Joe Navarro

Ghid practic

Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu

METEOR rţ\ PUBlISHINGliy

Redactor: Viorica Horga Tehnoredactor: Mariana Radu Copertă: Roxana Geantă Foto copertă: www.shutterstock.com

Titlul original: CLUES TO DECE1T. A practicai list Copyright © 2011 Joc Navarro

© 2012 Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii METEOR PUBUSHING

Contact: CP. 41 -128 Distribuţie la:

Tel./Fax: 021.222.83.80 TelVFax: 021.222.83.80

E-mail: editura@meteorpress.ro E-niail: carte@meieorpress.ro

www.meteorpress.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NAVARRO, JOE

Indicii de înşelăciune / Joe Navarro : trad.: Mihai-Dan Pavelescu. - Bucureşti •' Meteor Publishing, 2012

Biblioar.

ISBN 978-606-93177-0-9

I. Pavelescu, Mihai Dan (trad.)

316.772.2 159.925

Cuprins

Introducere.....................................................................................7

Patru oportunităţi pentru detectarea înşelăciunii .......................13

Adevărul despre detectarea minciunilor ....................................22

Comportamente utile în detectarea înşelăciunii ..........................25

Capul............................................................................................29

Fruntea .......................................................................................40

Ochii ...........................................................................................51

Nasul............................................................................................75

o 5

Buzele şi gura.............................................................................83

Obrajii şi maxilarele .................................................................117

Bărbia ......................................................................................132

Gâtul .......................................................................................141

Umerii .....................................................................................155

Pieptul şi abdomenul ...............................................................159

Mâinile ....................................................................................174

Şoldurile şi trunchiul ................................................................217

Picioarele .................................................................................229

Concluzii .................................................................................245

Bibliografie ..............................................................................247

Despre autor .............................................................................254

Introducere

În anul 1973, când am început să lucrez în forţele de ordine şi aplicare a legii, am căutat un ghid de referinţe rapide pentru comportamentele asociate înşelăciunii... dar n-am găsit niciu-nul. De aceea, tot timpul cât am fost agent special FBI, am ţinut un jurnal în care mi-am notat comportamentele ce-mi treziseră interesul în timpul chestionărilor/interogatoriilor. Pe unele le-am observat când m-am ocupat de crime şi violuri în rezer vaţia indiană Colorado River, pe altele când am chestionat spioni, atât în Statele Unite, cât şi peste hotare. Am îmbogăţit lista aceasta pe parcurs, testându-mi şi validându-mi obser vaţiile, iar cu timpul a devenit acel ghid de referinţă de care

avusesem nevoie la început. Nu mă nemulţumise doar faptul că nu putusem găsi un ghid cuprinzător, ci şi acela că majoritatea cărţilor despre comportamentul de disimulare, ca şi mulţi dintre instructorii mei, ofereau informaţii pur şi simplu eronate. Mai mult chiar, erorile difuzate puteau fi chiar periculoase. De exemplu, în ultimii zece ani, graţie testelor ADN (nu prin testarea salivei, a sângelui sau a spermei), am aflat cu toţii că destui oameni nevinovaţi (261 la momentul scrierii acestor rânduri) au fost condamnaţi pe nedrept, deoarece poliţiştii perce-puseră semnele de stres ale unor nevinovaţi ca fiind indicii de minciună. Ştim actualmente că multe dintre comportamentele asociate cu minciuna, înşelătoria şi tăinuirea adevărului sunt valabile atât pentru nevinovaţi, cât şi pentru vinovaţi, în funcţie de stresul căruia îi sunt supuşi, de vârsta lor, de procesul de

chestionare în sine (numărul de anchetatori din cameră, intensitatea interogatoriului etc.) şi de alţi factori.

Am descoperit de asemenea că în literatura dedicată comunicării nonverbale continuă să se pună un accent exagerat asupra reacţiilor feţei. Bănuiesc că asta se datorează faptului că sunt concluziile unor cercetători din laboratoare, nu ale anchetatorilor care acţionează printre oameni şi care văd situaţii pe care niciun laborator nu le-ar putea reproduce. Mai exact, am constatat că în lumea reală trebuie să fii atent la întregul corp al persoanei interogate, nu doar la faţa ei, deoarece fiecare centimetru al corpului îţi spune ce se întâmplă în creier. Pielea, muşchii, mâinile, picioarele, gâtul, ochii, trunchiul, degetele mari şi umerii - toate transmit informaţii despre ceea ce prelucrează creierul, ce simte, ce doreşte, ce intenţionează sau de ce

anume se teme. Până şi anticii recunoscuseră asta. Cartea biblică a lui Solomon (capitolul 6, 12-13) ne spune că cei cu gânduri necurate au manifestări specifice: „...omul necinstit şi viclean... face cu ochiul, dă din picioare, face semne cu degetele". Situaţia nu s-a schimbat cu nimic în prezent.

Când am scris What Every Body îs Saying1, am menţionat câteva comportamente asociate cu minciuna, înşelătoria şi tăinuirea adevărului (capitolul 8), pentru a-i satisface pe curioşi. Cartea aceea a fost scrisă însă ca referinţă generală pentru des cifrarea limbajului corpului, nu ca ghid practic pentru descifrarea limbajului corpului mincinoşilor într-un cadru de natură judiciară. După apariţia ei, mulţi membri ai forţelor de ordine

1 Secretele comunicării nonverbale, Editura Meteor Press, 2008. (n. trad.)

şi de aplicare a legii, dar şi din domenii profesionale asociate (avocatură, resurse umane, asigurări) au solicitat un ghid rapid şi cuprinzător al comportamentelor sau indiciilor asociate cu minciuna sau tăinuirea adevărului, deoarece aşa ceva nu exista... pe atunci. Acum situaţia s-a schimbat!

Acesta este produsul care a stârnit atâta interes şi cerere. Un ghid de referinţă simplu şi uşor de utilizat, cu o listă de două sute şaisprezece (216) comportamente şi indicii frecvent asociate cu înşelătoria şi tăinuirea adevărului. Cartea aceasta nu este menită a fi un manual pentru anchetatori, ci mai degrabă o sursă de referinţe rapide pentru cei care se ocupă deja de anchete, investigaţii şi interviuri şi care ar beneficia de pe urma unei liste clare de comportamente asociate cu minciuna, tăinuirea de informaţii sau cunoaşterea unor fapte ilegale. Ea este

destinată tuturor celor care pun întrebări pentru a ajunge la adevăr. Ca abordare practică, v-aş recomanda să citiţi toate comportamentele de minimum două ori, după care să ţineţi ghidul la îndemână pentru consultare rapidă. Ediţia paperback este îndeajuns de mică (de buzunar) pentru a o lua cu dvs., iar versiunile electronice pot fi descărcate pe orice smartphone, computer, iPhone, iPad, iTouch, Blackberry sau Kindle pentru consultare imediată.

Ghidul se dovedeşte a fi cu adevărat util, fiindcă şi aceia dintre noi care studiem zilnic limbajul corpului uităm uneori ceea ce am ştiut bine. Cu acest ghid puteţi descoperi rapid indiciile oferite de orice zonă a corpului, începând de la cap şi coborând spre picioare, pentru a găsi exact ceea ce căutaţi.

Patru oportunităţi

PENTRU DETECTAREA ÎNŞELĂCIUNII

Lista aceasta de comportamente sau indicii asociate înşelăciunii ar fi prea puţin utilă fără câteva indicaţii de utilizare a ei, oricât de succinte. în primul rând, în orice interviu, anchetă, interogare etc, căutaţi semne de confort şi disconfort din partea persoanelor interogate. Corpurile noastre reflectă confortul şi disconfortul în timp real, ceea ce permite înţelegerea şi descifrarea comportamentelor pe care le-am enumerat în lista mea. La aceasta se adaugă indiciile siguranţei de sine, care fac parte

din „etalările de confort", ca şi ale lipsei de siguranţă, care sunt asociate „etalărilor de disconfort". Odată ce aţi înţeles asta, pentru a afla adevărul va trebui doar să puneţi întrebările cuvenite în decursul unei chestionări juridice şi să observaţi reacţiile în context.

Din fericire, într-un cadru de natură judiciară (unde deţineţi controlul mediului, iar timpul nu reprezintă un factor), există modalităţi pentru a pune întrebări care vă pot ajuta la evaluarea minciunii şi ascunderii informaţiilor, despre care sper că vă vor duce la aflarea adevărului. Observaţi că am spus „să puneţi întrebări", deoarece detectarea minciunilor este dificilă dacă celor interogaţi li se îngăduie să facă declaraţii dezlânate sau când ei controlează scena anchetei. Dacă însă un anchetator competent le va pune întrebări focalizate, într-o

succesiune bine gândită, va dispune practic de patru oportunităţi excelente pentru a aprecia dacă ei ascund ceva, dacă i-a tulburat o întrebare, dacă mint sau dacă tăinuiesc cunoaşterea vinovăţiei. Iată care sunt acestea:

Prima oportunitate: punerea întrebării

Prima oportunitate pentru a detecta minciuni apare chiar în clipa când puneţi o întrebare. Fiţi atenţi la comportamentele (enumerate în continuare) care arată că cel interogat şi-a reţinut mişcările când a auzit întrebarea (reacţia de încremenire), că este afectat negativ de întrebare (buze strânse, bărbie retrasă,

evitare frontală etc.) sau că recurge la mişcări de autocalmare sau autoliniştire pentru diminuarea stresului. Cu alte cuvinte, observaţi dacă este tulburat fizic de întrebare şi, dacă da, încercaţi să aflaţi care este motivul.

Un anchetator bun trebuie să pună întrebarea şi să observe fără să fie agresiv, fără să trădeze îndoieli sau suspiciuni. El trebuie să rămână permanent întrebător şi curios, dar nu acuzator, deoarece în clipa în care devine acuzator, cel interogat se va retrage în defensivă şi comportamentele sale vizibile în acest caz vor fi asociate cu nemulţumirea faţă de anchetator, nemaifiind indicii certe de culpabilitate. De aceea, ancheta torul trebuie să aştepte şi să observe după fiecare întrebare pe care o pune.

De asemenea, ţineţi minte că nu toate cuvintele au aceeaşi greutate pentru o persoană vinovată. Un ucigaş care a folosit un topor va reacţiona diferit la auzul acestui cuvânt, decât în cazul în care va fi întrebat despre un pistol sau despre un cuţit. Cuvintele respective nu vor avea acelaşi efect „limbic" sau emoţional, deoarece doar cuvântul „topor", arma reală a crimei, reprezintă o ameninţare pentru el.

A DOUA OPORTUNITATE: PRELUCRAREA ÎNTREBĂRII

A doua oportunitate pentru a descoperi minciuna sau tăinuirea vinovăţiei cuiva este când cel interogat prelucrează întrebarea tocmai auzită. Unii oameni prelucrează întrebările

foarte rapid, pe când altora le ia mai mult timp. Indiferent care ar fi cazul, anchetatorul caută să vadă reacţiile celui anchetat în timp ce acesta prelucrează întrebarea.

Câteva exemple: Cere să i se repete întrebarea, poate ca o tactică de tărăgănare? Este tulburat de întrebare? Şovăie? Arată de parcă ar rezolva mental o problemă de trigonometrie? îşi petrece brusc gleznele în jurul picioarelor scaunului? Priveşte drept înainte, ca încremenit? Mişcă ochii de jur împrejur? I se iuţeşte viteza de clipire a ochilor? Modificări ale comportamentului sau ale expresiei faciale înseamnă modificări în gândire sau în emoţii. Dacă cel interogat are probleme cu întrebarea sau dacă pare neliniştit ori tulburat de ea, anchetatorul trebuie să-i determine motivul reacţiilor.

A TREIA OPORTUNITATE: RĂSPUNSUL

A treia oportunitate pentru a evalua dacă aveţi de-a face cu informaţii incomplete (neclaritate sau confuzie), cu minciuni sau cu tăinuirea deliberată a vinovăţiei cunoscute este momentul când cel interogat răspunde la întrebare. O face cu convingere, fără ezitare, cu glas ferm, cu siguranţă? Sau îşi reţine mişcările braţelor? Recurge la mişcări de autocalmare şi auto-liniştire? Revendică mai puţin spaţiu? îşi ascunde degetele mari sau alte degete? Palmele mâinilor sunt orientate în sus, nu în jos? Bărbia este coborâtă, nu împinsă în afară? Ridică din umeri? Dacă pare supus, lipsit de siguranţă, cu un umăr mai sus decât celălalt, cu vocea mai ascuţită, cu ezitări în răspuns sau cu glasul lipsit de forţă, pot exista aspecte care trebuie explorate

ulterior. îşi ilustrează vorbele prin mişcări ale mâinilor sau, din contră, mâinile îi sunt rigide, reţinute sau chiar ascunse? Toate aspectele acestea sunt utile pentru anchetator.

A patra oportunitate: după răspuns

A patra oportunitate de evaluare a celui interogat pentru detectarea înşelăciunii este după ce a răspuns la întrebare. Un anchetator bun va aştepta şi va privi, creând o pauză firească, dar semnificativă, astfel încât să poată observa dacă anchetatul expiră eliberator, prezintă mişcări de autocalmare, se foieşte în scaun sau dacă îşi bombează pieptul. Comportamentele acestea pot spune foarte multe lucruri. De câte ori se află în situaţii de stres, oamenii recurg la mişcări de autocalmare sau liniştire, aşa

încât, fiind atenţi la genul acela de comportamente, putem identifica motivul lor - de exemplu, după întrebarea „Deţineţi o armă?".

Majoritatea oamenilor nu-şi dau seama că, după ce a răspuns la o întrebare, anchetatul (dacă se ştie vinovat sau dacă este stresat) se va foi sau se va mişca în scaun, va recurge la gesturi de autocalmare, va răsufla adânc, îşi va freca palmele de coapse, îşi va aranja hainele etc, pentru a se elibera de stresul provocat de o întrebare care nu i-a plăcut, de prelucrarea întrebării respective şi, finalmente, de răspunsul la întrebare. Aşadar, o oportunitate suplimentară de a descoperi indicii de minciună apare după ce anchetatul răspunde.

Adevărul despre

DETECTAREA MINCIUNILOR

Deşi la fiecare întrebare beneficiem de câte patru oportunităţi pentru a estima posibilitatea înşelăciunii, trebuie ştiut că nu există un comportament unic şi universal care să indice minciuna, iar aceasta trebuie să fie o mantra pentru toţi investigatorii şi căutătorii adevărului. Puteţi fi atenţi la comportamente care să sugereze disconfort sau nelinişte, dar nu veţi putea afirma niciodată şi, cu certitudine, nu veţi putea depune nicio dată mărturie că vreunul dintre comportamentele respective ar indica, în sine, minciuna. De ce?

