( ö

Șl fROM »II

STUDIU DE DREPT BISERICESC

DE:Dr. VALÉR MOLDOVAN

CLUJ./ARDEALUL** INSTITUT DE ARTE GRAFICE

1922

$1 PROBLEMA UNIFICĂRII

STUDIU DE DREPT BISERICESC

DE:Dr. VALÉR MOLDOVAN

CLUJARDEALUL* . INSTITUT DE ARTE GRAFICE

19 2 1

6329In amintirea moșului meu, popa din Sân-

mihai, care din fragedele mele tinerețe m’a apropiat de cele Sfinte și mi-a turnat în suflet dragostea față de biserica noastră strămoșească.

Turda, Noemvrie 1921.

AUTORUL.

Problema unificării bisericei ortodoxe, că oricare problemă socială, prezintă aspecte diferite, după cum e diferit punctul de vedere din care o privim.

Ca o problemă național-politică, ea nu e decât o parte întregitoare a voinței colective a Românilor din provinciile unite cu țara mamă, de a trăi de acum și până în vecie, în cadrele unui și aceluiași stat național.

Această voință s’a manifestat fn hotărârile delà Alba-lulia, Cernăuți și Chișinău. Ea e legea superioară, care diriguește toate străduințele generației de ■azi, de a vedea cu o Zi mai curând, închegată unitatea politică, culturală și socială a neamului nostru.

Sub aspectul istoric, ea se prezintă ca o re vinire la stările’ dinainte de răpirea Bucovinei și a Basarabiei, când bisericile acestor provincii erau părți integrante ale mitropoliei Moldovei.

Încât pentru biserica Ardealului, e acelaș proces de reîntoarcere la tradițiile și legăturile Canonice ale acestei biserici cu mitropolia Gngro-Vlahiei, legături întrerupte brusc pe urma unirei unei părți d Românilor ardeleni cu biserica Romei.

In fine, este punctul de vedere al dreptului JbisériCesc oriental.

1*

4

Canonul 34 apostolesc zice, că „episcopilor fiește-cărui neam (națiune) se cuvine a ști pe cet întâi între dânșii, și al stima pe el ca cap“.

De asemeni Canonul 38 al Sinodului VI. stabilește un principiu fundamental de drept al bisericei ortodoxe, când anunță, câ ordinea Lcmrilor bisericești să se conformeze formelor noui, politice și publice.

Nu e numai o întâmplare, că cei dintâi cari abia la 3 luni după adunarea din Alba-Iuha au luat în prog-amul lor unificarea, au fost preoți ortodoxi din mitropolia Ardealului.

Intrumti 'n primul lor cong es, în zilele de 19—21 Mărțișor 1919. cu unanimă însuflețire se pronunță pentru, unificarea bisericilor ortodoxe române din România Mare, într’o singură biserică ortodoxă română.

Oratorii și îndeosebi referentul Dr. Ciuhandur în temeinicul său elaborat, s’au referit atât la argumentul național politic, cât și la cel istoric și de drept bisericesc.

Deatunci și până azi această chestiune a format și formează obiectul de preocupare a tuturor factorilor oficiali și neoficiali. S’au scris o sumedenie de ștudii, s’au făcut proiecte de unificare și d,e nouă organizare.

îndată după' congresul preoțesc s’a pronunțat și Sinodul episcopesc al mitropoliei Ardealului, iar în , Iunie 1919 ministrul de culte Angheleseu a convocat o anchetă la Sinaia, la care au participat pentru în- tâiași-dată delegații și membrii tuturor mitropoliilor din România întregită.

In Februarie 1920 Congresul național bisericesc întrunit la Sibiiu, a j-adus o hotărâre publicată în> estenso în Nr. 13 din 1920 al „Telegrafului Román.“

— 5 — f

In conclusul acesta, corporația legisfativă supremă a Metropoliei Ardealului enunță cu însuflețire aderența sa la mișcarea de unificare și în scopul pregătirei unui proiect de unificare, alege o delegație congresuală de 12 inși, cu însărcinarea, ca luând contact cu delegații celerlalte biserici ortodoxe, să discute asupra modalităților și principiilor fundamentale după cari va avea să se facă unificarea, iar despre rezultat să raporteze prcximului Congres național bisericesc, singur competent de a hotăra definitiv în ceeace privește mitropolia Ardealului.

In loc de o anchetă însă, delegații Congresului din Sibiu a fost chemați la așa numita; „Constituantă bisericească“, la București, care în toamna anului 1920, după lungi discuții, a convenit asupra unei comisii de 15, care să elaboreze un proect de statut de unificare.

Comisia aceasta a delegat o subcomisiune de redactare, care în 1—14 Iunie 1921, a tipărit un „Proect de statut organic pentru organizarea Biseri- cei Autocefale ortodoxe române“.

Proectul acesta a fost împărțit tuturor mitropoliilor spre studiare și cpinare.

Acesta este „în nucleo“ istoricul și stadiul de azi al chestiunii.

înainte de a încerca să dăm un răspuns documentat asupra felului cum trebue să se facă și mai ales cum se poate face o unificare, trebue să avem un tablou fidel asupra organ zației de azi a părților cari vor să se unească.

E o axiomă acceptată și de dreptul bisericesc, că biserică e un așezământ de proveniență divină.

Temelia ei a fost pusă de însuși Isus Christos. Pe această temelie au' zidit apoi Sfinții Apostoli și după ei urmaș i ior. episcopii celor dintâi opt veacuri, ir» cele VII. Sinoade ecumenice și XII. Sinoade locale.

6

La canoanele aceste se mai adaogă și cele ale Sfinților părinți.

Toate aceste alcătuesc constituția de temelie a bisericilor ortodoxe de pretutindenea.

Dar biserica mai are și o lăture lumească și socială. Sub raportul acesta ea a trebuit să vină in contact cu celelalte organizații sociale lumești și în linia primă: cu statul.

Nu se poate tăgădui puternica înrâurire a ideii creștine asupra desvoltării așezămintelor sociale omenești în cursul celor 20 veacuri ale erei creștine.

In schimb însă și societatea omenească a reacționat și a influințat în mod hotărîtor evoluția organizațiilor de pe vremuri ale bisericei.

De sub această înrîurire reciprocă a puterilor lumești și a celor bisericești nu s’a putut sustrage nici chiar biserica militantă a Apusului. Cu atât mai puțin ar putea o tăgădui biserica ortodoxă, care în raportul ei cu statul, a avut întotdeauna o atitudine împăciuitoare și conformistă.

De aici se esplică apoi, cum pe aceeași temelie divină și canonică au răsărit în cursul veacurilor și sub influența organizațiilor de stat cu cari Biserica a ’venit în atingere, diferite tipuri de organizație bisericească.

In privința aceasta ne oferă o pildă clasică» tocmai bisericile autocafale ortodoxe române de până acum.

Mitropolia Ardealului în organizația ei de azi, în cadrele Statutului organic ÿagunian, e tipul celei mai avansate organizații autonome și constituționale, pe când Biserica din Vechiul Regat e un model de biserică etatizată, ca să nu zicem subjugată puterii de stat, lipsită cu desăvârșire de ori ce organizație constituțioală in înțelesul democratic și reprezentativ.

7

Evident, Că fără a cunoaște temeinic și obiectiv starea de azi a celor patru biserici cari trebuie uni-' ficate, ori ce operă de unificare va avea, „ab origine“ defectul unui diletantism primejdios, menit a compromite însăși opera de unificare, în sine măreață și necesară.

De aceea preocuparea de căpetenie a acestui studiu va fi a prezenta un tablou sistematic și fidel al diferitelor organizații în vigoare la cele patru, respective cinci mitropolii ortodoxe române.

Numai după ce vom fi săvârșit această munca migăloasă, ne vom spune părerea asupra felului cum trebuie și mai ales cum se poate face adevărata unificare.

Din considerații curat technice și practice, vom trata mai întâi despre mitropolia Ardealului și numai după aceea despre biserica din Vechiul Regat, cea din Bucovina și în urmă despre cea din Basarabia.

Partea I.Mitropolia Ardealului, Banatului, Cri-

șanei și Maramureșului.

Cap 1.Scurtă reprivire istoricS.

Credincioși planului nostru de a supune unui studiu organizațiile de azi ale bisericilor noastre, sub raportul dreptului bisericesc în vigoare, ne simțim dispenzați de a trata și chestiuni cari se țin de domeniul istoriei bisericești.

Cu toate aceste, pentru o mai ușoară înțelegere a stărilor de azi, vom face o scurtă recapitulare a momentelor mai însemnate din trecutul bisericei ro

8

mâne ardelene, până la alcătuirea și punerea în aplicare a Statutului Organic.

Așezat în cetăjuia Carpaților, cari constitue linia de hotar a două civilizații diferite; adăpostit numai în parte de munții și pădurile Transilvaniei, poporul român a avut să îndure și să reziste tuturor valurilor de cutropire din Răsărit și tendințelor de pre dominație politică și religioasă ale Apusului.

In aceste lupte pentru existentă, biserica Românilor, încreștinati sub raza de influentă a Bizanțului și slavilor de Sud, și-a luat partea eroică și din suferință și din rezistență îndârjită.

In butul tuturor încercărilor de convertire din partea catolicilor și calvinilor, Românii din Ardeal au rămas credincioși bisericei ortodoxe a Răsăritului.

Abia la 17

9

cărui activitate înseamnă o epocă nouă de progres și de reîntregire în vechile drepturi.

Este epoca lui Andrei Șaguna.In anul 1846 Șaguna e numit vicar general al

bisericei ort. din Ardeal.In anul următor, curtea din Viena încuviințe

ază ținerea unui sinod cu toți protopopii, după uzul vechiu din Ardeal, în care să se aleagă episcopul.

Deși Șaguna nu a întrunit decât 27 voturi față de ceialalți doi candidați (cu 33 și 31 voturi) a fost întărit de episcop.

Ab a și-a ocupat scaunul archieresc, a și început ODera sa de organizare.

In toiul revoluției din 1848, Șaguna a cerut încuviințare delà ministerul din Budapesta să țină un sinod, la care să fie invitați și mireni și anume în proporția de 1 : 2 (44 preoți și 88 mireni).

Tulburările revoluției nu i-au îngăduit îr.să ținerea sinodului până în anul 1850, când s’a deschis în Sibiu cel dintâi sinod în prezența alor 24 preoți și 20 mireni.

In acest sinod a făcut Șaguna o dare de seamă despre acțiunea sa pornită pentru restaurarea istoricei mitropolii a Românilor ortodocși.

In 1860 Șaguna primește autorizație de a ținea un al 2-lea sinod, la care au luat parte 46 inși din cler și 52 mireni.

Dintre hotărârile mai însemnate ale acestui si nod relevăm :

1, Petiția înaintată împăratului, în care mitropolia ortodoxă se declară de existentă și se cere înlăturarea piedecilor anticanonice puse în calea funcționării ei.

