Lege Nr 562_2004 Locuinte Serviciu

3
Lege nr. 562 din 07/12/2004 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1169 din 09/12/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare Parlamentul României adoptă prezenta lege. Art. 1. - Se autorizează instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională să vândă unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare la data intrării în vigoare a prezentei legi. Art. 2. - (1) Poate cumpăra o singură locuinţă de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deţine în baza unui contract valabil încheiat. (2) Se exceptează de la prevederile alin. (1): a) persoanele a căror activitate în instituţiile prevăzute la art. 1 a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor, în condiţiile prevăzute de lege; b) persoanele care au deţinut ori deţin în proprietate, ele sau soţul, soţia ori copiii aflaţi în întreţinere, o locuinţă proprietate personală care îndeplineşte condiţiile minimale prevăzute de Legea locuinţei nr. 114/1996 . (3) În situaţia în care soţii, cadre militare sau personal civil, deţin fiecare câte o locuinţă de serviciu, de prevederile alin. (1) poate beneficia numai unul dintre aceştia. Art. 3. - (1) Locuinţele de serviciu pot fi vândute titularilor de contract de închiriere cu plata integrală a valorii locuinţei sau în rate. La încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate se va achita un avans minim de 20% din valoarea locuinţei, stabilită la data vânzării. (2) Ratele lunare pentru achitarea contravalorii locuinţelor se vor eşalona pe o perioadă de maximum 20 de ani, cu o dobândă anuală de 8%. (3) Vânzarea locuinţelor de serviciu se efectuează prin structuri proprii, abilitate prin ordin al conducătorilor instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

description

Lege Nr 562_2004 Locuinte Serviciu

Transcript of Lege Nr 562_2004 Locuinte Serviciu

Lege nr. 562 din 07/12/2004

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1169 din 09/12/2004

privind autorizarea instituiilor publice din sistemul de aprare, ordine public i securitate naional de a vinde personalului propriu unele locuine de serviciu pe care acestea le au n administrarencrcare text...

Parlamentul Romniei adopt prezenta lege. Art. 1. - Se autorizeaz instituiile publice din sistemul de aprare, ordine public i securitate naional s vnd unele locuine de serviciu pe care acestea le au n administrare la data intrrii n vigoare a prezentei legi. Art. 2. - (1) Poate cumpra o singur locuin de serviciu titularul contractului de nchiriere, dac o deine n baza unui contract valabil ncheiat. (2) Se excepteaz de la prevederile alin. (1): a) persoanele a cror activitate n instituiile prevzute la art. 1 a ncetat prin demisie sau din motive imputabile lor, n condiiile prevzute de lege; b) persoanele care au deinut ori dein n proprietate, ele sau soul, soia ori copiii aflai n ntreinere, o locuin proprietate personal care ndeplinete condiiile minimale prevzute de Legea locuinei nr. 114/1996. (3) n situaia n care soii, cadre militare sau personal civil, dein fiecare cte o locuin de serviciu, de prevederile alin. (1) poate beneficia numai unul dintre acetia. Art. 3. - (1) Locuinele de serviciu pot fi vndute titularilor de contract de nchiriere cu plata integral a valorii locuinei sau n rate. La ncheierea contractelor de vnzare-cumprare cu plata n rate se va achita un avans minim de 20% din valoarea locuinei, stabilit la data vnzrii. (2) Ratele lunare pentru achitarea contravalorii locuinelor se vor ealona pe o perioad de maximum 20 de ani, cu o dobnd anual de 8%. (3) Vnzarea locuinelor de serviciu se efectueaz prin structuri proprii, abilitate prin ordin al conductorilor instituiilor publice din sistemul de aprare, ordine public i securitate naional. Art. 4. - (1) Procedura de evaluare a locuinelor de serviciu se realizeaz astfel: a) pentru locuinele date n folosin nainte de anul 1990, n temeiul art. 6 alin. (1) din Decretul-lege nr. 61/1990 privind vnzarea de locuine construite din fondurile statului ctre populaie, cu modificrile i completrile ulterioare, i al Legii nr. 85/1992 privind vnzarea de locuine i spaii cu alt destinaie construite din fondurile statului i din fondurile unitilor economice sau bugetare de stat, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare; b) pentru locuinele date n folosin dup anul 1990 sau achiziionate, indiferent de anul drii n folosin, n temeiul art. 6 alin. (2) din Decretul-lege nr. 61/1990, cu modificrile i completrile ulterioare, al Legii nr. 85/1992, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, al Hotrrii Guvernului nr. 608/1990, privind stabilirea preurilor de vnzare ale locuinelor construite din fondurile statului, recepionate dup 1 ianuarie 1990, i, respectiv, a preului de achiziie actualizat cu rata inflaiei. (2) La preul de vnzare se va aplica taxa pe valoarea adugat, potrivit dispoziiilor legale. Art. 5. - n situaia n care locuinele de serviciu nu sunt cumprate de chiriai i au devenit disponibile din diferite motive, acestea pot fi transferate la autoritile interesate, prin hotrre a Guvernului. Art. 6. - n situaia n care locuinele de serviciu sunt ocupate de pensionari sau de urmai ai titularilor contractelor de nchiriere decedai, al cror venit nu le permite cumprarea locuinei n condiiile prevzute la art. 3, acetia i pot pstra calitatea de chiria. Art. 7. - (1) Locuinele cumprate n rate n condiiile prezentei legi nu pot fi nstrinate prin acte ntre vii pn la data achitrii integrale a preului. (2) Locuinele dobndite n condiiile prezentei legi nu pot fi restructurate i acestora nu li se poate schimba destinaia, pn la data prevzut la alin. (1), fr autorizarea prealabil a instituiilor publice prevzute la art. 1. (3) Instituiile publice prevzute la art. 1 i garanteaz ncasarea preului prin constituirea unei ipoteci asupra locuinei n favoarea lor. Aceast operaiune este scutit de taxa de timbru. Art. 8. - (1) Sumele ncasate din vnzarea locuinelor de serviciu se fac venit la bugetul de stat. (2) Din sumele prevzute la alin. (1) se vor deduce cheltuielile determinate de procesul de evaluare a locuinelor. Art. 9. - n termen de 30 de zile de la intrarea n vigoare a prezentei legi, Guvernul va emite norme metodologice de aplicare a prevederilor acesteia, pentru fiecare instituie public din sistemul de aprare, ordine public i securitate naional. Art. 10. - La data intrrii n vigoare a prezentei legi se abrog art. 32 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliistului, art. 222 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea i funcionarea Serviciului de Protecie i Paz, precum i orice alte dispoziii contrare. Aceast lege a fost adoptat de Parlamentul Romniei, cu respectarea prevederilor art. 75 i ale art. 76 alin. (2) din Constituia Romniei, republicat. PREEDINTELE CAMEREI DEPUTAILOR PREEDINTELE SENATULUI VALER DORNEANU NICOLAE VCROIU

Bucureti, 7 decembrie 2004. Nr. 562.