CUPRINS

PREFAŢĂ: Ce ne-au învăţat pacienţii noştri ................. IX

INTRODUCERE: Jocul interior şi stresul ................ XVII

PARTEA ÎNTÂI: Jocul de stres ......................................1

Unu: Cine are nevoie de stres ............................................3

Doi: Cei doi „eu”..............................................................19

Trei: Fă cunoştinţă cu producătorul de stres ...................39

Patru: O alternativă la comportamente

de tip „luptă – fugi – nu mişca”........................................59

Cinci: Mai iute, mai încet – între accelerare şi ralanti .....85

PARTEA A DOUA: Cum dominăm stresul ...............107

Şase: Codul de învăţare a Jocului interior: ACT ...........109

Şapte: Arborele Stabilităţii ............................................129

Opt: Construieşte un Scut Personal ...............................141

Nouă: Fii Managerul vieţii tale......................................157

PARTEA A TREIA: Jocul interior – Uneltele de lucru .....169

Zece: Jocul interior – Unealta 1: Stop............................171

Unsprezece: Jocul interior – Unealta 2:

Fii managerul tău............................................................183

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

XV

Doisprezece: Jocul interior – Unealta 3:

Cele trei întrebări de control ......................................... 191

Treisprezece: Jocul interior – Unealta 4:

Probează o nouă atitudine.............................................. 199

Paisprezece: Jocul interior – Unealta 5:

Stiloul magic.................................................................. 209

Cincisprezece: Jocul interior – Unealta 6:

Transpunerea ................................................................ 215

Şaisprezece: Jocul interior – Unealta 7:

Redefinirea .................................................................... 221

Şaptesprezece: Jocul interior – Unealta 8:

Triunghiul PIB............................................................... 229

Optsprezece: Folosirea instrumentelor:

povestea lui Eileen......................................................... 235

Nouăsprezece: Folosirea instrumentelor:

Probleme de viaţă şi de moarte...................................... 245

CONCLUZII: Jocul interior şi viaţa............................ 259

ANEXA A: Precizări medicale ..................................... 277

ANEXA B: Metoda Jocului interior – resurse.............. 293

MULŢUMIRI .............................................................. 297

DESPRE AUTORI ...................................................... 303

W. T

imot

hy G

allw

ey

XVI

INTRODUCERE

JOCUL DE STRES

S-a întâmplat la un moment dat ca o jucătoare de golfde renume mondial să dorească să îi fiu coach. Mi-a spus căavea nevoie de ajutor pentru a scăpa de stresul pe care îlsimţea spre finalul jocului – atunci când mai erau doarcâteva găuri – tocmai când avea toate şansele să câştigecompetiţia respectivă. Mi-a zis: „Încep să îmi tremuremâinile şi nu mai reuşesc să simt cum trebuie crosa, îmi iesdin mână”. Presiunea pe care o resimţea crescuse pentru că,dacă ar fi câştigat doar încă două turnee, avea şansa să intreîn Golf Hall of Fame.

Practic, era imposibil să simulăm împrejurările care îiproduceau acel stres din teren într-o sesiune de coaching,aşa că i-am pus două întrebări simple:

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

XVII

„Care este scopul golfului?”„De ce joci tu golf?”Primele răspunsuri ale jucătoarei au fost clare şi simple:

„Scopul golfului este să termini fiecare traseu cu cât mai puţinelovituri. De ce joc eu? a continuat ea. În primul rând, pentrucă îmi place mediul în care se desfăşoară acest joc; în al doilearând, îmi place competiţia şi, în al treilea rând, îmi face plăceresă îmi manifest talentul pe care mi l-a dat Dumnezeu.”

O priveam cu atenţie în timp ce vorbea şi i-am spus:„Deocamdată, nu îţi tremură mâinile.” Nu se vedea nicioschimbare care i-ar fi putut afecta calitatea jocului. Am pusîncă o întrebare: „Te poţi gândi că există şi alte motive carete-au determinat să te dedici golfului?”

A reflectat câteva secunde apoi a exclamat: „Da, există şialte motive! Primul este că datorez foarte mult golfului. Înaintede a deveni jucătoare de golf eram un nimeni. Golful m-a făcutcineva. Un alt motiv este că datorez foarte mult fanilor mei –fără mine, ei nu ar avea de ce să se mobilizeze să mă susţinăla fiecare turneu.” S-a oprit puţin, m-a privit, apoi a spus:„Acum au început să îmi tremure mâinile, nu-i aşa?”

Aşa era, şi i-am spus-o. Nervozitatea a fost inevitabilăde îndată ce a trecut de la povestea pasiunii ei pentru golf lasentimentele pe care i le provocau părerile şi aşteptărilealtora. Se vedea deja la capătul drumului, într-un viitor încare nu se va mai bucura de loialitatea fanilor şi nici depoziţia ei de jucătoare de golf de top. Era o persoană cu untalent fenomenal, dar stresul interior – teama de a nu fi laînălţimea imaginii de sine sau a celei proiectate de alţii

W. T

imot

hy G

allw

ey

XVIII

asupra ei – declanşa această nelinişte şi îi influenţaperformanţa şi bucuria de a juca.

Apoi, când a început să înţeleagă ce anume o bloca,jucătoarea şi-a recăpătat calmul şi a început să povesteascădespre eforturile pe care le-a făcut pentru a fi mereu înformă, capabilă să joace golf profesionist. Vorbind despretoate acestea, era ca şi cum se întreba la modul foarte seriosdacă ceea ce obţinuse meritase toate acele eforturi. Şi a deciscă da, tot ce făcuse avea rost. Mai târziu am aflat că, deşi nua câştigat turneul care s-a desfăşurat după sesiunea decoaching, a învins în următorul. La finalul acestuia,optimismul şi bucuria ei au izbucnit: pur şi simplu a sărit înlacul aflat lângă a optsprezecea gaură!