2. Se primește »un statut provizor« pentru alegerea membrilor sinodali, cu membri de drept (ne- aleși) clerici și mireni (toți dignitarii biserecești in-

— w

clusiv protopopii, apoi funcționarii împărătești, politici, justițiari etc) și din membri aleși (de fiecare protopopiat câte un mirean).

După patru ani £aguna concheamă un al 3-lea sinod, in care prezintă .proiectul de regulament a! organizării trebilor bisericești*.

Proectul a fost studiat de o comisiune de 4 preoți și 8 mireni, aprobat în plen și pus în aplicare. Acest regulament, complectat, a fost apoi prezentat Congresului constituant din 1868 și a servit de bază „Statutului organic* votat în acel congres.

După multe insistențe la curtea din Viena și după ce și Sinodul episcopesc din Carloviț și-a dat învoirea la separarea bisericei române de cea sârbească, a sosit la Sibiu scrisoarea din 24 Dec. 1864, în care împăratul încuviințează reînființarea mitropoliei române ortodoxe, coordonată cu cea sârbească, iar pe episcopul Șaguna îl numește »Mitropolit al Românilor din Transilvania și Ungaria«.

Ca episcopii sufragane se atașează mitropoliei vechea ep scopie a Aradului și se încuviințează înființarea episcopiei Caransebeșului (1865).

Ddpă încheierea dualismului dintre Austria șt Ungaria, parlamentul ungar inarticulează prin § 2. al legei IX din 1868 Mitropolia românilor ortodoxi, o declară independentă și coordonată mitropoliei sârbești.

In art. 3, al acestei legi se anunța din nou principiul autonomiei bisericești, asigurat și prin articolul 8 al legei XX din 1848.

Se spune anume, că .pe lângă menținerea, dreptului de supremă inspectiune a Majestății sale, care seva exercita în mod constituțional, credincioșii celor două mitropolii sunt îndreptățiți a-și conduce șt reglementa ei înșiși, între marginile legilor țării, indepen dent, afacerile lor bisericești, în congresepe cari din timp în timp, le vor convoca pe lângă aprobarea anterioară

— 11

a Majestății sale, conform normelor stabilite în- aceste congrese, aprobate și de Maj. Sa, Ie vor pro- vedea și dirija prin propriile lor organe“.

In privința modalității convocării primului congres constituant, art 6. ordonează că pe temeiul propunerii sinodului episcopesc român, ministrul va mijloci convocarea cât mai de grabă a unui congres național bisericesc român, compus din 3o deputați din cler și 60 mireni, între cari 10 din confiniul militar. •

In temeiul acestei legi și a resoluțiunii prea înalte din 14 flugust 1868, s’a întrunit în ziua de 16|28 Sept 18o8 cel dintâi congres național bisericesc, la Sibiu.

In frunte cu ÿaguna, radios că-și vede înfăptuit visul pentru care atât a ostenit și luptat, și cu cei doi episcopi sufragani, s’a întrunit la Sibiu lamura intelectualilor români ortodocși din Ardeal, Ungaria și Banat.

In clasicul cuvânt de deschidere, Mitropolitul a făcut declarația, importantă și din punctul de vedere al dreptului bisericesc, zicând ;

„Astăzi depun cu desăvârșită odihnă sufletească toată competența legislativă și administrativă a bi- sericei noastre naționale în mânile congresului prezent și a celor viitoare congrese, cari singurele sunt reprezentanțele legale și canonice ale întregei noastre provincii mitropolitane, prin urmare competența de-a conduce treburile administrative, economice, bisericești, școlare și fundaționale“.

După constituirea congresului,Șaguna prezintă proiectul său de organizare.

Acest elaborat poartă titlul: „Proectul de un Regulament pentru organizarea trebilor bisericești, școlare și fundaționale române de Religia greco-

- 12 —

orientală prin Andrei Baron de $aguna, Archi episcop și Mitropolit.“

Proectul a fost predat unei comisii mai restrânse, de 27 (câte 9 din fie-care eparhiej, care după o desbatere și prelucrare temeinică i’a prezentat plenului, unde deasemeni a trecut prin unele modificări.

»Statutul organic“ astfel alcătuit, după unele schimbări cari le a reclamat guvernul ungar, a primit preaînalta aprobare în ziua de 28 Mai 1869, deve- n nd lege fundamentală a mitropoliei Ardealului, în vigoare și azi.

Cap II.Principiul autonomie in Statutul organic

E interesant a ști, că deși Statutul organic e în v goare de mai bine de 50 de ani, nu există o sin gură carte sau studiu, care să se fi ocupat în mod sistematic și știențific cu această lege bisericească.

Abia în anul 1914 a apărut întâiul și până azi unicul comentar complect, alcătuit de fostul advocat al consistőrului archidiecesan din Sibiu loan A. Preda, purtând titlul „Constituția bisericei gr. or. române din Clngaria și Transilvania sau Statutul Organic, comentat și cu conclusele și normele referitoare întregit.“

E o carte pe care o pot utiliza b>ne dignitarii, funcționarii bisericești și membrii corporațiilor legislative și executive, fiindcă ține seama și de conclusele principiare a le congreselor și sinoadelor, prin cari s‘a dat legii o interpretare autentică. Auto rul a prelucrat conștiincios și bogatul material legi zslativ cuprins într’o serie întreagă de regulamente.

prin cari s’au complectat dispozițiile Statutului organic.,

In urma diferințelor de păreri ivite asupra in terpretării unor articole din Statut, au apărut două bioșuri mai însemnate.

1. loan cav. de Pușcariu „Un comentar la § 96 al Statutului organic“ (la 1899) și

2. Dr. loan Lu?aș: „Interpretarea §§-lor 18. 40. 88 și 150 din Statutul organic“ (1914).' O scurtă descriere a dispozițiilor mai însemnate a-le Statutului se află și în cap. XXIII, din Istoria Bisericească a Românilor Ardeleni, de dr. loan Lupaș (Sibiu 1918/

Dintre scriitorii neromâni relevez aprecierea e- logioasă ce o face Statutului Organic fostul profesor de drept bisericesc delà Universitatea din Cluj dr. Kosutâny Ignâcz, mai ales în comparație Cu organizația Sârbilor din Carloviț.

încolo, dr. Kosutâny se mărginește a face o espunere descriptivă a așezemintelor bisericei noastre în cadrele manualului său de drept bisericesc.

Se impune deci o prelucrare sistematică și o espunere mai temeinică mai ales a principiilor de cari s’au călăuzit alcătuitorii Statutului.

Începem cu principiul așa numit al autonomiei bisericei.

La punctul acesta trebue să facem o distincție între diferitele laturi a le chestiunii. Pentrucă altceva însemnează autonomia în raportul bisericei față de stat și altceva în raportul ei față de celelalte biserici ortodoxe, în fine, altceva în raportul dintre singuraticele părți constitutive ale ei.

— 14

AH. 1.

Autonomia bisericei în raport cu statul.

Teoria dieptului bisericesc al bisericei orientale ‘diferă esențial și de punctul de vedere al bisericei catolice și de cel al bisericilor protestante.

Biserica romano-catolică, deși în practică, în cursul veacurilors’a conformat până la un anumit punct relațiilor de drept ale diferitelor state, resemnându- se în fața inevitabilului, în teorie, a ținut și ține și azi morțiș la principiul care emanează din orga-

"nizația ei internațională și absolutistică-monarchică-Capul văzut al acestei biserici, Papa delà Roma,

infalibil în ori-ce chestiune dogmatică, ridicat și peste sinoadele ecumenice, își asumează dreptul dea conduce și reglementa întreaga biserică catolică și în privința administrativă și disciplinară, fără să recunoască vreun drept de amestec sau control al puterii lumești.

Drepturile de «supremă inspecțiune“, de «placet*, de «recursus tamquam ab abusu» al regilor nu l'a recunoscut nici odată, principial.

Si dacă totuși, silită de împrejurări a trebuit să facă oarecari concesiuni puterii lumești, a făcut’o pe calea concordatelor s’au a învoielilor, pe cari Papa, ca putere suverană, le-a încheiat după regu-

"lele dreptului internațional, ca suveran lumesc, cu statul.

Ceealaltă extremitate o reprezintă biserica protestantă, formulând teoriile cunoscute sub denumirile de „sistem teritorial“ sau „episcopal".

In senzul acestor teorii, puterea lumească și cea bisericească sunt numai două laturi ale acele

iași suveranități de stat.

Puterea de stat e chemată să conducă și reglementeze biserica.

Dacă, sub influența calvinismului, unele biserici protestante și reformate și-au eluptat o oarecare autonomie locală, ea nu e privită ca efluxul ținui drept imanent al bisericei, ci ca concesiune a puterii de stat, din motive de oportunitate pentru o mai bună administrație bisericească.

Biserica orientală, ca în multe alte chestiuni, nu acceptă nici una din cele două extremități de mai sus.

Teoria dreptului bisericesc oriental pornește din premisa independenței celor două puteri, a puterii bisericești și a celei lumești.

Deosebirea dintre amândouă, după expunerea temeinică și ponderată a lui Milasch (Das Kirchen - recht der Morgenländischen, Kirche pag. 694) este a se căuta înainte de toate în originea lor diferită.

Pentrucă, pe când biserica e întemeiată în mod ■nemijlocit, de către D-zeu, statul se poate consi dera numai în mod indirect drept o creație divină

Biserica nu e mărginită nici în timp nici în spa țiu. Ea are menirea să cuprindă în cercul său toate popoarele lumii, iar durata ei este vecinică (până la sfârșitul veacurilor), pe când statele se nasc și dispar în urma legilor și condițiilor de viață imanente ori-cărei crpațiuni omenești.

Ele se deosebesc, putem spune și în obiectul și ținta lor finală.

Că, pe când statul are în vedere pe om ca cetățean și îi privește numai binele lui vremelnic, pe atunci biserica vede în om un membru al trupului lui Cristos, pe care are să’l pregătească mai ales pentru lumea ceialaltă.

Natural, pentru ajungerea scopurilor sale, biserica se servește de, alte mijloace decât statul și

i6 —

prin urmare și organizația menită să creieze și asigure aceste mijloace, trebue să difere de a statului.

Organizația bisericei, deosebită de-a statului, este opera Apostolilor și a urmașilor acestora, în veacurile dintâi de persecuție din partea statului păgân

După încreștinarea împărăției romane, această organizație transmisă prin uz și tradiție, a fost complectată și reglementată prin orgahele bisericei în sinoadele ecumenice și locale.

Hicăiri nu dăm de vreun octroi din partea statului,

Cu toate aceste diferințe, biserica orientală a propovăduit delà început o atitudine cât se poate de conciliantă față de stat, accentuând necesitatea unor raporturi de prietinie și reciprocitate între cele două mari puteri.

