ISTORICUL ŞI EVOLUŢIA

FORMELOR

FARMACEUTICE SOLIDE

CU ADMINISTRARE

ORALĂ

CUPRINS

Remedii, medicamente, forme farmaceutice

SCURT ISTORIC

Istoria medicamentului şi a actului farmaceutic este divizată în patru părţi:

Perioada empirică, religioasă: oamenii au cercetat cauzele bolilor şi mijloacele de

vindecare împrejurul lor şi, negăsindu-le explicaţia, le-au atribuit unor forţe

supranaturale, oculte, răuvoitoare, farmacia empirică fiind practicată de

magicieni. Utilizarea plantelor era legată de practicile magice sau religioase care

însoţeau prepararea, prescrierea şi utilizarea lor. Cei care le preparau erau numiţi

vraci si cumulau funcţiile de medic si farmacist cu cele administrative (şef de trib)

şi spirituale (preot).

Perioada filosofică începe în anul 1000 î.e.n. şi durează până în anul 900 e.n. : la

vechii greci, medicina era divinizată. Treptat, se laicizează şi, în secolul V î.e.n.,

Platon, Socrate şi Aristotel discutau despre arta medicală în pieţele publice.

Medicii laici sunt grupaţi în “şcoli medicale”, fiind numiţi asclepiază, în cinstea

lui Asclepios, patronul medicinei.

Periaoda experimentală: se întinde din Evul Mediu până în secolul al XVII-lea,

toate descoperirile având la bază observarea şi experimentarea, care condiţionează

progresul, o contribuţie importantă având-o alchimiştii.

Perioada ştiinţifică: descoperirile din domeniul ştiinţelor naturii, medicinei şi

farmaciei au luat o marea amploare. În secolul XVI, în farmacii apar droguri ca

rădăcina de ipeca, ceaiul, cafeaua, ciocolata, tutunul, scoarţa de China, balsamul

de Peru, frunzele de Jaborandi, tuberculii de Jalapa, rădăcina de Polygale, etc.

DEFINIŢIA ŞI COMPONENTELE MEDICAMENTULUI

Conform OMS, medicamentul reprezintă orice substanţă sau asociere de substanţe care

modifică un proces fiziologic sau patologic în beneficiul celui care îl foloseşte sau orice

substanţă sau combinaţie de substanţe care poate fi administrată la om sau animale în

vederea stabilirii uni diagnostic sau a restaurării, corectării sau modificării funcţiilor

fiziologice.

Medicamentele sunt constituite din substanţe farmaceutice sau materii prime

farmaceutice, fiind de origine diferită: naturale (minerale, vegetale, animale), de

semisinteză sau sinteză.

Mteriile prime se împart în 3 categorii

Substanţe medicamentoase, care prezintă efect terapeutic;

Substanţe auxiliare, cu rolul de a transforma substanţa meidcamentoasă în forma

farmaceutică şi de a o transporta la locul de acţiune;

Materiale şi recipiente de condiţionare – ambalare, ce servesc la închiderea formei

farmaceutice într-un recipient, asigurând astfel protecţia, stabilitatea şi eficacitatea

până în momentul utilizării, facilitatea de administrare şi informare asupra

medicamentului.

CRITERII DE CLASIFICARE A MEDICAMENTELOR

1. După concepţia terapeutică:

a. alopate: acţionează asupra bolii ca antidot, neutralizânduţi efectele;

b. homeopate: sunt utilizate împotriva unei maladii dacă provoacă la omul sănătos

aceleaşi simptome cu maladia respectivă.

2. După originea, natura şi compoziţia materiilor prime:

a. definite chimic: conţin una sau mai multe substanţe medicamentoase de natură

minerală, biologică, de sinteză sau semisinteză;

b. nedefinite chimic: se prepară prin extracţie din plante sau sunt obţinute din

produse animale, microorganisme sau prin tratamentul diferitelor minerale;

c. obţinute din ţesuturi animale, vegetale sau plante întregi.

3. După toxicitate:

a. anodine sau obişnuite: nu provoacă tulburări în roganism. Sunt etichetate cu

inscripţie neagră pe fond alb.

b. active, foarte active sau eroice: pot produce accidente grave la administrare dacă

se depăşeşte doza terapeutică. Au inscripţie roşie pe fond alb şi se păstrază la

Separandum.

c. Toxice, stupefiante şi psihotrope: prezintă o acţiune farmacodinamică foarte

energică. Sunt etichetate cu inscripţie albă pe fond negru si se păstrază la

Venenum, sub cheie.

