JALOANELE EDIFICĂRII SĂNĂTĂȚII PUBLICE ÎN REPUBLICA...

CHIȘINĂU 2013

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII AL REPUBLICII MOLDOVACENTRUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

JALOANELE EDIFICĂRII SĂNĂTĂȚII PUBLICE

ÎN REPUBLICA MOLDOVA65 DE ANI

CZU 614(478)J 23

Lucrarea „Jaloanele edificării sănătății publice în Republica Moldova” redă pe baza documentelor de arhivă și a revelațiilor specialiștilor cu renume parcursul de tranziție al Centrului Național de Sănătate Publică (CNSP) de la primele forme de organizare și funcționare a asistenței medico-sanitare în ținut până la structuri instituționalizate de supraveghere de stat a sănătății publice cu subdiviziuni practico-științifice competitive din perioada contemporană.

Grupul de lucru: Natalia Silitrari, șef al Centrului de promovare a sănătății și comunicare al CNSP Ion Nistor, șef al Serviciului de presă şi relaţii cu publicul Viorica Prisacari, șef al secţiei Promovarea sănătăţii

Redactori-coordonatori:Ion Nistor Alexandru Filip

Redactor de ediție: Petru Craveţ, jurnalist

Responsabil de ediţie: Ion Bahnarel, director general al CNSP, dr.hab.med., profesor universitar

Consultanţi:Petru Iarovoi, dr.hab.med. Mihail Magdei, dr.hab.med. Constantin Spânu, vicedirector CNSP, dr.hab.med. Nicolae Opopol, membru-corespondent al AŞM, dr.hab.med. Stela Gheorghiţa, vicedirector CNSP, dr.med. Valeriu Pantea, vicedirector CNSP, conferențiar cercetător, dr.med. Ion Șalaru, prim-vicedirector CNSP Ștefan Gheorghiţă, vicedirector CNSP

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢIIJaloanele edificării sănătăţii publice în Republica Moldova : 65 de ani / Centrul Naţ. de Sănătate Publică ; Petru Craveț . – Chişinău : Centrul Naţional de Sănătate Publică, 2013 (Tipogr. „Elan Poligraf ”). – 256 p.300 ex.ISBN 978-9975-4027-1-2.

JALOANELE EDIFICĂRII SĂNĂTĂŢII PUBLICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA 3

Dragi prieteni,

Cu prilejul celei de-a 65-a aniversări de la crearea instituţiei de stat specializate în ocrotirea sănătăţii cetăţenilor Republicii Moldova, care astăzi poartă denumi-rea de Centrul Naţional de Sănătate Publică, vă felicit și vă urez mult succes și realizări frumoase în activităţile pe care le desfășuraţi.

Acum 65 de ani a fost creată Staţia Sanitaro-Epidemiologică Republicană. Fi-ind fondată în vremuri grele, dintr-o stringentă necesitate a perioadei postbelice de a combate și lichida epidemiile ce bântuiau ţara, aţi evoluat permanent și v-aţi adaptat condiţiilor și sarcinilor trasate de către conducerea ţării. Aţi fost și sunteţi alături de cetăţenii ţării noastre la bine și la rău, și pentru aceasta vă mulţumesc din suflet.

Aveţi în faţă încă multe probleme, care necesită o soluţionare operativă, un control riguros al factorilor de risc asupra sănătăţii populaţiei, depistarea și con-tracararea activităţilor ilegale în domeniul sănătăţii publice.

Vă asigur, că Ministerul Sănătăţii va oferi și în continuare susţinere în soluţio-narea problemelor cu care vă confruntaţi. Apreciez înalt contribuţia tuturor me-dicilor, asistenţilor medicali, personalului tehnic ce activează în Centrul Naţional de Sănătate Publică, fiind capabili să răspundă provocărilor, să reziste greutăţi-lor, să implementeze proiecte și activităţi ce vor perfecţiona sistemul de sănătate publică.

Cu această ocazie, adresez sincere urări de bine și recunoștinţă tuturor colabo-ratorilor pentru contribuția adusă prezentului și viitorului ţării noastre.

Cu respect,

Andrei USATÎI, Ministrul Sănătăţii


ÎN LOC DE PREFAȚĂSănătatea nu este preţuită până când nu apare boala

(Thomas Fuller)

În lumea aceasta există trei lucruri, pe care omul le prețuiește atunci când le pierde: dragostea, tinerețea și sănătatea. Depărtarea de la dragoste până la ură, de la viață până la moarte și de la sănătate până la boală se află la un singur pas. Din păcate, ultimele două, niște stări deosebite ale organismului uman, trezesc frecvent percepții confuze. Foarte des, vorbindu-se despre sănătate, de fapt, se are în vedere boala și, indirect, se subînțelege sănătatea. Deci, totul ce este în afara bolii, „probabil”, reprezintă sănătatea.

Da, sănătatea este mult mai ieftină și mai cost-eficientă, dar, oricum, profilaxia ma-ladiilor, protecția sănătății populației și promovarea sănătății necesită eforturi susținute din partea societății și individului. Dacă dorim să beneficiem de servicii sigure și garan-tate în sănătate, trebuie să-i acordăm atenția și consistența financiară de care are nevoie. Sigur că, este mai ieftină, mai uzuală, mai necesară, dar oricum costă...

La hotarul soluționării acestei dileme s-a aflat în permanență și instituția de sănătate publică, care în anul curent rotungește onorabila vârstă de 65 ani. Fiind predecesoarea unui șir întreg de organizații și instituții tranzitorii, ea a avut de înfruntat în această perioadă de timp numeroase probleme de perfecționare a acțiunilor de răspuns prompt și eficient la urgențele majore din sistemul de sănătate. Mii de colaboratori de-a lungul timpului și-au adus contribuția la fortificarea sănătății populației și stabilizarea situației sanitaro-epidemiologice în țară, per ansamblu.

La capătul acestor ani valoroși, foștii și actualii colaboratori ai Centrului Național de Sănătate Publică vin în actuala lucrare cu date și relatări inedite atât despre instituțiile predecesoare, cât și despre condițiile sanitaro-epidemiologice existente la timpul respec-tiv, despre greutățile și încercările la care au fost supuși, despre formele și metodele de lu-cru, inițiate de predecesorii lor, medici și savanți, precum și despre rezultatele obținute.

Istoria Centrului Național de Sănătate Publică își are rădăcini adânci în sistemul de sănătate publică din țară, dar ca formă instituțională de sine stătătoare viața sa de abea începe. Trecute „prin ciur și dârmoi”, stațiile antitularemice, antitrahomice, antipestice, stațiile sanitaro-epidemiologice, centrele de igienă și epidemiologie, centrele de medi-cină preventivă și, în final, centrele de sănătate publică, și-au șlefuit de la o perioadă la alta definiția și cauza de unitate a factorilor de sănătate din teritorii. Toate aceste etape istorice, aducătoare de reforme și politici de refinanțare a măsurilor profilactice, precum și indicatorii rezultanți ai activităților desfășurate, sunt expuse în rapoartele anuale de activitate ale Serviciului, în muzeul instituției. Dar partea „ascunsă” a proceselor, fră-mânturile celor care au purtat pe umerii lor povara metamorfozelor din sănătatea pu-blică sunt cuprinse, firește, în actuala lucrare omagială. Ea este destinată cititorului larg, tuturor celor care au atribuții directe sau indirecte la dezvoltarea și promovarea mecanis-melor de sănătate, având posibilitatea de a se documenta „pe viu” cu realizările de ieri și de astăzi ale instituției, recunoscută pe plan național și internațional pentru competenţa și profesionalismul înalt, confirmat la acreditările de specialitate din țară și străinătate.

Atingerea obiectivelor de înaltă probitate a fost posibilă, evident, datorită implemen-tării și funcţionării în cadrul instituției a sistemului de management al calităţii, bazat pe

6 CENTRUL NAŢIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

standardele internaţionale ISO 17025 „Cerinţe generale către competenţa laboratoarelor de încercări și etalonări” și ISO 15189.

Pe făgașul devenirii sale în timp, instituţia a atins un nivel de modernitate, ce îi permite să facă față oricăror situații de urgență sporită din domeniul sănătății publice, amenințată de numeroase riscuri economice, sociale, nutriționale, de mediu etc., CNSP și-a definit funcțiile și cu potențialul intelectual și averea tehnico-medicală, de care dis-pune, este capabil să țină sub control bunăstarea populației.

CNSP este o instituție cu o experiență inestimabilă în:• elaborarea, monitorizarea şi implementarea politicilor şi programelor naţionale, a

cadrului legislativ, normativ și metodic în domeniul sănătăţii publice;• iniţierea, susţinerea şi realizarea cercetărilor ştiinţifice şi de transfer tehnologic în

domeniul sănătăţii publice;• supravegherea şi evaluarea stării de sănătate a populaţiei;• elaborarea şi implementarea măsurilor de reducere a impactului negativ al factori-

lor de risc asupra sănătăţii;• evaluarea şi implementarea metodelor eficiente de supraveghere, prevenire şi profi-

laxie a maladiilor și de protecţie a sănătăţii populaţiei;• organizarea, monitorizarea şi evaluarea măsurilor de promovare a sănătăţii şi edu-

caţie pentru sănătate;• reglementarea sanitară a factorilor chimici, fizici, biologici şi radioactivi din me-

diul ocupaţional, de instruire și coabitare cu acţiune nocivă și nefavorabilă asupra sănătăţii;

• supravegherea, prevenirea şi controlul bolilor transmisibile, prin elaborarea şi imple-mentarea programelor de prevenire, control și răspuns la bolile transmisibile, perfec-ţionarea cadrului normativ în domeniul imunizărilor și supravegherii bolilor preve-nibile prin vaccinări; participarea la planificarea și realizarea măsurilor de prevenire, diminuare, răspuns și lichidare a consecinţelor urgenţelor de sănătate publică;

• implementarea tehnologiilor şi sistemelor informaţionale în vederea asigurării unui management eficace al sistemului de sănătate publică.

Cu prilejul jubileului instituţiei, se cere remarcat faptul, că rezultatele științifice și prac-tice, obţinute în activitatea de zi cu zi, au fost valorificate atât prin legi, hotărâri de Guvern, programe naționale, ordine ale Ministerului Sănătății (MS), norme sanitare și antiepide-mice, cât și prin brevete de invenții, expertize unicale, articole științifice, protocoale clinice naţionale.

Suntem la etapa, când principalele documente naționale în domeniul sănătății, cum ar fi Politica Națională de Sănătate, Strategia Națională de Sănătate Publică, Legea pri-vind supravegherea de stat a sănătății publice etc. au prins contur și urmează să fie tra-duse în viață, lucru despre care autorii cărții s-au expus în mod concludent.

Nu tindem la adevărul absolut în această carte, de aceea vom fi extrem de recunoscă-tori pentru orice comentariu și observație, făcute pe marginea celor publicate.

Cu profund respect,Ion Bahnarel,

director general al Centrului Național de Sănătate Publică, doctor habilitat în medicină, profesor universitar


I. SĂNĂTATEA PUBLICĂ: DEFINIţIE şI CONCEPTSănătatea nu este pur şi simplu lipsa bolii

(Hannah Green)

Grija pentru sănătatea omului este unul din principalele imperative ale sta-tului. Acest fapt este consfinţit în Constituția ţării, care stabilește, că „fiecărui cetățean i se garantează dreptul la un mediu sănătos pentru viaţă, pentru muncă și familie, protejat împotriva riscurilor și constrângerilor de ordin social, econo-mic, ecologic și tehnologic”.

În comparaţie cu lumea animală, la care sănătatea se determină după nivelul de eficienţă funcţională sau metabolică, la om aceasta reprezintă o condiţie ge-nerală a minţii, a corpului și spiritului, liber de injuriile sau suferinţele bolii. La scară socială, noţiunea de sănătate publică se pretează ca știinţă și artă de preve-nire a maladiei, cu ajutorul cărora organizaţiile publice și private, comunitatea și indivizii participă prin eforturi și opţiuni conjugate la prelungirea vieţii.

Conceptul de „sănătate publică” a evoluat în timp, de la o preocupare, iniţial, de control strict al bolilor, până la o abordare mai largă, ce include prevenţia, dar și promovarea modului sănătos de viaţă al populaţiei.

Încă în zorii civilizaţiei umane se cunoștea, că apa poluată și lipsa boxelor centralizate de depozitare a deșeurilor facilitează înmulţirea bolilor transmisibile (teoria miasmei). Religiile pretimpurii au încercat să regleze întrucâtva sănătatea individului prin întrebuinţarea anumitor feluri de bucate, prin atitudini și re-stricţii în consumul de alcool și relaţii sexuale.

Cu 1000 de ani înainte de Hristos chinezii au dezvoltat practica de variolizare a bolii virotice cu potenţial epidemic mic (imunizare pasivă). Individul sănătos putea beneficia de multiple proceduri pentru întărirea imunităţii împotriva bolii prin in-halarea crustelui uscat, ce se forma în jurul leziunilor omului bolnav. De asemenea, copiii erau protejaţi contra infecţiilor prin inocularea puroiului pe excoriaţii, făcute pe antebraţe. Această experienţă de vaccinare s-a răspândit în Occident abea în sec. al 18-lea, metoda propriu-zisă fiind aplicată în viaţă din anul 1820.

Pe timpul Imperiului Roman era întrebuinţat pe larg termenul de „oraș să-nătos”. În fiecare așezare urbană autorităţile locale se străduiau să creeze pentru populaţie așa-numitele condiţii de „bună dispoziţie”, adică un fel de infrastruc-tură socială rudimentară. Pentru aristocraţia patriciană, dar și pentru plebei, nu numai problema consumului alimentar, dar și cea a deșeurilor se transformase într-o doctrină a sănătăţii publice.

Secolul al XIV-lea a fost pentru Europa o perioadă marcată de cea mai gra-vă epidemie a timpului – ciuma, supranumită „moarte neagră”. În decursul a 5 ani infecţiile bacteriene coseau vieţi omenești zi și noapte. Atunci se credea, că maladiile epidemice pot fi combătute prin izolarea cadavrului și, într-o oarecare măsură, metoda respectivă a avut efect, fiindcă a stopat dezlănţuirea pandemiei pentru o durată scurtă de timp, nu și impactul rozătoarelor, ce se înmulţise masiv


și devenise purtătoare de infecţii în proporţie dezastruoasă. Unica cale de nimi-cire a lor era incendierea orașelor.

Dezvoltarea zonelor de carantină în epoca medievală a permis diminuarea efectelor altor boli infecţioase. Potrivit savantului francez Michel Foucault, mo-delul de ciumă a fost mai apoi combătut de modelul holerei. Între anii 1829-1851 holera a devastat Europa pe o suprafaţă foarte întinsă. Din cauza acestei boli au fost secerate între 20-40 de milioane de vieţi omenești. În ultimii 250 de ani pe glob au bântuit 10 epidemii mari, sau pandemii și alte 20 de amploare mai mică.

Prima formă de luptă împotriva pandemiilor s-a bazat pe igienă. Focalizată pe flux, aerisirea încăperilor, localizarea cimitirelor etc., ea a pus înce-putul dezvoltării managementului populaţiilor, care a avut pentru maladiile „urât mirositoare” un efect de „putere sanitară”.

Ca teorie, epidemiologia a fost studiată pentru prima oară de către englezul John Snow, în 1854. El a descoperit, că sursa de proliferare a holerei era apa po-luată din bazinele Londrei. John Snow credea în teoria nemţilor despre antisa-nitărie ca un focar de izbucnire a ei. Teoria germană s-a dezvoltat lent în ciuda observărilor cu privire la microorganisme a lui Anton van Leeuwenhoek, des-coperite în 1680 și cunoscute ca „pricini de răspândire a bolilor infecţioase”. Pa-radoxal, dar dezvoltarea epidemiilor courbanizate în jurul fabricilor și al caselor de muncitori, construite primitiv și în disonanţă cu cerinţele sanitare, a apropiat începutul revoluţiei industriale din Anglia. Focarele de epidemii devenise ine-vitabile, încuibarea infecţiilor în aceste areale fiind încurajată de modul de viaţă sărăcăcios al locuitorilor.

Epoca modernă a sănătăţii publice a început după 1880, odată cu apariţia teoriei lui Luis Pasteur și producerea primelor vaccinuri artificiale. Datorită acestor studii și practici cu caracter de masă, sănătatea publică va întra în faza dezvoltării sale sistemice. Au început sa fie aplicate latrinizarea, construcţia canalizaţiei, colectarea regulată a gunoiului (care se incinera sau depozita în grămezi), drenarea apei stă-tătoare pentru prevenirea înmulţirii ţânţarilor etc. La aceasta a contribuit enorm Edwin Chadwick, reformator sanitar englez, care în 1843 a publicat un raport despre condiţiile sanitare ale clasei muncitoare din Marea Britanie de la acea vreme.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit noţiunea de „sănătate” acum 50 de ani. Potrivit OMS sănătatea este o formă a bunăstării complete (fizice, psihice și sociale) și nu doar o absenţă a bolii sau a handicapului. Această formulare a fost un prim pas în schimbarea viziunii asupra sănătăţii publice, cu toate că a stâr-nit discuţii controversate din cauza lipsei valorii operaţionale și a inconvenienţei create de utilizarea cuvântului „completă”.

Mai există o ipoteză, ce stabilește, că noţiunea de „sănătate” trebuie examinată prin asociere cu noţiunea de „boală”. Dacă boala reprezintă o deviere de la starea de bine, în cadrul căreia modificările mediului intern sunt generate de agenţi patogeni, atunci sănătatea se definește ca fiind acea „stare a unui organism, ne-atins de nici o boală, la care toate organele funcţionează normal”. Prin urmare,


sănătatea unui om ar trebui să se rezume nu doar la absenţa bolii, ci la o stare de prosperitate fizică, mintală și socială.

Sistemele medicale europene au definit conceptul de sănătate drept o filozofie, însoțită de recunoașterea factorilor, ce asigură starea de sănătate a populaţiei, și nu doar a serviciilor medicale. Mai mult decât atât, în cursul anilor ’70 ai sec. al XX-lea serviciile medicale erau examinate în raport cu sănătatea printr-o prismă critică ca o reacţie la incapacitatea medicinii știinţifice de a elimina epidemia bolilor netransmisibile, cronice, de genul celor cardiovasculare și a cancerului.

Astfel, în 1974, ministrul canadian al sănătăţii Lalonde a promovat ideea, că starea de sănătate a populaţiei este influenţată, dependentă de o gamă foarte largă de factori. De exemplu, dezvoltarea economică a societăţii determină starea ei de sănătate în proporţie de 50%. Apoi urmează factorul genetic, stilul de viaţă adoptat, factorii de mediu (obiceiurile în alimentaţie, exerciţiul fizic, starea de stres, condiţiile de muncă, comportamentul de prevenire și tratare a problemelor de sănătate, consumul de tutun, alcool, droguri etc.), nivelul de educaţie al indivi-dului și, în cele din urmă, serviciile medicale, ce alcătuiesc o pondere de 15–20%.

Această viziune despre sănătate a fost adoptată de ţările europene și a stat la baza tuturor politicilor în domeniu, elaborate ulterior.

Stăvilirea și chiar stoparea, pe alocuri, a răspândirii maladiilor cu caracter epi-demic au fost posibile datorită evoluţiei cunoștinţelor și promovării practicilor și intervenţiilor organizate de stabilizare a sănătăţii. Un rol aparte în acest proces l-au jucat știinţele sănătăţii.

Există două abordări importante pentru știinţele sănătăţii: prima vizează stu-dierea corpului uman și înţelegerea problemelor despre cum funcţionează fiinţe-le umane și animalele, și a doua – aplicarea cunoștinţelor acumulate în vederea îmbunătăţirii sănătăţii, prevenirii bolilor și exprimării grijii pentru recuperarea celui afectat. Știinţa sănătăţii se sprijină pe multiple subdomenii: biologie, biochi-mie, fizică, igienă, epidemiologie, farmacologie, sociologie medicală etc.

Activităţile de îmbunătăţire a sănătăţii, bazate pe principii și procedee știinţifice, sunt specifice practicienilor antrenaţi în medicină și celor din dome-niul nursingului, cel farmacist, al muncii sociale, psihologiei, terapiei ocupaţio-nale, terapiei fizice și altor specialităţi, legate de sănătate. Medicina de familie, specialiștii clinicieni se focalizează, în principal, pe sănătatea indivizilor, pe când cei din domeniul sănătăţii publice - pe sănătatea generală a comunităţilor și a populaţiei.

Sănătatea publică (după Hanlon) este știinţa protejării oamenilor și a să-nătăţii, a promovării și menţinerii sănătăţii prin efortul organizat al societăţii. Din punct de vedere sistemic, sănătatea publică întrunește 3 principii fundamen-tale. Primul principiu se referă la instituţionalizarea sănătăţii publice, al doilea - la promovarea tacticilor și tehnicilor de prevenire a maladiilor și al treilea prin-cipiu vizează edificarea și modernizarea sănătăţii în conformitate cu standardele în vigoare.


Sarcina principală a sistemului de sănătate publică constă în a satisface intere-sul societăţii pentru respectarea unor condiţii și reguli, ce asigură modul sănătos de viaţă. În acest scop, se impune:

• a evalua şi monitoriza sănătatea comunităţilor şi a populaţiei prin identifica-rea problemelor și priorităţilor sănătăţii;

• a elabora politici publice pentru rezolvarea problemelor şi priorităţilor de sănătate locale și naţionale;

• a asigura accesibilitatea populaţiei la o asistenţă medicală calitativă şi cost-efi-cientă, incluzând promovarea sănătăţii și a serviciilor de prevenire a bolilor.

Sănătatea publică modernă nu poate fi concepută fără echipe multidiscipli-nare cu medici de familie, epidemiologi, igieniști, cercetători știinţifici, nurse, nutriţioniști, medici veterinari, ingineri și juriști ai sănătăţii publice, sociologi, pedagogi, specialiști în comunicare și alţii.

Activităţile sistematice de prevenire sau de manifestare a grijii pentru sănătate sunt asigurate implicit de către organizaţii naţionale cu profil nemedical, cum ar fi comunităţile rurale și urbane, asociaţiile pentru modus vivendi, mediile sănătoase.

Adiţional, la intervenţiile preocupării pentru sănătatea populaţiei aderă un lanţ numeros de așa-numiţi „determinanţi ai sănătăţii”. În linii mari, mediul de trai are o importanţă crucială pentru starea sănătăţii și calitatea vieţii unui indi-vid sau a unei comunităţi. Sub acest aspect, sănătatea se menţine și se îmbunătă-ţește atât prin avansarea și aplicarea știinţelor de sănătate, cât și prin inteligenţa stilului de viaţă, promovat acasă, în familie, și în societate.

Unii specialiști în materie au ajuns la concluzia, că populaţia poate să aducă îmbunătăţiri la propria sănătate prin exerciţii fizice, somn liniștit, menţinerea greutăţii optimale a corpului, limitarea consumului de alcool și combaterea fu-matului etc. Abilitatea de a te adapta și automenaja a fost desemnată ca un com-ponent esenţial al sănătăţii umane.

În ultima vreme, mediul este calificat drept factor de influenţă directă asupra să-nătăţii individului. Apa și aerul curat, locaţia adecvată, spaţiile și drumurile securi-zate - toate împreună contribuie la menţinerea sănătăţii. Totodată, sănătatea depin-de parţial și de indicii activi și pasivi, asistaţi de populaţie. Aceștia vizează acţiuni de prevenire sau minimizare a efectelor bolii, preponderent, a celor cronice, prin igiena corpului, spălatul pe mâini cu săpun, curăţarea dinţilor și folosirea apei dentare, stocarea, prepararea și servirea în siguranţă a bucatelor și multe altele.

Factorii de risc exercită un impact nefast asupra sănătăţii omului, accelerân-du-i îmbătrânirea. Pentru a-i diminua, este nevoie să sporim toleranţa faţă de stres, iar acest lucru poate fi făcut prin aplicarea unor metode tehnice specifice, inclusiv terapia cognitivă, meditaţiile, gândirea și reflecţiile pozitive etc. Altfel spus, în domeniul sănătăţii publice cauza și efectul sunt părţi ale tot întregului și numai planificarea corectă, competentă și pe termen lung poate conduce la men-ţinerea și consolidarea continuă a parametrilor de sănătate.


II. PE CALEA MODERNIzĂRII SISTEMULUI: PAS CU PAS

Sănătatea face 9 părţi din fericirea omului(Arthur Schopenhauer)

Sub aspect instituțional sistemul sănătății publice din Republica Moldova își trage începutul din perioada celui de Al Doilea Război Mondial, prin crearea în Chișinău, la 4 decembrie 1944, a primei autorități specializate: Stația Antimala-rică Republicană. Premizele fondării instituției respective au fost determinate, întâi de toate, de volumul mare al distrugerilor materiale, inclusiv al clădirilor de asistență medicală spitalicească și de ambulatoriu, provocate, în parte, de oștirile sovietice în retragere în 1941, care aruncau în aer tot ce rămânea în urma fron-tului. Comandamentul militar de război se conducea de tactica „pământului ars”, prin care orice întreprindere sau instituție de menire publică trebuia făcută pul-bere „pentru a nu o lăsa în mâinile” dușmanului.

În cartea sa „Boli învinse”, savantul Petru Iarovoi menționează, că aproape 45 % din fondul locativ al republicii a fost nimicit. În Chișinău gradul de ruinare fusese și mai mare și constituia 76 %. La fel de grave au fost pagubele pricinuite instituțiilor ocrotirii sănătății. „Din cele 427 de instituții curative și sanitaro-pro-filactice, câte au existat până la începutul războiului, 350 au fost scoase parțial sau total din funcție.” În al doilea rând, mizeria și antisanităria din oraș făceau să crească fulgerător nivelul de morbiditate și mortalitate printre locuitori. Cu atât mai mult, cu cât pe lângă boli, precum scorbutul, pelagra, trahomul, apăruse unele epidemii ca malaria, holera, variola, tifosul exantematic, febra recurentă, difteria, tuberculoza, care aveau prin părțile locului o istorie de zeci de ani și erau foarte „active” la condițiile locative și de trai precare ale populaţiei.

De fapt, tentative de a ordona într-un sistem integru activitatea instituţiilor medicale, a asociaţiilor de medici și administrațiilor locale în vederea comba-terii bolilor infecțioase se fac simțite încă la sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX. Aceasta s-a datorat, în mare, apariției zemstvelor, primelor organe de autoadministrare locală, care au luat pe seama lor o parte din împuterniciri ale statului, și, îndeosebi, cele legate de dezvoltarea infrastructurii sociale, cul-turii, ocrotirii sănătății și alte domenii. Au început să se organizeze congrese ale medicilor de zemstvă, (vezi: *Первый съезд земских врачей, Кишиневь, печ. вь тип. Архиерейского Дома, 1873), la care se puneau în discuție probleme ale organizării și funcționării asistenței sanitare în satele și orașele Basarabiei. Adesea, rezoluțiile, luate la aceste foruri medicale, prevedeau nu doar inițierea și desfășurarea de măsuri profilactice, igienice și de prevenire a bolilor cu caracter de masă, dar și colectarea de mijloace financiare publice pentru construcția cu sprijinul statului a spitalelor, laboratoarelor și punctelor medicale în locuri cât mai apropiate de focarele epidemice.


Una dintre asemenea unități medicale a fost creată în anul 1918 pe lângă spi-talul orășenesc de zemstvă din Chișinău: Laboratorul de igienă, prima subdivi-ziune de sănătate publică din ținut, iar peste un an (1919) - Secţia antirabică din Chișinău.

Potrivit unor medici-cercetători contemporani, cea mai răspândită boală epi-demică din Basarabia tuturor timpurilor a fost trahomul, o maladie infecțioasă de ochi, ce se caracterizează prin inflamarea cronică purulentă a conjunctivei ochilor, evoluând în continuare în cheratoconjunctivită, cicatrizarea foliculilor și afectarea corneei, complicații ce duc, în majoritatea cazurilor, la orbire.

Istoria evoluției acestei maladii în ținut dezvăluie niște momente de-a drep-tul înspăimântătoare. Oficial, ea a fost înregistrată în 1869 după efectuarea primului control medical al morbidității populației basarabene prin diferite maladii, efectuat de medicul de zemstvă Iulia Kviatcovschi. Organizator al pri-melor vaccinuri contra variolei, dânsa se apucă și de tratamentul bolnavilor de trahom, pe care îi asista într-un salon amenajat în spitalul orășenesc (astăzi, Spitalul Clinic Republican de Traumatologie și Ortopedie). De pe urma acestei maladii cel mai mult sufereau copiii. Din cele legate de insuficiența nutrițională erau pelagra și altele.

Conform unor date statistice ale Spitalului de copii din acea perioadă fiecare 1/5 din numărul bolnavilor spitalizați prezentau trahom. Într-un raport pregătit de același doctor Iulia Kviatcovschi, din numărul de 35 de mii 143 de bolnavi din orașele Chișinău, Hotin și judeţul Soroca 6 mii 631 (18,5%) au fost diagnosticaţi cu trahom. La școala de băieți și cea de fete din or. Edineț 2/3 din elevi erau afectați de trahom. Școala agricolă din Grinăuți era afectată de maladia îngro-zitoare în proporție de 56%. Către anul 1909 morbiditatea anuală medie prin trahom crescuse de la 34,0 în 1905 până la 58 de cazuri la 10 mii de locuitori. În anii interbelici pagubele provocate de trahom n-au scăzut deloc în comparație cu perioada țaristă.

În lucrarea dr. Virgil Popoviciu și dr. Maria Cupcea-Popoviciu „Trahomul în România Mare. Studii statistice pe anii 1917-1920” se menţionează, că numărul bolnavilor de trahom în Basarabia a sporit de la 2 cazuri în 1917 până la 1921 de cazuri în 1920. În condiţiile evidenței medicale, ce se efectua superficial, și a asistenţei medicale ineficiente, mii de locuitori rămâneau orbi pentru toată viaţa. Și speranţele de salvare ale populaţiei, afectată de această epidemie, se lăsau aș-teptate, deoarece și în perioada postbelică situaţia epidemiologică privind mor-biditatea prin trahom nu se ameliorase.

Chiar și după întemeierea în 1945 a Dispensarului antitrahomatoz republican, în faţa căruia era pusă sarcina inițierii și organizării unui complex de măsuri de combatere a trahomului, caracterul social al bolii rămânea pronunţat. Atunci la nivelul autorităţilor centrale s-a decis formarea și trimiterea în teritoriu a unor echipe de medici-oftalmologi, care aveau obligația de a depista, izola și trata pacienții afectaţi de trahom.


La începutul anilor ’50 ai secolului trecut, prin această metodă au fost examinați până la 81,2 % din numărul total al populației republicii. În cazul contigentului de copii s-a mers pe o cale mai productivă. Minorii afectați de trahom din casele de copii erau tratați pe loc în orfelinatele reprofilate pentru necesități de întreținere și tratament, iar cei din sate și orașe – în spitalele, grădinițele sătești și taberele de pi-onieri, care pe timpul vacanțelor de vară se amenajau special pentru tratarea bol-navilor cu această maladie. Suplimentar, activau punctele de ambulator, deservite de medicii veniți din capitală și alte orașe ale republicii. În urma acestor activități complexe, numărul bolnavilor de trahom la adulți și copii a început să descrească. Definitiv, boala a fost lichidată în 1964.(*Petru Iarovoi, Combaterea bolilor infec-ţioase în Republica Moldova (trecut, prezent și viitor), Chișinău, 2012.).

2.1. Situaţia epidemică şi organizarea sanitară în Basarabia la finele Primului Război Mondial

Agitaţiile politice și sociale de la sfârșitul anului 1917, care au zguduit imensul Imperiu Rus, au avut urmări grave și pentru Basarabia, anexată de Rusia la 1812. Prin Pacea de la Brest, solicitată de partidul bolșevic al lui Lenin, ajuns la pute-re în Rusia prin lovitură de stat, efectivul Armatei Ruse pe fronturile de Vest și Sud-Vest a început să se dezintegreze. Obosiţi de război, înfometaţi și afectaţi de boli pandemice, ostașii ruși se întorceau în patrie, dedându-se pe acolo pe unde treceau la fel de fel de tâlhării, jafuri și crime nepedepsite. Plus la toate, mai apă-ruseră și pericolul ocupaţiei roșii, dezlănţuită de bande înarmate, care instigau populația locală la luptă împotriva puterii legale - Sfatul Ţării, primul parlament al Republicii Populare Democratice Moldovenești, creat la 2 noiembrie 1917. Din componenţa lui făceau parte intelectuali basarabeni, patrioţi adevăraţi, care reve-nise acasă cu facultăţi făcute la instituţiile de învăţământ superior din Moscova, Sankt-Petersburg, Kiev și alte orașe ale Imperiului Rus.

Complexitatea situaţiei generale și specifice din ţinut a impus soluţia adop-tării la 27 martie/9 aprilie 1918, de către Sfatul Ţării, a deciziei ca Basarabia să se unească în anumite condiţii cu România, păstrându-și unele prerogative ale autonomiei interne. Rezoluţia ad-hoc a fost votată cu o majoritate de voturi 86 -„pentru”, 36 – „abţineri” și 3 - „contra”. Îngrijorat de repeziciunea înaintării uni-tăţilor înarmate ale bolșevicilor și pericolul dezmăţului, lăsat în urma lor de os-tașii armatei ţariste, Sfatul Ţării cere României sprijin militar. Odată cu intrarea în Chișinău a trupelor românești, la 13/26 ianuarie (ziua ruperii relaţiilor di-plomatice sovieto-române), liniștea a fost restabilită totalmente. Pe acest fundal membrii Serviciului sanitar din cadrul Diviziei a 11-a Infanterie, comandate de generalul Emil Broșteanu, au procedat la punerea în funcțiune a instituţiilor me-dico-sanitare din regiune.

O altă circumstanţă defavorabilă organizării sanitare în Basarabia era prezenţa și activitatea în structurile sanitare locale (provinciale) a numeroși etnici ruși. Pe lângă ostilitatea intrinsecă și previzibilă a acestora, fie ei bolșevici, menșevici, ţa-


riști sau de alte orientări faţă de idealul și programul naţional-românesc, în cazul medicilor ruși interveneau și probleme de ordin profesional-știinţific. Potrivit rapoartelor întocmite de către omologii români, medicii ruși din Basarabia se prezentau ca „practicieni foarte slabi și oameni de știinţă cu totul mediocri”, situ-aţie datorată, cel puţin parţial, și condiţiei generale, destul de periferice, pe care o avea Basarabia. Existau totuși și 340 de medici autohtoni după cartografia făcută de Inspectoratul Sanitar al Basarabiei. Patru dintre aceștia au cerut și au obţinut încadrarea în efectivul armatei române. Tot în sfera relaţiilor sanitare româno-ruse se înscria situaţia depozitelor sanitare pe teritoriul de dincolo de Nistru, pre-cum și situaţia personală a soldaţilor și ofiţerilor români, care le păzeau și asupra cărora tăbărau, jefuindu-i discreţionar, soldaţii bolșevici.

La 11 iunie 1918 Serviciul sanitar emite circulara nr. 60, al cărei scop consta în curmarea fricţiunilor apărute în relaţia cu populaţia și autorităţile locale. În acest context, Ministerul de Război dispunea următoarele: încetarea rechiziţiilor de localuri de școli sau spitale, fără o înţelegere prealabilă cu autorităţile locale; sistarea emiterii de ordine referitoare la evacuarea forţată a bolnavilor civili la tratamente, o asemenea abordare agresivă fiind considerată ca total contraindica-tă din punct de vedere tactic, mai ales, atunci când promotorii săi erau lipsiţi de o serie întreagă de cunoștinţe în domeniul sanitar. Așa dar, principalele probleme de ordin extra-sanitar, pe care au trebuit să le soluționeze medicii militari români în Basarabia, ţineau de infrastructura generală și specifică de provincie. Au exis-tat și probleme specifice sanitare, constând din epidemiile care făceau ravagii în numărul mare de civili, răniți din cauza confruntărilor cu bandele bolșevice etc.

La începutul anului 1918 inspectorul general sanitar pentru Basarabia genera-lul Nicolae Vicol trimite comandamentului suprem un raport, în care arăta starea de fapt și acțiunile Serviciului sanitar, ce urmau a fi întreprinse pentru a stopa degringolada epidemică a provinciei.

Din componența Serviciului sanitar făceau parte 4 infirmerii de garnizoană cu 4 secţii mobile (ambulanţe divizionare), 2 spitale divizionare, un spital de corp de armată, un spital de contagioși, o infirmerie de ochi și 19 echipe de deparazitare. Principala menire a spitalelor militare și civile instalate în Basarabia era comba-terea bolilor infecţioase, la care se adăugau tratarea unor boli necontagioase, și intervenţiile chirurgicale. Astfel de spitale pentru boli contagioase funcţionau (cu toate impedimentele de ordin obiectiv și subiectiv) la Hâncești, Cimișlia și Comrat. Spitalul de la Hâncești era destinat pacienţilor cu boli interne. Într-un raport, trimis ministrului de Război Al. Marghiloman în luna mai 1918 generalul Nicolae Vicol scria: „Starea actuală în Basarabia, atât din punctul de vedere al funcţionării serviciului sanitar al populaţiei, cât și cel al răspândirii bolilor con-tagioase, este extrem de îngrijorătoare”. Îngrijorarea autorităților era provocată, mai ales, de proliferarea tifosului exantematic, ce afectase, conform unor respon-sabili provinciali, un număr de circa 4 mii de oameni. În plus, nu existau nici măcar posibilităţi de a determina statistic amploarea epidemiei. Teritorii întinse


scăpau controlului detașamentelor militare, iar structurile locale de putere nu reușeau să facă față situației sub aspect organizatoric și comunicaţional.

Ţinând seama de situaţia creată, ca și de obligaţiile asumate de armata româ-nă prezentă în zonă, N. Vicol a propus un plan de măsuri, ce conținea 9 puncte: adaptarea organizării sanitare la cea administrativă, pe zemstve, astfel încât ope-raţiunile să fie coordonate în mod corespunzător; continuarea activităţii spitale-lor civile, sub egida autorităţilor locale și sub rezerva unei înţelegeri între auto-rităţile locale competente și Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Civil, fixarea pentru spitalele militare, permanente sau de campanie, a unor tabele provizorii de efective etc. Conform modelului organizatoric propus de general, fiecare spi-tal trebuia să aibă un număr suficient de medici, personal medical și material în vederea organizării unei echipe volante de deparazitare. În aceste condiții au fost create cele două mari unități sanitaro-epidemiologice din Chișinău, subordonate Spitalului clinic orășenesc de zemstvă, despre care am menționat la începutul capitolului: Laboratorul de igienă și Stația Antirabică. Către sfârșitul lunii aprilie 1918 în Chișinău funcționau deja 6 spitale (de boli chirurgicale, de boli contagi-oase, de ochi, de boli mintale, un spital militar rus și unul evreiesc).

Tratamentul contra tifosului exantematic era destinat nu doar militarilor ro-mâni afectați, ci, în primul rând, populaţiei civile, atacată din toate părțile. În acest scop, fiecare infirmerie de garnizoană sau de spital se diviza în câte 4 secţii mobile (cu minimum 50 de paturi), care se deplasau dintr-o localitate în alta, precedate sau însoţite de o echipă de dezinfecție. În acest fel era evitată peregri-narea bolnavilor din localităţile de domiciliu către centrele medicale.

Organizarea serviciului sanitar militar era cuprinsă în 6 subpuncte, notate cu literele a-f. Fiecare comandament divizionar urma să aibă o infirmerie de gar-nizoană, a cărei arie de activitate era limitată strict pe o anumită zonă militară. Funcţia de conducere revenea medicilor-șefi ai diviziei.

O altă măsură administrativă a constat în organizarea de echipe de depara-zitare pe lângă fiecare unitate spitalicească. Unităţile respective se mai numeau „poliţie sanitară” și erau subordonate medicilor-șefi ai spitalelor.

Bolile epidemice s-au dovedit a fi un inamic redutabil pentru medicii militari și civili români aduși în Basarabia, o veritabilă piatră de încercare nu doar din punct de vedere material/personal, ci și moral. Capacitatea și voinţa de a limita sau eradica acest flagel biologic reprezenta și un indicator al credibilităţii noilor autorităţi în ochii populaţiei locale, în primul rând, în ochii moldovenilor, dar și ai etniilor minoritare.

La finele anului 1918, tifosul exantematic avea o răspândire relativ limitată în rândurile militarilor, însă prezenta o deosebită recrudescenţă printre civilii basarabeni, în special, în partea de sud a provinciei și în extremitatea nordică (Hotin). Conform acelorași surse militare românești, indicatorii înalți de mor-biditate la populația locală erau dictați de nedeclararea integrală a numărului de bolnavi contagioși și imposibilitatea de a-i izola în localuri specializate. Propaga-


rea furibundă a epidemiei era favorizată și de conduita personalului sanitar local de la zemstvele judeţene, o atitudine caracterizată prin ignoranţă, indolenţă sau chiar rea-voinţă, elemente care, luate la un loc, au provocat numeroase cazuri de „malpraxis”.

În luna aprilie 1919 situaţia sanitară a Basarabiei se menţinea alarmantă. Tranzitarea provinciei de către foștii prizonieri ucraineni în drum spre locuri-le lor de baștină, atrase în vâltoarea Războiului Civil (1918-1921), complicase și mai mult starea epidemiologică prin răspândirea altor maladii contagioase, gripei și febrei recurente. Spitalele din localitate deveniseră supraaglomerate. Ele adăposteau circa 1000 de exantematici (din care jumătate erau ucraineni). A fost luată decizia de a instala în regim de urgență un spital de contagioși în proximitatea gării principale și a construi peste 100 de instalaţii de deparazi-tare în comunele rurale. La un an și jumătate de la sosirea trupelor românești, situaţia epidemiologică a provinciei a început să se amelioreze, deși sfidările și alertele biobacteriologice s-au făcut simțite pretutindeni, prezentând motive de îngrijorare și disponibilitate sporită pe întreg parcursul perioadei interbe-lice (Sursa: Stoica Leontin, „Serviciul sanitar în Armata româna în perioada 1914-1919”, Chișinău, 2012).

2.2. Situaţia sanitaro-epidemiologică în perioada interbelică (1918-1940)

Conform unor date statistice de specialitate, cele mai frecvente boli infecţi-oase din Basarabia în perioada 1918-1940 rămâneau a fi scarlatina, febra tifoidă, difteria, dizenteria, tusea convulsivă, pojarul, tuberculoza, tifosul exantematic, malaria, holera.

Referindu-se la cauzele care au determinat răspândirea în masă a varietăților de tifos, transmise prin paraziți, N. Smadu, inspectorul sanitar general al Basara-biei, scria în 1935: „Starea de igienă corporală și a locuinței în mediul rural este cunoscută îndeobște ca fiind extrem de precară. Majoritatea locuințelor de la țară în Basarabia sunt pline de paraziți și scabie, exponenți netăgăduiți ai murdăriei și sărăciei”. Numărul băilor sătești era foarte limitat. La cele 29 de localuri de igienă existente, urmau să se deschidă altele 28, care se aflau în stare de construcție, dar în 1937 o singură baie deservea 50 de sate.

Autoritățile române efectuau campanii de deparazitare a populației la locul de trai. Astfel, în anul respectiv în satele și orașele basarabene au fost supuse de-parazitării 182 774 de case țărănești și 751 710 de persoane. Dacă luăm în consi-derare, că inspectoratul sanitar Chișinău ținea la evidență 2 440 378 de locuitori, reiese, că procesului deparazitării au fost supuse 30,8% din totalul populației sau fiecare al treilea locuitor (N. Smadu „Tifosul exantematic în Basarabia”, 1937, p. 20-29).

Situația epidemiologică părea că iese de sub control la alte compartimente antiepidemice, mai dezastruoase. În acea perioadă căpătase o răspândire majoră infecțiile de difterie, pustulă malignă, rujeolă, parotidită epidemică (oreion).


În condițiile de sărăcie, antisanitărie și morbiditate interminabilă mortalitatea în rândurile locuitorilor din Basarabia atinsese apogeul. Pelagra izbucnise din ca-uza subnutriției și calității proaste a produselor alimentare. Mai des, ea se întâlnea la muncitori și, mai rar, la intelectuali, care dispuneau cât de cât de condiții de trai bune. Viața locuitorilor se afla în pericol și din cauza malariei, care se răspândea în perioadele umede ale anului. În revista „Indicatorul Medical al Basarabiei” din 1937, același inspector sanitar al regiunii Chișinău, dr. N. Smadu menţiona, că, anual, în Basarabia circa 50 mii de bolnavi sunt atacați de malarie. Această situaţie se explica prin faptul, că primăvara, când începeau dezghețurile și ploile, văile se umpleau cu apă, formând bălţi, pe care ţânţarii, purtători „desăvârșiţi” ai malariei, le transformau în focare de infecţie. Malaria, ce se manifesta prin accese de febră spontană, secera mii de vieți omenești. Boala secătuia organismul omului, scăzân-du-i puterea de rezistență și favorizând dezvoltarea a tot felul de infecții și boli intercurente, ceea ce ducea la menținerea unui înalt nivel al mortalității generale.

De rând cu acestea, în ţinut a început să bântuie o epidemie puternică de va-riolă, adusă de refugiaţii de peste Nistru (care se salvau de „Golodomorul” din Ucraina Sovietică – n.n.).

Potrivit unui raport statistic al autorităților medicale locale, în1928 din cauza bolilor epidemice a murit peste un sfert din populaţie (27,2%). Nivelul înalt de mortalitate din Basarabia se datora deceselor copiilor de până la 1 an și cazurilor de deces, provocate de tuberculoză și cancer.

Pentru a combate aceste maladii contagioase, au fost organizate, în mod ope-rativ, 46 de echipe mobile cu 40 de medici militari și peste 250 de agenţi sa-nitari, care mergeau în teritoriu pentru a acorda asistență medicală populației. Numai într-un singur an au fost deparazitate peste 150 de sate cu peste 300 mii de locuitori.

2.3. Staţia Antimalarică Republicană (SAR)

În perioada celui de Al Doilea Război Mondial situația sanitară din provincie nu era mai bună. Tăvălugul lui lăsa în urmă doar pârjol, mizerie și focare de infecție. Epidemiile se răspândeau cu repeziciunea fulgerului, din care motiv viața populației se afla sub un pericol de moarte iminentă. În 1944, după operaţia Iași-Chișinău, organele de partid și sovietice reinstalate la putere în ținut, au fost nevoite să bată alarma. Faptul acesta este confirmat de o decizie specială a organelor centrale de la Moscova de a relua în septembrie 1944 activitatea Narkomatului Sănătăţii al RSSM, ce includea în componența sa Direcţia instituţiilor antiepidemice și Inspectoratul Sanitar de Stat. Iar potrivit unor date statistice din anul 1945, de asistență medicală organizată au beneficiat peste 126 733 de bolnavi de malarie.

În procesul de organizare și funcționare a asistenţei antiepidemice se impunea necesitatea ajustării instituțiilor de profil la nevoile medicale ale populației. Pen-tru aceasta au fost înfăptuite la nivel de stat o serie de acțiuni, ce au pus bazele medicinii sociale sub aspectul îmbunătățirii politicii de cadre medicale și cel al


supravegherii antiepidemice și sanitare a sănătății populației. În acest context cea mai laborioasă perioadă s-a consumat între anii 1944-1950.

La 23 octombrie 1944 Sovietul Comisarilor Norodnici al RSSM a adoptat ho-tărârea nr. 372, prin care a oficializat inaugurarea Stației Republicane de Comba-tere a Malariei, cu sediul în or. Chișinău, cea de a doua instituție specializată de nivel republican din capitală (după Inspectoratul sanitar de stat), ce avea menirea de a oferi asistență organizatorico-metodică în realizarea programului de măsuri antimalarice (ea va funcționa ca instituție sanitară autonomă până în decembrie 1954). Șefia în cadrul SAR era exercitată de Ida Bisker. Peste puţin timp Narko-matul Sănătății emite ordinul nr. 234 din 21.12.1944, în baza căruia a fost creat Laboratorul sanitaro-bacteriologic republican.

Anii de după război au fost marcaţi de evenimente cu mari semnificații orga-nizatorice pentru sistemul de sănătate publică din Moldova. De rând cu Dispen-sarul Trahomatoz este fondată Casa de Iluminare Sanitară. Ministerul Ocrotirii Sănătății al URSS trimite în ajutorul organelor locale ale ocrotirii sănătății echipe speciale de medici și un grup de specialiști ai Institutului de Cercetări Științifice în domeniul malariei, parazitologiei medicale și helmintologiei. Sunt, de aseme-nea, completate instituțiile curativ-profilactice cu cadre calificate în vederea com-baterii malariei. La realizarea acestui obiectiv au fost mobilizate și unele minis-tere și departamente ale republicii. Funcţionarea normală a subdiviziunilor nou create putea fi asigurată numai printr-un parteneriat strâns cu știinţa medicală. În acest scop, pe baza Laboratorului sanitaro-bacteriologic republican a fost cre-at (în 1947) Institutul de Cercetări Științifice în Epidemiologie și Microbiologie (ICȘEM). Tot în 1947 autoritatea medicală publică centrală în persoana Ministe-rului Ocrotirii Sănătății creează Secția de dezinfecție, iar din noiembrie 1949 - o subdiviziune specifică acelor timpuri, și anume Detașamentul antimalaric, care în aprilie 1950 va fi comasat cu Stația Antimalarică Republicană.

Planul de combatere a malariei prevedea următoarele acțiuni:

1. Depistarea activă a bolnavilor și a purtătorilor de paraziți de malarie.2. Tratarea tuturor pacienților și purtătorilor de paraziți depistați.3. Înfăptuirea unor analize chimice și profilaxii individuale și sociale.4. Inițierea unor măsuri de luptă cu vectorii bolii, accentele de bază fiind puse

pe nimicirea țânțarilor din încăperi și a larvelor de țânțari din bazinele de apă, reducerea sau lichidarea locurilor de înmulțire a țânţarilor Anofeles prin intermediul unor lucrări hidrotehnice mici și de proporții.

Măsurile și acțiunile programate vorbesc despre aceea, că perioada post-belică a fost marcată de o amplă mobilizare a eforturilor orientate spre redre-sarea situației economice, afectate de război, și asigurarea populației în com-baterea epidemiilor dezlănțuite. Drept cauze principale ale răspândirii bolilor infecțioase se considerau urmările nefaste ale războiului și nivelul scăzut de trai al oamenilor, inclusiv condiţiile deplorabile de civilizaţie, sărăcia și foame-


tea, accesul limitat la apa potabilă, lipsa sistemelor de canalizare, lipsa antibi-oticelor, vaccinurilor etc.

Viața celor de jos, însă, nu era studiată până la capăt de către organele sovietice, împovărate de ideologia luptei de clasă și de implementarea dură a sistemului administrativ de comandă. În perioada foametei, provocată ar-tificial de regimul comunist prin colectarea silită a rezervelor de cereale de la țărani, Moldova se pomeni împânzită de aceleași focare de malarie, rujeolă, dizenterie și tusea convulsivă, tifos exantematic, tetanos, antrax și poliomie-lită. Alerta devenise maximă, deoarece acestea din urmă puteau provoca la pacienţi sechele pe viaţă sau chiar fatale. Nu ajungeau materiale medicale și farmaceutice necesare combaterii infecțiilor, lipseau condițiile elementare de primire și tratare a bolnavilor, dar cel mai grav lucru era, că în momente-le excepționale nu ajungeau cadre medicale, care să organizeze și să dirijeze acțiunile sanitare.

În situația creată, autoritățile centrale decid să constituie în teritorii comi-sii sanitare, alcătuite din voluntari, care patrulau satele, participând la mun-cile de curățare a localităților, la repararea instituțiilor medicale. Au început să fie deschise băi publice, înzestrate cu camere de dezinfecție (deparazi-tare). Gunoaiele și deșeurile menajere, adunate de pe străzi și din ogrăzile țăranilor, erau încărcate în butoaie de lemn și transportate cu carele la mar-ginea satului, unde se ardeau. Într-un comunicat oficial, publicat în ziarul republican „Moldova Socialistă” din anul 1945, se relata, că „în oraşele şi satele Moldovei au fost zidite şi instalate aproape 3800 de băi şi peste 3200 de camere de dezinfecţie. Numai în judeţul Chişinău acest număr a atins 1255 de băi publice şi camere de dezinfecţie. Altele 3780 de băi urmează să fie deschise către sfârşitul anului...”

Acțiunile comune de profilaxie ale Stației antimalarice republicane și co-misiilor sanitare ale voluntarilor din sate și orașe au înălțat o redută puternică în calea răspândirii maladiilor transmisibile. De acum încolo se impunea ne-cesitatea de a fortifica structurile sanitare și medicale locale și de a le pregăti pentru studierea și lichidarea focarelor epidemice. În câmpul de vedere al me-

Articole extrase din presa republicană despre activităţile

antiepidemice


dicilor sanitari și al spitalelor se aflau în permanență bolnavii cu diverse forme de malarie, trahom, rujeolă (pojar), ce apărea frecvent la copiii de până la 4 ani, de râie, „împrumutată” de la animalele de casă și localizată printre dege-tele de la mâini, pe piept, pe burtă și la subsuori. Însă cea mai mare aderență a morbidității printre locuitorii din ținut era provocată de tifosul exantematic, un microb ce se dezvolta în sângele omului, provocându-i majorări de tempe-ratură până la delir.

În 1946 Comisariatul Norodnic al Ocrotirii Sănătății al RSSM creează Staţia Sanitaro-Epidemiologică interraională Chişinău, alături de staţiile similare din ju-deţe. Instituțiile nou create trebuiau să rezolve o serie de probleme de moment, dar ele nu puteau să facă mari progrese fără tehnică medicală specializată și cadre de înaltă calificare.

2.4. Constituirea Stației Sanitaro-Epidemiologice Republicane (Sanepidului republican, SSER)

1948-1994

Data creării Sanepidului republican propriu-zis se consideră 4 decembrie 1948, zi în care Ministerul Ocrotirii Sănătăţii al RSSM prin ordinul nr. 1278, a in-stituit, pe baza Staţiei Sanitaro-Epidemiologice interraionale Chișinău, Staţia Sa-nitaro-Epidemiologică Republicană.

La balanţa noii instituţii au fost trecute toate structurile celei prece-dente: sectorul gospodăresc, secţia sanitaro-epidemiologică, laboratorul sanitar-bacteriologic, secţia (punc-tul) Pasteur, secţia de deparazitare și Detașamentul antitularemic (lichi-dat, apoi reorganizat în Staţie antitu-laremie prin ordinul MS al RSSM nr. 328 din 04.03.1950).

Primul medic-șef al Staţiei Sanita-ro-Epidemiologice Republicane a fost numit Grigori Groisman (31 decembrie 1948), anterior șef al Detașamentului antiepidemic din cadrul Staţiei sanitaro-epidemiologice interraionale Chișinău.

În statele de personal au fost înscriși toţi cei 34 de colaboratori ai SSE interra-ionale Chișinău, care au și format nucleul noii instituţii.

Organigrama instituției era alcătuită din Sectorul administrativ-gospodăresc, din care făceau parte un ajutor al medicului-șef, o secretară-dactilografă, câte un medic statistician (deja a început să se pună preț pe statistica medicală), un contabil superior, un casier-socotitor, un șef de depozit, un inginer pentru ter-moficare și un expeditor. Secţia sanitaro-epidemiologică era compusă din șeful de secție, 2 medici sanitari (în igiena alimentaţiei și cea comunală), trei medici-

Grigori Groisman, primul medic-şef al SSER


epidemiologi (dintre aceștia 2 activau prin cumul), doi asistenţi (ajutori) ai me-dicului sanitar și patru asistenţi (ajutori) ai medicului-epidemiolog.

În Laboratorul sanitar-bacteriologic, dirijat de un medic bacteriolog, activau trei laboranţi și o infirmieră, în Secţia de dezinfectare, menajată de un medic specialist (asistent al medicului sanitar) - doi instructori în dezinfectare și un laborant pentru controlul calităţii dezinfectărilor. Detașamentul de combatere a tularemiei era condus de ajutorul medicului epidemiolog și avea în subordine un medic instructor și patru specialiști pentru dezinfectare. În punctul Pasteur activau un medic și un vaccinator. Întreaga instituţie era amplasată într-o clădire mică de pe str. Miciurin, 27 (actualmente, str. Sfatul Ţării).

Activitatea de bază a Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane s-a axat pe lichidarea imediată a consecinţelor sanitare și epidemiologice ale războiului, soluționând eșalonat problemele majore de sănătate publică. Odată cu înregi-mentarea sistemului unic de supraveghere sanitaro-epidemiologică de stat, situa-ţia epidemiologică din republică a început să se îmbunătățească treptat, incidența unor boli infecţioase reducându-se de 2-3 ori.

Primii fondatori şi colaboratori ai SSER

Clădirile vechi de pe str. Miciurin 27, unde se afla sediul SSER


Instituţiile sănătăţii publice lucrau în condiții extrem de dificile. În activitatea lor medicală zilnică acordau prioritate copiilor, cărora li se efectuau proceduri de seroimunizare contra infecțiilor. În cazuri mai grave pacienții erau dispensarizați și spitalizați. În acest mod s-a reușit minimizarea treptată a infecțiilor generale, precum și a cazurilor de morbiditate, iar peste un timp scurt unele epidemii au fost lichidate definitiv.

Pe fundalul evenimentelor epidemice, ce zdruncinau republica, bruma de lu-crători medicali, încadrați în campaniile de deparazitare și asistență medicală epidemiologică, trebuia să depună eforturi supraomenești ca să se mențină „în protocolul antiepidemic”. Așa cum s-a mai menționat, republica ducea o lipsă cronică de cadre medicale calificate, deoarece începând cu anul 1944 o bună par-te din specialiștii locali s-a refugiat în România din motive de incertitudine pen-tru noua putere bolșevică. Aceasta pe de o parte, pe de alta, Moldova se pomenise în imposibilitatea de a acoperi locurile vacante, fiindcă Institutul de Stat de Me-dicină din Chișinău și școlile medicale abea își deschisese ușile în fața primilor aspiranţi la profesiile medicale.

Informaţia despre problemele respective a ajuns „la urechea” conducătorilor instanțelor superioare de la Kremlin, care le-au rezolvat într-un timp record. Din inițiativa Comitetului Central al PCUS încoace în Moldova au fost trimiși zeci și sute de medici de la diferite universități și instituții medicale din Moscova, Le-ningrad, Harkov, Rostov pe Don, Kiev și alte orașe ale URSS. Sistemul de sănătate al RSSM a avut avantajul de a primi în rândurile sale specialiști cu o pregătire profesională și științifică excelentă, ceea ce a contribuit foarte mult la îndrumarea competentă a viitoarelor generații de medici autohtoni. Tendința aceasta a avut tangenţă și pentru colectivul Sanepidului republican din Chișinău. La 8 septem-brie 1950 medicul-șef Gr. Groisman este substituit de către Constantin Sedâkin, care se va menține în post doar un an de zile. Din 13 iunie până pe 24 august 1951 în locul lui va deține interimatul Serghei Juravchin, urmat de Tamara Sladkov-

Tabelul nr. 1

Situaţia epidemiologică pentru cele mai răspândite boli infecţioase din perioada 1949–1953 (incidenţa – cazuri abs.)


Bondarenco. După care la 11 ianuarie 1952 la cârma instituției este numită Eliza-veta Miliutin, exercitându-și funcţia până în 1955.

De menționat, că instalându-se la putere, organele sovietice și de partid nu au considerat oportun să modifice imediat sistemul de administrare teritorială a republicii. Modelul românesc cu județe, s-a păstrat până în 1953, când a fost înfăptuită reforma administrativ-teritorială, județele fiind reorganizate în distric-te. În lumina noilor modificări, SSER este redenumită în baza ordinului MOS al RSSM nr. 1948 din 31.12.1952 în Staţie Sanitaro-Epidemiologică districtuală Chişinău (SSED), care a activat doar până la 10 iulie 1953. În acel an a apărut Decretul (Ucazul) Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM din 20 iunie despre li-chidarea împărţirii teritoriale a republicii pe districte (okruguri). În conformitate cu prevederile acestui document, precum și în temeiul ordinului MOS al RSSM nr. 1046 din anul 1953, al ordinului SSED Chișinău nr. 88 din 10.07.1953, SSED a fost lichidată și reinstituită Staţia Sanitaro-Epidemiologică Republicană, în care au fost transferaţi toţi angajații Sanepidului districtual. În legătură cu noua refor-mă, instituției i s-a oferit suplimentar pentru sediu clădirea din strada Kievului, 129 (actualmente str. 31 August 1989).

Dat fiind faptul, că focarele de epidemii și, respectiv, cazurile de îmbolnăvire cu malarie au fost practic lichidate, Staţia de combatere a acestei maladii a fost reorganizată în Sectorul de parazitologie, trecând din 01.01.1955 în componenţa secţiei sanitaro-epidemiologice a Sanepidului republican.

Succesele înregistrate de medicii specialiști în combaterea tularemiei au fă-cut ca Staţia Antitularemie Republicană să fie reorganizată în Secţie a infecţiilor extrem de periculoase și încadrată la 1 septembrie 1955 în structura Sanepidu-lui republican. În consecinţă, secţia sanitaro-epidemiologică s-a completat cu specialiștii fostei Staţii de combatere a malariei (un medic parazitolog, 2 medici helmintologi, câte un entomolog, un inginer-hidrotehnician, un asistent (ajutor) și un laborant cu studii medii), iar secţia infecţiilor extrem de periculoase - cu specialiști ai fostei Staţii antitularemie.

Începând cu 26 mai 1955, Elizaveta Miliutin a fost înlocuită în funcţia de me-dic-șef al instituţiei de către Alexei Covaliov, iar din iunie același an a fost intro-dusă funcţia de medic-șef adjunct în probleme sanitaro-epidemiologice, acesta răspunzând concomitent și de activitatea Secţiei sanitaro-epidemiologice. Pri-mul care a ocupat oficial această funcție a fost A. Popic, până la 26 august 1962.

Pe măsură ce instituția se dezvolta, de la un an la altul se aprofundau și investigațiile medicale și științifice. În agenda Sanepidului au început să se prefi-gureze priorități de natură strategică, cu bătaie lungă, țintind pe nevoia de speci-alizare și activități sectoriale.

La 12 februarie 1957, prin ordinul SSER nr. 29, în cadrul secţiei sanitaro-epi-demiologice au fost formate sectoare de profil autonome (sanitar și epidemiolo-gic). Implicit, a sporit și potențialul intelectual. Dacă în 1953 în structurile Sane-pidului republican activau 34 de angajați, peste 4 ani numărul lor a ajuns la 92.


Politica de dezvoltare extensivă, promovată de conducerea instituției, cu aproba-rea autorităţii publice centrale, aducea rezultate scontate. Efectele ei erau resimţi-te atât în dezvoltarea conceptuală și profesională, cât și în procesul de acordare a asistenţei sanitaro-epidemiologice în teritorii.

În 1959 în componenţa SSER a fost inclusă și Casa Republicană de Iluminare Sanitară, fiind transformată din 1 ianuraie anul respectiv în Secţie de iluminare sanitară (ordinul MS al RSSM nr. 528 din 20.11.1958). Ulterior, această subdivi-ziune își va recăpăta statutul autonom de Casă Republicană de Iluminare Sanitară prin ordinul MOS al RSSM nr. 45, alineat 3 din 27.02.1962.

Tot în această perioadă, în cadrul laboratorului sanitar-bacteriologic a fost deschis sectorul de virusologie cu 5 angajaţi: un medic virusolog, 2 laboranţi virusologi, o infirmieră (ordinul SSER nr. 8-A din 12.01.1959, emis întru exe-cutarea ordinului MOS al RSSM nr. 5 din 07.01.1959). Următoarea reorganizare a structurii și statelor de personal ale Sanepidului republican s-a produs în anul 1961 în baza ordinului MOS al RSSM din 29.09.1960, conform căruia SSER în-corpora următoarele structuri:

• Secţia sanitară, care includea sectoarele Igiena comunală, Igiena alimentară, Igiena industrială, Igiena şcolară (doar ultimul sector fără laborator).

• Secţia epidemiologică, cu sectoarele: Infecţii bacteriene, Infecţii virale, Infec-ţii extrem de periculoase, Parazitologie (toate cu laboratoare).

• Laboratorul radiologic de categoria I, subordonat direct medicului-şef.• Secţia de iluminare sanitară.• Serviciul administrativ-gospodăresc.În urma acestei reformări a SSER a fost efectuată reamplasarea instituţiei în

noul cartier de pe str. Lomonosov 3 (actuala str. Alexandru Cosmescu), cu 3 clădiri adaptate la cerințele regimului sanitaro-antiepidemic: un vivariu, încăperi auxiliare și depozite, garaje.

În scopul îmbunătăţirii profilaxiei toxoplasmozei a fost organizat un laborator specializat cu 3 angajaţi: un medic laborant, laborant cu studii medii și o infirmi-eră-preparator (ordinul MOS al RSSM nr. 84 din 19.04.1961).

Medicii virusologi M. Vangheli, C. Spânu şi V. Ghidirim în timpul

unor cercetări de laborator


În 1962 conducerea instituţiei este iarăși schimbată. Prin ordinul MOS al RSSM nr. 262 din 30.11.1962, A. Covaliov este eliberat din funcţia de medic-șef și trecut ca medic epidemiolog în sectorul infecţiilor extrem de periculoase. În locul lui a fost numit Nicolai Bulâciov. De valul remanierilor a fost atins și medicul-șef adjunct A. Popic, care a transmis ștafeta lui Boris Rusnac - primul reprezentant al tinerei generaţii de intelectuali medicali în administraţia SSER, absolvenți ai Institutului de Medicină de Stat din Chișinău.

Nota bene: Institutul de Medicină de Stat din Chișinău a fost fondat pe baza Institutului de Medicină nr. 1 din Leningrad, aflat în evacuare și transferat după război la Chișinău cu tot corpul profesoral și contingentul de studenți. Începe să funcționeze din data de 20 octombrie 1945, pe baza unei singure facultăți, cea de medicină generală, ce includea 32 de catedre cu un contingent de o mie de studenți. Procesul didactic era realizat de 130 de profesori, inclusiv 20 de doctori habilitaţi și 23 de doctori în medicină. Crearea Alma Mater a servit drept un im-bold solid pentru dezvoltarea centralizată a învățământului medical superior și fortificarea sistemului de sănătate din republică.

Ajungând la cârma Sanepidului republican, B. Rusnac a fructificat cu prisosință continuitatea reformelor, aplicând un șir de ordine ale MOS al RSSM, ce vizau perfecționarea serviciilor epidemiologice și de igienă cu asistență de laborator. La 1 decembrie 1963 el a mărit statele de personal ale secţiei sanitare, creând un grup statistic pentru evidenţa și elaborarea analizei morbidităţii cu pierderea temporară a capacităţii de muncă. Din data de 30 ianuarie a aceluiași an sectoa-rele - infecţiilor extrem de periculoase și de dezinfectare, împreună cu laboratoa-rele din dotare, au fost excluse din componenţa secţiei antiepidemice, și formate ca subdiviziuni separate în cadrul SSER.

Conducător al secţiei Infecţii extrem de periculoase a devenit medicul epi-demiolog M. Ivanov. În statele secției au fost angajați 3 medici epidemiologi, 2 medici bacteriologi, un biolog-zoolog, un laborant bacteriolog, un specialist în dezinfectare, altul în deratizare, un îngrijitor de vivariu și o infirmieră.

În laboratorul bacteriologic (în plan secund: Valentina

Iaghin, şef de laborator şi Aliona Gherman, felcer-laborant)


În anii ’60 ai secolului XX activitatea instituției este caracterizată printr-o serie întreagă de inițiative și acţiuni, cu impact benefic asupra dezvoltării sale. Este vor-ba, în primul rând, de crearea și consolidarea structurilor teritoriale, unde lucrurile mergeau prost de tot.

Valeriu Dobreanschi, dr.med., veteran al sănătății publice: - Securitatea de moment a sănătății populației din republică se afla într-o stare derizorie. Oamenii sufereau în masă de boli epidemice periculoase şi extrem de periculoase. Cel mai frecvent, se îmbolnăveau copiii.

Condițiile de activitate medicală lăsau mult de dorit. Cazurile de urgență medi-cală erau rezolvate cu dificultate. De exemplu, eu mi-am început cariera profesio-nală la Stația Sanitaro-Epidemiologică din Cimişlia, care dispunea de o brişcă tra-să de un cal, cu care ne deplasam în zonele infestate. Din personalul medical făceau parte un medic, căruia îi revenea şefia, 7 lucrători cu studii medii de specialitate, dintre care 2 laboranți: un bacteriolog şi un parazitolog. Atât.

La Staţia Sanitaro-Epidemiologică Republicană am venit mai târziu, după ab-solvirea Institutului de Medicină din Dnepropetrovsk, unde am urmat un program special de pregătire a specialiştilor în domeniul medicinii profilactice. Împreună cu mine au fost repartizaţi în Moldova Elena Bunduchi şi Ion Rusu-Lupan. Medic-şef al stației era pe atunci Boris Rusnac, iar adjuncţi – Ion Dumitraş şi Valeriu Sâr-bu. După noi au venit încoace Vsevolod Beleavschi, Ion Bursuc, Ion Goraş, Virgil Guma, Ion Chetraru, Alexandru Colofiţchi, Petru Mogoliuc, Dumitru Moldovan, Nicolae Opopol, Nicolai Starodub, Petru Tanasiev, Anatolie şi Larisa Frumusachi, Ion Cebotari, absolvenţi ai aceluiaşi institut din Dnepropetrovsk. Fiecare dintre noi a avut privilegiul şi fericirea de a pune câte o cărămidă la temelia Serviciului şi a instituţiei, fiind desemnaţi în diverse funcţii şi posturi de activitate”.

În această perioadă au fost făcuți pași importanți în dezvoltarea sistemului de supraveghere sanitaro-epidemiologică de stat, în ameliorarea situaţiei epidemio-logice prin reducerea substanţială a incidenţei bolilor infecţioase și contracararea malariei, tularemiei, tifosului exantematic, febrei tifoide, scarlatinei.

Specialiştii serviciului din perioada postbelică se deplasau pe teren la grupurile țintă în brişcă sau căruţe


Aşa arătau clădirile în care erau amplasate laboratoarele de profil igienic

Eforturi conjugate s-au depus în consolidarea tehnico-materială a serviciu-lui de laborator, unde au început să fie aplicate metode avansate de investiga-ţie a bolilor provocate de bacterii, virusuri și radiaţii ionizante. Au fost puse bazele cercetărilor știinţifice fundamentale în tematica sănătăţii populaţiei, în special, în studierea influenţei factorilor externi asupra stării sănătății. Pe plan social, autoritățile centrale și locale înregistraseră unele progrese în domeniul infrastructurii, reconstruind și amenajând sistemul de aprovizionare cu apă a locuitorilor din orașe, cât privește situaţia de la sate, problemele acestea sunt actuale și astăzi.

O atenţie sporită în activitatea administrației, a corpului medical și științific a fost acordată studierii factorilor biogeochimici, iar în anii 1960-1970, echipa de specialiști a analizat consecințele utilizării pesticidelor în agricultură, consi-derându-le drept cauza principală de răspândire a hepatitelor și ator maladii ne-transmisibile. Este cercetat conţinutul de iod în sol, în apa potabilă și în produse-le alimentare, corelându-l cu răspândirea gușii endemice.

În timpul investigațiilor s-a descoperit o concentrație mare de nitraţi și izotopi radioactivi în mediul înconjurător. Au urmat reactualizări științifice și metodi-ce în domeniul epidemiologiei, microbiologiei, virusologiei și imunoprofilaxiei, care, practic, au și determinat începutul modernizării conceptului de imunoge-

Wilghelm Secania, medic-şef al Sanepidului raional Cimişlia (în stânga)


neză a antraxului și tetanosului. Datorită îmbunătăţirii calității diagnosticului de laborator la difterie, rujeolă, hepatite virale, poliomielită și alte maladii de origine bacteriană și virală, a fost posibilă elaborarea și implementarea unor noi produse de diagnostic și tratament, cum sunt Antraxin, Tetanin. Cu toate aces-tea, măsurile de prevenire și profilaxie a bolilor infecțioase nu puteau fi scoase din agenda zilei. Indicele de morbiditate prin infecții epidemice continua să se mențină la cote înalte.

În anul 1963 la timona Serviciului de Supraveghere Sanitaro-Epidemiologică de Stat a venit Petru Iarovoi, viceministru al Sănătății. Pe atunci baza tehnico-materială a Serviciului și instituţiei cuprindea un birou de statistică medicală și o clădire cu 2 etaje, în care erau dislocate administrația și întreg efectivul medical. Asistența științifică și tehnică era asigurată de un singur laborator bacteriolo-gic, care trebuia să îndeplinească un volum de investigații suprasolicitat. În acele condiții dificile sub aspect tehnologic s-a călit voința și spiritul de combativitate ale medicilor igieniști, ale șefilor de instituţie și subdiviziuni, care s-au consacrat fără rezerve idealurilor sănătății, întărind încrederea populației în capacitățile Serviciului.

Prof. Petru Iarovoi, ex-viceministru al Sănătăţii şi inspector principal sani-tar de stat (1963-1973):

– Potențialul existent de atunci era limitat, dar necesitățile de supraveghere şi pro-filaxie antiepidemică creşteau pe zi ce trecea. Dinamica bolilor infecțioase: rujeola, difteria, tusea convulsivă, febra tifoidă, bruceloza, tetanosul şi altele oscila înconti-nuu, şi ce era mai rău, ele izbucneau acolo unde nu te aşteptai. Se cerea de întreprins măsuri imediate pentru stoparea lor. La ordinea zilei au fost puse două chestiuni esențiale: întărirea sectorului cu specialişti înalt calificați şi crearea unor laboratoare solide, care să fie dotate cu toate aparatele necesare pentru activitatea epidemiologică.

În 1967 ministrul Sănătății de atunci Nicolae Testemițanu a luat deci-zia de a construi o nouă clădire a Sanepidului republican (actualul sediu de pe

Un grup de tineri specialişti: Ion Cebotari, Dumitru Moldovan, Ion Goraş, Ecaterina Rotari,

Virgil Guma, Valeriu Dobreanschi, Nicolae

Opopol


str. Gh. Asachi 67, A) şi lucrările de construcție a blocurilor instituției încep în acelaşi an. Din păcate, în 1968 N. Testemițanu a fost demis şi construcția este opri-tă. Ce era de făcut? Finanțări decât de la stat nu aveam. Atunci am hotărât să ne adresăm după ajutor la Guvern. Viceprim-ministrul pe construcții Igor Dobândă, un om foarte cumsecade, ne-a ascultat păsul şi a căzut de acord ca lucrările să fie continuate, promițându-ne nişte fonduri din rezerva ministerului. Suma alocată, însă, nu era suficientă pentru înălțarea edificiului. Atunci ne-a venit ideea să solici-tăm cealaltă parte a sumei de la Comitetul republican „Crucea Roşie”, care îşi avea sediul într-o clădire veche, de pe strada Kievului, gata-gata să se dărâme. În fruntea Comitetului Central „Crucea Roşie” din URSS se afla Nadejda Victorovna Traian, Erou al Uniunii Sovietice, veteran de război. I-am telefonat şi i-am povestit despre „necazul” nostru, asigurând-o, totodată, că în clădirea cu 7 etaje se va găsi loc şi pentru sediul Societăţii „Crucea Roşie” din Moldova. Dânsa ne-a oferit o sumă de 180 mii de ruble şi lucrările de construcție ale noului sediu al Sanepidului repu-blican au fost reluate. Însă mai apăruse o problemă. Blocul nr. 3 era proiectat cu 2 etaje. Noi, însă, aveam de gând să amplasăm în el şi nişte laboratoare performan-te. M-am consultat cu medicul-şef al SSER Boris Rusnac şi am convenit ambii ca proiectul să fie lărgit, şi astfel am obținut spațiu pentru laboratoarele preconizate.

Boris Rusnac, medic-şef al Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane: (1964 – 1969):

- Am fost numit în funcţia de medic-şef adjunct al SSER în anul 1962, fiind aspirant (în terminologia curentă – doctorand n.n.) în anul trei la Catedra igienă a Institutului de Medicină de Stat din Chişinău. Alexei Covaliov, care îndeplinea funcţia de medic-şef al instituţiei, avea probleme grave de sănătate, aşa că în multi-tudinea domeniilor profesionale a trebuit să intru din mers. Datorită susţinerii din partea colegilor cu experienţă, a specialiştilor precum erau Grigori Groisman, şeful Secţiei epidemiologie, Nina Gontovoi, şeful secţiei sanitare, am reuşit să învăţ multe şi să-mi îndeplinesc cu acuratețe obligațiile ce-mi reveneau.

Prima deplasare de serviciu am efectuat-o în raionul Edineţ împreună cu me-dicul pentru igiena industrială Anatolie Marcenko. Trebuia să participăm la darea în exploatare a Fabricii de zahăr din Cupcini. La momentul respectiv, în domeniul sănătăţii exista o situaţie tensionată şi dificilă: crescuse nivelul de morbiditate a populației din cauza bolilor infecţioase (febră tifoidă, poliomielita, tusea convulsi-vă). Serviciul sanitaro-epidemiologic nu prezenta încă o structură bine conturată, capabilă să asigure, de sine stătător, măsurile necesare de profilaxie şi monitorizare a cazurilor de urgență. Existau secţii de profil pe lângă spitalele raionale, însă ele nu erau dotate cu cele necesare, nu dispuneau de resurse umane şi transport. Staţii sanitare aparte existau doar în capitală şi în oraşele Bălţi, Tiraspol şi Bender.

Prin ordinul Ministrului Ocrotirii Sănătăţii al RSSM, nr. 4 din 07.01.1963, am fost numit în funcţia de inspector-şef adjunct sanitar de stat al RSS Moldoveneşti. Între timp medic-şef al instituţiei a fost desemnat Nicolai Bulâciov, cu care am


împărțit responsabilităţile manageriale mai mult timp. Dânsul efectua conducerea Sanepidului republican, iar eu răspundeam de asistenţa metodologică şi practică pentru staţiile sanitaro-epidemiologice orăşeneşti şi raionale.

În anul 1963, când în funcţia de inspector-şef sanitar de stat a fost numit P. Ia-rovoi, evaluând starea lucrurilor în domeniu, am adresat ministerului demersuri privind necesitatea separării staţiilor sanitaro-epidemiologice de spitalele raionale. Argumentele noastre au fost convingătoare. Primele staţii sanitaro-epidemiologice de sine stătătoare au apărut în raioanele Soroca, Râbniţa, Orhei, ulterior şi în ra-ionul Cahul. Pe timpul lui Nicolae Testemiţanu în calitate de ministru al Sănătății, autonomie au obținut şi staţiile sanitaro-epidemiologice din celelalte raioane ale republicii.

La 1 ianuarie 1964 Institutul Moldovenesc de Cercetări Știinţifice în dome-niul Igienei şi Epidemiologiei (IMCȘIE), a fuzionat cu SSER. Director şi medic-şef al instituţiei a devenit Andrei Discalenko (9 aprilie 1964), iar eu – adjunct. Medic-şef adjunct pe ştiință a fost numit Eli Șleahov. Colectivul instituţiei însă a întâmpinat această microreformă cu o oarecare reticență. Pentru a lămuri lu-crurile, Ministerul unional al Ocrotirii Sănătăţii a trimis în republică o comisie specială, condusă de Dmitrii Silin, şef-adjunct al Direcţiei sanitare. Rezultatele acestei inspectări au fost examinate la şedința colegiului Ministerului Ocrotirii Sănătăţii al URSS. Decizia de comasare a acestor două instituţii a fost considera-tă inoportună şi s-a revenit la structura inițială. După evenimentul cu gâlceavă, pe 15 iulie 1964, Ministerul Ocrotirii Sănătăţii al RSSM a emis ordinul nr. 115, prin care am fost confirmat în funcţia de medic-şef al Sanepidului republican. A. Discalenko a activat în calitate de director al IMCȘIE până la sfârşitul vieţii sale (mai, 1983).

În Moldova a început să fie promovată politica de intensificare şi industrializare largă a agriculturii. Concomitent, în mediul populaţiei persista un înalt grad de morbiditate, inclusiv în urma infecţiilor, ce ducea la sporirea mortalității. În colec-tive se atestau focare de difterie, rujeolă, tusea convulsivă, nemaivorbind de faptul,

Fig. 1. Incidenţa unor boli infecţioase în perioada 1961-1964


că, în paralel, se înregistrau multiple cazuri de toxiinfecţii alimentare. În virtutea acestor circumstanţe, ne-am concentrat eforturile pe organizarea şi desfăşurarea campaniei de imunizare a populaţiei. Și iată că am ajuns la un moment crucial - în 1964, în conformitate cu ordinul Ministerului Ocrotirii Sănătăţii al RSSM, a fost efectuată vaccinarea în masă împotriva poliomielitei, tetanosului, difteriei, pojaru-lui şi tusei convulsive.

La acea vreme pe lângă fiecare unitate medicală au fost deschise cabinete de vaccinare, având personal special instruit. Ele au fost dotate cu echipamentul ne-cesar, inclusiv frigidere pentru depozitarea preparatelor bacteriene. Ca urmare a vaccinării în masă, s-a redus semnificativ incidenţa acestor boli infecţioase. Ba mai mult, experienţa noastră în organizarea şi desfăşurarea campaniei de vaccinare a fost recunoscută drept una reuşită, fiind recomandată pentru aplicare şi altor re-publici unionale. Se cere remarcat faptul, că deja în anii 1965-1966 în Moldova nu a fost înregistrat nici un caz de poliomielită, bruceloză şi antrax, iar difteria, tusea convulsivă, rujeola şi alte infecţii se redusese la cazuri unice.

Aparte, pentru protecţia frontierei de stat contra introducerii şi răspândirii in-fecţiilor extrem de periculoase, au fost deschise puncte (staţii) sanitare şi de caran-tină la Ungheni şi Leuşeni.

În domeniul igienei şi, mai ales, în desfăşurarea procesului de prevenţie şi profi-laxie, rolul principal îi revenea colectivului Sanepidului republican. El participa la examinarea şi expertiza sanitară a proiectelor de construcţie a marilor întreprin-deri industriale şi agricole, cum erau Centrala Electrică cu Termoficare nr. 2 din Chişinău, uzinele „Signal”, „Mikroprovod”, „Sciotmaş”, „Mezon”, Centrala Electri-că de la Cuciurgan, apoi fabricile de zahăr, marile complexe zootehnice.

A solicitat numeroase eforturi şi multă energie ameliorarea stării sanitare a loca-lităţilor, aprovizionarea unei părţi a acestora cu apă potabilă, construcţia sistemelor centralizate de apeduct şi a instalaţiilor de epurare a apelor reziduale. Specialiştii in-stituţiei au participat la pregătirea deciziilor guvernamentale privind construirea în fiecare localitate a băilor publice, precum şi a depozitelor pentru substanţe chimice.

În privinţa greutăţilor, pot remarca faptul, că majoritatea staţiilor sanitaro-epi-demiologice raionale nu dispuneau de laboratoare. Ele erau dotate insuficient din punct de vedere tehnico-material. Am obţinut ca fiecărui sanepid raional să i se repartizeze câte un automobil. Iar pentru amplasarea laboratoarelor au fost pro-curate 22 de seturi de aşa-zise „case-finlandeze”. Din iniţiativa unor medici-şefi, precum A. Șelih (Călăraşi), M. Zlotnikov (Dubăsari), A. Serebrenikov (Râbniţa), M. Ostapenko (Orhei), V. Zatokovenko (Floreşti), V. Bodiu (Soroca) şi alții, s-a purces la construirea sediilor.

În anul 1965 am solicitat Ministerului Ocrotirii Sănătăţii să repartizeze 50 de absolvenţi ai Institutului de Medicină din Chişinău în staţiile sanitaro-epidemiolo-gice raionale, inclusiv cinci persoane în Sanepidul republican. Această generaţie de specialişti a rămas fidelă instituţiei pe parcursul întregii cariere sale profesionale (L. Mutoi, Gh. Sandul, C. Moroşan, A. Brajnikov, E. Cebanu).


Având calitatea de vicepreşedinte al Societăţii Igieniştilor şi Medicilor Sanitari din RSSM (preşedinte era profesorul Iacov Reznik), am organizat, în anul 1965, prima conferinţă consacrată problemelor de igienă în localităţile rurale, iar în 1967 - prima conferinţă ştiinţifico-practică în domeniul activităţilor de dezinfectare, la care a participat directorul Institutului Central de Cercetări Știinţifice în domeniu, academicianul V. Vaşkov. Apoi a urmat Consfătuirea unională în problemele com-baterii tetanosului, cu participarea oamenilor de ştiinţă şi a medicilor practicieni. În 1968 a avut loc şedinţa secţiunii Academiei de Știinţe Medicale a URSS, în ca-drul căreia s-au discutat chestiunile aplicării chimicalelor în agricultură. La şedință a fost prezent academicianul L. Medvedi.

Trebuie să menționez, că în Moldova se organizau adesea simpozioane, confe-rinţe, consfătuiri de rang unional. Republica era vizitată permanent de reprezen-tanţi notorii ai ocrotirii sănătăţii din Uniune: viceministrul, medicul-şef sanitar de stat al URSS, academicianul P.N. Burgasov, şeful Direcţiei sanitare principale A.V. Pavlov, preşedintele Academiei de Știinţe Medicale din URSS, academicianul V.N. Pokrovski, academicienii L. Gromaşevski, M. Zaharov şi alţii. Dintre colaboratorii noştri şi-au susţinut tezele de candidat în ştiinţe (de doctor) T. Bondarenco, V. Sâr-bu, N. Gontovoi.

În cadrul unei consfătuiri de lucru cu genericul „Probleme ale politicii de ca-dre pentru serviciile sanitaro-epidemiologice” a fost examinată necesitatea creării unei structuri comune pentru toţi subiecţii unionali. Ca urmare, în componența ei au fost incluse personalități vestite din Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Lituania şi Moldova, care au elaborat normative unice pentru statele de personal medical, ingineresc-tehnic ale staţiilor sanitaro-epidemiologice, aprobate prin ordinul mi-nistrului Ocrotirii Sănătăţii al URSS nr. 300, din 29 aprilie 1969. În conformitate cu acest ordin tuturor staţiilor sanitaro-epidemiologice raionale le-a fost atribuită categoria I de calificare.

Dar cea mai valoroasă lucrare din timpul directoratului meu a fost proiectul de construcţie a noului sediu al Sanepidului republican. Inițiativa a pornit din secții şi după mai multe dezbateri, obiecţiile şi sugestiile au fost transmise Institutului de Proiectare din Kiev, care în 1968 a realizat proiectul şi ni l-a prezentat pentru avizare. Lucrările de construcție au început în 1969, dar edificarea propriu-zisă s-a făcut pe timpul administrării medicului-şef Vitalie Bodiu.

Boris Rusnac examinează macheta sediului Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane, actualmente

Centrul Naţional de Sănătate Publică. Proiectul a fost realizat de Institutul de profil din Kiev în anii 1967–1968. Perioada lucrărilor de construcţie: 1969-1977


Ţinând cont de noile necesități de protecţie sanitaro-epidemiologi-că a populației, medicul-șef Boris Rusnac inițiază prin ordinul nr. 32 din 11.02.1965 crearea unei structuri adecvate, elaborată de specialiști și aprobată de Ministerul Ocrotirii Sănătăţii al RSSM. Noua organigramă a Sanepidului republican cuprindea următoarele secţii:

1. Secția administrativ-gospodărească;2. Organizatorico-metodică – 7 unităţi (șef: E. Tolstonojenco);3. Sanitaro-igienică – 56 unităţi (șef: N. Gontovoi), cu subsecţiile:

• Igiena comunală - 5 unităţi (şef: Z. Feodorov), inclusiv un laborator cu 5 unităţi (șef: M. Malamud);

• Igiena alimentaţiei – 3 unităţi (şef: E. Caţ), inclusiv un laborator cu 6 uni-tăţi (șef: L. Colomiiţev);

• Igiena muncii – 4 unităţi (şef: R. Rusanov), inclusiv un laborator cu 3 uni-tăţi (șef: C. Acherman);

• Igiena copiilor şi adolescenţilor – 2 unităţi (şef: M. Berghelisok).4. Secția radiologică – 9 unităţi (șef: T. Bondarenco);5. Secția toxicologică – 9 unităţi (șef: N. Zimniţa);6. Secția Investigaţii fizico-chimice – 2 unităţi (șef: L. Dranovschi).7. Secția Investigaţii sanitaro-bacteriologice – 3 unităţi (șef: E. Vainberg).8. Epidemiologie – ( șef: Gr. Groisman), cu subsecţiile:

• epidemiologică (inclusiv parazitologie, entomologie, imunologie), un la-borator cu 15 unităţi (șef: Z. Logvinov);

• infecţii extrem de periculoase cu laborator – 11 unități (şef: L. Mutoi);• epidemiologie cu 7 unităţi (şef: V. Coţofană);• laboratorul bacteriologic cu 12 unităţi (şef: A. Eriomin);• viruso-ricketsioză cu 11 unităţi (şef: C. Moroşan).

