1.Istoria religiilor ca disciplina teologica si laica. Istoria religiilor este o parte a istoriei universale, a istoriei culturii si ci vilizatiei, caci homo faber, cum sublinia Mircea Eliade, a fost totodata homo lu dens, sapiens si religiosus; s-a constatat faptul ca sacrul a fost si este un el ement structural al constiintei omului. In sistemul stiintelor, Istoria religiilor in dimensiunea sa laica, nepartinitoa re, infatiseaza fenomenele si procesele care s-au petrecut si care s-au succedat din punct de vedere religios in istoria lumii.Din perspectiva teologica, istori a religiilor cerceteaza si descrie credintele oamenilor, manifestarile lor relig ioase, modurile de receptare si simtire a sfinteniei si de exprimare a ei, insti tutiile sacre si sperantele de realizare mai directa a legaturii cu divinul. Religia este legatura care permite omului sa intre in contact cu Realitatea Ulti ma si Transcendenta de care omul crede ca depinde existential prin raporturi cul turale, teoretice, stabilite de omul insusi ca raspuns dat acestei realitati. Religia reprezinta un mod de a percepe natura inconjuratoare, viata sociala, iar radacina sentimentului religios este Dumnezeu, prezent in sufletul omului. Reli gia, ca fenomen, este unica, dar imbraca diferite forme istorice si culturale su b impactil stadiului dezvoltarii civilizatiei umane la diferite tari si popoare. Referindu-se la nasterea sentimentului religios, Mircea Eliade preciza in jurna lul din 1959: Religia este intr-adevar rezultatul caderii, al uitarii, al pierder ii starii de perfectiune primordiala. In Paradis, Adam nu cunostea nici experien ta religioasa, nici teologia, adica doctrina asupra lui Dumnezeu. Inainte de pac at nu exista religie. Religia este, cum sugestiv se exprima unul din cercetatorii domeniului rea sacrului. administra

Tendinta de a sacraliza unele fenomene din existenta sa, este proprie omului si exprima nevoia acestuia de valorizare si idealizare, care compenseaza neputinta si imperfectiunea sa . Astfel, credintele si practicile religioase sunt un mod s pecific uman de a fi in lume. Sacralizarea este legata si de permanenta aspirati e de implinire si autodepasire umana, orientata spre o proiectie ideala, absolut a, transcendenta, supranaturala, intruchipata initial in mituri si ritualuri sac re, inchegate apoi in sisteme mai complexe, cum sunt religiile. Sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi in lume, doua situatii existenti ale, asumate de om, care sunt diametral opuse, dar importante pentru intelegerea specificului religiilor, dar si a tuturor actelor omului. Religia, in intelesul sau obisnuit exprima un ansamblu de credinte, sentimente, reguli morale si rituri provenite din constiinta indivizilor sau a colectivitati lor ce considera ca se afla in legatura cu o fiinta suprema sau cu mai multe de care depind. Elementele principale ale religiei care fac obiectul religiilor sunt: - credinta intr-o forma suprema (monoteism), sau in mai multe fiinte superioare (politeism), sau intr-o forma superioara adorata intre alte divinitati ca si can d ar fi unica (henoteism); - un numar de invataturi cu privire la fiinta suprema sau la fiintele superioare si la indatoririle religioase si morale ale credinciosilor; - forma oarecare de cult intern (teama, iubire, nadejde, etc.) si extern (sacrif

icii,rugaciuni, cantece, dansuri, etc.) Istoria religiilor este acea ramura a istoriei generale care se ocupa cu descrie rea si caracterizarea tuturor religiilor, sub toate formele pe care aceasta le-a luat in decursul vremurilor. In general, se intelege prin Istoria religiilor st udiul vast al relatiilor religioase, precum si al structurii specifice a vietii religioase. 2 Repere axiologice in aparitia si constituirea istoriei religiilor. Un prim reper valoric in aparitia si constituirea Istoriei religiilor ca stiinta este marcat de aportul lui Herodot-considerat parintele istoriei- care a adunat date importante privind religia egiptenilor, babilonienilor, persilor, geto-dac ilor,etc. Patrunderea ostilor lui Alexandru cel mare in Orient, a deschis drumul pentru cunoasterea religiilor din aceasta zona geografica. Geograful Strabon, apoi Diodor si Plutarh au consemnat amanunte despre propria l or religie si a altor popoare. Contributii importante in constituirea istorirei religiilor au adus numerosi apo logeti si scriitori crestini care au consemnat date importante din perioada lor: Sf. Iustin Martirul si Filozoful, Aristide, Epifanie de Cipru, Sf. Vasile, etc. In al doilea mileniu al erei crestine , lucrarile teologice interesand Istoria religiilor au aparut mai tarziu: Gerhard Johan Vossius, Dimitrie Cantemir.etc. Repere valorice in constituirea Istoriei religiilor au fost marcate prin descope rirea celor doua Americi si colonizarea fostelor teritorii ale aztecilor, ale ve chilor mexicani si peruvieni sporind sursele de informare prin cunoaterea religi ilor acestor popoare. O contributie deosebita la fundamentarea Istoriei religiilor ii apartine lui Max Muller care a initiat o uriasa munca de traducere a textelor sacre ale religiil or orientale. Totodata au aparut cercetatori ai clasicismului european si orient al, s-au editat mitologii, s-au scris carti , studii si comentarii asupra marilo r religii. S-au scos reviste de specialitate si s-au infiintat catedre de Istori a religiilor in marile universitati ale lumii. In Romania, contributii remarcabile la promovarea Istoriei religiilor au adus pe rsonalitati ale domeniului: Mircea Eliade, Emilian Vasilescu,etc. care au editat Manuale sau Tratate de Istoria religiilor, au publicat lucrari de valoare natio nala si mondiala. O revista de Istoria religiilor a fost editata in tara noastra inainte de 1947, de Mircea Eliade si se numea Zamolxis. In ceea ce priveste perioada evului mediu preocuparile de studiul Istoriei relig iilor au fost multe cu exceptia prezentei unor lucrari despre iudaism si mahomed anism din care rezulta unele informatii asupra acestor religii. Epoca renasterii, cultivand intoarcerea spre antichitate, a deschis gustul pentr u cunoasterea mitologiei greco-romane, revigorand preocuparile pentru cunoastere a Istoriei religiilor. Sfarsitul sec.XVIII-lea au adus progrese privind evolutia cunostintelor despre r eligiile lumii pe baza descifrariiscrierii hieroglifice egiptene in timpul exped itiei lui Napoleon in Egipt. Pe aceeasi coordonata se inscriu traducerile din ca rtile sacreale persilor, indienilor, ale chinezilor si japonezilor imbogatind su rsele de informare. 3 Sistemul conceptual si metodele de cercetare.

In evaluarile sale, omul se raporteaza nu numai la sine insusi, ca ins, ci si la semenii sai cei mai apropiati, la comunitatile din care face parte. Toate acest e raportari sunt insotite de credinta intr-o putere. Toma dAquino a ea unui concept ceva real care cendenta in cel considerat ca dovedirea existentei lui Dumnezeu presupune formar de Dumnezeu, si apoi, culegerea de fapte care dovedesc ca exista corespunde conceptului.Experienta religioasa poate include trans putin doua sensuri:

- transcendenta se poate referi la procesul de depasire al limitelor omului (tra nscendenta de sine); - transcendenta se poate referi la obiectul experientei religioase, sdica la tra nscendent. Ganditorii crestini au sustinut ca certitudinea existentei lui Dumnezeu o obtine m nu prin concept, ci prin starile noastre irationale. B.Pascal a gandit ca exis tenta lui Dumnezeu poate fi probata prin relevarea avantajelor care decurg din a dmiterea existentei sau inexistentei sale. Religiosul este superior eticului, asa cum individualul este superior universalu lui, cum concretul este mai presus de abstract. Deci, moralitatea este raspunsul omului in aceasta lume , iar religia este raspunsul omului fata de revelatia de dincolo de aceasta lume. Prima cheama la datorie, a doua la inchinare. O experienta religioasa se deosebeste de una etica in mai multe privinte: - angajarea ei are un orizont mai larg; - angajarea ei este de un alt fel; - obiectul ei este de un ordin superior avand puterea de a birui si de a unifica . Valorile religioase , ca toate valorile spirituale sunt valori-scop, dar care se mnifica scopuri absolute, spre deosebire de cele pe care le presupun valorile mo rale si cele estetice, care sunt si ele valori-scop, dar relative, date de subie ctivitatea umana. Religia urmareste cultivarea abssolutului si contracararea mul tiprezentei relativului in existenta noastra. Functia esentiala a religiei este de a consacra valorile autentice si de a le fa ce perene, asa incat, entitatile sacrului trebuie permanent ferite de contaminar ea cu cele triviale si trecatoare ale profanului. Conceptele si valorile religioase se bazeaza pe credinta si revelatie, sentiment si traire,mai curand decat pe ratiune si verificarea lor prin confruntarea cu f apte obiective, cum se petrec lucrurile in cazul valorilor cognitive. Religia ca nonizeaza ceea ce enunta si face din corpul sau de prescriptii unul de dogme, ca re exclude orice indoiala asupra lor, punerea in discutie a acestora. De aceea d ogmatica reprezinta o componenta fundamentala a oricarei teologii religioase. Prin sacru si divinitate, ca valori religioase fundamentale, omul se are in vede re in cele din urma pe sine, cum observa filozoful roman Nae Ionescu. Dincolo de divinitate este insusi omul. Si, desi tinteste absolutul, actul relig ios are si un caracter pur imanent, uman.In aceasta privinta, chiar si Fr. Nitzs che, care a abordat fenomenul religios de pe pozitii critice, nota: A-i iubi pe o ameni de dragul lui Dumnezeu iata cel mai ales si cel mai rafinat dintre sentim

