O TEORIE A DREPTĂŢII

John Rawls

Material realizat de

Carmen Greab

“O teorie a dreptăţii” marchează un punct de cotitură în ceea ce

priveşte gândirea filozofică a secolului al XX-lea. A devenit, în deceniile ce au

urmat publicării sale, o lucrare de mare influenţă, fiind transformată rapid într-

un punct de referinţă în filozofia politică. Contribuţiile aduse de John Rawls în

lucrarea sa sunt numeroase. Teoria dreptăţii avansată de Rawls este marea

sa contribuţie şi îl apropie de gândirea liberală americană şi de cea social-

democrată în sensul său actual din Europa. Scopurile societăţii ca întreg, şi

nu cele ale individului sunt cele pe care Rawls şi-a construit teoria. Lucrarea

propune şi aduce argumente în favoarea unei teorii a dreptăţii care să explice

sensul a ceea ce înţelegem prin sintagma “societate dreaptă”. Propune o

teorie etică drept alternativă a utilitarismului pe care îl contestă în mai multe

rânduri. Cartea este alcătuită din capitole, 9, şi subcapitole, 87, şi este

structurată în 3 părţi majore – “Teoria”, “Instituţii”, “Finalităţi”..

Dreptatea socială

Justiţia ca dreptate este primul subiect abordat de către Rawls în

cartea sa şi oferă, în acest context o primă definiţie a justiţiei – este cea dintâi

virtute a instituţiilor sociale şi a sistemelor de gândire. Într-o societate justă,

libertăţile cetăţenilor egali sunt garantate, drepturile nu fac obiectul

negocierilor politice sau al calculului interesului social. Concepţia despre

dreptate dezvoltată de Rawls trebuie să stea la baza unei societăţi “bine

ordonate”. Rawls caută să afle care sunt principiile dreptăţii sociale, acele

principii ce repezintă criterii de evaluare a dreptăţii unei societăţi, nu a

dreptăţii actelor particulare ale unor indivizi. Obiectul principiilor dreptăţii nu

este altceva decât structura de bază a unei societăţi, felul în care principalele

instituţii sociale se integrează într-o schemă de cooperare. Definiţia pe care

Rawls o dă societăţii este cea conform căreia două sau mai multe persoane

stabilesc şi recunosc, prin intermediul relaţiilor lor, anumite reguli de conduită

pe care le respectă. Această concepţie despre dreptate se întemeiază pe o

anumită concepţi despre societate: societatea este o asociere de persoane

care coo perează în vederea avantajului reciproc. Prin urmare, ea este

caracterizată atât de conflict, cât şi de identitatea de interese.

Prima situaţie, cea dezirabilă, este cea a identităţii intereselor, situaţie

în care indivizii câştigă pe ansamblu mai mult decât ar câştiga în mod

separat.. Cea de-a doua, care poate fi întâlnită frecvent, este cea a conflictului

de interese. Astfel, pentru a se reglementa cea de-a doua situaţie şi penrru a

se evita conflictele de orice natură, trebuie respectate anumite principii –

principiile justiţiei sociale. Principalul subiect al justiţiei este reprezentat de

structura de bază a societăţii.

Din punctul de vedere al lui Rawls, o societate este ordonată în

momentul în care sunt îndeplinite 2 condiţii:

1. toţi cunosc şi acceptă principiile justiţiei sociale;

2. instituţiile sociale de bază satsifac principiile şi sunt recunoscute pentru

acest fapt.

Justiţia socială poate fi privită ca reprezentând un standard în care

strcturile de bază ale societăţii există deja. Justiţia este parte integrană a

idealului social. Sensul justiţiei este cel promovat de Aristotel şi implică

neafectarea proprietăţii altora în momentul în care tu îţi măreşti venitul,

respectarea unei promisiuni, plătirea datoriilor, dovedirea respectului pentru

toţi oamenii etc.

Abordări ale teoriei dreptăţii

Teoria dreptăţii este prezentată iniţial sub forma unei concepţii

generale despre dreptate. Bunurile sociale primare, libertate, şanse, venit,

avere şi bazele respectului de sine, sunt cele de care trebuie să beneficieze

fiecare cetăţean în cât mai mare măsură. Acestea stau la baza împlinirii

oricărui scop viitor. Corelează această percepţie cu poziţia iniţială a

oamenilor. Această poziţie iniţială a egalităţii corespunde celei a stării naturale

în cadrul teoriei tradiţionale a contractului social. Principiile justiţiei sunt alese

în spatele uni văl al ignoranţei. Justiţia ca dreptate începe cu reglementarea şi

reformarea instituţiilor. Apoi, având aceste premise, se poatte emite pretenţia

emiterii unei constituţii şi a unor legi de funcţionare.