Pornind delà cuvintele Mântuitorului : „dați Cezarului ceea' ce este a Cezarului și lui D-zeu ce e a lui D zeu“, biserica orientală dintr’u început a propovăduit ascultarea și supunerea față de puterea lumească, învățând „că toată stăpânirea este delà D zeu“ (loan XIX. v. 11),

Împărații creștini au dat pilde frumoase de respect și recunoaștere a independenței bisericei în sfera ei proprie de activitate.

Împăratul Constantin cel Mare, când ia ajuns la cunoștință vinovăția unor episcopi, a refuzat să judece asupra lor, zicând :

„Deus vos constituit Socerdotes et potestatem dédit, de vobis quoque judicandi, et ideo nos a vobis recte judicamur. Vos autem nou potestis ab hominibus judicari, propter quod Dei soliuș inter vos expectare judicium“.

Împăratul Marcián a luat parte la Sinodul ecumenic IV; și a propus cele trei obiecte din Can.

— 17 —

3. 4 și 20 spre desbatere, zicând: „aflu de cuviință, ca asemene obiecte să se trateze prin Sinod, dar nu prin lege împărătească“ (Vezi : Șaguna, Compendiu de drept canonic pag. 281.)

Sinoadele ecumenice ie-a présidât totdeauna un episcop, cel mai bătrân în rang, iar Împărații aveau numai îndatorirea să garanteze liniștea des- baterilor și siguranța membrilor sinoadelor.

După prăbușirea imperiului bizantin, nouii stăpâni ai Bizanțului, Turcii, au respectat organizația deosebită și autonomia bisericei.

Ba au lărgit-o chiar, încredințăndu- și jurisdicțiunea civilă peste creștinii din Turcia,

Să vedem acum la lumina acestor considerații teoretice, cum stăm cu Statutul organic? Corespunde felul cum s’a alcătuit el și dispozițiile cuprinse întrânsul, principiilor unei adevărate autonomii față de puterea de stat?

Din cele expuse Ia partea istorică, apare evident, întâi, că Statutul organic e opera bisericii însăși, a factorilor iei îndreptățiți : clerul și poporul credincios.

Statul ungar, credincios principiilor enunțate în art. de lege XX din 1848, recunoaște în art. IX din 1868 dreptul de autonomie și celor două mitropolii ortodoxe și le acordă îndreptățirea de-a și reglementa și conduce în viitor toate afacerile bisericești, școlare și epitropaști, pe baza unei legi fundamentale, pe care va afla de bine să și-o alcătuiască.

Singura restricție ceo face statul e că aceste statute să fie ținute în cadrele legilor în vigoare, ceea- ce dealtcum se înțelege delà sine.

Iar pentruca puterea de stat să se convingă că restricțiunile aces'e sunt observate întotdeauna,

2

18 —

cere: 1. Ce cel dintâi statut, adecă legea fundamentală, să fie aprobată ulterior și de către puterea de stat.

2. Ca statul să aibă și în viitor dreptul de supremă inspecțiune în viata bisericii.

Cerinței dintâi i s’a satisfăcut atunci când Congresul național bisericesc, după alcătuirea și votarea „Statutului organic“ la înaintat puterei suverane lumești, guvernului constituțional și Regelui, spre aprobare.

In cât privește estensiunea dreptului de supremă inspecțiune și a felului cum are să fie practicat, a rămas o lacună, care în cursul celor 50- de ani a dat naștere unor ambiguități și chiar conflicte între puterea de stat și biserică.

Teoria asupra acestui drept nu e clară.Atât e cert, că e un dreot majestatic, care

după introducerea constituționalismului trebue practicat în mod constituțional, adecă prin ministerul responsabil,

Ce privește estensiunea acestui drept, în fosta Clngarie au existat față de diferitele confesiuni, norme diferite.'

Așa spre pildă, față de evanghelici se aplică legea XXVI din 1790 în virtutea căreia ei erau obligați :

1. Să anunțe Majestății Sale ziua ținerii adunărilor bisericești, împreunâ cu obiectele ce se vor desbate.

2. Regele avea dreptul să se reprezinte la adunările bisericești printr’un comisar regal și

3. Hotărîrile trebuiau înaintate Regelui spre revizuire și numai după aprobare intrau în vigoare

Ceva mai blânde sunt dispozițiile față de mitropolia Carlo vi țului.

- 19 -

Si aici :1. Congresul bisericesc (nu și adunările cele

lalte) se poate convoca numai după] încuviințarea «din partea regelui.

2. Regele poate trimite un comisar regal la Congres, căruia îi stă în drept de a-1 amâna sau chiar de a-1 disolva.

Hotărîrile lui nu trebuesc înaintate spre aprobare. Guvernul însă are dreptul să ceară ca să i-se trimită procesele verbale ale congresului în copii autentificate.

Delà Mitropolia română nu s’au cerut decât două lucruri :

1. Ca primul statut da organizare să fie înaintat spre aprobare.

2. Ca mitropolitul să anunțe prealabil Maje- stății Sale ziua ținerii Congresului național bisericesc. (Stat. org. § 151/

De aici rezultă, că față de Români nu e prevăzut nici dreptul de a trimite un comisar regal la Congres, nici condiția de aprobare a hotărîrilor congresului, ba nici chiar obligamentul de a înainta procesele verbale autentificate.

Este apoi o deosebire esențială între obligamentul impus sârbilor de a exopera încuviințarea Regelui pentru a-și putea ținea congresul lor și între îndatorirea impusă românilor sau mai bine zis mitropolitului de a aduce simplu la cunoștința guvernului data ținerii congresului. Despre celelalte adunări nefiind în lege nici o restricție, ele se puteau ține și s’au și ținut fără încuviințare, sau înc.uno- științare :

Așa m teorie.In pract că însă, guvernele ungare, nu odată

au încercat încălcări, interpretând legile după placul

2*

- 20 -

lor și aplicând și față de Români dispoziții, carr erau în vigoare numai față de protestanți sau Sârbi. V

fișa spre pildă au cerut, ca congresele să nu se țină până nu sosește încuvințarea prea înaltă. Și au fost cazuri, când pe motive de nimic nu au dat voe să se țină congresele, ,•

Delà o vreme guvernele ungare au cerut ca să li se comunice și obiectele ce se vor desbate în congres.

împotriva acestor încălcări adunările noastre au protestat, uneori chiar cu efect.

Comisarul regal nu a luat parte la adunările noastre, decât o singură dată, la sinodul archidecesan din 1918, când faimosul Baron Horváth Emil, în urma protestelor energice ale majorităților sinodului, la dizolvat cu forța publică.

Astfel de lucru s’a putut întâmpla numai în cursul războiului mondial și între împrejurările apor- male din primăvara anului 1918.

N’a existat și nu s’a aplicat față de biserica • ort. română celalalt drept majestatic, cunoscut sub numirea de „apelațio tamquam ab abusu“, usitat față de biserica catolică.

Statul în virtutea dreptului de supremă inspec- țiune își poate câștiga și cere informații și deslușiri în caz, că în sânul bisericei s’ar săvârși abuzuri,, ilegalități, și defraudări. Remedierea acestora însă nu o face direct prin organele sale, ci are să pretindă îndreptarea lor delà autoritățile bisericești res- ponzabile.

Această procedură e singura care se potrivește cu principiile unei adevărate autonomii.

— 21 —

ART. 2.

Ksportul bisericei ardelene față de celelalte biserici ortodoxe.

Pentru ca să lămurim din toate punctele de ■vedere raportul de autonomie al mitropoliei din Ardeal fată de celelalte biserici ortodoxe, vom face o scurtă digresiune în domeniul dreptului bisericesc őrien al asupra înțelesului cuvântului „autocefalie“.

Pentrucă după terminologia bisericească »autonomie,, sub acest raport, înseamnă ; autocefalie.

In contrast cu dreptul biserisesc apusean care nu admite decât o singură biserică, universală și unitară, sub șefia monarchies a Papei, biserica o- nentală a stat și stă pe punctul de vedere al bise- ric.lor rationale și autocefale.

Doctrina aceasta se întemeiază pe cuvintele Mântuitorului, care a poruncit apostolilor, să meargă ia toate popoarele și să le propovăduească adevă- «rurile Evangheliei.

Apostolii au întemeiat în diferite părți ale lumii biserici, pe cari le-au pus sub ocârmuirea unor episcopi și le-au dat voie să se organizeze, confor- mându-se obiceiurilor și legilor din țările respective.

Sinodele ecumenice nu au făcut altceva decât să recunoască existenta deosebită a diferitelor biserici, referindu-se la uz și la vechea tradiție. Tot pe temelia aceasta a normat și raportul de drept dintre ele și îndeosebi dreptul de întâietate sau privilegiile unei biserici fată de ceealaltă.

lndepedenta bisericilor autocefale se manifestă conform canoanelor :

22 —

1. In independenta ierachiei unei biserici față de a celorlalte.

2. In drepturile și privilegiile ierarchice.3. In dreptul de autolegislat’e și de judicature

independentă.4. In admiteréa unor obicinuințe locale și ritu

alii deosebite.Spre dovedirea acestor aserțiuni servească ur

mătoarele citate din Sf. Canoane:Canonul 8 al Sin. Ec. III. după ce respinge pre

tențiile bisericeii din Antiochia de a-și subordona biserica din Cipru, și dupăce decide ca hotarele cele vechi ale jurisdictiunilor bisericești să se susțină și pe viitor, zice: „Sântul și ecumenicul acest

• Sinod a hotărât, ca fiecare mitropolie drepturile cuvenite iei din început și după vechiul obiceiu, ce sau observat, să le păzească întregi și neștirbite, având fiecare Mitropolit a primi spre a sa întărire cele ce s’au lucrat în tagmă“.

Can. 28 al Sin. Ec. IV. confirmând can 3. al Siri. Ec. II. care dă onorul Episcopului Constantino- polului îndată după Episcopul Romei, hotărește ca „fieștecare Mitropolit să hirotonească pe Episcopii eparch’ali după cum învață Dumnezeeștile Canoane.“

Dreptul de jurisdictiune și de judecată independentă ii normează Căn. 37. apóst, care rându- ește ca mitropolia să tină de două ori pe an sinod: ep'scopesc, în care să cerceteze dogmele religiunei și să decidă controversele incidente bisericești“.

iar Can. 2 al Sin. Ec II. zice, că : „Episcopii să nu treacă peste hotarele lor spre hirotonire sau spre alte funcțiuni ale administrațiilor bisericești. Păzându-se însă canonul prescris pentru dieceze, învederat este că afacerile fiecărei mitropolii Ie va administra sinodul mitropoliei, amăsurat celor hotărâte în Micea.“

- 23 -

Fată de această posibilitate de destrămare a bisericii orientale în o mulțime de biserici autofe- cale, tot Canoanele se îngrijesc și de susținerea unității dogmatice a intregei biserici.

Așa nici unei biserici autofecale nu i se admite să, aducă ori să scrie, ori să compună altă credință, afară de cea hotârîtă de Sfinții Părinți adunați în Sfântul Duh în cetatea Niceii fCan. 7. Sin. Ec. III.)

