Legatura covalenta

Student: Popa Florentina Alina Grupa 1511

1.Scurt istoricNotiunile de legatura chimica si de valenta au fost utilizate inainte de cunoasterea

structurii atomului deoarece, in natura, marea majoritatea atomilor sunt legati chimic, atomi liberi, cu stabilitatemare a invelisurilor electronice, fiind foarte rari (gaze rare si metale in stare de vapori).

Legatura chimica este rezultatul interactiunii invelisurilor exterioare, electronice, ale atomilor, din care rezulta o combinatie chimica.

Teoriile referitoare la legatura chimica au la baza teoria atomica a lui Dalton din care s-a nascut si notiunea de molecula .

2.Clasificarea legaturilor chimiceTeoria legaturii chimice este problema centrala a chimiei moderne. Ea este

esentiala pentru a intelege varietatea compusilor chimici, mecanismul formarii lor, compozitia, structura si proprietatile acestora .

In conceptia actuala, legatura chimica este electrica ca origine si se realizeaza prin electronii de valenta.

Legatura ionica, heteropolara sau electrovalenta consta din atractia coulombiana dintre ioni de semn contrar. Ionii pot avea diferite sarcini electrice dar intr-un compus, suma algebrica a sarcinilor tuturor ionilor este nula. Energia legaturii ionice este de ordinul zecilor de kilocalorii.

Legatura covalenta, homeopolara sau atomica se realizeaza prin perechi de electroni comuni ambilor atomi. Este o legatura in adevaratul sens, datorata unor forte de schimb cu actiunde dirijata. La formarea perechii de electroni pot participa ambii atomi sau numai unul, in care caz legatura se numeste coordinativa sau dativa (de ex. In ionii complecsi). Exista covalente simple (o pereche de electroni) si multiple (2, 3 perechi de electroni). Energia legaturii covalente este de ordinul sutelor de kilocalorii.

Legatura metalica se realizeaza prin unii electroni pusi in comun de atomii metalelor in stare solida sau lichida.In toti compusii, legaturile nu sunt pure ci au un character intermediar, partial ionic si partial covalent. Cantitatea de caracter ionic se stabileste grosier, din diferenta electronegativitatii (∆x); daca ∆x>1,7, legatura este peste 50% ionica ; daca ∆x≈1,7, legatura este 50% ionica si 50% covalenta; daca ∆x<1,7, legatura este probabil, covalenta.Intre molecule pot exista legaturi slabe:

Legatura (puntea) de hidrogen se formeaza intre doi atomi cu elctronegativitate mare, din doua molecule diferite, prin intermediul unui atom de hidrogen. Este de natura electrostatica. Are o tarie de sub 10 kcal.

Legatura van der Waals poate fi de tip dipol-dipol, dipol-molecula nepolara si melocula nepolara-molecula nepolara. Energia acestor legaturi este de circa 1 kcal.

3.Natura si forta motoare a legaturii chimiceLegaturile chimice rezulta din interactiunea electronilor din straturile exterioare ale

atomilor, denumiti electroni de valenta.Legatura ionica se formeaza prin transferul de electroni de la atomii donori la cei

acceptori, in urma caruia rezulta ioni de semne opuse care se atrag electrostatic. Fiecare ion isi realizeaza, in acest mod, un invelis electronic exterior din opt electroni (octet).

Legatura covalenta se realizeaza prin punerea in comun a unei perechi de electroni participanti.

Teoria electronica clasica are ca principiu de baza faptul ca atomii elementelor se combina pentru a-si realiza un invelis electronic (dublet, in cazul hidrogenului), asemanator cu cel al gazului inert cel mai apropiat.

Stabilitatea mare a dubletului sau octetului electronic, in stratul exterior, face ca gazele rare sa fie aproape inerte chimic.

Formarea acestor configuratii electronice are loc prin transfer sau prin participare cu electroni, rezultand combinatii ionice si respectiv, covalente.

