Articles from Calatoria InimiiJohn Welwood: ”O revolutie a Inimii”2010-06-16 14:06:01 horia turcanu

John Welwood este psihoterapeut, doctor in psihologie si unul dintre ceimai cunoscuti autori pe domeniul sau in Statele Unite si Europa. Dupa ce a obtinut o diploma in filosofiesi-a continuat studiile in Sua si a trecut prin diverse stagii de pregatire cu maestri ai budismului zen. JohnWelwood se considera pe sine o punte intre sistemele filosofice orientale si psihologia analitica de tipeuropean si propune o noua viziune integratoare asupra fiintei, centrata in jurul inimii. Este celebru pentruperspectivele sale asupra rolului iubirii in vindecarea personala si a celei colective si pentru imbinareaabordarilor orientale cu cele occidentale in psihologie. Cartile sale au fost traduse pretutindeni in lume iarworkshopurile pe care le sustine la Omega Institute si uneori in Europa sunt profund transformatoare.Acest interviu este urmarea unei superbe intalniri pe care noi (Horia Turcanu si Elena Francisc) am avut-o cu el la Paris. Numele acestui site este imprumutat de la una dintre cele mai extraordinare carti alesale, ”Calatoria Inimii”. Prima surpriza pe care mi-a oferit-o John Welwood au fost cartile sale. Mi separusera extraordinare, pentru ca principalul sau mesaj, oricat ar parea de straniu pentru un psihologamerican, era intoarcerea la suflet, la inima, la spiritualitate, ca solutie la nefericirea generalizata cecaracterizeaza societatile de consum. Astfel ca, intr-o buna zi, pe cand ma aflam la Paris si am aflat casustine o conferinta, am vrut sa vad despre ce e vorba. Tema era psihologie si spiritualitate. Asa l-amcunoscut pe John Welwood. Tinand cont de succesul pe care-l au cartile sale in America si in Europa(trei dintre ele au fost traduse si in Romania), de faima sa, ma asteptam sa intalnesc un personaj rigid,distant si politicos. In loc de toate acestea, am descoperit un om simplu, de o timiditate pe care abia si-opoate masca, de o caldura si o spontaneitate incredibile. A intrat in sala, inalt, slab, cu parul si barba albe,si a schitat o plecaciune timida. Publicul tacea. Si-a luat un scaun pe care l-a pus printre oameni si ainceput sa vorbeasca. A fost cea de-a doua mare supriza pe care mi-a oferit-o John Welwood. Nu aveanimic din aerul de profesor, de doctor in psihologie, de autor publicat pe cinci continente. Cu o modestie sio deschidere extraordinare, cu o caldura radianta care i-a molipsit in cele din urma pe toti auditorii, a vorbitliber despre iubire si despre inima, despre suflet si despre meditatie, despre lumea in care traim, desprefericire si nefericire. Vorbind, parea mai curand fragil decat sigur pe sine, parea vulnerabil si emotiv,apropiat si deschis, un om aflat el insusi in cautare, care impartaseste cu ceilalti propriile sale experiente.Am descoperit, in timpul conferintei, dar mai ales in discutiile pe care le-am avut ulterior ca, daca ar trebuisa poarte o eticheta, lui Welwood i s-ar potrivi cel mai mult aceea de cautator. Un om aflat in cautare, inprimul rand de natura spirituala. Intrebarile carora Welwood incearca sa le raspunda sunt intrebari valabilepentru oamenii tuturor timpurilor, din toate societatile. Cine suntem cu adevarat? Cum facem sa fim maiputin nefericiti? Cum facem sa fim mai sanatosi? Mai putin insingurati? Si pentru ca Welwood vorbestemereu despre inima si despre iubire ca despre esenta fiintei, mi-am spus ca toate acestea sunt la fel devalabile in Romania, ca oriunde in alta parte din lume. Si inainte de toate, in revista noastra, atat depreocupata de problemele sufletesti. Va propunem, deci, in exclusivitate, un dialog despre inima, cu unuldin cei mai mari cunoscatori ai ei. "Noi, cei care am uitat de inima noastra" - John Welwood, vorbitimereu despre inima, despre a simti. Este atat de important? - In lumea de astazi da, pentru ca inima estepe cale sa fie uitata, ignorata. Ne-am parasit inima, am uitat ca o avem. Ne aducem aminte uneori de ea,dar numai atunci cand "ne doare", cand resimtim ceva atat de dureros, incat ecoul durerii coboara in zonaaceasta, a inimii, de care, in general, nu suntem constienti. Nu ne amintim ca avem o inima in viata de zicu zi. Suntem prea ocupati sa gandim, sa analizam, sa actionam, sa facem planuri, sa rationam pe bazaa ceea ce am invatat, deci pe baza unor experiente trecute, asa incat nu ne trece prin cap sa ne oprim oclipa si sa fim atenti la ceea ce ne spune inima noastra. Daca am face-o, am descoperi ca inima este un