Can. 2 al Sin. Ec. 11 după ce întărește canoanele Sf. Apostoli, ale Sin. Ec. 1. și ale celor locale, ținute până atunci, precum și ale Sf. Părinți zice: nimărui să nu’i fie iertat a preface canoanele cele mai înainte arătate, sau ale strica, sau altele a face de canoanele, cari ne stau înainte.

Fiecare biserică autocefală e datoare deci a păstra unitatea dogmatică și spirituale cu celelalte biserici ortodoxe, ceea ce se întâmplă în mod practic prin participarea la sinoadele ecumenice, sau când aceste nu s’ar putea întruni, prin aderență in scris la chestiunile dogrjiatice, asupra cărora trebue să se pronunțe și pe cari trebue să le primească toate bisericile autocefale, pentru ca ele să aibă valoare ecumenică (consensus dispersae ecdesiae).

Chiar în vechime au existat patry mari biserici autocefale, recunoscute și reglementate în privința întâietății din paitea Sinoadelor Ecumenice și anume:1. Cea din Constantinopol . 2. Alexandria, 3. Antio- ch a și 4. Ierusalim. La cari s'au adăugat cea din Cipru, cea Neoiust mană și cea Iberică.

Mai târziu au existat patriarchate Ie din Tîrnova, archiepiscopia din Ochrida și patriarchatul din Ipek.

După catalogul patriarchatului din Constantinopol, din 1855, exist-au . următoarele biserici autocefale:

1. Constantinopol.

— 24 -

2. Alexandria.3. Antiochia.4. Ierusalim.5. Cipru.6. Rusia.7. Carloviț.8. Muntele Sinai,9. Munte-negru și10. Grecia.

Deatunci au mai devenit autocefale bisericile din :1. Bulgaria.2. Bucovina și Dalmația.3. Sârbia.4. România.5. Mitropolia Ardealului.

Filiațiunea canonică a autocefaliei acestei din •urmă se întemeiază pe următoarele:

Mitropolia din Carloviț s’a întemeiat pe baza recunoașterii ei în anul 1710 din partea patriarchu- lui din lpek.

După suprimarea prin Turci a patriarchiei din Ipec la 1766 a devenit și Mitropolia din Carlo/iț independentă, recunoscând Patriarchul din Constan- tinopol autocefalia acestei mitropolii.

După suprimarea vechei mitropolii a Ardealului episcopiile ortodoxe române din Ungaria și Ardeal au ajuns la finele veacului al XVIII-lea sub ierarchia sârbească din Carloviț,

In anul 1864, după repețitele insistențe ale lui Șaguna și la îndemnul Curții din Viena, Sinodul Episcopesc din Carloviț s’a decis in fine să-și dea învoirea la separarea Românilor ortodoxi de către Sârbi și la inf ințarea mitropoliei autofecale ortodoxe române, cu reședința în Sibiu.

- 25

Prin aceasta biserica ort. Ardeleană s’a ridicat ia rangul de biserică autocefală, egal-îndreptațită cu toate bisericile ortodoxe, dar având și aceleași îndatoriri, de a păstra unitatea cu biserica Răsăritului în privința dogmelor.

Art. 3.

Raportul singuraticelor părți constitutive ale bisericii din Ardeal între «le și fafă de organele superioare.

Statutul organic, in dispozițiile sale generale, stabilește următoarele părți constitutive ale provinciei mitropolitane: 1. Parochiile. 2. Protopresbiteratele.3. Mănăstirile și 4 Eparchiile.

In alineatul 2 al art. 11. enunță apoi următorul principiu :

„Fiecare parte constitutivă a mitropoliei are drept a reglementa, administra și conduce, independentă de altă parte constitutivă, sie-și egală, afaeerFe sale bisericești, șzolare și fundaționale și fiecare parte comtltutivă mai mică își continuă acțiunile sale bisericești, șzolare și fundaționale în afacerile părții constitutive mai mari, până la mitropolie, prin reprezentanții săi.“

Analizând mai deaproape aceste declarații, vom vedea, că ele încearcă sâ armonizeze două principii, la aparență contra-dictorii.

In partea dintâi se acordă o largă autonomie fiecărei părți constitutive, adecă parochiilor, protopopiatelor și eparchiilor, dânduli-se dreptul de a reglementa, administra și conduce independent de altă parte șie-și egală, toate afacerile bisericești, etc.

— 26 -

Prin urmare, fiecare din aceste părți are în sfera ei de activitate nu numai autonomie administrativă, ci și legislativă, fiindcă are și dreptul de a, „reglementa“ afacerile bisericești și școlare, etc.

In partea a 2-a se cuprinde apoi corectivul corespunzător unui centralism cuminte, menit să împedice pulverizarea bisericii în autonomii minuscule, cari să legifereze cum le taie capul.

De aceea se spune că la legiferarea îri cadrele părților constitutive superioare, cele inferioare participă prin deputății lor, aleși cu vot obștec.

Așa e în teorie. In practică, în urma naturii lucrurilor, activitatea legislativă a parochiilor și protopopiatelor e cât se poate de minimală/ln cele mai multe cazuri este inexistentă.

Deaceea, când vorbim de puterea legislativă din biserica Ardealului, ne gândim, fără să vrem, numai la sinoadele eparchiale și la congresul național bisericesc.

Dar autonomia parochială și a protopresbitera- telor e restrinsă și pe terenul administrativ, întrucât ele stau sub controlul și supravegherea organului executiv eparchial.

E de notat aici, că Statutul Organic prevăzuse o autonomie mai largă a parochiilor în afacerile epitropești.

Practica ulterioară a dovedit însă necesitatea unui control mai efectiv din partea Consistorului eparh al, anume „Regulamentul pentru administrarea afacerilor bisericești" din 1897, articolul 10, erțunță că toate hotărîrije comitetului parohial, cari privesc înpovorarea sau înstrăinarea averi’or bisericești, trebuesc așternute sinodului parcohial spre examinare și de aici consistorului eparhial, spre aprobare.

- 27 -

Cu toate aceste, atât parochiile cât și proto- presbiteratele se pot numi corpuri autonome, din următoarele considerații :

1. Ele sunt subiecte de drept, sau corporații morale, cu facultatea de a agonisi averi, fie prin acte între vii, fie prin ereditate.

2. In cadrele legilor și regulamentelor în vigoare își pot manifesta voința în afacerile lor locale.

3. Dreptul de aprobare a consistorulul nu se înțelege așa, că el neaprobând o hotărîre a corporațiilor inferioare, ar avea și facultatea de a le impune voința lui.

Tot astfel e și cu dreptul de aprobare al alegerii parochului sau a celorlalți funcționari bisericești.

Consistorul are dreptul să nu aprobe o alegere, dar nu poate impune o persoană pe care nu o dorește o parochie.

O singură excepție este cu privire la proto- presbiter. Despre chestia asta va fi vorba în alt loc, unde se vor expune și motivele pentru cari i s’a rezervat consistorului o latitudine mai mare.

4. Iși pot alcătui, bine înțeles, tot între marginile legilor și regulamentelor în vigoare, statute speciale pentru administrarea averilor parohiale și protopresbiterale și în fine :

5. flu dreptul de a impune credincioșilor impozite pentru scopuri bisericești și școlare.

Trecând acum la corporațiile legiuitoare superioare, ne va bate la ochi, că in Statutul organic nu este precizată în mod taxativ competența de o parte a sinoadelor eparhiale și de alta a congresului: național bisericesc.

flrt. 143 face numai o enunțare principială zicând, că: „Mitropolia este întrunirea mai multor

— 28 —

eparhii, prin legătură canonică, pentru susținerea unității instituțiunilor și intereselor generale bisericești".

Iar art. 145 zice că: „Congresul național bisericesc este reprezentanța întregei provincii mitropolitane a Românilor ortodoxi din Ungaria și Transilvania".

Cu toate aceste nu s’au ivit conflicte de competentă între congres și sinoadele eparhiale.

S’a întâmplat însă, că însuși congresul să observe o practică inconsecventă, întrucât una și aceiași chestiune odată a rezolvit-o însuși, în mod uniform, pentru întreaga mitropolie, altădată a lăsat-o în competenta sinoadelor eparhiale.

ftșa de pildă în chestia așa de însemnată a regulamentării și organizării parochiilor, congresul din anul 1870 s’a mărginit să stabilească numai unele principii călăuzitoare, încolo rezolvirea meritorie a lăsat-o în competenta eparhiilor.

La 1878 congresul revine asupra chestiunei, împărțind parohiile în 3 clase, după suma de venit ce o garantează parochului.

In 1905, tot congresul, reglementează uniform toate parochiile din mitropolie prin »Regalamentul pentru parochii, în provincia mitropolitană*.

La 1909 se votează un nou regulament, care lasă iarăși în competența eparchiilor chestia clasificării parochiilor și reglementarea cualificației candi- daților de preoți.

Nu vrem să facem din asta cap de acuzație nici Statutului Organic, nici congresului.

Poate că luminății bărbați ai bisericii, în frunte •cu marele Șaguna, au lăsat intenționat această lacună, sau mai bine zis : latitudine, ca corpurile le-

— 29 —

giuitoare mtropolitane sà nu forțeze o uniformitate exagerată, de multeori dăunătoare bisericii.* Mai ales, când evoluția și relațiile economice diferite din sințjuraticile eparchii nu admit o șablo- nizare.

De aceea, ceeace Ia prima vedere se pare a fi o inconsecuență, după o aprofundare a împrejurărilor, va apărea ca un act de înaltă înțelepciune legislativă.

In strânsă legătură cu dreptul autonomie al părților constitutive inferioare e și dreptul de apel la forurile mai înalte.

O dovadă de adâncă înțelegere și respect față de principiul autonomie e și faptul, că „Statutul Organic« esclude pe întreaga linie un drept de apel delà un for legislativ inferior la unul superior. O singură escepție se face prin art. 16 cu privire la Sinodul parochial, față de hotărârile căruia se admite apelul la consister.

Iar un regulament de mai târziu stabilește că hotărârile sinoadelor parochiale, în chestii mai importante, de cumpărare sau înstreinare de averi bisericești sunt supuse aprobării consistorului eparchial.

Dar, d. e. nu se admite nici un fel de apel delà Sinodul protopopesc, la cel eparchial și delà acesta ia congres. Votul separat pe care il admite §-ul 47 in sinodul protopopesc, nu e un remediu de drept și nu provoacă o revizuire a concluzului adus. Regulamentul pentru administrarea averilor epitropești, din 1897 art. 26 însă a supus și hotărârile în chestii de avere ale sinodului protopopesc, controlului consistorului eparchial.

De asemenea ținându-se seamă, că diferitele comitete sau consistoare sunt organe executive ale unor corporații legislative corespunzătoare lor, ra te-

— 30 —

gttlà, nu- se admite un drept de apel delà un corp executiv inferior la Unul superior

Ci conform normelor parlamentare, comitètul parochial și protopresbiteral e responzabil sinodului parochial sau protopresbiteral, iar consistorul èpar- chial e răspunzător sinodului eparchial.