Regula octetului este insa un caz particular al unei reguli generale si nu numai ea este forta motoare de formare a legaturii chimice. Ea este valabila pentru elementele perioadei 2. Atomii elementelor din celelalte perioade, pot forma combinatii de 10, 12 si 14 electroni in stratul exterior; atomii elementelor tranzitionale pot forma cationi cu 18 electroni in straturile exterioare, care nu mai sunt izoelectronici cu gazele rare. Regula octetului nu este valabila nici in combinatiile complexe.

Mecanica cunatica explica modul real de formare a legaturii chimice si natura ei, pe care fizica clasica nu le poate lamuri. Rezolvarea ecuatiei lui Schrodinger, pentru molecule, permite aflarea densitatii electronice in acestea. Formarea legaturii chimice intre atomi se datoreste unui castig de stabilitate. In prima faza, atomii trec din starea fundamentala in una excitata, in care orbitalii atomici ai ultimului strat se transforma in orbitali hibrizi echivalenti ceea ce duce la o pierdere a stabilitatii; apoi orbitalii hibrizi se stabilizeaza realizand legatura chimica. Aceasta este asigurata de doi electroni descrisi de o functie de unda moleculara, cu spini antiparaleli, conform principiului lui Pauli. In acest mod, utilizand teoria hibridizarii orbitalilor atomici, pot fi construite corect toate moleculele. Structura electronica a unei molecule este cu atat mai stabila, cu cat este mai simetrica. Intr-o molecula se stabileste cel mai mare numar posibil de legaturi chimice, aceasta asigurand maximum de stabilitate.

Legaturile covalente multiple sunt formate dintr-un numar corespunzator de perechi de electroni si nu sunt echivalente. Se obisnuieste ca un electron sa fie simbolizat, printr-un punct iar o legatura covalenta (o pereche de electroni), printr-o liniuta; legaturile duble si triple se reprezinta prin doua, respectiv prin trei liniute.

Legatura coordinativa duce la formarea ionilor complecsi sau a complecsilor (aductilor) prin legarea particulelor sau moleculelor deficiente in electroni, de molecule la care exista perechi de elctroni neparticipanti. Deoarece perechea de electroni provine de la un singur atom, atomul donor capata o sarcina formala pozitiva iar cel acceptor, una negativa.

Din diagramele de difractie a razelor X, se observa ca densitatea electronica scade la zero, intre atomi, in compusii ionici si la o valoare finita in compusii covalenti.

4.Factori determinanti ai tipului de legatura chimicaExista o serie de factori, mai mult sau mai putin bine definiti, cu ajutorul carora se

poate prevedea natura legaturii chimice.Combinarea atomilor duce la obtinerea unor sisteme mai stabile, mai sarace in

energie decat atomii in stare libera. Marea majoritate a atomilor, in afara gazelor rare, in conditii obisnuite, sunt legati chimic. Combinatia chimica este cu atat mai stabila, cu cat la formarea ei se degaja mai multa energie.

Elementele care cedeaza usor electronii de valenta (grupele Ia si IIa) (trecand in ioni pozitivi) in contact cu elementele care accepta usor electroni (grupele VIa si VIIa), (trecand in ioni negativi) tind sa formeze combinatii ionice. Atomii elementelor din grupele IVa, Va, VIa, VIIa formeaza legaturi covalente. Atomii elementelor din partea stanga a sistemului periodic precum si ai elementelor tranzitionale formeaza legaturi metalice.

Electronegativitatea este capacitatea atomilor de a trece in ioni negativi. Se exprima printr-un numar (F 4,0, O 3,5, N 3,0, Cl 3,0, H si halogenii ≈ 2,0, metale tranzitionale ≈ 1,7 etc.). Din electronegativitati (x) si diferentele lor (∆x), se poate estima ca, intre elemente se formeaza legaturi ionice, daca ∆x este mare, covalente, daca x>1,7 si ∆x este mic sau metalice , daca x ≤ 1,7 (metale) sau x si ∆x sant mici (aliaje).Electronegativitatea depinde de energia de ionizare si de afinitatea pentru electroni.

