Istoria obelicurlor egiptene portretele de la Fayoum Fantani medievale la Berna

PredoslovieDeşi civilizaţia faraonilor a durat doar trei milenii, jumătate

din cea mai longivivă rămasă încă în viaţă – am numit aici pe aceea hindu, indiană – egiptenii au lăsat moştenire omenerii unele dintre cele mai fabuloase comori şi colecţii, obiecte ale antichităţii realizate sub cele 30 de dinastii care au rezistat până azi şi înfrumuseţează cele mai mari muzee ale lumii, statui şi temple, morminte, obeliscuri şi portrete realizate cu o tehnică care poate fi invidiată şi azi de cei mai mari pictori, arhitecţi sau bijutieri – încât niciun mare muzeu din lume nu se poate situa în topul primelor zece dacă nu are expus măcar o frântură din ele!

Se mândresc cu toate acestea marile muzee din lume începând cu Ermitaj din Sankt Petersburg, Pergamon din Berlin, Luvru din Paris, British Museum din Londra, Metropolitan şi Brooklyn din New York, Musei Vaticani din Roma, apoi le întâlnim în cele de la Atena până la Moscova, Cairo, Viena, Berlin, Copenhaga, dar şi la Dresda, Leiden, Stuttgart, Colmar, Dijon, Cambridge, Oxfort, Toronto, Toledo, Malibu, Michigan, Munchen, Detroit, Kansas City, Cleveland, Baltimore, Basel, Treves, Budapesta, Florenţa şi Torino.

Miracolul egiptean a lăsat iubitorilor de frumos două dintre aceste minuni: obeliscurile rămase încă în viaţă pentru a împodobi 5 din marile capitale ale lumii: Roma, Paris, Londra, Istambul şi Cairo, 7 ţări mândrindu-se cu ele: Italia, Franţa, Anglia, SUA, Turcia, Egipt şi Israel, dar şi celebrele portrete de la Fayoum descoperite în Egipt, vechi de peste 2000 de ani ! În redarea lor sunt folosite procedee şi tehnici care te duc cu gândul mai degrabă la timpurile de mult mai târziu ale Renaşterii.

Subiectele alese acum de profesorul, matematicianul şi infor-maticianul Dan Zamfirache dezvăluie pentru prima dată norocoşilor turişti români unele dintre cele mai mari realizări ale civilizaţiei fara-onice şi, la distanţă de ele, faimoasele fântâni medievale din minunata capitală a Elveţiei, Berna!

Prinţul Dimitri Sturdza

Consulatul general onorific al României la Zürich Consul general onorific

Obeliscuri egiptene în viaţă

5

Istoria obeliscurilor egipteneEgiptul mi se pare extraordinar, e altceva, însă nu pot să spun

că m-am despărţit total de India - acolo unde tradiţia şi istoria rămân încă la ele acasă, nefiind smulse de imperiile trecătoare! Că India a rămas şi va rămâne pentru mine întâia iubire o demonstrează mirajul, misterul, fascinaţia şi incredibilul pe care o lume întreagă îl întâlneşte acolo şi azi. Pentru că civilizaţia indiană este ca şi piramida lui Kufu din Cairo - singura existentă încă şi azi!

Cu toate acestea, Egiptul rămâne încă o ţară a miracolelor.De ce ţara miracolelor? Din cel puţin 7 considerente cărora

se datorează apariţia acestei cărţi: există şi se păstrează încă una din cele mai vechi civilizaţii de pe pământ în ciuda faptului că din secolul I î.e.n. regatul faraonilor a fost supus invaziilor multor popoare ce şi-au lăsat adânc amprenta, dar mai mult decât atât, şi-au impus regulile. Cu toate acestea a fost gazda poporului evreu condus de Moise, locul miraculos unde s-a salvat Sfânta Familie, leagănul creştinătăţii, locul primelor biserici, al primilor monahi sihastri, al celor mai interesante muzee în aer liber dar şi al unui miracol modern, cel al stabilităţii în frământatul Orient, pe fondul reuşit al unui turism de invidiat. Şi Egiptul are ce oferi!

Din cele 7 minuni ale lumii, două au fost construite în Egipt: piramida lui Keops, singura supravieţuitoare şi farul din Alexandria pe al cărui loc se află azi fortul Qatbay. Egiptul însă înseamnă mai mult decât piramidele ce exprimă o existenţă viguroasă de-a lungul vremii şi Sfinxul, simbol al eternităţii. Egiptul înseamnă temple şi enigme de milenii, unele redescoperite abia în timpurile noastre, cele mai vechi biserici, o vale a Regilor cu taine bine păstrate, un turism de invidiat prin splendide staţiuni la Marea Roşie, Egiptul înseamnă Nilul – simbolul vieţii care se înnoieşte anual şi în jurul căruia radiază totul! Egiptul a fost tot timpul un creuzet al tuturor civilizaţiilor, locul celor mai spectaculoase realizări ale artei antice care au dăinuit de milenii. Întâlnirea cu ele e un regal de neuitat şi invidiat!


6

Cartea “Mirajul civilizaţiilor şi fascinaţia muzeelor” apărută la Cairo în 2007 descrie peste 90 de muzee din lume, din 4 continente, cele mai reprezentative din galeria ce adăposteşte valoroase opere ale umanităţii, iar pe parcursul cărţii veţi descoperii şi o interesantă istorie a obeliscurilor egiptene rămase încă în viaţă pentru a împodobi cele mai importante capitale ale statelor lumii: Roma, Londra, Paris, Cairo şi Istambul. Alături de ele am realizat în premieră la Berna în anul 2010 şi un proiect IT incluzând celebrele portrete de la Fayoum fără de care niciun muzeu nu se poate situa în topul celor mai bune din lume.

Numele de obelisc vine din limba greacă, obeliskos, însemnând un stâlp înalt cu patru feţe care se termină cu un vârf piramidal, deobicei poleit. Cele vechi egiptene sunt făcute dintr-o singură piesă fiind asociate cu infinitul şi memoria. Ele erau ridicate întotdeauna pereche pentru a proteja intrarea în temple. În perioada timpurie a Egiptului obeliscurile erau construcţii sacre dedicate zeului soare Ra ale cărei raze penetrau pământul şi astfel îl făceau să fie fertil şi plin de vitalitate. Mai apoi obeliscurile au devenit un simbol generalizat al puterii şi omniprezenţei zeului solar Ra, cel care după credinţa de atunci locuieşte şi însufleţeşte într-un mod tainic şi ascuns inima fiecărui obelisc.

Primul dintre clasici care a scris despre obeliscuri a fost călătorul grec Herodot care spunea că ele simbolizau pe zeul soarelui Ra, cea mai mare zeitate la egipteni. În timpul scurtei reforme a lui Akenaton se spunea că ele imaginau raza pietrificată a discului solar a zeului Aton. Piramidele şi obeliscurile au fost probabil inspirate din răsăritul şi apusul soarelui.

Obeliscul a fost perpetuat apoi la scară largă şi îl regăsim sub forma monumentelor dedicate soldaţilor căzuţi în războaie. Cu timpul, alături de alte simboluri vechi egiptene, ele au fost împrumutate şi de masoni, cel mai proeminent fiind cel din Washington. Ceea ce e de remarcat e faptul că obeliscurile egiptene înfrumuseţează azi cele mai importante capitale ale lumii: Roma, Paris, Londra, Cairo, Istambul, dar şi metropola New York.

Obeliscul egiptean este un monument dintr-o singură piesă, din piatră roz, deobicei din carierele de la Asuan, cu patru feţe, în


7

general cu inscripţii pe ele care se termină cu o mică piramidă în vârf. Egiptenii le ridicau de regulă în faţa templelor şi erau pereche ca acelea de la Luxor(însemnând palatul), sau mai multe, dispersate ca la Karnak ori Heliopolis, lângă Cairo, sau la Tanis, în Deltă. Ele erau asociate cu razele soarelui, venerat de egipteni, care cresc la bază în lăţime când ating pământul.

Ultimul exemplu este cel excavat la Abu Sir în Egipt care datează din vechiul regat şi e din timpul lui Neuserre, 2449-2417 î.e.n. El este neterminat, are 1200 tone şi este lung de 41,7 m dintr-o singură bucată din granit roşu dar care între timp s-a fisurat iar apoi a fost abandonat. Fiind atât de grele ele erau transportate din carierele de la Asuan cu vase pe Nil aşa cum se vede şi din desenele vechi. Rămâne încă un mister cum au putut fi transportate aşa colosale monumente.

Numit Tejen în limba vechilor egipteni, obeliscul era sinonim cu protecţia sau apărarea având funcţia de a pătrunde norii pentru a dispersa forţele negative ce se acumulau sub forma furtunilor vizibile sau invizibile. Din acest punct de vedere se pot asimila cu paratrăznetele moderne de astăzi plasate pe acoperişurile caselor. Faraonii însă le-au plasat în faţa templelor dedicate zeului solar Ra pentru a servi magicei protecţii. Ele simbolizau stabilitatea şi forţa creativă a zeului solar Ra.

Obeliscul este alcătuit din două părţi, corpul, un bloc monolitic conic care se termină cu un piramidion în vârf, ce-l încoronează, de obicei acesta fiind placat în aur(exemplu cel din Paris din Place de la Concorde).

Egiptenii credeau că razele solare dau o putere vindecătoare mare care avea efect chiar şi în morminte, în reînvierea decedatului.

Cel mai mare obelisc se află la Roma în piaţa din laterala bisericii Laterano. Nu toate obeliscurile egiptene au fost ridicate la Roma. Irod imită pe romani şi ridică un obelisc în hipodromul oraşului Caesarea din nordul Iudeei, de 100 de tone şi 12 m înălţime care s-a pierdut o vreme. Redescoperit de arheologi a fost repus în acelaşi loc. În Constantinopol, împăratul Teodosiu aduce şi el un obelisc în anul 390 şi îl ridică în hipodrom, azi aflat lângă moscheea Albastră din Istambul.


8

Roma însă poate fi considerată pe drept capitala obeliscurilor din lume! Nu numai pentru că aici sunt cele mai multe, 13! dar şi datorită expunerii lor în faţa celor mai mari biserici, prin crearea unor complexe extraordinare, adevărate opere de artă.

De-a lungul timpului obeliscurile au constituit o jinduită pradă de război din partea nesătulilor cuceritori ai Egiptului. De remarcat că ele au fost prădate abia după milenii, după cucerirea şi distrugerea civilizaţiei faraonice.

Obeliscurile devin populare în timpul împăraţilor romani care, apreciind nu numai valoarea lor dar şi simbolistica, le-au adus acasă unde le-au pus în valoare prin plasarea lor în spaţii largi, deschise. De aici şi recordul deţinut de împăraţii romani care au adus din Egipt nu mai puţin de 16, dintre care 13 sunt la Roma. După ce imperiul roman a decăzut ele au fost uitate o vreme - unele chiar au căzut şi s-au spart - până la Renaştere când au revenit în atenţia papilor.