4. După modul de formulare:

a. magistrale: se prepară în farmacie, la cerere, pe bază de prescripţie medicală,

individualizată, pentru un bolnav;

b. oficinale: sunt înscrise în farmacopei, având o formulă stabilită, în scopul de a

generaliza metoda de preparare şi de a avea condiţiile de calitate impuse;

c. industiale (produse farmaceutice sau specialităţi medicale).

5. După gradul de dispersie:

a. omogene: sunt formate din molecule care se întrepătrund, având dimensiuni

aproape egale, formând o singură fază, cu mai multe specii de molecule;

b. eterogene: sunt dispersii formate din două sau mai multe faze: faza dispersată şi

faza dispersantă.

6. După repartizarea dozelor de substanţă medicamentoasă în forma farmaceutică:

a. forme farmaceutice unitare (unidoză): repartizarea în doze este realizată în

farmacie şi în industrie;

b. forme farmaceutice unitare fracţionabile: oferă posibilitate de ajustare a

posologiei, prin fragmentare;

c. forme farmaceutice multidoză sau cu doze multiple: bolnavul trebuie să măsoare

doza utilizând măsuri aproximative.

7. După operaţiile farmaceurice:

a. medicamente obţinute prin dispersare omogenă;

b. medicamente obţinute prin dispersare eterogenă.

8. După starea de agregare:

a. forme farmaceutice lichide;

b. forme farmaceutice semisolide;

c. forme farmaceutice solide.

9. După compoziţie:

a. simple: conţin o singură substanţă medicamentoasă;

b. compuse: alcătuite din două sau mai multe substanţe medicamentoase.

10. După modul de prescriere şi de eliberare:

a. specialităţi medicale: se eliberează numai pe bază de prescripţie mediacală;

b. medicamente esenţiale: se pot elibera cu sau fără reţetă;

c. specialităţi pentru marele public: sunt utilizate de bolnav fără prescripţie

medicală.

11. După calea de administrare:

a. medicamente administrate pe cale orală;

b. medicamente administrate pe căi parenterale:iv, im, sc;

c. medicamente administrate pe căi transmucozale;

d. medicamente administrate pe calea cutanată.

12. După specificitatea acţiunii terapeutice:

a. Specifice: se adresează unui anumit fenomen;

b. nespecifice: pot interveni în mai multe entităţi morbide.

13. După sistemul ATC, sunt repartizate pe 5 niveluri :

- nivelul I : funcţia anatomică (codificare cu majuscule latine);

- nivelul II: grupa terapeutică (codificare cu cifre arabe);

- nivelul III: subgrupa terapeutică (codificare cu majuscule latine);

- nivelul IV: clasa chimică (codificare cu majuscule latine);

- nivelul V: subclasa chimică (codificare cu cifre arabe).

14. După locul de acţiune şi de eliberare a substanţei medicamentoase:

a. cu acţiune locală sau topică: concepute pentru o acţiune la nivelul locului de

aplicare;

b. cu acţiune generală sau sistemică:

- cu eliberare convenţională;

- cu eliberare modificată;

- cu eliberare la ţintă.

FORME FARMACEUTICE SOLIDE CU ADMINISTRARE ORALĂ

PULBERI

Definiţie şi generalităţi

Pulberile sunt forme farmaceutice solide, alcătuite din particule uniforme ale uneia sau mai multor

substanţe active, asociate sau nu cu substanţe auxiliare, ce pot fi administrate pe cale orală, aplicate

pe piele sau pe mucoase.

Pudrele reprezintă pulberi pentru uz extern, cu un grad avansat de diviziune, destinate aplicării pe

piele sau pe mucoase, în scop terapeutic sau cosmetic.

Pulberile au anumite particularităţi, determinate de avantaje şi dezavantaje.

AVANTAJELE pulberilor ce formă farmaceutică sunt:

- facilitate în amestecare şi omogenizare;

- facilitate în administrare;

- facilitate în dozare;

- stabilitate superioară a substanţelor active;

- suprafaţa specifică mare;

- absorbţia mare a substanţelor;

- risc scăzut de apariţia a unor iritaţii ale tractului gastrointestinal;

- sunt o formă farmaceutică convenabilă pentru formulările în care doza de administrat este

mare: 1-5g;

- sunt un mod convenabil pentru eliberarea şi administrarea substanţelor insolubile;

- sunt mai convenabile pentru administrarea de substanţe medicamentoase care produc greaţă

sau foarte amare;

- se pot formula şi fabrica sub formă de pulberi o serie de substanţe medicamentoase care sunt

instabile în mediu lichid.