Pentru că nu există date ştiinţifice care să vă susţină afirmaţia. Mai mult chiar, cercetările desfăşurate după anul 1986 au concluzionat, iar exonerările pe baza testelor ADN au confirmat că indiciile de stres nu sunt în mod implicit şi indicii ale minciunii (Ekman 1991, p. 162; Vrij 2000, pp. 5-31). Aşa cum mi-a spus în mod repetat prietenul meu dr. Mark G. Frank, „.. .din păcate nu există niciun «efect Pinocchio» atunci când vine vorba despre minciună!" (WhatEveryBodyîs Saying, p. 230).

în plus, oricât de mare ar fi lista aceasta, niciunul dintre comportamentele prezentate nu este util dacă cel interogat este stresat sau intimidat de anchetator în timpul procesului de chestionare. Dacă îi violaţi spaţiul, dacă vă comportaţi ca şi cum nu l-aţi crede, dacă strigaţi sau loviţi în masă, dacă în cameră sunt prea multe persoane sau dacă purtaţi o armă în faţa lui,

veţi cauza stres - şi atunci multe dintre comportamentele pe care le veţi vedea la persoana interogată se vor datora exclusiv acţiunilor dvs., nu neapărat vinovăţiei sau întrebărilor pe care le-aţi pus.

Aşa cum le-am spus întotdeauna elevilor mei şi aşa cum ştiu toţi anchetatorii foarte buni, în timpul chestionării cel. intero gat trebuie să se simtă confortabil şi să nu fie stresat, pentru ca modificările de comportament detectate să fie valabile ca indi cii. Stabilirea unui raport interuman este utila în acest proces, ca şi limitarea numărului de persoane din cameră (eu prefer să existe un singur subiect şi un singur anchetator). Cu cât în ca meră vor fi mai multe persoane, cu atât va fi mai stresant pentru cel interogat şi cu atât mai dificilă va fi „citirea" indiciilor.

Comportamente utile

ÎN DETECTAREA ÎNŞELĂCIUNII

Aşa cum aminteam la început, m-am apucat să întocmesc lista aceasta în anii 1970 şi am completat-o constant de-a lungul timpului. Unii pot considera că este suficientă, alţii pot crede că ar fi nevoie de mult mai mult. Eu sunt convins că există mai multe indicii nonverbale şi sper că, în timp, şi alţi autori vor contribui cu observaţiile lor. Până atunci, cele peste două sute de comportamente enumerate ar trebui privite în context pentru a-1 ajuta pe anchetator să ajungă la adevăr sau să determine dacă persoana interogată are dificultăţi, tăinuieşte

informaţii, ştie ceva valoros pentru investigaţie, are cunoştinţa unor fapte condamnabile sau minte.

M-am concentrat în principal asupra comunicării nonver-bale, întrucât este specialitatea mea. Alţii, ca prietenul meu John „Jack" Schafer şi Sue Adams, s-au concentrat asupra laturii verbale a detectării minciunii, aşa încât activitatea lor ar trebui examinată independent. Nu mă străduiesc să repet lucrările altora despre acest subiect - lista aceasta reprezintă doar descoperirile şi observaţiile mele.

Când veţi analiza diferite comportamente, ţineţi minte că aveţi responsabilitatea de a fi mereu neutri, pentru că propriul dvs. limbaj corporal, conduita şi întrebările puse vor afecta limbajul corporal al celui pe care-1 chestionaţi. Orice stres pe care-1 veţi crea îi va afecta deopotrivă pe nevinovaţi ca şi pe

vinovaţi, şi de aceea anchetatorii excepţionali au învăţat să creeze confort psihologic pentru toţi cei interogaţi, pentru a detecta semne de disconfort sau stres ca rezultat al cunoaşterii vinovăţiei.

Căutaţi să observaţi grupuri de comportamente asociate, care vă vor valida observaţiile. De câte ori este posibil, încercaţi să determinaţi persoana să-şi repete ulterior comportamentul, punându-i aceeaşi întrebare, dar în mod diferit. Acesta este un mod excelent pentru a confirma o observaţie. De asemenea, ţineţi minte că în majoritatea cazurilor doar dvs. puteţi face observaţiile acestea, aşa încât învăţaţi să observaţi fără a fi suspi-cioşi sau agresivi. Cu timpul, observarea vi se va transforma într-o a doua natură; deocamdată însă urmăriţi lista aceasta pentru a vă reîmprospăta memoria.

Lista porneşte în mod logic de la cap şi coboară spre picioare (partea cea mai onestă a corpului nostru). Fiecare comportament are propria lui istorie desprinsă din chestionările pe care le-am derulat de-a lungul timpului. Mi-ar fi plăcut să pot relata povestea fiecăruia, dar asta ar fi durat prea mult; sper to tuşi că cititorii nu vor fi deranjaţi dacă, ocazional, voi relata o experienţă personală în observarea acestor comportamente. Iată aşadar Indiciile de înşelăciune.

Capul

1. Ridicarea pălăriei/şepcii pentru aerisire

Bărbaţii îşi vor ridica în mod brusc pălăria/şapca pentru a-şi aerisi capul, când se confruntă cu o dilemă, când sunt stre-saţi sau când au griji. Căutaţi şi alte comportamente de confirmare, ca încordarea feţei, ridicarea umerilor etc. Este bine de ştiut că, pe stradă, scoaterea unor obiecte de îmbrăcăminte (pălăria/şapca, cămaşa, ochelarii de soare) precedă frecvent o încăierare, aşa încât fiţi prudenţi.

2. Masarea sau tragerea de lobul urechii

Masarea sau tragerea de lobul urechii tinde să aibă un efect liniştitor subtil asupra noastră când suntem stresaţi sau pur şi simplu când reflectăm la ceva. Aş asocia masarea lobului urechii cu îndoiala, ezitarea sau cântărirea opţiunilor. Humphrey Bogart era renumit pentru gestul acesta în filme.

3. Scărpinarea în cap

Scărpinarea în cap ne linişteşte când avem îndoieli, suntem stresaţi sau îngrijoraţi. Vedem gestul acesta la oamenii care în cearcă să-şi amintească ceva sau care sunt derutaţi. Indiferent de situaţie, este un comportament de autocalmare, aşa încât denotă existenţa unor probleme sau o luptă mentală.

4. Trecerea degetelor prin păr

Când sunt stresaţi, bărbaţii îşi vor trece degetele prin păr, atât pentru aerisirea capului, cât şi pentra stimularea pielii. De obicei, acesta este un semn de îngrijorare sau îndoială. Pentru confirmare, căutaţi şi alte indicii, în alte zone ale corpului (strângerea buzelor, apropierea coatelor pe masă etc).

5. Jocul cu părul

Jocul cu părul (răsucirea, învârtirea, mângâierea) este un comportament de autocalmare, utilizat de obicei de femei, care contribuie la creşterea bunei dispoziţii (în timp ce citesc) sau poate fi folosit pentra calmarea stresului (în timpul susţinerii unui examen, al unui zbor cu zdruncinături etc). Când palma este îndreptată spre cap, este mai probabil să fie un comportament de calmare, pentru diminuarea tensiunii, spre deosebire de cazul palmei orientate spre exterior (indiciul 6 de mai jos).

6. Jocul cu părul cu palma în afară

Când femeile se joacă cu părul cu palma orientată în afară, este mai degrabă o etalare de confort, aşadar ar trebui să fie percepută ca semn de siguranţă şi încredere în sine. Diferenţa dintre acest indiciu şi indiciul 5 de mai sus este faptul că ne expunem spre alţii încheietura mâinii doar când ne simţim con -fortabil sau suntem relaxaţi. Gestul poate fi văzut frecvent în cazul unor întâlniri romantice, când femeia se joacă cu părul în timp ce vorbeşte cu o persoană de care este interesată - cu palma în afară.

7. Aerisirea părului (femei)

Aerisirea părului este un comportament de răcorire şi autocalmare (atât împotriva căldurii, cât şi a stresului). Femeile procedează diferit faţă de bărbaţi, ridicându-şi rapid părul de la ceafă când sunt îngrijorate, tulburate, stresate sau nervoase. Dacă o fac în mod repetat, este cel mai probabil că sunt stresate.

8. Tragerea părului (bărbaţi)

n mod subconştient, bărbaţii vor trage sau vor mângâia şuviţe de păr când sunt tulburaţi, stresaţi sau neliniştiţi. Trage rea părului slujeşte pentru autocalmare în cazuri de stres. Din acest motiv, veţi vedea bărbaţi smulgându-şi fire de păr din urechi, sprâncene, mustaţă etc. când se află în condiţii de stres intens. Un caz extrem este smulgerea patologică a părului (bărbaţi şi femei) ca formă de eliberare de stres. Boala se numeşte tricotilomanie şi se observă şi la animale, inclusiv la păsări (care îşi smulg penele).

9. Aprobarea din cap

în mod reflex, oamenii vor încuviinţa din cap când aud informaţii corecte, de pildă când un detectiv descrie în mod corect desfăşurarea evenimentelor. Uneori persoana pare doar să se legene, dar în mod subconştient ea admite ceea ce aude, chiar dacă este pregătită să nege verbal spusele respective. Aveţi grijă mai ales dacă vedeţi capul încuviinţând şi buzele strânse (indiciul 72), deoarece aceasta înseamnă de obicei că eu aud ce-mi spuneţi (încuviinţez), dar nu sunt de acord cu dvs.

10. încuviinţarea eronată din cap

Altă formă de încuviinţare din cap apare când un anchetator întreabă „Tu ai făcut asta?" şi persoana răspunde „Nu, n-am făcut eu asta", dar încuviinţează aprobator, în loc să mişte capul dintr-o parte în alta în semn de negaţie. S-ar putea crede că este un indiciu de minciună, însă au fost şi cazuri de persoane nevinovate care au reacţionat în felul acesta, pur şi simplu pentru că recunoscuseră întrebarea. Este în mod clar un comportament care să alerteze, dar nu este sută la sută concludent. Ţineţi minte că în unele ţări est-europene (de exemplu, Bulgaria) o încuviinţare din cap poate însemna de fapt „nu".

11. Netezirea părului

Uneori cei interogaţi îşi vor netezi părul cu palma, pentru a se autocalma, când sunt stresaţi sau când se confruntă cu o di lemă, la fel cum obişnuiau mamele lor să procedeze când ei erau copii. Este un comportament de liniştire şi aducere a confortului. L-aş asocia cu tentativa de eliberare de stres.

Fruntea

12. Indicii generale de stres

fruntea este un loc excelent pentru a căuta indicii de stres, derută, îndoială sau neîncredere, ca şi anxietate şi probleme po tenţiale. Ne trădăm stresul pe frunte şi ne eliberăm de el tot acolo (masare, frecare etc). Când vedeţi indicii generale de stres pe frunte, sau de fapt oriunde pe corp, căutaţi comportamente corespondente în alte părţi ale corpului, care să confirme cele văzute. Spun asta deoarece indiciile de stres seamănă uneori cu concentrarea sau cu neînţelegerea.

13. încărcarea cognitivă

Mincinoşii au frecvent dificultăţi în a răspunde la întrebări simple (întrebarea cauzează o încărcătură cognitivă). Aceasta se observă de obicei în zona frunţii şi a ochilor, care par concentraţi asupra rezolvării mentale a unei probleme de trigonometrie. Plasez comportamentul acesta aici, deoarece există numeroase comportamente generale asociate cu încărcătura cognitivă, care lasă impresia că persoana se căzneşte cu informaţia sau cu o întrebare simplă de felul „Unde ai fost în noaptea trecută?". Aveţi totuşi grijă: alcoolicii, dependenţii de droguri sau bătrânii pot avea de asemenea probleme în a-şi reaminti lucruri simple.

14. Transpiraţia frunţii

Dacă stresul este suficient de intens, veţi vedea apariţia bruscă a transpiraţiei, în situaţii generatoare de tensiuni, temeri sau. griji. Ţineţi seama în acelaşi timp că unii oameni transpiră abundent la prima sorbitură de cafea, aşa încât stabiliţi-vă mai întâi pentru fiecare persoană un nivel de referinţă înainte de a trece la concluzii:

15. încreţirea frunţii

încreţirea frunţii indică în general destul de precis o dificultate, existenţa de probleme sau nesiguranţă. Poate fi văzută de asemenea când oamenii se concentrează sau încearcă să priceapă. ceva. Este asociată de obicei cu îndoiala, tensiunea, anxietatea sau îngrijorarea.

16. Apropierea sprâncenelor

Apropierea sprâncenelor este un semn universal că există griji, probleme sau neplăceri. Uneori gestul este foarte rapid, dificil de detectat, dar foarte precis, deoarece reflectă sentimente reale. Unele persoane îl vor etala fulgerător când aud o întrebare, după care gestul va dispărea, pe când altele îl pot păstra câteva minute. în ambele cazuri, este un indiciu foarte exact în privinţa grijilor, problemelor sau neplăcerilor.

17. Masarea frunţii

Tindem să ne masăm fruntea când ne doare capul sau când prelucrăm informaţii, avem griji, îndoieli sau când suntem neliniştiţi. în general gestul este vizibil când cineva este preocupat, indiferent dacă este sau nu afectat direct. Este un comportament de autocalmare, aşa încât vă poate arăta dacă există ceva stresant sau o cauză de disconfort.

18. încordarea frunţii

La unele persoane, stresul este vizibil sub forma încordării bruşte a frunţii şi a muşchilor ei. Desigur, trebuie să fi văzut persoana şi când nu este stresată pentru a face o comparaţie, totuşi încordarea frunţii este foarte evidentă. Este un indiciu excelent al unor dificultăţi sau al unor probleme. Are un grad mare de precizie mai ales dacă l-aţi corelat şi cu alte comportamente, ca încordarea mâinilor, a gâtului sau a zonei umerilor.

19. Acoperirea frunţii cu pălăria/şapca

Fiţi atenţi la persoanele care-şi aranjează brusc acoperământul de cap (căciulă, şapcă, glugă), pe măsură ce sporeşte intensitatea întrebărilor. Acoperirea capului, îndeosebi când este asociată cu întrebări incisive, sugerează că persoana încearcă să se elibereze de stres, poate din cauza unei vinovăţii sau din alt motiv.

20. Apăsarea frunţii

Apăsarea palmei pe frunte este folosită pentru a diminua tensiunea cauzată de stres, îndoieli sau lipsă de securitate. Este un gest complet diferit de pocnirea palmei peste frunte - acela pare ca şi cum persoana încearcă să-şi împingă capul spre spate. Ca şi în cazul multor alte comportamente, se foloseşte pentru autoliniştire.

