principale - Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată; - Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Alte reglementări în domeniul muncii.

Standard 5 DELEGAREA

5.1. Descrierea standardului

Managerul stabileşte, în scris, limitele competenţelor şi responsabilităţilor pe care le deleagă.

5.2. Cerinţe generale - Delegarea de competenţă se face ţinând cont de imparţialitatea deciziilor ce urmează a fi luate de persoanele delegate şi de riscurile asociate acestor decizii; - Salariatul delegat trebuie să aibă cunoştinţa, experienţa şi capacitatea necesară efectuării actului de autoritate încredinţat; - Asumarea responsabilităţii de către salariatul delegat se confirmă prin semnătură; - Subdelegarea este posibilă cu acordul managerului; - Delegarea de competenţă nu îl exonerează pe manager de responsabilitate.

5.3. Referinţe principale - Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 20 alin. (2): "Ordonatorii principali de credite pot delega această calitate înlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare ordonatorii principali de credite vor preciza limitele şi condiţiile delegării."; - Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - Regulamentul de organizare şi funcţionare a entităţii publice; - Fişa postului; - Manualul de control financiar preventiv, elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia generală de control financiar preventiv, publicat pe adresa de internet a ministerului (pag. 14, pct. 2.1.2 "Delegarea de competenţă").

Standard 6 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

6.1. Descrierea standardului Entitatea publică defineşte propria structură organizatorică, competenţele, responsabilităţile, sarcinile şi obligaţia de a raporta pentru fiecare componentă structurală şi informează în scris salariaţii.

6.2. Cerinţe generale - Competenţa, responsabilitatea, sarcina şi obligaţia de a raporta sunt atribute asociate postului; acestea trebuie să fie clare, coerente şi să reflecte elementele avute în vedere pentru realizarea obiectivelor entităţii publice;

- Competenţa constituie capacitatea de a lua decizii, în limite definite, pentru realizarea activităţilor specifice postului; - Responsabilitatea reprezintă obligaţia de a îndeplini sarcinile şi se înscrie în limitele ariei de competenţă; - Raportarea reprezintă obligaţia de a informa asupra îndeplinirii sarcinilor.

6.3. Referinţe principale*) - Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; - Actul normativ de organizare şi funcţionare a entităţii publice.------------ *) În temeiul actului normativ privind organizarea şi funcţionarea entităţii publice, managerul aprobă structura organizatorică: departamente, direcţii generale, direcţii, servicii, birouri, posturi de lucru. Încadrarea cu personal de conducere şi personal de execuţie a acestor structuri se regăseşte în statul de funcţii al entităţii. Scopul acestei acţiuni este realizarea în bune condiţii de eficienţă şi eficacitate a obiectivelor entităţii.

Standard 7 OBIECTIVE

7.1. Descrierea standardului Entitatea publică trebuie să definească obiectivele determinante, legate de scopurile entităţii, precum şi cele complementare, legate de fiabilitatea informaţiilor, conformitatea cu legile, regulamentele şi politicile interne şi să comunice obiectivele definite tuturor salariaţilor şi terţilor interesaţi.

7.2. Cerinţe generale - Obiectivele generale sunt concordante cu misiunea entităţii publice; - Entitatea publică transpune obiectivele generale în obiective specifice şi în rezultate aşteptate pentru fiecare activitate şi le comunică personalului; - Obiectivele trebuie astfel definite încât să răspundă pachetului de cerinţe "S.M.A.R.T."*); - Fixarea obiectivelor reprezintă atributul managementului, iar responsabilitatea realizării acestora revine atât managementului, cât şi salariaţilor; - Multitudinea şi complexitatea obiectivelor impun utilizarea unor criterii diverse de grupare, cu scopul de a facilita concretizarea responsabilităţilor, răspunderilor, de a asigura operativitate în cunoaşterea rezultatelor etc.------------

*) S - Precise (în limba engleză: Specific); M - Măsurabile şi verificabile (în limba engleză: Measurable and verifiable); A - Necesare (în limba engleză: Appropriate); R - Realiste (în limba engleză: Realistic); T - Cu termen de realizare (în limba engleză: Time-dependent).

7.3. Referinţe principale**) - Acest standard presupune ca, pentru toate obiectivele, să fie alocate resursele financiare, materiale şi umane necesare. În acest sens, Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, prevede: - art. 3 alin. (2): "Creditele bugetare aprobate se utilizează pentru finanţarea funcţiilor administraţiei publice, programelor, acţiunilor, obiectivelor şi sarcinilor prioritare, potrivit scopurilor prevăzute în legi şi alte reglementări [...]"; - art. 4 alin. (5): "Pentru acţiunile multianuale se înscriu în buget, distinct, creditele de angajament şi creditele bugetare"; - art. 14 alin. (1): "Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale"; - art. 15 alin. (1): "În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie să se prevadă şi mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creşterea cheltuielilor [...]"; - art. 22 alin. (1): "Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale"; - art. 28 lit. f): referitor la estimarea anuală a performanţelor fiecărui program care trebuie să precizeze: "acţiunile, costurile asociate, obiectivele urmărite, rezultatele obţinute şi estimate pentru anii următori, măsurate prin indicatori precişi, a căror alegere este justificată"; - art. 56 alin. (2): "Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile financiare anuale [...] obiectivele [...]"; - Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.159/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni sau ansamblu de acţiuni; - Legile bugetare anuale.------------ **) Obiectivele generale ale oricărei entităţi publice se referă la realizarea unor servicii publice de bună calitate, în condiţii de eficienţă şi eficacitate maximă,

astfel cum sunt prezentate aceste obiective în actul normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea entităţii publice.