Această jucătoare profesionistă de golf se lupta, de fapt,cu o realitate cu care ne confruntăm fiecare dintre noi: cumdistingem între cine suntem şi ce facem. În viaţă, jucămmulte roluri – părinte, soţ, jucător de golf, director –, dar ceeace se vede în afară nu este ceea ce suntem cu adevărat. Unadin sarcinile Jocului interior este să facă această distincţie şisă permită sinelui nostru să iasă la iveală strălucitor, nestăvilitde concepţii şi aşteptări care nu se potrivesc cu scopul nostruîn viaţă. De îndată ce facem acest lucru, ne vom putea eliberade stres şi vom „juca” folosind tot ce avem mai bun în noi –fie că e vorba de golf, de serviciu sau de viaţă, pur şi simplu.Pe măsură ce veţi citi această carte, veţi găsi multe exempledespre oameni care şi-au schimbat modul obişnuit degândire, ce le inducea stres şi care nu se potrivea cu felul încare aceştia simţeau că se pot dezvolta. Sperăm ca aceste

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

XIX

exemple să vă inspire să reflectaţi şi să găsiţi propria voastrăcale de a vă elibera de stres.

Înainte de a trece mai departe, aş vrea să spun câtevacuvinte despre Jocul interior. Se poate afirma că fiecarejoacă un joc interior, fie că îl recunoaşte, fie că nu. Acestfapt înseamnă că, atunci când suntem implicaţi în jocuriexterioare (pentru a depăşi obstacolele din lumea în caretrăim în scopul de a ne atinge ţelurile exterioare), suntem înacelaşi timp confruntaţi cu obstacole interioare – cum ar fifrica, îndoiala de sine, frustrarea, durerea, distragerea –, carene împiedică să manifestăm întreaga paletă a capacităţilornoastre şi să ne bucurăm la cel mai înalt grad de ceea cetrăim. Premisa Jocului interior – principiile, metodele şitehnicile pe care le ofer pentru a-i ajuta pe oameni în ceeace priveşte jocurile interioare sau exterioare – a rămasaceeaşi: succesul în viaţă e dat de măsura în care păstrămechilibrul în atenţia acordată ambelor jocuri.

În centrul metodologiei Jocului interior există treiprincipii:

1. Conştientizarea a tot, fără a judeca acest tot,2. Încrederea în sine însuşi,3. Exerciţiul de a alege în mod deliberat şi în cunoştinţă

de cauză.

Iniţial, am aplicat în antrenamentele sportivemetodologia de învăţare izvorâtă din aceste principii, iarmai târziu am folosit-o în mediul corporatist. Am observat

W. T

imot

hy G

allw

ey

XX

că oamenii pot învăţa să depăşească obstacolele interioare,pot să îşi îmbunătăţească orice abilitate fără instrucţiunitehnice specifice, pot să se dezveţe de obiceiuri mentale şicomportamentale şi pot să se bucure de ceea ce sunt în timpce fac asta. Faptul că am văzut că aceste lucruri se întâmplăzi după zi – fie în coaching-ul pentru atleţi, fie în cel pentrudirectori – mi-a dat încrederea profundă că oricine poate săînveţe în mod firesc şi poate să facă schimbările pe care ledoreşte în viaţa sa. Fără îndoială, orice eveniment exteriorpoate atrage stresul. Dacă eşti îngrijorat că vei fi concediat– ceea ce se întâmplă destul de des în zilele noastre –, acestlucru este un factor de stres extrem de puternic. Întrebareaeste: poţi să faci diferenţa între slujba pe care o ai şipersoana care eşti tu? Această capacitate de a distinge întrecine eşti şi circumstanţele în care trăieşti poate fi învăţată –răsplata constă în claritatea şi perspectiva cu care teraportezi la ceea ce te înconjoară, iar acestea înlătură stresulşi îţi permit să îţi atingi obiectivele exterioare.

Faptul de a stăpâni cu măiestrie Jocul interior îţi permitesă treci peste provocările vieţii fără să te îmbolnăveşti dincauza stresului cronic. Secretul constă în a şti că aiposibilitatea să alegi, că ai alternative: la modul în care teraportezi la evenimentele exterioare, la modul în care ledefineşti, la înţelesurile pe care li le atribui şi la felul în carereacţionezi mental şi emoţional la aceste evenimente.

Una din credinţele principale ale Jocului interior esteaceea că orice persoană are înţelepciunea interioară de a evitafrica şi frustrările care îl conduc spre ciclul negativ al stresului.

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

XXI

De exemplu, atunci când îi ajutam pe jucătorii de

tenis să înveţe să-şi îmbunătăţească loviturile directe,

reverul şi serviciul, îi ajutam de fapt să înveţe cum să fie

mai eficienţi pe dinăuntru. A învăţa cum să înveţi era mai

important decât să loveşti mingea în teren. Astfel, lecţiile

din sport au devenit fundamentale în viaţă. Când jocurile

– interior şi exterior – sunt în sincronie, stresul scade,

performanţa se îmbunătăţeşte, învăţarea are loc în mod

firesc şi creşte bucuria şi plăcerea cu care desfăşori acea

activitate. Unii sportivi numesc asta „playing in the

zone”1. Jocul interior se referă la a învăţa să fii în zona

ta de excelenţă în fiecare zi a vieţii tale.

