FORME ALE COOPERĂRII POLIŢIENEŞTI INTERNAŢIONALE

1.Efectuarea unor activităţi poliţieneşti solicitate autorităţilor

române de către alte Birouri Centrale Naţionale Interpol

Solicitările altor poliţii afiliate la OIPC INTERPOL, de urmărire

pe teritoriul României a persoanelor şi bunurilor, precum şi de

efectuare a unor verificări necesare clarificării unor cauze penale

instrumentate de autorităţile acestor ţări, se primesc de către Biroul

Naţional Interpol, prin radiograme, scrisori şi notiţe de urmărire, în

care sunt consemnate toate informaţiile necesare identificării, de care

dispun autorităţile respective.

La primirea acestor solicitări de cooperare, Biroul Naţional

Interpol transmite informaţiile respective, în vederea rezolvării lor,

unităţilor de poliţie competente a le verifica. In conformitate cu

practica cooperării poliţieneşti internaţionale şi cu obligaţiile asumate

prin afilierea la OIPC INTERPOL, unităţile Poliţiei Române trebuie

să ia măsuri pentru verificarea imediată a informaţiilor primite din

străinătate şi să transmită rezultatul Biroului Naţional Interpol.

Atunci când este informat despre intrarea în România a unei

persoane urmărite în vederea arestării în scop de extrădare, Biroul

Naţional Interpol verifică dacă există toate condiţiile prevăzute de

legea română pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, informează

conducerea Inspectoratului General al Poliţiei despre caz şi solicită

Direcţiei Poliţiei Criminale identificarea şi reţinerea persoanei

respective. După reţinere, persoana este prezentată de îndată

organelor competente ale Parchetului care, pe baza solicitării

transmise prin canalele Interpol, pot dispune arestarea acesteia în

vederea extrădării. Biroul Naţional Interpol va informa imediat despre

acest lucru Biroului Central Naţional al statului solicitant, astfel încât

autorităţile judiciare străine să poată declanşa procedura de extrădare

pe cale diplomatică, în termenul prevăzut de legea română sau de

convenţiile de asistenţă juridică în materie penală, încheiate de

România cu alte state.

In cazurile în care nu se aprobă arestarea, precum şi în situaţia

depistării în ţara noastră a unor persoane urmărite internaţional pentru

identificare ori supravegherea activităţii lor, Biroul Naţional Interpol

va transmite toate informaţiile pe care le deţine unităţilor de poliţie

competente în vederea luării măsurilor operative adecvate pe timpul

prezenţei lor în România, informând totodată Biroul Central Naţional

solicitant şi Secretariatul General Interpol.

2.Urmărirea internaţională

Informaţii şi documente necesare declanşării urmăririi

internaţionale a persoanelor şi obiectelor

a.- Urmărirea internaţională a persoanelor care se sustrag

urmăririi penale sau executării unor pedepse pronunţate de instanţele

de judecată româneşti se declanşează de către Biroul Naţional Interpol

la propunerea unităţilor centrale sau teritoriale de poliţie, Ministerului

Public sau a Ministerului de Justiţie.

In acest scop, atunci când propunerea de punere în urmărire

internaţională aparţine unităţilor de poliţie, adresa sau raportul prin

care se solicită această măsură şi care vor conţine toate datele

privitoare la identificarea persoanei urmărite, documentele de

legitimare, semnalmentele şi orice alte date care ar permite localizarea

cât mai precisă şi rapidă a acesteia, trebuie însoţite de următoarele

documente şi informaţii:

- copia mandatului de arestare sau a mandatului de executare a

pedepsei;

- descrierea pe scurt, a faptei comise de persoana în cauză;

- copia sentinţei de condamnare pronunţată de instanţele

judecătoreşti;

- menţiunea că în caz de arestare în străinătate, organele

Ministerului Public sau instanţele care au pronunţat

condamnarea vor face propuneri Procurorului General sau

ministrului justiţiei pentru solicitarea extrădării pe cale

diplomatică;

- fotografia de semnalmente şi amprentele decadactilare ale

persoanei urmărite (când acest lucru e posibil).

In toate situaţiile în care propunerea de declanşare a urmăririi

internaţionale a unei persoane aparţine inspectoratelor de poliţie

judeţene sau de transporturi, o copie a raportului respectiv va fi

trimisă, în mod obligatoriu, Direcţiei Poliţiei Criminale din

Inspectoratul General al Poliţiei.

La fel se va proceda şi în situaţia în care, după declanşarea

urmăririi internaţionale, persoana în cauză este arestată pe teritoriul

României şi se va solicita revocarea urmăririi în străinătate.

b.- Urmărirea internaţională a persoanelor dispărute se

declanşează de către Biroul Naţional Interpol, în baza propunerilor

unităţilor centrale sau teritoriale de poliţie care trebuie să conţină

toate datele şi informaţiile referitoare la identitatea celor în cauză,

semnalmentele, descrierea obiectelor de îmbrăcăminte, fişa dentară,

fotografii cât mai recente şi amprentele digitale.