entele pe care le-au dobandit pana acum oamenii. Angajarea religioasa este mai larga decat cea morala pentru ca este o angajare t otala a omului intreg fata de universul intreg. Experienta morala cuprinde doar intelegerea a ceea ce omul trebuie sa faca, in vreme ce experienta religioasa me rge mai departe, fiind caracterizata prin ceea ce omul vrea sa faca. Morala este o problema de datorie, religia este o problema de dorinta. Morala inseamna angajareaomului fata de oameni, pe cand religia este angajarea f ata de ceva ce se afla dincolo de oameni. Analistii fenomenului religios acorda o importanta deosebita corelatiei dintre r eligie si arta. In acest sens A.N.Whitehead argumenteaza ca religia si jocul au aceeasi origine in ritual. Aceasta pentru ca ritualul este un stimul pentru senti ment si ca un ritual de obiceiuri sa se dezvolte fie ca o religie, fie ca un joc , dupa calitatea sentimentului produs. S. Kirkegaard considera ca dimensiunea estetica, cea morala si cea religioasa su nt trei nivele ascendente ale vietii. Nivelul estetic este cel al simtirii, cel etic,al deciziei, cel religios, al existentei. Miturile reprezinta modalitati de cunoastere si valori sincretice primordiale, c are imbina intr-o istorie sacra si valori religioase incipiente ,dar si valori m orale, filozofice si artistice,uneori si politice si explicative. Religiile codi fica si sintetizeaza diverse mituri in jurul unor credinte si valori centrale, i nclusiv morale. Mitul este o naratiune traditionala a comunitatii umane in efortul de explicare a fenomenelor si evenimentelor enigmatice cu caracter fie spatial, fie temporal, ce s-au petrecut in existenta psihofizica a omului. Miturile fenomenologice se refera la fenomenele de nivel cosmic, alcatuind narat iuni explicative in jurul marilor intrebari omenesti asupra existentei omului. A ceste mituri pot fi clasificate in functie de momente fundamentale la care fac r eferire: - actul cosmogonic(facerea lumii) - antropogonia (crearea omului) - escatologia (vazand ideea de moarte a individului si a universului sau) - repetitia manifestarilor naturii (succesiunea zilelor si noptilor, anotimpuril or) - regnurile fabuloase - cadrul astral - elementele (apa, focul, pamantul, aerul, eterul) Valorile religioase sunt strans impletite cu toate celelalte valori spirituale, morale, estetice, filozofice.Rolul religiei, indeosebi al celei crestine in dezv oltarea artei, mai cu seama al artelor plastice era destul de cunoscut si apreci at. Intre metodele de cercetare a Istoriei religiilor un loc important ocupa: Metoda filologica, ceea ce a permis studiul comparativ al miturilor la diferite popoare indo-europene si identificarea genealogiei si denumirii zeilor.Reprezent

ativ pentru promovarea si sustinerea acestei metode este considerat a fi fost Ma x Muller ; Metoda antropologica-etnologica, a avut ca cercetator si expert pe E.B.Taylor pr eocupat de studiul populatiilor inapoiate sub aspecte multiple, privind conditii le de viata, credintele, practicile religioase, traditii, obiceiuri. Metoda comparativa, folosita din vechime, chiar inainte de Herodot, care compara in opera sa religia grecilor cu cea a egiptenilor.In evul mediu lucrarile privi toare la mahomedanism si iudaism aveau de asemenea un caracter comparativ. Metoda istorica, a permis analizarea ampla a izvoarelor credintei producand stud ii de sinteza, comparative si chiar studii filozofice a religiei. Metodele psihologica si sociologica, prezinta un rol deosebit in studiul Istorie i religiilor, cu conditia de a evita tendintele psihologizantesau sociologizante . 4. Principalele sisteme explicative a fiintei si originii religiei. Un prim sistem de explicare a existentei, originii si constituirii religiei il r eprezinta Fetisismul a carui etimologie porneste de la cuvantul portughez feitic o, care inseamna obiect vrajit, amuleta, talisman. Pentru promotorii fetisismului (A.Comte, J.Lubbok), originea religiei ar fi o fo rma inferioara de religiositate proprie inceputurilor omenirii cand erau adorate asa numitele obiecte vrajite pentru ca ulterior sa se fi trecut la politeism si la monoteism. Cercetarile in acest domeniu arata ca la nici o popolatie primitiva n-a existat o religie compusa numai din fetisuri. Naturismul , mai ales prin Max Muller, apreciaza ca la baza religieiar sta percep erea infinitului de catre oamenii inapoiati sub forma boltii ceresti. Originea religiei ar consta in incercarea omului de a da un inteles acestui nema rginit. Perceperea sensibila, aplicata diferitelor obiecte naturale ar fi dus pe om la divinizarea acestor obiecte, cele apropiate devenind fetis, iar cele inde partate:cerul, soarele, devenind zei. Animismul, un alt sistem de explicare a fiintei si originii religiei este consid eratca o forma inferioara de religiozitate constand in animarea , insufletirea l umii inconjuratoare cu ajutorul spiritelor. Magismul porneste de la constatarea neputintei populatiilor primitive de a intel ege si explica stiintific fortele naturii fapt pentru care au considerat ca exis ta in natura o forta misterioasa, careia i-au dat diferite nume: orenda, wakan,m ana si pe care au cautat sa o stapaneasca prin formule sacre, gesturi, talismane . Toteismul apreciaza ca originea religiei rezida in legatura de rudenie pe care u nele populatii primitive cred ca exista intre un grup si o specie de animale, pa sari sau vegetale, considerate totemi. Monoteismul primitiv considera ca la populatiile cele mai inapoiate exista credi nta in existenta unei fiinte supreme, conceputa ca fiind creator al lumii si leg islator al ordinii morale.

5 Impactul social al studierii Istoriei religiilor. Civilizatiile omenirii nu pot fi intelese daca nu este inteleasa religia lor. St udiul religiilor necrestine a devenit in zilele noastre o reala necesitate dator ita miscarii ecumenice de diferite confesiuni in contextul mai larg al actiunilo r dedicate pacii si bunei intelegeri intre toate popoarele. In Romania s-a manifestat interes pentru studiul religiilor, publicandu-se numer oase lucrari din acest domeniu de catre arheologi, istorici, filologi si teologi . Studiul Istoriei religiilor, analiza comparata a religiilor contribuie la imboga tirea cunostintelor generale, concomitent cu aprofundarea cunoasterii diferitelo r etape de dezvoltare ale culturii si civilizatiei popoarelor.

Religiile lumii Taoismul Diversi filozofi chinezi din sec. 5-4 .C. au expus o suma de idei si un mod de viata care au ajuns sa fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperarii dintre om si tendinta, sau cursul lumii naturale. Principiile acestei tendinte p or fi descoperite n ritmurile regulate ale apei, gazelor si focului, ritmuri ca re sunt ulterior ntiparite sau reproduse n cele din piatra si lemn si, mai tr ziu, n multe dintre formele artei. Dupa cum vedem, taoismul este un mod de viata - nimic ocult pna acum - insp irat din ritmurile fenomenelor naturale. Dar cum se poate inspira un mod de viat a omenesc din natura ? Exemplul cel mai bun ni-l ofera artele martiale, care au mprumutat la origina elemente esentiale - atac, aparare, eschiva etc - din misc arile corespunzatoate ale animalelor salbatice. Avem astfel scoli de arte martia le care poarta nume pitoresti ca scoala tigrului, scoala maimutei etc. La fel si n viata domestica de fiecare zi exista posibilitatea de a te inspira din eveni mentele lumii naturale. Sursele principale ale acestui mod de viata numit taoism sunt lucrarile clas ice ale corifeilor taoismului ca de pilda: Tao Te Ching, Chuang Tzu, Lao-tze. Te mele care abunda n aceste carti se pot grupa n jurul ctorva idei de baza: tao , vidul, nonactiunea (wu-wei), adaptarea la conditiile exterioare. n Scriptura Vidului perfect, autorul, Lao-tze, descrie relatavitatea punctelor noastre de ve dere, a regulilor de viata, a prejudecatilor care se doresc absolute. Nu exista n aceasta lume un principiu care sa fie valabil n toate mprejur arile. Activitatea noastra trebuie sa tina cont mereu de conditiile temporale. N u exista nimic impus dinainte, nimic prestabilit, peren, si de aici nevoia de su plete. Cuvntul tao are mai multe ntelesuri n China antica. Pentru Confucius s i confucianisti el indica arta de a crmui a vechilor suverani. Aceasta iscusint a era laudata de Confucius si evocata pentru a redeveni un izvor de inspiratie p entru contemporanii sai. Tao semnifica ideea de iscusinta, talent pentru ceva an ume, de ndemnare, nu numai n relatie cu anticii suverani. Si omul de rnd poa te dovedi ceva iesit din comun. n zilele noastre aceasta nclinatie deosebita n u este absenta: sunt oameni foarte priceputi la afaceri, la arta, muzica, sporti vi de performanta pe care lumea i aclama, politicieni iscusiti etc. Toti acesti a au un tao al lor, adica o aptitudine iesita din comun.