Escepția se face numai întru cât acele organe sunt și foruri judecătordști.

Așa d. p. se admite apel delà scaunul proto- popesc la consister în cauzele judecătorești, rezol- vite în instanța I.

Tot acolo se înaintează, din oficiu și cauzele matrimoniale.

„Regulamentul pentru administrarea afacerilor epitropești“ votat de congresul din 190/, stabilește responsabilitatea materială de restituire a daunelor cauzate bisericei prin membrii Comitetelor și epitro- piei parochiale protopresbiterale, precum și a asesorilor din senatul epitropesc eparhial. Fiind constatarea pagubei și a responsabilității o funcție judecătorească, se admite celor loviți de aceste hotărâri un drept de apel. Și anume, membrii comitetelor și epi- tropiei parochiale și protopresbiterale, se judecă în instanța I. de consistorul eparhial, iar de aici se admite apel la consistorul mitropolitan.

Se mai admite un recurs de nulitate în con1 ira actului de alegere al sinodului protopopesc, din motive formale, la consistorul eparchial și de aici la cel mitropolitan (Reg. pentru alegeri de proto- presbiter § 26).

Nu Sunt apelabile hotărârile consistorului eparchial, cari privesc chivemisirea averii și fondurilor eparchiei. Pentru această hotărire el este res- ponzcbil corpului legislativ care l’a ales, adeca : sinodului eparchial

- 31

Putern stabili deci ca normă, cà apelul delà un •consister eparchial la cel mitropolitan se admite: a,) în cauze judecătorești, b.) în chestia responsa •bilității materiale a membrilor corporațiilor bisericești și c ) înr cauze de alegere, însă numai în chestie de formă

Să recapitulăm acum rezultate e la cari am ajuns în cei trei articoli din capitolul 11:

Statutul organiç a fost alcătuit, precum am amintit, pe baza unui proect lucrat de Șaguna.

Fără să vrem să detragem din meritul acestui mare archiereu, trebue să constatăm, că în comisia de 27 a congresului, care a frământat și prelucrat „aluatul prefâcândul în pâine ce sd ne fie hrană pentru toți*, cum se exprimă însuși Șaguna, întâlnim pe cei mai distinși juriști și înalți demnitari bisericești politici ai acelei generații bogate în oameni aleși și bine pregătiți.

Amintesc numai câteva nume bine cunoscute și pe alte terene : Din cler : Episcopii de mai târziu Popea, Romanu, Mețian, acești doi din urmă și foști mitropoliți. Dintre mireni ; Dr. Alex și Antoniu Nocioni, Alduleanu, loan cav. de Pușcariu, Măcelaru Bran de Lemeni, Babeșiu, P. Cosma, G. loanoviciu, etc.

Deși proectul lui Șaguna în general a fost accep tat și din partea comisiei și modificări organice nu a suferit decât în chestia alcătuirii consistoarelor,’putem zice că comisia de 2/, în colaborare cu mitropolitul și cu cei 2 episcopi, ia dat forma lapidară și juridică pe care o are azi.

Din această fericită și armonică colaborare a ieșit „Statutul organic“, care întrunește toate calitățile unei bune legi de temelie a bisericii și care ține seamă și de toate cerințele teoretice și practic

— 32 -

ale unei autonomii cuminte, atât față de stat și celelalte biserici ortodoxe cât și mai ales de raportul! dintre singuratecele părți constitutive între ele.

Modulcum s’a legiferat, mai ales sub acest din urmă raport, trebue să ne pună în uimire.

Sa ținut cont și de o autonomie, progresiv K tot mai largă, de jos în sus, până la eparchii și s’au împăcat și considerantele de unitate și uniformitate, atât în legislația cât și în administrația bisericească.

Cap. Iii.Sistemul reprezentativ și electiv.

Art. 1 :Sistemul reprezentantiv :

Temeliile acestui principiu sunt depuse în declarația citată din partea generală, unde se spune că „fiecare parte constitutivă inferioară își continuă activitatea sa bisericească ftc. în afacerile pârtii superioare până la mitropolie, prin reprezentanții sei.

Să vedem cum înfăptuește statutul organic, în concreto, principiul reprezentativ:

Corporația de temelie a organizației bisericei Ardelene este; adunarea sau sinodul parochial.

Dar aceasta e și si ijura corporale, care nj e reprezentativă.

In punctul acesta Statutul organic diferă de con- stituț'a m tropoliei Sârbești de Carloviț. La aceasta din urmă, adunarea parochială numai atunci nu e reprezentativă, dacă parochia nu are mai mult de 50 membri cu drept dè vot. Altfel e reprezentativă. Și anume: dacă numărul sufletelor e mai mic de

- 33

200Ó adunarea se compune din 30 reprezentanți. Delà 2—4000 din 60, delà 4-6000 suflete din 90, delà 6000 în sus din 120 reprezentanți. Gn sistem analog Cu cel adoptat la comunele politice din Gngaria.

După „Statutul organic“ la sinodul parochial iau parte cu drept de vot activ și pasiv (adecă, a- leg și sunt eligibili în comitetele parochiale și în epitropie) toți parochienii majori, de sine stătători, nepătați, cari își împlinesc datoriile parochiale fart 6.)

Parochian e ori ce locuitor ortodox din paro chia respectivă, precum și orice străin, care se va stabili ulterior, dacă cere să fie primit între paro- chieni și dacă se legitimează în fața sinodului, că e ortodox și au trecut 6 săptămâni delà stabilirea lui în comună (art. 4.)

Inplinind cineva aceste condiții, sinodul e dator al primi și înscrie în lista membrilor cu drept- de vot ai parochiei.

îndatoririle față de sarcinile parochiale nu de pind de inducerea în listă.

Legile statului recunosc dreptul confesiunilor de-a impune contribuiri tuturor credincioșilor săi, pentru acoperirea cheltuelilor bisericești și școlare

Ba, art de lege 53 din 1868 obligă pe credincioșii dintr’o comună în care nu este parochie, să se alăture la parochia din comuna cea mai apropiată.

Dacă cineva trece delà o confesiune la alta, e dator să achite toate sarcinile scadente până la ziua când a ieșit din sânul confesiunii vechi. Iar dacă cineva ieșe din sânul unei confesiuni, fără însă a trece la o altă confesiune, e dator să con-

3

- 34 - .

tribue încă 5 ani la sarcinile confesiunii pe care à părăsit-o.

Judecarea faptului că cineva e „pătat“ s'au nu este lăsată Ia aprecierea sinodului parochial, dele care cel nemulțumit cu hotărârea, are drept de recurs la Consistor.

Sistemul reprezentativ îl aflăm Ia proxima corporație legislativă suprapusă parochiei, la sinodul protopopesc.

Art. 38 din Statutul Organic zice că Sinodul protopresbiteral este reprezentanta preotîmei și a comunelor parochiale din protopresbiterat, așa că preoțimea să fie reprezentată în o tertialitate, iar comunele parochiale în două tertialităt».

Afirmația, că sinodul protopopesc ar fi reprezentanta „comunelor bisericești«, nu e a se înțelege literal. Pentrucă conform art. 40. pentru alegerea membrilor mireni, protopresbiteratul se împarte în atâtea cercuri electorale, câți membri mireni sunt a se alege.

Mai corect și mai juridic ar fi deci să vorbim de o reprezentantă a poporului credincios din protopresbiterat.

Numărul membrilor sinodului protopopesc nu e fixat uniform, ci e în funcție de numărul sufletelor.

Și anume, într’un protopresbiterat cu mai puțin de 20,000 suflete, numărul membrilor sinodului este: 8 din cler și 16 mireni. Dacă numărul sufletelor e mai mare de 20.000, sinodul constă din 12 preoți și 24 mireni.

Sinoadele cari aleg pe protopresbiteri se compun dintr’un număr îndoit de membri.

Un alt coip reprezentativ e sinodul eparchial, care Conform § 87, „este reprezentanta eparchiei și

35

se compune din deputafii clerului și. ai poporului eparchial. Afară de episcopul, respective arhiepiscopul, el constă din 60 de membri, dintre cari 20 sunt preoți și 40 mireni".

Aici va să zică, numărul deputatilor e fixat la 60, fără considerare la numărul sufletelor.

In fine, supremul corp legislativ al întregei mitropolii, conform art. 145 și 146 din Statutul Organic este congresul national bisericesc, care se compune din 30 reprezentanți din cler și 60 mireni, astfej că fiecare din cele 3 diecese, câte au existat pe vremea alcătuirii Statutului Organic, trimite 10 deputati din clei și 20 mireni.

Numai când e vorba de alegerea de mitropolit, archidiecesa Ardealului mai alege 30 deputați asfel că în congresul electoral archidiecesa e reprezentată prin 60 deputati, iar celelalte două diecese prin 60 deputați împreună.

Alegerile de deputat, pentru toate corpurile legiuitoare, se fac cu vot obstesc, egal, direct, după comune. Votul secret e numai facultativ, adeca la cererea unui anumit număr de alegători. Altcum e obligatoare votarea nominală, pe listă. Aclamația e oprită.

Dacă ținem seama de faptul, că Statutul Organic s’a alcătuit în arul 1868, când votul obștesc era introdus în foarte puține state din Europa și în special la Românii de pretutindenea nu aflam pe atunci nici în viața de stat, nici în biserică, nici urmă de acest fel democratic de alegeri, putem fi mândri de vederile largi și avansate ale generației delà 1868.

Modalitatea de alegere o normează § 91 și 148 din Statutul Organic.

Sunt două proceduri de alegere, diferite pentru preoți și pentru mireni.

3*

- 36

Ziua tuturor alegerilor o fixează consistorul prin un circular numind și câte-un comisar de alegere, pentru fiecare circumscripție.

Pentru alegerile prebțesti procedura e următoarea:

In ziua fixată se întrunesc preoții de obicei la centrul protopresbiteral, sub preșidenția comisarului și imediat se începe votarea, care e nominală sau, la cererea 1/3, e secretă, cu ședule.

Ales e cel ce a întrunit majoritatea voturilor date.Alegerea deputaților mireni se face în fiecare

comună deosebit, în sinoadele parochiale. Sinoadele aceste electorale nu stau neapărat sub preșidenția preotului, ci însuși alegătorii își aleg prezident, un notar și doi bărbați de încredere.

De prezident poate fi ales și preotul, fără să aibă drept de vot.

Si aici, alegerea e nominală, iar la cererea alor 20 de alegători e secretă, prin ședule. A- clamația e oprită.

Procesul verbal, care conține și numărul voturilor date, se sigilează și se predă unui bărbat de încredere, pentru-că pe ziua statorită de consister, să-l prezin e com’isaruiui consistorial la locul desemnat spre acest scop.

Scrutinarea, sau mai bine zis: constatarea și sumarea rezultatelor de votare din singuraticele comune ale unei circumscripții, ie face în așa numi tul „coltgia de scrutlnlii*, compus sub presidiu! comisarului consistorial, din toți bărbații de încredere ai comunelor.