Rawls insistă pe analizarea teoriei dreptăţii prin prisma a două principii

ale dreptăţii. Primul dintre acestea guvernează bunurile primare legate de

ideea de libertate, cel de-al doilea fiind alcătuit din două părţi – una

guvernează bunurile primare, una şansele de a ocupa un loc în structura

societăţii. Cele două principii justifică instituţiile şi finalităţile pe care le va

analiza ulterior. Principiile sale pornesc de la presupoziţia că toţi membrii

societăţii, indiferent de poziţia lor socială şi de atributele personale , sunt la fel

de îndreptăţiţi să se bucure de beneficiile care rezultă din cooperarea socială

deoarece în definirea societăţii toţi sunt trataţi ca fiind liberi şi cu şanse legale.

O distribuţie egală a bunurilor nu este în mod necesar un dreaptă şi nu

aceasta este ideea pe care insistă Rawls. Ideea de bază este aceea că

distribuţia egală a bunurilor primare nu trebuie justificată. Ceea ce trebuie

justificat este distribuţia inegală, în cazul în care se acceptă inegalităţile, ele

trebuie justificate, trebuie dovedit faptul că ele sunt drepte. Acesta este şi

scopul celor două principii pe care el le propune. Primul se referă la distribuţia

libertăţii., iar cel de-al doilea se referă la distribuţia venitului şi şanselor de a

ocupa o anumită poziţie într-o instituţie. Pe scurt, principiile enunţate de

Rawls sunt:

1. Fiecare persoană are drepturi egale cu ceilalţi în ceea ce priveşte schema

extensivă a libertăţilor de bază compatibile cu scheme de libertăţi similare

ale celorlalţi.

2. Inegalităţile sociale şi economice trebuie aranjate astfel încât a) să fie în

avantajul fiecăruia într-un mod rezonabil; b) să ofere tuturor deschidere

către poziţii sociale diverse.

Principiile dreptăţii sunt necesare pentru a determina felul în care acest

câştig trebuie distribuit. De aceea, dreptatea se aplică structurii de bază a

societăţii, felului în care principalele instituţii stabilesc drepturile şi datoriile

fundamentale şi determină distribuirea avantajelor obţinute în urma cooperării

sociale.

Prioritatea principiilor

Sistemul gândit de Rawls comportă unele semne de întrebare. Ce se

întâmplă în momentul în care un aranjament, o opţiune respectă unul dintre

principii şi îl încalcă pe celălalt. Soluţia problemei a fost identificată prin

oferirea unui sistem de ordonare între cele două principii. Rawls vede

prioritatea libertăţii, a principiului numărul 1, asupra distribuţiei venitului şi

şanselor de ocupare a unei poziţii sociale. Doar dacă cerinţele primului

principiu sunt satisfăcute, putem să le respectăm şi pe cele ale celui de-al

doilea principiu. Restrângerea libertăţii nu poate fi justificată decât dacă

întăreşte întreg sistemul de libertăţi de care se bucură toţi membrii societăţii,

iar o libertate mai mică decât o libertate egală este acceptată doar în cazul în

care cei care se vor bucura de o mai mică libertate acceptă acest aşezământ.

Prioritatea strictă a libertăţii în faţa bunăstării poate fi de neacceptat în

societăţile care nu sunt dezvoltate din punct de vedere economic.

O a doua regulă de prioritate indică prioritatea dreptăţii asupra

eficienţei şi bunăstării, al doilea principiu trebuie satisfăcut înaintea

maximizării sumei avantajelor. De asemenea, o altă prioritate este

reprezentată de cea a egalităţii de şanse asupra diferenţei. O inegalitate de

şanse este justificată doar în condiţiile în care sporeşte şansele celor mai

dezavantajaţi.

Pentru a îşi întemeia propria concepţie a dreptăţii, Rawls imaginează o

procedură de justificare a celor două principii. Aceasta apropie destul de mult

teoria lui Rawls de cea a contractualismului, este, în fapt o generalizare a

teoriei contractualiste. Principiile dreptăţii, principiile care vor guverna

structura de bază a societăţii trebuie să fie alese în starea de natură, “poziţia

originară” cum o numeşte Rawls. Luând drept premise faptul că poziţia

originară este caracteriizată de anumite trăsături ce trebuie acceptate şi faptul

că principiile dreptăţii sunt adoptate în această poziţie originară, ajunge la

concluzia că cele două principii sunt justificate ca fiind principiile dreptăţii.

