14 &LiterarArtisticArtistic ArtisticArtistic Artistic

Comentând discursul preşedintelui Bă-sescu şi con¡inutul raportului despre învă¡ământul românesc, Mihai Maci

enun¡ă principiul vital al oricărei prezum-tive transformări a şcolii: „Marea reformă a învă¡ământului ar fi aceea de a convinge ele-vii şi părin¡ii că şcoala merită făcută pentru cunoaşterea spre care deschide şi nu pentru diploma pe care-o oferă”. Într-adevăr. Princi-piul valorii intrinseci a cunoaşterii ar fi te-melia cea mai solidă a unei regândiri benefi-ce a scopului învă¡ământului autohton. Por-nind exact din acest punct, să presupunem că un decan sau un profesor oarecare citeş-te articolul domnului Maci şi agreează me-sajul său. Mai mult încă, nu numai că-l ac-ceptă, ci îşi propune chiar să-l transpună în practică. Ce ar putea face pentru a schimba cu adevărat ceva în sălile de clasă de la noi? Un răspuns interesant ne-a oferit un film proaspăt produs în SUA, ¡ară în care dezba-terile despre esen¡a educa¡iei au un cu to-tul alt profil decât cel al discursurilor mo-notone cu care suntem obişnui¡i.

Intitulat Freedom Writers (probabil în răspăr cu titlul unui joc de mare succes, Freedom Fighters, produs în 2003), filmul pune în discu¡ie tocmai subiectul fierbin-te al dezbaterii amorsate de Mihai Maci. O profesoară idealistă, convinsă că proiectul integrării diferitelor grupuri etnice încă de pe băncile colegiului ar putea avea efec-

te constructive, se izbeşte de zidul iner¡iei unui sistem şcolar în care profesorii îşi în-casează salariile fără prea multe bătăi de cap. Crescu¡i în acele suburbii ale Los An-gelesului dominate de droguri, violen¡ă juvenilă şi un spirit de gaşcă cu poten¡ial exploziv, elevii profesoarei Grunwell (in-terpretată cu vervă de Hilary Swank) nu-şi doresc decât un sigur lucru: să fie lăsa¡i în pace. Asemenea elevilor noştri de azi, în min¡ile lor nu există loc pentru Homer, Platon, Shakespeare şi cine mai ştie care al¡i clasici demni de admira¡ie. Căci acest ultim cuvânt folosit de noi, „admira¡ie”, are pentru ei cu totul alte conota¡ii, izvo-râte din modul în care cineva reuşeşte – devenind fie un star muzical, fie un spor-tiv de performan¡ă – să depăşească sără-cia care scaldă ghetourile. Împotriva cru-dei realită¡i, tânără profesoară descope-ră un antidot cu efecte demne de toată aten¡ia. Comunicarea. Deformat de folosi-rea sa în discursul tehnic al strategilor de ocazie, acestui cuvânt – comunicare (sau, dacă prefera¡i ceva cu iz platonician, dia-log) – i se restituite dimensiunea profund umană, ce implică restaurarea raporturi-lor dintre profesori şi elevi în autenticita-tea lor deplină. Dovedind că este sincer in-teresată şi afectată de tragediile persona-le ale fiecăruia dintre „ucenicii” săi, pro-fesoara Erin Grunwell reuşeşte să trans-

forme orele de curs în adevărate lec¡ii de via¡ă, în care pagini dureroase de istorie modernă – cum ar fi Holocaustul poporu-lui evreu în timpul celui de-al Doilea Răz-boi Mondial – devin prilejuri de a în¡elege semnifica¡iile unor situa¡ii cărora li se pot oferi răspunsuri pozitive. Totodată, Grun-well „reformează” canonul şcolar practi-când cu mult succes câteva metode demne de toată aten¡ia. Men¡ionăm una singură dintre ele: adaptarea lecturilor în func¡ie de orizontul celor care înva¡ă. Alături de câ¡iva clasici bine aleşi, între căr¡ile re-comandate elevilor de la Wilson Classical High School găsim Jurnalul Annei Frank sau romane, mai mult sau mai pu¡in co-merciale, despre… găşti de cartier. Indi-ferent cât de „(ne)canonice” sunt aceste căr¡i, con¡inutul lor este totdeauna folosit spre a furniza elevilor lec¡ii de via¡ă care îi pot, cu adevărat, călăuzi. Iată una din solu¡iile concrete ale unei reforme auten-