Din cele 30 de obeliscuri egiptene rămase încă în viaţă mai sunt azi doar 7 în Egipt (3 la Karnak, 1 la Luxor şi 3 în Cairo, unul lângă Tower Gezira în Zamalek, altul în Heliopolis la templul lui Ra şi ultimul în faţa Aertoportului), 16 sunt în Italia(dintre care 13 în Roma, 1 la Florenţa, 1 în Urbino unde s-a născut Rafael şi altul la Catania), 2 în Anglia(1 la Londra pe Victoria Embankment şi 1 la Wimborne, Dorset), 1 în SUA la New York în Central Park, 2 în Franţa(unul la Paris în Place de la Concorde, ambele, cele de la New York şi Paris numite Cleopatra Needle şi altul la Arles), 1 în Turcia la Istambul lângă moscheea Albastră şi ultimul în Israel la Caesarea, adus de Irod.

Azi doar 7 ţări se pot lăuda cu vechile obeliscuri egiptene: Italia, Anglia, Franţa, SUA, Turcia, Israel, Egipt şi ele împodobesc 5 dintre marile capitale ale lumii: Londra, Paris, Istambul, Cairo, dar Roma le întrece. E majestoasă! De aceea este supranumită capitala obeliscurilor.

Egiptul, această miraculoasă civilizaţie cu enigme rămase încă nedescifrate de milenii a dat lumii una din cele mai valoroase colecţii, obiecte ale antichităţii realizate sub cele 30 de dinastii ale faraonilor care au rezistat până azi şi înfrumuseţează cele mai mari muzee ale lumii. Nu există niciun mare muzeu al lumii care să nu expună cel


9

puţin într-o sală obiecte amintind de o civilizaţie grandioasă care încântă mii de turişti veniţi din colţuri îndepărtate să se minuneze! Pentru prima dată turiştii români sunt în faţa a două miracole egiptene: interesanta istorie a obeliscurilor egiptene şi aceea a celebrelor portrete de la Fayoum.

Dar iată descrierea celor 30 de obeliscuri răspândite în întreaga lume dintre care doar 7 au mai rămas în Egipt.

Rămas singur şi izolat într-o zonă acum mai puţin vizibilă, rămâne important ca fiind cel mai vechi obelisc din cele 30 rămase încă în viaţă.

1. Obeliscul din Heliopolis, Cairo sau obeliscul lui Sesostris I sau Senusert, faraon din dinastia XII – care a domnit între 1972-1928 î.e.n. Are 20,4 m înălţime, 121 tone şi e din granit roşu. E cel mai vechi obelisc din cele 30 şi a fost construit în secolul XX î.e.n. în Heliopolis, scaun de închinare pentru zeul soarelui Ra, unde s-a construit şi templul dedicat zeului. De altfel Heliopolis a fost şi capitală a Egiptului de Jos dar mai ales e cunoscut ca un important centru religios. Templul soarelui de aici era al doilea ca mărime după cel al lui Amon din Karnak. Obeliscul se află acum în Midan El-Massala, lângă staţia de metrou El Matareyya. Se spune că Sesostris a ridicat două obeliscuri în faţa templului din Heliopolis în anul 1942 î.e.n. Prima menţiune despre el vine din capitolul lui Isaia din secolul IV e.n. unde se menţionează că în Heliopolis erau două mari coloane demne de admiraţie care conţineau figuri de animale şi misterioase caractere păgâne. În secolul XII fizicianul arab Abdel Rafty afirmă că aşa era, dar unul era spart în două. Azi există aici numai un obelisc cu un parc împrejur luminat seara.1. Heliopolis, Cairo


10

Cel mai vizibil şi faimos obelisc din Cairo rămâne

2. Obeliscul din insula Gezira – care se află într-o frumoasă grădină numită Andaluz din cartierul Zamalek, inima capitalei. Este din timpul lui Ramses II, are 13,5 m înălţime şi 120 tone. Iniţial a fost ridicat în deltă la Tanis, cam la 110 Km nord-est de Cairo. Azi oraşul se numeşte San el–Hagar. A fost transportat după 1958 la Cairo pentru că aici nu era niciun obelisc! Azi el poate fi admirat în Zamalek lângă faimosul turn de televiziune ridicat de Nasser în Cairo. În Zamalek se află şi sediul Ambasadei României din Egipt.

Luxor şi Karnak sunt cele două temple din vechea capitală Teba unde faraonii au ridicat cele mai multe dintre obeliscuri.

3. Obeliscul lui Tutmonsis I se află în Karnak la marele templu al lui Amun. Este din timpul lui Tutmonsis I, din a XVIII-a dinastie, care a domnit între 1493-1481 î.e.n. Are 19,5 m înălţime, 1,8 m piedestalul şi 143 tone din granit roşu. Tutmonsis I a fost unul din cei mai mari regi luptători ai vechiului Egipt care şi-a extins dominaţia în sud către Nubia şi în nord spre Siria. Drept recunoştinţă a construit multe monumente în capitala Teba, acum Luxor. A înălţat două obeliscuri din care a rămas numai unul. Inscripţiile spun că a construit obeliscurile în cinstea lui Amon-Ra. După 340 de ani Ramses IV adaugă şi el inscripţia sa pe altă parte, iar Ramses VI o şterge şi adaugă numele său! Despre obeliscul al doilea se vorbeşte în secolul XVIII în scrierile lui Richard Pococke, dar mai târziu se pare că a fost folosit pentru alte lucrări!

2. Gezira, Cairo

3. Tutmonsis I, Karnak


11

Hatshepsut este singura regină faraon care a construit multe monumente fastuoase.

4. Obeliscul reginei Hatshepsut din Karnak de la marele templu al lui Amun, este situat între al 4-lea şi al 5-lea stâlp. Construit în timpul reginei Hatshepsut din dinastia XVIII-a care a domnit între 1473-1458 î.e.n., are 29,56m înălţime şi 323 tone din granit roşu. Hatshepsut a fost fata lui Tutmonsis I care s-a măritat cu Tutmonsis II(un fiu al lui Tutmonsis I cu o concubină). Pentru că fiul său, Tutmonsis III era prea mic, ea va prelua conducerea fiind prima femeie faraon din vechiul Egipt, acestea reieşind şi din inscripţiile de pe obelisc. Se pare că a condus Egiptul timp de 15 ani până la moartea sa în 1458 î.e.n. A purtat o barbă artificială ca a faraonilor şi a ridicat 4 obeliscuri şi multe monumente fastuoase ca acela de la Deir-el Bahari. Obeliscul din Karnak este cel mai mare obelisc din Egipt.

5. Obeliscul lui Seti I – se află la Karnak în templul lui Amun la 100 de metri de primul stâlp, înaintea aleei Sfincşilor. Este din timpul lui Seti II din a XIX-a dinastie(1200-1194 î.e.n.). Seti II a fost nepotul lui Ramses II. Are aproape 7 m fără piedestal iar pe el apare numai numele lui Seti II. Unul din perechile sale a fost pierdut.

Deşi acum a rămas singur în faţa templului din Luxor este cel mai spectaculos obelisc din Egipt.

4. Hatshepsut, Karnak

5. Seti I, Karnak


12

6. Obeliscul Ramses II – se află în faţa primului stâlp al templului de la Luxor, în stânga. Este din perioada lui Ramses II şi are 25,03 m înălţime şi 254 tone din granit roşu. E cel mai spectacular din Egipt. La baza lui sunt patru statui de maimuţe din piatră stând în picioarele, adorând soarele. A fost construit de Ramses II, cel mai mare faraon din vechiul Egipt. Pe el stă scris că atât cât există cerul, munumentele şi numele lui Ramses II vor exista cât cerul! Tot el a construit magnificul templu de la Abu Simbel cu cele 4 colosale statui ale lui Ramses II în faţă. A ridicat cele mai multe obeliscuri, 23, dintre care au mai rămas doar 8. A fost un mare conducător al unui vast imperiu din Siria până în Sudan, a condus 67 sau 68 de ani, trăind 92 de ani! Se spune că a avut 162 de fii şi fiice! Multe din obeliscurile lui erau mici, dar cele ridicate la Luxor erau mari. În 1979 Luxorul a fost înscris pe lista patrimoniului UNESCO. Acesta este cel de-al doilea mare obelisc din Egipt după cel al reginei Hatshepsut. Leslie Greener, marele egiptologist spune că văzându-l ai impresia unui mare elefant căruia îi lipşeşte un colţ! Cel de lângă el a fost transportat la Paris în secolul XIX şi încununează azi Place de la Concorde.

7. Obeliscul lui Ramses II din faţa Aeroportului din Cairo are 16,97m înălţime şi 110 tone în greutate. A fost găsit la Tanis în deltă. Azi el salută majestos sosirea turiştilor din întreaga lume veniţi să descopere magnificele realizări ale faraonilor.

6. Ramses II, Luxor

7. Ramses II, Cairo


13

Ar mai fi trei obeliscuri în Egipt: cel neterminat de la Asuan care a fost abandonat dat fiindcă s-a fisurat, cel mic al lui Ramses II de la muzeul din Luxor şi unul la Karnak al lui Hatchepsut care e căzut la pământ. Ele nu sunt expuse în spaţii deschise ca acelea descrise mai înainte, nici nu au inscripţii, deci nu se pot lua în consideraţie la fel ca şi cele din muzeul de arheologie din Poznan ori din muzeul Oriental al universităţii din Durham.

Parcurgând de curând lista obiectivelor răspândite în întreaga lume ce fac parte din patrimoniul cultural UNESCO am realizat că am vizitat până acum peste 68 dintre ele.