Fiind susţinut de Minister (ordinul SSER nr. 41 din 01.04.1966), Boris Rusnac organizează următoarele sectoare suplimentare: un laborator de expertizare a no-ilor mașini, în special a celor agricole, un laborator de virusologie (șef: M. Van-gheli), sectorul de imunologie (șef: Gr. Groisman), sectorul infecţiilor extrem de periculoase (șef: V. Coţofană), secţia de dezinfecţie (șef: Gh. Sandu). La 22 iunie 1966, în conformitate cu ordinul MOS al RSSM nr. 142, sectorul de toxicologie al SSER a fost reorganizat în sectorul de supraveghere în domeniul chimizării agriculturii.

Reieșind din necesităţile practice, legate de domeniul supravegherii sanitaro-igienice ce revenea Serviciului, a fost introdusă unitatea de medic-șef adjunct al SSER în probleme igienice. Inițial, funcția respectivă a fost exercitată de Ion Dumitraș, iar cea de șef al secţiei de parazitologie – Maia Zubciuc, care l-a în-locuit pe Z. Logvinov. În legătură cu transferarea lui Ion Dumitraș în postul de medic-șef adjunct al SSER, secţia sanitaro-igienică a fost încredințată lui Valeriu Dobreanschi, ulterior șef de secţie, specialist principal în domeniu, viceministru al Ocrotirii Sănătăţii și medic-șef sanitar de stat al RM.


În anii respectivi demarase mai multe acţiuni de nivel republican, supranu-mite astăzi „proiecte”. Se știe, că pentru elaborarea unui proiect este nevoie de câteva luni, traducerea lui în practică - mulţi ani în șir. În acest sens, adminis-traţia și specialiștii Sanepidului republican au trebuit să conceapă nu doar struc-turi organizatorico-metodice solicitate, dar și să le dea conținut, asigurându-le funcționalitatea în cel mai rezonabil mod.

În această perioadă prin ordinul Ministerului Ocrotirii Sănătăţii nr. 24–k din 7 decembrie 1965, privind situaţia şi măsurile de ameliorare a imunoprofilaxiei a bolilor infecţioase în RSSM, în cadrul SSER a fost organizat Laboratorul de imuno-logie, compus din doi medici și trei asistente. Colaboratorii acestei subdiviziuni urmau să valorifice sistemul de imunizare a populaţiei contra bolilor infecţioase și să monitorizeze acest proces prin posturile de vaccinare, amplasate în punctele de felceri și moașe. Conform aceluiași ordin, în statele policlinicilor orășenești, raionale și sectoriale a fost introdusă câte o unitate de asistentă medicală, respon-sabilă de vaccinarea populaţiei adulte (copiii fiind deja vaccinaţi aici), precum și câte o unitate de asistent al medicului epidemiolog de supraveghere a activităţii organelor medicale în domeniul imunoprofilaxiei bolilor infecţioase. Din păca-te, serviciul de imunoprofilaxie nu era bine pus la punct și, ca urmare, practica respectivă nu a fost luată în serios de instituţiile medicale. Pentru organizarea și efectuarea eficientă a controlului asupra activității acestui serviciu, transferat ulterior în statele de personal ale staţiilor sanitaro-epidemiologice orășenești și raionale, a fost creată o unitate de medic epidemiolog.

După medicul-șef Boris Rusnac la timona Sanepidului republican vine Vitalie Bodiu, un specialist și conducător cu capacităţi organizatorice remarcabile. Sub egida lui și cu sprijinul Ministerului și al altor instituții de stat și obștești, dar și al colectivului stației, șantierul de construcție, început cu atâta greu, a fost încheiat și definitivat. Medicul-șef Vitalie Bodiu s-a remarcat ca un bun profesionist și în rezolvarea problemelor de ordin tehnologic, izbutind să dea expresie tehnică modernă multor laboratoare din cadrul instituției. Pe timpul administrării lui la Sanepidul republican s-a încadrat în câmpul muncii o pleiadă de medici tineri, care ulterior au

Vitalie Bodiu, medic-şef al SSER

Delegația RSSM (Maia Zubciuc, Ion Dumitraş şi alții) la Moscova, la un congres al Serviciului sanitaro-epidemiologic, în discuție cu vestitul

academician Constantin Screabin


devenit personalități de forță pentru sănătatea publică: Lucian Fedcenco, Eugen Stratu, Pavel Socoliuc, Ecaterina Culibacinâi, Aurel Guţu, Ion Nistor, Alexandru Cărăruș, Marc Șpaner, Gheorghe Târșu, Anatol Melnic, Ion Bahnarel și mulţi alţii. În perioada aflării sale în fruntea Sanepidului (20.04.1969 – 07.01.1983) a fost dat startul unor planuri complexe de măsuri în vederea prevenirii toxiinfecţiilor ali-mentare și a bolilor diareice acute.

Prof. Petru Iarovoi: - După darea în exploatare a edificiului, am organizat mai multe structuri noi, ce aveau ca sarcină principală controlul, supravegherea şi monitoringul situației sanitaro-epidemiologice din teritoriu, precum şi acordarea ajutorului consultativ-metodic colegilor din teritoriu. Apoi am deschis laboratorul de vaccinologie în frunte cu doctorul Gr. Groisman, unde s-au efectuat multiple măsuri de vaccinare în vederea reducerii morbidității de rujeolă. Concomitent, în cadrul Institutului Moldovenesc de Cercetări Știinţifice în Igienă şi Epidemiologie a fost organizat un laborator de profilaxie specifică în frunte cu profesorul Eli Șlea-hov. În afară de laboratoarele de profil în Institutul Moldovenesc de Cercetări Ști-inţifice în Igienă şi Epidemiologie, am inaugurat cabinete de imunizare. Printr-un ordin special al ministrului Ocrotirii Sănătății în statele de personal ale stațiilor sanitaro-epidemiologice raionale a fost introdusă funcţia de medic epidemiolog

La construcţia clădirilor SSER a participat activ şi colectivul instituţiei

Adunarea solemnă de inaugurare a edificiului Sanepidului republican

În incinta noului sediu al Sane-pidului republican: medicul-şef Vitalie Bodiu, prim-adjunctul ministrului Ocrotirii Sănătăţii Iurii Serpuhovitin, vice-minis-

trul Ocrotirii Sănătăţii, medicul-şef sanitar de stat Victor Benu,

şeful Direcţiei sanitaro-epidemi-ologice Mihail Magdei, Preşe-

dintele Sindicatului lucrătorilor medicali Elena Repin


pentru vaccinări şi cea de asistent medical pentru vaccinologie. Drept urmare, în anul 1973 nivelul de morbiditate prin rujeolă în RSSM a fost cel mai redus nu doar din Uniunea Sovietică, ci şi din Europa.

Cu bruceloza am avut de furcă mai mult. Vorba e că boala respectivă se întâlnea mai des la animalele din fermele colhoznice mici, din care motiv vaccinările pe care le efectuam, cuprindeau un contingent extrem de limitat de animale. Complexele cu capacități de 10-20 de mii de capete, îngrijite de colective mari, au apărut mai târziu. Dar am găsit soluția şi pentru problema de moment. Am convins autoritățile de vârf să închidem astfel de ferme. Animalele erau sacrificate, iar grajdurile arse. Desigur, că nu toți membrii guvernului au fost de acord cu această măsură, dar până la urmă Sovietul Miniştrilor a adoptat o hotărâre, prin care animalele din gospodăriile, atestate pozitiv la bruceloză, au fost duse la combinatul de carne din Bender, iar clădirile vechi mistuite în flăcări. După aceasta am uitat de bruceloză.

În cazul morbidității prin tetanos 70 din 200 de cazuri înregistrate anual se terminau cu deces. Pentru a minimiza riscurile infectării, s-a decis printr-un ordin al Ministrului Ocrotirii Sănătății să fie vaccinată toată populația țării în vârstă de până la 70 de ani. Și efectul s-a făcut simțit imediat. Îmbolnăvirile s-au micşorat brusc, de la o sută până la 5-7 cazuri pe an, dar şi acestea s-au datorat faptului, că persoanele respective n-au fost vaccinate.

În privinţa febrei tifoide, cauza principală a răspândirii devenise fântânile. Ne-am dat seama de acest lucru numai după ce au fost investigate cauzele apariției unui focar epidemic în satul Pământeni (actualmente, e încadrat în mun. Bălţi). Deşi clorinarea apei din fântâni se făcea periodic, efectul dura doar 2-3 zile. Împre-ună cu Vitalie Bodiu, medicul-şef al SSER, am aplicat o tactică destul de originală. În jurul satului erau plasate nişte tuburi de ceramică, destinate pentru deversarea apei de suprafață. Am încărcat aceste vase cu clorură de var, le-am astupat dintr-o parte şi de cealaltă, şi dezinfectantul, eliminat prin pori, se menținea pe o perioadă de 2 luni. Într-un alt sat din raionul Slobozia s-a dat alarma de febră tifoidă, sursa de infecție fiind apa de râu. Era cu neputinţă să dezinfectezi tot râul. Atunci, cu ac-ceptul lui Gheorghe Antoseac, la vremea respectivă prim-viceprim-ministru, a fost

Mircea Benzari, medic-şef al Casei de Iluminare Sanitară şi Emilian Coţaga, medic-şef al Spitalului Clinic Republican

pentru Copii (astăzi SCRC „Em. Coțaga”), în biroul medicului-şef

al SSER Vitalie Bodiu


Ilustrul medic epidemiolog Vasili Elistratov şi asistentele Ecaterina Caracaş şi Vera

Ciorbă în orele de răgaz la recoltarea roadei

construit un apeduct de la o fântână arteziană, l-am unit la conducta centrală şi febra tifoidă a cedat. Cazuri de acest fel au fost mai multe şi pentru fiecare din ele găseam soluţii adecvate. După 15 ani în Moldova nu a fost înregistrat nici un caz de febră tifoidă.

Posibilitățile laboratorului de testare a vaccinurilor erau exploatate la maxi-mum. Orice vaccin nou, reactiv, acelaşi DTP, rujeola L4 se testa în laborator, apoi erau vaccinaţi copiii pe fond de imunoglobulină, atenuându-i reacţiile. Eu nu mai vorbesc de poliomielită, şi izbucnirea înregistrată prin 1958, tocmai când vaccinările contra poliomielitei, mai ales cu virus atenuat viu, au dat rezultate foarte bune.

Experienţa noastră de eradicare a bolilor infecţioase se studia pe larg în cadrul instituţiilor de profil din Uniune, la conferinţe, seminare şi consfătuiri ale medicilor, la care demonstram metodele de organizare a structurilor de imunizare a populaţi-ei la Sanepid şi la punctele de vaccinare. La una din şedinţele Academiei de Știinţe Medicale a URSS, desfăşurată la Chişinău şi consacrată problemelor de utilizare a preparatelor clororganice în agricultură, a fost examinată detaliat experienţa în domeniu a Serviciului şi instituției. Situaţia era următoarea. Alexandru Deordi-ţă, preşedintele Consiliului de Miniştri, a semnat pe propria răspundere un ordin, prin care a interzis folosirea preparatelor respective în agricultură. Specialiştii din ţară, responsabilii din CC al PCUS cunoşteau bine daunele provocate de prepara-tele utilizate, însă nimeni nu îndrăznea să-şi asume responsabilitatea şi să pună capăt acestei experiențe nefaste. Moldovenii, însă, şi-au permis. Îmi aduc aminte,

Specialiştii A. Melnic, I. Nistor, I. Șteinberg, N. Dubincic, şef de garaj, N. Gontovoi, înainte de plecare în

teritoriu


cum ne-am dus cu Nicolae Testemi-ţanu la şedinţa Sovietului de Miniştri să prezentăm o informaţie întru argu-mentarea deciziei noastre. Am luat cu noi nişte poze, decupate dintr-o revis-tă germană, în care se vedea culoarea schimbată a ficatului găinilor, hrănite cu clororganice. Și ne-au dat dreptate.

În activitatea cotidiană am avut mare noroc de specialişti alde Vale-riu Sârbu, Victor Băbălău, Nicolae Opopol, Dumitru Sireţeanu şi alţi

proaspeţi absolvenţi ai institutelor de medicină din Leningrad, Moscova, Dne-propetrovsk, Doneţk, Kiev, Harkov, care, întorcându-se acasă, s-au încadrat activ în rezolvarea competentă a acestor probleme. Desigur, pe noi ne învinuiau de naţionalism, spunând, că la posturile-cheie de conducere sunt promovate cadre medicale autohtone. Din această cauză a avut de suferit şi regretatul Nicolae Testemiţanu. Aceasta nu convenea nicicacum Moscovei, şi ea continua să practice repartizarea tinerilor specialişti, de regulă, oriunde, numai nu la baştină. La noi au activat medici-specialişti originari din Georgia, Azerbaidjan, Federaţia Rusă, care nu reacţionau la situaţiile create, aşteptau să expire termenul obligatoriu de trei ani de muncă şi să plece. În locul lor, desigur, ministerul punea cadre medica-le naţionale, devotate profesiei, meleagului natal şi neamului.

După lansarea primei promoţii de specialiști ai Facultăţii de sanitărie a Insti-tutului de Medicină de Stat din Chișinău, a apărut posibilitatea de a completa și consolida efectivul Sanepidului republican pe seama cadrelor medicale naţiona-le. După cum arată un sondaj de opinii, efectuat la vremea respectivă, Moldova ocupa locul 3 în Uniunea Sovietică, după Georgia și Armenia, la capacitatea de asigurare a sistemului de sănătate publică cu cadre medicale.

Cei mai buni sportivi ai SSER, participanți la spartachiadele ramurale

De la stânga la dreapta: medicii Ion Nistor, Lucian Fedcenco, Igor Raneta, Marc Șpaner şi

Gheorghe Târşu


Noua politică de cadre a permis consolidarea potențialului medical și știinţific al instituțiilor sanitaro-epidemiologice. Până la această perioadă multe funcţii ale medicilor epidemiologi și igieniști erau ocupate de felceri. Concomitent, au fost aduse în ordine edificiile instituţiilor medicale. Suplimentar la cele existen-te, Ministerul Ocrotirii Sănătăţii în frunte cu Nicolae Testemiţanu a procurat cu accepţia Guvernului seturi pentru 10 „case-finlandeze”, ce urmau a fi construite în raioane. După aceea a pornit construcția clădirilor din piatră, adaptate, deja, la standardele medicale. La fel s-a procedat și în cazul dotării laboratoarelor cu tehnică medicală modernă.

Fondul epidemiologic, gestionat de minister, era destul de solid, însă banii nu întotdeauna se foloseau după destinaţie. Profitând de ocazie, conducerea instituţiei s-a adresat oficial Ministerului Ocrotirii Sănătăţii cu cererea de a acorda finanțare la procurarea unui set de tehnică sofisticată pentru labora-toarele microbiologice și imunologice. Solicitarea a fost acceptată și instituția a putut să-și întărească capacitățile tehnologice de laborator. Condițiile teh-nice progresive constituiau o bază sigură pentru extinderea activității multi-disciplinare a instituției. Anume în această perioadă (1965) în cadrul SSER este organizat sectorul Igiena muncii cu laborator (șef: dr. Reghina Rusanov), condiționat de întețirea numărului unităţilor industriale republicane și unio-nale, care funcționau în agricultură (staţiile de preparare și utilizare a pestici-delor și îngrășămintelor minerale).

Un rol important în fortificarea instituției, ca pilon de bază al Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice, l-a jucat Victor Benu, viceministru al Sănătăţii, medic-șef sanitar de stat al RSS Moldovenești în perioada anilor 1973-1988. Accentul principal în politicile promovate de el a fost pus pe consolidarea cadrelor medicale și, în mod special, pe necesitatea perfecţionării permanente a cunoștinţelor profesionale ale lucrătorilor din sistem și îmbunătăţirii actului de comunicare cu partenerii din diferite domenii ale economiei naţionale și admi-nistrării publice locale și centrale.

Competența și devotamentul dezinteresat al specialiștilor față de profesie au făcut posibilă reducerea consecinţelor nefaste ale epidemiilor de holeră, tifos exantematic și febră tifoidă, ale toxiinfecţiilor alimentare, poliomielitei, difteri-ei, tusei convulsive, rujeolei, rabiei, hepatitelor virale, helmintiazelor și multor altor boli infecţioase. În situaţiile de declanșare masivă a focarelor de îmbolnă-vire ei lucrau cot la cot cu colegii din teritorii în vederea elucidării cauzelor și stopării răspândirii epidemiilor, acordării suportului consultativ-metodic și celui organizațional necesar.


Victor Benu, ex-viceministru al Sănătăţii şi medic-şef sanitar de stat (1973-1988), actualmente preşedinte al Sindicatului de ramură „Sănătatea”:

- În acei ani Serviciul de Supraveghere Sanitaro-Epidemiologică de Stat întru-chipa o echipă de profesionişti, în frunte cu Nicolae Testemiţanu, eminent savant, care a stat la temelia creării şi consolidării sistemului de sănătate publică. Din acea pleiadă au făcut parte Andrei Discalenko, Petru Iarovoi, Boris Rusnac, Vitalie Bo-diu, Eli Șleahov, Henrieta Rudi, Mihail Tarcov, Isac Șroit, Simion Șvarț, Grigori Groisman, Ștefan Plugaru, Petru Galeţchi, Victor Vangheli, Andrei Vasilos şi mulţi alţi promotori activi ai principiilor medicinii preventive de stat. La nivel de minister, un impuls mare a dat extinderea competenţelor legale ale colaboratorilor instituției în persoana lui Mihail Magdei, Ion Rusu-Lupan, Leonid Curbaţchi, Evdochim Ba-ranov, Victor Băbălău, Valeriu Dobreanschi, Mihai Dutca, Natalia Covalenco, Ion Nistor, Vasile Sohoţchi, medicii-şefi sanitari de stat din teritorii Alexandru Șelih, Maria Ostapenco, Marat Zlotnicov, Victor Zatocovenco, Vilghelm Secania, Hara-lampie Starostin, Ion Goraş, Vsevolod Beleavschi, Sergiu Răilean, Mihail Grama, Valentin Șatcovschi, Victor Dunaievschi, Nicolae Starodub, Valeriu Ţivirenco, Ni-colae Andruşcenco, Iurie Varava, Constantin Poiată, Victor Cravcenco. Faptele lor au lăsat urme de neuitat în istoria modernă a Centrului Naţional de Sănătate Publică din republică. Aşa s-a întâmplat, că în această perioadă Alma Mater de-venise un centru de promovare a unor idei novatoare în disciplinele medicale, un tărâm de afirmare profesională şi patriotică, şi cu aportul profesorului Testemiţanu mulţi absolvenţi au apucat calea medicinii academice, inclusiv a celei sociale. Con-diţiile bune de studiu în cadrul Institutului de Medicină de Stat, precum şi setea neîntrecută a multora dintre studenţi pentru cercetare au favorizat apariţia unor talente de invidiat în domeniul medicinii. Voi da câteva nume: Ion Ababii, Viorel Prisacari, Nicolae Opopol, Constantin Spânu, Mihail Magdei, Ion Bahnarel, Gri-gore Friptuleac, Gheorghe Ostrofeţ, Ana Volneanschi, Gheorghe Mereniuc, care au contribuit enorm de mult la perfecţionarea şi consolidarea continuă a securităţii în sănătatea publică.

De la stânga la dreapta: Ion Jâmbei, Ștefan Constantinovici şi Constantin Iularji,medici Igiena muncii şi Anatolie Malâi, medic

Igiena comunală


Graţie schimbărilor calitative, survenite în domeniu la toate nivelurile, situa-ţia epidemică din republică se mai ameliorase puțin. A scăzut numărul cazurilor de morbiditate infecțioasă, în schimb au devenit alarmante cazurile de intoxicaţie alimentară. Era cu neputință să faci faţă noilor provocări, deoarece nu ajungeau nici specialiști calificați, nici posibilități tehnice de evaluare și monitorizare a ma-ladiilor. În plus, unitățile de profil treceau prin felurite procese de reorganizare și reformare. Victor Benu, proaspătul medic-șef sanitar de stat, elaborează o strate-gie de consolidare a resurselor umane în instituțiile Serviciului de supraveghere sanitaro-epidemiologică. Pentru a le face mai funcționale și mai atractive în fața tinerilor absolvenți, mobilizează eforturile factorilor de resort la prelungirea lucră-rilor de reparație (unde se cerea) și construcție a unităților de medicină preventivă din raioanele republicii. În scurt timp, subdiviziunile de medicină preventivă s-au transformat în șantiere de construcție. Practic, pe timpul aflării sale la conducerea Serviciului, în colaborare cu Mihail Magdei, șeful Direcției sanitaro-epidemiologi-ce a MOS și cu susținerea directă a ministrului Sănătății Chiril Draganiuc, au fost ridicate mai toate edificiile actuale ale centrelor de sănătate publică din Moldova. Se muncea mult și productiv și jos, și sus. După aceasta completarea locurilor vacante la stațiile teritoriale întrase în făgașul ei firesc. Serviciul aduna la nomenclatorul statelor de personal noi funcții și specialităţi, devenind un supervizor național de speță. În rândul populației și al agenților economici Serviciul Sanitaro-Epidemiolo-gic de Stat se bucura de o autoritate echivalentă cu cea a serviciilor dure.

Cu aportul noilor angajați și experiența bogată a specialiștilor de profil au fost elaborate măsuri complexe de profilaxie a otrăvirilor alimentare, planuri de mă-suri, aprobate de conducerea republicii și implementate la nivel departamental și sectorial. Pe baza lor, a fost posibiliă aplicarea controlului asupra activității tutu-ror organizațiilor din sfera economică, socială, comercială etc.

Din inițiativa conducerii Ministerului și al Serviciului au fost amplificate și consolidate relaţiile de colaborare cu serviciile de supraveghere sanitaro-epidemi-ologică din mai multe republici unionale. A început practicarea schimburilor de experiență și de specialiști în domeniile de referinţă.

2.5. Punctul de începătură în modernizarea SSER

Primele abordări neordinare în organizarea activităţii Serviciului de Supraveghere Sanitaro-Epidemi-ologică de Stat (actualmente Servi-ciul de Supraveghere de Stat a Să-nătăţii Publice) au fost determinate de noile realităţi socio-economice și politice, legate de „perestroika” lui Mihail Gorbaciov, ulterior, de perioada dobândirii independenţei Mihail Magdei, medic-şef al SSER


statale a Republicii Moldova. Așa s-a întâmplat, că la hotarul acelor transformări politice și sociale învolburate, torțele administrative ale instituției fusese trecute în mâinile lui Mihail Magdei. Îndeplinind funcţia de șef al Direcţiei sanitaro-epide-miologice a Ministerului Sănătăţii, lui i s-a propus postul de conducător al Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane în vederea fortificării temeinice a activității medicale și științifice. Din acel moment, destinul său i-a hărăzit rolul de reformator în calea de modernizare a instituției, înfăptuind cu insistență în mai multe mandate cele mai ample reforme instituționale, tactice și strategice. Pe timpul directoratelor sale perfecţionarea metodelor de organizare și funcţionare a sistemului de sănătate publică în Moldova a căpătat o conturare pregnantă, el devenind pentru mulţi suc-cesori de ai săi drept un model de activitate managerială, desfășurată cu acurateţe și onestitate umană. Se întâmpla aceasta prin anul 1983, aproape de mijlocul iernii.

Dr.hab.med. Mihail Magdei, medic-şef al Sanepidului republican (1983-1994), director general al CNȘPIE (1995-1997), viceministru al Sănătăţii (1994-1996), ministru al Sănătăţii (1997-1998), director general al CN-ȘPMP (1998-2003), viceministru al Sănătăţii (2009-2012):

– După sărbătorile de iarnă 1983 am fost convocat de ministrul Sănătăţii Chiril Draganiuc, care s-a interesat ce viziuni am în privinţa dezvoltării de mai departe a Sanepidului republican, dându-mi de înţeles că aş putea candida la funcţia de medic-şef. În legătură cu boala îndelungată a medicului-şef Vitalie Bodiu şi decesul

Mihail Magdei, medic-şef al Sanepidului republican, cu o delegaţie de specialişti de peste

hotare

Echipă managerială a SSER - Mihail Magdei, Ștefan Gheorghiţă,

Victor Băbălău şi Ion Bahnarel


într-un accident rutier stupid a medicului-şef adjunct Efim Cebanu, în instituţie s-a creat un vacuum managerial şi era nevoie de schimbări urgente pentru ameliorarea situaţiei.

La ședinţa Colegiului Ministerului Ocrotirii Sănătăţii candidatura lui Mihail Magdei la funcţia de medic-șef al SSER a fost susţinută de către toţi membrii, inclusiv de ministrul Chiril Draganiuc și Victor Benu, medic-șef sanitar de Stat al republicii. Numirea lui Magdei în postul de medic-șef al instituţiei a fost salutată și de colaboratorii Direcţiei sanitaro-epidemiologice a Ministerului Sănătăţii, cu care lucrase mai mulţi ani cot la cot în cadrul aparatului central al ministerului.

Acceptând propunerea ministrului, noul administrator desemnat a pus pe tapet un plan vast de măsuri sanitaro-igienice și antiepidemice. Cu susţinerea Ministerului Ocrotirii Sănătăţii și a colaboratorilor săi, a colectivului Sanepidului republican și, mai apoi, a Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epi-demiologie, a obţinut succese, de mare însemnătate istorică pentru instituție și serviciu, în ansamblu.

Mihail Magdei: - Până a accepta numirea mea în post, am ţinut să adresez ministrului câteva întrebări ce vizau funcţionalitatea pe viitor a Sanepidului republican şi a Serviciu-lui Sanitaro-Epidemiologic de Stat. În primul rând, am cerut să dispună sporirea cotei de finanţare a instituţiei şi fortificarea structu-rilor ei cu cadre, recrutate din promoţiile In-stitutului de Stat de Medicină din Chişinău şi alte instituţii de specialitate. De asemenea, am insistat să fie examinate şi soluţionate chestiunile legate de asigurarea instituţiei cu transport operativ, locuri în cămin şi apar-tamente pentru colaboratori, să fie oferite fonduri pentru procurarea de echipament şi aparataj performant. Solicitările mele au fost luate în consideraţie. Datorită sprijinului

În imagine: acad. Vasile Anestiadi, Mihail Magdei şi colegii de breaslă

O amintire de neuitat cu „doamna de fier“ Margaret Thatcher,

prim-ministrul Marii Britanii


acordat, am putut în scurt timp să ridic ştacheta competitivităţii instituţiei la nive-lul provocărilor timpului, ceea ce ulterior a făcut posibilă elaborarea şi adoptarea unui suport legislativ naţional adecvat. Pentru prima oară în activitatea de legiu-itor, după proclamarea independenţei statului, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr. 1513-XII din 16 iunie 1993 „Cu privire la asigurarea sanita-ro-epidemiologică a populaţiei”.

După ce mi-am asumat povara funcţiei de medic-şef, am căutat să analizez situ-aţia privind organizarea activităţii fiecărei subdiviziuni în parte. La capătul acestui control am elaborat un raport despre activitatea instituţiei, pe care l-am prezentat la adunarea colectivului. Am dezvăluit situaţia de moment, problemele prioritare şi am trasat căile de dezvoltare a instituţiei şi Serviciului Sanitaro-Epidemiologic de Stat pentru următorii 4-5 ani.

Revigorarea managementului instituţiei era un alt imperativ al timpului, pe ca-re-l trăiam. De la minister i-am angajat prin transfer pe Victor Băbălău la funcţia de medic-şef adjunct şi pe Dumitru Sireţeanu - la cea de şef al secţiei Igiena mediu-lui. Apoi, a fost transferat Vasile Sohoţchi în postul de şef de secţie, numindu-l peste un timp medic-şef adjunct în probleme de epidemiologie.

A trebuit să introducem anumite schimbări în structura Sanepidului. Am for-mat subdiviziuni noi. Atunci am dat start secţiei Infecţiile virale, Serviciului de laborator sanitaro-igienic, dotându-l cu aparataj performant, inclusiv cu croma-tografe, asigurându-i deservirea tehnică pe loc prin intermediul specialiştilor, pe care îi trimiteam la Moscova şi Ioşkar-Ola pentru instruire. În funcţia de şef de laborator a fost numită Olga Gronic, doctor în medicină, un specialist de excepţie în domeniu. Intenţionam să elaborăm un mecanism de acreditare a laboratoarelor Sanepidului republican şi a instituţiilor din cadrul Serviciului sanitaro-epidemio-logic din teritorii.

Mihail Magdei a conceput și promovat relaţii de colaborare importante cu diverse instituţii de profil prestigioase din URSS, de la care instituția se alegea cu beneficii medicale și profesionale enorme. Ele au permis alcătuirea unor progra-me de studii majore, primele abordând relația sănătății publice cu mediul: Gra-dul de poluare a mediului şi impactul lui asupra sănătăţii populaţiei și proiectul AGHIZ „Zdorovie” (Sănătate). În particular, era vorba de studierea influenţei

La un seminar internaţional


râurilor Prut și Nistru asupra habitatelor umane și, în general, de impactul me-diului înconjurător asupra sănătăţii omului.

Mihail Magdei: - În anul 1994 am fost promovat la funcţia de viceministru şi, mai apoi, în anul 1997, la funcţia de ministru al Sănătăţii, dar prioritare, în mun-ca mea de supervizor medical, au rămas problemele instituţiei, grijile colectivului şi interesele populaţiei privind asigurarea ei sanitaro-epidemiologică şi profilaxia maladiilor.

De sistemul sanitaro-epidemiologic sau, mai recent, de sănătate publică, mă leagă o perioadă îndelungată. Aici am crescut şi m-am format profesional, consa-crându-mi cea mai mare parte a vieţii edificării principiilor de sănătate. Avansând la funcţiile menţionate, mi-am luat rămas bun de la colectivul Sanepidului, dar nu pentru mult timp.

Încadrat în conducerea de vârf a Ministerului Sănătăţii, am continuat să co-laborez cu diverse organisme internaţionale precum Organizaţia Mondială a Să-nătăţii (OMS), Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), GAVI etc., ceea ce în mare măsură a permis schimbarea accentelor şi a vectorului de cooperare internaţională, inclusiv armonizarea legislaţiei Moldovei în domeniul sănătăţii la standardele Europei.

Vizitele de lucru, pe care le-am întreprins în ţările partenere pe dimensiunea sănătăţii, cum, de altfel, şi cele ale colegilor mei, au avut un efect pozitiv asupra modului în care gestionam politicile şi programele din domeniu, indiferent în ce post mă aflam. În acest sens, vreau să menţionez, că practica de îmbinare a func-ţiilor de viceministru, medic-şef sanitar de stat al RM şi concomitent cea de di-rector general al Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie, ulterior al Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă, comporta atât plusuri, cât şi minusuri. Dintre plusuri aş menţiona calitatea de supraveghetor în problemele de sănătate, datorită cărui fapt Centrul şi Serviciul Sanitaro-Epide-miologic de Stat au reuşit să transpună pe verticală actul decizional, inclusiv în cadrul Colegiului şi Consiliului sanitaro-epidemiologic al Ministerului Sănătăţii, iar colaborarea cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, ministere, departamente s-a dovedit a fi mult mai strânsă şi mai eficientă. Partea slabă este, că, oricum s-ar strădui, nu poate o persoană să îndeplinească concomitent mai multe funcții atât de responsabile. Când spun aceasta, mă refer nu la capacitățile persoanei, care exercită funcția de medic-şef sanitar de stat sau cea de viceministu şi de director al Centrului. Pur şi simplu, ea fizic şi temporal nu are posibilitate să suplinească atâtea posturi de odată şi încă să le facă pe toate eficiente şi productive.

2.6. Centrul Republican de Igienă şi Epidemiologie (1994)

Calea modernizării, pe care a pășit Sanepidul după adoptarea Legii nr. 1513-XII din 16 iunie 1993, suscita o congruenţă sigură și garantată dintre năzuinţe și posibilități. Din păcate, evenimentele social-economice din societate (penuria financiară, salariile mici și remunerările întârziate și necomplete ale angajaţilor)


periclitau capacităţile instituţiei în tendința ei de promovare a măsurilor antiepi-demice, de procurare a vaccinurilor și preparatelor biologice necesare, desfășu-rarea cercetărilor știinţifice etc.

Din teritorii parveneau informaţii despre intensificarea cazurilor de morbi-ditate epidemică (îndeosebi holeră). La depășirea situaţiei create au fost atrași nu numai specialiștii Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane, dar și condu-cători și specialiști ai instituţiilor din cadrul Serviciului sanitaro-epidemiologic, savanţi ai USMF „N. Testemiţanu”, inclusiv experţi din SUA, Japonia, OMS și alte organisme internaţionale. Regretabil, dar s-au făcut chiar încercări stângace de a lichida medicina preventivă în ideea divizării ei în inspecție sanitară și în medi-cină primară, cu transferul respectiv al specialiștilor pe diferite profiluri, lăsând prevenirea bolilor netransmisibile în voia sorţii.

Deci, nu era greu de stabilit, că politicile de prevenire a bolilor purtau, emi-namente, un caracter declarativ, excepţie făcând doar cele din domeniul imuni-zărilor, deoarece activitatea aceasta nu cerea mari cheltuieli și devenise deja un exerciţiu de rutină. Până la urmă pronosticurile sumbre au eșuat și lucrurile bune au mers pe calea lor firească, creând o istorie demnă de recunoștința și respectul generaţiilor medicale viitoare.

În situaţia creată Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova a anunţat la 12 mai 1994 despre reformarea Stației Sanitaro-Epidemiologice Republicane în Centrul Republican de Igienă și Epidemiologie (ordinul nr. 82). În fruntea instituţiei a fost numit Victor Băbălău. Noua formulă instituţională (CRIE) trebuia să ofere un mai mare spaţiu de manevră specialiștilor în ceea ce privește profilaxia și prevenirea ma-ladiilor infecţioase în republică. La modul practic, accentele principale au fost puse pe identificarea și investigarea factorilor de sănătate, elaborarea și realizarea unor strategii naţionale de prevenire a bolilor, de combatere a epidemiilor și intoxicaţiilor, educaţia pentru sănătate și promovarea modului sănătos de viaţă. Acum sarcina de bază a instituțiilor de sănătate publică consta în asigurarea și garantarea securităţii sănătăţii populaţiei prin implicarea înșiși a cetăţenilor, autorităţilor locale și seg-mentului asociativ. Aceste principii și valori ale sănătăţii nu trebuiau inventate, ele urmau, pur și simplu, să fie preluate din practica statelor cu o democraţie avansată și adaptate la condiţiile și specificul dezvoltării umane din Republica Moldova.

Acest deziderat putea fi pus în acţiune doar cu implicarea interesată a speci-aliștilor și savanţilor, care trebuiau să explice schimbarea continuă a factorilor de mediu, a celor sociali și economici, și impactul lor asupra sănătăţii omului, să elaboreze normative pentru asigurarea condiţiilor optime de muncă și trai pen-tru fiecare individ pe parcursul vieţii sale în vederea prevenirii îmbolnăvirilor, protejării și promovării sănătăţii, îmbunătăţirii calităţii vieţii.

La această etapă Serviciul și CRIE trecuse la un nivel mai performant de su-praveghere sanitaro-epidemiologică a sănătăţii populaţiei, orientându-se spre asigurarea știinţifică a prevenirii maladiilor contagioase, promovarea sănătăţii și a modului sănătos de viaţă.


Modificările de viziune au fost determinate, în linii mari, de unele progrese, înregistrate în activităţile de combatere a bolilor transmisibile. În ţară au fost lichidate definitiv variola și poliomielita. Pe parcursul mai multor ani nu s-au depistat cazuri de febră tifoidă și tifos exantematic, de holeră, tularemie, antrax, bruceloză, difterie, malarie autohtonă, care cu 50-60 de ani în urmă bântuiau în întreaga republică. La cazuri unice a fost redusă morbiditatea prin tetanos, rube-olă, rujeolă, hepatita virală A. De zeci și sute de ori a fost redusă incidenţa prin tusea convulsivă, oreion, infecţia meningococică, hepatita virală B acută, precum și consecinţele ei - hepatita cronică și ciroza hepatică. Rezultatele căpătate au de-monstrat, că răsturnările de situaţie pe câmpul de luptă cu „dușmanul invizibil” sunt reale, atunci când în spate funcţionează ireproșabil laboratoarele știinţifice, adică când practica și știinţa merg alături mână de mână.

2.7. Centrul Naţional ştiinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie (1995)

La 1 octombrie 1995, la iniţiativa viceministrului Sănătăţii Mihail Magdei, pe baza CRIE a fost fondat Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epide-miologie (CNȘPIE), în baza Hotărârii Guvernului nr. 529 din 28.07.95. Din 1998 - Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă (CNȘPMP).

CNȘPIE a încorporat două secţii ale Institutului de Cercetări Știinţifice în Medicina Preventivă și Clinică (secţia de igienă și epidemiologie și cea de pro-ducţie), Centrul Republican de Profilaxie și Combatere a Maladiei SIDA, Staţia Antipestică Republicană, Staţia sanitaro-epidemiologică a Aviaţiei Civile, Direc-ţia sanitaro-epidemiologică a MS și Centrul Republican de Sănătate (fosta Casă

La festivitatea de 1 Mai. Iurie Serpuhovitin,prim-viceministrul Sănătăţii, Mihail Magdei,şeful Direcţiei sanitaro-epidemiologice, Evdo-chim Baranov, inspector, medic epidemiolog,Ion Baciu, consilierul ministrului, Ion Nistor,inspector, medic igienist, Valeriu Porumba,vicedirector la „Medtehnica” şi Ion Râbac,

şeful Direcţiei principale farmaceutice

Anul 1988. Aniversarea a 40-a de la fondarea SSER: În prim plan (de la stânga la dreapta):

prof. Eli Șleahov, Valeriu Dobreanschi, vice-ministrul Ocrotirii Sănătății;

în plan secund: Timofei Moşneaga, medic-şef al Spitalului Clinic Republican şi Mihail Magdei,

medic-şef al Sanepidului republican


Republicană de Iluminare Sanitară). În urma acestei reforme, s-a trecut la asigu-rarea medicală obligatorie, au fost consolidate capacităţile Serviciului de urgenţă medicală și cele ale Serviciului de Supraveghere Sanitaro-Epidemiologică de Stat.

Sintagma „știinţifico-practic” din denumire a fost preluată simultan și de alte instituţii medicale. Ea reda sensul reformei, relevând primatul știinţei în dezvol-tarea și consolidarea domeniilor sănătăţii publice. În fosta URSS astfel de modele existau doar la centru, unde se efectuau cercetările științifice, iar în republici se trimiteau recomandări, regulamente și norme în formă gata. Bunăoară, la pa-rametrii de temperatură sau de umiditate acestea erau standarde, valabile atât pentru Kamceatka din Extremul Orient, Ujgorodul de la graniţa vestică a URSS, Norilskul nordic și Kușka, cea mai sudică localitate din fosta URSS, cât și pentru Moldova. Ceea ce era un nonsens. Deja după 1991, când Republica Moldova a obţinut independenţa politică, a apărut oportunitatea de a elabora norme, care să corespundă condiţiilor locale.

Joncţiunea structurilor indicate a dat impulsuri noi în promovarea principii-lor și standardelor moderne de sănătate, prin care s-a putut deschide calea către diverse programe și proiecte de sănătate, cu suport internaţional. Altfel spus, in-stituţia a început să beneficieze de date știinţifice vitale pentru a-și putea promo-va politicile de sănătate, normele de igienă și epidemiologie.

Dr. hab. med. Mihail Magdei: - Odată cu instituirea Centrului Naţional Știin-ţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie (CNȘPIE) în anul 1995, a apărut necesita-tea de a intensifica colaborarea cu savanţii din domeniu şi a câştiga încrederea din partea OMS. Pe atunci Republica Moldova trecea printr-o criză socio-economică foarte profundă, am argumentat lucrul acesta ori de câte ori am avut ocazia. A tre-buit să întreprindem măsuri exclusive pentru a face ca sistemul să supravieţuiască. Și întâi de toate să conferim Centrului atribuţii şi o structură funcţională, cu echipe fortificate, inclusiv echipe ştiinţifice. Astfel, în cadrul Centrului Naţional Știinţifi-co-Practic de Igienă şi Epidemiologie a fost organizată o catedră universitară de perfecţionare a cadrelor din domeniul medicinii preventive, în frunte cu profesorul Nicolae Opopol, membru corespondent al AȘM. În echipa managerială a Centrului a fost invitat Valeriu Chicu, doctor în medicină, la funcţia de vicedirector în epi-demiologia maladiilor convenţionale şi extrem de periculoase. Ion Bahnarel a fost numit în funcţia de vicedirector. Ultimii, pe rând, au devenit ulterior viceminiştri ai Sănătăţii şi medici-şefi sanitari de stat ai RM.

Pentru suportul ştiinţific în activitatea CNȘPIE a fost desemnată şi o echipă de specialişti principali în domeniul medicinii preventive, profesori şi savanţi notorii de la USMF „N. Testemiţanu”, precum Viorel Prisacari, unul din susţinătorii con-cepţiei de fondare a Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Igienă şi Epidemio-logie, Petru Galeţchi, Nicolae Opopol, Olga Gronic (Cobzaru) şi alţii. Vreau să re-marc, că pe baza analizei ample a materialelor de care dispunea instituţia, şi având suportul deplin al profesorului şi academicianului Veniamin Davâdovici Cercaskii, precum şi al doctorului habilitat în medicină Sofia Șaevna Rojnov, ambii de la In-


stitutul Central de Epidemiologie din Moscova, Federaţia Rusă, am susţinut în anul 1993 teza de doctor în medicină cu tema: „Prevenirea şi combaterea salmonelozelor în Republica Moldova”.Odată cu numirea în funcţia de ministru al Sănătăţii a lui Timofei Moşneaga, Serviciul şi Centrul au cunoscut o ascensiune palpabilă.

Prof. Ion Bahnarel, medic-şef adjunct al Centrului Republican de Igienă şi Epidemiologie (CRIE) şi Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie(CNȘPIE, 1994-2000), ex-viceministru al Sănătăţii şi medic-şef sanitar de stat(2000-2005), director general al Centrului Național Științifico-Practic de Medicină Preventivă (2003-2008), director general CNSP (2010-p/p):

- Numirea mea în funcţia de medic-şef adjunct al Centrului Republican de Igi-enă şi Epidemiologie (CRIE) a coincis cu începutul unei perioade reformatoare puternice. Am participat la toate reformele efectuate în Serviciu, începând de la cele iniţiate pe timpul ministrului Timofei Moşneaga (1994), ulterior ministrului Mihail Magdei (1997), miniştrilor Eugen Gladun, Andrei Gherman, Ion Ababii şi Vladimir Hotineanu.

De menționat, că fiind promovat în diverse funcții de conducere, mai întâi de medic-șef adjunct al Centrului Republican de Igienă și Epidemiologie, apoi vicedirector la Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie și Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă, viceministru al Să-nătăţii și medic-șef sanitar de stat al Republicii Moldova, medic-șef sanitar de stat al Republicii Moldova și director general la Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă, director general al Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă și medic-șef adjunct sanitar de stat al Republicii Mol-dova, Ion Bahnarel a izbutit împreună cu alţi colegi să implementeze în sistem o serie de reforme și să adapteze structura și competenţele Serviciului la experienţa și rigorile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Domnia sa și-a adus contribuţia personală la organizarea și elaborarea suportului legislativ, normativ și metodic pentru buna desfășurare a măsurilor de supraveghere sanitaro-epidemiologice, formularea și promovarea strategiilor de activitate ale serviciului de medicină preventivă, organizarea și dirijarea sistemului de sănătate, inclusiv prin promo-varea asigurărilor obligatorii în medicină, a serviciului sanitaro-epidemiologic de stat și, mai recent, a serviciului de supraveghere de stat a sănătăţii publice, elaborarea, implementarea și monitorizarea programelor naţionale de combarere și profilaxie a maladiilor transmisibile și netransmisibile.

În cadrul instituţiei Ion Bahnarel și-a început activitatea în anul 1976, când la conducerea Ministerului Ocrotirii Sănătăţii se afla Chiril Draganiuc, iar în frun-tea Serviciului de Supraveghere Sanitaro-Epidemiologică de Stat – Victor Benu. Ca și mulţi alţi colegi de facultate, el avea „blagoslovirea părintească” a profeso-rului Nicolae Testemiţanu, șeful catedrei Medicina socială și organizarea ocrotirii sănătăţii, și această oblăduire de guru în profesie avea să-i aducă ulterior succese considerabile pe treptele știinţelor medicale și ale managementului în sănătate.


Posedând o bună pregătire teoretică, el a avut privilegiul să îmbrăţișeze în cadrul Sanepidului republican un post de conducere: șef al secţiei Igiena radiaţii-lor. Și-a demonstrat calităţile profesionale și organizatorice, mai ales, în perioada producerii catastrofei de la Cernobâl, care l-a marcat și ca specialist, dar și ca savant în domeniul radioprotecţiei. Însă experienţa legată de Cernobâl a avut un impact pronunţat nu atât asupra carierei sale, cât asupra sistemului de radio-protecţie și sănătate din RSS Moldovenească. Cu riscul de „a-și aprinde paie în cap”, a cutezat să lanseze mai multe idei și să iniţieze proiecte de ordin medical și instituţional.

Din cauza lipsei de informaţii veridice despre explozia de la Cernobâl, mulţi conducători din perimetrul zonei afectate din republică, au adoptat decizii pri-pite, uneori chiar eronate și, implicit, acţiunile lor deveniseră păguboase pentru sănătatea populaţiei. În calitatea sa de specialist, dar și ca persoană cu funcţii de răspundere în domeniul respectiv, a întreprins un șir de măsuri, îndreptate spre accesarea informaţiilor veridice și evitarea expunerii la radiaţie a oamenilor.

În perioada post-Cernobâl a sporit capacităţile de laborator ale Centrului de radioprotecţie din cadrul Sanepidului republican, obţinând înzestrarea acestuia cu echipament tehnic specializat. A întocmit un plan de instruire a cadrelor și a populaţiei în vederea sensibilizării și pregătirii pentru înfruntarea unor eventuale situaţii excepţionale. A reușit cu eforturile comune ale colegilor centrului să ela-boreze diverse acte normative, îndrumări metodologice și instructive, repartizate

ulterior pentru activitate în teritorii. Având girul ministrului Sănătății Chiril Draganiuc a introdus restricţii în procesul de examinare radiologică a copiilor și femeilor de vârstă ferti-lă, insistând ca în spitale să fie instalate mijloace protectoare împotriva iradierilor. În fine, a instituit un sistem de colecta-re a informaţiilor despre sursele radioactive și cele nucleare, inclusiv cele amplasate temporar pe teritoriul republicii, de la care a și pornit să funcţioneze Complexul automatizat de

profilaxie a accidentelor cu radiaţii, în premieră pentru URSS, denumit prescur-tat „Accident”. Pe baza experienței căpătate au fost create sisteme similare și în alte republici sovietice.

Ion Bahnarel: - În activitatea profesională cotidiană mă confruntam uneori cu anumite excese de neînţelegere, pentru că nimeni nu avea experienţă de lu-cru în condiţiile „razelor dezlănţuite”. Și iată că după un control de rutină, am depistat nereguli la Spitalul Clinic Republican. În secţia de radiologie se efectuau tratamente cu iod radioactiv, iar în coridorul adiacent, emanaţia ionizantă de la bolnavii supuşi trata-


mentului depăşea de sute de ori norma, însă prin acelaşi coridor treceau încolo şi încoace vizitatori, pacienţi, copii şi gravide. Evident, ne-am autosesizat şi am solicitat prin secretară audienţă la medicul-şef de atunci al spitalului Timofei Moş-neaga. Văzând că mi se refuză (la trei solicitări consecutive), fac un demers mi-nistrului Chiril Draganiuc, în care îi comunic următoarele (cuvânt cu cuvânt): „Tovarăşe ministru! La Spitalul Clinic Republican e o situaţie de accident! Nu sunt primit, nu sunt ascultat, nu se execută! Îmi declin orice responsabilitate în caz de se întâmplă ceva grav!” Și semnez. Îmi dădeam perfect seama cu cine mă iau la har-ţă. Timofei Moşneaga - deputat al URSS, Erou al Muncii Socialiste, protagonist al unui film, demonstrat de curând pe postul televiziunii republicane, primul Medic al poporului, iar eu – un biet şef de secţie de radioprotecţie cu autoritate susţinută doar de diploma de absolvent al Institutului de Medicină. Ministrul Draganiuc a reacţionat prompt, dar delicat, notând pe demersul meu o rezoluţie pozitivă. Am mers să rezolvăm problema la spital împreună cu Mihail Magdei, pe atunci şef al Direcţiei sanitaro-epidemiologice a Ministerului Sănătăţii. Am intrat la medicul-şef, îi descriem situaţia, după care dânsul îşi întoarce spre mine privirea şi îmi zice: „Nu-ţi pare că eşti prea iute, băiete!” „Se prea poate, i-am răspuns, dar de ce să vă puneți mintea cu un aşa băiat?” În final am găsit limbaj comun şi termen de o săp-tămână lucrurile au fost reparate. Și culmea e că Moşneaga nu s-a supărat, ba din contra. Peste câţiva ani, mai exact în 1994, când a devenit ministru, mi-a propus funcţia de medic-şef adjunct al Centrului Republican de Igienă şi Epidemiologie.

La un an de la investirea mea în post, Centrul Republican de Igienă şi Epidemi-ologie a fost transformat în Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Igienă şi Epide-miologie, iar mai apoi, din anul 1998 - de Medicină Preventivă (CNȘPMP). Atunci au fost unite mai multe structuri şi am format o instituţie unică ştiinţifico-practică, la care am trecut în calitate de adjunct pe igienă şi am avut pe parcurs o colaborare productivă cu ministrul Timofei Moşneaga, inclusiv cu fiul acestuia Andrei, care activa la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

2.8. Centrul Naţional ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă (1998)

Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă (CNȘPMP), a fost fondat prin Hotărârea de Guvern nr. 517 din 27.05.98. Concomitent, CNȘPMP a devenit bază clinică pentru Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Ni-colae Testemiţanu” în pregătirea universitară și postuniversitară a specialiștilor.

Una din priorităţile Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preven-tivă a fost menţinerea și consolidarea sănătăţii populaţiei. Instituţia s-a concentrat pe controlul, supravegherea și monitorizarea respectării legislaţiei statului privind asigurarea condiţiilor optime de realizare maximă a potenţialului de sănătate al fi-ecărui individ pe parcursul întregii vieţi, contribuind prin activităţile sale la ame-liorarea sănătăţii publice, prevenirea și diminuarea morbidităţii generale, inclusiv a celei infecţioase, parazitare și profesionale, a influenţei nocive a factorilor de mediu și ocupaţionali, organizarea și monitorizarea măsurilor profilactice etc.


La balanţa CNȘPMP au fost transferate 11 instituţii de medicină preventivă. În total, Centrul avea în componenţa sa 35 de subdiviziuni practice, știinţifico-practice și știinţifice, inclusiv Centrul de epidemiologie a bolilor extrem de peri-culoase și combaterea bioterorismului, Centrul virusologic, Centrul toxicologic, Centrul de radioprotecţie și igiena radiaţiilor, Centrul de promovare a sănătăţii și educaţie pentru sănătate, secţii și laboratoare în domeniul igienei și epidemiolo-giei etc. În cazul structurilor merită menţionate cele de monitoring socio-igienic, epidemiologia bolilor intraspitalicești, serviciul audit intern.

Conf. universitar Valeriu Chicu, ex-viceministru al Sănătăţii şi medic-şef sanitar de stat şi, concomitent, director general al CNȘPIE (în perioada anilor 1997-1998):

– În anul 1995 am acceptat propunerea de a trece de la USMF „N. Testemiţanu” la Centrul Național Știinţifico-Practic de Igienă şi Epidemiologie în calitate de vicedirec-tor. Am beneficiat de o susţinere totală din partea şefilor de secţii şi specialiştilor din subdiviziuni, a persoanelor din administraţia Centrului - M. Magdei şi N. Opopol. În condiţii deloc uşoare au fost create două laboratoare pentru investigaţii, inclusiv unul de referinţă la holeră, altele două la BDA şi zooantroponoze. În anul 1995 după o analiză detaliată a materialelor despre răspândirea epidemică a holerei, au fost ela-borate şi aprobate două proiecte importante prin Hotărârea de Guvern „Cu privire la protecţia sanitară a teritoriului de importul şi răspândirea holerei şi altor boli extrem de periculoase” şi ordinul MS „Cu privire la combaterea şi profilaxia holerei”. Au fost procurate medii de cultură şi reactivele necesare pentru investigaţiile de laborator.

Mai grea s-a dovedit a fi rezolvarea problemei de combatere şi profilaxie a unor zooantroponoze. Deşi propunerea de a anula efectuarea vaccinărilor împotriva an-traxului şi tularemiei, aplicată anual într-un număr exagerat de mare (erau imu-nizate zeci de mii de persoane), a fost argumentată, deliberările colegilor nu s-au soldat cu rezultatele pe care le aşteptam. În cele din urmă vaccinările au fost sto-pate, menţinând doar indicaţiile epidemiologice de folosire a acestor vaccinuri prin decizia Ministerului Sănătăţii. În următorii 15 ani după anularea imunizărilor masive contra acestor afecţiuni, situaţia epidemiologică la antrax şi tularemie a rămas favorabilă, confirmând astfel corectitudinea deciziei anterior adoptate. Deşi în unele locuri (raionul Orhei,1996) au fost înregistrate cazuri unice de tularemie (după o perioadă de 43 ani de la eliminarea completă a infecţiei), ele nu au pus în pericol sănătatea populaţiei, de unde consider, că măsurile de combatere a acestor boli infecţioase, fără a apela la vaccinarea populaţiei, au fost suficiente pentru a preveni înregistrarea cazurilor repetate.

Perioada de tranziţie la economia de piaţă, asociată cu o criză social-economică severă, a avut un impact negativ asupra reformelor iniţiate în medicina preventivă. Măsurile de „optimizare” a personalului centrelor de igienă şi epidemiologie s-au manifestat prin reduceri esenţiale a numărului de specialişti. În aceste circumstan-ţe, pentru a menţine în stare funcţională instituţiile a fost iniţiată elaborarea sta-


telor de funcţii pentru centrele de igienă şi epidemiologie din sistemul de sănătate. în condiţiile noi de activitate. Grupul ştiinţific creat a elaborat normativele de state pentru diferite categorii de instituţii, care au fost coordonate cu Ministerul Finanţe-lor şi aprobate de Ministerul Sănătăţii.

În februarie 1997 Valeriu Chicu este numit viceministru al Sănătăţii, medic-șef sanitar de stat al RM și, concomitent, director general al Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie (CNȘPIE). Activitatea lui V. Chicu în aceste două funcţii a durat până la mijlocul anului 1998, când funcția de direc-tor general al CNȘPMP a fost ocupată de Mihail Magdei, iar Valeriu Chicu a con-tinuat să exercite funcția de viceministru al Sănătății și medic-șef sanitar de stat al Republicii Moldova. În această perioadă instituția a reușit să realizeze sarcini, care au favorizat procesul de consolidare a sistemului de medicină preventivă. A contribuit la organizarea și desfășurarea Congresului al IV-a al medicilor epide-miologi, igieniști, parazitologi și microbiologi, cu participare internaţională. La acest for a fost adoptată o nouă concepţie a activității profesionale în domeniu, bazată pe supravegherea sanitaro-epidemiologică, inclusiv a bolilor infecţioase, pe supravegherea condiţiilor de mediu în relaţie cu sănătatea. În afară de multi-plele acte legislative și normative, elaborate în conformitate cu rigorile și cerinţele sistemului naţional de sănătate, au început să fie elaborate în premieră programe naţionale de combatere și profilaxie a maladiilor prioritare pentru sănătatea pu-blică – holera și alte BDA, tuberculoza, infecţia HIV/SIDA, hepatitele virale B,C și D, poliomielita etc.

Este adevărat, că la etapa inițială specialiștii, savanţii și conducătorii institu-ţiilor medicale manifestau atitudini rezervate faţă de programele propuse: unii le susţineau și chiar propuneau concepții originale, alţii se pronunţau categoric împotriva elaborării lor, acuzând lipsa suportului financiar din partea statului. Dar în pofida acestor reticenţe și lipsuri, multe proiecte naţionale din șirul celor dezbătute au fost implementate, fiind susţinute de organizaţii internaţionale și donatori externi prin granturi de asistenţă tehnică, treninguri de instruire a spe-cialiștilor, prin ajutoare cu vaccinuri.

Valeriu Chicu: - Impedimentele din calea noastră erau nu doar cele de ordin financiar. Uneori, în promovarea programelor de sănătate se amesteca politicul. Astfel, când Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în anul 1998 reforma ad-ministrativ-teritorială a ţării ce prevedea crearea judeţelor, am căutat să elaborăm o organigramă a Serviciului de medicină preventivă, care să corespundă noilor re-alităţi. După multiple discuţii aprinse în cadrul Centrului Naţional cu participarea medicilor-şefi ai centrelor de medicină preventivă teritoriale, a fost înaintată pro-punerea de a institui centre judeţene de medicină preventivă cu 2-3 filiale (fostele centre de medicină preventivă raionale) ca parte componentă a Sistemului de să-nătate. Propunerea a fost acceptată de Ministerul Sănătăţii şi urma să fie inclusă în proiectul Hotărârii de Guvern la compartimentul structurii Sistemului judeţean de sănătate. Însă nu a trecut mult timp şi Ministerul şi-a schimbat poziţia, lucru ce


rămâne a fi o enigmă şi până astăzi, expediind Guvernului o cu totul altă decizie, decât cea asupra căreia s-a convenit. Potrivit noului concept, elaborat incognito în oficiile MS, sistemul judeţean de medicină preventivă prevedea o structură teritori-ală, compusă doar din 9 specialişti. Laboratoarele centrelor de medicină preventivă au fost transferate inopinat în spitale, iar unele secţii – lichidate.

Respectiva hotărâre de guvern a produs un adevărat şoc, însă nu aveam timp pentru „căutarea vinovaţilor”. Era important să nu admitem demolarea Sistemului judeţean de medicină preventivă. Împreună cu Mihail Magdei, care fusese numit recent în funcţia de director general al Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Me-dicină Preventivă (după expirarea mandatului de ministru al Sănătăţii), am înce-put să acţionăm. Am solicitat o întâlnire cu Oleg Stratulat, viceprim-ministru în problemele sociale şi ale sănătăţii, care a dat dovadă de înţelegere, izbutind sistarea aplicării disputatei hotărâri de guvern şi elaborarea uneia conforme cu realitatea.

În linii generale, perioada anilor 1995-1999 a fost una de dezvoltare activă a Serviciului de medicină preventivă, de consolidare şi afirmare a CNȘPMP în ca-litate de instituţie specializată, de centru metodic responsabil pentru coordonarea activităţii tuturor instituţiilor municipale şi raionale (judeţene). Rezultatele activi-tăţilor desfăşurate au demonstrat, în pofida condiţiilor nefavorabile ale perioadei de tranziţie, marcate de criza economică şi financiară, că pot fi atinşi indici perfor-manţi de dezvoltare medicală, profesională şi instituţională.

Vorbind despre impactul programelor naţionale de combatere şi profilaxie a maladiilor, o prioritate-cheie pentru sănătatea publică, pot să remarc, că succesele căpătate s-au datorat corelării activității Centrului cu cerințele timpului şi capaci-tăţilor colectivului de a transpune sarcinile schiţate. Îmi aduc aminte, la începutul anilor ’80 ai secolului trecut sistemul de sănătate publică se pomenise periclitat de o serie de probleme majore, provocate de eşuarea sistemului existent de asigurare cu vaccinuri, inclusiv împotriva difteriei. Reducerea păturii imune populaţionale sub 80 % a favorizat răspândirea epidemiei pe toată perioada 1994-1996. Ca măsuri de răspuns, au fost folosite antibiotice în tratarea focarelor, s-a mizat pe investigaţiile de laborator şi campaniile de imunizare a populaţiei, şi către sfârşitul anilor ’90 situaţia epidemiologică privitor la această infecţie a fost restabilită.

Odată cu implementarea imunoprofilaxiei hepatitei virale B și a Programului Naţional de combatere a hepatitelor virale B, C și D, multe instituţii au pus pro-blema vaccinării obligatorii a personalului medical. În acest scop, în anul 1997 a fost procurată o cantitate suficientă de vaccin recombinant pentru vaccinarea angajaţilor din grupele de risc profesional sporit. Pe neașteptate, o bună parte a lucrătorilor medicali au refuzat vaccinarea, din care motiv vaccinul achiziționat a fost utilizat pentru imunizarea copiilor. În societate, la fel, opiniile despre necesi-tatea vaccinării erau divizate în „pro” și „contra”. Cu toate acestea, practica vacci-nărilor în rândul populației adulte și minore și-a dovedit eficacitatea și va rămâne permanent în vizorul Centrului și a instituţiilor de asistenţă medicală primară ca o măsură eficientă de sănătate publică în vederea prevenirii răspândirii bolilor in-


fecţioase. Or, Centrul Național de Sănătate Publică are misiunea de a demonstra la toate nivelurile eficienţa activităților, argumentate știinţific, pentru fortificarea sănătăţii omului sănătos și menținerea bunei stări a sănătăţii publice în ansamblu.

Prof. Nicolae Opopol, ex-vicedirector CNȘPMP, membru corespondent al AȘM, doctor habilitat în medicină:

– O direcţie relevantă a activităţii instituţiei din această perioadă, la care am contribuit în calitate de vicedirector, a fost parteneriatul internaţional. Până atunci Republica Moldova a fost cam izolată, dacă s-ar putea spune aşa. Noi am pornit asocierea la diverse programe europene tocmai după ’95. De obicei, ele erau iniţiate şi promovate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi ţineau de igiena mediului, igiena muncii sau medicina muncii, igiena copiilor şi adolescenţilor, igiena alimen-taţiei etc. În acest sens, a trebuit să pregătim mai întâi procedura de obţinere de către Republica Moldova a statutului de membru cu drepturi depline al Comisiei Codex Alimentarius.

Au fost pregătite argumentările de rigoare şi prezentate Ministerului Sănătăţii, astfel încât în anul 1997, Parlamentul a adoptat Hotărârea privind aderarea Repu-blicii Moldova la Statutul Comisiei Codex Alimentarius, iar la 13 februarie 1998 Republica Moldova a devenit membru al instituţiei respective. După aceasta am elaborat regulamentul Comitetului Naţional Codex Alimentarius şi pe data de 21 septembrie 1999 Guvernul a instituit prin Hotărârea nr. 866 Comitetul Naţional Codex Alimentarius (CNCA) ca organ consultativ al Guvernului RM. Au început să activeze comisiile abilitate, antrenând în acest proces diferiţi reprezentanţi din agricultură, economie, Departamentul de Metrologie şi Standardizare. Personal am avut onoarea să fiu primul preşedinte al CNCA (până în 2001), fiind responsa-bil, inclusiv, de relaţiile cu Comisia Codex Alimentarius.

Dacă pe timpul URSS, precum s-a menţionat, Sistemul de Supraveghere Sani-taro-Epidemiologică de Stat punea accentul principal pe activitatea de inspectorat și medicii epidemiologi sau igieniști, printre alte activități, erau implicați și în re-alizarea măsurilor de salubrizare a teritoriului, de control al comerțului ilicit etc., ceea ce nu ţinea cu adevărat de rigorile profesiei, apoi odată cu formarea Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie, activitatea Serviciului și a Centrului a fost redirecţionată prioritar spre supravegherea de stat a sănătăţii publice.

Referitor la epidemiologia bolilor contagioase, atenţia Centrului era concen-trată pe prevenirea infecţiilor și a helmintiazelor. Cursul adoptat corespundea întru totul cerinţelor și standardelor europene de sănătate. Pe această chestiune, în primele luni ale secolului XXI, experţii de la OMS au efectuat un control de rutină în Republica Moldova, inspectând măsurile de eradicare a poliomielitei în rândul populaţiei. După verificare specialiștii europeni au apreciat înalt eforturile întreprinse de specialiștii Centrului, limitându-se ulterior doar la furnizarea de recomandări pentru păstrarea stabilităţii epidemiologice. Acest lucru s-a datorat


aplicării unor activităţi sistemice de imunizare a populaţiei contra hepatitei virale B, care și-a atins scopul scontat într-un timp foarte restrâns.

În lucrările lor știinţifice, savanţii din cadrul instituţiei oglindeau per-manent rolul factorilor de mediu în răspândirea stărilor morbide cronice și, în particular, a celor, ce vizau calitatea apei potabile, analizau surplusul sau prezența unor microelemente în factorii de mediu. De asemenea, o atenţie primordială s-a acordat problemelor de studiere a locului de muncă, a condi-ţiilor de instruire și de educaţie în școli și impactul lor asupra stării sănătăţii elevilor și tineretului studios.

Prof. Nicolae Opopol:- Un alt moment, pe care aş vrea să-l subliniez, este implementarea principiilor

sănătății publice şi, anume, a celor de supraveghere de stat a sănătății publice în relaţia cu factorii ce o influenţează. Desigur, pe lângă realizările evidente în această direcţie, o parte a scopurilor, pe care ni le-am propus în acel moment, nu au fost realizate. Au rămas restanţe în minimizarea deprinderilor dăunătoare în rândul populației, cum sunt tabagismul, consumul abuziv de alcool, narcomania, din care cauză sesizam o sporire vădită a bolilor cronice odată cu înaintarea în vârstă. Si-gur, că neonorarea acestor obligații a avut la bază motive obiective, dar şi subiecti-ve. Științele sănătății publice, transformate peste noapte în domenii aplicative, nu au fost apreciate la justa valoare de autoritățile competente ale statului şi cele ale comunității, în care tronează conservatismul. Aş adăuga aici, că nici societatea nu dovedeşte o atitudine mai bună.

Paradoxal, dar pe măsură ce faima instituţiei ca o componentă de sănătate cu fru-moase și inedite experienţe de organizare și funcţionare a formelor de supraveghe-re sanitaro-epidemiologică, ulterior a sănătăţii publice, se răspândea departe peste hotarele ţării, pe interior percepția generală a rolului Centrului pentru menţinerea sănătăţii rămânea neschimbată. Totul, ce se întâmpla rău în ţară sub aspectul sani-tăriei, era trecut pe seama medicilor epidemiologi, igieniști, virusologi, parazitologi, microbiologi etc. La 29 decembrie 2003, în fruntea Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă a fost desemnat Ion Bahnarel.

Ion Bahnarel:- Sigur că istoriceşte, medicii igienişti ai Sanepidului republican şi ai subdivizi-

unilor teritoriale executau şi funcţii de inspectori sanitari. Cu toate că acea etapă a trecut demult. Dar atât populaţia, cât şi unele instituţii ale statului, în virtutea inerţiei, continuau să ne prețuiască activitatea pe vechi. Se credea eronat şi se mai crede şi în prezent, că obligaţiile noastre de bază țin strict de curăţirea fântânilor sau pădurilor, de garantarea stabilității situaţiei sanitaro-epidemiologice în loca-lităţi. Însă toate acestea, prin lege, au trecut în competenţa autorităţilor publice şi medicale din teritoriu. Aşa că se mai cere timp să demolăm vechile stereotipuri de gândire şi să le substituim cu valori, pe care le „împrumutăm” din Occident.


Astfel, reiterez: colectivul instituţiei a fost şi este responsabil de elaborarea ca-drului legislativ şi celui ştiinţifico-metodic pentru prevenirea, profilaxia şi comba-terea maladiilor transmisibile şi netransmisibile. Sarcina principală a instituţiei constă în a efectua cercetări în domeniul medicinii preventive şi a oferi asistenţă metodică întregului Serviciu, instituţiilor medico-sanitare (astăzi publice), precum şi populaţiei, organelor de administrare publică locală, organizaţiilor comunita-re. Asemenea responsabilităţi vin în consens cu obligaţiile profesionale şi de servi-ciu, deoarece aveam şi avem la dispoziţie laboratoare ştiinţifice bine înzestrate din punct de vedere tehnic şi electronic, specialişti de profil în diverse profesii. Anume datorită lor am putut să asigurăm securitatea şi buna stare epidemiologică a ţării după ’90 încoace.

Cu ajutorul laboratoarelor, bine înzestrate din punct de vedere tehnic, admi-nistraţia și colectivul instituţiei au adus îmbunătățiri considerabile în procesul de studiere a bolilor infecţioase extrem de periculoase, toxicologice, virusologice, cele legate de bioterorism. Problemele de epidemiologie, igienă și sanitărie erau rezolvate prin prisma monitorizării îndeplinirii normativelor și recomandărilor, elaborate de către specialiștii în materie.

Astfel, în 2007 a fost întocmită și prezentată opiniei publice din țară prima viziune asupra monitoringului socio-igienic, fiind cercetaţi în complex factorii, care influenţează sănătatea omului. A fost, de asemenea, stabilită legătura dintre factorii de risc ai mediului și expunerea populaţiei la diverse tipuri de îmbolnă-vire. În urma acestui studiu, s-a constatat, că locuitorii din raioanele de nord ale Moldovei sunt de 2-3 ori mai expuși îmbolnăvirilor oncologice, în comparaţie cu cei de la sud, iar locuitorii din zona de Codru suferă cel mai mult de patologii de ficat. Pe baza cercetărilor efectuate, s-au formulat recomandări și compendii despre ce trebuie să facă populaţia în atare condiţii și cum să evite îmbolnăvirile.

Un loc aparte în activitatea instituţiei revine relaţiilor de colaborare cu siste-mul intersectorial, cu instituţiile medicale republicane și municipale. În comun cu specialiștii Institutului de Microbiologie a fost studiat mediul de supravieţu-ire a microorganismelor, iar cu cei din Institutul Oncologic și Centrul Mamei și Copilului s-au analizat efectele avariei de la Cernobâl asupra participanților la lichidarea consecinţelor ei și copiilor acestora. Investigaţiile și concluziile făcute au fost publicate într-o monografie, care a văzut lumina tiparului în 2006 și a fost înalt apreciată de Academia de Știinţe a Moldovei.

CNȘPMP nu s-a limitat în activitățile sale doar la acţiuni de cercetare, de instruire sau consultări metodice. În această perioadă s-a reușit scoaterea de pe teritoriul repu-blicii a deșeurilor radioactive existente, precum și a unei mari cantităţi de combustibil pentru rachete. În câțiva ani a fost nimicită o mare parte a rezervelor de pesticide, ră-mase în gospodăriile agricole din timpul URSS. În paralel cu aceasta, s-au trasat pri-mele planuri de activitate în comun cu administraţiile locale în vederea curăţirii fân-tânilor și izvoarelor de apă, salubrizării localităţilor rurale și a locuinţelor, promovării consumului de bucate sănătoase și a culturii alimentare. Tot în perioada 2003-2008


a fost efectuată vaccinarea populaţiei contra multiplelor boli infecţioase. Activităţile respective au apropiat demararea reformei instituționale a CNȘPMP din 2010, care a finalizat cu crearea Centrului Naţional de Sănătate Publică.

2.9. Centrul Naţional de Sănătate Publică (2010)

În ultimele două decenii reformele în sistemul de sănătate din Republica Mol-dova s-au derulat în permanenţă. Procesul de tranziţie de la medicina socială planificată la cea asumată s-a dovedit a fi anevoios și acoperit de nebulozitate. Această „revoluţie latentă” în sănătate s-a datorat, în mare măsură, instabilităţii din viaţa politică și economică a ţării, dar și lipsei de voinţă politică pentru „ex-perimentarea” unor reforme sistemice decisive.

Formarea în anul 2010 a Centrului Naţional de Sănătate Publică a fost „grăbi-tă” de procesele întâmplate pe segmentul de înţelegere reciprocă dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. În ultimele două decenii Părţile au semnat o serie de acorduri și documente importante privind integrarea ţării în spaţiul de valori și standarde europene. Dintre acestea am evidenţia Planul comun de acţi-uni UE-Moldova (2005-2007).

Rapiditatea cu care se dezvoltau procesele integraţioniste pe domeniile dezvol-tării umane și instabilitatea medico-demografică din cadrul sistemului (cei mai buni specialiști din cauza retribuţiilor reduse plecau pe un capăt peste hotare), ameninţau să distrugă echilibrul din societate și să anunţe o relaţie conflictuală între cerere și ofertă, între intenţii și rezultate, ceea ce a condiţionat necesitatea trecerii la domeniul denumit actualmente Sănătate Publică.

Isca îngrijorare faptul, că populaţia neasigurată îndeajuns sub aspect econo-mic și medical, suferea de maladii, al căror potenţial epidemic de răspândire era destul de înalt. E vorba de infecţia HIV/SIDA, sindromul respirator acut sever (SRAS), gripa aviară, gripa pandemică. Reapăruse cazuri de morbiditate cu ma-ladii infecţioase demult lichidate. Altele își accentuau impactul: tuberculoza, bo-lile aparatului circulator, tumorile maligne, cazurile de traumatism, narcomania, tabagismul și alcoolismul. Toate puteau fi combătute doar cu ajutorul unei strate-gii de promovare a sănătăţii pe termen lung.

Implementarea acestui mecanism, capabil să furnizeze noi forme și metode de prevenire a bolilor, a fost condiţionată și de standardele mondiale ale sănătăţii, promovate de OMS și asociaţiile internaţionale, europene de sănătate publică, la care instituţia devenise parte.

Munca pregătitoare pe durata câtorva ani, a echipei de specialiști, în care in-trau și reprezentanţi ai CNȘPMP, s-a soldat cu adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova, pe 3 februarie 2009, a Legii nr. 10-XVI privind supraveghe-rea de stat a sănătăţii publice, care stabilea cadrul juridic al Serviciului de Supra-veghere de Stat a Sănătăţii Publice, reorganizat ulterior în 2010.

În consecinţă, Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă și toa-te unităţile teritoriale urmau să fie reorganizate în centre de sănătate publică.


Astfel, în baza ordinului 369 din 03.06.2010 al MS RM și în baza HG RM nr. 384 din 12.05.2010 (Monitorul oficial din 21.05.10) a fost creat Centrul Naţional de Să-nătate Publică (CNSP). A fost făcut încă un pas important în politica de raliere a sis-temului de sănătate din Republica Moldova la standardele europene în domeniu, în-soţită de introducerea unor noi formule de supraveghere epidemiologică, de promo-vare a sănătăţii, de prevenţie, profilaxie și protecţie a ei, inclusiv cele de combatere a viciilor și deprinderilor dăunătoare de consum abuziv de alcool, tutun și droguri. La capitolul combaterii sedentarismului și obezităţii s-a propus reorientarea populaţiei spre un regim de alimentaţie și comportament sănătos pentru prevenirea unui șir de maladii netransmisibile cronice, precum maladiile cardiovasculare, cancerul, bolile digestive, traumatismele, toxiinfecţiile alimentare etc.

Sfârșitul anului 2009 și anul 2010 s-au remarcat prin înviorarea activităţii de implementare a legislaţiei privind organizarea Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice și unităţilor sale teritoriale. O premisă importantă a fost susţinerea politică din partea Alianţei pentru Integrare Europeană - AIE-1 (2009-2010). Demnă de menţiune este implicarea activă în acest proces a ex-mi-nistrului Sănătății Vladimir Hotineanu și ex-viceministrului Mihail Magdei, care au acordat toată susținerea de care a fost nevoie.

În doar câteva luni au fost elaborate și aprobate o serie întreagă de documente juridice și normative, regulamente etc., toate întru implementarea Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, inclusiv a Regulamentului Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, statelor de personal ale instituţiilor din cadrul Serviciului, programelor naţionale de combatere și profilaxie a ma-ladiilor, Programului de stat privind dezvoltarea și dotarea tehnico-materială a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice în perioada 2011-2016, regulamentelor sanitare privind respectarea condiţiilor de igienă pentru institu-ţiile medico-sanitare etc.

A continuat procesul de perfecționare tehnico-materială a laboratoarelor științifice și implementare a unor metode de investigaţie performante în toxico-logie și bacteriologie, s-au efectuat reparaţii capitale, reutilări tehnice și tehnolo-gice. CNSP a reiterat necesitatea fortificării relațiilor cu USMF „N. Testemiţanu” în vederea pregătirii cadrelor medicale pentru sănătatea publică.

Conducătorii Uniunii Europene, OMS, UNICEF, ai Băncii Mondiale, spon-sorii noilor proiecte, au lăsat să se înţeleagă, că în realizarea politicilor trebuie antrenate fără rezerve serviciile medicilor de familie, spitalele raionale, autori-tăţile publice centrale și locale, instituţiile medico-sanitare publice republicane, societatea în ansamblu. Mai ales, în condițiile în care infecţiile asociate asistenţei medicale reprezintă o problemă gravă de sănătate publică, dar și o povară econo-mică importantă pentru resursele limitate din domeniul sănătăţii. S-a constatat, că statistica oficială din Republica Moldova nu reflecta morbiditatea reală prin infecţiile asociate asistenţei medicale. De exemplu, în 2011 morbiditatea prin aceste infecţii a constituit: la bolnavii de profil chirurgical – 1,4 la 1000 de ope-


raţii (în 2010 – 2,1), la nou-născuţi – 1,9 la 1000 de copii nou-născuţi (în 2010 – 2,1), la lăuze – 8,3 la 1000 de nașteri (în 2010-7,0). Însă rapoartele prezentate organizațiilor abilitate conțineau date incomplete, cazurile de infecţii asociate asistenţei medicale din 10 teritorii nefiind înregistrate.

Noua conducere a luat în vizor creșterea rezistenţei la antibiotice a bacterii-lor, ce constituie o ameninţare majoră pentru siguranţa sănătăţii publice. Această problemă a necesitat luarea de măsuri la toate nivelurile pentru a garanta, că anti-bioticele disponibile își menţin eficienţa o perioadă mai îndelungată. Specialiștii Centrului au studiat situația după metode standardizate și strategii adecvate de profilaxie și combatere a lor, pregătind un raport, pe care l-au prezentat spre exa-minare Colegiului Ministerului Sănătăţii. În urma dezbaterilor pe marginea lui, Guvernul a emis o hotărâre privind elaborarea conceptului de supraveghere și control al infecţiilor nosocomiale în cadrul instituţiilor medico-sanitare publice și private din RM și a Planului de acţiuni privind prevenirea și controlul acestora.

De comun cu Ministerul Sănătăţii, USMF „N. Testemiţanu”, colaborato-rii CNSP au participat, prin filiera Proiectului USAID „Prevenirea HIV/SIDA și Hepatitelor B și C în Moldova”, la elaborarea și implementarea în instituţiile medico-sanitare pilot a proiectului-ghid de supraveghere și control al infecţiilor nosocomiale, aprobat prin ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 51 din 16 februarie 2009. Au fost elaborate reguli și normative sanitaro-epidemiologice de stat cu privire la amplasarea, dotarea și exploatarea instituţiilor medico-sanitare (apro-bate prin Hotărârea de Guvern nr. 663 din 23 iulie 2010) și Regulamentul sanitar privind dotarea și exploatarea farmaciilor și depozitelor farmaceutice (aprobat prin HG nr. 504 din 12 iulie 2012), ulterior fiind emise ordinele respective ale Ministerului Sănătăţii.

O realizare la fel de importantă pentru sănătatea populației a fost elabora-rea Regulamentului sanitar privind stabilirea condiţiilor de plasare pe piaţă a pro-duselor biodistructive, ajustat la cerinţele UE și recomandările OMS, precum și prevederile Directivei 98/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului Euro-pei din 16 februarie 1998. Regulamentul respectiv a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 564 din 10 septembrie 2009 și indică procedura de înregistrare și comercializare a acestor produse biodistructive pe piaţa de consum. A fost pus în aplicare Registrul naţional al produselor biodistructive. În perioada 2010-2012 Centrul a luat la evidenţă 168 de astfel de produse.

Schimbările de calitate a produselor agroalimentare în piaţă au condiționat crearea unui suport normativ de reglementare a lor pentru asigurarea sănătății nutriţionale și securității alimentare. În perioada anilor 2010-2011 au fost adop-tate mai multe documente de acest gen: Regulamentul sanitar privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate, înscrise pe produsele alimentare, aprobat prin Hotărâ-rea de Guvern nr. 196 din 25.03.2011, Regulamentul sanitar privind materialele şi obiectele destinate contactului cu produsele alimentare, aprobat prin HG nr. 308 din 29.04.2011, Regulamentul sanitar privind formulele de început şi formulele de


continuare ale preparatelor pentru sugari şi copii mici, aprobat prin HG nr. 338 din 11.05.2011, Lista cu tarife contra cost la serviciile din sfera sănătăţii publice prestate persoanelor fizice şi juridice, aprobată prin HG nr. 533 din 13.07.2011, Măsurile de contracarare a tulburărilor, provocate de deficitul de iod până în anul 2015, aprobate prin HG nr. 596 din 3 august 2011, Regulamentul sanitar privind radioprotecţia şi securitatea radiologică în practicile de radioterapie, aprobat prin HG nr. 632 din 24 august 2011, completări la anexele nr. 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 928 din 13 august 2007, aprobate prin HG nr. 684 din 13.09.2011, recomandări pentru unităţile comerciale cu profil alimentar, aprobate prin HG nr. 931 din 08.12.2011 „Cu privire la desfăşurarea comerţului cu amănuntul” și Regu-lamentul sanitar privind limitele maxime admise de reziduuri ale produselor de uz fitosanitar din sau de pe produse alimentare şi hrană de origine vegetală şi animală pentru animale (HG nr. 1191 din 23.12.2010). Toate aceste programe, legi și acte normative au necesitat eforturi conjugate din partea tuturor factorilor de sănăta-te. Asupra unor documente s-a lucrat ani de zile. Au fost cazuri, când din motive birocratice, alteori politice, actele legislative elaborate așa și n-au văzut lumina zi-lei. Este vorba de Legea privind produsele cosmetice (elaborată în diferite variante – lege, hotărâre de Guvern, ordonanţă), proiectul Hotărârii de Guvern „Delimi-tarea funcţiilor serviciilor de supraveghere şi control de stat în domeniul protejării producătorului autohton, consumatorilor şi pieţei interne”. Multe activităţi au fost legate de efectuarea studiilor de evaluare a stării de sănătate a populaţiei (cum ar fi studiile MICS), nivelului profesional al specialiștilor din sistemul de sănătate.

Eforturi considerabile s-au depus în extinderea ariei de implementare a reţelei informaţionale a sistemului (electronic) de control și supraveghere a maladiilor transmisibile, creării condiţiilor interne favorabile pentru efectuarea profilaxiei specifice unor entităţi de maladii transmisibile, prin implementarea în calenda-rul naţional a noilor vaccinuri (contra pneumoniei, rotavirusuri).

Concluzia ce se impune este, că după 2010 structurile de profil și de laborator ale instituţiei au început să se dezvolte în baza standardelor de conformitate ale calităţii și eficienţei, că personalul medical și științific, forța motrice a acestui proces de modernizare a metodelor de asigurare a sănătății populației, posedă un grad de pregătire profesională performant, fapt dovedit indirect de Centrul European de referinţă din Marea Britanie (Londra), care a confirmat capacităţile Centrului de a studia și diagnostica gripa la nivel molecular genetic.


III. CRONOLOgIA MANAgERIALĂ A CNSPDă şansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viaţa ta

(Proverb popular)

Pe parcursul a 65 de ani managementul Centrului Naţional de Sănătate Publi-că a fost bazat pe competenţă și previzibilitate, iniţiativă și exigenţă, manifestate în funcţie de capacitatea celora care se aflau la timona instituţiei, dar și de con-diţiile vremurilor respective. Conducătorii din perioada post-sovietcă au avut în activitatea lor împuterniciri și spaţii de manevră mult mai extinse, spre deosebire de predecesori. Oricum, și unora, și altora le-a fost caracteristică calitatea de ex-ploratori, deoarece multe din activităţile manageriale, desfășurate în cadrul Sa-nepidului republican la început și ulterior, în ani diferiţi și sub diferite denumiri ale acestuia, au purtat un caracter de pionierat. Și dacă analizăm de la înălţimea zilei de azi reușitele muncii lor, contribuțiile personale la edificarea instituțională, medicală și știinţifică a Centrului, indiferent de cât timp s-au aflat la conducere, la fiecare dintre ei descoperim trăsături de coautor al celei mai prețioase opere a națiunii – sănătatea.

Iată câteva crâmpeie biografice și salahorice ale celor, care au clădit piatră pes-te piatră fundamentul Centrului Național de Sănătate Publică și, negreșit, al sis-temului de sănătate, în general.

1. grigori groisman (medic-șef, 31.12.1948 – 07.09.1950). Născut la 19 august 1913, Noua Suliţă, judeţul Hotin. Absolvent al Facultăţii de Medicină a Universităţii din Iași, specialitatea medic generalist (1941). A fost primul conducător al instituţiei nou formate - Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane - o perioadă relativ scurtă (studiile românești nu erau deloc un atu pentru autorităţi). Gr. Groisman a orientat activitatea institu-ţiei spre nevoile sanitare ale populaţiei din ţinut, afectată de

numeroase infecţii și epidemii extrem de periculoase, s-a preocupat de organi-zarea acţiunilor de dispensarizare și spitalizare a pacienţilor, iniţiind și susţinând crearea de băi publice și camere de dezinfectare în localităţile sătești. Veteran al instituţiei, a lucrat ulterior în mai multe funcţii în cadrul acesteia.

2. Constantin Sedâchin (medic-șef, 08.09.1950 – 26.05.1951). Născut pe 23 no-iembrie 1917, Sevastopol, Crimeea. Absolvent al Institutului de Medicină din Cri-

meea, specialitatea medic generalist (1941), a fost repartizat în sistemul de sănătate publică din RSSM. Fiind numit în funcţia de medic-șef al instituţiei, C. Sedâchin a continuat în termenul ce i-a revenit a fi la cârma instituţiei, munca predecesorului în tra-tamentul și recuperarea bolnavilor, a promovat insistent pe lân-gă autorităţi și instituţii de stat necesitatea restabilirii localurilor spitalicești, a policlinicilor și punctelor medicale urbane și rurale, distruse de război.


3. Serghei Juravchin (medic-șef, 13.06.1951 – 20.08.1951). Potrivit unor date de arhivă S. Juravchin s-ar fi născut în or. Harkov, un centru medical foarte dezvoltat pe timpul URSS, unde și-a făcut studiile la Institutul de Medicină. S-a aflat la cârma SSER doar trei luni, timp în care și-a folosit autorita-tea pe lângă Comisariatul Norodnic de Ocrotire a Sănătăţii al RSSM, intervenind în problema întăririi bazei tehnico-mate-riale a Sanepidului republican.

4. Tamara Bondarenco (medic-șef, 24.08.1951 – 10. 01.1952). Născută la 11.08.1922, Habarovsk (Federaţia Ru-să). Absolventă a Institutului de Medicină din Baku, speci-alitatea medic generalist (1946). Fiind repartizată în RSSM, a fost numită în funcţia de medic-șef al SSER pe care a de-ţinut-o un timp scurt. Era un conducător principial, exigent și disciplinat, calităţi pe care le solicita legitim și de la subal-terni. Ulterior, a lucrat la Sanepidul republican în domeniul radioprotecţiei și alte sectoare. Împreună cu specialiștii in-stituţiei s-a pronunţat principial împotriva construcţiei unei

staţii atomo-electrice în Moldova (preconizată lângă Carmanova, raionul Grigo-riopol), stârnind nemulţămirea organelor de partid și de stat din URSS și RSSM. Astfel staţia a fost construită la Cernobâl...

5. Elizaveta Miliutin (medic-șef, 11.01.1952 – 25. 05. 1955). Născută în 1905 la Astrahan, Rusia. Absolventă a In-stitutului de Medicină din orașul natal, specialitatea medic generalist (1930). Și-a concentrat activitatea de conducător pe intensificarea lucrului de profilaxie și prevenire a bolilor infecţioase în teritoriu. A creat detașamente de voluntari, pe care le-a trimis împreună cu echipele de medici-specialiști în localităţile republicii pentru organizarea muncii de salu-brizare și tratamentul bolnavilor.