Cei doi candidați, cari au întrunit mai multe voturi, se proclamă de deputați aleși și li se liberează credențioralele iscălite de birou și de toți membrii co.egiului.

- 37 -

In privința arondării cercurilor electorale, congresul a alcătuit la 1895 un normativ, care cu unele a- bateri, a fost adoptat și din partea dieceselor.

După înființarea celor două eparchii noi, la Cluj și Oradea-Mare, atât vechile diecese, cât și cele noi, și-au arordat din nou cercurile pentru sinoadele lor eparchiale. Iar pentru congres a rămas deocamdată în vigoare vechia arondare, până când congresul va schimba intre altele și art. î48 și va fixa proporția deputaților ce cad pe fiecare din cele 5 eparchii azi existente. Atunci apoi se va face și o nouă arondare a circumscripțiilor.

Congresul-din 1891 a votat un «Regulament de procedură la alegerea deputaților pentru congresul naț. bisericesc.« Regulamentul acesta a fost primit cu unele schimbări și adaptări și din partea epar- chiilor drept normative pentru alegerea deputaților în sinoadele eparchiale.

Deosebirile între alegerile pentru sinod și între cele pentru congres, sunt următoarele:

1. Dacă un deputat congresual e ales în mai multe cercuri, consistorul metropolitan îl somează ca în 30 de zile să se declare pentru unul din ele. Dacă deputatul optează pentru unul, consistorul ordonează imediat alegere nouă pentru cercul vacant. Iar daca deputatul nu răspunde în termenul de 30 de zile, se face alegere nouă în toate circumscripțiile în cari a fost ales.

Deputatul sinodal are să se pronunțe și să opteze pentru unul din cercurile în cari a fost ales, numai în sinod și după verificare.

2. La alegerile pentru congres, colegiul electoral preoțesc e legat de lista alegătorilor, așa cum i s’a trimis delà consistor, pe când la cele pentru sinodul eparhial, colegiul are facultatea de' a întregi și corecta lista celor îndreptățiți la voț.

3S

3. Deputat la congres poate să fie oricare ale- gátőr al unei parochii, din întreaga mitropolie, pe când la sinod numai alegătorul din o parochie situată pe teritorul eparchiei.

4. Protestele în contra alegerilor congresuale sunt a sè înainta presidentului congresului, iar cele îndreptate împotriva unor alegeri pentru sinodul eparchial, se înaintează la consistor.

Art. 2

Sistemul electivDupă Statutul organic toate funcțiunile biseri

cești, începând delà cantor și clopotar, pânâ la cel mai înalt dignitar bisericesc, se îndeplinesc prin alegere.

Sistemul acesta de alegere se aplică și la alcătuirea diferitelor comitete, epitropii și consistoare.

Comitetul și epitropia, parochul, capelanul, diaconul, profesorii și învățătorii se aleg în sinodul parochial, cu votul obștesc al tuturor membrilor îndreptățiți- -

Sinodul parochial, în care se alege preotul, capelanul, diaconul, profesorii și învățătorii, trebue să fie présidât de protopop, care de înțelegere cu comitetul parochial, stabilește și lista candidatilor.

Alegerea protopopului se face în sinodul proto- popesc electoral, care spre scopul acesta se compune din un număr îndo't de membri.

Comitetul și epitropia protopopească se alege în sinodul ordinar.

Dăt fiind, că protopopul nu e numai șeful unui protopopiat, ci și un organ executiv ăl administrației centrale eparchiale, a consistorului, e lipsă ca el să întrunească nu numai încrederea alegătorilor săi, ci și a consistorului. £î astfel, a trebuit să i se asigure

39 —

în mod organic și acestui din urmă o înrâurire asupra actului de alegere.

Spre scopul acesta chiar la alcătuirea Statutului organic s’au propus diferite modalități.

Métropolite! ÿaguna, în art 75 al proiectului său a propus, ca; „Consistorul să candideze 3 indivizi harnici și bine meritați și numai dintre aceștia se poate alege unul. Consistorul numește apoi pe cel care a întrunit majoritatea voturilor“.

La discujia asupra acestui punct s’a făcut propunerea ca în sinodul protopopesc fiecare membru să voteze deodată pe trei candidați și consistorul să numească din acești trei pe unul. Aceasta era tocmai inversiunea modalității propuse de £aguna.

insă Ia votare s’a primit modalitatea a treia, că fără nici o candidare din partea cuiva, fiecare membru votează numai pentru unul. Consistorul numește apoi după plac pe unul dintre cei 3 cari au întrunit mai multe voturi.

In procedura aceasta nu ni se pare a fi nici o logică și este inferioară oricărei din cele două de mai sus.

Pentrucă modalitatea lui Șaguna asigură sino- du'ui un drept de alegere, restrâns numai prin faptul că sinodul avea să aleagă pe unul dintre cei trei candidați de către consister.

Modalitatea a dona nu e o alegere în înțelesul propriu, deoarece sinodul protopopesc candidează numai 3 inși, iar .consistorul e cel ce alege pe unul din cei trei candidați.

Avem deci o alegere din partea sinodului pro- topesc țărmurită de dreptul de cand dare al conzis- torului și a doua: o alegere din partea conzistorului, restrânsă prin dreptul de cand'dare al sinodului protopopesc.

— 40 -

Procedura adoptată de Statutul organic (art 53) e o îndoită alegere.

întâi, s nodúl protopopesc alege nu trei ci numai unul R doua, sons storul alege cu restricțiunea, că trebue sâ aleagă numai pe unul din cei trei, cari au întrunit mai multe voturi.

In practică lucrul acesta duce lă zădărnicirea aproape totală a înrâurire! sinodului protopopesc.

E destul d. e. ca al treilea candidat, dacă sunt numai trei, să întrunească un singur vof, ca să poată fi ales și întărit de conzistor.

Mai bună ne pare modalitatea propusă de laguna. E adevărat, că dreptul de alegere e restrâns prin dreptul de candidare al conzistorului.

Insă dintre acești trei candidați sinodul alege efectiv pe unul și dacă nu sunt defecte formale, conzistorul trebue să I numească. Aceasta e apoi adevărată numire sau întărire.

Pe când după modalitatea în vigoare, ceeace face conzistorul nu e numire, deoarece în conzistor se face o a doua alegere, cu ședule.

Regulamentul pentru procedura la alegerea de protopresbiter admite recurs de nulitate, pe motive de formă la conzistorul eparchial și de aici la conzistorul metropolitan.

Recursurile aceste însă nu ating fondul che- stiunei, adecă alegerea însăși, ci numai defectele de formă ivite atât Ia alegerea delà sinodul protopopesc cât și la cea delà conzistor.

Alegerea episcopilor se face în sinodul eparchial, care în compoziția lui nu se deosebește de sinodul ordinar numai prin faptul că președintele sinodului electoral trebue să fie mitropolitul sau un delegat al lui,

f.

— 41

. Sinodul ordinar, în caz de va'anță sau împiedecare, este présidât de locțiitorul episcopului. Ba sa întâmplat, că fiind archidiecesa vacantă și fiind și vicarul bolnav, sinodul a fost présidât de un protopop.

Cel ales e supus examenului canonic din partea sinodului episcopesc și dupăce - s’a obținut și prea înalta întărire din partea regelui, e introdus în scaun din partea mitropolitului sau a mandatarului său.

Alegerea Metropolitului, care e totodată și ar- chiepiscop al archidiecesei Transilvaniei, este normată în art. 155 -157 din St. Organic.

E interesantă discuția ce a avut loc Ia alcătuirea Statutului organic, pe chest a alegerii episcopi lor și a mitropolitului.

Sau propus diferite modalități :

1. Deputatul loan Pușcariu a propus, ca atât mitropolitul cât și episcopii sâ se aleagă în reședința eparchiei văduvite prin congresul comun al mitropoliei.

2. Dep. Hania a propus, ca în congresul electoral pentru alegerea metropolitului, arch’diecesa sä fie reprezentată prin două terțialități, iar cele două diecese împreună, prin o terțialitate.

3. Bran de Lemeni propune, ca fiecare epar- chie să și aleagă episcopii independent, iar metropo iitul să fie ales dintre aceștia, prin congres

Propunerea lui Pușcariu ar fi însemnat cas- sarea dreptului autonomie al eparchîilor, de ași alege episcopul.

Propunerea lui Bran de Lemeni însemna a impune archidiecesei de archiepiscop și mitropolit pe unul din cei doi episcopi.

- 42 -

Nu era motivată nici preponderența de 2/3 a archidiecesei față de eparchii.

După părerea noastră, modalitatea acceptată de congres, e cea mai fericită și reduce, după posibilitate, putința, ca eparchiiie să octroieze archidiecesei un episcop de care ele vor să se scăpe.

De oarece congresul electoral se compune'pe jumătate din deputății archidiecesei și pe jumătate din a celorlalte două eparchii. Astfel se împedică, drpă putință și ca archidiecesa să-și impună în mod absolut voința la alegerea archiepiscopului, care e totodată și metropolit, și se pune stăvilar și epar- chiilor de a pune în spatele archidiecesei un archie- piscop peste voința ei.

Prin faptul, că mitropolitul nu trebue ales numai decât dintre episcopi, se dă prilejul de înoire a scaunului metropolitan și cu puteri mai tinere.

Pentru viitor însă, situația se schimbă prin faptul înființării celor două episcopii: la Oradea Mare și Cluj.

Congresul național bisericesc, care va avea să modifice Statutul organic, în urma situației schimbate, va avea să chibzuească și asupra acestei chestiuni de mare importanță.

Deastădată le va sta la îndemână esperiența de peste 50 de ani de viață constituțională.

Comitetele și conzistoarele, ca organe executive a corporațiilor legiuitoare, se aleg în aceste corporații și anume, ca regulă generală pe timp de trei ani, cât ține un ciclu, să i zicem „parlamentar“, al sinodului și al congresului.

In proectul votat de congresul din 1868 era contemplat ca toți asesorii, din câteși trele senatele, să fie aleși pe viață.

Guvernul a cerut însă modificarea, ca cei din

43

senatul școlar și epitropesc să fie aleși numai pe trei ani.

Congresul a remonstrat împotriva acestei schimbări, însă fără rezultat.

Cu toate aceste, congresele ținute până în 1909. au urmat practica, că numai locurile devenite vacante prin moarte sau renunțare le-au reîntregit prin alegere.

La 1909 însă, s’a abandonat acest uz ilegal și s’a adus conclusul 52—909 Congr. care zice că, „toți asesoiii din senatele școlare și epitropești să fie aleși de nou, abandonându-se practica de până aci“

Cap. IV.Participarea mirenilor la viața constitutionals

a bisericei.Chestia participării active a laicilor și îndeosebi

estenziunea acestei participări, este una dintre cele mai controversate chestiuni de drept bisericesc.

