ORGANELE FLEXIBILE ALE MAŞINILOR DE

RIDICAT ŞI TRANSPORTAT

Organele flexibile servesc la legarea, suspendarea, ridicarea şi uneori

transportul sarcinilor. Caracteristica definitorie acestor organe o constituie faptul că,

în exploatare, solicitarea de bază este solicitarea la întindere. Flexibilitatea, ca

proprietate, este de cele mai multe ori relativă, aceste organe posedând în realitate şi

o rigiditate ce uneori limitează posibilităţile de utilizare. Flexibilitatea se asigură fie

constructiv, prin articularea unor elemente constructive (precum în cazul lanţurilor)

fie prin natura organului respectiv (precum în cazul cablurilor şi funiilor). Şi într-un

caz şi în celălalt îndoirile repetate produc solicitări (prin frecare sau prin încovoiere),

a căror urmare este uzura sau oboseala organului flexibil. Apare astfel noţiunea de

durabilitate în exploatare, respectiv durata de folosire, pe parcursul căreia se

garantează caracteristicile mecanice ce au stat la baza dimensionării lor. Este uşor de

înţeles că noţiunile de flexibilitate şi durabilitate sunt în relaţie de dependenţă,

respectiv cu cât creşte flexibilitatea, cu atât şi durabilitatea este mai mare, în cadrul

aceleaşi categorii de organe flexibile.

În maşinile de ridicat se utilizează ca organe flexibile lanţurile, cablurile şi

funiile.

1.1. Lanţuri

Din mulţimea de variante constructive sub care se întâlnesc lanţurile, la

maşinile de ridicat şi transportat se folosesc lanţurile sudate şi lanţurile articulate.

Lanţurile sudate pot fi calibrate sau necalibrate. Ele sunt formate din zale de

formă ovală, construite din oţel rotund şi îmbinate cu ajutorul sudurii prin rezistenţa

de contact. În cazuri cu totul deosebite, dar totuşi folosite, zalele sunt rigidizate cu

ajutorul unei traverse executate din acelaşi tip de oţel. Ca marcă de material, se

foloseşte oţelul laminat OL 34.

Dimensiunile de bază ale zalelor sunt: diametrul d al oţelului de lanţ, lăţimea

zalei b şi pasul p. Se remarcă faptul că pasul lanţului este egal cu dimensiunea

interioară maximă a zalei.

Dacă raportul p/d > 3 se consideră că zalele sunt lungi, iar la raport p d/ ≤ 3

zalele sunt scurte. La maşinile de ridicat şi transportat se folosesc zale scurte, pentru a

reduce momentul de încovoiere a zalei la înfăşurarea lanţului pe tamburi netezi, fig.

1.2.

Se observă că momentul încovoietor al zalei, M [ , este:

M S a[ = ⋅ (1.1)

unde S este forţa de întindere din lanţ. Calculul lui a se face astfel:

tgp d

D dα =

+

+ (1.2)

aflând OCD d

=+

2cosα, respectiv:

OCD d p d

D d=

++

+

+

21

2

(1.3)

obţinem:

sin ; sin

( )

β β=−

=−

+ ++

+

p d

OC

p d

D dp d

D d

2 2

12

(1.4)

Fig. 1.1. Lanţ sudat

a CM MNp d d

= + =+

+ + +2 2

sin( ) cos( )α β α β (1.5)

unde α �şi β se calculează din (1.2) şi (1.4).

Fig. 1.2. Încovoierea zalei la înfăşurare pe tambur

Efectuând calculele, dar şi de pe desen, se observă că cu cât raportul p/d este

mai mic, cu atât braţul “a” şi momentul încovoietor M [ sunt mai mici, motivând

astfel alegerea zalelor scurte. Tot din aceleaşi motive diametrul tamburului trebuie să

fie cât mai mare, recomandându-se valori ale raportului D d/ ≥ 20 la maşini

acţionate manual şi D d/ ≥ 30 la maşini acţionate mecanic.