6. Alexei Covaliov (medic-șef, 26.05.1955 – 01.12.1962). Născut în 1909, Saratov, Rusia. Absolvent al Institutului de Medicină din orașul natal, specialitatea medic ge-neralist (1936). Ca și predecesorii, făcea parte din re-zervele de cadre medicale de înaltă calificaţie, pe care PCUS le trimitea în Moldova pentru a întări munca de administrare și organizatorică în sistemul sănătăţii. În 7 ani de ac tivitate a contribuit la dezvoltarea insti-tuţiei în două direcţii majore: consolidarea bazei insti-tuţionale și celei tehnico-materiale a Sanepidului re-publican, și asigurarea cu resurse umane a Serviciului sanitaro-epidemiologic.


7. Nicolai Bulâciov (medic-șef, 03.12.1962 – 08.04.1964). Născut pe 19 decembrie 1918, la Harkov. Absolvent al Insti-tutului de Medicină din Harkov (1942), specialitatea medici-nă generală. În perioada războiului institutul a fost evacuat în RSS Kirghiză.Fiind repartizat în Moldova, iniţial a fost șef de secţie, apoi timp de aproape un an și jumătate a deţinut func-ţia de medic-șef al Sanepidului republican. A depus eforturi pentru înzestrarea laboratoarelor din dotare și a participat la pregătirea primului proiect de construcţie a noii clădiri pen-tru SSER, preluat de succesorul său Boris Rusnac și finalizat de Vitalie Bodiu.

8. Andrei Discalenko (medic-șef, 09.04.1964 – 15.07.1964). Născut în 1905, or. Kubani, Rusia. Absolvent al Institutului de Medicină din Krasnodar, facultatea de medicină generală (1941). Medic militar în timpul războ-iului. Fiind repartizat în RSSM, a fost numit șef al Secţiei judeţene Chișinău ocrotirea sănătăţii, martie 1947, vice-ministru (noiembrie 1947), din iunie 1952 – prim-vice-ministru al Ocrotirii Sănătăţii. Timp de aproape un dece-niu (mai 1954 - aprilie 1963) a fost ministru al Ocrotirii Sănătăţii al RSSM. A. Discalenko a fost printre ultimii din moghicanii politicii de tutelare a „cadrelor specializate” în periferiile URSS, promovată de Moscova, după care la

conducerea Sanepidului republican s-au perindat cadre autohtone.9. Boris Rusnac (medic-șef, 15.07.1964 – 18.04.1969).

Este primul medic specialist moldovean, desemnat în pos-tul de conducere al SSER, Moldova având deja propria re-zervă de cadre medicale înalt calificate, școlite la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău.

Născut la 19 aprilie 1933 la Lipnic, judeţul Soroca (ac-tualmente raionul Ocniţa). Studiile primare le-a făcut la școala din Lipnic (1942-1946), studiile secundare – la Oc-niţa (1946-1949). A urmat Școala de Felceri și Moașe din Bălţi (1949-1952). În 1958 a absolvit Institutul de Stat de Medicina din Chișinău, specialitatea medic generalist. Ac-tivând în calitate de șef al Sectorului medical rural Scoreni, (Strășeni), face, în paralel, studii de aspirant la catedra Igienă a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (1959-1962), după care în 1964 este numit medic-șef adjunct al SSER. Prin ordinul Ministerului Ocrotirii Sănătăţii nr. 111, din 15 iulie același an, devine medic-șef al Sanepidului republican, pe care l-a condus până în anul 1969, fiind și medic-șef adjunct sanitar de stat al RSSM.

A fost o perioadă de mare ascensiune pentru dezvoltarea Serviciului, fiind fondate mai multe structuri noi. Cu concursul specialiștilor SSER au fost în-


treprinse măsuri antiepidemice energice. Bunăoară, în 1964 s-a efectuat vac-cinarea în masă contra rujeolei, poliomielitei, tetanosului și tusei convulsive. În următorii ani acoperirea vaccinală a depășit 95%, iar incidenţa maladiilor s-a redus drastic.

B. Rusnac a iniţiat și realizat mai multe proiecte și reforme, care au întărit capacităţile economice, medicale și tehnologice ale instituţiei. Serviciul sanitaro-epidemiologic și Ministerul Sănătăţii unional l-au desemnat pe B. Rusnac condu-cător al grupului de experţi din Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Letonia și Es-tonia, care a elaborat normativele de state ale sanepidurilor orășenești și raionale, aprobate prin ordinul MOS al URSS nr. 300 din 29 aprilie 1969.

10. Vitalie Bodiu (medic-șef, 20.06.1969 – 31.12.1982). Născut la 22 septembrie 1927, în satul Dubno, j. Soroca. Absolvent al Institutului de Stat de Medicină din Chiși-nău, Facultatea de medicină generală (1952). A îndepli-nit funcţii de conducere, punând lucrul pe roate la staţi-ile sanitaro-epidemiologice raionale Glodeni, Vertiujeni, Criuleni și cea orășenească Soroca. Munca i-a fost înalt apreciată, fiind promovat în funcţia de șef adjunct și șef Direcţie sanitaro-epidemiologică a MOS și mai apoi de medic-șef al Sanepidului republican. În perioada șefiei sale s-a desfășurat și a fost încheiată construcţia imobile-

lor actualului CNSP, statele instituţiei au fost completate cu tineri specialiști, au fost elaborate primele planuri de dezvoltare durabilă.

11. Mihail Magdei (medic-șef, 14.01.1983 – 27.04.1994). Născut pe 3 octombrie 1945 în s. Fundurii Vechi, r. Glodeni. Absolvent al Institutului de Stat de Me-dicină din Chișinău, Facultatea de sanitărie (1969). După terminarea studiilor a suplinit funcţia de șef al secţiei Epidemiologie și medic-șef al Sanepidului raional Criu-leni. În anul 1974 este numit la funcţia de medic-șef ad-junct la Staţia Sanitaro-Epidemiologică Republicană ca mai apoi, în același an, să fie numit șef al Direcţiei sa-nitaro-epidemiologice a Ministerului Ocrotirii Sănătăţii. Din 1983 până în 2012 a deţinut, cu unele întreruperi, calitatea de medic-șef al Sanepidului republican, și director general al CNȘPIE și CNȘPMP, cea de viceministru (în două rânduri), de ministru al Sănătăţii. Este considerat iniţiatorul procesului de modernizare a instituţiei.

A participat la elaborarea conceptului de reformare a Staţiei Sanitaro-Epidemi-ologice Republicane în Centrul Republican de Igienă și Epidemiologie, mai apoi în CNȘPIE, CNȘPMP și CNSP, cu toate remanierile și completările structurale de rigoare. Activând ca viceministru și ministru al Sănătăţii, a promovat în funcţii de conducere cadre tinere, impulsionând reformele și aplicarea lor în instituţie și Servi-


ciu. A reușit să pună știinţa în serviciul sănătăţii populaţiei, fondând prin comasarea Centrului și a secţiilor de igienă, epidemiologie și de producere a fostului Institut de Cercetări Știinţifice în domeniul Igienei și Epidemiologiei din cadrul Institutului de Cercetări Știinţifice în Medicina Preventivă și Clinică, altor structuri din domeniu, mai întâi Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie, și mai apoi Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă. A deschis laboratoare de profil și a asigurat reutilarea altora, a instituit sistemul de acreditare a laboratoare-lor, a instituţiei și structurilor Serviciului sanitaro-epidemiologic din teritoriu, a sus-ţinut și promovat asigurările obligatorii în medicină. În perioada anilor 2009-2012, în calitate de viceministru al Sănătăţii și medic-șef sanitar de stat al RM a stăruit la implementarea legislaţiei adoptate privind reformarea Serviciului Sanitaro-Epide-miologic de Stat în Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice. A iniţiat, susţinut și promovat elaborarea și adoptarea unui șir de acte normative importante pentru supravegherea maladiilor netransmisibile, dotarea tehnico-materială a Ser-viciului, programelor naţionale privind controlul tutunului și combaterea tabagis-mului, precum și reducerea consumului nociv de alcool, etc.

12. Victor Băbălău (medic-șef, 27.04.1994 – 21.09.1995). Născut la 27 septembrie 1941 în s. Strâmba, judeţul Bălţi (actualmente s. Corlăteni, r. Râșcani). Ab-solvent al Institutului de Medicină din Doneţk (Ucraina), facultatea de medicină preventivă (1968). La cârma insti-tuţiei a venit în toiul crizei de tranziţie, când CRIE trebuia pus pe picioare. A introdus prestarea serviciilor sanitaro-epidemiologice contra cost. A completat baza normativă existentă, inclusiv catalogul de preţuri la serviciile și inves-

tigaţiile de laborator. Din fondul extrabugetar format plătea adaosuri la salarii, procura preparate de combatere a pediculozei și a tifosului exantematic, inclusiv prin securizarea sănătății cu detergenţi și săpun de rufe, pe care le distribuie cen-tralizat, reușindu-se astfel evitarea izbucnirii în masă a acestor boli în RM.

13. Mihail Magdei revine în 1995 la conducerea Centrului Naţional Știinţi-fico-Practic de Igienă și Epidemiologie, unde, concomitent cu funcția de vice-ministru al sănătății și medic-șef sanitar de stat al RM, se concentrează pe forti-ficarea cadrului instituţional și introducerea schimbărilor de fond în activitatea Serviciului. Reușește să includă instituţia în Programul de Stat „Cu privire la sfera știinţei și inovării” și să obţină finanţări de la stat prin filiera Academiei de Știinţe a Moldovei pentru cercetări știinţifice în domeniul sănătăţii.

Pune începutul unor noi direcţii de studiere în domeniul securităţii sănătăţii populaţiei, plasând centrul de greutate în activitatea Centrului pe analiza bolilor netransmisibile, principalii factori de risc pentru sănătatea oamenilor.

14. Valeriu Chicu (director, 17.02.1997 – 09.06.1998). Născut la 20 iunie 1944, în satul Buda, r. Călărași. Absolvent al Școlii-bază de medicină, apoi al Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (1973), unde rămâne lector la Ca-


tedra de medicină preventivă. Pe parcurs a susținut teza de doctor în medicină și s-a învrednicit de titlul conferențiar universitar.

În perioada de administrare a Centrului, deținând și funcția de viceministru al Sănătății și cea de medic-șef sani-tar de stat al RM, a contribuit la organizarea și desfășurarea Congresului al IV-lea al medicilor epidemiologi, igieniști, parazitologi și microbiologi (cu participare internaţiona-lă), a semnat ordinul de modificare a denumirii CNȘPIE în Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventi-

vă, a iniţiat elaborarea programelor naţionale de combatere și profilaxie a maladi-ilor extrem de periculoase – holera și alte BDA, tuberculoza, infecţia HIV/SIDA, hepatitele virale B, C și D, poliomielita etc.

15. Mihail Magdei (director, 14.07.1998 – 05.07.2003). De această dată a exercitat funcţia de director al Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă, după ce a plecat din postul de ministru al Sănătăţii. Având experienţa managerială respectivă, s-a orientat spre aprofundarea relaţiilor de colaborare cu diverse organisme internaţionale - Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), GAVI ș.a., accelerând alinierea CNȘPMP la standardele de sănătate ale UE.

16. Ana Volneanschi (director, 17.07.2003 – 19.09.2003). S-a născut la 12 octombre 1946, în satul Hancăuți, raio-nul Edineț. În 1972 a absolvit Institutul de Medicină din Chișinău, Facultatea sanitărie. În cadrul SSER a început să lucreze imediat după absolvirea institutului, îndeplinind succesiv mai multe funcții medicale și manageriale. În po-stul de director al instituției a fost numită pe data de 17 iulie 2003. Deși a fost o perioadă foarte scurtă de timp în cariera sa profesională – doar două luni, activitatea s-a dovedit a fi pe cât de zbuciumată sufletește, pe atât de interesantă din

punct de vedere profesional. Graţie ajutorului și susţinerii dezinteresate acordate de superiorii din Minister, printre care Ion Bahnarel, viceministrul sănătăţii și medic-șef sanitar de stat al Republicii Moldova la vremea respectivă, vicedirec-torii Constantin Spânu, Vasile Sohoţchi, Varfolomei Calmâc, Ștefan Gheorghiţă, Ion Jâmbei, șefii de secţii și specialiștii Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă Ion Șalaru, Galina Obreja, Pavel Socoliuc, Victor Băbălău, Valeriu Pantea, Ion Ursuleanu, Anatolie Melnic, Svetlana Prudnicionoc, Ștefan Constantinovici și mulți alții a fost posibilă continuarea activităţii ritmice a insti-tuţiei. În acea perioadă s-a depus o muncă colosală pentru pregătirea lucrărilor Congresului al V-lea al igieniștilor, epidemiologilor și microbiologilor din Repu-blica Moldova, care a avut loc la 26-27 septembrie 2003. A continuat activitatea de elaborare și perfecţionare a cadrului legislativ-normativ și instructiv-metodic


în domeniul medicinii preventive. A participat activ la multiple convocări și dis-cuţii asupra proiectelor de legi, care nu sufereau amânare, urmând să fie adoptate și aplicate în practică. Datorită activităților sale consolidate a văzut lumina zilei Legea privind alimentele, diverse regulamente de verificare a obiectivelor supu-se supravegherii sanitaro-epidemiologice de stat pe categorii. Actualmente, Ana Volneanschi exercită funcția de secretar științific al CNSP.

17. Mihail Magdei (director, 20.09.2003 – 28.12.2003). Ca unul dintre cei mai iscusiţi specialiști și administratori din sistem, a continuat să-și pună în aplicare concepţiile sale de modernizare a CNȘPMP, argumentând necesitatea reorgani-zării structurilor acesteia și serviciilor acordate după modelul occidental de să-nătate publică.

18. Ion Bahnarel (director, 29.12.2003 – 17.07.2008). Născut la 6 ianuarie 1953, în s. Diakivţi (anterior, Probo-tești, ţinutul Herţa), regiunea Cernăuţi, Ucraina. Absolvent al Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (1976). După absolvire a fost repartizat la Sanepidul republican ca medic igienist în Secţia igiena muncii. Din 1980 e șef al secţiei Igiena radiaţiilor, șef al Centrului de radioprotec-ţie, medic-șef adjunct al Centrului Republican de Igienă și Epidemiologie (anul 1994), vicedirector al Centrului Naţi-onal Știinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie și apoi de Medicină Preventi-vă (anii 1995-1999), viceministru al Sănătăţii (2000-2005), medic-șef sanitar de stat al Republicii Moldova (2000-2008) și, concomitent, din 29 decembrie 2003, director general la Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă.

Pe parcursul activităţii sale de manager a asigurat organizarea și elaborarea suportului legislativ, normativ și metodic în domeniul supravegherii sanitaro-epidemiologice, a elaborat și promovat multiple concepţii și programe de dez-voltare strategică a Serviciului de medicină preventivă, a sistemului de sănătate, inclusiv instituirea asigurărilor obligatorii în medicină, organizarea și dirijarea Serviciului Sanitaro-Epidemiologic de Stat, mai recent a Serviciului de Suprave-ghere de Stat a Sănătăţii Publice, a contribuit la implementarea și monitorizarea programelor naţionale de combatere și profilaxie a maladiilor infecţioase și celor netransmisibile.

A promovat crearea și modernizarea diferitor laboratoa-re de specialitate și de referinţă, dotate cu ajutorul partene-rilor internaţionali, a continuat tradiţia de asociere a insti-tuţiei la diverse organisme și organizaţii de specialitate din lume, punând astfel bazele creării unei instituţii a sănătăţii de tip european.

19. Oleg Beneş (17.07.2008 – 22.03.2010). Născut la 17 aprilie 1966, în s. Peciște, r. Rezina. Absolvent al Institutului de Stat de Medicină din Chișinău, specialitatea epidemio-


log-igienist (1989). A continuat promovarea la Guvern și Parlament a Concep-ţiei și Strategiei privind Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, a Legii nr. 10 – XVI din 03 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 400 din 23.10.08 „Cu privire la opti-mizarea măsurilor de educaţie pentru sănătate și promovare a modului sănătos de viaţă pentru anii 2007-2015”, hotărârilor Colegiului Ministerului Sănătăţii, or-dinelor MS, altor acte legislative și normative.

20. Ion Bahnarel (08.06.2010 – p/p.) După revenirea în post, a reușit să stopeze tendinţele de declin ale instituţiei și să consolideze colectivul, să fortifice capacităţile practico-știinţifice ale Centrului. A obţinut ca instituţia și laboratoa-rele de referinţă să treacă acreditarea internaţională la înzes-trarea tehnologică și prestarea serviciilor de calitate. A lansat și a realizat ideea extinderii supravegherii de stat, în afară de bolile contagioase cu studiu ierarhic în funcţie de gravitate și complexitate, și asupra celor netransmisibile. A stabilit o nouă direcţie în activitatea instituţiei: promovarea sănătăţii, în special a omului sănătos la nivel local, de la instituţiile preșcolare la cele comu-nitare. A contribuit la elaborarea și lansarea programelor naţionale de control al tutunului și alcoolului adoptate de către Guvernul RM în anul 2012.


IV. ÎNTRE CIOCAN şI NICOVALĂ

Echilibrul în stat e ca sănătatea în corp(Mihai Eminescu)

Din momentul creării sale, Centrul Naţional de Sănătate Publică, ca și orice altă instituţie medico-sanitară, avea de atins multiple obiective de ordin medi-cal, social și juridic, care să eficientizeze asigurarea populaţiei cu mecanisme și instrumente necesare de supraveghere a sănătăţii. Dar cum problemele manage-mentului în Republica Moldova se rezolvau exclusiv prin prisma intereselor de partid, promovarea cadrelor oneste, demne și necompromise se făcea adesea „cu scârţ”, anevoios, uneori cu repercusiuni nedorite pentru temerari. Sub pretextul reformelor sau a necesităţii de reformare, erau demiși din funcţii în cadrul Cen-trului fără drept de apel oameni consacraţi serviciului, cu o reputaţie medicală și știinţifică ireproșabilă. Asemenea „remanieri organizatorice” s-au operat per-manent de la dobândirea independenţei încoace, când ţara a pășit, vorba politi-cienilor, „pe calea libertăților și drepturilor fundamentale ale omului”. Din lista celor care au suferit pe nedrept fac parte Victor Băbălău, Valeriu Chicu, Mihail Magdei, Ion Bahnarel, care „îndrăzneau” să aibă propriile viziuni asupra siste-mului, să împărtășească un alt punct de vedere, decât cel „editat” după culisele conjuncturii. Interesant este, că după ce-i concediau din serviciu, tot ei erau re-confirmaţi în funcţii. Gradul lor înalt de profesionalism și competență manage-rială nu puteau fi neglijate.

Ion Bahnarel:

- Centrul mi-a devenit, sincer vorbind, o a doua casă, a doua familie. Noi ne ocu-pam nu numai de controlul respectării legislaţiei în domeniu, dar, mai ales, de elabo-rarea şi promovarea ei prin Parlament sau Guvern. În acest sens, echipele de lucru, din care am făcut parte frecvent, au purtat bătălii verbale „pe muchie de cuţit”.

După mine, cea mai importantă lege pentru sistemul de sănătate, la care am contribuit cu mintea şi sufletul, a fost cea „Cu privire la radioprotecţia şi securi-tatea nucleară”, intrată în vigoare în martie 1998. Ea ţine nemijlocit de profilul meu de activitate şi am pregătit-o temeinic, în cunoştinţă de cauză, fără a-mi pune cineva la îndoială competenţa. Însă, în cazul promovării proiectelor multor altor legi, discuţiile se desfăşurau în funcţie de interesele înguste de partid, promovate de mai marii cetăţii. Astfel am avut de trecut o cale spinoasă şi în cazul adoptării legii Republicii Moldova privind produsele alimentare (nr. 78-XV din 18.03.2004). Proiectul respectiv de lege punea oprelişti celora, care ieşeau în piaţă cu produse de calitate proastă. Prevederile legale se refereau la importul produselor, la aditivii alimentari, conservanţi, coloranţi, aromatizanţi, la suplimentele alimentare, condi-ţiile de comercializare etc. În afară de aceasta, am elaborat şi o serie de regulamente igienice, care urmau să reglementeze activitățile comerciale. Unii agenţi economici,


deprinşi cu profituri uşoare, au opus o rezistenţă acerbă, căutând să influenţeze procesul de votare în Parlament prin intermediul diferitor deputaţi, care le făceau lobby, dar nu au reuşit. Am mers din instanţă în instanţă, am discutat cu „argu-mentele în mânecă” în favoarea legii şi aportului ei la securizarea sănătăţii publice. Și Dumnezeu ne-a auzit.

Sau o istorie mai recentă. Adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 504 din 12.07.2012, care venea să aprobe Regulamentul sanitar privind dotarea şi exploata-rea farmaciilor şi depozitelor farmaceutice, a fost anticipată de dispute aprige. Aici ar fi multe de spus, dar, cred, că nu face să dau pe faţă toate matrapazlâcurile, la care se dedau oponenţii noştri. În final, putem deduce cu mândrie că toţi membrii acelor echipe de lucru, inclusiv specialişti ai Centrului, au făcut tot ce le-a stat în puteri ca interesele populației şi cerințele sănătății publice să primeze şi să învingă.

Vreau în legătură cu aceasta să subliniez, că în calitatea mea de director gene-ral al CNSP răspundeam şi răspund prin lege de fortificarea juridică, medicală şi ştiinţifică a sistemului de sănătate publică din ţară. Zilnic trebuie să monitorizăm principiile de promovare a sănătăţii, să supraveghem tabloul bolilor transmisibile şi netransmisibile, să ducem evidenţa indicatorilor de sănătate, să efectuăm controlul factorilor de risc, să asigurăm supravegherea epidemiologică a bolilor infecţioase şi îndeplinirea urgenţelor în sănătate, să monitorizăm sănătatea în raport cu mediul, să susţinem activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare în domeniile prioritare etc. etc. Căci dacă ceva se întâmplă în ţară, de, nimic nu poate fi prevăzut dinain-te, puterea arată imediat cu degetul spre CNSP. De aceea atunci când insistăm pe anumite proiecte de legi, instrucţii şi acte normative, n-o facem pentru confortul personal, ci pentru sănătatea şi bunăstarea oamenilor.

4.1. Incendiu emoţional în Parlament şi triumful raţiunii

În anul 2002, în plenul Parlamentului RM se dezbătea proiectul de lege pri-vind modificarea și completarea Legii nr. 1513-XII din 16 iunie 1993 privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populației, în care unele compartimente trebuiau revăzute și actualizate. De voinţa legiuitorilor depindea reactualizarea prevenției și siguranței în sistemul de sănătate și trecerea propriu-zisă a instituţiei la un nou statut de funcţionare, cel de medicină preventivă.

Ion Bahnarel: - În calitate de viceministru al Sănătăţii aveam misiunea directă de a promova cu orice preţ noul proiect de lege. Când a fost pus în discuţie, unii parlamentari au atacat dur iniţiativa Centrului şi a Ministerului.

Prezentat în Parlament din numele guvernului, proiectul de lege a trecut în pri-ma lectură, la cea de a doua, însă, în rol au intrat unii parlamentari: „Oameni buni, au început ei să tune şi să fulgere, aceasta nu-i lege, ci o prostie! Trebuie reîntoarsă în comisie şi revăzută!” Deoarece la dezbaterile în lectura a doua pot lua parte numai deputaţii, erau dezbateri contradictorii între dânşii şi s-a ajuns în cele din urmă la impas. Atunci Eugenia Ostapciuc, preşedinte al Legislativului, ca să dez-lege nodul, a solicitat, ca excepţie, să-mi ofere cuvântul în calitate de reprezentant


al guvernului. La microfon, ca să reproduc din memorie, am spus următoarele: „Doamnă preşedinte! Stimaţi deputaţi! Această lege nu este a mea şi nici a deputa-tului Cutare (n-o să-i divulg numele, pentru că asta mai puţin contează). Legea e a ţării! Adevărat, nu este o lege ordinară, ci una ce ţine de sănătate, de securitatea statului. Și nu înţeleg, de ce unii deputaţi luptă contra securităţii statului, care ne priveşte pe fiecare dintre noi şi pe copiii copiilor noştri.

Eu prezint legea în faţa dumneavoastră, dar am în spate o echipă mare de speci-alişti. Proiectul a fost discutat de mai multe ori în comisii şi nu s-a reproşat nimic, ca să ajungem astăzi, în plenul Parlamentului şi să ne împresoare oponenţii cu critici nefondate. Dl deputat crede, că deţine Adevărul absolut! Eu ştiu doar despre unul, cel care vine de la Dumnezeu. Celelalte adevăruri sunt relative. Din acest mo-tiv, vă rog, să nu pretindeţi la prerogativa Celui de Sus, pentru că noi toţi, nu sun-tem purtători decât ai adevărurilor relative...”. După această intervenţie s-a produs o mare agitaţie, majoritatea deputaţilor pronunţându-se pentru examinarea legii şi au pus-o la vot: 82 de deputaţi au pledat „pro”. A fost printre puţinele legi, care fiind precedată de dezbateri dure, a luat un număr de voturi atât de impunător. Era anul 2003.

4.2. Debutul acreditărilor în sănătatea publică

Sistemul de sănătate publică din Republica Moldova a purtat pecetea modelu-lui sovietic încă multă vreme după colapsul URSS. Experţii din Occident, care ne vizitau ţara, încercau să argumenteze necesitatea descentralizării serviciilor me-dicale și delegarea unor funcţii de control organizaţiilor neguvernamentale din domeniu, însă „cenzura interioară” a multora dintre cei, care urmau să anunţe reformele, se împotrivea.

În timp ce în ţările europene, fiecare instituţie medicală, care avea de a face cu sănătatea omului, era testată sub aspect profesional, obţinând de la examinatorul autoritar un certificat de conformitate, în Moldova medicii activau după bunul lor plac. Nu exista un organ de specialitate, care să le acrediteze activitatea sub as-pect tehnologic, profesional și știinţific, și să le atribuie dreptul de a oferi servicii medicale de o calitate garantată în sectorul public sau privat. Fără soluţionarea

Prof. Ion Bahnarel, dr.hab.med., director general al CNSP, prim adjunct al medicului-şef

sanitar de Stat al Republicii Moldova


acestei chestiuni de principiu orice progres în medicină și sănătatea publică de-venea îndoielnic. Și tocmai în anul 2001, sub șefia ministrului Sănătăţii Andrei Gherman din guvernul Tarlev-1, a fost pusă sarcina de a crea un grup de lucru pentru elaborarea proiectului de lege „Cu privire la evaluarea și acreditarea în sănătate”.

Ion Bahnarel: Ca viceministru al Sănătăţii (2000-2005), mi-a revenit povara să dirijez activitatea acelui grup de lucru. Documentul l-am conceput în termeni optimali. Când am purces la discutarea lui, au început ostilităţile, în temei din partea Departamentului „Moldova-Standard”, care îşi rezerva sie dreptul să acre-diteze (nu era clar cu ce drept) instituţiile medicale. Le-am demonstrat că această evaluare trebuie s-o facă nu dânşii, ci specialiştii competenţi în domeniu. Nu au avut contraargumente, au acceptat, deşi au pus condiţia ca instituţia abilitată cu acreditarea, ce urma a fi creată, să aibă statut de organ independent, ceea ce am acceptat fără rezerve. Astfel proiectul de lege a fost promovat şi, în consecinţă, a fost instituit Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate, cu atribuţiile respective. Primul director al său a fost Maria Bologan, apoi - Maria Cumpănă.

Actualmente criteriile şi standardele de acreditare în sănătate sunt cunoscu-te de toată lumea medicală, dar începutul elaborării şi promovării lor a revenit anume Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă (CNȘPMP), de altfel, prima instituţie supusă în 2002 evaluării de acreditare profesională. De rând cu Centrul, au fost acreditate concomitent şi centrele de medicină preventivă teritoriale.

În 2008, din ambiţia unora din vârful piramidei puterii, aflate la guvernare atunci, am fost demis din funcţia de director al CNȘPMP şi celelalte posturi afilia-te. Mi s-a permis să lucrez doar ca specialist de rând în secţia Igiena radiaţiilor, cu toate că indicatorii de sănătate, înregistraţi de CNȘPMP în perioada directoratului meu, erau destul de înalţi.

Am lăsat în urmă o instituţie bine închegată, cu un sold de 28 de milioane de lei. După aceasta corabia „CNȘPMP” a intrat în derivă. S-au făcut deturnări şi delapidări de fonduri. Reîntors peste un an şi 9 luni la Centru, am constatat, ca în „visteria” Centrului fluiera vântul. Am pus punct şi am luat totul de la capăt. Într-un an şi jumătate am reuşit să redau instituţiei conţinut şi stabilitate, întărindu-i colectivului încrederea şi speranţa în viitor.

Am refăcut bugetul, am subţiat din cheltuieli, am oprit achiziţiile dubioase şi ine-ficiente. Respectiv, am schimbat şi modalitatea de angajare şi concediere a lucrători-lor. Am modificat structura instituţiei, acordând prioritate cadrelor tinere. Colectivul îmbătrânise şi chiar din prima lună am angajat 42 de specialişti tineri! Totodată, am avut grijă şi de seniori. Nu le-am cerut să plece pe motiv că sunt pensionari, ci i-am angajat prin cumul pentru a transmite tinerilor, pregătiţi mai mult din punct de vedere teoretic, din experienţa practică preţioasă pe care o posedă. Prin aceasta se fortifică acea temelie solidă şi autoritatea de care se bucură instituţia. Aceasta ne şi alimentea-ză optimismul în viitor, căci potenţialul este cu adevărat mare şi el trebuie valorificat.


Un destin nu mai puţin zbuciumat sub aspectul „peregrinajului” managerial l-a avut și fostul mi-nistru al Sănătăţii Mihail Magdei, doctor habilitat, cercetător știinţific principal. Împrietenit cu ade-vărul și cu neasemuita convingere, că tot ceea ce este valoros și principial în lucru și în viaţă trebuie acceptat și promovat, domnia sa a pus bază multor iniţiative și directive importante pentru menţine-rea și promovarea sănătăţii în republică. Totodată, firea sa deschisă și neastâmpărată a stârnit destulă invidie și rea-voinţă în tabăra oponenţilor. Deși a candidat la funcţii de stat din partea mai multor partide politice, el niciodată nu a considerat, că apartenenţa partidistă îţi asigură reușitele.

Sănătatea publică, dacă ţi-ai propus s-o ajustezi la standardele mondiale, cere competenţă, principialitate, nu culoare și obedienţă. Aceste calităţi i-au servit drept călăuză și în viaţă, și în lucru, iar sarcinile de serviciu, pe care le primea de la superiori, le-a îndeplinit întotdeauna cu cinste și acurateţe.

Mihail Magdei


V. SĂNĂTATEA PUBLICĂ: REPERE ALE EUROCONFORMITĂţII

A dori să fii sănătos e deja o parte din sănătate(Seneca)

Reforma instituţională din anii 2009-2010, care a dat „naștere” Centrului Național de Sănătate Publică a avut cu adevărat o importanţă crucială pentru sis-temul de sănătate din Republica Moldova. Fiind desemnat în fruntea instituției, Ion Bahnarel a conștientizat din start responsabilitatea ce-i revenea în realiza-rea noilor obiective trasate, de aceea înainte de a fi numit director general, „s-a încăpățânat” ca actul de investire în funcție să fie acceptat de colectiv. Votul de încredere a fost unul deliberativ și unanim, aceasta semnificând un suport solid din partea personalului medical și științific pentru următorii 5 ani de activitate managerială în cadrul instituției.

Noua administrație a CNSP a pus în fața colectivului scopuri concrete și clare. Ele prevedeau continuarea proceselor de modernizare medico-sanitară și tehno-logică a instituției, dar din punct de vedere strategic două au fost evidențiate în prim-plan: 1) extinderea arhitecturii de supraveghere de stat a sănătății publice, orientând colectivul nu doar spre studierea, prevenirea și profilaxia maladiilor transmisibile, ci și a celor netransmisibile, care în virtutea înmulțirii factorilor de risc, deveniseră o amenințare iminentă pentru siguranța sănătății populației din Republica Moldova, și 2) ajustarea serviciilor CNSP la rigorile euroconformității. CNSP urma să devină o instituție a statului, capabilă să asigure nu numai securi-tatea epidemiologică și sanitaro-igienică a ţării, dar și cea a bunăstării populaţiei. Spre deosebire de modelele anterioare, piramida acestuia a fost inversată. Toate activitățile instituției urmau să fie subordonate scopului suprem: fortificării să-nătăţii omului sănătos.

Echipa managerială CNSP, 2013


Dintre obiectivele și funcţiile-cheie, stabilite în Regulamentul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, se impuneau următoarele:

• crearea şi consolidarea cadrului legislativ şi normativ pentru sistemul de să-nătate publică;

• îmbunătăţirea activităţilor şi a standardelor generale de sănătate în comuni-tate;

• monitorizarea calităţii elementelor de mediu ce fac atingere la sănătatea po-pulaţiei;

• acordarea suportului metodologic CSP teritoriale, agenţilor economici şi partenerilor în organizarea funcţionării structurilor din domeniul sănătăţii publice;

• continuarea cercetărilor ştiinţifice şi extinderea relaţiilor internaționale.În activitatea sa, Centrul Naţional de Sănătate Publică avea nevoie de o multi-

tudine de legi, hotărâri și acte normative colaterale pentru transpunerea în prac-tică a principiilor de organizare și funcţionare a subdiviziunilor structurale și instituţiilor Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice din ţară. Și aproape toate proiectele de documente oficiale elaborate au fost adoptate.

CNSP își desfășoară activitatea după principiile managementului de produc-ţie. Directorul general are în subordonare 6 vicedirectori, responsabili de princi-palele sectoare ale sănătăţii publice.

Administraţiei centrale se supune Serviciul în probleme juridice, resurse umane și administrative, Serviciul juridic, Serviciul resurse umane, secţia de achiziţii publice, secţia administrativă cu arhivă, Serviciul economic, finanţe și evidenţă contabilă, secţia Tehnologii informaţionale, secţia Proprietăţi de stat și aprovizionare, inginerul-șef electrician, secţia de deservire tehnică a clădirilor și comunicaţiilor, secţia de deservire a tehnicii medicale, secţia administrativ-gos-podărească cu depozite, garajul, vivariul.

Prim-vicedirectorul coordonează promovarea sănătăţii și controlul bolilor netransmisibile, deţinând și funcţia de medic-șef adjunct sanitar de stat al RM. Din subdiviziunile, patronate de el, fac parte Centrul de promovare a sănătăţii și comunicare, secţia de promovare a sănătăţii, serviciul de presă și relaţii cu publi-cul, secţia sănătatea mediului, secţia de control al bolilor netransmisibile, Cen-trul de supraveghere a bolilor netransmisibile, secţia de control al determinanţi-lor sănătăţii, grupul nutriţie și activitate fizică, secţia de supraveghere și control a adicţiilor.

Vicedirectorul în supravegherea sanitară, tot el al doilea medic-șef-adjunct sanitar de stat al RM, răspunde de studierea și analiza evoluţiei bolilor transmi-sibile și netransmisibile, identifică măsuri de prevenire și profilaxie primară și secundară. Lui i se subordonează secţia de expertiză sanitară, secţia de sănătate a copiilor și tinerilor, secţia de sănătate ocupaţională, laboratorul de control al fac-torilor fizici, secţia de igienă a transporturilor, secţia de siguranţă a alimentelor, secretariatul naţional Codex Alimentarius, comisia de notificare și înregistrare a


produselor alimentare, Centrul de radioprotecţie, Centrul de siguranţă chimică și toxicologică.

Vicedirectorul în problemele epidemiologiei bolilor cu potenţial epidemic sporit gestionează situaţia epidemiologică din ţară și organizează acţiuni de răs-puns rapid (prin alertă în aşteptare) în caz de pandemii, participând la schimbul de informaţii în cadrul reţelei europene de supraveghere epidemiologică în dome-niul bolilor transmisibile. Structura domeniului său de activitate include secţia de monitorizare a alertelor de sănătate publică și notificare a maladiilor, centrul de epidemiologie a bolilor extrem de contagioase și securitate biologică, secţia de epi-demiologie a holerei, BDA și zooantroponozelor, Centrul de profilaxie specifică, laboratorul microbiologia holerei, BDA și zooantroponozelor, secţia de poliomie-lită și enteroviroze, secţia de supraveghere epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA.

Vicedirectorul în problemele de supraveghere şi prevenire a infecției HIV/SIDA, controlul infecțiilor nosocomiale, rezistenței antimicrobiene şi dezinfecției şi supravegherea parazitozelor şi malariei acordă asistenţă practi-că, organizatorico-metodică și de expertiză populaţiei pentru diminuarea impac-tului riscurilor asupra sănătăţii. Este responsabil de secţia epidemiologia bolilor prevenibile prin vaccinări, secţia de producţie și control al mediilor nutritive cu depozit naţional de vaccinuri, secţia de control al bolilor nosocomiale, SIDA și dezinfecţie, Secretariatul tehnic al Comisiei de experţi pentru înregistrarea pro-duselor biodistructive, secţia de supraveghere a parazitozelor și malariei, labora-torul de referinţă în microbiologie.

Vicedirectorul în politici administrative şi relaţii externe asigură manage-mentul general în sănătatea publică. În aria sa de responsabilităţi se află secţia de management și monitoring în sănătatea publică, grupul de relaţii externe, sec-ţia de management al calităţii, secţia de reglementări și suport juridic, Centrul de experimente în laborator, laboratorul central sanitaro-igienic, laboratorul de bacteriologie sanitară.

Și, nu în ultimul rând, vicedirectorul pe ştiinţă are grijă de buna funcţionare a Consiliului știinţific, alcătuiește și înaintează proiecte de cercetare și inovare în domeniul sănătăţii publice. Autoritatea sa administrativă se extinde asupra secretariatului știinţific, secţiei de management în știinţă, Centrului de control al bolilor virale, secţiei de cercetare în managementul sănătăţii publice, secţiei de cercetare în igienă și control al bolilor netransmisibile, secţiei de cercetare în epidemiologia bolilor transmisibile și bibliotecii.

Activităţile operative și de planificare ale vicedirectorilor sunt coordonate cu directorul general, care gestionează treburile în CNSP. Directorul general este numit de fondator (MS) la propunerea medicului-șef sanitar de stat al Republicii Moldova, viceministru al Sănătăţii, conform prevederilor legislaţiei naţionale. În lipsa directorului general funcţiile sale sunt exercitate de către prim-vicedirec-torul CNSP sau de o altă persoană, desemnată de minister. Vicedirectorii sunt numiţi și eliberaţi din post de către Ministerul Sănătăţii.


5.1. Încercări de laborator în cadrul CNSP

Potrivit certificatului, eliberat de către Centrul de Acreditare în domeniul Eva-luării Conformităţii Produselor, instituţia are competența de a efectua testări la produse alimentare, articole industriale, produse chimice și cosmetice, ape mi-nerale, potabile și reziduale, obiective de cercetare și altele. A doua acreditare pentru CNSP vine din partea Consiliului Naţional pentru Acreditare și Atestare.

Urmează acreditările internaţionale, ce nu sunt obligatorii, însă, ţinând cont de faptul, că CNSP are obligaţia de a susţine agenţii economici în pregătirea măr-furilor autohtone pentru export, documentele, pe care le eliberează Centrul, tre-buie să fie, volens-nolens, valabile la scară mondială. În această ordine de idei CNSP a obținut până în prezent cinci acreditări internaţionale, aproape toate fi-ind operate de OMS și UNICEF.

Către finele anului 2012 reprezentanţii misiunii OMS și ai Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Atlanta (CDC) au evaluat gradul de tehnici-zare și eficienţă a laboratorului Epidemiologia infecţiilor respiratorii virale. Nota dată de experţi: ajustat 100 % cerinţelor contemporane mondiale. În limbaj ști-inţific asta înseamnă, că laboratorul poate efectua cercetări de calitate în răspân-direa geografică a infecţiilor respiratorii și a gripei, în intensitatea și tendinţele procesului epidemic, dispune de capacităţi ce-i permit depistarea virusurilor cir-culante cu variante dominante, stabilirea caracteristicilor antigenice și genotipice ale tulpinilor de virusuri gripale izolate și sensibilitatea lor faţă de preparatele an-tivirale; unitatea de cercetare obţine rezultate veridice la secvenţierea tulpinilor de virus gripal. În consecinţă, laboratorul Epidemiologia infecţiilor a fost integrat în sistemul european de supraveghere Euro-Flu și cel global FluNet.

Actualmente, CNSP dispune de 22 de laboratoare faţă de 7 câte existau în 1995. În toţi acești ani de activitate au fost iniţiate multiple colaborări cu majo-ritatea instituţiilor internaţionale și europene din domeniu. Grație faptului că Republica Moldova a devenit membru al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), CNSP s-a ales cu semnificative dotări (utilaje și echipamente) tehnice, pe care nu putea să le procure din cont propriu.

Foarte productive sunt relațiile de colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății, cu UNICEF, Consiliul Europei și Comisia Europeană, cu Centrul pen-tru Prevenirea și Controlul Bolilor CDC „Atlanta” din SUA. Bunăoară, prin in-termediul acestuia din urmă s-a procurat un laborator mobil cu toate atributele. Această organizație parteneră a dat dovadă de generozitate, achitând pentru acre-ditarea internaţională a CNSP, pentru medii de cultură și consumabile, investiga-ţiile de laborator, diagnostic și totul de ce a fost nevoie. Tendințe promițătoare se observă și pe direcţia cooperării Centrului cu instituţiile de profil din România, Ucraina, Federaţia Rusă, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Franţa, Finlanda, Suedia, în total peste 30 de ţări. Instituţia se află într-o legătură strânsă cu Institutul Koch din Germania, cu Institutul de Sănătate Publică din China. Cu suportul chine-


zilor 5 specialiști ai CNSP au trecut o reciclare temeinică timp de patru luni la Beijing. Alții doi au fost școliți la Institutul de Sănătate Publică din Japonia. Ur-mătoarele proiecte de acest gen au parvenit din Polonia, Suedia, Norvegia. Astfel, specialiștii Centrului au posibilitatea să-și sporească gradul de profesionalism nu numai în instituţiile de specialitate din ţară, dar și în cele de peste hotare.

5.2. Test de acreditare OMS şi UNICEF, luat doar de Moldova şi Danemarca

Referindu-ne la proiectele, sprijinite financiar de OMS și UNICEF, merită menţionate cele de renovare a depozitului de vaccinuri. Preparatele, folosite la imunizări, sunt foarte sensibile la condiţiile de transportare și păstrare, la regi-mul de temperatură. Încălcarea condiţiilor de păstrare a lor poate duce la altera-rea vaccinurilor în dauna sănătăţii. Republica Moldova, se poate spune cu cer-titudine, nu are probleme la capitolul acesta, pentru că la ora actuală Depozitul național de vaccinuri din cadrul CNSP corespunde integral standardelor mon-diale de calitate și inofensivitate: frigidere standard, sistem autonom de răcire, monitorizare și răspundere asumată. Merită să menţionăm, că la acreditarea din 2012 doar Moldova și Danemarca au primit certificatele de conformitate OMS privitor la managementul eficient al depozitului de vaccinuri. La fel trebuie rele-vat faptul, că CNSP a devenit o școală pentru promovarea experienţei europene avansate în domeniu, în cadrul căreia își perfecţionează cunoștinţele specialiști din diverse ţări ale lumii.

5.3. Managementul resurselor umane

La finele anului 2012 în cadrul CNSP activau în total 250 de persoane fizice, inclusiv 168 de femei și 82 de bărbaţi. Dintre acestea 93 de persoane cu studii medicale superioare (54 de femei și 39 de bărbaţi), asistenţi/felceri/laboranţi – 60 de persoane (55 de femei și 5 bărbaţi), alt personal cu studii superioare (ingineri, biologi, chimiști, economiști, juriști etc.) – 47 de persoane (28 de femei și 19 băr-baţi), persoane auxiliare – 50 de persoane (31 de femei și 19 bărbaţi).

Conform criteriului de vârstă, angajaţii CNSP se prezintă în felul următor:• până la 25 de ani – 28 persoane (cu studii superioare - 12, cu studii medii –

13, personal auxiliar - 3);• între 26 – 40 de ani – 65 de persoane (cu studii superioare - 35, cu studii

medii – 16, personal auxiliar - 14);• de la 41 de ani până la vârsta pensionară – 89 de persoane (cu studii superi-

oare -56, cu studii medii – 19, personal auxiliar - 14);• la vârsta pensionară – 79 de persoane (cu studii superioare - 37, cu studii

medii – 12, personal auxiliar - 30). Medicii în structura statelor de personal constituie 57%, prin cumul – 5,4%.


Fig. 2.

De menționat, că 83,8% din medici deţin categoria superioară, 13,5% - categoria I și 2,7% - categoria a II-a. În structura asistenților și felcerilor-laboranţi 72,2% au categoria supe-rioară, 5,6% - categoria I și 22,2% - categoria a II-a. Circa 30,6% din medici au o vechime în muncă de până la 5 ani, asistenţi - 36,1%, alt personal (cu studii superioare) – 22,2% și personalul auxiliar – 11,1%. O experiență de muncă mai mare de 15 ani s-a înregistrat în rândul medicilor în proporție de 42,2%, 78 de colaboratori poartă grade militare, 24 au fost distinși cu diferite medalii și titluri onorifice.

Potenţialul intelectual și știinţific al CNSP este, în mare, reprezentat de 105 medici și 37 de savanți, inclusiv un membru-corespondent al AȘM, 14 doctori în știinţă, 4 doctori habilitați și 59 de specialiști de categorie superioară.

5.4. Serviciul Economie, finanţe şi evidenţă contabilă

Serviciul de economie, finanţe și evidenţă contabilă (în continuare SEFEC) se află în subordonarea Directorului general. În activitatea sa, Serviciul la fel ca și alte subdiviziuni ale CNSP, se conduce de legile RM, decretele președintelui, ho-tărârile și ordonanţele Guvernului, de alte acte normative ale Ministerului Finan-ţelor, Ministerului Sănătăţii, Academiei de Știinţe și de ordinele CNSP. Structura, efectivul și regulamentul SEFEC se aprobă de către directorul general în modul stabilit de lege.

Serviciul Economie, finanțe și evidență contabilă s-a constituit în anul 2010 prin fuzionarea a două subdiviziuni: contabilitatea și serviciul de economie și finanţe.

În cadrul subdiviziunii activează Diana Cucereanuu, Lilia Gârneț, Alexandra Railean, Svetlana Boleac, Nadejda Grozav, Mihaela Leontii, Mariana Boghii, Na-talia Beregoi.

Ecaterina Arnăut, şef al Serviciului Resurse umane


Pentru a-și îndeplini obiectivele stabilite în conformitate cu legislația în vigoare, SE-FEC propune administrației caietul anual de sarcini, ce are drept scop principal:• asigurarea imaginii clare asupra situaţiei

financiare și patrimoniului instituţiei.• elaborarea, întocmirea planurilor de finan-

ţare și a devizelor de venituri și cheltuieli pentru fiecare cont de decontare.

• efectuarea evidenţei contabile a executării planurilor de finanţare, devizelor de veni-turi și cheltuieli pe conturi de decontare.

• calcularea retribuirii muncii salariaţilor, bursei doctoranzilor, efectuarea re-ţinerilor din salariu; perfectarea documentelor despre plăţile la salariu.

• înregistrarea operaţiunilor de primire, transfer, decontare a bunurilor materiale de orice provenienţă (procurate din bugetul instituţiei, primite centralizat, din diferite proiecte, donaţii sau cu titlu de ajutor umanitar) în baza documentelor primare. Perfectarea documentelor de plată, ţinerea evidenţei operaţiunilor de casă: înregistrarea cheltuielilor și veniturilor în baza extraselor trezoreriei pe fiecare cont de decontare.

• participarea la executarea inventarierii anuale a mijloacelor băneşti, decon-tărilor și valorilor materiale, întocmirea și prezentarea spre aprobare a rezul-tatelor inventarierii și reflectarea lor în evidenţa contabilă.

• evidenţa veniturilor pentru serviciile contra plată acordate, verificarea lor conform proceselor-verbale, prezentate de subdiviziuni.

• perfectarea contractelor pentru achiziţionarea serviciilor comunale; înre-gistrarea contractelor de prestare a serviciilor medicale, de achiziționare a serviciilor, lucrărilor și bunurilor pentru necesităţile instituţiei în registru și înregistrarea lor la Trezorerie.

Fig. 3. Ponderea fiecărui tip de finanțare în total pe anii 2010-2013 (%)

Ecaterina Zazuc, şef al Serviciului şi contabil-şef al CNSP


• întocmirea și prezentarea bilanţului contabil, a rapoartelor financiare ordonatorilor de credite conform normelor elaborate de Ministerul Fi-nanţelor, altor dări de seamă operative, lunare, trimestriale și anuale.

Începând cu anul 1949 și până în prezent în func-ţia de contabil-șef au activat: Lidia Smolinschi, Lidia Popovschi, Elena Volosanov, Sofia Bogușevici, Ale-xandra Panteleiciuc, Evghenia Pojarschi, Sofia Cor-lăteanu (în perioada: 10.12.1992–31.01.2005), Ecaterina Zazuc (din 01.02.2005 până în prezent).

Succesele subdiviziunii sunt asigurate de contabili și economiști cu înaltă pregătire profesională, care pe parcursul anilor au dat dovadă de principialitate, disciplină și atitudine gospodărească faţă de bunurile instituţiei. Printre ei s-au remarcat Rodica Erhan, Tamara Ticot, Maria Vârlan, Parascovia Grițcan, Vero-nica Gânga, Marina Cojocaru, Teodora Nistor, Natalia Ababii, Iulea Afanasiev, Nelli Buruianov, Ludmila Chibercea, Tatiana Ticot, contabili, Irina Camburov, economist, Larisa Colb, Valentina Chirilciuc și Liuba Calmâc, economiști-șefi.

Centrul Naţional de Sănătate Publică este finanțat prin intermediul Ministe-rului Sănătății și Academiei de Științe a Moldovei din cadrul bugetului de stat la compartimentul cheltuieli de bază: activitate practică, cercetări științifice și mijloace speciale. Altă sursă de finanțare a instituției sunt serviciile contra plată, granturile.

Din anul 2010 până în 2013 finanțarea de la bugetul de stat la capitolul chel-tuieli de personal (majorări de salarii) și indexarea preţurilor pentru mărfuri și servicii a crescut cu 50%.

5.5. Serviciul juridic

Funcţia de jurist în cadrul Centrului Național de Sănătate Publică a fost insti-tuită în anul 1981 și a fost exercitată de Victor Josan. După el, responsabilitățile juridice ale Centrului au fost asumate de Victoria Gâscă (1981-1986),Vitalie Tă-bârţă (1986-1992), Oleg Manceavschi (1994) și Valeriu Tașlâc (1995-1996).

În anul 2001 postul respectiv a fost reorganizat într-o subdiviziune autono-mă, fiind subordonată directorului general al Centrului. În componența ei întrau două unități de personal: una de jurist coordonator și cealaltă de jurist consul-tant. În calitatea de jurist coordonator a fost numit doctorul în jurisprudență Nicolae Sadovei (în prezent, conferențiar universitar, prorector al Universităţii de Stat din Moldova).

Pentru a imprima instituției mai multă siguranță juridică în activitatea sa me-dicală și științifico-practică, în 2008 administrația Centrului ia decizia de a reda secției statut de serviciu. Competențele grupului de juriști se extinsese și vizau, în fond, controlul respectării legislației din domeniul sănătății publice și asigura-

Unitate prin generații


rea calității proiectelor de acte normative, elaborate în cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică. Crearea serviciului a exercitat o influență benefică asupra întregului proces de elaborare și adoptare „din prima” a documentelor legislative și normative în instanțele superioare. Progrese sesizabile au fost înregistrate și la capitolul supervizării procesului de realizare a drepturilor și obligațiilor de mun-că ale angajaților în conformitate cu legislația muncii în vigoare.

În activitatea sa Serviciul juridic se călăuzește de prevederile Constituţiei Re-publicii Moldova, legislaţia în domeniul sănătăţii publice, decretele Președintelui, de hotărârile și ordonanţele Guvernului, de actele normative ale Ministerului Să-nătăţii și ale CNSP.

Serviciul juridic colaborează nestingherit cu instituţiile Serviciului de Supra-veghere de Stat a Sănătăţii Publice și alte organe statale. Pe interior profesează un paretneriat deschis cu toate subdiviziunile structurale ale CNSP.

De rând cu acordarea asistenței juridice instituției, Serviciul juridic poartă răspundere pentru armonizarea legislaţiei naţionale în domeniul sănătăţii publi-ce cu standardele UE, analiza și monitorizarea respectării legislației de sănătate, asigurarea cadrului juridic pentru contractele de colaborare și de muncă. Repre-zintă interesele CNSP în instanțele de judecată și alte organe de drept.

Potrivit statutului său, Serviciul juridic are dreptul să elaboreze sau să participe la elaborarea (analiza, efectuarea și expertiza juridică), în limita competențelor atribuite, a proiectelor de legi, de hotărâri și de ordine ale Guvernului și Ministe-rului Sănătăţii, proiectelor de hotărâri ale medicului-șef sanitar de stat și adjuncţi-lor săi, diferitor acte normative în domeniu. Avizează proiecte de acte normative, parvenite spre examinare de la autorităţile administraţiei publice locale. Participă la implementarea planurilor și programelor de activitate, ce ţin de domeniul sănă-tăţii publice. Specialiștii Serviciului elaborează (de sine stătător sau în colaborare cu alte secţii) proiecte de ordine, dispoziţii, instrucţiuni, regulamente și propun modificări în textul lor, efectuează expertiza juridică a proiectelor de ordine, a dispoziţiilor, instrucţiunilor, regulamentelor și altor acte normative ale CNSP. Acordă asistenţă juridică, ajutor metodologic și consultativ salariaţilor CNSP în chestiuni privind accesul la resurse, dreptul la muncă și retribuție echitabilă și alte probleme, ce reies din acordul de muncă, încheiat cu angajatorul.

Actualmente, în cadrul subdiviziunii activează Constantin Bahneanu, șeful Serviciului, Mircea Slobodeniuc, Alexandra Sâlnic și Veronica Gavriliţă.

5.6. Serviciul Tehnologii informaţionale (STI)

În prezent munca și viața noastră nu pot fi concepute în afara sistemului de relații comunicaționale. Militarii consideră, că telecomunicațiile reprezintă „ner-vul” strategiei și tacticii operaționale și asigură succesul oricărui eveniment pe câmpul de bătălie. Realizările acestui sistem încet-încet au pătruns și în domeniul sănătății publice, CNSP devenind cap de pod pentru atragerea și implementarea a tot felul de proiecte E-guvernare în sistemul de sănătate.


Înainte de a vorbi despre sistemul de comu-nicare electronică în cadrul CNSP, se cuvine să aruncăm o scurtă privire în trecutul aces-tui tărâm și să vedem de la ce au pornit toate. Prima legătură prin eter cu lumea exterioară a avut loc în 1791, odată cu inventarea de către savantul francez Claude Chappe a telegrafului, perfecționat mai apoi de către Samuel Brese Morse în 1838 și cunoscut sub denumirea de „alfabetul Morse”. Telegraful s-a răspândit ra-

pid în viața cotidiană, înfășurând globul cu o rețea de sârme foarte întinsă.Ziua fondării telegrafului se consideră 17 mai 1865. Ziua internaţională a tele-

comunicatiilor a început să fie celebrată din 1969, când a fost semnată Convenția Internațională a Telegrafului. Guvernul Republicii Moldova a oficializat marca-rea Zilei Societății Informaționale prin Hotărârea nr. 558 la 30 aprilie 2006.

Activitatea CNSP este facilitată tot mai mult și mai mult de aparatele TI, ca-racterizate printr-un ridicat grad de abstractizare. Tehnicile clasice, laborioase și costisitoare, utilizate odinioară în cercetare și proiectare, sunt înlocuite cu mode-le matematice complexe, mult mai ușor de ajustat și utilizat, prelucrate cu ajutorul computerelor și sistemelor expert. Datorită noilor tehnologii informaţionale, co-municarea și transferul de date pe interior și exterior au devenit aproape instan-tanee, aducând modificări majore atât la nivel economic, cât și la cel psihologic.

Specialiștii STI al CNSP au atribuții la multiple domenii legate de date și informații, cum ar fi: procesoare, calculatoare, hardware și software, limba-je de programare, structuri de date și altele. Ei se ocupă cu instalarea de sof-turi aplicate, cu proiectarea rețelei de calculatoare complexe și a bazelor de date informaționale.

Serviciul Tehnologii informaționale a fost creat în anii 1990-1991, fiind denu-mit atunci secție analitico-informațională. Ulterior, denumirea sa a fost schim-bată de mai multe ori.

Primul șef al secției a fost Sergiu Tutunaru, care a activat în această funcție până în anul 1994. După el conducerea secției a fost prelu-ată de Valeriu Pleșca (1994-2004). Din 2004 până în 2006 secția a fost dirijată de Andrei Cazacu. La finele anului 2006 în locul lui vine Ivan Evtodiev, menținându-se în post până în luna aprile 2013. În aprilie 2013 șef al secției Tehnologii informaționale a fost numit Sergiu Stigariov.

În prezent la rețeaua locală CNSP sunt co-nectate circa 300 de calculatoare și utilaje pe-

Serghei Stigariov, seful Serviciului TI

Data Centru al CNSP


În oficiul STI

riferice, deservite de specialiștii STI. Funcționează sistemul de legătură telefonică dintre CNSP și centrele de sănătate publică teritoriale. De ase-menea, sunt administrate multiple programe de nivel național și local, ca de exemplu: sistemul de Alerte Epidemiologice al R.Moldova, MCD, forma-18, monitorizarea respectării temperatu-rilor în locurile de păstrare a vaccinurilor, site-ul cnsp.md, forumul CNSP ș.a. La pupitrele tehnice informaționale își desfășoară activitatea programiștii Vitalie Puris, Tatiana Nico-laev și Ana-Maria Bahnarel.

În timpul apropiat serviciul TI urmează să pună în funcțiune un sistem de su-praveghere video și un sistem de acces al persoanelor pe teritoriul și în încăperile Centrului.


VI. DIRECţIILE PRIORITARE ÎN ACTIVITATEA CNSP„Sănătatea nu este totul,

dar fără ea totul este nimic”

(Artur Schopenhauer).Activitatea de securizare a sănătăţii publice, înfăptuită de colaboratorii subdi-

viziunilor și laboratoarelor știinţifice din cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică, vizează 6 mari domenii.

6.1. Domeniul: Promovarea sănătăţii şi controlul bolilor netransmisibile

La debutul prezentului volum am inserat și unele date vizând metodele de profilaxie, în temei, a bolilor contagioase, practicate de generaţii de medici-igi-eniști sau societăţile lor, în condiţiile precare ale sec. XIX, începutului sec. XX și ale perioadei interbelice. Referitor la perioada sovietică „iluminarea sanitară” propriu-zisă a populaţiei a început în 1945, prin organizarea în cadrul Comisari-atului Norodnic al Ocrotirii Sănătății a Casei Republicane de Iluminare Sanitară. Activitatea ei se baza pe organizarea și susţinerea lecţiilor în faţa colectivelor, convorbirilor individuale și în grup, editarea literaturii de popularizare a cunoș-tinţelor de igienă și profilaxie a maladiilor, plasarea publicaţiilor în presă, organi-zarea de emisiuni radio, TV etc.

Odată cu reformarea Serviciului din 1995, dirijarea activităţilor referitoare la domeniul „iluminării sanitare”, a revenit Centrului de promovare a sănătăţii, edu-caţie pentru sănătate şi relaţii cu mass-media, subdiviziune a Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie.

În anul 2010, pentru a corespunde necesităţilor de optimizare a cheltuielilor și de eficientizare a servicii-lor în sănătatea publică, Serviciul Sanitaro-Epidemio-logic de Stat a fost reorganizat în Serviciul de Suprave-ghere de Stat a Sănătăţii Publice. Respectiv CNȘPMP a fost succedat de CNSP, intervenind modificări în de-numirea și structura Centrului de promovare a sănă-tăţii, educaţie pentru sănătate și relaţii cu mass-media.

Actualmente, în cadrul CNSP activează Centrul de promovare a sănătăţii şi comunicare (șef: Natalia Silitrari) cu două subdiviziuni: secţia Promovarea sănătăţii (șef: Viorica Prisacari, asistenţi Elena Che-sov și Mariana Gâncu) și Serviciul de presă şi relaţii cu publicul (șef: Ion Nistor, redactor-coordonator: Alexandru Filip).

Desigur, astăzi munca de „iluminare sanitară” se bazează pe principii și modele moderne. Este cunos-

Ion Șalaru, prim-vicedirector CNSP în promovarea sănătă-ţii şi controlul bolilor netrans-

misibile, medic-şef adjunct sanitar de stat al RM


cut faptul, că în economia de piaţă oamenii se confruntă în permanenţă cu majorări spon-tane de preţuri la produse și servicii, inclu-siv cele medicale, ceea ce amplifică impactul bolilor asupra sănătăţii lor. Deși pare a fi de-modat, sloganul „E mai ieftin să previi boala, decât s-o tratezi”, rămâne actual și astăzi. Din această perspectivă importanța principiului Educaţie pentru sănătate sporește esențial. Dar înainte de a vorbi despre sănătate, este necesar ca diverse grupuri, pături ale popu-laţiei să posede un anumit nivel de cultură sanitară, să cunoască mijloacele şi procedeele educaţionale necesare comportamen-tului sanogenic. S-ar părea, că aceasta vine în contradicţie cu percepţia și atitu-dinea noastră superficială, uneori neglijentă faţă de sănătate. Atât timp cât n-am pierdut-o, nici nu ne amintim de ea. E un stereotip, o obișnuință din mentalul populației, ce trebuie depășit. Cum? Prin educaţia pentru sănătate… Cu atât mai mult, că păstrarea sănătăţii și lupta contra bolilor sunt printre cele mai vechi pre-ocupări ale omului. De altfel, cuvântul „sănătate”, utilizat frecvent în vorbirea curentă, nu lipsește aproape niciodată din mesajele urărilor de bine. De notat, că și scrisorile strămoșilor noștri latini se încheiau, de regulă, cu urarea: „Vale!” (Fii sănătos!).

Sănătatea nu este doar o problemă particulară, ci una colectivă și vizează în-treaga societate. Dorinţa oamenilor de a fi fericiţi și sănătoși este firească. Aceas-tă tendinţă trebuie susţinută pe toate căile, la toate nivelurile. Și dacă anterior munca „de iluminare” era concepută mai mult în aspect propagandistic, purta un caracter centralizat, utilizându-se presa, radioul, televiziunea, astăzi în centrul atenției stă promovarea sănătăţii la nivel local, adică în comunitate: în instituţiile preșcolare, școală, familie etc. Dacă vom reuși să aplicăm buna experienţă în do-meniu, acumulată de ţările dezvoltate, atunci, din momentul în care vom aduce valorile sănătăţii mai aproape de habitatul uman, prin întâlniri la locul de trai, activităţi educative, seminare, conferinţe, prin editarea de ghiduri și îndrumări, efectele educaţiei pentru sănătate vor fi cele scontate.

În genere, concepţia de promovare a sănătăţii, cuprinde trei componente prin-cipale și anume:

• informarea şi educarea populaţiei în domeniul medical în vederea cunoaşte-rii simptomelor bolilor și prevenirii lor;

• altoirea unor atitudini şi deprinderi favorabile sănătăţii;• atragerea populaţiei în protejarea şi menţinerea propriei sănătăţi.Conceptul educaţia pentru sănătate cuprinde patru tipuri de relaţii cu

populaţia:• abordarea medicală, bazată pe relaţia medic-pacient;

Natalia Silitrari, şef al Centrului de promovare a sănătăţii şi comunicare


• abordarea educaţională, bazată pe informarea oamenilor şi participarea lor la luarea deciziilor privind sănătatea;

• relaţii personalizate (individualizate), ce presupun lucrul diferenţiat cu cli-enţii, identificarea problemelor și luarea deciziilor pe cont propriu;

• relaţii comunicaţionale, cu scopul de implicare a populaţiei în viaţa socială pentru a obţine modificări în folosul sănătăţii.

Avantajele Promovării sănătăţii rezidă și în faptul, că în acest proces individul sau colectivitatea poate să-și exercite controlul asupra determinanţilor de sănăta-te. Iar pentru a asigura securitatea sănătăţii omului este nevoie de a crea și promo-va o strategie de mediere dintre individ și mediu, unindu-i opţiunea personală cu responsabilitatea socială pentru o durată mare de timp (WHO-EURO, Health Promotion Glossary, 1989).

În aspect istoric, termenul „promovarea sănătăţii” a fost introdus în uzul me-dical încă la finele anilor ’70, începutul anilor ’80. Fenomenul ca atare s-a dato-rat declanșării discuţiilor legate de Strategia OMS „Sănătate pentru Toţi până în anul 2000”.

Punctul de referinţă pentru conceptul sănătatea publică și promovarea ei se consideră anul 1974, când Mark Lalonde, ministrul Sănătăţii în Guvernul Ca-nadei, a publicat un raport despre numărul mare de decese și posibilităţile de prevenţie a morbidității (un ansamblu de măsuri, menite să prevină apariţia boli-lor). El a propus o nouă formă de prevenire a bolilor: participarea componentelor medicale și nemedicale din comunitate la crearea bunei dispoziții a colectivității, pe care a denumit-o sănătate publică. Noul concept aborda problemele sănătăţii, cu schimbări de mediu în debut, cu măsuri de precauţie individuală și interven-ţii terapeutice adecvate. În cuprinsul acestui concept, mediul era interpretat nu doar ca o situaţie socială și psihologică, dar și ca una fizică. Altfel spus, sănătatea trebuia să devină preocuparea tuturor cetăţenilor: atât a medicilor, a celor de alte profesii, cât și a autorităţilor.

La Conferinţa de promovare a sănătăţii din 1986, desfășurată la Ottawa, Ca-nada, principiile enunţate anterior au fost dezvoltate, fiind elaborată „Carta de la Ottawa de promovare a sănătăţii”. Acest document stabilește, că promovarea sănătăţii poate fi tradusă în fapt prin elaborarea de politici publice și crearea de medii favorabile sănătăţii. Ea conduce la consolidarea acţiunii comunitare, la dezvoltarea (îmbunătăţirea) abilităţilor individuale și reorientarea serviciilor medicale spre servicii de profilaxie.

Trei ani mai târziu, Conferinţa a 4-a Internaţională de Promovare a Sănătăţii de la Jakarta, Indonezia (OMS, 1997) a identificat priorităţile de dezvoltare a do-meniului pentru secolul XXI. Rezumativ, ele prevăd următoarele:

• Promovarea responsabilităţii sociale pentru sănătate. Factorii de decizie tre-buie să respecte cu fermitate responsabilitatea socială. Atât sectorul guver-namental, cât și cel particular, trebuie să participe la promovarea sănătăţii și să adopte politici.


• Creşterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate. În multe ţări, investiţia care se face în sănătate este inadecvată și, frecvent, ineficien-tă. Creșterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate necesită o abordare intr-adevăr multisectorială, inclusiv alocarea suplimentară de re-surse pentru educaţie, condiţiile de habitat și sectorul de sănătate.

• Consolidarea şi extindereaparteneriatelorpentru sănătate.Promovarea sănătăţii presupune realizarea unor parteneriate deschise pentru dezvoltarea socială și securizarea sănătăţii la toate nivelurile de conducere din societate.

• Creştereacapacităţiicomunitareşiîmputernicireaindividului. Promova-rea sănătăţii se face de către oameni și cu oameni, dar nu în absenţa lor. Ea presupune tendinţa efortului colectiv de a îmbunătăţi capacităţile indivizilor de a iniţia și organiza acţiuni și de a influenţa la nivel de organizaţie sau co-munitate factorii determinanţi ai stării de sănătate.

• Asigurareaunei infrastructuridepromovarea sănătăţii. Pentru a putea promova cât mai eficient principiile de sănătate publică, este nevoie de o infrastructură medicală și socială pe măsură, de mecanisme garantate de finanţare locală, naţională și globală. Trebuie găsite motivaţii, care să influ-enţeze acţiunile guvernelor, ale societății civile, instituţiilor de educaţie și sectorului particular pentru a fi siguri de mobilizarea maximă a resurselor în promovarea sănătăţii.

Prin urmare, această multitudine de mesaje vizează direct activitatea Centru-lui de promovare a sănătăţii și comunicare, care a implementat o serie de acţiuni promoţionale, inclusiv conferinţele naţionale „Sănătatea în relaţie cu mediul”, „Sănătatea copiilor și factorii exogeni de risc” (conferinţă cu participare inter-naţională), ce au adunat un număr considerabil de grupuri ţintă și responsabili din domeniul sănătăţii publice. În aceiași serie se înscriu și atelierele de lucru cu reprezentanţii presei pe diverse teme.

6.1.1. Obiectivele Centrului de promovare a sănătăţii şi comunicare

Centrul de promovare a sănătăţii și comunicare ţine în vizor următoarele obiective:

• Elaborează strategia şi tactica promovării sănătăţii, determină direcţiile prioritare în profilaxia primară și secundară a maladiilor cu antrenarea în această activitate a instituţiilor de cercetări știinţifice, stabilește priorităţile în educaţia pentru sănătate, reieșind din indicii morbidităţii populaţiei, da-tele demografice, situaţia și circumstanţele ecologice și epidemiologice.

• Dirijează sub aspect organizatoric şi metodic activităţile de promovare a să-nătăţii, coordonează activităţile instituţiilor medico-sanitare, ale altor mi-nistere, departamente și servicii cu tangenţă în promovarea programelor naţionale complexe și speciale din sănătatea publică.

• Elaborează proiecte de acte legislative, normative, directive şi instructiv-me-todice în domeniul promovării sănătăţii.


• Evaluează formele şi metodele noi de activitate ale instituţiilor medico-sani-tare pe direcţia promovării sănătăţii și profilaxiei maladiilor.

• Participă la elaborarea şi realizarea programelor naţionale cu referinţă la problemele sănătăţii publice, promovarea sănătăţii și profilaxia maladiilor.

• Propune spre examinare Consiliului Colegial, Consiliului Sănătăţii Publice al Ministerului Sănătăţii, în modul stabilit de lege, probleme vizând promo-varea sănătăţii și profilaxia maladiilor.

• Oferă suport metodic secţiilor şi cabinetelor de educaţie pentru sănătate ale CSP teritoriale și ale instituţiilor medico-sanitare publice la compartimentul promovarea sănătăţii, acordă suport consultativ instituţiilor medicale ale al-tor ministere, departamente și organizaţii în domeniul promovării sănătăţii.

• Organizează şi desfăşoară la nivel naţional măsuri ştiinţific argumentate în promovarea sănătăţii.

• Participă la pregătirea şi instruirea cadrelor medicale, a formatorilor privind noile metode și forme de promovare a sănătăţii.

• Colaborează activ cu mijloacele de informare în masă scrisă şi electronică re-publicane și locale și ediţiile de specialitate în domeniul promovării sănătăţii.

• Elaborează şi contribuie la editarea materialelor didactice, metodice, infor-mative, privind promovarea sănătăţii și profilaxia maladiilor.

6.1.2. Secţia Sănătatea mediului

Una din prioritățile principale în promovarea sănătăţii și educaţiei pentru să-nătate a populaţiei este supravegherea stării reale a mediului, activitate realizată în cadrul CNSP de către secţia Sănătatea mediului (SSM).

Secţia Sănătatea mediului a fost fondată prin ordinul Ministerului Sănătăţii al RM din 17 iunie 2010, ca o subdiviziune nouă a Centrului Naţional de Sănătate Publică. Succesoare a secţiei Igiena mediului și habitatului uman, ea a derivat din sectorul de supraveghere sanitară, creat în 1985 pe baza secţiei sanitare a SSER.

Colaboratorii Centrului de Promovare a sănătăţii şi comunicare la o întâlni-re cu colegii din teritoriu


În perioada respectivă Serviciul sanitar practica forme și metode de activitate în domeniu, prelu-ând ca model experienţa avansată a Staţiei sani-tare regionale din Doneţk, Ucraina, implemen-tată în toate instituţiile de specialitate din URSS.

Componența noii subdiviziuni (2010) a fost formată din colectivul secţiei Igiena mediului și habitatului uman cu următoarele state de per-sonal: 5 medici igieniști, inclusiv șeful secţiei, 2

ingineri, 1,5 asistenţi (în total 8,5 unităţi). Actualmente, în secţia Sănătatea me-diului activează Dumitru Sireţeanu (în calitate de șef), Liliana Carp, Constantin Solomon și Alexandru Diaconu, medici igieniști și inginerul Ilie Anton.

Secţia Sănătatea mediului îndeplinește sarcinile de:• organizare a lucrului metodic, consultativ şi practic în domeniul sănătăţii

mediului și habitatului în vederea aprecierii factorilor de risc cu impact asu-pra sănătăţii;

• prevenire, lichidare sau reducere a gradului de poluare a mediului înconju-rător și ameliorare a mediului de viaţă, odihnă și recreere a populaţiei;

• organizare şi efectuare a supravegherii sanitare de stat preventive şi curente în sănătatea mediului și habitatului;• elaborare a proiectelor de legi, planuri, programe naţionale în domeniu, a

regulamentelor sanitare și altor reglementări normativ-tehnice în domeniul supravegherii în sănătatea mediului.

Scopul major al aplicării acestor sarcini constă în diminuarea riscului factori-lor nocivi de mediu asupra sănătăţii populaţiei și, în primul rând, asupra calităţii apei potabile, a apelor din zonele de recreere, a aerului atmosferic, a solului, a condiţiilor de habitat, gestionării deșeurilor.

Specialiștii secţiei participă la elaborarea și promovarea actelor legislative și normative în problemele de supraveghere sanitară a sănătăţii mediului, asigu-rând implementarea lor în sfera de producţie și socială, certifică calitatea sanitară a izvoarelor cu apă potabilă și minerală, inclusiv medicinală, destinată îmbuteli-erilor pentru uz intern și extern, gradul de pregătire a instalaţiilor de purificare a apei și de epurare a apelor reziduale, a reagenţilor folosiţi în procesele de purifi-care a apei, a altor materiale ce sunt în contact cu apa, autorizează sursele de apă potabilă și minerală. Ultimele autorizații sanitare au fost eliberate orașelor Bălți, Orhei, Chișinău și Cahul la darea în folosință a teritoriilor amenjate și sistemati-zate, și localității Vadul lui Vodă după finisarea planului de sistematizare a zonei de recreare cu atribuirea statutului de urbe.

Între anii 1995-2009 un grup de specialiști, condus de Ion Șalaru, din care au făcut parte și colaboratori ai secției Sănătatea mediului, a studiat calitatea apei potabile distribuite populaţiei și a elaborat normele sanitare de rigoare în confor-mitate cu directivele Uniunii Europene.

Dumitru Sireţeanu, şeful secţiei Sănătatea mediului


Experiența acumulată de CNSP în procesul de asigurare a sănătății mediului a permis ca Moldova să devină parte a Protocolului „Apa și Sănătatea”, prin fili-era căruia a realizat un șir de măsuri în vederea sporirii calităţii apelor conform standardelor europene. Cu suportul organizaţiilor internaţionale în ţară au fost create sisteme de epurare și evacuare a reziduurilor solide și lichide, au fost in-stalate tehnologii avansate de gestionare și utilizare a deșeurilor, monitorizate permanent de către specialiștii secţiei.

Recent, ei au efectuat controlul calităţii apelor de suprafaţă în 32 puncte fixe, inclusiv a apei râurilor de frontieră Nistru, Prut și Dunărea. După prelucrarea rezultatelor studiului, informația va fi prezentată organelor abilitate ale Ucrainei, Moldovei și României pentru crearea unei baze de date în exploatarea comună a bazinelor respective.

6.1.3. Activitatea Centrului de supraveghere a bolilor netransmisibile

Dacă în secolele trecute bolile transmisibile prezentau o ameninţare de moarte pentru specia umană, în epoca contemporană dușmanul nr. 1 al sănătății omului sunt bolile netransmisibile. Gravitatea acestor patologii, în special, a celor cardi-ovasculare, tumorilor maligne, bolilor respiratorii cronice, bolilor digestive cro-nice, diabetului zaharat, constituie o mare provocare atât pentru medicina clinică și știința biomedicală, cât și pentru societate în întregime, datorită tratamentului îndelungat și costisitor, pierderilor brațelor de muncă din cauza dezabilităților, pe care le obțin pacienții, și, îndeosebi, a deceselor premature. Prevalenţa crescută, consecinţele grave pe care le impune îngrijirea pacienţilor, fac ca bolile netrans-misibile să prezinte o adevărată povară pentru sistemul de sănătate și economia naţională din Republica Moldova.

Reieșind din ordinul Ministerului Sănătății nr. 869 din 27 decembrie 2010 „Cu privire la supravegherea și controlul bolilor netransmisibile”, Centrul Național de Sănătate Publică se face responsabil de coordonarea acţiunilor complexe de pre-venire, supraveghere și control al bolilor netransmisibile la nivel național.

Studierea experiențelor existente și evaluările frecvente ale situației epide-miologice privind bolile netransmisibile au permis actualizarea și ierarhizarea

Monitorizarea calităţii apei a râurilor Prut şi Dunărea prevede şi supravegherea permanentă a terminalului petrolier şi portuar din s. Giurgiuleşti


bolilor netransmisibile cu impact negativ asu-pra sănătății publice. Astfel, în baza ordinului menţionat a fost aprobată lista bolilor netrans-misibile prioritare pentru supraveghere și con-trol în Republica Moldova: bolile cardiovascu-lare, tumorile maligne, bolile respiratorii croni-ce, diabetul zaharat, obezitatea, anemiile prin carență de fier, hepatitele cronice non-virale, leziunile, tulburările mintale și cele de compor-tament. Răspândirea acestor maladii în rândul populației este determinată, în mare măsură, de condiţiile social-economice și politice din țară, de influența factorilor biologici și de mediu asupra omului. Se are în vedere poluarea me-diului înconjurător, creșterea tensiunii neuro-psihice, scăderea nivelului de instruire fizică și igienică al oamenilor, alimentaţia neraţională,

deprinderile dăunătoare (sedentarismul, ignorarea culturii sanitare, incompe-tenţa factorilor de resort în problemele de profilaxie, de planificare familială și, în cele din urmă, atitudinea neglijentă, superficială a oamenilor faţă de propria sănătate).

Bolile netransmisibile, chiar și cele mai de temut, pot fi prevenite, dacă sunt asociate cu acţiunea comună a factorilor de risc comportamentali și adoptarea unor măsuri eficiente de combatere a riscurilor de îmbolnăvire.

În Republica Moldova povara bolii măsurată prin DALY, conform evalu-ării BRE OMS, 2010, este reprezentată de 10 factori de risc modificabili. Vom evidenția câțiva dintre ei: alimentaţia nerațională, hipertensiunea arterială, abu-zul de alcool și tabagismul, supraponderabilitatea, sedentarismul, hiperglicemia și hipercolesterolemia (Fig. 4).

Actualmente, țara noastră se confruntă cu urmările duble ale malnutriţiei. Pe de o parte, pacienții prezintă subnutriţie proteino-energetică și se aleg cu un de-ficit de micronutrienţi (iod, fier, acid folic), care le afectează sănătatea, îndeosebi, la copii și femei. Circa o cincime dintre femeile de vârstă fertilă, o treime dintre copiii cu vârsta de până la 5 ani și peste 40% dintre femeile gravide suferă de anemie. Cauza principală a acestei patologii - aportul alimentar insuficient. Pe de altă parte, supraponderabilitatea și obezitatea, provocate de supraconsumul ali-mentar și inactivitatea fizică, duc la deteriorarea tensiunii arteriale, condiționată de consumul mare de sare și hipercolesterolemie.

globalizarea, tehnologizarea şi comerţul internaţional au contribuit, în ultimele decenii, la creşterea consumului produselor alimentare nesănătoase, produse alimentare cu valoare nutriţională mică sau fără valoare nutriţională şi/sau cu conţinut sporit de grăsimi, zahăr sau sare. Produsele fabricate în mod

Specialiştii care au pus temelia Centrului SBN: Galina Obreja, Ne-lea Tabuncic şi Varfolomei Calmâc


industrial au o pondere importantă în raţia alimentară cotidiană a populaţiei. Aceste produse conţin cantităţi mari de sare și grăsimi „ascunse”. Urmare acestor modificări în regimul și stilul alimentar, circa 50% din populaţia adultă a devenit supraponderală sau obeză. Datele unui screening naţional, efectuat în anul 2010 în populaţia cu vârsta de peste 40 de ani aparent sănătoasă, au arătat, că peste 60% din persoanele investigate aveau în sânge colesterol mărit, iar peste 2/3 din-tre ele acuzau hipertensiune arterială.

Din aceste considerente, prevenirea și controlul bolilor netransmisibile con-stituie o prioritate de neamânat a statului, devenind subiectul politicilor de dez-voltare socială și economică a țării.

Pentru rezolvarea problemelor de sănătate pe această dimensiune, în anul 2010, în cadrul Centrului Național de Sănătate Publică a fost creat Centrul de supraveghere a bolilor netransmisibile (în continuare CSBN). În structura lui au fost incluse 2 subdiviziuni: secţia de control al bolilor netransmisibile și secţia de controlul al determinanților sănătății, aceasta din urmă fiind compusă la rân-dul său din grupurile: Nutriţia și activitate fizică, și Supravegherea și controlul adicţiilor.

Ghidat de prevederile oficiale existente (Politica Naţională de Sănătate, Ho-tărârea Guvernului nr. 886 din 6 august 2007, Strategia națională de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017, HG nr. 1471 din 24 decembrie 2007, Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, nr. 10-XVI din 3 februarie 2009, actele comunitare), CSBN și-a axat activitatea pe dezvoltarea unui sistem durabil de supraveghere și control al bolilor netransmisibile și al fac-

Fig. 4. Factorii de risc determinanţi în Republica Moldova, în funcție de povara bolii pe care o determină, evaluată prin DALY (%), 2010.


torilor, ce le determină, mizând pe comportamentul sănătos de viaţă cu impact redus al riscurilor, generate de indivizi și comunitate.

Prin concursul specialiștilor secției și ai CNSP a fost elaborat ghidul de supra-veghere nutriţională și repartizat instituțiilor de profil din teritorii. Pe chestiunile respective au fost instruiţi specialiștii din cadrul CSP teritoriale, care răspund direct de implementarea sistemului la nivel local. Conform ordinului Ministe-rului Sănătăţii nr. 905 din 17 septembrie 2012, toate maternităţile din ţară au fost obligate să introducă în sistem datele de interes nutriţional despre nou-năs-cuţi. La nivel oficial s-a stabilit, că datele colectate la nivelul asistenţei medicale primare și CSP teritoriale din localităţile/sectoarele sentinelă din cele 3 regiuni (Nord, Centru și Sud) privind statutul nutriţional și consumul de tutun/alcool al femeilor gravide, alăptarea copiilor și consumul sării iodate la nivel de gospodării trebuie să fie transmise pentru prelucrare și analiză CNSP. Rezultatele obținute sunt plasate în pagina Web a instituției (cu submeniul „Alimentaţia sănătoasă”), la care se atașează sfaturi și prescripții utile referitor la alimentaţia echilibrată și sănătoasă pentru populație.

Informaţia este utilizată pentru aprecierea evoluției tendinţelor în statutul nutriţional al grupurilor populaţionale, inclusiv a copiilor obezi, evidenţierea priorităților în domeniu și fundamentarea unor noi intervenţii de sănătate.

Moldova este percepută drept țară cu o cultură a consumului de alcool adânc înrădăcinată în viața cotidiană. Din păcate, deseori, consumul excesiv de alcool se soldează cu abuz sau chiar cu alcoolism cronic, cu toate consecințele de rigoare pe plan individual și social. Cele mai multe decese, asociate consumului de alco-ol, se întâmplă din cauza leziunilor, cancerului, a bolilor cardiovasculare și ciro-zei hepatice. Potrivit Raportului OMS „Alcoolul și sănătatea în Europa”, pregătit în 2010, povara maladiilor, atribuite consumului de alcool în Republica Moldova, a fost estimată cu nivelul 4 de risc (pe o scală de la 1 la 5).

Un alt motiv al deceselor premature la oameni este fumatul. Printre adulți, fi-ecare al 10-lea deces are loc din cauza fumatului, viața fumătorului reducându-se în medie cu 15 ani. Conform statisticii OMS, rata mortalității, atribuită fumatu-lui în Republica Moldova în anul 2010, a constituit cca. 762 de decese la 100 mii de locuitori, aproape de 2 ori mai mult decât rata deceselor în regiunea europea-nă. Tabagismul reprezintă cauza apariției a peste 50% din tumorile maligne (din care circa 90% reprezintă cancerul pulmonar), 80% din bronșitele-enfizemice cronice (care exacerbează simptomele astmatice). Nocivitatea lui provoacă mai mult de o jumătate din bolile cardiovasculare (atacul de cord, ateroscleroza) și cele cerebrovasculare.

Evidenţierea factorilor de risc pentru bolile netransmisibile, monitorizarea și evaluarea impactului lor asupra stării sănătăţii populaţiei și adoptarea de mă-suri adecvate de contracarare contribuie semnificativ la îmbunătăţirea stării de sănătate și reducerea costurilor pentru tratament, îngrijiri medicale și asistenţă socială. În acest context, a fost elaborată Strategia națională pentru prevenirea și


controlul bolilor netransmisibile pentru anii 2012-2020, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 82 din 12 aprilie 2012. Documentul definește bolile netrans-misibile ca o direcție prioritară în sănătatea publică. Scopul Strategiei respective este de a reduce povara bolilor netransmisibile și a evita, pe cât e posibil, decesele premature, prin organizarea de acţiuni integrate, menținerea calităţii vieţii și spo-rirea speranţei de viaţă sănătoasă și a speranţei de viaţă la naștere.

Evaluarea situației epidemiologice prin bolile netransmisibile (BNT) și ana-liza politicilor naționale, legate de domeniul prevenirii bolilor netransmisibile, au scos la iveală unele divergențe și dublări de obiective și de acţiuni în pro-gramele naţionale existente. Situația respectivă a determinat autorii Planului de acţiuni pentru implementarea noii Strategiei naţionale de control și prevenire a BNT pentru anii 2013-2016, să evite greșelile vechi și să se bazeze pe compo-nente prioritare. Dintre ele am menționa reducerea factorilor de risc, abordarea integrată în controlul BNT, supravegherea, monitorizarea și evaluarea BNT și a determinanților lor.

Politica statului privind combaterea bolilor netransmisibile este unitară și multisectorială. Ea necesită activități pe verticală și orizontală, cu modificări substanțiale în suportul juridic, normativ și metodic al tuturor componentelor de supraveghere a sănătății publice.

În această perioadă specialiștii Centrului SBN au contribuit la implemen-tarea mai multor programe naționale pentru prevenirea BNT. Programul mo-dificat de eradicare a tulburărilor prin deficitul de iod (primul a fost aprobat în anul 1998) a adus îmbunătățiri simțitoare la statutul nutriţional de iod al populaţiei, mediana excreţiei iodului în urină la elevii claselor primare, de exemplu, sporind de la 78 µg/l în anul 1996 până la 165 µg/l în anul 2006 și până la 204 µg/l în anul 2012. Programul naţional de reducere a afecţiunilor determinate de deficienţa de fier și acid folic, adoptat până în anul 2017, pre-vede, ca intervenţie, suplimentarea gratuită a femeilor gravide cu fier și acid folic după prima vizită prenatală la medicul de familie, în afară de aprovizio-narea cu făină, fortificată cu fier și acid folic. Populația afectată de diabetul za-harat este supravegheată de programe naţionale speciale, care stabilesc măsuri de îmbunătăţire a stării ei de sănătate, de creștere a speranţei de viaţă, precum și accesul la un tratament medical garantat.

Este în plină derulare Programul naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016. În scopul promovării cât mai eficiente a acestui program, la CNSP a fost organizat Atelierul de lucru regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii „Cu privire la implementarea Convenţiei Cadru a Organizaţiei Mondiale a Să-nătăţii privind Controlul Tutunului”. La lucrările lui au participat diferiți actori ai sistemului de sănătate și economiei naționale. Concomitent, s-au desfășurat conferințe de presă, mese rotunde, spectacole și acțiuni culturale, consacrate era-dicării acestui flagel social. În adresa cetățenilor au fost elaborate și expediate re-comandări cum să înfrunte riscurile de morbiditate și sănătate, ce trebuie să între-


prindă pentru a menține o stare fizică și mentală prielnică etc. Or, omul puternic este omul informat, care știe să răspundă prompt și în cunoștință de cauza la pro-vocările vieții. Eforturile Republicii Moldova au fost înalt apreciate de Zsuzsana Jakab, Directorul OMS/EURO, care a vizitat în 2012 Republica Moldova.

