VERSIUNI EXTRABALCANICE ALE LEGENDEI DESPRE JERTFA ZIDIRII

Adrian Fochi, în lucrarea sa Versiuni extrabalcaniceale ale legendei despre „jertfa zidirii” reuşeşte să sistematizeze într-un mod organic şi consecvent problema versiunilor extrabalcanice şi a raporturilor lor cu cele din Sud- Estul european. În primă instanţă, autorul face o trecere în revistă a cercetătorilor, respectiv a studiilor ce au avut în prim plan legenda despre jertfa „zidirii”.

Baza etnografică a legendei despre jertfa zidirii

Arta este reflectarea în imagini artistice a realităţii, de aceea, în studiul de faţă, a fost necesară trcerea sistematică de la baza etnografică a legendei despre „jertfa zidirii” până la produsul artistic autonomizat.

„Jertfa zidirii” este un fenomen cultural pe care îl întâlnim pretutindeni. El constă în introducerea deliberată în corpul unei clădiri, în timpul procesului zidirii, a unei fiinţe vii (sau a unor obiecte), urmarindu-se diverse scopuri mistice-magice. Ca rezultate arheologice, printre fiinţele vii sacrificate, se numără: cocoşi, oi, câini, cai, tauri, viţei, porci, pisici, capre, pui de găină, gâşte, etc.

Concluziile ce se desprind sunt următoarele: 1. Generalitatea absolută a obiceiului;2. Obiceiul se aplică la toate construcţiile cu putinţă (construcţii individuale, colective,

religioase şi profane) şi influenţează asupra conţinutului şi funcţiei obiceiului;3. A treia constatare are în vedere conţinulul practicii: obiceiul pare să fi pornit de la jertfa

omenească, pentru ca, odată cu schimbarea diverselor orânduieli sociale şi cu îmblânzirea moravurilor, să se fi ajuns la substituiri succesive, de la surogatul magic la actul simbolic şi până la gestul lipsit de semnificaţie, dar consacrat prin tradiţie. Trebuie amintit că despre jertfa omenească vorbesc doar izvoarele narative(foarte multe legende dar foarte puţine probe);

4. Semnificţiile faptelor ar putea fi: a) Compensaţia cerută de spiritul locului pentru încălcarea proprietăţii sale;b) Poate avea caracterul unui târg, după principiul „do ut des”;c) Urmăreşte să creeze un spirit protector pentru noua clădire în persoana

ultramundană a celui jertfit;d) Are un rost pur apotropaic.

5. Nu toate etapele din evoluţia sa generează artă, ci doar jertfa umană. Faptele etnografice( monedele sau fragmentel de ziar, animalele) circumstanţiază credinţa, justifică tradiţia.

Valoarea artistică constă în realizarea plastică, pe treptele unei tot mai elevate sublimări, a ideii despre necesitatea sacrificiului personal în slujba celui mai înalt ideal omenesc: creaţia.

Versiunile caucaziene ale legendei

a) În versiunile armeneşti este generală ideea sacrificiului unui copil, o fată orfană, lipsită de apărarea familiei. Se constată tentativa de a realiza o versiune poetică a legendei prin versificare. Realizarea artistică se bazează pe antiteza profundă dintre cruzimea mătuşii şi lipsa de apărare a fetiţei, şi pe gradaţia dramatică a zidirii, la capătul căreia apare protestul violent împotriva unei datine sălbatice şi barbare. În toate exemplele se observă grija de a umaniza finalul prin proiectarea conţinutului pe alt plan (împlinirea unui blestem, migdalul din lacrimi).

b) Versiunile gruzine sunt cele mai numeroase, cu o factură mixtă, în proză şi versuri. Poetic se exprimă doar dialogul dintr copilul jertfit şi mamă. În general, legendele gruzine de acest fel au în centrul lor zidirea cetăţii Surami, dar pot apărea şi alte construcţii. Obiectul jertfei este de obicei un băiat (Zurab), dar alteori jertfa poate fi diversă. Unele dintre legende atribuie practica şi credinţa „jertfei zidirii” grecilor, iar altele atribuie zidirea unor constructori greci.

c) În versiunile osetine jertfa este aleasă prin tragere la sorţi, sorţul cade pe un copil iar finalul legendei condamnă practica.

d) Versiunile abhaze sunt toate în proză şi rămân la simpla relatare a faptului etnografic, şi nu aspiră la nici măcar o formă rudimentară de artă. De remarcat este faptul că nu se reacţionează împotriva barbariei jertfei, nici nu se justifică pe planul conştinţei necesitatea acceptării ei.

e) Versiunile cerkeze. Se cunoaşte o singură variantă, într-o prelucrare în proză. Textul e interesant deoarece apare numele eroului naţional gruzin Vahtang Gorgosal. În această versiune cel ce trebuie sacrificat se oferă voluntar. Înainte de a fi acoperit, tânărul este salvat şi purtat în triumf, cetatea este terminată iar invaziile duşmane au putut fi oprite.

