Kir Ianulea

“Zice că odată, acu vreo o sută şi nu ştiu cîţi ani, a dat poruncă Dardarot, împăratul iadului, să s-adune dinainte-i diavolii, de la mare pîn’la mic; ”.

Autorul ne introduce în cadrul aceastei opere prin descrierea cadrului, a timpului şi a personajelor care participă la acţiunea nuvelei. Împreună cu alte nuvele şi aceasta face parte din seria nuvelelor cu caracter fantastic deşi în cuprinsul operei observăm că de fapt se impletesc fantasticul cu realul, respectiv greutăţile vieţii de familie cu misiunea care trebuia dusă la bun sfârşit. În ochii lui Dardarot cea care era vinovată de toate necazurile vieţii de familie era femeia, si de aceea el s-a hotărît să-l trimită pe Aghiuţă, unul dintre draci. Aghiuţă urma să primească o sumă mare de bani apoi să se transforme într-un muritor, să se căsatorească şi să traiscă cu nevasta lui zece ani. După acest timp, Aghiuţă trebuia să se prefacă că ar fi murit şi să se întoarcă că să istorisească prin ceea ce trecuse ca om însurat. Sarcina nu era uşoară pentru că în tot acest timp, zece ani, Aghiuţă trebuia să fie „supus la toate necazurile, slăbiciuniile şi ticăloşiile oamenilor... la neştiinţă, la sărăcie, robie, prostie şi la mânie chiar, rămânînd” să se apere de toate relele cum va şti el.

Aghiuţă şi-a luat sarcina în serios şi s-a prefăcut în chip de om, tocmai în puterea vârstei şi s-a dus la Bucureşti pentru că acolo mai fusese el mai demult. A tras la hanul lui Manuc şi acolo şi-a angajat un samsar căruia i-a dat sarcina să-i cumpere toate cele necesare pentru a părea un om cu vază. Nu era foarte greu pentru că avea banii necesari şi lucrul acesta s-a făcut foarte uşor. Apoi şi-a găsit persoana potrivită pe kera Marghioala căreia i-a povestit o istorie ticluită a identităţii sale. Povestea lui a fost uşor crezută de kera Marghioala, căreia kir Ianulea i-a poruncit cu străşnicie să păstreze taina. „Zis şi făcut”, până seara şi apoi în următorele două zile toţi ai casei, mahalaua întreagă, tot târgul... toată lumea a ştiut istoria lui kir Ianulea bineînţeles fiecare adăugând la povestea iniţială mai bine chiar decât kir Ianulea.

Încetul cu încetul şi-a făcut cunoştinţe, cărora le era foarte plăcut pentru că avea un caracter frumos „fiindcă era un om deştept şi blând, cu multă ştiinţă despre ale lumii, cu purtări alese şi, mai vârtos, cu dare de mână: levent şi galantom, pătruns de filotimie şi hristoitie-într-un cuvânt, adevărat om de omenie”.

Mulţi ar fi dorit să-l aibă de ginere dar lui îi plăcea de Acriviţa, fata cea mare a lui Hagi Cănuţă, care ajunsese acum fără bani şi cu multe grijuri pe cap. Nu după multă vreme dorinţa lui kir Ianulea s-a împlinit şi era de acum soţul Acriviţei. După nuntă din blândă şi supusă ce era s-a schimbat într-o leoaică făcând pe stăpâna casei. Toţi trebuiau să îi fie supuşi, bineînţeles şi kir Ianulea pe care l-a încercat în toate felurile. La început făcea pe mofturoasa, pe supărata iar mai apoi a început să fie risipitoare, geloasă fără să aibă motive. Toate acestea le făcea cu un scop bine întemeiat-pentru ca kir Ianulea să-i fie supus şi să facă din el ceea ce dorea dânsa. Cel mai reprezentativ moment din conflictele

