Istorie

4
Al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939, când Germania a atacat Polonia, aceasta fiind împărţită între Al Treilea Reich şi URSS prin pactul Ribbentrop-Molotov. Reacţiile au apărut din partea Marii Britanii şi a Franţei care au declarat război naziştilor, acţiunea fiind cunoscută în istorie sub numele de “războiul ciudat” deoarece aceste două state au luat poziţii defensive. Profitând de această situaţie, Germania a invadat Danemarca şi Norvegia.Hitler a pus in aplicare „ Planul galben” şi a declanşat Blitzkrieg -ul împotriva Franţei; Franţa a fost cucerită în trei săptămâni; La 10 mai 1940, a atacat Belgia, Olanda, Luxemburg şi le-a ocupat iar în 13 mai, acelaşi an, trupele germane au trecut Munţii Ardeni. În iunie trupele aliate au fost încercuite laDunkerque . La 18 iunie 1940, generalul Charles de Gaulle a organizat, din Anglia, lupta de rezistenţă franceză, urmând ca după două zile Franta să capituleze; Germania a anexat Alsacia si Lorena; 2/3 din teritoriul Franţei, inclusiv Parisul, a fost ocupat de germani. În sudul Franţei, rămas liber, a fost organizată Republica de la Vichy condusă de mareşalul Philippe PÉTAIN. Tot în iunie 1940, italienii au atacat în Egipt dau au fost respinşi de englezi. Hitler a organizat o armată (AFRIKA KORPS ), condusă de generalul ERWIN ROMMEL , care a ocupat Libia. În anul 1940 România a pierdut Basarabia şi Nordul Bucovinei în favoarea URSS iar al doilea Dictat de la Viena din 30 august a hotărât anexarea N-V Transilvaniei Ungariei. Prin tratatul de la Craiova din septembrie 1940 Bulgaria lua de la România Cadrilaterul iar în octombrie armatele germane au pătruns pe teritoriu românesc. Vara anului 1941 a debutat cu „Planul BARBAROSSA” , de invadare a URSS. La 22 iunie 1941, Hitler a pornit atacul asupra sovieticilor şi a reuşit să cucerească vestul Rusiei într-un timp scurt dar în decembrie 1941, ofensiva germană a fost oprită la în faţa Leningradului şi Moscovei, urmând a fi reluată în primăvara 1942 în direcţia Stalingrad. În Pacific Japonia a încercat să cucerească S-E Asiei şi Oceanul Pacific sub pretextul eliberării popoarelor asiatice si formării unei „sfere de coprosperitate”. În 1941, armatele japoneze au cucerit Indochina, Thainlanda, Singapore, Indonezia, Birmania, Filipine, Hong Kong iar în 7

description

.