Ne aflăm la Roma - capitala mondială a obeliscurilor egiptene! Pentru că aici se află cele mai multe dintre ele dar şi cele mai bine expuse, dat fiindcă împăraţii şi papii au ştiut să-i folosească pe marii maeştri ai vremii Bramante, Bernini, Boromini, Fontana, care prin măiestria lor artistică au reuşit să realizeze ample construcţii, punând în valoare aceste vechi bijuterii egiptene. E vorba de Fontana dei Funi din piaţa Navona unde obeliscul e ţinut în spate de 4 statui simbolizând cele 4 mari fluvii ale lumii ce reprezintă cele 4 continente: Dunărea – Europa, Gangele – Asia, Nilul – Africa şi Rio della Plata – America. Bramante avea să proiecteze magnifica piaţă eliptică din faţa bisericii San Pietro măsurând 240m în diametru, înconjurată de cele 284 de coloane aşezate pe 4 rânduri, deasupra cărora sunt cele 184 de statui realizate de Bernini. Coloanele sunt construite matematic, riguros, pe raze, astfel încât din focarele elipsei nu se vede decât un singur rând de coloane, abia după ce te deplasezi puţin observi că de fapt sunt 4 şiruri, asemeni unor braţe care te apropie de biserică. Geniala invenţie a braţelor care te strâng, apropiindu-te de biserică e unică, simbolică, dând trăinicie imaginaţiei. În mijloc stă majetos obeliscul înalt de 25,37 m şi 320 de tone, al doilea ca mărime din Roma. În piaţa di Spania obeliscul Salustian face şi el parte dintr-un ansamblu împodobit cu Barccagia, o fântână lui Bernini, aflată în capătul Scalinatei, trepte ce te conduc la Trinita dei Monti, o biserică cu un obelisc în faţă. În Piaţa


14

Minerva, obeliscul din faţa bisericii Santa Maria Sopra Minerva fiind mic este pus în evidenţă prin ideea lui Bernini de a-i adăuga un elefant din marmură care-l ţine în spate. Piaţa del Popolo este înfrumuseţată de un majestos obelisc aşezat în centru căruia i s-au adăugat 4 lei cu fântâni. Sunt doar câteva din minunile realizate la Roma.

Din cele 30 de obeliscuri egiptene împânzite în întreaga lume 16 sunt în Italia. Roma impresionează prin cele 13 obeliscuri aduse aici de împăraţii romani. Este cu siguranţă capitala mondială pentru că niciuna din capitalele statelor lumii nu posedă atâtea obeliscuri la un loc. Şi mai mult, numărul lor depăşeşte cu mult suma tuturor celorlalte obeliscuri aflate în lume la New York, Londra, Paris, Cairo şi Istambul! La sfârşitul secolului al XVI-lea papa Sixtus al V-lea a intuit valoarea obeliscurile egiptene rămase de la împăraţii romani şi a avut extraordinara idee de a le plasa în faţa marilor biserici pentru a fi mai bine observate de pelerinii veniţi la Roma din întreaga lume. Mai mult, ele au fost creştinate prin adăugarea unei cruci în vârf.

Aici la Roma se află cel mai mare obelisc din lume adus din templul de la Karnak:

8. Obeliscul Lateranense – din piaţa San Giovani in Laterano, Roma. E din timpul lui Tutmonsis III din a XVIII-a dinastie(domnind între 1504-1450 î.e.n.). Are 32,18 m şi 230 tone din granit roşu. Inscripţiile spun că s-a lucrat la el 35 de ani şi a fost ridicat de nepotul său Tutmonsis IV(1392-1382 î.e.n.). A fost singurul obelisc ridicat la Karnak, nepereche! 1300 de ani mai târziu, Octavian(27 î.en.-14 e.n.) doreşte să-l ducă la Roma dar fiind prea greu se întoarce cu cele două obeliscuri din templul soarelui de la Heliopolis. Acesta a fost primul transport de obeliscuri la Roma care sunt ridicate în Piazza del Popolo şi în piazza Montecitorio. Abia în timpul lui Constantin(306-337) marele obelisc 8. Lateranense, Roma


15

este adus la Alexandria din dorinţa de a-l ridica la Constantinopole, noua sa capitală, dar împăratul moare înainte ca obeliscul să părăsească Egiptul. Constantius II, fiul său(337-361), îl aduce însă la Roma şi-l pune în Circo Massimo, lângă un altul, cel din Piazza del Popolo. Se va pierde o vreme dar în timpul papei Sixtus V este găsit în anul 1587 în trei piese, la Circo Massimo, iar în 3 august 1588 este ridicat în piaţa din faţa bisericii San Giovanni in Laterano. În vârf i-a fost adăugată o cruce iar pe postament stă scris: “Constantinus per crucem Victor as silvestro hic baptizatus crucis gloriam propagavit”, amintind de convertirea sa la creştinism.

La Roma se află şi primul obelisc adus aici din Egipt:

9. Obeliscul Flaminian – din Piazza del Popolo este din timpul lui Seti I(dinastia XIX, 1318-1304 î.e.n.) şi a fiului său Ramses II (1304-1237 î.e.n.). Are 24 m şi 235 tone de granit roşu. A fost ridicat în templul soarelui din Heliopolis, capitala Egiptului antic. Dat fiindcă mai înainte Piazza del Popolo se chema Flaminio a luat denumirea de aici. Pe una din inscripţii Seti I se descrie ca cel care a “umplut” cu obeliscuri Heliopolisul pentru a lumina templul soarelui, Ramses II fiind unul dintre marii regi care a făcut monumente numeroase “ca şi stelele de pe cer”! Împreună cu obeliscul din Montecitorio sunt primele cărate la Roma. Acesta e ridicat în Circo Maximo pentru a celebra cucerirea Egiptului de către Octavian din anul 31 î.e.n. Mai târziu a căzut dar în secolul XVI, în timpul papei Sixtus V, este ridicat în Piazza del Popolo şi îi sunt adăugaţi 4 lei monumentali cu fântâni, devenind piesa centrală a pieţei.9. Flaminian, Roma


16

Perechea obeliscului Flaminian,10. Obeliscul Psammetikos II – se

află în Piazza di Montecitorio şi este din timpul faraonului Psammetikos II(595-589 î.e.n), al treilea faraon din dinastia a XXVI-a. Are o înălţime de 21,79 m şi 230 tone din granit roşu. A fost ridicat în Heliopolis. Împreună cu cel Flaminian din Piazza del Popolo sunt primele obeliscuri aduse la Roma din cele 13 de aici. Se mai numeşte şi obeliscul lui August după numele împăratului în cinstea căruia a fost ridicat în anul 10 în câmpul lui Marte. După căderile succesive din secolele X şi XI, abia în secolul al XVIII-lea este restaurat şi ridicat în Montecitorio. Pe el se mai pot încă citi inscripţiile: Horus cel de aur, fericind cele două pământuri, Egiptul de Sus şi de Jos.

Unul dintre obeliscurile de la Roma a fost chiar subiectul unui film: “Roman Holiday” cu Audrey Hepburn şi Gregory Peck.

11. Obeliscul Rotonda – se află în Piazza Rotonda din faţa Panteonului. Este din timpul lui Ramses II, are o înălţime de 6,34 m şi este din granit roşu. Este pereche cu cel din vila Celimontana de lângă Coloseum. La început ele au fost ridicate în templul soarelui din Heliopolis. Iniţial fusese pus în dealul Capitoliului, la est de biserica Santa Maria in Aracoeli. Dar în 1711 e mutat de papa Clemens XI în faţa Panteonului şi pus în mijlocul unei fântâni cu un înger, iar deasupra are o cruce. Fântâna a fost proiectată de Giacomo della Porta. El a fost subiect în fimul “Roman Holiday” cu Audrey Hepburn şi Gregory Peck.

10. Psammetikos II, Roma

11. Rotonda, Roma


17

Perechea obeliscului Rotonda aşezat în faţa Panteonului este:

12. Obeliscul Celimontana – aflat în sudul Coloseului. Este din timpul lui Ramses II din a XIX-a dinastie(1304-1237 î.e.n.). El era în faţa templului soarelui din Heliopolis. Cele două perechi de obeliscuri au fost aduse la templul lui Isis din vechea Romă. În secolul XIV acest obelisc era încă în partea de est a Santei Maria in Aracoeli din dealul Capitoliului unde a stat 100 de ani, apoi a dispărut, fiind mutat în altă parte. Ducele Ciriaco Mattei obţine obeliscul de la senatorii Romei şi din secolul XVI este ridicat în Villa di Celimontana unde se află şi în prezent. Este mai mic decât perechea lui din Piazza Rotonda dat fiind multele încercări asupra lui!

Singurul obelisc mai puţin vizibil de la Roma este:

13. Obeliscul Terme – din piaţa Republica. Este din timpul lui Ramses II, are numai 6,34 m şi e din gradit roşu. Ramses II l-a ridicat în Heliopolis. Are o istorie fascinantă. Iniţial a fost ridicat în cinstea soldaţilor italieni morţi în războiul etiopian de la Dogali, 1885-1896, în faţa staţiei Termini, când numele soldaţilor italieni au fost înscrişi pe piedestal. Aceştia fiind în număr de 500 a fost numită în 1887 piaţa celor 500. Dar în 1924 piaţa a fost remodelată şi obeliscul a fost mutat în sudul Pieţei della Republica. El este acum în faţa staţiei Termini dar e acoperit de copaci şi din această cauză este singurul obelisc mai puţin vizibil la Roma.

12. Celimontana, Roma

13. Terme, Roma


18

Iată acum o mostră de ceea ce înseamnă genialitate: pentru că obeliscul faraonului Apries ce trebuia aşezat în faţa bisericii Santa Maria Sopra Minerva era prea mic, Bernini este cel care îl pune în valoare prin adăugarea unui elefant din marmură ce-l ţine în spate.

14. Obeliscul Minerva – se află în Piazza della Minerva în faţa bisericii Santa Maria Sopra Minerva. A fost construit în timpul faraonului Apries, al 4-lea din dinastia a XXVI-a(589-570 î.e.n.). Este din granit roşu şi are o înălţime de 5,47 m. Iniţial a fost ridicat în Sais împreună cu cel de la Urbino. Nu se ştie când a fost adus la Roma, probabil în secolul I. În 1665 este descoperit de călugării dominicani, iar papa Alexandru al VII-lea îl ridică aici împreună cu o sculptură a unui elefant din marmură, realizat de Bernini.

Cel mai proeminent dintre obeliscurile de la Roma se află la Vatican, în centrul pieţei proiectate de celebrul Bramante, în centrul elipsei alcătuită de cele 4 rânduri de coloane deasupra cărora se află cele 184 de statui ale lui Bernini.

15. Obeliscul de la Vatican – Stă majestos în centrul pieţei San Pietro din Roma. Are 25,37 m şi 320 tone, fiind al doilea mare obelisc din Roma, mândria Vaticanului.

Sursele spun că a fost adus din Asuan în timpul lui Nebkaure Amenemhet II (sec XIX î.e.n.) şi ridicat în templul soarelui din Heliopolis. În anul 37 este adus la Roma de

14. Minerva, Roma

15. Vatican, Roma


19

Caligula şi ridicat în Caligula Circus, acum Vatican. Papa Sixtus V îl pune în centrul coloanelor în 1586 în faţa bisericii noi Sfântul Petru unde erau martirizaţi creştinii iar Sfântul Petru crucificat cu capul în jos pe cruce! Azi, obeliscul este o mândrie a Pieţii!

De el aminteşte şi Pliniu cel Bătrân în ”Istoria Naturală” unde descrie transportarea lui din Egipt la Roma din ordinul lui Caligula.