21. „Botoxarea" frunţii

Avertisment: Atât bărbaţii, cât şi femeile profită actualmente de Botox pentru a-şi şterge cutele de stres de pe frunţi. A devenit o problemă pentru cuplurile care nu-şi pot citi cu acurateţe expresiile feţelor şi a intrat şi în lumea infracţională. Anchetatorii descoperă că „botoxarea" frunţii le afectează într-adevăr capacitatea de a citi feţele celor pe care-i chestionează. O modalitate de a detecta botoxarea este să vedeţi dacă imediat sub linia părului există o dungă lată de o jumătate de centimetru care reacţionează în mod normal la emoţii - este un indiciu destul de bun ca să nu mai căutaţi alte indicii pe frunte, deoarece au fost neutralizate chimic.

22. Pulsarea venelor de la tâmple

_n condiţii de stres, venele superficiale de la tâmple pot pulsa sau zvâcni vizibil. Este un indiciu foarte precis al su rescitării vegetative cauzate de anxietate, nelinişte, teamă, furie sau îngrijorare.

23. Relaxarea ochilor

Ochii relaxaţi sunt asociaţi cu confortul şi siguranţa. Când vedeţi alte indicii ale corpului, verificaţi întotdeauna concordanţa sau dezacordul lor cu expresia ochilor. Dacă ochii par relaxaţi, totul este în regulă. Dacă apare brusc o încordare sau o mijire a ochilor, persoana ori focalizează, ori poate fi stresată. Ochii au muşchii cei mai rapizi din tot corpul, aşa încât reacţionează faţă de lumea înconjurătoare mult mai iute decât oricare alţi muşchi ai feţei.

24. Arcuirea sprâncenelor

Arcuirea bruscă a sprâncenelor poate indica entuziasm (de exemplu, când salutăm un prieten drag) sau recunoaşterea unui lucru cunoscut ori şocant. Aşa ceva se petrece frecvent când un subiect priveşte o fotografie a locului infracţiunii sau i se spune că o victimă a supravieţuit şi este martor. Indiferent care ar fi situaţia, manifestaţi reţinere faţă de interpretarea acestui comportament, deoarece o expresie de surprindere la vederea unei situaţii nu înseamnă minciună.

25. Dilatarea pupilelor

Pupilele ni se dilată când ne simţim confortabil sau când ne place ceva (sau cineva). Gestul este reflex, absolut incontro-labil. Ţineţi minte: dilatarea bruscă a pupilelor anunţă „îmi place ce văd".

26. Micşorarea pupilelor

Pupilele ni se micşorează când vedem ceva neplăcut sau când avem emoţii negative. Evident, reacţia aceasta este mai uşor de distins la ochii deschişi la culoare, când se vede contractarea bruscă a pupilelor la aflarea informaţiei negative. Creierul controlează acest gest reflex pentru a se asigura de focalizarea ochilor (deschidere mai mică = claritate superioară).

27. îngustarea ochilor

Ochii se vor îngusta când suntem stresaţi, tulburaţi sau când avem emoţii negative. Starea poate să nu fie reflectată în pupile, dar creierul micşorează imediat deschiderea ochilor când există îndoieli sau griji. Oamenii îşi îngustează totuşi frecvent ochii când sunt concentraţi spre ceva. Este un indiciu bun că există o problemă, dar nimic mai mult.

28. Mijirea ochilor

Mijirea ochilor este modul prin care ne afişăm neplăcerea sau îngrijorarea. Când vedeţi pe cineva mijindu-şi ochii, gân-diţi-vă la Clint Eastwood în westernurile „spaghetti" - situaţia este rea sau pe punctul de a se înrăutăţi. In cazul unor indivizi, reacţia este atât de precisă, încât ei mijesc ochii ori de câte ori aud ceva neplăcut.

29. închiderea ochilor

Ochii închişi care se deschid după mult timp sau care se închid brusc şi rămân aşa mai mult decât uzual indică dis confort. Este un „gest de blocare", care dezvăluie neplăcere, nelinişte sau îngrijorare. întârzierile lungi înainte de redeschiderea ochilor dezvăluie existenţa unor şovăieli profunde sau nelinişte în confruntarea situaţiei.

30. Fluturarea genelor

fluturarea bruscă a genelor sugerează o dificultate sau o dilemă (gândiţi-vă la actorul Hugh Grant). Este frecventă când oamenii se străduiesc să găsească cuvântul potrivit sau când nu le vine să creadă ceva ce tocmai au auzit ori au văzut. Adesea acest comportament este greşit interpretat la persoanele care îşi flutură genele frecvent şi regulat (intră în comportamentul lor firesc). Ca orice comportament repetitiv, ar trebui ignorat, cu excepţia cazului când încetează. Nu uitaţi: comportamentele repetitive slujesc pentru autocalmare. De aceea unii îşi bâţâie picioarele, răpăie cu degetele sau chiar se ridică şi curăţă podeaua când sunt stresaţi - natura repetitivă a comportamentului le linişteşte creierul.

31. Acoperirea ochilor

Acoperirea bruscă a ochilor cu o mână sau cu degetele este un comportament de blocare asociat cu aproape orice are în cărcătură emoţională negativă, inclusiv cu primirea unor veşti rele sau cu informaţii ameninţătoare. Indică de asemenea emoţii negative, griji sau lipsă de încredere. O puteţi vedea şi la indivizii care sunt surprinşi pe când comiteau o faptă condamnabilă.

32. închiderea ochilor şi masarea rădăcinii nasului

Persoanele interogate care închid ochii şi în acelaşi timp îşi freacă rădăcina nasului anunţă că sunt neliniştite sau îngri jorate. Este un comportament de blocare combinat cu unul de autocalmare şi este asociat de obicei cu emoţii negative, neplăceri, nesiguranţă, nelinişte sau anxietate.

33. Plânsul

Plânsul este de fapt un mod bun de autocalmare, dar şi o modalitate eficientă de a perturba o investigaţie. Reprezintă un instrument favorit al persoanelor cu personalitate histrionică sau de tip borderline. Un anchetator slab va cădea în capcană şi va deveni parte din scena de isterie, îngăduind plânsului să afecteze chestionarea sau, mai rău, îl va asocia cu adevărul. Dacă deveniţi parte din scena de plâns, veţi fi manipulaţi.

. 34. Privirea piezişă

Privirea piezişă este folosită când manifestăm îndoială, indiferenţă sau dispreţ. Este o expresie universală, care reflectă neîncredere sau îndepărtare.

35. Privirea pierdută

Privirea pierdută este însoţită de obicei de tăcere. Ea arată că persoana este adâncită în gânduri şi respinge stimulii sau in formaţiile externe (nu ascultă, deoarece prelucrează informaţii). Am văzut-o în repetate rânduri la subiecţi care înţelegeau situaţia neplăcută în care se aflau. De obicei acesta este punctul când individul decide că trebuie să coopereze sau că doreşte un avocat. Un individ a stat odată cu privirea pierdută aproape zece minute, după care a rostit simplu: „Totu-i adevărat."

36. Privirea furişă

Persoana interogată care-i priveşte cu coada ochiului pe ceilalţi anchetatori din cameră, ca să vadă dacă este crezută, de obicei ascunde ceva. Am văzut gestul acesta la vinovaţi care căutau să afle dacă alţi anchetatori din cameră le crezuseră povestea. Copiii procedează în felul acesta pentru a vedea dacă vreunul dintre părinţi îi crede.

37. Privirea agresivă

CJ privire agresivă nu este o garanţie a adevărului. Psihopaţii şi alţi indivizi care obişnuiesc să mintă vă vor privi direct, cu o uitătură dură, încercând fie să vă intimideze, fie să vă convingă că spun adevărul. Privirea agresivă şi intensă, cu ochii ficşi nu garantează nimic, ci doar îi tulbură pe unii şi-i păcăleşte pe alţii.

38. Căutarea acceptării

De-a lungul timpului am observat că mincinoşii îi privesc cu atenţie pe anchetatori, pentru a vedea dacă sunt crezuţi. Spre deosebire de cei care spun adevărul, mincinoşii trebuie să se asigure că sunt crezuţi şi de aceea îşi cercetează anchetatorii, căutând indicii de acceptare a spuselor. Asiguraţi-vă că nu aveţi un comportament suspicios, fiindcă atunci atât persoanele oneste, cât şi cele neoneste vor căuta indicii de acceptare. Diferă de indiciul 36 de mai sus, deoarece nu implică şi privirea furişă; în cazul acestui indiciu de acceptare, sunteţi priviţi foarte deschis.

39. Ferirea privirii

ferirea privirii nu înseamnă că persoana respectivă minte. Ba chiar, potrivit cercetărilor, majoritatea mincinoşilor recurg la mai multe contacte vizuale decât persoanele obişnuite. Există numeroase prejudecăţi despre ferirea privirii, dar ideea finală este următoarea: ferirea privirii NU ÎNSEAMNĂ automat min -ciună. Mulţi trebuie să-şi îndepărteze privirea de la interlocutor pentru a reflecta, iar în unele culturi, de exemplu în America Latină şi printre afro-americani, copiii sunt învăţaţi să-şi coboare privirea când sunt certaţi sau în prezenţa autorităţilor, pentru a dovedi că sunt încercaţi de remuşcări.

40. împotrivirea de a-şi descoperi faţa

Cei interogaţi care-şi ascund faţa înapoia mâinilor când li se pun întrebări se protejează probabil din punct de vedere psihologic. Prin acoperirea feţei, prin faptul că vorbesc dinapoia mâinilor ce le slujesc drept bariere, ei demonstrează practic că se tem de ceva şi că nu au încredere în ceea ce spun. îşi vor ţine literalmente mâinile la nivelul gurii, fără să le mişte, apoi vor trage cu ochiul pe lângă ele pentru a răspunde la o întrebare ca „Deţii o armă?".

41. Creşterea vitezei de clipire a ochilor

Majoritatea oamenilor îşi vor spori viteza de clipire a ochilor când sunt nervoşi, încordaţi sau stresaţi. Viteza aceasta diferă de la un individ la altul, dar în medie este de 6-12 clipiri/minut, în funcţie de condiţiile de iluminare şi de umiditate, încercaţi să determinaţi o valoare de referinţă pentru fiecare persoană, astfel încât să puteţi detecta mai uşor modificări bruşte ale vitezei de clipire. Cercetările au arătat în mod repetat că nu există deosebiri importante între viteza de clipire a mincinoşilor şi a celor care spun adevărul, ci modificarea vitezei apare doar în condiţii de stres.

42. încordarea feţei cu ridicarea bruscă a sprâncenelor

O faţă încordată, însoţită de o ridicare fulgerătoare din sprâncene arată că individul îşi dă seama că are probleme. Com portamentul apare frecvent când un subiect înţelege că există dovezi care-i pot face rău sau află că a apărut un martor nou. Este similar cu indiciul 24 de mai sus, atât doar că faţa este foarte încordată şi rigidă.

43. Tremurai de sub ochi

La unele persoane, muşchii micuţi şi ţesuturile aflate direct sub ochi şi imediat deasupra pomeţilor sunt foarte sensibile la stres. Când există motive de îngrijorare, îndoială sau teamă, zonele acelea vor tremura sau vor zvâcni, dezvăluind starea emoţională negativă. Schimbările bruşte, de exemplu când un complice recunoaşte un fapt care-i poate pune în pericol, vor declanşa această reacţie. Este un indiciu foarte precis atunci când apare din senin.

44. Mişcările ochilor

Mişcările iuţi, febrile ale ochilor dintr-o parte în alta sunt asociate de obicei cu prelucrarea de informaţii negative. Inter pretaţi acest comportament împreună cu alte informaţii, de exemplu încordarea feţei sau retragerea bărbiei (vezi indiciul 106), pentru a face o evaluare mai precisă. Trebuie menţionat că există persoane care-şi mişcă iute ochii dintr-o parte în alta când analizează o situaţie sau îşi cântăresc opţiunile, chiar dacă sunt absolut nevinovate.

45. încremenirea ochilor larg deschişi

Ochii care rămân larg deschişi indică de obicei stres, uluială sau surprindere asupra faptului. Dacă ochii rămân larg deschişi mai mult ca de obicei, ceva este în neregulă - indiciul acesta nu este niciodată pozitiv. L-am văzut în repetate rânduri când un subiect a fost confruntat cu informaţii sau fotografii despre existenţa cărora nu ştia şi care îl implicau într-o infracţiune.

46. Atingerea ochilor

Atingerea ochilor poate fi o formă de blocare. La chestionarea simultană a doi indivizi, am văzut că atunci când unul dintre ei minţea, celălalt îşi scărpina pleoapa sau îşi acoperea ochiul. în această privinţă nu există multe cercetări ştiinţifice, dar comportamentul s-a dovedit a.fi un indiciu precis în toate circumstanţele în care l-am văzut.

47. Atingerea furişă a nasului

Atingerea furişă şi liniştitoare a nasului printr-o frecare foarte uşoară cu degetul arătător indică un stres camuflat. Acest comportament furişat de eliberare de stres este asociat de obicei cu tensiune şi cu nevoia de a lăsa impresia că „totul e-n regulă". Căutaţi-1 la persoanele experte în domeniul lor de ac -tivitate, care sunt obişnuite să pară că stăpânesc situaţia, însă care sunt stresate.

48. Dilatarea nărilor

Obişnuim să ne dilatăm nările când ne pregătim să întreprindem o acţiune fizică. Atenţie! Este de obicei un indiciu bun al intenţiei unei acţiuni fizice; poate că cel interogat va izbi cu palmele în masă, se va ridica, va fugi sau vă va ataca! Este de asemenea un indiciu de creştere a iritării.

49. încreţirea nasului

ncreţirea nasului (mişcarea ascendentă) indică neplăcere. Cei anchetaţi vor face gestul acesta deoarece nu vă plac pe dvs., nu le place situaţia în care se află sau ceea ce aud. Este oricum o reacţie negativă care poate fi foarte rapidă, dar reprezintă un indiciu extrem de exact. Ţineţi minte că unele persoane încreţesc nasul spre o parte a feţei, uneori ridicând în acelaşi timp colţul corespunzător al gurii - înseamnă acelaşi lucru. Pruncii încep să „strâmbe din nas" (nu le place mirosul mâncării) pe la trei luni şi gestul rămâne pentru toată viaţa.

50. Atingerea/masarea nasului

Atingerea, mângâierea sau masarea nasului, indiferent cât de uşor, este un comportament de autocalmare. Gestul apare când persoana deliberează asupra celor auzite sau imediat după ce a spus ceva neconvingător. Nu indică minciună, dar sugerează existenţa unui motiv de stres în timp ce se gândeşte sau după ce a vorbit. Deoarece comportamentul este uzual pentru unii, asiguraţi-vă că nu-i pur şi simplu un gest banal de trecere a timpului (mângâierea nasului), în acelaşi fel în care unii obişnuiesc să-şi cureţe unghiile când sunt plictisiţi.

51. Atingerea filtrului

Zona de deasupra buzei superioare până la nas se numeşte „filtru". Când sunt stresaţi, oamenii deseori o mângâie, o scarpină sau trag de ea. Am văzut persoane care, în momente de stres intens, trăgeau puternic de filtru, ajungând până la îndepărtarea buzei de dinţi.