DEZAVANTAJELE pulberilor sunt următoarele:

- gustul neplăcut sau amar al substanţelor active;

- fabricarea lor necesită un timp lung, cu varietate de operaţii tehnologice;

- operaţia de împărţire în doze unitare necesită un timp apreciabil, deci un cost ridicat al

producţiei;

- fabricare costisitoare impusă de crearea unor învelişuri individuale pentru dozele de pulbere;

- nu se pot administra sub formă de pulberi substanţe care sunt inactivate în stomac;

- pentru a avea eficacitate terapeutică, pulberile trebuie sa fie un amestec omogen din toate

componentele şi să prezinte o mărime avantajoasă a particulelor;

- prin mărirea suprafeţei de contact cu agenţi externi, stabilitatea substanţelor pulverizate este

diminuată;

- în cazul pulberilor nedivizate administrate pe cale orală, există pericoulu variaţiilor foarte

mari în dozarea substanţelor active;

- înţelegerea greşită de către pacient a modului de utilizare corectă a pulberii;

- pulberile în vrac sunt mai dificil de trasportat de către pacient decât alte forme farmaceutice;

- unii pacienţi suportă mai greu înghiţirea de pulberi, din cauza accentuării prin mărunţire a

gustului neplăcut.

CLASIFICARE

Cele mai importante criterii de clasificare a pulberilor sunt:

1. Natura şi originea materiilor prime:

- pulberi din produse naturale:

vegetale;

animale;

minerale;

- pulberi din produse de semisinteză;

- pulberi din produse de sinteză.

2. Modul de formulare:

- pulberi magistrale;

- pulberi oficinale;

- pulberi industrile.

3.Compoziţie:

- pulberi simple

- pulberi compuse.

4. Condiţiile de fabricare:

- pulberi nesterile;

- pulberi sterile.

5. Modul de dozare:

- pulberi nedivizate;

- pulberi divizate în doze unitare, condiţionate individual.

6. Clasa granulometrică obţinută prin cernere:

- pulberi grosciare (IV);

- pulberi mijlocii (V);

- pulberi semifine (VI);

- pulberi fine (VII);

- pulberi foarte fine (VIII);

- pulberi extrafine (IX);

- pulberi coloidale.

7. Calea de administrare:

- pulberi administrate pe cale orală (de uz intern);

- pulberi administrate pe piele (de uz extern);

- pulberi administrate pe mucoase, de uz extern;

- pulberi administrate pe căile parenterale şi în cavităţile interne ale organismului – pulberi sterile;

8. Modul de administrare:

- pulberi administrate ca atare, în formă solidă;

- pulberi destinate preparării de lichide: soluţii, siropuri, suspensii, emulsii;

- pulberi destinate preparării de medicamente injectabile;

- pulberi pentru prepararea de colire;

- pilberi bioadezive.

CĂI DE ADMINISTRARE

Cele mai frecvente sunt:

- calea orală (per orală);

- calea cutanată;

- calea mucoaselor: oculară, nazală, bucofaringiană,pulmonară, vaginală şi rectală.

Se pot administra şi în cavităţile interne ale organismului, în caz de intervenţii chirurgicale: în acest

caz, pulberile trebuie să fie sterile. De asemenea, toate pulberile administrate pe pielea arsă, răni

deschise, pielea sugarilor, pulberile cu antibiotice, pulberile oftalmice şi pulberile pentru prepararea

de soluţii sau suspensii injectabile trebuie să fie sterile.

MATERII PRIME FOLOSITE PENTRU OBŢINERE

Pulberile simple sunt constituiete dintr-o singură substanţă medicamentoasă sau auxiliară solidă,

uscată şi pulverizată.

În pulberile compuse, sunt incluse două sau mai multe substanţe medicamentoase, asociate sau nu

cu substanţe auxiliare.