Standard 8 PLANIFICAREA

8.1. Descrierea standardului Entitatea publică întocmeşte planuri prin care se pun în concordanţă activităţile necesare pentru atingerea obiectivelor cu resursele maxim posibil de alocat, astfel încât riscurile de a nu realiza obiectivele să fie minime.

8.2. Cerinţe generale - Planificarea este una din funcţiile esenţiale ale managementului; - Planificarea se referă la repartizarea resurselor, pornind de la stabilirea nevoilor pentru realizarea obiectivelor. Având în vedere caracterul limitat al resurselor, repartizarea acestora necesită decizii cu privire la cel mai bun mod de alocare; - Planificarea este un proces continuu, ceea ce imprimă planului un caracter dinamic. Schimbarea obiectivelor, resurselor sau altor elemente ale procesului de fundamentare impune actualizarea planului; - Gradul de structurare a procesului de planificare, de detaliere a planurilor variază în funcţie de diverşi factori, precum: mărimea entităţii publice, structura decizională a acesteia, necesitatea aprobării formale a unor activităţi etc. - După orizontul de timp la care se referă, în general, se elaborează: - planuri anuale; - planuri multianuale. - Specific planificării multianuale este stabilirea unei succesiuni de măsuri ce trebuie luate pentru atingerea obiectivelor.

8.3. Referinţe principale*) - Legile bugetare anuale; - Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 4 alin. (1): "Legea bugetară anuală prevede şi autorizează, pentru anul bugetar, veniturile şi cheltuielile bugetare, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar"; - art. 4 alin. (5): "Pentru acţiunile multianuale se înscriu în buget, distinct, creditele de angajament şi creditele bugetare";

- art. 4 alin. (6): "În vederea realizării acţiunilor multianuale ordonatorii de credite încheie angajamente legale, în limita creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv"; - art. 22 alin. (2) lit. g): "Organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora."; - art. 32: "Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului, până la data de 1 mai, obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi următorii 3 ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite [...]"; - art. 34 alin. (1): "Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli şi estimările pentru următorii 3 ani [...]; - art. 39 alin. (1): "Ordonatorii principali de credite vor prezenta anual programul de investiţii publice, pe clasificaţia funcţională"; - art. 39 alin. (2): "Ordonatorii principali de credite vor transmite pentru fiecare obiectiv de investiţii inclus în programul de investiţii informaţii financiare şi nefinanciare"; - art. 43 referitor la cuprinderea în buget a obiectivelor de investiţii; - art. 53 alin. (1) - (3) referitor la planificarea plăţii salariilor; - Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.159/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni sau ansamblu de acţiuni; - Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 866/1996 pentru actualizarea normativelor privind spaţiile cu destinaţia de birou sau pentru activităţi colective ori de deservire ce pot fi utilizate de ministere, alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, de instituţiile publice din subordinea acestora, precum şi de prefecturi; - Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană,

precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora, aprobată prin Legea nr. 22/2000, cu modificările şi completările ulterioare.------------ *) Controlul este un mecanism necesar în raport cu planificarea, în sensul existenţei unui set clar de instrumente de măsurare care să poată indica - pe de o parte - care este progresul în realizarea obiectivelor şi - pe de altă parte - acţiunile corective, atunci când este necesar.

Standard 9 COORDONAREA

9.1. Descrierea standardului Pentru atingerea obiectivelor, deciziile şi acţiunile componentelor structurale ale entităţii publice trebuie coordonate, în scopul asigurării convergenţei şi coerenţei acestora.

9.2. Cerinţe generale - Managementul asigură coordonarea deciziilor şi acţiunilor compartimentelor structurale ale entităţii publice; - Atunci când necesităţile o impun, se pot organiza structuri specializate, care să sprijine managementul în activitatea de coordonare; - Coordonarea influenţează decisiv rezultatele interacţiunii dintre salariaţi în cadrul raporturilor profesionale; - Salariaţii trebuie să ţină cont de consecinţele deciziilor lor şi ale acţiunilor lor asupra întregii entităţi publice; - Coordonarea eficientă presupune consultări prealabile, atât în cadrul structurilor unei entităţi publice, cât şi între structurile respective.

9.3. Referinţe principale - Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare: "ART. 22 (1) Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale. (2) Ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de:

a) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate şi aprobate potrivit prevederilor art. 21; b) realizarea veniturilor; c) angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare; d) integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc; e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi execuţiei bugetare; f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de lucrări de investiţii publice; g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora; h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale." - Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 4 alin. (1): "Conducătorii entităţii publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea şi perfecţionarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor şi criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerinţele generale şi specifice de control intern/managerial"; - Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare.

