Lectia 1: Comunicarea

Lectia 1: Comunicarea

1.1. Notiunea de comunicare

Contextul de analiza

Termenul de comunicare este folosit n strnsa legatura cu termenii limba si limbaj. Sunt folositi uneori ca echivalenti, alteori se face o distinctie clara de sens. Fiecare termen capata semnificatii noi daca i se asociaza un atribut specific.

Astfel, comunicarea poate fi verbala sau nonverbala, intergrupala sau intragrupala etc. Limba poate fi materna, de circulatie etc. Limbajul poate fi: artistic, matematic, filosofic, emotional etc.

Clarificari asupra continuturilor acoperite de acesti termeni sunt aduse de catre discipline diferite: lingvistica, psihologie, informatica, sociologie, logica, filosofie, arhitectura etc.

Definirea comunicarii

Indiferent de scolile, domeniile sau opiniile care definesc comunicarea, se pot identifica cteva aspecte comune:

comunicarea reprezinta un proces de transmitere de informatii (informatia fiind privita ca un termen general referindu-se att la concepte, ct si la semne, simboluri etc.)

comunicarea necesita cel putin doi poli (individ-individ, individ-grup etc.)

Etimologic, termenul provine din limba latina, unde "communis" nseamna "a fi n relatie cu, a pune de acord".

Dictionarul de sociologie defineste comunicarea ca un proces de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia ntr-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar n vederea receptarii (Maria Voinea).

Dictionarul de psihologie defineste comunicarea ca relatie ntre indivizi ce implica transmitere intentionata sau nu cu influente asupra receptorului si cu efect retroactiv.

Comunicarea are rolul de a pune n relatie sistemele (omul) cu mediul n care evolueaza.

1.2. Procesul de comunicare

Prin procesul de comunicare se transmit informatii pentru atingerea anumitor scopuri. nteleasa ca proces, comunicarea implica o derulare a operatiilor de codare, recodare, decodare asupra mesajelor.

Elementele procesului de comunicare

Schema cea mai simpla a procesului arata n modul urmator:

Elementele procesului de comunicare sunt:

Emitatorul & Receptorul n relatie. La individul uman, comunicarea depinde de capacitatea de relationare cu celalalt, de disponibilitatea de combinare a codului folosit, de disponibilitatea de receptie si prelucrare, de complexitatea si varietatea continuturilor, precum si de posibilitatea emitatorului si receptorului de a-si schimba reciproc rolurile.

Canalul de comunicare - "drumul", "calea" pe care mesajul se transmite. Acestea pot fi canale vizuale, auditive, tactile, kinestezice etc. Canalele au suport natural sau tehnic (telefon, fax, mijloace audio-video etc.)

Mesajul este o componenta complexa a comunicarii care implica fenomene de codare, recodare, decodare. La om, functia semiotica nalt dezvoltata permite codarea stimulilor actuali, trecuti, viitori si utilizarea lor nu doar de catre cel care codifica, ci si de cei care primesc mesajul.

Codul - trebuie ales si cunoscut de partenerii n relatie.

Feedback-ul - mesaje de raspuns pe care receptorul le da n timpul sau dupa receptarea mesajului initial.

Mediul, contextul comunicarii se refera la situatia particularizata n care are loc comunicarea. Comunicarea se desfasoara ntr-un context cu care se ntrepatrunde.

Este important faptul ca procesul comunicarii poate fi perturbat prin aparitia unor factori (bariere n comunicare) care diminueaza, amplifica, mpiedica sau deformeaza mesajele.

Exemple de bariere:

la nivelul emitatorului/ receptorului

deficiente de exprimare, respectiv receptionare

deficiente emotionale, atitudinale

idei preconcepute, etc.

la nivelul canalelor:informatia emisa pentru un canal este receptata pe un alt canal (ex.: nevazatorii recepteaza informatia audibila prin canale dezvoltate compensator)

la nivelul mesajului:

folosirea cuvintelor cu sensuri diferite

expresii personale, difuze, limbaje insuficient cunoscute de cei implicati n comunicare

la nivelul mediului:

climat poluat (fonic, vizual etc.)

folosirea necorespunzatoare a suportului de informatie.

Forme ale comunicarii

Comunicarea are un caracter dinamic. Este un proces complex, ce se particularizeaza n contexte diferite: exista informatii care se transmit genetic, informatii care circula n mediul social (cutume, obiceiuri etc.), n organizatii. Exista mai multe criterii dupa care sunt identificate variatele forme de comunicare:

Dupa participarea indivizilor la procesul de comunicare:

1. comunicare intrapersonala (comunicare cu sinele)

2. comunicare interpersonala (cu altii)

3. comunicare de masa (prin institutii specializate, cu adresabilitate generala)

Dupa contextul spatial-temporal al mesajelor

1. directa (fata n fata)

2. indirecta (mediata)

Dupa instrumentele folosite

1. verbala

2. nonverbala

3. paraverbala

Dupa obiectivele comunicarii

1. comunicare incidentala (fara scop bine stabilit)

2. comunicare consumatorie (consecinta a starilor emotionale)

3. comunicare instrumentala (cnd este urmarit un scop precis)

Dupa interactiunea sistemelor care comunica

1. comunicare omogena (om-om, animal-animal)

2. comunicare heterogena (om-animal, om-masina)

Dupa pozitia n cadrul unei organizatii

1. comunicare ascendenta (cu superiorii)

2. comunicare descendenta (cu subalternii)

3. comunicare orizontala (emitatorul si receptorul au pozitii egale)

Exercitii:

1. Construieste un mesaj, apoi ncearca sa-l traduci n cel putin doua coduri diferite.

2. Pornind de la mesajul alcatuit, ncearca sa te asezi empatic att n rolul emitatorului, ct si n cel al receptorului. Construieste apoi feedback-uri: pozitiv, apoi negativ.

3. Observa o situatie complexa de comunicare! Identifica elementele. Transfera procesul de comunicare n alt context. Analizeaza comparativ situatiile.