Prevenţia și controlul BNT este unica armă medicală eficientă din punct de vedere al suferinței și costului economic. Este o afirmație comună a liderilor țărilor lumii, exprimată în declaraţia lor la Întrunirea Naţiunilor Unite (ONU) din luna septembrie 2011 despre implementarea Programului privind evoluția mediului 2012-2020.

6.2. Domeniul: Supravegherea sanitară de stat

Principiul de protecţie a sănătăţii publice prevede ansamblul de activităţi ori-entate spre aplicarea actelor normative în scopul garantării securității sănătăţii umane. Acest deziderat a călăuzit specialiștii-igieniști din instituţie pe tot par-cursul celor 65 ani de activitate, indiferent de rezultatele reformelor prin care au trecut, începând de la secţiile sanitare după cel de Al Doilea Război Mondial și terminând cu Direcţia supraveghere sanitară în secolul XXI.

În pofida greutăţilor, cu care s-au confruntat, specialiștii direcției și-au con-firmat de fiecare dată devotamentul lor față de promovarea principiilor suprave-gherii sanitare de stat.

Având o istorie distinctă și marcată de faptele glorioase ale mai multor persona-lităţi, care au activat în secțiile de profil: medici-șefi adjuncţi / vicedirectori, șefi de secții, specialiști superiori, colaboratori de rând, direcția a reușit să etaleze un stil profesionist veritabil.

Primele date de arhivă despre activitatea Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane povestesc despre investirea lui Alexandr Popic în postul de medic-șef adjunct pe igienă și epidemiologie, ope-rată la 1 ianuarie 1957. Ulterior, în anii 1962-1964, funcția respectivă a fost exercitată de Boris Rus-nac, iar în 1964-1970 - de Valeriu Sârbu. Ultimul a deținut funcţia de medic-șef adjunct în problemele de epidemiologie.

Din 1967, în Sanepid, în care competențele erau se-parate pe domeniile igienă și epidemiologie, se insti-tuie funcţia de medic-șef adjunct pe problemele sani-tare cu Ion Dumitraș în frunte, care o va deţine până în anul 1975. Mai apoi, în diferite perioade de timp, funcţia dată a fost ocupată de mai mulți specialiști de forță, care mai apoi au devenit conducători ai institu-ţiei: Efim Cebanu (1976-1982), Victor Băbălău (1983-1994), Ion Bahnarel (1994-2000), Ana Volneanschi (2000-2010).

Iurie Pânzaru, vicedirector CNSP în proble-mele de supraveghere sanita-ră, medic-şef adjunct sanitar

de stat al RM, dr. med.


Fiecare dintre ei au contribuit în mod pregnant la promovarea igienei ca o direcție importantă în supravegherea condiţiilor de muncă și alimentaţie ale angajaţilor din economia naţională, prevenirea bolilor și a intoxicaţiilor profesionale și alimentare, la îmbunătățirea condiţiilor de instruire și educa-ţie, odihnă și alimentaţie a copiilor și tinerilor, identificarea, supravegherea, evaluarea și monitorizarea factorilor de risc pentru sănătatea diferitor grupuri de populaţie.

Tabelul nr. 2. Activitatea de supraveghere sanitara (cifre abs.)

Măsurile 2009 2010 2011

Focare de boli infecţioase anchetate 69 90 508pe contul TBC

Eliberate prescripţii igienice și antiepi-demice 5 6 7

Aplicate amenzi 3 1 10

Decizii/hotărâri de interzicere a comer-cializării (produse, confecţii - rebutate)

12(477257 kg)

8(1666 kg)

12(8177 kg)

Obiective funcţionarea cărora a fost sistată 0 0 4

Petiţii examinate 88 143 102

Problemele de igienă constituie pilonul supravegherii sanitare în sistemul de să-nătate. În perioada de referință, instituția a organizat și promovat din numele sta-tului nenumărate măsuri de protecţie a sănătăţii lucrătorilor din sfera economică și socială, a copiilor și elevilor, a persoanelor în etate și a altor categorii de populaţie.

Supravegherea sanitară își arogă:• stabilirea principiilor de supraveghere sanitară/igienică şi elaborarea cadru-

lui normativ pentru subdiviziunile constituente;• determinarea factorilor de risc din mediul de muncă al angajaţilor din agri-

cultură, ca ramură principală a economiei naţionale;• stabilirea factorilor de risc profesional pentru angajaţi cu condiţii nefavora-

bile de muncă (agricultură, industrie, instituţiile medicale de profil ftizio-pneumologic ș.a.) în raport cu starea lor de sănătate;

• instruirea sanitară a populaţiei;• controlul eficienţei examenelor medicale ale populației şi diferitor categorii

de angajaţi;• supravegherea inofensivităţii şi calităţii produselor alimentare şi a celor fa-

bricate la întreprinderile industriei alimentare, alimentaţiei publice;• examinarea de laborator a produselor alimentare, a apei potabile din sursele

decentralizate/mai apoi și centralizate, de suprafaţă.Reformele din sistemul sănătăţii, înfăptuite pe parcurs, s-au răsfrânt de fie-

care dată pozitiv asupra supravegherii și protecţiei sănătăţii. La data înfiinţării instituției (1 ianuarie 1949) în structura statelor de personal a Staţiei Sanitaro-


Epidemiologice Republicane a fost instituită funcţia de șef al secţiei sanitare, care dirija activitatea componentelor Direcţiei de supraveghere sanitară și asigura le-gătura dintre secţiile și sectoarele de profil sanitar/igienic și medicul-șef adjunct. Primul șef al secţiei a fost Vladimir Grigorovici, după care au succedat Nina Gontovoi (1959-1965), Ion Dumitraș (1965-1967).

În anii 1967-1969 șef de secţie devine Valeriu Dobreanschi, urmat de Valentina Melnikov (1969-1972), Vsevolod Beleavschi (1972-1976), Iurii Viskovatov (1976-1978), Ștefan Gheorghiţă (1978-1982). În 1982 la cârma ei a venit Pavel Socoliuc.

Vicedirectorul Iurie Pânzaru în şedință cu Mariana Tutunaru,

şeful secției Sănătatea copiilor şi tinerilor, Andrei Ciburciu, şeful

secției Siguranța alimentelor, Marina Zavtoni, şeful secţiei

Siguranța chimică şi toxicologie, Ion Ursulean, şeful Centru-lui Radioprotecție şi Ștefan

Constantinovici, şeful secției Expertiza sanitară


În cadrul secţiei sanitare au lucrat specialiști, care au elaborat principiile de supraveghere sanitară, recunoscute de către demnitarii Partidului Comunist al fostei URSS și RSSM drept performanţe în domeniul igienei, foarte importante pentru viaţa și sănătatea populaţiei ţării. Iată doar câteva exemple. În 1968 speci-aliștii de profil igienic sunt invitați pentru prima dată de către Ministerul Ocro-tirii Sănătăţii al URSS să participe la examinarea și avizarea Planului urbanistic general de reconstrucție al or. Chișinău, cuprins în 20 de volume.

În 1985 cu suportul specialiștilor Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republi-cane, inclusiv al medicilor igieniști din secţia sanitară, care studiase experiența Staţiei sanitaro-epidemiologice raionale Fălești, a fost propus și aprobat Planul strategic de activitate în domeniul igienei și sanităriei. Asemenea practică de-venise pentru mulţi ani înainte o regulă de conduită pentru întregul Serviciu Sanitaro-Epidemiologic de Stat.

6.2.1. Secţia Sănătatea ocupaţională

Inițial, secția Sănătatea ocupațională se întitula secţia Igiena muncii și repre-zenta o subdiviziune a Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane (SSER). Pe atunci (1957), în cadrul ei activa un singur medic igienist, M. Marcenco. Prin contribuția lui directă, a fost formată subsecţia Igiena industrială, pe care o va dirija până în 1965. După această perioadă secția respectivă se numea Secţia de igienă a muncii și era condusă de Reghina Rusanov.

După aproape un deceniu colectivul secţiei a acumulat multă experienţă și a început să studieze aspectele fiziologo-igienice ale procesului de testare și expe-rimentare a mașinilor agricole noi, ce se produceau la uzinele din URSS și Uzina de tractoare din Chișinău. Împreună cu specialiștii de la Staţia de experimenta-re a mașinilor agricole (SEMA), medicii igieniști autorizau locurile de amplasare structurală a mașinilor și echipamentelor agricole în agricultură, măsurau inten-sitatea zgomotului și a vibraţiei motoarelor cu ajutorul mijloacelor de măsurare: ИШВ-1 și НВА. Secția igiena muncii efectua cercetări fiziologo-ergonomice la locul de muncă al operatorilor.

În 1969 secţia este completată cu personal de profil igienic conform ordinului Ministerului Ocrotirii Sănătății al URSS nr. 300 din 29 aprilie 1969. La momentul respectiv, colectivul număra 9 persoane: șeful de secţie (M. Tetelbaum), un me-dic, un inginer, trei chimiști cu studii superioare, un asistent și două infirmiere. În același an în structura Institutului Moldovenesc de Cercetări Știinţifice în Igi-enă și Epidemiologie apare o structură nouă - laboratorul știinţific Igiena muncii în agricultură și industrie (șef: V. Vangheli, dr.med.), care colabora la direct cu secţia similară din cadrul SSER.

Statele de personal ale secției s-au consolidat treptat și în anul 1982 în componența ei a fost organizat laboratorul operativ pentru efectuarea controlului la obiectivele cu surse de iradieri electromagnetice. În laborator lucrau doi medici igieniști, un inginer, doi asistenţi ai medicului și doi tehnicieni. Șef al laborato-


rului a fost numit C. Iularji, care conduce acest laborator până în prezent. O pe-rioadă de timp Grupul de supraveghere a zgomotului și vibraţiei și cel de control pentru experimentarea tehnicii agricole și tehnologiilor noi au activat în secţia Igiena mediului ambiant, apoi din 1995 ambele revin în secţia Igiena muncii.

O realizare frumoasă a specialiștilor secției o constituie laboratorul știinţific Igi-ena și fiziologia muncii din cadrul Institutului de Cercetări Știinţifice în Medicina Preventivă și Clinică, reorganizat pe baza laboratorului știinţific Igiena muncii în agricultură și industrie al IMCȘIE. Șef de laborator: V. Iachim, dr.med., conferenţiar.

În 1992, când la conducerea secției se afla Varfolomei Calmâc, a fost format Laboratorul de studiere a factorilor fizici (șef: C. Iularji, colaboratori: L. Carp, A. Malâi, I. Jâmbei, G. Butacov, Maria Nicolăescu, Maria Borș).

În urma reorganizării Centrului Republican de Igienă și Epidemiologie, sec-ţia Igiena muncii a fost comasată cu Laboratorul factorilor fizici. Șef al secţiei devine V. Băbălău, iar șef al laboratorului - C. Iularji. Din anul 1997 în structura subdiviziunii a mai fost inclus și Laboratorul știinţific de medicină a muncii (șef: V. Iachim, dr.med., conferențiar). După remanierile structurale și organizatori-ce efectuate, secția s-a reprofilat, căpătând în 2011 statutul de secţie Sănătatea ocupaţională cu laboratorul Controlul factorilor fizici, iar Laboratorul știinţific Medicina muncii continuă să funcționeze ca structură separată.

În prezent componența secţiei Sănătatea ocupaţională include:1. Grupul operativ, cu 3 unităţi de personal: V. Vasiliev, șef Secţie, A. Tcaci,

medic.2. Laboratorul controlul factorilor fizici: C. Iularji, șef laborator, A. Malâi, me-

dic igienist, Gh. Butacov, inginer coordonator, A. Gaitu, inginer. Din ambe-le structuri face parte Rodica Molnic, asistent.

În ultimii 7 ani eforturile colectivului secției au fost orientate spre elabora-rea actelor normative în supravegherea condiţiilor de muncă și calității asistenţei medicale acordate salariaţilor. Cadrul legislativ și normativ elaborat de specialiști include următoarele:

1. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 132 din 17 iunie 1996 „Privind exame-nele medicale obligatorii la angajare în muncă și periodice ale lucrătorilor, supuși acţiunii factorilor nocivi și nefavorabili”.

2. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 257 din 8 noiembrie 1996 „Despre perfecţi-onarea serviciului de diagnosticare, tratare și profilaxie a maladiilor profesio-nale în republică”.

3. Reguli și normative sanitaro-epidemiologice de stat privind amplasarea, proiectarea, construcţia și exploatarea staţiilor de alimentare cu produse petroliere și gaze (1996).

4. Hotărârea comună a Ministerului Sănătăţii, Departamentului Statistică și Confederaţiei Sindicatelor din Republica Moldova nr. 10/114/438 din 29.05.1996 „Despre aprobarea Raportului de stat nr. 16-itm privind cauzele incapacităţii temporare de muncă a salariaţilor”.


5. Reguli și normative sanitaro-epidemiologice de stat pentru întreprinderile de fabricare a mixturilor asfaltice (1998).

6. Regulamentul și normele igienice privind condiţiile de muncă și odihnă pentru persoanele, care lucrează cu terminalele video, mașini personale electronice de calcul (1999).

7. Reguli și norme igienice pentru întreprinderile de transport auto și servicii auto (2001).

8. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 129 din 23 aprilie 2003 „Cu privire la intensificarea supravegherii sanitaro-epidemiologice de stat după nivelurile de zgomot în mediul ambiant și cel de producție”.

9. Reguli și norme sanitare privind cultivarea și prelucrarea post-recoltare a tutunului (2003).

10. Reguli și normative sanitaro-epidemiologice de stat pentru microîntre-prinderile de producție și cele de prestare a serviciilor populaţiei (2004).

În afară de acestea, specialiștii secţiei au elaborat materiale practice și didac-tice în ajutorul colaboratorilor Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, dar și al angajaților din diferite ramuri ale economiei naţionale:

• Indicaţii metodice „Evaluarea igienică a factorilor mediului ocupaţional şi a procesului de muncă. Criteriile igienice de clasificare a condiţiilor de muncă”, aprobate de medicul-șef sanitar de stat al RM nr. 01.10.32.3-1 din 10.03.2008.

• Recomandări metodice „Evaluarea nivelului de zgomot pe teritoriul zonei rezidenţiale, în încăperile edificiilor locative și publice”, aprobate de medi-cul-șef sanitar de stat al RM prin dispoziția nr. 1 din 12.02.2010.

Totuși, elementul prioritar al activităţii SSO este studierea stării de sănătate a angajaţilor și factorilor de risc ce o determină .

Pentru a evalua eficiența condițiilor de muncă și riscurile pentru sănătatea angajaților și populației, se analizează nocivitatea factorilor fizici și celor chimici

Fig. 5. Morbiditatea profesională în dinamică pe anii 1981-2012 în RM (vezi în text)


în mediul ocupațional și ambiant. Laboratorul controlul factorilor fizici, unic de acest gen în Republica Moldova, efectuează investigații instrumentale ale infra-sunetului, zgomotului, vibrației, câmpurilor electrice, magnetice și electromag-netice, de radiofrecvențe și este dotat cu mijloace moderne de măsurare.

Specialiștii secției Sănătatea ocupaţională dețin o bază rarisimă de date speci-alizate, colectate din spațiul sectorial, despre starea de sănătate a angajaţilor din economia naţională.

În perioada anilor 1981-2012 în Republica Moldova morbiditatea profesiona-lă a înregistrat o tendinţă de scădere: de la 45 de cazuri în 1981, până la 13 cazuri în 2012 și, respectiv, cu 3 „vârfuri” de majorare în anii 1987, 1991 și 2000 (vezi Fig. 5). Acest fapt se datorează „optimizării” serviciului patologiilor profesionale, lipsei asistenţei medico-sanitare la locul de muncă.

În perioada imediat următoare colectivul secţiei Sănătatea ocupaţională și al laboratorului Controlul factorilor fizici își va concentra activitatea pe soluţiona-rea setului de probleme, ce nu rabdă amânare: aproximarea legislaţiei naţionale la directivele Uniunii Europene în problemele sănătăţii ocupaționale, crearea Ser-viciului Sănătatea ocupaţională, perfecţionarea organizării și coordonării măsu-rilor întru reducerea morbidităţii profesionale (și cu incapacitate temporară de muncă) și alte aspecte, legate de sănătatea în muncă.

6.2.2. Centrul Siguranţa chimică şi toxicologie

Centrul Siguranța chimică și toxicologie, care la început se numea secția To-xicologie, a fost fondată în baza ordinului SSER nr. 61, §4, din 31 martie 1965. În calitate de șef al secţiei a fost numită Nina Gontovoi. Colectivul condus de ea era compus din 7 persoane: un asistent al medicului igienist, un preparator, 2 chimiști și 3 laboranţi cu studii medii. În perioada 1966-1969 în structura subdiviziunii intervin modificări, fiind angajați mai mulţi specialiști calificați: 2 biologi și 7 la-boranţi cu studii superioare, un laborant cu studii medii.

Ideea de creare a secției a fost sugerată de Nelea Zimnița, un medic-toxicolog cu mare experiență. În 1970 subdiviziunea a fost reorganizată în secția de supraveghere

Colaboratorii laboratorului Mor-fologie şi toxicologie al Institutului de Cercetare-Inovare în Igienă şi

Epidemiologie din Moldova (până la 1952 - MIEM), 1976.

А. Vasilos (al treilea din stânga) şi V. Dmitrienco (prima din stânga)


sanitară a utilizării pesticidelor și maselor plastice, dirijată la momentul respectiv de Tamara Benu (1974-1975), apoi de Nicolae Postoroncă (1975), Pavel Socoliuc (1977-1982), David Finc (1982-1990), Ștefan Constantinovici (1990-1996).

În timpul reorganizării din 1995 a instituției, secția Toxicologie a fost comasată cu o subdiviziune specializată similară din cadrul Institutului de Cercetare-Ino-vare în Igienă și Epidemiologie, cu 3 secții din cadrul SSER: Toxicologia generală și a pesticidelor, Toxicologia alimentară și secțiunea Igiena pesticidelor și polime-rilor, și cu 2 laboratoare, unul de toxicologie a polimerilor și maselor plastice (șef de laborator: Ștefan Constantinovici) și altul de toxicologie a pesticidelor (șef de laborator: Andrei Vasilos, dr.med.). În anul 1998 structura secției a suferit încă o modificare, prin care toate laboratoarele menționate au fost trecute în gestiunea ei.

În primii ani de independență a țării au fost elaborate și implementate mai multe regulamente sanitare, ce au substituit actele regulamentare de profil răma-se de la fosta URSS. Tânărul stat Republica Moldova pășea pe făgașul democrati-zării societății după modelul statelor europene și, evident, structurile Sanepidu-lui republican, inclusiv secția Toxicologie, întreprindeau acțiuni de transpunere a legislației europene în practica de studiere a produselor chimice, a celor cosme-tice, a materialelor destinate utilizării în sectorul alimentar etc.

Către anul 2006 activitatea secției avansa pe 2 direcții: domeniul toxicologiei și cel al investigațiilor experimentale în laboratorul științific de toxicologie, cu drept de tutelă asupra Registrului substanțelor chimice potențial toxice.

Începând cu 2010, secția se reformează în secția Siguranța chimică şi toxicologie, fiindu-i atribuite funcţii de investigare a pericolelor chimice și toxicologice (șef: Mariana Zavtoni), inclusiv efectuarea studiilor științifico-practice toxicologice în laboratorul specializat, susţinu-te în mare parte de organizațiile internaţionale: OMS și GHS în baza regulamentelor REACH și GLP pentru substanțele și amestecurile chimi-ce. Practica aceasta este urmată și astăzi.

Colaboratorii secţiei Toxicologie generală şi pesticide, 2007

Mariana Zavtoni, şef de secție


6.2.3. Laboratorul Pericole chimice şi toxicologie (CSPT)

Prevenirea pericolului substanţelor chimice și a acţiunii lor toxice asupra sănătății producătorilor și consumatorilor de bunuri constituie o componen-tă importantă a atribuțiilor Centrului Național de Sănătate Publică. În virtutea acestui scop major a și fost creat laboratorul Pericole chimice și toxicologia.

Apariția și dezvoltarea lui sunt legate direct de istoria Institutului Moldove-nesc de Epidemiologie și Microbiologie (IMEM) din Republica Moldova. IMEM a fost fondat în 1947 și se consideră prima instituţie de cercetare și inovare din țară. La data înființării în cadrul lui activau 36 de colaboratori.

Necesitatea organizării unui laborator de analiză a substanțelor chimice s-a făcut simțită chiar din primii ani de funcționare a institutului. Însă din lipsă de mijloace financiare și specialiști în materie, aceasta s-a întâmplat abea în 1976, când Institutul Moldovenesc de Cercetări Științifice în Igienă și Epidemiologie a trebuit să reacționeze la procesele de chimizare excesivă a agriculturii și să orga-nizeze un laborator de investigare a toxicologiei pesticidelor.

În 1988 pe baza laboratorului este instituit Departamentul științific Toxico-logie generală, ce se ocupa cu cercetările fizico-chimice și evaluarea igienică a nivelurilor și condițiilor de aplicare a pesticidelor. Acțiunea lor devenise foarte nocivă pentru sănătatea populației, îndeosebi, cea a copiilor. În procesul studiilor se acorda atenție analizei proprietăților toxice și efectelor tardive ale expunerii organismului uman la produsele fitosanitare. În scurt timp laboratorul se trans-formase într-o locație prestigioasă și credibilă, în care se efectuau permanent investigații de evaluare a toxicității pesticidelor nou-apărute, a produselor chimi-ce de uz casnic, precum și a parfumurilor și produselor cosmetice, fabricate de SA „Viorica-Cosmetic”. Printre produsele studiate figurau pesticidele Efal, Alufit, suplimentele biologic active, obținute pe bază de Spirulină, Pacovirina. La tema respectivă savanții Institutului au susținut 8 teze de doctor în medicină, scrise pe baza materialului factologic, acumulat în procesul cercetărilor. Autorii lor V. Dmitrienko, I. Russu-Lupan, N. Zimnița, A. Volneanschi, L. Ivanov, T. Stratulat au efectuat studiile respective sub îndrumarea renumitului om de știință, profe-sor universitar, Grigori Șroit, care este considerat inițiatorul cercetărilor funda-mentale în agricultura republicii de la sfârșitul anilor ’60 ai secolului trecut.

Pe parcursul a 50 de ani colectivul laboratorului Toxicologie din cadrul In-stitutului Moldovenesc de Cercetări Științifice în Igienă și Epidemiologie (as-tăzi Centrul de siguranță chimică și toxicologie din cadrul CNSP) a servit drept școală științifică și metodologică de mare competitivitate pentru specialiștii din domeniul siguranței chimice și toxicologiei. Rolul colectivului în procesul de îmbunătățire a condiţiilor igienice de muncă din sectorul agrar și industria chimică a fost esențial, reușindu-se reducerea substanțială a numărului de boli neprofesionale în agricultură și ramurile conexe. Rezultatele cercetărilor știinţi-fice, efectuate în acest interval de timp, au fost înmănuncheate în 3 monografii


și 5 îndrumare metodice. La temati-ca respectivă au fost publicate pes-te 200 de articole de ziare și reviste Impact-factor din lume, iar de la tri-bunele conferințelor de specialitate naționale și internaționale au răsu-nat circa 250 de rapoarte știinţifice. În lucrările lor cercetătorii au elabo-rat metode morfologice de evaluare expresă a efectelor mutagene și ci-totoxice ale pesticidelor, formulând recomandări de sănătate pentru angajații din economia națională, inclusiv industria alimentară.

Îndeplinindu-și misiunea de bază, secția Toxicologie a purces la extinderea pro-cesului de cercetări științifice, a „desțelinit” alte domenii de importanță vitală pentru sănătatea populației. În anul 1996 laboratorul de toxicologie a fost transferat din cadrul Institutului Moldovenesc de Cercetări Științifice în Medicina Preventivă și Clinică, în componența Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epide-miologie (CNȘPIE), fiind înzestrat cu mijloace și capacități tehnice mai moderne pentru efectuarea cercetărilor toxicologice, în conformitate cu cerințele Organizației Mondiale a Sănătății.

Din 2010 CNSP organizează studii toxico-igienice prin intermediul a 2 subdiviziuni:

• secțiaPericolechimiceșitoxicologie,și• laboratorulștiințificPericolechimiceșitoxicologie.Activitatea lor se axează pe:• elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul siguranței chimice şi

toxicologiei și asigurarea bunăstării sănătăţii publice;• expertizarea proiectelor de acte normative, elaborate de autorităţile admi-

nistraţiei publice centrale, și pregătirea avizelor cu propuneri de modificare și completare a proiectelor de acte normative;

• elaborarea şi implementarea metodelor de evaluare toxico-igienică, stabi-lirea normativelor igienice pentru categoriile de produse, supuse evaluării toxicologice;

• evaluarea riscului pentru sănătatea publică, condiţionat de substanţele şi pro-dusele chimice;

• efectuarea expertizelor sanitare;• supravegherea şi evaluarea intoxicaţiilor, cauzate de factorul aplicării produ-

selor de uz fitosanitar sau produse chimice;• depistarea, estimarea şi identificarea factorilor nocivi ai mediului înconjură-

tor, la locul de muncă și de trai, ce influenţează nefast sănătatea populaţiei,

În laboratorul ştiinţific Pericole chimice şi toxicologie: R. Migalatiev şi S. Negru, laborante


și monitorizarea activităţilor de instruire cu aprecierea principalelor direcţii de activitate în domeniul siguranței chimice și toxicologiei;

• dirijarea activităţilor de instruire igienică prin elaborarea cadrului norma-tiv;• participarea la instruirea universitară şi postuniversitară continuă.

6.2.4. Secţia Siguranţa alimentelor

Siguranța alimentaţiei este una din disciplinele de pro-fil igienic extrem de importante pentru sănătatea publică. Omul, care a pus bazele secţiei, a fost medicul V. Grigoro-vici (1949).

În perioada respectivă secția se întitula Igiena alimenta-ră și se afla în componența secţiei sanitare, fiind patronată de 2 medici și un asistent medical. Cu timpul structura ei s-a extins și după 1960 în componența subdiviziunii acti-vau deja 8 colaboratori: 3 medici igieniști, un asistent me-dical și 4 laboranți, dintre care 2 cu studii superioare, 2 cu studii medii și un preparator.

Primii specialiști ai secţiei Igiena alimentaţiei au fost E. Kaţ, A. Iaroţchi, V. Dobreanschi, N. Gontovoi, N. Petuhov, Gh. Sandul, A. Malearschi.

La începutul anilor ’70 în secție s-a instituit o funcţie de inginer-tehnolog. În atribuţiile sale de serviciu intrau examinarea proiectelor întreprinderilor de alimentaţie publică, industrie alimentară și comerţ, și acordarea suportului me-todic instituţiilor sanitaro-epidemiologice din teritorii. Între timp, Institutul de Stat de Medicină promovează al doilea „val” de cadre medicale tinere și secția, ca și instituția în ansamblu, va intra în topul preferințelor multor absolvenți la angajarea în câmpul muncii.

În secție au venit să muncească specialiști tineri, cu o pregătire teoretică im-pecabilă: Anatolii Rebdev, Eugen Stratu, Ion Nistor. După Eugen Stratu la cârma subdiviziunii aburcă Margarita Kordonski (în imagine), mai apoi Victor Krupii, fost medic-șef al SSE din raionul Drochia, și medicul Ion Cebotari. Pe parcursul timpului în secţie au mai fost angajaţi ca asistent Tamara Banari și ca medici – Evghenii Bulașov și V. Râșcan. Integrarea lor în colectiv s-a petrecut „fără no-duri”, deoarece la orice pas erau asistați cu deschidere de colaboratorii secției.

În decursul anilor au fost operate și alte „achiziții” intelectuale, ele fiind de-terminate de evoluția proceselor din sănătate și cererile pentru menținerea stabilității situației epidemiologice în țară. Absolvenții universitari ai anilor ’90: Galina Obreja, Andrei Ciburciu, Angela Ciobanu, Vladislav Slastin, Vasile Odo-bescu și-au început cariera profesională în această secție, devenind peste ani specialiști de valoare în diferite domenii din cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice.

Margarita Kordonski la masa de lucru


Începând cu anul 1975, specialiştii secţiei pun pe rol primele planuri complexe (la nivel de ţară) de măsuri de prevenire şi combat-ere a intoxicaţiilor alimentare, instrucţiuni metodice privind controlul tehnic departa-mental al livrării, recepționării şi realizării produselor alimentare şi bucatelor în unităţile de comerţ alimentar şi de alimentaţie publică. În fond, secția avea mai multe sarcini. Cele prioritare ţineau de profilaxia toxiinfecţiilor alimentare, controlul și promovarea alimen-taţiei raţionale și educaţia sanitară a popula-

ţiei. Experiența bogată, acumulată prin muncă asiduă, a permis administrației instituției să creeze pe baza ei o structură metodică și consultativă în ajutorul medicilor igieniști din Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat de pe atunci.

Prin anii ’80 ai secolului trecut secția s-a confruntat cu una din cele mai grave probleme din istoria sa. Populația țării, îndeosebi, cea de vârstă minoră, se into-xica pe un capăt cu ciuperci de pădure, întrebuințate în alimentaţie. Echipele care investigau cazurile în cooperare cu autoritățile publice locale, au efectuat o mun-că de istov cu populația, informând-o și discutând despre riscurile consumului ciupercilor la întâmplare și aplanând dezastrul, ce se declanșase.

Grație potențialului intelectual mereu revigorat, secţia Igiena alimentaţiei a putut lesne să reacționeze la provocările timpului, elaborând și promovând pro-grame naționale în domeniul sănătății publice și nutriției, ajustând cadrul legis-lativ și normativ la standardele și recomandările Comisiei Codex Alimentarius, iar începând cu 2001 - și la legislaţia comunitară.

După plecarea inginerului Tamara Misko la pensie, postul acesta a fost ocupat de Violeta Tărâţă, pe care o vedem muncind și astăzi cu același entuziasm și elan tineresc.

Andrei Ciuburciu, şef de secție

Fig. 6


În 1995 secţia Igiena alimentaţiei devine parte componentă a Direcţiei de igienă din cadrul CNȘPIE.

Cu denumirea actuală de „sigu ran-ța alimentelor”, secţia a fost „botezată” în 2010, odată cu transformarea Servi-ciului Sanitaro-Epidemiologic de Stat în Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice şi a CNŞPMP-ului în CNSP.

Actualmente, în secţia Siguranţa alimentelor activează: A. Ciburciu, V. Odobescu și S. Bradu, medici igieniști, V. Tărâță, inginer tehnolog și Tamara Banari, asistent al medicului igienist.

Specialiștii secției sunt autorii și promotorii unei serii de documente oficiale, indispensabile domeniului de sănătate publică. Ne referim la Regulile sanitare pentru întreprinderile de alimentaţie publică (2007), Regulamentul sanitar pri-vind suplimentele alimentare (2009), Regulamentul sanitar cu privire la produ-sele alimentare noi (2009), Regulamentul sanitar privind contaminanţii din pro-dusele alimentare (2010), Regulamentul sanitar despre înscrisurile nutriţionale și de sănătate pe produsele alimentare (2011), Regulamentul sanitar privitor la formulele de început și formulele de continuare ale preparatelor pentru sugari și copiii mici (2011), Regulamentul sanitar pentru unităţile comerciale cu profil alimentar (2011), Regulamentul sanitar privind aditivii alimentari (2013).

Ca structură a CNSP, secţia a colaborat și colaborează în continuare cu orga-nismele internaţionale, precum OMS, Comisia Codex Alimentarius, UNICEF, cu autorităţile partenere din ţară, precum Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Economiei etc.

Secţia Siguranţa alimentelor deţine prerogativa secretariatului Comitetului Na-ţional Codex Alimentarius cu privire la înregistrarea suplimentelor alimentare și a produselor alimentare noi.

Fig. 7

Colaboratorii secției Siguranța alimentelor


6.2.5. Secţia Sănătatea copiilor şi a tinerilor

Istoria secţiei Sănătatea copiilor și a tinerilor începe în perioada postbelică (1949). Subdiviziunea se numea Igiena copiilor și adolescenților (ICA) și acor-da asistență medicală și de sănătate generației tinere. În fruntea ei s-au perindat specialiști cu facultăți terminate în centrele medicale din URSS: Liubov Florenski (1949-1962), Nina Berghelison (1962-1965), Ludviga Sablukov (1965-1968), Nina Petuhov (1968-1978). Din anul 1978 funcţia de șef de secţie ICA a început să fie exercitată de Anatolie Melnic, iar din 1983 până în 2006 – de Aurel Gutţul, dr.med.

Domeniile principale de activitate ale secției au fost canalizate pe supraveghe-rea igienică preventivă și curentă a instituţiilor pentru copii și adolescenţi, edu-caţia pentru sănătate, identificarea cauzelor de apariţie a intoxicaţiilor alimentare și infecţiilor intestinale acute, și consolidarea sănătăţii copiilor și adolescenţilor.

În perioada șefiei lui Aurel Gutțul, suportul legislativ și normativ a fost com-pletată cu un șir de acte și documente de o importanță fundamentală pentru viitorul țării și anume:

1. Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii și Ministerului Educaţiei nr. 239/380 din 1 noiembrie 1996 „Cu privire la asigurarea medico-sanitară a copiilor din instituţiile preșcolare”;

2. Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii și Ministerului Educaţiei nr. 01/01 din 3 ianuarie 2002 privind asistenţa medico-sanitară a elevilor din institu-ţiile de învăţământ preuniversitar și măsurile de ameliorare;

3. Reguli și normative sanitaro-epidemiologice privind producerea, realizarea și folosirea jocurilor și jucăriilor, aprobate prin Hotărârea medicului-șef sa-nitar de stat nr. 06.10.3.68 din 22 decembrie 2004 (MO, 2005, nr. 161-163, art. 554);

4. Reguli și normative sanitaro-epidemiologice de stat „Igiena instituţiilor de învăţământ primar, gimnazial și liceal”, aprobate prin Hotărârea medicului-șef sanitar de stat al Republicii Moldova nr. 21 din 29 decembrie 2005 (MO, 2006, nr. 146-149, art. 489);

5. Reguli și normative sanitaro-epidemiologice de stat „Igiena instituţiilor de învăţământ pentru copii cu deficienţe fizice și mintale”, aprobate prin Ho-tărârea medicului-șef sanitar de stat al Repu-blicii Moldova nr. 24 din 29 decembrie 2005 (MO, 2006, nr. 138-141, art. 477);

6. Reguli și normative sanitaro-epidemiologice de stat „Igiena taberelor de odihnă și între-mare a sănătăţii copiilor”, aprobate prin Ho-tărârea medicului-șef sanitar de stat al Repu-blicii Moldova nr. 22 din 29 decembrie 2005 (MO, 2006, nr. 153-156, art. 517);

Nina Petuhov (prima din stânga) împreună cu colegele sale din SSER


7. Reguli și normative sanitaro-epidemiologi-ce de stat „Igiena instituţiilor de învăţământ secundar profesional”, aprobate prin Hotărâ-rea medicului-șef sanitar de stat al Republicii Moldova nr. 23 din 29 decembrie 2005 (MO, 2006, nr. 158-160, art. 531).

Suplimentar la aceasta, au fost elaborate multi-ple materiale practice și didactice, ce au servit drept suport instructiv-educativ pentru specialiștii din cadrul Serviciului Sanitaro-Epidemiologic de Stat și altor instituţii de profil. Dintre ele menționăm Pro-gramul „Alimentaţia copiilor” (2000), studiul „Starea sănătăţii și dezvoltarea fizică a copiilor din Republi-

ca Moldova” (2001), îndrumarele „Supravegherea sanitară preventivă a instituţiilor pentru copii” (2001), „Igiena taberelor de odihnă și întremare a sănătăţii copiilor” (2002), „Organizarea activităţii centrelor de medicină preventivă la compartimentul Igiena copiilor și adolescenţilor” (2004) și recomandările „Alimentaţia echilibrată a copiilor în școală” (2005).

Pe parcursul a multor ani secția ICA a colaborat intens cu laboratorul Igiena copi-ilor și adolescenţilor (ICA), condus de Tatiana Voina, doctor în medicină. În cadrul laboratorului s-au efectuat multiple investigații științifice în domeniul sănătății co-piilor, fiind investigați factorii de risc ai mediului ocupaţional (temperatura și umi-ditatea relativă a aerului, mijloacele și factorii de călire, statutul nutriţional), apoi, pe baza rezultatelor obținute, au fost propuse metode de analiză și monitorizare a stării sănătății copiilor și adolescenților, dar și standarde de dezvoltare fizică a lor.

Odată cu aprobarea Legii privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr. 10-XVI din 3 februarie 2009, activitatea secţiei capătă o dezvoltare de amploare. Întâi de toate, a fost modificată denumirea: din ICA a trecut în secția Sănătatea copiilor și tinerilor. În al doilea rând, o parte din legi și acte normative, care își pierduse actualitatea, urma să fie adusă în concordanță cu standardele juridice

‰

810,5

874,9774,4786,9

667,7639,9611,6664,1

474,1494490525,2

456,7486452,6437,3

0100200300400500600700800900

1000

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

copii din instituţiipreşcolarecopii din instituţiilepreuniversitare

Fig. 8. Dinamica morbidităţii ge-nerale a copiilor instituţionalizaţi

în perioada 2005-2012

Tatiana Voina cu un grup de co-legi din cadrul laboratorului ICA al Secției copiilor şi adolescenţilor


mondiale. Într-o perioadă de câțiva ani legislația sanitară națională a fost con-formată pe deplin legislației europene. Munca creatoare a specialiștilor secției s-a finalizat cu 2 documente de securizare a sănătății:

1. Regulamentul sanitar privind instituţiile de învăţământ complementar (ex-trașcolar), aprobat prin HG nr. 1204 din 23 decembrie 2010 (MO, 2010, nr. 259-263, art. 1321);

2. Hotărârea Guvernului nr. 399 din 8 iunie 2011 „Cu privire la modificarea și completarea Reglementării tehnice „Jucării. Cerinţe de securitate”, aprobate prin HG nr. 83 din 31 ianuarie 2008”.

Adițional, specialiștii secţiei SCT au purtat discuții tematice cu părinții și cor-pul profesoral în vederea respectării parametrilor de sănătate publică. Un aport considerabil la organizarea acestor și altor acțiuni de anvergură l-a avut Mariana Tutunaru, șeful secției SCT din 2007 și până în prezent. Actualmente, în cadrul secţiei activează 2 medici igieniști.

În perioada 2005-2012, SCT a efectuat un studiu de caz al grupurilor de control din instituţiile preșcolare și preuniversitare pentru a evalua starea de sănătate a copiilor și factorii ce o determină. Autorii studiului au fost motivați

de creșterea bruscă a nivelului de morbiditate gene-rală la copiii din școli și grădinițe, de la 664‰ până la 810,5‰. Dinamica indicatorilor de morbiditate din perioada respectivă este prezentată în fig. 8.

O problemă nu mai puțin importantă pentru secție a fost sănătatea copiilor din instituţiile preuniversitare, care în perioada respectivă dădea semne de alarmă. Nivelul morbidităţii cronice în rândul lor crescuse de la 125,1‰ în anul 2005, până la 141,5‰ în anul 2012 (Fig.9).

În ultimii ani specialiștii secţiei Sănătatea copii-lor și tinerilor sunt preocupaţi de controlul organi-zării asistenţei medicale a colectivităţilor juvenile și

‰

Fig. nr.12 Dinamica morbidităţii cronice la copiii din instituţiile de învăţământ preşcolar şi preuniversitar în perioada anilor 2005-2012

125,1 132,9 129,8 134121,3

136,6 132141,5

50,454,460,854,459,259,660,577

0

20

40

60

80

100

120

140

160

2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012

copii din instituţiile preşcolare

copii din instituţiilepreuniversitare

Fig. nr. 9. Dinamica morbidităţii cronice la copiii din instituţiile de învăţământ preşcolar şi preuniversitar în perioada anilor 2005-2012

Mariana Tutunaru, şeful secției Sănătatea copiilor

şi tinerilor


îmbunătățirea condiţiilor de desfășurare a procesului instructiv-educativ din in-stituţiile de învăţământ.

6.2.6. Secţia Igiena transporturilor

În condițiile actuale, când transportul aero este considerat un simplu mijloc de deplasare, nu obiect de lux, necesitatea studierii impactului lui asupra me-diului și habitatului uman s-a ridicat la nivelul politicii de stat. Asistenţa me-dico-sanitară a personalului încadrat în transporturi a început să fie acordată din anul 1967, când a fost instituită Unitatea de supraveghere medico-sanitară în cadrul Asociației Aviaţiei Civile a Republicii Moldova. Pe atunci, supravegherea și controlul sanitar de stat în aeroport erau asigurate de un singur medic igienist. Dezvoltarea vertiginoasă a transportului aeronautic din ţară, precum și lărgirea reţelei de comunicaţii aeriene cu diverse ţări ale lumii, și-au lăsat amprenta și asupra infrastructurii serviciilor respective, necesitând adaptarea lui la cerințele moderne de asistență tehnică a navelor de zbor, de consiliere medicală a perso-nalului angajat și călătorilor.

În urma controalelor efectuate asupra sănătății angajaților din aeroport, s-a constatat, că starea aviatorilor și a personalului tehnic era afectată grav de diverși factori nocivi, ce le puneau sănătatea în pericol. Pentru a asigura o supraveghere sanitaro-epidemiologică eficientă, la unitatea de medic igienist s-a adăugat cea de medic epidemiolog. Specialiștii din cadrul instituției au ajuns la concluzia, că spectrul problemelor de ordin sanitaro-epidemiologic era mult mai larg decât părea la prima vedere. Pe marginea datelor obținute ei au prezentat în instanță un raport cu date și propuneri concrete de profilaxie și prevenire a bolilor con-


personalului navigant, asigurarea stării sanitaro-epidemiologice favorabile a po-pulaţiei din orășelul Aeroport.

În luna septembrie 1996 în funcția de șef al secției a fost desemnată Corina Manole, medic epidemiolog.

Dat fiind faptul, că pericolul de import al bolilor convenționale și extrem de contagioase pe plan internațional devenise tot mai amenințătro, MS a dispus or-ganizarea și funcționarea în componenţa secţiei Igiena aeronautică a unui punct sanitar de control aeroportuar cu atribuții de supraveghere sanitaro-epidemio-logică și protecţie sanitară a teritoriului Republicii Moldova de răspândirea in-fecţiilor de carantină extrem de periculoase: pesta, holera, febra galbenă. La fel, este exercitată supravegherea importului materiilor prime, produselor alimenta-re, substanţelor chimice și radioactive, care pot aduce daune sănătăţii populaţiei.

Fig. 13. Cazurile de malarie la personalul aeronautic


tagioase. Informația respectivă a ajuns „la urechea” Ministrului Transporturilor din URSS, care a emis în anul 1986 o directivă specială pe această chesti-une, obligând Administrația de stat a Aviației Civi-le din RSSM să înființeze în cadrul Unității medi-co-sanitare un serviciu sanitaro-epidemiologic de stat. Această subdiviziune urma să diminueze și să stopeze răspândirea bolilor infecțioase în rândul personalului aviatic și al pasagerilor, să neutrali-zeze influența factorilor nocivi asupra mediului ocupațional.

În același an în statele de personal ale unității a fost introdusă suplimentar funcția de medic bac-teriolog, căruia i-a revenit sarcina de organizare a laboratorului sanitaro-bacteriologic.

Primul specialist, care a activat în medicina preventivă din cadrul Aviaţiei Ci-vile a fostei RSS Moldovenești, a fost medicul igienist Anatol Coreev. După el la conducerea secției a venit medicul epidemiolog Vladimir Ahmin. Primul me-dic-șef al Serviciului sanitaro-epidemiologic de stat al Aviaţiei Civile a fost Zoia Kuznețov.

Treptat, Serviciul sanitar de stat al Aviaţiei Civile s-a întărit și consolidat, avân-du-i în posturi-cheie pe medicii igieniști Miroslava Ciapliun, care a deţinut func-ţia de medic-șef până în 1996, pe Teodora Leorda, medic igienist, Iulia Gliujineț, Natalia Zozulin, Nadejda Dulghieru și Valentina Normanschi, asistenţi.

Carina Manole, şef de secție

Fig. 10. Cazurile de malarie la personalul aeronautic


Din luna noiembrie 1998 Serviciul trece în subordonarea Ministerului Sănătății și, respectiv, devine parte componentă a Centrulu Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă. Pe baza lui a fost organizată secţia Igiena aero-nautică cu locația în incinta Complexului aerogării Întreprinderii de Stat „Aero-portul Internaţional Chișinău”.

Competenţele secţiei prevedeau protecţia și fortifica rea sănătăţii personalu-lui na vigant, asigurarea stării sanitaro-epidemiologice favorabile a populaţiei din orășelul Aeroport.

În luna septembrie 1996 în funcția de șef al secției a fost desemnată Carina Manole, medic epidemiolog.

Dat fiind faptul, că pericolul de import al bolilor convenționale și extrem de contagioase pe plan internațional devenise tot mai amenințător, MS a dis-pus organizarea și funcționarea în componenţa secţiei Igiena aeronautică a unui punct sanitar de control aeroportuar cu atribuții de supraveghere sani-taro-epidemiologică și protecţie sanitară a teritoriului Republicii Moldova de răspândirea infecţiilor de carantină extrem de periculoase: pesta, holera, febra galbenă. La fel, este exercitată supravegherea importului materiilor pri-me, produselor alimentare, substanţelor chimice și radioactive, care pot aduce daune sănătăţii populaţiei.

Zilnic, la aeroportul Chișinău sunt supuse (selectiv) controlului igienic circa 20-28 de nave de zbor, la decolare și după aterizare. Pe linia de supraveghere se verifică certificatele de vaccinări și revaccinări contra febrei galbene a membrilor echipaje-lor. Cea mai mare preocupare curentă a Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănă-tăţii Publice este depistarea precoce și înregistrarea malariei de import printre mem-brii personalului navigant, care activează sub drapelele unor ţări din Africa (Angola, Congo, Eritreea, Guineea Ecuatorială, Ruanda) și din Asia (Afganistan). În ultimii ani numărul cazurilor de malarie, înregistrate în rândul personalului navigant în țările endemice s-a micșorat de la 14 în 2007 până la 0 în 2012.

Supravegherea zilnică asupra obiectivelor verificate se efectuează prin in-vestigaţii sanitaro-bacteriologice și instrumentale. Este controlată sistematic alimentaţia echipelor de zbor și a pasagerilor, calitatea pro-duselor alimentare și a apei potabile. Împreună cu secția Sănătatea ocupațională și Centrul de radioprotecție se studiază nivelul zgomotului, intensitatea vibraţiei, a câm-pului electromagnetic și ilu-minatului, fondul radiologic la locul de muncă al persona-lului terestru. La straja sanitară a țării


În prezent aici activează Carina Manole, șef de secţie, Teodora Leorda, medic igienist, cu o vechime în muncă de 44 de ani, și patru asistenţi ai medicului epi-demiolog: Silvia Ciuvalschi, Olga Brânza, Olga Batâru și Sofia Cot.

Secția a elaborat, aprobat în ordinea stabilită și implementat mai multe acte normative, precum:

Regulile și normele igienice privind exploatarea aeronavelor civile;Regulile și normativele sanitaro-epidemiologice de stat privind pregătirea și

distribuirea produselor alimentare la bordul aeronavelor, înregistrate în Republi-ca Moldova.

Conform legislaţiei sanitare a Republicii Moldova, specialiștii secției sunt res-ponsabili de supravegherea igienică preventivă și curentă a unităţilor economice și subdiviziunilor: Complexul aerogării, Sala delegaţiilor oficiale, Sala VIP, Cate-ring „Moldavian Airlines”, Centrul medical al Aviaţiei civile ș.a. Din lista parte-nerilor sectoriali, cu care secția colaborează permanent, fac parte: Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile, Administraţia „Aeroportului Internaţional Chișinău”, administraţiile companiilor aeriene, centrul medical al Aviaţiei Civile, Spitalul Clinic Republican de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”, serviciile de control vamal, de grăniceri, de protecţie a plantelor, Policlinica consultativă republicană a Spita-lului Clinic Republican, secţiile Centrului Naţional de Sănătate Publică.

6.2.7. Centrul Radioprotecţie

Centrul Radioprotecție (CR) și-a început activitatea în anul 1958, cu statut de secție, denumită Igiena radiaţiilor. În postul de șef al secției activa Tamara Bon-darenco, dr. med. Unicele instrumente, folosite de specialiști în munca lor, erau două dozimetre: ДП-100 staţionar și ДП-5A mobil. Cu aceste aparate ei efectuau măsurări ale solului, precipitaţiilor atmosferice, produselor alimentare și apei. În paralel, se ocupau de studii radiometrice și radiochimice. Însă odată cu sporirea numărului de obiective radiologice și a surselor radioactive, utilizate în diferite ramuri ale economiei naţionale, câmpul de activitate profesională s-a extins. În aceste circumstanțe s-a impus necesitatea elaborării unor indicaţii metodice și ghiduri vizând radioprotecţia perso-nalului, care se afla în contact cu sursele radioactive, dar și protecția populaţiei, în întregime. Secţia Igiena radiaţiilor a fost dotată cu încăperi și utilaje moderne. Pentru a pu-tea manevra cu ele, medicii igieniști-radiologi, inginerii și personalul cu studii medii au făcut cursuri și treninguri speciale în domeniul radioprotecţiei și igienei radiaţiilor.

Așa, de exemplu, în perioada 1969-1979 în secţia Igi-ena radiaţiilor au fost pregătiţi peste 105 medici igieniști radiologi. În paralel, personalul secţiei era antrenat în ac-tivităţi didactice în cadrul Institutului de Stat de Medicină. Drept urmare, mulţi absolvenţi ai institutului au preferat

Ion Ursulean, şeful Centrului de

radioprotecție


să-și lege destinele cu domeniul radi-oprotecţiei și securităţii radiologice, iar secţia Igiena radiaţiilor a SSER a fost selectată de MOS din URSS drept școală experimentală avansată de pregătire a cadrelor medicale pentru întregul sistem de sănătate din fosta Uniune. În Moldova veneau pentru schimb de cunoștințe și experiență numeroși experţi, savanţi și medici practicieni din instituţiile unionale, bazele practice și centrele republicane de profil.

În timpul accidentului nuclear de la Cernobâl și în perioada imediat următoa-re, secția a avut toată capacitatea tehnică și intelectuală pentru a estima gradul de contaminare cu radionuclizi a obiectivelor mediului ambiant, a produselor ali-mentare, elaborând un program eficient de radioprotecţie a populaţiei Moldovei.

Sub supravegherea strictă a secţiei Igiena radiaţiilor se aflau toate instituţiile și întreprinderile din republică, care utilizau surse radioactive. Acest fapt a asigu-rat esențial prevenirea potențialelor accidente și incidente. Principalele obiective radiologice, supravegheate în complex cu aplicarea investigaţiilor radiologice de laborator erau: Institutul de Cercetări Știinţifice în domeniul Pomiculturii, Vi-ticulturii și Vinificaţiei, Institutul de Protecţie a Plantelor din Tiraspol, Institu-tul Oncologic din Moldova, „Câmpul–gama” al Institutului Agricol „M. Frunze”, instalaţia „Betatron” a Academiei de Știinţe a RSSM, obiectele speciale pentru stocarea deșeurilor radioactive.

În perioada respectivă secţia era condusă de Ion Bahnarel, Eminent al ocro-tirii sănătăţii din URSS. Fiind un specialist foarte bine pregătit în domeniu și bucurându-se de sprijinul total din partea MOS al RSSM, el a reorientat activita-tea secției spre informarea și sensibilizarea opiniei publice cu privire la pericolul radiocontaminării, oferind modalități de precauție și luptă împotriva iradierilor. Au fost organizate zeci de seminare, mese rotunde, conferinţe unionale în do-meniul radioprotecţiei. Chiar în anul tragediei (1986) a fost creată Reţeaua de observare și control de laborator, răspândită în toate centrele raionale și muni-cipale, care stabilea gradul de contaminare cu radionuclizi a obiectelor mediului ambiant. Tot atunci au fost elaborate primele acte normative, ce indicau conţi-nutul admis al radionuclizilor artificiali în sortimentul produselor de consum, precum și metodele de diminuare a concentraţiilor radionuclizilor. În timpul evenimentelor de la Cernobâl, specialiștii secţiei au asigurat radioprotecţia po-pulaţiei prin măsuri de supraveghere a consumului de alimente, monitoringului obiectelor mediului ambiant, produselor alimentare, materialelor de construc-ţie, a tehnicii, utilajelor etc.

Atelier de lucru în cadrul „Procedurilor de diagnostic radiologic”, Proiectul naţional

MOL/9/2005


O atenție sporită s-a acordat studierii gradului de radioactivitate a produselor pentru copii, impactului radiației asupra stării de sănătate a contingentului de participanţi la lichidarea consecinţelor avariei. Personalul care muncea la obiec-tele radiologice era supus periodic monitoringului expunerii profesionale la ra-diaţii. În baza rezultatelor obținute au fost calculate dozele efective anuale ale expunerii la radiaţii ionizante a populaţiei RM de la sursele naturale și artificiale, fiind propuse măsuri practice de ameliorare a radioprotecţiei diferitor grupuri de risc. În consecință, pentru participare activă la supravegherea radioprotecţiei în arealul obiectelor radiologice, colectivul secției s-a învrednicit de aprecieri deo-sebite din partea organelor superioare. La realizarea acestor obiective și-au adus contribuția specialiștii în domeniu Laura Niculin, Iurie Chiruță, Ana Dionidis, Ana Blanaru.

Reforma instituțională din 1995 a adus modificări și în statutul secției. Atunci s-a găsit de cuviință de a transforma secția Igiena radiațiilor în Centrul Radioprotecție și Igiena radiațiilor cu laborator științific. Din 2003 Centrul este condus de Ion Ursulean, medic de categorie superioară.

În activitatea sa Centrul Radioprotecție și Igiena radiațiilor se bazează pe directi-vele europene, recomandările Comitetului Internaţional de Protecţie Radiologică

Analiza gama-spectrometrică multicanal (I. Ursulean, Iu. Chiruță)

Instalaţia de dozimetrie individuală Harshaw-6600 (A. Huştiuc)

Autorizarea Instalării „Teragam” pentru trata-mentul radioterapeutic în Institutul Oncologic

Instalaţia de dozimetrie individuală DTU-01 (E. Coban, A. Blanaru)


(ICRP), ale Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) și legislația națională în domeniu, inclusiv:

• Legea „Cu privire la radioprotecţia şi securitatea nucleară” (1997).• Hotărârea de Guvern privind activitatea organelor publice cu funcţii de re-

glementare în domeniul radioprotecţiei și securităţii nucleare (1998).• Normele fundamentale de radioprotecţie, NFRP–2000” (2001).• Regulamentul şi normele igienice privind reglementarea expunerii populației

la surse naturale.În prezent, agenda de lucru a colectivului secției cuprinde chestiuni ce țin de

investigarea și controlul concentraţiei de radon la diferite obiecte locative, edificii social-culturale și mine de extragere a materialelor naturale de construcţie. În procesul monitoringului specialiștii colaborează cu instituţiile specializate din Germania, România, Federaţia Rusă, cu care se consultă în materie de securitate nucleară. Despre aceste practici populația a putut să afle din articolele publicate în ziarele și revistele din țară și străinătate.

La Centrul Radioprotecţie activează 9 specialiști, inclusiv 3 medici-igieniști, experţi în radioprotecţie, 2 ingineri-coordonatori, 3 tehnicieni dozimetriști, un felcer-laborant. Ei au posibilitatea să participe anual la diferite antrenamente na-ţionale și internaţionale, să prezinte rapoarte privind reacţiile de răspuns la unele dezastre cu radiaţii și urgenţe radiologice.

Monitoringul dozimetric individual (MDI) se efectuează din 1987 în permanență. Evidenţa dozelor individuale a expușilor profesional la radiaţii io-nizante se înregistrează pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în zona transnistreană. În fiecare trimestru, acestui control sunt supuși aproximativ 1500 de persoane, expuse profesional la radiații ionizante, din 244 de instituţii și orga-nizaţii, dintre care circa 90% sunt instituţii medicale, restul – instituții din siste-mul de învățământ, știinţă, agricultură, industrie și altele. Datele privind dozele medii anuale de radiaţii ionizante, stabilite pentru persoanele expuse profesional, sunt stocate în calculator și arhivate conform prevederilor directivelor Uniunii Europene. Concomitent, au fost evaluate echivalentele dozelor efective la unele

Fig.11. Lucrători, expuşi profesi-onal la radiaţii

ionizante, cuprinşi cu MDI-2012

(numărul femeilor, bărbaţilor)


grupuri țintă și la populaţia din Re-publica Moldova.

Cel mai recent test dozimetric in-dividual, efectuat de către specialiștii laboratorului de dozimetrie indi-viduală al CNSP, a avut ca obiectiv monitorizarea nivelului de expune-re a personalului medical la radiaţii ionizante. În urma investigațiilor, do zele medii anuale, stabilite pentru persoanele expuse profesional, au variat de la 0,59 mSv/an până la 0,78 mSv/an. În secția de radiodiagnostic: medicul-radiolog – 0,78 mSv/an, tehnicianul-radiolog – 0,69 mSv/an, inginerul CT – 0,61 mSv/an, asistenţii medicali – 0,64 mSv/an, infirmierii – 0,61 mSv/an.

În radioterapie: medicii – 0,59 mSv/an, asistenții medicali – 0,65 mSv/an, inginerul – 0,62 mSv/an, infirmierii – 0,58 mSv/an. În medicina nucleară: medicul – 0,67 mSv/an, asistenţii medicali – 0,76 mSv/an, infirmieri – 0,68 mSv/an, altele categorii – 0,66 mSv/an. (Fig.12).

Colaboratorii Centrului Radioprotecţie al CNSP au participat împreună cu savanții USMF „N. Testemiţanu” la conceperea și editarea manu-alului „Igiena radiaţiilor” (2009-2010) și a mono-grafiei „Aspecte medico-biologice ale acţiunii ac-cidentului nuclear

de la Cernobâl asupra populaţiei RM”.Cercetările știinţifice au avut la bază evalua-

rea riscului asociat radiaţiilor ionizante, stabilirea efectelor citogenetice și imunologice pentru par-ticipanţii la lichidarea consecinţelor catastrofei nucleare de la Cernobâl și copiii lor. Autorii au fă-cut o analiză oncologică a grupurilor de control și au evaluat starea sistemului imun al personalului radiologic din sectorul medical. Studiile lor s-au bucurat de comentarii pozitive în mass-media, iar brevetele de invenţie, prezentate la saloanele naţi-onale și internaţionale de invenţii, au fost aprecia-te cu medalii de aur, de argint și cu menţiuni.

Un jalon important în activitatea Centrului se consideră anul 1996, care pune piatra de încerca-

Fig. 12. Doza efectivă medie a expuşilor profesional în practicile medicale, mSv/an


– 0,67 mSv/an, asistenţii medicali – 0,76 mSv/an, infirmieri – 0,68 mSv/an, altele – 0,66 mSv/an. (Fig.15)

Colaboratorii Centrului Radiopro-tecţie al CNSP au participat împreună cu savanții USMF „N. Testemiţanu” la con-ceperea și editarea manualului „Igiena radiaţiilor” (2009-2010) și a monografiei „Aspecte medico-biologice ale acţiunii accidentului nuclear de la Cernobâl asu-pra populaţiei RM”.

Cercetările știinţifice au avut la bază evaluarea riscului asociat radiaţiilor io-nizante, stabilirea efectelor citogenetice și imunologice pentru participanţii la lichidarea consecinţelor catastrofei nucle-are de la Cernobâl și copiii lor. Autorii au făcut o analiză oncologică a grupurilor de control și au evaluat starea sistemului imun al personalului radiologic din

sectorul medical. Studiile lor s-au bucurat de comentarii pozitive în mass-media, iar brevetele de invenţie, prezentate la saloanele naţionale și internaţionale de invenţii, au fost apreciate cu medalii de aur, de argint și cu menţiuni.

Un jalon important în activitatea Cen-trului se consideră anul 1996, care pune piatra de încercare în parteneriatul cu Agen-ţia Internaţională pentru Energia Atomică

(AIEA). În cooperare cu AIEA specialiștii secţiei au reușit să avanseze conside-rabil în plan profesional și al experienței în domeniul radioprotecției. Prin fili-era AIEA mai toți colaboratorii au trecut cursuri de perfecționare sau reciclare peste hotare. În baza proiectelor regionale, organizate și susținute de AIEA, au fost desfășurate conferinţe, seminare, ateliere de lucru, treninguri profesionale, la care s-au dezbătut probleme actuale de evaluare a dozelor de iradiere a pacien-ţilor în cadrul procedurilor de radiodiagnostic medical, de protecție radiologică în diagnosti-cul medical și intervenţiile radiologice.

Proiectele naţionale și regionale, susţinute fi-nanciar de AIEA, au accelerat dotarea instituţii-lor și organizaţiilor din Moldova cu echipament de radioprotecţie modern. Utilajul performant primit este utilizat și astăzi la efectuarea măsu-rărilor dozimetrice, radiometrice și a controlu-

Figura 15. Doza efectivă medie a expușilor profesional în practicile medicale, mSv/an

Ghișeu unic

În laboratorul Igiena radiațiilor: Liu-ba Corețchi, șef de laborator și Adela

Cucrereanu, c,ș.

Josef Sabol, manager regional, şi Ion Bahnarel, vicepreşedinte CNR,

AIEA (Viena, Austria)

În laboratorul Igiena radiațiilor: Liuba Corețchi, şef de laborator

şi Alexandra Cojocari, c,ş.


re în parteneriatul cu Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA). În coope-rare cu AIEA specialiștii secţiei au reușit să avanseze considerabil în plan profesional și al experienței în domeniul radioprotecției. Prin filiera AIEA mai toți colaboratorii au trecut cursuri de perfecționare sau reciclare peste hotare. În baza proiectelor regiona-le, organizate și susținute de AIEA, au fost desfășurate conferinţe, seminare, ateliere de lucru, treninguri profesionale, la care s-au dezbătut probleme actuale de evaluare a dozelor de iradiere a pacienţilor în ca-drul procedurilor de radiodiagnostic medical, de protecție radiologică în dia-gnosticul medical și intervenţiile radiologice.

Proiectele naţionale și regionale, susţinute financiar de AIEA, au accelerat do-tarea instituţiilor și organizaţiilor din Moldova cu echipament de radioprotecţie modern. Utilajul performant primit este utilizat și astăzi la efectuarea măsurări-lor dozimetrice, radiometrice și a controlului calităţii în radiodiagnostic, radiote-rapie și medicina nucleară pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Specialiștii secţiei au însoţit permanent misiunile experţilor AIEA în Republi-ca Moldova, prezentând rapoarte, dări de seamă și îndeplinind un șir de docu-mente-ghiduri privind radioprotecţia personalului medical și a unor grupuri de populaţie, metodele de tratament al bolnavilor oncologi, asigurarea și controlul calităţii în radiodiagnostic medical, radiologie intervenţională, radioterapie și medicină nucleară.

Centrul Radioprotecţie dezvoltă relaţii de cooperare tehnică și știinţifică cu instituţii și centre de cercetare științifică din România, Cehia, Ucraina, Slovacia, Austria, Statele Unite ale Americii, Federaţia Rusă, Ungaria.

Măsurile întreprinse de specialiștii Centrului Radioprotecţie au contribuit la optimizarea calității serviciilor radiologice, prestate populaţiei, la diminuarea dozelor de expunere a medicilor și pacienţilor în timpul efectuării examenelor radiologice și diagnostice cu utilizarea surselor de radiaţii ionizante. Începând cu anul 2012 baza tehnico-materială a Centrului de Radioprotecţie a fost optimizată prin comasarea lui cu Centrul de Imagistică Medicală și Radioterapie.

6.2.8. Secţia de expertiză sanitară

În anul 2007 Guvernul Republicii Moldova a dat startul unei acțiuni fără pre-cedent pentru istoria businessului din Moldova, cunoscută sub denumirea de „ghilotină” (HG nr. 104 din 01.02 2007), ce prevedea simplificarea mecanismului de control al activității întreprinzătorului. Fusese abrogate toate actele normati-ve pentru supravegherea sanitară în economie și alte domenii, moștenite de la fosta URSS. Reforma respectivă a determinat administrația instituției să creeze

Măsurări radiometrice pe teren: L. Core-ţchi, S. Vârlan şi A. Cojocari


în cadrul Direcției de supraveghere sanitară secția Expertize sanitare cu ghișeu unic.

Funcția principală a acestei subdiviziuni era de a facilita accesul agenților economici la serviciile de sănătate publică prin unifica-rea procedurilor de recepţionare și organiza-re a proceselor de avizare sanitară. Potrivit noului regulament, după efectuarea exper-tizelor sanitare lucrătorii secției puteau să

uzeze mai eficient de tehnologiile informaționale la recepționarea și codificarea probelor prelevate și să perfecteze documentele finale (avize, autorizaţii sanitare). În cadrul instituției au început să fie aplicate Sistemul informaţional automatizat „Registrul de stat al apelor minerale naturale, potabile și băuturilor nealcoolice îmbuteliate” și metodologia de monitorizare a calității lor prin intermediul pagi-nii WEB www.moldapa.md.

Pentru asigurarea suportului normativ în problemele de expertizare sanitară și reglementare sanitară a produselor, s-au elaborat și aprobat mai multe directive oficiale. Este constituită procedura de autorizare sanitară a produselor cu impact potenţial asupra sănătăţii și lista produselor supuse autorizării sanitare, stipulate în anexa nr. 1 a Regulamentului cu privire la Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 384 din 12 mai 2010. Tot specialiștilor secției le aparține meritul de a fi promovat Hotărârea de Guvern nr. 308 din 29 aprilie 2011, prin care a fost aprobat „Regulamentul sanitar privind materialele și obiectele ce vin în contact cu produsele alimentare”, conform Di-rectivei de profil a Uniunii Europene.

În scopul asigurării calităţii și siguranţei alimentare a produselor agricole alterabile, inclusiv a strugurilor, destinate exportului, au fost elaborate și imple-mentate ordine comune ale Ministeru-lui Sănătăţii și Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ce stipulează modalități clare de organizare a activi-tăţii de certificare a produselor agricole alterabile, pregătite pentru export. Spe-cialiștii secţiei s-au implicat în examina-rea și descifrarea cazurilor de boală cu sindrom hemolitic uremic (SHU) și dia-ree cu sânge, cauzate de Escherichia coli, producătoare de toxine (STEC) în legu-mele importate din alte ţări europene.

Ghişeu unic

Șt. Constantinovici, şeful secției, medicul Jana Oloinic şi asistentul Viorica Savin


6.2.9. Comitetul Naţional Codex Alimentarius

Conform atribuţiilor sale funcţionale, vicedirectorul CNSP în problemele de supraveghere sanitară deţine concomitent și funcţia de președinte al Comitetului Naţional Codex Alimentarius.

Comisia Codex Alimentarius (CA) a fost întemeiată în anul 1963 sub influența industriei farmaceutice de pe glob, drept bază juridică pentru aceasta servind Rezoluţia FAO, aprobată la Sesiunea a 11-a a FAO și cea de a 16-a Asamblee a Organizației Mondiale a Sănătății.

Rădăcinile istorice ale Codex Alimentarius pornesc de la o culegere de stan-darde, denumită Codex Alimentarius Austriacus. Ea a fost constituită intre anii 1961-1963 de către Organizația pentru Agricultură și Alimentație, și Organizația Mondială a Sănătății (FAO\OMS), în vederea implementării programului comun de standarde alimentare și reprezintă o colecție de standarde alimentare, ghiduri, recomandări și coduri de bună practică pentru guverne și industria alimentară. Scopul primordial al comisiei CA este de a proteja sănătatea consumatorilor și a asigura o activitate onestă în comerțul alimentar.

Republica Moldova a devenit parte a Comisiei Codex Alimentarius la 28 mai 1997, odată cu adoptarea de către Guvern a Hotărârii nr. 488 „Cu privire la ade-rarea Republicii Moldova la Statutul Comisiei Codex Alimentarius” și a Hotărârii nr. 1342-XIII a Parlamentului din 8 octombrie 1997 „Privind aderarea Repu-blicii Moldova la Statutul Comisiei Codex Alimentarius”. La 13 februarie 1998 Republica Moldova a fost acceptată în calitate de țară-membră a Comisiei Codex Alimentarius.

Pentru a dirija activitatea acestei autorități prestigioase, Guvernul Republicii Moldova a instituit la 21 septembrie 1999 (HG nr. 866) Comitetul Național Codex Alimentarius (CNCA) și a aprobat componența nominală a acestuia. Comitetul a fost alcătuit din 25 de persoane, împuternicite cu dreptul de a elabora și adopta politica națională și alte diverse hotărâri în domeniul alimentației, reprezentând ministerele, departamentele, instituțiile științifice și producătorii agroindustriali. În luna mai 2000 prin Hotărârea de Guvern nr. 419 a fost aprobat Regulamentul Comitetului Naţional Codex Alimentarius.

CNCA reprezintă o structură consultativă a Guvernului Republicii Moldova în problemele unificării cerinţelor faţă de calitatea și inofensivitatea circuitului alimentar și ale propagării principiilor alimentaţiei sănătoase în conformitate cu recomandările Comisiei Codex Alimentarius.

Primul președinte al CNCA a fost prof. Nicolae Opopol (1997-2001), care la acea perioadă exercita funcțiile de medic-șef adjunct sanitar de stat al Repu-blicii Moldova și vicedirector al Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie și, mai apoi, a CNȘPMP. După el președinţia Comitetului a fost deținută de Ana Volneanschi, medic-șef adjunct sanitar de stat al Republi-cii Moldova, vicedirector al Centrului Național Știinţifico-Practic de Medicină


Preventivă, iar din luna august 2010 până în prezent în fruntea lui se află Iurie Pânzaru, medic-șef adjunct sanitar de stat al Republicii Moldova, vicedirector al Centrului Național de Sănătate Publică.

În perioada 2000-2001 instituția a participat într-un proiect, susținut de Pro-gramul de Dezvoltare al Națiunilor Unite (UNDP), ce prevedea fortificarea or-ganizării Comitetului Naţional Codex Alimentarius. Drept consecință, au fost traduse și editate 3 colecții de documente despre atribuțiile Codex Alimenta-rius. În prima colecție sunt expuse cerințele generale ale Codex-ului, în a doua se conțin date despre contaminanți și reziduuri de preparate veterinare în produsele alimentare și cea de a treia reprezintă un îndrumar despre natura și specificul produselor alimentare ecologice.

Subiectele principale, dezbătute la ședinţele CNCA, poartă un caracter pre-ponderent operațional:

1. Rapoarte anuale despre activitatea Comitetului Naţional Codex Alimenta-rius și trasarea sarcinilor prioritare pentru anul următor;

2. Rezultatele activității grupurilor de lucru ale CNCA;3. Informaţii generale privind participarea CNCA la sesiunile Comitetului

Codex Alimentarius pe parcursul anului;4. Informații despre activitatea grupurilor electronice și a grupurilor de lucru

din cadrul CNCA, colaborarea interministerială;5. Experiența experţilor naţionali privind elaborarea comentariilor și propu-

nerilor asupra proiectelor de documente Codex și altele.În prezent, în cadrul Comitetului Naţional Codex Alimentarius activează 9

grupuri de lucru, alcătuite din specialiști cu profil diferit, inclusiv:• Grupul „Aditivi alimentari şi contaminanţi (reziduuri de pesticide, prepara-

te veterinare în alimente etc.)”, șef: A. Ciburciu.• Grupul „Metode de investigare în laborator şi de prelevare a probelor”, şef:

E. Iorga.• Grupul „Carne şi produse din carne, ouă şi produse din ouă”, şef: V. Bahău.• Grupul „Lapte şi produse lactate”, şef: Gr. Porcescu.• Grupul „Cereale şi produsele, rezultate din prelucrarea lor”, şef: G. Onceanu.• Grupul „Legume, fructe, pomuşoare proaspete şi prelucrate”, şef: A. Cumpa-

nici.• Grupul „Zahăr”, şef: P. Pârvan.• Grupul „Uleiuri şi alte grăsimi, proteine de origine vegetală”, şef: S. Măntă-

luţă.• Grupul „Nutriţia umană şi produsele cu destinaţie specială”, şef: E. Tcaci.Toate informațiile acumulate sunt publicate pe Pagina WEB a instituției, cre-

ată cu susținerea conducerii CNSP, ce facilitează accesul populației la serviciile Comisiei Codex Alimentarius. „Gazeta” electronică (www.codex.sanepid.md) apare în 3 limbi: română, engleză și rusă.


Stela Gheorghița, doctor în medicină, vicedirector în probleme de epidemiologie

generală

6.3. Domeniul: Epidemiologie generală

Direcția de epidemiologie generală este condusă de Stela Gheorghița, doctor în medicină, vicedirector CNSP. După reforma din anul 2010 în componența direcției au fost incluse Centrul de profilaxie specifică sub conducerea lui Anatolie Melnic, doctor în medi-cină, Centrul Epidemiologia bolilor extrem de contagi-oase si securitate biologică, dirijat de Vasile Sohoțchi, laboratorul de referință în microbiologie şi secția de monitorizare a alertelor de sănătate publică.

6.3.1. Centrul Profilaxie specifică

Centrul Profilaxie specifică a fost format în anul 2010 după reorganizarea secţiei Epidemiologie ge-nerală, creată în anul 1995 pe baza secţiei de epide-miologie a Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane. Secţia Epidemiologie a fost organizată odată cu fondarea Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane la finele anului 1948. În perioada 1950-1977 la cârma subdiviziunii respective s-a aflat Grigori Groisman, în anii 1977-1987 - Zoia Tanâghin, iar între 1987-1995 – Vladimir Sliusari.

În componența ei funcționa o subsecție de epidemiologie, dirijată la început de Vera Coțofană, mai apoi de Nicolae Revenco, Iacob Grozman, Virgil Guma, Vasili Elistratov și Anatolie Melnic. În cadrul secţiei Epidemiologie au activat specialiști, care i-au redat conținut și continuitate chiar de la începuturi: Nicolae Revenco, Ludmila Vorobiov, A. Tolstonojenko, L. Kuvșinov, Vera Vasiliev, V. Se-lezniov, Larisa Belciun, Lucian Fedcenco, Alexandru Cărăruș, Igori Raneta, Marc Șpaner, Serghei Marin, Vitalie Patrașco, Eugen Dolghi, Grigore Cojocaru, Vale-riu Tripac, Nely Șostac, Ludmila Cernețchi, Oleg Beneș, medici epidemiologi de performanţă, Iosif Svaricevski, A. Maleavski, Vasile Ciur, Riba Iungman, Svetlana Kiruneț, Ana Moscovciuc, Ala Cușnir, Svetlana Chirău, Marin Melnic, Ghenadie Oțel, asistenţi ai medicului epidemiolog. Conducătorii și medicii epidemiologi din secţia Epidemiologie au organizat și realizat măsuri importante de profilaxie și combatere a epidemiilor de poliomielită, difterie, rujeolă, tusea convulsivă, he-patită virală A, gripă, parotidită epidemică, febră tifoidă, salmoneloză, dizenterie, infecţii meningococice. De activitatea lor ține aplicarea metodelor de profilaxie specifică la unele boli contagioase prin vaccinări. La vremea ceea, Moldova era considerată pionieră și promotoare activă a noilor vaccinuri și scheme de imu-nizare. Treptat, structura secţiei Epidemiologie s-a extins, incluzând sectorul antiepidemic, subsecția de imunologie, laboratoarele de bacteriologie și viruso-logie, secţiunea de parazitologie medicală cu laborator. În 1995 secția a căpătat un statut nou, de epidemiologie generală, ce includea grupul de epidemiologi cu


laboratorul de bacteriologie generală (până în anul 2008), laboratorul știinţific de profilaxie specifică și Depozitul naţional de vaccinuri.

Din 1995 și pană în 2010 la pupitrul acestei secții s-a aflat Anatolie Melnic, medic epidemiolog de categorie superioară. Din componența colectivului fă-ceau parte Vitalie Patrașco, Nely Șostac, Ludmila Cernețchi, Oleg Beneș, Laura Țurcan, Leonid Savca, medici epidemiologi, Ghenadie Oţel, Ala Cușnir, Svetla-na Chirău, Marin Melnic, asistenţi ai medicului epidemiolog. La 3 iunie 2010, Ministerul Sănătății a realizat o nouă reformă în cadrul sistemului de sănătate publică. În consecinţă, secţia Epidemiologie generală se transformă în Centrul de profilaxie specifică, fiind condus de savantul Anatolie Melnic.

În cadrul Centrului Profilaxie specifică au fost incluse 4 subdiviziuni științifico-practice:

1. Secţia Epidemiologia bolilor prevenibile prin vaccinări este condusă de Laura Țurcan, doctor în științe medicale, medic epidemiolog de categorie superioară.

Astăzi în secţia Epidemiologia bolilor prevenibile prin vaccinări activează me-dicii epidemiologi de categorie superioară Leonid Savca și Constantin Godonoa-gă, Svetlana Chirău, asistent al medicului epidemiolog de categorie superioară. Dintre obiectivele prioritare ale secției sunt evidențiate:

• imunoprofilaxia bolilor contagioase, inclusiv elaborarea strategiei și tacticii imunoprofilaxiei, planificarea imunizări-lor, asigurarea măsurilor de imunizare cu preparate imunobiologice, instrumente și utilaje necesare, supravegherea efectu-ării imunizărilor, respectării condiţiilor „lanţului-frig neîntrerupt” și acoperirilor vaccinale;

• supravegherea epidemiologică a difteri-ei, tusei convulsive și parapertusei, tetanosu-lui, poliomielitei și paraliziilor acute flasce,

O şedința de lucru în secția Epidemiolo-gie, condusă de Zoia Tanâghin (în cen-tru), Igor Raneta, Alexandru Colofițchi, Lucian Fedcenco, Maia Zubciuc, Grigori

Groisman, Iosif Svaricevski

În laboratorul secției Epidemiologia bolilor prevenibile prin vaccinări: L. Savca,

A. Melnic, L. Țurcan şi S. Chirău


rujeolei, rubeolei, parotiditei epidemice, tuberculozei, meningitelor bacteriene (in-clusiv, a celor provocate de meningococi, Haemophilus influenzae tip b, pneumococi etc.), a scarlatinei și varicelei.

• participarea la elaborarea măsurilor de asigurare a sănătăţii publice, activi-tăţii instituţiilor medico-sanitare publice în realizarea măsurilor de profilaxie a bolilor infecţioase și combaterea epidemiilor;

• acordarea ajutorului organizatoric, consultativ-metodic şi practic instituţii-lor de sănătate teritoriale în domeniul imunizărilor și controlului infecțiilor diri-jabile prin vaccinări.

Cele mai semnificative realizări, obținute de colaboratorii secției în decursul ultimilor 15 ani, se înscriu perfect în palmaresul succeselor CNSP, ca una din principalele instituții din sistemul de sănătate publică. Ele vizează:

• elaborarea şi promovarea programelor naţionale de imunizări şi a celor de profilaxie și combatere a tuberculozei, hepatitelor virale B, C, D.

• instituirea şi aplicarea strategiei, a tacticii şi metodologiei de realizare a cam-paniilor naţionale de imunizări contra poliomielitei (1996), difteriei (1995-1996), rujeolei și rubeolei (2002-2003), hepatitei virale B (2005), oreionului (2008).

• crearea sistemului informaţional al Serviciului sanitaro-epidemiologic prin elaborarea concepţiei, dotarea cu echipament modern și promovarea măsurilor de instruire a personalului.

• perfecţionarea sistemului „lanţ-frig” în păstrarea şi transportarea vaccinu-rilor prin asigurarea centrelor de sănătate publică teritoriale și a instituţiilor de medicină primară cu utilaj frigorifer performant, crearea condiţiilor optimale de păstrare a vaccinurilor în Depozitul naţional cu certificarea lui de către OMS.

Asigurarea cu surse autonome de energie electrică a Depozitului naţional și a 13 centre de sănătate publică teritoriale a permis:

• Elaborarea strategiei securităţii injecţiilor, implementarea seringilor auto-blocante în efectuarea vaccinărilor, iniţierea producerii autohtone a cutiilor de si-guranţă pentru colectarea și nimicirea seringilor utilizate în cadrul imunizărilor.

• Efectuarea a 2 studii populaţionale de evaluare a ariei de acoperire cu vacci-nări și altor indicatori de sănătate, a studiilor de evaluare a calităţii serviciilor de imunizări și de supraveghere a bolilor contagioase.

Secţia Epidemiologia generală şi specialiştii laboratorului (în centru,

rândul 2 - Ludmila Mutoi, şef de laborator 1997-2006)


• Elaborarea şi exploatarea sistemului de supraveghere a vaccinărilor.• Implementarea vaccinurilor noi contra hepatitei virale B, rubeolei, infecției

cu Haemophilus influenzae tip b, infecției cu rotavirus.• Asigurarea permanentă cu vaccinuri şi consumabile pentru efectuarea vacci-

nărilor, menţinerea permanentă a nivelului de acoperire vaccinală.• Lichidarea epidemiilor de difterie, rujeolă, rubeolă, oreion, eliminarea poli-

omielitei și prevenirea sigură a cazurilor de tetanos și tetanos neonatal, rubeolă congenitală, hepatită virală B și D la copii, menţinerea situaţiei epidemiologice favorabile la tusea convulsivă, oreion, prevenirea formelor generalizate de tuber-culoză la copii (vezi capitolul 7 „Laboratoarele de referință: realizări inedite”).

2. Secția Producere şi control al mediilor nutritive cu Depozitul național de vaccinuri. Este condusă de Alexandru Lungu, medic bacteriolog de categorie superioară.

Secția de producere și control al mediilor de cultură nutritive a fost fondată în cadrul Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane la 1 august 1977. Preocu-parea de bază a secției a fost și rămâne produce-rea unui sortiment stabil de medii de cultură li-chide, agarizate și semifabricate pentru utilizarea lor în laboratoarele bacteriologice ale Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice. Acest nomenclator de medii conține 20 de denumiri, utilizate în cele 70 de laboratoare bacteriologice din ţară, și anume: în centrele de sănătate publi-că, instituţiile medico-sanitare publice, întreprin-derile și departamentele municipale (regia „Apă-Canal Chișinău”, Departamentul Standardizare și Metrologie, Agenţia Medicamentului, Combina-tul „Franzeluţa”), catedrele de microbiologie ale USMF „N. Testemiţanu”, Universitatea Tehnică

din Moldova, Institutul de Microbiologie al AȘM, diverse întreprinderi agroalimentare.

Secţia dispune de localuri de producție și încă-peri auxiliare, ce corespund normativelor sanitare și de protecţie a muncii, de utilaj și aparataj spe-cial, necesar procesului tehnologic de producere a mediilor.

Cei mai „longevivi” colaboratori ai secției sunt Alexandru Lungu, șeful secţiei, Liubov Rudenco și Galina Godoroja, medici bacteriologi de ca-tegorie superioară, Maria Prijelevschi, felcer la-borant, categoria superioară. Acești colaboratori

experimentați și-au început activitatea în 1982 și Depozitul național de vaccinuri

Alexandru Lungu, şeful depozi-tului, preşedintele Comitetului

sindical al CNSP


continuă să se dăruie și astăzi cu devotament și competență profesională Centru-lui Național de Sănătate Publică.

3. Laboratorul de poliomielită şi infecții enterovirale, dirijat de Victoria Ghidirim, conferențiar cercetător, doctor în medicină, medic virusolog de cate-gorie superioară (vezi paragraful 7.2. din capitolul ,,Laboratoarele de referință: realizări inedite”).

4. Laboratorul de referință în microbiologie, condus de Ala Halacu, medic bacteriolog de categorie superioară (vezi paragraful 7.6. din același capitol).

6.3.2. Centrul Epidemiologia bolilor extrem de contagioase şi securitatea biologică

Subdiviziunea de profilaxie a bolilor extrem de periculoase a fost creată în 1953 în cadrul secţiei de epidemiologie a Sanepidului republican. Din anul 1955 devine o secţie de sine stătătoare. În subdiviziune activau epidemiologii N. Su-haţchi și L. Proscenco, bacteriologii T. SuIa și V. Cuzneţov, zoologul A. Filipschi, laborantul R. Maleavschi, instructorii pentru dezinfectare T. Jujcov și M. Mili-onșcic, deratizatorul D. Pascal, infirmiera E. Sergheev, lucrătorul în vivariu A. Obadă, în total: 11 colaboratori. Secția era condusă de Zoia Astafiev.

În anul 1965 Boris Rusnac, medic-șef al SSER, emite un ordin special, prin care transferă secția de profilaxie a bolilor extrem de periculoase în componen-ţa secţiei de epidemiologie cu scopul de a suplimenta eforturile de supraveghe-re sanitaro-epidemiologică a bolilor contagioase. Atribuțiile de supervizor i-au revenit medicului Ludmila Mutoi. Peste un an, însă, secţia își recapătă statutul de autonomie structurală, fiind fortificată substanţial cu 16 state de personal în frunte cu epidemiologul Vera Coţofană, o legendă vie a secţiei, a instituției și Serviciului de sănătate publică.

Din anul 1968 în interiorul secţiei este creat un laborator specializat. Inițial, conducător al acestui laborator a devenit Ludmila Mutoi, din anul 1973 - Iri-na Sveatcenco, iar din 1983 - Ludmila Dutca. Pe parcursul mai multor ani specialiștii secției, precum C. Moroșan, D. Moldovan, Susana Barad, Larisa Beliciuc, Ana Brajnicov, Iosif si Ana Svaricevschi, Ivan Iacovenco, Vsevolod

Curs de instruire în managementul vaccină-rilor, OMS: O. Beneş, expert, S. Gheorghița, vicedirector şi A. Melnic, şeful Centrului de

profilaxie specifică


Bajan, au întreprins activități științifice și practice de mare utilitate pentru sistemul de supraveghere sanitaro-epidemiologică din republică. A fost o perioadă, când acești adevărați profesioniști ai sistemului de sănătate publi-că, au trebuit să demonstreze, de ce sunt în stare sub aspect profesional și organizațional, atrăgând în numeroasele acțiuni complexe de combatere a ti-fosului exantematic, a antraxului, brucelozei și rabiei organizațiile medicale și nemedicale din teritorii. În 1970-1971 republica fusese înlănțuită de un val nimicitor de holeră. În acele momente orice zi pierdută în lupta cu pandemia putea să ducă la declanșarea unei catastrofe epidemice nemaipomenite. Și ei au susţinut examenul de stopare și lichidare a focarelor epidemice cu brio, iar experienţa acumulată le-a fost de mare folos la perfecționarea metodelor de protecţie sanitară a teritoriului și profilaxie a epidemiei infecțioase. Drept urmare a activizării procesului epidemic de holeră din acea perioadă, a fost instituită Staţia Antipestică din Moldova, abilitată cu funcţii de organizare și efectuare a măsurilor de profilaxie și combatere a pestei, holerei și altor mala-dii extrem de periculoase.

În perioada ce a urmat specialiștii acestei autorități de sănătate au acordat asistență metodică și profilactică fără întrerupere instituţiilor medicale din repu-blică în activitatea lor de profilaxie a bolilor epidemice.

În anul 1977 secţia a fost amplasată într-un bloc nou, dotat cu echipamente și condiţii adecvate de activitate. În fruntea colectivului a fost desemnată Antonina Vasilevschi. Din nefericire, însă, în luna martie a aceluiași an ea se stinge din viață în urma unui accident tragic, și secţia este preluată de A. Guţu. La vremea respectivă în cadrul secției Profilaxia bolilor extrem de periculoase își desfășurau activitatea Vera Coţofană, Valentina Melnicov, Ecaterina Culibacinâi, Vera Mel-nic, Larisa Burianov, E. Golgher, L. Belgam, E. Anisimov, Maria Ganea, V. Pacală, Teodora Morari, V. Bodiu, V. Iaconi, S. Marin.

Din echipa managerială a secției făcea parte și Gh. Sandu, fost specialist al Sta-ţiei Antipestice, care împreună cu alți colegi de ai săi poartă pe merit pecetea ce-lor dintâi luptători și organizatori ai lucrului de profilaxie a infecţiei HIV/SIDA.

După reforma instituției din 1995 secţia a fost divizată în 2 sectoare: Epide-miologia holerei și BDA – șef V. Sliusari, și Epidemiologia bolilor convenţionale și extrem de periculoase – șef A. Guţu. Arcadie Guţu a fost desemnat în calitate de șef de focar în raionul Ștefan Vodă, iar Serafim Malovata – în raionul Comrat. Din 1999 conducerea laboratorului secţiei a fost preluată de Radu Cojocaru, cu aportul căruia în 2000 cele două secții au fost comasate și funcționează cu maxi-mă eficiență până în prezent.