Legarea lanţurilor între ele se face cu zale speciale, fig.1.3. ale căror

dimensiuni corespund zalelor de lanţ, calibrate sau necalibrate. Deosebirea dintre

zalele calibrate şi necalibrate constă în toleranţele de execuţie. La zalele calibrate,

abaterea pasului este ±0 03, d iar a lăţimii este de ±0 05, d . Zalele necalibrate au

abateri încadrate în toleranţa ±0 1, d pentru ambele dimensiuni.

În timpul exploatării, lanţurile sunt supuse unor forţe S de întindere. Această

forţă produce următoarele solicitări în zalele lanţului:

- de întindere în cele două laturi paralele ale zalei

- de încovoiere produsă ca urmare a tendinţei de alungire a zalei

- de presiune de contact şi forfecare în zona îmbinării zalelor

- de încovoiere (fig. 1.2), pe o direcţie perpendiculară pe încovoierea enunţată

mai sus, provocata de înfăşurare.

Determinarea analitică a

eforturilor unitare, cu scopul

dimensionării sau verificării

lanţului la rezistenţă, este pe de o

parte, dificilă, pe de altă parte nu

oferă rezultate cu grad sporit de

încredere. Din aceste motive se

foloseşte o relaţie constructivă,

stabilită convenţional, de forma:

S c S⋅ ≤ 0 (1.6)

unde S este forţa ce solicită lanţul, c este un coeficient de siguranţă conform tabelului

1.1, iar S0 este forţa de rupere, indicată de fabricantul de lanţuri sau calculată

considerând zaua supusă numai la

întindere:

Sd

at0

2

2=

⋅πσ (1.7)

în careσ at este rezistenţa

admisibilă la tracţiune pentru

materialul zalei şi solicitare

pulsatorie.

Fig. 1.3. Za de asamblare

Tabelul 1.1. Coeficienţi de siguranţă la lanţuri Tipul lanţului Mod de acţionare c

Calibrat Manual 4,5

Calibrat Mecanic 8

Necalibrat Manual 3

Necalibrat Mecanic 6

Lanţurile articulate, prezentate în fig. 1.4, au o utilizare mai restrânsă, datorită

prezenţei flexibilităţii numai pe o singură direcţie. Constructiv, aceste lanţuri se

execută cu un singur rând de eclise pe o parte, sau cu mai multe rânduri.

a) cu eclise drepte b) cu eclise profilate

Fig. 1.4. Lanţ articulat

Dimensionarea lanţurilor articulate se face în acelaşi mod, convenţional, ca

lanţurile sudate, relaţia (1.7) adaptându-se corespunzător, iar coeficientul de siguranţă

adoptându-se din tabelul Nr.1.2. Drept forţă de rupere S0 se consideră forţa cea mai

mică ce rezultă din solicitarea ecliselor la întindere şi a bolţurilor la forfecare.

Dimensiunile tuturor ecliselor şi bolţurilor sunt constante pentru toate zalele

lanţurilor, excepţie făcând zalele şi bolţurile de fixare la mecanismele de ridicat.

Lanţurile, în general, au o utilizare limitată la mecanismele de ridicat uşoare de

tipul palanelor precum şi la legarea sarcinilor. Lanţurile sudate calibrate se folosesc

ca organe flexibile la mecanisme cu roţi cu locaşuri, la viteze periferice mai mici de

0,5m/s. Lanţurile sudate necalibrate se folosesc ca organ flexibil la mecanisme cu

tobe, având suprafaţa exterioară netedă, pentru viteze periferice mai mici de 1,5m/s.

Viteza periferică este mai mică la lanţurile

necalibrate, pentru a permite aşezarea corectă a

zalelor în locaşuri.