Versiunile mordvine ale legendei

Folclorul mordvin pe tema „jertfa zidirii” oferă cinci variante complete, toate textele fiind în versuri, tematica tradiţională realizându-se cu mijloace poetice. Variantele versiunii mordvine pomenesc despre zidirea unui oraş (cetate) şi despre zidirea unei biserici. Jertfirea unei fiinţe omeneşti este ultima soluţie după încercări diferite ce presupun o sensibilă îmblânzire a concepţiei de bază. Obiectul jertfei este totdeauna o fată care este aleasă ţinându-se seama de situaţia socială sau prin tragere la sorţi. Tatăl şi restul familiei se opun, suferă, însă fata acceptă jertfa din dorinţa de a spori cinstea familiei. În unele cazuri apar elemente din ceremonialul „nunţii mortului”. Sacrificarea este totdeauna sângeroasă, finalul aduce un dialog între mamă şi fiică, reprezentând credinţa în nemurirea ultramundană a jertfei. Versiunea mordvină pare să se fi dezvoltat relativ independent de vreo influenţă exterioară, pe propria sa bază etnografică şi pe propria trdiţie folclorică.

Versiunile Nord- Europene ale legendei

Sunt toate în proză, neexistând nici cel mai mic indiciu despre vreo tentativă de prelucrare poetică. Se referă în special la construcţia de biserici, excepţie făcând materialul rusesc. Deşi

victimele nu sunt întotdeauna aceleaşi, o anume predilecţie se manifestă pentru jertfa copiilor, în special a fetiţelor. Din punct de vedere artistic, efectele sunt rezultatele opoziţiei dintre implacabilul necesităţii şi ingenuitatea grţioasă, nevinovată. În aceste cazuri, indiferent de valoarea umană a sacrificiului acceptat, este vorba de potenţarea supremă a ideii, de culminaţia ei.

Versiunile Vest- Europene ale legendei

a) Versiunile germane au ca trăsături de bază scrierea în proză cu nici un semn de evoluţie spre poezie; se referă în special la zidirea castelelor feudale, de obicei jertfa se face din ordinul şi profitul stăpânului feudal, se jertfesc întotdeauna copii cumpăraţi (sugari sau infirmi muţi care câştigă miraculos darul vorbirii şi reuşesc uneori să scape). Se exprimă doar poziţia populară de condamnare a practicii (mamele denaturate mor, castelele sunt demascate drept cuiburi de fărădelegi). Observăm scopul mărturisit şi prelucrarea artistică, de nivel înalt, a dialogului de final.

b) Versiunile franceze. Este prezentată doar o variantă în care se remarcă o tentativă de versificare în final.

c) Versiunile germane, împreună cu cele franceze, engleze şi daneze prezintă liric antiteza dintre idealul mamei eterne şi mama care-şi vinde copilul sacrificatorilor. Totuşi, nu se urmăreşte procesul de conştiinţă referitor la „jertfa zidirii”(scop, eficienţă, conţinut).

Derivatul poetic „Podul Londrei” şi legăturile sale cu legenda „London Bridge”, un joc de copii publicat în 1884 de W.N.Newell, este pus în legătură cu „jertfa zidirii”, în sensul că ar reprezenta supravieţuirea, în cadrul folclorului copiilor, a amintirii despre obicei şi superstiţie. Adrian Fochi consideră însă, că până la o cercetare amănunţită şi atentă a acestui joc de copii, în perspectiva unei eventuale relţii cu „jertfa zidirii”, a-l considera mai mult decât un derivat palid al legendei, ar fi o eroare.

Versiunile japoneze ale legendei

În ceea ce priveşte versiunile japoneze ale legendei, este clar faptul că materialul japonez s-a născut acolo în mod independent de materialul similar european, probând astfel teza despre posibilitatea generaţiei spontanee a unor fenomene culturale în condiţiile unei dezvoltări istorice asemănătoare.

Situarea materialului Sud- Est european în acest complex

Materialul studiat a dovedit că legenda nu este un produs autonom al fanteziei artistice, ci se sprijină pe o puternică bază etnografică. Obiceiul şi superstiţia apar ca fenomene general- umane. Fenomenele deosebite întâlnite ţin de dezvoltarea inegală şi contradictorie a diverselor culturi.

Este de presupus şi o acţiune reciprocă de interinfluenţare în timp şi spaţiu, însă nevoile interne sunt cele care au avut rolul genetic primordial.

Toate legendele analizate sunt legate între ele prin una şi aceeaşi idee generală : ideea sacrificiului minim. Reuşitele artistice cele mai remarcabile zugrăvesc nuanţele sentimentului

matern. În zona Sud- Est europeană se merge însă pe ideea sacrificiului maxim, ceea ce reprezintă un pas mare deasupra etnograficului, încât poate fi considerat un adevărat salt calitativ, o creaţie „ab initio”. Jertfa afectează direct destinul constructorului şi capătă înţelesul simbolic al sacrificiului în slujba idealului suprem al umanităţii: creaţia.

Românii au adus procesul de sublimare artistică pe o treaptă şi mai înaltă, meşterul Manole plătind nu numai cu inima, ci cu însăşi viaţa. Meritul versiunii româneşti este de a fi dus procesul de sublimare până la capătul său superior de evoluţie, fiind la cea mai mare depărtare cu putinţă de baza sa etnografică, procesul artistic autonomizându-se complet, funcţia textului exclusiv de ordin artistic.