52. Ducerea arătătorului la nas

Plasarea degetului arătător sub nas sau pe o latură a nasului pentru o perioadă de timp este asociată uneori cu reflecţie sau îngrijorare. Căutaţi şi alte indicii care să vă ajute. Comportamentul acesta este diferit de atingerea furişă a nasului sau de masarea sa, deoarece în acest caz degetul stă pur şi simplu nemişcat o durată lungă de timp.

53. Acoperirea nasului cu ambele mâini

Acoperirea bruscă a nasului şi a gurii cu ambele mâini este asociată unei stări de şoc, surprindere, insecuritate, teamă, în doială şi nelinişte. Menţinut uneori timp îndelungat, comportamentul acesta poate să apară în mod brusc când o persoană anchetată înţelege că situaţia se înrăutăţeşte.

Buzele şi gâtul

54. Purtarea nasului pe sus

Mulţi europeni ridică mult nasul când sunt siguri pe ei, indignaţi sau aroganţi. Este un gest cu specific cultural, aşa că-1 veţi vedea la unii într-o măsură mai mare decât la alţii. Apare de obicei când subiectul se retrage în defensivă sau dacă anchetatorul a înţeles ceva greşit. Este de asemenea o etalare de superioritate, vizibilă uneori la indivizii cu statut înalt, la începutul unei chestionări.

55. Ducerea degetelor la buze

Acoperirea buzelor cu degetele este un indiciu de insecuritate sau îndoială. Urmăriţi acest comportament mai ales când cel interogat aude întrebarea sau o prelucrează înainte de a răspunde.

56. Ciupirea buzelor

I ragerea sau ciupirea buzelor este asociată de obicei cu o stare de teamă, îndoială, îngrijorare sau lipsă de încredere. Nu ţineţi seama de acest gest la cei care recurg frecvent la el pentru a-şi trece timpul. In cazul celor care-1 fac rar, este un indiciu bun al unei dificultăţi sau al existenţei unei probleme.

57. Muşcarea buzei

Mu şcarea buzei este un comportament de calmare, văzut de obicei la indivizii stresati sau neliniştiţi. Ca adulţi, nu ne mai putem suge degetul mare, aşa încât, în condiţii de stres, ne muşcăm buzele (stimulăm nervii din gură). Ne muşcăm de asemenea buzele când dorim să spunem ceva, dar nu putem sau n-ar trebui s-o facem. Gestul se vede uneori când subiectul este pregătit să rupă tăcerea. Dacă văd comportamentul acesta, eu întreb: „Ai ceva de spus?" Oamenii îşi vor muşca de asemenea buza când sunt furioşi, parcă pentru a încerca să se stăpânească.

58. Umezirea buzelor

Umezirea buzelor cu limba ne ajută să ne calmăm, similar cu muşcarea buzelor. Comportamentul acesta este asociat de obicei cu grijă, anxietate sau emoţii negative; în acelaşi timp însă poate că individul are pur şi simplu buzele uscate, aşa încât nu vă grăbiţi cu concluziile. Pentru unii indivizi este un indiciu foarte precis al stresului. Ca profesor, văd gestul acesta frecvent la studenţii mai slăbuţi când susţin teste pentru care nu s-au pregătit. L-am văzut de asemenea în decursul anchetelor, la subiecţi care ştiau că le chestionam complicii în altă cameră şi erau speriaţi fiindcă nu ştiau ce puteau spune ei.

59. „Plinătatea" buzelor

Urmăriţi cu atenţie mărimea şi volumul buzelor celui interogat. Buzele îşi schimbă mărimea şi dimensiunile în funcţie de starea noastră emoţională. Ele se îngustează când suntem stresaţi şi devin pline când ne simţim foarte confortabil. Buzele pline şi flexibile arată confort şi mulţumire.

60. îngustarea buzelor

îngustarea buzelor este asociată întotdeauna cu gânduri negative, griji, temeri, anxietate sau nesiguranţă de sine.

61. Dispariţia buzelor

Ne retragem buzele în interiorul gurii când suntem cuprinşi de îngrijorări profunde sau de anxietate. Acest comportament este specific unor persoane foarte stresate sau îngrijorate. Dispariţia buzelor se face prin absorbirea lor în gură, până nu se mai zăresc deloc. Diferă mult de strângerea buzelor (indiciul de mai jos), unde se poate încă vedea mare parte din buze.

62. Strângerea buzelor

Strângerea buzelor este un alt indiciu foarte precis de stres sau îngrijorare. Când îşi strâng buzele, persoanele interogate transmit prin intermediul corpului că sunt neliniştite, stresate sau tulburate în legătură cu ceva. Strângerea buzelor implică îngustarea şi apăsarea lor reciprocă. Observaţie: infractorii care se pregătesc să jefuiască un magazin îşi strâng adesea buzele înainte de a acţiona, pentru a se elibera de stres.

63. împotrivirea la relaxarea buzelor

O persoană care îşi strânge buzele când este chestionată şi nu le relaxează mult timp semnalează de fapt un grad ridicat de stres sau îngrijorare. Strângerea buzelor poate fi comparată cu încuierea fermă a tuturor căilor de acces. în condiţii de stres, creierul ne cere să ne decuplăm de la toţi stimulii exteriori, aşa încât strângem buzele sau ne acoperim ochii, aşa cum se arată mai sus.

64. Tremurai buzelor

n absenţa consumului de alcool sau a unor boli neurologice, tremurul marginii buzelor, indiferent cât de slab ar fi, indică disconfort, nelinişte, teamă sau diverse probleme. Când sunt chestionaţi pentru prima dată, tinerilor le tremură frecvent buzele, la fel ca şi persoanelor oneste care n-au mai avut de-a face cu reprezentanţii legii. Amintesc că cei de la resurse umane au menţionat de asemenea că unor tineri le tremură buzele de frică atunci când sunt întrebaţi despre consumul de droguri.

65. Coborârea colţurilor gurii

Când buzele sunt strânse şi colţurile gurii arcuite în jos, lucrurile merg foarte rău din punct de vedere emoţional. Este un indiciu excelent al stresului sau al unui grad înalt de disconfort. Fiind dificil de simulat, comportamentul acesta este un indiciu foarte precis. Aveţi totuşi grijă, deoarece există persoane care au în mod normal colţurile gurii coborâte şi, desigur, acestea trebuie ignorate.

66. Erorile de vorbire

Diverşi anchetatori şi cercetători (în mod special, Aldert Vrij) au observat că mincinoşii prezintă frecvent mai multe erori de vorbire şi ezită mai des decât persoanele oneste. Erorile de vorbire şi şovăielile, ca „Aaaaah", „Hmmmm", pot indica in tenţia înşelăciunii. Fiţi însă atenţi în această privinţă, deoarece există persoane oneste care vorbesc aşa în mod curent când se străduiesc să găsească termenul cel mai potrivit. Veţi vedea poticneli similare şi în cazul multor imigranţi care au probleme cu limba.

67. întârzierea răspunsurilor

ntârzierile la răspunsuri sunt asociate frecvent cu minciuna, deoarece individul încearcă să găsească un răspuns credibil. Din experienţa mea, acesta este un indiciu slab, cu excepţia cazului în care cunoaşteţi foarte bine persoana respectivă şi felul cum obişnuieşte să răspundă la întrebări. Mulţi amerindieni obişnuiesc de pildă să întârzie răspunsul, deoarece reflectă la complexitatea şi la nuanţele întrebării.

68. Tuşea

Fare un comportament minor, totuşi am anchetat mulţi indivizi care, atunci când răspundeau cu o minciună, o precedau de fiecare dată cu o tuse sau cu un alt mod de dregere a glasului. Observaţia aceasta nu este confirmată ştiinţific şi nici nu este universală (nu se aplică tuturor), dar a fost corectă în ca zurile în care am sesizat-o.

69. întreruperile şi argumentările

Suspecţii care încearcă să devieze mersul chestionării fiindcă sunt vinovaţi se pot angaja în frecvente întreruperi şi argumentări, pentru a distrage procesul de interogare în sine. Am văzut indivizi care l-au provocat pe anchetator în asemenea măsură, încât în cele din urmă chestionarea a fost zadarnică -anchetatorul nu s-a ales cu nimic, iar cel interogat a triumfat plin de încântare pentru că nu dezvăluise nimic.

70. Expiraţia scurtă şi sonoră

Expiraţiile sonore (audibile), scurte, dar adânci, în care buzele rămân uşor întredeschise, indică un nivel înalt de stres sau de frustrare. Comportamentul poate fi văzut şi auzit când un subiect află lucruri care-1 nemulţumesc sau care-1 implică mai mult într-un delict.

71. Expiraţia cu obrajii umflaţi

Expiraţia cu buzele ţuguiate şi obrajii umflaţi este în mod clar un indiciu de stres. Este un comportament universal de eliberare de stres la care recurgem cei mai mulţi după ce am fost foarte aproape de un accident. Am văzut mulţi anchetaţi procedând aşa după terminarea chestionării, când reuşiseră să scape cu bine. Am văzut însă acelaşi comportament şi la persoane oneste, care erau pur şi simplu fericite că se terminaseră întrebările. Aveţi grijă în această privinţă. Eu sunt atent dacă după aceea cei anchetaţi zâmbesc sau dacă privirea le trădează „încântarea păcălelii".

72. Ţuguierea buzelor

Ne ţuguiem buzele (drept sau uneori într-o parte) când nu aprobăm ceva sau când avem o altă părere. Comportamentul poate fi văzut frecvent când subiecţii nu sunt de acord cu spusele noastre sau când noi, ca anchetatori, facem o afirmaţie despre care ei ştiu că este greşită. îl vedem de asemenea când spunem ceva ce nu-i place persoanei interogate. In tot cazul, este un comportament care cere mai multe întrebări şi/sau explicaţii.

73. Muşcarea limbii

Prin muşcarea limbii înţeleg ieşirea vârfului limbii printre dinţi, fără atingerea buzelor. înseamnă fie „am scăpat cu faţa curată", fie „hopa, m-au prins!". Gestul este văzut mai des când anchetatorul crede ceea ce i-a spus subiectul. îl puteţi vedea şi când oamenii sunt surprinşi în timp ce încearcă să scape cu faţa curată ori când se surprind ei înşişi făcând o greşeală. Muşcarea limbii este universală şi remarcabilă prin consecvenţă, fie că este vorba despre negocierea unui contract important, obţinerea unei bomboane în plus, o promovare, o conservă gratuită sau o minciună cât toate zilele.

74. Zâmbetul nervos

75. Zâmbetul fals

Ziâmbetul nervos sau încordat indică anxietate, îngrijorare sau stres. Cel mai frecvent, apare ca parte din managementul imaginii personale pentru a-i determina pe alţii să creadă că totul este în regulă. „Managementul imaginii personale" se referă la tot ceea ce facem pentru a influenţa felul cum ne percep alţii. Persoanele vinovate se angajează frecvent într-un management intens al imaginii.

Zâmbetele false, ca şi cele nervoase, sunt folosite în managementul imaginii pentru a-i face pe alţii să creadă că totul este în regulă. Pare bizar, fiindcă uneori este implicată doar o singură parte a feţei sau zâmbetul se îndreaptă spre ureche, nu spre ochi. Pare forţat şi este un semn evident al existenţei unor pro -bleme sau al nesiguranţei. Când suntem puternici şi siguri pe noi, zâmbetele ne sunt calde, relaxate şi mulţumite. Un zâmbet adevărat angajează ochii şi muşchii faciali în mod lin de ambele părţi ale feţei.

76. Scoaterea unor sunete nearticulate

Plescăitul buzelor, ţâţâiturile sau vibrarea buzelor la expirare (efectuată în principal de bărbaţi) reprezintă o formă de autocalmare. Este observată în principal la persoanele plictisite sau care trebuie să se elibereze de stres. Am văzut comportamentul acesta de obi jei înainte de începerea chestionării sau când persoana interogată părăseşte camera.

77. Fluieratul nervos

liste un comportament ocazional: cel interogat fluieră pe neaşteptate, pentru a se elibera de stres. Fiind un comportament de autocalmare bun, oamenii îl folosesc când călătoresc singuri în zone pustii, pe întuneric. Repet: se întâlneşte de obicei când individul rămâne singur.

78. Uscarea gurii

otresul, teama şi neliniştea pot cau:.a uscarea gurii. Nu însemnă că cineva minte, ci pur şi simplu că este stresat; apropo, reacţia aceasta contribuie la acumularea inestetică de salivă în colţurile gurii.

79. Frecarea limbii peste dinţi

î

frecarea limbii peste dinţi şi/sau gingii, cu gura deschisă sau închisă, este folosită pentru eliberarea de stres. Unele per soane recurg desigur la gestul acesta după ce mănâncă, dar în general, dacă îl vedeţi, persoana se descarcă de stres prin mişcări repetitive şi umezirea buzelor. Uneori, când gura este închisă, puteţi vedea deplasarea limbii peste dinţi, pe sub buze.

80. Mişcările limbii

Pentru a se elibera de stres, unii oameni îşi vor mişca limba dintr-o parte în cealaltă, de la un colţ la altul al gurii (gest vi zibil prin obraji), în anticipare nervoasă sau îngrijorată. De obicei ei nu cred că sunt observaţi sau că înţelesul comportamentului respectiv poate fi descifrat.

81. Expiraţia eliberatoare

Jjxpiraţia eliberatoare are loc când ne scapă o indicaţie importantă sau suntem surprinşi asupra unui fapt. Este foarte lungă (1-2 secunde) şi anunţă în esenţă: „Jocul s-a terminat, gata, am fost prins." Este audibilă; de obicei, vedeţi cum pieptul se ridică imediat înainte de expiraţie şi cum buzele tind să se ţuguie, iar persoana are o privire mai resemnată.

82. Reţinerea respiraţiei

Experţii în poligrafe ştiu că oamenii îşi reţin respiraţia când sunt stresaţi şi adesea trebuie să li se reamintească să respire. Reţinerea respiraţiei face parte din reacţia încremenire, fuga, luptă despre care am vorbit în Secretele comunicării nonver-bale. Dacă vedeţi că un individ îşi reţine respiraţia, este cel mai probabil că există o teamă sau o nelinişte ce poate fi cauzată de sentimentul de vinovăţie sau de procesul chestionării în sine, aşa încât fiţi atenţi.

83. Mestecarea gumei

JM.estecarea gumei este un element de autoliniştire foarte eficient. Când ritmul mestecării se înteţeşte, este foarte proba bil că persoana respectivă încearcă să se calmeze, pentru că este neliniştită sau anxioasă.

