Juridice.ro-domeniul de Aplicare n Proiectul de Lege Privind Insolvena Persoanelor Fizice

4
juridice.ro http://www.juridice.ro/340314/domeniul-de-aplicare-in-proiectul-de-lege-privind-insolventa-persoanelor-fizice.html Marcela COMȘA Domeniul de aplicare în Proiectul de Lege privind insolvența persoanelor fizice A se vedea și dezbaterea juridică din 29 septembrie 2014 Insolvența persoanei fizice, locul unde partenerul debitorului este înrudit cu creditorul . Reglementările legale în materia insolvenței persoanelor fizice au ca scop atât protecția creditorilor, cât și acordarea unei șanse de salvare a debitorilor de bună credință, oferindu-le o a doua șansă. De regulă, se urmărește menținerea unui echilibru între interesele creditorilor și ale debitorilor. În proiectul de Lege privind insolvența persoanelor fizice[1] acest scop nu este clar, iar Expunerea de motive indică o avantajare a debitorului supraîndatorat în detrimentul creditorilor săi. Se arată că se urmărește introducerea în legislație a unui “cadru care să permită protejarea consumatorilor persoane fizice, debitori de bună credință, care au achitat o parte a creditului datorat, de creșterea necontrolată a ratelor și de situațiile în care plata acestor rate devine imposibilă”. Din cuprinsul actului propus nu rezultă însă că acesta se adresează doar consumatorilor și, de asemenea, că datoriile vizate sunt strict cele din contracte de credit. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că o persoană fizică poate să aibă datorii și la taxe și impozite, contribuții la asigurări, la întreținere, la utilități, la proprietar pentru chirie, etc., nu doar la instituții de credit și aceste persoane trebuie să aibă acces la o procedură de insolvență. Pentru a justifica afirmațiile făcute în intervenția anterioară[2] referitoare la lipsa de coerență, previzibilitate a textului de lege propus spre adoptare Camerei Deputaților (de Senat a trecut fără amendamente), voi analiza câteva din prevederile ce vor fi dificil de interpretat și aplicat. O deosebită importanță o reprezintă stabilirea cu claritate a domeniului de aplicare. Coroborând textele art. 1 și art. 3 ne întrebăm cine sunt beneficiarii normei, persoanele fizice indiferent dacă exercită sau nu activități cu caracter profesional sau doar consumatorii cum se susține prin justificarea propunerii legislative. Conform art. 1 alin. (1) din proiectul de lege, pot intra sub incidența acesteia “persoanele fizice fără activități antreprenoriale”. În art. 3 alin. (1) se arată că legea se aplică “persoanelor fizice – debitori” respectiv, „persoanele care nu acționează ca persoane fizice autorizate la momentul solicitării de declanșare a procedurii insolvenței” și care „nu au nicio datorie care rezultă din activități comerciale desfășurate în nume propriu”. Făcând abstracție de necorelările terminologice cu dispozițiile din Codul civil nou, ajungem la concluzia că legea se va aplica doar persoanelor fizice simpli particulari sau consumatori. Dar, apare, la art. 3 alin. (1), alineatul (2) al aceluiași articol 3, ca excepție. În anumite situații, procedura devine aplicabilă și “debitorilor care au datorii ce decurg din activități comerciale desfășurate în nume propriu, ca persoană fizică autorizată”. Persoana fizică autorizată este profesionist în sensul art. 3 din Codul Civil[3] și intră sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență – art. 3 alin. (1) [4] din Legea nr. 85/2014. Și cei care desfășoară astfel de activități, deși nu s-au înregistrat conform procedurii legale intră sub incidența actului normativ, fiind considerați profesioniști de fapt. Debitorul, chiar cu acordul creditorilor, nu poate să-și aleagă „procedura de insolvență”. În acest context, se impune ca o necesitate și definirea conceptului de “datorii ce decurg din activitatea comercială desfășurată în nume propriu” (art. 3 alin. (1) litera d) din proiect) pentru a se evita confuzia între consumatori și profesioniștii de fapt. Realizarea unei distincții între debitorii care au datorii “comerciale”, care decurg din activitatea desfășurată ca

description

Proiect Lg insolventa pers fizica

Transcript of Juridice.ro-domeniul de Aplicare n Proiectul de Lege Privind Insolvena Persoanelor Fizice