Transcript of Istorie

Al Doilea Rzboi Mondial a nceput la 1 septembrie 1939, cnd Germania a atacat Polonia, aceasta fiind mprit ntre Al Treilea Reich i URSS prin pactul Ribbentrop-Molotov. Reaciile au aprut din partea Marii Britanii i a Franei care au declarat rzboi nazitilor, aciunea fiind cunoscut n istorie sub numele de rzboiul ciudat deoarece aceste dou state au luat poziii defensive.Profitnd de aceast situaie, Germania a invadat Danemarca i Norvegia.Hitler a pus in aplicare Planul galben i a declanatBlitzkrieg-ul mpotriva Franei; Frana a fost cucerit n trei sptmni; La 10 mai 1940, a atacat Belgia, Olanda, Luxemburg i le-a ocupat iar n 13 mai, acelai an, trupele germane au trecut Munii Ardeni. n iunie trupele aliate au fost ncercuite laDunkerque. La 18 iunie 1940, generalulCharles de Gaullea organizat, din Anglia, lupta de rezisten francez, urmnd ca dup dou zile Franta s capituleze; Germania a anexat Alsacia si Lorena; 2/3 din teritoriul Franei, inclusiv Parisul, a fost ocupat de germani. n sudul Franei, rmas liber, a fost organizat Republica de la Vichy condus de marealul Philippe PTAIN.Tot n iunie 1940, italienii au atacat n Egipt dau au fost respini de englezi. Hitler a organizat o armat (AFRIKA KORPS), condus de generalulERWIN ROMMEL, care a ocupat Libia.n anul 1940 Romnia a pierdut Basarabia i Nordul Bucovinei n favoarea URSS iar al doilea Dictat de la Viena din 30 august a hotrt anexarea N-V Transilvaniei Ungariei. Prin tratatul de la Craiova din septembrie 1940 Bulgaria lua de la Romnia Cadrilaterul iar n octombrie armatele germane au ptruns pe teritoriu romnesc.Vara anului 1941 a debutat cu Planul BARBAROSSA , de invadare a URSS. La 22 iunie 1941, Hitler a pornit atacul asupra sovieticilor i a reuit s cucereasc vestul Rusiei ntr-un timp scurt dar n decembrie 1941, ofensiva german a fost oprit la n faa Leningradului i Moscovei, urmnd a fi reluat n primvara 1942 n direcia Stalingrad.n Pacific Japonia a ncercat s cucereasc S-E Asiei i Oceanul Pacific sub pretextul eliberrii popoarelor asiatice si formrii unei sfere de coprosperitate. n 1941, armatele japoneze au cucerit Indochina, Thainlanda, Singapore, Indonezia, Birmania, Filipine, Hong Kong iar n 7 decembire 1941, japonezii au atacat baza naval american de la Pearl Harbour(insulele Hawai). Atacul a reprezentat motivul intrrii SUA n rzboi.Aceste victorii purtate de Ax au determinat semnarea la 1 ianuarie 1942 a Declaraiei Naiunilor Unite, de 26 de state care se angajau s lupte pn la capt cu puterile AxeiAnul 1943 este un an de cotitur n istoria rzboiului, acesta devenind favorabil Naiunilor Unite. ntre 4 septembrie 1942-2 februarie 1943 n cadrul btliei Stalingradului, armata german a fost nfrnt iar Armata Roie sovietic a trecut la contraofensiv. n iulie acelai an a avut loc cea mai mare btlie de blindate din istorie, la Kursk, cnd Armata Roie a provocat o nfrngere grav Germaniei. Pn n vara 1944 Armata Roie a eliberat teritoriul URSS.n Africa, n 23 octombrie 1942, la El Alamein(Egipt), gen. Rommel a fost nfrnt de gen. Englez Montgomery. Luna noiembrie 1942 este marcata de Operaiunea Torch: debarcarea anglo-american n Algeria i Maroc.Anul 1943 a nceput cu Btlia Atlanticului n cadrul creia flota german a fost distrus, predarea armatei naziste din Africa de Nord, debarcarea Aliaiilor n Sicilia i capitularea Italiei n 3 septembrie.Conferina Aliaiilor de la Teheran din 1943 a hotrt deschiderea unui nou front n vestul Europei, astfel c la 6 iunie 1944(Ziua Z), aliaii au debarcat n Normandia. n 25 august 1944, Parisul a fost eliberat iar pn n Septembrie 1944, au ajuns la grania cu Germania.Anul 1945 este anul victoriilor decisive. n aprilie 1945, Italia a fost cucerit n ntregime iar Mussolini a fost executat urmnd ca odata cu intrarea trupelor sovietice n Berlin i desfurrii forelor acestora n apropierea bunker-ului Fuhrer-ului, n 30 aprilie 1945, Adolf Hitler s se sinucid. Veste morii a dus la capitularea necondiionata a armatei n 8 mai 1945.Al Doilea Rzboi Mondial se ncheie odat cu capitularea Japoniei n 2 septembrie 1945, n urma celor dou bombardamente atomice de la Hiroshima i Nagasaki din 6, respective 9 august 1945.Al Doilea Rzboi Mondial a lsat n urm popoare distruse de btlii, milioane de mori att pe front ct i n slile de gazare de la complexul Auschwitz-Birkenau i lagrele Treblinka, Sobibor etc. A lsat n urm o Europ divizat ntre comunism i democraie, o Europ a crei politic a fost mprit batjocoritor pe o foaie de hrtie ntre Stalin i Churchill n urma Conferinei de la Moscova din 1944.