De remarcat că, reorganizările secţiei nu au perturbat activitatea specialiștilor. Indiferent de schimbările structurale, ce se produceau, ei au fost mereu „în temă”: creativi, cutezători și perseverenţi, îmbinând activitatea organizatorico-metodică cu cea știinţifico-practică, în strânsă colaborare cu profesorii și rezidenții catedre-lor de epidemiologie și microbiologie ale USMF „N. Testemiţanu” – V. Prisacari,


V. Chicu, G. Obreja, P. Galeţchi, T. Gheorghiță, Ș. Plugaru, colaboratorii Direc-ţiei sanitaro-epidemiologice a MS - V. Dobreanschi, S. Malovata, E. Baranov, M. Barabaș, viceminiștrii Petru Iarovoi, Victor Benu, Mihail Magdei, Ion Bahnarel.

De-a lungul anilor specialiștii secţiei au colaborat intens cu instituţiile centra-le de specialitate ale fostei URSS în problemele rabiei, brucelozei, leptospirozei, tularemiei, holerei. În Moldova au fost aprobate vaccinul antirabic concentrat, unele principii de supraveghere epidemiologică asupra acestor infecţii. Au fost elaborate și implementate cu pricepere tot ce era nou în epidemiologia si bacteri-ologia infecţiilor extrem de periculoase, au fost transpuse în viață multiple teme știinţifice, inclusiv teza de doctor în știinţe medicale a vicedirectorului CNSP Stela Gheorghiţa, susţinută în 2006.

1. Secția Epidemiologia holerei, a bolilor diareice acute şi zooantropono-zelor. Denumirea actuală a secției a fost oficializată în 2009, odată cu adoptarea Legii 10-XVI din 03.02.09 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice.

Activitatea de bază a secției rezidă în supravegherea epidemiologică asupra bolilor extrem de periculoase cum ar fi antraxul, tularemia, holera etc. Din anul 2009 activităţile specialiștilor au fost direcţionate spre implementarea prevede-rilor noului Regulament Sanitar Internaţional. În acest scop, Centrul Național de Sănătate Publică a fost desemnat ca Punct focal național pentru coordonarea activităților, comunicarea și schimbul operativ de informații la nivel național și internațional. Astfel a fost creată o structură nouă: Secția de monitorizare a aler-telor din sănătatea publică, cu regim de activitate 24/24 de ore și 7/7 zile, condusă de N. Caterinciuc. Secția scanează sursele de date oficiale și neoficiale de toate nivelurile despre evenimentele din domeniu. Prin mecanismul de alertă precoce informațiile sunt furnizate factorilor de decizie, instituțiilor medico-sanitare și populației pentru aplicarea măsurilor de prevenire și control.

Din 2010 funcţia de șef al Centrului este exercitată de Vasile Sohoţchi, Centrul fiind constituit dintr-un grup operativ, un grup știinţific și un laborator.

În perioada 2010-2012 specialiștii Centrului au realizat activităţi importante de menţinere a bunei stări epide-miologice la holeră, rabie, antrax, bruceloză, tularemie.

Laboratorul Microbiologia ho-lerei, bolilor diareice acute şi zo-oantroponozelor. Din 1999 condu-cerea laboratorului a fost preluată de Radu Cojocaru, doctor în me-dicină. Datorită faptului, că cele două sectoare comasate au înce-put să activeze pe aceleași dimen-siuni, investigațiile microbiolo-gice la infecțiile aerogene puteau Colaboratorii Centrului EBECSB, anul 2009


să se desfășoare concentrat în laboratorul centrului, asigurând funcționalitatea Centrului și eficiența de laborator până astăzi. Laboratorul microbiologic dis-pune de capacități de diagnostic pentru bolile transmise prin vectori, comuni pentru om și animale, holeră și infecții intestinale, aerogene și nespecifice. Este unicul laborator din țară cu permis de procesare a agenților extrem de periculoși (antrax, tularemie, febre hemoragice, bruceloză, febra Q etc.). De asemenea, la-boratorul coordonează activitățile de reglementare și implementare a măsurilor de biosiguranță și biosecuritate în laboratoare și la transportarea substanțelor periculoase. Colaboratorii V. Evtodienco, A. Buzatu, E. Culibacnâi, A. Opopol, A. Băț contribuie în permanență la diversificarea și consolidarea capacităților la-boratorului centrului. Specialiștii V. Melnic, C. Râmiș, O. Burduniuc, E. Ursu, S. Șevciuc, O. Cojocaru, M. Socoliuc, M. Midovschi, T. Lazăr nu ezită să depășească adesea și programul de lucru cu scopul de a duce la bun sfârșit și în termeni rapizi studiul sau investigațiile începute.

Colectivul laboratorului participă activ în procesele de studiu și cercetări internaționale, realizate cu suportul OMS. Proiectul, inițiat în anul 2008 pri-vind estimarea poverii infecției rotavirale în structura bolilor diareice acute la copii până la 5 ani, a permis obținerea unor dovezi certe pentru implementarea vaccinului contra infecției rotavirale. Studiile molecular-genetice ale circulației tulpinilor E.coli BLSE rezistente au evidențiat problema consumului neargu-mentat a antibioticilor în Republica Moldova. În studiul respectiv participă 10 țări din regiune. Pe baza rezultatelor comparabile obținute se pot adopta măsuri de intervenție rapidă la nivel european. Laboratorul se implică, de asemenea, în relizarea programelor de control extern al calității investigațiilor de laborator (SALM SURV).

Fig. 13. Nivelurile şi atribuțiile sistemului de supraveghere a maladiilortransmisibile şi evenimentelor de sănătate publică în Republica Moldova


Ștefan Gheorghiţă, vicedirector CNSP

2. Secția de monitorizare a alertelor de sănătate publică. La momentul cre-ării ei în 2009 a avut în structură 5 unități de funcție cu un regim de activitate non-stop. Subdiviziunea este condusă de N. Caterinciuc, doctor în medicină, și are în atribuțiile sale colectarea datelor din surse oficiale și neoficiale, naționale și internaționale privind evenimentele din domeniul sănătății publice. Prin mecanismul de alertă precoce informațiile sunt furnizate factorilor de decizie, instituțiilor medico-sanitare și populației pentru aplicarea măsurilor de preveni-re și control.

Lichidarea operativă a complicaţiilor epidemiologice, apărute pe parcursul anilor, menţinerea indicilor morbidităţii prin infecţiile extrem de periculoase datorită caracterului lor sporadic, este dovada potențialului științific și medical al specialiștilor subdiviziunii, a consacrării lor profesionale și sufletești lucrului îndrăgit.

6.4. Domeniul: Supravegherea şi prevenirea infecţiei HIV/SIDA, controlul infecţiilor nosocomiale, rezistenţei antimicrobiene şi dezinfecţie

şi supravegherea parazitozelor şi malariei

6.4.1. Centrul de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA

La sfârșitul secolului XX omenirea s-a confruntat cu o maladie necunoscută, denumită SIDA (sindro-mul imunodeficienţei achiziţionate). Apariţia acestei maladii a condiţionat crearea unui sistem de diagnos-tic, supraveghere epidemiologică, prevenire și acor-dare a asistenţei medicale. Iniţial, în 1987, Ministerul Sănătăţii al URSS a transmis Ministerului Sănătăţii al RSSM un echipament pentru efectuarea investigaţii-lor imunologice, care a fost distribuit Spitalului Cli-nic Republican. În cadrul spitalului a fost organizat un laborator de diagnostic imunologic. În octombrie 1987 acest laborator a fost transferat Staţiei Sanita-ro-Epidemiologice Republicane, unde, în paralel, în secţia de boli contagioase și extrem de periculoase, a fost introdusă o unitate de medic epidemiolog pentru supravegherea epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA.

După înregistrarea în 1987 a primului caz de infecţie cu HIV (confirmat la Centrul Unional HIV/SIDA din Moscova), Ministerul Sănătăţii al RSSM a decis să creeze subdiviziuni (laboratoare) de diagnosticare HIV/SIDA în orașele Bălţi, Râbniţa, Tiraspol, Bender, Edineţ și Cahul.


6.4.2. Centrul Republican de Profilaxie şi Combatere HIV/SIDA

La 12 octombrie 1989 a fost fondat Centrul Republican de Profilaxie și Com-batere HIV/SIDA cu următoarele subdiviziuni: secţia de supraveghere epidemi-ologică a infecţiei HIV/SIDA, secţia pentru lucrul organizatorico-metodic și pro-filactic, laboratorul de diagnosticare și confirmare SIDA și structurile adminis-trativ–gospodărești. Medic-șef al Centrul Republican de Profilaxie și Combatere HIV/SIDA a fost numit Ștefan Gheorghiţă, transferat din funcţia de medic-șef adjunct al Staţiei Sanitaro-Epidemiologică Republicană (1983-1989). Luând în consideraţie atribuţiile specifice de supraveghere epidemiologică de Stat a infec-ţiei HIV/SIDA ale Centrului Republican de Profilaxie și Combatere HIV/SIDA, Ștefan Gheorghiţă a fost numit, concomitent, și în funcţia de medic-șef adjunct sanitar de stat al RSSM.

În lipsa cadrului normativ în domeniu, medicul-șef Șt.Gheorghiţă împreu-nă cu specialiștii Centrului Valerie Dobreanschii, Valeria Dmitrienco, Ecateri-na Rotari, Nicolaie Bordeniuc au elaborat un șir de acte legislative și normative, adoptate în instanţe, cum ar fi Legea Republicii Moldova nr. 1460-XII “Cu privire la profilaxia maladiei SIDA” din 25 mai 1993, primul Program naţional de profi-laxie și combatere a maladiei SIDA și a bolilor sexual transmisibile (HG RM nr. 692 din 09.10.95), Instrucţiunea de supraveghere epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA (1993), Regulile de examinare și supraveghere medicală pentru depistarea contaminării cu virusul imunodeficitar uman (1993), standardul Supravegherea epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA (ordinul MS nr.213 din 09.08.2002), or-dinele Ministerului Sănătăţii al RM, ce reglementează profilaxia infecţiei HIV/SIDA, acordarea asistenţei medicale bolnavilor de SIDA și persoanelor infectate cu HIV, asigurarea regimului sanitaro-antiepidemic în instituţiile medico-sanita-re și inofensivitatea hemotransfuziilor.

O şedinţă ordinară de lucru a colectivului Centrului Republican de Profilaxie şi Combatere HIV/SIDA, anul 1993


În această perioadă colaboratorii Centrului au făcut cursuri de instruire în problemele supravegherii epidemiologice a infecţiei HIV/SIDA, managementu-lui clinic, diagnosticului de laborator și prevenirii la instituţiile de perfecţionare a cadrelor medicale din Leningrad (ulterior, Sankt-Petersburg), Moscova, Kiev. Pe plan naţional, au fost organizate seminare republicane și zonale, la care au fost discutate și analizate aspectele etiologiei, patogenezei, clinicii, diagnosticu-lui, tratamentului, supravegherii și prevenirii infecţiei HIV. Tematicile respective au fost incluse, la propunerea Centrului Republican de Profilaxie și Combatere HIV/SIDA, ca module în programele de formare și pregătire a medicilor și lucră-torilor medicali cu studii medii de specialitate.

În octombrie 1995, Centrul Republican de Profilaxie și Combatere HIV/SIDA a fost transferat în componenţa Centrului Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie (ulterior, a Centrului Naţional de Sănătate Publică).

Până în anul 2003 supravegherea medicală a persoanelor, infectate cu HIV și bolnave de SIDA, a fost realizată de către medicul infecţionist al Grupului de încredere și examen anonim din cadrul Centrului SIDA. În perioada respecti-vă persoanele care trăiau cu HIV/SIDA beneficiau de dispensarizare, asistenţă medicală și monitorizare a stării sănătăţii. Pentru a asigura eficenţa procesului de monitorizare, specialiștii Centrului au elaborat și implementat Instrucţiu-nea de supraveghere medicală a persoanelor infectate cu HIV și bolnave de SIDA, care apoi a servit drept bază pentru elaborarea Ghidului naţional în acest domeniu.

O situaţie epidemiologică HIV/SIDA complicată s-a iscat în anul 1996, când au fost înregistrate 55 de cazuri noi de infecţie cu HIV. Prin comparaţie, vom remarca, că din 1987 până în 1995 numărul total al cazurilor de infecţie cu HIV în republică a constituit 40. În anii 1997 și 1998 au fost diagnosticate 412 și, res-pectiv, 407 cazuri noi de infecţie HIV, preponderent în rândul utilizatorilor de droguri intravenos. În acest context, s-a impus necesitatea de a aborda după o metodă nouă organizarea și desfășurarea activităţilor și măsurilor de prevenire și control al infecţiei HIV/SIDA în Republica Moldova și anume prin elaborarea, adoptarea și implementarea programelor de reducere a riscurilor în rândurile utilizatorilor de droguri intravenos (UDI), ceea ce a provocat opinii critice din partea unor structuri ale statului și societăţii civile. La sugestia lui Ștefan Ghe-orghiţă și cu susţinerea Ministrului Sănătăţii Mihail Magdei și a viceministrului Valeriu Chicu pe acest subiect au fost organizate întâlniri cu unii reprezentanţi ai autorităţlor publice centrale și locale și conducători de ONG-uri. Concomi-tent, au fost elaborate HG RM “Cu privire la măsurile urgente de profilaxie a maladiei SIDA în rândurile consumatorilor de droguri intravenos” (nr. 1173 din 07.12.1998) și Instrucţiunea interdepartamentală de sprijin în realizarea Proiec-tului „Profilaxia infecţiei cu HIV/SIDA în rândurile consumatorilor de droguri (nr. 01-9/1568 din 16.12.98), aprobată de Ministerul Afacerilor Interne și Minis-terul Sănătăţii.


Implementarea proiectelor de reducere a riscurilor în grupurile cu risc sporit de infectare a redus numărul cazurilor noi în rândurile UDI de la 82 % în 1997 până la 5,5% în 2012.

Actualmente, în republică sunt în derulare 19 proiecte pentru grupurile de populaţie cu risc sporit de infectare, inclusiv consumătorii de droguri injectabile din 23 de localităţi, deţinuţi în 12 penitenciare, 2 – pentru femeile care prestea-ză servicii sexuale contra plată, unul - în comunitatea LGBT și unul – pentru migranţi.

6.4.3. Accesul universal la prevenire, tratament, îngrijiri şi suport

Republica Moldova a aderat la Accesul universal pentru prevenire, tratament, îngrijiri și suport în 2006. Prevederile Accesului universal sunt transpuse în prac-tică prin strategii și programe naţionale de prevenire și control al infecţiei HIV/SIDA și ITS (2005-2010 și 2011-2015).

În scopul asigurării accesului populaţiei la servicii de consiliere și testare vo-luntară la infecţia HIV, în republică a fost creat Serviciul de Consiliere și Testa-re Voluntară (CTV), prin ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 344 din 05.09.2007 „Cu privire la crearea Serviciului de Consiliere și Testare Voluntară”. În cadrul Centrului SIDA au fost formate secţia de consiliere și testare voluntară și 68 de cabinete CTV în teritoriile administrative, inclusiv 7 - în teritoriile de est ale Mol-dovei și 8 - în instituţiile penitenciare. Colaboratorii Centrului SIDA au elaborat conceptul și regulamentul de funcţionare a Serviciului CTV, formele de eviden-ţă, monitorizare și raport statistic, Ghidul metodic pentru consilieri „Consilierea pre- și post-testare la HIV și hepatitele virale B și C ” și Ghidul metodic pentru formatorii din acest domeniu.

Un aport deosebit în elaborarea cadrului normativ, formarea cadrelor, ampla-sarea și dotarea tehnică a Serviciului CTV îl au Silvia Stratulat și Ștefan Gheor-ghiţă. Silvia Stratulat a activat în calitate de șef al secţiei de consiliere și testare

Seminar de instruire în consiliere pre- şi post-

testare a consilierilor şi supervizorilor cabinete-

lor CTV


voluntară din cadrul CNSP de la fondare până la restructurea Centrului SIDA în 2012. Înzestrarea cu echipament a serviciului CTV a fost posibilă datorită gran-tuului, acordat de Fondul Global SIDA/TB/Malarie.

În perioada respectivă colaboratorii secţiei de consiliere și testare voluntară s-au deplasat în teritorii, unde au organizat întâlniri cu activiști ai ONG-urilor, ce aplicau proiecte de reducere a riscurilor, efectuând consilierea pre - și post-testare la markerii HIV a persoanelor cu risc sporit de infectare (UDI, LSC, BSB) prin utilizarea testelor rapide pe salivă. Astfel de servicii au fost acordate ostașilor Armatei Naţionale, trupelor de grăniceri și carabineri.

Graţie implementării acestui serviciu, numărul persoanelor consiliate din ca-tegoria celor testate la markerii HIV a sporit de la 27,10% în 2009 la 38,36% în 2011 (tab. 3).

Tabelul nr. 3. Persoanele consiliate şi testate la markerii HIV în Republica Moldova, 2009-2011(abs.,%)

Anii 2009 2010 2011Persoane consiliate pre-test 55579 75966 81521

Persoane testate la markerii HIV 209699 210411 212490

% persoanelor consiliate din cele testate markerii HIV

27,10± 0,19 p<0,001

36,89±0,17p<0,001 38,36± 0,16

p<0,001

În secţia de prevenire a infecţiei HIV/SIDA a CNSP funcţionează „linia verde” (0800 80808), ce acordă consultanţă telefonică gratis tuturor celor care doresc să se informeze despre căile de transmitere a infecţiei HIV, măsurile de prevenire, accesul populaţiei la consiliere și testare confidenţială, serviciile medicale, de care beneficiază persoanele cu HIV etc.

În cadrul Accesului universal, persoanelor infectate cu HIV și bolnave de SIDA le este asigurat tratament ARV. Actualmente, peste 2300 de persoane sunt în tratamentul ARV.

CNSP în parteneriat cu Ministerul Educaţiei (ME), administraţia publică lo-cală (APL) și societatea civilă (ONG) organizează și desfășoară constant eveni-mente sociale și informaţionale cu scopul prevenirii infecţiei HIV/SIDA, promo-vării modului sănătos de viaţă, formării unui comportament sigur și inofensiv, creării atitudinii tolerante și susţinerii PTH.

În decurs de 24 de ani au fost elaborate și editate mai bine de 50 de materiale didactice, educaţionale și informative cu un tiraj de circa 1 mln. de exemplare în domeniul infecţiei HIV.

În prezent, în Republica Moldova este implementat cel de al IV-lea Program naţional de prevenire și control al infecţiei HIV/SIDA și ITS pentru perioada ani-lor 2011-2015 (HG nr.1143 din 16.12.2010), elaborat de către specialiștii Centru-lui în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Finan-ţelor, Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale, Ministerul Justiţiei, societatea civilă


în baza analizei și evaluării datelor prognostice după metodologia SPECTRUM și utilizarea principiilor de planificare strategică, cu suportul UNAIDS și OMS. Programul naţional de prevenire și control al infecţiei HIV/SIDA și infecţiilor cu transmitere sexuală este orientat spre promovarea modului sănătos de viaţă în rândul populaţiei, formarea comportamentului sigur și inofensiv, extinderea ac-tivităţilor de prevenire în populaţia rurală și cea mobilă, extinderea accesibilităţii serviciilor de sănătate: CTV, depistare precoce, tratament, suport și îngrijiri pe-liative, și asigură respectarea drepturilor omului, inclusiv a principiului Gender, a Accesului universal la profilaxie, tratament și îngrijiri, susţinând implicarea în acest proces a comunităţilor și persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA.

6.4.4. Elaborarea documentelor legislative, normative şi metodice în do-meniul HIV şi instruirea specialiştilor

Adminsitraţia Centrului a organizat cu sprijinul experţilor internaţionali un șir de acţiuni în vederea instruirii cadrelor medicale din instituţiile medico-sa-nitare publice, departamentale și private în problemele analizei situaţiei și pla-nificării strategice, realizării Legii „Cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA”, 2007 (modificată în 2012) și a programelor naţionale de prevenire și control al infecţiei HIV/SIDA și infecţiilor cu transmitere sexuală, efectuării supravegherii epidemiologice, implementării standardului naţional de supraveghere epidemi-ologică, inclusiv de generaţia a II cu componentă comportamentală, consiliere și testare voluntară, diagnostic de laborator, tratament, suport și îngrijiri paliative.

O deosebită atenţie s-a acordat problemelor pregătirii cadrelor medicale, pro-fesorilor din sistemul de educaţie și ONG în organizarea și efectuarea activităţilor de informare, instruire și educaţie a diferitor categorii de populaţie pentru prevenirea infecţiei cu HIV.

Pentru prima dată în Republica Mol-dova a fost elaborat Standardul naţional de supraveghere epidemiologică a infecţiei HIV (2007). Implementarea acestui stan-dard a contribuit la optimizarea sistemului de evidenţă și control, supraveghere epi-demiologică, monitorizare, informatizare. Datele de supraveghere epidemiologică servesc ca surse obiective pentru deter-minarea tendinţelor de dezvoltare a pro-cesului epidemiologic, pentru elaborarea strategiilor, activităţilor profilactice și celor prognostice. Situaţia epidemică în infecţia HIV/SIDA este supravegheată și monito-


rizată permanent, iar datele de raport se publică în buletinele informative de specialitate, care se distribuie instituţiilor medico-sanitare publice, centrelor de sănătate publică.

Luând în consideraţie necesităţile de îngrijire paliativă a persoanelor cu HIV/SIDA și lipsa do-cumentelor normative în acest domeniu, specia-liștii Silvia Stratulat și Ștefan Gheorghiţă au ela-borat standardul Îngrijirea paliativă a persoane-lor infectate cu HIV și bolnave de SIDA (2001), reactualizat în 2008. De asemenea, au fost desfă-șurate seminare de instruire în domeniul îngriji-rilor paliative a cadrelor medicale din instituţiile

medico –sanitare publice și a cadrelor didactice de la colegiile medicale din Chi-șinău, Bălţi, Cahul, Orhei, Ungheni, fiind elaborate materiale informaţionale și consultative pentru activitatea în domeniul respectiv.

O preocupare aparte pentru colaboratorii Centrului constituie prevenirea in-fecţiei HIV nozocomiale și cazurile de expunere profesională. În acest scop, au fost elaborate instrucţiunile privind profilaxia intraspitalicească a infecţiei HIV (2006) și „Prevenirea infecţiei HIV în caz de expunere profesională ”(2006).

Pentru testarea gravidelor, care se internează la naștere cu statutul HIV ne-cunoscut, și pentru efectuarea investigaţiilor în cadrul supravegherii epidemi-ologice a infecţiei HIV a fost elaborată și implementată „Instrucţiunea de uti-lizare a testelor rapide în supravegherea epidemiologică a infecţiei HIV și testa-rea gravidelor” (2007). Acest document important a fost elaborat de către Valeria Dmitrienco și Ștefan Gheorghiţă, fiind destinat laboratoarelor, unde se efectu-ează diagnosticul infecţiei HIV, labora-toarelor clinico-diagnostice din insti-tuţiile și secţiile obstetricale, medicilor epidemiologi care activează în domeniul profilaxiei și combaterii maladiei SIDA, precum și voluntarilor din organizaţiile neguvernamentale, care participă la mă-surile de supraveghere epidemiologică și profilaxie a infecţiei HIV.

În scopul optimizării și unificării sis-temului de management al calităţii in-vestigaţiilor de laborator la infecţia HIV/SIDA, efectuate în cadrul supravegherii


epidemiologice, măsurilor profilactice și diagnosticului individual al acestei in-fecţii, implementării unui sistem al calităţii care să corespundă recomandărilor internaţionale UNAIDS și OMS, a fost elaborat ghidul naţional „Managementul calităţii investigaţiilor de laborator la infecţia HIV/SIDA în Republica Moldova” (2011). Fiind sprijiniţi de Școala de management în sănătatea publică a USMF „Nicolae Testemiţanu”, specialiștii Centrului Ștefan Gheorghiţă și Silvia Stratulat au elaborat modulele „Cadrul general în infecţia HIV, consiliere și testare volun-tară, suport și îngrijire” și au organizat instruirea la distanţă în infecţia HIV a 813 specialiști cu studii medicale superioare și reprezentanţi ai ONG-urilor de profil.

Au fost întreprinse un șir de măsuri în vederea descentralizării tratamentului ARV și eficientizării managementului de caz. Descentralizarea supravegherii me-dicale și tratamentului ARV au avut drept scop îmbunătăţiirea calităţii asistenţei medicale și a tratamentului ARV în condiţiile de ambulatoriu, acordate persoa-nelor infectate cu HIV și bolnavilor cu SIDA.

6.4.5. Situaţia epidemiologică în infecţia cu HIV

În perioada 1987-2012 în republică au fost înregistrate cumulativ 7789 de per-soane, infectate cu virusul HIV, inclusiv 2542 - în teritoriile de est. În 2012 inci-

denţa infecţiei HIV la 100 de mii de populaţie a constituit 18,46, inclusiv 13,56 în teritoriile din dreapta Nis-trului și 50,81 - în teritoriile de est.

Către finele anului 2012 pre-valenţa infecţiei HIV a constituit 142,38 la 100 de mii de populaţie, inclusiv 115,43 – pe malul drept și 320,31 – în teritoriile de est.

Începînd cu anul 2001 numărul de persoane, infectate pe cale hete-rosexuală, se menţine în creștere:

Fig.14 Rata incidenţei şi prevalenţei prin infecţia

cu HIV în Republica Moldova (la 100 de mii)

În imagine: Valeria Dmitrienco, şef al laboratorulu şi medicii Maria Vlasenco şi Tatiana Eremciuc


86,12%, iar numărul de cazuri de infectare prin intermediul consumului de dro-guri injectabile - în descreștere, constituind în anul 2012 5,54%.

Crește ponderea femeilor, implicate în procesul epidemic: 50,72% în 2012. Majoritatea cazurilor (74,24%) sunt înregistrate în segmentul de vârstă 15-39 de ani.

Laboratorul de diagnosticare HIV/SIDA din cadrul CNSP realizează anual circa 40% din numărul total de investigaţii de screening de laborator la markerii virusului HIV, din care ½ - în supravegherea epidemiologică, diagnostice și pre-venire. Laboratorul a asigurat investigaţiile de confirmare a infecţiei HIV, efec-tuând pe an câte 900-1000 de investigaţii. De asemenea, specialiștii au efectuat deplasări de evaluare a activităţii laboratoarelor și secţiilor teritoriale de diagnos-ticare SIDA, inclusiv a controlului calităţii testărilor la infecţia HIV, regimului antiepidemic; ei au elaborat acte normative, metodice, ordine și dispoziţii ale MS și CNSP, instrucţiuni în diagnosticul de laborator al infecţiei HIV/SIDA.

Pentru realizarea programelor naţionale de prevenire și control al infecţiei HIV/SIDA din bugetul de stat au fost alocate 21,8 mil. lei, exprimând o scaden-ţă de la 7,5 mil. lei pentru 1996-200 și 2001-2005 până la 1,9 mil. lei - pentru 2011-2015. Începând cu perioada de implementare a celui de al 2-lea Program naţional, marcată de o agravare a situaţiei epidemice, ţara a început să benefici-eze de finanţări din surse externe. Astfel, pentru al 3-lea Program naţional din granturile Băncii Mondiale și Fondului Global HIV/SIDA/TB/Malarie Republica Moldova a primit 89,3 mil. lei, iar pentru cel de al 4-lea Program naţional (2011-2015) – suma planificată a contribuţiilor finanicare din exterior este de 120,2 mil. lei (Fig.15).

În această perioadă au fost puse bazele unui sistem performant de suprave-ghere epidemiologică și control al infecţiei HIV/SIDA, ce a permis de a men-ţine sub control situaţia din ţară, iar epidemia – în stadiul concentrat în popu-

Fig.15 Dinamica investiţiilor, alocate pentru realizarea prevederilor programelor naţionale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală

(mil.lei, 1996-2015)


laţia cu risc sporit de infectare. De menţionat, că din anul 2012 acest sistem, care a început să obţină anumite rezultate pozitive, a fost reformat de Minis-terul Sănătăţii prin transmiterea componentelor diagnosticarea de laborator, consilierea și testarea la infecţia HIV/SIDA Spitalului Dermatologie și Maladii Comunicabile.

6.4.6. Colaborarea cu organismele internaţionale

Centrul SIDA a participat în proiectele Programului Global ONU/SIDA -UNAIDS (până în 1996 - Programul global al OMS ). Este parte a Grupului te-matic ONU/SIDA pentru Republica Moldova și colaborează fără întrerupere cu Biroul European al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii și reprezentanţa sa în Repu-blica Moldova, cu Centrul European de Supraveghere Epidemiologică SIDA (Joint ECDC/WHO Europe Surveillance), cu Consiliul Coordonator în problemele infec-ţiei HIV al Consiliului de colaborare în domeniul ocrotirii sănătăţii al ţărilor CSI, cu multiple instituţii specializate de profil din România, Belarusi, Ucraina și Rusia.

6.4.7. Secţia de control al infecţiilor nosocomiale, rezistenţei antimicrobi-ene şi dezinfecţie

Potrivit datelor de arhivă, Secţia de control al infecţiilor nosocomiale, rezis-tenţei antimicrobiene și dezinfecţie și-a început activitatea în luna decembrie 1948 drept urmare a ordinului nr. 1 din 31.12.1948, emis de Grigori Groisman, medicul-șef de atunci al Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane. Din com-ponenţa statelor de persoanl făceau parte 10 colaboratori, toţi specialiști în do-meniul dezinfecţiei, care fusese transferaţi din echipa nr. 45 interraională (șef: epidemiolog asistent E. Boguș), specializată în combaterea tularemiei sub egida Direcţiei antiepidemice a Ministerului Ocrotirii Sănătăţii.

Iniţial, secţia era condusă de A.Crasilșcicov. Avea la dispoziţie o căruță, trasă de doi cai, cu care se transportau butoaiele cu soluţie de „carbol” și un pulveri-zator. Aceste echipamente lucrătorii secţiei le foloseau la efectuarea campaniilor de dezinfecţie pe tot teritoriul republicii, împânzit de focare epidemice cu tifos exantematic, tularemie, malarie, bruceloză, febră tifoidă, dizenterie. Dezinfecţia se efectua, preponderent, prin metoda de fierbere a lenjeriei de corp în cazane speciale și în butoaie, în care se puneau fărâmituri de săpun „K” și de „făină” DDT. Aceste butoaie au fost prototipul primelor etuve.

Din mărturisirile inspectorului dezinfecţionist Mihail Chilinschi, unul dintre primii colaboratori ai secţiei de dezinfecție profilactică, anul 1949 a fost cel mai crâncen sub aspect epidemic. În „satul Dirminji, judeţul Cahul 52 de familii au fost atacate de trihofitie și trahomă. Pentru a efectua dezinfecţia a trebuit ca bol-navii să fie spitalizaţi, iar locuitorii satului - evacuaţi pentru 48 de ore. Procesul de dezinfecţie decurgea în felul următor. Ferestrele se ermetizau, după care în spaţiul rămas gol aprindeam sulf, iar podelele le tratam cu soluţie de lisol. Obiec-tele, ce nu puteau fi supuse dezinfecţiei, le ardeam”.


Au fost cazuri, când unii dintre angajaţii Serviciului, aflaţi în teritoriu, se îm-bolnăveau de tularemie și acest fapt complica și mai mult lupta împotriva infec-ţiilor. Pe parcursul următorului an 1950 pentru lucrările de deratizare au fost consumate 3 tone de substanţă „Crâsid”.

Între anii 1957-1964 secţia a fost condusă de Gheorghe Costromin. În cadrul ei activau 12 colaboratori. În afară de preocupările sale de bază, secţia mai avea misiunea de a pregăti cadre de dezinfectori și instructori de nivel republican, de a omologa noi preparate de insecticide și rodenticide, de a instala utilaje tehnice moderne, inclusiv etuve mobile pe caroserie de tipul UD-1, staţionare „Krupina”, DS-1,8m³. În această perioadă se întreprind măsuri de evaluare și ameliorare a situaţiei populaţiei, afectată de pediculoză. În republică se atesta un indice înalt de tifos exantematic – 320 de cazuri la 100 mii de populaţie.

În 1965 din iniţiativa medicului-şef Boris Rusnac, secţia de dezinfecţie devine secţie autonomă, conducător - Gheorghe Sandu, iar numărul statelor de personal se mărește până la 18 angajați.

La 23 iunie 1967 este organizată prima conferinţă știinţifico-practică repu-blicană a dezinfecţioniștilor, la care au luat parte specialiști din Rusia, Ucraina, Kazahstan și alte republici unionale. Conferinţa s-a desfășurat sub auspiciul Institutului de Dezinfectologie în frunte cu Vasile Vașcov. Anume în această perioadă au fost aprobate insecticidele Clorofos, Carbofos, Diclofos, Metila-ţetofos. Tot în acest an în cadrul secţiei este creată o structură separată de dezinfecţie profilactică sub conducerea lui Valentin Ernst. Însă cele mai multe lucrări de dezinfecţie au fost efectuate în perioada erupţiei de holeră din anii 1970-1971. Experienţa acumulată a adus ulterior un mare folos la pregătirea unor documente despre principiile de protecţie a teritoriului republicii de in-vaziile infecţioase.

Din anul 1973 până în 1985 Secţia de dezinfecţie profilactică a fost dirijată de Victor Mahnovschi. După el în această funcţie a fost numit Vasile Andriuţă, care a trebuit să depună o muncă enormă la reorganizarea secţiei, iniţiată de Ministe-rul Sănătăţii prin ordinul nr. 106 din 23.01.1986. De acum încolo ea se va numi secţia Igienă, epidemiologie spitalicească și dezinfecţie.

După 10 ani, la cârma secţiei vine Ecaterina Busuioc. Dânsa va continua poli-tica promovată de predecesori, completând caietul de priorităţi cu crearea Gru-pului știinţific „Epidemiologia maladiilor nosocomiale”, care a realizat numeroa-se studii știinţifice despre optimizarea supravegherii epidemiologice a infecţiilor nosocomiale în instituţiile medico-sanitare publice de profil obstetrical.

În urma reformei sistemului de sănătate publică de la 3 iunie 2010 subdiviziu-nea va căpăta denumirea de secție de control al infecţiilor nosocomiale și dezin-fecţie. În calitate de șef al subdiviziunii reformate este numit Vadim Ţurcan, însă peste doi ani la cârma ei revine Ecaterina Busuioc, subdiviziunea având funcţia de control al infecţiilor nosocomiale, rezistenţei antimicrobiene și dezinfecţiei, aprobate prin ordinul MS cu nr. 628 din 21 iunie 2012.


Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a stabilit, că în medie, in-fecţiile asociate asistenţei medicale afectează unul din douăzeci de pacienţi, spi-talizaţi în Uniunea Europeană, ceea ce reprezintă anual 4,1 milioane de persoane și că, în fiecare an, astfel de infecţii cauzează 37 000 de decese.

Tabloul morbidităţii prin infecţii asociate asistenţei medicale din Republica Moldova este la fel de sumbru. Numai în anul 2011 nivelul de morbiditate din cauza bolilor nosocomiale a constituit: la bolnavii de profil chirurgical – 1,4 la 1000 de operaţii, la nou-născuţi – 1,9 la 1000 de copii nou-născuţi, la lăuze – 8,3 la 1000 de nașteri. Spre regret, statistica oficială de specialitate nu prezintă în rapoartele anuale date reale despre situaţia privind infecţiile asociate asistenţei medicale, din care cauză se observă o subevaluare a parametrilor ei.

Astăzi a crescut catastrofal povara bolilor, provocate de bacteriile rezistente la antibiotice, care nu pot fi tratate în mod eficient cu produse medicamentoase de prima sau chiar de a doua linie. În acest sens, administraţia secţiei de prevenire a infecției HIV cu susţinerea deplină a conducerii CNSP întreprinde măsuri adec-vate pentru a se asigura, că antibioticele, de care dispune la moment ţara, își vor menţine eficienţa o perioadă mai îndelungată. Problema infecţiilor asociate asis-tenţei medicale este pusă periodic în discuţie la ședinţele Colegiului Ministerului Sănătăţii, în urma cărora au fost deja aprobate Conceptul privind supravegherea și controlul infecţiilor nosocomiale în cadrul instituţiilor medico-sanitare pu-blice și private din Republica Moldova și Planul de acţiuni privind prevenirea și controlul infecţiilor nosocomiale.

Activând în comun cu Ministerul Sănătăţii, USMF „Nicolae Testemiţanu” în cadrul Proiectului USAID „Prevenirea HIV/SIDA și hepatitelor B și C în Mol-dova”, colaboratorii secţiei au participat la elaborarea și implementarea Ghidului pilot de supraveghere și control al infecţiilor nosocomiale în instituţiile medico-sanitare, aprobat prin ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 51 din 16 februarie 2009. Au fost elaborate reguli și normative sanitaro-epidemiologice de stat privind

Examinarea aportului aplicativ al infecţiei HIV


amplasarea, dotarea și exploatarea instituţiilor medico-sanitare (aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 663 din 23 iulie 2010) și Regulamentul sanitar privind dotarea și exploatarea farmaciilor și depozitelor farmaceutice (aprobat prin Ho-tărârea de Guvern nr. 504 din 12 iulie 2012), ulterior fiind emise ordinele respec-tive ale Ministerului Sănătăţii.

În scopul fortificării cadrului normativ şi ajustării lui la cerinţele UE şi recomandările OMS a fost transpusă în practică Directiva 98/8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de Miniştri din 16 februarie 1998 privind comercializarea produselor biodistructive, pe baza căreia a fost adoptat Regulamentul sanitar pentru stabilirea condiţiilor de plasare pe piaţă a produselor biodistructive, aprobat de Hotărârea de Guvern nr. 564 din 10 septembrie 2009. Aceasta a permis oficializarea procedurii de înregistrare şi plasare pe piaţa de consum a produselor biodistructive. Din anul respectiv, toate produsele biodistructive sunt definite şi clasificate, iar plasarea lor pe piaţă a început să fie monitorizată cu regularitate.

În Cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică a fost instituit şi activează Secretariatul tehnic al Comisiei de experţi pentru înregistrarea produselor biodistructive (ordinul nr. 299 din 6 mai 2010 al Ministerului Sănătăţii „Cu privi-re la înregistrarea produselor biodistructive” și ordinul nr. 57 din 14 mai 2010 al CNSP „Cu privire la implementarea ordinului MS nr. 299 din 06.05.2010”). Din

Echipa de specialişti care activa în secţia Igienă, epidemiologie spitalicească şi dezinfecţie, 27.05.2008: Fevronia Șuşu, cercetător ştiinţific stagiar, Emilia Ma-lai, cercetător ştiinţific superior, Vladimir Dumitriu, medic epidemiolog, Ecaterina Busuioc, şef de secţie,

Valentina Livandovschi, medic igienist

Perticipanţii la seminarul naţional „Dezinfectologia”,

aprilie 2000


momentul funcţionării Registrului naţional de evidenţă a produselor biodistruc-tive (2010-2012), în Republica Moldova au fost înregistrate 168 de produse bio-distructive. Secţia Controlul infecţiilor nosocomiale, rezistenţei antimicrobiene și dezinfecţie este responsabilă, în temei, de supravegherea condiţiilor de igienă, prevenire și control al infecţiilor asociate asistenţei medicale în instituţiile medi-co-sanitare, farmacii și depozite farmaceutice, utilizarea cu precauţie a agenţilor antimicrobieni în vederea limitării rezistenţei antimicrobiene și efectuarea mă-surilor de dezinfecţie.

Funcţiile de bază ale specialiștilor Secţiei constau în: • fortificarea cadrului normativ în domeniu şi aproximarea lui cu directivele

Uniunii Europene, cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii;• supravegherea epidemiologică şi monitoringul morbidităţii prin evaluarea

factorilor de risc la nivel naţional;• supravegherea condiţiilor de igienă şi controlul infecţiilor asociate asis-

tenţei medicale în instituţiile medico-sanitare, farmacii și depozite farma-ceutice;

• supravegherea şi monitoringul lucrărilor de dezinfecţie în focarele de boli infecţioase;

• supravegherea utilizării preparatelor biodistructive în instituţiile medico-sa-nitare;

• acordarea asistenţei organizatorice, metodice şi consultative specialiştilor din centrele de sănătate publică teritoriale și instituţiile medico-sanitare;

• participarea, în limitele competenţei profesionale, la acreditarea instituţiilor medico-sanitare, farmaciilor și depozitelor farmaceutice;

• prezentarea Ministerului Sănătăţii a planurilor de măsuri cu privire la asi-gurarea bunăstării sanitaro-epidemiologice a populaţiei, protecţiei sanitare a teritoriului și funcţionării instituţiilor medico-sanitare, precum și a altor servicii, în situaţii excepţionale de combatere a epidemiilor;

• participarea la elaborarea materialelor instructive şi metodice privind prin-cipiile de educaţie pentru sănătate, de propagare a modului sănătos de viaţă;

• controlul sub egida Ministerului Sănătăţii şi aprecierea eficacităţii măsurilor profilactice și antiepidemice, efectuate de centrele de sănătate publică și in-stituţiile medico-sanitare, de organele autoadministrării publice locale, mi-nisterele și departamentele interesate;

• participarea la instruirea universitară şi postuniversitară continuă în dome-niul supravegherii epidemiologice, efectuarea atestării profesionale a speci-aliștilor și evidenţa cadrelor Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice în ordinea stabilită de Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova.


6.4.8. Secţia Supravegherea parazitozelor şi a malariei

File de istorie

Până în 1940 malaria a fost cea mai răspândită boală infecţioasă din Basa-rabia, fiind favorizată de așezarea geografică și condiţiile climaterice locale. Anual se înregistrau în jur de 90 de mii de cazuri de îmbolnăviri. Fiecare al 4-lea locuitor suferea de malarie (nivelul morbidităţii constituia 7230/100000 de populaţie, al mortalităţii – de 300-500). Această maladie devenise un pe-ricol major pentru societate, având nu doar un impact social, ci și economic. Situaţia din ținut a fost influențată negativ și de consecințele celui de Al Doilea Război Mondial. În anul 1948 au fost înregistrate 155 929 de cazuri de mala-rie, inclusiv 82 813 de forme primare de boală. Acestea sunt datele oficiale, în realitate situația era mult mai drastică. Fiind creată în baza Hotărârii Sovie-tului Comisarilor Norodnici al RSSM nr. 372 din 23.10.44, în aceste condiții își începe activitatea Staţia Antimalarică Republicană (SAR), care a existat ca instituţie independentă până în decembrie 1954 (condusă de Ida Markovna Bisker).

Ulterior, au fost instituite staţii antimalarice judeţene (SAJ) în Chișinău, Or-hei, Cahul, Bălţi, Bender, Soroca. Mai târziu, în iulie 1953, cele judeţene au fost reorganizate în staţii raionale.

La începutul anului 1948 Staţia Antimalarică Republicană, sectorul epidemiolo-gic, încorpora următoarele secţiuni: curativ-profilactică, entomologică, helminto-logică și hidrotehnică. Colaboratorii staţiei efectuau măsuri antimalarice comple-xe, inclusiv examinări de laborator ale populaţiei, tratamentul bolnavilor depistaţi, chimioprofilaxia în masă a populaţiei, prelucrarea încăperilor, suprafeţelor acvati-ce, locurilor mlăștinoase, vegetaţiei, fâșiilor forestiere. La necesitate era cooptată și aviaţia. Astfel, în anul 1953 epidemia de paludism a fost lichidată. În anul 1960 venise rândul malariei. De atunci, în Republica Moldova nu s-a înregistrat practic nici un caz grav cu aceste boli, exceptând epizodul din anul 1974, când în raionul Telenești au fost depistate 12 cazuri de malarie cuartă transfuzională și 2 cazuri de malarie terţă în raionul Taraclia (1996), sursele cărora n-au fost stabilite.

În acea perioadă erau foarte răs-pândite și alte parazitoze, cum sunt helmintiazele (ascaridoza, tricoce-faloza, himenolepidoza, enterobi-oza, echinococoza) și protozoozele intestinale.

Pe parcursul anilor 1944-1954 în statele SAR au activat medici

Anastasia Sofronovici, felcer, Al. Colofiţchi, medic parazitolog-epidemiolog

şi Vera Lungu, şef de secție


malariologi, entomologi, ingineri hidrotehnicieni, instructori bonificatori, asis-tenţi-laboranţi, asistente medicale, precum și personal auxiliar. La fondarea ser-viciului au contribuit specialiștii E. I. Simhovici, I. A. Motornâi, F. I. Gurfinkel, T. A. Derkaciov, M. Z. Derkauţan, N. I. Basiul, V. L. Semionov, A. C. Zilberman. Tot din pleiada „celor mai vechi” și mai buni profesioniști ai secției fac parte I. M.Bisker, şef de secţie în perioada 1955-1957, V. I. Iakunin, medic epidemiolog – helmintolog (1957-1966), A. E. Drâga, entomolog (1961-1977), Z. I. Logvinov, medic, șef de secţie (1965-1967), M. P. Zubciuc, medic-epidemiolog (1962-1967), apoi șef de secţie între anii 1968-1994, G. S. Zazuleac, laborant parazitolog (1969-1992), A. I. Colofiţchi, medic parazitolog (epidemiolog), 1971-1994, apoi șef sec-ţie în perioada 1994-2008, A. L. Panasiuc, laborant–parazitolog (1974-1981), E. M. Caracaș, asistent al medicului parazitolog (1972-2010).

Începând cu anul 2008 secţia Supravegherea parazitozelor și a malariei, dotată cu laborator, este condusă de medicul epidemiolog Vera Lungu. Actualmente, în colectiv activează Alexandru Colofiţchi, medic epidemiolog, Sergiu Andrușcen-co, medic de laborator, Fedora Panţâr și Anastasia Sofronovici, felceri-laboranți și Ioana Lașco în calitate de infirmieră.

Dinamica parazitozelor pe entităţi morbide, între anii 2006-2011, este prezen-tată în felul următor:

Tabelul nr. 4. Enterobioza

Anul Total Inclusiv copii 0-17 aniCazuri absolute 100000/populaţie Cazuri absolute 1000/copii

2006 22330 621,22 21173 21,792007 20802 581,57 19715 25,182008 19026 532,54 18191 23,662009 17844 499,82 16985 21,212010 16823 471,81 16190 20,862011 16763 470,60 16021 21,20

Tabelul nr. 5. Ascaridoza


2006 7050 196,13 6175 6,672007 7232 202,19 6224 6,562008 6343 177,54 5315 6,192009 4662 138,99 4301 5,372010 4206 117,96 3770 4,862011 4508 126,56 3918 5,19


Tabelul nr. 6. Tricocefaloza


2006 143 3,98 95 0,12007 130 3,63 77 0,092008 115 3,22 65 0,082009 94 2,63 57 0,072010 100 2,80 63 0,082011 104 2,92 80 0,11

Tabelul nr. 7. Himenolepidoza


2006 116 3,23 93 0,12007 122 3,41 97 0,12008 134 3,75 113 0,152009 90 2,52 80 0,102010 64 1,79 51 0,072011 65 1,82 47 0,06

Tabelul nr. 8. Echinococoza


2006 152 4,23 31 0,032007 107 2,99 22 0,0282008 123 3,44 13 0,0182009 139 3,90 20 0,022010 83 2,33 8 0,012011 99 2,78 10 0,01

Fig . 16. Dinamica helmintiazelor, anii 2006-2011


Tabelul nr. 9. Dinamica cazurilor de malarie 2006-2011

AnulTotal Inclusiv copii 0-17 ani

Cazuri absolute Indigene De import Cazuri

absolute Indigene De import

2006 18 0 18 0 0 02007 51 0 51 0 0 02008 44 0 44 0 0 02009 57 0 57 0 0 02010 26 0 26 0 0 02011 13 0 13 0 0 0

6.5. Domeniul: Management sanitar şi relaţii externe

6.5.1. Secţia Management şi monitoring în sănătate publică

Secţia Management și monitoring în sănătate publică a făcut parte din cadrul Sanepidului republican, începând cu anul 1965. Denumirea inițială: secţia orga-nizator–metodică. Primul șef al secției a fost E. Tolstonojenco. În 1966 la cârma secţiei a venit K. Butenko, care a dirijat activitatea ei până în 1974. Statele de personal erau alcătuite din 7 angajați: doi medici (A. Starobineţ și V. Elistratov), patru asistenţi ai medicului (M. Sturza, V. Obuh, I. Graur și B. Mucinic) și un secretar-referent (Z. Fudâm).

În perioada 1974-1989 secţia a fost condusă de Nina Gontovoi. Spectrul de activităţi s-a lărgit gradual. La specialitățile existente s-a mai adăugat o unitate de medic igienist și alta de asistent al medicului epidemiolog.

În afară de sarcinile, ce vizau evidența statistică a morbidității infecțioase și parazitare în republică și acoperirea vaccinării în rândul populației, secţia de asemenea asigura instituţiile subordonate Centrului cu formulare statistice. Se ocupa de managementul resurselor umane, organiza și dirija procesul de pre-zentare a dărilor de seamă în cadrul SSES, despre care raporta organelor ierarhic superioare.

Valeriu Pantea, vicedirector CNSP în managementul sanitar şi relații

externe, conferențiar, doctor în ştiinţe medicale


După numirea lui Valeriu Pantea în postul de șef de secție (1990), activitatea subdiviziunii a cunoscut mai multe transformări și optimizări. Mai întâi de toate, secția a căpătat denumirea de analitico-informativă. Noua destinație a condiționat aplicarea în pionierat a unui sistem informațional, ce permitea procesarea rapidă și calitativă a informațiilor privind evidența bolilor infecțioase și parazitare, a vacci-nurilor și a mobilității cadrelor. Specialiștii secției participau mai activ la pregătirea și elaborarea documentelor directive și normative ale Serviciului Sanitaro-Epidemi-ologic de Stat. În anul 2000 secţia a cunoscut un nou proces de reorganizare, fiind transformată în secţia Management sanitaro-epidemiologic.

În 2004 ștafeta conducerii a fost preluată de Eudochia Tcaci, în 2006 – de Nelea Tabuncic, iar din 2010 până astăzi calitatea de șef de secție este exercitată de Nina Dragomir. În cadrul secţiei activau Veronica Mațarin, medic și Maria Perepelicinâi, asistent al medicului igienist.

Odată cu instalarea noului sistem informațional, SMSE a trecut printr-un pro-ces de readaptare la rigorile managementului sanitar contemporan, orientat spre asigurarea analitico-informativă a activității instituţiei și Serviciului. De curând, ea devine o parte componentă a Direcţiei de promovare a sănătăţii, educaţie pen-tru sănătate, management și relaţii externe.

Potrivit statutului ei actual, secția elaborează și propune forme eficiente de conducere a cadrelor, asigură organizarea muncii pe principii știinţifice și utilizarea competentă a mijloacelor tehnice moderne. Participă la pregătirea informaţiilor despre măsurile, desfășurate în cadrul CNSP, și expedierea lor în adresa Guvernului Republicii Moldova, Ministerului Sănătăţii, altor ministere și departamente. Colaborează cu structurile de specialitate din ţară (USMF „Nicolae Testemițanu”, USM, ASEM, instituţiile medicale republicane) și de peste hotare (România, Federația Rusă, ţările CSI, Israel, OMS-BRE) în pro-bleme de medicină preventivă, inclusiv cele ce țin de coordonarea măsurilor de informare reciprocă în domeniu. De rând cu alți factori de resort, răspun-de de promovarea formării continue a lucrătorilor medicali, de pregătirea lor metodică și ridicarea calificării în domeniul managementului sanitaro-epide-miologic, de elaborarea și perfecționarea documentaţiei statistice medicale de evidenţă și dare de seamă, utilizată în cadrul CNSP și CSP teritoriale.

Secţia Management sanitaro-epidemiologic este dotată cu echipament com-puterizat, conectat la Net, dispune de programe performante în managementul activităţilor CNSP.

La 21 iunie 2012 secția a fost reorganizată în secția Management și monitoring în sănătate publică în baza Regulamentului de activitate al Centrului Naţional de Sănătate Publică, aprobat prin ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 628. În urma acestei remanieri, în componența ei au fost organizate două grupuri: grupul de relații externe și, respectiv, grupul de instruire continuă.

Direcțiile de activitate ale subunităților cadrează cu interesele strategice ale instituției. Orice act legislativ, normativ și directiv la nivel CNSP, înainte de a fi


implementat, este evaluat metodologic și documentar de către specialiștii secției. Organizarea procesului de planificare a activităţii CNSP și supravegherea execu-tării măsurilor planificate se fac doar cu concursul secției Management și moni-toring în sănătatea publică.

În termeni strategici, SMMSP se prezintă ca o subdiviziune-pilon în planifi-carea și dezvoltarea activității Centrului Naţional de Sănătate Publică, efectuând analize și interpretări obiective ale datelor despre starea sanitaro-epidemiologică din ţară.

6.5.2. Fortificarea capacităților Centrului de sănătate publică: efecte reale în luarea deciziilor

Tranziţia la economia de piaţă, marcată de instabilitate economică și periclita-re financiară a măsurilor de prevenţie medicală a bolilor transmisibile și netrans-misibile, a pus în fața instituției încă acum 20 de ani sarcini destul de complicate. Pentru a asigura nestingherit supravegherea de stat a sănătății publice, a factori-lor de mediu și determinanților de sănătate, era și este nevoie ca la organizarea și desfășurarea măsurilor de profilaxie și tratament să participe nu doar statul, ci și comunitatea, factorii externi. Dar pentru a lua parte la luarea deciziilor, comu-nitatea trebuie să fie bine informată, să fie pusă la curent cu datele operative și veridice despre activitățile de supraveghere a sănătății publice.

Ghidați de aceste principii și de prevederile art.16 (pct.1; 5; 7 și 9) al Legii nr. 10-XVI din 3 februarie 2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, specialiștii CNSP (M. Magdei, I. Bahnarel, V. Pantea, N. Opopol, E. Boleac, N. Costic, R. Scur-tu, Sv. Prudnicionoc, R. Cojocaru, A. Halacu ș.a.) au elaborat și promovat Hotărârea de Guvern nr. 165 din 17 martie 2011 în vederea implementării Programului de stat de dezvoltare și dotare tehnico-materială a Serviciului de Supraveghere de Stat

Fig. 17. Dinamica activităților de instruire profesională (nr. abs.)


a Sănătăţii Publice pentru anii 2011-2016 (publicată în Monitorul Oficial, nr. 43-45 din 25 martie 2011, art. 198). Acest document oficial a dat instituției undă verde în ajustarea activității sale la cerințele și standardele contemporane de sănătate.

Pentru programul respectiv a fost planificată din buget o sumă de 189 055,9 mii de lei. Prima tranșă de 35 294, 9 mii de lei urmează să fie transferată până în 2016, iar partea din cheltuieli în valoare de 153761,0 mii de lei să fie acoperită din surse externe (granturi și credite). În această ordine de idei, Ministerul Sănătății a procedat judicios, lansând în 2012, prin intermediul Guvernului un apel către comunitatea internațională de a participa în calitate de contribuabil la fortificarea capacităților țării în domeniul supravegherii sănătății publice. În consecință, Uniu-nea Europeană a dat curs invitației Ministerului și a oferit Moldovei în scopul mo-dernizării Serviciului și instituției un grant de 3 milioane (mil.) Euro, iar guvernul Japoniei (prin intermediul Proiectului JICA) un credit rambursabil de 3 milioane Euro. Vorba ceea, bate și ți se va deschide. Însă în loc ca aceste mijloace bănești să fie investite în profilaxia și prevenirea bolilor, o parte din ele sunt îndreptate spre cu totul alte activități. Bunăoară, la sfârșitul lui 2012 Serviciul a primit din bugetul de stat alocații în valoare de 4,7 mil. de lei, cu care s-au achiziționat 3 analizatoare microbiologice, restul sumei a mers la efectuarea lucrărilor de reparație a unor instituții din cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice. Sau un alt exemplu. În perioada 2003-2012 volumul investițiilor în sistemul de sănătate prin intermediul FAOM a sporit de la 517 milioane până la 4,7 miliarde lei. Din aceste mijloace bănești substanțiale, în domeniul supravegherii sănătății publice nu s-a investit nici un leu. Distribuirea voluntaristă și netransparentă a mijloace-lor FAOM a condus la cheltuieli iraționale cu impact negativ asupra menținerii și fortificării sănătății populației. În concluzie, atunci când se neglijează o latură a sistemului, numaidecât are de suferit întregul sistem.

6.5.3. Sistemul analitico-informativ şi metodic al instituției

Din primele zile ale existenței sale Centrul Național de Sănătate Publică, ca o instituție medico-sanitară cu funcții specifice, a avut necesitatea de a stoca și analiza informații despre rezultatele activității sanitare, igienice și epidemiolo-gice. La început, SSER nu dispunea de capacități corespunzătoare pentru colec-tarea datelor medicale. Acest lucru era făcut nemijlocit de către specialiștii de profil (medici epidemiologi și medici igieniști), misiunea cărora era de a studia, soluționa și monitoriza starea de lucruri în sănătatea publică. În mare, această situație era determinată și de lipsa cadrelor cu pregătire profesională specială.

Deținerea informației cu privire la evoluția fenomenelor și tendințelor în să-nătate, analiza și interpretarea lor profesională, constituia o pârghie fundamen-tală de atragere a populației în luarea deciziilor și participare la acțiuni, dar și o cerință sine qua non pentru managementul performant în domeniul supraveghe-rii sănătății publice (principiul Rothschild: „Omul informat este omul puternic”, „Cine deține informația – deține puterea”).


Primele structuri analitico-informative și me-todice în cadrul Sanepidului republican au luat naștere după emiterea ordinului nr. 23 din 1 fe-bruarie 1963, care prevedea instituirea în statele de personal ale secției Igienă a unui grup pentru evidența morbidității cu pierderea temporară a capacității de muncă și elaborarea analizelor la acest compartiment. Primul conducător al secției a fost Krasnoslav Butenko, un medic de o înaltă pregătire profesională, un analist cu viziuni meto-dice formate (ulterior dânsul a fost desemnat în

calitate de consilier al ministrului Sănătății).Una din sarcinile de bază ale secției la acea etapă era colectarea și menajarea unor

informații obiective despre situația epidemiologică din RSSM, care să servească ca bază obiectivă pentru necesitatea extinderii activităților de instruire teoretico-prac-tică a specialiștilor din sistemul de sănătate, orientate spre intensificarea măsurilor de profilaxie și prevenire a bolilor infecțioase. Potențialul intelectual al secției a în-corporat, în anumite perioade, până la 6 medici și 8 asistenți ai medicilor epide-miologi, igieniști și statisticieni. De regulă, în această structură erau angajate doar persoane cu o experiență bogată de muncă și calificare profesională, capabile să facă față sarcinilor de supraveghere sanitaro-epidemiologică de stat.

Pe parcursul anilor în fruntea acestei subdiviziuni s-au perindat mai mulți medici. Krasnoslav Butenko a fost urmat de Nina Gontovoi, doctor în medicină, după ea a fost avansat în post Anatolie Melnic, doctor în medicină, apoi Ana Starobineț, Vasili Elistratov, Alexandr Ball, Vladimir Sliusari, Valeriu Pantea, doctor în medicină, conferențiar cercetător, Eudochia Tcaci, doctor în medicină, Nelea Tabuncic, Nina Dragomir. În calitate de asistenți ai medicilor au activat Mihail Gantovoi, Ana Moscovciuc, Valentina Bunesco, Zinaida Gudâm, Maria (Sturza) Perepelicinâi.

În anii ’60 ai secolului trecut condițiile de activitate în secție erau anevoioase. Informația se colecta într-un mod destul de primitiv și necesita perfecționări, mai ales în ceea ce privește evidența și analiza datelor statistice despre morbi-ditatea infecțioasă și indicatorii de realizare a măsurilor planice, participarea în echipele de evaluare și verificare a corectitudinii metodice în colectarea datelor și utilizarea acestora pentru implementarea principiilor de supraveghere epidemi-ologică a maladiilor infecțioase, completarea formelor noi de evidență statistică, a formularelor de rapoarte etc.

Următoarele etape, anii ’60-’70 și, parțial, anul 1980, au fost marcate de unele progrese: supravegherea epidemiologică a bolilor infecțioase se efectua prin forme și metode mai eficiente, având drept obiectiv principal diminu-area ratei de îmbolnăvire prin boli infecțioase și lichidarea focarelor epide-mice (febră tifoidă, salmoneloză, cazurilor de maladii imunodirijabile, cum

N. Dragomir, şeful secției Management şi monitoring

în sănătate


ar fi difteria, rujeola și rubeola, poliomi-elita ș.a.) pe bază de profilaxie specifică extinsă. La realizarea activităților organi-zatorico-metodice din această perioadă participau activ specialiștii N. Gantovoi, A. Starobineț, V. Elistratov, A.Ball, V. Sliu-sari, A. Melnic.

Cu scurgerea timpului, CNSP își lăr-gea necontenit rețeaua de supraveghere a sănătății publice. Au fost constituite noi subdiviziuni sanitaro-epidemiologice în cadrul instituției. Universitatea de Stat de Medicină, care devenise o forjerie si-gură de cadre medicale, repartiza în aceste subdiviziuni specialiști cu o ținută profesională formidabilă. Urma ca SSER, în calitatea sa de autoritate națională în sănătatea publică, să le asigure suportul medical și metodic necesar în activitatea profesională de zi cu zi.

Începutul perioadei de independență a Republicii Moldova a pus baza unor reforme socio-economice de proporție. Noua situație politico-administrativă din țară a deschis în fața specialiștilor Sanepidului republican, dar și a specialiștilor secției de organizare și lucru metodic, orizonturi profesionale nebănuite. A apă-rut necesitatea imperioasă de a traduce și adapta la normele limbii române un set întreg de documente și acte normative, de a elabora și trimite prin instanțe for-mulare de evidență statistică medicală și rapoarte modificate. Concomitent, re-formele economice inițiate și penuria financiară au declanșat un regretabil exod al specialiștilor, ceea ce a cauzat serioase perturbări de moment în activitatea medicală și științifică a instituției, inclusiv în funcționarea sectorului respectiv al sănătății publice.

Odată cu formarea în 1995 a Centrului Național Științifico-Practic de Igienă și Epidemiologie, a apărut necesitatea imperioasă de adaptare a noii organigrame la cerințele timpului. Crescuse enorm fluxul de informații, ce pornea de jos în sus și viceversa, și acest fapt a accelerat simțitor apariția schimbărilor în planifi-carea și administrarea activităților la toate nivelurile. Schimbările de situație s-au răsfrânt, firește, și asupra secției organizatorico-metodice, care s-a reorganizat, creând câteva subdiviziuni: secția analitico-informativă și sectorul de tehnologii informaționale, secția de standardizare și metrologie, arhiva și câteva structuri de laborator.

În perioada anilor 1990-2003 Secția analitico-informativă și sectorul Tehno-logii informaționale au fost conduse de V. Pantea (grupul TI – de V. Pleșca). Anu-me în perioada respectivă au fost puse acele prime „cărămizi” de informatizare pe nou la fundamentul instituției, care a asigurat trecerea treptată de la siste-mul vechi de informare a personalului (cartele, telefon), la cel al tehnologiilor electronice cu baze de date flexibile.

Management activ: Valeriu Pantea, vice-director, şi şefii de subdiviziuni

Nina Dragomir şi Natalia Costic


Pentru o serie întreagă de formulare statistice (f.nr. 1; 2; 5;6 și 18) a început for-marea bazei de date și elaborarea primelor programe (FoxPro), destinate stocării și analizei datelor statistice, ca ulterior acestea să fie în permanență perfecționate și ajustate la modificările de soft. Între anii 1996-2009, calitatea de vicedirector, responsabil de sector, a fost suplinită de Varfolomei Calmâc.

O cotitură semnificativă în activitatea secției s-a produs în 2009, când a fost adoptată Legea RM nr. 10-XVI privind supravegherea de stat a sănătății publice, prin care s-au operat unele modificări și ajustări organizatorice în organigrama instituției. A fost creată Direcția de management în sănătatea publică și relații externe (DMSPRE), în care au fost incluse următoarele subdiviziuni:

• secția de management şi monitorizare în sănătatea publică (şef: Nina Drago-mir);

• grupul de instruire continuă (Igor Mocanu);• grupul de management al relațiilor externe (Vasile Florea);• secția de management al calității (Natalia Costic);• secția de reglementări şi suport juridic;• laboratorul ştiințific de monitoring socio-igienic (Nicolae Opopol, dr.hab.

med., prof.univ., membru-corespondent al AȘM);• laboratorul sanitaro-igienic central (Raisa Scurtu);• laboratorul de bacteriologie sanitară (Sv. Prudnicionoc).În 2009 la timona Direcției MSPRE a fost numit Valeriu Pantea, vicedirector.

În această perioadă a fost consolidat și completat suportul legislativ al dome-niului. Într-un răstimp de 5 ani au fost elaborate și promovate prin Parlament și Guvern Legea nr. 10-XVI privind supravegherea de stat a sănătății publice, hotărârile de Guvern nr. 384 „Cu privire la Serviciul de Supraveghere de Stat a Să-nătăţii Publice”, nr. 717 „Despre aprobarea Concepției organizării și funcționării Monitoringului socio-igienic în Republica Moldova și a Regulamentului privind monitoringul socio-igienic în Republica Moldova”, nr. 165 „Cu privire la aproba-rea Programului de stat privind dezvoltarea și dotarea tehnico-materială a Servi-

În cadrul unei şedinţe operative a Direcției


ciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice pentru anii 2011-2016”, nr. 533 „Privind lista și tarifele serviciilor contra cost din sfera sănătăţii publice, prestate persoanelor fizice și juridice”.

Pentru perfectarea acestor acte a fost nevoie de o mobilizare a eforturi-lor tuturor specialiștilor, de mecanisme specifice de implementare, astfel încât capacitățile informaționale ale instituției să îmbrace straiele euroconformității pe toate domeniile de sănătate.

6.5.4. Secţia Managementul calităţii

Secţia Managementul calităţii se află în subordinea nemijlocită a vicedirec-torului în probleme de management în sănătate publică și relaţii externe. Secția a fost formată în 2010 pe baza secției de acreditare și standardizare. Crearea ei s-a datorat nevoii de satisfacere a cerințelor crescânde față de calitate, impuse de cerințele de laborator și standardele de conformitate a produselor. Fiind acre-ditate de diferite organisme specializate naționale și internaționale, laboratoa-rele CNSP au mers întotdeauna pe muchia ultimelor descoperiri inovaționale, îmbunătățind încontinuu sistemul de management al calității.

Rolul secției de management al calității a constat și constă în elabora-rea politicilor de management al calităţii serviciilor prestate, monitorizarea euroconformității laboratoarelor CNSP și CSP teritoriale după modelul ISO 17025 și ISO 15189, respectarea cerințelor expuse în manualul calității și al pro-cedurilor interne.

Utilizând instrumentele de audit și control intern de calitate, secția aduce dovezi documentare în conformarea sau neconformarea cerințelor de activitate a laboratoarelor din dotare. Controlul calității serviciilor de sănătate mai este efectuat anual și de organisme abilitate pentru acreditare cum sunt CNEAS, MOLDAC, OMS.

Laboratorul ştiinţific: lucrări de identificare a dovezilor pentru cele mai optimale căi de soluţionare a problemelor, cu suport economico-juridic


Un loc important în activitatea secției de management al calității îl ocupă stan-dardizarea serviciilor de sănătate publică și armonizarea lor cu standardele euro-pene. Acest fapt duce, indubitabil, la sporirea capacității analitice a laboratoarelor.

6.5.5. Laboratorul central sanitaro-igienic

Consolidarea serviciului de laborator al instituției s-a făcut resimțită în anii 1964-1965. Era o perioadă a încercărilor de laborator pe diverse compartimen-te. În urma modificărilor structurale din cadrul Staţiei Sanitaro-Epidemiologice Republicane, au fost organizate câteva unități noi, una dintre ele fiind Secţia sa-nitaro-igienică cu laboratoare și subsecțiile Igiena comunală, Igiena alimentară, Igiena muncii, secţia Toxicologie (fiecare cu laborator) și sectorul de investigații fizico-chimice.

La dezvoltarea și prosperarea Serviciului de laborator au contribuit mult colaboratorii M. Chilinschi, N. Gontovoi, C. Acherman, L. Colomiiţev, Lud-mila Gerșcovici, Frida Axelirod, Valentina Culicovschi, Mihail Malamud, Io-sif Berger, Efimia Cebaniuc, E. Ziseliman, l. Vasin, G. Iunţov, Larisa Drano-vschi, Zoia Svarţman, Nadejda Sârcov, Vladimir Camâșenco, Maria Zotov, R. Horic, G. Nicolaev, Natalia Șumschi, Zoia Rempeli, Ala Calanter, Valentina Voleanschi.

În anul 1970 Serviciul respectiv a fost reorganizat în Laboratorul sanitaro-igi-enic, ca structură separată, cu un compartiment suplimentar: Igiena pesticidelor. Funcția de șef al laboratorului i-a revenit lui Mihail Chilinschi.

Mihail Chilinschi a fost chimist de profesie. Și-a în-ceput activitatea profesională în 1949 la Staţia Sanitaro-Epidemiologică Republicană. A condus Laboratorul sani-taro-igienic între anii 1967-1982. A fost un profesionist şi conducător de forță, contribuind la dezvoltarea şi fortifi-carea capacităților tehnice ale laboratoarelor, instruirea personalului de laborator şi a specialiştilor staţiilor sani-taro-epidemiologice teritoriale. A însuşit şi aplicat în per-manenţă metode noi de investigare. Sub îndrumarea lui şi-au început activitatea în laborator Maia Ţvigun şi Zi-naida Dângovschi, care continuă să activeze în instituție, păstrând adânc în memorie pecetea acelor timpuri (cu o vechime în muncă de 49 şi, respectiv, 46 de ani).

În acea perioadă Laboratorul sanitaro-igienic a cunoscut o ascensiune de ne-bănuit, caracterizată prin aplicarea unor metode avansate de studiere a factorilor de mediu, ce influenţau calitatea vieţii și starea de sănătate a populaţiei.

În anii următori Laboratorul central sanitaro-igienic a fost condus de Eleono-ra Ruban (1982-1985), Olga Cobzaru (1985-2006), Natalia Costic (2006-2010). Din 2010 funcția de șef de laborator este deținută de Raisa Scurtu.

Mihail Chilinschi, şef de laborator sanitaro-igie-

nic, 1967-1982


Olga Cobzaru, conducător al Laboratorului central sanitaro-igienic (LCSI) din 1985. În 1977 devine doctor în ştiinţe medicale. A adus îmbunătățiri semnificative în dezvoltarea diagnosticului de laborator sanitaro-igienic. Sub conducerea ei au fost elaborate şi implementate metode de investigare, considerate de bază pentru activitatea ulterioară a SSER. Dânsa a izbutit să „apere” în decursul anilor, în ca-drul examenelor de acreditare, potențialul tehnic şi medical al laboratoarelor sani-taro-igienice, să instituie managementul calităţii de laborator. În 1994 Olga Cobza-ru a fost decorată cu medalia „Meritul Civic” în semn de recunoaştere a contribuţiei sale deosebite în implementarea standardelor de sănătate.

Prin ordinul nr. 37 al CNȘPMP din 01.11. 2000 Laboratorul sanitaro-igienic a fost redenumit în Laborator central sanitaro-igienic (LCSI).

Începând cu anii ’80 LCSI a trecut de la metodele clasice de investigație și analiză la cele contemporane. Au fost instalate primele cromatografe „Ţvet”, ce permiteau depistarea reticenţelor de pesticide și substanţe organice în diferite medii, apoi cromatografe de o generație mai nouă - Hewlet Packard (HP 6890) și „Kristal 2000”. Puțin mai târziu în practica LCSI a fost introdusă cromatogra-fia în fază lichidă, se utiliza spectrofotometria cu absorbţie atomică, cu aparate sofisticate HP 1100, SAA 6Vario, SAA 5FL. Metodele respective se aplicau cu gaz și lichid cromatografice, prin spectrofotometrie cu absorbţie atomică, mass-spectrometrie, polarografie și fotocolorimetrie. Desigur, asemenea performanţe nu ar fi fost posibile fără talentul și perseverenţa specialiștilor laboratorului, care au dat dovadă de abnegație și competență profesională în atingerea obiectivelor propuse.

Laboratorul sanitaro-igienic central este acreditat de Centrul de Acreditare în Domeniul Evaluării Conformităţii Produselor și de Consiliul Naţional de Evalu-are și Acreditare în Sănătate (CNEAS).

Anul 2006.Olga Cobzaru,

dr. med., şef de laborator 1985-2006

Colectivul LCSI, anul 2000: Maia Ţvigun, Raisa Ciudin, Tatiana Eremciuc, Raisa Scurtu, Margarita Ciugureanu, Natalia Costic, Adela Cucereanu, Ala Covric, Zinaida Dângovschi, Ala Gheor-

ghiev, Larisa Novac, Olga Cobzaru, Svetlana Banul, Ion Dimitriu


Principalele obiective de activitate ale LCSI:• Supravegherea sanitaro-igienică a calităţii şi inofensivităţii produselor ali-

mentare, apei, aerului, materialelor polimerice și sintetice de larg consum prin organizarea și efectuarea investigaţiilor sanitaro-igienice.

• Însuşirea şi implementarea metodelor noi de investigaţii sanitaro-igienice.• Instruirea specialiştilor centrelor de sănătate publică teritoriale în proble-

mele diagnosticului sanitaro-igienic de laborator.• Managementul calităţii de laborator (ce presupune personal competent şi bine

instruit, folosirea metodelor valide și asigurarea trasabilităţii măsurărilor).Laboratorul efectuează următoarele tipuri de investigaţii:• stabileşte calitatea apelor minerale şi potabile, a aerului atmosferic şi mediu-

lui ocupaţional;• analizează compuşii nocivi, ce migrează din articolele polimerice şi sinteti-

ce, destinate contactului cu produse alimentare, studiază calitatea articolelor din faianţă și ceramică, a jucăriilor, vaselor emailate și din inox, produselor cosmetice, articolelor din sticlă, materialelor de construcţie, mobilei și arti-colelor din piele și altor mărfuri de larg consum și celor chimice;

• determină gradul de toxicitate (cu elementele Al, As, Cu, Pb, Cd, Zn, Ni, Cr, Hg, Mn, Mg, Fe, Se, Sr, Na, K) a diferitor medii și obiecte: ape naturale și me-najere, produse alimentare, soluri, aerul atmosferic și aerul zonei de muncă, materiale sintetice, polimerice și cosmetice, jucării;

• evaluează calitatea produselor alimentare şi corespunderea lor cu cerinţe-le DN și indicii inofensivităţii: aditivi alimentari, conservanţi, micotoxine, substanţe organice poliaromatice, N-nitrozamine;

• determină prezența pesticidelor în apă, în produse alimentare şi în sol;• identifică apariția substanţelor organice (solvenţi organici, de alcool, mono-

meri, activatori, plastificatori, stabilizatori) în medii model și în aer.

Anul 2008. În imagine: Galina Lavrenco, Tatiana Eremciuc, Maia Ţvigun, Ala Gheor-

ghiev, Natalia Costic, Ion Dimitriu, Margarita Ciugureanu, Valentina Divo, Zinaida Dâng-ovschi, Polina Panfil, Ala Covric, Svetlana

Banul, Raisa Stoicov

Anul 1983. În imagine: Ala Gheorghiev, Valenti-na Divo, L. Gherşcovici, Nina Pârău, Margarita

Iţchevici, Galina Lavrenco, Frida Axelirod, Larisa Novac, Zoia Șvarţman, Eleonora Ruban,

Zinaida Dângovschi, Alexandra Goferman, Rodica Cucută


În cazul în care CNSP va ajunge să pună în aplicare tehnici și metode de labo-rator standarde (precum EN ISO/CEI 17025, cerinţe generale pentru competenţa laboratoarelor de încercări şi etalonări), diagnosticul sanitaro-igienic va câștiga și în timp, și în calitate (exactitate), ceea ce, în consecinţă, va asigura optimizarea supravegherii sănătăţii publice.

LCSI a participat la diferite proiecte și programe naționale, prin care au fost achiziționate utilaje și accesorii de laborator desăvârșite. Amintim aici de pro-iectul Programului Naţional de eradicare a bolilor iod-deficitare, cu efectuarea investigaţiilor de laborator la determinarea conţinutului de iod în sare și în urină, de Proiectul „Securitatea apei”, sprijinit de UNICEF și OMS, în cadrul căruia specialiștii laboratorului au studiat calitatea apelor din R. Moldova și Proiectul realizat în colaborare cu UNEP pentru investigarea substanțelor organice per-sistente POP. Accesarea unor astfel de proiecte costisitoare nu a venit din pod.

Anul 2004. Operatorii cromatografului de lichide HP1100

Ala Gheorghiev şi Tatiana Bejan

2008, Operatorii cromatografului „Kristal 2000M” Margarita Ciugureanu şi Raisa

Stoicov

2010, Însuşirea lucrului la SAA PG-90 cu specialiştii Tatiana Eremciuc, Raisa Scurtu, Raisa Stoicov, Ala Covric, Ala Gheorghiev

Anul 2008.Însuşirea lucrului la cromatograful HP6890 cu detector mass-selectiv. Specialiştii LCSI Raisa Scurtu, Natalia Costic, Ala Covric, Zinaida Dângovschi, Tatiana Eremciuc


Oportunitățile LCSI derivă din calitatea sa de membru al Reţelelor Regionale și internaţionale de Laboratoare, aflate sub umbrela UNICEF și OMS.

Se mai cere de menţionat faptul, că la edificarea și consolidarea ulterioară a activității laboratorului au contribuit specialiștii Valentina Culicovschi, Nina Pârău, Svetlana Jaricenco, Frida Axelirod, Pavel Covaliov, Tatiana Bejan, Rita Iţchevici, Maria Zavalcovschi, Zoia Șvarţman, L. Gherșcovici, Alexandra Gofer-man, Valentina Ţurcan, Eugenia Platonov, Nina Severin, Valentina Cosarev, R. Scurtu, șef de laborator. Numele lor merită să fie înscrise în analele de glorie ale Instituției, cauza lor fiind continuată de componenţa actuală a LCSI, de cei opt medici-laboranţi de categorie superioară - Zinaida Dângovschi, Svetlana Banul, Tatiana Eremciuc, Ala Gheorghiev, Ala Covric, Raisa Stoicov, Margarita Ciugu-reanu, Valentina Borș, de cinci felceri-laboranți - Galina Lavrenco, Maia Ţvigun, Valentina Divo, Raisa Ciudin, Polina Panfil, inginerii Ion Dimitriu și Ruslan Guci și infirmierele Maria Ciuperca, Pelagheia Bivol, Irina Tilipeţ și Elena Gă-ină. Este un colectiv bine închegat, puternic, cu tradiții umane și profesionale înrădăcinate.

6.6. Domeniul: ştiinţă, cercetare şi inovaţie

6.6.1. Sănătatea publică în cercetările ştiinţifice timpurii

Direcția Știință, cercetare și inovare este succesoarea Institutului Moldovenesc de Cercetări Științifice Igienă și Epidemiologie. Colectivul de savanți al institu-tului, care s-a format în încercări de laborator și activități concrete de protecție a sănătății publice, număra 4 doctori habilitați și mai mult de 30 de doctori în medicină.

Domeniile de cercetare includeau igiena copiilor și adolescenților (T. Crivorucico, dr.hab.med., T. Voina, dr.med.), igiena alimentației și gestio-

nării pesticidelor (N. Opopol, dr.med., A. Vasilos, dr.med., V. Dmitrienco, dr.med., A.Gulico, dr.med.), igiena apei potabile (A. Discalenko, dr.med., E. Do-breanschi, dr.med.), igiena condițiilor de muncă (V. Vangheli, dr.hab.med.), microbiologia agenților ca-uzali ai maladiilor transmisibile (prof. M. Tarcov, T. Tihovschi, dr.med., A. Vacaraș, dr.med.), studierea focarelor naturale (P. Iarovoi, dr.med., P. Scoferța, dr.med.), aspecte ale morfopatologiei și imunologiei (prof. I. Șroit, prof. A. Cozliuc), epidemiologia mala-diilor transmisibile (prof. E. Șleahov, S. Șvarț, dr.med., V. Bucov, dr.med.), probleme de virusologie (P. Iaro-voi, dr.med., C. Spânu, dr.hab.med., M. Isac, dr.med.), organizarea științifică a muncii (N. Gorbunov, dr.hab.med., N. Iodco, dr.med.).

Constantin Spânu, vicedirector CNSP în probleme de ştiință,

cercetare şi inovare, doctor habilitat în ştiinţe medicale


Cele mai mari realizări din acei ani fusese obținute de profesorul E. Șleahov și medicul S. Șvarț, doctor în știință, care au creat prin metodă de laborator două preparate alergene: Antraxina și Tetanina, preconizate pentru determinarea dia-gnosticului la antrax și, respectiv, la examinarea nivelului de imunitate la tetanos. Alergenele au fost produse de secția condusă de L. Salogor cu participarea medi-cului T. Katanov și exportate în majoritatea republicilor din URSS, precum și în unele țări de peste hotare. Pentru inovațiile lor, acești doi savanți au fost decorați cu distincții de stat.

Dezvoltarea durabilă a societăţii depinde de starea de sănătate curentă a populației. Dacă sănătatea individului este amenințată de factori ai mediului, sta-tul trebuie să țină cont de acest fapt la planificarea strategică a țării pentru a nu permite agravarea mediului pe viitor. În urma unei analize comparative a indi-cilor de sănătate a populaţiei din statele europene și din Republica Moldova, s-a constatat, că la acest capitol țara noastră se plasează pe unul dintre ultimele locuri în Europa. Tendinţele negative în domeniul sănătăţii populaţiei au fost semnalate deja în ultimele decenii ale secolului trecut. Cauzele stării precare a sănătăţii sunt multiple și polimorfe, fiind determinate, în mare măsură, de impactul factorilor de risc din mediul înconjurător, de stilul de viaţă, precum și de nivelul și posibi-lităţile de aplicare a măsurilor eficiente de profilaxie a maladiilor.

Odată cu ameliorarea situaţiei epidemiologice, incidenţa bolilor infecţioase și a unor infecţii reducându-se semnificativ, pe ordinea de zi au fost puse alte chestiuni, ce necesitau soluţionare. În tematica știinţifică figurau probleme de sistematizare, reconstrucţie și amenajare a orașelor și satelor, de estimare a condițiilor sanitare în alimentația cu apă, a stării habitatului uman etc. Ulterior, munca de cercetare a fost transferată la studierea factorilor biogeochimici. Studiile respective au fost efectuate în raioanele, depistate cu cazuri de răspândire largă a gușii endemice, iar conţinutul de izotopi radioactivi în pânza freatică și alte surse de apă era sporit.

Analiza surselor acvatice de suprafaţă și subterane a dat posibilitatea de a ela-bora baza igienică a utilizării lor în alimentarea centralizată cu apă. A fost în-tocmită prima caracteristică hidrologică și igienică a râurilor Nistru și Prut, și argumentată sub aspect știinţific în vederea adoptării unor măsuri de protecţie sanitaro-igienică a acestor râuri.

În anii 1974-1979 Institutul a participat la realizarea Programului de Stat pri-vind elaborarea bazei igienice pentru construcţia și exploatarea nodului hidro-tehnic și rezervorului de apă Costești-Stânca. Au urmat apoi cercetări igienice de proporţii ale acţiunii factorilor biochimici și antropogeni, surselor principale de poluanţi ai mediului înconjurător asupra sănătăţii populaţiei. Tot atunci s-a în-cercat să se determine influența nefastă a azotaţilor din apa potabilă și produsele alimentare de origine vegetală.

În plan toxicologic, au fost studiate un șir de noi preparate – conservanţi, fu-miganţi, pesticide ș.a. și formulate recomandări de îmbunătățire a condiţiilor de muncă, de normare, limitare sau interzicere a utilizării lor. A fost pusă baza unei


noi orientări în cercetările toxicologi-ce – cea a citotoxicologiei pesticidelor, fapt ce a favorizat perfecţionarea nive-lului metodic în aprecierea toxico-igi-enică a noilor compuși chimici, pro-puși pentru utilizare în agricultură.

Rolul savanților s-a manifestat plenar la elaborarea Programului de stat „Starea sănătăţii populaţiei în condiţiile chimizării intensive a agri-culturii”, adoptat în anul 1985, care a necesitat activităţi complexe, cu par-

ticiparea altor instituţii medicale de nivel naţional. În acest document strategic au fost stabilite caracteristicile calitative și cantitative ale utilizării pesticidelor, nocivitatea acţiunii compușilor chimici dezintegrați asupra sănătăţii omului. În el sunt prezentate, de asemenea, argumentele cercetătorilor în favoarea între-prinderii unor măsuri eficace de ocrotire și asanare a naturii, precum și de revi-zuire a sortimentului de produse fitosanitare aplicate în agricultură.

Tabelul nr. 10. Dinamica investigațiilor de laborator pe domenii (abs.,%)

Denumirea investigațiilor

Număr investigații % față de a.2009 2009 2010 2011

Virusologice 3549 4039 1776 50,0 Radiologice 1398 1580 1984 141,9 Parazitologice 2873 4377 3920 136,4 PCR 6339 0 5791 91,4 Microbiologice 16919 11909 9453 55,9 Sanitaro-bacteriologice 11529 13324 15196 131,8 Sanitaro-igienice 31833 35094 35601 111,8 Serologice 167643 168399 125673 75,0

Îngrijorări serioase veneau din sectorul zootehnic. Crearea complexelor gi-gantice de creștere a porcinelor şi vitelor cornute mari devenise o prioritate a politicii de stat. Dar soluționarea problemelor economice se făcea în detrimentul sănătății personalului angajat și a populației din vecinătate. Necesitau amelio-rări urgente problemele cu caracter sanitaro-igienic, iscate din cauza ineficienţei purificării și utilizării dejecţiilor din jurul fermelor, complexelor. Au fost inițiate studii și investigații, care au scos la iveală un șir de lacune în activitatea gospo-dăriilor agricole și medicilor veterinari locali. Pe baza rezultatelor obţinute au fost elaborate indicații igienice ale regimului de dezactivare și folosire adecvată a deșeurilor în agricultură.

Nicolae Opopol, membru-corespondent al AȘM, doctor habilitat în medicină


Un interes aparte pentru savanți l-au trezit particularităţile alimentaţiei popula-ţiei rurale. Regimul de alimentare al oamenilor de la sate funcționa în lipsa oricăror reguli și normative raționale. După intervenția cercetătorilor situația s-a modificat. A fost introdus un sistem de alimentaţie raționalizat, organizat pe necesitățile anu-mitor grupuri de populaţie, începând de la copiii de vârstă preșcolară.

Au fost făcute cercetări și în domeniul virusologiei, în special, al infecţiilor cu focalitate naturală. În urma cercetărilor, s-a constatat (pentru prima oară), că în unele raioane ale republicii s-a întețit circulaţia virusurilor din grupul ”Kemero-vo”, o infecție ce provoacă encefalite. Această maladie era provocată de focarele naturale de infecţii arbovirale, în care coabitau un șir de tulpini noi, incluse ul-terior în colecţia de stat a virusurilor. Pe baza datelor obţinute a fost elaborată o metodă accelerată de identificare a arbo- și adenovirusurilor coriomeningitei limfocitare.

După reforma instituțională din 1995, îmbinarea științei cu practica a făcut ca la conducerea subdiviziunilor nou formate să fie numiți specialiști cu experiență de cercetător, care cunoșteau toate realitățile epidemiologice din țară.

Aceste remanieri au impulsionat activitatea Centrului pe toate direcțiile. A sporit calitatea documentelor juridice, normative și instructive, elaborate pen-tru supravegherea sănătății publice. La scara Serviciului, specialiștii instituției au contribuit (mai cu seamă în ultimul deceniu al secolului al XX-lea) la inițierea și demararea programelor naţionale privind rezolvarea celor mai stringente proble-me sanitaro-igienice și sanitaro-antiepidemice.

Potrivit noului statut, activitatea științifică a instituției se focaliza pe 2 direcții prioritare:

a) studierea problemelor igienice, în special, identificarea determinanților de sănătate prin maladiile netransmisibile și adoptarea de măsuri profilactice și control, și

b) studierea epidemiologiei bolilor transmisibile prioritare, elaborarea și in-troducerea produselor medicamentoase antivirale autohtone în practica medicală.