tice a oricărei forme de învă¡ământ!Pornind de la interesele muzicale, lite-

rare, cinematografice şi artistice ale ele-vilor de astăzi, orice profesor din dome-niul umanist ar putea găsi căi şi mijloace adecvate de comunicare cu clasa. Spulbe-rând emfaza pe care mul¡i dascăli o afi-şează descurajând comunicarea spontană cu cei de dincolo de catedră, interesul pen-tru (sub)cultura elevilor României recen-te ar putea fi premisa unei programe di-namice, novatoare, folosită ca un prilej de a în¡elege mai bine lumea în care trăim. În fond, dincolo de orice discu¡ii despre scopuri, solu¡ii şi mijloace educative, poa-te n-ar fi rău ca dezbaterea despre refor-mă să pornească de la ideea de fond - di-scretă şi simplă - a filmului Freedom Wri-ters: menirea profesorul este de a fi în sluj-ba elevilor, iar nu invers. Oare pentru că sunt atât de simple asemenea idei par de neîn¡eles?

Cy

be

rcri

tic

a

Robert Lazu

Într-un excelent articol semnat de Mihai Maci, „Educa¡ia, marele pariu (era cât pe ce să scriu „paria”…) al momentului” (Idei în dialog, nr. 8, 2007, pp. 22-24), putem citi ceea ce majoritatea responsabililor oficiali cu problemele educa¡iei ignoră: faptul că învă¡ământul este, înainte de toate, o chestiune de suflet, iar nu una de „tehnică”. Cu alte cuvinte, aşa cum afirmă M. Maci, „menirea educa¡iei nu e o problemă de cifre şi de calcule”.

Le

ctu

ri p

art

icu

lare

Stela Gheţie

Dedicat teoriei formelor şi intitulat în original Punkt und Linie zu Fläche. Beitrag zur Analyse der malerischen Elemente (1927), volumul lui Vassily Kandinsky a fost reeditat în 1991 cu o prefa¡ă consistentă de Philippe Sers.1 Acesta scrie: „Arta, după Kandinsky, are o func¡ie profetică. ... În acest caz, cum se poate concilia func¡ia profetică a picturii, părând a implica un con¡inut figurativ, cu o dispari¡ie a reprezentării? Cu alte cuvinte, cum se poate concepe o artă profetică non-figurativă, aceasta e întrebarea.”

Textul lui Kandinsky este încercarea de a-i da un răspuns. Punctul, linia şi planul sunt cele trei elemente ale picturii pe care Kandinsky le examinează aici cu o dragoste şi aten¡ie de

cioban la oi, nicidecum de teoretician al unor abstrac¡iuni geometri-ce. Astfel, „punctul geometric este o fiin¡ă invizibilă...; el este intro-vertit; este afirma¡ia cea mai concisă şi permanentă.” La fel,„linia geometrică este o fiin¡ă invizibilă...; este urma punctului în mişcare, aşadar e produsul lui;... şi poate fi considerată un element secundar”. Cât despre „planul originar (Grundfläche), fiind o fiin¡ă vie, este în continuu supus aceloraşi condi¡ii ca orice fiin¡ă vie... Această afirma¡ie poate părea stranie celui care nu e artist. Dar se poate presupune că orice artist a sim¡it, poate inconştient, respira¡ia planului originar virgin şi că se simte mai mult sau mai pu¡in res-ponsabil fa¡ă de această fiin¡ă, ştiind că a o maltrata fără pic de considera¡ie ar echivala cu un asasinat. Artistul fecundează această fiin¡ă şi simte că planul originar, docil şi covârşit, primeşte elemen-tele juste în justa lor rânduială. Acest organism viu, dar primitiv, se transformă sub ac¡iunea justă a artistului într-un nou organism, la fel de viu, dar care a încetat să mai fie primitiv pentru a da dovadă de toate caracteristicile unui organism superior.”Numai redând elementelor picturii caracterul lor simbolic, compozi¡ia acestora va putea echivala cu o justă aşezare în planul originar. Această „ştiin¡ă a artei” va permite „în¡elegerea legită¡ii ge-nerale a universului şi interac¡iunea artei şi a naturii într-o ordine su-perioară, de sinteză între exterior şi interior.” Iar rezultatul va fi acel „organism superior” care e opera, capabilă la rândul ei să reaşeze just omul în planul său originar.Punctul este, „în fluxul limbajului scris, simbolul întreruperii, al Non-