Al Doilea Rzboi Mondiala fost unconflictarmat generalizat, la mijloculsecolului al XX-lea, care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare i mai ucigtor rzboi nentrerupt dinistoria omenirii. A fost prima oar cnd un numr de descoperiri tehnice noi, incluzndbomba atomic, au fost folosite la scar larg mpotriva militarilor i civililor, deopotriv. Al Doilea Rzboi Mondial a provocat moartea direct sau indirect a peste 70 de milioane de oameni, aproximativ 3% dinpopulaia mondialde la acea vreme. n plus, multe alte persoane au fost rnite grav, au cptat infirmiti pe via datorit armelor de foc, bombardamentelor clasice sau nucleare, sau datorit experienelor militare i medicale inumane la care au fost supuse. S-a estimat c acest rzboi a costat mai muli bani i resurse dect toate celelalte rzboaie la un loc, 1.000 de miliarde de dolari la valoarea din 1945, fr a se pune la socoteal sumele cheltuite pentru reconstrucia de dup rzboi.[1].[nefuncional]Urmrile rzboiului, inclusiv noile tehnologii i schimbrile aranjamentelorgeopolitice,culturaleieconomice, au fost fr precedent.Majoritatea istoricilor apreciaz c Al Doilea Rzboi Mondial a nceput la1 septembrie1939, odat cuinvadarea Poloniei de ctre Germania, ceea ce a atras n conflict Frana, Anglia i Commonwealth-ul. Unii dintre istorici consider c atacareaChineide ctreJaponia(7 iulie1937) marcheaz nceputul conflictului mondial.Uniunea Sovietic, ce anexase partea rsritean a Poloniei n 1939, a declanat unrzboi separatcuFinlandai a fost, la rndul ei,atacatdeGermania Nazist, n iunie1941.Statele Unite ale Americiiau intrat n conflict n decembrie1941, dupAtacul de la Pearl Harbour. Rzboiul s-a sfrit n1945, cnd toate puterile Axei au fost nfrnte.Principalele teatre de rzboi au fostOceanul Atlantic,Europa Apusean i Rsritean,Marea Mediteran,Africa de nord,Orientul Mijlociu,Oceanul Pacific i Asia de sud-estiChina. n Europa, rzboiul s-a ncheiat odat cucapitularea necondiionata Germaniei naziste, la8 mai1945, dar a continuat nAsiapn lacapitularea Japoniei-15 august1945.Europa postbelic a fost mprit ntresferele de influenoccidentalisovietic. Dac Occidentul a trecut la reconstrucie postbelic prin intermediulPlanului Marshall, statele Europei Rsritene au devenitstate satelitale Uniunii Sovietice, adoptnd metodele economiei planificate i ale politicii unui singur partid totalitar. Aceast mprire a fost neoficial. De fapt, nu au existat nelegeri oficiale pentru mprirea sferelor de influen, relaiile dintre rile victorioase n rzboi au devenit din ce n ce mai ncordate, liniile militare de demarcaie au devenit n cele din urm granie de facto ale rilor. rileEuropei Occidentaleau devenit, n mare parte, membre aleNATO, n timp ce cele mai multe dintre statele dinEuropa Rsriteans-au aliat nPactul de la Varovia, aceste dou aliane militaro-politice fiind cele care au alimentatRzboiul Rece. n Asia, ocupaia militar aJaponieia deschis calea democratizrii rii. Rzboiul civil dinChinaa continuat n timpul i dup ncheierea celui de-al Doilea Rzboi Mondial, ducnd, n cele din urm, la proclamareaRepublicii Populare Chinezei la secesiuneaTaiwanului. Rzboiul a fost scnteia care a aprins un val de lupte pentru ctigareaindependenei coloniilorputerilor europene, metropolele fiind vlguite de ultima conflagraie mondial. S-a petrecut o schimbare notabil a centrului de greutate al puterii mondiale de la rile Europei Occidentale ctre noilesuperputeri,Statele Unite ale AmericiiiUniunea Sovietic.