Standard 10 MONITORIZAREA PERFORMANŢELOR*)

10.1. Descrierea standardului Entitatea publică asigură, pentru fiecare politică şi activitate, monitorizarea performanţelor, utilizând indicatori cantitativi şi calitativi relevanţi, inclusiv cu privire la economicitate, eficienţă şi eficacitate.

10.2. Cerinţe generale - Managementul trebuie să primească sistematic raportări asupra desfăşurării activităţii entităţii publice; - Managementul evaluează performanţele, constatând eventualele abateri de la obiective, în scopul luării măsurilor corective ce se impun;

- Sistemul de monitorizare a performanţei este influenţat de mărimea şi natura entităţii publice, de modificarea/schimbarea obiectivelor sau/şi a indicatorilor, de modul de acces al salariaţilor la informaţii.

10.3. Referinţe principale - Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare: - art. 22 alin. (2) lit. c): "angajarea şi utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare."; - art. 22 alin. (2) lit. f): "organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de lucrări şi investiţii publice."; - art. 56 alin. (2): "Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile financiare anuale rapoarte anuale de performanţă, în care să prezinte, pe fiecare program, obiectivele, rezultatele preconizate şi cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate, precum şi situaţii privind angajamentele legale."; - Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 925/2003 privind reorganizarea Consiliului Guvernamental pentru Monitorizarea Reformei Administraţiei Publice, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.159/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind conţinutul, forma de prezentare şi structura programelor elaborate de ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni sau ansamblu de acţiuni.------------ *) Monitorizarea performanţelor - supraveghere, urmărire, de către aparatul de conducere al entităţii publice, prin intermediul unor indicatori relevanţi, a performanţelor activităţii aflate în coordonare.

Standard 11 MANAGEMENTUL RISCULUI*)

11.1. Descrierea standardului Entitatea publică analizează sistematic, cel puţin o dată pe an, riscurile legate de desfăşurarea activităţilor sale, elaborează planuri corespunzătoare, în direcţia limitării posibilelor consecinţe ale acestor riscuri, şi numeşte salariaţii responsabili în aplicarea planurilor respective.


- Orice acţiune sau inacţiune prezintă un risc de nerealizare a obiectivelor; - Riscurile sunt acceptabile, dacă măsurile care vizează evitarea acestora nu se justifică în plan financiar; - Riscurile semnificative apar şi se dezvoltă în special ca urmare a: - managementului inadecvat al raporturilor dintre entitatea publică şi mediile în care aceasta acţionează; - unor sisteme de conducere centralizate excesiv; - Un sistem de control intern/managerial eficient presupune implementarea în entitatea publică a managementului riscurilor; - Managerul are obligaţia creării şi menţinerii unui sistem de control intern/managerial sănătos, în principal, prin: - identificarea riscurilor majore care pot afecta eficacitatea şi eficienţa operaţiunilor, respectarea regulilor şi regulamentelor, încrederea în informaţiile financiare şi de management intern şi extern, protejarea bunurilor, prevenirea şi descoperirea fraudelor; - definirea nivelului acceptabil de expunere la aceste riscuri; - evaluarea probabilităţii ca riscul să se materializeze şi a mărimii impactului acestuia; - monitorizarea şi evaluarea riscurilor şi a gradului de adecvare a controalelor interne la gestionarea riscurilor; - verificarea raportării execuţiei bugetului, inclusiv a celui pe programe.

11.3. Referinţe principale - Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare: - art. 21 alin. (4): "Ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele bugetare, după reţinerea a 10% din prevederile aprobate acestora, pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, cu excepţia cheltuielilor de personal şi a celor care decurg din obligaţii internaţionale, care vor fi repartizate integral. Repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10% se face în semestrul al doilea, după examinarea de către Guvern a execuţiei bugetare pe primul semestru."; - Hotărârea Guvernului nr. 2.288/2004 pentru aprobarea repartizării funcţiilor pe care le asigură ministerele şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea situaţiilor de urgenţă; - Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - Manualul de control financiar preventiv, elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia generală de control financiar preventiv, publicat pe adresa de

internet a Ministerului Finanţelor Publice - (pagina 82, pct. 4.4. "Controlul preventiv al unor operaţiuni cu risc ridicat".)------------ *) Managementul riscului - metodologie care vizează asigurarea unui control global al riscului, ce permite menţinerea unui nivel acceptabil al expunerii la risc pentru entitatea publică, cu costuri minime. Managementul riscului cuprinde o gamă largă de activităţi riguros definite şi organizate, plecând de la condiţiile de existenţă şi obiectivele fundamentale ale entităţii publice, precum şi analiza factorilor de risc într-o concepţie de funcţionare optimă şi eficientă.

Standard 12 INFORMAREA

12.1. Descrierea standardului Entitatea publică stabileşte tipurile de informaţii, conţinutul, calitatea, frecvenţa, sursele şi destinatarii acestora, astfel încât managerii şi salariaţii, prin primirea şi transmiterea informaţiilor, să îşi poată îndeplini sarcinile.