84. Lovirea dinţilor cu unghia

ir

Lovirea dinţilor cu unghia degetului mare este un mod de

eliberare de stres. Cei care recurg în mod repetat la gestul acesta încearcă să se calmeze, deoarece sunt stresaţi sau anxioşi. Nu uitaţi totuşi că, la fel ca în cazul tuturor comportamentelor repetitive, dacă persoana respectivă procedează aşa permanent, trebuie să ignoraţi gestul, cu excepţia cazului când încetează în mod neaşteptat.

85. încordarea sau zvâcnirea colţului gurii

IJacă un colţ al gurii se încordează şi zvâcneşte sau se ridică uşor, comportamentul respectiv este cauzat de stres şi îngrijo rare. Acestea sunt microexpresii, aşa cum le-a definit Paul Ekman, care dezvăluie foarte precis sentimente suprimate, mai ales emoţii negative.

86. Umezirea buzei superioare

Unele persoane îşi reflectă emoţiile pozitive prin umezirea buzei superioare (limba atinge iute doar buza de sus). întrucât acest gest al limbii „sfidează gravitaţia" (se ridică spre buza superioară), este vorba probabil despre emoţii de natură pozitivă. Gestul diferă de umezirea obişnuită a buzelor, care are loc pe buza inferioară şi este asociată cu eliberarea de stres. Ca în cazul tuturor comportamentelor, există şi excepţii, iar unii indivizi vor recurge la gestul acesta tocmai pentru a se elibera de stres, aşa încât urmăriţi şi alte gesturi care să vă confirme sau să vă infirme observaţia.

87. Inspirarea aerului prin colţurile gurii

In cazul acestui comportament, colţurile gurii se deschid brusc şi foarte puţin, iar aerul este inspirat rapid, cauzând un sunet evident. Este un indiciu important de teamă, îngrijorare sau anxietate. Comportamentul poate fi văzut şi auzit, şi este foarte precis. Aproape că vă puteţi închipui individul gândin-du-se „Aoleu, asta n-o să fie bine!". Este semnificativ faptul că în cea mai mare parte gura rămâne închisă; persoana îşi reţine mişcarea liberă a buzelor, ceea ce se petrece în cazuri de stres.

88. Ascuţirea glasului

Cjând suntem agitaţi, nervoşi, glasurile tind să crească în intensitate şi înălţime. Ascultaţi cu atenţie dacă vocile persoanelor interogate devin mai ascuţite sau mai sparte când vorbesc, acestea fiind indicii de insecuritate, stres sau îngrijorare cau zate de încordarea coardelor vocale. Ţineţi seama în acelaşi timp că scena de desfăşurare a anchetei sau chestionării poate fi stresantă chiar şi pentru persoanele nevinovate, aşa încât nu este un indiciu concludent pentru minciună, ci doar pentru stres. Cercetările confirmă totuşi că atunci când ascultăm mincinoşi şi persoane oneste, mincinoşii ies în evidenţă prin încordarea din glas. Rămâne în seama dvs. să aflaţi ce anume cauzează stresul respectiv.

89. încântarea păcălelii

Privirea satisfăcută („încântarea păcălelii") se vede la persoanele care au scăpat cu succes dintr-o situaţie dificilă sau care au amăgit pe cineva. Este foarte similară cu dispreţul. încântarea păcălelii şi dispreţul pot fi văzute însă şi la persoanele oneste care au fost mai inteligente decât un anchetator ori care sunt arogante faţă de un anchetator.

90. Ticurile faciale bruşte

Ticurile pot apărea oriunde pe faţă (obraz, colţul gurii, ochi etc.) şi sunt specifice fiecărui individ în parte. Dacă observaţi o zvâcnire nervoasă bruscă, este cauzată de obicei de tensiune sau anxietate; individul este foarte probabil stresat sau anxios şi faţa lui dezvăluie exact ceea ce simte.

91. Bombarea obrazului cu limba .

mpingerea cu fermitate în obraz cu limba, care-şi menţine poziţia, slujeşte la eliberarea tensiunii. Comportamentul se vede mai frecvent la indivizii îngrijoraţi sau neliniştiţi.

92. „Luarea gurii pe dinainte"

Ar fi iresponsabil pentru mine să nu menţionez aici „luarea gurii pe dinainte" („actul ratat" sau parapraxia lui Freud). Deşi este un indiciu de natură verbală, nu nonverbală, există momente când rostim accidental adevărul, deşi încercăm să-1 acoperim, tocmai pentru că suntem supuşi unui stres atât de mare, încât nu putem gândi limpede.

93. Apăsarea obrazului.cu degetul

Apăsarea cu putere a obrazului cu un deget poate produce o senzaţie care să alunge stresul. Gestul este uneori pronunţat, din punctul de vedere al bombării obrazului spre interior. Se vede mai frecvent în chestionările în care subiectul află adevărul neplăcut al unei situaţii, sau pe măsură ce sunt dezvăluite dovezi.

94. Masarea obrazului sau a feţei

Masarea obrazului sau a feţei este o modalitate bună de eliberare a stresului. Efectuată de obicei foarte lin, poate să însemne şi că reflectaţi despre cum să acţionaţi în continuare. Pentru o estimare corectă, comportamentul acesta trebuie considerat alături de altele.

95. încordarea maxilarelor

încordarea maxilarelor are loc când suntem furioşi, tulburaţi sau temători. Căutaţi indiciul încordării maxilarelor când subiecţii sunt stresaţi sau când devin sfidători.

96. Deplasarea maxilarului inferior

JJeplasarea sau mişcarea repetată (dintr-o parte în alta) a maxilarului inferior este un gest eficient de autoliniştire şi un comportament de reducere a încordării. Mişcând maxilarul într-o parte şi alta, eliberăm tensiunea sau stresul când suntem îngrijoraţi sau anxioşi. Unele persoane o fac permanent pentru a-şi

î

trece timpul, aşa încât notaţi momentele când se întâmplă, ca şi frecvenţa, şi verificaţi simultaneitatea cu alte comportamente confirmate.

97. Răpăirea cu degetele pe obraz

Răpăirea cu degetele pe obraz indică un individ plictisit sau care vrea să pună lucrurile în mişcare. Verificaţi şi prezenţa altor comportamente, ca răpăirea cu degetele pe masă, care, din cauza naturii lor repetitive, servesc de asemenea ca gesturi de autocalmare.

98. Umflarea obrajilor

Umflarea obrajilor fără expiraţia aerului are loc adesea când un individ are îndoieli, deliberează sau este anxios. Comportamentul se vede frecvent la indivizi nu tocmai siguri cum să procedeze în continuare sau care manifestă nelinişte ori teamă.

99. Atingerea furişă a obrazului

Folosirea pe furiş a unui element de autocalmare, ca fre carea extrem de uşoară a obrazului cu degetul arătător, este un indiciu de stres ţinut sub control pentru menţinerea apa renţelor. Când cineva încearcă să folosească pe furiş un ele ment de autocalmare, ca atingerea nasului (vezi indiciul 47), procedează ca atare fiindcă încearcă să-şi ascundă nesiguranţa, anxietatea sau grijile. Persoanele puternice nu au nevoie să re curgă la aşa ceva. ■

100. Scărpinarea obrazului

Scărpinarea obrazului este tot un comportament de auto-calmare, un mod de abordare a îndoielilor şi insecurităţilor. Gestul este mai energic decât atingerea furişă a obrazului şi de aceea este în general mai precis, din cauza înţelesului său ascuns. Scărpinarea obrazului cu patru degete indică însă de obicei îndoială, ezitare sau nelinişte.

101. Ciupirea colţurilor gurii şi obrazului

Strângerea puternică sau ciupirea colţurilor gurii cu degetele este un alt mod de eliberare a unui nivel înalt de stres. Rareori vom recurge la comportamentul acesta dacă suntem mulţumiţi şi relaxaţi.

102. Pulsarea muşchilor maxilarului

Mu şchii maxilarelor care pulsează, zvâcnesc sau devin încordaţi şi proeminenţi indică tensiune, îngrijorare, nelinişte, mânie sau existenţa unor probleme.

103. Căscatul

Chiar dacă poate nu credeţi, căscatul este un excelent comportament de autocalmare, deoarece eliberează stresul acumulat. Puteţi vedea căscaturi repetate la indivizii care au fost arestaţi prima dată sau în timpul chestionării. Deşi pare straniu, este un util eliberator de stres. în acelaşi timp, căscatul ajută la reumezirea gurii uscate, fiindcă pune presiune pe glandele salivare.

104. împingerea bărbiei în afară

JJacă este ridicată şi împinsă spre exterior, bărbia comunică siguranţă de sine (putere). Este un comportament foarte precis, mai ales în rândul europenilor (germani, francezi, belgieni, ruşi şi italieni, printre alţii), din motive culturale. în acelaşi timp, este zărit la indivizii aroganţi şi cu caracter narcisist. Analizaţi comportamentul acesta împreună cu oricare alte observaţii.

105. Coborârea bărbiei

Opusul comportamentului anterior este lăsarea bărbiei în jos. Dacă cel interogat coboară brusc bărbia în urma unei în trebări, este foarte probabil să n-aibă încredere ori să se simtă ameninţat. La unele persoane, comportamentul este uşor de observat; bărbia lor coboară realmente când primesc veşti proaste. Auzim adesea expresia „i-a căzut falca" - exact despre asta este vorba, ca şi despre gestul mai subtil al coborârii bărbiei.

106. Retragerea bărbiei

Retragerea bărbiei se petrece când suntem îngrijoraţi sau anxioşi. în momentele acelea, ne apropiem instinctiv bărbia cât mai mult de gât (gestul reflex de protejare a organelor vitale). Este un indiciu excelent de insecuritate, îndoială, ba chiar de teamă. Dacă-1 vedeţi după punerea unei întrebări, arată că există probleme serioase.

107. Atingerea bărbiei

Ne atingem bărbia când ne gândim profund sau evaluăm ceva. Gestul se face de obicei cu vârfurile degetelor. Nu este neapărat un semn de îndoială, dar trebuie să ţinem seama de el când cineva procesează informaţii. Dacă este asociat altor comportamente, ca ţuguierea buzelor, individul se gândeşte la acţiuni negative sau alternative.

108. Plictiseala

Aşezarea bărbiei pe palmă, cuplată cu relaxarea muşchilor faciali, sugerează plictiseala. în funcţie de circumstanţe, comportamentul acesta poate fi interpretat în moduri diferite, într-un cadru de natură judiciară, l-am văzut folosit de vinovaţi pe când stăteau singuri într-o cameră, ca formă de management al imaginii. Nu i-am văzut niciodată pe nevinovaţi procedând aşa înaintea unei chestionări într-un cadru de natură judiciară, dar pot exista şi excepţii. Comportamentul acesta ar trebui să constituie un indiciu pentru existenţa unor probleme, dar nu este concludent pentru minciună sau pentru sentimentul de vinovăţie.

109. Mişcarea bărbiei

Mi şcarea bărbiei dintr-o parte în alta frecând-o de palmă transmite în mod subconştient dezacordul. Am văzut subiecţi procedând aşa când li s-au prezentat informaţii ce-i implicau, dar am văzut acelaşi comportament şi la persoane sincere care nu erau de acord cu anchetatorul. Menţionez ambele aspecte, tocmai pentru a fi atenţi la circumstanţele petrecerii sale.

110. Atingerea bărbii/mustăţii

Atingerea mustăţii sau a bărbii în jurul bărbiei este un mod excelent de a trece timpul (este liniştitor) şi de a calma stresul. Ca în cazul tuturor comportamentelor repetitive, ignoraţi-1 dacă este efectuat permanent. Dacă vedeţi însă că apare brusc (pentru prima dată) sau că se înteţeşte după o întrebare, înseamnă că stresul sau anxietatea individului au sporit. Puteţi vedea gestul acesta la mulţi bărbaţi din Orientul Mijlociu, care îşi trec timpul vorbind.

111. Tremurai muşchilor bărbiei

Muşchii bărbiei care tremură pe neaşteptate indică teamă, îngrijorare, anxietate sau tulburare. în felul acesta vor reacţiona de asemenea persoanele care sunt pe punctul de a izbucni în plâns.

112. Declaraţiile cu bărbia spre umăr

riţi atenţi la indivizii care-şi răsucesc bărbia coborând-o spre umărul ridicat (de obicei, spre cel stâng) când răspund la o întrebare. în toate cazurile când am văzut comportamentul acesta, persoana minţea, specula sau făcea declaraţii fără convingere. Comportamentul pare într-adevăr bizar, deoarece include ferirea privirii, ridicarea umărului (care va fi discutată

' *~ârziu) şi ferirea feţei, care corespund distanţării. Totuşi, *■ de foarte multe ori atât la bărbaţi, cât şi la femei, şi

îşi

As /

âtul

113. Atingerea gâtului

Orice atingere a gâtului indică îngrijorare, stres sau disconfort psihologic. Cu excepţia cazului când ne scărpinam în urma unei mâncărimi (în sine o formă de disconfort), atingerea gâtului reprezintă un indiciu excelent de insecuritate, nelinişte sau probleme. Oricât de discret şi uşor ar fi gestul, avem tendinţa să ne atingem gâtul când ne deranjează ceva. De aceea urmăriţi atingerea uşoară a părţii laterale a gâtului în orice direcţie - indică disconfort.

114. Pulsarea venelor de pe gât

Venele care pulsează vizibil pe gât indică stres, teamă sau anxietate. Când subiecţii sunt temători sau furioşi, venele res pective pulsează destul de energic.

115. Acoperirea scobiturii jugulare

Atingerea sau acoperirea scobiturii jugulare (adâncitura de deasupra sternului şi de sub mărul lui Adam) indică îngrijorare, probleme, nelinişte, insecuritate sau teamă. Femeile au tendinţa de a atinge mai frecvent zona respectivă decât bărbaţii. Bărbaţii tind să-şi prindă mai energic gâtul ori să acopere zona respectivă cu mâna când îşi aranjează cravata sau îşi strâng gulerul. în tot cazul, acoperirea punctului celui mai vulnerabil al corpului arată că sunt deranjaţi de ceva.

116. Frământarea salbei

frământarea salbei de la gât are pentru femei acelaşi rol ca acoperirea scobiturii jugulare cu mâna. Este un mod de protejare a zonei şi de eliberare de stres prin mişcări repetitive.

117. Pătarea pielii

Gâtul se înroşeşte (se pătează) în anumite zone la femei, în urma frecării sau frământării salbei. Am văzut multe femei care au venit cu pielea pătată la o anchetă, ca urmare a stresului cauzat de iminenţa chestionării. în lumea corporatistă, fiţi atenţi la indiciul acesta înaintea unei evaluări profesionale.

118. Masarea gâtului

Masarea gâtului, indiferent dacă pe părţile laterale sau la ceafa, slujeşte pentru eliberarea de stres. Aţi putea crede că este un comportament evident, totuşi majoritatea oamenilor ignoră semnificaţia atingerii sau masării gâtului, fără să-şi dea seama că de obicei procedăm aşa numai când ne deranjează ceva.