Jocul interior şi tehnicile sale au şi o altă valoare unică:

aceea că pot capta capacitatea noastră naturală de a satisface

nevoile esenţiale. Darul omenesc de a învăţa poate să se

manifeste pe tot parcursul vieţii. Copiii învaţă să meargă, să

vorbească, să se joace din bucurie şi curiozitate. Aceste

procese sunt fireşti şi plăcute. Aşa că a învăţa să menţii

echilibrul – între a intra în viteză pentru a face faţă unei

provocări şi a trece la ralanti pentru a putea să te odihneşti

şi să te relaxezi – poate fi simplu şi plăcut. Avem abilitatea

naturală de a fi înţelepţi şi calmi în mijlocul asaltului zilnic

al luptelor exterioare. În lumea în care trăim, un astfel de

talent merită să fie dezvoltat.

W. T

imot

hy G

allw

ey

XXII

1 playing in the zone – sintagmă folosită mai ales în sport, „a fi în zona ta deexcelenţă, a avea un nivel maxim de conştienţă şi concentrare, fiind în acelaşitimp deschis şi mai puţin analitic”, (n. tr.)

CUM S~ FACI ECHIP~ CU DOCTORII

În anii ’70, pe când scriam „The Inner Game of Tennis”,m-am împrietenit cu doi medici remarcabili – John Hortonşi Edd Hanzelik. Am stat mult de vorbă despre muncafiecăruia şi am constatat un mare grad de compatibilitate înfelul nostru de gândire.

John şi Edd îşi dedicaseră activitatea unei altfel depractici medicale, care punea accent pe tratarea persoaneivăzute ca întreg şi încuraja participarea plenară a acesteia lapropria îngrijire, având încredere în capacitatea înnăscută deautovindecare a corpului uman. Din experienţa de lucru cupacienţii lor, cei doi doctori constataseră că stresul cronicera sursa multor boli şi erau în căutarea unor căi prin caresă îşi ajute pacienţii să scape de stres fără să foloseascămedicamente. Principiile şi tehnicile Jocului interior li s-aupărut deosebit de potrivite cu nevoile pacienţilor lor.

Mai târziu, când am început să mă întâlnesc cu John şiEdd pentru a discuta despre posibilitatea unei colaborări încadrul unui seminar dedicat stresului, mi-am dat seama căstresul era ceva cu mult mai serios decât o barieră ce limitaperformanţa atleţilor sau directorilor – era mult mai legat deproblemele medicale decât crezusem până atunci. De fapt,stresul era o uşă deschisă în faţa bolii – un factor determinantpentru mare parte din pacienţii care ajungeau la medic.

Cum eram preocupat de posibilitatea de a lucra cu medici,mi-am reamintit aceste gânduri cu ocazia ajutorului pe care l-am dat unui oftalmolog în realizarea unui program de training

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

XXIII

pentru un anume tip de intervenţie chirurgicală pe ochi, extremde complexă. Faptul că ceea ce se punea în joc erau globiioculari, şi nu mingi de tenis sau ego-uri mi-a dat senzaţia căm-am trezit brusc, ca dintr-o ameţeală. Aceeaşi senzaţie detrezie o simţisem şi atunci când vorbisem cu cei doi medicidespre stres şi efectul lui asupra bolii: miza Jocului interiorera sănătatea şi calitatea vieţii. Legat de acest subiect aveamprilejul să fac ceva deosebit cu oameni care nu erau preocupaţide performanţe. A accepta această provocare însemna pentrumine o mai adâncă înţelegere a Jocului interior.

Alte câteva observaţii legate de stres m-au ajutat să mădecid să colaborez cu cei doi medici. Astfel, am înţeles căstresul cronic era mult mai important şi mai dăunător decâtcredeam. Părea că e determinat cu precădere de modul încare oamenii percepeau evenimentele şi circumstanţelevieţii lor – şi nu de realităţile în sine.

Am aflat că remediile oferite de către comunitateamedicală pentru stresul cronic erau cel mai adesea bazate petratamente medicamentoase care însă, de obicei, nu aveauefect asupra cauzei stresului. Alte prescripţii standard – caexerciţiile fizice, dieta şi odihna –, deşi lucruri bune în sine,se dovedeau, de asemenea, nepotrivite pentru a trata cauzastresului. În cele din urmă, cei doi medici m-au făcut să îmidau seama că ultimele cercetări medicale în domeniu veneausă susţină principiile fundamentale şi metodele folosite deJocul interior şi m-au ajutat să înţeleg posibilitatea de aaccesa capacităţi umane mai profunde decât coordonareafizică sau intelectuală.

W. T

imot

hy G

allw

ey

XXIV

Astfel, am început să înţeleg că Jocul interior putea sătrateze cauzele percepute pentru frică, frustrare sau durerede o manieră care să-i ajute pe oameni să înveţe cum săgestioneze stresul, printr-un proces de autodescoperire, caresă le facă plăcere. Un astfel de proces nu vizează atâteliminarea stresului, cât un obiectiv mult mai bun – acela dea construi o stabilitate interioară dinamică, ceva legat devaloarea intrinsecă a oricărei fiinţe umane, oricând, nunumai atunci când trece printr-o stare de stres.

CE PROMITE JOCUL INTERIOR

Strategia iniţială folosită în seminarele noastre dedicatestresului era aceea de a-i ajuta pe oameni să îşi construiascăo viaţă interioară suficient de stabilă pentru a le permite orevenire rapidă în faţa factorilor de stres externi ce apar, înmod inevitabil, în viaţa oricui. Prin intermediul acestei cărţi,vom oferi fructul cercetărilor şi capacităţii noastre deînţelegere privitor la modul în care poate fi obţinută aceastabilitate şi, odată cu ea, speranţa că viaţa poate fi trăită fărăefectele nocive ale stresului cronic.