barometru foarte sensibil al realitatii dimprejurul nostru, ca fara sa faca nici calcule, nici evaluari, inimasimte, este intr-un fel misterios racordata permanent la tot ceea ce ne inconjoara. Asta pe de-o parte. Pede-alta parte, inima noastra - si prin extensie corpul nostru - este o poarta catre cele mai profunde, catrecele mai stabile, dar si cele mai inefabile parti ale fiintei noastre. Este suficient sa le dam atentie, sa stamcu ele, sa fim cu ele, pentru a avea acces la aceste parti ale fiintei pe care in general le ignoram. Dacaam face-o, am fi mai linistiti, mai putin speriati, mai putin stresati, mai sanatosi si mai fericiti decatsuntem. Am fi mai atenti cu ceilalti, mai prezenti, mai buni. Lumea noastra interioara si reflexia ei pe careo cream, adica lumea exterioara in care traim, ar arata altfel. In loc de asta, suntem in permanenta intr-oalergare, intr-o fuga, suntem intr-o agitatie care caracterizeaza lumea moderna si care, in cele din urma,ne rupe de tot de ceea ce suntem noi cu adevarat. Cand intervine aceasta ruptura, devenim cu adevaratnefericiti, depresivi, intr-un cuvant ne imbolnavim, pentru ca suntem rupti de sursa energiei noastre vitale,la fel cum un copac lipsit de lumina soarelui se usuca. Intoarcerea la inima ne-ar schimba viata si felul incare privim imprejurul nostru, iar asta ar schimba lumea. "O cale: intoarcerea la spiritualitate"

- Ce drum ar trebui sa urmam pentru a ne regasi inima? Exista metode pecare sa le invatam? - Ar fi bine daca occidentul si-ar aminti despre bazele crestine ale civilizatiei sale si arredescoperi spiritualitatea sa originara, care este una exceptionala. Numai ca aceasta spiritualitate a fostpierduta, ca oricare alta, de altfel. Occidentul a luat-o pe alt drum. Din nefericire, biserica s-a indepartat siea de revelatie, si oamenii nu mai gasesc in biserica decat rareori ceea ce cauta. Acelasi lucru s-apetrecut candva si cu mine. Simteam ca nu gasesc in biserica ceea ce cautam. Asa am ajuns sacercetez diferite alte traditii spirituale, mai conservatoare. Asa am ajuns la traditiile orientale si am intelesun lucru fundamental: ca spiritualitatea contemplativa a orientului poate aduce ceva ce occidentului iilipseste sau a uitat. Aceasta latura contemplativa are implicatii enorme asupra sanatatii si vindecariipsihologice, dar si asupra relatiilor dintre oameni si a comunitatii. Cu toate astea, budismul zen, deexemplu, nu este mai bun cu nimic decat crestinismul, care are si el latura sa contemplativaextraordinara. Pana la urma, rugaciunea europeana, asa cum o cunoastem noi, este o forma demeditatie, sau invers, meditatia este o forma de rugaciune. Crestinismul este un punct de plecare la fel debun ca orice alta traditie spirituala a lumii. Importanta este intoarcerea la credinta, la aspectele noastreprofunde, uitate, abandonate. Iisus vorbeste despre inima, Evangheliile sunt pline de indicii, dar cati dintreoccidentali au reflectat vreodata la toate acestea? "Cand oamenii au inceput sa creada ca potcontrola totul, s-a produs o ruptura" - Bine, dar cum putem trai totusi in lumea secolului 21, intr-unmod contemplativ? Ni se cere mai mult sa facem decat sa fim... - Nu e nimic rau in a-ti folosi mintea, badimpotriva, avem nevoie de ea ca sa putem trai, dar a trai exclusiv prin intermediul mintii conduce in celedin urma la stres, la boli psihice, la alienare, la nefericire si la boli fizice care nu sunt decat reflexii alepsihicului in corp. Indepartarea totala de adevarata noastra natura ne aduce prejudicii grave. Trebuie sainvatam sa ne intoarcem la noi insine, sa