Asistentul lui Giacomo dela Porta, Domenico Fontana este cel ales de papă să realizeze proiectul. Au trebuit câteva luni să fie transportat în piaţă şi a necesitat munca a 1000 de oameni şi 140 de care trase de cai. Este ridicat în 14 septembrie, de ziua Crucii, în faţa unei mulţimi imense.

Fontana chiar a scris o carte în care detaliază cu meticulozitate şi precizie informaţiile tehnice folosite.

O altă realizare la Roma, diferită de celelalte, este:

16. Obeliscul din Piazza del Quirinale – unde se află şi reşedinţa preşedintelui. Se pare că ar fi o replică romană cu o înălţime de 14,64m şi se află aproape de o altă minune aflată la Roma, fântâna TREVI. Obeliscul este în laterala pieţei şi este înconjurat de doi Dioscuri alături de cai. El este pereche cu cel din Piazza dell Esquilino. Istoricii spun că în secolul I cele două obeliscuri au fost transportate din Egipt pentru a decora Roma. Din cauze necunoscute sunt pierdute, dar în 1519 şi respectiv 1781 sunt redescoperite la intrarea mormântului lui August. Obeliscul de la Quirinale a fost găsit spart în 3 piese şi ridicat de papa Pius al VI-lea în 1786. Nu sunt inscripţii pe obelisc, la fel ca şi pe cel de la Vatican, de aceea se presupune că ele ar fi replici romane.

16. Quirinale, Roma


20

Cu aceeaşi istorie,17. Obeliscul din Piazza dell Esquilino

– situat în piaţa cu acelaşi nume este înalt de 14,75 m şi este probabil o replică romană.

Binenţeles că unul din celebrele obeliscuri încununează azi una din cele mai frumoase pieţe din Roma, Piazza di Spania:

18. Obeliscul Sallustian – Se află sus în vârful Scalinatei della Trinita dei Monti. Probabil este realizat de un împărat roman în secolul I sau II. Are 12,92 m înălţime. El a fost găsit sub pământ în grădinile Sallustian, de aici şi numele. În 1734, în timpul papei Clemens al XII-lea, a fost transportat în Piazza San Giovanni in Laterano, la nordul bisericii, unde rămâne pentru 55 de ani. În 1789 Papa Pius al VI-lea îl mută în vârful Scalinatei, în faţa bisericii Trinita dei Monti, unde se află Piazza di Spania cu celebrele scări spaniole şi barccagia, o fântână realizată de Bernini.

Una din cele mai frumoase realizări la Roma, Fontana dei Fumi, fântâna celor 4 fluvii - operă a celebrului Bernini, include şi un obelisc egiptean ce încununează una din cele mai frumoase pieţe: Navona.

19. Obeliscul din Piazza Navona – se află în Piazza Navona şi are o înălţime de 16,54m. El a fost creat în Egipt la Asuan din ordinul împăratului roman Domiţian în secolul I. Pe el e înscris numele lui Domiţian şi o scenă în care o zeiţă îi oferă coroana dublă la înălţarea pe tron din anul 81. Iniţial, după ce e adus la Roma, e pus lângă templul lui Isis unde rămâne

17. Esquilino, Roma

18. Sallustian, Roma

19. Navona, Roma


21

până în secolul IV când împăratul Maxentius îl mută în Via Appia la 2,8 Km sud de Poarta San Sebastiano. Apoi se sparge în bucăţi şi Papa Innocentius al X-lea îl ridică în Piazza Navona odată cu alegerea sa şi îi încredinţează lui Giovanni Lorenzo Bernini să proiecteze Fântâna celor 4 râuri, în anul 1647. Acesta realizează cea mai celebră lucrare, Fontana di Fiumi: obeliscul este ţinut în spate de sculpturi cu giganţi reprezentând cele 4 râuri mari ce reprezintă cele 4 continente: Dunărea reprezentând Europa, Gangele – Asia, Nilul – Africa şi Rio della Plata – America. Lucrarea a fost terminată în 1651. Fontana di Fiumi este flancată la capetele pieţei de alte două fântâni realizate de Bernini împreună cu tatăl său. În spatele fântânii principale se află biserica sfânta Agnese şi alături ambasada Braziliei care e refăcută după vechile planuri. Este cu siguranţă unul dintre cele mai spectaculoase proiecte incluzând un obelisc!

Lângă piaţa del Popolo admirăm

20. Obeliscul Monte Pincio – care se află în grădinile Pincio de lângă Piazza del Popolo. Se spune că ar fi fost făcut de împăratul Hadrianus în secolul II. Are 9,75m înălţime. Nu se ştie când a fost adus la Roma, se pare că în secolul III - când a fost pus în Circus Varianus, dar a căzut şi după multe mutări Papa Pius al VII-lea îl ridică în grădinile din Monte Pincio în 1822.

Acestea au fost cele 13 obeliscuri aduse din Egipt de împăraţii romani care au ştiut să aprecieze valoarea lor şi încununează azi Roma, capitala care peste veacuri aminteşte o istorie de vază a unuia din cele mai mari imperii.

În afara celor 13 obeliscuri ce sporesc minunile de la Roma, în Italia mai sunt alte trei, răspândite la Florenţa, Urbino şi Catania.

20. Monte Pincio, Roma


22

21. Obeliscul din grădina Bodoli – Florenţa, este din timpul lui Ramses II şi are 4,87m în înălţime. Este perechea celui din Viale della Terme di Diocleziano, Roma. A fost ridicat de Ramses II în Heliopolis, apoi este transportat la Roma în templul lui Isis, şi în final, la Villa di Medici înainte de anul 1600. De aici a fost mutat în 1790 în locaţia de azi, din grădinile Bodoli ale palatului Pitti din Florenţa. Familia Medicii şi l-a dorit atât de mult încât o copie a lui se află azi în Villa di Medici.

22. Obeliscul din Urbino – se află în Piazza del Rinascimento din Urbino. Este din timpul faraonului Apries. Urbino e locul naşterii lui Raphael. Obeliscul e ridicat în faţa bisericii San Domenico. Iniţial a fost ridicat de faraonul Apries la Sais în 580 î.e.n. împreună cu un altul, aflat acum în Piazza della Minerva. El a fost transportat la Roma în anul 90 şi după multe peripeţii este donat oraşului Urbino în 1737. Să fie alegerea un omagiu adus lui Rafael?

23. Obeliscul CataniaSe înălţă ca o emblemă a oraşului

Catania prin simbolismul unic al elefantului care ţine în spate obeliscul egiptean reprezentând virtuţile oraşului, deşi originile sale mistice se ascund în urma legendelor. Simbolismul vine din imaginea nesiciliană, ştiut fiind faptul că elefantul este mai degrabă acasă în Asia sau Africa, decât în Sicilia, sau poate autorul a dorit să facă o trimitere la invadatorii cartagieni sau la coloniştii fenicieni!

21. Bodoli, Florenţa

22. Rinascimento, Urbino

23. Duomo, Catania


23

Elefantul a fost aşezat în piaţa Duomo şi a fost sculptat din piatră vulcanică în epoca romană. Abia în 1736 i se adaugă obeliscul de către arhitectul Giovanni Battista Vaccarini după modelul obeliscului Minerva realizat de Bernini în Roma în faţa bisericii Santa Maria Sopra Minerva.

Porecla din siciliană, Liotru, se referă la Eliodor, un eretic vrăjitor răzvrătit din secolul VIII care a încercat prin magie să-l facă pe elefant să meargă. Nu există nici o dovadă că încercările lui au avut succes, dar teatrul realizat a dus la executarea lui din ordinal episcopului local. El nu a fost însă ultimul care a enunţat puterile magice ale statuii. În 1154, cu puţin timp înainte de moartea regelui Roger al II-lea al Siciliei, cronicarul şi geograful curţii, Abu Abdallah Mohammed al Idrisi, meţionează şi el magia statuii în studiul său geografic despre Sicilia.

Elefantul, care este de influenţă africană a fost chiar simbolul heraldic al Cataniei încă din secolul XIII. Obeliscul este din granit roşu din carierele de la Asuan şi are hieroglife cu numele zeiţei Isis al cărui cult a devenit foarte popular în anii 664-610 î.e.n., deşi scrierea e datată dintr-o perioadă anterioară. Zeiţa a fost venerată în vechea Catanie fondată în 729 î.e.n. de către calcidienii veniţi din insula greacă Eubeea. Se pare că obeliscul a fost adus aici de către romani la câtva timp după anul 30 î.e.n. Deşi obeliscurile erau ridicate pereche în Egipt, nu se cunoaşte locaţia acestuia. Obeliscul şi elefantul constituiau obiectele unor veneraţii mistice pentru că Isis era considerată drept o vrăjitoare care aducea pe cei morţi înapoi la viaţă.

Legenda, mit fundamental al credinţei în viaţa de apoi, spune că Osiris era un conducător corect şi iubit, a cărui soţie Isis, era foarte devotată. Fratele lui Osiris, Seth, complotează împotriva lui şi printr-un vicleşug îl ademeneşte şi-l pune într-o ladă pe care o aruncă pe Nil. Isis merge în căutarea lui Osiris şi, reuşind să-l găsească, îl ascunde, dar Seth îl prinde din nou şi-i împarte trupul în 14 bucăţi, de data asta împrăştiindu-l, pentru a i se pierde urma. Isis împreună cu sora ei Nephthyis pornesc din nou în căutarea lui, adună bucăţile, le leagă cu bandaje(este prima descriere a mumificării!), apoi prin magie, ajutată de Anubis, ia forma unei păsări înaripate şi se fertilizează cu Osiris, născându-l pe Horus care-l va omorî pe Seth. Horus preia tronul pe pământ, Osiris, reînviat, devine regele lumii de dincolo iar Anubis păzitorul ei. Mai târziu, arta egipteană îl asociează pe


24

faraon cu vulturul însuşi, divinitatea eternă: la moarte faraonul este Osiris – care va deveni Horus – fiul şi succesorul său. În templul lui Isis din Abydos - în Egipt - unde se află şi capul lui Horus se celebra mitul morţii şi al reînvierii lui Osiris.

Isis a fost probabil venerată aici mult înainte de sosirea obeliscului dat fiind legăturile cu oraşele feniciene, greceşti şi egiptene şi este posibil ca locul să fie ales special pe baza asocierii oraşului cu această divinitate. Nimic surprinzător pentru că numele ei era invocat în ritualurile morţii, iar elefanţii erau simbolul puterii, fidelităţii şi vieţii lungi.

Ne aflăm la Londra acolo unde celebrul obelisc Cleopatra Needle, pereche a celui din New York este expus atât de nefavorabil încât e inclus din această cauză în lista celor 10 obiective mai puţin vizitate. Şi aşa este pentru că...