În paginile ce urmează, John, Edd şi cu mine te vomînsoţi pe calea învăţării Jocului interior – o călătorie peparcursul căreia să te deprinzi cum să îl joci, folosinddeopotrivă experienţa din munca mea cu atleţi şi managerişi pe cea a celor doi medici, legată de pacienţi şi poveştilelor, precum şi de perspective şi intuiţii medicale.

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

XXV

În prima parte a cărţii, vom descrie principiile Joculuiinterior în contextul stresului şi te vom ajuta să înţelegi camcare e propriul nivel de stres. Vei observa că fie şi numaiacest lucru va produce o schimbare în modul în carerăspunzi la stres. Tocmai aceasta este frumuseţea învăţăriiadevărate: nu este un proces abstract, ci creează o modificareorganică în modul în care vezi lumea şi în care îi răspunzi.

În partea a doua, te vom ajuta să identifici bazelestabilităţii tale, acel ceva al unei fiinţe care joacă rolulrădăcinilor pentru o plantă. Va fi vorba aici nu atât desprestresul prin care treci, cât despre resursele pe care le posezi,cele care te fac să îi rezişti, care acţionează ca nişte ancoreîn faţa lui. Pentru că, aşa cum se exprima unul dintreparticipanţii la un seminar: „Când ţi-ai luat-o peste bot, nutrebuie să îţi mai tragi şi un pumn în nas”. Vom învăţa câtde important este să statorniceşti rădăcinile stabilităţii caresă te menţină ferm în lungile perioade când eşti aruncatîncolo şi încoace şi care să creeze un scut de apărareîmpotriva factorilor de stres cotidieni.

Partea a treia este instrumentarul Jocului interior –opt tehnici practice şi eficiente pe care le poţi folosi pentrua-ţi creşte gradul de stabilitate şi a combate stresul zilnic.Sunt tehnicile pe care le-am prezentat atleţilor şimanagerilor de-a lungul multor ani şi pe care le folosimla cursurile noastre. Ele pot fi utilizate efectiv când ai deînfruntat o provocare dificilă sau poţi să te bazezi pe elepentru a te simţi zilnic puternic. Poţi alege acea tehnicăcare se potriveşte cel mai bine împrejurărilor în care te afli

W. T

imot

hy G

allw

ey

XXVI

la un moment dat – chiar faptul că ştii că ai la îndemânăun astfel de set de instrumente puternice îţi va da maimultă încredere şi mai multă siguranţă interioară: vei ficapabil să faci schimbările pe care doreşti cu adevărat săle faci în viaţa ta.

Pe parcursul acestei cărţi, am inclus exerciţii care permitfiecăruia să aplice ceea ce scriem în împrejurările sale deviaţă. Alegeţi cum vreţi să folosiţi aceste exerciţii – puteţisă faceţi unele din ele chiar pe parcursul lecturii, iar pe altelesă stabiliţi că le veţi face mai apoi; puteţi să vă scrieţirăspunsurile într-un carneţel, pe măsură ce citiţi cartea;puteţi alege doar să citiţi exerciţiile şi să vă gândiţi la ele.Speranţa noastră este că vă veţi găsi singuri cea mai bunăcale de a folosi aceste exerciţii, aplicând înţelesul lorpropriilor voastre experienţe.

Am auzit la un moment dat cum era antrenat Tiger Woodsde tatăl lui să facă faţă stresului din timpul unui joc de golf. Îispunea că era în regulă să simtă orice emoţie în timpulpartidei, dar numai dacă nu se lăsa cuprins de ea mai mult dezece paşi. Cu toţii avem în minte imaginea lui Tiger Woods,parcă plimbându-se, plasând fără probleme mingea în zonadin preajma găurii – cool şi încrezător; ca şi cum nici nu vedeamulţimea de spectatori, pe de-a-ntregul în zona sa de confort,îmbibat de concentrare şi de o energie calmă. Nu e vorba aicide a nu fi conştient de tot ceea ce te înconjoară, de a fi rupt derealitatea acelei mulţimi de spectatori, ci vorbim de măsuraîn care cineva este capabil să stea în pielea lui, şi nu în calealui. Cu toţii putem avea această capacitate.

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

XXVII

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

1

PARTEA ÎNTÂI

JOCUL DE STRES2

2 the game of stress, în original – am ales această traducere prin comparaţie cuformarea sintagmelor care desemnează diverse sporturi: joc de tenis, joc defotbal etc., pentru a sublinia că este un capitol dedicat cunoaşterii stresului şiimplicaţiilor lui. (n. tr.)

UNU

CINE ARE NEVOIE DE STRES?

„Sunt aşa de stresat!” Auzim propoziţia asta de zeci deori pe zi. E spusă în diferite feluri, în diverse limbi, peste totîn lume. În California, unde locuiesc, stresul e un mod deviaţă. Ne îngrijorează focurile care mistuie frumuseţeanaturii, ne îngrijorează cutremurele şi inundaţiile care neînghit casele; ne îngrijorează preţul benzinei care pune pebutuci cultura noastră axată pe mersul cu maşina. Neîngrijorează supravieţuirea economică, concedierile,războiul şi sistemul de asigurări de sănătate. Dacă aveai degând să fii îngrijorat, ai nimerit secolul care trebuia!

Este evident pentru majoritatea dintre noi că suntemhăituiţi de factori de stres globali şi ai vieţii de zi cu zi.