ne luam rastimpul pentru a reface contactul cu inima noastra.Aceasta dimensiune fundamentala a fiintei se caracterizeaza prin deschidere, prin liniste, printr-o anumitacaldura pe care o vom recunoaste imediat, printr-o forta care ne inunda in clipa in care intram in contactcu ea. Este ceea ce se numeste iubirea neconditionata, despre care vorbesc marii mistici, fie ei europenisau orientali. Numai ca in occident, trairile marilor mistici au cazut in derizoriu, oamenii in cel mai bun cazzambesc, daca nu cumva dispretuiesc dimensiunea metafizica, spirituala a existentei, fiind convinsi casingura realitate este aceea pe care o poti atinge cu mana, aceea pe care o poti calcula, prevedea, evaluacu mintea. Undeva, candva in istoria occidentului s-a petrecut o ruptura, o sciziune, atunci cand oameniiau inceput sa creada ca pot controla totul, ca pot intelege totul cu mintea, in momentul in care au inceputsa creada in omnipotenta mintii. Au crezut ca mintea este calea. Si intr-un fel este. Dar indepartarea denatura fundamentala a inceput sa-si arate rezultatele. Civilizatia tehnologica nu i-a facut pe oameni mai

fericiti, ba e interesant de stiut ca exista studii din care reiese ca in tarile cu nivelul de trai cel mai ridicat, intarile cu economii si industrii puternice, oamenii se declara mai nefericiti decat saracii lumii a treia.Consumul de antidepresive este cel mai ridicat in tari foarte avansate cum sunt Sua sau Franta. Acestlucru se datoreaza faptului ca oamenii s-au indepartat de natura, de ei insisi, s-au transformat intr-un felde prizonieri ai mintii. Au construit sisteme sociale si economice care au la baza aceasta abordare, chiarsi medicina, chiar si psihologia au abordari mecanice, structuraliste, rigide. Totul pare perfect, si totusiceva nu merge. Ceea ce lipseste este tocmai aceasta deschidere, aceasta caldura, aceasta apropiere denatura propriei noastre fiinte. Lumea si-a pierdut inima, si-a pierdut sufletul, si dupa parerea mea acestaeste adevaratul motiv al depresiei, al alienarii, al ratacirii care a atins cote ingrijoratoare in occident. Eu nusustin intoarcerea la primitivism, nu sustin retragerea in paduri, ci cred doar ca trebuie sa recuperamacea parte din noi pe care am pierdut-o pe drum, printr-o eroare. Dupa parerea mea, aceste douaorientari, una catre exterior, proprie civilizatiei moderne, si cea spre interior, care a supravietuit din fericirein societatile mai conservatoare, unde credinta si biserica sunt inca puternice, nu sunt antagonice, nu seanuleaza una pe alta, ci sunt complementare. Se completeaza. "Este nevoie de o revolutie planetara.O revolutie a inimii" - Ar fi bine ca in partea a doua a dialogului nostru sa vorbim mai aplicat despreinima, despre cum o putem redescoperi. - Coborarea in inima si iubirea neconditionata nu pot fi intelesecu instrumentele mintii. Trebuie experimentata, simtita, traita. Faceti exercitiul acesta. Stati linistiti,asezati, cu ochii inchisi. Respirati. Vizualizati-va interiorul corpului, ca pe un spatiu pe care il locuiti. Urcatiapoi catre inima. O vedeti? Este vie, fierbinte. Focalizati-va atentia in inima. Ascultati-o. Va comunica cuvoi. Daca vreti sa aflati un raspuns, intrebati-va inima si veti sti raspunsul. Inima este inteligenta. Este caatunci cand "ni se strange inima". Asta inseamna ca inima spune "nu". E ceva care nu e bun pentru noi.Sau dimpotriva, atunci cand cineva ne place din prima clipa si simtim ca inima ne sparge pieptul, spune"da". Sau cand ne indragostim la prima vedere. Inima stie inaintea mintii, iar mintea nu intelege nimic dince se intampla. Ascetii credintei, misticii, stiau aceste lucruri, vedeau prin perspectiva inimii. In zilelenoastre, nu prea mai sunt mistici, limbajul inimii supravietuieste in arta, in muzica, in poezie. Acesta estelimbajul inimii. Din nefericire, suntem atat de indoctrinati inca din copilarie, suntem atat de convinsi camintea este singurul instrument, incat ne vine greu sa credem ca putem evalua lumea cu inima. Suntemeducati sa ignoram sau sa ascundem semnalele