12.2. Cerinţe generale - Informaţia este indispensabilă unui management sănătos, unei monitorizări eficace, identificării situaţiilor de risc în faze anterioare ale manifestării acestora; - Cultura entităţii publice*) are o incidenţă majoră asupra cantităţii, naturii şi fiabilităţii informaţiilor, ca şi în ceea ce priveşte lărgirea gamei acestora în domeniul valorilor etice, politicii, puterii, responsabilităţilor şi obligaţiilor de raportare, obiectivelor entităţii publice, planurilor etc.; - Informaţia trebuie să fie corectă, credibilă, clară, completă, oportună, utilă, uşor de înţeles şi receptat; - Managerul şi salariaţii trebuie să primească şi să transmită informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor; - Informaţia trebuie să beneficieze de o circulaţie rapidă, în toate sensurile, inclusiv în şi din exterior.

12.3. Referinţe principale - Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu completările ulterioare; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată prin Legea nr. 486/2003, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public; - Legile bugetare anuale; - Bugetul aprobat al fiecărei instituţii publice; - Analize periodice asupra execuţiei bugetare; - Analize periodice asupra documentelor a căror viză a fost refuzată de controlul financiar preventiv, precum şi asupra operaţiunilor efectuate pe propria răspundere a ordonatorului de credite; - Ordine/decizii ale conducătorului entităţii publice.------------ *) Cultura entităţii publice - forma de cultură organizaţională, ce reprezintă armonizarea valorilor individuale, în vederea orientării lor convergente spre realizarea obiectivelor fundamentale ale entităţii publice. Cultura reflectă atitudinea pe care o are entitatea publică faţă de schimbare. Într-o entitate publică cultura se transmite prin reguli scrise, reguli nescrise şi prin standarde de etică socială şi de comportare. Acestea sunt relativ stabile în timp. În entităţile publice există, în general, o cultură de tip normativ, în care accentul se pune pe urmărirea corectă a procedurilor, care sunt mai importante decât rezultatele. De asemenea, în acest tip de cultură organizaţională, standardele profesionale, morale etc. sunt ridicate.

Standard 13 COMUNICAREA

13.1. Descrierea standardului Entitatea publică trebuie să dezvolte un sistem eficient de comunicare internă şi externă, care să asigure o difuzare rapidă, fluentă şi precisă a informaţiilor, astfel încât acestea să ajungă complete şi la timp la utilizatori.

13.2. Cerinţe generale - Managerul asigură funcţionarea unui sistem eficient de comunicare; - Prin componentele sale, sistemul de comunicare serveşte scopurilor utilizatorilor;

- Sistemul de comunicare trebuie să fie flexibil şi rapid, atât în interiorul entităţii publice, cât şi între aceasta şi mediul extern; - Procesul de comunicare trebuie să fie adaptat la capacitatea utilizatorilor, în ceea ce priveşte prelucrarea informaţiilor şi achitarea de responsabilităţi în materie de comunicare.

13.3. Referinţe principale - Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public, cu completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public; - Adresa de internet a entităţii publice; - Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 26/2003 privind transparenţa relaţiilor financiare dintre autorităţile publice şi întreprinderile publice, precum şi transparenţa financiară în cadrul anumitor întreprinderi; - Hotărârea Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor proceduri ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Naţional, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 1.723/2004 privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocraţiei în activitatea de relaţii cu publicul, cu modificările ulterioare.

Standard 14 CORESPONDENŢA ŞI ARHIVAREA

14.1. Descrierea standardului Fiecare entitate publică organizează primirea/expedierea, înregistrarea şi arhivarea corespondenţei, astfel încât sistemul să fie accesibil managerului, angajaţilor şi terţilor interesaţi cu abilitare în domeniu.


- Corespondenţa trebuie să fie purtătoarea unor informaţii utile în interiorul şi în exteriorul entităţii publice; - Corespondenţa utilizează purtători diferiţi ai informaţiei (hârtie, benzi magnetice, floppy, CD etc.) şi se realizează prin mijloace diferite (curierul, poşta, poşta electronică, fax etc.); - Ponderea în care entitatea publică utilizează unul sau altul dintre purtători şi apelează la unul sau altul dintre mijloacele de realizare a corespondenţei este determinată de o serie de factori, cum ar fi: gradul de dotare internă şi/sau al terţilor, nivelul de pregătire al salariaţilor, urgenţa, distanţa, costul, siguranţa, restricţiile din reglementări etc.; - În funcţie de tipul de purtător şi mijlocul de realizare utilizat cu privire la corespondenţă, operaţiunile de intrare, ieşire, înregistrare şi stocare trebuie adaptate corespunzător, pe baza unor planuri elaborate în acest sens, astfel încât, pentru fiecare caz, să poată fi reflectate cerinţele majore privind: - asigurarea primirii, respectiv expedierii corespondenţei; - confirmarea primirii, respectiv expedierii corespondenţei; - stocarea (arhivarea) corespondenţei; - accesul la corespondenţa realizată.