Materiile prime utilizate pentru prepararea pulberilor includ:

Substanţe medicamentoase- sunt împărţite în mai multe clase farmacologice:

- antibiotice;

- antimicotice;

- antiseptice-antimicrobiene;

- astingente;

- epitelizante, cicatrizante;

- alcalinizante;

- analgezice-antitermice;

- coleretice, colagoage, laxative;

- cardio-respiratorii;

- expectorante;

- antitusive;

- săruri pentru rehidratare orală;

- antispastice şi spasmolitice;

- fotoprotectoare;

- radiopacee.

Substanţe auxiliare care, în funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc, sunt:

- diluanţi;

- adsorbanţi;

- lubrifianţi;

- edulcoranţi;

- conservanţi;

- agreganţi;

- agenţi de parfumare;

- agenţi mecanici;

- agenţi de spumare.

Operaţiile farmaceutice principale sunt:

- uscarea materiilor prime solide;

- reducerea mărimii materilelor solide;

- cernerea pulberilor;

- amestecarea pulberilor.

DEPOZITARE, EXPEDIŢIE ŞI TRANSPORT

Pulberile se depozitează în recipiente bine închise, ferite de lumină şi umiditate, la temperatura camerei.

Pulberile efervescente se condiţionează în recipiente închise ermetic, eventual în prezenţa silicagelului.

Transportul pulberilor se efectuează numai cu mijloace de transport acoperite. Pe toată perioada de

valabilitate, medicamentul trebuie să-şi menţină calitatea şi efectul terapeutic.

CARACTERELE ŞI CONTROLUL CALITĂŢII

Controlul calităţii se determină după farmacopee şi normele interne de calitate.

Determinări fizico-chimice:

- omogenitate;

- gradul de fineţe a pulberii;

- masa totală pe recipient pentru pulberile nedivizate;

- masa volumică a unui solid;

- uniformitatea masei pentru pulberi divizate;

- sterilitatea pentru pulberile care se aplică pe plăgi, arsuri şi pe pielea sugarilor;

- dozarea pentru pulberi simple şi compuse.

Examenul caracterelor macroscopice

Caractere vizuale:

- aspect;

- omogenitate;

- culoare

Caractere olfactive:

- gustul şi mirosul;

- trebuie să se detecteze un miros specific al substanţelor medicamentoase sau auxiliare.

Caractere tactile: după etalarea pulberii pe dosul mâinii, se poate preciza:

- la atingere. O senzaţie de textură rugoasă sau de pulbere fină;

- o aderenţă mai mică sau mai mare la piele (bioadezivitate).

Examenul microscopic poate determina:

- dimensiunea;

- forma;

- omogenitatea particulelor solide componente ale unei pulberi.

Parametri caracteristici ai microstructurii:

- volumul aparent;

- densitatea aparentă şi reală;

- porozitatea.

Analiza reologică a pulberilor;

Determinarea capacităţii de adeziune;

Determinarea capacităţii de adsorbţie;

Determinarea capacităţii de cedare a substanţelor medicamentoase;

Determinarea pH-ului

Determinarea sterilităţii;

Controlul masei totale pe recipient, al uniformităţii şi al dozării.

FORME FARMACEUTICE ÎNCAPSULATE. CAPSULE

DEFINIŢIE

Capsulele sunt preparate farmaceutice solide, formate dintr-un înveliş tare sau moale, de

formate dintr-un înveliş tare sau moale, de formă şi de capacitate variabile, conţinând, în

general, o doză unitară de substanţă activă. Capsulele sunt destinate administrării orale.

CLASIFICARE

Capsulele se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii:

1. Modul de formulare, fabricare, consistenţă şi utilizare:

a. capsule cu înveliş tare (operculate);

b. capsule cu înveliş moale (perle);

c. capsule gastrorezistente (enterosolubile);

d. capsule cu eliberare modificată;

e. caşete (amilacee).

2. Materialul din care este fabricat învelişul caşetelor:

a. capsule de hârtie;

b. capsule amilacee (caşete);

c. capsule de gelatină (gelule);

d. capsule de polimeri semisintetici.

3. Calea de administrare:

a. administrate pe cale orală;

b. administrate pe mucoase;

c. bucofaringiene;

d. sublinguale;

e. vaginale;

f. rectale;

g. cu unguent oftalmic.