24. Obeliscul Cleopatra Needle – din Londra se află la Victoria Embarkment, un loc mai puţin vizibil de pe malul Tamisei. Pereche a celui din New York, este construit în timpul lui Tutmonsis III, are 20,87 m înălţime şi 187 tone din granit roşu. Este cel care a căzut în mare în urma cutremurului din 1301. În anul 12 e.n. romanii mută două obeliscuri din Heliopolis în Alexandria. Ele au fost ridicate aici în faţa Templului Cezarilor care a fost construit de Cleopatra în onoarea lui Marc Antoniu. Unul dintre obeliscuri cade în cutremurul din 1301 e.n., se pare în mare, dar apoi e transportat la Londra drept cadou pentru regina Victoria în secolul XIX, iar mai târziu celălalt este adus la New York. Transportarea lui la Londra are o istorie de 80 de ani. Englezii încep tratativele după învingerea francezilor din 1801 de la Alexandria. În septembrie 1877 este îmbarcat 24. Londra, Anglia


25

la Alexandria de John Dixon şi după multe peripeţii ajunge la Londra. Needle – acul, este unul din numele atribuit obeliscurilor în vechime de către egipteni. În piedestal au fost puse mai multe obiecte importante împreună cu istoria transportării lui într-un cilindru, de la Alexandria la Londra. Din 1881 i s-au adăugat două copii de sfincşi din bronz puşi parcă să-l păzească.

Interesant că la Cairo, în marele muzeu de egiptologie, alături de statuia lui Imhotep se află la loc de cinste piatra Rosetta, dar o copie, pentru că originalul se află acum în British Museum. Descoperită în 1799 de Bouchard, un ofiţer din armata lui Napoleon, ea conţine un text cu un decret al consiliului general al preoţilor egipteni din Memphis care celebrează prima comemorare a încoronării lui Ptolemeu al V-lea, rege al Egiptului, în anul 196 î.e.n. A fost piesa de bază care-l va face celebru pe Jean Francois Champollion, în urma unui studiu de 20 de ani, prin descifrarea hieroglifelor milenare de nepătruns, deschizând o nouă eră în aflarea misterelor faraonice. Champollion descoperă că, de fapt, sunt trei versiuni ale aceluiaşi text, una scrisă cu ciudatele hieroglife folosite de vechii egipteni, alta în demotică, o formă egipteană mai cunoscută şi ultima, în greacă, care dă cheia prin folosirea numelui lui Ptolemeu şi al Cleopatrei în toate cele trei texte. Rosetta şi British – două repere unde simţi magicul!

Al doilea obelisc din Anglia este...

25. Obeliscul Philae – care se află la Wimborne, Dorset. Este din timpul lui Ptolemeu al IX-lea, are 6,7 m înălţime şi aproximativ 6 tone, din granit roşu. A fost descoperit în 1815 de Sir William John Bankes (1786-1855) în insulele Philae, aflate la 16 Km sud de Asuan şi a jucat acelaşi rol ca şi piatra de la Rosetta în descifrarea hieroglifelor, datorită numelor lui Ptolemeu al IX-a şi a sorei sale Cleopatra, înscrise pe el. El a permis şi traducerea a 17 din cele 25 de scrisori descoperite.25. Philae, Anglia


26

Cel mai vechi vestigiu din America,

26. Obeliscul Cleopatra Needle – din Central Park, New York, din 1464 î.e.n. are inscripţii onorându-l pe Tutmonsis III (1504-1450 î.e.n.). Este înalt de 21,6 m şi are 193 tone din granit roşu şi este aşezat pe alte 50 tone ale piedestalului înalt de 2m. A fost unul din cele 9 obeliscuri(2 în Heliopolis şi 7 în Karnak) ridicate de Totmonsis III cu aproape 3600 de ani în urmă. În anul 12 e.n. romanii mută două obeliscuri din Heliopolis în Alexandria. Aşa cum se ştie ele au fost ridicate în faţa Templului Cezarilor din Alexandria. Unul dintre ele cade la cutremurul din 1301 e.n. în mare şi apoi e transportat la Londra în secolul XIX, iar mai târziu celălalt este adus la New York. Ambele obeliscuri sunt numite Cleopatra Needle. Istoria celui din New York începe cu deschiderea canalului de Suez în 1869. El va fi oferit de conducătorul Egiptului, Kedive Ismail Pasha, Americii - ca semn de apreciere pentru ajutorul la construcţia canalului. La început americanii nu au fost interesaţi de propunere dar când au văzut că unul dintre obeliscuri este transportat la Londra în 1877 încep şi ei tratativele de obţinere a autorizaţiei de transport în 1879. Obeliscul, prin bunăvoinţa miliardarului William H. Vanderbilt ajunge la New York în 20 iulie 1880, costul fiind de aproximativ 100000 $. A fost transportat cu 32 de cai de-a lungul străzilor în 112 zile cu o viteză de 97 picioare pe zi, fiind protejat pentru a nu se distruge hieroglifele. Deschiderea are loc în 22 februarie 1881 în faţa a 10000 de localnici entuziasmaţi. Pe fiecare parte a obeliscului Tutmonsis III este prezentat ca un “sfinx” oferind daruri zeilor din Heliopolis. Partea centrală e cioplită de Tutmonsis III, iar celelalte sunt adăugate de Ramses II. Două feţe sunt greu de descrifrat din cauza deteriorărilor, dar pe 26. Central Park, New York


27

prima coloană scrie ”că ele iluminează oraşul Heliopolis”. Numele de “Cleopatra Needle” ale celor două obeliscuri din Londra şi New York are legătură cu Cleopatra doar prin faptul că ea a consimţit transportarea lor la Alexandria. De altfel abia după 20 de ani de la moartea ei ele vor fi aduse la Alexandria! Azi concidenţa face că el se află în Central Park, pe o colină, la 300 de metri în spatele Metropolitanului unde se află un alt monument egiptean, Templul din Dendur, construit în epoca romană, adus şi reconstruit aici piatră cu piatră, la fel ca şi impresionantul templu al lui Zeus din muzeul Pergamon din Berlin! Tot aici, la New York în Metropolitan, se află şi “Pasărea în zbor” a lui Brâncuşi.

Deşi Franţa nu deţine decât două obeliscuri egiptene, cel de la Paris este unul din cele mai valoroase pentru că a fost perechea celui de la Luxor şi din această cauză este plasat în centrul celei mai cunoscute pieţe, Place de la Concorde! Din acest punct de vedere i se poate ierta faptul că marele templu din Luxor arată ştirb acum, pentru că azi obeliscul luat de aici este mândria Parisului, alături de un alt cebru turn, Eiffel!

27. Obeliscul din Place de la Concorde – din Paris, din timpul lui Ramses II are o înălţime de 22,83 m, un piedestal de 2,44 m şi o greutate de 227 tone din granit roşu. Referitor la acest obelisc există o istorioară cu Josefina care-i spune lui Napoleon când pleacă în Egipt în 1798 să-i aducă de la Teba un mic obelisc!

Dar Napoleon vine aici cu o armată de savanţi conduşi de Denon care face pentru prima dată cunoscut Egiptul în lume. Expediţia din 1798 nu numai că a fost un respiro pentru puţinii copţi, urmaşi ai marii civilizaţii egip-tene, dar ea a constituit şi o deschidere către cercetare prin publicaţiile ulterioare ale savan-ţilor participanţi. 27. Paris, Franţa


28

Pentru prima dată, Vivant Denon şi colaboratorii săi dezvăluie publicului prin studiile de egiptologie publicate în lucrarea ”Descrierea Egiptului” miracolele încă nedescrifate de secole ce vor fi decriptate de Jean Francois Champollion cu ajutorul pietrei descoperită la Rosetta. Ca mulţumire a contribuţiei sale, Champollion a fost ales şef al noului departament înfiinţat la Luvru. Mai mult, arheologul francez Auguste Mariette e trimis de Luvru în Egipt, de unde aduce 5964 de lucrări descoperite la Sakkara şi va fi ales chiar de egipteni primul director al departamentului antichităţilor egiptene! ca semn de respect pentru protejarea şi organizarea muzeului din Cairo. Cu toate acestea, Franţa nu depăşeşte în obiecte egiptene muzeele din state precum Anglia, SUA, Italia, Austria, Germania sau Rusia!

Abia în 1830 vice regele Egiptului, Mohammed Ali, decide să-i dea regelui Charles al X-lea un obelisc. Acesta a fost primul care părăseşte Egiptul din cele trei de la Paris, Londra şi New York! El a fost ridicat în Place de la Concorde în 25 octombrie 1836 în prezenţa a 200000 de oameni şi a regelui Louis Philippe, pentru că Charles abdicase. În schimb, Louis îi dă lui Mohammed Ali un ceas care se află şi azi în moscheea Mohammed Ali din Citadela din Cairo. Pe obelisc scrie că Ramses II îl oferă lui Amun-Ra, regele zeilor. În 1998 i-a fost pus un vârf un piramidion de 3,6m din bronz placat cu aur care fusese furat de asirieni sau persani în secolul VI î.e.n. Decizia a fost luată de Jacques Chirac pentru a celebra relaţiile franco-egiptene odată cu vizita lui Hosni Mubarak şi a costat 252000 $. Este cel mai vechi monument din Paris!

Tragedia e alta: obeliscul ce încununează Place de la Concorde este perechea celui de la Luxor care acum a rămas singur astfel încât privindu-l ai impresia unui mare elefant căruia îi lipşeşte un colţ! după cum se exprima marele egiptologist Leslie Greener. Să ne imaginăm cum ar fi arătat templul de la Luxor cu cele două obeliscuri în faţă după ce am străbătut aleea sfinxilor! Impresionant! De scuzat rămâne doar faptul că mutarea a fost girată de chiar vice regele Egiptului, Mohammed Ali! De aci se vede clar cât de mult apreciau musulmanii realizările civilizaţiei vechi egiptene.

Este şi unul din motivele pentru care azi obeliscurile egiptene înfrumuseţează marile capitale ale lumii! Şi e mai bine aşa.


29

Şi astfel, prin ridicarea obeliscului în capitala Franţei, se împlinea dorinţa lui Napoleon, iar aceasta ţinea şi de mândria naţională!

Un alt imperiu apus, imperiul Otoman, păstrează încă un obelisc adus de pe vremea romanilor, părcă amintind peste timp apartenenţa la imperiul roman de răsărit a vechii capitale Constantinopole, acolo unde turcii au intrat călăre în Sfânta Sofia, încercând s-o tranforme în moschee!