14.3. Referinţe principale - Hotărârea Guvernului nr. 1.007/2001 pentru aprobarea Strategiei Guvernului privind informatizarea administraţiei publice; - Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică; - Hotărârea Guvernului nr. 1.259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice şi metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, cu modificările ulterioare; - Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 51/2003*) privind procedura de predare-primire a documentelor creatorilor şi/sau deţinătorilor de documente, persoane juridice, care s-au desfiinţat; - Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002; - Hotărârea Guvernului nr. 1.349/2002 privind colectarea, transportul, distribuirea şi protecţia, pe teritoriul României, a corespondenţei clasificate, cu modificările şi completările ulterioare.------------

*) Abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 39/2006 pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, aprobată cu modificări prin Legea nr. 474/2006.

Standard 15 IPOTEZE, REEVALUĂRI

15.1. Descrierea standardului Fixarea obiectivelor ia în considerare ipoteze acceptate conştient, prin consens. Modificarea ipotezelor, ca urmare a transformării mediului, impune reevaluarea obiectivelor.

15.2. Cerinţe generale - Ipotezele se formulează în legătură cu obiectivele ce urmează a fi realizate şi stau la baza fixării acestora; - Salariaţii implicaţi în realizarea unui obiectiv trebuie să fie conştienţi de ipotezele formulate şi acceptate în legătură cu obiectivul în cauză; - Ipotezele de care salariaţii nu sunt conştienţi reprezintă un obstacol în capacitatea de adaptare; - Reevaluări ale nevoilor de informare - concretizate în schimbări în ceea ce priveşte informaţiile necesar a fi colectate, în modul de colectare, în conţinutul rapoartelor sau al sistemelor de informaţii conexe - trebuie efectuate dacă se modifică ipotezele ce au stat la baza obiectivelor.

15.3. Referinţe principale - Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - Actul normativ de organizare şi funcţionare a entităţii publice.

Standard 16 SEMNALAREA NEREGULARITĂŢILOR*)

16.1. Descrierea standardului Salariaţii, deosebit de comunicările pe care le realizează în legătură cu atingerea obiectivelor faţă de care sunt responsabili, au şi posibilitatea ca, pe baza unor proceduri distincte, să semnaleze neregularităţi, fără ca astfel de semnalări să atragă un tratament inechitabil sau discriminatoriu faţă de salariatul care se conformează unor astfel de proceduri.

16.2. Cerinţe generale - Managerii trebuie să stabilească şi să comunice salariaţilor procedurile corespunzătoare, aplicabile în cazul semnalării unor neregularităţi; - Managerii au obligaţia să întreprindă cercetările adecvate, în scopul elucidării celor semnalate şi, dacă este cazul, să ia măsurile ce se impun; - Salariaţii care semnalează, conform procedurilor, neregularităţi, de care, direct sau indirect, au cunoştinţă, vor fi protejaţi împotriva oricăror discriminări; - Semnalarea neregularităţilor trebuie să aibă un caracter transparent pentru eliminarea suspiciunii de delaţiune; - Managerul trebuie să promoveze respectul faţă de lege şi spiritul de încredere.

16.3. Referinţe generale - Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, entităţile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii; - Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările ulterioare; - Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările şi completările ulterioare.------------ *) Realizarea acestui standard este un demers managerial extrem de dificil, în contextul aplicării valorilor culturii încrederii şi al asigurării unui mediu de moralitate în cadrul entităţii publice, dat fiind riscul de percepere a standardului ca fiind la interfaţă cu delaţiunea. Pentru ca acest risc să fie limitat, trebuie cultivat un sistem de valori bazat pe înţelegerea faptului că, în cadrul entităţii publice, toţi salariaţii exercită diverse nivele de management şi că au, în mod esenţial, aceleaşi obiective: - de a realiza servicii publice de bună calitate, cu costuri minime, trebuincioase contribuabilului; - de a-şi păstra locurile de muncă. Într-un astfel de mediu se creează anticorpii necesari reechilibrării sistemului, în cazul producerii unor agresiuni din interiorul sau din exteriorul entităţii publice. Dacă nu se creează astfel de anticorpi, managementul trebuie să asigure descoperirea şi înlăturarea neregularităţilor, prin dialog liber cu membrii entităţii publice. Angajaţilor le revine sarcina ca, în cazul identificării unor dovezi în ceea ce priveşte existenţa unor posibile fraude, corupţie sau orice altă activitate ce poate afecta în sens negativ interesele majore ale entităţii publice, care depăşesc nivelul

de competenţă al managementului propriu, sau în cazul în care sunt implicate nivele ale acestuia, să aducă respectivele dovezi la cunoştinţa organelor abilitate ale statului. În niciun caz un salariat care descoperă dovezi de acest gen şi acţionează pentru scoaterea lor la lumină nu trebuie sancţionat, şi nici recompensat. Acţiunea sa trebuie privită ca exercitarea unei îndatoriri profesionale. Realizarea în practică a acestui standard se face şi cu ajutorul fişei postului.

Standard 17 PROCEDURI*)

17.1. Descrierea standardului Pentru activităţile din cadrul entităţii publice şi, în special, pentru operaţiunile economice, aceasta elaborează proceduri scrise, care se comunică tuturor salariaţilor implicaţi.