Page 1: Juridice.ro-domeniul de Aplicare n Proiectul de Lege Privind Insolvena Persoanelor Fizice

juridicero httpwwwjuridicero340314domeniul-de-aplicare-in-proiectul-de-lege-privind-insolventa-persoanelor-fizicehtml

Marcela COMȘA

Domeniul de aplicare icircn Proiectul de Lege privind insolvențapersoanelor fizice

A se vedea și dezbaterea juridică din 29 septembrie 2014 Insolvența persoanei fizice locul unde parteneruldebitorului este icircnrudit cu creditorul

Reglementările legale icircn materia insolvenței persoanelor fizice au ca scop atacirct protecția creditorilor cacirct șiacordarea unei șanse de salvare a debitorilor de bună credință oferindu-le o a doua șansă De regulă seurmărește menținerea unui echilibru icircntre interesele creditorilor și ale debitorilor

Icircn proiectul de Lege privind insolvența persoanelor fizice[1] acest scop nu este clar iar Expunerea de motiveindică o avantajare a debitorului supraicircndatorat icircn detrimentul creditorilor săi Se arată că se urmăreșteintroducerea icircn legislație a unui ldquocadru care să permită protejarea consumatorilor persoane fizice debitori debună credință care au achitat o parte a creditului datorat de creșterea necontrolată a ratelor și de situațiile icircncare plata acestor rate devine imposibilărdquo Din cuprinsul actului propus nu rezultă icircnsă că acesta se adreseazădoar consumatorilor și de asemenea că datoriile vizate sunt strict cele din contracte de credit

Pe de altă parte nu trebuie să uităm că o persoană fizică poate să aibă datorii și la taxe și impozite contribuții laasigurări la icircntreținere la utilități la proprietar pentru chirie etc nu doar la instituții de credit și aceste persoanetrebuie să aibă acces la o procedură de insolvență

Pentru a justifica afirmațiile făcute icircn intervenția anterioară[2] referitoare la lipsa de coerență previzibilitate atextului de lege propus spre adoptare Camerei Deputaților (de Senat a trecut fără amendamente) voi analizacacircteva din prevederile ce vor fi dificil de interpretat și aplicat

O deosebită importanță o reprezintă stabilirea cu claritate a domeniului de aplicare

Coroboracircnd textele art 1 și art 3 ne icircntrebăm cine sunt beneficiarii normei persoanele fizice indiferent dacăexercită sau nu activități cu caracter profesional sau doar consumatorii cum se susține prin justificarea propuneriilegislative

Conform art 1 alin (1) din proiectul de lege pot intra sub incidența acesteia ldquopersoanele fizice fără activitățiantreprenorialerdquo Icircn art 3 alin (1) se arată că legea se aplică ldquopersoanelor fizice ndash debitorirdquo respectivbdquopersoanele care nu acționează ca persoane fizice autorizate la momentul solicitării de declanșare aprocedurii insolvențeirdquo și care bdquonu au nicio datorie care rezultă din activități comerciale desfășurate icircnnume propriurdquo Făcacircnd abstracție de necorelările terminologice cu dispozițiile din Codul civil nou ajungem laconcluzia că legea se va aplica doar persoanelor fizice simpli particulari sau consumatori

Dar apare la art 3 alin (1) alineatul (2) al aceluiași articol 3 ca excepție Icircn anumite situații procedura devineaplicabilă și ldquodebitorilor care au datorii ce decurg din activități comerciale desfășurate icircn nume propriu capersoană fizică autorizatărdquo Persoana fizică autorizată este profesionist icircn sensul art 3 din Codul Civil[3] și intrăsub incidența Legii nr 852014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență ndash art 3 alin (1)[4] din Legea nr 852014 Și cei care desfășoară astfel de activități deși nu s-au icircnregistrat conform proceduriilegale intră sub incidența actului normativ fiind considerați profesioniști de fapt Debitorul chiar cu acordulcreditorilor nu poate să-și aleagă bdquoprocedura de insolvențărdquo

