Cuprins

Cuprins________________________________11. Junimea si "Convorbiri literare"__22.Titu Maiorescu. Principii estetice.

43. Titu Maiorescu, Junimea si "Con-vorbiri literare"_______________________74. Tudor Vianu despre Titu Maiorescu_____________________________85. Titu Maiorescu si marii scriitori clasici_________________________________86. Titu Maiorescu si posteritatea____9 Bibliografie_____________________________9

- 1 -

1. Junimea si ”Convorbiri liter-are”””””

Societatea culturala ”Junimea”, s-a constituitla Iasi in anul 1863, fondatorii ei fiind: Titu Maiorescu, Petre Carp, Vasile Pogor, Teodor Rosetti si Iacob Negruzzi. Mentorul ei spiritual va fi Titu Maiorescu. Societatea a avut o tipografie proprie, o librarie si o revista.

In viata gruparii se disting cateva etape:

a) Prima etapa, intre anii 1863-1874, are caracter polemic si se ma-nifesta in trei domenii:

- limba:- literatura;- cultura.

Obiectivele urmarite erau;

- 2 -

1) Educarea publicului prin ”prelectiuni populare”(conferinte), pe teme diverse, tinute intr-o forma academica;

2) Lupta pentru unificarea limbii romane literare, prin inlo-cuirea alfabetului chirilic si impunerea scrierii fonetice;

3) Intocmirea unei antologii de poezie romaneasca pentru scolari; aceasta i-a determinat pe junimisti sa citeasca in sedintele societatii, autori mai vechi si sa-si exerseze spiritul critic pe textele lor.

b) A doua etapa, intre anii 1874-1885, este consolidarea a unei ”directii noi” in literatura, de aparitii in paginile revistei ”Con-vorbiri literare””(aparuta la 1 martie 1867) a operelor de matu-ritate ale lui Eminescu, Creanga, Caragiale etc., de diminuare a spiritului critic.

c)A treia etapa incepe dupa 1885, cand societatea se muta la Bucuresti. Va deveni preponderent stiintifica, revista ”Convor-biri literare””devine o revista de cercetari istorice si filozofice, iar la conducerea revistei vin pe rand oameni de cultura im-portanti, pana in 1944, cand isi inceteaza aparitia

Tudor Vianu considera ca reperele esentiale ale spiritului junimist sunt:

- spiritul filozofic;- spiritul oratoric;- gustul clasic si academic;- ironia;

- 3 -

- spiritul critic.

Junimistii au ridiculizat mediocritatile literare si au combatut pericolele unei culturi neasimilate, sustinand teoria ”formelor fara fond”, formulata de Titu Maiorescu, au sustinut ideea de valoare estetica in literatura, instaurand o atmosfera de emulatie intelectuala, de exigenta fata de intelectualul roman, au realizat si impus o directie noua in cultura roman, caracterizata de un spirit critic ascutit si de un sentiment puternic al valorii.

Noua directie in literatura s-a concretizat in evolutia spre un clasicism de esenta, relevant prin operele lui Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici.

2. Titu Maiorescu. Principii es-tetice.

Titu Maioreescu, este creatorul criticii literare estetice roma-nesti. In 1867 el publica primul studiu de estetica din cultura noastra, cu titlul ”O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867”, cunoscut si sub titlul ”Poezia romana”.

Studiul cuprinde doua parti:a) Conditiunea materiala a poeziei;b) Conditiunea ideala a poeziei;

- 4 -

In prima parte a studiului, Titi Maiorescu defineste poezia prin comparatie cu stiinta. Poezia exprima frumosul, iar stiinta adevarul; adevarul cuprinde idei, iar frumosul cuprinde idei manifestate in imagini sensibile.

Spre deosebire de celelate arte, care au un material de constructie in natura (culorile, sunetele, piatra, lemnul, etc.), poezia nu are cuvantul, asa cum s-ar crede, pentru ca acesta este doar un mijloc de comunicare. Ca sa devina material al poeziei, cuvantul trebuie sa trezeasca in fantezia auditorului o imagine sensibila. Pentru a creea aceasta imagine prin cuvinte, poetii trebuie sa foloseasca cuvinte cu sens concret, sa concretizeze cuvintele cu ajutorul figurilor de stil.