vieţii de familie a fost atunci când la o petrecere în familie, Acriviţa a relatat viaţa destrăbalată a unei prietene măritate, care urma să îi „spargă casa”. Nemaiputând suporta această poveste imaginară kir Ianulea i-a luat apărarea prietenei care nu era de faţă. Binenţeles că s-a iscat un scandal de care a aflat toată mahalaua. Lui kir Ianulea i-a trecut repede supărarea însă Acriviţa a început să privească cu alţi ochi, viaţa de familie, ca o afacere. Linguşindu-l pe kir Ianulea îl prostea văzând cu ochii. A luat lucruriile cele mai de preţ din casă, le-a dus la tatăl ei, şi a început să vândă din lucruriile de preţ din casă. Orbit de dragostea falsă pe care i-o arăta soţia sa, Ianulea s-a lăsat manipulat de aceasta, acceptând să dea din averea sa, fraţiilor şi suroriilor Acriviţei. Pentru că nu erau experimentaţi în afaceri, cei doi fraţi ai Acriviţei, au rămas repede fără bani. Dar şi averea lui kir Ianulea se terminase, aşa că nu a avut încotro decât să o ia la goană de acasă, pentru că negustorii de la care împrumutase nişte bani, îl căutau cu disperare pentru a-şi recupera banii.

Şi de data acesta norocul i-a surăs. A întălnit un om care l-a ascuns pentru câteva momente şi astfel a scăpat de urma negustoriilor. Negoiţă, cel care făcuse atât de mult bine lui Ianulea a fost răsplătit pentru fapta sa. După ce i-a spus povestea vieţii sale, Ianulea s-a gândit să-l pricopsească pe Negoiţă. Au făcut un plan care le-a mers de minune. Kir Ianulea fiind drac, chinuia femei, neveste sau fete pe care Negoiţă urma să le descînte. Serviciul său era bine răsplătit de către bărbatul femeii sau de părinţii fetei. Negoiţă s-a îmbogăţit şi trăia în huzur.

Într-o zi fiind chemat să descînte o tânără, Negoiţă a fost uimit cînd duhul lui kir Ianulea i-a şoptit râzînd că nu-i mai este dator cu nici un serviciu, pentru că îl pricopsise îndeajuns pe Negoiţă. Totodată l-a rugat să nu se mai ţină de coada sa pentru ca s-ar putea să îi pară rău.

Negoiţâ n-a putut însă să se ţină de cuvânt, pentru că a fost chemat la un caz pe care nu-l putea refuza. Fata măriei sale Vodă era chinuită de un duh rău, şi numai Negoiţă era cel care o putea face bine. Vrând-nevrând Negoiţă a fost adus la palat şi pus în faţa faptului împlinit. Duhul însă nu voia să asculte de Negoiţă, şi după mai multe încercări, Negoiţă a fost umilit. Atunci nemaiştiind ce să facă Negoiţă i-a sugerat lui Vodă să o aducă pe Acriviţa Ianuloaia. Atunci fata lui Vodă auzind acestea s-a liniştit.

Viaţa lui Negoiţă a continuat. Cunoscând viaţa lui kir Ianulea cât şi „simpatia” pe care o avea faţă de Acriviţa, Negoiţă a căutat-o pe Acriviţa şi a găsit-o la casa tatălui ei trâind ca o văduvă jalnică. Fiind uimit de sărăcia în care trăia i-a dăruit o sută de galbeni, viişoara de la Cuţitul de Argint şi pe deasupra darul doftoritului.

Nuvela se încheie cu mulţumirea lui Manoli adresată lui Negoiţă. Mai aflăm şi despre Ianuloaia care preluase meşteşugul lui Negoiţă. Cât despre Aghiuţă ajuns la soborul demonilor, înaintea lui Dardarot, singura lui dorinţă pentru că-şi îndeplinise cu bine misiunea a fost să nu-i mai vadă pe Acriviţa şi pe Negoiţă în iad, pentru că viaţa cu ei pe pământ nu-i fusese deloc uşoară.