O copie a propunerii de punere în urmărire internaţională va fi

trimisă, de asemenea, Direcţiei Poliţiei Criminale din Inspectoratul

General al Poliţiei, la fel ca şi solicitarea de revocare, dacă persoana

dispărută este ulterior identificată în România.

c.- In scopul clarificării situaţiei unor cadavre cu identitate

necunoscută descoperite pe teritoriul României, despre care există

date că ar aparţine unor cetăţeni străini, vor fi trimise Biroului

Naţional Interpol toate informaţiile privind împrejurările descoperirii

acestora, semnalmentele, descrierea obiectelor de îmbrăcăminte, a

actelor de identitate şi a oricăror altor bunuri care ar putea avea

legătură cu cadavrul. Adresa sau raportul prin care se solicită

verificări în ţările afiliate la OIPC - Interpol vor fi însoţite de

fotografiile cadavrului, de formula dentară şi de amprentele acestuia.

Propunerile de declanşare, pe plan internaţional a operaţiunilor

de identificare a persoanelor dispărute ori a cadavrelor necunoscute

vor fi trimise Biroului Naţional Interpol numai după epuizarea tuturor

posibilităţilor de identificare pe plan naţional şi dacă există indicii ori

suspiciuni întemeiate că persoana respectivă a plecat din ţară sau că

victima ar fi un cetăţean străin.

d.- Pentru punerea în urmărire internaţională a autovehiculelor

furate de pe teritoriul României sau al altor ţări când victimele sunt

cetăţeni români sau persoane juridice române şi nu au reclamat furtul

în acele ţări, vor f i comunicate Biroului Naţional Interpol următoarele

date:

- data şi locul comiterii furtului;

- tipul vehiculului, marca, modelul, culoarea şi ţara de origine;

- numărul de înmatriculare;

- seria caroseriei;

- seria de motor;

- alte caracteristici care pot ajuta la identificare;

- datele privitoare la persoana care a reclamat furtul;

- datele proprietarului autovehiculului.

Aceleaşi date vor f i comunicate Biroului Naţional Interpol şi în

situaţia descoperirii pe teritoriul ţării noastre a unor autovehicule

abandonate, în vederea stabilirii situaţiei lor juridice şi restituirii către

proprietarul de drept.

e.- In vederea declanşării urmăririi internaţionale a unor obiecte

de artă sau de mare valoare furate din ţara noastră şi despre care există

suspiciuni că ar f i fost transportate în străinătate, vor f i comunicate

Biroului Naţional Interpol, cât mai urgent, următoarele informaţii:

- data şi locul comiterii furtului;

- modul de operare folosit de autori (cât mai detaliat);

- date privind presupusul autor;

- felul obiectului furat: pictură, desen, gravură, sculptură,

obiect din aur sau argint, cărţi, manuscrise rare, obiecte

arheologice etc. şi valoarea estimativă a acestora;

- numărul de inventar, numărul de serie şi orice alte detalii care

ar permite identificarea;

- descrierea detaliată şi fotografii ale obiectelor furate ori ale

altor obiecte similare existente la locul furtului.

3.Mandatul european de arestare

U.E. a adoptat Decizia-cadru a Consiliului Europei nr.

2002/584(J.A.I.) din 13 iunie 2002 referitoare la mandatul european

de arestare şi procedurile de remitere între statele membre prin care

orice procedură politică şi administrativă este suprimată în favoarea

unei proceduri judiciare.

Din punct de vedere juridic mandatul european de arestare este

definit ca o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară

competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea

arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane

solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în

scopul executării unei pedepse ori a unei măsuri privative de libertate

(a nu se confunda cu mandatul de arestare preventivă din dreptul

intern, întrucât mandatul european de arestare este o decizie judiciară

care are întotdeauna la bază un mandat de arestare preventivă sau de

executare a pedepsei emis în condiţiile legii pe plan intern).

Prin Legea nr. 236/1998, România a ratificat atât Convenţia

europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la

Strasbourg la 20 aprilie 1959, cât şi Primul său Protocol adiţional,

adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978. De asemenea, România se

află printre primele 10 state care au ratificat Cel de-al doilea Protocol

adiţional la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie

penală, adoptat la Strasbourg la 8 noiembrie 2001 (Legea nr.

368/2004). Cel de-al doilea Protocol a intrat învigoare pentru

România la 1 martie 2005. La rândul său, Legea 302/2004 a fost

armonizată cu acquis-ul comunitar în materie.

Aceasta transpune în conţinutul său inclusiv Decizia-Cadru a

Consiliului nr. 584/JAI/2002 din 13 iunie 2002 privind mandatul

european de arestare şi procedurile de predare între statele membre

UE, Decizia-Cadru din 13 iunie 2002 privind echipele comune de

anchetă şi Convenţia UE din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară

în materie penală.

În ceea ce priveşte dispoziţiile privind mandatul european de arestare,

acestea au intrat în vigoare pentru România la data de 1 ianuarie 2007,

data aderării României la UE, fiind aplicate cu succes.