Energia de ionizare este energia necesara indepartarii electronilor dintr-un atom al unui element in stare gazoasa, pentru a-l transforma intr-un ion pozitiv. Este o marime bine definita calitativ si cantitativ. Energia de ionizare a atomului de hidrogen fiind mai mare, protonul (H+) nu apare liber in reactiile chimice. Energiile de ionizare ale electronilor exteriori scad, in grupele sistemului periodic, datorita ecranarii de catre un numar crescand de electroni din straturile interioare si cresc in perioade, datorita cresterii sarcinii nucleului si ecranarii reciproce slabe a electronilor din acelasi strat exterior. Energiile de ionizare ale metalelor tranzitionale cresc lent si progresiv, in fiecare serie.

Afinitatea pentru electroni este enrgia care se elibereaza atunci cand un atom accepta un electron si trece intr-un ion negativ. Afinitati mari pentru electroni au halogenii si mici, practic nule, metalele alcaline.

Valenta reprezinta numarul electronilor din stratul exterior (de valenta), pe care un atom ii poate ceda, primi sau pune in comun, la formarea unei combinatii chimice.

Numarul (starea) de oxidare, (N.O.), este numarul de sarcini electrice pe care le-ar avea atomul intr-un compus, daca electronii ar fi atribuiti acestui atom, in mod conventional. Este un numar intreg si permite precizarea, simpla, a valentei elementelor in compusi chimici, precum si stabilirea ecuatiilor de echilibru a reactiilor de oxido-reducere.

Tinand cont de electroneutralitatea combinatiilor, numerele de oxidare ale atomilor (N.O.) se stabilesc dupa urmatoarele reguli:

N.O.=0, pentru atomii din substantele elementare, deoarece moleculele acestora se formeaza prin participare cu electroni si nu prin transfer de electroni intre atomi.

N.O. al ionilor monoatomici, in substantele ionice, este egal cu numarul electronilor primiti sau cedati.

N.O. al atomilor, in combinatii covalente, se atribuie incepand cu elementul cel mai electronegativ.

Se remarca urmatoarele:Fluorul, cel mai electronegativ element, are intotdeauna N.O.=1-.Oxigenul are in compusi N.O.=2-, in afara de OF2

, in care N.O.= 2+ si de peroxizi, in care N.O.=1-, desi valenta sa este 2.

Hidrogenul are N.O.=1+, insa in hidrurile metaliec N.O.=1-, corespunzator ionului H-.

Nomenclatura moderna a compusilor chimici se bazeaza pe numerele de oxidare, ca de ex.:FeCl2, clorura de fer (II) si FeCl3, clorura de fer (III); dupa vechea nomenclatura se numeau clorura feroasa si respectiv, clorura ferica.

Energiile de retea si de solvatare sunt alti factori de care trebuie sa se tina seama la formarea legaturilor chimice.

In unele cazuri, se constata un bilant energetic defavorabil la formarea unei combinatii, daca se iau in considerare numai schimburile de energie dintre atomi, ceea ce ar trebui sa se soldeze cu nerealizarea legaturii chimice, ca de ex., formarea NaCl, a ionilor O2-, S2- etc.

Ionii pozitivi atrag, electrostatic, in jurul lor, ioni negativi, iar acestia, mai departe, alti ioni pozitivi etc., ceea ce duce la realizarea unei constructii geometrice spatiale, denumita retea cristalina ionica. Aranjarea ionilor in retea depinde de razele relative ale ionilor, de valentele si de polarizabilitatile lor (masura in care se deformeaza invelisul lor electronic). Din determinari experimentale si din calcule facute pe considerente electrostatice, pe baza legii lui Coulomb, se constata ca la formarea retelelor cristaline se degaja energii de retea atat de mari, incat compenseaza deficitul de energie de la ionizarea atomilor, fapt ce duce la formarea legaturii chimice.