Cea mai intransigentă în punctul acesta este biserica catolică, care nu recunoaște principial nici un drept pentru mireni, Cu toate aceste, unii scriitori de drept bisericesc, cum e Walter și G. Philipps, admit un oarecare roi și mirenilor, la tot cazul foarte redus și numai din motive oportuniste, de-o mai bună chiverniseală a averilor bisericești.

Dar în butul opoziției principiale a biser cii catolice față de mireni, avem în Ardeal o pildă grăitoare despre participarea activă a laicilor, chiar în sânul bisericii romano-catolice.

Cazul acesta e în același timp și o dovadă, că în fața evoluției istorice și a forței împrejurărilor, e neputincioasă chiar și biserica atât de intransigentă a Apusului.

- 44 -

In veacul ai 16-lea, pe urma lățirii învățăturilor lui Luther, Calvin și a confesiunei Unitare, biserica catolică a ajuns într’o stare extrem de critică, pierzându-și aproape întreg clerul.

Cei cari au susținut catolicismul în Ardeal în aceste timpuri giele, au fost mirenii catolici, cari s’au organizat după modelul constituției Ardelene de atunci al celor 3 națiuni și 4 confesiuni, în corporație comfesională politică, numită «Statul rom. catolic». Membrii iui au fost toti inaltii dignitari ai tării și ai județelor, precnm și regaliștii și deputății catolici ai orașelor.

Dupăce Ardealul a ajuns sub dominafiunea Habsburgilor și au venit vremuri mai bune pentru catolicism, mirenii și-au știut susținea și față de episcopi drepturile câștigate în ce privește chiverni- sirea averilor bisericești. Pe aceste drepturi s’a des- voltat apoi acea constituție dualistă care recunoaște egala îndreptățire a mirenilor catolici din Ardeal.

Această constituție merge cu paritatea așa de departe, încât și sinodul administrativ eparchial (adunarea statului catolic) e présidât de episcop și de un președinte laic, ales pe viată din partea adunării.

Membri ai adunării, sunt pe lângă dignitarii din cler și delegații mireni din fie care protopopiat, în proporția de 2:1.

Tot proporția de 2:1 intre mireni și cler se observă și la consiliul executiv ales de adunarea eparchială. Si aici presidează episcopul, iar în absenta lui, prezidentul laic.

Astăzi, în biserica orientală, dreptul participării mirenilor nu-1 mai contestă în principiu nici chiar scriitorii de drept bisericesc — să nu le zicem reacționari — dar pronunțat conservatori, cum e Mi- lasch, episcopul din Zara.

45

In art. 53. al dreptului său bisericesc, tratează pe larg și cu multă competentă, chestia raportului dintre mireni și cler.

Dupăce constată, că participarea mirenilor in cele două ramuri ale potestatiei ierarchice, în „&O- testas maglster/i" și potestas ordinis" e exlusă, zice (la pag. 221, ediția germană) :

,,Totdeauna însă biserica a adms cea mai intensă participare a laicilor în acele afaceri, cari se referă la ramul al treilea al potestății bisericești, anume: la „potestas jurisdiztionis“, care se referă la viața externă a bisericei. Această participare se manifestă atât în adunările bisericești cât și la alegerea titularilor gradelor mai înalte și Ia administrarea averii bisericești".

Dl profesor de drept bisericesc delà facultatea de teologie din Cernăuți, Dr. Valerian Sesan, în studiul său intitulat „Prcect de unificare al organizației bisericei autocefale ort. din România întregită (Cer niuți, 1920) zice la pag. 3.

„Înainte de toate trebue să accentuăm, că ființa bisericei ortodoxe, ca organism social, deși poartă caracter episcopal, întrucât episcopatul este reprezentantul bisericii, totuși elementele constitutive ale bisericii sunt nu numai clerul (în toate gradele sale) ci și mirenii. Putem constata, că conlucrarea mirenilor cu ierarchia la rezolvirea unor anumite chestiuni bisericești, se trage, ca un fir roșu prin întrega organizație a bisericii ortodoxe, din primele timpuri ale existenței sale și până în zilele noastre“.

Cu toate aceste, referindu-se și la Milasch, afirmă că „o laicizare a organizației bisericești în spiritul acestui Statut (adecă a celui Șagunian) în alte provincii bisericești ale țării noastre este cu totul fără rost, ba chiar impracticabilă, mai ales când ne dăm seama, că o prea mare laicizare a întregii organiza-

-46

ții bisericești, cum se practizează în mitropolia Transilvaniei contrazice caracterului episcopal al bisericei ortodoxe, iar ntcesU ți const rigente de a călca canoanele existente nu vedem astăzi din nici o parte*

Din aceste două citate și mai ales din cel din urmă se poate fixa punctul de controversă, între noi Transilvănenii și cei din Bucovina.

Nu participarea mirenilor în sine, ci estensiunea și caracterul acestei participări este punctul în care nu ne unim nici cu Bucovina, cu atât mai puțin cu cei din vechiul regat.

Profesorii de drept bisericesc din vechiul regat, cum e dl Pocitan, în »Compendiul său de drept bisericesc“ (București 1898) e și mai sumar și esclusi- vist In ceeace privește drepturile mirenilor.

La pag. 122 vorbind despre laici, zice de pildă ■ „Creștinul are dreptul de a lua parte la serviciile divine... de a I a uneori parte la alegerea păstorilor bisericești, a sfinți actele cele mai importante din viață, de a muri cu nădejdea vieții eterne și de a fi înmormântat după ritualul bisercei ortodoxe“, Rtât.

Dl profesor Sesan în conglăsuire mai ales cu vederile Iui Milasch, nu admite:

1. Un vot deliberativ nici adunărilor eparchiale și cu atât mai puțin conzistoarelor. Mai ales pentru aceste din urmă, recomandă, drept model pentru întreaga biserică, organizația lor din Bucovina, unde consistearele sunt numai niște corporații sfătuitoare ale chiriarchulul.

2. Nu admite nici influența decisivă a corporator legiuitoare asupra alegerii episcopilor. Dreptul decisiv trebue săi aibă sinodul episcopesc.

Hm merge prea departe ca să ne pierdem întro discuție pe baza canoanelor asupra acestor chestiuni.

In loc de aceasta, ne vom mărgini a pune față în față cu teoriile de mai sus părerile reprezentanți-

- 47 -

tor celor mai autorizați ai cleruiui din Ardeal începând cu ÿaguna și până la mitropolitul Nicolae.

înainte de toate trebue să subliniem constatările ce le face dl dr. 1. Lupaș în „Istoria Bisericească a Românilor Ardeleni“, că Șaguna a fost incă prin 1848 aderent al participării mirenilor în corporațiile bisericești. La 1848, când a cerut voie ministerului Ötvös ca să țină un sinod, anunțase că la acesta vor fi invitați 44 preoți și de două ori atâția mireni.

E gratuită deci afirmația lui 1. Maiorescu, că Șaguna ar fi fost în contra constituției sinodale zicând, că e o invenție protestantă.

Nu e adevărată mai departe nici părerea lui Ba rițiu, că „episcopul Andrei fusese de această idee (adecă de cea susținută de Maiorescu), până către anul 1860“. (Vezi nota iui dr. Lupaș op. cit. pag. 182).

Dar să-l lăsăm să vorbească pe Șaguna însuși, așa cum s’a eternizat el, în diferitele lui opuri și vorbiri ocazionale:

In „Compendiul de dreptul canonic" tipărit la 1 ianuarie 1868, la care, după cum însuși o spune în precuvântare „de mai mulți ani am lucrat“ zice la pag. 91 :

...„Privind la icoana externă a bisericei, ea astăzi înfățișază o vie negligată și o fântână astupată, caie nu dă roadă multă față cu bunătatea viei și nu dă apă destulă față cu izvorul său bogat“.

„Cauza acestui rău este cbsolutizmul transplan tat de pe terenul civil pe cel bisericesc, care împiedică, ca o inimă împietrită, vitalitatea elementelor organismului bisericei și le despoaie de orice activi, täte. Christos s’a pronunțat tocmai în contra oricărui absolutism“...

In introducerea „Enchiredionului“, sau Carte rna nuală de canoane" după ce laudă clasicitatea canoa-

neior și trebuința de a né ține credincioși de ele in deosebi de normele clasice primitive creștine, care le aflăm în ele, proclamă opt principii ale Canoanelor bisericei noastre:

Dintre aceste cel dintâi spune:1. Organizmul bisericei noastre recunoaște de

factori activi numai clerul și poporul credinccios .egal îndreptățit în toate afacerile bisericești și nu iartă pe nime în sânul său nici o castă privilegiată sau escepțională, prin urmare nici dreptul de patronat; I. Corint. Cap. XII v. 14—27; Mateiu V. v. 7. — Matern VI v.12. — Luca XXI. v. 1. -Can. 2. I—II,

In anul 1870 a deschis Șaguna întâiul congres nat. bis ordinar. In frumoasa lui vorbire de deschidere, după ce constată că noul „Statut organic“ a fost tradus și în faptă și că pe întreaga linie sau constituit și funcționaeză normal toate corporațiile biser cești zice :

„Eu cutez să afirm, că astăzi nu cunosc în biserica noastră'ecumenică, ca vre-o parte a iei ar fi organisată și regulată cu observare strictă a instituți- unilor biblice și a canoanelor, precum e Mitropolia noastră... căci eu nu cunosc în biserica noastră ecumenică, ca vre o parte a ei pre baza organizației iei bisericești ar putea zice clerului și poporului precum mitropolia noastră poate să zică in urma Statului organic: nu mii sunteți străini și nemernici ci concetățeni cu sfinții și deaproape ai lui D-zeu“.

In cursul unui jumătate de veac s’au perân- dat în scaunul mitropolitan 5 mitropoliți și în eparchii mai mulți episcopi. Nu știm un singur caz, ca unui din ei să fi avut vreodată cel mai mic scrupul în privința necanonicitâții organizației mitropoliei arde lene.

La Congresul preoțesc din Sibiu din 1919 s’au rostit din partea reprezentanților clerului ardelean

- 49

cu/inte atât de călduroase întru apărarea can oni cită iii »Statutului organic«, consfințite și prin votul zdrobitoarei majorități a preoțimei, care s’a pronunțat „zn principiu pentru menținerea Statutului organic cu parțiclpnrea mirenilor“, încât noi mirenii nu putem decât săle iscălim plini de admirație față de clerul nostru.

Vom releva mai ales două cuvântări importante, ce s’au ținut în congresul preoțesc din Sibiu. Importante, nu numai prin conținutul lor ci și prin situația înaltă a celor ce Ie au rostit.

Una a- fost rostită de vrednicul urmaș de azi a lui Șaguna, mitropolitul Nicolae, iar cea de a doua, de apologetul și biograful lui Șaguna, profesorul de istorie Dr. Ioan Lupaș.