119. Tragerea pielii

lragerea de zona cărnoasă a gâtului de sub bărbie slujeşte la calmare, în special a bărbaţilor. Uneori, în condiţii de stres intens, veţi vedea tragerea extrem de pronunţată de această zonă cărnoasă.

120. Aerisirea gâtului

Aerisirea gâtului prin îndepărtarea gulerului cămăşii este un gest foarte precis de eliberare de stres. Subiecţii vor proceda aşa când chestionarea sporeşte în intensitate sau când subiectul îi deranjează. Este o etalare precisă de disconfort. Unii dintre dvs. poate şi-1 amintesc pe regretatul comedian Rodney Dan-gerfield făcând gestul acesta când nu căpăta „respect", dar mai cu seamă când era stresat.

121. Lipirea pumnului de gât

Lipirea pumnului de gât slujeşte aceluiaşi scop ca şi acoperirea scobiturii jugulare. Este un răspuns reflex faţă de ameninţări, temeri sau griji. Bărbaţii recurg frecvent la acest comportament, dar l-am văzut şi la câteva femei când erau foarte stresate sau îngrijorate. Majoritatea oamenilor confundă pumnul cu un indiciu de etalare a forţei, dar de fapt este un indiciu de percepere a unei ameninţări.

122. înghiţirea nodului din gât

nghiţirea unui „nod" este foarte vizibilă şi uneori poate fi audibilă. Este o reacţie foarte precisă şi spontană faţă de o situaţie neplăcută, periculoasă sau foarte stresantă.

123. întinderea gâtului

ntinderea gâtului sau rotirea capului este un element de autocalmare şi de eliberare de stres. Fiţi atenţi la apariţia sa după ce persoana interogată a răspuns la o întrebare - gestul este folosit pentru eliberarea de stresul rostirii unei minciuni.

124. înroşirea gâtului şi a feţei

nroşirea gâtului şi a feţei nu pot fi controlate în mod conştient. Multe persoane se înroşesc când mint, se simt ameninţate sau sunt nesigure. Fiţi atenţi la acest comportament, care ne anunţă că ceva îl deranjează pe individ, şi nu uitaţi că ne înroşim la faţă şi când suntem stânjeniţi.

125. Tresărirea mărului lui Adam

Dacă mărul lui Adam tresare brusc în sus, există probabilitatea ca persoana să fi auzit ceva care o face foarte nervoasă, anxioasă sau speriată. Am văzut gestul în cazuri de stres extrem sau când cineva se simţea ameninţat - este o reacţie incontro-labilă, observabilă de obicei când individul este confruntat pe neaşteptate cu ceva negativ.

126. încordarea gâtului

Oamenii îşi vor înclina capul spre un umăr când sunt atenţi şi receptivi, dar îndeosebi când se simt confortabil. Gâtul ne devine rigid şi încordat atunci când cineva ne face să ne simţim in-confortabil prin intermediul cuvintelor sau acţiunilor sale. Gâtul se va încorda de asemenea când ne simţim ameninţaţi de o informaţie primită. Fiţi atenţi la acest comportament care arată că s-a întâmplat ceva negativ, în special dacă apare după punerea unei întrebări.

Mânerii

127. Ridicarea unui umăr

Ridicarea unui umăr spre ureche semnifică de obicei insecuritate sau îndoială. Este un semn de ezitare, îngrijorare şi mai ales de nesiguranţă. Dacă cineva ridică un umăr când răspunde la o întrebare, există o probabilitate însemnată să nu fie foarte convins de ceea ce spune - să nu fie sigur pe sine. Ridicarea umărului trebuie să aibă un motiv, şi dvs. trebuie să-1 aflaţi. Comportamentul acesta oferă un indiciu precis mai cu seamă când se face o declaraţie oficială (mai multe în această privinţă în continuare).

128. Ridicarea din umeri

Ridicarea ambilor umeri (apropierea lor de urechi) indică insecuritate sau îndoială. Este „postura broaştei ţestoase" despre care am vorbit în Secretele comunicării nonverbale. în esenţă, individul încearcă să se ascundă, deşi se află în loc deschis. Uneori cei interogaţi se vor aşeza pe propriile lor mâini şi atunci umerii se vor ridica în mod natural, indicând nesiguranţă de sine. Umerii ridicaţi reprezintă de obicei un indiciu al ignoranţei oneste - de exemplu, când cineva este întrebat „Ştii unde au plecat ei?", ambii umeri se ridică brusc, indicând „Nu ştiu!".

f 129. Coborârea tot mai jos în scaun

Persoanele interogate care se lasă tot mai jos în scaun în decursul unei chestionări îşi dezvăluie în mod progresiv ne liniştea şi nesiguranţa de sine. Este un indiciu foarte precis pentru unii indivizi a căror postură le este controlată de starea emoţională, dezvăluind că sunt realmente apăsaţi de greutatea celor discutate. Aveţi totuşi grijă: atât tinerii, cât şi bătrânii pot dovedi acest comportament în timpul unor chestionări prelungite, deşi sunt nevinovaţi.

130. Frecarea umăruliii/claviculei

Adesea cei interogaţi aflaţi în stare de stres vor ridica un braţ peste piept şi-şi vor apăsa cu mâna umărul opus, după care vor coborî încet mâna în lungul claviculei spre piept. Uneori mâna va rămâne apăsată pe zona pieptului, sau poate repeta mişcarea.

i^îeptul şi cfl/bdomenu].

131. Ridicarea pieptului, respiraţia rapidă

Ridicarea pieptului şi respiraţia rapidă sunt de obicei indi cii de stres, îngrijorare, teama şi nelinişte.

132. Respiraţia superficială şi rapidă

Respiraţia superficială şi rapidă indică de obicei stres sau anxietate. Căutaţi-i apariţia imediat după punerea unei întrebări sau când o persoană interogată răspunde la o întrebare foarte tăioasă.

î

133. Apăsarea pieptului

n situaţii de stres, apăsarea cu degetul mare şi cel mijlociu (uneori cu toate degetele) pe zona pieptului ajută la eliberarea de stres. Gestul poate fi uşor sau foarte apăsat, ceea ce-1 face imediat vizibil pentru observator.

134. Masarea cu toate degetele

Masarea repetată cu toate degetele a zonei superioare a pieptului este de obicei un indiciu bun de insecuritate, îngrijo rare, existenţa unor probleme sau anxietate. Gestul se execută prin deplasarea tuturor degetelor ţinute răşchirate, „în gheară", înainte şi înapoi peste piept. Comportamentul este un indiciu foarte precis de anxietate sau teamă.

135. Punerea palmei pe piept

n multe culturi, oamenii îşi pun palma pe piept pentru a comunica sinceritate. Am văzut procedând aşa atât persoane oneste, cât şi mincinoase. Am observat totuşi că oamenii oneşti tind să facă gestul acesta mai energic, cu degetele răşchirate, apăsând cu toată palma, pe când mincinoşii îl fac doar cu vâr -furile degetelor (distanţate) şi fără vigoare. Este un comportament la care merită să fiţi atenţi şi pe care să-1 notaţi, dar nu este concludent ca indiciu de minciună.

136. Aerisirea corpului

Prinderea pieptului cămăşii cu degetele şi îndepărtarea sa de piele duce la aerisirea corpului. Dacă îndepărtarea cămăşii durează câteva secunde sau dacă este repetată des, gestul slujeşte la eliberarea de stres, la fel ca majoritatea celorlalte comportamente de tip aerisire. Este un indiciu bun al unei dificultăţi. Desigur, dacă vă aflaţi într-un climat fierbinte (înăuntru, sau la exterior), puteţi vedea comportamente de aerisire asociate disconfortului faţă de căldură, nu stresului.

137. Jocul cu fermoarul hainei

Jocul cu fermoarul unei bluze de trening sau al unei jachete este un mod de autocalmare. Comportamentul se vede de obicei la cei care aşteaptă să fie chestionaţi.

138. Strângerea braţelor peste piept

ncrucişarea braţelor poate fi un gest confortabil pentru unii, dar braţele devin foarte încordate şi sunt strânse puternic odată cu creşterea stresului. Trebuie spus că încrucişarea braţelor este percepută în mod eronat ca un comportament de blocare. Obişnuim sa încrucişăm braţele pentru a ne simţi con-fortabil, şi din acest motiv gestul este mai frecvent în public decât în intimitate (nu obişnuim să stăm cu braţele încrucişate acasă).

139. îndepărtarea bruscă a tranchinlui

n mod obişnuit ne distanţăm de lucrurile neplăcute; de aceea, ţinem scutecele murdare la depărtare, chiar dacă nu ne pot face niciun rău. în mod subconştient, cei interogaţi se vor îndepărta de masă ori de anchetator când sunt ameninţaţi de ceva ce s-a spus, de dovezi acuzatoare sau când li se arată o fo -tografie cu scena infracţiunii.

140. întoarcerea într-o parte

ntoarcerea într-o parte („evitarea frontală") are loc la aducerea în discuţie a unui subiect, când cel chestionat se fereşte subconştient de anchetator, ca formă de distanţare şi protecţie psihologică.

141. Acoperirea abdomenului de către femeile însărcinate

Când se simt îngrijorate sau în nesiguranţă, femeile îşi acoperă frecvent scobitura jugulară cu palma. Am observat însă la femeile însărcinate că îşi ridică mâna ca şi cum ar duce-o spre gât, dar apoi o mişcă repede pentru a-şi acoperi abdomenul, pă rând să-şi protejeze fătul. Am zărit gestul acesta de suficiente ori pentru a afirma cu toată încrederea că merită atenţia ca fiind un comportament de nelinişte sau insecuritate. Este efectuat de obicei când se spune o minciună sau după aceea, într-un cadru de natură judiciară.

142. Frecarea abdomenului

Similar cu acoperirea abdomenului, femeile însărcinate îşi vor freca abdomenul în mod repetat şi des. Ca toate comportamentele repetitive, şi acesta este un gest de autocalmare. Menţionez că ambele comportamente (indiciile 141 şi 142) au fost observate prima dată într-un cadru de natură judiciară. Este evident că femeile însărcinate recurg la gesturile acestea fără să fi fost impulsionate de o întrebare, şi în absenţa vinovăţiei, to tuşi trebuie ţinut seama de ele, când apar după punerea unei întrebări.

143. Masarea braţelor încrucişate

ncrucişarea braţelor la nivelul pieptului poate duce la o poziţie confortabilă pentru multe persoane. Fiţi însă atenţi la cei interogaţi care-şi masează braţul sau umărul opus, când sunt stresaţi sau îngrijoraţi. Gestul este mai probabil să aibă loc când stau aşezaţi şi ţin coatele pe tăblia mesei, dar l-am văzut şi la bărbaţi aşezaţi pe scaun, care cumva se autoîmbrăţişează, ma-sându-şi ambele braţe opuse.

144. Autoîmbrăţişarea

Autoîmbrăţişarea este un mod eficient de abordare a stresului şi insecurităţii. Se vede mai frecvent la tineri în timpul chestionărilor. Gestul diferă de „masarea braţelor încrucişate" (indiciul 143), deoarece nu există o masare, ci doar autoîm-brăţişare.

145. Transpiraţia excesivă

Fersoanele supuse unui nivel înalt de stres vor transpira abundent în mod brusc, întrucât corpul încearcă să se ventileze prin intermediul evaporării transpiraţiei. Mulţi traficanţi de droguri au fost opriţi la graniţă fiindcă erau singurii cu subsuo-rile pătate de transpiraţie şi cu ceafa strălucind de sudoare. Fiţi atenţi la această manifestare sau indiciu din partea celor care tăinuiesc lucruri, au cunoştinţe sau informaţii incriminatoare.

146. Punerea mâinilor în şolduri, cu degetele mari spre spate

Mâinile ţinute în şolduri, cu degetele mari orientate spre spate şi cu coatele desfăcute reprezintă o manifestare de dominare. Este vizibilă de obicei când subiecţii stau în picioare şi au o divergenţă cu anchetatorii, sau când există o problemă care-i nelinişteşte.

147. Punerea mâinilor în şolduri, cu degetele mari în faţă

Mâinile ţinute în şolduri, cu degetele mari orientate în faţă reprezintă mai degrabă o manifestare de curiozitate. Detaliul orientării degetelor mari pare minor, dar este important. Când stau în picioare, martorii privesc adesea curioşi scena unui delict sau fotografiile acesteia, ţinând mâinile în şolduri cu degetele mari orientate în faţă; în acelaşi timp însă, subiecţii pentru care scena delictului este o ameninţare evidentă tind să-şi îndrepte degetele mari spre spate (indiciul 146).

148. îndepărtarea de masă prin împingere

Un braţ rigidizat brusc, care împinge în masă cu un gest de îndepărtare este un indiciu foarte precis al faptului că individul se simte ameninţat de ceva ce tocmai a fost spus, dezvăluit sau arătat de anchetator. Uneori gestul se execută lent şi gradat, ceea ce evident merită să fie observat, dar bruscheţea lui este mai probabil un indiciu de neplăcere şi distanţare.

149. Jocul cu diverse obiecte

Jocul cu bijuteriile sau cu alte obiecte (întoarcerea arcului unui ceas, ciocănitul cu un creion, examinarea telefonului mobil) slujeşte ca element de autocalmare. Este văzut frecvent la persoanele care aşteaptă să fie chestionate sau în timpul pauzelor din procesul de chestionare.

150. Clopotniţa (unirea vârfurilor degetelor ambelor mâini)

Unirea vârfurilor degetelor ambelor mâini este probabil cel mai bun indiciu universal de siguranţă şi încredere în sine. Gestul se efectuează prin lipirea vârfurilor degetelor corespunzătoare de la ambele mâini, răşchirarea lor şi apoi arcuirea spre interior, astfel încât să formeze o structură care aduce cu o clo -potniţă. Persoanele sigure pe cuvintele lor tind să facă acest gest. Este posibil ca ele să şi greşească în cele ce spun, dar se simt perfect încrezătoare. în treizeci de ani de activitate în aplicarea legii, n-am văzut niciodată un subiect care să efectueze gestul acesta în timp ce minţea.

151. Limitarea mişcării mâinilor

Cercetătorii spun (în mod special, Aldert Vrij) că mincinoşii tind să-şi mişte mai puţin mâinile şi braţele. Este adevărat, dar acelaşi comportament este

î

î

valabil şi pentru oamenii oneşti când sunt speriaţi. De aceea, aveţi grijă când vedeţi limitarea mişcării mâinilor. Toate comportamentele sunt controlate de creier, aşa încât cel care conduce ancheta/interogatoriul trebuie să decidă motivul comportamentului observat.