fiin¡ei (element negativ) şi totodată puntea de legătură de la o Fiin¡ă la alta (element pozitiv). ...Exterior, nu e decât un semn cu o aplica¡ie practică, elementul utilitar cu care ne deprindem din copilărie. Sem-nul devine o obişnuin¡ă care voalează sunetul profund al simbolu-lui.” Când se emancipează de praful obişnuitului, „punctul începe să trăiască ca o fiin¡ă autonomă, ... evoluând către o necesitate interi-oară. Aceasta este lumea picturii.” O pictură poate consta într-un sin-gur punct. Mai exact, căci orice punct pictural implică şocul unei atin-geri între instrument (creion, toc, pensulă, vârf etc.) şi suprafa¡a ma-terială (hârtie, lemn, pânză, stuc, metal etc.), într-un punct situat în centrul unui plan rectangular. Aici „dualitatea Punct-Plan ia carac-terul unei armonii simple”, devenind „imaginea primă a oricărei ex-presii picturale”. Linia, elementul secundar al picturii, se află în ra-port de „cel mai mare contrast cu elementul originar, care este punc-tul”. Kandinsky înlocuieşte no¡iunea obişnuită de mişcare, căci, după el, aceasta e imprecisă şi poate conduce la concluzii false, cu cea de tensiune şi direc¡ie. Linia e rezultatul unei tendin¡e într-o direc¡ie în-totdeauna caracterizată; e o aspira¡ie; sau o aventură.Planul originar este un pătrat care se caracterizează prin domina¡ia sau echilibrul dintre sus-jos şi dreapta-stânga, care determină orice fiin¡ă vie. Susul evocă ideea de libertate; josul, pe cea opusă de con-strângere. Sunt indisolubil legate de cer şi pământ. Stânga şi dreap-ta, inversate în planul originar fa¡ă de artist sau de privitor, evocă, prin însăşi această obligativitate a transpunerii între două fiin¡e ca-re stau fa¡ă în fa¡ă, limitele obiectivită¡ii. La stânga înseamnă ieşire, mişcarea spre ceea ce este departe. La dreapta înseamnă revenire, mişcarea către casă. Planurile dreptunghiulare unde predomină ori-zontala sunt de un calm rece; cele verticale, de un calm cald. Diago-nalele pot fi discordante sau armonioase, după cum tind să iasă din limitele planului sau să îl reintegreze. O linie oblică care atârnă de la-tura superioară a planului originar pătrat poate evoca o triste¡e mor-bidă. Şi aşa mai departe.Aşa cum, făcând teoria culorilor, artistul hotărnicea desfăşurarea spa¡iului între galben-aproape şi albastru-departe, iar pe cea a timpu-lui între alb-naştere şi negru-moarte, în cartea de fa¡ă el caută să gă-sească intuitiv coresponden¡ele calitative ale punctului, liniei şi pla-nului. Unii cititori ar putea contesta con¡inutul acestor coresponden¡e, căci sensibilitatea noastră la forme e oarecum voalată de cea, mult mai intensă, la culori. Ceea ce însă nu poate fi contestat este că „to-tul nu e vizibil şi comprehensibil sau, altfel spus, dincolo de vizibil şi de comprehensibil se ascund invizibilul şi incomprehensibilul”. Volu-mul de fa¡ă e o încercare de a „schimba semnele în simboluri, pentru

ca ochiul deschis şi urechea atentă să găsească drumul care duce de la tăcere la cuvânt.”Defini¡ie a artei, completă şi concisă ca un punct.

1 Kandinsky. Point et ligne sur plan. Contributions a l’analyse des elements de la peinture. Tr. fr. S. et J. Leppien. Paris: Gallimard, 1991

Despre educa¡ie, altfel

Punct, linie, suprafa¡å

14-15.indd 1414-15.indd 14 19.08.2007 19:11:1519.08.2007 19:11:15