Daca ionizarea are loc in solutii, este necesar sa fie compensata energia de retea. Aceasta se realizeaza prin energia de dizolvare. Ionii din retea se unesc prin legaturi slabe cu moleculele solventului, prin procesul de solvatare (hidratare, in cazul apei), cu care ocazie se elibereaza energii mari de dizolvare (proces exoterm) care compenseaza energiile de retea. Ionii formati pot participa la formarea unor noi legaturi chimice. Energiile de hidratare ale ionilor cresc cu raza si valenta acestora.

Dimensiunile atomilor si ionilor permit estimarea tipului de legatura chimica care se va realiza.

Atomii cu dimensiuni mici tind sa formeze covalente, spre deosebire de cei cu invelis electronic similar dar cu dimensiuni mai mari. De aceea, in perioade tendinta spre covalente creste de la stanga la dreapta iar in grupe, de jos in sus.

Cea mai mare tendinta de a forma covalente o are carbonul.Cationii cu raze mici (ai metalelor tranzitionale) tind sa formeze covalente, spre

deosebire de cei ai metalelor din grupele principale, care au raze cationice mari.Covalenta este influentata de raportul razelor ionice ale ionilor care se combina,

fiind favorizata de o raza mica a cationului si mare a anionului.Hidrogenul si carbonul formeaza aproape exclusiv covalente. Protonul H+ avand

volum foarte mic, patrunde adanc in straturile de electroni ale elementelor, formand imediat covalente, fapt pentru care nu apare liber in reactiile chimice. Carbonul avand patru electroni pe stratul L, nu-i poate pierde deoarece ar fi necesare energii de ionizare enorme si de aceea formeaza covalente.

Unele proprietati fizice dau indicatii asupra tipului de legatura chimica. Astfel, combinatiile ionice au puncte de topire si de fierbere mai mici decat combinatiile covalente.

5.Legatura covalentaLegatura covalenta este o legatura chimica care se realizeaza prin intermediul

unei perechi de electroni pusi in comun de doi atomi. In acest mod, cei doi atomi dobandesc o configuratie electronica stabila, perechea de electroni apartinand deopotriva si unui atom si celuilalt, deoarece se deplaseaza pe orbite care apartin ambelor nuclee.

Dupa numarul perechilor de electroni participanti, legaturile covalente se divid in:- simple, realizate de o pereche de electroni si- multiple (duble si triple) realizate de doua si respectiv trei perechi de

electroni.Electronegativitatile mari (x>1,7) si nu prea diferite (∆x mic) sunt criterii

probabile de formare a legaturilor covalente care le clasifica pe acestea, astfel:- legaturi polare: se realizeaza intre doi atomi diferiti (x diferit) prin participare

cu cate un electron;- legaturi nepolare: se realizeaza intre atomi identici (x identic) prin participare

cu un numar egal de electroni (1, 2 sau 3) pentru a forma legaturi simple, duble sau triple;

- legaturi coordinative: se realizeaza intre doi atomi diferiti, perechea de electroni provenind de la un singur atom, deci prin participare neegala, ceea ce face ca legatura sa fie polara.

Caracteristicile legaturii covalente sunt urmatoarele: - este rigida deoarece atomii legati covalent ocupa pozitii fixe- este orientata in spatiu- este saturata, neputandu-se forma in numar nelimitat- este puternica- se polarizeazaLegatura covalenta este, in general, caracteristica compusilor organici si

substantelor simple care in conditii obisnuite sunt in stare gazoasa (H2, O2, N2 etc.).Valoarea covalentei unui element este data, in general, de diferenta dintre cifra 8

si numarul grupei din care face parte elementul.Proprietatile fizice si chimice ale substantelor covalente sunt:- Multe sunt gaze sau lichide usor volatile; cele solide sunt cristaline si foarte

dure deoarece legatura covalenta este puternica.- Au puncte de topire si de fierbere mai joase datorita fortei de atractie slabe

dintre molecule, comparativ cu cele puternice dintre ioni.- Sunt putin solubile in solventi polari (de ex. apa) si se dizolva usor in solventi

organici nepolari.- In stare solida si topita sunt izolatori electrici (dielectrici).- Au proprietati optice diferite in cele trei faze (solida, lichida si gazoasa).