Chinezii admirau arcasii, caligrafii, filozofii, n general pe toti cei care se remarcau printr-o aptitudine anume. Acestia erau chemati la curtea suveranul ui, pusi la ncercare, si omeniti cum se cuvine atunci cnd si aratau dibacia. Un alt sens al cuvntului tao este de metoda, n sensul de tehnica de nvatare, de aplicare a ceva etc. Un tao care poate fi trasat nu poate fi eternul tao (adi ca: nu exista o metoda absoluta de a proceda n toate mprejurarile, un cod de p urtare universal valabil etc). ntr-o perspectiva si mai larga, tao este legea C erului, adica modul lui de manifestare. Tao-ul este o miscare de du-te-vino, n care alterneaza tendintele yang si yin. A te adapta la aceasta miscare, nseamna a deveni una cu tao, adaptarea la miscarea cerului, poate fi considerata un tao n sine (talent, intuitie etc). Notiunea de vid desemneaza n literatura taoista mai multe lucruri: 1. Celalalt pol al Plinului, reprezintnd una din nsusirile Cerului care altern eaza constant secventele de Plin si Gol, de progres si declin. Vidul este tendin ta lucrurilor de a reveni la obrsia lor, de a se descompune n elementele const ituente. n viata sociala, vidul desemneaza perioadele de haos sau entropie soci ala, n care nsasi notiunea de ordine a suferit malformatii. 2. Capacitatea receptiva a totalitatii noastre psihice care permite manifestaril or psihosomatice, adeseori conflictuale, sa coexiste si sa se exprime fara nici o rezistenta n actele noastre. 3. Starea fara dorinte de care pomeneste ntreaga literatura taoista. Yin si yan g sunt termeni esentiali n filozofia taoista clasica. n Cartea Schimbarilor (I -Ching), ei nu apar, si sunt nlocuiti cu luminosul si obscurul, cu tarele si mo alele, expresii care evoca o polaritate la nivel fenomenal. Am putea folosi pent ru aceste adjective multe altele ca, de pilda, activ si pasiv, masculin si femin in, cald si rece. La nivelul ntelegerii populare, yin si yang confirma opiniile noastre legate de complementaritate, de extreme opuse, de polaritate, existente n snul unitatii. De aici rezulta ca Yin si Yang nu pot coexista, asa cum lumi na zilei nu coexista cu ntunericul notii, ci alterneaza. Exista un moment nsa cnd lumina si ntunericul se intersecteaza: clarobscurul. Un moment care nu dur eaza, ci reprezinta doar un punct de trecere. Confucianismul Confucianismul este o religie, cu aproximativ 6.000.000 de adepti (majoritat ea n China, Coreea, Vietnam, Japonia), fondata de filozoful chinez Confucius (5 51-479 .C), care se preocupa de principiile bunei conduite, intelepciunea pract ica si relatiile sociale. Confucius nu avea intentia sa intemeieze o religie nou a, ci sa interpreteze si sa renasca religia dinastiei Zhou, cu ritualurile sale, pe care el le-a interpretat nu ca niste sacrificii facute de oameni, pentru a p rimi iertarea de la zei, ci ca niste ceremonii ale oamenilor, ntrupnd modele d e comportament civilizat, adunate de-a lungul mai multor generatii. Acestea insemnau pentru Confucius smburele societatii chineze. Confucius, a l carui nume chinezesc era Kung Fu Tzu, s-a nascut in statul Lu, in anul 551 .C . intr-o familie aristocrata, care-si pierduse averea si pozitia. Despre tatal l ui, care a murit cnd Confucius avea 3 ani, se spune ca fusese un razboinic pute rnic. Confucius a fost cel mai mic dintre cei 11 copii, traind in saracie, dar pri mind o educatie sanatoasa. In tinerete a fost profesor, dar a aspirat la o pozit ie guvernamentala, intruct avea o deplina incredere in capacitatea lui de a reo

rganiza societatea. Si-a petrecut mult din viata calatorind prin China, dnd sfa turi conducatorilor. Era unul din acei filozofi, care aspirau la salvarea unei tari, prin sfaturi le pe care le dadea. Spre deosebire de ceilalti, care si-au gasit calea in cunoa stere, Confucius s-a inspirat din trecut, pe care incerca sa-l transforme in rea litate. Se declara un traditionalist, nu un creator de nou, ci un iubitor al vec hiului. Ultimii ani din viata i-a petrecut in orasul natal, unde s-a dedicat in totalitate propovaduirii invataturilor sale. Analectele reprezinta o colectie de invataturi ale lui Confucius, pastrate d e discipolii lui, considerate singurele care i se pot atribui lui Confucius cu s iguranta. Confucianismul este una din cele mai influente traditii filozofice din lume, cu introspectii profunde in natura umana. Desi confucianismul a devenit i deologia oficiala a statului chinez, n-a existat niciodata ca religie instaurata , cu biserici si preoti. Savantii chinezi l-au onorat pe Confucius ca pe un mare intelept, fara insa a-l venera ca pe un zeu. La rndul lui, Confucius nu a pretins niciodata a fi o divinitate. In confuc ianism, omul este centrul universului, el nu poate trai in izolare, ci in comuni tate. Scopul vietii este atingerea fericirii individuale, care se poate obtine p rin pace. Confucius a descoperit ca intre oameni se stabilesc 5 feluri de relati i fundamentale, bazate pe dragoste si datorie, care ar putea fi imbunatatite, da ca fiecare din cei implicati si-ar aduce contributia: conducator-supus, parintefiu, sot-sotie, frate-frate, prieten-prieten. Confucianismul este pur umanism, o filozofie care se preocupa de fiintele um ane, de interesele si realizarile lor, mai degraba dect de abstractiuni sau pro bleme de teologie. El nu este att o religie, ct un cod moral, care a influenta t foarte mult gndirea si modul de viata al chinezilor. Principiile fundamentale ale acestei gndiri sunt: supunere si respect fata de superiori si parinti, dat orie fata de familie, loialitate fate de prieteni, umilinta, sinceritate si poli tete. Astazi, confuciansmul este adeseori confundat cu taoismul. Este foarte gre u de distins intre ce e element taoist si ce apartine confucianismului, intruct amndoua au idei asemanatoare despre om, societate, conducatori, cer si univers . Confucianismul se ocupa de aspectul practic si pamntesc, pe cand taoismul s e ingrijeste de cel esoteric si ceresc. Amndoua credintele au radacina in gndi rea a doi filozofi chinezi. Confucius si Lao Tze, fondatorul Taoismului, au fost contemporani, si este stiut in ambele traditii, ca ei au avut cteva dialoguri. Buddismul Cu o traditie veche de peste doua milenii, cu forme diverse, potrivit tarilo r in care s-a dezvoltat si deseori greu accesibil pentru occidentali, buddismul nu poate fi separat de mediul in care a aparut: India secolelor 6 si 5 .C. Budd ismul are peste 370 milioane de adepti si a fost fondat de Siddharta Gautama, cu noscut si sub numele de Sakyamuni (numele de clan) sau Buddha, care nu este un n ume, ci un titlu, insemnnd Cel iluminat. Buddha nu a pretins niciodata ca ar fi Dumnezeu, si nici n-a fost privit ca atare de buddisti. El a fost o fiinta omeneasca care a atins un nivel ridicat de cunoastere, intelegnd viata ct mai adanc posibil. In pofida zelului unor nara tori ulteriori, care a transformat biografia lui Buddha intr-o adevarata legenda , mai este inca posibila reconstituirea marilor etape ale vietii celui care, dup a 547 de existenta anterioare, animale si umane, in care s-a dedicat practicarii virtutilor si acumularii unor fapte meritorii, hotaraste sa se manifeste pentru ultima data, mnat de compasiune fata de fapturile aflate in suferinta pe tarm