Cercetarea riscului asociat iradierii populaţiei Republicii Moldova și a posi-bilităţii de reducere a impactului pe sănătate, a constituit subiectul unor altor activităţi complexe, la care au participat alte instituţii și organizații medicale din teritoriu. Din inițiativa savanților de profil, a fost studiat nivelul iradierii popula-ţiei, expusă surselor naturale și artificiale. Rezultatele obținute au demonstrat, că în Republica Moldova acest indice constituie 3,42 mSv/an per capita.

Dintre sursele naturale radonul avea cea mai mare pondere (1,46 mSv/an sau 42,6% din doza efectiv echivalentă medie anuală asociată expunerii naturale), ceea ce prezenta un risc major pentru sănătatea populaţiei. Studiul în dinami-că a incidenţei maladiilor oncologice în perioada de până și după catastrofa de la Cernobâl, în relaţie cu factorul radiostresogen, a arătat o creștere lentă, dar constantă a tuturor tipurilor de cancer și, mai ales, a cancerului glandei tiroide și celui pulmonar.


Cartografierea maladiilor on-cologice și a concentraţiilor ra-dionuclizilor a scos la iveală gra-vitatea situației pentru populaţia din regiunea de Nord a Republi-cii Moldova, unde nivelul de con-taminare post-Cernobâl a terito-riului a fost foarte înalt. Cuantifi-carea concentraţiilor de radionu-clizi naturali și tehnogeni în aer, sol și în biosubstratele umane a permis elaborarea unui concept

inedit de bioremediere a mediului ambiental prin utilizarea tulpinilor nepatoge-ne Mucor vulgaris și Penicillinum viride 2, cu activităţi sporite privind accelerarea degradării compușilor radioactivi în sol. Pentru corectarea dereglărilor imuni-tăţii celulare la persoanele expuse radiaţiilor ionizante, a fost propusă și aproba-tă administrarea remediului imunomodulator și antioxidant de origine vegetală „Pacovirina”. Este un produs autohton cu efecte terapeutice și profilactice, ela-borat și patentat de profesorii universitari C. Spânu și P. Chintea. Faima acestui preparat a ajuns în toată țara și peste hotarele ei. Potrivit unor experți, pacovirina nu are analog în lume și este valorificată cu succes în tratamentul și profilaxia infecţiilor cu herpes, a hepatitelor virale A,B,C,D, gripei, maladiei HIV/SIDA etc. Pacovirina a fost utilizată și în cazul tratamentului infecțiilor virale: herpes, mo-nonucleoză infecţioasă, hepatite virale, cercetate de savanții Centrului sub aspect clinico-epidemiologic și imunologic. Concomitent, au fost studiate și evaluate proprietăţile fizico-chimice și antivirale ale noii variante „Pacovirina-Plus”, care s-a dovedit a fi o metodă originală de profilaxie a infecţiilor respiratorii, cau-zate etiologic de agenţi nongripali. În prezent, produsul respectiv se fabrică la SA „Farmaco” în două forme medicamentoase gata: comprimate și capsule. De curând, el va apare în rețeaua farmaceutică din Ucraina, Be-larus și România.

Studii ample s-au efec-tuat pe dimensiunea relaţiei sănătății populaţiei cu factorii exogeni (factorii mediului în-conjurător, de instruire, ocu-paţional, habitual etc.). A fost evaluată influența factorilor exogeni asupra stării de sănă-tate a diferitor grupuri de po-pulaţie, ceea ce a determinat

Fig. 18


infecţioasă, în special, geneza virală, optimizarea și perfectarea diagnosticului de laborator, supravegherea epidemiologică, evaluarea particularităţilor clinico-epidemiologice, inclusiv perfectarea tratamentului și profilaxia infecţiilor virale prioritare pentru Republica Moldova, gripa, paragripa, infecţia cu herpesviru-suri, gastroenteritele de geneză virală, enterovirozele, hepatitele virale, infecţiile cu focalitate naturală etc. Un alt subiect - pronosticarea situaţiei epidemiologice la enteroviroze în baza nivelului de contaminare a obiectelor hidrologice cu ente-rovirusuri, a fost studiat pe baza unui model matematic, elaborat de cercetători, care a permis de a pronostica până la 75,0 % din morbiditatea cauzată de ente-roviroze în baza indicelui integral, caracteristic pentru incidenţa contaminării apelor menajere și de suprafaţă cu virusuri intestinale.

Rezultate relevante au fost obţinute în procesul de evidenţiere a marcherilor genetici în virusul poliomielitic. Cercetătorii au izbutit să diferenţieze preliminar variantele acestui virus și să detecteze circumstanţele prielnice pentru optimiza-rea diagnosticului de laborator. Iar mai recent, în urma unei investigaţii profun-de, a fost elaborat produsul de diagnostic virusologic „Rotatest”, ce se folosește la diagnosticarea gastroenteritelor de geneză rotavirală, aducând un impact so-cio-economic extrem de valoros pentru sănătatea publică. Preparatul a căpătat o răspândire largă în instituțiile curative din Republica Moldova.

Studiul stipulează corecţia trata-mentului bolii diareice la copii de eti-ologie nonbacteriană, argumentând necesitatea implementării vaccinării rotavirale în calendarul Programului Naţional de imunizări (primăvara anu-lui 2012).

Monitorizarea circulaţiei tulpini-lor de rotavirusuri, efectuată de stu-diul unicentric (Republica Moldova, Armenia, Ucraina, Belarus, Tadjikis-tan, Republica Azeră) prin tehnici de

615 bp

492 bp

369 bp

246 bp

123 bp

G3- 464 bp

G4– 403 bp

G2– 244 bp

G1– 158 bp

G9– 110 bp

615 bp

492 bp

369bp

246bp

123 bp

P4– 483 bp

P8– 345 bp

P6– 267 bp

Marker de genotip G Marker de genotip P

Ponderea rezultatelor pozitive la infecția rotavirală

pe grupe de vârstă

Vîrsta

2008 2009 2010 2011 ( 8 l)

nr. persoane investigate

% rez. pozitive

nr. persoaneinvestigate

% rez. pozitive

nr. persoane

investigate% rez.

pozitive

nr. persoane

investigate% rez.

pozitive

< 6 luni 20 1.3 63 1.6 40 0.4 32 1.1

6-11 luni 74 14.6 127 8.0 96 3.2 101 4.7

12-23 luni 277 47.5 513 47.7 491 45.8 388 46.1

24-60 luni 223 36.7 461 42.7 436 50.5 387 48.2

total 594 27,1 1164 32,2 1063 43,9 908 50,1

Fig. 24

Calendarul vaccinărilor obligatorii în RM pentru anii 2011-2015

Vârsta Imunizare împotriva Note

Hep.B BCG VPO RV Hib PC DTP DT/Td

ROR

24 ore HepB-0 În maternitate

2-5 zile BCG1 În maternitate

2 luni HepB-1 VPO-1 RV-1 Hib-1 PC-1 DTP-1 Concomitent în aceiaşi zi i/mHepB+DTP+Hib în componenţa vacc. pentavalent şi PC separat; VPO şi RV picături în gură

4 luni HepB-2 VPO-2 RV-2 Hib-2 PC-1 DTP-2

6 luni HepB-3 VPO-3 RV-3 Hib-3 PC-1 DTP-3

12 luni ROR-1

22-24 luni

VPO-4 DTP-4

6-7 ani BCG2 VPO5 DT ROR2 Concomitent, peste 16-18 luni după vaccinare

15-16 ani VPO6 Td ROR3

Adulţi 20; 25; 30; 35; 40; 50;

60

Td

tab.11


cercetătorii să elaboreze regulamente sa-nitare și să propună măsuri de minimi-zare a daunelor. În urma analizei corela-ţiilor cantitative dintre calitatea factori-lor de mediu și indicii stării de sănătate, mecanismul de selectare a indicatorilor relevanţi ai sănătăţii umane și ai calită-ţii mediului a devenit mai eficient, lucru foarte necesar pentru crearea și funcţio-narea sistemului informaţional. Medici-lor de familie și medicilor igieniști li s-a propus să realizeze Monitoringul socio-igienic după formele noi de colectare și prezentare a datelor.

În cadrul studiului privind evaluarea riscului, cauzat de folosirea preparatelor organice persistente (POPs) și a produselor de uz fitosanitar (inadmisibile pentru sănătatea populației și calitatea factorilor mediului înconjurător), s-a determinat și cuantificat migrarea pesticidelor organoclorurate, interzise pentru aplicare. Conform calculelor efectuate, impactul lor asupra sănătății populației provoacă un grad de risc cancerigen individual și populațional sporit.

Activități științifice prodigioase au fost înregistrate și în domeniul virusologi-ei. Specialiștii sectorului au elaborat și implementat în practică un sistem nou de supraveghere epidemiologică, control și răspuns la gripă și infecţiile respiratorii virale. Algoritmul măsurilor de control și răspuns, realizat în conformitate cu recomandările organismelor internaţionale de profil, a făcut posibilă conectarea reţelei naţionale de supraveghere epidemiologică la sistemul european Euro Flu și cel global Flu Net.

Cercetările efectuate în problema hepatitelor virale au precedat elaborarea conceptului de supraveghere epidemiologică a hepatitelor virale parenterale, care s-a încununat cu implementarea a 3 programe naționale de combatere a hepatite-

lor virale B, C și D în Republica Moldova.Studiul știinţific privind identificarea și evaluarea

particularităţilor clinico-epidemiologice, virusologice și genotipice a infecţiei rotavirale, efectuat în perioada 2007-2011 cu participare internaţională, a stat la baza creării Calendarului naţional de vaccinări, cu includerea vaccinului Rotaviral, cunoscut pentru impactul său po-zitiv asupra diminuării incidenţei bolii diareice la copii.

Cu aportul savanților s-a reușit optimizarea suprave-gherii maladiilor transmisibile dirijabile prin imunizare (difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă și oreion) și modifica-rea Programului Naţional de Imunizări. Cercetările în acest domeniu le-au permis să argumenteze instituirea

Ana Volneanschi, secretar ştiinţific, dr.med.

Vasile Iachim, doctor în ştiințe medicale


Sistemului naţional de monitoring se-rologic al nivelului de protecţie al po-pulaţiei la maladiile transmisibile, in-cluse în Program.

În cadrul unui studiu amplu privind focarele naturale de leptospiroză s-au obţinut date noi cu înregistrarea ca-zurilor de boală în biotopurile umede. S-a elaborat pronosticul apariţiei foca-relor de zooantroponoze (leptospiroză) cu estimarea riscului epidemiologic.

Numai pe parcursul a 5 ani (1995-2010) savanții Centrului au realizat un total de 84 de proiecte cu cercetări științifice, inclusiv 10 proiecte în știința fundamentală, 72 – în știința aplicată, 9 programe naționale și 2 proiecte pentru tineri cercetători. Începând cu 2011, au fost câștigate în bază de concurs 12 proiecte știinţifice: 9 instituţionale, aplicate pe o perioadă de 4 ani, 2 subproiecte în cadrul programelor de stat, aprobate pe 2 ani, și un proiect pentru tinerii cercetători, toate finalizate pe durata aceluiași an.

La momentul actual sectorul știinţific al CNSP include 12 subdiviziuni ști-inţifice (laboratoare) cu un potenţial de 110 unități, inclusiv 54 de cercetători știinţifici și 55 – personal auxiliar. În domeniul de cercetare-dezvoltare activează 46 de lucrători știinţifici, inclusiv 8 doctori habilitat în medicină și 28 doctori în medicină și biologie.

Sectorul știinţific are girul Academiei de Științe a Moldovei de a efectua cerce-tări științifice fundamentale și operaționale. Prima oară Centrul a fost acreditat de către Consiliul Naţional pentru Acreditare și Atestare la profilul Igienă și Epi-demiologie în anul 2005, iar în 2010 – reacreditat.

Pe baza laboratoarelor practico-științifice ale instituției au fost susţinute până în prezent 30 de teze, inclusiv 3 pentru doctor habilitat și 27 pentru doctor în știinţe medicale. În prezent, în instituție fac doctoratul 10 specialiști din sănătatea publică.

Rezultatele știinţifice din domeniul sănătăţii publice au fost reflectate în 1358 de publicaţii știinţifice, inclusiv 26 de mo-nografii, manuale, culegeri tematice și ghiduri practice, 21 de indicaţii și reco-mandări metodice, rapoarte naţionale. În această perioadă savanţii Centrului au pre-zentat la diferite foruri naţionale și interna-ţionale 765 de teze și rezumate, au publicat 569 de articole de ziar, inclusiv 48 în ediţii internaţionale (tab. 11).

Nivelul de pregătire a cadrelor știinţifice a fost înalt apreciat la rang naţional. Astfel,

De la dreapta spre stânga: A.Ferdohleb, şef de laborator Igiena muncii şi Iu. Eftodii,

laborant superior

Victor Zepca, şef de laborator Igiena copiilor şi tinerilor, dr. med.


în anul 2011 la prima ediție a Concursului naţional „Teza de doctorat de exce-lenţă a anului” Ion Bahnarel a obținut Diploma de laureat pentru teza de doctor habilitat în medicină cu tema „Estimarea riscului asociat iradierii populaţiei RepubliciiMoldovaşiposibilităţidereducereaimpactuluipesănătate”, speci-alitatea Igiena (14.00.07), iar în anul următor - 2012, în cadrul aceluiași Concurs, același trofeu i-a revenit cercetătorului Igor Spânu pentru teza de doctor în medi-cină, întitulată „Studiereaşievaluareaactivităţiiantivirale,imunomodulatoa-reşiinterferonogeneaPacovirinei”, specialitatea Microbiologie.

În baza investigaţiilor știinţifice și știinţifico-practice, efectuate în perioada 2000-2012, cercetătorii știinţifici au obţinut 33 de brevete de invenţii, majoritatea cărora au fost implementate în practică. Activitatea inovatoare a colaboratorilor știinţifici a fost menţionată de nenumărate ori cu diplome și medalii de aur, ar-gint și bronz la expoziţii din ţară și de peste hotare: Moscova (Federaţia Rusă), Sevastopol (Ucraina), Budapesta (Ungaria), Sofia și Plovdiv (Bulgaria), Iași și Cluj-Napoca (România), Bruxelles (Belgia), Geneva (Elveţia), Tours (Franța), Casablanca (Maroc), Seul (Coreea de Sud).

La finele anului 2012 savantul Constantin Spânu, dr.hab.med., profesor uni-versitar, s-a învrednicit de Premiul Naţional, acordat printr-o decizie specială a Comisiei guvernamentale.

Tabelul nr. 11. Rezultatele activității ştiințifice ale instituției în perioada anilor 2009-2011

Denumiri materiale 2009 2010 2011 Monografii 5 4 2 Manuale 4 4 1 Contribuţii în monografii și culegeri naţionale 18 29 10

Contribuţii în monografii și culegeri internaţionale 1 23 2

Protocoale clinice, ghiduri practice 4 5 6 Articole în reviste cu factor de impact 0 1 0 Articole în reviste internaţionale 11 23 5 Articole în reviste naţionale, inclusiv categoria B și C 9 30 31 Teze 58 24 43 110 143 100

Actualmente, la AGEPI au fost depuse 3 cereri de brevetare, un brevet de invenţie şi un Certificat de autor privind depozitarea tulpinii Esherichia Coli BLSE CTX-M-14 în colecțiile Muzeului Naţional de microorganisme.


VII. LABORATOARELE DE REFERINţĂ: REALIzĂRI INEDITE

Este o comoară pe care puţini ştiu să o preţuiască deşi aproape toţi se nasc cu ea

(Hipocrate)

Centrul Naţional de Sănătate Publică din Moldova s-a făcut remarcabil pe in-terior și exterior datorită mai multor evenimente medicale, petrecute de-a lungul istoriei sale de dezvoltare. Atât în perioada URSS, cât și în anii de independență statală, colaboratorii instituţiei s-au aflat mereu cu suspensiile pregătite, pentru a evalua, a soluţiona și monitoriza fenomenele de morbiditate în populaţia locală. Apropierea treptată și ireversibilă a Centrului de știinţele sănătăţii publice a fost una din cele mai signifiante strategii, promovate de-a lungul anilor. Cu ajutorul savanţilor din oficiu, a celor de peste hotare, precum și în baza asistenței tehnice, obţinute prin filiera diverselor programe de promovare a sănătăţii la nivel inter-naţional, CNSP a izbutit într-un termen restrâns să creeze și să aducă la condiţie 9 laboratoare de referinţă, unde sunt expertizate cu maximă exactitate infecţiile bacteriene sau virale, mediile de viaţă, calitatea produselor alimentare și a apei etc.

Avantajul acestor laboratoare constă în volumul mare al investiţiilor capitale, care au condus la reutilarea lor cu echipamente medicale și tehnice performante și, mai ales, la interconexiunea potenţialului intelectual disponibil cu instituţiile analogice din lume (prin intermediul OMS). Analizele sau expertizele, făcute la CNSP din Chișinău, sunt trimise în Suedia sau Germania, unde se confirmă, se documentează și sunt restituite pentru răspuns la situaţii concrete.

7.1. Laboratorul Epidemiologia infecţiilor respiratorii virale

Laboratorul Epidemiologia infecțiilor respiratorii virale a fost fondat în anul 1995 cu următoarea componență a statelor de personal: o unitate de șef de labo-rator, două unități pentru cercetători științifici, două unități de laborant superior, trei unități de laborant cu studii medii și o unitate pentru personalul tehnic.

În timpul de față, în laborator activează profesorul Constantin Spânu, șef de laborator, dr.hab.m., Petru Scoferța, cercetător științific coordonator, dr.med., ca-tegoria superioară de calificare în virusologie, Veronica Eder, cercetător științific, categoria 1 de calificare în microbiologie, Igor Gostev, cercetător științific stagiar, categoria 1 de calificare în epidemiologie, Iulia Evtodii, laborant superior, Ludmi-la Țarălungă, laborant cu studii medii, categoria superioară de calificare.

Sub aspect tematic, laboratorul efectuează cercetări știinţifice în epidemio-logia și virusologia infecţiilor respiratorii virale (gripă, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare – IACRS, infecţii respiratorii acute severe – SARI), cola-borează cu organizaţiile și structurile naţionale și internaţionale. Direcțiile prin-cipale de activitate:


• monitorizarea situaţiei epidemiologice, provocată de virusurile gripale IA-CRS și SARI;

• monitorizarea circulaţiei virusurilor gripale şi nongripale cu determinarea tipului și subtipului de virus;

• confirmarea sau infirmarea diagnosticului clinic prin gripă, IACRS şi SARI;• elaborarea măsurilor de profilaxie şi combatere a gripei, IACRS şi SARI;• evaluarea eficienței măsurilor de profilaxie şi combatere a infecţiilor;• informarea continuă a populaţiei despre situaţia epidemiologică creată şi

măsurile de profilaxie luate;• cooperarea cu organismele internaţionale (OMS, ECDC, CDC) şi informa-

rea reciprocă asupra situaţiei epidemiologice prin aceste infecţii.Sarcinile respective se realizează în baza unor atribuții concrete și clare. Efec-

tivul de colaboratori conlucrează în permanență cu centrele de sănătate publi-că teritoriale și instituţiile curativ-profilactice în vederea adoptării acțiunilor de profilaxie și combatere a infecţiilor respiratorii virale și menținerii sub control a situaţiei epidemiologice.

Laboratorul participă activ la organizarea și desfășurarea congreselor, simpo-zioanelor, a conferințelor științifice și științifico-practice atât la nivelul CNSP, cât și în cadrul altor autorități medicale de profil. Datele despre activitățile științifice efectuate se aduc la cunoștința publicului larg. Cele mai reușite lucrări în dome-niul infecțiilor respiratorii virale sunt publicate în ziarele și revistele de specia-litate de nivel național și internațional. Pe baza cercetărilor făcute se elaborează pronosticuri despre răspândirea infecțiilor virale și impactul lor asupra sănătății populației.

7.2. Laboratorul de poliomielită şi enteroviroze

Primele investigaţii virusologice în cadrul Sanepidului republican au fost efec-tuate de către secţia Epidemiologie (șef: Gr. Groisman), începând cu anul 1965. În componenţa grupului virusologic activau Maria Vangheli și Valentina Diacov, medici virusologi, Lev Landa, Zinaida Moldovan și Zinaida Vdovenco, colabora-tori cu studii medii.

În anul 1977 echipa virusologică a fost inclusă în componenţa Laboratoru-lui bacteriologic (șef de laborator: Valentina Iaghin). Cu aportul medicilor vi-rusologi în anul 1990 a fost organizat Laboratorul de virusologie, investit cu prerogativa de a efectua investigaţii virusologice la poliomielită și enteroviroze, gripă și alte viroze respiratorii, hepatite virale, rujeolă, precum și investigaţii sanitaro-virusologice.

Odată cu instituirea CNȘPMP a fost organizat Laboratorul de poliomielită și enteroviroze, parte componentă a reţelei europene de laboratoare în diagnosti-carea poliomielitei, acreditat anual de specialiștii de profil ai OMS (șef: Victoria Ghidirim). Profitând de avantajele oferite, echipa de specialiști a inițiat în 1996 elaborarea și promovarea prin Parlament a Programului național de lichidare


a poliomielitei în Republica Mol dova, ca răspuns la apelul OMS de eradicare globală a acestei boli.

În laborator se fac in ves ti gații și experimente pentru identifi-carea și izolarea poliovirusuri-lor la bolnavii cu paralizie acută flască și cei suspectați de polio-mielită, pre cum și la persoanele cu care aceștia au fost în contact. Tulpinile poliovirale izolate se expediază în Laboratorul Regi-onal de Referință pentru confir-marea și studierea originii lor. Este efectuat și evaluat monitoringul sanitaro-viru-sologic, controlul stării de imunitate la poliomielită. Materialul potențial infectat cu poliovirusul sălbatic se păstrează în condiții de laborator așa cum prevede Progra-mul național de asigurare a securității biologice. Aici este ţinută sub un control epi-demiologic strict morbiditatea prin infecția enterovirală, inclusiv meningita seroasă.

Laboratorul este reutilat anual de către OMS cu aparataj, echipament și rea-genţi pentru a asigura standardizarea investigărilor. Despre rezultatele căpătate se raportează anual la conferinţele, organizate de către Biroul Regional European al OMS. O dată pe săptămână informația despre lucrările de laborator, stocată în baza de date locală, se expediază spre examinare Laboratorului Regional de Referinţă și BRE OMS. La rândul lor, specialiștii moldoveni iau în consideraţie regulat toate recomandările, parvenite de la OMS, privind aplicarea procedeelor metodice noi, inclusiv efectuarea controlului intern și extern.

Astăzi în cadrul laboratorului activează medicii Victoria Ghidirim, șeful labo-ratorului, dr.med., categoria superioară de calificare și Mariana Apostol, catego-

Atelier de lucru cu tema sănătății publice

Specialiştii Lab. infecțiilor respiratorii virale şi gripei: Petru

Scoferța, dr.med; cercetător şt. superior, Ludmila Țarălungă,

laborant, Igori Gostev, cercetător şt. stagiar şi Iulia Evtodii, laborant

superior


ria 1 de calificare, felcerul laborant Emilia Bortă, categoria superioară de califi-care și o infirmieră.

Sub aspect strategic, activitatea specialiștilor este axată pe prevederile Pro-gramului global de lichidare a poliomielitei și menţinerea statutului Republicii Moldova ca și teritoriu liber de poliomielită provocată de poliovirusul sălbatic. Programul respectiv a fost implementat cu succes în țările Europei, declarată în 2002 drept continent fără poliomielită sălbatică.

7.3. Laboratorul ştiinţific Epidemiologia hepatitelor virale

Afecțiunile hepatitelor virale acute în Repu-blica Moldova au fost și rămân o problemă so-cio-medicală foarte acută, dat fiind faptul că în anii ’60-’70 ai secolului trecut incidența acestor maladii evolua în progresie geometrică. În acea perioadă hepatita virală acută se înregistra în număr de circa 7-10 mii de cazuri, inclusiv 2-3 mii de cazuri cu hepatita virală acută B și 10-11 mii cazuri cu hepatita virală A. Hepatita virală C nu s-a identificat.

Situaţia epidemiologică creată a determinat direcţia Institutului de Cercetări Știinţifice în Igienă și Epidemiologie să propună organizarea în cadrul instituției a unui laborator de profil. Luând cunoștință de argumentele prezentate, Minis-terul Ocrotirii Sănătăţii a emis la 3 martie 1971 un ordin special (nr. 40), în baza căruia a fost întemeiat laboratorul Epidemiologia hepatitelor virale. Primul șef al laboratorului a fost numit Alexandru Cojuhari, doctor în știinţe medicale, care a activat în acest post până în noiembrie 1985. În continuare funcția de șef de laborator a fost exercitată de Anatol Calmâc, iar din iunie 1988 - de savantul Pe-tru Iarovoi. Tot în acest colectiv a muncit și medicul Constantin Râmiș, ocupând postul de șef până la desemnarea sa ca medic-șef al CSP Chișinău. Din luna no-

Victoria Ghidirim, şef de laborator, conferenţiar cercetător, doctor în

medicină

Emilia Bortă, Mariana Apostol, Victoria Ghidirim


iembrie 2010 până astăzi laboratorul Epidemiologia hepatitelor virale este con-dus de Vladimir Guriev, doctor în medicină.

Prima lucrare știinţifică, pregătită pe baza Laboratorului de virusologie, a fost realizată în anii ’60 și s-a numit „Experienţa aplicării gama-globulinei în Moldo-va în profilaxia hepatitei infecţioase” («Опыт применения гамма-глобулина в Молдавии для профилактики инфекционного гепатита»). După aceasta au urmat două mari cercetări în domeniu de o semnificație uriașă pentru să-nătatea populației: „Particularităţile epidemiologice și evaluarea măsurilor de profilaxie a hepatitei virale în R.S.S. Moldovenească” («Эпидемиологические особенности и оценка мер профилактики вирусного гепатита в Молдавской ССР»), elaborată în 1971-1975 și „Observaţiile epidemiologice ulterioare și ela-borarea schemei prototip de profilaxie a hepatitei virale în RSS Moldoveneas-că” («Дальнейшие эпидемиологические наблюдения и разработка опытной схемы профилактики вирусного гепатита в Молдавской ССР»), realizată în anii 1975-1978. În acea perioadă în laborator activau Maria Isac, cercetător știin-ţific superior, Jan Drobeniuc, dr.med., cercetător științific și Elena Zaiţ, dr.med., laborant superior.

Un avânt științific impresionant s-a înregistrat în anii 1998-2007. Cercetătorii din cadrul laboratorului au realizat 9 teme știinţifice și 2 proiecte mari privind supravegherea epidemiologică și realizarea măsurilor de control și răspuns pen-tru infecțiile prioritare de geneză virală, implementate pe bază de granturi în comun cu specialiștii din Norvegia, Slovacia, Danemarca și România. Rezultatele obținute în urma acestor cercetări au stat la baza:

• implementării conceptului de supraveghere a hepatitelor virale parenterale;• evaluării structurii procesului epidemic al hepatitelor virale în Republica

Moldova;• evaluării capacităţilor, eficacităţii şi coordonării instituţiilor medicale sani-

tare publice și a rolului lor în sistemul de supraveghere a hepatitelor virale parenterale;

• utilizării „definiţiilor de caz” standard pentru hepatita virală acută (suspect, probabil și clinic confirmat) în baza recomandărilor OMS;

615 bp

492 bp

369 bp

246 bp

123 bp

G3- 464 bp

G4– 403 bp

G2– 244 bp

G1– 158 bp

G9– 110 bp

615 bp

492 bp

369bp

246bp

123 bp

P4– 483 bp

P8– 345 bp

P6– 267 bp

Marker de genotip G Marker de genotip P

Ponderea rezultatelor pozitive la infecția rotavirală

pe grupe de vârstă

Vîrsta

2008 2009 2010 2011 ( 8 l)

nr. persoane investigate

% rez. pozitive

nr. persoaneinvestigate

% rez. pozitive

nr. persoane

investigate% rez.

pozitive

nr. persoane

investigate% rez.

pozitive

< 6 luni 20 1.3 63 1.6 40 0.4 32 1.1

6-11 luni 74 14.6 127 8.0 96 3.2 101 4.7

12-23 luni 277 47.5 513 47.7 491 45.8 388 46.1

24-60 luni 223 36.7 461 42.7 436 50.5 387 48.2

total 594 27,1 1164 32,2 1063 43,9 908 50,1

Fig. 19


• organizării sistemului de control al calităţii investigaţiilor de laborator cu implemen-tarea algoritmului standard de diagnostic etiologic al hepatitelor virale;

• estimării influenţei preparatelor imuno-modulatoare asupra răspunsului imunolo-gic la vaccinul contra HVB;

• elaborării celor 3 programe naţionale de combatere a hepatitelor virale B, C și D în Republica Moldova pentru 1997-2006 (HG nr. 507), pentru 2007-2011 (HG nr. 1143) și pentru 2012-2016 (HG nr. 90).Drept repere pentru conceperea progra-

melor respective au servit următoarele studii, realizate în laborator: „Particularităţile epide-

miologice ale hepatitelor nosocomiale”, efectuată în perioada 1997-2001, „Studi-erea eficacităţii imunologice a vaccinării contra hepatitei virale B și elaborarea monitoringului de supraveghere epidemiologică a hepatitelor virale A,B,C și D”, pregătită și definitivată în 2002-2004, „Contribuţii privind optimizarea sistemu-lui de supraveghere epidemiologică a hepatitelor virale parenterale B, C și D în Republica Moldova”, 2005-2008, și „Studierea incidenţei de infectare cu virusu-rile hepatitelor B și C a femeilor de vârstă fertilă și a eficacităţii vaccinării lor”, 2009-2011. La această tematică au fost obținute 4 brevete de invenţie:

• Brevetul nr. 3121 din 31 august 2006, „Metoda de profilaxie a hepatitei virale B”.

• Brevetul nr. 34 din 20 mai 2008, „Metoda de diagnostic a hepatitei virale B la copii până la un an”.

• Brevetul nr. 6453 din 28 aprilie 2010, „Metoda de revaccinare a copiilor con-tra hepatitei virale B”.

• Brevetul nr. 0006 din 14 ianuarie 2012, „Metoda de vaccinare contra hepati-tei virale B a persoanelor imunocompromise”.

Efectele reale ale realizării și implementării programelor naţionale de com-batere a hepatitelor virale B, C și D decurg din studiul efectuat pe incidența morbidității prin hepatita virală B, care s-a redus: de la 41,0 o/oooo în anul 1967 până la 1,54 o/oooo în anul 2012, prin hepatita virală C - de la 6,2 o/oooo în anul 1997 până la 1,8 o

/oooo în anul 2012 și prin hepatita virală D - de la 0,14 o/oooo în anul 1991 până la 0,04 o/oooo în anul 2012.

La tema Hepatitele virale au fost editate 13 monografii. Iată titlurile lor: „He-patita virală B: etiologie, epidemiologie, diagnostic, tratament și profilaxie”. Chi-șinău, 2008, „Actualităţi în tratamentul și profilaxia infecţiilor virale”, Chișinău, 2012, „Combaterea bolilor infecţioase în Republica Moldova”, 2012, două ghiduri de supraveghere și control în infecţiile nosocomiale, ediţia I și II (2008, 2009),

Dr. Petru Iarovoi, şef de laborator

între anii 1988-2002 şi 2006-2010


Instrucţiuni metodice Diagnosticul de laborator al hepatitelor virale (1998, 2004, 2007, 2008).

Ani de zbucium, dar și de progres, îmbinați cu clipe de satisfacție intelectuală după fiecare realizare științifică, cu emoții generate de reformele ce nu se mai terminau. Acele vremuri au lăsat în sufletele protagoniștilor, în istoria secției și a instituției urme de neșters. Ele au constituit trepte de maturizare profesională a colaboratorilor, care au fost martorii, dar și înfăptuitorii reformelor din cadrul secției și al instituției: Anatol Calmâc, cercetător știinţific superior, dr. med., Ga-lina Bocancea și Elizaveta Rosalina, cercetători știinţifici stagiari, Cleopatra Stati, Lilia Darie și Ludmila Diaconu, laboranţi.

La moment, în componența colectivului muncesc aceiași salahori neobosiți, însoțiți de tineri cercetători, receptivi ca și dânșii la schimbările din lumea medi-cală: Maria Isac, cercetător științific superior, doctor în medicină, Petru Iarovoi, cercetător științific superior, doctor habilitat în medicină, Octavian Sajen, doc-torand, Eugenia Casiadi, cercetător științific stagiar, Victoria Curicheru, laborant cu studii medii și Olga Siceac, preparator.

Specialiștii laboratorului au publicat în presa națională și internațională circa 380 de lucrări știinţifice. În perioada de referinţă au fost susţinute 4 teze de doc-tor în medicină (J. Drobeniuc, C. Râmiș, A. Vrânceanu-Beneș, V. Guriev) și o teză de doctor habilitat (Petru Iarovoi).

Mulți colaboratori au participat la cursuri de instruire profesională în Japonia, CDC Atlanta (SUA), Austria, Egipt, România.

Obiectivele de perspectivă ale laboratorului Epidemiologia hepatitelor virale includ:

• realizarea proiectului ştiinţific „Optimizarea măsurilor de control şi răspuns la infecţiile virale prioritare”, preconizat pentru anii 2011-2014;

• efectuarea diagnosticului de laborator al hepatitelor virale prin metode so-fisticate;

• acordarea asistenţei metodice şi consultative centrelor de sănătate publică şi instituțiilor medico-sanitare publice privind aplicarea măsurilor de profila-xie și control asupra procesului epidemic al hepatitelor virale;

• monitorizarea şi evaluarea în continuare a îndeplinirii măsurilor stipulate în Programul Naţional de combatere a hepatitelor virale B, C și D;

• examinarea epidemiologică a cazurilor de hepatite virale excepţionale şi ne-ordinare.

7.4. Laboratorul Virusologia generală

Drumul spre științele sănătății publice pentru laboratorul Virusologie generală a început în anul 1966, ca o subdiviziune specializată în cadrul Institutului Moldo-venesc de Cercetări Știinţifice în Igienă și Epidemiologie. Laboratorul era condus de Nina Anina-Radcenco, dr.hab.med., profesor. În anul 1978 conducerea subdi-viziunii a fost preluată de Constantin Spânu, în timpul căruia au fost concretizate


și aprofundate preocupările științifice de cercetare. Începând cu anul 2011 în locul lui a venit tânărul ambițios și proaspătul doctor în știinţe medicale Igor Spânu.

În pereții laboratorului s-au format ca cercetători știinţifici Victoria Ghidi-rim, Ion Bursuc,Vasile Vutcariov, Tatiana Grușco, Ludmila Bârca, Ludmila Cioba-nu, Vitalie Bologa, Serghei Stovbun, cer-cetători științifici superiori, doctori în științe medicale, Svetlana Costriţa, Sergiu

Bologa, laboranţi cu studii superioare și medii, Victoria Bondarenco, Elizaveta Coban, Ludmila Ţaralungă, Serghei Pisarenco, Galina Tesalin, Galina Maslici, Alexandra Mironov, cercetători știinţifici stagiari. Cu concursul lor au fost realiza-te circa 21 de teme știinţifice de cercetare. Temele alese implicau un spectru extins de subiecte, privind patologia infecţioasă, în special, geneza virală, optimizarea și perfecționarea diagnosticului de laborator, supravegherea epidemiologică, evalu-area particularităţilor clinico-epidemiologice, inclusiv efectuarea tratamentului și profilaxia infecţiilor virale prioritare pentru Republica Moldova, gripa, paragripa, infecţia cu herpesvirusuri, gastroenteritele de geneză virală, enterovirozele, hepa-titele virale, infecţiile cu focalitate naturală etc. Un alt subiect - pronosticarea situ-aţiei epidemiologice la enteroviroze în baza nivelului de contaminare a obiectelor hidrologice cu enterovirusuri, a fost studiat pe baza unui model matematic, elabo-rat de cercetători, care a permis de a pronostica până la 75,0 % din morbiditatea cauzată de enteroviroze în baza indicelui integral, caracteristic pentru incidenţa contaminării apelor menajere și de suprafaţă cu virusuri intestinale.

Rezultate relevante au fost obţinute în procesul de evidenţiere a markerilor genetici în virusul poliomielitic. Cercetătorii au izbutit să diferenţieze preliminar variantele acestui virus și să detecteze circumstanţele prielnice pentru optimiza-rea diagnosticului de laborator. Iar mai recent, în urma unei investigaţii profun-de, a fost elaborat produsul de diagnostic virusologic „Rotatest”, ce se folosește

Petru Iarovoi, dr.hab.med., Maria Isac, cercetător şt. superior, dr. med., Vladimir Guriev, dr. med., şef de secţie, Octavian

Sajen, doctorand, Eugenia Casiadi, cercetător şt. stagiar, Victoria Curicheru,

laborant

O. Sajen, doctorand, şi M. Isac dr.med., cercetător şt. superior


la diagnosticarea gastroenteritelor de geneză rotavirală, aducând un impact so-cio-economic extrem de valoros pentru sănătatea publică. Preparatul a căpătat o răspândire largă în instituțiile curative din Republica Moldova.

Studiul stipulează corecţia tratamentului bolii diareice la copii de etiologie nonbacteriană, argumentând necesitatea implementării vaccinării rotavirale în calendarul Programului naţional de imunizări (primăvara anului 2012).

Monitorizarea circulaţiei tulpinilor de rotavirusuri, efectuată de studiul unicentric (Republica Moldova, Armenia, Ucraina, Belarus, Tadjikistan, Re-publica Azeră) prin tehnici de biologie moleculară, a permis de a estima po-vara reală a infecţiei rotavirale la copii, inclusiv ponderea diferitor genotipuri G/P. Sub aspect multicentric, cercetarea a fost realizată în cadrul Centrului Epidemiologia Bolilor Extrem de Periculoase și Securitate biologică a CNSP în comun cu experți din România, Turcia, Grecia și Franţa, prin tehnici de biologie moleculară: PCR multiplex, PCR – RT, secvenţiere privind caracteristica genotipică a tulpinilor E.coli (responsa-bile de producerea infecţiilor ale tractului urinar, BLSE – rezistente la antibiotice). Autorii studiului au pus problema de a re-vizui politica prescrierii neargumentate și consumul necontrolat al antibioticelor în Republica Moldova.

Pe lângă activităţile de cercetare, lucră-torii laboratorului Virusologie generală sunt antrenaţi ca manageri și experți în diferite programe naţionale de eradicare a poliomielitei, de profilaxie și combatere a hepatitelor virale B,C și D, HIV/SIDA, inclusiv a celor privind securitatea transfuzională și autoasigurarea ţării cu produse sanguine și proiecte de semnificaţie internaţională. Unele dintre ele au avut o valoare de unicat pentru activitatea laboratorului: Contract INCO – Copernicus nr. IC 15-CT 98.335 „Reducing the risk of hepatitis and HIV cross-infection of patients în Eastern Europe” (1999-2005), Controlul gripei aviare și gradul de pregătire în caz de pandemie umană, implicit activitățile de răspuns (2006-2011), Enhancing Pandemic Preparedness and Response Capacity în the Republic of Moldova (2010-2013), Grand Number CDC-RFA-IP09-902, Pro-iectul Rotasury, cu ajutorul căruia în 2008-2010 a fost implementat sistemul de supraveghere epidemiologică sentinelă a infecţiei rotavirale, suport acordat de Biroul regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (BRE OMS), Studiul Demografic și de Sănătate din Republica Moldova, 2005, finanțator: ORC Macro, Calverton, Maryland, SUA.

Până la ora actuală cercetătorii Laboratorului au elaborat 120 de inovaţii, ma-joritatea dintre ele fiind deja valorificate. Relevanța ideilor și efectul economic al

Igor Spânu, şef de laborator, dr.med., Vic-toria Bondarenco, cer. şt. stagiar, Natalia

Bunescu-Costin, Sergiu Bologa, cer. şt.


proiectelor au fost atestate la multiple expoziţii și târguri de sorginte naţională și internaţională. Autorii lor au fost menționați cu 97 medalii de aur, 28 de argint și 25 de bronz, cu titluri onorifice și trofee de prestigiu.

7.5. Laboratorul Bacteriologie sanitară

Laboratorul Bacteriologie sanitară a fost organizat în octombrie anul 1995, concomitent cu reorganizarea Centrului Republican de Igienă și Epidemiologie în Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie. Până la reor-ganizare, compartimentul bacteriologie sanitară era parte a laboratorului bacte-riologic sub conducerea Nataliei Ulianov. În acea perioadă în subdiviziune mai activau Frida Lavrenenco și Elizaveta Candel.

La început, laboratorul a fost condus de Petru Pojar, doctor în medicină, medic-bacteriolog de categorie superioară. Ca șef de laborator el a contribuit substanțial la formarea și dezvoltarea bazei tehnico-materiale a laboratorului: a fost confecţionat un set de instrumente pentru colectarea diferitor tipuri de pro-be, s-a perfecţionat dispozitivul de filtrare pentru investigaţii sanitaro-microbi-ologice (autori: Petru Pojar, Ion Bahnarel, Vasile Calin, certificat de inovator nr. 8 din 24.12.97), s-au introdus metode noi de cercetare în microbiologia sanitară cu utilizarea expresă a analizatorului microbiologic Bac-Trac 4100 (1997). Petru Pojar a luat parte activă la elaborarea și implementarea ordinului MS nr. 314 din 30 decembrie 1997 „Cu privire la perfecţionarea activităţii laboratoarelor bacteri-ologice ale CIE”. Locul principal în perioada activităţii sale l-au ocupat cercetările știinţifice în domeniul circulaţiei microorganismelor din genul Campylobacter în obiectele mediului înconjurător.

Din 1999 calitatea de șef de laborator este deținută de Svetlana Prudnicionoc, medic-bacteriolog de categorie superioară și cu o experienţă de 22 ani în dome-niul controlului microbiologic.

Primii specialiști, care au activat în cadrul laboratorului, au fost medicii bacte-riologi Elizaveta Lupașcu (1995-1999) și Sv. Prudnicionoc (din 1998 până în pre-zent), felcerii-laboranţi Anastasia Botnari (1965-1999), Nina Ţih (1995-1998), Alexandra Franţujan (1995-2000). Din grupul de colaboratori știinţifici au făcut parte medicul Ana Niculiţa (1995-1999) și laborantul Nina Șervan (1995-2007).

Laboratorul reprezintă un centru naţional organizatorico-metodic, consulta-tiv, cu sarcini de efectuare a cercetărilor practice și știinţifice la compartimentul microbiologie sanitară.

Funcţiile principale ale laboratorului constau în elaborarea tacticii metodolo-gice a controlului microbiologic în cadrul supravegherii de stat a sănătății publi-ce, examinarea proiectelor standardelor naţionale privind normele și metodele de investigaţii sanitaro-microbiologice, participarea la elaborarea regulamente-lor sanitare și altor acte normative. Specialiștii laboranți efectuează monitoringul circulaţiei microorganismelor patogene în obiectele mediului înconjurător și a gradului de contaminare a produselor alimentare, evaluează activitatea labora-


toarelor bacteriologice din cadrul Centrului și altor instituții. Participă la organi-zarea și efectuarea investigaţiilor sanitaro-bacteriologice planificate, de arbitraj, pe durata expertizei igienice a termenilor de valabilitate a produselor în cazul descifrării erupţiilor epidemice.

Laboratorul este acreditat o dată la 5 ani de Sistemul Naţional de Acreditare în domeniul Evaluării Conformităţii Produselor al Republicii Moldova și de Consi-liul Național de Evaluare și Acreditare în sfera știinţei și inovării.

Activitatea științifică de laborator a fost îmbogățită cu metode de cercetare performante la 22 de indicatori microbiologici. Acest lucru a permis colectivului să asigure efectuarea controlului la produsele alimentare, apa potabilă, inclusiv cea îmbuteliată, apa minerală, apa de suprafaţă și reziduală, investigarea solului, a aerului din instituţiile medico-sanitare publice și a locurilor de muncă, a pro-duselor de parfumerie și cosmetice, a dezinfectanţilor.

Anual, laboratorul efectuează peste 10 mii de investigaţii sanitaro-bacterio-logice (planice, de arbitraj și în cadrul expertizei igienice) cu scopul aprobării diferitor tipuri de test-sisteme de diagnosticare a mediilor nutritive, la solicitarea Academiei de Știinţe a Moldovei, precum și a altor instituţii și organizaţii.

Actualmente, colectivul laboratorului este format din specialiști cu studii me-dicale superioare și medii, cu o experienţă bogată în domeniul controlului mi-crobiologic de laborator: Olga Coteţ, medic-bacteriolog (cu o vechime în muncă de 31 de ani), Lidia Arnaut (stagiu de 32 de ani) și Tatiana Galin (stagiu de 39 de ani), felceri-laboranţi.

În perioada 2000-2007 aici au activat în calitate de medici-bacteriologi A. Ha-lacu, actualul sef al Laboratorului de referinţă în diagnosticul hepatitelor virale și infecţia HIV/SIDA, Tatiana Galin, Sv. Prudnicionoc, Olga Coteț, Lidia Arnaut. Infirmierele Elena Țurcan și Ana Sava asigură starea sanitaro-epidemiologică și de dezinfecție din laborator.

Unitatea este dotată cu consumabile de laborator, echipament modern (mi-croscoape, membrane filtrante, termostate cu răcire, aparat pentru recoltarea probelor de aer etc.) și instalaţii unice - expres analizatoare BacTrac 4100 și ul-tima generaţie BacTrac- 4300 (procurat în 2006). Sistemul computerizat, la care

O secvență de la seminarul teoretico-practic de instruire

,,Aplicarea mediilor de cultură şi a tehnicilor performante în domeniul diagnosticului de

laborator“


este conectat laboratorul, simplifică esențial procedura de cercetare a probelor prelevate, sporește precizia și reduce de 2-3 ori costul și timpul de obţinere a re-zultatului final în comparaţie cu metodele clasice.

Pe parcursul activităţii știinţifice în cadrul laboratorului s-au realizat 4 teme știinţifice și anume:

• „Aprecierea gradului de salubritate a produselor alimentare cu germeni din grupul Campylobacter”(1996-1999), conducător științific: Petru Pojar, dr.med., colaboratori: Gheorghe Mereniuc, dr.hab.med., prof.univ., Ana Ni-culiţa, Olga Coteţ și Svetlana Prudnicionoc. În urma acestui studiu a fost stabilită pentru prima dată în Republica Moldova circulaţia microorga-nismelor din genul Campylobacter de la locul de întreţinere a păsărilor în complexele agroindustriale până la locul de comercializare a produselor ani-maliere. A fost dovedită posibilitatea de transmitere a acestor germeni prin intermediul semifabricatelor comercializate consumatorilor.

• „Evaluarea poluării obiectelor mediului înconjurător şi a produselor ali-mentare cu agenţi chimici mutageni prin utilizarea test-sistemelor microbi-ene” (2000-2002), conducător: Gheorghe Mereniuc, dr.hab.med., prof.univ., colaboratori știinţifici: Ecaterina Emnov, dr. hab. în biologie, Nuvela Zuza și Valerina Slanin. Cercetătorii au perfecţionat sistemul microbiologic de eva-luare a poluării factorilor de mediu cu substanţe mutagene.

• „Evaluarea calităţii şi stabilităţii microbiene a produselor lactate, îmbogăţite cu floră probiotică” (2004-2006), conducători: Petru Galeţchi, dr.hab.med., prof.univ. și Valentina Vorojbit, dr.med., colaboratori: Sv. Prudnicionoc, O. Coteţ, A. Halacu (actualul șef al laboratorului). În procesul de cercetare a acestei teme a fost determinat spectrul produselor acidolactice cu microfloră probiotică, fabricată pe teritoriul Republicii Moldova, și efectuată o evaluare complexă a produselor lactate după indicii microbiologici ai calităţii și in-ofensivităţii. A fost, de asemenea, stabilit gradul de influenţă a timpului și regimului de temperatură asupra supravieţuirii microflorei probiotice pe baza analizei comparative a metodelor existente de control microbiologic și a cali-tăţii mediilor de cultură pentru determinarea cantitativă a bifidobacteriilor.

• „Cercetarea microbiologică a obiectelor mediului înconjurător, inclusiv a produselor alimentare în scopul depistării bacteriilor gen Listeria” (2007-2009), conducătorul temei: Ștefan Plugaru, dr.med., conf. univ., colaboratori știinţifici: Sv. Prudnicionoc și O. Coteţ. Prin intermediul acestui studiu a fost depistat pentru prima oară spectrul speciilor de Listeria, ce circulă pe teritoriul Republicii Moldova. Au fost obținute date prețioase privind gradul de contaminare cu microorganisme din genul Listeria ale obiectelor mediu-lui înconjurător (apelor de suprafaţă, apelor reziduale, solului), produselor alimentare, echipamentului tehnologic și de comerţ, folosite pentru depozi-tarea și producerea semifabricatelor și produselor forme-gata. Având aces-te informații, cercetătorii au propus scheme optime de testare de laborator


pentru diferite tipuri de apă, produse alimentare, lavaje pentru depistarea listeriilor, inclusiv Listeria monocytogenes.

Rezultatele științifico-practice proprii și cele obținute în comun cu specialiștii altor subdiviziuni și instituții în perioada de activitate au fost expuse în 5 indicaţii metodice și 12 teze și articole, publicate în revistele de specialitate.

7.6. Laboratorul de referinţă în microbiologie

Denumirea inițială a subdiviziunii a fost Laborator de bacteriologie generală. Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie, format de cu-rând, avea nevoie stringent de o subdiviziune de testare, care să asigure din punct de vedere tehnologic activitatea secției Epidemiologie generală. Soluţia a fost gă-sită prin crearea în 1995 a laboratorului.

Funcția de șef al laboratorului a fost ocupată de Natalia Ulianov, medic bacteriolog cu o vechime în muncă de peste 20 ani. N. Ulianov a activat în această postură până în octombrie 1997. După doi ani, la cârma laboratorului a fost desemnată Ludmila Mutoi, un specialist de forță în domeniu, care a exercitat activitatea managerială în colectiv timp de 10 ani. Din 23 iulie 2006 până în prezent în fruntea laboratorului se află Ala Halacu, medic bacteriolog de categorie superioară.

Imediat după constituire, specialiștii laboratorului au trebuit să-și concentre-ze eforturile asupra elaborării și aprobării unor recomandări metodice, privind prelevarea, transportarea, stocarea și procesarea materialului biologic. În aceste scopuri au fost editate (cu concursul altor instituții de specialitate, bineînțeles): Ghidul național în managementul calităţii investigaţiilor de laborator la infecţia HIV/SIDA, Ghidul naţional de biosiguranţă pentru laboratoare, Ghidul naţional de reglementări pentru transportarea substanţelor infecţioase avizate de Consi-liul de Experţi al Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova.

Colectivul laboratorului urma să asigure calitatea investigaţiilor bacteri-ologice pentru diagnosticul infecţiilor aerogene (meningite, difterie, tusea convulsivă și parapertusis), al infecţiilor nespecifice spectrului de biosubstra-

Lucrări de analiză în laboratorul Bacteriologie sanitară: Lidia Arnăut, Tatiana Galin şi Olga Coteț


te. Pe baza rezultatelor obținute specialiștii confirmau prezența tulpinilor de agenţi patogeni din categoria genurilor Corinebacterium, Neisseriae, Borde-tella, Streptococcus, Haemofilus etc., depistate de laboratoarele bacteriologice ale CMP teritoriale. În cazul suspecțiilor de tuberculoză se făceau investigaţii serologice, iar în patologiile de cancer se cerceta rezistenţa tulpinilor izolate față de preparatele chimioterapeutice utilizate. Desigur, că activitățile respec-tive de laborator nu puteau fi realizate fără elaborarea și adoptarea documen-telor normative corespunzătoare, fără aplicarea unor metode de investigaţii bacteriologice noi.

Începând cu anii 2002-2003, de rând cu metodele bacteriologice clasice: microscopică, culturală, serologică, biochimică, serotipare, fagotipare, au în-ceput să fie implementate tehnici rapide de diagnosticare, precum LATEX (depistarea meningitelor purulente, a infecţiilor provocate de stafilococi, streptococi și pneumococi, candide). Deja în cadrul programului OMS „Eli-minarea rujeolei și prevenirea rubeolei congenitale în regiunile europene”, demarat în 2002 (în Republica Moldova – în 2003), a fost folosită metoda imunoenzimatică (ELISA), cu care s-a putut determina mai ușor activitatea anticorpilor în ser sau/și în plasma umană în cazul rujeolei, rubeolei. Ulterior, această metodă a fost aplicată și în diagnosticarea altor infecţii bacteriene, virale și parazitare.

În 2007 în structura laboratorului a fost instituit compartimentul Biologie moleculară, care a pus începutul implementării tehnicilor de diagnostic molecu-lar prin reacţia de polimerizare în lanţ la diagnosticarea infecţiei HIV.

Treptat, laboratorul își consolidează baza tehnico-materială, obținând utilaje performante. Acest lucru a dus la consolidarea capacităților tehnologice ale labora-torului. La 15 aprilie 2008 Ministerul Sănătății a aplicat ordinul nr. 142 din 29 martie 2008, prin care structura laboratorului a fost reorganizată, fiindu-i atribuit statutul de „Laborator Național de Referință” pentru diagnosticarea hepatitelor virale și in-fecţiei HIV/SIDA (din 2010 - Laborator de Referinţă în Microbiologie) în temeiul Hotărârii de Guvern nr. 1143 din 19 octombrie 2007 „Cu privire la Programul de

Work shop internaţional privind implementarea mediilor nutritive noi în diagnosticul microbiologic


combatere a hepatitelor virale B, C și D” și a Programului USAID „Prevenirea HIV/SIDA și hepatitelor virale B și C”. Scopul acestei reforme era de a asigura conformi-tatea și capacitățile de diagnostic ale serviciului de laborator și a pune la îndemâ-na colectivului procedee noi de testare a probelor de laborator, în corespundere cu standardele internaţionale. Totodată, prin crearea laboratorului de referință de nivel național și internațional, s-a putut aplica controlul calităţii diagnosticului de labora-tor în hepatitele virale și infecţia HIV/SIDA.

În Laboratorul de Referință în Microbiologie se efectuează teste la diverse ma-teriale clinice cu scopul de a stabili sau a confirma prezența anticorpilor, antigene-lor, ADN-ului (ARN), a agenţilor patogeni de boli infecţioase, precum sunt hepa-titele B, C, D, G, grupul de infecţii imunodirijabile (rujeolă, rubeolă, oreion, dif-terie, tetanos, tusea convulsivă), infecţiile urogenitale, infecţiile parazitare. Pentru analiza imunoenzimatică și genetică moleculară se folosesc sisteme de testare și truse contemporane, produse de cele mai vestite companii medicale din lume.

Pe parcursul ultimilor 5 ani au fost însușite și implementate metoda imuno-enzimatică ELISA (în diagnosticarea a peste 40 de markeri serologici), metoda de confirmare Western Blot (a 3 markeri serologici), tehnica de biologie moleculară (în depistarea a 14 infecţii).

Activitatea laboratorului este acreditată de către Consiliul Naţional de Evalua-re și Acreditare în Sănătate. Prima hotărâre de acreditare cu nr. 0854 datează din 14 octombrie 2009 și de atunci el este acreditat anual și de către OMS în cadrul Reţelei Biroului Regional pentru diagnosticarea rujeolei, rubeolei.

Toate aceste realizări se datorează activității creatoare a specialiștilor, care au dat tot ce au avut mai bun cauzei profesionale. În cadrul laboratorului activează medicii Ala Halacu, șef de laborator, Ala Gori, medic bacteriolog, Irina Malanco, medic de laborator și felcerii laboranţi Ludmila Diaconu și Doina Lazurca (an-terior și Galina Bobulici), toți posedând categoria superioară de calificare. Co-laboratorii laboratorului își perfecționează gradul de măiestrie profesională atât în cadrul ciclurilor de formare continuă interne, cât și la treningurile organizate peste hotare (Franţa, România, Egipt, Federaţia Rusă, Cipru, Letonia, Danemar-ca, Kazahstan).

Investigaţii virusologice în laboratorul de referinţă în microbiologie: Ala Halacu, şef laborator şi Ala Gori, medic bacteriolog


VIII. SPAȚIUL DE PREzENȚĂ A CĂRȚII MEDICALE...Cartea este un lucru de o importanţă covârşitoare

atâta timp cât omul stie s-o folosească (Al. Bloc)

Dacă activitatea laboratoarelor reprezintă „cartea de vizită” a Centrului Național de Sănătate Publică, biblioteca simbolizează barometrul creșterii și ex-tinderii capacităților intelectuale și științifice ale colectivului. A fost fondată la 1 octombrie 1995, având din start sarcina de a sprijini dezvoltarea știinţei medicale și a celor înrudite, și a contribui prin asigurarea schimbului de informaţii știinţi-fice sau de altă natură la afirmarea progresului în medicină și sănătatea publică. Altfel spus, biblioteca oferă tuturor colaboratorilor servicii de calitate, acces neli-mitat la sursele de cunoaștere, cultură și informare.

Istoria bibliotecii este o oglindă fidelă a evoluțiilor de instituire, statornicire și modernizare a instituției. Cu atât mai mult, cu cât în cadrul ei au muncit oameni, care au știut cum să mențină atractiv spațiul de prezență al cărților medicale: Natalia Malinovskii, Sofia Finkeli, Alexandra Dobreanschi, Rodica Prijilevski, Alexandra Borodin, Nina Suruceanu, bibliotecar din 2007.

Fiind conectată la Internet, biblioteca permite instituției să optimizeze și să di-versifice serviciile informaţionale prestate, să ofere beneficiarilor accesul la baze de date, cataloage digitale, cărţi și reviste stocate pe diverse medii electronice, cum ar fi bazele de date biomedicale HINARI - cel mai valoros sistem informațional din domeniul medicinii.

În scopul informării cititorilor cu ultimele noutăți editoriale sunt organizate permanent expoziţii de carte: „Publicaţii recente”, Zile de informare, buletine bi-bliografice informative etc.

Pe 23-24 octombrie 2008, la CNSP s-au desfășurat lucrările celui de al VI-lea Congres al igieniștilor, epidemiologilor și microbiologilor din Republica Mol-dova. Cu acest prilej bibliotecarii au organizat o expoziţie festivă cu genericul „Medicina preventivă la etapa de realizare a politicii naţionale de sănătate”. Au fost expuse 116 titluri de carte.

A urmat expoziția „Realizările știinţifice ale lui Constantin Spânu”, organi-zată cu prilejul aniversarii a 60-a a savan-tului. Expoziția a fost amplasată în foaierul instituției și a scos la rampă cele mai valoroa-se lucrări, scrise de omagiat în cei 37 de ani de activitate: cărţi, manuale, îndrumare, arti-cole și materiale științifice, publicate în presa locală, națională și internațională.

Doctorul Leonid Chișlaru, care a vizitat expoziţia, a mărturisit: „Consemnarea unui jubileu este foarte importantă pentru viaţa Nina Suruceanu, şefa bibliotecii


unui om, pentru că aceasta presupune un prilej propice de a-ţi recapitula totalu-rile activităţii şi a trasa planuri de viitor. Expoziţia este vernisată într-un moment oportun, cu materiale bine alese şi frumos amenajate, ce îți atrag imediat atenţia şi paşii singuri te îndreaptă către standurile cu carte. Sunt expuse toate cele 15 monografii, ghiduri, manuale, dar şi o mare parte din cele 600 de articole, brevete de invenție. Expoziția a fost gândită bine şi se vede, că s-a depus multă străduință, suflet şi pasiune”.

„Acolo,undeomulîşidesfăşoarăactivitatea,lasăcevaşidininimasa”.

Cu acest generic bibliotecara Nina Suruceanu a organizat un vernisaj de săr-bătoarea jubiliară a lui Victor Băbălău la 70 de ani. Studiind cu luare aminte ex-ponatele de pe rafturi, Alexandru Lungu, președintele Comitetului sindical al CNSP, a menționat: „E un gest frumos din partea bibliotecii de a expune la un popas aniversar lucrările unui savant. Ceea ce s-a relatat aici arată cât de mult a reuşit să facă în marea sa trecere pe pământ cel care s-a numit Victor Băbălău, un specialist de mare calibru în domeniul igienei muncii”.

La Expoziţia jubiliară a unui alt mare savant din cadrul CNSP, Petru Iarovoi, unul dintre cei mai distinși conceptori ai Serviciului de Supraveghere Sani-taro-Epidemiologică din Moldova, au fost expuse 175 de lucrări știinţifice (din cele 360 cât alcătuiește opera scri-să), 12 monografii și manuale. Vernisa-jul s-a numit sugestiv: „Petru Iarovoi, patriarhul și promotorul Serviciului sanitaro-epidemiologic din Republica Moldova la 80 de ani”.

Profesorul Petru Iarovoi este unul dintre puținii medici sanitari, care toată viața și-a pus-o doar în slujba Serviciului de supraveghere de Stat a

În imagine: Mihail Magdei, viceministrul sănă-tăţii, Ion Șalaru, prim-vicedirector CNSP, Ale-

xandru Lungu, preşedintele Sindicatului CNSP şi omagiatul Victor Băbălău

Imagini de la expoziţii


sănătății. A studiat și a scris, a inventat și a promovat, frământând în sudoa-rea frunții principiile sănătății publice, lăsând colegilor și discipolilor săi drept moștenire o operă testamentară adunată în peste 50 de ani. Graţie lucrărilor sale, generaţiile tinere reușesc mai ușor să se afirme pe calea combaterii maladiilor infecţioase și, îndeosebi, a hepatitelor.

Atare expoziţii jubiliare s-au desfășurat la aniversările mai multor savanți: „Nicolae Opopol la 70 de ani”, „Anatolie Melnic la 60 de ani”, „Ion Bahnarel la 60 de ani”.

CNSP participă periodic la lucrările expozițiilor de specialitate „MoldMedi-zin” și „MoldDent”, ce se desfășoară anual în pavilioanele MOLDEXPO în peri-oada 11-14 septembrie. La ediția 2012, instituția s-a prezentat cu 37 de materiale științifice și 372 de exemplare ale revistei „Cronica Sănătăţii Publice”, împărțite vizitatorilor pe durata expoziției.

În activitatea sa biblioteca mai obișnuiește să propage imaginea instituției prin mijlocirea parteneriatului. Astfel, de „Ziua specialistului” din domeniul sănătății publice, împreună cu biblioteca știinţifică medicală a USMF „N. Tes-temiţanu” au fost pregătite și expuse standuri informaționale cu titlul „Sănă-tatea populaţiei – scop primar al dezvoltării durabile”, ce a cuprins o serie de publicații medicale despre activitatea științifică, pedagogică și profesională a specialiștilor din medicina preventivă, cu prezentarea concomitentă a servici-ilor și resurselor informaţionale electronice ale Centrului. La prezentarea si-te-ului bibliotecii CNSP și a serviciilor electronice au fost evidențiate catalo-gul electronic (Web OPAC), biblioteca electronică didactică (BED), referinţe e-mail, împrumutul interbibliotecar in-ternaţional, expoziţii virtuale etc. Toto-dată, au fost demonstrate programele și bazele de date de profil medical, care re-flectă exclusiv domeniul sănătăţii publi-ce (HINARI, OARE, ARDI, MEDLINE, Clin-e-guide, Academic Search Premier,

Petru Iarovoi între colegii de idei Cu academicienii T. Furdui, Gh. Ghidirim şi prof. C. Spânu


StateRef Online Medical Database - The premier healthcare e-source).

Specialiștii au manifestat un interes deosebit, în special, pentru programele HINARI (Access to Research în Health Programme), OARE (Access to Research în the Environment) și ARDI (Access to Research for Development and Innovati-on), la care instituţia urmează a fi înre-

gistrată, fapt ce va permite oricărui utilizator să acceseze gratuit resursele infor-maţionale, oferite de acestea (aplicarea programului e prevăzută până în 2015).

Expoziţia s-a desfășurat în holul central al Centrului Național de Sănătate Pu-blică, iar prezentarea a fost făcută în sala mică de ședinţe.

Axată pe strategia și politicile de dezvoltare a știinţelor publice, culturii și informaticii, biblioteca CNSP se află într-o permanentă căutare și valorificare a formelor noi de activitate și promovare a cărții (la rând stau crearea catalogului electronic, completarea fondului de carte de specialitate în limba română etc.). Nu încape îndoială, că în următorii câțiva ani serviciile informaţionale din cadrul CNSP vor utiliza pe deplin formatele electronice râvnite, asigurând o eficiență și mai mare proceselor de cercetare și practică medicală.


IX. gALERIA SAVANţILOR

Toată ştiinţa nu-i decât rafinăria gândirii de zi cu zi

(Albert Einstein)

Centrul Național de Sănătate Publică face parte din puţinele instituţii me-dico-sanitare din Moldova, care are capacitatea de a transpune ideile savanţi-lor într-o formulă de cluster. La unul și același studiu știinţific participă, uniţi de concepţia cercetărilor, mai mulţi factori de sănătate. Departamentele ști-inţifice colaborează fructuos nu numai cu structurile medicale ale instituţiei, dar și cu unităţile de profil, cum ar fi secția Științe medicale a AȘM, USMF „N.Testemiţanu”, prezentă în cadrul instituţiei cu catedre și stafuri profesorale universitare, cu centre specializate de sănătate publică și cu organizații conexe, aservite științelor medicale. Pe baza datelor prezentate de specialiștii practici-eni sunt iniţiate proiecte de cercetare în vederea perfecționării mecanismelor de promovare și consolidare a sistemului de sănătate publică. De mai mulți ani Academia de Știinţe a Moldovei desfășoară anual un test de evaluare a activității instituţiilor de învăţământ superior și a celor de cercetare/dezvol-tare atât la nivel naţional, cât și la cel internaţional la capitolul indicatorilor de știință și inovare. În urma analizei, se determină gradul de implicare și utilitate a activităților de cercetare și, respectiv, cotele de finanţare a lor pentru viitoarele proiecte și programe academice și de cercetare. Ratingurile reflectă nivelul de competitivitate a instituţiilor și constituie o modalitate de asigurare a calităţii în învăţământ și în cercetare, o formă de dialog a comunităţii știin-ţifice cu societatea civilă.

La competiția din 2012 ratingul CNSP în topul celor 5 instituţii și organi-zaţii participante a fost următorul: locul 2 pentru rezultate deosebite obținute în domeniul științelor publice și locul 1 pentru profituri căpătate din cercetările știinţifice aplicative.

De-a lungul istoriei, CNSP a creat un potențial științific reprezentat de 68 de savanți și cercetători: 7 doctori habilitați în științe medicale (profesori univer-sitari) și 61 de doctori în medicină, care au lucrat vreme îndelungată în labora-toarele Centrului (unii dintre ei mai activează și astăzi), realizând cercetări de o valoare practico-științifică incontestabilă. Tezele lor știinţifice, numeroasele articole de fond, manuale și broșuri instructiv-metodice, publicate și editate cu suport intern și extern, constituie un tezaur științific și cultural fără egal. Numele lor au căpătat valențe de patrimoniu național pentru istoria dezvoltării și ascen-siunii sănătății publice din Republica Moldova.

*Datele respective au fost preluate din Revista de ştiinţă, inovare, cultură şi artă „Academos” a Academiei de Știinţe a Moldovei, nr. 1, din 28 martie 2013.


9.1. Pleiada doctorilor habilitați în ştiinţe medicale

Petru Iarovoi, cercetător ştiinţific superior, doctor habilitat în medicină

S-a născut la 29 martie 1932 în satul Corbu, județul Soroca. Ca și mulți alți feciori de țărani, a venit în medicină în anii, când în ramură se deschideau orizonturi nebănuite. El a trecut prin urgiile războiului, chinurile foametei și ale deportărilor. Și-a făcut studiile la Școala de fel-ceri și moașe din or. Bălți, apoi - la Institutul de Stat de Medicină „N. Pirogov” din Odesa, pe care le-a absolvit cu mențiune. După mai mulți ani de practică în instituțiile medicale din Nor-dul republicii, este invitat să facă rezidențiatul

sau ordinatura, cum se spunea pe atunci, la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău, al cărui rector era Nicolae Testemițanu. Sub egida lui și-a croit calea în știință, fiind în 1962 inclus în grupul academicianului Lev Gromașevski pentru a face doctorantură la Institutul de Epidemiologie, Microbiologie și Parazitologie din orașul Kiev, Ucraina. În anii studenţiei a publicat 3 articole știinţifice, care anterior fusese prezentate la conferințele știinţifice studenţești instituţionale și regionale.

În activitatea științifică s-a încadrat plenar. După mai mulţi ani de cer-cetări în domeniul epidemiologiei hepatitelor virale, demarate în timpul studiilor de la Kiev (1971), susține teza de doctor în medicină pe hepati-te virale și riscul epidemiologic al persoanelor, care au suportat hepatita virală (Материалы об эпидемиологической опасности переболевших вирусным гепатитом), învrednicindu-se peste câțiva ani de titlul de conferențiar universi-tar. Între anii 1974-1988 dânsul exercită în instituție funcția de vicedirector pen-tru știință. Organizează laboratorul Morbiditatea prin infecţii cu focalitate natu-rală, unde va gestiona mai multe proiecte de cercetare. Împreună cu doi colegi de ai săi, Petru Scoferţa și Nicolae Corcimaru, argumentează pentru prima dată în republică circulaţia arbo- și adenovirusurilor. În continuare, în 1981, conco-mitent cu funcţia de vicedirector pe știinţă, este numit șef de laborator Epidemi-ologia infecţiilor intestinale, în cadrul căruia pentru prima data a fost depistată și determinată ponderea infecției rotavirale. Odată cu schimbările survenite în viața și activitatea instituțiilor de cercetări științifice, este numit în 1988, prin concurs, șef al laboratorului Epidemiologia hepatitelor virale, din cadrul Insti-tutului de Medicină Preventivă și Clinică. După 1995 este transferat în aceeași funcție la Centrul Național Științifico-Practic de Igienă și Epidemiologie. În 1993 susține cea de a doua teză, de doctor habilitat în medicină, cu tema „Influenţa factorilor sociali naturali asupra procesului epidemic al infecţiilor intestinale”.


Savantul Petru Iarovoi, în prezent pensionar, a înscris în palmaresul său de cer-cetător 360 de lucrări științifice, inclusiv 16 monografii, ghiduri, indicații meto-dice și brevete de invenții. Întreaga sa activitate de cercetător s-a caracterizat prin abordări tematice profunde și serioase, cu o paletă științifică destul de variată, importantă și valoroasă. Dintre ele pot fi evidențiate monografiile „Hepatita Vi-rală (Вирусный гепатит)”, 1981, «Очерки частной эпидемиологии», 1974, în colaborare cu profesorul K. Vasiliev, „Boli învinse”, scrisă în 1980, «Справочник по медицинской гельминтологии» în colaborare cu A. Tokmalaev și M. Zub-ciuc, 1984, „Hepatita virală B”, 2008, în colaborare cu alţi autori și „Combaterea bolilor infecțioase în Republica Moldova”, editată în 2012, care vor rămâne pen-tru totdeauna în istoria medicinii moldave și vor servi drept o dovadă forte a puterii epidemiologiei în protejarea sănătății publice, în special a vaccinărilor în masă. În paralel, dânsul a dezbătut și alte teme medicale de importanță majoră: patologia infecțioasă în raport cu factorii de mediu, asanarea mediului înconju-rător prin tehnologii inovative.

De menționat, că rezultatele obținute în laboratorul Epidemiologia hepatitelor virale, în care activează timp de 24 de ani, au condus la elaborarea și promovarea programelor naționale de combatere a hepatitelor virale B,C și D, aprobate prin hotărâre de Guvern. De rând cu aceasta, mai este autor al multor documente cu caracter de directivă și instructaj privind combaterea hepatitelor virale și a altor infecţii virale. Datorită eforturilor depuse în cunoașterea profundă a acestui do-meniu, el a făcut posibilă reducerea considerabilă a cazurilor de morbiditate prin hepatitele virale B și C.

Petru Iarovoi este omul care s-a format prin știință și a creat știință. Opiniile sale sunt prețuite la cele mai înalte foruri de specialitate naționale și internaționale. Scrie și cercetează întruna ceea ce i se pare important și util pentru sănătatea omului. În acest context, pentru progresele sale în domeniul științelor sănătății publice a fost decorat cu medalia jubiliară „Veteran al muncii”, a obținut titlul onorific: „Om emerit al Republicii Moldova”.

Nicolae Opopol, membru-corespondent al AȘM, doctor habilitat în ştiințe medicale, profesor universitar

Profesorul universitar, membrul-corespondent al Academiei de Știinţe a Republicii Moldova Ni-colae Opopol s-a născut la 9 februarie 1938, în fa-milia lui Ion Opopol din comuna Bârnova, raionul Ocniţa. După absolvirea cu mențiune a școlii de șapte ani din sat, a fost înmatriculat la Școala me-dicală din Bălţi, pe care a absolvit-o în anul 1955.

Își începe activitatea practică ca felcer în medi-cina preventivă al sectorului medical rural din co-


muna Catranâc, raionul Fălești, transferat ulterior în sectorul medical rural din comuna Dângeni, Ocniţa.

În anul 1960 depune actele pentru înmatriculare la Institutul de Stat de Me-dicină din Chișinău. Susţine cu succes examenele și, printr-un concurs fericit de împrejurări, este trimis în componenţa unui grup din 10 tineri să-și facă studiile la Facultatea de Medicină Preventivă a Institutului de Stat de Medicină din Dne-propetrovsk, Ucraina.

În 1966 absolvește cu menţiune facultatea, se întoarce în Moldova și, conform recomandării Consiliului știinţific al facultăţii, adjudecă funcţia de cercetător ști-inţific superior la Institutul de Cercetări Știinţifice în Igienă și Epidemiologie din Chișinău. Aici își desfășoară activitatea de cercetător sub conducerea ilustrului igienist, doctorului în știinţe medicale Victor Vangheli. Încurajat de mentorii săi, prof. Mihail Ghehtman și doctorul în economie Andrei Cojuhari, planifică și re-alizează primul său program știinţific, consacrat estimării igienice a alimentaţiei populaţiei rurale din RSSM. Rezultatele obţinute au avut o semnificaţie practico-știinţifică colosală, fiind puse la baza tezei de doctor în știinţe medicale, care a fost susţinută cu succes în 1971 în fața Consiliului științific al Institutului de Stat de Medicină din Chișinău.

În perioada 1971-1975 activează în structurile Serviciului sanitaro-epidemio-logic iniţial în calitate de șef al secţiei Igiena, apoi de medic-șef al Staţiei sanitaro-epidemiologice din or. Chișinău. Aici a acumulat o bogată experienţă în medici-na preventivă, foarte benefică pentru activitatea sa de mai departe. În primăvara anului 1975 a realizat câteva programe de sănătate, inclusiv în domeniul alimen-taţiei copiilor instituţionalizaţi. Pe parcurs este înmatriculat la facultatea Sănătate Publică Internaţională a Institutului Unional pentru Perfecţionarea Medicilor, pe care o absolvește în 1977.

Imediat după aceste cursuri organizează laboratorul Igiena alimentaţiei, pe care îl va conduce mai mult de 10 ani. Concomitent, a efectuat studii și în igiena mediului. Cu timpul, proiectele sale știinţifice devin tot mai complexe și includ probleme actuale ale toxicologiei. Unele dintre temele abordate se referă la stu-dierea acţiunii nefaste a fluorului din apa potabilă asupra sănătății, a ozonului, propus pentru a fu utilizat în procesul de păstrare și transportare a fructelor, și strugurilor, a reziduurilor de azotaţi din producţia vegetală.

Studiul practic privind sănătatea umană în relaţie cu nivelul de chimizare a agriculturii a demonstrat, că folosirea abuzivă a agrochimicalelor se soldează cu prezența excesivă a nitraților în apele freatice ale solului și produsele vegetale, ceea ce afectează direct sănătatea consumatorilor. Această constatare a fost con-firmată prin multiple studii experimentale și epidemiologice. Nivelul afectării sănătăţii oamenilor depindea, în mare măsură, de nivelul aplicării acestor agro-chimicale, dar și de încărcătura deșeurilor organice asupra solului.

Rezultatele studiului, cât și informaţiile știinţifice, obţinute în alte ramuri ale economiei naţionale, au stat la baza hotărârii Sovietului Suprem al RSS Moldo-


venești din 31 iulie 1987, care a adoptat „Programul Complex pe termen lung de protecţie a mediului înconjurător și de folosire raţională a resurselor naturale din RSS Moldovenească pe perioada de până în anul 2005”. Acesta a fost primul document oficial, prin care statul a confirmat impactul nefast al chimizării exce-sive asupra sănătăţii populației republicii. Materialele au fost generalizate într-o monografie aparte, iar teza de doctor habilitat „Evaluarea igienică a încorporării sumare în organismul uman a nitraţilor cu alimentele și apa potabilă” a fost pre-zentată spre susţinere publică. Susținerea doctoratului a avut loc în fața Consiliu-lui științific al Institutului Nutriţie Umană a Academiei de Științe Medicale din Moscova în 1991.

Sporirea frecvenţei fenomenelor climatice extremale pe globul pământesc din ultimii ani prezintă unul din cele mai mari pericole de sorginte antropogenă. În Europa tendinţa de încălzire devine tot mai exprimată. Problemele acestea au devenit pentru prof. Nicolae Opopol o direcție științifică prioritară. Rezultatele cercetărilor sale la tema menționată sunt publicate în cele mai prestigioase surse de literatură din țară și de peste hotare.

După destrămarea URSS, când specialiștii din structurile sănătății publice au fost lipsiţi de posibilitatea instruirii periodice și promovării sistematice a cunoș-tinţelor lor, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a fondat catedra Igienă și epidemiologie (1992) în cadrul Facultăţii de perfecţio-nare a medicilor. În 1994 Comisia Superioară de Atestate a Republicii Moldova i-a conferit titlul didactic de profesor universitar al catedrei menţionate.

În 1995 a fost ales prin concurs membru-corespondent al AȘM. Către acea perioadă criza economică, ce afecta Republica Moldova, a avut consecinţe teri-bile și pentru structurile știinţifice. Pentru a păstra potenţialul știinţific existent și a fortifica activitatea subdiviziunilor de medicină preventivă, a fost creat Cen-trul Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie. Din momentul cre-ării acestei instituții și până în anul 2003, prof. Nicolae Opopol a deţinut funcţia de prim-vicedirector general, responsabil de activitatea știinţifică. În paralel, a exercitat și funcţia de profesor, șef al catedrei Igienă și epidemiologie din cadrul USMF „N. Testemiţanu”.

Pe parcursul ultimului deceniu prof. Nicolae Opopol a participat la realizarea mai multor proiecte, susţinute de organismele internaţionale: „Elaborarea Strate-giei naţionale pentru dezvoltarea durabilă,1999”, „Crearea primului raport naţio-nal privind modificările climatice, 1999”, „Reglementarea calităţii, inofensivităţii alimentelor, 2000-2001”, „Fortificarea capacităţilor naţionale pentru monitoriza-rea sărăciei, 2003-2004”. În anii 2000-2002 a fost desemnat în funcţia de coordo-nator naţional al Proiectului privind crearea și fortificarea activităţilor Comitetu-lui Naţional Codex Alimentarius, cu suportul FAO.

În calitate de savant a participat activ la perfectarea multor documente de im-portanţă majoră, cum sunt Programul naţional de eradicare a maladiilor iodode-ficitare (1998), Planul naţional „Sănătatea în relaţie cu mediul”(2001), Programul


naţional de implementare a Convenţiei Stockholm privind poluanţii organici persistenţi (2004), Conceptul de restructurare a Serviciului Sanitaro-Epidemi-ologic de Stat în Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice (2005), Politica Națională de Sănătate (2007-2021), Strategia de reducere a bolilor ne-transmisibile în RM (2009), Programul de Stat privind dezvoltarea și dotarea teh-nico-materială a SSSSP (2010), proiectul Strategiei naționale de Sănătate Publică pentru anii 2013-2020. A fost organizator/coautor al primului Raport naţional „Calitatea mediului și sănătatea populaţiei din Republica Moldova”(1999), al ra-poartelor „Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă”(2000), al programu-lui „Starea de nutriţie în Republica Moldova. Analiza situaţiei și strategiile de intervenţie”(2002), al programului „Sărăcia în Moldova 2000”(2003) și progra-mului „Sănătatea copiilor în relaţie cu mediul”(2004).

Sub conducerea sa au fost susținute opt teze de doctor în știinţe și 2 teze de doctor habilitat. Este autor a peste 300 de publicaţii, dintre care 7 monografii.

Activitatea știinţifică a prof. Nicolae Opopol a fost îmbinată armonios cu cea obștească. El a exercitat funcția de președinte al Societăţii Știinţifice a Igieniștilor din Republica Moldova, apoi președinte al Comisiei republicane știinţifico-me-todice de profil „Igiena”. O perioadă de vreme a activat ca specialist principal netitular pe probleme de igienă și toxicologie în cadrul Ministerului Sănătăţii, a fost membru al Consiliului de Experţi al Ministerului Sănătăţii, membru al co-legiilor de redacţie ale mai multor reviste știinţifice etc. A organizat numeroase conferinţe și congrese naţionale, consacrate sănătății și relaţiei cu factorii, care o influenţează.

Pentru activitatea rodnică în domeniul sănătății publice prof. N. Opopol a fost destins cu insigna Ministerului Ocrotirii Sănătăţii al URSS „Отличнику здравоохранения” (1968), medaliile „За доблестный труд” (1971), „Ветеран труда” (1986), Diploma de Onoare a Sovietului Suprem al RSSM (1988), medalia „Gloria Muncii” (1997), insigna și certificatul de apreciere ale OMS (2002), diploma Academiei de Știinţe a Republicii Moldova pentru monografia editată în 2003.

Constantin Spânu, profesor universitar, doctor habilitat în ştiințe medicale

Profesorul Constantin Spânu, doctor habilitat în științe medicale, Om merit al Republicii Moldova s-a născut pe 19 martie 1950, în satul Nicoreni, raionul Râșcani.

Primii pași în domeniul cercetării și dezvoltării i-a făcut în 1973, imediat după absolvirea Facultății de Medicină Preven-tivă a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău. A deținut succesiv funcțiile de cercetător științific stagiar la Institutul Moldovenesc de Cercetări în Igienă și Epi-


demiologie (IMCIE) al MOS din RSSM, iar în anii 1974-1977 și-a făcut studiile la Institutul de Virusologie „D. I. Ivanovski” din Moscova, unde a luat doctoratul în medicină. Din 1977 până în 1988 și-a continuat activitatea științifică la IMCIE în calitate de cercetător științific superior, apoi șef de laborator și șef de sector. După reforma de sănătate din 1988 a activat ca șef de laborator la Institutul de Cercetări Științifice în Medicina Preventivă și Clinică. În această perioadă a scris și a susținut cu succes teza de doctor habilitat în științe medicale (Kiev, 1991).

Din 1995 până astăzi activează în funcțiile de prim-vicedirector și vicedirector în probleme de știință și inovare la CNSP, exercitând complementar activitatea didactică la catedra de profil a USMF „N. Testemițanu”, unde în 1994 s-a învred-nicit de titlul onorific de profesor universitar. Pe parcursul activității profesiona-le, Constantin Spânu s-a arătat un specialist valoros, cu un nivel înalt de pregătire teoretico-practică, cu un spirit novator pe potrivă în virusologia medicală, în epidemiologie și în sistemul de sănătate.

Unul din cele mai mari merite ale sale este crearea Școlii de virusologie-epi-demiologie, ce se ocupă cu studierea aspectelor de etiologie, epidemiologie, dia-gnostic de laborator și profilaxia infecțiilor virale prioritare. Sub egida lui au fost concepute și susținute 16 teze de doctor în medicină, inclusiv 2 teze de doctor habilitat. Au fost elaborate și publicate peste 720 de lucrări științifice, dintre ele: 16 monografii, ghiduri, manuale și 100 de invenții patentate.

Este invitat să participe cu prelegeri tematice la diverse foruri internaționale de specialitate. Lucrările și proiectele sale științifico-practice s-au bucurat de o apreciere binemeritată la saloanele regionale și internaționale din Geneva (Elveția), Sofia (Bulgaria), București, Iași, Cluj-Napoca (România), Moscova (Federaţia Rusă), Casablanca (Maroc), Sevastopol (Ucraina), Novi Sad (Serbia), Zagreb (Croația), unde a câștigat 107 medalii de aur, 36 de medalii de argint și 31 de medalii de bronz.

În calitate de expert internațional a participat la implementarea proiectelor, sprijinite de OMS: „Perfecționarea profilaxiei și a tratamentului infecției cu her-pes sub aspect clinico-epidemiologic, imunologic, profilactic și curativ” (2007-2010), „Studiul demografic și de sănătate în Republica Moldova” (2003-2005), cofinanțat de INCO-Copernicus, „Elaborarea și valorificarea în practica medica-lă a produselor antigripale” (2007-2008), „Hepatite virale: aspecte de tratament, măsuri de control și răspuns” (2009-2010), „Congresul cu tematica gripei aviare și gradul de pregătire în caz de pandemie” (2006-2011), ultimul finalizând cu edificarea unui centru de diagnostic de laborator pentru gripa aviară, pandemică și sezonieră, dotat cu echipament performant pentru tehnici de biologie mole-culară în corespundere cu exigențele OMS și ECDO. În afară de aceasta, s-a im-plicat activ în elaborarea și promovarea programelor naționale de imunizări, de eradicare a poliomielitei, de control al hepatitelor virale, în realizarea proiectelor de importanță internațională, cum ar fi prevenirea HIV/SIDA, hepatitelor B și C, gripei aviare și asigurarea realizării măsurilor de control și răspuns în actuala


pandemie de gripă, cauzată de noul virus gripal A (H1N1). Vom mai menționa, că pe baza studiilor efectuate concomitent în diferite centre de sănătate din lume (Grecia, Bulgaria, Turcia, Franța) pe direcția determinării etiologiei, epidemio-logiei și diagnosticului de laborator al infecției rotavirale cu tehnici de biologie moleculară, a implementat în premieră pentru Republica Moldova vaccinul rota-viral, ce reduce semnificativ incidența bolii diareice acute de etiologie rotavirală.

Prof. Constantin Spânu a elaborat, a patentat și a aplicat în producția in-dustrială medicamentul antiviral „Pacovirina”, folosit și astăzi la tratamentul și profilaxia hepatitelor virale, gripei și altor infecții în baza protocoalelor clinice naționale, aprobate de MS.

Pe parcursul activității sale de cercetare Constantin Spânu a fost antrenat ac-tiv în transpunerea Programului național de combatere a hepatitelor virale B, C și D în Republica Moldova pentru anii 2007-2011. La etapa imediat următoare, dânsul împreună cu un grup de specialiști a elaborat un nou proiect de program național, privind combaterea hepatitelor, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 90 din 13.02.2012, și coordonează un altul cu genericul „Contribuții în tratamen-tul hepatitelor virale și profilaxia cirozelor hepatice la copii prin utilizarea prepa-ratului autohton „Pacovirina” din cadrul Programului de stat „Hepatite și ciroze, profilaxie și metode avansate de tratament” (2010-2012).

Dintre funcțiile afiliate, prof. Constantin Spânu conduce Comisia metodică de profil Patologia infecțioasă, este membru al Consiliului de experți al Ministerului Sănătății, vicepreședinte al consiliilor specializate de susținere a tezelor de doctor și doctor habilitat în științe medicale, membru al Senatului AȘM, membru activ al Academiei de Științe din New York, SUA, membru al Comisiei de atestare a cadrelor la specialitatea de microbiologie, membru al Comisiei Naționale Ex-traordinare de sănătate publică, coordonator național al Programului OMS în probleme de poliomielită, coordonator național al saloanelor internaționale de Inventică „Cercetări și transfer tehnologic”.

Pentru contribuție prodigioasă la dezvoltarea științelor sănătății publice și consolidarea sistemului de sănătate din Moldova savantul Constantin Spânu a fost decorat cu multiple distincții naționale și internaționale: Diploma de Onoa-re a Președintelui RM, Diploma de Onoare a Parlamentului RM și Diploma de Onoare a Guvernului RM (2006, 2010, 2011, 2012), titlul onorific de Om emerit al Republicii (1998), Insigna de Aur (OMS, pentru eradicarea poliomielitei în tară și în Europa, 2002), Premiul „Savantul anului în domeniul științelor reale”, 2008, Premiul Organizației Mondiale pentru Proprietatea Intelectuală, Crucea de Aur în grad de cavaler al Regatului Belgiei (2007), medalii de aur Henri Coandă (2005, 2010), medalia AȘM „Dmitrie Cantemir”, Premiul Mare cu medalia de aur la Salonul Internațional de Inventică din București (România, 2010) și Tro-feul onorific privind consolidarea activității de inovare și cercetare în Republica Moldova și România (Cluj-Napoca, 2011). Este recunoscut ca Inventator de Elită al României, după ce în 2012 a devenit laureat al Premiului național al României.