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

3

Revărsarea mesajelor media cu care suntem bombardaţi esteun adevărat asalt – colaps economic, prăbuşirea pieţeiimobiliare, terorism, războaie, pierderea economiilor, lipsade hrană, falimentele, dezastrele naturale şi eşecul sistemuluide sănătate. Aceste mesaje accentuează tensiunea pe care osimţim din cauza factorilor de stres zilnic: certurile înfamilie, dificultăţile în creşterea copiilor, suprasolicitarea lalocul de muncă, zbuciumul de a ne plăti facturile, grijilelegate de sănătate şi aşa mai departe.

Din păcate, stresul hrăneşte stresul. Cu cât suntem maistresaţi, cu atât mai uşor e să ne supărăm din nimicuri.Îngrijorarea ne afectează capacitatea de a gândi clar şi de afuncţiona bine, iar aceste lucruri ne stresează încă şi mai mult.Suntem atât de obişnuiţi să fim stresaţi, că am ajuns să negândim că e normal ca stresul să facă parte din viaţa noastră.

Totuşi, stresul nu este ceva normal. Corpul resimte undezechilibru când sistemul de producere a stresului esteactivat de o manieră cronică. Factorii de stres, stresorii, potfi interni sau externi, dar un lucru e clar: stresul pe care îlsimţim este inconfortabil, ne influenţează capacitatea de afuncţiona şi este, la modul general, nociv pentru stareanoastră de sănătate fizică.

Unul dintre pacienţii lui Edd Hanzelik i-a spus odatăacestuia: „Cred că ar fi foarte ciudat să fii eliberat de stres.”Adevărul e că se poate întâmpla să simţim un fel de energieseducătoare care ne determină să trăim viaţa la un nivel foarteridicat de stres. Sunt oameni care cred că stresul e bun, căpoate motiva şi poate duce la competitivitate maximă. Când

W. T

imot

hy G

allw

ey

4

fac coaching cu oameni de afaceri, văd o astfel de atitudinela toţi: „Pentru a reuşi, trebuie să fii mai agresiv decâtcompetitorul. Trebuie să te străduieşti, să fii determinat.Trebuie să ai mentalitate de luptător.” Trăim într-o societateîn care admirăm oamenii care trăiesc cu un nivel ridicat deadrenalină, cărora le zumzăie continuu blackberry-ul, caremuncesc optsprezece ore pe zi. Iar dacă cineva se poatedescurca dormind numai trei-patru ore pe noapte, credem căar trebui să poarte o distincţie, o medalie de onoare.

Suntem condiţionaţi să vedem stresul ca pe ceva necesarşi inevitabil, când tocmai opusul acestei convingeri esteadevărul. Corpul nostru căută homeostazia – echilibrul.Aceasta este starea naturală şi, totodată, starea care permitesă funcţionăm bine. La fel, mintea are nevoie să fie înechilibru, nu în harababură. Priorităţile trebuie să fie clare,iar printre ele este şi propria noastră stare de bine. Nevoia destres pentru a avea performanţe înalte e un mit. Dimpotrivă,cercetările arată că stresul cronic ne afectează sănătatea, ducela boli grave şi împiedică prestaţiile de succes.

Suntem impresionaţi când vedem persoane asediate detot felul de provocări, dar care reuşesc totuşi să îşi păstrezecalmul. În timpul campaniei prezidenţiale, Barack Obama afost numit de mass-media „No Drama Obama” (Nicio dramăObama) şi conduita lui calmă a dat speranţe mari oamenilordin întreaga lume. Un alt exemplu celebru este NelsonMandela: după ce a stat douăzeci şi şapte de ani într-oînchisoare din Africa de Sud, a ajuns să facă parte dintr-unguvern format din cei care îl condamnaseră. Despre această

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

5

perioadă din viaţa lui, Mandela a declarat mai târziu: „Pentruun prizonier politic, hotărârea şi înţelepciunea înving fricaşi fragilitatea umană.”

Într-un fel, cu toţii suntem ţinuţi închişi de ameninţăriledin jurul nostru sau de propria situaţie. Pentru unii, boalaeste o închisoare. Pentru alţii, tristeţea, sărăcia sauzbuciumul familial devin realităţi paralizante. Aici se puneîntrebarea: cum putem să accesăm propria noastră hotărâreşi înţelepciune şi să nu ne lăsăm copleşiţi de lipsa de ajutorşi de speranţă? Aşa cum stresul hrăneşte stresul, speranţa şiînţelepciunea hrănesc stabilitatea şi starea de bine, indiferentde ceea ce vine din afara noastră.

PRESIUNE VERSUS PROVOCARE

Putem să începem prin a recunoaşte propriul nostru rolîn crearea stresului. Îmi amintesc un interviu cu GustavoKuerten, un jucător brazilian de tenis relativ puţin cunoscut,care a reuşit să câştige French Open de trei ori. Uluiţi căînvinsese jucători mult mai bine cotaţi, reporterii l-au întrebat:„Cum faci faţă presiunii jocului?” Brazilianul a răspuns:„Care presiune?! Nu am de făcut faţă niciunei presiuni – nu osimt.” Nimeni nu a părut că înţelege răspunsul lui. Cei dinpresă au continuat să întrebe: „Cum e posibil să nu simţi niciopresiune în conjunctura asta?” Răspunsul lui a fost: „A fostminunat. Mi-a plăcut să joc cu oamenii ăştia. Mi-a plăcut căam jucat bine. Nu înţeleg la ce vă referiţi – ce presiune?!”

W. T

imot

hy G

allw

ey

6

Evident, pentru reporteri, „presiunea” era o realitate careexista în cazul competiţiilor de înalt nivel. Dar pentru Kuertenaceastă realitate nu exista. Pentru el, realitatea care exista eraoportunitatea pe care o avea de a juca cu cei mai buni jucătoridin lume şi de a se bucura că joacă bine. Starea lui mentală îimărea plăcerea de a juca şi nivelul de performanţă. Într-oastfel de stare nu prea poate să pătrundă stresul.