ul Indiei. Nascut print, intr-un mic regat nepalez, Terai, in snul unei familii bogate , copilul, care se pare ca manifestate calitati iesite din comun, primeste numel e personal de Siddharta. Tineretea lui a fost cea obisnuita pentru un tnar nobi l din epoca sa: viata indestulata, studii, casatorie. In jurul vrstei de 30 de ani, cnd, se spune, urma sa devina tata, descoper a prin intermediul a patru intlniri, mai inti suferintele care-i apasa pe oame ni: batrnetea, boala, moartea, apoi o cale spre speranta unei eliberari, prin i maginea senina a unui calugar care traieste in sihastrie. Dezgustat de existenta sa de placeri desarte, el alege sihastria si dupa multi ani de cautari felurite , opteaza pentru Calea de mijloc, care il va face sa inteleaga lucrurile asa cum sunt: iluzorii, trecatoare si sa descopere o metoda ce poate elibera definitiv fiinta de patimi, de iluzii aducatoare de suferinta. Aceasta este Desteptarea si din acest moment merita pe deplin titulatura de Buddha (Cel iluminat), din rada cina sanscrita Budh (a se destepta, a se ilumina). Rezistnd ispitei de a accede imediat la o eliberare personala egoista, Budd ha se hotaraste sa raspndeasca invatatura sa. Timp de 40 ani, va calatori prin Valea Gangelui, explicndu-si doctrina, apelnd din cnd in cnd la amintirile d in vietile sale anterioare, adunnd in jurul lui calugari si adepti laici, accep tnd chiar, spre sfrsitul vietii, la insistentele discipolului sau Ananda, intr area in comunitate si a calugaritelor. Ajuns la o vrsta avansata si considernd u-si misiunea implinita, el dispare pentru totdeauna, inaltndu-se in Parinirvan a. Imediat dupa moarte, relicvele sale vor fi vehement disputate, apoi impartite intre mai multe regate. Buddismul s-a stins in India acum 1000 de ani (desi, a renascut recent). S-a extins la sud, in Sri Lanka si sud-estul Asiei, unde o for ma a buddismului continua sa infloreasca, si la nord, in Tibet, China, Mongolia si Japan. Forme ale buddismului mai sunt practicate in aceste tari, desi in ulti mul secol au suferit mari modificari, efecte ale comunismului. De asemenea, in ultimul secol, buddismul a ajuns si in Vest, unde sute de mi i de oameni au devenit adepti. Spiritul liber de a cerceta, de a intreba este o trasatura importanta a buddismului. Buddha insusi a incurajat oamenii sa cercete ze ei insisi adevarul invataturilor sale, inainte de a le accepta. Buddha nu a v rut niciodata ca oamenii sa practice invataturile sale din credinta oarba sau di n superstitie. Oamenii ar trebui sa puna in aplicare numai ceea ce cred ei ca le este benefic fizic si psihic. Deoarece buddismul respecta dreptul omului de a cerceta si de a alege singur , este o religie toleranta fata de celelalte religii, invatnd oamenii sa traisc a in armonie unii cu altii, indiferent de rasa sau religie. Buddismul recunoaste toate fiintele ca fiind egale, predica iubirea universala, bunatatea si compasi unea nu numai fata de semeni, ci si fata de toate creaturile, care impreuna cu o amnii impart acelasi mediu. Daca oamenii doresc sa traiasca fericiti in lumea ac easta, ei trebuie sa aiba grija si sa contribuie la bunastarea celorlalte fiinte . Buddismul vede viata ca un proces de schimbare continua, iar scopul celor ce p ractica aceasta religie este sa profite de acest fapt. Asta inseamna ca, in opinia lor, omul se poate schimba in bine, factorul dec isiv in aceasta schimbare il detine mintea omeneasca, iar buddismul a dezvoltat multe metode de antrenare a mintii. Foarte importanta este meditatia, care este o cale de inducere a unor stari pozitive, caracterizate de calm, concentrare, co nstienta si emotii, cum ar fi prietenia. Buddismul ne invata ca prin meditatie s i printr-un comportament moral, se poate atinge Nirvana, o stare de iluminare, d e desteptare, desi inainte de a ajunge aici, omul este subiectul mai multor viet i, unele dintre ele bune, altele rele, depinznd de karma fiecaruia. Karma este definita ca actiunea intentionata, altfel spus, fiecare gest, vorba sau fapta fa cute constient si intentionat. Karma inseamna intentie buna sau rea. Conform pri

cipiului cauza-efect, karma dintr-o viata anterioara determina natura vietii pre zente. La baza invataturii lui Buddha stau cele patru adevaruri sfinte: 1. Viata este suferinta; 2. Setea de placere este originea suferintei; 3. Durerea poate fi vindecata prin domolirea acestei sete, prin anihilarea total a a dorintei; 4. Pentru a indeparta dorinta, trebuie urmat drumul cu opt ramuri, denumit Nobil a Carare Octupla, care inseamna: intelegere dreapta, gndire dreapta, cuvnt dre pt, fapta dreapta, mijloace de existenta drepte, efort drept, concentrare dreapt a. Cele cinci percepte sunt: 1. 2. 3. 4. 5. Sa Sa Sa Sa Sa nu nu nu nu nu omori. furi. minti. fi imoral. consumi droguri sau bauturi alcoolice.

Buddha este un mntuitor, in sensul ca arata o cale, dar fiecare ramne libe r s-o urmeze sau nu. Linia de conduita este propusa, nu impusa, si drumul este l ung si solitar. Cele patru adevaruri constituie mostenirea inestimabila lasata d e Buddha, si niciodata, de-a lungul istoriei sale, indiferent de imbogatirile si transformarile sale, buddismul nu va lepada nici cea mai mica parte din aceasta invatatura initiala. Buddismul a venit ca o religie noua, ceruta de sufletul po pular, care nu putea concepe religia austera si rece, fara temple si zei, de pur a contemplare filozofica, care era brahmanismul. ntemeietorul acestei religii, care numara peste 150 de milioane de credinciosi, este nteleptul Buddha (nume d e nastere: Siddharta), din familia princiara Sakya. Ducnd o viata plina de placeri n cadrul familiei, a ajuns prin meditatie u n ntelept (Buddha), dupa ce, parasind familia, deveni calugar muni, de aici si denumirea de Sakyamuni, sub care mai e cunoscut. ntelepciunea descoperita de el era ca, pentru a domina viata, trebuie sa stii sa te eliberezi de ea, tinznd c atre nirvana. Deci, n fond, acelasi principiu ca si brahmanismul. Deosebirea, c are a si asigurat succesul buddismului, e ca, desi nici el nu nvata masele desp re zei, adeptii lui Buddha l-au facut pe el semizeu si i-au instituit un cult. Acesta i-a asigurat succesul, fata de rigiditatea abstracta a brahmanismului , desi Buddha nsusi propaga aceleasi invataminte: agnosticismul religios, elibe rarea de viata, metempsihoza dupa moarte si trecerea n nirvana. Prin organizare a pe care si-a dat-o, dar mai ales prin admirabilele ordine calugaresti pe care le-a organizat, buddismul a izbutit sa se raspndeasca foarte rapid, mai ales n afara granitelor Indiei: China, Tibet, Japonia, nlocuind peste tot aproape com plet brahmanismul anterior. n India, buddismul, desi a prins, s-a amestecat n curnd cu alte religii populare, dnd nastere unei noi religii, denumite hinduis m sau neobrahmanism, n care s-a contopit si brahmanismul, si care este astazi r eligia cea mai raspndita n India, numarnd peste 200 milioane de adepti. Caracteristic e faptul ca neobrahmanismul (hinduismul) a mprumutat foarte m ulte elemente crestinismului si o directie a lui, vishnuismul, a adoptat att id eea de treime, ct si pe cea de ntrupare si rascumparare. Cu toate acestea, dat orita curentelor si riturilor populare, care au fost adoptate de hinduism, ca si