152. Clopotniţa modificată

Clopotniţa modificată este la fel de precisă în dezvăluirea siguranţei de sine. Ea se realizează prin împletirea tuturor degetelor, cu excepţia celor arătătoare, care sunt perfect întinse şi se ating la vârfuri. Gestul pare mai discret decât „clopotniţa" obişnuită, dar semnifică aceeaşi siguranţă şi încredere în sine.

153. Frângerea mâinilor

.Frângerea mâinilor comunică îngrijorare, îndoială, anxietate şi insecuritate. Intensitatea gestului va indica gradul de stres. Dacă pe pielea degetelor sau mâinilor zăriţi pete albe sau roşii, gradul de stres este evident ridicat.

154. Ilustrările false

Mâinile ne ilustrează frecvent cuvintele în timp ce vorbim; de exemplu, când spunem despre un obiect că este pătrat şi mare, ne folosim mâinile pentru a-1 exemplifica vizual. Mincinoşii greşesc însă adesea, ilustrând obiectul greşit, evenimentul greşit, ba chiar şi direcţia, greşită. Un subiect mi-a spus odată că a plecat „pe drum spre stânga", dar în timp ce vorbea a indicat spre dreapta, adică exact spre locul unde victima violului declarase că o atacase.

155. Absenţa ilustrărilor

■Subiecţii care relatează cum au fost nevoiţi să se apere ar trebui să utilizeze ilustrări prin gesturi, pentru a indica exact cele întâmplate. Când relatarea lor nu este însoţită de aceste ilustrări, ar trebui să puneţi sub semnul întrebării validitatea tuturor spuselor. Am văzut persoane care au completat de claraţii false pe marginea cărora s-a consemnat detaliul acesta; întrucât delictul era fictiv, relatarea lor nu era însoţită de ilus trările care ar fi trebuit să fie observate în condiţii normale.

156. Orientarea palmelor în sus

Efectuarea de declaraţii oficiale cu palmele orientate în sus dă de bănuit, fiind chiar dubioasă. Când suntem siguri pe noi, obişnuim să ţinem palmele orientate în jos. Dacă un subiect spune „Nu am făcut eu asta" cu palmele în sus (aşa-numita poziţie rugătoare a mâinii), i-aş pune sub semnul întrebării onestitatea afirmaţiei. Nu înseamnă totuşi că el minte în mod clar; incertitudinea mea provine din faptul că gestul nu are aceeaşi putere afirmativă ca orientarea palmelor în jos. Prin declaraţie oficială înţeleg răspunsul la o întrebare directă, într-o conjunctură legală (secţia de poliţie, serviciu, mărturie, interviu oficial), de forma „Ai furat documentele din seif?" sau „Ai consumat recent droguri?".

157. Orientarea palmelor în jos

dând sunt însoţite de orientarea energică a palmelor în jos, declaraţiile de felul „Nu am făcut eu asta" tind să aibă o validi tate mai mare. Mincinoşii nu execută cu convingere gestul acesta şi nu sunt energici în orientarea palmelor în jos, ci tind să fie mai degrabă pasivi.

158. Orientarea palmelor în jos cu degetele răşchirate

Viând o declaraţie oficială de genul „Nu am făcut asta" este însoţită de orientarea energică a palmelor în jos cu degetele răşchirate, este mai probabil să fie un răspuns adevărat. Nu am văzut niciodată gestul acesta la un mincinos, întrucât implică emoţii pozitive ce oglindesc cuvintele. Este posibil ca un min -cinos să-1 facă? Cred că da, totuşi am mari îndoieli; ar trebui să fie un actor de clasă.

159. Gesturile de autoliniştire în timpul răspunsului

Fiţi atenţi la subiecţii care recurg la gesturi de autoliniştire (orice atingere sau mângâiere a corpului cu mâna) în timp ce răspund, în loc de gesturi de întărire a afirmaţiilor. De-a lungul anilor am observat că mincinoşii tind să se autocalmeze când mint, pe când persoanele oneste îşi folosesc mâinile nu pentru autoliniştire, ci mai degrabă pentru a sublinia o idee.

160. Strângerea încheieturii mâinii

Prinderea încheieturii mâinii opuse, mai ales când gestul este brusc şi încheietura este strânsă puternic, semnifică nelinişte şi insecuritate. L-am văzut de foarte multe ori, îndeosebi când indivizii sunt confruntaţi cu informaţii noi şi se simt brusc ameninţaţi de dovezile acelea neştiute până atunci. Căutaţi prezenţa acestui indiciu imediat după o întrebare dificilă.

161. Ridicarea degetelor mari

Declaraţiile făcute cu degetele mari ridicate în timp ce restul degetelor sunt împletite între ele indică siguranţă de sine. De obicei vedeţi mâinile ţinute în poală sau pe tăblia mesei, iar când persoana îşi întăreşte în mod real cuvintele, îşi ridică degetele mari. Este un comportament flexibil, care se schimbă odată cu emoţiile simţite (vezi „coborârea degetelor mari", mai departe).

162. Coborârea degetelor mari

Invers, degetele mari care coboară în timp ce restul degetelor sunt împletite între ele tind să indice mai puţină siguranţă şi faptul că persoana are emoţii negative în legătură cu cele spuse sau discutate.

163. Răşchirarea degetelor

.Majoritatea oamenilor nu-şi dau seama că atunci când îşi aşază mâinile pe tăblia unei mese sau chiar în poală distanţa dintre degete va fi determinată de circumstanţe şi de starea lor emoţională. Dacă se simt puternici şi încrezători, degetele se vor depărta mai mult. Cazul extrem este răşchirarea degetelor la depărtarea maximă, când sunt surescitaţi. Afirmaţiile făcute cu degetele larg răşchirate tind să fie mai autentice decât cele cu degetele apropiate.

164. Apropierea degetelor

Când ne simţim îngrijoraţi, derutaţi, umiliţi, speriaţi sau încolţiţi, spaţiul dintre degetele noastre devine mai mic în mod subconştient. Degetele ni se apropie gradat, pe măsură ce simţim mai multă insecuritate sau avem mai multe îndoieli. în cazul extrem, când suntem foarte îngrijoraţi, ne strângem de getele, astfel încât să nu iasă în afară.

165. Depărtarea degetului mare

Dacă suntem siguri pe noi şi încrezători, şi ţinem mâna cu palma în jos, degetul mare va fi depărtat de arătător. Distanţa respectivă va reflecta adesea gradul de siguranţă pe care o simţim. Este unul dintre comportamentele pe care trebuie să le urmăriţi şi să le notaţi pentru comparaţie pe durata chestionă rii. Constituie un barometru foarte precis al gradului de siguranţă al celor interogaţi, despre ceea ce vorbesc.

166. Apropierea degetului mare

Când ne simţim nesiguri sau ameninţaţi, ne vom retrage în mod subconştient degetele mari şi le vom lipi de celelalte degete sau chiar le vom ascunde sub ele. Apropierea aceasta bruscă înseamnă că suntem îngrijoraţi, neliniştiţi sau că ne simţim ameninţaţi. Este o tactică de supravieţuire specifică oa menilor, similară cu lipirea urechilor de ţeastă la câini, când simt frica..

167. Depărtarea coatelor

Când se simt puternici şi încrezători, oamenii vor ocupa treptat tot mai mult spaţiu (îndepărtându-şi coatele de corp) pe o masă sau la un birou. Este un gest subconştient şi ei nu-şi dau seama că-şi etalează siguranţa de sine.

168. Apropierea coatelor ,

dând persoanele interogate îşi apropie brusc coatele de corp, probabil că tocmai au auzit ceva negativ şi se simt ne liniştite sau îngrijorate. Am văzut comportamentul acesta în mod frecvent în cazurile ce implicau intelectuali, de pildă la investigarea unei fraude Medicare într-o clinică. Medicul stătea la început cu coatele foarte depărtate pe biroul său, dar în clipa când am menţionat existenţa unei dovezi sau declaraţia unui martor ocular, coatele i s-au apropiat brusc. Teama ne reduce în mod reflex revendicările teritoriale.

169. Prinderea cu mâinile de scaun

Indivizii interogaţi care se ţin cu mâinile de scaun când fac declaraţii oficiale transmit subconştient că au îndoieli şi neli nişti, îi puteţi vedea frecvent cum strâng braţele sau spătarul scaunului, sau se prind de alt scaun ori chiar de marginea bi roului. De câte ori am văzut comportamentul acesta, declaraţiile au fost discutabile sau subiecţii au minţit.

170. întinderea braţelor

Când o persoană interogată îşi întinde braţele peste câteva scaune înseamnă că este în general încrezătoare în ceea ce spune. Nu înseamnă că spune adevărul, ba chiar s-ar putea să vă debiteze un potop de minciuni, totuşi orice întindere de felul acesta tinde să indice siguranţă pe sine.

171. Scaunul ejectabil

Aş pune sub semnul întrebării orice afirmaţie a unei persoane interogate care se ţine de scaun de parcă ar fi ejectabil (este rigidă, ca încremenită, şi strânge puternic braţele scaunului). Este o reacţie de tip încremenire, care indică îngrijorare profundă şi tulburare sau senzaţia acută a unei ameninţări.

172. Accentuarea prin gesturile mâinilor

De mult timp cercetătorii au observat că mincinoşii tind să-şi accentueze în mai mică măsură spusele prin gesturi ale mâinilor. Observaţi felul cum subiecţii îşi folosesc mâinile când fac declaraţii importante. Dacă mâinile devin brusc pasive, probabil că persoana nu are de fapt încredere în propria sa afir-maţie. Dacă mâinile gesticulează spectaculos şi apăsat, gesturile respective conferă o credibilitate mai mare declaraţiilor.

173. Arătarea degetului mijlociu

Paul Ekman a remarcat primul „arătarea degetului mijlociu" anchetatorului, iar eu i-am confirmat observaţia. Gestul acesta se realizează de cel anchetat fie prin întinderea degetului mijlociu peste genunchi, fie, aşa cum am văzut eu, prin ridicarea ochelarilor pe nas cu degetul mijlociu în clipa când anchetatorul pune o întrebare neplăcută pentru subiect. Este un gest care iese în evidenţă; în acelaşi timp, este edificator doar asupra sentimentelor pe care persoana interogată le are faţă de noi. Se efectuează de obicei în mod subconştient, totuşi pot exista şi excepţii. Mă folosesc de acest indiciu pentru a afla mai degrabă dacă putem stabili un raport între noi, nu dacă persoana respectivă minte.

174. Roaderea unghiilor

Roaderea unghiilor este o modalitate de eliberare de stres şi nelinişti. Este o manifestare de îngrijorare, lipsă de încredere sau insecuritate. Este posibil ca unele persoane care nu-şi rod niciodată unghiile să se trezească pe neaşteptate că o fac, atunci când trec prin momente de stres, mai ales dacă au conştiinţa vinovată.

175. Răpăirea cu degetele pe masă

Răpăirea cu degetele pe masă este un gest de trecere a timpului şi de liniştire, la fel ca alte comportamente repetitive. Uneori cei interogaţi îl vor face ca mod de a-i transmite anchetatorului „haide să trecem la treaba". Un comportament asemănător este răpăirea cu degetele pe obraz.

176. Masarea pumnului strâns

Masarea pumnului strâns cu palma celeilalte mâini este un comportament de autocalmare şi autostăpânire. înseamnă de obicei că persoana duce o luptă interioară sau că este neliniştită şi există multe tensiuni ascunse.

177. încrucişarea degetelor la ceafă

ncrucişarea degetelor la ceafă, cu coatele mult depărtate indică siguranţă. Cu cât poziţia este menţinută un timp mai îndelungat, cu atât individul este mai puternic şi mai încrezător în sine. Oricât ar încerca, mincinoşii nu pot menţine poziţia aceasta foarte mult timp. Este o manifestare de siguranţă teri-torială, văzută de obicei când oamenii spun adevărul şi se simt foarte încrezători.

178. Liniştirea mâinii

Frecarea degetelor peste palmă este una dintre modalităţile prin care ne putem linişti. Când gestul devine repetitiv sau când presiunea sporeşte, este un indiciu de anxietate şi îngrijorare.

179. împletirea degetelor

Când nivelul de stres, anxietate şi teamă este ridicat, subiecţii se vor autocalma prin frecarea palmelor între ele, cu degetele împletite şi rigidizate. Prin deplasarea mâinilor şi degetelor înainte şi înapoi, se creează frecare, iar nervii sunt stimulaţi să elibereze tensiunea. Este unul dintre cele mai bune indicii asupra stresului intens resimţit de cineva. Am folosit cuvântul „intens", pentru că rezervăm de obicei comportamentul acesta pentru situaţiile foarte grave, iar în restul timpului ne frângem mâinile sau frecăm pur şi simplu palmele între ele.

180. împletirea degetelor cu palma în sus

Aceasta este o variantă extremă a împletirii degetelor. G mână este aşezată cu palma în sus deasupra celeilalte mâini, care se află cu palma în jos, apoi degetele se împletesc. Gestul poate fi văzut de obicei în cazuri de tulburare şi disconfort extrem, deşi arată realmente bizar.

181. îndepărtarea de unele obiecte

JJe-a lungul anilor am observat că persoanele nevinovate manifestă o curiozitate firească faţă de scena unei infracţiuni şi vor dori să privească şi să analizeze fotografiile care prezintă locul faptei, pe când vinovaţii vor evita uneori până şi să le atingă. Există desigur şi excepţii, dar n-am văzut niciodată o persoană nevinovată care să refuze să atingă ori măcar să privească dovezile.

182. Trosnirea degetelor

Trosnirea articulaţiilor degetelor, în toate formele sale, reprezintă o modalitate de autocalmare. Gestul este văzut adesea după ce o persoană face o declaraţie şi simte nevoia să se liniştească fiindcă a minţit. Nu uitaţi totuşi că unii oameni îşi trosnesc întruna degetele şi într-un asemenea caz, trebuie să ig -noraţi comportamentul ca nefiind concludent.

183. întinderea braţelor cu degetele împletite

Gestul de întindere completă a braţelor cu degetele împletite între ele şi cu palmele orientate spre exterior serveşte ca element puternic de autocalmare. Persoanele care procedează aşa după ce au făcut o declaraţie oficială (aceasta este cheia!) probabil ca au minţit, fiindcă este un element de eliberare de stres.

184. Gesturi de curăţireDin aceste gesturi fac parte culegerea particulelor de mă-treaţă sau a firelor de păr de pe haine ori curăţirea unghiilor. Când un anchetat procedează astfel în timp ce i se pun întrebări, este un comportament dispreţuitor, lipsit de respect şi exprimând desconsiderare, pe care l-am văzut doar la indivizii vinovaţi.

185. Ascunderea degetelor mari

Cjând bărbaţii se simt ameninţaţi sau nesiguri, îşi vor vârî degetele mari în pantaloni (înapoia curelei sau în buzunare), lăsând celelalte degete afară. Gestul indică de obicei nesiguranţă de sine. Afirmaţiile făcute cu degetele mari ascunse ar trebui investigate cu atenţie.