Lanţurile articulate se folosesc la mecanisme

de ridicat manuale sau mecanice, pentru sarcini mari

şi viteze de ridicare reduse, cu sarcina ghidată,

datorită asigurării flexibilităţii pe o singură direcţie.

Lanţurile sudate sunt standardizate în STAS 1523 , 1524 , 1525 şi 1526 iar

lanţurile articulate în STAS 4075 şi 4076.

1.2. Cabluri

Cablurile sunt cele mai folosite organe flexibile la ridicarea sau/şi legarea

sarcinilor. În comparaţie cu lanţurile, cablurile sunt mai uşoare, mai ieftine, mai

silenţioase în funcţionare şi mai sigure în exploatare. Ruperea lor nu se face brusc, ca

la lanţuri, ci treptat, ceea ce permite schimbarea la timp a cablului uzat. Ca dezavantaj

se remarcă o flexibilitate mai scăzută, ceea ce conduce la tamburi de diametru mare,

deci la mecanisme de ridicat voluminoase şi grele.

Materialul de bază pentru construcţia cablurilor o constituie firul (sârma) din

oţel carbon de calitate cu cca 0,5% carbon şi rezistenţa la rupere de cca 60 daN/mm2.

Prin trefilare rezistenţa la rupere creşte la 120 - 180 daN/mm2, în urma ecruisării.

Înainte de a se înfăşura în cablu, sârma este tratată termic pentru a se asigura

proprietăţile mecanice necesare şi cât mai constante (flexibilitatea şi rezistenţa la

rupere), rezistenţa la rupere fiind de 132 - 225 daN/mm2, în 5 categorii de rezistenţă.

În unele cazuri firele se galvanizează anticoroziv.

Pentru realizarea cablurilor, firele de sârmă se răsucesc în jurul unei inimi

centrale într-un strat sau mai multe straturi formând toroanele. Toroanele se înfăşoară

în jurul unei inimi centrale formând cablul. Din punct de vedere constructiv, cablurile

sunt de mai multe feluri, prezentate în continuare, după anumite criterii.

Tabelul 1.2. Viteza lanţului [m/s] c

<0,25 5

0,25...0,5 6

0,5...1 8

a) După formă sunt cabluri simple (cu un toron), cabluri duble (din mai multe

toroane) şi triple (prin înfăşurarea mai multor cabluri în jurul unei inimi centrale),

figura 1.5. În maşinile de ridicat, cea mai largă răspândire o au cablurile duble.

b) După numărul toroanelor cablurile au 1, 3, 5, 6, 8 şi 18 toroane. Cele mai

folosite sunt cablurile cu 6 toroane.

c) După numărul firelor dintr-

un toron., cablurile cu inima

metalică (din sârmă) au firele

dispuse în straturi suprapuse, fiecare

strat conţinând câte un număr de

fire crescător de la inimă spre

exterior. Aceste straturi conţin 1+6,

1+6+12, 1+6+12+18+24 fire, respectiv un toron are 7, 19, 37 şi 61 de fire inclusiv

inima. La cablurile cu inima vegetală numărul firelor de sârmă este de 6, 12, 16, 24

sau 30.

Trebuie remarcat faptul că cu cât numărul de fire de sârmă este mai mare,

pentru un acelaşi diametru, cu atât cablul este mai flexibil, dar mai scump.

d) După materialul inimii, cablurile pot fi cu inimă vegetală (cânepă, bumbac

pescăresc, iută), metalică (sârma din oţel moale) sau sintetică.

Inima de cânepă conferă flexibilitate sporită şi posibilitatea ungerii “din

interior” a cablului. Cu toate acestea, cablurile cu inima din cânepă nu se pot folosi în

cazul înfăşurării pe tobă în straturi suprapuse deoarece, inima fiind uşor deformabilă

prin comprimare radială, straturile de dedesubt se vor turti ca urmare a forţei de

compresiune exercitată de cablu, ceea ce duce la deteriorarea sau încurcarea cablului.