inimii, ni se spune ca e rusine sa plangem si chiar sa nebucuram prea zgomotos, suntem coplesiti de conventii, de reguli, sabloane atat de mult, incat uitam cutotul de inima noastra. In scolile noastre li se baga in cap copiilor informatii cu miile, moduri de a rationa,dar nu li se spune niciodata ce inseamna sa fii fericit sau nefericit, nu li se vorbeste niciodata desprebunatate, despre compasiune, despre legaturile nevazute cu oamenii si cu natura. Astfel incat atunci candoamenii simt nefericire, ei se blocheaza, nu stiu ce sa faca in mijlocul suferintei, pentru ca nimeni nu le-avorbit vreodata despre inima, dupa cum nu le-a vorbit vreodata despre intuitie sau despre imaginatie.Deveniti adulti, fostii copii isi dau seama ca sunt singuri, neavand alt instrument decat mintea lor. Inainte,in societatile vechi, existau comunitatea, parintii, preotul, vecinii, traditiile purificatoare, riturile de trecere,toate facute sa sustina omul. Acum nu mai exista nimic din toate acestea, iar omul se trezeste singur,prins in cercul vicios al rationamentelor si al intrebarilor fara raspuns, speriat de propria suferinta, pierdut.Pana la alienare mai e un singur pas. Lumea in care traim este oglinda acestei insingurari. Facem "cetrebuie", nu "ce simtim". Asta ne face nefericiti. Avem nevoie de o revolutie a inimii la scara planetara. Deo intoarcere la valori pe care le-am pierdut. "E timpul sa aprindem lumanarea" - Sunteti unul dintrepsihologii care au scris mult despre iubire. Nu ma rabda... inima sa nu va intreb ce se intampla in lume cuiubirea concreta dintre doi oameni. De ce nu mai reusesc sa ramana impreuna desi se iubesc? - Stiticum am ajuns sa scriu despre iubire? Acum multi ani m-am prabusit. Am trecut printr-o drama care parebanala pentru ca multi trec prin ea. Cand primul meu mariaj s-a destramat, am vrut sa inteleg ce s-aintamplat cu noi, cum a fost posibil ca in ciuda faptului ca ne-am iubit atat de mult, totul sa se termine insuferinta si disperare. Dincolo de durerea pe care o traiam, voiam sa inteleg eroarea, ca sa nu o mairepet, voiam sa stiu secretul unei relatii durabile, adevarate, vii. Ei bine, cred ca in cele din urma aminteles. Astazi, fiecare din noi este singur, fata in fata cu celalalt, asaltat de fricile sale, de angoase, desuspiciune, si, mai ales, separat de inima lui. Ar vrea ca celalalt sa umple golul pe care-l simte in piept.Dar asta nu se intampla, pentru ca celalalt e in aceeasi situatie. Neimpacat cu sine. Asteptarile de lacelalalt sunt enorme si niciodata implinite. Relatia este in vrie, in cadere libera, fara nici un punct de sprijin.Este ca in povestea lui Eros, zeul iubirii, si a nimfei Psyche, care reprezinta constiinta. El venea numainoaptea, in intuneric, si pleca inainte de ivirea zorilor, iar ea nu-i vedea niciodata chipul. Intr-o noapte insa,ea nu a mai rezistat si a aprins o lumanare ca sa-i vada fata, si in clipa aceea el a disparut. Apoi ea atrebuit sa treaca prin multe incercari pentru a-l recastiga si pentru ca iubirea lor sa se poata petrece lalumina zilei. Asa a fost si cu relatiile intre oameni, timp indelungat: iubire in intuneric. Acum este timpul saaprindem lumanarea, sa aducem lumina constiintei acolo unde a fost bezna. O relatie dureaza, dupaparerea mea, numai daca este o relatie constienta. Drumul catre celalalt trece prin noi insine. E nevoie sane cunoastem pe noi insine, sa ne acceptam, sa ne iubim pe noi insine, ca sa-l putem iubi pe celalalt. Ma

intorc la intrebare: de ce nu rezista relatiile? Pentru ca noi nu avem in primul rand o relatie constienta cunoi insine, nu ne cunoastem, nu stim ce se petrece cu noi, cu inima noastra. Asta ne falsifica, neimpiedica sa ne oferim integral. Frica, istoria de viata, prejudecatile, modelele de comportament, toateactioneaza ca niste bariere intre cei care se iubesc. Neluminate de constiinta, ele vor sfarsi prin a distrugeiubirea. - Exista vreo solutie? - V-ati gandit vreodata care sunt cele mai importante, cele mai puternicemomente ale unei relatii? Veti descoperi repede ca cele care conteaza cu adevarat sunt momentele in