17.2. Cerinţe generale - Entitatea publică trebuie să se asigure că, pentru orice acţiune şi/sau eveniment semnificativ, există o documentaţie adecvată şi că operaţiunile sunt consemnate în documente; - Documentaţia trebuie să fie completă, precisă şi să corespundă structurilor şi politicilor entităţii publice; - Documentaţia cuprinde politici administrative, manuale, instrucţiuni operaţionale, check-lists-uri sau alte forme de prezentare a procedurilor; - Documentaţia trebuie să fie actualizată, utilă, precisă, uşor de examinat, disponibilă şi accesibilă managerului, salariaţilor, precum şi terţilor, dacă este cazul; - Documentaţia asigură continuitatea activităţii, în pofida fluctuaţiei de personal; - Lipsa documentaţiei, caracterul incomplet sau/şi neactualizarea acesteia constituie riscuri în realizarea obiectivelor; - Întocmirea şi urmărirea executării graficului de circulaţie a documentelor la fiecare nivel de responsabilitate din entitatea publică.

17.3. Referinţe principale - Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003*1) privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate

necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: - art. 4 alin. (1): "Conducătorul entităţii publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea şi perfecţionarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor*) şi criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerinţele generale şi specifice de control intern/managerial."; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 912/2004 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 522/2003, cu modificările ulterioare; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 136/2003**) pentru punerea în aplicare a Instrucţiunilor privind vânzările de terenuri şi/sau clădiri de către autorităţile publice.------------ *) Există două accepţiuni cu privire la proceduri: - aceea a procedurilor gen norme metodologice, precizări şi instrucţiuni, elaborate de către entitatea publică pentru organizarea aplicării unor reglementări de rang superior, aprobate de către conducătorul entităţii publice sau chiar de către Guvern (a se vedea, ca exemplu, art. 19 lit. d) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare); - aceea a metodelor de lucru şi a procedurilor scrise, formalizate - care constituie obiectul acestui standard - specifice pentru fiecare entitate publică, referitoare la activităţile acesteia. Aceste proceduri trebuie să fie: - scrise, respectiv formalizate. Cunoştinţele individuale şi colective trebuie stocate şi puse în ordinea care corespunde scopurilor entităţii publice; - simple şi specifice. Procedurile scrise se constituie în instrument de lucru, pentru ca executanţii să cunoască normele legale ce trebuie respectate, pentru fiecare domeniu al entităţii publice; - actualizate în mod permanent, în funcţie de evoluţia reglementărilor în materie; - aduse la cunoştinţa executanţilor.

**) Abrogat prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 300/2006 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind abrogarea unor regulamente şi instrucţiuni adoptate de Consiliul Concurenţei în domeniul ajutorului de stat.#CIN *1) Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 a fost abrogată. A se vedea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011.

#B Standard 18 SEPARAREA ATRIBUŢIILOR

18.1. Descrierea standardului Elementele operaţionale şi financiare ale fiecărei acţiuni sunt efectuate de persoane independente una faţă de cealaltă, respectiv funcţiile de iniţiere şi verificare trebuie să fie separate.

18.2. Cerinţe generale - Separarea atribuţiilor şi responsabilităţilor este una dintre modalităţile prin care se reduce riscul de eroare, fraudă, încălcare a legislaţiei, precum şi riscul de a nu putea detecta aceste probleme; - Prin separarea atribuţiilor se creează condiţiile ca nicio persoană sau compartiment să nu poată controla toate etapele importante ale unei operaţiuni sau ale unui eveniment; - Separarea atribuţiilor şi responsabilităţilor între mai multe persoane creează premisele unui echilibru eficace al puterilor; - Managerii entităţilor publice în care, datorită numărului mic de salariaţi, se limitează posibilitatea de aplicare a separării atribuţiilor şi responsabilităţilor, trebuie să fie conştienţi de riscuri şi să compenseze această limitare prin alte măsuri.

18.3. Referinţe principale - Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare: - art. 24 alin. (1): "Angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către contabil."; - Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

- art. 11: "Separarea atribuţiilor": "Persoana care exercită controlul financiar preventiv propriu nu trebuie să fie implicată, prin sarcinile de serviciu, în efectuarea operaţiunii supuse controlului financiar preventiv propriu."; - Manualul de control financiar preventiv, elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia generală de control financiar preventiv, publicat pe adresa de Internet a Ministerului Finanţelor Publice - cap. 2 - "Actorii financiari. Principiul separării funcţiunilor [...]"; - Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Standard 19 SUPRAVEGHEREA*)

19.1. Descrierea standardului Entitatea publică asigură măsuri de supraveghere adecvate a operaţiunilor, pe baza unor proceduri prestabilite, inclusiv prin control ex-post, în scopul realizării în mod eficace a acestora.

19.2. Cerinţe generale - Managerul trebuie să monitorizeze efectuarea controalelor de supraveghere, pentru a se asigura că procedurile sunt respectate de către salariaţi în mod efectiv şi continuu; - Controalele de supraveghere implică revizuiri în ceea ce priveşte munca depusă de salariaţi, rapoarte despre excepţii, testări prin sondaje sau orice alte modalităţi care confirmă respectarea procedurilor; - Managerul verifică şi aprobă munca salariaţilor, dă instrucţiunile necesare pentru a minimiza erorile, a elimina frauda, a respecta legislaţia şi pentru a veghea asupra înţelegerii şi aplicării instrucţiunilor; - Supravegherea activităţilor este adecvată, în măsura în care: - fiecărui salariat i se comunică atribuţiile, responsabilităţile şi limitele de competenţă atribuite; - se evaluează sistematic munca fiecărui salariat; - se aprobă rezultatele muncii obţinute în diverse etape ale realizării operaţiunii.

