”ZILELE COMUNICĂRII’

O Lecţie De Comunicare Este O Lecţie De..... Viaţă

INGRID ROŞCAMasterand S.N.S.P.A.- F.C.R.P. „Management şi Comunicare în Afaceri”

Bucureşti2008

Nevoia de captare a atenţiei, de menţinere şi de stimulare a acesteia face din imaginea publică un produs contemporan şi datorită mijloacelor tehnologice ale lumii noastre. În practica obişnuită este vorba despre managementul reputaţiei. 1 Stabilirea necesarului minim de comunicare apare prin contactul direct.

O parte semnificativă a activităţii zilnice de comunicare se încadrează în domeniul cunoscut sub denumirea de comunicare planificată, incluzând acele situaţii în care comunicarea2 este utilizată deliberat îndeplinirii unor obiective mai generale sau foarte precise.

Din exterior, se poate concluziona, că toate cadrele didactice din domeniul comunicării şi specialiştii în relaţii publice îşi organizează întotdeauna activitatea în mod sistematic şi planificat. Viaţa de zi cu zi arată însă că, de multe ori, lecţiile de comunicare se desfăşoară pe baza unor teorii sau modele vagi şi cu coloratură personală, a unei gândiri semiştiinţifice şi a intuiţiilor stimulate de momentul respectiv.

Indiferent de formele de manifestare, o lecţie de comunicare prezintă următoarele caracteristici: este iniţiată de o sursă colectivă, organizată; este orientată către un scop, ghidată de anumite obiective, care pot fi foarte clar precizate; poate urmări mai multe obiective, cum ar fi influenţarea atitudinilor, a opiniilor sau comportamentelor; reprezintă o formă de activitate instituţională, prin urmare trebuie să fie legitimă în ochii opiniei studenţesti, să se conformeze normelor de acceptare şi să nu fie foarte controversată. Publicul-ţintă este format din persoanele de la care se doreşte un răspuns în urma lecţiei de comunicare.

Efectele pot fi de ordin cognitiv (sporirea atenţiei sau creşterea nivelului de informaţii), afectiv (stimularea unor sentimente, stări de spirit, atitudini) ori comportamental (comportament explicit, adoptarea modului de acţiune propus de campanie). Între aceste tipuri de efecte există relaţii de interdependenţă.

Scopurile, într-o lecţie de comunicare, pot fi enunţate în următoarea ordine: câştigarea atenţiei, influenţarea atitudinii, schimbarea comportamentului; sau, prin etapele procesului de difuzare a inovaţiilor: cunoaştere, persuasiune, decizie, confirmare.

Ierarhia „eliminării disonanţei” parcurge traseul urmator: un nou comportament sau o nouă lecţie (expunerea de stimuli verbali de o anumită încărcătură), se ajunge la o schimbare de atitudine (răspuns afectiv), apoi la îmbogăţirea nivelului de cunoştinţe, pentru a sprijini, prin informaţii, comportamentul adoptat (ierarhie construită în concordanţă cu teoria disonanţei şi echilibrului cognitiv).

Ĩn situaţia în care studentul deţine informaţii modeste şi este puţin interesat, cu toate acestea, el acumulează informaţii, care pot conduce la o schimbare de ordin comportamental şi la o mai mare implicare; valorile şi comportamentele se stabilizează, iar modalitatea de răspuns a studentului la informaţiile noi devine mai raţională; studentul caută tot mai multe informaţii (faza „învăţării” când comportamentul studentului exprimă, în totalitate, un răspuns raţional la informaţiile şi atitudinile noi dobândite).

În concepţia unor practicieni, obiectivele cursului de comunicare trebuie urmărite prin procese unidirecţionale; în concepţia altora, bidirecţionale (interactive).

Dar, la o lecţie de comunicare, întâlnim strategii mixte, în funcţie de context. Ĩntotdeauna într-un curs de comunicare se pune accentul pe înţelegerea reciprocă, presupunând eforturi în vederea schimbului de idei şi de informaţii.

1 Henry Rogers - Relaţii publice şi comunicare intracomunitară - Conf.univ.dr Rosemarie Haineş, p. 422 Denis Mc Quail, Sven Windahl – Modele ale comunicării de masă, Editura. SNSPA, Bucureşti, 2001

Ĩntr-o lecţie de comunicare, modelul asimetric joacă rolul central şi înfăţişează un proces prin intermediul căruia profesorul îşi propune să convingă studentul. Modelul bidirecţional simetric vizualizează o relaţie de comunicare în care profesorul şi studentul sunt mai echilibraţi din punctul de vedere al controlului şi iniţierii comunicării; relaţia de comunicare este de lungă durată şi presupune responsabilităţi dinainte stabilite, nu improvizate.

Relaţiile publice sunt o altă cale de promovare în masă. Ca domeniu distinct de activitate al şcolilor moderne, relaţiile publice, se înscriu între instrumentele cele mai moderne ale politicii de comunicaţie, întrunind în acelaşi timp şi veritabile atribute promoţionale.

Forţa şi pericolul propagandei totalitariste sau al persuasiunii rezidă în dimensiunea lor ludică. 3

3 Monica Charlot