Trăsăturile poziţiei originare

Poziţia originară este caracterizată de circumstanţele dreptăţii,

constrângeri formale asupra conceptului de “corectitudine morală”, vălul

ignoranţei, raţionalitatea părţilor şi motivaţia părţilor. Circumstanţele dreptăţii

se referă la condiţiile în care cooperarea umană este necesară. Aceste

circumstanţe se împart în două categorii – circumstanţe obiective şi

circumstanţe subiective. Constrângerile formale asupra conceptului de

“corectitudine morală” sunt reprezentate de condiţiile ce trebuie îndeplinite de

principiile prezentate părţilor în poziţia originară. Aceste constrângeri sunt:

condiţia generalităţii (formulate în termeni generali), condiţia universalităţii (să

fie aplicabile tuturor), condiţia publicităţii (principiile sunt percepţia publică a

dreptăţii), condiţia ordonării (ordonarea pretenţiilor aflate în conflict), condiţia

finalităţii (principiile sunt instanţa supremă la care se raportează populaţia).

Vălul ignoranţei are rolul de a anula efectul contingentelor naturale şi sociale,

de a asigura că alegerea principiilor pentru structura de bază nu este

influenţată de aceste consideraţii irelevante din punct de vedere moral. Părţile

din poziţia originară nu îşi cunosc locul în societate, harurile naturale,

concepţia despre bine, trăsăturile psihologice particulare sau trăsăturile

societăţii. Aceasta este situaţia exhitabilă între indivizi care generează acordul

echitabil asupra principiilor enunţate. Raţionalitatea indivizilor justifică

alegerea bunurilor primare în situaţia originară; oamenii încearcă urmărirea

cât mai eficientă a propriilor interese, dar nu conştientizează atributele lor

primare. Motivaţia părţilor – indivizii nu sunt interesaţi decât de propriul

interes, ignorând interesul celorlalţi.

Dacă alegerea se face după anumite reguli, atunci regula identificată

de Rawls este maximum minimorum, alegerea se face în funcţie de

rezultatele cele mai proaste pe care respectivele variante le pot avea, urmând

a fi aleasă acea variantă a carei rezultat negativ este mai bun. Este o alegere

opusă teooriei jocurilor în care principiul de bază este cel minimax, în funcţie

de cea mai bună soluţie pentru ambele părţi. Cel care raţionează conform

principiului propus de Rawls doreşte să evite cel mai rău rezultat decât să îl

obţină pe cel mai bun. Urmarea regulii maximin în situaţia originară, duce

implicit la alegerea principiilor pe care el le anunţa. Însă, dacă luăm în calcul

trăsăturile caracteristice poziţiei originare

Teoria etică

Unul din scopurile pricipale ale lucrării este să ofere argumente

împotriva utilitarismului, în special în forma sa clasică. Evidenţiind aspectele

negative ale utilitarismului, posibilitatea ca interesele particulare ale unor

indivizi să fie sacrificate binelui agregat al colectivităţii, Rawls propune un alt

model de luare în calcul a indivizilor în cadrul colectivităţii. Aceasta revine la a

arăta că, în poziţia originară, părţile vor respinge principiul clasic al

utilitarismului, fiind explicate temeiurile penntru această respingere. Marele

merit al utilitarismului clasic este acela că recunoaşte prioritatea relativă a

principiilor dreptăţii şi a drepturilor derivate din acestea. Întrebarea care apare

în acest context este dacă dezavantajele suferite de câţiva sunt depăşite de o

sumă mai mare a avantajelor de care beneficiază mai mulţi sau dacă

dreptatea impune un grad egal de libertate pentru toţi şi permite doar acele

inegalităţi economice şi sociale care sunt în interesul personal.Principiul

utilitarismului este justificat printr-un apel la ideea observatorului ideal,

imparţial şi raţional: acesta este principiul pe care l-ar alege un observator

ideal, perfect simpatetic, care ar lua în considerare suma netă de plăcere

simţită de fiecare dintre cei afectaţi de un anume sistem social. Această

metodă de justificare, arată Rawls, este relevantă pentru un principiu de

alegere raţională la nivelul unui singur individ, dar nu şi pentru principiul de

alegere raţională la nivelul societăţii. A o folosi la acest nivel înseamnă a

ignora diferenţa dintre persoane. Imparţialitatea observatorului ideal este, de

fapt, impersonalitate. Pentru utilitarism nu este importantă modalitatea în care

satisfacţiua este distribuită între indivizi.

Dat fiind că părţile din situaţia originară sunt reciproc dezinteresate, nu

sunt deloc interesate de atingerea intereselor celorlalţi, ele nu au nici un motiv

să aleagă principiul utilitarist clasic care, din această perspectivă, ar fi ales în

situaţia originară, de persoane perfect altruiste. Ele vor prefera cele două

principii celui clasic al utilitarismului.