În astfel de cazuri se folosesc cabluri cu inima metalică.

Un alt domeniu în care cablurile cu inima vegetală nu se pot folosi, este acela

al sectoarelor calde (turnătorii, forje, laminoare etc). În astfel de cazuri se recomandă

inima minerală (azbest) sau inima metalică. Datorită toxicităţii dovedite a azbestului,

în prezent nu se mai utilizează în construcţia cablurilor. Inima din materiale sintetice

a) simplu; b) dublu; c) triplu; Fig. 1.5. Construcţii de cabluri

se confecţionează din fibre sintetice (nylon, capron etc) sau textile sintetice

(poliamidă, polietilenă), are aceleaşi proprietăţi cu inima vegetală, este mai uşor de

obţinut dar îmbătrâneşte mai repede.

e) După felul cablării (înfăşurării). Firele dintr-un toron pot fi înfăşurate spre

dreapta sau spre stânga. La rândul lor toroanele pot fi înfăşurate în cablu spre dreapta

sau spre stânga. Dacă sensurile de înfăşurare din cablu şi din toroane coincid, se

obţine o cablare paralelă. Dacă cele două elemente (cablul şi toronul) au sensuri de

înfăşurare opuse se obţine o cablare în cruce. Dacă jumătate din numărul de toroane

sunt cablate paralel iar cealaltă jumătate sunt cablate în cruce (după sensul cablării

firelor în toron, toroanele având toate acelaşi sens de cablare), cablul este cu cablare

mixtă.

Cablarea paralelă conferă durabilitate sporită şi o flexibilitate ridicată, dar au

tendinţa de a se derăsuci când sunt supuse întinderii. Ele se folosesc la ridicarea

sarcinii ghidate (lifturi) şi în cazul folosirii muflelor.

Cablarea în cruce sau mixtă duce la construcţii de cabluri mai rigide, dar se

folosesc la ridicarea sarcinilor fixate direct de capătul liber al cablului.

f) După conturul exterior. Cablurile pot fi formate din fire de sârmă de secţiune

circulară (fig. 1.5), purtând denumirea de cabluri deschise. În fig. 1.7 a se prezintă un

cablu semiînchis, la care stratul exterior este format din fire de sârmă de secţiune

circulară alternând cu profile de secţiune specială.

Dacă stratul exterior este format numai din profile cu secţiune specială, dispuse

elicoidal (gen tub flexibil de protecţie), cablul este închis fig.1.7.b. Cablurile

semiînchise sau închise sunt foarte rigide şi nu pot fi înfăşurate pe tamburi sau role

dar, datorită suprafeţei exterioare netede, se folosesc drept cabluri purtătoare ale

funicularelor şi macaralelor funicular pe care rulează rolele cărucioarelor, fiind în

acelaşi timp şi mai durabile.

g) După diametrul firelor de sârmă, cablurile pot fi fabricate din fire de

acelaşi diametru (fig. 1.5 şi 1.7) sau de diametre diferite (compound). Cablurile

compound au, la rândul lor, două variante: cabluri având inima, straturile

intermediare şi stratul exterior din fire de diametre diferite (numite şi cabluri Seale) şi

cabluri având inima, straturile intermediare şi stratul exterior din fire de acelaşi

diametru, între stratul exterior şi stratul intermediar înfăşurându-se fire de diametru

mai mic, pentru umplutură (construcţie Warington sau Filler).

Fig. 1.7. cabluri semiînchise a) şi închise b)

Cablurile compound au o durabilitate mai mare, deoarece contactul între fire se

face pe o suprafaţă mai mare.

a) paralelă; b) în cruce; c) mixtă

Fig. 1.6. Cablarea cablurilor

h) După calitatea firelor cablurile pot fi executate din sârmă neprotejată (mată)

sau din sârmă protejată anticoroziv prin galvanizare.