19.3. Referinţe principale - Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

- art. 4: "Obligaţiile conducătorului entităţii publice în domeniul controlului intern/managerial; cerinţele controlului intern/managerial." [alin. (1) şi (2)]; - art. 22: "Măsuri operative" alin. (1) - (9) cu privire la inspecţii; - Actul normativ de organizare şi funcţionare a entităţii publice; - Regulamentul de organizare şi funcţionare a entităţii publice.------------ *) Managementul entităţilor publice are datoria de a stabili, pentru fiecare nivel de organizare, atribuţiile ce îi revin pe linia supravegherii curente a activităţii, condiţiile de exercitare a acesteia şi răspunderile şi, de asemenea, să iniţieze, să aplice şi să dezvolte forme de control (supraveghere) flexibile şi eficiente, bazate cu deosebire pe autocontrolul, controlul mutual şi controlul ierarhic al salariaţilor.

Standard 20 GESTIONAREA ABATERILOR

20.1. Descrierea standardului Entitatea publică se asigură că, pentru toate situaţiile în care, datorită unor circumstanţe deosebite, apar abateri faţă de politicile sau procedurile stabilite, se întocmesc documente adecvate, aprobate la un nivel corespunzător, înainte de efectuarea operaţiunilor.

20.2. Cerinţe generale - În derularea acţiunilor pot apărea circumstanţe deosebite, care nu au putut fi anticipate şi care induc abateri ce nu permit derularea tranzacţiilor prin procedurile existente; - Abaterile de la procedurile existente trebuie să fie documentate şi justificate, în vederea prezentării spre aprobare; - Este necesară analiza periodică a circumstanţelor şi a modului cum au fost gestionate acţiunile, în vederea desprinderii unor concluzii de bună practică pentru viitor, ce urmează a fi formalizate.

20.3. Referinţe principale - Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: - art. 20: "Regimul refuzului de viză"; - art. 21: "Autorizarea efectuării unor operaţiuni pentru care se refuză viza de control financiar preventiv"; - art. 22: "Măsuri operative" (referitor la efectuarea de inspecţii de către Ministerul Finanţelor Publice, în cazurile în care există indicii ale unor abateri de

la legalitate sau regularitate în efectuarea de operaţiuni, în cazul în care este sesizat de către un contabil-şef în legătură cu efectuarea de operaţiuni pe propria răspundere a ordonatorului de credite, fără viza de control financiar preventiv etc.).

Standard 21 CONTINUITATEA ACTIVITĂŢII

21.1. Descrierea standardului Entitatea publică asigură măsurile corespunzătoare pentru ca activitatea acesteia să poată continua în orice moment, în toate împrejurările şi în toate planurile, cu deosebire în cel economico-financiar.

21.2. Cerinţe generale - Entitatea publică este o organizaţie a cărei activitate trebuie să se deruleze continuu, prin structurile componente. Eventuala întrerupere a activităţii acesteia afectează atingerea obiectivelor propuse; - Situaţii diferite, care afectează continuitatea activităţii: mobilitatea salariaţilor; defecţiuni ale echipamentelor din dotare; disfuncţionalităţi produse de unii prestatori de servicii; schimbări de proceduri etc.; - Pentru fiecare din situaţiile care apar, entitatea publică trebuie să acţioneze în vederea asigurării continuităţii, prin diverse măsuri, de exemplu: - angajarea de personal în locul celor pensionaţi sau plecaţi din entitatea publică din alte considerente; - delegarea, în cazul absenţei temporare (concedii, plecări în misiune etc.); - contracte de service pentru întreţinerea echipamentelor din dotare; - contracte de achiziţii pentru înlocuirea unor echipamente din dotare; - Existenţa inventarului situaţiilor care pot conduce la discontinuităţi în activitate şi a măsurilor care să prevină apariţia lor.

21.3. Referinţe principale - Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată; - Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 1.021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2004 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, aprobată prin Legea nr. 9/2005;

- Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Standard 22 STRATEGII DE CONTROL

22.1. Descrierea standardului Entitatea publică construieşte politici adecvate strategiilor de control şi programelor concepute pentru atingerea obiectivelor şi menţinerea în echilibru a acestor strategii.