de vishnuism, practicile si ceremoniile lor sunt asa de bizare se merge chiar p na la sacrificiii umane oferite zeitei Kali nct neobrahmanismul (hinduismul) pare a reprezenta un posibil regres spiritual, chiar fata de brahmanismul clasic anterior. Brahmanismul Este vechea religie care stapneste si astazi n India. Este in amestec ntr e politeismul naturalist al Vedelor, cum se numesc cartile sacre ale brahmanismu lui, si monismul panteist, iesit din meditatiile religioase ale preotilor brahma ni. Religia Vedelor, anterioara brahmanismului, era prea naturalista si prea sen zualista. Pazitorii si cititorii Vedelor preotii brahmani au cautat sa spiritual izeze acest naturalism si au creat un zeu unic, Brahma, care nu este altceva dec t rugaciunea zeificata. n fond, t Brahma nu este dect o abstractie, un neant. Din acest neant, brahmanismul face sa se nasca totul, n el, iar prin purifi care si spiritualizare, sa se rentoarca tot la el. De aici principiul metempsih ozei sustinut de brahmanism, pentru ca, prin reincarnarea sufletelor dupa moarte n alte trupuri, sa se poata face purificarea si reintoarcerea lor n Brahma, a dica n neant. n forma aceasta abstracta, brahmanismul nu a fost accesibil mase lor populare. n schimb, brahmanii-preoti au facut din religie mai mult un motiv de meditatie filozofica. Sensul si rostul vietii fiind neantul-nimicul, suprema fericire este sa parasesti aceasta viata. De aici caracterul de austeritate si asprime ascetica al brahmanismului. Hinduismul (Neobrahmanismul) Hinduismul zilelor noastre nu este acelasi cu Hinduismul de acum 5000 de ani . Religia hindusa a evoluat in acesti ani. Acum ea cauta sa fie o sinteza a dive rselor idei si influente ce strabat intreg subcontinentul indian si care reprezi nta sute de grupuri sociale, culturale si tribale. De fapt, insasi termenul hind u nu este originar din India. El este denumirea persana a fluviului Indu. Yoghi Ramacharaka face aceasta o bservatie: "Diferitele secte hinduse, desi practic par sa fie religii diferite, in realitate se considera a nu fi decat diferite secte si diviziuni ale Unei Sin gure Religii Eterne a Indiei, bineinteles, fiecare considerndu-se pe sine ca fi ind cea mai buna si mai favorizata exprimare si interpretare a ei." Scrieri sacre Scripturile hinduse au fost culese de-a lungul a sute de ani, incepnd cu sc rierea traditiilor orale existente in ultima jumatate de mileniu inainte de Cris tos. Aceste scripturi sunt cunoscute sub numele de Veda (care inseamna, intelepc iune/cunoastere). Portiunea de incheiere a scrierilor Veda este numita Upanishad s, care reprezinta o sinteza a invataturilor vedantice. Principalele invataturi ale scrierilor Upanishads includ crezul in panteism, in ispasirea karmica si in reincarnare. Poate cea mai bine-cunoscuta parte a Vede-lor este legenda hindusa a lui Bhagavad-Gita, care este povestea unui print razboinic, pe numele de Arjun a si a conducatorului sau de car Krishna, o incarnare deghizata a zeului hindus Vishnu. Bhagavad-Gita a fost scrisa si ulterior modificata intre anii 200 .C. si 20 0 d.C. O ilustratie a pluralismului si a naturii Hinduismului se gaseste in comp ararea Dumnezeului legendei Bhagavad-Gita cu Dumnezeul literaturii vedice timpur ii. Dumnezeul descris de catre Gita este personal si adeseori pare monoteist (ad ica, e vorba de un singur Dumnezeu, care este personal si nu parte a creatiei sa

le). Cu toate acestea atunci cnd cineva citeste scriptura vedica timpurie, va d escoperi ca Dumnezeu este prezentat ca fiind panteist (adica, toata creatia este una, fie ca este divina sau nu). Hinduismul contemporan Exista trei clasificari de baza, in care sutele de secte hinduse se impart n: 1. Monistii abstracti, care subliniaza unitatea filozofica a universului, in loc ul ideii religioase sau teiste. 2. Adeptii lui Vishnu, care sunt devotati inchinarii (in multe forme diverse) ze ului Vishnu (manifestat in forme diverse), si considerat forma suprema de divini tate. 3. Adeptii Shivei, care se devoteaza inchinarii zeului Shiva, cea mai superioara manifestare a divinitatii. Meditatia Transcedentala, cu accentul ei filozofic, se incadreaza in clasa m onista, in timp ce Societatea Internationala pentru Constiinta Krishna, sustine ca Krishna, Dumnezeul suprem, este totuna cu Vishnu, astfel ei fiind identificat i cu adeptii Vishnuismului. Expertul in religiile lumii Ninan Smart remarca prob lemele diverselor sisteme contemporane de crezuri hinduse: In concluzie ar trebu i sa se puna intrebarea, care este esenta Hinduismului ? Este o intrebare grea. Exista hindusi ortodocsi, care neaga existenta lui Dumnezeu. Altii, desi nu-l ne aga pe Dumnezeu, ii acorda un loc secundar, considerndu-l o faza iluzorie a Abs olutului. Intr-o asemenea varietate de opinii teologice, ce ramne necesar crezului hi ndus ? Cu certitudine, doctrinele reincarnarii si a eternitatii sufletului. Imag inea lumii ca un loc in care spiritul nemuritor al omului este la nesfrsit impl icat in ciclul reincarnarii domina imaginatia indiana de aproape trei milenii. C a adaugire, un complex sistem social a dat forma religiei actuale a subcontinetu lui intr-o indelungata perioada de timp. De aceea, Hinduismul nu este doar una d intre cele mai vechi religii ale lumii, ci si una dintre cele mai complexe. Acea sta complexitate manifestata prin unghiurile diferite din care se determina real itatea finala este cea care atrage si ii fascineaza pe multi intelectuali. Desi foarte variat, dupa Josh McDowell, apologet crestin, in Hinduism se mai gasesc urmatoarele concepte c omune: - Brahman, eternul Trimutri, sau Dumnezeu trei-in-unul (trinitar): Brahma (ca si Creator), Vishnu (ca si Pastrator) si Shiva (ca Nimicitor). - Supunerea Soartei, devreme ce omul nu este in afara, ci parte a lui Brahma. - Sistemul Castelor, determinate de legile lui Manu. - Nirvana, starea finala atinsa la emanciparea sufletului din lantul de nasteri si renasteri. - Yoga, disciplina care-l face in stare pe individ sa-si controleze trupul si em otiile. - Dharma, Legea Ordinii Morale, pe care fiecare individ trebuie sa o gaseasca si sa o urmeze pentru a atinge Nirvana. Prin urmare, Hinduismul este foarte tolerant fata de celelalte religii, fiindca gaseste o asemanare la fiecare si cauta sa le asimileze. Crezuri hinduse

Dumnezeu: Nu exista despre Dumnezeu o idee unica. Conceptele hinduse despre divinitate includ oricare dintre urmatoarele: monismul (toata creatia/existenta este una); panteismul (toata creatia/tot ce exista este divin); panenteismul (Du mnezeu se afla in creatie ca si sufletul in corp); animismul (Dumnezeu, sau mai multi Dumnezei, traiesc/salasluiesc in creatiile sale, cum ar fi copacii, pietre le, animalele etc); politeismul (exista multi Dumnezei); henoteismul (exista mai multi Dumnezei dar ne inchinam unuia singur); monoteism (exista doar un singur Dumnezeu). Karma si Samsara: Fundamentala pentru gandirea hindusa este idea ca toate su fletele sunt eterne si raspunzatoare pentru faptele lor din timp. Karma se refer a la datoria creata de faptele rele ale unui om pentru care trebuie sa se ispase asca (prin diferitele sisteme hinduse), pentru ca el sa scape din ciclul de Sams ara, de reincarnari (in care sufletul locuieste in trupuri omenesti succesive), sau de transmigrare (in care sufletul locuieste in trupuri succesive - omenesti, animale, sau chiar de plante si alte obiecte fara viata). Legea karmei se aplic a att oamenilor ct si animalelor. De aceea, renasterea poate lua o forma super ioara sau inferioara, urcnd prin ea in sus pe scara sociala, (renastere ca memb ru al unei caste superioare) sau cobornd pe scara sociala, (renastere intr-o ca sta mai inferioara sau ca animal). Mntuire: Cele trei cai principale hinduse de mntuire includ karma marga (a dica metoda), care este calea actiunii dezinteresate; bhakti marga (calea devota rii) si jnana marga (calea cunoasterii si a descoperirii mistice). Jnana marga o btine realizarea de sine prin constienta intuitiva si revelatie mistica. Bhakti marga obtine realizarea de sine prin jertfe rituale si disciplina. Moksha: Concept cunoscut si sub numele de mukti, este termenul hindus folosi t pentru scaparea, eliberarea sufletului din ciclul karmei. De aceea, pentru un hindus, telul suprem al existentei sale este sa fie eliberat din samsara (ciclul obligatoriu al vietii) si din legea karmei cu sirul ei lung de nasteri, morti s i renasteri. Cnd cineva obtine aceasta eliberare, respectivul se crede ca intra intr-o stare de desavrsire, de perfectiune. Sistemul de caste: Este o trasatura unica a religiei hinduse. Relatarea orig inilor castelor este interesanta. Se spune ca Brahma l-a creat pe Manu, primul o m. Din Manu s-au nascut patru feluri de oameni, dupa cum a hotart creatorul Bra hma. Din capul lui Manu au iesit Brahmanii, cei mai buni si mai sfinti oameni. D in minile lui Manu au iesit Kshatriyas, conducatorii si razboinicii. Meseriasii au iesit din coapsele lui si au fost numiti Vaisyas. Restul oamenilor au iesit din picioarele lui Manu si sunt cunoscuti sub numele de Sudras. Odata cu trecere a timpului, sistemul castelor din India a devenit tot mai complicat, ajungnd as tazi sa existe mii de subcaste. Acesta constituie inca parte integrala a ordinii sociale a Indiei, chiar daca a fost scoasa in afara legii de catre guvernul ind ian. Din vremurile cele mai timpurii, hindusii au venerat vaca si au considerato posesoarea unei mari puteri. In privinta notiunii de Dumnezeu, fiinta suprema a Hinduismului este indefinita, este impersonalul Brahma, Absolutul filozofic. C restinismul afirma ca exista o singura fiinta suprema care este infinitul Creato r personal. Pe deasupra, Dumnezeul crestin este iubitor si deosebit de interesat si implicat in treburile umanitatii, in puternic contrast cu distanta divinitat e a Hinduismului. Hindusul il priveste pe om ca fiind o manifestare a impersonalului Brahma, l ipsit de valoare individuala sau personala. Crestinismul insa, invata ca omul a