6.Bazele teoretice ale legaturii covalente Formarea moleculei de hidrogen din atomi separati ne conduce la aprecieri de

ordin general asupra legaturii covalente.Potrivit mecanicii cuantice, atomul liber de hidrogen este un nucleu inconjurat de

un nor electronic sferic care constituie stratul 1s. Daca doi atomi se apropie reciproc, intre ei actioneaza forte electrostatice de atractie (nucleul unuia – electronul celuilalt) si de respingere (nucleu – nucleu si electron – electron). atractia predomina daca electronii celor doi atomi au spini antiparaleli. Curba energie-distanta internucleara, prezinta un minim pentru valoarea r0, egala cu lungimea legaturii covalente.

Formarea moleculei H2 din atomi se datoreste intrepatrunderii norilor electronici ai atomilor ceea ce duce la formarea unui nor bielectronic molecular care imbraca ambele nuclee si care este numit orbital molecular. Acesta este comun ambilor atomi si constituie legatura covalenta. In spatiul dintre nuclee, in care norii electronici se intrepatrund, densitatea electronica este maxima, ceea ce mareste fortele de atractie dintre nuclee si electroni, comparativ cu cele existente in atomi izolati si duce la o eliberare de energie. Orbitalul molecular format este elipsoidal, simetric fata de axa internucleara si se numeste orbital de legatura σ (sigma).

Daca cei doi atomi au electroni cu spini paraleli, intre atomi actioneaza forte repulsive, norii atomici nu se intrepatrund ci raman despartiti de un plan nodal cu densitate electronica zero si alcatuiesc un orbital de antilegatura (σ* ).

Intotdeauna, la formarea moleculelor, prin contopirea a doi orbitali atomici iau nastere cele doua tipuri de orbitali moleculari, de legatura si de antilegatura, care impreuna alcatuiesc o legatura σ. In starea fundamentala a moleculei H2 , cei doi electroni ocupa numai orbitalul de legatura; cel de antilegatura se populeaza cu electroni doar in stari excitate.

Legaturi σ pot lua nastere prin contopirea unor orbitali s, s cu p si p cu p apartinand la doi atomi diferiti. Semnul orbitalilor sau lobilor orbitalilor p, atomici, trebuie sa fie acelasi pentru a se forma orbitali de legatura. In caz contrar se formeaza orbitali de antilegatura.

Distanta internucleara, energia de legatura si orientarea spatiala a legaturilor σ depin de natura nucleelor.

Orbitalii σ rezulta din intrepatrunderea orbitalilor atomici de-a lungul axei internucleare.

Din intrepatrunderea a doi orbitali p, paraleli, prin lobii de acelasi semn, rezulta o legatura π, alcatuita din orbitalul de legatura π cu doi lobi (+ si -), de o parte si de alta a planului nodal internuclear.

Proprietatile orbitalilor moleculari sunt analoage cu ale celor atomici:- Sunt descrisi de functii de unda bi- sau policentrice (electronii se misca in

campul a doua sau n nuclee).- Au energii distincte.- Un orbital molecular poate fi ocupat de maximum doi electroni cu spin opus,

conform principiului lui Pauli.- Orbitalii moleculari se populeaza in ordinea crescanda a energiilor, mai intai

cei de energie joasa si apoi succesiv, cei de energie mai inalta si egala, cu cate un electron, toti cu spin paralel si apoi cu al doilea, conform regulii lui Hund.

- Energia orbitalilor moleculari este cu atat mai mica cu cat provin din orbitali atomici de energie mai apropiata si mai puternic intrepatrunsi.

