Pentru MAMA, pentru toate mamele din lume

Se împlinesc şapte ani de la trecerea ei în nefiinţă. Şapte ani care au trecut pe nesimţite, ca vântul, dar care n-au şters din inima mea respectul şi recunoştinţa pentru MAMA, aceea care, fără e se gândi o clipă la ea, mi-a aşternut viaţa la picioare, m-a format ca om şi ca profesor, mi-a dat tot ce a ştiut ea mai bun pentru mine. “Cine are părinţi pe Pământ, nu în gând, mai aude şi azi glasul lumii plângând”. Iar de nu-i mai avem pe părinţi pe Pământ, să-i purtăm cu iubire şi-n inimi şi-n gând! Cu dragoste, recunoştinţă şi neuitare, spre amintire... Profesor Rodica Stănilă

O viaţă de om

S-a născut la 26.10.1913, într-o familie necăjită, dar răzbătătoare, din satul Buciumi, comuna Ştefan cel Mare, judeţul Bacău, aceea care avea să fie profesoara Anica Năduh, născută Iorga. Avea câţiva ani şi patru fraţi, când tatăl i-a murit în primul război mondial. A făcut facultatea de chimie, sponsorizată fiind de o familie din Bacău. Pe atunci intra la facultate cine voia şi termina cine putea. S-au înscris în anul întâi 120 de studenţi şi au terminat facultatea vreo 25. Nu te obliga nimeni să faci facultate. A alergat după fiecare bănuţ pentru a-şi putea achita taxele, de aceea a învăţat pe rupte. După terminarea facultăţii a trebuit să-şi caute post, pentru că nimeni nu-ţi oferea aşa ceva, iar posturi de chimişti nu erau prea multe în ţară la acea vreme. A lucrat la fabrica de hârtie de la Letea, la fabrica de zahăr de la Bod, a fost profesoară la un liceu din Bălţi. La Bălţi a predat în perioada celui de-al doilea război mondial, când tata era pe front. Profesoară fiind, avea şi servitoare şi ordonanţă. Nici pe vreme de război profesorii nu erau aşa de prost plătiţi în România, ca astăzi! S-a refugiat odată cu înaintarea frontului. A ajuns la Craiova, apoi la Gemenea, la liceul militar de la Mânăstirea Dealu şi de acolo la Scoala Medie 3, cum se

numea pe atunci liceul “Ienăchiţă Văcărescu”. De la acest liceu a şi ieşit la pensie în anul 1970, fiind directoare adjunctă, deşi niciodată n-a fost membră de partid. Nici viaţa n-a fost blândă cu ea, nici ea n-a fost blândă cu elevii, dar mulţi îi poartă recunoştinţă pentru felul în care i-a format ca oameni. Că n-a fost greşit felul în care erau educaţi tinerii în trecut o dovedeşte modul în care aceştia muncesc şi acum: cu multă seriozitate, cu respect pentru muncă şi pentru banul muncit, pentru om şi pentru felul în care se formează el. A fost prima profesoară de chimie cu gradul I din judeţ. Democraţia noastră de doi bani a dus-o în faţa justiţiei pentru nişte terenuri ce i se cuveneau ca moştenire de la părinţi. A întâlnit avocaţi care luau bani şi de la ea şi de la partea adversă, pe care i-a recuzat şi a început să-şi apere singură procesele. A întâlnit judecători ale căror sentinţe nu aveau nici o legătură cu legile scrise sau nescrise. A pierdut printr-un recurs declarat tardiv, în numele ei, împotriva unei hotărâri favorabile ei, de nişte nepoţi care recunosc faptul că ei l-au declarat printr-o piesă aflată la dosar, dar n-a putut anula acel recurs în nici un fel. Anul trecut încă s-a apărat singură şi a obţinut o hotărâre definitivă, irevocabilă, investită cu formulă executorie, dar funcţionarii statului nu vor s-o pună în aplicare şi să-i elibereze titlul de proprietate. Avea codul de procedură civilă, îl ştia ca apa pentru că-l studia amănunţit pentru fiecare proces. Fiecare clipă de viaţă a fost trăită intens, majoritatea problemelor personale şi le-a rezolvat singură. Spunea mereu: asta pot eu! Mai trăiesc să-mi văd nepoţii mari, mai trăiesc să-i văd terminând facultatea, mai trăiesc să-i văd la casele lor, mai trăiesc să-mi văd strănapoţii! Orice moment avea un scop. Pe ultimul n-a mai apucat să-l vadă realizat, dar cred că, de acolo, din cer, urmăreşte ce se întâmplă şi în această privinţă. Probabil de aceea a murit neîmpăcată, pentru că, din ziua morţii până în ziua înmormântării, în apartament a fost o tensiune foarte puternică. La înmormântare a venit şi Vasile, unul dintre nepoţii care şi-au bătut joc de vârsta ei şi au plimbat-o prin procese, pentru că ea a încercat să

