Legătura dintre globalizare și integrare

Conform lui Wallace, o primă accepțiune a relatiei dintre globalizare și integrare este aceea de a considera procesul de integrare europeană ca fiind răspunsul politic la exigențele globalizării. Integrarea europeană poate fi interpretată ca un efort al vest-europenilor de a gestiona consecințele globalizării. În acest sens, ei au creat o formă de guvernanță regională prin intermediul căreia au vizat extinderea rolului statelor și întărirea granițelor dintre ei și restul lumii.

Un principal argument al accelerării procesului de integrare europeană este reprezentat de crizele economice din anii ’70. Aceasta a presupus crarea unei piețe interne unice între state și, mai nou, apariția Uniunii Europene Monetare.

Apariția pieței unice a avut ca punct de plecare convingerea că liberalizarea piețelor reprezintă cea mai sigura cale de a face față presiunilor concurențiale din Asia de Est și de dincolo de Atlantic, pe când în accepțiunea multor specialiști, Uniunea Economică Monetară este un factor care ar putea facilita controlarea globalizării piețelor financiare.

Putem trage concluzia că integrarea europeană este de fapt un instrument de care autoritățile publice se folosesc pentru a își exercita autonomia în fața globalizării.

Conform unei alte accepțiuni, procesul de integrare europeană a permis creare instituțiilor care să susțină încadrarea integrării europene în traseul natural al globalizării. Aceasta viziune are atât o viziune internă, prin răspândirea politicilor de factură neoliberală in Europa, cât și o viziune externă, în condițiile în care o liberalizare internă a comerțului nu poate reuși fără ancorarea în procesul liberalizării globale.

Pe de o parte, piața unică și Uniunea Europeană Monetară sunt două exemple de entități liberalizate, care permit formularea de argumente pro-globalizare. Globalizarea are ca element principal comerțul internațional, așadar procesul globalizării este facilitat de liberalizarea comerțului și a investițiilor, între aceastea stabilindu-se o relație de tip win-win.

Pe de altă parte, sistemul de sprijinire a agricultorilor europeni oferit prin politica agricolă comună este incompatibil cu conceptul de globalizare, așa cum sunt și politicile industriale și cele din domeniul energiei.

Cele două abordări anterioare studiază procesul european de integrare ca rezultat al acțiunilor autorităților publice. În cele ce urmează se vor da detalii despre o a treia accepțiune care detaliază relația dintre integrarea formală și cea informală. Se impune, în acest caz, definirea celor două concepte. Integrarea formală se referă la crearea instituțiilor care să gestioneze integrarea europeană și este realizată de către statele și autoritățile comunitare. Integrarea informală se realizează prin acțiunea firmelor la nivelul regiunii europene. Unii specialiști consideră că extinderea competențelor politicilor comunitare este rezultatul creșterii interacțiunii dintre firme, pe când pentru alții, statele ramân agenții principali de control ai dimensiunii integrării.