Titu Maiorescu da exemple de comparatii, epitete, metafore potrivite sau nu, atat din literatura romana cat si din literatura straina. Modele gasesti intotdeauna in poezia populara.

In a doua parte a studiului intitulata ”Conditiunea ideala a poeziei”, Titu Maiorescu discuta continutul poeziei, afirmand ca trebuie sa exprime intotdeauna ”un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala, sau care sa tina de taramul stiintific”.

In studiul ”In contra directiei de astazi in cultura romana”, 1868, Titu Maiorescu a formulat celebra teorie a ”formelor fara fond”,

- 5 -

sustianand ca, in Romania, institutiile democratice sunt forme imprumutate din Occident, in contrast cu un fond patrialhal.

Analizand ”noua directie” generata in literatura romana de societatea ”Junimea”, in studiul ”Directia noua in poezia si proza romana”, 1872, Titu Maiorescu stabileste o adevarata scara de va-lori a operelor scriitorilor romani pana la 1870.

In poezia romana considera ca in fruntea noii directii trebuie siyuat Vasile Alecsandri. Dupa Vasile Alecsandri il situeaza pe Mihai Eminescu (acesta publicase numai trei poezii in ”Convorbiri literare”: ”Epigonii”, ”Mortua est” si ”Venera si madona”) despre care a afirmat ca este ”poet, poet in toata puterea cuvantului”.

In 1889, Titu Maiorescu publica studiul ”Eminescu si poeziile lui”, in care discuta personalitatea marelui poet din perspectiva teo-riei schopenhaueriene despre geniu. Ca om de geniu, Eminescu ar fi trait exclusiv inlumea ideilor si ar fi fost indiferent la latura materiala a existentei sale sau la recunoasterea publica.

Titu Maiorescu fixeaza cateva din trasaturile personalitatii lui Eminescu: ”inteligenta ascutita”, ”memoria prodigioasa”, ”curio-zitatea intelectuala” ceea ce explica vasta sa cultura, enciclopedismul sau. Combate apoi ideea

- 6 -

ca poetul a fost nefericit, afirmand ca I-a fost caracteristica ”seninatatea abstracta”, suferinta sa fiind provo-cata nu de cauze personale, ci de motive filozofice. El deplange soarta omului pe pamant in general, nu propriu-i destin.

In a doua parte a studiului, Titu Maiorescu face aprecieri asupra poeziei eminesciene, sesizand bogatia tematica, expresie a vastei culturi a poetului, cat si manuirea perfecta a limbii romane.

In anul 1885, Titu Maiorescu publica studiul ”Comediile d-ului Caragiale”, ca raspuns la criticiile celor care invinuiau comediile lui I. L. Caragiale de imoralitate.

Titu Maiorescu discuta de fapt, o problema de estetica si anume moralitatea in arta, pornind de la o teorie filozofica a lui Schopenhauer.

Aceasta teorie sustine ca sursa tuturor relelor de pe pamant este egoismul uman, ca expresie a ”vointei oarbe de a fi”, principiu etern, care guverneaza universul.

Una dintre solutiile preconizate de filozoful german pentru evi-tarea suferintei provocate de aceasta vointa (vointa duce la dorinta, deci la efort si suferinta) era contemplatia artistica. Arta are darul de a-l smulge pe om din sfera egoismului si de a-l inalta in sfera contemplatiei

- 7 -

impersonale. Este de fapt rolul de ”Katarsis” (liniste, inaltare) al artei, formulat de Aristotel.

Aplicand aceasta teorie asupra comediilor lui Caragiale, Titu Maiorescu afirma ca acestea indeplinesc acest rol, prin hazul starnit, deci au un rol moralizator.

Moralitatea in arta este data de capacitatea ei de a-l smulge pe om din sfera egoismului, de a-l inalta sufleteste.

3. Titu Maiorescu, Junimea si “Con-vorbiri literare””

Autoritatea incontestabila, bazata pe cultura, pe inteligenta si pe caracter, exercitata de Titu Maiorescu toata viata, s-a manifestat inca de timpuriu, recunoscuta fiind de colegii de generatie precum P. P. Carp, V. Pogor, I. Negruzzi, T. Rosetti, care se strang in jurul lui, la putin timp dupa intoarcerea din strainatate, de la studii, spre a crea acea societate literara al carei spirit si a carei actiune aveau sa-si lase amprenta asupra uneia dintre cele mai stralucite perioade din literatura noastra.