Poate ar trebui menţionat că, după ce a câştigat primulFrench Open, în 1997, Kuerten nu a rămas la fel de lipsit destres. Popularitatea în creştere de care se bucura în Braziliaşi aşteptările mari ale celor din jur au declanşat în el ceva cepercepea ca fiind o presiune, iar calitatea jocului său a avutde suferit vreme de câţiva ani – nu a mai câştigat Open-ulpână în 2000.

Ideea că avem nevoie de presiune pentru a reuşi săfacem ceva ne este întipărită din copilărie. Cam de pe la treiani, presiunea e pusă în funcţiune: mergi mai repede,vorbeşte mai mult, fă lucrurile mai bine. E un subiectconstant care ne urmăreşte toată viaţa. Şi nu dispareniciodată. Însă, din experienţa mea, pot să afirm că abiaatunci când încetezi să pui presiune pe tine poţi să ai maimult succes. În fiecare dintre noi există ceva înnăscut carene face să vrem să ne îmbunătăţim performanţele. Totuşi,când fac coaching cu manageri, constat că le ia ceva timp săînţeleagă lucrul acesta. Prezumţia oricărui şef este: „Dacănu pun presiune, nu se face treabă.” Iar angajaţii îşi spun:„Dacă nu o să pară că îmi forţez limitele, şeful o să creadăcă nu muncesc din greu.” E o buclă neproductivă.

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

7

E important să se facă distincţia dintre presiune şiîncercare. Când simt că am în faţă o provocare pe care o acceptca pe ceva relativ la care doresc să fac tot ce pot, de cele maimulte ori nu devin stresat, şi totuşi mă ridic la înălţimea ocazieirespective – mă mobilizez şi pot să îmi folosesc toateabilităţile. În cazul presiunii, deşi o trăim ca pe ceva interior,simţim ca şi cum e ceva, din afara noastră, care ne împinge. Atrăi conform aşteptărilor celorlalţi faţă de noi înlocuieştepropria motivaţie de a excela. Odată cu presiunea, apar fricade eşec şi conflictul interior. Odată cu o provocare acceptatăapar concentrarea relaxată, claritatea a ceea ce ai de făcut şi

W. T

imot

hy G

allw

ey

8

capacitatea de a da tot ce ai mai bun. Şi una, şi alta ne duc într-o stare de atenţie trează. Dar o provocare acceptată, chiardacă în final va duce la oboseală, nu târăşte după ea acelesubproduse ale stresului, atât de nocive la nivel fizic şi mental.

La un moment dat, am făcut coaching cu echipele devânzări ale unei excepţionale firme de consultanţă de pe Coastade Est. Le-am explicat tuturor echipelor că performanţa învânzări nu era singurul „joc” care avea loc – celelalte se refereaula ceea ce învăţaseră în acel proces de vânzare şi la cât de multle plăcea ceea ce făceau. Acestea erau cele trei componentestabile ale muncii lor: performanţa, învăţarea şi bucuria.

Le-am recomandat ca, pentru succesul firmei, dar şi dedragul succesului lor personal, să încerce să ţină în echilibruaceste trei obiective ale muncii lor. Ceea ce nu ştiam când le-am spus asta era că membrii echipei de vânzări cel mai slabcotate au luat foarte personal recomandările mele, considerândcă erau o formă de a pune presiune pe ei pentru că nu aveauperformanţe mulţumitoare. Conducătorul echipei, hotărât săredreseze situaţia, le-a spus: „Luna viitoare vreau să mergeţipe teren, să vă simţiţi bine şi să învăţaţi cât de mult se poatedespre client şi să aflaţi ce părere are el despre produselenoastre şi despre produsele concurenţei.” Ceea ce le transmiteade fapt era: „Fiţi curioşi şi bucuraţi-vă de ceea ce faceţi.”

Am aflat despre toate acestea o lună mai târziu, când s-a dovedit că această echipă a ajuns de pe ultimul loc peprimul. Era evident că, atunci când presiunea pe performanţăa dispărut, provocarea de a fi performant a rămas – faptdemonstrat de rezultatele lor. Ceea ce probabil nu au realizat

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

9

W. T

imot

hy G

allw

ey

10 în acel moment era că energia pe care o puseseră în acestdemers, lipsit de presiune, era o formă de energie care puteafi folosită de fiecare dată, iarăşi şi iarăşi, fără să ajungă laepuizare, la situaţii de burnout3. Cele trei componente alemuncii sunt interdependente. Dacă, în strădania de a aveaperformanţă, componenta de învăţare este ignorată,performanţa va scădea inevitabil sau se va opri la un anumitnivel. La fel, dacă bucuria lipseşte din ecuaţia muncii, atâtînvăţarea, cât şi performanţa vor avea de suferit. Acesteobservaţii sunt valabile în orice activitate umană.

FOAIE DE OBSERVAŢIECompletată de doctorul Edd Hanzelik

– SEDUCŢIA STRESULUI –

Sam, un bărbat de 52 de ani, era un exemplu perfect deom care se baza pe stres în munca sa; dar asta îl distrugea.Îndemnat de soţie şi de prietenii lui, deşi neîncrezător, astabilit până la urmă o consultaţie la cabinetul nostru. Samavea multiple simptome fizice: dureri de cap, greaţă, dureriabdominale, vomita uneori şi simţea un soi de tremurinterior. Nu voia să se lase dus la medic pentru că eraîngrozit de eventualitatea de a primi un diagnostic de cancersau chiar de tumoare pe creier. I-am făcut lui Sam toateanalizele şi l-am supus unei examinări fizice atente, dar nuam găsit niciun semn de anormalitate.