186. încrucişarea bruscă a braţelor

Când o persoană interogată îşi ridică pe neaşteptate braţele de pe masă şi le încrucişează peste piept în urma unei afirmaţii făcute de anchetator, există şanse mari să fie neliniştită sau îngrijorată, întrebarea firească va fi „De ce?".

187. Palma pe picior cu cotul în afară

Declaraţiile făcute în această poziţie, cu palma pe picior şi cotul scos în afară, indică de obicei din partea persoanei inte rogate o siguranţă de sine mai mare. Deoarece este o manifestare de revendicare teritorială, sugerează încredere în sine.

188. Frecarea unghiilor de degetul mare

Gând oamenii sunt nervoşi, agitaţi sau stresaţi, se întâmplă deseori să îndoaie degetele unei mâini şi să-şi frece unghiile de buricul degetului mare prin mişcări rapide. Este un mod de autoliniştire foarte evident, deoarece apare şi dispare în funcţie de nivelul de stres.

189. Evitarea frontală

Abdomenul este partea frontală a corpului uman. Cineva care se întoarce într-o parte faţă de anchetator nu face altceva decât să se distanţeze de acesta. Am văzut indivizi anchetaţi care procedează aşa când nu le plac întrebările puse sau când le displace chiar anchetatorul. Ei se întorc într-o parte faţă de an -

chetatorul principal şi se orientează către anchetatorul secundar, pe care-1 preferă. Folosiţi acest indiciu pentru a evalua raportul stabilit deja şi/sau neplăcerea faţă de întrebări. Deseori cel interogat menţine contactul vizual, dar îşi fereşte abdomenul (partea frontală).

190. Acoperirea trunchiului

Acoperirea bruscă a trunchiului cu obiecte, de pildă cu o poşetă sau cu un rucsac, sugerează disconfortul faţă de subiectul discuţiei.

191. Poziţia aşezat rigidă

O persoană care stă aşezată într-o poziţie foarte rigidă şi nu se clinteşte perioade lungi de timp este în mod evident stre-sată. Comportamentul acesta face parte din reacţia de tip încremenire.

192. Rotirea şoldurilor

Subiecţii care se rotesc în scaun după ce au făcut o afirmaţie se eliberează de tensiune. Aş fi suspicios faţă de tot ce au spus înainte de rotire, deoarece acesta este un element de auto-calmare ce urmează unei declaraţii.

193. Frecarea şoldurilor

Aş pune sub semnul întrebării tot ce spune un individ care se freacă viguros pe părţile laterale ale şoldurilor în timp ce face o declaraţie sau imediat după aceea. Dacă gestul este făcut în timp ce ascultă o întrebare, aş fi foarte interesat să aflu ce ştie şi de ce se teme.

194. Legănarea din şolduri şi trunchi

Uneori subiecţii se leagănă înainte şi înapoi din şolduri în timp ce stau aşezaţi. Este un indiciu clar al unei stări de stres in tens, un gest foarte similar cu legănările evreilor pioşi care se roagă la Zidul Plângerii din Ierusalim. Am văzut frecvent acest comportament la unii indivizi foarte afectaţi emoţional, care-1 folosesc pentru autoliniştire. Dacă au conştiinţa vinovăţiei, acesta este de obicei punctul când sunt gata să mărturisească.

195. îndepărtarea trunchiului

ndepărtarea trunchiului de anchetator ca reacţie la o întrebare este un indiciu important care denotă disconfort. Adesea nu observăm gestul în viaţa cotidiană, dar este suficient să rostim ceva agresiv sau grosolan, şi vom vedea cum oamenii îşi îndepărtează imediat trunchiul de noi.

196. îndepărtarea scaunului

Subiecţii care-şi îndepărtează tot mai mult scaunul de persoana care îi chestionează resimt niveluri ridicate de disconfort ca urmare a întrebărilor ce li se pun. Aş privi cu suspiciune tot ce are de spus un individ care se îndepărtează complet până într-un colţ al camerei (distanţându-se în mod evident) - şi am văzut asta de multe ori.

197. Gârbovirea

Anchetatorii au observat de mult timp că mincinoşii au tendinţa să se gârbovească destul de pronunţat. N-am văzut ni ciodată o persoană onestă care să se manifeste aşa în timpul unei chestionări oficiale, dar mulţi indivizi vinovaţi o fac. Dar eu plec întotdeauna de la presupunerea că toţi mă vor minţi; unica întrebare este când anume.

198. îndoirea din mijloc

Fiţi atenţi la subiecţii care, când sunt confruntaţi cu dovezi acuzatoare, se îndoaie (se apleacă înainte din mijloc) stând aşezaţi, ca şi cum ar avea probleme intestinale. O fac de obicei cu braţele adunate peste abdomen; este un indiciu foarte precis că spusele dvs. au atins un punct sensibil.

199. Adoptarea poziţiei fetide

Unii subiecţi împovăraţi de conştiinţa vinovăţiei îşi vor ridica genunchii şi se vor ghemui în poziţia fetală pentru a face faţă stresului produs la auzirea unor dovezi acuzatoare. N-am văzut niciodată o persoană nevinovată care să procedeze aşa. De fapt, ce motiv ar avea, dacă nu faceţi altceva decât să-i pu neţi întrebări? Am chestionat într-o cameră de hotel un spion, care a stat în poziţia fetală, strângând o pernă între picioare şi abdomen, aproape trei ore cât timp i-am pus întrebări.

200. înfrigurarea

De-a lungul anilor am observat că indivizii foarte nervoşi sau stresaţi tind să se plângă că le este frig, deşi temperatura din cameră este confortabilă. Senzaţia este legată de faptul că atunci când ne simţim ameninţaţi, stresaţi sau anxioşi, sângele oxigenează muşchii mai mari, îndepărtându-se de piele. Aş pune semnul egal între anunţarea senzaţiei de frig şi starea de teamă, anxietate sau tulburare intensă.

JMcioarele

201. Frecarea picioarelor

frecarea părţii superioare a picioarelor este un comportament de autocalmare la care recurg mulţi oameni când se găsesc în situaţii de stres. Uneori gestul poate să nu fie observat, deoarece se petrece sub nivelul tăbliei mesei sau biroului.

202. Prinderea genunchiului cu palmele (lăsarea pe spate)

Prinderea fermă a genunchiului cu palmele poate indica străduinţa unei persoane de a se stăpâni.

203. Apropierea picioarelor

siguranţa este afişată uneori prin felul cum şedem. Picioarele care se apropie brusc sugerează insecuritate. Gestul acesta nu este universal valabil, fiindcă are un specific cultural, totuşi unii oameni vor proceda aşa, în funcţie de emoţiile pe care le simt. Picioarele dezvăluie nivelul de siguranţă sau.de încredere în sine.

204. Depărtarea picioarelor

Depărtarea bruscă a picioarelor în timpul unei chestionări sugerează o siguranţă mare, deoarece este o manifestare uni versală de revendicare a teritoriului. Cu cât siguranţa este mai mare, cu atât este revendicat un teritoriu mai mare.

205. Trasarea de linii cu vârful piciorului

n aer liber, veţi vedea frecvent pe câte cineva mişcându-şi vârful piciorului pe sol dintr-o parte în alta, ca şi cum ar trasa o linie, în timp ce este chestionat. Am văzut prima dată comportamentul acesta pe când investigam o serie de crime în rezervaţia indiană Parker, iar cel mai recent când am vizionat înregistrările unor chestionări pe stradă în Afganistan. Mişcarea dintr-o parte în alta serveşte la autoliniştirea subiectului. Aş fi foarte bănuitor faţă de individul respectiv şi i-aş pune toate spusele sub semnul întrebării. Am văzut acelaşi gest şi la unii copii încălţaţi cu pantofi.

206. încrucişarea picioarelor, ca barieră

ncrucişarea unui picior peste celălalt astfel încât să joace rolul de barieră (genunchiul plasat sus pe piciorul opus), când persoana chestionată stă aşezată, sugerează existenţa unor probleme. Atât acasă, cât şi într-un cadru de natură judiciară, plasarea unui picior peste celălalt ca barieră reflectă precis sentimentele. Gestul apare frecvent la abordarea unui subiect care trezeşte disconfort.

207. Aplatizarea tălpilor

Ficioarele care rămân brusc imobile şi cu talpa aplatizată, în contact complet cu podeaua, deşi anterior fuseseră mobile, reacţionează aşa din cauza unor griji sau a insecurităţii. Avem tendinţa să încremenim când ne simţim ameninţaţi, iar încetarea bruscă a tuturor mişcărilor indică reacţia respectivă. Reacţia de încremenire are rădăcini adânci în procesul de evoluţie al speciei; ne ajută să nu fim observaţi.

208. Retragerea picioarelor

Când se simt ameninţaţi, unii îşi vor retrage brusc picioarele sub scaun. Gestul este observat de obicei când se pune o întrebare dificilă şi poate fi destul de evident. Picioarele sunt retrase deoarece aceasta este o reacţie naturală la ameninţări (plecarea picioarelor), prin distanţare.

209. Petrecerea gleznelor în jurul picioarelor scaunului

Insecuritatea, teama, îngrijorarea îi vor determina pe unii să-şi petreacă brusc gleznele în jurul picioarelor scaunului. Alţii obişnuiesc să stea aşa în mod uzual. Dacă un subiect îşi petrece însă gleznele în jurul picioarelor scaunului în urma unei întrebări, gestul poate indica neplăcere totală faţă de ceea ce aude.

î

î

Poziţionarea aceasta a gleznelor face parte din reacţia de tip încremenire.

210. Strângerea cu palmele a genunchiului ridicat

Strângerea cu palmele a genunchiului ridicat se vede frecvent la adolescenţi şi la unele femei în timpul chestionării. Este un element de autoliniştire util, care-i ajută să facă faţă mai bine stresului.

211. Descrucişarea picioarelor

Dacă stăm în picioare şi le încrucişăm, înseamnă că simţim un nivel ridicat de confort. Vom descrucişa însă picioarele când ne simţim ameninţaţi sau când apare o stare de disconfort. Dacă desfăşuraţi chestionări stând în picioare, notaţi-vă întrebările care l-au determinat pe interlocutor să descrucişeze picioarele, deoarece gestul este de obicei un indiciu bun că întrebarea a cauzat disconfort.

212. întoarcerea picioarelor spre ieşire

Picioarele care se întorc spre cea mai apropiată ieşire în momentul punerii unei întrebări dificile semnifică disconfort faţă de întrebare. Fiind o etalare de nesiguranţă, mă întreb ce lucruri doreşte subiectul să evite şi de ce nu vrea să aflu informaţiile respective. în timpul unei chestionări desfăşurate în picioare, pe stradă, dacă interlocutorul îşi întoarce vârfurile picioarelor de la mine, ştiu că vrea să plece şi că pentru aceasta este dispus să-mi satisfacă dorinţele, dar nu neapărat cooperând cu mine.

213. Lovituri în aer cu piciorul

Ficiorul încrucişat peste genunchi care, după punerea unei întrebări, trece de la „bâţâire" sau trepidare (mişcări repetitive), la pendulări bruşte în sus şi în jos, similare unor lovituri, este un indiciu de disconfort major faţă de întrebare. Nu este un comportament de autocalmare, decât dacă persoana îl execută per-manent, ci un act subconştient de îndepărtare, neplăcere sau dispreţ.

214. încremenirea picioarelor

Picioarele care rămân brusc complet nemişcate, aproape încremenite, indică un disconfort extrem. Este un indiciu precis mai cu seamă după punerea unei întrebări dificile sau dacă subiectul îşi mişcase foarte mult picioarele până în clipa întrebării directe.

215. Răsucirea vârfurilor picioarelor spre interior

Când au o stare de insecuritate, unele persoane îşi răsucesc vârfurile picioarelor spre interior. Fiţi atenţi la acest comportament când un individ face o declaraţie oficială de felul „N-am făcut eu asta", pentru a vedea dacă în clipa respectivă vârfurile picioarelor i se răsucesc brusc unul spre celălalt. în caz afirmativ, subiectul nu crede ceea ce tocmai a spus.

216. Ridicarea vârfurilor picioarelor

De multe ori vedem persoane care vorbesc la telefon şi care ridică vârful unui picior. Acesta este un comportament de sfidare a gravitaţiei, asociat de obicei emoţiilor pozitive. Nu am văzut niciodată un mincinos care să fie în stare să facă aşa ceva. Menţionez gestul aici, fiindcă dacă-1 veţi vedea când o persoană relatează ceva, îi sporeşte credibilitatea relatării. Ca întotdeauna, pot exista desigur şi excepţii; eu încă nu le-am văzut, deoarece este o etalare foarte autentică de sentimente pozitive şi siguranţă. Nu uitaţi că detectarea adevărului este la fel de importantă ca şi detectarea minciunii.

Concluzii

Aş

a cum am spus la început, detectarea înşelăciunii este foarte dificilă pentru noi toţi, chiar şi pentru agenţii FBI cu multă experienţă. Cercetările ne spun că majoritatea oamenilor nu au şanse mai mari de 50% de a detecta o minciună, deoarece, repet: nu există un „comportament unic şi universal care să indice înşelăciunea". Aceasta este totuşi o abilitate pe care ne-o putem îmbunătăţi, ştiind care sunt cele mai importante indicii de înşelăciune şi notând, în context, momentul când se petrec.

Ca în cazul tuturor abilităţilor, cunoştinţele acestea sunt perisabile, aşa încât acum, după ce aţi aflat despre ele, trebuie să începeţi să exersaţi, observându-le în viaţa reală. Căutaţi comportamentele acestea în viaţa cotidiană şi răsplătiţi-vă când vedeţi un element de autocalmare, un semn de stres ori un individ care se distanţează sau care manifestă siguranţă. în scurt timp vă veţi dezvolta abilitatea de a remarca lucruri pe care puţini alţii le văd şi, chiar dacă adevărul poate fi întotdeauna evaziv, cel puţin nu va mai fi o enigmă pentru dvs., deoarece acum sunteţi antrenaţi să detectaţi Indiciile de înşelăciune.

Bibliografie

Burgoon J. K., D. B. Buller şi W. G. Woodall, Nonverbal communication: the unspoken dialogue, Ed. Greyden Press, Columbus, Ohio, 1994.

Darwin, C, The Expression ofemotion in man and animals, Ed. Appleton-Century Crofts, New York, 1872.

de Becker, G., The gift offear, Ed. Dell Publishing, New York, 1997.

DePaulo B. N., J. I. Stone şi G. D. Lassiter, „Deceiving and detecting deceit", în The Seif and Social Life, editat de B. R. Schlenker, Ed. McGraw-Hill, New York, 1985.