fost facut in imaginea lui Dumnezeu avnd personalitate si capacitatea de a prim i si de a oferi dragoste. Desi imaginea lui Dumnezeu din om a fost corupta la ca derea acestuia in pacat, omul ar fi inca nespus de pretuit de catre Dumnezeu. In Hinduism nu exista ideea de pacat impotriva unui Dumnezeu sfnt. Faptele nelegi uite nu sunt savrsite impotriva vreunui Dumnezeu, ci sunt in principal rezultat ul ignorantei. Aceste rele pot fi biruite urmnd principiile si doctrina mntuir ii castei din care face parte. Crestinismul, vede pacatul ca fiind un act real d e rebeliune impotriva unui Dumnezeu perfect si sfnt. Toate pacatele sunt acte d e razvratire impotriva legii lui Dumnezeu. In Hinduism mntuirea se poate dobnd i in trei feluri: prin cunoastere, fiindca a cunoaste reprezinta parte a fundame ntalului Brahma si nu o entitate separata; prin devotament, care inseamna dragos te si ascultare fata de o anume zeitate, sau prin fapte savrsite conform ritual urilor. Aceasta mntuire este necesara din lungul ciclu de nasteri, morti si ren asteri. Mntuirea in Crestinism este scapare de la potentiala separare eterna de Dum nezeu si ea nu se poate obtine prin fapte bune, ci este oferita fara plata de Du mnezeu tuturor celor ce vor sa o primeasca. Hinduismul considera lumea materiala ca fiind trecatoare si de importanta secundara fata de descoperirea Brahmanului , in timp ce Crestinismul considera lumea ca avnd o realitate obiectiva ce isi are sursa in vointa creatoare a lui Dumnezeu. Hindusii privesc lumea ca fiind doar o extensie, o prelungirea a lui Brahma, o parte a Absolutului, in timp ce crestinii o privesc ca fiind o entitate cu to tul diferita in natura ei de Dumnezeu si care nu este parte a unui sistem univer sal sau monist. Aceste contradictii reprezinta diferentele majore intre cele dou a religii. Conform Hinduismului problema fundamentala a omului nu este morala, c i metafizica. Omul nu este vinovat ca a incalcat legea morala a lui Dumnezeu ci pentru ca si-a uitat adevarata lui natura, iar acum se recunoaste ca fiind altce va. Omul nu este un pacatos. Pur si simplu el este ingnorant fata de sine, de ad evaratul lui Eu. Problema se afla in constiinta lui. Mntuirea lui consta in ati ngerea acelei stari originale de constiinta pe care a pierdut-o. Adevarata natur a a omului sau constiinta lui originala este definita in moduri diferite de guru monisti sau panteisti. Gurul monist, care crede ca Dumnezeu, omul si universul sunt de fapt un tot unitar, afirma ca Omul este Constiinta Infinita sau Dumnezeu , dar care s-a implicat intr-o constiinta finita, rationala si personala. Atta vreme ct ramne in aceasta stare, se va naste de nenumarate ori in ac easta lume de suferinta. De aceea, mntuirea consta in depasirea, transcenderea acestei constiinte personale si finite si prin contopirea cu Constiinta Infinita si Impersonala (sau cunoasterea ei), in felul acesta scapnd din ciclul de nast eri si morti. Mntuirea este o chestiune de perceptie sau de realizare. Deja est i una cu Dumnezeu, nu-ti ramne dect sa percepi sau sa realizezi acest fapt. A percepe, in acest context, nu este o activitate a mintii. Nu se pune problema de a cunoaste din punct de vedere intelectual sau de a deduce logic ca noi suntem Dumnezeu, ci mai degraba de a transcende, de a depasi, aceasta cunoastere ration ala si constienta si de a experimenta o stare superioara de constiinta sporita, care este Dumnezeu si adevaratul sine. Gurul panteist nu sustine ca omul este, sau devine vreodata, Dumnezeu. Dumne zeu ar fi o fiinta personala pe numele de Krishna. Starea originala a omului est e constiinta Krishna, iar adevarata lui natura este de a fi un slujitor iubitor al lui Krishna. Dar omul a uitat acest lucru si a devenit captivul acestei lumi materiale. Acum trebuie sa-si restabileasca legatura cu Krishna si sa dobndeasc a Constiinta Krishna. Doar atunci omul va iesi din ciclul de nasteri si morti si va trai pentru totdeauna impreuna cu Krishna in Goloka, adica cer. In Hinduism mntuirea consta deci in descoperirea, perceperea sau experimentarea naturii noa stre adevarate. Aceasta realizare are loc atunci cnd putem sa ne modificam cons tiinta noastra si sa ajungem la o stare superioara de constiinta.

Cum putem sa ne modificam constiinta ? Prin manipularea sistemului nostru ne rvos, deoarece constiinta este dependenta de el. In mileniul care s-a scurs, s-a u pus la punct numeroase tehnici care sa manipuleze sistemul nervos al omului pe ntru a putea obtine modificarea constiintei lui. Aceste tehnici sunt in general cunoscute sub numele de tehnici yoga. Una dintre aceste tehnici este hatha yoga (mntuirea prin exercitiul fizic). Hatha Yoga, care consta din exercitii fizice si de respiratie, este o metoda foarte veche. Crezul ca omul poate dobndi mntu irea prin exercitii fizice se bazeaza pe faptul ca mntuirea se presupune a fi o chestiune de perceptie, ce depinde de starea sistemului nervos al omului, care la rndul lui depinde de conditia lui fizica. Prin manipularea psihologica a tru pului omenesc, sistemul nervos poate fi imbunatatit iar constiinta modificata/sc himbata. Problema pe care o creaza Hatha Yoga este faptul ca ea necesita un proc es indelungat si anevoios, care cere multa disciplina si un profesor competent. Intrebarea frecvent pusa este daca un crestin poate sa practice Hatha Yoga. Odata ce o persoana cunoaste modificarea de constiinta si are o viziune a posibi litatilor, aceasta persoana se deschide filozofiei hinduse. O alta metoda de tra nsformare a constiintei este japa yoga (metoda mecanica de mntuire). Japa Yoga inseamna repetarea sau invocarea unei mantre (de regula, este o formula care con tine numele unui Dumnezeu sau al un spirit rau). Gurul de orientare monista pref era sa folosesca un nume simbolic al lui Dumnezeu cum ar fi Om, sau o mantra al carei inteles initiatul discipol nu-l cunoaste, pentru ca astfel numele, sau man tra respectiva, sa nu creeze, prin asociere, in mintea lui gnduri sau imagini. Repetarea constanta a unui sunet elimina toti ceilalti stimuli, concentrnd astf el mintea asupra lui si in cele din urma sunetul devine un non-stimul. Faptul acesta induce o stare in care mintea este constienta sau treaza, dar nu este constienta sau treaza fata de ceva anume sau de vreo idee. Se spune ca a ceasta este constienta constiintei. Ca omul este constient de constiinta. Ea est e numita Constiinta Pura sau Constiinta Transcedentala. Fiindca initierea in Med itatia Transcedentala este o chestiune privata, multi crestini o considera miste rioasa. De fapt, ea este simpla. Celui ce este interesat in initiere i cere sa a duca flori, dulciuri, o batista alba, camfor etc. In timpul ceremoniei instructo rul se inchina unei fotografii a guru-lui lui si apoi ii cere initiatului sa se plece inaintea pozei acestuia. Invatatorul sau instructorul cere binecuvantarea diversilor zei si diferitelor zeite apoi ii transmite initatului o mantra. De ob icei, mantra este un cuvnt scurt, nume al unei divinitati cum ar fi Ram, Om, Hr im, Sring, Aing. Discipolului ii este cerut sa seada intr-o pozitie confortabila, sa-si inchi da ochii si sa repete mantra cu voce joasa, de exemplu, Ram...Ram...Ram..., prim ele 20 de minute. I se spune ca mai inti va uita de restul lumii si ca va deven i constient doar de mantra. Apoi, va uita si de mantra si va transcende toate g ndurile si simtamintele, devenind constient de constiinta. Aceasta este starea t ranscedentala de constiinta. Dupa ctva timp, cel ce mediteaza atinge o stare su perioara de constiinta, numita Constiinta Cosmica, stare in care el este constie nt att de lume ct si de Constiinta Pura. Dupa ce au trecut mai multi ani de me ditatie, respectivul poate atinge Constiinta Divina, in care el ajunge sa percea pa nivelurile mai subtile ale lumii obiective. Se spune ca in aceasta stare omul poate chiar comunica cu pasarile, cu animalele, cu plantele, cu pietrele. Dupa aceasta se ajunge la starea finala de Unitate a Constiintei, in care omul se per cepe in unitate/contopire cu universul. Aceasta este considerata eliberarea. Mah esh Yoghi numeste aceasta metoda, metoda mecanica de realizare a Dumnezeirii. El spune ca este posibil sa-l descoperi pe Dumnezeu pe aceasta cale, fiindca Reali zarea Dumnezeirii este o chestiune de perceptie iar procesul de perceptie este a tt mecanic, ct si automatic. Pentru a percepe obiectele externe nu trebuie dec t sa ne deschidem ochii, iar vederea obiectului vine automat fara folosirea int electului sau a emotiilor. In acelasi fel, pentru a percepe constiinta interioara, nu trebuie dect ca