22.2. Cerinţe generale - Există un raport de interdependenţă între strategiile, politicile şi programele elaborate pentru atingerea obiectivelor şi strategiile de control. Fără o strategie de control adecvată creşte riscul de manifestare a abaterilor de la strategia, politica şi programele entităţii publice şi, deci, al nerealizării obiectivelor la nivelul exigenţelor preconizate; - Strategiile de control sunt cu atât mai complexe şi mai laborioase cu cât fundamentarea şi realizarea obiectivelor entităţii publice sunt mai complexe şi mai dificile; - Strategiile de control se supun conceptului de strategie, în general, acestea necesitând studii, în vederea stabilirii obiectivelor de control, a resurselor necesare, a pregătirii personalului de control, a îmbunătăţirii metodelor şi procedurilor de control, a modului de evaluare a controalelor etc.; - Strategiile de control se referă şi la tipurile de control aplicabile situaţiei. În paleta largă a modalităţilor de control şi a criteriilor de clasificare a acestora, regăsim: - activităţi de control: observaţia; compararea; aprobarea; comunicarea rapoartelor; coordonarea; verificarea; analiza; autorizarea; supervizarea; examinarea; monitorizarea etc.; - clasificarea controlului în funcţie de modul de cuprindere a obiectivelor: control total; control selectiv (prin sondaj); - clasificarea controlului în funcţie de scopul urmărit: control de conformitate; control de perfecţionare; control de adaptare etc.; - clasificarea controlului în funcţie de apartenenţa organelor de control: control propriu; control exterior; - clasificarea controlului în funcţie de executanţi: autocontrol; control mutual; control ierarhic; control de specialitate;

- clasificarea controlului în funcţie de modul de execuţie: control direct; control indirect; control încrucişat; - clasificarea controlului în funcţie de baza normativă: control normativ; control practic; control teoretic; - clasificarea controlului în funcţie de interesul entităţii: control pentru sine; control pentru alţii; - clasificarea controlului în funcţie de orientarea sa: control tematic; control nedirijat; - clasificarea controlului în funcţie de momentul efectuării acestuia: control ex-ante; control concomitent; control ex-post; - etc.

22.3. Referinţe principale - Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările şi completările ulterioare; - Strategia dezvoltării controlului financiar public intern în România; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, cu modificările şi completările ulterioare.

Standard 23 ACCESUL LA RESURSE

23.1. Descrierea standardului Managerul stabileşte, prin emiterea de documente de autorizare, persoanele care au acces la resursele materiale, financiare şi informaţionale ale entităţii publice şi numeşte persoanele responsabile pentru protejarea şi folosirea corectă a acestor resurse.

23.2. Cerinţe generale - Restrângerea accesului la resurse reduce riscul utilizării inadecvate a acestora; - Severitatea restricţiei depinde de vulnerabilitatea tipului de resursă şi de riscul pierderilor potenţiale, care trebuie apreciate periodic. La determinarea vulnerabilităţii bunurilor şi valorilor se au în vedere costul, riscul potenţial de pierdere sau utilizare inadecvată;

- Între resurse şi sumele înregistrate în evidenţe se fac comparaţii periodice (inventare). Vulnerabilitatea bunurilor şi valorilor determină frecvenţa acestor verificări.

23.3. Referinţe principale - Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului; - Ordinul ministrului finanţelor nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.661 bis/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de încasare şi utilizare a fondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizărilor de către instituţiile publice; - Legile bugetare anuale; - Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, cu modificările ulterioare; - Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor, cu modificările şi completările ulterioare; - Decretul nr. 209/1976 pentru aprobarea Regulamentului operaţiilor de casă; - Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu;

- Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.235/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Standard 24 VERIFICAREA ŞI EVALUAREA CONTROLULUI

24.1. Descrierea standardului Entitatea publică instituie o funcţie de evaluare a controlului intern şi elaborează politici, planuri şi programe de derulare a acestor acţiuni.

24.2. Cerinţe generale - Managerul trebuie să asigure verificarea şi evaluarea în mod continuu a funcţionării sistemului de control intern şi a elementelor sale. Disfuncţionalităţile sau alte probleme identificate trebuie rezolvate operativ, prin măsuri corective; - Verificarea operaţiunilor garantează contribuţia controalelor interne la realizarea obiectivelor; - Evaluarea eficacităţii controlului se poate referi, în funcţie de cerinţe specifice şi/sau conjuncturale, fie la ansamblul obiectivelor entităţii publice, fie la unele dintre acestea, opţiune care revine managerului; - Managerul stabileşte modul de realizare a evaluării eficacităţii controlului.

24.3. Referinţe principale - Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - Actul normativ de organizare şi funcţionare a entităţii publice; - Regulamentul de organizare şi funcţionare a entităţii publice.

Standard 25 AUDITUL INTERN

25.1. Descrierea standardului Entitatea publică înfiinţează sau are acces la o capacitate de audit, care are în structura sa auditori competenţi, a căror activitate se desfăşoară, de regulă, conform unor programe bazate pe evaluarea riscului.

25.2. Cerinţe generale - Auditul intern asigură evaluarea independentă şi obiectivă a sistemului de control intern al entităţii publice; - Auditorul intern finalizează acţiunile sale prin rapoarte de audit, în care enunţă punctele slabe identificate în sistem şi formulează recomandări pentru eliminarea acestora; - Managerul dispune măsurile necesare, având în vedere recomandările din rapoartele de audit intern, în scopul eliminării punctelor slabe constatate de misiunile de auditare.

25.3. Referinţe principale - Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 38/2003 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern, cu modificările ulterioare; - Actul intern de aprobare a Normelor metodologice de organizare şi exercitare a auditului public intern în cadrul entităţilor publice.

legea educatiei

Documents

Transcript of legea educatiei