Mitropolitul Nicolae, la 1919 încă numai profesor de teologie, după-ce prin citații din introducerea „Enchiridionului“ arată respectul cel mare ce i'a avut Șaguna față de canoane, ca un adânc cunoscător al lor, zice:

„Statutul organic nu e anticanonic și cei ce au „afirmat contrarul n’au putut produce nici un singur „argument serios, prin care să-și dovedească acuza. „La temelia bisericei noastre se găsesc principiile de „organizare ale adevăratei biserici a lui Christos, d^r „ea e adaptată împrejurărilor istorice și aceasta ine- „vitabilă și necesară adaptare nu conține nimic im- „potriva canoanelor . .. Canoanele sunt formulate pe „baza unor largi principii de organizare și biserica „noastră întră perfect in prevederile acestora .. .

„Noi nu vrem o biserica numai a preoților ci „vrem o biserică a poporului... Biserica ortodoxă „e biserică ierarhică. Principiul acesta e respectat și „în Statutul Organic pe lângă toate drepturile acor- „date mirenilor. In chestiuni dogmatice, sacramentale, „mirenii n’au amestec .. .

4*

- 50 -

«Nici unul din drepturile ierarhiei nu e desființat prin Stat. Org. și numai cei ce au tendințe spre ■absolutism ierarhic, se simțesc îngrădiți prin «rânduielile lui“.

Parecă am auzi pe Șaguna 1 E școala și tradiția marelui arch'ereü, care trăește în sufletele întregului cler din Ardeal și azi după o jumătate

- 51

Noi credem, că miezul întregel chestiuni zace în cuvintele din urmă ale citatului de mai sus.

Pentrucă chiar si admitem, că unele dispoziții din Statutul Organic ar fi nu „an'icanonice" ci numai „acanon’ce“, cum e sistemul reprezentativ, care nu a existat pe vremea sinoadelor ecumenice, ba să admitem cazul cel mai rău, că alte așezăminte și dispoziții din Statutul Organic ar fi potrivnice „literei“, nu însă și „spiritului“ unora din sf. canoane ; rămâne însă totdeauna argumentul suprem al utilității publice al acestor așezăminte.

„Salus ecles:ae suprema lex".

Dl profesor Șesan nu vede „necesitai stringente de a tncâlca canoanele existente". Dacă ar vedea, ar admite o încălcare.

Noi însă le vedem și le dovedim, cu experiența de o jumitate de veac din biserica ardeleană.

Dacă această biserică persecutată, umilită și săracă, această „cenușotcâ* a Ardealului, s’a ridicat delà 1868 încoace, ca prin minune, la starea în •care o vedem az!, e a se mulțumi în cea mai mare parte sprijinului efectiv și deslnteresat ce l'au dat mirenii, cari, vorba lui Saguna, după alcătuirea Statului organic, nu s’au mai simțit nemem’ ;i ș’ streini, ci credincioși egal îndreptățiți.

Acuza de laicizare a bisericei, chiar de r fi fapt, nu provine, după cum observa foarte corei ii mitropolitul Nicolae, din organizarea ei, ci din ă/ie

■cauze. _Laicizarea, după părerea m'tropólitíbn, însedn-

nă un mod de a vedea, care nu se inspiră din principiile religioase morale a-le bisericei. Această laicizare poate atinge Ia fel pe preoți ca șl pe mireni.

Cine a luat însă parte la corporațiile bisericei« din Ardeal știe, că decâteori a fost vorbă de o măsură îndreptată într’u ridicarea nivoului moral șl religios, fie al clerului fie al poporului, mirenii au stat totdeauna alături de ierarchie, dându*i tot sprijinul.

Acest certificat nu l’au cerut mirenii delà nime. Dar îl pot avea orișicând și delà oricare episcop al bisericei ardelene.

Nu mirenii sunt deci cauza așa zisei laiczăsi a- bisericii.

Din potrivă, putem susține, că prin însuși fap tul participării poporului și a intelectualilor mireni la viața bisericească, s’a realizat o spiritualizare, o sfințire a mirenilor.

Nu cred să mai existe nicăiri un interes atât de viu și de intensiv fsfă de afacerile bisericești, ca» în Ardeal.

Suntem convinși, că toți acei vrednici profesori, de drept bisericesc, cari azi reprezintă părerea că nu exista necesitate constrângătoare de a încilca canoanele, și-ar schimba ideile, după o scurtă anchetă cu protopopii și archireii ortodocși dsn Ardeal.

Ar avea atunci o icoană clară despre ce a însemnat și înseamnă participarea și interesul viu al mirenilor în viața bisericei, nu numai sub raportul material al unei mai bune chivernisiri a averilor bisericești ce urma controlului public al credincioșilor, ci chiar și sub raportul religios-moral și tducativ

Cooperația preoțimii cu poporul și cu reprezentanții săi mireni în corporațiile legiuitoare și administrative a creiat intre aceștia legături de pretinie întemeiate pe stimă și recunoașterea reciprocă » bunelor intențiuni și a nizuinții de a contribui la î- naintarea bisericii.

- 53 -

Deaceea în b serica ortodoxă din Ardeal, clerul înalt ca și preoțimea de rând, este împrejmuită de mireni cu stimă și iubire creștinească.

Preoțimea vede în intelectualii mireni pe sprijinitorii cei mai fervenți ai autonomiei bisericii, iar mirenii sunt mândri de preoții lor, cari, dupăcum ne arată și cong-esul preoțesc din 1919, sunt apărătorii convinși ai drepturilor mirenilor din biserica vie a lui Christos

Cap V.

Drepturile ierarchici

Drepturile ierarchiei, așa cum le vedem garantate în „Statutul organic“ sunt de mai multe feluri.

înainte de toate trebue să amintim drepturile așa numite onorifice, s'au de întietate în biserică.

Pe întreaga linie a corporațiilor legiuitoare și executive găsim membrii clerului, ca presidenți naturali.

In biserica noastră nu întâlnim dualismul în presidiu, ca bunăoară ia catolicii din Ardeal, nici u- zul din Basarabia, în înțelesul căruia adunarea epar- chială își alege preșidentul cu excluderea episcopului.

Aflăm o singură excepție la comitetul parochial, unde desigur, numai din n otive de mai bună chi- vernișire a averilor, se admite, ca să poată fi ales de president, și altul decât preotul.

Dispoziția asta însă n’a prea trecut în practică și comitetele parochiale, cu puține excepții, n’au făcut uz de aceastt latitudine, ci au ales tot pe preotul și de president al comitetului.

• ~ 54 —

Mult mai însemnate sunt drepturile ce izvoresc din situația escepțională a clerului și îndeosebi a e- piscopilor, ca urmași direcți ai apostolilor împuterniciți prin Sf. hirotonie de aservi la altarul DIui, dea administra Sf. Taine etc.

. Drepturile aceste nu formează obiect de dispoziții în Statutul organic, pentrucă ele sunt de naturi di4nă.

Sunt iarăși alte drepturi de natură dogmatică și pur spirituală pe cari, dacă Ie amintește Statutul? organic, o face, ca expressis verbis să le scoată din sfera de competență a corporațiilor legiuitoare și administrative și să le rezerve excluziv episcopului și sinodului episcopesc.

Astfel articolul 141, ca ultimul din Cap. IV. în care se vorbește despre sinodul și conzistorul epar- chial, enunță in deplină conformitate cu canoanele:

„Cauzele dogmatice și pur spirituale, se decid finalmente prin episcopul, respective archleplscopul diecezan.“

Ce însemnează aceste cuvinte că »se decid finalmente“ prin episcop?

E recunoașterea cea mai loială și mai hotărâtă a puterii episcopale în chestiunile dogmatice și pur spirituale.

In practică vom afla însă foarte rar o chestiune dogmatică sau spirituală, care să nu aibă și o lăture administrativă.

Această parte a ei cade în competența con- zistorului, ca senat bisericesc, pe când laturea strâns dogmatică o va decide episcopul în virtutea nu a- art. 141 al Statutului Organic, ci a puterii lui ierarchice pe care acest articol o constată numai și o recunoaște.

55

Și mai clar e delimitată și recunoscută putere» ierarchiei in art. 171—174 din Statutul Organic care tratează despre „Sinodul episcopesc.“

Sinodul episcopesc conform definiției art. 171 este „acea adunare de episcopi sub prcsidenția mitropolitului, unde se tratează obiectele bisericești spirituale, dogmatice șl simbolice-“

in art. 172 și 173, in conformitate cu canoanele, se orânduiește, ca sinodul să se întrunească odată pe an și că mitropolitul e dator al conchema;

(Can 6 al Sin. ec. Vil) mai departe, că episcopii sunt datori a lua parte la adunare (Can. 8 al Sin. VI. Ec. și al Sin. 84 local din Cartagena) deoarece pentru validitatea concluzelor se cere să fie de fată mitropolitul (Can. 17 al Sin. local din ftntioch'a.)

In fine, în art. 174, tot în conglăsuire cu canoanele, se cuprind agendele Sinodului episcopesc. Care e sfera de activitate a acestor sinoade ne-O‘ spun diferitele canoane:

Can. 37 Ap zice : „să cerceteze dogmele rell~ giunii, să se decidă controversele. incidente bisericești.“

Can. 5. al Sin. I ec: „să revizuească hotărârile episcopilor prin cari au oprit din pedeapsă pe cineva delà împărtășire.

Can. 6 al Sinod. VII ec. : „S nodul făcându-se pentru lucruri canonice și evanghelice, se cuvine episcopilor adunați să fie cu mare băgare de seamă“ etc.

Statutul Organic lasă în căderea sinodului episcopesc:

1. a supune examenului canonic pe cel ales de episcop.

2. a trata orice întrebare dogmatică, sacramentală și rituală și a o deslegea în înțelesul canoanelor.

- 56

3. fl (ine consultări și a aduce hotărîri asupra religiozității și morala clerului și a poporului credincios din metropolie.

4. fl se consulta asupra institutelor de teologie și pedagogie spre înaintarea scopurilor și a științelor predate în ele.

5. fl se conzulta asupra cvalificațiunei ce se cere delà ceice se pregătesc spre treapta preoțească și despre aceasta a refera și congresului național bisericesc, ca cele de lipsă în Inia aceasta să se facă cu aprobarea armonică a ierarchiei și a popo rului credincios.

6. fl priveghea pentru autonomia bisericei și a o apăra în contra oricăror încercări, ce vor amenința pacea și sfințenia bisericei.

O recunoaștere a drepturilor și prerogativelor ■episcopilor se cuprinde și în art. 116 și 162 din .Statutul Organic în înțelesul cărora, asesorii din se natul strict bisericesc, atât ai consistorului eparhial, cât și mitropolitan, trebue să fie întăriți de episcop resp. archiepiscop.

lvindu-se în anul I878, în jurul acestei chestii o diferență între metropolit și congres, acesta aduce ■o hotărîre întregitoare la acești articoli, în care zice :

»Lăsând nealterat dreptul episcopului diecezan ■de a întări sau a nu întări pe asesorii aleși ai senatului strict bisericesc, congresul enunță în general :

»c