Explicarea legaturii covalente in modul descris este cunoscuta sub numele de metoda orbitalilor moleculari (MO).

7.Saturarea legaturii covalenteSaturarea este o proprietate importanta a legaturii covalente deoarece duce la

molecule cu o compozitie definita.Covalenta este numarul de legaturi covalente pe care le formeaza un atom.Covalenta maxima a elementelor este determinata de numarul de nori

monoelectronici, bielectronici sau de orbitali vacanti din stratul de valenta. Cu alte cuvinte, es este determinata de nuarul total de orbitali de valenta care pot fi implicati in formarea legaturii covalente. Deci ea depinde de structura straturilor electronice ale atomilor avand valorile:

- 4 (covalente) la elementele perioadei 2, care au 4 orbitali de valenta (unul 2s si trei 2p);

- 6 (covalente) la elementele perioadei 3, care implica, la formarea covalentelor, un orbital 3s, trei 3p si doi 3d, ceilalti trei orbitali d neputand contribui la covalente;

- 9 (covalente) la elementele d (cinci orbitali d, unul s si trei p) si mai multe la elementele f.Norii monoelectronici participa la legaturi covalente deoarece o pereche de

electroni in campul a doua nuclee este avantajata energetic fata de un electron in campul unui nucleu. Astfel atomii de oxigen si de azot se vor combina cu doi si repectiv trei atomi de hidrogen.

Uneori numarul de electroni neimperecheati creste prin excitarea atomului. De ex., atomul de carbon care are, in stare fundamentala, doi electroni necuplati (2s22p2), prin excitare dobandeste patru electroni neimperecheati (2s12p3) prin promovarea unui electron din 2s in 2p. Ca rezultat, atomul de carbon se combina cu patru atomi de clor.

Excitarea atomilor consuma energie care este eliberata la formarea covalentelor.

Un nor bielectronic de la un atom (donorul) se poate suprapune cu un orbital liber din alt atom (acceptorul) pentru a forma o legatura covalenta prin mecanismul donor - acceptor. Un exemplu este formarea ionului complex de amoniu. Cand molecula NH3 si ionul H+ se apropie reciproc, norul bielectronic, nelegat al azotului, intra in sfera de atractie a ionului hidrogen si devine comun ambilor atomi, adica un orbital molecular. Legaturile N-H in ionul NH4

+ fiind egale, inseamna ca sarcina repatizeaza (delocalizeaza) pe toti atomii.

Legatura covalenta (coordinativa) se poate forma si din doi ioni cu sarcini opuse: H+ + :H- -> H:H

Un mecanism donor – acceptor este intalnit si la formarea nenumaratilor ioni complecsi din cationi si molecule care au perechi de electroni neparticipanti.

8.Legatura covalenta simplaRezulta din punerea in comun a unei perechi de electroni, de catre atomi

identici sau diferiti. Legatura rezultata este o legatura σ.Caracteristicile esentiale ale legaturii σ sunt taria si simetria axiala. Axa de

simetrie a orbitalului molecular este axa internucleara. Simetria axiala permite rotatia atomilor in jurul axei, fapt important pentru legaturi C – C din compusii organici.

Legatura nepolara se realizeaza intre atomii aceluiasi element. In molecula H2, legatura σ este realizata prin intrepatrunderea celor doi

orbitali 1s atomici. Legaturi σ nepolare se formeaza si prin intrepatrunderea orbitalilor atomici p

de-a lungul axei internucleare. Ele rezulta si din doi orbitali hibrizi sp3.Legaturi σ nepolare sau foarte putin polare se pot realiza si intre doi orbitali

hibrizi sp2 a doi atomi de carbon (de ex. etena), sau intre doi orbitali hibrizi sp a doi atomi de carbon (de ex. acetilena) precum si intre acestia si orbitali s ai altor atomi (de ex. hidrogen).

Legatura polara se realizeaza intre doi atomi diferiti (cu electronegativitati diferite).

Legaturile C – H sunt foarte slab polare deoarece diferenta electronegativitatilor C si H este foarte mica.