Solicitarea de bază din cablu este întinderea. Dar, datorită înfăşurării firelor

după o linie elicoidală, frecvent dublă sau triplă, cu unghiuri de înfăşurare diferite,

apar şi forţe care solicită firele din cablu la încovoiere, compresiune radială, torsiune.

În cazul în care cablul de înfăşoară pe rolă sau tobă apar solicitări suplimentare la

încovoiere şi presiune de contact. Valorile tuturor tensiunilor elementare şi modul de

însumare a lor depind de numărul firelor de sârmă dintr-un toron, de numărul

toroanelor, de unghiurile şi sensul de înclinare al firelor şi toroanelor, de tipul

cablării, de materialul inimii, de forma, dimensiunile şi materialul rolei sau

tamburului de înfăşurare, astfel încât este dificil de a se face o determinare analitică a

efortului total. Din aceste motive, pentru dimensionare sau pentru verificare se

foloseşte relaţia constructivă:

S c k S⋅ ≤ ⋅ 0 (1.8)

în care:

S este efortul din cablu;

c este un coeficient de siguranţă, funcţie de destinaţia cablului şi modul de

acţionare;

S0 este forţa teoretică de rupere a cablului, respectiv forţa care poate rupe, prin

tracţiune, toate firele de sârmă din cablu;

k este un coeficient de cablare, indicat în standardele de dimensiuni ale

cablului.

Valorile de mai sus pentru c şi k sunt valabile dacă diametrul de înfăşurare al

tamburilor sau rolei satisface relaţia:

D d e e≥ ⋅ ⋅ −( )1 2 1 (1.9)

unde:

D = diametrul tamburilor sau rolei, măsurat pe fundul canelurii, în mm;

d = diametrul cablului, în mm;

e1 = coeficient funcţie de tipul maşinii de ridicat;

e2 = coeficient funcţie de construcţia cablului.

Tabelul 1.3. Valorile coeficientului de siguranţă c pentru cabluri Destinaţia cablului Mod de acţionare şi regim de

exploatare c

Pentru ridicarea sarcinii şi înclinarea braţului

Manuală Mecanică regim uşor regim mijlociu regim greu şi f.greu

4,5

5 5,5 6

Trolii pentru greifere cu unul sau două cabluri, cu un singur motor

Mecanică

5

Trolii pentru greifere cu unul sau două cabluri, cu două motoare

Mecanică

6

Troliile ascensoarelor de materiale - cu mecanism cu tobă - cu mecanism cu rolă de cablu Troliile ascensoarelor de persoane. - cu mecanism cu tobă - cu mecanism cu rolă de cablu

viteza cabinei ≤ 1m/s viteza cabinei > 1m/s viteza cabinei <1 m/s viteza cabinei = 1...2m/s viteza cabinei = 2...4m/s

8 10 11

9 12 13 14

Cabluri pentru tiranţi 3,5 Cabluri pentru legarea sau suspendarea sarcinilor

10

Cabluri pentru mecanisme ce transportă metal lichid, substanţe inflamabile, toxi-ce, explozive

Oricare minim 6

Tabelul 1.4. Valorile coeficientului e1 Tipul maşinii de ridicat Mod de acţionare şi regim

de exploatare e1

Macarale cu braţ Manuală Mecanică - regim uşor - regim mediu - regim greu şi f. greu

16

18 18 20

Electropalane 20 Ascensoare de materiale 30 Ascensoare de persoane viteza cabinei ≤ 2m/s

viteza cabinei > 2m/s 40 45

Trolii pentru greifere - la macarale cu braţ - la celelalte macarale

20 30

Rolele de cabluri ale greiferelor 18 Alte tipuri de maşini de ridicat Manuală

Mecanică - regim uşor - regim mediu - regim greu şi f.greu

18

20 25 30

Tabelul 1.5. valorile coeficientului e2 Construcţia cablului e2 Construcţie normală - cablare în cruce - cablare paralelă

1

0,9 Construcţie compound (SEALE) - cablare în cruce - cablare paralelă

0,95 0,85

Cablu de construcţie umplută - cablare în cruce - cablare paralelă

0,9

0,85

Deşi cablul rezistă static solicitărilor la care este supus, datorită caracterului

variabil al acestor solicitări apare fenomenul de oboseală, care duce la scoaterea

treptată din uz a cablului. Acest lucru se manifestă prin ruperea firelor de sârmă.