noi sa ne indreptam atentia inspre interior si, in mod automat, vom ajunge sa o percepem. Perceptia exterioara este rezultatul cresterii progresive a activitati i sistemului nervos. Perceptia launtrica este rezultatul diminuarii activitatii, pna ce intreg sistemul nervos inceteaza sa mai functioneze si atinge o stare d e liniste, o stare de atentie odihnitoare. In felul acesta se ajunge la realizar ea lui Stai nemiscat si afla ca Eu sunt Dumnezeu. Islamul(Mahomedanismul) Islamul, este numele dat religiei aparute in urma revelatiilor si invataturi lor lui Mahomed si este considerata una din marile religii ale lumii, beneficiin d de peste un miliard de adepti. Islamul, mesajul lui Dumnezeu revelat profetulu i Mahomed prin mijlocirea arhanghelului Gavril, s-a nascut la Mecca in Arabia, l a inceputul sec. 7 d.C, fiind ultima dintre religiile monoteiste. Islam este un cuvnt arab, care - printre altele - inseamna: pace, salut, ascultare, loialitat e, credinta, supunere la voia Creatorului Universului. Istoria de inceput a Isla mului a gravitat in jurul unui singur personaj central: Mohamed (Cel preaslavit, Cel laudat), care s-a nascut in jurul anului 570 d.C. in orasul Mecca din Arabi a si murit in anul 632. Ramas orfan la o vrsta frageda, Mahomed a fost crescut de unchiul sau Abu Talib si de sotia acestuia Fatima, care s-au ocupat si de edu catia lui. Datorita onestitatii si corectitudinii sale exemplare, locuitorii din Mecca l-au poreclit al-Amin (Cel onest, Cel integru). Calitatile sale morale er au att de mult elogiate, inct o negustoreasa vaduva, bogata din Meca, Khadija, i-a propus sa-l ia sub protectia sa. Dupa un timp, aceasta l-a cerut in casator ie pe acesta, care a acceptat. La 30 de ani, Mahomed a inceput sa mediteze, punndu-si diverse intrebari de spre autenticitatea lui Dumnezeu, a cultului practicat de arabi, al carui centru era la Mecca. La vrsta de 40 de ani, Mohamed are o revelatie: ngerul Gavril ( respectiv o entitate din lumea spirituala) i se arata, spunndu-i ca el este Mes agerul Domnului. Dupa ctva timp, revelatiile in stare de transa se succed in mo d regulat si profetul primeste comunicari din cealalta lume (in numele Creatorul ui Suprem Allah) de a anunta mesaje lumii. Koran (Quran) este termenul arab pent ru recitare si se refera la revelatiile facute de Allah lui Mahomed, pastrate si considerate de musulmani ca fiind Scripturile Islamice. Koran-ul, cuvntul lui Allah (Dumnezeu) este considerat cea mai valoroasa lucrare literara in arabica c lasica, iar orice traducere a ei ar fi o blasfemie, o falsificare de neiertat a mesajelor Fiintei Supreme. Totusi, in acest secol, Koran-ul a fost tradus in lim ba turca si in limba vorbita de oamenii din Iran (farsi) si este recitat in timp ul serviciilor religioase din Turcia si Iran, fapt greu de acceptat de catre com unitatea musulmana externa. Koran-ul este un singur text, intr-o singura limba. Este memorat de milioane de musulmani din diferite parti ale lumii (musulman est e numele dat celui ce adereaza la religia islamica; este un cuvnt arab nrudit cu termenul de Islam si inseamna cel ce se supune vointei lui Allah). Koran-ul e ste compus din 114 sure (capitole), care trebuie citite si recitate conform unor reguli. Musulmanul care il atinge sau citeste din Koran trebuie sa fie intr-o s tare de curatenie si puritate. Scopul vietii, asa cum apare in Koran, este sa tr aiesti pentru ce te-a creat Allah, sa te inchini lui si sa te supui poruncilor l ui, care sunt date in interesul oamenilor. Conform invataturilor din Koran, cel mai mare cstig este sa ajungi in rai, iar cea mai grea pierdere este sa ajungi in iad. Cei care sunt atrasi numai de s tarea materiala, de bogatie si placeri, fara a-si cultiva calitati morale, sunt considerati de Allah, animale, sau mai rau ca ele. Cei care nu-l slujesc pe Alla h si nu respecta poruncile lui sunt numiti morti, surzi, muti sau orbi. Nevoia d e a invata, studia si urma Koran-ul trebuie sa fie mai importanta decat aceea de a respira, a mnca si a bea pentru a supravietui, deoarece viata traita fara in drumarea Koran-ului este o viata mizerabila, care atrage pedeapsa vesnica. In Is lam, pacatul si mntuirea sunt asociate cu doua conceptii: fapte si soarta (kism

et). Fiecare musulman, care spera sa scape de judecata lui Allah, trebuie sa inde plineasca obligatiile celor Cinci Stlpi ai Credintei: 1. Recitarea Shahada-dei ("Nu este alt dumnezeu in afara de Allah, iar Mahomed e ste profetul lui Allah.") 2. Cinci rugaciuni zilnice prescrise (obligatorii) (Salat sau Namaz). Acestea in clud ingenunchieri si prosternare in directia orasului sfnt, Mecca. 3. Milostenia (Zakat), care este deosebita de zeciuiala, devreme ce musulmanilor le este cerut sa ofere numai o patrime din venitul lor ca si contributie carita bila. 4. Postirea (Saum sau Ruzeh) anii trebuie sa posteasca de ul soarelui pna la apus, ca dent (cu toate acestea, dupa altii se trezesc inainte de arele sa rasara si postul sa in timpul intregii luni a Ramadan-ului, cand musulm la orice mncare si bautura, incepnd de la rasarit ispasire pentru propriile lor pacate din anul prece apusul soarelui, multi musulmani tin petreceri, iar rasarit pentru a mnca ceva mai mult, inainte ca so inceapa din nou!).