9.Legatura dublaSe realizeaza prin doua perechi de electroni.In unele combinatii cu hidrogenul sau cu alte elemente, atomul de carbon

poate hibridiza atat sp2 cat si sp.Se intalneste in hidrocarburi saturate, ca etena.Moleculele de acest fel se formeaza din doi atomi hibridizati sp2 care sunt

legati printr-o legatura σ, rezultata din intrepatrunderea a doi orbitali hibrizi ai celor doi atomi si printr-o legatura π, rezultata din contopirea celor doi orbitali p nehibridizati (cate unul din fiecare atom). Orbitalii hibrizi ramasi, care doi de fiecare atom de carbon, se leaga fiecare, de cate un atom de hidrogen, printr-o legatura σ.

Legatura π este stabila daca orbitalii p atomici sunt paraleli.Cei sase atomi ai moleculei etenei, legati prin legaturi σ, sunt asezati in acelasi

plan. Intr-un plan perpendicular, de o parte si de alta a axei nucleelor atomilor de carbon, se afla legatura π.

Orbitalii hibrizi sp2 ai unui atom de carbon sunt orientati spre varfurile unui triunghi echilateral.

Cele doua legaturi ale unei legaturi duble nu sunt identice:- Legatura σ are simetrie axiala si este puternica datorita intrepatrunderii

pronuntate a orbitalilor hibrizi.- Legatura π are simetrie plana, cu doi lobi care rigidizeaza legatura, impidicand

rotirea atomilor in jurul axei internucleare a legaturii σ. Este mai slaba deoarece intrepatrunderea orbitalilor atomici p este mai redusa. Nu exista singura ci suprapusa cu o legatura σ. Legaturile duble sunt mai scurte decat cele simple datorita contributiei

suplimentare, la apropierea nucleelor, a legaturilor π.

Legaturi duble, tip C = C se mai intalnesc la alte elemente din perioada 2: C=O, C=N, N=N si N=O. In aceste legaturi atomii N si O raman cu o pereche si respectiv doua perechi de electroni neparticipanti.

Legaturi π (p-p) formeaza doar atomii cu volum mic, C, N si O din perioada 2. Atomii voluminosi, din perioadele 3, 4 si 5 pot forma legaturi π (p-d), ca de exemplu, in oxianionii ClO4

-, ClO3-, SO4

2-, PO43- etc.

10.Legatura triplaSe realizeaza prin trei perechi de electroni. Este intalnita in unii compusi

organici cum este acetilena, H-C≡C-H, in molecula N2 si in alti compusi chimici ai C cu N si O, ca acidul cianhidric, H-C≡N:, nitrili, R-C≡N:, oxidul de carbon, :C- ≡ O+: etc.

Atomii de carbon, in acetilena, sunt hibridizati sp, ramanand cu doi orbitali p puri. Orbitalii hibrizi de la doi atomi C, dau o legatura σ iar cele doua perechi de orbitali p puri, dau doua legaturi π perpendiculare intre ele si identice. Orbitalul sp liber al fiecarui atom de carbon formeaza o legatura σ cu un atom de hidrogen.

Moleculele formate in acest mod au o configuratie lineara.

11.Legatura coordinativaEste o legatura covalenta de tip donor-acceptor care se realizeaza printr-o

pereche de electroni care provine integral de la atomul donor.Conditia formarii legaturii este existenta perechii de electroni neparticipanti la

un atom si a unui orbital vacant la celalalt atom.Legatura este intalnita des la ioni ca NH4

+, H3O+, SO42-, la ioni complecsi

formati din cationi si molecule care au electroni neparticipanti ca, [Ag(NH3)2]+, [Cu(H2O)4]2+ si in sarurile aminelor organice.

Bibliografie: Compediu de chimie anorganica pentru elevi si absolventi de licee, Mihai Strajescu, Maria Cosma, Editura Dacia Cluj-Napoca, 1975