Solicitarea care provoacă acest lucru în cea mai mare măsură este solicitarea de

contact. Îmbunătăţind contactul între cablu şi role, respectiv între firele cablului, se

obţine o creştere sensibilă a duratei de exploatare.

Spre deosebire de lanţuri, un cablu nu se rupe brusc. Ruperea are loc treptat, la

început se rup câteva fire, după care, pe măsura exploatării, se distrug din ce în ce

mai multe fire. Un cablu se consideră scos din uz dacă prezintă, pe un pas al său, un

număr maxim de fire rupte, conform tabelului 1.6.

Drept pas al cablului se consideră pasul unui toron exterior sau, pentru cabluri

triple, pasul unui cablu exterior.

O evaluare condiţionată a duratei de exploatare (număr luni, număr cicluri de

încovoieri repetate etc) poartă numele de durabilitate. Durabilitatea se poate estima

destul de greu pe cale analitică, folosindu-se relaţii empirice, destul de complicate.

Tabelul 1.6. Numărul maxim admis de fire rupte într-un cablu, pe lungimea de un pas. Destinaţia Coeficientul Construcţia cablului cablului de 6 X 19 6 X 37 siguranţă c,

din (1.8) cablare în

cruce cablare paralelă

cablare în cruce

cablare paralelă

Macarale

sub 6 6-7

peste 7

12 14 16

6 7 8

12 26 30

11 13 15

Ascensoare

sub 9 9-10 10-12 12-14 14-16

peste 16

14 16 18 20 22 24

7 8 9

10 11 12

23 26 29 32 35 38

12 13 14 16 17 19

Cercetările şi practica experimentală au arătat că între durabilitate şi

flexibilitate există o dependenţă de proporţionalitate, dar această dependenţă nu este

încă stăpânită suficient de bine.

Cablurile sunt standardizate, respectiv:

- STAS 1710 pentru definiţii şi clasificare

- STAS 1352 pentru condiţiile tehnice

- STAS 1513 pentru dimensiunile cablurilor simple

- STAS 1353 pentru dimensiunile cablurilor normale

- STAS 1689 pentru dimensiunile cablurilor compound

- STAS 2693 pentru dimensiunile cablurilor triple.

1.3. Funii

Funia, având rezistenţa la rupere şi durabilitate relativ mică se foloseşte ca

organ flexibil numai la mecanismele cu acţionare manuală pentru sarcini până la 1 tf

şi cu caracter temporar, folosindu-se însă frecvent la legarea sarcinilor, datorită

flexibilităţii lor mari.

Funia se confecţionează din în sau cânepă, cu o rezisteţă admisibilă 2/100 cmkgfa =σ . Frânghiile mai pot fi realizate şi din materiale sintetice sau naturale,

care le conferă o mare rezistenţă ( 2/100.....80 mmkgf ). Firele toarse (lungime minimă

300 m) se împletesc în toroane şi toroanele de obicei în număr de trei prin împletire

formează funia (fig.1.8.).

Fig. 1.8.Secţiune funie

Durabilitatea mică a funiilor este determinată de pătrunderea umezelii care

determină putrezirea. Protejarea funiilor împotriva putrezirii se face prin gudronare,

ceea ce determină însă scăderea rezistenţei cu circa 10%.

Dimensionarea funiilor şi alegerea din standardul de dimensiuni se face în baza

relaţiei de calcul a forţei de rupere:

sr kFF ⋅= (1.10) în care:

F - forţa din funie;

sk - coeficientul de siguranţă ( sk = 4).