5. Pelerinajul (Hadj) la Mecca, cetatea sfnta, cel putin odata in viata pentru fiecare musulman. Razboiul sfnt (Djihadul) era considerat o conditie, sau obligatie, a credin tei iar musulmanii de la inceputul existentei Islamului au crezut ca era de dato ria lor sacra de a ucide pe cei care nu adoptau singura credinta "adevarata". Is lamismul contemporan este mult mai moderat, desi multi doresc restaurarea Djihad -ului ca fiind unul din elementele fundamentale ale credintei islamice. Situatia politica a Orientului Indepartat, Apropiat si Mijlociu demonstreza ca Djihad-ul nu este, din pacate, doar fictiune religioasa. Intreaga lume resimte profund ra bufnirile acestui fel de razboi "sfnt", care a socat atat de mult lumea noastra prin violenta si irationalul manifestarilor lui. Fondatorul sau, Mahomed, arab de origine, s-a nascut la Meca la anul 570 d.C . Se ocupa la nceput cu comertul, ajutat de bogata vaduva Khadija, cu care mai trziu se si casatoreste. Prin natura comertului intra n contact cu crestini si iudei, facnd cunostinta cu ambele religii, catre care se simte atras. Convorbi rile avute cu un calugar crestin in pustiul Arabiei par sa fi avut o deosebita i nfluenta asupra firii dispuse spre meditatii a lui Mahomed. De aceea, n religia fondata de el, influenta crestinismului este destul de mare.Ajungnd la ideea u nei reforme religioase pentru conationalii sai, beduini migratori ai desertului arab, Mahomed se consacra meditatiilor si revelatiilor transcedentale religioase vreme ndelungata, dupa care si ncepe activitatea publica n Mecca, locul sau de origine, vestind pe Allah, singurul Dumnezeu, si pe el, Mahomed, profetul sa u. n Mecca nu este luat initial n serios. Fuge la Medina, unde predica sa e n coronata de succes. Aceasta fuga, intitulata hijira (begira), este socotita drep t nceputul erei musulmane: anul 622. De aici profetul decreteaza razboiul sfnt pentru raspndirea credintei n Allah si n profetul sau. Arabii, entuziasmati de spiritul bnelicos al noii religii, o raspndesc cu sabia n Siria, Persia, Eg ipt, nordul Africii, Spania si chiar in sudul Frantei, de n-ar fi fost victoria lui Carol cel Mare, care sa nfrnga avntul acestor navalitori. n rasarit, aju tat si de prielnice mprejurari politice, islamul se extinde n Asia (numai n I

ndia sunt peste 60.000.000 de mahomedani) si n Europa orientala, distrugnd imp eriul bizantin. Doctrina ilsamului este cuprinsa n Koran, cartea sacra. Din mozaicism, a lu at ideea monoteista a unui singur Dumnezeu, concretizat n Allah. Acestuia i ad auga pe profetii Vechiului Testament: Avraam, Moise, Ioan Botezatorul si Isus, c aruia i acord un loc de frunte. nsa cel mai mare dintre profeti este el nsusi , Mahomed, care este trimisul special si ultim al lui Allah: Paracletul (Cel pre zis de Evanghelie). nvataturile morale, curate si frumoase, sunt nsotite de un ntreg ceremonial de rugaciuni, genoflexiuni, spalari rituale, posturi, care su nt zilnice, afara de postul cel mare al Ramadanului etc. Aceste prescriptii mora le sunt nsa incompatibile cu latura senzuala, n care e conceputa n islamism a tt viata de aici, ct si cea viitoare din preajma lui Allah in cer. De asemenea , ele sunt afectate ca valoare de principiul fatalismului, predicat de Mahomed. Acest fatalism a fost cel care a dat avntul razboinic si puterea de expansiune pe care a avut-o mahomedanismul. Iudaismul (Mozaicismul) Tragndu-si radacina din descendentii Iudeii, Iudaismul a fost infiintat in anul 2000 .C. de Avraam, Isaac si Iacob si are peste 18 milioane de adepti. Iud aismul adopta credinta intr-un singur Dumnezeu, care este creatorul universului si care conduce poporul ales, evreii, prin profetii cu care el vorbeste. Cuvntu l lui este descoperit in Biblia evreiasca (sau Vechiul Testament), scrisa integr al in ebraica - cu exceptia ctorva capitole sau versete, care sunt in aramaica, limba semitica asemanatoare cu ebraica - si care este cartea cu cele mai multe traduceri si cei mai multi cititori din lume. Biblia este impartita in: Torah (c ele cinci carti ale lui Moise), Neviim (Prorocii) si Ketuvim (Scrierile, Psalmii ). In literatura rabinica se intlneste des termenul Torah pentru a desemna intr eaga Biblie. Torah-ul contine si un numar de 613 de porunci, incluznd pe cele 1 0, care sunt explicate in Talmud. Iudeii cred ca, conditia omului poate fi imbun atatita, cuvntul Torah-ului trebuie ascultat si urmat, si ca Mesia va aduce, in tr-un final, omenirea intr-o stare paradisiaca. Iudaismul promoveaza ideea de co munitate printre toti oamenii de credinta evreiasca, apartenenta la o sinagoga s au templu, si importanta vietii de familie. Ceremoniile religioase au loc att a casa, ct si la sinagoga. Iudaismul se imparte in trei mari grupari, care se deosebesc intre ele prin modul in care interpreteaza acele parti din Torah, care trateaza activitatile pe rsonale, ale comunitatii, internationale si religioase: 1.Comunitatea Ortodoxa, care considera Torah-ul provenit direct de la Dumnezeu, si de aceea obligatoriu; 2.Miscarea Reformata, o forma simplificata si rationalizata a iudaismului, care adopta in primul rand continutul etic al Torah-ului; 3.Iudeii Conservatori, care respecta multe din ritualurile din Torah, dar care a dmit si schimbari, datorate vietii moderne. Al patrulea grup, Iudeii Reconstructiei, resping conceptul de popor ales al lui Dumnezeu, dar mentin ritualurile ca parte a mostenirii culturale iudaice. Si nagogele (inseamna in ebraica case de intrunire) sunt de 20 de secole locuri in care evreii se intrunesc pentru a se ruga si a studia. Orice loc poate sluji ace stui scop cu conditia sa fie orientat spre Ierusalim, sa nu fie acoperit de alta constructie si sa contina un anumit numar de obiecte de cult. Chivotul sfnt es te partea esentiala, care contine sulurile Torei, suluri de pergament pe care To rah a fost scrisa de mna. In fata Chivotului sfnt arde o lumina vesnica, care simbolizeaza faptul ca Sfnta Scriptura continuta in Torah este lumina. In zilel

e de luni, joi, de Shabbat si in diminetile zilelor de sarbatoare, este scos unu l din aceste suluri pentru a se citi textul recomandat. Rabinul inseamna Intelep t, si este astazi indrumatorul spiritual al comunitatii sale, propovaduind, prez idnd diverse ceremonii sinagogale sau familiale. Rabinul poate si trebuie sa se casatoreasca. Shabbat-ul este in religia iuda ica ziua binecuvantata si sfintita de Dumnezeu, care i-a incredintat-o poporului Israel, ca semn al legamntului incheiat cu el. Copiii lui Israel au primit por unca solemna de a intrerupe orice munca in ziua de Shabbat, acesta fiind mai sf nt chiar si dect Casa Domnului. Pornind de la aceasta conceptie, rabinii au alc atuit o lista cu 39 de munci de baza interzise de Shabbat, scopul lor nefiind ac ela de a crea o constrngere, ci dimpotriva, de a permite omului sa se elibereze cat mai mult de muncile ce ar putea degenera in robie, de a se elibera de goana dupa bogatie si de a reinvata sa traiasca. Ragazul creat de odihna de Shabbat trebuie sa fie ocupat cu rugaciuni, studi u, o atmosfera sarbatoreasca, att la sinagoga, ct si acasa. Circumcizia este c onsiderata, dupa Avraam, semnul esential al legamntului dintre Dumnezeu si popo rul sau. In a opta zi de viata, baietelul este introdus prin acest rit in Legam nt. Operatia este efectuata in general de catre un circumcizor, care rosteste o binecuvantare potrivita, ca si de tatal copilului. Circumcizia este ritul oficia t cu cea mai mare fidelitate de evrei, indiferent de tendinta careia ii apartin. Regulile alimentare - masa este locul privilegiat al binecuvntarilor casnice, cum ar fi cele savrsite inainte si dupa masa. Dintre mamifere, sunt permise rumegatoarele cu copita nedespicata, dintre an imalele acvatice cele care au solzi si aripioare. In ce priveste zburatoarele, n u sunt autorizate dect pasarile de ograda (porcul, calul, iepurele sunt interzi se, ca si scoicile, stridiile). Torah interzice de asemenea consumarea sngelui, de unde si interdictia de a consuma orice animal ucis prin vnatoare si stabile ste reguli speciale pentru taierea animalelor si necesitatea de a sara carnea in ainte de taiere. Alimentele din carne nu au voie sa fie amestecate cu cele din l apte. Despre iudaismul actual este putin de zis. Religia iudaica, prin fiinta si scopul ei, ar fi fost menita sa fie numai o pregatire, o calauza spre Cristos c um spune apostolul Pavel. De aceea, cu venirea crestinismului, valabilitatea sa ar fi ncetat. Tema mozaismului era ideea mesianica, venirea unui mesia, care urma sa ntro neze universalitatea religiei adevarate, n locul iudaismului particularist si e xclusivist. De vreme ce mparatia mesianica s-ar fi realizat prin venirea lui Is us si instituirea crestinismului, mozaismul si-ar fi ncheiat menirea istorica. Perpetuarea lui ar fi o eroare. Asteptarea unui alt mesia, cerut numai de intere sele nationale exclusive ale poporului evreu, face din mozaismul de astazi mai m ult o doctrina nationala dect una religioasa. Aceasta rezulta si din faptul ca iudaismul mai supravietuieste si azi, redus insa aproape exclusiv numai la popor ul iudeu, fara sa fi fost mbratisat de alte popoare.