Icircn acest context se impune ca o necesitate și definirea conceptului de ldquodatorii ce decurg din activitateacomercială desfășurată icircn nume propriurdquo (art 3 alin (1) litera d) din proiect) pentru a se evita confuzia icircntreconsumatori și profesioniștii de fapt

Realizarea unei distincții icircntre debitorii care au datorii ldquocomercialerdquo care decurg din activitatea desfășurată ca

persoane fizice autorizate și cei care sunt simpli consumatori pe de o parte respectiv cei ale căror datoriildquocomercialerdquo decurg din desfășurarea unui alt tip de activitate economicăprofesională pe de altă parte va fidificilă Nu se justifică nici interesul unei astfel de distincții față de scopul enunțat al procedurii ndash acoperireadatoriilor debitorilor onești

Persoana fizică care a rămas cu datorii icircn urma eșecului unei afaceri personale care a consimțit de exemplugaranții personale pentru credite acordate societății la care a fost asociat poate intra sub incidența propuneriilegislative Din analiza art 3 alineatul (2) din proiect destinatari ai procedurii insolvenței ar putea fi numai ceicare au rămas cu datorii icircn urma desfășurării unei activități ca persoane fizice autorizate dar nu și icircn calitate deasociați la o societate cu răspundere limitată Pe de altă parte persoana care a garantat un icircmprumut al uneisocietăți cu răspundere limitată al cărei asociat este o rudă indiferent de grad va putea beneficia de procedurădeoarece datoria nu este generată de o activitate comercială desfășurată icircn nume propriu

Icircn situația persoanelor fizice ce desfășoară activități cu caracter profesional trebuie să se aibă icircn vedere șidispozițiile Codului civil[5] icircn materia răspunderii pentru obligațiile profesionale și a celor referitoare la diviziuneapatrimoniului și regimul juridic al patrimoniului de afectațiune Potrivit prevederilor art 33 intitulat ldquoPatrimoniulprofesional individualrdquo ldquo(1) Constituirea masei patrimoniale afectate exercitării icircn mod individual a unei profesiiautorizate se stabileşte prin actul icircncheiat de titular cu respectarea condiţiilor de formă şi de publicitate prevăzutede lege(2) Dispoziţiile alin (1) se aplică icircn mod corespunzător şi icircn cazul măririi sau micşorării patrimoniului profesionalindividual(3) Lichidarea patrimoniului profesional individual se face icircn conformitate cu dispoziţiile art 1941-1948 dacă prinlege nu se dispune altfelrdquo

Persoanele fizice autorizate au un patrimoniu profesional o masă de bunuri afectate exercitării activitățiiautorizate Va opera o consolidare a patrimoniului persoanei fizice pentru a se aplica această procedură deinsolvență

Art 1920 Cod civil stabilește că ldquo(1) Icircn executarea obligaţiilor faţă de creditorii societăţii fiecare asociat răspundecu propriile sale bunuri proporţional cu aportul său la patrimoniul social numai icircn cazul icircn care creditorul social nua putut fi icircndestulat din bunurile comune ale asociaţilor(2) Creditorul personal al unui asociat icircn măsura icircn care nu s-a putut icircndestula din bunurile proprii ale acestuiava putea cere după caz să se icircnapoieze sau să se despartă şi să se atribuie debitorului său partea ce se cuvineacestuia din bunurile comune ale asociaţilor cu aplicarea icircn mod corespunzător a dispoziţiilor art 1929rdquo Cum sevor respecta aceste dispoziții dacă se deschide procedura de insolvență propusă

Pentru claritatea și previzibilitatea normei juridice apreciez că ar trebui să existe reguli distincte doar pentruinsolvența consumatorilor