3 mistuire (n. tr.)

„Cum se poate să mă simt atât de rău şi toate analizelesă iasă bine?”, m-a întrebat Sam. Când am sugerat că stresular putea fi la originea simptomelor lui, a fost surprins şineîncrezător. La fel ca alţi oameni de afaceri supraîncărcaţi,Sam considera stresul o parte necesară a vieţii alocatemuncii – o parte cu care se putea descurca. Avea un serviciusolicitant, în industria aerospaţială, care implica oresuplimentare, efort când mare, când redus, dar acesta eramodul lui de a-şi câştiga existenţa. Într-un fel, Sam era maisperiat de a nu-şi pierde „vârfurile de stres”, decât desimptomele lui. Era o situaţie cu care mă mai întâlnisem –unii dintre pacienţii noştri chiar se descriau ca „dependenţide adrenalină” şi spuneau că, dacă nu ai o problemă care testresează, lumea crede că nu munceşti cine ştie ce.

Corpul omenesc nu este proiectat să aibă de-a facecu stresul cronic. Sistemul de reacţie la stres este parteintegrantă a răspunsului fiziologic de prezervare a vieţiiîn situaţii care pun în pericol existenţa cuiva. El nu esteun mod de a fi, o stare permanentă. Când sistemul dereacţie la stres este pornit, se creează un dezechilibruchimic în organism, iar dacă starea de homeostazie nueste restabilită, este afectată puternic bunăstarea fizică,mentală, emoţională şi socială a persoanei respective.

Prin coaching, Sam a învăţat că stresul nu îi garantadeloc că este „pe culme” şi că opusul stresului nu eraceva de lăsat la urmă – dimpotrivă, însemna ceva caresă îţi asigure stabilitate în faţa turbulenţelor vieţii şi

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

11

muncii. Cu timpul, Sam a acceptat că stresul are un

impact negativ semnificativ asupra capacităţii sale de

„funcţionare” şi a devenit mai interesat să înveţe cum

poate să menţină o stare de bine, indiferent ce s-ar

întâmpla în jurul lui. „Am descoperit că uneori trebuie

să spun «nu»”, mi-a spus şi a mărturisit că a încetat să

se mai „atace” pentru că nu face ceva mai bine. „Acum

recunosc că serviciul pe care îl fac nu are sens dacă nu

mă pot simţi bine în timp ce muncesc.” Pentru Sam a

fost o adevărată revelaţie să înţeleagă aceste lucruri şi

efectul asupra stării lui de sănătate a fost semnificativ.

Pe parcursul practicii medicale, am înţeles că cel mai

comun tip de stres – efortul de adaptare la presiuni

exterioare nerezonabile, pe seama neglijării nevoilor perso -

nale – este şi cel mai funest. O astfel de adaptare poate părea

lipsită de consecinţe şi chiar normală, dar, până la urmă, va

duce la epuizare şi, ca urmare, la boală. De aceea, una din

primele informaţii pe care dorim să le aflăm de la un pacient

este cât de tensionat e, cât de mult trage de el. Pentru mine

nu a fost o surpriză că, odată cu reducerea anxietăţii şi a

stresului, simptomele lui Sam s-au redus. Simpla

conştientizare a ceea ce ţi se întâmplă poate să aibă un

impact mult mai mare decât îşi închipuie majoritatea

oamenilor. Dar a accepta că ceva ţi se întâmplă e numai

primul pas în a depăşi stresul – pentru a merge mai departe

e nevoie de o implicare profundă şi asumarea acesteia e

ceva ce numai Sam putea să decidă dacă o va face sau nu.

W. T

imot

hy G

allw

ey

12

E{TI STRESAT?

Înainte de a trece mai departe, aş dori să îţi petreci

câteva mo mente luând temperatura propriului stres. A trăi

stresul nu este o experienţă abstractă – şi nici aceasta nu

e o carte despre chestiuni generale pe care le denumim

stres, dimpotrivă, este ceva real şi care te priveşte

personal, iar felul în care trăieşti pro priul nivel de stres

îţi va da indicii despre felul în care vei abor da restul

cărţii. Stresul este dăunător propriei sănătăţi, aşa că

luându-ţi temperatura vei afla dacă ai ceea ce noi numim

„fe bra stresului” şi vei afla totodată cât de serioasă este

această febră.

Ia o foaie de hârtie şi răspunde la următoarele întrebări:

1. Fără să stai prea mult să te gândeşti, scrie un număr

de la unu la zece care să reflecte cât de stresat te-ai

simţit în ultima vreme.

2. Acum notează toţi factorii de stres care e posibil să

fi contribuit la acest nivel de stres. Alocă-le un

număr între unu şi zece în funcţie de cât de mult stres

determină evocarea fiecăruia. De exemplu:

ü Şeful impune termene nerealiste de atingere a

obiectivelor. (7)

ü Certuri cu fiul adolescent. (5)

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

13

ü Nu pot să plătesc factura la electricitate. (9)ü Părintele mai în vârstă are nevoie de spita -

lizare. (8)ü Trebuie să îmi fac timp să cumpăr un cadou de

nuntă cuiva. (3)

Lista ta poate să fie mai lungă sau mai scurtă – chiarşi lucrurile mai puţin importante pot fi stresante: sădescoperi că nu mai ai lapte când copiii vor cereale culapte la micul dejun! Toţi aceşti factori de stres mărunţice se adună pe parcursul unei zile pot să ne supere serios.