Cele două concepte ale eticii sunt binele şi corectitudinea, conceptul

de moralitate derivând din cele două. Structura unei teorii etice este

determinată, prin urmare, de conexiunile realizate între cele două concepte.

Dacă sunt luate în calcul teoriile teleologice, binele este definit independent

de corectitudine, iar corectitudinea este definită drept conceptul care

maximizează binele. Doctrinele teleologice diferă în funcţie de modalitatea în

care este specificată concepţia binelui. Dacă binele este definit ca plăcere,

avem de a face cu hedonism, dacă este definit ca fericire, avem eudamonism

etc.

Instituţiile

Există o secvenţialitate de patru paşi în care principiile sunt aplicate

instituţiilor pentru a se ajunge la finalităţi. Cel dintâi principiu, cel al libertăţii,

este primul standard la care se raportează convenţiile constituţionale.

Libertăţile fundamentale ale persoanei, libertatea de conştiinţe şi gândire

trebuie să fie protejate. Cel de-al doilea pas este reprezentat de nivelul

legislativului. Politicile sociale şi economice sunt menite să maximizeze

aşteptările pe termen lung ale celor mai puţini avantajaţi. Prioritatea celui

dintâi principiu asupra celui de-al doilea este reflectat în prioritatea convenţiei

constituţionale asupra stadiului legislativ. Ultimul nivel este cel al aplicării

regulilor de către judecători şi administratori în cazuri particulare şi

respectarea legilor de către cetăţeni. Astfel, analizează concepte precum

domnia legii, prioritatea libertăţilor, limitarea libertăţilor,

În analizarea libertăţii Rawls reduce destul de mult câmpul semantic al

cuvântului, referindu-se strict doar la câteva aspecte – libertatea de expresie,

libertatea de conştiinţă, libertatea de mişcare, particparea politică. Rawls

recunoaşte faptul că valoarea unor astfel de libertăţi diferă de la o persoană la

alta în funcţie de resursele materiale pe care respectiva persoană le posedă.

Prin urmare, doreşte o distribuţie egală doar a libertăţii, nu şi a valorii pe care

aceasta o presupune.

Deşi am menţionat anterior câteva aspecte prezentate de Rawls în

cadrul discuţiilor despre instituţii mai sunt câteva precizăţri de făcut. Pentru a

îşi ilustra conceptele cât mai bine, Rawls îşi aplică modelul şi principiile

dezvoltate în cadrul unui sistem economic. Ipotezele şi conceptele cu care

operează sunt împrumutate din economie, utilizând şi teoria jocurilor.

Justiţia între generaţii

Pentru a exista o echitate între generaţii în ceea ce priveşte

rebistribuţia, fiecare generaţie trebuie să accepte un principiu de economisire

şi redistribuţie care să asigure faptul că fiecare generaţie îşi îndeplineşte

datoriile şi îşi primeşte compensaţiile. La fel cum iteresele indivizilor nu pot fi

ierarhizate la fel nici interesele diferitelor generaţii nu pot fi ierarhizate,

interesele nici unei generaţii nu pot avea o valoare mai mare decât interesele

unei alte generţii.

Preferinţa temporală

Principiul preferinţei temporale spune stipulează faptul că un viitor mai

generos poate să nu fie preferat unui prezent mai puţin generos din cauza

distanţei temporare. Rawls susţine că acest principiu nu poate fi aplica

deoarece acest principiu legitimeazăcrearea unor nedreptăţi între generaţii,

astfel generaţia din prezent poate să dezavantajeze generaţiile viitoare sau

trecute. Astfel principiul preferinţei temporarte nu este un criteriuvalid de luare

a deciziilor într-o societate bine structurată.

Valoarea morală

Valoarea morală nu este un criteriu de luare a deciziilor într-o societate

bine structurată decât într-un mod indirect. Modul de redistribuţie este

reglmentat de principiul justiţiei astfel valoarea morală a unui om este

cuprinsă în principiul sus numit şi joacă un rol indirect în procesul de

redistriduţie.

Principiul perfecţiunii

Nietzsche a afirmat că o societate trebuie să susţină acele persoane

care dau dovadă de calităţii extraordinare, prin distribuirea bunurilor sociale

într-o proporţie mai mare către aceste persoane. Pe această bază a fost

construit principiul perfecţiunii care afirmă că redistribuţia bunurilor trebuie să

privilegieze indivizii care posedă caracteristici extraordinare. Rawls afirmă că

acest principiu nu poate fi un criteriu valid de a reglementa redistriduţia

deoarece prin intermediul acestui principiu se pot justifica şituaţii precum cea

din Grecia antică în care existenţa aclavilor era justificată de nevoile clasei de

persoane cu atribute extraordinare precum filosofii sauconducătorii politici.