Potrivit art. 83 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea

judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată de

Legea nr. 224/2006, Mandatul European de Arestare va putea fi

transmis de instanţele române competente direct autorităţii judiciare

de executare, prin orice mijloc de transmitere, sigur, care lasă o urmă

scrisă, cu condiţia ca autoritatea judiciară de executare să poată

verifica autenticitatea acesteia.

Mandatul este aplicabil în prezenţa unei condamnări definitive

sau a unei măsuri de siguranţă cu o durată de cel puţin 4 luni ori a

unei infracţiuni pentru care este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea

sau o măsură de siguranţă cu un maxim de peste 1 an.

Infracţiunile care pot duce la remiterea persoanei fără controlul

dublei incriminări a faptelor, cu condiţia ca ele să fie pedepsite în

statul membru, emitent al acestui mandat, cu o pedeapsă de cel puţin

3 ani sunt: terorismul, traficul cu fiinţe umane, corupţia, participarea

la o organizaţie criminală, falsul de monedă, omorul, rasismul,

xenofobia, violul, traficul cu vehicule furate, frauda, inclusiv frauda la

interesele financiare comunitare.

4.Extrădarea infractorilor

Extrădarea este o procedură juridică internaţională prin

intermediul căreia un stat pe teritoriul căruia s-a refugiat un infractor,

îl predă statului ce îl urmăreşte, pentru a fi judecat, ori pentru a

executa o condamnare privativă de libertate pronunţată împotriva sa.

O altă definiţie dată în literatura de specialitate arată că

„Extrădarea este un act de reciprocă asistenţă juridică prin care un

stat, pe teritoriul căruia s-a refugiat un infractor sau un condamnat, îl

predă la cerere statului în drept a-l supune la executarea pedepsei".

După o definiţie mai recentă adoptată la cel al X-lea Congres al

Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal „extrădarea este un act de

asistenţă judiciară interstatală, în materie penală, care urmăreşte

transferul unui individ urmărit sau condamnat penal, din domeniul

suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul suveranităţii judiciare a

celuilalt stat".

Deci extrădarea este un atribut suveran al statului care poate

admite sau refuza predarea unui infractor aflat pe teritoriul său.

Extrădarea este totdeauna un act bilateral, statul care cere

extrădarea numindu-se stat solicitant, iar statul căruia i se cere

remiterea infractorului sau condamnatului stat solicitat.

Extrădarea poate fi cerută fie de statul al cărui cetăţean este

infractorul, fie de statul pe teritoriul căruia s-a comis infracţiunea ori

de către statul lezat prin comiterea faptei.

In exercitarea drepturilor sale suverane, statul (ca subiect de

drept internaţional) este cel care hotărăşte cărei ţări îi acordă

preferinţă, când infractorul este cerut simultan de mai multe state. De

obicei este preferat statul pe teritoriul căruia s-a comis infracţiunea.

Izvoarele juridice ale extrădării se găsesc în Convenţiile

încheiate între state, în regimul regulilor de reciprocitate şi în sfârşit

în legile interne ale statelor.

In ţara noastră extrădarea este reglementată de Legea nr.4/1971

ale cărei dispoziţii se aplică numai în măsura în care nu au existat

convenţii sau declaraţii de reciprocitate.

Toate măsurile luate în legătură cu extrădarea ţin, din punct de

vedere juridic, de competenţa guvernelor şi autorităţilor judecătoreşti

naţionale, însă poliţia are un rol important în faza iniţială a acestei

proceduri. Nu de puţine ori arestarea unui infractor urmărit reprezintă

rezultatul unei anchete poliţieneşti desfăşurate în mai multe ţări.

Regimul juridic român al extrădării consfinţeşte sistemul mixt

recunoscând instituţiei respective un caracter atât politic cât şi

jurisdicţional. Acest sistem prezintă avantajul pe de o parte de a

asigura dreptul persoanei a cărei extrădare se cere de a se apăra în faţa

organelor judecătoreşti împotriva unei solicitări de extrădare

neîntemeiate, iar pe de altă parte de a lăsa la aprecierea guvernului

oportunitatea admiterii extrădării. Conform Constituţiei din 1991

revizuită în 2003 , cetăţenii români nu pot fi expulzaţi sau extrădaţi

din România.

Prin derogare de la prevederile art. 19 alin.1 cetăţenii români pot

fi extrădaţi în baza Convenţiilor internaţionale la care România este

parte, în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate.

Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei

convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. Expulzarea

sau extrădarea se hotărăşte de justiţie.

Condiţiile necesare extrădării sunt urmatoarele:

- să existe un acord în acest sens încheiat între cele două state;

- să existe garanţia că cel extrădat nu va fi supus în ţara sa, în

care a săvârşit o infracţiune, la pedeapsa capitală, la tortură,

tratamente crude, inumane sau degradante;

- să existe o cerere de extrădare aprobată de ministrul de

externe.