3. Scrie cum te fac să te simţi factorii de stres pe care i-ai notat înainte. Ce simptome ai – fizice, emoţionale,mentale, sociale. De exemplu:

Simptome fizice: palme umede, dureri de cap, dureride stomac

Simptome emoţionale: sunt cu lacrimile în ochi, îmivine să mă dau cu capul de pereţi

Simptome mentale: minte înceţoşată, mă concentrezcu greutate

Simptome sociale: mă îngrijorează că nu pot să maifac faţă sarcinilor de serviciu, că şeful mă va criticaşi s-ar putea chiar să mă dea afară.

W. T

imot

hy G

allw

ey

14

4. După ce te gândeşti la răspunsurile pe care le-ai dat

şi parcurgi descrierea de mai jos, plasează-te undeva

pe termometrul pentru stres.

37ºC – Temperatura ta este normală. Te simţi

relaxat, odihnit şi plin de vigoare. Îţi place să te

recreezi. Îţi faci timp să reflectezi la ceea ce ţi se

întâmplă. Nu manifeşti simptome – fizice, mentale,

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

15

emoţionale, sociale – care au legătură cu stresul. Tesimţi bine.

37,8ºC – Ai un stres uşor şi câteva simptome care aulegătură cu stresul – o oarecare înţepeneală amuşchilor cefei, indigestie. E posibil să te simţi cândextrem, când doar uşor obosit. Stresul nu îţi afecteazăprea mult bucuria de a fi, claritatea gândirii saucapacitatea de muncă.

38,3ºC – Ai un stres moderat. Corpul îţi este afectatîn toate aspectele – fizic, mental, emoţional şi social.Te simţi ceva mai obosit. Responsabilităţile ţi se parpoveri care îţi pot afecta echilibrul general.

38,9 C – Ai un stres serios. Eşti iritabil şi stresul teafectează foarte mult. Corpul şi mintea fac vizibileefectele stresului. Nu poţi să gândeşti la fel de clarca de obicei. Te simţi oarecum obosit şi epuizat încea mai mare parte a timpului. Te îngrijorează faptulcă, dacă mai apar câteva sarcini, s-ar putea să o ieila vale.

39,4ºC – Te apropii de niveluri foarte periculoasede stres. Corpul şi mintea sunt serios afectate desimptome datorate stresului. Încă o sursă de stres şie posibil să clachezi. Te simţi epuizat mai tottimpul. Mai ales responsabilităţile curente îţi

W. T

imot

hy G

allw

ey

16

provoacă o stare de disconfort. Conştient sauinconştient, cauţi căi de scăpare.

40ºC – sau mai mult – Eşti intoxicat cu stres. Ai oboală datorată stresului. Ştii că multe simptome dincorpul şi mintea ta sunt cauzate de stres. Nu vezi cumsă stopezi stresul. Îţi e teamă de ceea ce ar putea săurmeze. Eşti epuizat. Activităţile cotidiene, obişnuite,sunt serios compromise. Ai nevoie de medicamenteca să faci faţă situaţiei şi să dormi. Încă un factor destres şi eşti terminat.

În mod normal, când ai febră, iei situaţia în serios. Staiacasă, îţi iei liber de la serviciu, te odihneşti. Dacătemperatura este peste 40ºC, te duci la doctor. Nu îţi spui:„O să trec şi peste asta”. La fel e şi cu febra stresului, şitotuşi mulţi oameni cred că pot să se ţină tari, să o ignore,iau diferite substanţe ca să se simtă mai bine şi, până laurmă, se adaptează stresului. Cu cât ai de mai multă vremefebra stresului şi cu cât aceasta e mai severă, cu atât e maipuţin posibil să te prefaci că nu o ai.

Sper că acest exerciţiu simplu v-a făcut mai conştienţide măsura în care vă afectează stresul. Pentru a-l depăşi,pentru a scăpa de stres, e nevoie de o strategie mai profundădecât managementul stresului. Nimeni nu ar încerca săînlăture febra aplicând „managementul febrei” şi nici destres nu se poate scăpa prin management. Dar se poatescăpa.

Jocu

l int

erio

r [i

str

esul

17

METODA JOCULUI INTERIOROFER~ O ALT~ OP}IUNE

Cele mai multe conversaţii în care se vorbeşte desprestres sunt centrate pe „cum să scapi de neplăcerile stresului”.Oamenii care spun „Stresul face rău” sunt cei care întreabă„Ce să fac să scap de el?” Să înţeleg că vrei să îţi trăieştiviaţa vrând să scapi de lucrurile neplăcute? Lupta cu stresul,managementul stresului – nu funcţionează. Trebuie să îţipropui o ţintă pozitivă, mai inteligentă. Jocul interior îţioferă o opţiune diferită: focalizarea pe ceea ce chiar vrei.

A aplica metoda Jocului interior înseamnă să con struieşti un miez de stabilitate care îţi va permite să ai o prestaţie la cel mai bun nivel al jocului tău, evitândastfel consecinţele stresului cronic. Prin această stabilitatepoţi să îţi menţii echilibrul, claritatea, atenţia şi paceainterioară în faţa numeroaselor încercări neprevăzute pecare le aduce viaţa.

Exerciţiu: Alege-ţi stresul!

Uită-te pe lista de factori de stres pe care ai scris-oanterior, când ai făcut exerciţiul „Termometrulstresului”, şi alege unul sau mai mulţi pe care să tefocalizezi pe măsură ce citeşti cartea, fă exerciţiile şiaplică tehnicile despre care este vorba în ea. Alege aceistresori care, odată rezolvaţi, vor face o diferenţăsemnificativă în modul în care îţi trăieşti viaţa.

W. T

imot

hy G

allw

ey

18