care "doar suntem impreuna" si-atat. In cele mai intime, cele m ai adancimomente, ceea ce conteaza cu adevarat este prezenta. Atunci suntem cu adevarat noi insine, nepoluatinici de idei, nici de amintiri, nici de prejudecati, nici de modele, de nimic. Sunt momente in care nu facemnimic altceva, in care nu avem nimic de dovedit, nimic de regretat. Doar suntem impreuna, pur si simplu,si impartim aceasta clipa miraculoasa cu cel pe care il iubim. Sunt clipe nepretuite, singurele careconteaza, singurele care definesc iubirea, centrele de forta ale iubirii. Daca am reusi sa ne intoarcemmereu la starea aceea de prezenta neconditionata, fara asteptari, fara amintiri, fara ganduri, farareprosuri, atunci iubirea ar fi salvata. Prezenta fata de celalalt. Fiind prezenti, concentrati asupramomentului, intram in starea aceea miraculoasa a deschiderii inimii fata de celalalt si fata de tot ce neinconjoara. Cand il iubim cu adevarat pe celalalt, ne iubim si pe noi si intregul univers. Aceasta estebeatitudinea. Dincolo de ceea ce doi oameni fac unul pentru celalalt, cea mai puternica legatura estecalitatea de a fi impreuna, felul in care suntem impreuna, felul in care fiecare se experimenteaza pe sinein prezenta celuilalt. "Felul in care privim sexualitatea ne poate schimba viata" - Daca am vorbitdespre iubire, sa vorbim si despre sexualitate, in contextul acesta al prezentei. - Sexualitatea, din punctulmeu de vedere, face parte din ceea ce eu numesc "Calea Sacra". Pentru mine, sexualitatea este o poartacatre cea mai misterioasa, cea mai metafizica parte a unei relatii, facand parte mai curand din zonaspirituala decat din cea personala. In lumea contemporana, corpul este desacralizat, el nu mai este vazutca o poarta, ca un templu al sufletului, ci este vazut in extreme. Fie avem de-a face cu o viziune caretrateaza corpul ca pe un obiect de joaca, fie cu o viziune puritana, in care corpul e vazut ca o creatie adiavolului, ca un instrument al pacatului. Noi am pierdut aspectul sacru al sexualitatii si al corpului. Avem oviziune alienata asupra corpului, ca ceva separat de noi, ceea ce conduce la o sexualitate alienata.Lawrence, un mare poet, spunea ca adevarata natura a sexualitatii este una misterioasa. Misterul,aceasta este esenta sexualitatii, caci ne pune in legatura cu partile necunoscute ale fiintei noastre si aleunei relatii intime. In aspectul sau misterios, sexualitatea este de fapt un schimb de energii subtile intre un

barbat si o femeie, un schimb care ne innoieste si ne schimba, care ne improspateaza vitalitatea si care, de fapt, ne poate schimba viata. Exista un aspect mistic al sexualitatii,pe cale sa se piarda in timpurile noastre, la fel ca o multime de alte lucruri pe cale sa se piarda.Intoarcerea la acest aspect mistic al sexualitatii are o legatura cu intoarcerea la aspectul mistic alcorpului, al inimii, cu intoarcerea la aspectul mistic al naturii inconjuratoare din care facem de fapt parte,toate sunt legate intre ele, iar pierderea misterului, a inefabilului, are o legatura cu nebunia care a cuprinslumea in secolul 21, cu insingurarea, cu nefericirea, cu tristetea fara de leac care i-a cuprins pe oameni,cu dezbinarea, cu lipsa de iubire. Pierzand conexiunile cu aspectele misterioase, spirituale ale universului,am pierdut legatura cu noi insine. Ne-am pierdut. Stiti care era legatura noastra cu toate acestea si cupropria fiinta? - Inima, nu-i asa? Știți, vin dintr-o țară ortodoxă. În ortodoxie se vorbește mult despre inimă.Oamenii încearcă să facă aceste conexiuni prin intermediul credinței... - Rugaciunea este o cale deintoarcere, cu conditia ca ea sa vina din inima, si nu sa fie facuta cu mintea, asa cum spuneau parintiidesertului, acum doua mii de ani, caci in inima omului este poarta catre Imparatie. Tot mai mulți oamenidescoperă acest lucru cu adevărat acum, pretutindeni în lume, faptul că Adevărul poate fi găsit în interior,în ei înșiși, oricum s-ar numi religia oficială din care provin. Horia Țurcanu