Mihail Magdei, doctor habilitat în medicină

Mihail Magdei, doctor habilitat în științe medi-cale, ex-ministru al Sănătății, provine dintr-o fami-lie de țărani din satul Fundurii Vechi, Glodeni. S-a născut pe 3 octombrie 1945. După terminarea școlii medii nr. 1 din or. Bălți susține examenele de ad-mitere la Facultatea de medicină preventivă a Insti-tutului de Stat de Medicină din Chișinău, pe care o absolvește în 1969.

Înainte de a se ocupa cu lucrul științific, el a făcut medicină preventivă și management sanitar în struc-turile teritoriale ale Serviciului Sanitaro-Epidemio-logic de Stat. La început a activat în funcție de șef al secției Epidemiologie și mai apoi ca medic-șef al Sanepidului raional din Criuleni, medic-șef adjunct la Sanepidul republican (1974) și șef al Direcției sanitaro-epide-miologice din aparatul Ministerului Sănătății, unde a gestionat problemele conso-lidării instituționale a Serviciului, asigurând construcția unei serii de subdiviziuni sanitare raionale. În 1983 a fost transferat în funcția de medic-șef al Stației Sanita-ro-Epidemiologice Republicane. Începe cea mai fructuoasă perioadă din activitatea sa profesională, timp în care a reușit să apropie domeniul cercetărilor științifice de practica și încercările de laborator din cadrul instituției. Rodul activității sale se în-cheie cu reorganizarea în 1995 a Centrului Republican de Igienă și Epidemiologie în Centrul Național Științifico-Practic de Igienă și Epidemiologie.

Fiind de natură un om hotărât și dornic de carte, Mihail Magdei găsește timp și pentru activități științifice. În baza studiilor efectuate și sistematizate în epide-miologia salmonelozelor, a susținut mai întâi teza de doctor în medicină (1993), apoi cea de doctor habilitat (2000), un studiu mai aprofundat în problemele re-formării și dezvoltării Serviciului sanitaro-epidemiologic.

Funcțiile, pe care le-a îndeplinit mai apoi, de viceministru (și, respectiv, medic-șef sanitar de stat al RM) și cea de ministru al Sănătății i-au permis să aplice multiple idei și principii manageriale, reflectate în lucrările sale de doctorat și cele publicate în ediții separate.

În perioada schimbărilor social-economice din ultimul deceniu al secolului trecut, marcată de criză economică și degradări ale indicatorilor de sănătate, Mi-hail Magdei s-a pronunțat pentru optimizarea Serviciului Sanitaro-Epidemiolo-gic de Stat, trasând etapele de reformare a instituțiilor din subordine. Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 529 din 28 iulie1995, în componența Cen-trului Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie au trecut 5 instituţii de medicină preventivă de nivel republican. Rezultatele activităţii Centrului în următorii ani au demonstrat elocvent avantajele reformei, încărcătura și eficienţa deciziilor aprobate în vederea implementării obiectivelor acesteia.


Astăzi Centrul Naţional de Sănătate Publică a devenit o instituţie de perfor-manţă, recunoscută în ţară și departe peste hotarele ei, iar unele laboratoare ale Centrului, inițiate de el, au devenit laboratoare de referinţă. Mulţi specialiști ai CNSP colaborează cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii în calitate de experţi internaţionali.

Savantul Mihail Magdei este autorul și coautorul al cca. 100 de publicaţii știinţi-fice, 2 monografii și 3 invenţii de o semnificaţie deosebită pentru sănătatea publică. Pentru activitatea prodigioasă pe tărâmul promovării și dezvoltării sănătăţii publice a fost decorat cu distincţii9 de stst, inclusiv Ordinul de onoare.

Grigore Friptuleac, doctor habilitat în medicină, profesor universitar

Profesorul universitar Grigore Friptuleac, doc-tor habilitat în științe medicale, s-a născut la 6 iu-nie 1943 în comuna Scumpia, judeţul Bălţi (ac-tualmente raionul Fălești). În anii 1961-1964 își face studiile la Școala de Bază de Medicină din Chișinău, iar în 1964-1970 - la Facultatea de Igi-enă și Sanitărie (redenumită ulterior în Medicină Preventivă, apoi Sănătate Publică) a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău. Absolvind fa-

cultatea, s-a încadrat în calitate de asistent universitar la catedra Igienă gene-rală a Institutului de Medicină din Chișinău, unde începe cariera sa pedago-gică și științifică. Se poate afirma, că Grigore Friptuleac s-a format ca speci-alist și om de știinţă sub bagheta lui Iacov Reznik, șeful de catedră. Profesor universitar, Om Emerit al republicii, acesta a știut cum să-i aprindă flacăra dragostei pentru activitatea pedagogică și știința medicală. Tema pentru teza sa de doctorat s-a intitulat „Caracteristica fiziologo-igienică a lucrărilor din legumicultură în câmp deschis”, pe care o susţine cu brio, în 1979, la Consiliul științific al Institutului Igiena Muncii și Boli Profesionale din Kiev (Ucraina) și obţine gradul de doctor în medicină.

Pe parcursul anilor 1978-1981, pe lângă lucrul de bază, este invitat în calitate de redactor știinţific netitular la editura „Cartea Moldovenească”, unde a redac-tat peste 25 de cărţi din seria „Medicina pentru toţi”. În următorii 4 ani Grigore Friptuleac a activat prin cumul (ca redactor științific) la Redacția principală a Enciclopediei Moldovei, editând „Enciclopedia medicală populară” (Chișinău, 1984, 650 p.).

Posedând abilități organizatorice și educaționale, a dirijat procesul de studii în perioada 1981-1988. Aici și-a depus toată străduința și priceperea pentru moder-nizarea programelor de studii și procesului didactic, în ansamblu. Ca și mulți alți colegi de ai săi, a lucrat cot la cot cu Nicolae Testemițanu. A participat frecvent la discuțiile societății igieniștilor, la ședințele Consiliului Facultății de Medicină


Preventivă, a prezidat comisiile examenelor de stat la Igiena generală și Igiena socială pentru absolvenții facultăților de medicină generală și pediatrie.

Din 1 februarie 1988 Grigore Friptuleac a fost transferat la catedra de igienă a Facultății de Medicină Preventivă. Împreună cu Victor Vangheli, profesor, doctor habilitat în medicină, cu Ion Hăbășescu, Alexei Chirlici, Dumitru Rusnac, Maria Moraru, Victor Băbălău, conferențiari și alții, a reușit să întărească potențialul de cadre al catedrei și să asigure continuitatea pregătirii calitative a cadrelor.

Din 1993 până la ora actuală lucrează prin cumul în calitate de șef al labo-ratorului științific Igiena mediului, aflat la început în componența Institutului Moldovenesc de Cercetări Științifice în Medicină Preventivă și Clinică, apoi, din 1995, în structura Centrului Național de Sănătate Publică.

În perioada anilor 1995-1999 a fost decan al Facultății de medicină preventivă a USMF „Nicolae Testemiţanu”.

La toate posturile, în care a activat, s-a manifestat ca o persoană potrivită la locul potrivit, dând dovadă de competență, talent pedagogic și har profesional.

În anul 1999 a fost ales în funcția de șef al catedrei Igiena, pe care o conduce și astăzi. În 2001 a susținut teza de doctor habilitat în medicină la tema „Evaluarea igienică a factorilor exogeni determinanți în geneza litiazei urinare și elaborarea măsurilor de prevenție a ei”. Iar în 2004 a devenit profesor universitar.

A publicat circa 400 de lucrări știinţifice, inclusiv 7 monografii și 6 invenții, care au fost editate în țară și peste hotare în limbile română, rusă și engleză. Pentru mo-nografia „Igiena muncii în agricultură”, la care a fost coautor, ieșită de sub tipar la Editura medicală „Медицина” din Moscova, a obţinut titlul de laureat al Premiu-lui „F. F. Erisman” al Academiei de Științe Medicale din Rusia. Pentru participare la expozițiile internaționale a obţinut 3 medalii de aur, una de argint și una de bronz.

În prezent, profesorul G.Friptuleac este responsabil de sectorul Știință în ca-drul catedrei și al laboratorului știinţific Igiena mediului al CNSP, la crearea și dezvoltarea cărora a contribuit enorm, realizând o serie de implementări practi-ce prin intermediul Ministerului Sănătăţii și Guvernului Republicii Moldova. A participat la elaborarea „Legii privind Supravegherea de Stat a sănătăţii publice”, multiplelor regulamente igienice și recomandări metodice.

A pregătit 8 doctori în medicină și conduce lucrul știinţific a 5 doctoranzi și al unui competitor pentru teza de doctorat. Discipolii lui ocupă funcții înalte în cadrul Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice.

Colaborează cu medicii practicieni din CNSP, centrele de sănătate publică municipale și raionale. La solicitările MS și CNSP se implică cu responsabilitate în activități metodice și consultative din domeniul igienei. Pe plan internațional, cooperează cu catedrele de profil din România, SUA, Germania, Finlanda, Franța, Federaţia Rusă, Ucraina, cu organizațiile mondiale OMS, ONU, UE, OIM și al-tele. În acest context, s-a manifestat ca un bun expert și coordonator de proiecte naționale și internaţionale (evaluarea igienică a condiţiilor de instruire și de trai ale elevilor cu maladii respiratorii cronice, împreună cu specialiști SUA; promo-


varea sănătăţii și profilaxia maladiilor – cu specialiști din Germania și Finlanda; adaptarea sănătăţii publice la schimbările climei – cu experți de la ONU; evalua-rea calităţii apei potabile în sectorul rural și în instituţiile de învăţământ preuni-versitar - în cadrul proiectelor finanțate de UE).

Pe parcursul mai multor ani a fost membru al senatului și al Consiliului ști-inţific ale USMF „N. Testemiţanu”. În prezent este membru afiliat al Consiliului Facultăţii de Medicină, al Consiliului Știinţific al Centrului Naţional de Sănătate Publică. Deține funcția de președinte al Consiliului știinţific specializat „Igie-na”, vicepreședinte al comisiei MS de atestare a medicilor igieniști și medicilor laboranți din centrele de sănătate publică, de vicepreședinte al seminarului ști-inţific de profil igienic și cea de membru al Comisiei de experți a Consiliului Național de Acreditare și Atestare.

În 2013 a devenit laureat al Galei premiilor în sănătate, este deținător al meda-liei „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei.

Ion Bahnarel, profesor universitar, doctor habilitat în ştiințe medicale

Anii ’60-’80 ai secolului trecut au fost pentru să-nătatea publică o perioadă cu cele mai frumoase rea-lizări profesionale și știinţifice. Practic, atunci s-a pus începutul fenomenului de afirmare a cadrelor medica-le naționale, orientate spre cerințele și necesităţile ţă-rii. Mai toţi absolvenţii Alma Mater din acele decenii au devenit cu timpul personalităţi proeminente și au adus notorietate în cultura și gândirea medicală. Una dintre aceste figuri valoroase este savantul Ion Bahna-rel, numele căruia se asociază cu generaţia celui de al „4-lea val” de medici și savanţi igieniști, pregătiţi în aulele Universității.

Și-a făcut studiile la facultatea de Medicină Preventivă, aflându-se permanent sub custodia profesorilor de elită precum Nicolae Testemiţanu, Eli Șleahov, Vi-orel Prisacari, Eugen Popușoi, conceptorii multiplelor idei, școli și proiecte în știinţa și practica medicală. Este omul care a trecut prin diverse provocări ale timpului, reușind să iasă biruitor din toate încercările, datorită firii sale labo-rioase și cutezătoare pentru tot ce venea de la dascălii și formatorii profesiei de medic. El se postează printre cei mai cotaţi specialiști de igienă și radioprotecție ai republicii, având în palmares un număr considerabil de fapte și împliniri me-dicale inestimabile.

Făcând o ochire retrospectivă în viaţa savantului, îţi poţi da seama cu ușurinţă, că stilul său de activitate în sistemul de ocrotire a sănătății poartă reminiscențele „educaţiei de acasă”, precum și ale nepieritoarelor comori spirituale și cultura-le, lăsate de marii înaintași ai neamului românesc pe locurile natale. Dragostea pentru muncă, cultivată în familie, și creuzetul cultural, în care a crescut și s-a


educat, îi imprimă o doză de singularitate în raport cu alţi colegi, veniţi în capi-tală de la ţară.

Copilăria și-a petrecut-o în satul Diakivţi (anterior Probotești, ţinutul Herţa), regiunea Cernăuţi, Ucraina. Părinţii i-au fost sfetnici buni în toate. Cea mai mare înrâurire asupra lui a avut-o maică-sa, care l-a înfrățit cu cartea chiar din primii ani de viață.

A făcut studii la școala-internat polivalentă din orașul Herța, după care au urmat admiterea la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău, apoi anii de studenţie, în timpul cărora s-a manifestat ca un tânăr talentat, bine intenţio-nat și fidel profesiei îmbrăţișate. O perioadă de timp a condus cercul studen-ţesc știinţific de epidemiologie, datorită cărui fapt a putut să colaboreze mai îndeaproape cu profesorii și lectorii catedrelor de medicină preventivă. După absolvirea cu excelenţă a facultății, primul care i-a întins o mână de ajutor lui Ion Bahnarel, remarcându-i capacităţile și calităţile deosebite și propunându-i să activeze în calitate de lector la catedra sa, a fost Nicolae Testemiţanu. De curând, Ion Bahnarel se angajează la Staţia Sanitaro-Epidemiologică Republi-cană, de care își va lega soarta pentru totdeauna. În calitate de tutore i-a avut pe Efim Ciobanu, medic-șef adjunct al instituţiei, Iuri Viskovatov, șeful departa-mentului și Mihail Tetelbaum, șeful secţiei Igiena muncii, în care a lucrat până în 1980. Această cotitură din viaţa sa, însă, n-a fost în măsură să-i pericliteze activitatea pedagogică și cea de cercetător. Dimpotrivă, activând în cadrul Sa-nepidului republican, el s-a atașat serios muncii știinţifice. Iniţial, a vrut să se dedice epidemiologiei, însă, dat fiind specificul lucrului său, a trebuit să se con-centreze o perioadă pe tematica igienei muncii, iar din momentul confirmării în postura de șef al secţiei Igiena radiaţiei, pe problemele iradierii medicale și naturale asupra populaţiei din Republica Moldova, reușind să facă o carieră știinţifică și pedagogică strălucită cu respectarea tuturor etapelor tradiționale de formare și devenire a cadrelor didactice.

Ca și alţi pedagogi și savanţi de vârsta sa, profesorul Ion Bahnarel a mun-cit „cu cartea pe braţe”. Pe timpul afirmării sale știinţifice și pedagogice despre tehnologiile informaţionale nici că se pomenea. Unica posibilitate de a acumula cunoștinţe medicale o oferea biblioteca. Acest fapt l-a determinat ulterior, când devenise director al CNȘPMP și mai apoi al CNSP, să conecteze instituţia la siste-mul informaţional computerizat cu internet și să aducă literatura de specialitate pe masa de lucru a fiecărui tânăr cercetător și student de la catedră, pe care dom-nia sa are onoarea s-o conducă până în timpul de faţă. Apropo, Ion Bahnarel a preluat șefia Catedrei Igiena de la renumitul profesor Gheorghe Ostrofeţ.

O influență directă asupra formării sale ca specialist în domeniul medicinii iradierilor l-au jucat atât colegii de breaslă de la universitate, cât și cei din ca-drul Serviciului de supraveghere sanitaro-epidemiologică. Este vorba de Nicolae Opopol, Gheorghe Ostrofeţ, de Tamara Bondarenco, după care a și început să dirijeze secţia Igiena radiaţiei, transformând-o treptat într-un Centru Naţional


de performanţă. Alegerea temei pentru doctorat a fost determinată, însă, și de anumiţi factori obiectivi. Cu toate că instituțiile medicale devenise o sursă im-portantă de iradiere a populaţiei republicii, studierea lor nu captase atenţia sa-vanţilor, deoarece se considera o temă tabu. Pe de altă parte, se cerea nu numai evaluarea contribuţiilor iradierii medicale, dar și stabilirea unei doze colective asociate iradierii medicale. Cunoscând bine tematica, Ion Bahnarel s-a aprofun-dat în procesul de cercetări și la 1995 susţine la Iași teza de doctor în medicină cu tema „Contribuţii la evaluarea iradierii medicale”. Lucrarea a produs înainte de toate o stare de șoc în rândul unor demnitari din sistem, deoarece nu se dorea să se facă schimbări în mecanismul deja existent de diagnosticare radiologică.

În teza de doctor habilitat domnia sa și-a menținut continuitatea preocupări-lor științifice, argumentând necesitatea adoptării unor politici dure de reglemen-tare a iradierilor medicale. El analizează din punct de vedere știinţific principale-le surse de expunere la iradiere a populaţiei din Republica Moldova - radonul și toronul (ca principali responsabili ai acestor iradieri) și propune măsuri concrete de diminuare a nivelului de iradiere. Lucrările de doctorat și celelalte, apărute pe parcurs, au servit drept bază pentru adoptarea unei serii de legi, precum Legea radioprotecţiei și securităţii nucleare, Legea privind produsele alimentare, Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice etc. De rând cu aceasta, au fost elaborate regulamente și acte normative speciale, care stabileau norme funda-mentale de radioprotecţie și reducere a iradierii ionizante. Lucrările știinţifice ale doctorului habilitat în știinţe medicale Ion Bahnarel au avut o importanţă colosa-lă pentru sistemul sănătăţii publice. Pentru prima oară au fost evaluate condiţiile de muncă a medicilor profesioniști și a pacienţilor supuși în permanenţă testelor radiologice X-roentghen. S-au scos în evidenţă factorii, ce influențau direct să-nătatea populaţiei, modificările fiziologice ce se produceau în organismul omu-lui ca urmare a iradierilor naturale, ionizante sau medicale. Datorită cercetărilor efectuate și a măsurilor luate contra nocivităţii acestor factori, administraţiile și colectivele medicale din teritoriu au început să folosească tot mai frecvent în ac-tivitatea lor diagnostico-curativă echipamente alternative, care reduceau simţitor influența nefastă a emanărilor asupra omului.

În perioada activității sale științifice, profesorul universitar Ion Bahnarel a pu-blicat peste 300 de lucrări știinţifice și metodice în ediţiile de specialitate din Re-publica Moldova și cele din străinătate. Are scoase de sub tipar 22 de monografii și 9 manuale și ghiduri. În perioada 2001-2012 a brevetat 5 invenţii, apreciate de ju-rii competente la concursurile și expoziţiile de specialitate din lume cu 31 de me-dalii de aur, 5 de argint, 4 de bronz și 5 premii speciale: Dijon, Franța 1998, Seul, Coreea de Sud 2008, MEDEXIM, Chișinău. Republica Moldova 2002, 2005-2012, INFO-INVENT, Iași, România 2003, 2004, 2006-2008, 2012, Sevastopol, Ucraina 2007, 2008. În perioada 2006-2008 a patentat 3 propuneri de raționalizare.

În calitate de savant-senior a pregătit 5 doctori în științe medicale, conduce în prezent 10 doctoranzi și 6 masteranzi.


De rând cu funcțiile de bază, s-a manifestat în calitate de membru al diferitor instituții și organizații naționale și internaționale: coordonator național al Pro-iectului UE „Promovarea sănătății și profilaxia maladiilor”, consultant științific, director și expert la o serie de proiecte și programe realizate în comun cu UE, OMS, UNICEF, USAID, AIEA, UNDP, FAO, Codex Alimentarius, expert IAEA, membru al EEHC al OMS-EU.

Pentru rezultate deosebite, obținute în activitatea științifico-practică și ma-nagerială, profesorul Ion Bahnarel a fost distins cu titluri onorifice și medalii: „Eminent al ocrotirii sănătății din URSS”, medalia jubiliară a AȘM „60 de ani de la fondarea primelor instituții academice din Moldova”, medalia comemorativă „Nicolae Testemițanu”, Diploma de gradul I a Guvernului Republicii Moldova, Om emerit al Republicii Moldova. Este laureat al Premiului AȘM pentru lucrări științifice de valoare, laureat al Concursului național „Teza de excelenţă de doctor habilitat a anului 2010” și cavaler al Ordinului „Gloria Muncii”.

Victoria Bucov, doctor habilitat în medicină, profesor cercetător

Profesorul cercetător Victoria Bucov, doctor habi-litat în științe medicale, face parte din generația, care a cunoscut durerile și chinurile perioadei de război și celei postbelice. S-a născut la 9 septembrie 1943 într-o familie de români intelectuali, însă nu în Basarabia, ci tocmai în orașul Buguruslan, regiunea Cikalov (azi regiunea Orenburg, Federaţia Rusă). În anul 1944 fa-milia sa revine în Moldova și se așează cu traiul la Chișinău.

În anul 1960 Victoria Bucov absolvește cu medalie de aur școala medie nr. 5 din capitală, după care se an-gajează în calitate de preparator la Institutul Moldove-nesc de Cercetări Științifice în Igienă și Epidemiologie. Lucrul ei decurgea în laborator. Asista diverse cercetări și experimente științifice, care deschideau orizonturi nebănuite de ea în lumea cunoașterii. Probabil, că anume în acele momente misterioase a încolțit gân-dul de a se ocupa cu știința și, în special, cu cea care studiază fiziologia omului – medicina.

În 1962 susține examenele de întrare la Facultatea de Pediatrie a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău. Obținând în 1968 diploma de medic pediatru, dânsa este repartizată în calitate de medic de sector la Spitalul Clinic nr. 1 din Chișinău.

Lucrului științific a început să se consacre din anul 1969. Tematica preocu-părilor sale de cercetare era legată de domeniul profilaxiei specifice a bolilor infecțioase. Astfel, în anul 1975 pleacă la Moscova să facă aspirantură la Institu-tul de Epidemiologie, unde va aborda o temă destul de actuală pentru sănătatea


publică de la acea vreme și anume: Materiale de cercetare a reacțiilor cutanate la alergenul tetanic. După ce susține cu succes teza de doctor în fața juriului, alcă-tuit din reprezentanţi vestiţi ai elitei medicale moscovite din domeniu, dânsa se întoarce la Institutul Moldovenesc de Cercetări Științifice în Igienă și Epidemio-logie din Chișinău, unde își continuă activitatea de cercetător științific în labora-torul Profilaxie specifică.

Fiind un savant cu vocație, Victoria Bucov a căutat să-și extindă aria de cer-cetare, să se aprofundeze în studierea epidemiilor „autohtone” pentru a afla și formula metode noi de prevenire și profilaxie a morbidității în masă a populației. Trecuse 3 ani după desființarea URSS. Republica Moldova, care își cucerise independența în mod democratic, trecea printr-o criză economică și socială ne-maipomenită. Deficitul devenise „cap de afiș” mai pentru orice uzină și fabrică din republică, pentru organizațiile și instituțiile de specialitate. Lumea o ducea greu, mulți dintre cetățeni fiind nevoiți să apuce calea pribegiei în căutarea unui trai decent. Materialismul acesta oportunist nu a fost în măsură să schimbe tra-iectoria ideilor și planurilor de viață ale savantului. În ciuda situației precare din țară, dânsa își pregătea ustensilele pentru a asalta o nouă treaptă în domeniul științelor sănătății publice. În 1993 Victoria Bucov apără cu succes cea de a doua teză științifică, în care se axează pe studierea particularităților procesului epide-mic al rujeolei și din care vor rezulta principii de vaccinare și profilaxie inedite a populației, vulnerabilă la bolile infecțioase.

Pe parcursul activității sale științifice Victoria Bucov a demonstrat capacități deosebite în formularea de sine stătător a problemelor științifice și optimiza-rea căilor de rezolvare a sarcinilor studiului. Cercetările teoretice le organizează în simbioză cu experimentele practice, analizând rezultatele obținute și făcând generalizări și propuneri argumentate în vederea transpunerii lor în viață. În cali-tate de autor și coautor are mai mult de 200 de lucrări știinţifice, publicate atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele ei, inclusiv 2 monografii, 2 inven-ţii, 3 manuale, 19 propuneri de raționalizare. Sub conducerea doamnei Bucov în calitate de conducător și consultant științific au fost pregătite și susținute 5 teze de doctor în medicină. Ca referent și membru al Consiliului știinţific specializat în domeniile epidemiologiei și patologiei infecțioase participă activ la formarea calificată a cadrelor științifice. Grație realizărilor științifice, Victoriei Bucov i-au fost conferite titlurile de conferențiar cercetător (anul 1986) și profesor cercetător (anul 2009).

Victoria Bucov este cercetătorul practicist, care a sfărâmat stereotipurile de gândire în știința sovietică, opunându-se diletantismului și superficialității în procesul de cercetare. A profesat și profesează un sedentarism științific compe-tent, valoros și cu valențe cost-eficiente pentru sănătatea publică. Pe lângă activi-tatea științifică Victoria Bucov a contribuit fructuos la activitățile epidemiologiei aplicative prin elaborarea numeroaselor documente normative și metodice. A participat la elaborarea și realizarea a 4 programe naționale de imunizări, la reali-


zarea a 3 studii populaționale internaționale și la instruirea medicilor din dome-niul imunizărilor, prevenirii și combaterii bolilor contagioase.

Din 1987 exercită funcția de șef al laboratorului Profilaxie specifică din cadrul Centrului Național de Sănătate Publică.

9.2. Pleiada doctorilor în medicină

• Bârcă Ludmila, născută în 1966, dr.med., 2004, 14.00.10 – Boli infecțioase• Bebâh Vladimir, născut în 1952, dr.med., 1986, 14.00.07 – Igienă• Bernic Vladimir, născut în 1971, dr.med., 2012, 14.00.07 – Igienă• Calmâc A.F., anul naşterii 1927, dr.med., 1968, 14.00.30 – Epidemiologie• Calmâc Varfolomei, născut în 1948, dr.med., 2008, 14.00.33 – Medicina so-

cială și managementul sanitar• Calin Vasile, născut în 1941, dr.med., 1976, 14.00.33 – Medicina socială şi

managementul sanitar• Caterinciuc Natalia, născută în 1975, dr.med.,2009, 14.00.30 – Epidemiologie• Ciobanu Angela, născută în 1970, dr.med., 2010, 14.00.07 – Igienă• Ciobanu Damian, născut în 1941, dr.med., 1977, 13.00.06 – Virusologie• Chicu Valeriu, născut în 1944, dr.med., 1984, 14.00.30 – Epidemiologie• Cobzaru Olga, născută în 1938, dr.med.,1977, 14.00.07 – Igienă• Cojocaru Radu, născut în 1968, dr.med., 2000, 03.00.07 – Microbiologie• Corețchi Liubov, născută în 1954, doctor în biologie, 1988, 03.00.15 – Genetică• Cușnir Gheorghe, născut în 1955, dr.med., 1993, 14.00.36 – Alergologie și

imunologie• Dmitrienco Valeria, născută în 1943, dr.med., 1979, igienist, 14.00.07• Dobreanschi Eugenia, născută în 1935, dr.med., 1980, 03.00.13 – Fiziologia

omului și animalelor• Dobreanschi Valeriu, născut în 1936, dr.med., 1973, 14.00.07 – Igienă• Evtodienco Vasile, născut în 1935, dr.med., 1966, 14.00.30 – Epidemiologie• Gheorghița Stela, născută în 1971, dr.med., 2007, 14.00.30 – Epidemiologie• Ghidirim Victoria, născută în 1943, dr.med., 1970. 13.00.06 – Virusologie• Guriev Vladimir, născut în 1980, dr.med., 2012, 14.00.30 – Epidemiologie• Gutțul Aurel, născut în 1950, dr.med.,1999, 14.00.07 – Igienă• Hodârev Galina, născută în 1947, dr.med.,1991, 14.00.36 – Alergologie şi

imunologie• Iachim Vasile, născut în 1937, dr.med., 1966, 14.00.07 – Igienă• Isac Marina, născută în 1950, dr.med., 1983, 14.00.30 – Epidemiologie• Iziumov Nina, născută în 1970, dr.med., 2010, 14.00.07 – Igienă• Lungu Vera, născută în 1960, dr.med., 2013, 14.00.30 – Epidemiologie• Melnic Anatolie, născut în 1950, dr.med., 2009, 14.00.30 – Epidemiologie• Mihailenco Alexandr, născut în 1955, dr.med., 1993, 14.00.30 – Epidemiolo-

gie și 03.00.08 – Zoologie


• Pantea Valeriu, născut în 1949, dr.med., 1997, 14.00.33 – Medicina socială şi managementul sanitar

• Pânzaru Iurie, născut în 1958, dr.med., 2008, 14.00.07 – Igienă• Râmiş Constantin, născut în 1970, dr.med.,2002, 14.00.30 – Epidemiologie• Roşca Angela, născută în 1973, dr.med., 2006, 14.00.10 – Boli infecțioase• Russu-Lupan Ion, născut în 1940, dr.med., 1990, 14.00.07 – Igienă• Sârcu Raisa, născută în 1954, doctor în biologie, 03.00.04 – Chimie şi mana-

gementul sanitar• Sârbu V.T., anul naşterii 1936, dr.med., 1969, 14.00.30 – Epidemiologie• Scoferța Petru, născut în 1940, dr.med.,1968, 13.00.06 – Virusologie• Spînu Igor, născut în 1978, dr.med., 2011, 03.00.07 – Microbiologie• Stancu Mihai, născut în 1949, dr.med., 1982, 03.00.20 – Parazitologie• Stratulat Tatiana, născută în 1960, dr.med.,1996, 14.03.11 – Toxicologie• Tcaci Eudochia, născută în 1965, dr.med., 2003, 14.00.07 – Igienă• Tutunaru Mariana, născută în 1976, dr.med., 2012, 14.00.07 – Igienă• Țurcan Laura, născută în 1971, dr.med., 2007, 14.00.30 – Epidemiologie• Vacaraş N.A., anul naşterii 1934, dr.med., 1967, 14.00.30 – Epidemiologie• Voina Tatiana, născută în 1938, dr.med., 1982, 14.00.33 – Medicina socială

și managementul sanitar• Volneanschi Ana, născută în 1946, dr.med., 1986, 14.00.07 – Igienă• Vrânceanu-Beneş Angela, născută în 1969, dr.med., 2009, 14.00.10 – Boli

infecțioase• Vutcariov Vasile, născut în 1951, dr.med.,1995, 13.00.06 – Virusologie• Zepca Victor, născut în 1948, dr.med., 1992, 14.00.07 – Igienă


X. PROgRAME NAţIONALE ÎN SĂNĂTATEA PUBLICĂSănătatea e comoara cea mai preţioasă

şi cea mai uşor de pierdut, fiindcă e prost păzită (Emile Augier)

Orice etapă de dezvoltare a societății își are argumentele și premisele sale spe-cifice. Nu face excepție în acest sens nici procesul de edificare și evoluție a Cen-trului Național de Sănătate Publică.

„Explozia socială”, determinată de destrămarea URSS de la începutul ulti-mului deceniu al secolului precedent, a dat start unei noi epoci de dezvoltare a societății, bazată pe principiile pieței libere. La etapa respectivă unele servicii ale statului au rămas fără un suport economic necesar satisfacerii necesităților populației și funcționării coerente a institutelor statului. Pentru o parte dintre ele, și anume cele de asistență medicală, a fost elaborat și adoptat un mecanism legal de funcționare economică - Fondul de Asigurări Obligatorii în Medicină (2003). Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice, însă, a rămas la dotația sta-tului. Mijloacele statului, firește, nu erau suficiente pentru a face față problemelor de sănătate publică. Dar atunci în anii ’90 ele se acumulase cu duiumul: trebuia imunizată populația, nu erau rezolvate problemele tuberculozei, HIV/SIDA, tre-zea îngrijorare calitatea apei de băut (de unde și nivelul înalt al BDA), alcoolismul și tabagismul devenise surse de boli dependente ș.a.m.d. Neavând alte soluții în problemele de finanțare a instituției, cheltuielile din domeniile sănătății publi-ce erau puse pe umerii colectivelor. În consecință, au apărut disfuncționalități și dezechilibrări, care au declinat evoluția normală a indicatorilor de sănătate ai populației. Crescuse teribil ratele de incidență prin maladii medico-sociale, inclusiv cele infecțioase (erupții epidemice de difterie, rujeolă, rubeolă, oreion, tuberculoză și infecția HIV/SIDA), se extindea prevalența de invaliditate la lo-cuitorii cu vârstă aptă de muncă și cea de mortalitate la categoria respectivă de populație.

Starea lucrurilor nu putea fi tolerată și lăsată la voia sorții. Conducerea Servi-ciului și a Stației Sanitaro-Epidemiologice Republicane din acea perioadă (1992) în persoana lui M. Magdei, V. Vangheli, V. Dobreanschi, M. Dutca, V. Pantea, V. Chicu, I. Bahnarel, N. Opopol, Șt. Gheorghiță, V. Bucov, C. Spânu, V. Sohoțchi, A. Melnic, I. Nistor, I. Șalaru ș.a. au acționat în front comun, inițiind o serie de soluții benefice pentru stoparea crizei și menținerea pe linia de plutire a activității instituției. Accentul principal a fost pus pe demararea programelor naționale de sănătate. Dar, noile politici necesitau obligatoriu o susținere politică și economi-că garantată din partea instituțiilor statului. Era nevoie, în primul rând, de un suport legal al inițiativelor propuse. Astfel, în 1993, prin efortul specialiștilor din sistem, a fost elaborată și adoptată prima Lege a Serviciului (după desființarea URSS) „Privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei” nr. 1513-XII din 16 iunie 93”, care prevedea (art.5, p.3) „…elaborarea, aprobarea și exercitarea


controlului asupra realizării programelor naţionale și teritoriale privind asigura-rea sanitaro-epidemiologică a populaţiei, introducerea realizărilor tehnico-știin-ţifice în domeniul prevenirii bolilor”.

Pe parcursul anilor au fost elaborate și promovate un șir de programe naţio-nale de prevenire și combatere a maladiilor transmisibile și netransmisibile. Pri-mele astfel de documente, adoptate la nivel naţional, au fost planurile complexe de profilaxie a intoxicaţiilor alimentare (1975 Dipoziţia 41-r), a bolilor diareice acute și holerei. Mai apoi au fost elaborate și adoptate programe naţionale de imunizări, de prevenire a infecţiei HIV/SIDA, hepatitelor virale B,C și D, tuber-culozei, rabiei, prevenirea maladiilor ioddeficitare etc.

Numai la capitolul imunizarea populației, de exemplu, au fost elaborate 4 programe naționale: HG nr. 584/03.08.1994 (PNI 1995-2001), HG nr. 369/ 28.05.2001 (PNI 2001-2005), HG nr. 523/16.05.2006 (PNI 2006-2010) și HG nr. 1192 /13.12.2011 (PNI 2011-2015).

Însă nici un program național n-a fost acoperit integral din contul bugetu-lui consolidat al statului. Suportul necesar pentru implementarea lor a venit din afară: de la Organizația Mondială a Sănătății, UNICEF, PNUD, Banca Mondială, UNAIDS, în ultimii ani și de la Uniunea Europeană și alte țări dezvoltate ale lumii. Proiectele, susținute financiar de partenerii externi, au contribuit în mod substanțial la asigurarea țării cu cele trebuincioase pentru realizarea campaniilor de imunizare a populației contra bolilor infecțioase, pentru screeningul și moni-toringul maladiilor netransmisibile, cum sunt bolile cardio-vasculare, cerebrovasculare, oncologice, imunodificitare, sociale, pentru educația în sănătate și promovarea modului sănătos de viață etc. Primul program național de screening a fost aplicat în raioanele pilot Orhei și Cahul. Al doilea a vizat întreaga republică și a avut ca obiectiv prioritar studierea demografică și de sănătate a populației, împărțită în cuiburi (DNC MICS 2, 3, 4).

Urmare a acestor programe de sănătate, s-a creat un leant de nezdruncinat din-tre producătorii de securitate a sănătății și factorii recipienți din teritoriu. Ca și strategie de sănătate, programul național atrage în procesul de protecție, promo-vare și profilaxie a maladiilor transmisibile și nontransmisibile atât organizațiile

Fig. 20. Rata incidenței

generale a bolilor infecțioase şi

parazitare (la 100 mii populație,1993-2012)


medicale, cât și cele nemedicale, autoritățile publice locale, agenții economici, instituțiile comunitare și sectoriale, societatea civilă, școala. Prin filiera progra-melor naționale au fost investite în sănătate sute de milioane de dolari, care au permis reconstrucția și modernizarea sistemului de sănătate publică din Republi-ca Moldova. Când spunem aceasta, ne referim la crearea laboratoarelor științifice pentru cercetări fundamentale și dotarea lor cu echipament performant pentru analizele chimice, biologice și fizice calitative, la asigurarea CNSP cu vaccinuri, reactive, test-sisteme, cu mijloace informaționale și tehnologii, ce facilitează în prezent activitatea comunicațională a instituției în procesul de gestionare a da-telor și urgențelor de sănătate. Pe banii donatorilor au fost înfăptuite studii de nutriție în populația adultă și minoră, s-au procurat laboratoare mobile sau au-tospeciale, care dispun de utilaj medical sofisticat pentru cercetarea factorilor de mediu în locurile de izbucnire a epidemiilor. La fel de importante au fost progra-mele de instruire a cadrelor medicale, care urmau să muncească în laboratoarele reutilate cu aparate moderne, fiind școliți prin filiera OMS și a altor organizații de profil în cele mai prestigioase institute de sănătate. Astfel, Guvernul Japoni-ei a ajutat Moldova să intre în posesia sistemului „lanțul-frig” și a Depozitului național de vaccinuri (cu frigidere speciale și stație autonomă de curent electric), o structură specializată, acreditată astăzi de către OMS, în care se păstrează la o temperatură constantă preparatele destinate vaccinărilor și alte produse farmace-utice. Datorită acestor cooperări, în țară a fost eliminată poliomielita, iar Repu-blica Moldova a obţinut statutul OMS de ţară liberă de poliomielită.

Parteneriatul cu țările ONU și UE a avut un impact pozitiv asupra întregii po-litici de sănătate din Republica Moldova. În perioada 1997-2005 în aceste scopuri BRE al OMS a alocat 1,05 mil. lei, iar pentru 2012-2016 – o sumă de două ori mai mare: 2,19 mil. lei.

Tot prin competențele programului național s-a reușit rezolvarea riscurilor de sănătate, provocate de creșterea continuă a fumatului și consumului excesiv de alcool. Potrivit unui raport special al OMS „The European health report 2012” Republica Moldova ocupă primul loc în Europa după consumul de alcool pe cap de locuitor. Aceasta constituie 21 de litri de alcool pur per capita. Băuturile alco-olice, întrebuințate fără noimă, generează boli netransmisibile la circa 87% din adulți. În prezent sunt înregistrate peste 47 de mii de persoane cu alcoolism cro-nic, dintre care 7200 sunt femei, iar costurile totale ale societății legate de proble-ma consumului de alcool echivalează cu 1-3% din produsul intern brut.

Programul național privind reducerea consumului de alcool în Republica Moldova este preconizat până în 2020 și prevede desfășurarea unor activități ca-dru în contextul cerințelor Planului european de acțiuni în domeniul diminuării consumului de alcool pentru perioada respectivă.

Consumul de țigări aduce, la fel, daune enorme sănătății populației din Repu-blica Moldova și în ultimii 10 ani se află într-o creștere permanentă. Programul Național, adoptat de Guvern prin Hotărârea nr. 100 din 16 februarie 2012, ur-


mează să instituie până în 2016 un sistem de supraveghere și control a tendințelor de morbiditate și mortalitate, generate de consumul articolelor din tutun, precum și de promovare a politicilor de taxare și sancționare a celor care se fac vinovați de încălcarea legislației în domeniu..

Altfel spus, Centrul Național de Sănătate Publică, fiind susținut de stat și ajutat în mod dezinteresat de țările partenere și organismele de specialitate din lume, a creat un sistem de administrare a securității de sănătate, prin care orice subdivi-ziune a sa este capabilă să răspundă separat ori în comun la urgențele majore de epidemie sau boli netransmisibile, având la dispoziție tot instrumentarul cogni-tiv, medical și tehnologic necesar. Puterea lui mai rezidă în caracterul corporativ al acțiunilor desfășurate pe tărâmul sănătății publice: asta când fiecare actor par-ticipant la scenariul de eradicare a maladiilor își cunoaște bine rolul și se străduie să susțină până la sfârșit efortul colectiv. Or, sănătatea publică, „mângâiată” de superiori doar când incidentele sunt plecate de acasă, tocmai are nevoie de aceas-tă solidaritate și unitate de spirit în plan național și internațional.

La moment în Republică Moldova se află în derulare 12 programe naționale:1. Programul naţional de promovare a modului sănătos de viaţă pentru anii

2007-2015 (HG RM nr. 658 din 12.06.2007),2. Programul naţional de prevenire și control al infecţiei HIV/SIDA și infec-

ţiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2011-2015 (HG RM nr. 1143 din 16.12.2010),

3. Programul naţional de control al tuberculozei pentru anii 2011-2015(HG RM nr. 1171 din 23.12.2010),

4. Programul naţional de Imunizări pentru anii 2011-2015(HG RM nr. 1191 din 23.12.2010),

5. Programul de stat privind dezvoltarea și dotarea tehnico-materială a Servi-ciului de supraveghere de stat a sănătăţii publice pentru anii 2011-2016(HG RM nr. 165 din 17.03.2011),

6. Programul Naţional de profilaxie și combatere a diabetului zaharat pentru anii 2011-2015(HG RM nr. 549 din 21.07.2011),

7. Programul naţional de eradicare a tulburărilor prin deficit de iod pentru anii 2011-2015(HG RM nr. 596 din 03.08. 2011,

8. Programul naţional de combatere a hepatitelor virale B,C și D în Republica Moldova pe anii 2012-2016(HG RM nr. 90 din 12.02.2012),

9. Programul naţional de control al tutunului pentru anii 2012-2016 (HG RM nr. 100 din 16.02.2012),

10. Programul naţional de reducere a afecţiunilor determinate de deficienţa de fier și acid folic până în anul 2017(HG RM nr. 171 din 19.03.2012),

11. Programul naţional privind controlul alcoolului pe anii 2012-2020(HG RM nr. 360 din 06.06.2012).

12. Programul naţional privind sănătatea mintală pentru anii 2012-2016 (HG RM nr. 1025 din 28.12.2012).


XI. RĂSADĂ DE CADRE MULTILATERAL DEzVOLTATE

Omul trebuie să-şi aleagă şi nu să-şi accepte destinul (Paulo Goelho)

Este o vorbă populară, care se utilizează atunci când dorești sa-ți lauzi progeni-tura, neamul: „ai noștri ca brazii”. Raportată la cadrele Centrului Național de Să-nătate Publică, această expresie se vrea rostită cu respect și demnitate. Profesiona-lismul înalt și pregătirea multilaterală, de care se bucură colaboratorii instituției, le-au adus faimă nu doar în serviciul de sănătate publică, unde au excelat, ci ori-unde au avut prilejul să muncească sau să administreze. Practica acumulată în instituție a fost de bun augur pentru mulți dintre ei, unii fiind avansați în post în aparatul ministerului, alții transferați la munca de conducere în organele de partid sau cele sovietice (pe timpuri), cei de ai treilea s-au încadrat din propria discreție în diverse instituții de profil din țară și străinătate. Destinul le-a adus alte drumuri în viață, alte sarcini s-au cristalizat în cariera lor profesională, dar pentru toți profesia incipientă, cea de medic și specialist în sănătatea publică, a constituit pilonul de sprijin în pornirile și manifestările lor de mai departe. Ghidați de cu-riozitatea de a alfa pe ce „meridiane” se află acum foștii angajați ai CNSP, ne-am plasat pe unda căutărilor, izbutind să localizăm o cohortă de nume respectabile, încorporate în diverse instituții medicale și nemedicale din țară și din lume.

1. Ababii Ion. La SSER a venit în 1969 după repartizarea, operată de Ministerul Ocrotirii Sănătății al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Debutează ca medic sanitar în secția Igiena muncii. În 1973 este eliberat din lucru și trecut în subordinea șefului Secției orășenești Chișinău de ocrotire a sănătății. Ulteri-or, a activat ca medic sanitar în Sindicatul de ramură din Moldova.

2. Babkin Olga. De specialitate a fost medic sanitar. În această postură a lucrat în cadrul Sanepidului republican preț de doi ani (1967-1979). Restul vieții l-a consacrat Sanepidului dinChișinău.

3. Beleavschi Vsevolod. Medic sanitar. Absolvent al aceluiași Institut de Me-dicină din Dnepropetrovsk. În 1971 este angajat prin repartizare ca șef al Secției sanitare al SSER. În 1975 este transferat la Direcția a IV-a a MOS, unde a activat ca medic-șef până în 1985, și a reformat serviciul departa-mental în Stație Sanitaro-Epidemiologică, înzestrată cu laborator asigurat sub aspect tehnologic. În anul 1985 trece în Sanepidul raional Botanica, apoi în cel orășenesc, unde va activa în secția de radioprotecție și securitate nucleară.

4. Caţ Efim. În SSER a fost responsabil de problemele sanităriei școlărești, apoi de cele ale sanităriei alimentare, iar din 1962 până în 1971 a ocupat funcția de șef al secției Igiena alimentară. După această perioadă a activat în calitate de șef de secţie la Sanepidul din or. Chișinău.


5. Cărăruş Alexandru. În 1972 este angajat al SSER în funcția de medic epi-demiolog. Din 1977 este transferat în Secția orășenească Chișinău, de ocro-tire a sănătății, unde a fost angajat în funcția de medic-șef al Sanepidului raionului Lenin, mai apoi al Sanepidului din raionul Sovietic al capitalei. În prezent activează ca medic epidemiolog la CSP municipal Chișinău.

6. David Finc. A exercitat funcția de șef al sectorului Supravegherea sanitară asupra aplicării pesticidelor din cadrul secției sanitare. În această postură a activat din 1983 până în 1990, când se concediază din serviciu din propria inițiativă.

7. Dumitraş Ion. Activitatea în cadrul instituției o începe în 1965, fiind de-semnat în postul de șef al secției sanitare. În 1967 deține interimatul funcției de medic-șef adjunct al Sanepidului Republican. Este eliberat din funcție în 1975 în legătură cu alegerea sa în calitate de președinte al Comitetului Cen-tral al Societății „Crucea Roșie” a RSSM.

8. guma Vergil. Toată viața și-a consacrat-o activității epidemiologice. În 1966 debutează în funcția de medic în secția Epidemiologie a SSER, apoi șef de secție. În anul 1979 este eliberat din post și transferat la Stația Sanita-ro-Epidemiologică din Chișinău. În prezent activează ca șef de secţie DSP Vaslui, România.

9. Leviţchi Vladimir. S-a înfrățit cu SSER imediat după absolvirea Institutului de Medicină din Leningrad. În 1967 a fost numit medic sanitar în secția Igi-ena comunală. După un an este transferat în secția Igiena muncii. În 1980 se concediază din propria inițiativă și se angajează la Sanepidul orășenesc din Chișinău.

10. Melnic Victor. Activitatea în sistemul de sănătate a început-o din 1967, imediat după absolvirea Institutului de Medicină din Chișinău. Un an de zile a activat în cadrul SSER ca medic epidemiolog. În 1968 este eliberat din funcție și trecut în subordinea medicului-șef al Sanepidului raional Briceni pentru a continua munca pe specialitate, unde a deținut funcția de medic-șef mai mulți ani la rând. Ultimul loc de muncă al său: Sanepidul raionului Șoldănești, unde a activat ca medic-șef. Pe vremea șefiei lui s-a construită noua clădire a sanepidului raional.

11. Moldovan Dumitru. A fost repartizat la SSER de către Ministerul Ocrotirii Sănătății al RSSM. După absolvirea Institutului de Medicină din Dnepropetrovsk, a lucrat ca medic epidemiolog în secția Infecții extrem de periculoase până în 1970. În acest an este concediat în legă-tură cu avansarea sa în funcția de medic-șef al Sanepidului raionului Lenin din or. Chișinău.

12. Morari Nicolae. Destinul îl aduce la Sanepid în 1973, unde își începe acti-vitatea profesională ca medic sanitar în secția Igiena muncii. Este eliberat din post în 1978 în legătură cu trecerea sa la lucru în Sindicatul lucrători-lor din comerţ și cooperaţia de consum al RSSM.


13. Nikberg Ilia. A condus sectorul sanitaro-igienic al SSER din 1956 până în 1964. A plecat din instituție din propria inițiativă, emigrând în Australia.

14. Novacov Natalia. A fost inclusă în statele de personal ale instituției în 1966. La început a îndeplinit funcția de inginer chimist superior în Labo-ratorul metodelor de cercetări fizico-chimice. Pe parcursul anilor a lucrat ca laborant, chimist, medic bacteriolog. În anul 1983 trece să lucreze la IMSP AMU în calitate de șef al Laboratorului bacteriologic.

15. Petuhov Nina. În SSER s-a încadrat din anul 1966. A activat ca me-dic sanitar și răspundea de studierea pesticidelor și impactul lor asupra sănătății populației. În 1971 este numită șef al secției Igiena copiilor și adolescenților, pe care o va conduce până în 1978. După aceasta a trecut să lucreze în Direcția orășenească Chișinău a ocrotirii sănătății.

16. Postoroncă Nicolae. În statele de personal ale SSER figurează din anul 1973. A lucrat șef de secție Supravegherea sanitară asupra chimicalelor din agricultură. În 1977 este transferat la lucru în Departamentul „Moldsilva”.

17. Rusnac Boris. După concedierea sa din postul de medic-șef al SSER în 1969 este angajat ca medic-șef al Stației sanitaro-epidemiologice a Căii Fe-rate Moldovenești.

18. Şleahov Eli. Doctor în științe medicale, profesor epidemiolog. În cadrul Centrului Republican de Sănătate Publică a exercitat funcția de vicedirec-tor pe știință. În 1974 a fost transferat la un alt post de lucru. O perioadă de timp a condus Cârmuirea Societății Științifice Moldovenești a Microbi-ologilor, Igieniștilor și Epidemiologilor.

19. Tanasiev Petru. Colaborator al SSER din anul 1966. A activat în calitate de medic sanitar în secția Igiena muncii. Din 1969 a fost numit șef al sanepi-dului raional Edineţ.

20. Tureatcă Nicolae. A servit instituția timp de 6 ani, din 2006 până în 2010, exercitând funcția de șef al secției Dezinfecție profilactică.

21. Viskovatov Iurie. A debutat la IMCȘIE ca medic-inspector în Direcţia sanitaro-epidemiologică pentru ocrotirea rezervoarelor de apă. În 1960 activează în calitate de șef al secției Igiena comunală. Din 1963 trece să lucreze în cadrul Institutului Moldovenesc de Cercetări Științifice în Igie-nă și Epidemiologie, se consacră cercetării în domeniul igienei comunale. Devine doctor în medicină. În 1978 este eliberat din funcție în legătură cu plecarea sa în Ucraina.


XII. NOI DIMENSIUNI STRATEgICE ÎN SĂNĂTATEA PUBLICĂ

Sănătatea este un cuvânt mare. Ea cuprinde nu numai corpul, mintea şi spiritul,

ci şi perspectiva unui om (Jems H. West)

Următoarea dimensiune strategică în sănătatea publică vizează regionalizarea. Va fi ea numită așa sau altfel, esenţa nu se schimbă. Reforma de regionalizare a sistemului de sănătate publică va cuprinde două etape. La prima etapă se vor „regionaliza” politicile de studiu. Astăzi se știe, că un rol extrem de mare în dez-voltarea sistemului îl joacă studiile populaţionale, care ne pot oferi un tablou veridic al situaţiei de moment, al tendinţelor în sănătatea publică și, implicit, un scor favorabil pentru luarea deciziilor ulterioare. La scara centrelor cu populaţie mică este imposibil să realizezi studii populaţionale de sănătate concludente. La nivel regional, însă, asemenea studii dau un efect exponențial. În joc întră așa-numita lege a numerelor mari, care au puterea de a confirma direcţia de mișcare a tendinței sau legității fenomenului. Prin urmare, nu se poate face sănătate publică la un eșantion de 20 de mii de populaţie. Este nevoie să începem studiul de la 100 000 în sus, pentru că datele obținute vor fi mult mai aproape de adevăr, vor reflecta mult mai corect situaţia reală, iar pe baza lor se va alege tactica și strategia acţiunilor în sănătatea publică. A doua etapă va începe cu modernizarea tehnică a centrelor de sănătate mari, exemplul CNSP. Nu are sens să dotezi cu tehnolo-gii moderne centrele mici teritoriale, deoarece în lipsa volumului de activități operaționale și a echipamentului performant (ce rost e să investești în echipa-mente costisitoare, care vor deservi areale înguste, restrânse), serviciile lor nu vor fi solicitate la capacitățile de proiect. Adică s-au cheltuit mijloace, dar munca e în van. De aceea, potrivit concepției de regionalizare, urmează să fie fortificate 10 centre teritoriale din republică, care vor fi asigurate cu laboratoare performante, cu mijloace tehnice, cadre, spaţii etc. Acest lucru va fi realizat în termen de un an-doi cu asistență-cadru acordată de Comisia Europeană și Agenţia Japoneză pentru Cooperare Internaţională (JICA).

Date explicite despre concepția regionalizării sistemului de sănătate publică și alte politici de sănătate, care urmează să fie implementate în țară în perioada 2012-2020, sunt expuse în proiectul Noii Strategii Naționale pentru Sănătatea Publică, elaborată de specialiștii CNSP pe parcursul anului 2012 (anexa nr. 2).


CUVâNT DE ÎNCHEIERE

Starea de sănătate sub aspect fiziologic, mental și social depinde mult de gene-tica individului și de mediul ce-l înconjoară. Persoanele cu moștenire ereditară și aură biomagnetică puternică rezistă cu ușurință riscurilor și constrângerilor exterioare. Cei cu imunitate scăzută cad indezirabil victime împrejurărilor, se îmbolnăvesc și rămân captivi vreme îndelungată (uneori pe viață) diferitelor maladii transmisibile și netransmisibile. Acești doi factori coabitează pașnic în contextul educației, adică atunci când omul este bine informat cu privire la con-duita pentru sănătate și devine un producător de securitate a sănătății proprii și sănătății publice. S-ar părea, că în era tehnologiilor informaționale cu ferestre deschise către lumea cunoașterii (medicale și științifice) pregătirea și comporta-mentul nostru pentru un mod sănătos de viață ar trebui să fie însușite și aplicate cu prisosință. Dar nu este așa. În esență, sănătatea ca educație și cultură socială este determinată de clișee etnologice, încetățenite în tradiții și obiceiuri pe viață. Popoarele orientale, de exemplu, promovează cultul sănătății de la o generație la alta, prin activități fizice cu caracter de masă și bucătării naționale. Or, se cunoaște, că de cele mai multe ori omul se îmbolnăvește din cauza sedentarității și alimentării incorecte, nesănătoase. Din păcate, noi, moldovenii, ne aducem aminte de sănătatea proprie doar atunci când ne îmbolnăvim.

Fiind, potrivit legendei, „ultimii înfățișați înaintea lui Dumnezeu, ca să ceară pământ”, strămoșii noștri au trăit mereu cu grijile câmpului, cu mintea afundată preponderent în preocupările lor de zi cu zi și nu prea rezervau timp pentru asa-nare, pentru restabilirea forțelor irosite. Asta-i filosofia moștenită, dar și situația reală pe care o sesizăm la momentul actual în Republica Moldova. Actualmente, sistemul de sănătate din republică lucrează mai mult pentru fortificarea asistenței medicale de toate tipurile, decât pentru fortificarea sănătății publice.

Starea existentă de lucruri în sănătate se datorează nu numai psihologiei so-ciale, dar și condițiilor de viață vitrege, provocate de frecventele războaie, ce au trecut, fără voia băștinașilor, și pe pământul lor. Descriind etapele istorice de con-stituire a CNSP, ar fi fost inexplicabil să trecem cu vederea, fie și succint, eveni-mentele politice și sanitare din Basarabia de la cumpăna secolelor XIX-XX, când incidența și spectrul numeric al bolilor transmisibile atinsese cote înspăimân-tătoare, autoritățile locale fiind nevoite să creeze în regim de urgență unități de sănătate publică în teritoriu.

Primii lucrători medicali cu soldă și înregimentare oficială în sistemul de sănă-tate publică au avut de confruntat în lupta cu epidemiile greutăți enorme. Practic, ei ieșeau să învingă „dușmanul invizibil” cu mâinile goale. Pe timpul Imperiului Rus, dar și în perioada interbelică, nu existau materiale și mijloace tehnice sani-tare pentru a studia, anihila și stopa focarele de boli infecțioase. Este adevărat, că după cel de Al Doilea Război Mondial condițiile de activitate medicală se mai ameliorase. Au fost reconstruite instituțiile medicale spitalicești distruse, au fost


organizate puncte de dezinfecție locale, băi publice și situația a fost luată sub control, însă micile victorii repurtate pe câmpul de bătălie se bazau, în principal, pe curajul și puterea de voință a oamenilor în halate albe.

Trebuie de remarcat, că în pofida mizeriei și sărăciei din ținut, sistemul de supraveghere sanitaro-epidemiologică s-a bucurat de un anumit sprijin constant din partea autorităților sub toate regimurile politice, fie țarist, regalist sau comu-nist. Nu se poate afirma, că în vremurile de pace autoritățile ruse sau românești din Basarabia erau indiferente la necesitățile populației afectate. Doar că ajutorul acordat corespundea nivelului de epocă în dezvoltarea medicinii și societății.

În perioada sovietică instituționalizarea sistemului de sănătate în Moldova s-a efectuat cu pași mai rapizi. Căutarea și implementarea unui concept de autoritate sanitară națională au condiționat multiple reforme și reorganizări structurale, începând cu Stația Antimalarică Republicană, stațiile sanitaro-epidemiologice interraionale, apoi districtuale și, în consecinţă, cea Republicană și teritoriale orășenești și raionale, ajungând în 2010 la statutul de Centrul Național de Sănă-tate Publică. Ultimul prevede atribuții și competențe pe potriva cerințelor tim-pului și acoperă toate ariile de activitate în domeniul sănătății publice. În aceas-tă perioadă istorică la timona instituției s-au perindat o serie de specialiști de forță, plămădiți în aulele Institutului de Stat de Medicină din Chișinău sub egida marelui savant și om de cultură Nicolae Testemițanu. Încadrându-se în ramură, ei au știut să menajeze cu pricepere continuitatea reformelor în medicina soci-ală și sănătatea publică. Numele lor figurează în mai multe capitole în funcție de circumstanțe și contribuție la făurirea istoriei și imaginii Centrului. Dintre aceștia se cuvine să evidențiem încă o dată grupul de specialiști, în frunte cu Mihail Magdei, fost viceministru și ministru al Sănătății, director al CNȘPIE și CNȘPMP, doctor habilitat în științe medicale, care a pus începutul procesului de modernizare a Centrului Național de Sănătate Publică. Este vorba de prof. Nico-lae Opopol, dr. habilitat în medicină, membru corespondent al AȘM, ex-vicedi-rector, Valeriu Chicu, conferențiar universitar, doctor în medicină, ex-vicedirec-tor și director, Victor Băbălău, fost medic-șef, Ștefan Gheorghiță, vicedirector, Ion Bahnarel, profesor universitar, doctor habilitat în medicină, actualul director general CNSP, Constantin Spânu, vicedirector, doctor habilitat în medicină ș.a. Aportul lor în promovarea și menţinerea principiilor de sănătate publică euro-conforme este inestimabil. Datorită lor a fost posibilă înzestrarea instituției cu cele mai performante echipamente și tehnologii medicale, organizarea laboratoa-relor de excelență cu acreditare națională și internațională, instituirea relațiilor de colaborare profesională cu instituții similare din lume, pregătirea cadrelor în cele mai competente centre de formare continuă din străinătate. Cu timpul, Centrul Național de Sănătate Publică a devenit și pentru alte țări și organizații de sănătate un model de școală în perfecționarea nivelului de instruire a lucră-torilor medicali, încadrați în sistemul de sănătate publică. Destinele lor „au fost condamnate” la ardere pentru luminarea parcursului, pe care urma să-l facă în


timp CNSP. Iată de ce atunci, când reformele băteau pasul pe loc sau se făceau de dragul reformelor, ei, aflându-se între ciocan și nicovală, nu se temeau să dea re-plica potrivită, să se opună inerției cu riscul de a-și pierde „confortul” în serviciu și sursa de întreținere a familiei.

Centrul Național de Sănătate Publică a fost și continuă să fie o forjerie model de pregătire a cadrelor cu o prestație multilateral dezvoltată. Toți cei, care au ac-tivat la diferite posturi în cadrul instituției și din varii motive au fost avansați sau au plecat pe cont propriu la lucru în altă parte, dețin astăzi posturi înalte în sfera economică și socială a țării. Numele lor, precum și cele ale savanților, care au trudit pe ogorul științific al sănătății publice, sunt prezentate în capitole separate, developând anumite părți din fundamentul, pe care s-a înălțat gloria și cinstea instituției.

În decurs de 65 de ani istoria CNSP a fost marcată nu doar de reforme instituționale și organizatorice însemnate, dar, mai ales, de inovații medicale și profesionale de mare valoare pentru prevenirea și tratarea bolilor infecțioase, studierea, diagnosticarea și profilaxia maladiilor netransmisibile etc. Este de-a dreptul impresionant rolul pe care l-a jucat instituția în organizarea și promova-rea campaniilor de vaccinare în masă a populației, adultă și minoră, care a avut efectul unei „intervenții chirurgicale” pentru numeroasele epidemii dezlănțuite în ținut din adâncul secolelor. Tot din șirul faptelor celebre se numără inițierea programelor naționale de combatere a bolilor infecțioase și netransmisibile, susținute de stat și OMS, care au imprimat luptei împotriva acestor flagele sociale un caracter de sistem și de perspectivă, au atras în sânul ei organizații medicale și nemedicale din teritoriu, autoritățile publice locale, asociațiile neguvernamentale și factori de resort în vederea asigurării stabilității și securității sănătății publi-ce. Noua paradigmă medico-socială, ce prevede extinderea centrului de greutate al instituției spre studierea și remedierea determinanților maladiilor netrans-misibile, demonstrează caracterul viabil și permanent receptiv la doleanțele și necesitățile de sănătate ale populației.

În urma acestor activități și experiențe formidabile, muncite cu sudoare până la strălucire, instituția a devenit o școală academică recunoscută de cele mai importanțe autorități de sănătate publică din lume. Științele sănătății publice s-au transformat într-un factor de impact, cu probe și dovezi de laborator, pen-tru orice caz nestandart, fiind pregătite să răspundă prompt și eficient în situații excepționale.

În linii mari, istoria CNSP se împarte în două etape de anvergură. La prima etapă s-a inițiat și cristalizat strategia de supraveghere și combatere de către stat a maladiilor transmisibile, periculoase și extrem de periculoase, cu toate ajustările legislative, medicale și tehnologice corespunzătoare. După biruințele înregistrate pe dimensiunile morbidității și letalității cu caracter epidemic, instituția a pășit pe un alt făgaș de stabilitate a sănătății în țară – prevenția și profilaxia bolilor ne-transmisibile. Apariția în ultima vreme a unor patologii grave și complexe, cum


sunt bolile cardiovasculare, maladia HIV/SIDA, tuberculoza, cancerul mamar, de colon și accidentele cerebrovasculare, a determinat conducerea și specialiștii de frunte ai Centrului să adopte o serie de măsuri orientate spre studierea și sta-bilirea factorilor de risc ale lor și a determinanților de sănătate. Munca aceasta s-a finalizat cu adoptarea în 2012 a unei strategii naționale pentru prevenirea și controlul bolilor netransmisibile pe anii 2012–2020.

Dacă punem pe cântarul istoriei toate acele nevoi și greutăți, căutări și încer-cări, împliniri și progrese, de care au avut parte colaboratorii instituției în decurs de 65 de ani, sinonimele de laudă ar fi insuficiente. Munca lor în templul sănătății e mult prea complicată ca să putem printr-un cuvânt-două să punem notele pe care le merită. Calitatea și efectul activității lor nu se observă imediat, și chiar nu neapărat mai apoi, fiindcă atât timp, cât în țară e liniște și stabilitate epidemio-logică, cât depozitele și laboratoarele sunt pregătite pentru a riposta atacurilor de virusuri și bacterii intruse, încrederea noastră în puterile lor este deplină și ireproșabilă. Destinul le-a hărăzit să poarte cu ei „cheița” de la cutia fermecată a sănătății și o veghează mereu ca „îngerii păzitori”.

Petru Craveț, jurnalist


BIBLIOgRAFIE

1. Первый съезд земских врачей, Кишиневь, печ. вь тип.Архиерейского Дома, 1873.

2. Dr. Sandu Nicolae. Tifosul exantematic în Basarabia. Infirmeria Chișinău, 1887.

3. N. Smadu, Tifosul exantematic în Basarabia, Chișinău, 1937.4. Cornea, Aspecte actuale ale tuberculozei în Chișinău și ținutul Hotin,

Chișinău, 1939.5. Борьба с холерой в Бессарабии в 19 веке. Маляриалогическая ситуа-

ция в Молдавии (1918-1940). Arhiva de stat, manuscrise de autor, dosarul nr. 04-10, 1976.

6. Petru Iarovoi, Boli învinse. Chișinău, Cartea Moldovenească, 1980.7. Petru Iarovoi, Combaterea bolilor infecțioase în Republica Moldova.

Chișinău, 2012.8. Leontin Stoica, Serviciul sanitar în Armata Română în perioada 1914-1918,

Chișinău, 2012.9. Serviciul-Sanitaro-Epidemiologic de Stat al Republicii Moldova: trecut,

prezent și viitor, 1945-2005, ”Pontos”, Chișinău, 2006.10. Prof. Ion Bahnarel la 60 de ani, Tipografia USMF ”N. Testemițanu”, 201211. Colecția de ziare „Moldova Socialistă”, „Ţăranul sovietic”, „Советская

Молдавия” din anii 1945 –’46.12. Politica Naţională de Sănătate, Hotărârea Guvernului nr. 886 din 6 august

2007.13. Strategia națională de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-

2017, HG nr. 1471 din 24 decembrie 2007.14. Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice, nr. 10-XVI din 3

februarie 2009.15. Strategia națională pentru prevenirea și combaterea bolilor netransmisibi-

le prioritare în Republica Moldova (HG nr. 135 din 27.02.2012).16. Legea nr. 552-XV din 18.10.2001 „Cu privire la evaluarea și acreditarea în

sănătate”17. Proiectul Strategiei Naționale de Sănătate Publică în perioada 2013-2020.15. Documente și fotografii. Muzeul și arhiva CNSP.


Anexă

STRATEgIA NAţIONALĂ de Sănătate Publică pentru anii 2014 - 2020

1. IntroducereSănătatea publică este un ansamblu de măsuri știinţifico-practice, legislative, organi-

zatorice, administrative și de altă natură a căror semnificaţie a evoluat de-a lungul tim-pului de la preocuparea strictă asupra controlului bolilor infecţioase, sănătăţii mediului, ocrotirii sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate la o abordare comprehensivă a stării de sănătate a populaţiei.

Strategia naţională de sănătate publică pentru perioada 2014-2020 (în continuare – Strategie) este elaborată pentru a susţine realizarea Programului de Activitate al Gu-vernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare. 2011-2014”, Planului de acţiuni al Guvernului pentru anii 2012-2015, Strategiei Naţio-nale de Dezvoltare “Moldova – 2020”, Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017, Politicii naţionale de sănătate (2007).

Principiile generale care stau la baza elaborării Strategiei sunt formulate în diferi-te documente internaţionale și naţionale, care abordează domeniul sănătăţii publice, cum ar fi, în principal, Politica cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii “Sănătatea 2020”, care are ca scop susţinerea interacţiunilor între Guvern și societate în vederea îmbunătăţirii în mod semnificativ a sănătăţii şi bunăstării populaţiei, reducerii inegalită-ţilor în domeniul sănătăţii, consolidării sănătăţii publice.

Prezenta Strategie descrie situaţia curentă în domeniu, definește obiectivele generale și specifice, acţiunile și măsurile necesare, stabilind responsabilităţi clare și termeni de realizare pentru toţi partenerii implicaţi în activităţile ce ţin de sănătatea publică.

Responsabilitatea reglementării, coordonării și controlului funcţionării sistemului de sănătate publică revine Ministerului Sănătăţii și structurilor sale de specialitate, organi-zate pe criterii de competenţe și responsabilităţi la nivel naţional și teritorial.

2. Analiza situaţiei

2.1. Profilul de sănătate a populaţiei Republicii Moldova

Speranţa de viaţăSperanţa de viaţă la naștere în Republica Moldova este una dintre cele mai mici în Re-

giunea Europeană. În 2010, Moldova a devansat numai Rusia și Kazahstan având media speranţei de viaţă la naștere de 69,13 ani (Health for all database, WHO Europe, 2012). Pe parcursul ultimului an (2011) o îmbunătăţire mică a fost înregistrată, atingând me-dia de 70,88 ani (la bărbaţi – 66,82 și la femei – 74,92 ani). Se înregistrează o diferenţă esenţială între speranţa de viaţă a populaţiei din mediul urban și rural, respectiv 73,24 și 69,45 ani (Fig.1).


Principalele cauze de deces şi de morbiditate a populaţiei Republicii Moldova

Mortalitatea generală În Republica Moldova se înregistrează valori sporite a mortalităţii generale a

populaţiei, clasându-se printre ţările cu cea mai înaltă mortalitate în Regiunea Europea-nă. În anul 2011 mortalitatea generală a constituit 1147,47 cazuri la 100 000 populaţie, toate vârstele (Health for all database, WHO Europe, 2012). Bolile netransmisibile au constituit 88% din totalul deceselor în anul 2011 (Tab. 1). Există diferenţe de zonă ge-ografică, mediu și sex în ratele de deces a bolilor netransmisibile. Cele mai frecvente decese sunt cauzate de bolile sistemului circulator (57,5%). Pe locul doi se plasează tu-morile (14,5% decese din numărul total), pe locul trei – bolile aparatului digestiv (9,1%), pe locul patru – leziunile, otrăvirile și alte consecinţe a cauzelor externe (7,8%) și pe locul cinci – bolile aparatului respirator (4,8%). O caracteristică specifică a structurii mortalităţii populaţiei din Republica Moldova este mortalitatea înaltă de ciroză hepatică (8% din 9,1% a deceselor determinate de bolile aparatului digestiv), fără diferenţe de sex.

O altă particularitate naţională este mortalitatea înaltă la vârsta aptă de muncă. La această vârstă au fost înregistrate în total 456,9 decese la 100 mii de locuitori în anul 2011 (la bărbaţi – 697,5 și la femei – 202,6) (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011). Consti-tuind, în medie, 44% din numărul total al deceselor (cota-parte a bărbaţilor în numărul total de decese constituie 60% și a femeilor – 23%). În structura mortalităţii la vârsta aptă de muncă pe primul loc sunt bolile sistemului circulator (24,7%), urmate de leziuni, otrăviri și alte consecinţe a cauzelor externe (21,7%), tumori (18,3%), bolile aparatului digestiv (18,3%) și bolile aparatului respirator (6,7%). În sumă aceste cinci categorii con-stituie aproximativ 90 la sută din toate cauzele de deces. În raport cu locul de reședinţă, mortalitatea generală este semnificativ mai sporită în mediul rural. În raport cu zona geografică, mortalitatea generală este mai sporită în raioanele de Nord.

Figura 1. Speranţa de viaţă la naştere după sexe şi medii, pentru anii 2001-2011Sursa: Biroul Naţional de Statistică, 2012


Tabelul 1. Indicatorii de sănătate selectaţi, 2003–2011

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011Boli netransmisibile, rata standardizată a deceselor la 100 000 populaţie, toate vârstele

Boli ale sistemului circulator 857,5 805,2 858,4 786,4 849,3 716,5 715,2 731,1 664,7

Tumori maligne 155,5 158,4 161,2 166,2 161,9 164,7 168,4 165,3 163,1Boli ale aparatului respirator 96,7 81,2 92,6 83,6 78,8 74,3 69,6 718 55,8

Boli ale sistemului digestiv 129,4 130,9 143,1 134,2 127,4 118,5 120,7 126,2 102,6

Boli cronice ale ficatu-lui și ciroze hepatice 103,8 104,7 114,2 107,1 103,0 96,7 96,1 102,7 81,4

Diabet zaharat 11,7 9,9 11,6 12,1 11,4 10,1 9,6 10,7 8,9Alte cauze externe de deces, rata standardizată a deceselor

la 100 000 populaţie, toate vârsteleAccidente de transport 15,2 15,5 14,4 13,6 15,9 15,2 12,9 12,4 12,8Traume și otrăviri 110,6 107,6 113,8 109,0 103,7 100,2 97,2 103,0 85,0Cauze asociate cu con-sumul de alcool 223,0 221,6 239,0 227,1 219,2 207,4 205,2 217,9 175,3

Cauze asociate cu fumatul 930.8 862.4 917.2 838.7 791.9 755.1 748.2 764.4 689,0

Sursa: Health for all database, WHO Regional Office for Europe, 2012.

Mortalitatea infantilă şi maternăPe perioada ultimilor opt ani rata mortalităţii infantile are o tendinţă de descreștere

atingând rata de 10,9 la 1000 născuţi vii în anul 2011 (Tab. 2). Această rată este mai mică în comparaţie cu ţările CSI, dar mai mare decât în cele 27 state membre a UE (Health for all database, WHO Europe, 2012).

Rata mortalităţii materne de asemenea are o tendinţă de descreștere, dar a avut două vârfuri de creștere, înregistrate în anii 2008 și 2010 (Tab. 2). În anul 2010 mortalitatea maternă drept un risc obstetrical indirect a fost identificat într-o jumătate de decese, în timp ce 5 dintre acestea au fost raportate ca urmare a gripei pandemice. Diferenţa dintre ratele mortalităţii materne în mediul urban și rural este de aproape 2 ori, ea poate fi ex-plicată parţial prin asigurarea cu servicii medicale (și calitatea lor) și distribuţia inegală a resurselor.

Tabelul 2. Rata mortalităţii infantile şi materne, 2003–2011

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011Mortalitatea infantilă, la 1000 născuţi vii 14,4 12,2 12,4 11,8 11,3 12,2 12,1 11,7 10,9

Mortalitatea maternă, la 100 mii de născuţi vii 21,9 23,5 18,6 16,0 15,8 38,4 17,2 44,5 15,3

Sursa: CNMS, Anuare Statistice Medicale 2004-2011.


Incidenţa şi prevalenţa principalelor cauze de deces

Bolile sistemului circulatorIncidenţa bolilor sistemului circulator este relativ joasă: în anul 2011 au fost

înregistrate 169,2 adresări la 10 mii de locuitori, cea mai frecventă fiind incidenţa bolii hipertensive – 103,7 la 10 mii de locuitori (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011). În ce privește prevalenţa bolilor sistemului circulator, ea este înaltă, constituind 13245,4 cazuri la 10 mii de locuitori (17,5% din prevalenţa generală), situându-se pe locul doi a categoriilor de boli (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011).

TumorileAvând o rată a mortalităţii înaltă (14,5% decese din numărul total), incidenţa și pre-

valenţa tumorilor sunt joase: în anul 2011 ele au constituit, respectiv, 41,2 și 259,3 la 10 mii de locuitori (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011), nivel care indică o adresabilitate joasă, un diagnostic timpuriu insuficient și tratament ineficient.

Bolile sistemului digestivÎn anul 2011 incidenţa bolilor sistemului digestiv a constituit 261,7 cazuri la 10 mii de

locuitori sau 7,4% din tot numărul de adresări, astfel plasându-se pe locul trei. Prevalen-ţa bolilor sistemului digestiv a constituit 973,7 sau 12,8%, ocupând locul trei în rândul prevalenţei tuturor stărilor morbide (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011).

Leziunile, otrăvirile şi alte consecinţe a cauzelor externeIncidenţa leziunilor, otrăvirilor și altor consecinţe a cauzelor externe în anul 2011 a

constituit 345,7 cazuri la 10 mii de locuitori sau 9,7% din tot numărul de adresări, astfel plasându-se pe locul patru. Prevalenţa a constituit 348,8 cazuri la 10 mii de locuitori sau 4,6% din prevalenţa tuturor stărilor morbide (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011).

Bolile aparatului respiratorIncidenţa bolilor sistemului respirator este foarte înaltă (în anul 2011 - 268,2 la 10

mii de locuitori), ocupând locul întâi (35,8%) din toate categoriile de patologii (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011). Cele mai frecvente adresări au fost condiţionate de pne-umonii (100,8 cazuri la 10 mii de locuitori). Foarte înaltă este și prevalenţa acestor stări patologice: 1491,0 la 10 mii de locuitori (19,6% din prevalenţa generală), plasându-se astfel pe locul întâi (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011).

Diabetul zaharatIncidenţa diabetului zaharat în Moldova este relativ înaltă și are tendinţă de creștere.

În anul 2011 incidenţa diabetului zaharat a constituit 25,7 cazuri la 10 mii de locuitori (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011). Incidenţa diabetului zaharat insulino-depen-dent în același an a fost de 3,1 cazuri la 10 mii de locuitori. Prevalenţa diabetului zaharat de asemenea are tendinţă de creștere; majorându-se de la 145,5 cazuri la 10 mii de lo-cuitori în anul 2008 la 189,2 cazuri în 2011, dintre care insulino-dependent 36,2 cazuri (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011).

Morbiditatea prin boli transmisibile Povara bolilor infecţioase și parazitare transmisibile în structura morbidităţii genera-

le a populaţiei constituie mai mult de 15%, având o incidenţă de 258,5 la 10 mii de popu-


laţie (CNMS, Anuar Statistic Medical 2011). Morbiditatea generală prin boli infecţioase și parazitare este determinată preponderent de infecţii a căilor respiratorii acute (IRVA, gripă și pneumonii), parazitoze (helmintiaze), boli diareice acute (BDA), ce reprezintă 90% din numărul total de maladii infecţioase înregistrate. Infecţiile acute a căilor res-piratorii în număr de 244,6 mii de cazuri au fost înregistrate pe parcursul anului 2012; inclusiv IRVA – 81% din numărul total a acestui grup de nozologii (cu o incidenţă de 558,9 cazuri la 10 mii de populaţie). O problemă aparte reprezintă pneumoniile și bron-hopneumoniile la copii (0-17 ani, având o incidenţă de 330,9 cazuri la 10 mii de popula-ţie) și persoane adulte (>de 65 ani). BDA au o răspândire vastă pe teritoriul ţării cu ~ 21 mii de cazuri anual, cu o majorare a numărului de izbucniri de salmoneloze, dizenterie etc., asociate cu consumul produselor alimentare nesigure și preparate cu nerespectarea condiţiilor de igienă. Morbiditatea prin BDA continuă să fie determinată de afecţiunile înregistrate la copiii în vârstă 0-17 ani (76%), inclusiv la copii de vârstă 3-6 ani care frecventează instituţiile preșcolare. Helmintiazele ocupă un loc important în structura morbidităţii infecţioase generale, cu înregistrarea ~17 mii de cazuri anual din care 85% la copii de vârsta până la 17 ani. Tuberculoza (TBC) și HIV/SIDA de asemenea rămân printre problemele prioritare pentru Republica Moldova (Tab. 3).

Tabelul 3. Incidenţa la 100 000 populaţie a unor boli transmisibile, toate vârstele, 2003–2011

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011Tubercu-loza 100,1 133,3 143,0 139,1 135,7 124,4 121,9 115,7 –

HIV 7,1 9,9 14,8 17,3 20,4 22,2 19,7 – –Hepatita B 13,4 12,5 11,4 – 6,6 5,5 4,3 2,9 –

Sursa: Health for all database, WHO Regional Office for Europe, 2012.Factorii principali de risc a bolilor netransmisibileIndicele DALY (ani de viaţă ajustaţi în funcţie de dizabilitate) măsurat de către OMS

în anul 2002 prezintă 10 factori de risc prioritari care contribuie la povara bolilor în dife-rite grupe de ţări (WHO, 2006). Pentru Republica Moldova, la bărbaţi principalii factori de risc care contribuie mai mult din totalul DALY (53,4%) sunt: consumul excesiv de alcool, fumatul și hipertensiunea arterială. La femei, trei factori primordiali de risc sunt: hipertensiunea arterială, colesterolul înalt și consumul excesiv de alcool, reprezentând 41% din totalul DALY.

Consumul excesiv de alcool la adulţiO proporţie destul de mare a populaţiei adulte a Republicii Moldova consumă alcool.

Rezultatele Studiul Demografic și de Sănătate din Republica Moldova realizat în anul 2005 (Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă (CNȘPMP), Moldo-va şi ORC Macro, 2006) relevă că 59% femei şi 81% bărbaţi au consumat cel puţin o băutură1 de alcool pe parcursul lunii precedente studiului. Din 81% de bărbaţi care au raportat consumul a cel puţin o băutură de alcool pe parcursul lunii precedente studiu-lui, numai 7% de bărbaţi au consumat alcool o dată pe lună și nici unul mai puţin de o

1 O băutură standard de alcool a fost considerată o sticlă sau o halbă de bere (330-500 ml), un pahar de vin (50-200 ml), un păhărel de lichior, rachiu sau whisky (50 ml).


dată pe lună. În total 17% din bărbaţi au raportat consumul zilnic sau practic zilnic de alcool și 41% au consumat alcool cel puţin o dată pe săptămână.

Fumatul la adulţiRezultatele Studiului Demografic și de Sănătate (CNȘPMP (Moldova) și ORC Macro,

2006) arată diferenţe semnificative în prevalenţa fumatului între bărbaţi și femei: 51% de bărbaţi și 7% femei au raportat că fumează. Fumatul este mai frecvent printre bărbaţii din mediul rural (unde fumează 53% din bărbaţi) decât în mediul urban (49%). Cu toate acestea, în cazul femeilor situaţia este inversă: 2% fumează în mediul rural și 14% în mediul urban. În anul 2010 (Biroul Naţional de Statistică din Republica Moldova, 2011) s-a înregistrat un anumit declin al consumului de tutun la adulţi: consumul în cazul băr-baţilor s-a micșorat de la 51 la 34% și femei - de la 7 la 2%.

Excesul de greutate şi obezitatea Supraponderabilitatea și obezitatea, precum și bolile asociate acestora reprezintă o

importantă problemă de sănătate publică. În Republica Moldova, circa 50% dintre per-soanele adulte (18 ani +) sunt supraponderale sau obeze2. Ponderea persoanelor obeze care reprezintă 15% din acest număr, este mai mare în mediul urban (16,3%) în compa-raţie cu mediul rural (14,7%) și e mai mare printre femei (17,1%) decât printre bărbaţii (13,3%). Obezitatea crește proporţional vârstei, de la 1% în grupul de vârstă 18-24 ani până la 25% în grupul de vârstă 45-65 ani, după care descrește. 41% dintre persoanele care suferă de boli cardiovasculare sunt supraponderale și 31% sunt obeze.

În cadrul studiului „Analiza stării de sănătate a populaţiei Republicii Moldova prin prisma indicatorilor statistici pentru perioada anilor 2005-2009”1, s-a estimat, că pon-derea populaţiei cu vârsta de peste 15 ani cu obezitate este în creștere de la 0,39% (anul 2005) la 0,45% (anul 2009). Studiul dat a mai concluzionat că evidenţa statistică cu pri-vire la supraponderabilitate este incompletă, obezitatea fiind supusă unei monitorizări ample.

Modulprioritarsedentardeviaţă2 este caracteristic pentru 59,2% din populaţia cu vârsta de 15 ani și peste. Luând în consideraţie locul de reședinţă, cota-parte a persoa-nelor care duc un mod sedentar de trai este mai mare în mediul urban în comparaţie cu cel rural (62,0% vs 57,1%). Bărbaţii practică activităţi fizice mai frecvent decât femeile. În medie, activităţile fizice intense sunt practicate până la 1,9% din populaţie, de regulă de către bărbaţi. Activităţi fizice intense practică mai mult persoanele din grupa de vârstă de 15-24 ani (19,3%). Cu creșterea vârstei cota-parte a persoanelor care practică activităţi fizice intense sau moderate scade.

Consumuldeprodusebogateîngrăsimi,sareşizahărConsumul excesiv al aces-tor produse în combinaţie cu modul sedentar de viaţă duc la obezitate, hipertensiune arterială și declanșarea bolilor netransmisibile. În Republica Moldova disponibilitatea medie zilnică de energie per capita este mai mare decât necesităţile dietetice în energie (estimate la 2141 kcal/per capita/zi), în anul 2009 constituind 2707 kcal/per capita/zi3.

2 Rezultatele studiului asupra sănătăţii populaţiei în Republica Moldova, BNS, 2006. 3 OMS, Biroul Regional pentru Europa (2012). European Health for All database (HFA-DB) (online

database). Copenhagen, WHO Regional Office for Europe (http://data.euro.who.int/hfadb/, accesat 22 februarie 2012.


Ponderea cea mai mare a energiei (65%) în 2009 a provenit din glucide, după care ur-mează lipidele (25%) și proteinele (10%).

Deficienţe de micronutrimenţi Un număr limitat de studii populaţionale au fost efectuate pentru a determina nivelul de răspândire a deficienţelor de micronutrimenţi. Actualmente există date numai privind deficienţa de fier (utilizând anemia ca indica-tor) și iod, care au constatat un nivel înalt de răspândire a acestora. În cadrul Studiului Demografic și de Sănătate din 2005 s-a determinat, că 52,3% din copiii de 6-11 luni (44,8% – 6-9 luni; 59,8% – 10-11 luni; Hb<12g/dl); 32,2% copii sub 5 ani (Hb<12g/dl), 40,4% din femeile care au raportat că sunt gravide și 27,8% femei de vârstă fertilă aveau anemie. Tulburările prin deficit de iod sânt recunoscute ca problemă de sănătate publică în Republica Moldova. În acest domeniu mai multe intervenţii au fost întreprinse dimi-nuând răspândirea deficienţei de iod. În cadrul studiului din 2012 s-a stabilit că mediana excreţiei iodului cu urina la elevi la nivel naţional constituie 204 µg/l și este în creștere în comparaţie cu anii precedenţi (78,4 µg/l în anul 1996) și este în limitele recomandate de OMS pentru aportul optimal în iod (100-300 µg/l).

Sănătatea ocupaţionalăExistă multiple probleme ce ţin de sănătatea ocupaţională. În ultimii cinci ani (2007-

2011) au fost înregistrate 107 cazuri de boli profesionale cu 111 persoane afectate, ceea ce constituie în medie 1,85 la 100 mii de angajaţi. Cele mai frecvente forme nosologice înregistrate au fost condiţionate de vibraţie (51,4%), agenţi patogeni (15,3%), agrochimi-cate (13,5%), substanţe chimice toxice (10,8%), pulberi (1,8%), alţi factori (7,2%).

Generalizări. Reieșind din datele prezentate în acest subcapitol măsurile de reducere a mortalităţii și morbidităţii determinate de cauzele majore e necesar să fie axate pe: prevenirea, identificarea precoce şi controlul factorilor principali de risc ale bolilor netrans-misibile (consumul de alcool și tutun, colesterolul înalt, hipertensiunea și suprapondera-bilitatea), reducerea riscurilor în rândul persoanelor diagnosticate cu boală prin tratament complex (inclusiv factorii determinanţi ai maladiei) și control medical periodic, inclusiv activităţi direcţionate spre diagnosticarea precoce a maladiilor, prevenirea şi controlul bolilor transmisibile prioritare. Toate activităţile și politicele în domeniu trebuie să fie elaborate și implementate atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, și să includă măsuri direcţionate spre reducerea inechităţilor în sănătate.

2.2. Analiza situaţională a domeniilor prioritare de intervenţiePrezentul capitol include o analiză succinta a domeniilor prioritare de intervenţie; o

analiză mai amplă este prezentată în publicaţia „Analiza operaţiunilor, serviciilor și acti-vităţilor de sănătate publică în Republica Moldova, 2012”. Această publicaţie este o bază de reper pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Sănătate Publică.

2.2.1. Supravegherea sănătăţii populaţieiStudierea și evaluarea complexă a problemelor de sănătate, cu elaborarea măsurilor

adecvate de prevenire și control este una din funcţiile de bază a Serviciului de Suprave-ghere de Stat a Sănătăţii Publice menţionate în Legea nr.10-XVI din 03.02.2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice.