Adus de Teodosiu pe vremea când Istambul se numea Constatinopol, noua Romă, rămâne un simbol într-o ţară acum musulmană. Semn că trecutul nu poate fi uitat! Răspândirea obeliscurilor în întreaga lume parcă îndeplinind proorocirea lui Akenaton care,

Cel de-al doilea obelisc din Franţa,

28. Obeliscul Arles a fost ridicat de împăratul Constantin în secolul IV în centrul circului din oraşul Arles. După abandonarea circului din secolul VI, obeliscul a căzut şi s-a spart în două. A fost redescoperit în 1389, iar Louis al XIV-lea îl ridică în locul de azi din faţa primăriei din piaţa Republicii. El a fost completat în 26 martie 1676 cu un piedestal proiectat de arhitectul Jacques Peytret căruia i s-a adăugat o fântână cu sculpturi din bronz realizate de Antoine Laurent Dantan. Obeliscul din granit nu are inscripţii şi împreună cu piedestalul are o înălţime de 20 de metri. În anul 1840 a fost înscris în lista locurilor istorice ale Franţei, iar din 1981 face parte din patrimoniul cultural UESCO. 28. Arles, Franţa


30

înlocuind credinţa politeistă a vechilor egipteni cu aceea într-un singur zeu, spune: noua religie nu se va naşte în Egipt, ci pe pământul sfânt! Şi astfel obeliscurile parcă ar fi plecat din Egipt la fel ca şi apostolii lui Isus din Israel să răspândească în întreaga lume noua religie, simbolic, ca nişte cruci ce amintesc în veci venerarea unei civilizaţii inegalibile! Pentru că, deşi păgâne, multe dintre obeliscuri au fost “creştinate” la Roma de către papi prin adăugarea în vârf a unei cruci.

29. Obeliscul lui Teodosiu – se află în parcul cailor din hipodromul din Istambul. Este din timpul lui Tutmonsis III (care a domnit între 1504-1450 î.e.n.). Are 19,6 m înălţime şi e din granit roşu. Se numeşte Teodosiu dat fiindcă împăratul roman al Bizanţului l-a adus aici. Pe atunci Istambul se chema Constantinopole şi era capitala Imperiului Roman de Răsărit. El este în faţa faimoasei moschei Albastre, înconjurat de o coloană şerpuitoare şi una a lui Constantin al VII-lea Porfirogenetul ridicată aici în 940. Obeliscul a aparţinut marelui templu al lui Amun din Karnak, fiind unul din cele două ridicate în sudul pilonului 7 al templui. A fost transportat la Alexandria din ordinul împăratului Constantius II (337-361). Apoi din Alexandria e adus şi ridicat la Constantinopole de către Teodosiu I (379-395) în anul 390. La început a fost înalt de 30m şi avea 400 tone dar a fost spart la transport în două sau trei piese iar acum are numai 19,6 m. Are o inscripţie care afirmă extinderea puterii Egiptului asupra Siriei. Stă pe un piedestal din marmură făcut din ordinul lui Teodosiu. Împotriva cuceririlor cruciaţilor şi a otomanilor rămâne în picioare dat fiind greutatea lui. 29. Istambul, Turcia


31

Ierusalimul nu se numără printre capitalele cu obeliscuri şi e un semn bun, pentru că în inima creştinătăţii nu-şi aveau locul, ele fiind considerate simboluri păgâne.

30. Obeliscul Caesarea – se află pe hipodromul din Caesarea din Israel. El are 12 m înălţime şi 100 de tone din granit roşu. Nu se ştie din timpul cărui faraon este. Caesarea este un oraş la Mediterană aflat la 50 Km nord de Tel Aviv şi a fost construit de marele rege Irod(37- 4 î.e.n), numele oraşului fiind dat în cinstea împăratului Octavian Augustus. După cucerirea musulmană din secolul VII oraşul decade, revine în timpul cruciadelor din secolul XIII, apoi este cucerit de sultanul mameluc Baybars al Egiptului şi Siriei. Azi oraşul serveşte ca amintiri de ruine din timpul romanilor. Obeliscul are o istorie plină de peripeţii şi în 1980 e descoperit spart în trei piese şi este ridicat din nou la 18 iunie 2001.

Aceasta a fost istoria celor 30 de obeliscuri egiptene rămase încă în viaţă răspândite în 7 din cele mai mari state ale lumii, Italia, Anglia, Franţa, SUA, Turcia, Israel şi Egipt pentru a împodobi azi capitalele importante ale lumii, Roma, Paris, Londra, Cairo şi Istambul, cărora li se adaugă cel din New York şi Caesarea din Israel.

Excursiile de-a lungul a peste 33 de ani în peste 50 de ţări din patru continente unde am vizitat peste 90 de muzee, unele dintre cele mai mari din lume, mi-au oferit oportunitatea de a vedea la faţa locului 24 din cele 30 de obeliscuri răspândite pe trei continente. Slavă Domnului, mai am doar 6 de văzut!

30. Caesarea, Israel

Celebrele portrete de la Fayoum

32

Portretele FayoumVom descoperi acum un alt miracol

egiptean: celebrele portrete de la Fayoum din Egipt ce erau puse pe feţele morţilor asemenea măştilor funerare egiptene. Este vorba de cele 146 de portretre descoperite la Hawara lângă oaza Fayoum de către Sir William Matthews Flinders Petrie în 1888. Ne întoarcem la muzeul din Cairo, cel mai mare muzeu de egiptologie din lume. Era firesc să fie aşa pentru că văzusem deja marile muzee ale lumii, Ermitaj, British Museum, Luvru, Musei Vaticani, Pergamon din Berlin, Metropolitan şi Brooklyn din New York care celebrau prin săli de excepţie marile capodopere ale civilizaţiei egiptene. Şi este adevărat, niciunul din ele nu se compară cu magnificul muzeu din Cairo care expune peste 136000 de obiecte iar alte 70000 aşteaptă în subsol pentru a fi studiate. Dacă British se mândreşte cu piatra Rosseta care l-a făcut celebru pe francezul Champollion prin descifrarea hieroglifelor, nu mi-a venit să cred că pot întâlni chiar în muzee temple egiptene şi greceşti aduse şi reînălţate din locurile lor de origine. Este vorba de templul din Dendur, Egipt, din perioada romană, anul 15 î.e.n., reconstruit în mărime naturală, piatră cu piatră, într-o sală gigantică dedicată special lui din muzeul din New York, Metropolitan. În faţa apei care-l înconjoară este o alee de sfincşi cu faţa de lei în mărime naturală. Întreaga scenă îţi taie răsuflarea şi mă duce cu gândul la templul

Muzeul din Cairo


33

grecesc, mutat la fel şi el piatră cu piatră, în muzeul Pergamon din Berlin. Impresionantul altar reconstruit în mărime naturală în holul central al departamentului grec şi roman te întâmpină cu o colosală construcţie înaltă de 113 metri cu 27 de trepte ce te conduc până la altarul lui Zeus. Este altarul din Pergamon, azi Bergama din Turcia, adus aici în 1871 de inginerul german Carl Humann şi reconstruit exact ca originalul.

Nimic nu se compară însă cu portretele de la Fayoum şi o spun cu siguranţa celui care a vizitat secţiunile egiptene din marile muzee ale lumii aflate la Roma în muzeele Vaticanului, la Paris în Luvru, la Berlin în Pergamon, la Saint Petersburg în Ermitaj, la Londra în British Museum şi la New York în cele două muzee Metropolitan şi Brooklyn!

Precursori ai Renaşterii, portretele des-coperite la Fayoum sunt considerate cele mai reuşite portrete pictate în metoda encaustică, procedeu de diluare a culorilor cu ceară sau cu tempera, folosind gălbenuş de ou amestecat cu pigmenţi pe lemn de sicomor, cedru, pin şi acacia de mărimi 40x20 cm. Puţine sunt şi pe pânză, dar atunci reprezentau persoane în viaţă şi erau păstrate în casă, abia după moarte fiind puse pe mumie. Stilul folosit e realistic, exprimând tristeţea sau melancolia, chipul e pictat din faţă, diferit de epoca faraonilor care-l reprezentau din profil.

Naturaleţea portretelor de la Fayoum dezvăluie o cunoaştere extraordinară a struc-turii anatomice şi o măiestrie desăvârşită în modelarea formelor prin folosirea luminii şi

Muzeul din Berlin


34

umbrelor ce dau o impresie tridimensională a figurilor. Folosirea graduală a spoturilor de lumină îmbogăţesc tonurile cu umbre şi lumini atent direcţionate.

Procedeul encaustic a fost practicat de artiştii greci încă din secolul V î.e.n., iar primele date vin din scrierile istoricului roman Pliniu, din secolul I e.n. care spune că el se folosea la pictarea portretelor, a scenelor mitologice şi la colorarea marmurei. Chiar şi Homer afirma că vasele de război greceşti erau pictate în această dificilă tehnică, destul de înceată, dar cu efecte optice deosebite. Portretele de la Fayoum realizate acum 2000 de ani arată ca şi cum personajele ar fi în viaţă. Mai mult, durabilitatea lucrărilor era mult mai mare iar tehnica era folosită doar în casele aristocraţilor.

Cele mai cunoscute lucrări în aceată tehnică sunt portretele funerare descoperite în oaza de la Fayoum realizate de pictori greci stabiliţi după cucerirea lui Alexandru cel Mare în Egipt. Portretul decedatului, pictat în viaţă sau după moarte, era plasat pe figura mumiei, urmând un ceremonial vechi de pe vremea faraonilor când aceştia foloseau măştile din aur. Ne aflăm însă pe vremea creştinilor care nu mai permiteau acest lucru, iar pictorii vremii au inventat sistemul de a pune pe faţa mumiei portretul pictat pe lemn, aceasta fiind o inovaţie datând din perioada coptă, din timpul ocupaţiei romane a Egiptului, secolul I î.e.n. – secolul III e.n.

Multe dintre portrete nu numai că au supravieţuit dar şi-au păstrat intacte culorile vii ca şi cum ar fi pictate azi! Mai târziu, datorită instabilităţii economice şi a costului mare,

Muzeul din Berlin(continuare)


35

tehnica a fost abandonată şi a fost înlocuită cu tempera care era mai ieftină, rapidă şi uşor de lucrat. Abia în secolul XVIII şi XIX e redescoperită de amatori însă este abandonată dat fiind eforturile limitate cât şi a pierderii în timp a secretelor.

Portretele mumiilor sau portretele de la Fayoum este numele atribuit acestor portrete realistice pictate pe lemn în tehnica encaustică care erau puse pe feţele mumiilor în perioada coptă. Ele aparţin acelei înalte tehnici artistice care au supravieţuit numai în Egipt, în special în oaza Fayoum, la Hawara şi Antinoopolis. Portretele erau aşezate pe faţă între bandajele şi îmbrăcămintea ce acoperea corpul. Aproape toate au fost detaşate de pe mumii şi fac parte acum din tezaurele celor mai mari muzee răspândite în întreaga lume. De obicei ele reprezintă o singură persoană, în special capul, alteori chiar şi bustul văzut din faţă, diferit de tehnica din profil folosită în timpul faraonilor. Cu certitudine imaginile sunt luate mai ales din tradiţia greco-romană decât din aceea egipteană. Se disting uşor faţă de cele realizate în tempera prin înalta calitate. Ele sunt şi cele mai bine păstrate dat fiind climatul uscat din Egipt, în ciuda trecerii timpului culorile strălucind de parcă ar fi pictate azi!