Mă icircntreb icircn acest context și ce se va icircntacircmpla cu persoanele fizice care exercită profesii liberale Acestea suntexcluse din domeniul de aplicare al Legii nr 852014 și nu rezultă că ar putea beneficia nici de acest act normativ

Art 3 alin 1 lit a și b din proiect limitează sfera de aplicare a procedurii la debitorii cu domiciliul permanent icircnRomacircnia și cu bunurile sau sursa veniturilor icircn Romacircnia Această dublă condiționare ar putea să contravinădreptului Uniunii Europene

Icircn acest sens menționez hotăracircrea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată icircn C-46111 (Ulf KazimierzRadziejewski ndash Suedia) icircn 8 noiembrie 2012[6] Prin aceasta s-a arătat că ldquoArticolul 45 TFUE[7] trebuie interpretaticircn sensul că se opune unei reglementări naționale care subordonează acordarea unei măsuri de anulare adatoriilor unei condiții privind domiciliul icircn statul membru icircn cauzărdquo

Articolul 4 din legea suedeză analizată ndash Legea nr 548 din 2006 privind anularea icircn tot sau icircn parte a datoriilor(skuldsaneringslagen 2006548) prevedeabdquoOrice debitor persoană fizică cu domiciliul icircn Suedia poate beneficia de măsura anulării icircn tot sau icircn parte adatoriilor dacă1 se află icircn stare de insolvență iar datoriile sale sunt de așa natură icircncacirct nu se poate icircntrevedea posibilitatea

rambursării lor icircntr‑un orizont de timp previzibil și2 ținacircnd seama de icircmprejurările personale ale debitorului și de situația sa financiară apare ca fiind rezonabil să ise acorde beneficiul unei asemenea măsuri

Pentru aplicarea punctului 1 se consideră că persoanele fizice icircnscrise icircn registrul de evidență a populației icircnSuedia au domiciliul icircn Suedia

Pentru aplicarea punctului 2 al primului paragraf de mai sus trebuie să se țină seama icircn special de icircmprejurărileicircn care au luat naștere datoriile de eforturile depuse de debitor pentru a‑și icircndeplini obligațiile și angajamenteleprecum și de comportamentul său icircn timpul desfășurării procedurii cererii de anulare a datoriilor

Icircn cazul icircn care debitorul exercită o activitate economică anularea datoriilor nu poate fi acordată decacirct dacăanaliza condițiilor economice ale acesteia nu ridică nicio dificultaterdquo

CJUE a arătat la pct 31 din hotăracircrea menționată că ldquoTrebuie să se constate că o reglementare naționalăprecum cea icircn discuție icircn cauza principală care subordonează acordarea unei măsuri de anulare a datoriilor uneicondiții privind domiciliul este de natură să descurajeze un lucrător insolvabil și ale cărui datorii sunt de așa naturăicircncacirct nu se poate icircntrevedea posibilitatea rambursării lor icircntr‑un orizont de timp previzibil să icircși exercite dreptul lalibera circulație Astfel acesta va fi descurajat să icircși părăsească statul membru de origine pentru a merge sălucreze icircn alt stat membru dacă acest lucru icircl privează de posibilitatea de a beneficia de o măsură de anulare adatoriilor icircn acest stat membru de originerdquo S-a concluzionat că o astfel de reglementare constituie o restricțieprivind libera circulație a lucrătorilor interzisă icircn principiu de articolul 45 TFUE

Analizacircnd dispozițiile propuse prin proiectul de lege raportat la considerentele din decizia CJUE observăm că suntelemente de natură să pună probleme din punct de vedere al compatibilității reglementării cu dreptul UniuniiEuropene

Propunerea legislativă intră sub acest aspect al stabilirii unei cerințe de domiciliu icircn Romacircnia și icircn contradicție șicu prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr 13462000 privind procedurile de insolvență[8] Acestastabilește competența de deschidere a procedurii principale de insolvență de către instanța din statul membru icircncare debitorul icircși are centrul principalelor interese chiar dacă acesta nu este și statul de domiciliu De regulă icircnactele normative ale Uniunii Europene se operează cu conceptul de reședință obișnuită icircn situația persoanelorfizice și cu cea de sediu social la persoanele juridice Astfel conform art 3 din Regulament icircn cazul unei persoanecare exercită o activitate independentă sau o activitate profesională centrul intereselor principale este loculprincipal de desfășurare a activității icircn cazul oricărei alte persoane centrul intereselor principale este locul icircn carepersoana icircși are reședința obișnuită