Verificarea ţine seama numai de solicitarea la tracţiune:

atd

Fσ

ϕπσ ≤=

2

4 (1.11)

unde:

ϕ – reprezintă coeficientul de umplere al secţiunii considerată circulară de

diametru d.

La alegerea funiilor se mai ţine seama de condiţia care limitează solicitarea la

încovoiere a funiei, prin înfăşurarea pe organele de ghidare de diametru D.

dD ⋅≥ 10 (1.12)

1.4. Fixarea organelor flexibile

Funiile de cânepă se fixează cu ajutorul ochiurilor formate prin împletirea

capului lor, fie liber, fie în jurul unui ochet (rodanţă) din metal (fig.1.9) cu scopul

măririi durabilităţii lor.

Lanţurile sudate se fixează la mecanism prin intermediul unei zale de formă

specială, montată pe un bolţ asigurat cu cuie spintecate, fig.1.10.

La celălalt capăt, fixarea cârligului la lanţ se poate face cu cleme demontabile,

traverse echipate cu furcheţi, fig.1.11, sau alte elemente.

În ceea ce priveşte cablurile,

capătul liber se poate fixa în mai multe

moduri. Cel mai simplu este să se fixeze

capătul liber cu ajutorul unui ochet

(rodanţă) şi matisare. Lungimea de

matisare trebuie să fie de 15 ori mai

mare decât diametrul cablului, dar nu

mai scurtă de 300 mm. În locul matisării

se pot folosi cleme, în număr de cel

puţin trei.

Un alt mod de fixare al capătului liber este folosind manşoane şi pene

(fig.1.13) sau manşoane conice (fig.1.14). Manşoanele pot fi prevăzute cu cârlige, cu

alte dispozitive de apucare sau cu elemente de legare cu un alt cablu prevăzut cu

manşon la capăt.

În cazul fixării cu manşon conic, tehnologia fixării este următoarea: se

matisează cablul la o anumită distanţă de capătul liber, se despletesc toroanele şi se

Fig. 1.9. Fixarea funiilor

Fig. 1.10. Fixarea lanţurilor

sudate

Fig.1.11. Fixarea cârligului la lanţ

taie inima de cânepă, se despletesc şi sârmele din toroane tăindu-se inimile vegetale

ale toroanelor (dacă există), se matisează provizoriu sârmele despletite

a) prin matisare; b) cu cleme Fig. 1.12. Formarea ochiurilor la cablu

Fig. 1.13. Fixare cu manşon şi pană

Fig. 1.14. Fixare cu manşon conic

pentru a se introduce în manşon până în dreptul matisării iniţiale, se desface

matisarea provizorie, se îndoaie capetele sârmelor, după care se toarnă plumb topit în

manşon, până la umplere.

După solidificare şi răcire se produce o oarecare contracţie a plumbului, care

poate fi îndepărtată în unul din modurile următoare: fie se încălzeşte şi manşonul,

înainte de turnarea plumbului, până la temperatura de turnare, după care se răcesc

împreună în care caz, contracţia manşonului fiind mai mare, realizează strângerea

materialului de la interior fie, după răcire, se îndeasă plumbul în manşon prin batere

cu ajutorul unui dorn din oţel.

Clase de calitate ale sârmelor destinate cablurilor

Clasa de calitate Destinaţie

A Cabluri pentru transport persoane B Cabluri pentru tracţiune şi transport materiale C Cabluri pentru ancorare şi ghidare

Categorii de rezistenţă ale materialelor sârmelor pentru cabluri

Clasa de calitate A B şi C

Categoria de rezistenţă

Rezistenţa la tracţiune (N /mm2)

Rezistenţa maximă la tracţiune I 1180 1320 1470 II 1380 1520 1670 III 1570 1720 1860 IV 1760 1910 2060 V 1960 2110 2250