Istoria descoperirii lor începe odată cu vizita în Egipt a exploratorului italian Pietro della Valle din 1615 când descoperă la Saqqara-Memphis primele portrete de mumii pe care le transportă în Europa. Azi ele sunt expuse în muzeul Albertinum din Dresda. Interesul creşte rapid şi în 1820 baronul din

British Museum - Londra


36

Minotuli achiziţionează câteva portrete de la un colecţionar german dar sunt pierdute la traversarea mării Nordului. Tot în 1820 consulul general britanic în Egipt, Henry Salt, trimite şi el câteva portrete la Paris şi Londra. Leon de Laborde cumpără în 1827 două portrete care sunt azi unul la Luvru, altul la British Museum. Un membru al expediţiei lui Champollion din 1828-1829, Ippolito Rosellini, cumpără şi el un portret, se pare de la aceeaşi sursă, care azi se află la Florenţa. În 1887 Daniel Marie Fouquet aude despre descoperirea mai multor portrete la Rubayat dar soseşte prea târziu, achiziţionează însă câteva, iar după el comerciantul austriac Theodor Graf găseşte altele pe care le vinde profitabil. Astfel portretele devin centrul atenţiei şi declanşează multe expediţii. Mult mai târziu un portret aurit e vândut la Berlin în 1907.

Cel mai important în domeniu rămâne însă arheologul britanic William Matthews Flinders Petrie care în 1887 începe excavaţiile la Hawara unde descoperă o necropolă romană cu 81 de portrete numai în primul an. Ele au constituit un mare interes la Londra unde au fost vizionate de o mulţime de curioşi. Lupta devine acerbă dat fiind intrarea în competiţie a germanilor şi egiptenilor. Dar în 1910 Petrie se reîntoarce şi mai descoperă 70 de portrete, unele nu prea bine păstrate. De reţinut că Petrie e singurul dintre exploratori care excavează sistematic şi publică studiile sale referitoare la tehnica folosită.

În 1892 şi arheologul german Kaufmann descoperă trei portrete, apoi e urmat de arheologul francez Albert Gayet.

British Museum - Londra(continuare)


37

În prezent se cunosc aproape 900 de portrete, majoritatea fiind descoperite la Fayoum.

Azi cele mai multe dintre portrete sunt expuse la British Museum din Londra(29), Luvru din Paris(20), muzeul din Berlin(16) şi Metropolitan din New York(10).

Ca muzeu, nu te poţi situa în primele zece din lume, dacă nu ai expus măcar un singur portret de tip Fayoum! Ele sunt răspândite azi în întreaga lume fiind expuse în cele mai mari muzee de la Atena la Moscova, Cairo, Viena, Berlin, Copenhaga, Paris, Londra, New York, dar şi la Dresda, Leiden, Stuttgart, Colmar, Dijon, Cambridge, Oxfort, Toronto, Toledo, Malibu, Michigan, Munchen, Detroit, Kansas City, Cleveland, Baltimore, Basel, Treves, Budapesta, Florenţa şi Torino.

Într-una din cele peste 200 de vizite în cel mai mare muzeu de egiptologie din lume, am numit aici muzeul din Cairo, sunt în faţa unui miracol: expunerea celebrelor portrete de la Fayoum într-o expoziţie temporară la parter. În faţa unei vitrine sunt două mumii de excepţie, fată şi băiat, având pe faţă extraordinare portrete descoperite la Hawara, din secolul II, aparţinând colecţiei Fayoum. Bandajele mumiei băiatului alcătuiesc un desen cu romburi perfecte. În apropiere e mumia ”Fetei de aur” denumită aşa nu numai pentru că e aurită, dar şi datorită prezenţei frumoaselor bijuterii de la gâtul portretului aşezat pe faţă. Cutia mumiei e decorată cu semnele tradiţionale din mitologia egipteană.

British Museum - Londra(continuare)


38

Suntem în faţa unui adevărat regal: expoziţia temporară având ca subiect celebrele portrete descoperite la Fayoum de William Matthews Flinders Petrie în cimitirul roman din Hawara – Fayoum (1888-1891). Din cele 146 de portrete ce înlocuiau măştile din aur din timpul faraonilor sunt aici 29, restul fiind răspândite în marile muzee din întreaga lume, constituind o mândrie de invidiat.

Din descoperirile recente se pare că ele au dispărut treptat, în secolul I-IV, datorită apariţiei creştinismului care nu încuraja mumificarea şi închinarea la idoli. Cele două mumii pot fi admirate acum permanent în hol. Restul de portrete constituie partea itinerantă a unor expoziţii nepermanente, rare nouă iubitorilor de frumos. Unele sunt executate în manieră modernă, în creion, altele super realist în culori nebănuit de bine păstrate, expresive, bogat decorate prin folosirea culorilor vibrante, surprinzătoare, de parcă ar fi în viaţă, cu pieptănături moderne, graţioase, cu bijuterii, coliere şi cercei, într-un cuvânt, parcă ai fi în unul din muzeele celebre de azi şi ai admira marii maeştri ai picturii universale! Şi asta se întâmpla acum 2000 de ani! O să ne bucurăm de frumuseţea lor la etaj, acolo unde vizitatorii neavizaţi pot trece uşor pe lângă ele nestingheriţi! E şi asta o mostră de cum sunt puse în valoare capodoperele aici în muzeul de egiptologie din Cairo.

Cuprins de curiozitate mă îndrept spre holul din dreapta al etajului şi în prima cameră o surpriză pe care o descopăr abia după multe vizite în cel mai mare muzeu de egiptologie:

Muzeul Luvru - Paris


39

măşti, mumii cu măşti pictate şi portrete de tip Fayoum, din perioada romană. Te întâmpină o mumie de femeie având pe faţă portretul pictat. În laterală sunt măşti funerare iar în faţă două vitrine conţin 13, respective 16 portrete descoperite la Hawara. Sunt celebrele portrete de la Fayoum. Într-adevăr, secretul acestora o constituie ruptura cu tradiţia egipteană a reprezentării figurii din profil, portretele fiind pictate din faţă. Dar şi folosirea unor convencţii artistice encaustice, de amestec al pigmenţilor cu ceară şi aplicarea lor prin încălzire. Remarc primele două portrete de femei elegant îmbrăcate, purtând mărgele la gât şi cercei cu pietre în urechi. Părul e îngrijit, iar cârlionţii sunt perfect redaţi. Alături este un cap de tânăr cu o coroniţă din lauri, aurită, cu sprâncene pronunţate, apoi un cap de copil, un altul de roman îmbrăcat în haine albe cu părul şi barba ondulate, un cap de femeie cu cercei din aur în urechi de forma unui un cerc pe care sunt montate pietre, un alt cap de roman cu părul încărunţit, un altul rămas doar jumătate dar cu ochi expresivi, mimând viaţă, spre deosebire de celelalte care arată multă tristeţe, un excelent nud al lui Bahus, copil, cu un ciorchine de struguri în mâna stângă şi lauri din frunze pe cap. Remarcăm cu uşurinţă tehnica excepţionlă în realizarea portretelor ce par a fi executate azi deşi ele sunt vechi de 2000 de ani! În redarea lor sunt folosite procedee şi tehnici care te duc cu gândul mai degrabă la timpurile de mult mai târziu ale Renaşterii. Tocmai de aceea cele 146 de portrete descoperite la Hawara, lângă oaza Fayoum, de William Matthews Flinders Petrie

Muzeul Metropolitandin New York


40

în 1888 sunt considerate precursori ale artei de aur. Că sunt atât de valoroase o demonstrează răspândirea lor în mai toate muzeele din marile capitale ale lumii! Sunt aici şi măşti aurite din perioada ptolemeică (330-30î.e.n.), din carton, cu frumoase scene mitologice pe bust.

Cum ai putea să vizitezi acest mare muzeu fără a trece pe aici chiar dacă ele sunt aşezate, puţin mai discret, în laterala din stânga etajului I, acolo unde eşti de-a dreptul sedus de cea mai mare comoară din lume, a copilului faraon, Tutankhamon.

Se vede clar că patronii portretelor aparţin clasei superioare a personalului mili-tar, civililor ori demnitarilor religioşi. Nu oricine putea să-şi permită un portret şi nici chiar mumificarea. Multe dintre mumii au fost descoperite fără portret. Petrie chiar consemnează că doar 1-2% dintre mumiile excavate purtau portrete pictate. Plata trebuie să fi fost mare datorită muncii laborioase dar şi costurilor mari ale materialelor folosite. Alţii, neputându-şi permite un portret, recurgeau la măşti funerare, mai puţin costisitoare. Este cazul “mormântului lui Aline” unde copiii şi soţia purtau mască tridimensională.

După inscripţiile găsite, cei reprezentaţi erau egipteni, greci sau romani. Îmbrăcămintea era influenţată, binenţeles, de moda romană. Femeile şi copii purtau ornamente valoroase. Alte portrete de bărbaţi afişau elemente din ţinuta militară romană.

Înmormântarea se făcea după tradiţia veche egipteană, corpurile membrilor clasei superioare erau mumificate, puse în sarcofag

Muzeul din Viena


41

iar pe faţă erau puse măşti sau portrete. Între timp elementele egiptene s-au amestecat cu cele romane iar masca din aur va fi înlocuită cu portretele care combină elementele romane vechi cu tradiţia funerară egipteană. De remarcat că portretele funerare apar şi se dezvoltă abia după ce romanii preiau controlul definitiv asupra Egiptului, dar şi ca urmare a apariţiei creştinismului.

Starea perfectă a portretelor este dată de secretul folosirii tehnicii encaustice iar realismul se datorează măiestriei artiştilor vremii care au descris cu o naturaleţe demnă de invidiat personalitatea fiecărui personaj de părcă ar fi în viaţă, cu barba prospăt aranjată, cu cârlionţi în păr, cu obraji îmbujoraţi, gene şi sprâncene, cu forme proporţionale şi individualităţi specifice, personale, iar femeile sunt cochete ca şi cum ar fi stat în faţa aparatului de fotografiat, cu cercei în urechi, bijuterii şi lanţuri la gât, dar în majoritatea cazurilor cu feţe triste, semn că după afişarea în “salonul picturilor” erau folosite după moarte pentru acoperirea feţelor decedaţilor. Se vede însă clar că maniera era diferită de aceea a egiptenilor, modalităţile de exprimare fiind de-a dreptul sofisticate, cu influenţe greco-romane clare.