Singura variantă a principiului perfecţiunii care poate fi aplicată este

cea care este menită să susţină cultura şi doar dacă aceszt fapt este acceptat

de cetăţeni, astfel persoanele implicate în activităţi culturale pot să

beneficieze de pe urma redistribuirii datorită faptului că realizează activităţi

culturale dar doar într-o manieră limitată din punct de vedere cantitativ şi doar

cu acordul cetăţenilor.

Principiul echităţii

Principiul echităţii afirmă că nici o persoană nu trebuie să beneficieze

de pe urma eforturilor colective fără a contribuii şi el cu o justă cotă.

Principiul fidelităţii

Promisiunile făcut în condiţii de bună credinţă trebuie respectate.

Condiţiile de bună credinţă sunt îndeplinite atunci când persoanele implicate

deactul promisiunii consideră îndeplinirea ca fiind rezonabilă. Principiul

fidelităţii este o regulă morală ce derivă din principiul echităţii faţă de o simplă

convenţie în cazul prezumpţiei că promisiunile trebuie îndeplinite.

Datoriile naturale

Cea mai importantă datorie naturală a fiecărui cetăţean este de a

susţine instituţii juste, această datorie are două componente:

- spununerea îndeplinirea datoriilor faţă de instituţii juste atunci cănd

acestea există

- contribuirea la stabilirea unor aranjamente şi instituţii juste atnci când

ele nu există

Binele ca şi raţionalitate

Stabilirea faptului dacă un obiect simplu este bun.

John Rawls formulează trei postulate prin care se poate determina

daca un obiect simlu este bun.

1. A este un bun X dacă şi numai dacă A are atributele unui X într-o

cantitate mai mare decât le are X mediu, în condiţiile unor aşteptări

rezonabile de la un X având în vedere pentru ce a fost creat X

2. A este un bun X pentru K dacă şi numai dacă A are calităţile pe

care K se aşteaptă, într-un mod rezonabil, să le aibă un X, având

vedere circumstanţele, abilităţile şi planul de viaţă a lui K

3. idem cu postulatul 2 + planul de viaţă al lui K trebuie să fie rezonabil

în raport cu aşteptările faţă de A

Stabilirea faptului dacă un plan de viaţă este bun.

Un plan de viaţă bun este: - unul din planuirile consistente cu principiul

alegerii raţionale, când se consideră toate aspectele relevante;

- acel plan dintre cele delimitate mai sus care

ar fi ales dacă persoana care face alegerea ar de ţine o raţionalitate

deliberativăcompletă sau ideală.

Diferenţe între bine şi dreptate

Binele este obţinut în urma principiului alegerii raţionale, acest principiu

nu este unul care să fie obţinut în urma unei agregări a dorinţelor diferitelor

persoane. În antiteză se află dreptatea care este reglementată de principiul

dreptăţii care rezultă în urma agregării convingerilor şi preferinţelor indivizilor

aflaţi în spatele vălului ignoranţei.

O altă deosebire între cele două concepte se referă la faptul că este

dezirabilă o înţelegere cât mai variată a termenului bine pentru că astfel

interesele oamenilor nu se vor suprapune în mod excesiv iar competiţia

pentru acelaţi bun nu va fi una exagerată. Asupra conceptului de dreptate nu

este dezirabilă o diversitate prea mare deoarece astfel vor exista neînţelegeri

mari asupra ce însemnă o societate dreaptă, neînţelegeri ce vor determina un

eşec în ceea ce priveşte realizarea unei societăţii bine structurate.

Factori ce pot destabiliza o societate bine structurată

Egoismul, în momerntul în care egoismul prevalează în cadrul unui

individ şi nu datoriile şi principiile există posibilitatea ca acest individ să se

transforme intr-un trişor (Freerider) care să beneficieze de pe urma eforturilor

colective fără a realiza partea sa de contribuţie. Dacă numărul persoanelor

care vor prefera egoismul în faţă principiilor şi datoriilor există riscul ca

societatea bine structurată să se prăbuşească din cauza părea multor trişori.

Hedonismul, este acea concepţie care stipulează prioritatea placerii

individuale asupra îndeplinirii datoriilor şi respectării principiilor.

Dacă hedonismul prevalează este clar că o societate ce se bazează pe

îndeplinirea datoriilor şi respectarea principiilor nu are cum să

supravieţuiească.