Mitropolitul Gavriil Bănulescu şi Pansionul Internat pentru nobili

Prin tratatul de pace din 16 mai 1812 semnat de ruşi şi turci, teritoriul dintre Prut

şi Nistru este ocupat de Rusia. În noile împrejurări, acest teritoriu trebuia să

capete o nouă organizaţie bisericească, ceea ce şi s-a întâmplat, prin înfiinţarea

eparhiei Chişinăului şi Hotinului.

O mare grijă a conducerii viitoarei unităţi teritorial-administrative bisericeşti, devin nevoile

intelectuale şi morale ale clerului.

După ce se mai liniştiră spiritele din cauza răpirii Basarabiei, Mitropolitul Gavriil Bănulescu-

Bodoni se gândeşte serios la reluarea vechilor tradiţii moldoveneşti în învăţământul public.

În urma deselor vizite canonice la parohiile din Basarabia, Mitropolitul Gavriil a constatat că

aproape toate locurile preoţeşti erau ocupate de oameni lipsiţi de orice studii, abia ştiind să

citească şi să scrie, iar slujbele bisericeşti se făceau cu neglijenţă şi fără pricepere, în chip

mecanic (1). Astfel că lipsa acută a cadrelor de preoţi învăţaţi, dar şi în urma cerinţelor

Sfântului Sinod, prevăzute în “Regulamentul duhovnicesc” de a hirotoni în preoţie numai

candidaţi ce au studii speciale (2), l-a făcut pe mitropolitul Gavriil să iniţieze organizarea

unui Seminar Teologic la Chişinău.

Dar Mitropolitul era preocupat nu doar de dezvoltarea învăţământului teologic în noua

eparhie, ci şi de dezvoltarea învăţământului în general în acest teritoriu.

O pildă grăitoare a acestui fapt o constituie şi iniţiativa ÎPS Gavriil de organizare pe lângă

Seminarul din Chişinău a unui pansion.

La 16 noiembrie 1816, Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, luând în consideraţie

rugămintea insistentă a nobilimii din Basarabia, cu aprobarea împăratului Alecsandru I, a

înfiinţat pe lângă Seminarul din Chişinău un “Internat-Pansion pentru nobili” (3), sub propria

lui supraveghere. Administraţia Pansionului era alcătuită din trei persoane: directorul,

inspectorul şi economul – numirea în funcţie a cărora era o prerogativă a arhiereului

eparhiot. Postul de director o îndeplinea rectorul Seminarului, iar inspectorul şi economul au

fost numiţi de Mitropolitul Gavriil dintre profesorii Seminarului (4). Ca profesori lucrau

aceleaşi peroane ce erau încadrate şi la Seminar, numai un număr neînsemnat de profesori

lucrau doar la Pansion. Ca profesori de greacă şi limbi moderne deseori erau angajaţi

cetăţeni străini (5).

La această şcoală erau admişi copii de 8-12 ani.

Aici aveau posibilitatea să înveţe şi unii din copiii familiilor mai sărace. De regulă 10-12

copii erau întreţinuţi pe contul şcolii, iar ceilalţi 20-30 de către părinţii care doreau să-şi

vadă copiii învăţaţi.

Anul şcolar începea la 1 septembrie şi se termina la 15 iulie.

În Pansion, programul de învăţământ prevedea patru clase. Fiecare clasă dura doi ani. În

decursul acelor 8 ani cât era prevăzut cursul deplin al şcolii, elevii studiau: religia; limbile

rusă, română, greacă, latină, germană şi franceză; retorica şi poezia; istoria (universală şi

rusă); matematica, filosofia şi jurisprudenţa. Elevii mai erau iniţiaţi şi în desen şi cânt.

La sfârşitul anului de învăţământ elevii susţineau examene.

În anul 1821, Ivan Ivanovici Inzov, namestnicul Basarabiei, a propus reorganizarea

Pansionului. Proiectul lui prevedea întreţinerea a 10 elevi la Pansion din banii statului cu

condiţia că aceştia după absolvirea şcolii vor lucra în aparatul administrativ al Basarabiei

cel puţin opt ani. Pentru întreţinerea acestor viitori funcţionari se preconiza a vărsa din

caznaua statului câte 10000 de ruble. Proiectul lui Inzov a fost aprobat de către împăratul

Alecsandru I, abia după moartea Mitropolitului Gavriil, la 28 mai 1823(6).

Din 1828, când au început să se deschidă în Basarabia şcoli laice (grajdanskie ucilişcia),

copii noi nu se mai primeau la Pansion.

Această şcoală a funcţionat încă zece ani după moartea Mitropolitului Gavriil, până la 1

septembrie 1831(7).

Note.

1. N. Popovschi , Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Chişinău,

1931, p. 42

2. Regulamentul menţionează că “velimi k ispravlenii, ţercovnoi polezni estisie, citobî

vseakii episcop imel v dome ili pri ljme şcolu lkia detei sviyşcenicesckih ili i piscih, v ndejde

sviaşenstv opredelennîh. Takivâh edinnîh, v şcole arh. Nastavlennîh ucenicov, kogda uhe

za pomoşci Bojiei dovolinîh cislo ih pocajetsea, prizvannîh na на cvaşcensvo ili kto aşce iz

nih monaşeskii cin izberet, ili v arhimandritî ili iegumenî. A esli episcop neucennîi v onoi

şcole celoveka postavit vo sveaşcenniki ili v monaşeskoi stepeni, minuia ucennogo i bez

vinî pravilinoi, to podlejit, iakovîe opredelennî budet v Verhovnom Kolegiume. C.f.

Znameskii, Luhovnîe şcolî v Rossii posle reformî 1808 goda, с. 55.

3. Blagorodnîi pansion

4. Nicolae Popovschi. Istoria Bisericii din Basarabia , op cit, p. 67.

5. Iosif Parhomovici, Duhovnîe ecebnîe savedenia Chişinevscoi eparhii, Chişinev 1913, p.

18.

6. Ibidem, p. 17

7. Chişinevschie Eparhialinîe Vedomosti, nr. 24, 1895, p. 917.

Nicolae Fuştei

articol publicat în ziarul Curierul Ortodox, 09.2008