Poate fi declanșată și o procedură de insolvență secundară icircn statul icircn care debitorul persoană fizică icircși are oreședință bunuri sau creditori locali

Art 3 alin 3 din proiect trimite la prevederile Legii nr 85 pentru completarea dispozițiilor actului normativ Acestedispoziții nu sunt icircn marea lor majoritate compatibile cu scopul afirmat al propunerii legislative și nici nu sunt denatură să clarifice domeniul de aplicare al acesteia

Lipsa de precizie a normei icircn ceea ce privește domeniul ei de aplicare este de natură să genereze deficiențemajore icircn interpretarea și implementarea sa

Icircn vederea clarificării domeniului de aplicare a acestui proiect de reglementare ar putea fi avute icircn vedere șimodelele de proceduri de insolvență aplicabile persoanei fizice icircn funcție de destinatarii săi existente icircn legislațiacelorlalte state membre ale Uniunii Europene[9] Astfel se recunosc trei modele cel al statelor care aplică acelașiregim juridic atacirct pentru consumatori cacirct și pentru profesioniști persoane fizice autorizate să desfășoare activitățieconomice sau profesionale al doilea care aplică un tratament special numai consumatorilor profesioniștiipersoane fizice autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale fiind incluși icircn legea insolvențeipersoanelor juridice și modelul statelor care aplică regimuri diferențiate pentru consumatori pentru persoaneleautorizate să exercite anumite profesii și pentru cele autorizate să desfășoare activități economice

Orice model se adoptă legiuitorul romacircn trebuie să asigure o reglementare eficientă cu menținerea unui

echilibru icircntre interesele creditorilor ale debitorului dar și ale societății icircn general Pentru atingerea acestuiobiectiv trebuie să se icircnceapă cu stabilirea clară a domeniului de aplicare

[1] Proiectul de Lege privind insolvența persoanelor fizice[2] M Comșa ndash Un proiect de lege sau hellip o idee[3] Art 3 (hellip) (2) rdquoSunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o icircntreprindere(3) Constituie exploatarea unei icircntreprinderi exercitarea sistematică de către una sau mai multe persoane a unei activitățiorganizate ce constă icircn producerea administrarea ori icircnstrăinarea de bunuri sau icircn prestarea de servicii indiferent dacă are sau nuun scop lucrativrdquo[4] Art 3 - (1) rdquoProcedurile prevăzute de prezenta lege se aplică profesioniștilor astfel cum sunt definiți de art 3 alin (2) din Codulcivil cu excepția celor care exercită profesii liberale precum și a celor cu privire la care se prevăd dispoziții speciale icircn ceea ceprivește regimul insolvenței lorrdquo[5] Legea nr 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil republicată icircn Monitorul Oficial al Romacircniei Partea I nr 505 din 15 iulie 2011[6] wwwcuriaeu[7] Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene[8] Regulamentul (CE) nr 13462000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență (JO L 160 p 1 Edițiespecială 19vol 1)[9] A se vedea Raportul Comisiei către Parlamentul European Consiliu şi Comitetul economic şi Social European privind aplicareaRegulamentului (CE) nr 13462000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă pag 7

Judecător dr Marcela COMȘA

  • Domeniul de aplicare icircn Proiectul de Lege privind insolvența persoanelor fizice
Page 2: Juridice.ro-domeniul de Aplicare n Proiectul de Lege Privind Insolvena Persoanelor Fizice

Page 3: Juridice.ro-domeniul de Aplicare n Proiectul de Lege Privind Insolvena Persoanelor Fizice

Page 4: Juridice.ro-domeniul de Aplicare n Proiectul de Lege Privind Insolvena Persoanelor Fizice