CAPSULE AMILACEE (CAŞETE)

DEFINIŢIE ŞI GENERALITĂŢI

Caşetele sunt preparate solide, constituite dintr-un înveliş tare, ce conţin o singură doză

a uneia sau mai multor substanţe active. Capsulele prezintă pereţii cu o grosime de

aproximativ 1 mm, înalţimea de 10 – 12 mm şi diametrul de 15- 20 mm. Au o formă

circulară, regulată, suprafaţa albă, lucioasă, fiind rezistente în manipulare. Au avantajul

unei administrări uşoare, dar şi dezavantajul de a fi permeabile în aer şi în apă, ceea ce le

face improprii pentru condiţionarea unor substanţe.

CLASIFICARE:

După modul de închidere:

- capsule amilacee de formă plată;

- capsule amilacee de formă nasture;

- capsule amilacee de formă saturn.

CALEA DE ADMINISTRARE

Capsulele amilacee sunt destinate administrării exclusive pe calea orală.

FORMULAREA CONŢINUTULUI CAŞETELOR

Caşetele au acelaşi mod de formulare ca şi pulberile.

MATERII PRIME FOLOSITE PENTRU OBŢINERE:

Se utilizează materii prime diferite pentru conţinut şi pentru fabricarea învelişului ca:

- substanţe medicamentoase;

- substanţe auxiliare;

- materiale de condiţionare.

CONŢINUTUL

În compoziţia pulberilor pentru capsule intră una sau mai multe substanţe

medicamentoase şi substanţe auxiliare (zahăr, lactoză, glucoză, etc.). De obicei, în caşete

se condiţionează pulberi cu un conţinut de coloranţi sau substanţe cu un gust dezagreabil.

Nu se pot condiţiona în caşete substanţe higroscopice sau delicvescente; acestea absorb

apa din aer şi produc deteriorarea caşetelor.

ÎNVELIŞUL CAPSULELOR AMILACEE

Pentru formularea învelişului caşetelor, se folosesc diferite substanţe auxiliare: excipienţi

şi adjuvanţi.

Excipienţi

Ca primă calitate se foloseşte: amidon de grâu, amidon de porumb, făină de grâu şi făină

de orez.

Adjuvanţi

Pentru a conferi pereţilor caşetelor luciul şi elasticitatea corespunzătoare, se folosesc

glicerolul sau uleiul de ricin în cantitate de până la 1 %.

TEHNOLOGIA DE FABRICARE

La început, se prepară pasta sau coca de amidon. Amidonul de grâu se tratează cu apă

rece şi se amestecă până când se obţine un amestec vâscos, siropos. La amestecarea

acestuia cu apă caldă, se produce dizolvarea grăunţilor de amidon, rezultând o pastă

lipicioasă, ce se lasă în repaus 12 -24 de ore. Dacă este prevăzut în formulă, se adaugă

conservanţi sau coloranţi.

Urmează întărirea pastei, prin amestecarea la rece cu amidon de porumb în părţi egale şi

cu apă în cantitate suficientă pentru obţinerea unei paste negelificate, netede şi lucioase.

Se obţin astfel semicapsulele. Pasta de amidon se întinde între cele două plăci, care se

încălzesc pentru scurt timp la o temperatură de circa 100 de grade.

Placile cu capsule se scot de pe tipare şi se trec într-o încăpere rece şi umedă şi se lasă

24- 48 de ore. Se efectuează decuparea capsulelor. Cutiile şi capacele se ambalează în

cutii de carton.

UMPLEREA CU PULBERE ŞI ÎNCHIDEREA CAŞETELOR

Se poate efectua manual, semiautomat sau automat. Repartizarea pulberii în caşete se

efectuează după ce aceasta a fost divizată pe cartele de celuloid sau cântărită fiecare doză.

Nu este permisă divizarea pulberii direct în caşete, deoarece aceasta conduce la erori în

greutate foarte mari.

CONDIŢIONAREA CAŞETELOR

Caşetele umplute se livrează în farmacii în pungi de hârtie, borcane de sticlă, cutii din

carton sau material plastic de dimensiuni corespunzătoare. În industrie, caşetele se

condiţionează în tuburi de material plastic sau din aluminiu, închise cu dopuri de material

plastic cu o adâncitură conţinând un deshidratant, sau în blistere.

DEPOZITARE

Atât caşetele goale, cât şi cele umplute se depozitează în locuri ferite de acţiunea

căldurii şi umidităţii, în recipiente bine închise.

CARACTERELE ŞI CONTROLUL CALITĂŢII

Caşetele trebuie să aibă o formă regulată, cu suprafaţa lucioasă, cu margini întregi,

rezistente la manipulare, fără gust şi fără miros.