Colectarea datelor privind starea de sănătate a populaţiei și a indicatorilor demogra-fici se face de mai multe instituţii. Biroul Naţional de Statistică (BNS) este autoritatea


centrală în domeniul statisticii, subordonată direct Guvernului. El este responsabil de colectarea, verificarea, analiza datelor demografice, economice, sociale și de altă natură, menţinerea bazei de date statistice și actualizarea regulată a ei; efectuarea recensămin-telor periodice și altor cercetări, precum și elaborarea și publicarea rapoartelor. Indica-torii din domeniu ocrotirii sănătăţii sunt prezentaţi la BNS de către Ministerul Sănătă-ţii. Ministerul Sănătăţii la rândul său are două instituţii centrale: Centrul Naţional de Management în Sănătate (CNMS) și Centrul Naţional de Sănătate Publică (CNSP) care colectează date privind starea de sănătate a populaţiei.

CNMS este responsabil de colectarea, procesarea, evaluarea datelor statistice privind sănătatea populaţiei (inclusiv morbiditatea, traumatismele, invaliditatea ș.a.) și activi-tatea instituţiilor medicale, inclusiv finanţarea și asigurarea cu cadre a acestor institu-ţii. CNSP este responsabil de colectarea, procesarea și evaluarea datelor privind bolile transmisibile, riscurile și urgenţele de sănătate publică, precum și factorii determinanţi ai sănătăţii: ocupaţionali, de mediu și de comportament. CNSP raportează datele pe bo-lile transmisibile și factorii de risc Centrului Naţional de Management în Sănătate, iar acesta la rândul sau transmite CNSP datele privind bolile netransmisibile. Bazele de date și sistemul informaţional al instituţiilor date nu este integrat și schimbul de date se face pe suport de hârtie. Datele existente nu sunt standardizate și clasificate după aceleași criterii, iar calitatea lor în rare cazuri este verificată.

Instituţiile medicale deţin date privind morbiditatea populaţiei de referinţă dar această informaţie în majoritatea cazurilor este pe suport de hârtie. Raportarea datelor de către instituţiile medicale la CNMS de asemenea este efectuată pe suport de hârtie. Excepţie fac bolile transmisibile, a căror monitorizare se face în timp real, iar CNSP ges-tionează sistemul de supraveghere a bolilor date. În cadrul acestui sistem se raportează și datele despre urgenţele de sănătate publică. Fluxul datelor include furnizarea datelor (pe suport de hârtie sau electronic) primare despre cazurile de boli infecţioase, raportate de instituţiile de asistenţa medicală primară, de urgenţă, specializată (medici infecţioniști) și spitale – în cazul infecţiilor nosocomiale, la centrul de sănătate publică teritorial. CSP colectează, totalizează și analizează datele primite cu o periodicitate stabilită - zilnic, săptămânal, lunar, anual - prin completarea rapoartelor: operative - în situaţii epidemi-ce; săptămânale – sistemul de supraveghere săptămânal (BDA, IRVA) și sentinelă (ILI, ARI, SARI); lunare – supravegherea de rutină a morbidităţii infecţioase. Pentru standar-dizarea procesului de colectare a datelor se folosesc definiţiile de caz elaborate în baza prevederilor Deciziei 2119/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 sep-tembrie 1998, de creare a unei reţele de supraveghere epidemiologică și control al bolilor transmisibile în Comunitate. La nivel de CSP se colectează și se analizează datele privind parazitozele (formularul nr.1 - „Darea de seamă privind bolile parazitare și combaterea dipterelor hematofage”), vaccinările, inclusiv cuprinderea cu vaccinări (formularele nr.5 – „Darea de seamă privind vaccinările preventive” și nr. 6 „Darea de seamă privind cu-prinderea copiilor cu vaccinări împotriva bolilor infecţioase”, și anual formularul nr.18 „Darea de seamă privind starea sanitară și epidemiologică”.

Este necesar de menţionat că unele instituţii medicale specializate au instituit și ges-tionează registrele naţionale pe unele grupuri de maladii, dar acestea nu sunt integrate cu alte baze de date și raportarea lor către Ministerul Sănătăţii și instituţiile centrale de supraveghere se face de asemenea pe suport de hârtie.


Periodic cu suportul financiar al organizaţiilor internaţionale se efectuează studii po-pulaţionale (DHS, MICS 4, ancheta privind fumatul în rândul adolescenţilor etc.), care permit de a acumula informaţii ample în domeniul sănătăţii publice.

În anul 2012 a fost instituit sistemul naţional de supraveghere nutriţională, care iniţial va fi implementat în trei regiuni pilot, iar după evaluare, care va fi efectuată în primul trimestru a anului 2014, va fi propusă extinderea acestuia la nivel naţional.

La nivel de raion, anual se fac evaluări a stării de sănătate a populaţiei de către cen-trele de sănătate publică cu implicarea instituţiilor medicale de nivel raional, dar acestea poartă un caracter descriptiv și nu unul analitic.

2.2.1. Pregătirea, planificarea, monitorizarea şi răspunsul la riscurile şi urgenţele de sănătate publicăLa nivel naţional, în conformitate cu Decizia Guvernului nr.1340/2001, Comisia

pentru Situaţii Excepţionale a Guvernului Republicii Moldova, reprezentată de diverse ministere și departamente, este responsabilă pentru prevenirea, planificarea pregătirii și acţiunile de management în situaţii excepţionale, generate de calamităţi naturale, ac-cidente de mari proporţii, catastrofe, incendii, epidemii, epizootii etc. Autoritatea naţi-onală de implementare a politicilor în domeniul situaţiilor excepţionale este Serviciul Protecţie Civilă și Situaţii Excepţionale (SPCSE) care este responsabil de elaborarea Pla-nului naţional multisectorial pentru protecţia civilă ce include componente din planu-rile sectoriale ale ministerelor și agenţiilor guvernamentale. În cazul evenimentelor și urgenţelor în domeniul sănătăţii, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică este responsabilă pentru abordarea integrată a pericolelor și urgenţelor pentru sănătatea publică, aplicarea măsurilor de prevenire și management, mobilizarea multisectorială și coordonarea activităţilor. Prin Legea nr. 10-XVI/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice au fost delimitate funcţiile și atribuţiile pe niveluri ale sistemului de sănătate în prevenirea, asigurarea unui grad adecvat de pregătire, managementul urgen-ţelor de sănătate publică, detectarea, evaluarea și notificarea riscurilor și urgenţelor de sănătate publică, declararea/anularea stării de urgenţă în sănătatea publică.

Este necesar de menţionat, că existentul cadru legal în domeniul urgenţelor de sănă-tate publică nu este complet ajustat la cerinţele Uniunii Europene. Nu sunt elaborate pla-nuri de pregătire și răspuns pentru toate cazurile de urgenţe în sănătate publică, inclusiv protocoale și ghiduri pentru planificarea, pregătirea, instruirea în evaluarea riscurilor, necesităţilor și vulnerabilităţii, aplicarea definiţiilor de caz, managementul, comunica-rea, pentru prevenirea și intervenţia în cazul deliberării accidentale sau intenţionate a agenţilor biologici.

Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice (SSSSP) menţine un sistem naţi-onal de supraveghere a evenimentelor de sănătate publică, iar CNSP, desemnat ca Punct Focal Naţional pentru RSI (2005).

Ministerul Sănătăţii și Serviciul Protecţie Civilă și Situaţii Excepţionale evaluează continuu gradul de pregătire la nivel instituţional, raional și naţional, și se instruiesc diferite grupe de specialiști atât din sectorul sănătăţii, cât şi din alte sectoare (serviciul vamal, poliţia de frontieră, serviciul veterinar etc.). În pofida acestui fapt sunt alocate resurse financiare insuficiente pentru a asigura continuitatea instruirilor și revederea/actualizarea periodică a materialelor de instruire.


SSSSP deţine un sistem de monitorizare a factorilor de mediu și ocupaţionali. CNSP elaborează proceduri de identificare a expunerii la risc și evaluarea impactului asupra sănătăţii publice pe termen scurt și lung. SSSSP actualizează periodic lista instituţiilor industriale și registrul substanţelor chimice folosite în producere.

Rezultatele investigaţiilor de rutină, realizate în cadrul sistemelor de supraveghere epidemiologică, monitoring al factorilor de risc și a determinantelor de sănătate, efectu-ate de către laboratoarele SSSSP, servesc drept bază pentru confirmarea/infirmarea pe-ricolelor și urgenţelor de sănătate publică. Este necesar de menţionat, că echipamentul din laboratoarele SSSSP este învechit și pentru a îmbunătăţi capacitatea de identificare și confirmare a pericolelor este necesar a fi înlocuit cu echipament modern.

În prezent nu există un Comitet naţional intersectorial de biosecuritate și biosigu-ranţă pentru elaborarea cadrului legal în domeniul biosiguranţei și biosecurităţii în ve-derea creării unui Registru Naţional al Laboratoarelor cu identificarea, evaluarea, moni-torizarea și minimalizarea riscurilor de origine biologică, inclusiv în prevenirea actelor de bioterorism.

2.2.3. Protecţia sănătăţii (sănătatea mediului, sănătatea ocupaţională, siguranţa alimentelor, nutriţia şi alte domenii)Protecţia sănătăţii reprezintă un domeniu interdisciplinar și multisectorial, acesta

necesită implicarea și cooperarea tuturor autorităţilor și actorilor cointeresaţi la nivel naţional și local.

Supravegherea riscurilor, preponderent este efectuată de către SSSSP; laboratoarele de sănătate publică (fizice, chimice, microbiologice, parazitologice și radiologice) inves-tighează factorii de mediu, inclusiv cei de la locul de muncă, alimentele și alte produse. Laboratoarele microbiologice și cele virusologice investighează mostre biologice colec-tate de la pacienţi pentru diagnosticarea bolilor infecţioase și în scopul supravegherii epidemiologice. Toate laboratoarele respectă programele interne de control al calităţii, iar procedurile de testare sunt descrise în manualele de calitate. În pofida faptului că există o reţea bine dezvoltată de supraveghere a riscurilor, este necesar de menţionat capacitatea redusă a acestora, și anume dotarea insuficientă și instruirea limitată a per-sonalului de laborator, ceea ce împiedică implementarea reformelor și a noilor metode de testare.

Procesul de elaborare și armonizare a legislaţiei este condus de autoritatea respon-sabilă în cooperare cu alte autorităţi cointeresate. În cazul apei potabile și canalizării, Ministerul Sănătăţii este responsabil de elaborarea legislaţiei naţionale cu privire la apa potabilă, iar împreună cu Ministerul Mediului – pentru elaborarea legislaţiei cu privire la canalizare și evacuarea deșeurilor și reziduurilor. Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Ministerul Mediului sunt responsabili de elaborarea legislaţiei în domeniul calită-ţii aerului și protecţiei mediului înconjurător. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale și Familiei este principala autoritate pentru elaborarea legislaţiei în domeniul securităţii și sănătăţii ocupaţionale, iar Ministerul Sănătăţii este responsabil în special de moni-torizarea și evaluarea sănătăţii ocupaţionale. Cadrul legislativ de suport în domeniul protecţiei sănătăţii este incomplet, doar în proces de dezvoltare și aliniere la legislaţia Comunităţii Europene. Rezerve mari există în domeniul implementării cadrului legis-lativ și normativ. Unele din barierele existente sunt: lipsa resurselor financiare și umane atât la nivel naţional cât și local, managementul inadecvat, comunicarea insuficientă, o


altă barieră e lipsa mecanismelor pentru a asigura implementarea legislaţiei (inclusiv ghiduri și instruiri).

Totodată au fost înregistrate progrese în ultimii 3 ani în domeniul apei și sănătăţii. Guvernul, cu suportul donatorilor externi a investit masiv în proiecte de apă și canaliza-re, ce a condus la creșterea accesului populaţiei la alimentarea cu apă potabilă de la 53% în 2005, la 62% în 2012, inclusiv pentru populaţia rurală respectiv de la 27% la 36%. Cu toate acestea, 65% din populaţia rurală utilizează încă fântânile ca sursă principală de apă potabilă și pentru scopuri menajere, și continuă să fie expusă la riscuri de sănătate din cauza conţinutului ridicat de nitraţi (77% din probe conţin valori ridicate) și a polu-ării microbiene (34% din probe).

Activitatea sistemului de siguranţă a alimentelor, ca și alte activităţi în domeniul pro-tecţiei sănătăţii, este una intersectorială, cu responsabilităţi de inspecţie, monitorizare și aplicare, divizate între Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) nou creată, din subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, SSP din cadrul Ministerului Sănătăţii și ACP din cadrul Ministerului Economiei. Legislaţia existentă și o parte din reglementările conexe sunt în conformitate cu legislaţia UE. Cu toate că există cadrul legal în domeniul siguranţei alimentelor, se înregistrează un proces lent de reorganizare a structurilor responsabile și lipsa unei delimitări clare a sarcinilor și res-ponsabilităţilor între autorităţile competente.

Supravegherea producerii, etichetării, comercializării și utilizării produselor cosme-tice, jucăriilor, produselor nealimentare este efectuată în conformitate cu legislaţia naţi-onală, care nu este încă armonizată cu legislaţia UE. Un proiect de hotărâre de guvern, care transpune legislaţia UE în domeniul produselor cosmetice în legislaţia naţională, a fost elaborat și urmează a fi aprobat.

Evaluarea riscurilor pentru produsele biocide se efectuează de către Comisia de ex-perţi intersectorială privind înregistrarea produselor biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii, producerea, etichetarea și introducerea pe piaţă a produselor biocide se reali-zează în conformitate cu regulamentul în vigoare, armonizat cu Directivele UE.

Nutriţia, reprezintă un domeniu relativ nou pentru Republica Moldova. Actualmente în procesul de reorganizare a SSSSP acest domeniu este introdus în responsabilitatea specialiștilor din acest sector. La moment se elaborează un Plan naţional de acţiuni cu privire la alimente și nutriţie, și este în proces de implementare un sistem de suprave-ghere nutriţională. Au fost aprobate și sunt în proces de implementare două programe de fortificare a produselor alimentare (a sării cu iod și a făinii cu fier, și acid folic).

Calitatea și siguranţa serviciilor de îngrijire a sănătăţii sunt reglementate de stan-darde, protocoale și orientări aprobate de Ministerul Sănătăţii. Facilităţile de îngrijire a sănătăţii care oferă servicii de îngrijire de sănătate sunt acreditate de către Consiliul Naţional de Evaluare și Acreditare pentru Sănătate (CNEAS), din cadrul Ministerului Sănătăţii. Activitatea instituţiilor private de sănătate este supusă licenţierii. Acreditarea instituţiilor medico-sanitare publice nu a devenit de facto un criteriu esenţial pentru funcţionarea acestora. Un sistem slab de control intern privind infecţiile nosocomiale în cadrul instituţiilor medicale și lipsa de control extern asupra calităţii serviciilor medicale oferite se numără printre problemele nerezolvate.


2.2.4. Promovarea sănătăţii Promovarea sănătăţii este procesul care abilitează persoanele să sporească controlul

asupra stării lor de sănătate și a determinanţilor sănătăţii, astfel îmbunătăţindu-și sănă-tatea. Aspectul dat este un element important al sănătăţii publice, care abordează atât bolile transmisibile, cât și cele netransmisibile.

În Republica Moldova activităţile de promovare a sănătăţii, pledoarie, comunicarea şi mobilizarea comunităţilor pentru sănătate sunt la etape incipiente de dezvoltare. O atenţie mai mare asupra activităţilor de promovare a sănătăţii s-a acordat începând cu anul 2007, când a fost aprobat Programul naţional de promovare a modului sănătos de viaţă pentru anii 2007-2015. În pofida multiplelor acţiuni incluse în Program, acestea sunt implementate doar parţial. La implementarea acestui Program, Ministerul Sănătăţii colaborează cu Ministerul Educaţiei în domeniul promovării ali-mentaţiei sănătoase, activitatea fizică și educaţia pentru sănătate în școli, și Inspectoratul Muncii în domeniul promovării sănătăţii la locul de muncă și reducerea bolilor ocupa-ţionale și accidentelor la locul de muncă, dar această colaborare este insuficientă. Pro-gramul naţional de promovare a modului sănătos de viaţă nu are o acoperire financiară; resursele alocate de către stat sunt insuficiente de a acoperi cheltuielile pentru elaborarea și implementare activităţilor de promovare a sănătăţii.

Materialele informaţionale cu privire la educaţia pentru sănătate sunt elaborate doar sporadic și într-o măsură insuficientă, mai cu seamă de organizaţiile care implementează proiecte pe un anumit domeniu de nivel naţional sau regional.

Un șir de proiecte au fost elaborate și implementate la nivel de comunitate pentru a aborda unele strategii de promovare a sănătăţii, însă acestea nu sunt implementate în mod regulat și la scară naţională.

O serie de activităţi de promovare a sănătăţii se susţin financiar de către CNAM, dar aceste activităţi nu sunt consistente și nu au un scop bine determinat, planificarea și eva-luarea activităţilor date nu se bazează pe studii de evaluare CAP.

Asistenţa medicală primară joacă un rol important în ceea ce privește implementarea strategiilor de sănătate publică pentru prevenirea bolilor. Totuși, la moment activităţi-le continuă să fie axate pe tratament, cu excepţia vaccinării, consilierii și monitorizării gravidelor, precum și monitorizării sănătăţii sugarilor și copiilor. Medicii AMP, de sine stătător, nu dispun de cunoștinţe și capacităţi îndeajuns pentru a consulta și ajuta per-soanele să adere la un mod de viaţă mai sănătos, să identifice persoanele în situaţie de risc și să prevină aceste riscuri.

2.2.5. Prevenirea maladiilor, inclusiv identificarea precoce a maladiilorPrevenirea bolilor se axează atât pe bolile transmisibile, cât și pe cele netransmisibile,

venind cu acţiuni specifice axate pe persoană. Serviciile de prevenire a bolilor trebuie să includă prevenţia primară prin intermediul vaccinării populaţiei; aplicarea vaccinării sau a profilaxiei post-expunere în cazul persoanelor expuse la boli transmisibile.

Ministerul Sănătăţii coordonează Programul Naţional de Imunizări (PNI). Minis-terul trebuie să asigure integrarea PNI în PNS și alte iniţiative de politici din sector, incluzând și cele care implică sistemul de asigurări în medicină și pachetul minim de servicii medicale. PNI este coordonat de Ministerul Sănătăţii, de rând cu participarea Consiliului de coordonare pentru direcţiile de dezvoltare și finanţare a PNI, CNSP, Uni-


versitatea de Stat de Medicină „Nicolae Testemiţanu”, Compania Naţională de Asigurări în Medicină și alte instituţii medicale.

CNSP este autorizat de Ministerul Sănătăţii să realizeze managementul general al PNI și să asigure legăturile cu alte departamente din cadrul sectorului sănătăţii.

Serviciul de supraveghere de stat a sănătăţii publice asigură elaborarea progra-melor de imunizări; planificarea; monitorizarea și evaluarea implementării; mana-gementul sistemului de imunizări (necesităţile și graficul de livrare, recepţionarea, păstrarea, distribuirea, monitorizarea și mentenanţa stocurilor de vaccinuri și con-sumabile etc.). Elaborarea ghidurilor și procedurilor pentru asigurarea acoperirii cu imunizări a populaţiei se implementează de către Ministerul Sănătăţii în comun cu alte ministere, inclusiv Ministerul Educaţiei. Prevenirea primară a maladiilor trans-misibile și unor netransmisibile prin vaccinarea copiilor, adulţilor și bătrânilor în conformitate cu programele de imunizări, și profilaxie de post-expunere a persoane-lor expuse riscului se implementează de către serviciile de asistenţă medicală prima-ră. PNI pentru anii 2011–2015 prevede imunizarea împotriva a 12 infecţii: hepatita virală B; TB; difteria; tetanosul; tusea convulsivă; poliomielita; rujeola, oreionul și rubeola (ROR); Haemophilusinfluenzae de tip b; și infecţilor cu rotavirus și pneumo-coci. Vaccinul împotriva infecţiei pneumococice (PCV) este planificat să fie introdus din 2013. Vaccinarea împotriva gripei, rabiei și altor boli este oferită grupurilor de populaţie în situaţie de risc. Un depozit naţional de vaccinuri constituit de CNSP și certificat de OMS oferă condiţii optime pentru stocarea vaccinurilor. Vaccinurile acordate drept parte din PNI sunt finanţate parţial de Alianţa Globală pentru Vac-cinuri și Imunizare (GAVI), însă începând cu 2012, Republica Moldova urmează să aloce 20% din bugetul anual pentru vaccinuri, sporind gradual cota la 100% până în anul 2015.Vaccinarea este oferită cetățenilor fără plată și Republica Moldova menţine rate înalte de imunizare, în pofida unor campanii anti-vaccinare promovate de unele ONG-uri. CNSP conlucrează cu centrele teritoriale de sănătate publică pentru a ges-tiona implementarea PNI, precum și cu serviciile AMP și alte agenţii relevante din cadrul sectorului sănătăţii. Administraţiile raionale de asistenţă medicală primară, centrele AMP și medicii de familie sunt responsabili de prestarea serviciilor de imu-nizare populaţiei.

Prevenirea și controlul bolilor ce ţin de modul de viaţă – axându-se pe activităţile de control al tutunului și alcoolului – reprezintă o prioritate pentru ţară. Programele naţi-onale privind controlul tutunului și alcoolului au fost elaborate și aprobate de Guvern în primul trimestru al anului 2012. În conformitate cu programele date, urmează să fie create și implementate anumite servicii specifice, cum ar fi serviciile de consiliere pen-tru renunţarea la fumat și consiliere pentru persoanele ce utilizează alcoolul în volum nociv. Aceste servicii probabil că vor fi finanţate de FAOAM, din cadrul CNAM, cu care vor încheia contracte prestatorii de servicii. Încă nu există vreun sistem de servicii ușor disponibile pentru utilizatorii de droguri.

Asistenţa medicală primară joacă un rol important în ceea ce privește implementarea strategiilor de sănătate publică pentru prevenirea bolilor. Totuși, la moment activităţi-le continuă să fie axate pe tratament, cu excepţia vaccinării, consilierii și monitorizării gravidelor, precum și monitorizării sănătăţii sugarilor și copiilor. Medicii AMP, de sine stătător, nu dispun de cunoștinţe și capacităţi îndeajuns pentru a consulta și ajuta per-


soanele să adere la un mod de viaţă mai sănătos, să identifice persoanele în situaţie de risc și să prevină aceste riscuri.

Prevenţia malformaţiilor congenitale și anemiei face parte din monitorizarea stan-dard a gravidelor pe parcursul sarcinii. Începând cu 2001, gravidele și lăuzele pe parcur-sul primelor șase luni după naștere primesc acid folic și suplemente de fier gratis (costu-rile sunt acoperite de CNAM). În pofida distribuirii gratuite a suplementelor date, totuși cercetările ne relevă niveluri înalte de anemie în rândul gravidelor (43,0%) și femeilor în vârstă reproductivă (27,3%). Pentru a reduce aceste deficienţe, Guvernul a aprobat pri-mul Program naţional de reducere a afecţiunilor determinate de deficienţa de fier și acid folic pentru anii 2012–2017. Conform acestui program, toată făina utilizată în industria alimentară trebuie să fie fortificată cu fier și acid folic.

Femeilor gravide li se acordă screening prenatal pentru sindromul Down și alte tulburări cromozomiale. În cadrul maternităţilor, nou-născuţilor li se oferă screening pentru fenilcetonurie și pierderea înnăscută a auzului. Prevenirea bolii hemoragice prin prescrierea vitaminei K nou-născuţilor nu este inclusă. Pentru a informa mai bine gravi-dele, pe lângă consultaţiile standard, toate femeile primesc un carnet medical perinatal pe parcursul primei vizite de asistenţă antenatală. Acest carnet include standardele pen-tru examinări, consultaţii, intervenţii antenatale și mesaje educaţionale pentru mame. Gravidele mai primesc și „Ghidul viitoarei mămici”, care oferă informaţii cu privire la dezvoltarea copilului de la concepţie până la naștere, de rând cu recomandări pentru îngrijirea copilului, alimentarea copilului și altă informaţie. Cu toate acestea, nivelul de oferire a materialelor educaţionale cu privire la graviditate și îngrijirea copilului este unul inadecvat. Guvernul a aprobat Programul naţional de eradicare a tulburărilor prin deficit de iod pentru anii 2011–2015.

Programele pentru screening-ul cancerului (cervical și mamar) în rândul populaţiei sunt derulate pe parcursul unor campanii anuale speciale, susţinute de CNAM. Totuși, acestea cuprind doar o parte din populaţie. Screening-ul pentru cancerul cervical a fost introdus drept parte din practica ginecologică regulată; totuși, acesta nu se realizează în mod sistematic și nu sunt implementate careva standarde de control și asigurare a calităţii. La moment nu sunt programe de screening pentru cancerul colorectal și cel al prostatei.

Prevenirea, supravegherea și controlul maladiilor nosocomiale este un domeniu vast și drept atribuţii ale SSSSP se includ elaborarea cadrului normativ pentru crearea și menţinerea unui mediu sigur și inofensiv pentru pacienţii, cărora li se acordă asistenţă medicală, inclusiv în aspectul de siguranţă a injecţiilor, gestionare a deşeurilor rezultate din activitatea medicală etc. Acţiunile de prevenire a transmiterii infecţiilor nosocomiale reprezintă responsabilitatea conducătorilor IMS, iar aspectele de monitorizare şi evaluare sunt atribuite SSSSP în scopul evaluării acţiunilor de prevenire a transmiterii maladiilor transmisibile pacienţilor şi lucrătorilor medicali.

Prevenirea și reţinerea dezvoltării rezistenţei microorganismelor la preparatele anti-microbiene pot fi atinse prin aprobarea strategiilor de utilizare prudentă a antibioticilor în tratamentul bolilor infecţioase la om și animale, precum şi prin reglementarea utili-zării preparatelor antimicrobiene în produse alimentare, în calitate de conservanţi și în furaje, folosite pentru hrana animalelor. Elaborarea protocoalelor clinice cu ajustarea lor, precum și limitarea comercializării libere a preparatelor, monitorizarea tulpinilor rezis-


tente, a reglementărilor și normativelor vizând concentraţia admisibilă de antibiotice în produsele alimentare, sunt activităţi intersectoriale și vor fi realizate de către Minis-terul Sănătăţii (SSSSP, Agenţia Medicamentului) și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Prevenirea izbucnirilor de boli infecţioase va fi realizată prin menţinerea capacită-ţilor de detectare rapidă a riscului de agravare a situaţiei epidemiologice, ce se referă la apariţia unui singur caz de boală, sau a unui cluster de cazuri în același loc și aceeași pe-rioadă de timp, epidemii sau pandemii. Un sistem eficient de supraveghere permite de-tectarea precoce a izbucnirilor cu evaluarea pagubelor și necesităţilor, pentru a preveni răspândirea evenimentului și a asigura controlul izbucnirilor prin garantarea unui grad adecvat de pregătire (ex. stocuri de medicamente, protocoale standarde de tratament și de instruire a personalului) și de reacţie rapidă (ex. confirmarea, investigaţia, inclusiv prin metode de laborator și punerea în aplicare a măsurilor de control).

2.2.6. Asigurarea cu resurse umane competente şi suficiente în domeniul sănătăţii publiceÎn Republica Moldova politicile pe termen mediu și lung în domeniul resurselor

umane din sistemul de sănătate cuprind anumite componente din managementul re-surselor umane și sunt reflectate în Programul de dezvoltare a învăţământului medical și farmaceutic în Republica Moldova pe anii 2011-2020, Planul de acţiuni al Guvernului pentru anii 2011-2014, Foaia de parcurs „Accelerarea reformelor: abordarea necesităţi-lor din domeniul sănătăţii prin politici investiţionale”, Programul de dezvoltare strategi-că a Ministerului Sănătăţii pentru perioada 2012-2014, Concepţia-cadru de Dezvoltare a Resurselor Umane în sistemul sănătăţii, 2012 și Legea nr.10 din 2009 privind Suprave-gherea de Stat a Sănătăţii Publice etc.

Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei depinde, în mare parte, de calitatea şi pregătirea colaboratorilor din domeniul sănătăţii publice, care la rândul lor depind de relevanţa şi calitatea educaţiei şi instruirii. Deja de mult timp Republica Moldova se confruntă cu problema de asigurare a unui personal competent în domeniul sănătăţii publice – se înregistrează un număr insuficient de profesionişti medicali, în general şi de anumiţi specialişti în domenii concrete, în special. Numărul de medici și asistente medicale care activează în instituţiile medicale publice a scăzut cu 38% și, respectiv, cu 50% din 1994 până în 2010, inducând o adevărată provocare pentru sistemul sănătăţii. În anumite discipline și în mediul urban sunt prea mulţi profesioniști medicali, pe când sunt prea puţini epidemiologi, profesioniști în sănătatea publică, specialiști colaboratori de laborator și medici de familie în comunităţile rurale. Deși au fost oferite salarii mai mari pentru a atrage lucrătorii medicali în mediul rural, din păcate, problema neajunsu-lui de cadre încă mai persistă.

Specialiștii din sănătatea publică de obicei își obţin calificările oficiale după absolvirea facultăţii de sănătate publică din cadrul USMF „Nicolae Testemiţanu” și după încheierea rezidenţiatului în domeniul sănătăţii publice. Cursurile de instruire postuniversitară în domeniul sănătăţii publice, inclusiv în domeniul igienei, epidemiologiei și managemen-tului în sănătate, sunt disponibile pentru profesioniștii medicali la aceeași universitate. Din 2011, în cadrul CNSP au fost create cursuri de instruire pe termen scurt cu privire la anumite subiecte specifice, în conformitate cu programul de instruire continuă (mai cu seamă pentru specialiștii din centrele raionale de sănătate publică).


Şcoala de Management în Sănătate Publică a fost creată în 2003 în cadrul USMF„Nicolae Testemiţanu”. Şcoala este un membru activ al Asociaţiei Şcolilor de Sănătate Publică din Regiunea Europeană. Până în prezent, peste 200 de masteranzi în sănătatea publică au absolvit această școală. Înainte de 2007, doar profesioniștii medicali erau instruiţi în cadrul acestei școli, pe când din 2007 școala oferă cursuri de instruire și pentru profesioniștii nemedicali din domeniul sănătăţii.

Principalele bariere în calea îmbunătăţirii instruirii cadrelor din domeniul sănătăţii publice ţin de calitatea și cantitatea inadecvată a centrelor de instruire și lipsa instructo-rilor și programelor actualizate. Există și necesitatea unor materiale de instruire bazate pe dovezi, care să faciliteze accesul la tehnologiile moderne și protocoalele medicale axate pe sănătatea publică.

2.2.7. Structuri organizaţionale şi finanţare durabilăMultiplele reforme ale actualului SSSSP, cât și revizuirea integrală repetată a legis-

laţiei în domeniul sănătăţii publice au avut un impact avansat în dinamica dezvoltării serviciului. De la independenţă Serviciul Sanitaro-Epidemiologic de Stat a fost transfor-mat în serviciu de igienă și epidemiologie, care ulterior a fost transformat în serviciu de medicină preventivă. și, în final, din 2009 a devenit Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice, care este similar structurilor de sănătate publică din ţările europene și întrunește recomandările OMS. Toate reformele perpetuate ale Serviciului de Suprave-ghere de Stat a Sănătăţii Publice s-au soldat cu reducerea esenţială a statelor de personal ale serviciului. În aceeași perioadă a avut loc o finanţare extrem de redusă pentru profi-laxia maladiilor și promovarea sănătăţii.

2.2.8. Cercetarea ştiinţifică în sănătatea publicăUtilizarea activă a dovezilor știinţifice în elaborarea politicilor și capacitatea sectoru-

lui public de a colecta, analiza și disemina informaţii cu privire la sănătate sunt elemente importante în activităţile de management, realizare şi implementare în domeniul sănă-tăţii publice. Pe parcursul ultimilor ani, autorităţile naţionale conștientizează mai mult importanţa cercetării pentru dezvoltarea rapidă a sănătăţii publice. Cu toate acestea, conturarea și direcţionarea politicilor nu se numără printre sarcinile explicite sau cele specifice ale activităţii de cercetare, iar sănătatea populaţiei nu este un domeniu specific de cercetare.

Subordonarea dublă a instituţiilor de cercetări - Academiei de Știinţe și Ministerului Sănătăţii, reduce autonomia instituţiilor, fapt ce nu permite dezvoltarea continuă a capa-cităţilor de cercetare strategică și descurajează competitivitatea acestora.

Majoritatea proiectelor de cercetări naţionale sunt finanţate de Academia de Știinţe a Moldovei (AȘM), conform Codului cu privire la știinţă și inovare al Republicii Moldova (nr. 259, 15 iulie 2004), urmare rezultatelor concursului, însă finanțarea este insuficientă și în continuă scădere în ultimii 5 ani. Astfel, cota finanţării publice a cercetărilor din PIB în a.2004 a constituit 0,22%, fiind în continuă creștere până la 0,7% în a.2008, apoi cu o scădere anuală până la 0,4% în a.2011.

Toate proiectele sunt obţinute în baza concursului, anunţat public de către Consiliul Suprem pentru Știinţă și Dezvoltare Tehnologică, care activează în cadrul AȘM, în bază de expertiză, efectuată de experţi independenţi cu participarea reprezentanţilor comu-nităţii știinţifice. Proiectele din sfera știinţei și inovării, incluse în programe sau calificate


drept proiecte independente, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și se înscriu în Registrul de stat al proiectelor din sfera știinţei și inovării.

Principalele rezultate ale cercetărilor în domeniul sănătăţii publice sunt publicate în revistele știinţifice din ţară și de peste hotare, sunt făcute publice comunităţii știinţifice prin intermediul rapoartelor la foruri știinţifice naţionale și internaţionale – congrese, conferinţe, sunt plasate pe paginile web ale instituţiilor. Rezultatele proiectelor de cerce-tare sunt implementate de instituţii în diverse sectoare ale sănătăţii publice și diferite do-menii medicale. În același timp, se constată o coordonare și colaborare insuficientă între instituţiile naţionale de cercetări din domeniul sănătăţii, fapt ce limitează utilizarea reală și eficientă a rezultatelor proiectelor. Se impune necesitatea unei planificări strategice și sporirea rolului Ministerului Sănătăţii în acest domeniu pentru a stimula eficacitatea cercetărilor în domeniul sănătăţii publice.

3. Viziune, scop, obiective

3.1. Viziune: Sănătate și bunăstare durabilă prin fortificarea capacităţilor și servicii-lor de sănătate publică.

3.2. Scopul: Îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei, reducerea inechităţilor în sănătate prin consolidarea Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice pentru realiza-rea operaţiunilor esenţiale de sănătate publică și prestarea serviciilor de sănătate publică accesibile și de înaltă calitate la nivel individual, comunitar și populaţional.

3.3. Obiectiv general: Dezvoltarea, implementarea și evaluarea acţiunilor de fortifi-care a capacităţilor și serviciilor de sănătate publică.

Reieșind din operaţiunile esenţiale de sănătate publică au fost stabilite 9 obiective strategice.

3.4. Obiective strategice: 1. Eficientizarea și consolidarea sistemelor de supraveghere a sănătăţii populaţiei

pentru a identifica problemele de sănătate și a furniza informaţii relevante, veridi-ce și în timp util pentru decizii și acţiuni în domeniul sănătăţii publice.

2. Fortificarea sistemului naţional de prevenire, pregătire și răspuns în situaţii de ur-genţe în sănătatea publică, prin intermediul abordării integrate a pericolelor.

3. Asigurarea protecţiei sănătăţii prin eficientizarea controlului factorilor de risc comportamentali și de mediu.

4. Adoptarea unor comportamente sănătoase de către populaţia Republicii Moldova prin implementarea măsurilor eficiente și coordonate de promovare a sănătăţii de către diferite sectoare la nivel naţional și local.

5. Reducerea poverii bolilor transmisibile și netransmisibile prin diminuarea facto-rilor de risc și asigurarea accesului echitabil al populaţiei la servicii de prevenire primară, secundară și terţiară.

6. Îmbunătăţirea mecanismelor de colaborare intersectorială, cu definirea clară a res-ponsabilităţilor sectorului de sănătate și altor sectoare în implementarea operaţiu-nilor esenţiale de sănătate publică.


7. Asigurarea cu resurse umane suficiente și competente în domeniul sănătăţii publi-ce prin fortificarea sistemului de formare pentru realizarea operaţiunilor esenţiale de sănătate publică.

8. Ajustarea structurii organizaţionale și îmbunătăţirea finanţării serviciului de su-praveghere a sănătăţii publice pentru a realiza operaţiunile și serviciile esenţiale de sănătate publică în colaborare cu alte sectoare.

9. Consolidarea cercetărilor în domeniul sănătăţii publice pentru a asigura funda-mentarea politicilor în baza dovezilor știinţifice.

4. Domeniile prioritare de intervenţie

4.1. Supravegherea sănătăţii populaţiei

Analiza succintă a problemelor identificateSistemul informaţional automatizat este un domeniu-cheie în procesul de monitori-

zare a sănătăţii publice. Colectarea, stocarea și procesarea datelor statistice este împărţită la nivel naţional între câteva instituţii: Biroul Naţional de Statistică; CNMS și CNSP, CNAM. Unele instituţii medicale dispun de registre proprii pentru înregistrarea unor boli specifice, sau pentru documentarea activităţii instituţiei. Partea vulnerabilă în par-tajarea activităţilor între instituţii constă în dublarea colectării unor date, comunicarea, colaborarea și coordonarea ineficientă și limitată, precum și posibilităţile reduse pentru a integra sistemele informaţionale instituţionale într-un sistem integrat de informare (incompatibilitatea unor sisteme).

Datele privind factorii determinanţi ai sănătăţii şi factorii de risc, în special a bolilor netransmisibile, nu sunt colectate sistematic, iar datele existente sunt incomplete și re-flectă doar o parte din probleme. Datele din sistemele de supraveghere și control al bo-lilor transmisibile, inclusiv al bolilor cu transmitere sexuală, TB și HIV/SIDA, sunt ges-tionate inadecvat datorită raportării fragmentate și existenţei unor sisteme de raportare paralele. Lipsește o viziune complexă privind desfășurarea sistematizată a supravegherii populaţionale, a frecvenţei acestor studii, cine ar trebui să le efectueze, și care este dispo-nibilitatea mijloacelor financiare pentru acoperirea costurilor. Nu există registre naţio-nale pentru bolile netransmisibile prioritare (bolile cardiovasculare, diabetul, sănătatea mintală etc.), iar funcţionarea celor existente este nesatisfăcătoare (Registrul Naţional pentru Cancer). La nivel de unitate administrativ-teritorială nu sunt abilităţi suficiente pentru evaluarea stării sănătăţii populaţiei și pentru procesarea, elaborarea măsurilor și gestionarea datelor.

Definirea indicatorilor și procesarea datelor nu sunt standardizate; lipsește sistemul de verificare a calităţii datelor, ceea ce nu asigură comparabilitatea lor la nivel naţional și internaţional.

Prin urmare, sistemul existent de supraveghere nu corespunde cerinţelor actuale. El dispune de date fragmentare, la nivel operaţional colectează date în exces și dispune de capacităţi analitice limitate pentru a transforma aceste date în timp rezonabil în infor-maţii relevante. Datele colectate nu conţin toate caracteristicile necesare și nu sunt dez-integrate pentru a identifica inechităţile de sănătate și a elabora intervenţii direcţionate spre diminuarea lor.


Obiectiv strategic: Eficientizarea și consolidarea sistemelor de supraveghere a sănă-tăţii populaţiei pentru a identifica problemele de sănătate și a furniza informaţii relevan-te, veridice și în timp util pentru decizii și acţiuni în domeniul sănătăţii publice.

Obiective specifice: Obiectivul 1. Consolidarea și sporirea eficacităţii sistemului de supraveghere a boli-

lor și a indicatorilor de sănătate a populaţiei. Obiectivul 2. Monitorizarea și evaluarea sistematică a stării de sănătate a populaţiei

cu comunicarea rezultatelor obţinute autorităţilor interesate și populaţiei. Intervenţii strategice • Revizuirea și standardizarea indicatorilor de sănătate utilizaţi la moment și dezin-

tegrarea lor în funcţie de criterii social-economice, sex, nivel de educaţie, mediu de reședinţă, regiune, etnie.

• Armonizarea cu normele internaţionale a conţinutului și metodologiei privind colectarea, procesarea și comunicarea datelor despre starea de sănătate și factorii determinanţi ai sănătăţii.

• Elaborarea și punerea în aplicare a sistemului de management a calităţii datelor în domeniul sănătăţii publice.

• Dezvoltarea și implementarea sistemului electronic integrat pentru supravegherea bolilor netransmisibile și factorilor de risc.

• Ajustarea și integrarea sistemelor de supraveghere epidemiologică și control al bo-lilor transmisibile, inclusiv TB, HIV/SIDA și bolile sexual transmisibile.

• Dezvoltarea și punerea în aplicare a acordurilor cu structurile naţionale relevante privind accesul la date și schimbul de informaţii, cât și de stabilire a modalităţilor de colectare a datelor și de monitorizare a calităţii lor;

• Dezvoltarea capacităţilor la nivel teritorial și naţional pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei și pentru perfectarea sistematică a rapoartelor de analiză;

• Participarea la studii internaţionale privind supravegherea stării de sănătate și fac-torilor de risc;

• Asigurarea comunicării rezultatelor obţinute privind sănătatea populaţiei și fac-torii de risc supravegheaţi, către autorităţile interesate, populaţie şi organizaţiile internaţionale.

4.2. Urgenţele de sănătate publică

Analiza succintă a problemelor identificate La etapa actuală cadrul legal în domeniul pregătirii și răspunsului la urgenţele de

sănătate publică nu este pe deplin ajustat la prevederile documentelor Uniunii Europe-ne. Lipsa regulamentelor/procedurilor standard de operare pentru intervenţie în cazul pericolelor și urgenţelor, precum și finanţarea insuficientă a planurilor de prevenire, pre-gătire și management al urgenţelor de sănătate publică reprezintă una din provocările existente. Fracţionarea capacităţilor de depistare, evaluare și management a riscurilor și urgenţelor de sănătate publică, cât și colaborarea intersectorială insuficientă la nivel local și naţional, menţin pericolul pentru securitatea și siguranţa sănătăţii publice. Pregătirea


și răspunsul în urgenţele de sănătate publică necesită o abordare generică; în prezent ele vizează riscuri specifice. Deficienţele în dotarea și instruirea echipelor de intervenţie în conformitate cu standardele internaţionale de gestionare a situaţiilor excepţionale în aspectul de sănătate publică (planificarea, pregătirea, evaluarea necesităţilor, vulnera-bilităţii, riscurilor, precum și managementul, comunicarea, evaluarea post intervenţie etc.) necesită a fi redresate. Se atestă o dotare insuficientă a laboratoarelor SSSSP pentru indicarea și identificarea rapidă a urgenţelor de origine biologică, chimică, radiologică. Sunt limitate, ca număr și nivel de instruire, resursele umane în sistemul de asistenţă medicală primară și sănătate publică, pentru evaluarea riscurilor, efectuarea studiilor de fezabilitate și cost-eficienţă, precum și raportarea datelor în sistemul de supraveghere.

Obiectiv strategic: Fortificarea sistemului naţional de prevenire, pregătire și răs-puns în situaţii de urgenţe în sănătatea publică prin intermediul abordării integrate a pericolelor.

Obiective specifice:Obiectivul 1: Consolidarea capacităţilor naţionale de detectare precoce și răspuns

rapid la pericole și urgenţe de sănătate publică în baza indicatorilor de monitorizare a riscurilor la nivel local, intermediar (raion/municipiu) și naţional.

Obiectivul 2: Minimizarea impactului negativ asupra sănătăţii populaţiei, determi-nat de riscurile și urgenţele de sănătate publică cauzate de factori naturali, tehnogeni, biologici și sociali.

Intervenţii strategice: • Perfecţionarea cadrului legal prin abordarea integrată și generică în domeniul pre-

venirii, pregătirii și de răspuns la riscurile și urgenţele în sănătate publică, cauzate de factorii naturali, tehnogeni, biologici, sociali și de bioterorism.

• Elaborarea și implementarea cadrului cu privire la Sistemul naţional de pregătire și răspuns a sectorului de sănătate la urgenţele de sănătate publică.

• Crearea cadrului și asigurarea funcţionării Centrului operaţional de gestionare a urgenţelor de sănătate publică ca parte a reţelelor internaţionale, inclusiv pentru implementarea Regulamentul Sanitar Intenţional 2005, INFOSAN, ChemiNet, GladNet etc.

• Stabilirea mecanismelor de finanţare durabilă pentru implementarea planurilor de prevenire, pregătire și răspuns la urgenţele de sănătate publică.

• Fortificarea continuă a sistemului de alertă precoce și răspuns rapid pentru preve-nirea, controlul bolilor transmisibile și evenimentelor de sănătate publică.

• Implicarea autorităţilor publice centrale și locale, în limita competenţelor, în ac-tivităţi de planificare, pregătire și gestionare a riscurilor și urgenţelor de sănătate publică.

• Sporirea eficienţei activităţilor de răspuns la compartimentele de planificare, pre-gătire, evaluare, management și comunicare a riscurilor, evaluarea post intervenţie.

• Fortificarea capacităţilor naţionale în domeniul biosecurităţii și biosiguranţei. • Fortificarea reţelei laboratoarelor SSSSP pentru identificarea rapidă a agenţilor de

origine biologică, chimică și radiologică.


Dezvoltarea continuă a capacităţilor naţionale pentru detectarea precoce și răspuns rapid în evenimentele de sănătate publică de origine chimică.

4.3. Protecţia sănătăţii

Analiza succintă a problemelor identificateCadrul legal în domeniul protecţiei sănătăţii în Republica Moldova este incomplet.

La nivel naţional și local sunt capacităţi limitate în elaborarea, aplicarea cadrului de re-glementare și monitorizare a implementării în domeniul protecţiei sănătăţii. Procedurile de inspecţie, monitorizare și punere în aplicare a legislaţiei sunt depășite; ele nu se ba-zează pe principiile de evaluare a riscului. Este insuficientă colaborarea între autorităţi-le responsabile, fiecare acţionând în conformitate cu planul propriu de monitorizare și evaluare.

Asigurarea cu resurse umane și dotarea tehnică limitată a SSSSP, instruirea insufici-entă a personalului prezintă impedimente pentru implementarea metodelor noi.

Sistemul de supraveghere și control în sănătatea ocupaţională este la etapa de reorga-nizare. Actualmente nu sunt clar definite responsabilităţile diferitor autorităţi și servicii, angajatori și angajaţi în acest domeniu. Nu este perfecţionat segmentul de sănătate ocu-paţională din cadrul SSSSP, nu există programe naţionale în domeniul sănătăţii ocupa-ţionale ș.a.

Lipsesc politicile în domeniul alimentaţiei și nutriţiei a diferitor grupuri de populaţie. Implementarea prevederilor actelor privind siguranţa alimentelor, etichetarea produse-lor alimentare este incompletă.

Resursele financiare alocate pentru identificarea surselor sigure de apă potabilă în localităţile rurale sunt insuficiente. Nu se implementează sistemele de potabilizare a apei neconforme din cauza costurilor înalte și lipsei personalului instruit.

Cadrul regulator privind calitatea aerului atmosferic nu este aliniat la rigorile UE și recomandările OMS, sunt deficienţe în evaluarea calităţii aerului atmosferic, lipsesc capacităţile privind determinarea conţinutului unor poluanţi prioritari (PM 10, PM 2,5 și altele).

Lipsesc Strategiile de adaptare și planuri de răspuns atât la nivel naţional, cât şi local, inclusiv a sistemului de sănătate, la fenomenele extremale ale schimbărilor climatice.

Capacităţile tehnice de evaluare a riscurilor, condiţionate de folosirea produselor cos-metice, jucăriilor și din domeniul siguranţei chimice, sunt limitate.

Calitatea și siguranţa serviciilor de asistenţă medicală a pacienţilor sunt asigurate in-suficient. Nu toate instituţiile medicale dispun de sistem de control al infecţiilor, iar cele existente sunt slab implementate.

Sistemul de gestionare și valorificare a deșeurilor, inclusiv celor medicale, este defici-tar și în consecinţă afectează condiţiile de trai și sănătatea.

Obiectiv strategic: Asigurarea protecţiei sănătăţii prin eficientizarea controlului fac-torilor de risc comportamentali și de mediu.

Obiective specifice:Obiectivul 1. Perfecţionarea cadrului legal și regulator în domeniul protecţiei sănă-

tăţii prin alinierea acestuia la reglementările internaţionale.


Obiectivul 2. Consolidarea capacităţilor SSSSP de evaluare, management și comu-nicare a riscurilor pentru sănătatea publică și stabilirea mecanismului de colaborare cu alte servicii în acest domeniu.

Obiectivul 3. Fortificarea capacităţilor de identificare și gestionare a riscurilor pen-tru sănătate a altor autorităţi cu atribuţii în domeniul protecţiei sănătăţii (sănătatea me-diului, sănătatea ocupaţională, siguranţa alimentelor).

Intervenţii strategice:• Armonizarea și ajustarea cadrului legal în domeniul protecţiei sănătăţii la regle-

mentările internaţionale. • Elaborarea mecanismelor de punere în aplicare a actelor legislative și normative,

monitorizarea implementării lor și evaluarea impactului.• Evaluarea rezultatelor implementării programelor, planurilor de acţiuni în dome-

niul sănătăţii mediului și actualizarea acestora în baza angajamentelor asumate la Parma în a.2010.

• Elaborarea cadrului de politici privind adaptarea la fenomene extremale ale schim-bărilor climatice. Crearea capacităţilor instituţionale și fortificarea sistemului de sănătate ocupaţională.

• Elaborarea politicilor în domeniul alimentaţiei și nutriţiei a diferitor grupuri de populaţie, orientate spre reducerea conţinutului de sare, grăsimi și acizi grași trans în produsele procesate.

• Modernizarea laboratoarelor SSSSP prin sporirea capacităţii acestora în identifica-rea și monitorizarea riscurilor în domeniu protecţiei sănătăţii.

• Fortificarea capacităţilor de evaluare a riscurilor condiţionate de folosirea produse-lor cosmetice, jucăriilor și din domeniul siguranţei chimice.

• Fortificarea măsurilor de siguranţă a pacienţilor și a sistemului de control al infec-ţiilor.

4.4. Promovarea sănătăţii

Analiza succintă a problemelor identificateÎn prezent activităţile de promovare a sănătăţii în Republica Moldova se realizează în

baza Programului naţional privind promovarea sănătăţii și a unor activităţi specifice in-cluse în cadrul programelor de sănătate. Este necesar de menţionat că acest program este depășit și necesită revizuire și actualizare, iar activităţile incluse în cadrul programelor de sănătate poartă un caracter general.

Programele și materialele de informare privind promovarea sănătăţii și educaţia pen-tru sănătate sunt dezvoltate sporadic, într-o măsură insuficientă și preponderent în ca-drul unor proiecte naţionale sau locale, finanţate de donatori.

Activităţile de prevenire a riscurilor, inclusiv de promovare a sănătăţii la locul de muncă, instruire și educare se desfășoară preponderent în colectivităţile mari, dar și acestea se organizează sporadic. Lipsesc studiile privind perceperea riscurilor la locurile de muncă pentru a evalua cunoștinţele și practicele, și a planifica acţiunile de promovare


și comunicare în baza evaluărilor. Lipsesc materiale informaţionale și de educaţie pentru sănătate în domeniul sănătăţii ocupaţionale.

Implicarea asistenţei medicale primare, spitalicești și specializate în activităţi de pro-movare a sănătăţii este insuficientă. Activităţile realizate de către centrele de sănătate și centrele medicilor de familie în prezent poartă un caracter sporadic și inconsistent, ceea ce nu poate aduce la rezultate de impact. Este insuficientă implicarea și altor sectoare, in-clusiv a autorităţilor publice locale și mass-media în activităţile de promovare a sănătăţii și susţinerea acestor activităţi la nivel local.

Capacităţile financiare, umane și materiale pentru planificarea și realizarea activităţi-lor de promovare a sănătăţii sunt limitate. Lipsește un mecanism de coordonare și finan-ţare a intervenţiilor naţionale și locale de promovare a sănătăţii. Activităţile de promo-vare a sănătăţii coordonate de CNAM poartă un caracter sporadic și nu au continuitate. Este necesar de menţionat faptul, că majoritatea activităţilor de prevenire şi promovare a sănătăţii sunt finanţate de donatori.

La nivel naţional nu sunt iniţiative de creare a mediilor care promovează sănătatea. Obiectiv strategic: Adoptarea unor comportamente sănătoase de către populaţia Re-

publicii Moldova prin implementarea măsurilor eficiente și coordonate de promovare a sănătăţii de către diferite sectoare la nivel naţional și local.

Obiective specifice:Obiectivul 1. Consolidarea infrastructurii și capacităţilor sectorului de sănătate în

domeniul promovării sănătăţii.Obiectivul 2. Sporirea potenţialului și implicării altor sectoare, în afară de sectorul

sănătăţii în activităţi de promovare a sănătăţii și îmbunătăţirea colaborării intersectoria-le atât la nivel naţional, cât și teritorial/local.

Obiectivul 3. Crearea mediilor sănătoase prin stabilirea parteneriatelor cu societatea civilă și împuternicirea comunităţilor de a planifica și implementa activităţi eficiente de promovare a sănătăţii.

Intervenţii strategice:• Fortificarea cadrului legislativ și regulator care va oferi suport pentru facilitarea

alegerilor sănătoase, adoptarea modului de viaţă sănătos și crearea mediilor sănă-toase, respectând criteriile de echitate;

• Asigurarea finanţării durabile și continue a programelor de promovare a sănătăţii la nivel teritorial și naţional;

• Consolidarea SSSSP în asigurarea planificării, elaborării, implementării și evaluării activităţilor de promovare a sănătăţii la nivel populaţional;

• Consolidarea funcţiilor a serviciului de AMP în acordarea serviciilor de promovare a sănătăţii, de rând cu cele curative, la nivel de individ;

• Organizarea activităţilor de promovare a sănătăţii și prevenire a bolilor la nivel comunitar prin instituirea unei unităţi în cadrul asistenţei de medicină primară;

• Fortificarea capacităţilor altor sectoare și a autorităţilor publice locale de a elabora, implementa și evalua activităţi de promovare a sănătăţii și a mediilor sănătoase;


• Îmbunătăţireacooperăriişicolaborării intersectorialeaMinisteruluiSănătăţiicualteAPCşiAPLîn domeniul promovării sănătăţii;

• Crearea fondurilor pentru a susţine implementarea iniţiativelor de promovare a sănătăţii la nivel local și naţional, gestionarea eficientă a fondurilor disponibile;

• Crearea parteneriatelor durabile cu ONG-urile și a societatea civilă în derularea activităţilor de promovare a sănătăţii.

4.5. Prevenirea şi depistarea precoce a bolilor

Analiza succintă a problemelor identificate În documentele de politici în domeniul bolilor netransmisibile prioritare (ex.

diabet) sunt puţin elucidate măsurile de prevenire, în special cele de prevenire primară. Programele naţionale existente sunt focusate preponderent pe managementul cazurilor de boală, iar măsurile direcţionate spre identificarea, prevenirea şi controlul factorilor de risc sunt insuficiente sau lipsesc. Implicarea altor sectoare în diminuarea factorilor de risc este limitată şi prevăzută doar în câteva programe naţionale (ex. reducerea con-sumului de alcool, tutun, maladiile determinate de deficienţa de iod, fier și acid folic). Prevenirea primară a unor boli transmisibile și netransmisibile prin vaccinare necesită securizarea finanţării suficiente și durabile, asigurarea mentenanţei sistemului de imuni-zări și sporirea ratei de acoperire vaccinală (în cazul bolilor vaccino-dirijabile). Măsurile de detectare precoce a stărilor premorbide și unor boli, preponderent netransmisibile, în stadiile incipiente sunt implementate parţial, doar pentru unele grupuri de populaţie și teritorii. Nu este asigurată o continuitate a măsurilor menţionate în cadrul sectorului de sănătate. Există o discrepanţă a calităţii serviciilor, precum și o accesibilitate inechitabilă la servicii de prevenire primară, tratament și reabilitare în diferite teritorii. Se atestă un nivel scăzut de cunoștinţe și practici a lucrătorilor medicali pentru a oferi servicii de prevenire: identificarea și reducerea factorilor de risc, detectarea precoce a bolii, mana-gementul cazului de boală și monitorizarea continuă pentru prevenirea progresării bolii și apariţiei sechelelor etc. Lipsesc mecanismele de evaluare, inclusiv de către fondatori (APL) și finanţatori, a eficienţei măsurilor de prevenire a bolilor, realizate de asistenţa medicală primară, spitalicească și specializată în aspect de îmbunătăţire a sănătăţii po-pulaţiei la nivel de localitate, raion/municipiu și ţară. Sunt limitate resursele umane și abilităţile specialiștilor din serviciul de supraveghere a sănătăţii publice în elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea activităţilor de prevenire a bolilor, în special a celor netransmisibile și reducerea factorilor de risc. Resursele financiare alocate pentru implementarea măsurilor de prevenire la nivel naţional și teritorial sunt inadecvate.

Obiectiv strategic: Reducerea poverii bolilor transmisibile și netransmisibile prin diminuarea factorilor de risc și asigurarea accesului echitabil al populaţiei la servicii de prevenire primară, secundară și terţiară.

Obiective specifice:Obiectivul 1: Diminuarea factorilor de risc la nivel de individ, comunitate și nivel

naţional prin activităţi integrate a sectorului de sănătate de comun cu alte sectoare și autorităţi publice locale.


Obiectivul 2: Prevenirea și controlul maladiilor vaccino-dirijabile prin acoperirea vaccinală a grupurilor ţintă în conformitate cu prevederile programelor naţionale de imunizări și reducerea morbidităţii prin maladiile transmisibile cu 2% prin măsuri de prevenire primară și secundară până în anul 2020.

Obiectivul 3: Asigurarea echitabilă a accesului la servicii calitative de prevenire a bolilor, oferite de către asistenţa medicală primară, spitalicească, specializată și serviciul de supraveghere a sănătăţii publice.

Intervenţii strategice: • Perfecţionarea cadrului legal în domeniul prevenirii și controlului bolilor transmi-

sibile și netransmisibile, inclusiv controlul factorilor de risc, asigurând o abordare generică și integrată a măsurilor de intervenţie, și reducerea inechităţilor;

• Finanţarea durabilă și continuă a programelor de prevenire și control al bolilor transmisibile și netransmisibile la nivel teritorial și naţional;

• Cooperarea și colaborarea intersectorială în limita competenţelor a ministerelor Sănătăţii, Agriculturii și Industriei Alimentare, Afacerilor Interne, Mediului, Edu-caţiei, Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și Autorităţilor publice locale de a elabora și/sau implementa programe de comun acord în domeniul prevenirii bolilor transmisibile și netransmisibile, inclusiv reducerea factorilor de risc;

• Fortificarea capacităţilor serviciului de sănătate publică, autorităţilor publice locale în comun cu alte servicii relevante în evaluarea stării de sănătate a populaţiei, prio-ritizarea problemelor, planificarea măsurilor complexe de intervenţie, monitoriza-rea implementării și evaluării eficacităţii intervenţiilor;

• Fortificarea cunoștinţelor și practicelor a lucrătorilor medicali cu studii medii și superioare în identificarea precoce a bolilor, factorilor de risc asociaţi și controlul acestora;

• Detectarea precoce a factorilor de risc și stărilor premorbide sau stărilor incipien-te de boală prin menţinerea și fortificarea sistemelor naţionale de supraveghere și control al bolilor transmisibile și netransmisibile;

• Organizarea periodică a studiilor populaţionale în cele mai importante probleme de sănătate publică;

• Implementarea programelor echitabile și sigure de vaccinare pentru diferite gru-puri de vârsta, garantate de stat;

• Crearea și menţinerea unui mediu sigur și inofensiv pentru pacienţi prin fortifi-carea supravegherii și controlului maladiilor nosocomiale, inclusiv prin reducerea dezvoltării rezistenţei microorganismelor la preparatele antimicrobiene;

• Elaborarea și implementarea conceptului de consiliere pentru prevenirea riscurilor și apariţia bolilor.

4.6. Asigurarea guvernării pentru sănătatea populaţiei

Analiza succintă a problemelor identificate Promovarea politicilor de sănătate, de rând cu alte politici sectoriale, a devenit sar-

cină importantă a Ministerului Sănătăţii începând cu anul 2009. Au fost depuse efor-


turi majore de către sectorul de sănătate pentru a se axa pe principiul „sănătate în toate politicile”, în timp ce alte ministere încă nu conștientizează îndeajuns acest angajament pentru a-l aplica în politicile, programele și proiectele din domeniul pe care îl dirijează. Eficacitatea redusă a eforturilor se datorează unui nivel insuficient de cunoștinţe privind metodele curente de sănătate publică, coordonarea și colaborarea defectuoasă între dife-rite instituţii și agenţii, capacităţile analitice reduse și lipsa datelor valide și comprehen-sive cu privire la sănătatea populaţiei. Aceste deficienţe se înregistrează atât la nivel local, cât şi la cel naţional. Pentru a fortifica rolul sănătăţii publice şi pentru a stabili un sistem permanent de evaluare a impactului politicilor asupra sănătăţii, este necesar de a aloca resurse financiare suficiente şi a fortifica capacităţile umane antrenate.

Mai sunt înregistrate inechităţi în accesul populaţiei la serviciile de AMP din cauza numărului insuficient de medici în mediul rural și unui nivel de bunăstare mai redus al populaţiei; accesul la serviciile de sănătate ale persoanelor din grupurile vulnerabile și cele dezavantajate (cum sunt persoanele de vârsta a treia, invalizii, șomerii etc.) este limitat. Instituţiile medicale nu dispun de indicatori de calitate bine definiţi și standar-dizaţi pentru a monitoriza, evalua și compara calitatea serviciilor medicale oferite. În rândul managerilor medicali sunt înregistrate cunoștinţe reduse privind managementul calităţii în instituţiile medicale. Auditul intern și extern al serviciilor medicale și celor de sănătate publică sunt realizate în mod sporadic, mai cu seamă la nivel teritorial, cu o complexitate limitată și cu recomandări unilaterale, care nu contribuie la îmbunătăţirea serviciilor oferite.

Obiectiv strategic: Îmbunătăţirea mecanismelor de colaborare intersectorială cu de-finirea și delimitarea clară a responsabilităţilor sectorului de sănătate și altor sectoare în implementarea operaţiunilor esenţiale de sănătate publică.

Obiective specifice:Obiectivul 1: Fortificarea colaborării între sectorul de sănătate și alte sectoare în ve-

derea reducerii factorilor de risc și îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei, aplicând principiul „sănătatea în toate politicele”.

Obiectivul 2: Îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale și de sănătate publică, a eficacității intervenţiilor cu reducerea inechităţilor în sănătate.

Obiectivul 3: Implementarea mecanismelor de e-guvernare în serviciile de sănătate publică.

Intervenţii strategice• Elaborarea și implementarea unui mecanism de colaborare cu alte sectoare (edu-

caţie, transport, muncă și protecţie socială, construcţii, agricultură etc.) și cu soci-etatea civilă în elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea programelor de sănătate publică;

• Sporirea cunoștinţelor și responsabilităţilor APL cu implicarea în desfășurarea acti-vităţilor de sănătate publică la nivel local prin: evaluarea stării de sănătate a popula-ţiei și dezvoltarea profilurilor de sănătate; planificarea, implementarea și evaluarea activităţilor direcţionate spre reducerea factorilor de risc și îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;


• Dezvoltarea parteneriatelor la nivel naţional și local între diferite sectoare și soci-etatea civilă pentru a implementa activităţi care au drept scop reducerea factorilor de risc și îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei;

• Evaluarea periodică a implementării politicilor și programelor cu impact asupra sănătăţii populaţiei, inclusiv a finanţării acestora cu publicarea și diseminarea re-zultatelor;

• Elaborarea indicatorilor standardizaţi de evaluare a calităţii serviciilor de sănătate publică și adoptarea standardelor de calitate și a definiţiilor comune stabilite la nivel european (OMS și EUROSTAT);

• Evaluarea periodică a activităţii instituţiilor medicale și de sănătate publică în baza indicatorilor standardizaţi și diseminarea rezultatelor de evaluare;

• Asigurarea finanţării adecvate și durabile a programelor din domeniul sănătăţii publice;

• Elaborarea mecanismelor de distribuire și control asupra mijloacelor financiare, prevăzute pentru prevenirea maladiilor și promovarea sănătăţii de către CNAM;

• Implementarea mecanismelor de e-guvernare și sistemelor informaţionale în dome-niul sănătăţii publice;

• Asigurarea schimbului informaţional cu alte sisteme naţionale și internaţionale în serviciile de sănătate publică;

4.7. Asigurarea cu resurse umane competente şi suficiente în domeniul sănătăţii publice

Analiza succintă a problemelor identificateAsigurarea cu resurse umane competente și suficiente de sănătate publică este un

domeniu vast și complex, cuprinzând trei mari categorii:I. Specialiști din domeniul sănătăţii publice care au o pregătire specializată în acest

domeniu;II. Specialiști din alte domenii, care dedică o mare parte din timpul lor activităţilor în

domeniul sănătăţii publice, cum ar fi de medicii clinicieni, ecologiști etc.III. Specialiști din alte domenii, care au o contribuţie pentru sănătatea publică, dar

indirectă, profesori, asistenţi sociali etc.Fiecare din categoriile enumerate au diferite procese de fortificare a capacităţi-

lor profesionale şi, în majoritatea cazurilor, a specialiştilor din alte domenii decât sănătatea publică, nu au o pregătire în domeniul promovării sănătăţii şi prevenirii maladiilor, activând cu cunoștinţele acumulate pe parcursul practicii sau unor instruiri/reciclări. Se atestă un deficit de cadre didactice în aspect de număr și nivel de pregătire.

Procesul de formare profesională a personalului pentru sistemul sănătăţii publice nu este totalmente în concordanţă cu exigenţele societăţii și standardele internaţionale, în mare parte fiind menţinute principiile universitare ale fostului sistem de instruire. Per-sistă necorespunderea dintre nivelul de pregătire profesională și capacităţile solicitate de sistemul sănătăţii publice. Nu este definitivat traseul de pregătire profesională. Sunt limi-tate oportunităţile de instruire în domeniu. Nomenclatorul specialităţilor și cel știinţific abordează eronat locul domeniului sănătăţii publice, surclasând-ul. Există rezistenţă în


abordările de implicare a cadrelor nonmedicale, a celor cu studii medii în sistemul de sănătate publică etc.

Lipsește o metodologie de evaluare a necesităţilor și planificare a resurselor umane pentru sistemul de sănătate publică pe termen mediu și lung, în funcţie de statutul de sănătate a populaţiei, tendinţele economice, schimbările demografice ș.a., pentru a asi-gura structurile existente și cele proiectate în viitor cu un număr suficient de personal. Din punct de vedere cantitativ există o subacoperire cu personal. Se înregistrează un dezechilibru de asigurare cu resurse umane sub aspect geografic și mediu de reședinţă. Este deficitar numărul specialiștilor tineri.

Nu există oportunităţi clare și atractive pentru specialiștii din domeniul sănătăţii pu-blice. Este deficitar sistemul de motivare a personalului, care ar include venituri decente, condiţii adecvate de muncă și posibilitate de promovare profesională pe baza unor cri-terii obiective.

Obiectiv strategic: Asigurarea cu resurse umane suficiente și competente în dome-niul sănătății publice prin fortificarea sistemului de formare pentru realizarea operaţiu-nilor esenţiale de sănătate publică.

Obiective specifice: Obiectivul 1. Asigurarea structurilor sistemului de sănătate publică cu un număr de

personal suficient și calificat prin fortificarea cadrului legislativ, estimarea necesităţilor și planificarea resurselor umane în scopul realizării operaţiunilor esenţiale de sănătate publică.

Obiectivul 2. Modernizarea procesului și etapelor de formare profesională cu ajus-tarea componentelor curriculare ale programelor de formare preuniversitară, universi-tară, postuniversitară și continuă a cadrelor în conformitate cu competenţele esenţiale pentru sănătatea publică, stabilite de Asociaţia Școlilor de Sănătate Publică în Regiunea Europeană (ASPHER).

Obiectivul 3. Asigurarea suficientă și echilibrată a sistemului de sănătate publică cu resurse umane prin elaborarea și implementarea programelor inovatoare de recrutare, menţinere și dezvoltare a personalului.

Intervenţii strategice:• Elaborarea cadrului legislativ și conceptului de formare a specialităţilor în dome-

niul sănătăţii publice• Estimarea necesităţilor și planificarea resurselor umane pe termen scurt, mediu și

lung în corespundere cu schimbările posibile (tendinţele economice, schimbările demografice etc.).

• Revizuirea procesului de formare profesională sub aspect de etape, durată, continu-itate și sincronizare a programelor de instruire.

• Asigurarea oportunităţilor de instruire și carieră în sănătate publică pentru specia-liștii din domenii non-medicale.

• Fortificarea capacităţilor didactice în domeniul sănătăţii publice în aspect de nu-măr și nivel de pregătire.

• Evaluarea și ajustarea componentelor curriculare ale programelor de formare pre-universitară, universitară, postuniversitară și continuă la competentele esenţiale


(supravegherea, urgenţele de sănătate publică, promovarea și protecţia sănătăţii, și prevenirea bolilor) pentru sănătatea publică, stabilite de ASPHER și necesităţile naţionale în conformitate cu reformele sistemului de sănătate publică.

• Actualizarea standardelor de evaluare a nivelului de pregătire și calificare a cadre-lor medicale și nemedicale din domeniul sănătăţii publice. Evaluarea periodică a nivelului de pregătire şi calificare a cadrelor medicale şi nemedicale din dome-niul sănătăţii publice şi formarea lor în conformitate cu necesităţile identificate.

• Elaborarea și implementarea mecanismelor eficiente de recrutare a cadrelor medi-cale și nemedicale în domeniul sănătăţii publice.

• Elaborarea și implementarea programelor de motivare/stimulare a angajaţilor din domeniul sistemului de sănătate publică.

4.8. Structurile organizaţionale şi finanţarea Serviciului de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice

Analiza succintă a problemelor identificate Tendinţele noi în sănătatea publică nu sunt înţelese pe deplin de toţi factorii de deci-

zie naţionali. Nu există o abordare unică a sănătăţii publice în Republica Moldova și nu sunt definitivate clar rolurile și responsabilităţile tuturor actorilor. Frecventele schimbări de guvern și de miniștri, lipsa unor strategii clare din start și a unor obiective definite riguros și care să fie urmărite independent de schimbările politice, au avut un impact negativ asupra sistemului de sănătate în întregime și a sistemului de sănătate publică în particular. Lipsește un cadru legal bine definit ce delimitează funcţiile, atribuţiile și structura în domeniul prevenirii bolilor și promovării sănătăţii de către asistenţa medi-cală primară, spitalicească și de sănătate publică la nivel de localitate și raion. La nivel de raion, centrele de sănătate publică sunt organele de coordonare, responsabile de imple-mentarea activităţilor de sănătate publică. Reformele sistemului de sănătate publică (4 la număr), care au implicat activ toţi partenerii pentru protecţia sănătăţii, promovarea sănătăţii și prevenirea maladiilor, nu s-au soldat cu creșterea rolului autorităţilor publice locale, asociaţiilor profesionale, instituţiilor finanţatoare, a comunităţilor. Întârzierea re-gionalizării administrativ-teritoriale nu permite regionalizarea structurii SSSSP, inclusiv fortificarea sistemului de control de laborator cu îmbunătăţirea finanţării sistemului de sănătate publică, optimizarea cheltuielilor, sporirea calităţii și accesului la serviciile de sănătate publică adecvate.

Deși introducerea asigurării obligatorii de asistenţă medicală a sporit stabilitatea fi-nanciară a sistemului și a îmbunătăţit accesul public la principalele servicii de sănătate, inechitatea încă mai persistă în termeni de contribuţii financiare la sănătate, inclusiv la sănătatea publică. Practic lipsește o colaborare eficientă în privinţa problemelor de sănătate publică în parteneriat cu CNAM, inclusiv pentru implementarea Programului naţional de promovare a modului sănătos de viaţă și alte programe naţionale.

Obiectiv strategic: Modernizarea structurii organizaţionale și îmbunătăţirea finan-ţării SSSSP pentru a realiza operaţiunile esenţiale și serviciile de sănătate publică în co-laborare cu alte sectoare.


Obiective specifice:Obiectivul 1: Consolidarea SSSSP și a altor servicii de sănătate la nivel naţional și

teritorial pentru a asigura realizarea operaţiunilor esenţiale și serviciilor de sănătate publică.

Obiectivul 2: Asigurarea finanţării durabile a SSSSP prin implementarea mecanis-melor noi de finanţare pentru realizarea funcţiilor și activităţilor esenţiale de sănătate publică.

Intervenţii strategice;• Reorganizarea graduală a structurii SSSSP cu pilotarea propunerilor de reformare

și analiza situaţională;• Monitorizarea activităţilor și evaluarea eficacităţii și eficienţei a CSP pilot și a labo-

ratoarelor de performanţă;• Fortificarea laboratoarelor de performanţă a Centrelor de Sănătate Publică cu dota-

rea lor cu utilaj și tehnică modernă;• Elaborarea indicatorilor de performanţă a SSSSP; • Elaborarea și aprobarea mecanismelor de finanţare adecvată și durabilă din diferite

surse (taxe de sănătate publică, CNAM, buget național și local) pentru implemen-tarea programelor de sănătate publică;

• Creșterea fondurilor destinate prevenţiei și promovării sănătăţii populaţiei pentru a acoperi necesităţile de implementare a Strategiei Naţionale de Sănătate Publică;

• Elaborarea cadrului legislativ și normativ pentru implicarea Fondului de profilaxie a CNAM şi utilizarea acestui fond exclusiv pentru protecţia sănătăţii, prevenirea maladiilor şi promovarea sănătăţii;

• Deplasarea ponderii finanţării până la 5% către anul 2020 pentru serviciile de sănă-tate publică din ponderea finanţării globale pentru sănătate, programele naţionale de profilaxie a maladiilor, promovarea sănătăţii;

• Monitorizarea, evaluarea și comunicarea publică privind utilizarea fondurilor des-tinate prevenţiei și promovării sănătăţii populaţiei.

4.9. Cercetarea ştiinţifică în sănătatea publică

Analiza succintă a problemelor identificatePolitica de stat în sfera știinţei și inovării se realizează de către AȘM, în conformitate

cu politica economică, financiară și tehnico-știinţifică. În domeniul sănătăţii cercetările ştiinţifice sunt efectuate în cadrul direcţiei strategice Biomedicina, farmaceutica, menţi-nerea şi fortificarea sănătăţii, dintre care 37,5% sunt destinate studiilor sănătăţii publice. Proiectele și temele de cercetare sunt formulate reieșind, în mare parte, din capacităţile existente ale instituţiilor. Cercetările știinţifice poartă caracter fragmentar, fără viziune sistemică a problemelor prioritare de sănătate. Finanţarea proiectelor de cercetări, în special a celor instituţionale, se efectuează fără a lua în considerație performanţele insti-tuţiei și priorităţile în sănătatea publică. Este insuficient rolul Ministerului Sănătăţii în prioritizarea problemelor pentru cercetare-dezvoltare în domeniu. Criza economică din ţară a cauzat insuficienţă și instabilitate financiară. Aceasta a influenţat negativ renova-


rea bazei tehnico-materiale. Ca urmare, se atestă resurse umane și tehnologice limitate pentru realizarea cercetărilor știinţifice și promovarea rezultatelor, inclusiv participarea limitată în proiecte internaţionale de anvergură. Lipsește modelul de finanţare, care ar stimula concurenţa, dezvoltarea calităţii și vizibilităţii producţiei știinţifice, inclusiv va-lorificarea realizărilor știinţifice în practică. Comunitatea știinţifică medicală nu utili-zează plenar oportunităţile apărute după asocierea la Programul Cadru al UE.

Obiectivul strategic: Consolidarea cercetărilor în domeniul sănătăţii publice pentru a asigura fundamentarea politicilor în baza dovezilor știinţifice.

Obiective specifice:Obiectivul 1. Fortificarea bazei tehnico-materiale conform cerinţelor actuale pentru

efectuarea cercetărilor știinţifice, inclusiv elaborarea noilor metode de cercetări, tehno-logii inovaţionale.

Obiectivul 2. Dezvoltarea și utilizarea eficientă a potenţialului știinţific și tehnologic.Obiectivul 3. Extinderea relaţiilor știinţifice de colaborare prin stabilirea parteneria-

tului cu centrele de cercetări știinţifice și instituţii naţionale și internaţionale în vederea efectuării cercetărilor știinţifice comune în domeniul sănătăţii publice.

Intervenţii strategice:• Creșterea volumului de investiţii în domeniul știinţei și inovării în sănătatea publi-

că din bugetul de stat, precum și atragerea investiţiilor pentru realizarea cercetă-rilor prin participarea activă la concursurile pentru proiectele de cercetare funda-mentală și aplicativă.

• Sporirea rolului Ministerului Sănătăţii în prioritizarea problemelor știinţifice, care necesită soluţionare urgentă, orientarea instituţiilor știinţifice spre realizarea pro-iectelor complexe privind problemele actuale în sănătatea publică.

• Consolidarea relaţiilor cu partenerii din spaţiile CSI și UE, valorificarea parteneri-atelor existente pentru elaborarea propunerilor de proiecte pentru participarea la concursurile Programului Cadru al UE în domeniul sănătăţii publice.

• Integrarea în circuitul internaţional pe principiile cooperării și specializării, în co-respundere cu priorităţile politicii în domeniul sănătăţii publice naţionale.

• Motivarea savanţilor de a publica rezultatele cercetărilor știinţifice în reviste inter-naţionale cu impact.

• Comunicarea rezultatelor cercetărilor știinţifice obţinute privind determinanţii și a impactului lor asupra sănătăţii populaţiei, autorităţilor interesate, populaţiei și organizaţiilor internaţionale.

5. Estimarea impactului şi a costurilorPentru realizarea Strategiei, fiecare autoritate responsabilă va prevedea resurse fi-

nanciare în acest scop în limita alocaţiilor aprobate anual pentru bugetele autorităţilor respective. Totodată, Ministerul Sănătăţii va participa la realizarea Strategiei ca organ coordonator, executiv și consultativ.

Resursele financiare, tehnice și umane necesare implementării Strategiei vor fi esti-mate și detaliate, pentru fiecare etapă a procesului de implementare, în Planul de acţiuni


pentru implementarea Strategiei (anexa nr.3). De asemenea, Planul de acţiuni (anexa nr.2) va servi drept mecanism de bază pentru implementarea în practică a Strategiei, care va stabili scopurile specifice în domeniile identificate și acţiunile pentru atingerea lor, rezultatele/beneficiile scontate, termenele-limită, instituţiile responsabile și indica-torii de evaluare a rezultatelor obţinute (anexa nr.4).

6. Monitorizarea, evaluarea şi raportareaMonitorizarea implementării Strategiei Naţionale de Sănătate Publică va fi realizată

de Unitatea de Coordonare și Monitorizare a implementării strategiei împreună cu co-mitetele de experţi desemnate pentru fiecare domeniu prioritar.

Evaluarea implementării Strategiei Naţionale de Sănătate Publică se va efectua la toa-te etapele:

• în perioada de elaborare a programelor de intervenţie;• pe parcursul derulării acestor programe pentru restructurarea lor, dacă este cazul;• după finalizarea programelor.Evaluarea se va face pe baza indicatorilor de structură, de proces si de rezultate care

vor fi stabiliţi pentru fiecare program în parte de către comitetele de experţi în colabora-re cu Unitatea de Coordonare și Monitorizare.

7. Etapele şi termenele de implementarePrezenta Strategie prevede o abordare complexă în realizarea măsurilor, care au ca

scop susţinerea interacţiunilor între Guvern și societate în vederea îmbunătăţirii în mod semnificativ a sănătăţii și bunăstării populaţiei, reducerii inechităţilor în domeniul sănă-tăţii, consolidării sănătăţii publice și urmează a fi implementată în două etape:

1) Etapa 1 – a. a. 2014 - 2016 – va fi axată preponderent pe perfecţionarea și armoniza-rea cadrului legislativ existent, inclusiv elaborarea a noi acte, care nu există, în domeniul sănătăţii publice în conformitate cu cerinţele UE și Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, precum și pe dezvoltarea capacităţilor tuturor partenerilor cu atribuţii și responsabilităţi ce ţin de realizarea operaţiunilor, serviciilor și activităţilor de sănătate publică, inclusiv perfecţionarea activităţii SSSSP;

2) etapa 2 – a. a. 2017-2020 - se va axa pe implementarea prevederilor actelor legisla-tive și realizarea acţiunilor în scopul îmbunătăţirii sănătăţii populaţiei ce va contribui și la reducerea inechităţilor în sănătate.

Termenele de realizare a măsurilor privind dezvoltarea, implementarea și evaluarea acţiunilor de fortificare a capacităţilor și serviciilor de sănătate publică sunt stipulate în Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei, conform anexei nr.2.

8. Rolul şi responsabilităţile partenerilorStructurile implicate în supravegherea sănătăţii și bunăstării populaţiei poartă de-

plina responsabilitate în faţa publicului. Aceste structuri asigură accesul publicului la planurile sale strategice, la rezultatele evaluărilor și rezultatele obţinute, la informaţia privind utilizarea fondurilor și eficacitatea activităţilor instituţiei.


9. Cooperarea internaţionalăCooperarea internaţională se va dezvolta în mod ascendent. Va continua atât colabo-

rarea cu partenerii tradiţionali (OMS, UNICEF, GAVI, BM, AIEA, FAO, Codex Alimen-tarius, NATO etc.), cât și la nivel european, cu ţările interesate, instituţiile și serviciile interesate.

Lista literaturii1. Legea privind supravegherea de stat a sănătăţii publice nr.10-XVI din 03.02.2009

Hotărârea Guvernului nr.384 din 12.05.2010 „Cu privire la Serviciul de Suprave-ghere de Stat a Sănătăţii Publice”

2. Hotărârea Guvernului nr.886 din 06.08.2007 „Cu privire la Politica Naţională de Sănătate”

3. Hotărârea Guvernului nr. 1471 din 24.12.2007 “Cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017”

4. Health 2020: policy framework and strategy. WHO. 2012, Malta 10-13.September.5. European Action Plan for Strengthening Public Health Capacities and Services.

World Health Organization. 2012.6. Health for all database, WHO Regional Office for Europe, 20127. Analysis Public Health Operationas, Services and Activities in the Republic of

Moldova, 2012” (http///www.euro.who.int)8. Rezultatele studiului asupra sănătăţii populaţiei în Republica Moldova, BNS, 2006


CUPRINS

ÎN LOC DE PREFAȚĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5I. SĂNĂTATEA PUBLICĂ: DEFINIŢIE ȘI CONCEPT . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7

II. PE CALEA MODERNIZĂRII SISTEMULUI: PAS CU PAS . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11

2.1. Situaţia epidemică și organizarea sanitară în Basarabia la finele Primului Război Mondial . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13

2.2. Situaţia sanitaro-epidemiologică în perioada interbelică (1918-1940) . . . . . . . 162.3. Staţia Antimalarică Republicană (SAR) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 172.4. Constituirea Stației Sanitaro-Epidemiologice Republicane

(Sanepidului republican, SSER) 1948-1994 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 202.5. Punctul de începătură în modernizarea SSER . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 412.6. Centrul Republican de Igienă și Epidemiologie (1994) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 452.7. Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Igienă și Epidemiologie (1995) . . . . . . 472.8. Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Medicină Preventivă (1998) . . . . . . . . . 512.9. Centrul Naţional de Sănătate Publică (2010) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58

III. CRONOLOGIA MANAGERIALĂ A CNSP . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62

IV. ÎNTRE CIOCAN ȘI NICOVALĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70

4.1. Incendiu emoţional în Parlament și triumful raţiunii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 714.2. Debutul acreditărilor în sănătatea publică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72

V. SĂNĂTATEA PUBLICĂ: REPERE ALE EUROCONFORMITĂŢII . . . . . . . . . . . . 75

5.1. Încercări de laborator în cadrul CNSP . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 785.2. Test de acreditare OMS și UNICEF, luat doar de Moldova și Danemarca . . . . 795.3. Managementul resurselor umane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 795.4. Serviciul Economie, finanţe și evidenţă contabilă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 805.5. Serviciul juridic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 835.6. Serviciul Tehnologii informaţionale (STI) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84

VI. DIRECŢIILE PRIORITARE ÎN ACTIVITATEA CNSP . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87

6.1. Domeniul: Promovarea sănătăţii și controlul bolilor netransmisibile . . . . . . . . 876.1.1. Obiectivele Centrului de promovare a sănătăţii și comunicare . . . . . . . . . 906.1.2. Secţia Sănătatea mediului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 916.1.3. Activitatea Centrului de supraveghere a bolilor netransmisibile . . . . . . . . 93

6.2. Domeniul: Supravegherea sanitară de stat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 986.2.1. Secţia Sănătatea ocupaţională . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1016.2.2. Centrul Siguranţa chimică și toxicologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104


6.2.3. Laboratorul Pericole chimice și toxicologie (CSPT) . . . . . . . . . . . . . . . . . 1066.2.4. Secţia Siguranţa alimentelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1086.2.5. Secţia Sănătatea copiilor și a tinerilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1116.2.6. Secţia Igiena transporturilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1146.2.7. Centrul Radioprotecţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1176.2.8. Secţia de expertiză sanitară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1226.2.9. Comitetul Naţional Codex Alimentarius . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .124

6.3. Domeniul: Epidemiologie generală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1266.3.1. Centrul Profilaxie specifică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1266.3.2. Centrul Epidemiologia bolilor extrem de contagioase

și securitatea biologică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1306.4. Domeniul: Supravegherea și prevenirea infecţiei HIV/SIDA,

controlul infecţiilor nosocomiale, rezistenţei antimicrobiene și dezinfecţie și supravegherea parazitozelor și malariei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1346.4.1. Centrul de prevenire și control al infecţiei HIV/SIDA . . . . . . . . . . . . . . . 1346.4.2. Centrul Republican de Profilaxie și Combatere HIV/SIDA . . . . . . . . . . 1356.4.3. Accesul universal la prevenire, tratament, îngrijiri și suport . . . . . . . . . . 1376.4.4. Elaborarea documentelor legislative, normative și metodice

în domeniul HIV și instruirea specialiștilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1396.4.5. Situaţia epidemiologică în infecţia cu HIV . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1416.4.6. Colaborarea cu organismele internaţionale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1436.4.7. Secţia de control al infecţiilor nosocomiale, rezistenţei

antimicrobiene și dezinfecţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1436.4.8. Secţia Supravegherea parazitozelor și a malariei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 148

6.5. Domeniul: Management sanitar și relaţii externe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1516.5.1. Secţia Management și monitoring în sănătate publică . . . . . . . . . . . . . . . 1516.5.2. Fortificarea capacităților Centrului de sănătate publică:

efecte reale în luarea deciziilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1536.5.3. Sistemul analitico-informativ și metodic al instituției. . . . . . . . . . . . . . . . 1546.5.4. Secţia Managementul calităţii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1586.5.5. Laboratorul central sanitaro-igienic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159

6.6. Domeniul: Știinţă, cercetare și inovaţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1636.6.1. Sănătatea publică în cercetările știinţifice timpurii . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163

VII. LABORATOARELE DE REFERINŢĂ: REALIZĂRI INEDITE . . . . . . . . . . . . . 171

7.1. Laboratorul Epidemiologia infecţiilor respiratorii virale . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1717.2. Laboratorul de poliomielită și enteroviroze . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1727.3. Laboratorul știinţific Epidemiologia hepatitelor virale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1747.4. Laboratorul Virusologia generală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 177


7.5. Laboratorul Bacteriologie sanitară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1807.6. Laboratorul de referinţă în microbiologie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183

VIII. SPAȚIUL DE PREZENȚĂ A CĂRȚII MEDICALE... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 186

IX. GALERIA SAVANŢILOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 190

9.1. Pleiada doctorilor habilitați în știinţe medicale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1919.2. Pleiada doctorilor în medicină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 206

X. PROGRAME NAŢIONALE ÎN SĂNĂTATEA PUBLICĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 208

XI. RĂSADĂ DE CADRE MULTILATERAL DEZVOLTATE. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 212

XII. NOI DIMENSIUNI STRATEGICE ÎN SĂNĂTATEA PUBLICĂ . . . . . . . . . . . . 215

CUVâNT DE ÎNCHEIERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 216BIBLIOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 220ANEXĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 221

JALOANELE EDIFICĂRII SĂNĂTĂȚII PUBLICE ÎN REPUBLICA...

Documents

Transcript of JALOANELE EDIFICĂRII SĂNĂTĂȚII PUBLICE ÎN REPUBLICA...