se înţeleagă cu ei, dar ei au crezut că o vor elimina uşor. Fratele lui, Costică, a făcut liceul la Târgovişte, pe cheltuiala părinţilor mei, aşa a ajuns el la primăria din comună şi a putut să-i facă rău. După slujbă în apartament atmosfera a devenit liniştită, iar cineva a spus, mai în glumă, mai în serios, că s-o fi luat după Vasile cel cu pricina, să-l bântuie! N-ar fi exclus, pentru că era un astfel de om, care nu lăsa nimic nerezolvat! Dacă vrei, poţi! Toată viaţa, chiar şi în momentul morţii, a avut demnitate. Pentru ea nimic nu era prea greu de făcut, nici la 90 de ani. Cu o săptămână îneinte de a muri şi-a scuturat preşurile din casă. Câţi dintre noi mai pot spune asta? A fost şi a rămas un model pentru mulţi! La înmormântare, unul dintre foştii dumneaei elevi, dl. Parnia, vecin cu capela Mitropoliei, a ţinut să spună câteva întâmplări de suflet din viaţa de elev, pentru care îi mulţumesc. Era un firicel de om, dar şi pe patul morţii a dovedit o voinţă uluitoare! Pe 14 iunie am aflat că are cancer generalizat, pe 15 iunie a căzut la pat. S-a stins pe 23 iunie 2004 la ora 19:45. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Târgovişte , 28.06.200, Impact, 07.07.2004

La moartea mamei

Mă doare sufletul de dor, iar tu te stingi încetişor. Mă rog la bunul Dumnezeu să-ţi uşureze chinul greu!

Năpraznic ne-a lovit năpasta şi vei pleca din lumea asta. Mulţi ani ne-am sprijinit la greu, umăr la umăr, tu şi eu!

În chinuri groazice te ducişi nu mai ştiu de mai apuci ziua de mâine! Iară din trupul chinuitsufletul zboară-n infinit!

Vei trece porţi şi praguri-nalteşi de odihnă tot n-ai parte!Te ierte bunul Dumnezeu,îndure-se de chinul tău!

Fără a şti, trăim în lumi paralele,viaţa-i făcută din bune şi rele.Clipă de clipă, ceas după ceas,te-apropie repede de ultimul pas!

Ai răsuflat încet, profund, apoi te-ai dus!Dup-o viaţă de luptă, ai ajuns la apus!Un apus chinuit, după un trai greu, muncit,dar prin noi, printre noi tu trăieşti, n-ai murit!Mamei mele, prof. Anica NăduhTârgovişte, 19-23.06.2004

Impact.7-14.07

La mormântul mamei

Îmi arde sufletul plângând, tu nu mai calci pe-acest pământ, te-ai dus în lumea cea de vis Şi sper s-ajungi în Paradis! Pe Pământul acesta sunt şi bune şi rele şi lumină, dar şi întuneric, şi stele, o stea tu ai fost, luminând generaţii de stele copii ce-au ajuns constelaţii!

De la tine au luat câte-o rază, o sclipire, iar cu ea se îndreaptă către nemurire, şi o rază de stea, ce ne va lumina de-a pururi, se află în inima mea. Târgovişte, 27.06.2004

Adio

Pe la prânz, am ajuns la mormânt cu o floare şi cu negură-n suflet după-o cumpănă mare.Acum doar Dumnezeu ştie cât mi-e de greu,ce furtună şi trăsnet e-n sufletul meu!Te înalţi către ceruri, deşi ştiu foarte bine că Pământul va fi mai sărac fără tine!Te înalţă la ceruri, ştiu că tu n-ai murit…Mor doar cei ce nicicând pe Pământ n-au trăit!Mor doar cei ce n-au în urmă o sămânţă roditoare,cei ce nu au iubit viaţa, n-au iubit un pom, o floare! Netezeşte-i Doamne calea spre tărâmuri cu mult soareunde nu e nici durere şi nu e nici întristare,pentru aceea ce, din viaţă, astăzi este călătoare!Uşurează-i Doamne calea spre-ntâlnirea cu străbuni,deschizându-i largă, uşa dintre cele două lumi!Mamei mele, prof. Anica NăduhTârgovişte, 31 iulie 2004.

“O mamă, dulce mamă, prin negura de vremi…”