“Junimea”, o data constituita, criticul avea sa fie mentorul ei, imprimandu-i un spirit de seriozitate in discutarea problemelor li-terare, lingvistice, filozofice sau istorice si un discernamant in ju-decarea estetica aplicata

- 8 -

creatiilor literare ce aveau sa directioneze una din orientarile cele mai importante si mai statornice ale culturii romane din ultimele decenii ale secolului trecut.

Simpla lui prezenta la sedintele “Junimii”, impune respect si moderatie in comportamentul membrilor societati, altfel mari amatori de farse si anecdote, iar articolele lui Maiorescu reprezinta formularea cea mai clara si mai profunda a ideilor junimiste. Spiritul teoretic a lui Maiorescu si marele lui talent de expresie a dominat intreaga societate de doctori, militari, matematicieni, filologi, istorici, profesori, avocati si economisti.

Titu Maiorescu a fost cel care a propus infiintarea unei reviste a “Junimii” si care a fost de acord cu titlul propus de Iacob Negru-zzi: “Convorbiri literare”. Primul numar a aparut la 1 martie 1867, Titu Maiorescu a scris introducerea, semnata si de I. Negruzzi, in calitate de “redactor raspunzator”.”””

4. Tudor Vianu despre Titu Maiorescu

“…”.... unul dintre cei mai luminati oameni ai intregului secol in care se plamadise Romania moderna. Bucurandu-se din anii tineretii de un mare prestigiu personal, facut din masura, consecventa si demnitate, din bun gust in aprecierea literara a altora si, in proprii productie, dintr-un talent care mentine inca tinere pagini

- 9 -

scrise cu sase sau sapte decenii in urma, dintr-o arta aristocratica a vietii cu atat mai uimitoare cu cat, in armonia ei, se ridica peste primejdiile unei organizatii expuse depresiunii morale si chiar deselor incercari ale sanatatii fizice, Titu Maiorescu a sporit necontenit prestigiul sau prin devotamentul daruit cauzelor bune si pasiunii dezinteresate de a sluji ”.

5. Titu Maiorescu si marii scriitori clasici

Printre meritele remarcabile care fac din Titu Maiorescu o personalitate de prim rang a literaturii romane se numara si acela de a fi intuit valoarea celor mai importanti scriitori ai nostri de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX , de a-i fi incurajat si sustinut moral si chiar material.

A fost primul critic care a intuit in adevarata sa esenta geniul eminescian, ingrijindu-se de prima editie a poeziilor lui Eminescu in 1883, si apoi de urmatoarele. Pe Slavici l-a ajutat sa se stabileasca la Bucuresti. L-a apreciat pe Caragiale si i-a luat apararea in 1885 impotriva acuzatilor de imoralitate.

Si alti scriitori au fost remarcati de el: George Cosbuc, pe care l-a chemat la Bucuresti dupa ce a citit in „Tribuna”, „Nunta Zamfirei”, Duiliu

- 10 -

Zamfirescu, Octavian Goga, Sadoveanu si I. Al. Bratescu-Voinesti.

6. Titu Maiorescu si posteritatea

Afirmat si combatut (de Gherea sau Hasdeu, spre exemplu) in partea a doua a secolului trecut, venerat si din nou demistificat mai apoi, Titu Maiorescu nu poate fi omis din istoria noastra literara pentru ca a condus o scoala de literatura (Junimea), a pornit „directia noua” in scrisul nostru, a fundamentat critica literara nationala, a impus apararea valorilor contra nonvalorilor. Indiferent de optiunile urmasilor sai din cercetarea literaturii, aceasta ultima consideratie nu poate si nu va putea niciodata fi anulata.

Titu Maiorescu a fost, este si va fi un contemporan.

BIBLIOGRAFIE

1. Marin Iancu, Gheorghe Lazarescu: Antologie de texte comentate (Editura Recif - Bucuresti- 1996)

2. Nicolae I. Nicolae, Ioan Dumitru, Radu Scorojitu, Aurelia Iordache, Cecilia Condei, Viorica Iovita:

- 11 -

Literatura romana, sinteza si comentarii (Editura Sarmis - Craiova - 1997)

- 12 -