Producţia de portrete pictate s-a redus considerabil la începutul secolului al III-a e.n., probabil din cauza crizei economice care reduce resursele clasei superioare, ultimul portret pictat aparţinând jumătăţii a doua a secolului III e.n. Cu siguranţă aceasta se datorează şi răspândirii creştinismului în Egipt. În ciuda dispariţiei, portretele funerare sunt azi considerate cele

Cambridge - Anglia

Baltimore - SUA


42

mai rare exemple ale artei antice, adevărate mari picturi ale patrimoniului universal.

Multe dintre ele sunt asemănătoare sculpturilor, chiar fac propagandă celor romane, în special acelea ale familiilor clasei superioare, afişând poziţia înaltă, iar faptul că prezintă un interes pentru modă nu numai la curte, dar chiar şi în provinciile imperiale din Deltă până în Nubia, fără îndoială demonstrează influenţa stilurilor tot timpul în schimbare: bărbaţii sunt tunşi scurt, cu barba îngrijită în timp ce femeile sunt cu părul lung, coafat, adeseori purtând coroniţe şi diademe, bijuterii şi chiar cercei în urechi.

Ca şi părul, hainele descrise sunt îngrijite, urmărind o modă a vremii, demnă de invidiat chiar şi azi. Bărbaţii sunt sobrii, frumoşi, poartă de obicei îmbrăcăminte albă, în timp ce femeile sunt distinse, cu rochii în culori diverse, de la roz la galben, roşu sau albastru. Pe deasupra o diversitate de lanţuri din aur cu pietre preţioase sau semi-preţioase precum smaralde, carnelite, agate, ametist, cercei cu perle, coliere şi bijuterii lucrate într-o tehnică de invidiat chiar de bijutierii din ziua de azi, le încununează majestos!

Sunt prezente chiar şi amulete şi pandantive amintind puterea funcţiilor magice din vremea faraonilor - încă odată semn al coexistenţei stilurilor.

Portretele au şi o semnificaţie istorică importantă dat fiind supravieţuirea îndelungată. Ele sunt surse despre modul de viaţă din antichitate, altele de inspiraţie în viitorul stil al portretisticii. Toate însă au în comun un secret

Budapesta

Cleveland

Copenhaga


43

bine păstrat: tehnica encaustică şi măiestria artistică de neimaginat acum două milenii!

Atena, Paris, Moscova, Cairo, Londra, Viena, Berlin, Budapesta, Copenhaga, New York, dar şi la Dresda, Dijon, Cambridge, Oxfort, Toronto, Toledo, Stuttgart, Leiden, Colmar, Malibu, Michigan, Munchen, Detroit, Kansas City, Cleveland, Basel, Baltimore, Florenţa, Treves şi Torino sunt tot atâtea nume de muzee care găzduiesc aceste rare picturi ce fac parte din patrimoniul acum mondial! Şi, la fel ca obeliscurile egiptene ce împodobesc marile capitale ale lumii, portrete de la Fayoum demonstrează încă o dată măiestria unei civilizaţii greu de egalat. Inimaginabil!

Abia după ce vizitezi comorile imense descoperite în intactul mormânt a lui Tutankhamon îţi pui o serie întreagă de întrebări cu privire la faraonul copil, mort suspect de tânăr! Oare a murit de moarte bună, cum de a fost atât de apreciat dăruindu-i-se un aşa mormânt, de unde aşa multe obiecte din aur la un loc într-o atât de scurtă domnie, cât de bogat era Egiptul în acele vremuri, cât de multe secrete mai ascunde încă? Şi mai ales cum de a dispărut atât de misterios ca şi naşterea sa? Cine va putea descifra toate aceste enigme? Cum a fost posibil să se păstreze secretele egiptenilor? E sigur că un singur om nu va reuşi să le descifreze, tot aşa cum sigur e că nu va exista o zi fără vizitatori aici la muzeul din Cairo. Şi asta pentru că într-adevăr ai ce vedea, muzeul expunând peste 136000 de obiecte iar alte 70000 aşteaptă în magaziile de la subsol, în vederea studierii şi cercetării.

Detroit

Florenţa

Malibu


44

După Travel Rough Guide ţi-ar trebui 9 luni să vizitezi toate exponatele din acest muzeu, cu o slabă luminozitate şi neinspirată punere în evidenţă a celor mai frumoase obiecte faraonice care, împotriva haosului, fac din bogăţia lui, unul din cele mai frumoase muzee din lume! Este şi nu adevărat, pentru că mie mi-a luat mai puţin de 200 de vizite pentru a-l descrie complet – e adevărat, în decursul a 4 ani ! Totuşi, a fost cel mai vizitat muzeu din viaţa mea dar şi cel mai drag!

Poate că odată cu mutarea lui în noul lăcaş, aflat departe, la piramidele din Giza, va deveni şi cel mai frumos muzeu din lume! Însoţit de un ghid profesionist poţi să faci turul muzeului în numai 3-4 ore, apoi, după ce parcurgi paginile “Mirajului civilizaţiei şi fascinaţia muzeelor”, sigur te vei simţi ca şi cum ai revedea filmul complet al minunilor vizitate aici la Cairo, în muzeul egiptean.

În 2010, la Berna, am finalizat 4 proiecte IT dedicate celui mai mare muzeu de egiptologie din lume: muzeul din Cairo, istoria obeliscurilor egiptene rămase încă în viaţă, celebrele portrete de la Fayoum şi, cea mai vizitată din lume, comoara lui Tutankhamon prezentată pentru prima dată în România la Buşteni şi la muzeul naţional George Enescu din Bucureşti în vara aceluiaşi an.

De fiecare dată ajuns aici la muzeul de egiptologie din Cairo, te laşi plăcut impre-sionat de spectacolul oferit nu numai de rarele frumuseţi, dar şi de ochii înmărmuriţi ai miilor de vizitatori veniţi din depărtări pentru a admira una din cele mai desăvârşite comori

Moscova

München


45

ale antichităţii. Descoperirea mormântului lui Tutankhamon de către Howard Carter în 1922, sub patronajul lordului Carnarvon, avea să aducă la suprafaţă splendorile unei civilizaţii ce a lăsat umanităţii o artă inegalabilă, impresionantă, cu o imensă simetrie, cu desene elaborate şi culori fascinante.

Că este aşa, o dovedesc clişeele faraonice reluate în art nouveau, dar şi în arhitectură. Clădirea Chrysler din New York, ridicată între 1928-1930, are peste tot modele faraonice, în atrium, la exterior, vulturi cu aripi deschise iar vârful este piramidal, cu geamuri de forma florii de lotus – toate simboluri ale artei egiptene. Dar nu numai aici, ci şi în centrul comercial, clădirile au piramidioane ca acelea descoperite la Sakkara ce se puneau în vârful piramidelor. Cel mai mare monument mason din Washington e un obelisc! Până şi bancnota de 1 $ are pe ea marele sigiliu al Statelor Unite ale Americii de forma unei piramide cu un ochi în vârf, poate al lui Horus!, care în Egiptul antic simboliza forţa şi puterea divină şi era perceput ca un protector împotriva puterii răului. Lenin, se pare, va fi îmbălsămat şi el după o metodă faraonică şi exemplele pot continua.

Ne mai poate mira că, pe bancnota de 1 $, există marele sigiliu având piramida cu ochiul lui Horus şi latinescul ”Novus ordo seclorum”(noua ordine mondială)?

Monumentele copte sunt o moştenire de la vechii egipteni: bisericile creştine sunt formate din 3 părţi ca şi vechile temple egiptene, nava în mijloc cu altarul la sfârşit - sanctuarul egiptean; în dreapta şi stânga

Stuttgard

Toledo - SUA

Toronto


46

stau culisele separate de navă prin coloane. Arta coptă poartă fără dubii marca egipteană: cheii vieţii de la egipteni i se adaugă simbolul crucii. Crucea creştină se pare că e preluată de la egipteni – crucea vieţii – partea de sus, bucla, reprezentând delta(viaţa) fiind înlocuită cu o linie. Însă crucea de pe biserica coptă e dublă! şi totdeauna luminată, probabil pentru a fi observată din toate unghiurile. Frescele au şi ele rădăcini egiptene. Imaginea Mariei ţinând pe Isus în braţe e inspirată din statuia lui Isis şi a fiului ei Horus. Arta se aseamănă ca simplitate, frumuseţe, spiritualitate şi coloristică: portretele de la Fayoum puse pe feţele morţilor sunt asemeni măştilor funerare egiptene. Arhitectura coptă este precisă şi uimitoare: exemplu sunt bisericile din secolul IV din Egipt, Sfântul Anton, Sfântul Paul, Sfântul Mina(coloane din marmură cu capiteluri) şi bisericile din Wadi Natrun.

Toate aceste subiecte sunt descrise în cartea “Mirajul civilizaţiilor şi fascinaţia muzeelor”, iar prezentările pe DVD încearcă să redea splendoarea unei civilizaţii greu de egalat vreodată!

Sukram Egipt!

Berlin

Paris - Luvru

Fântânile medievale de la Berna

47

Faimoasele fântâni medievale de la Berna

Vizitând Berna cu ajutorul ghidului domnului Dan Zamfirache vă veţi da seama cât de multe vă poate oferi capitala Elveţiei: de la străzile sale vechi împodobite cu fântâni multicolore până la plăcerea de a face cumpărături pe sub arcade medievale păstrate de secole cu buticuri şi magazine noi ori să luaţi un romantic prânz la restaurante şi cafenele cu grădini, pentru ca apoi să puteţi porni la pas, experimentând unica atmosferă a moştenirii Bernei intrată din 1983 în patrimoniul cutural UNESCO - sunt cuvintele Consulului General Onorific la Zurich, prinţul Dimitri STURDZA, principalul sponsor al cărţii apărute în Elveţia.

Dintre toate capitalele lumii, Berna e poate una dintre cele mai modeste, dar cu siguranţă este şi cel mai frumos şi încântător dintre oraşele Elveţiei. Este şi motivul alcătuirii acestui ghid, scris în premieră la Berna, însoţit şi de o prezentare pe DVD şi un audio CD, în ideea ca viitorii turişti români în ţara cantoanelor să nu ocolească o destinaţie demnă de invidiat.

De data aceasta ne propunem să descoperim faimoasele fântâni medievale din superba capitală a Elveţiei, Berna, una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor din întreaga lume. Zilnic sosesc aici de la japonezi şi chinezi până la tailandezi, americani, englezi, nemţi, ruşi... invidioşi că nu au aşa ceva şi la ei acasă!

Al patrulea oraş din Elveţia după Zurich, Geneva şi Basel, Berna este situată aproape în centrul ţării la o altitudine de 542 de metri fiind înconjurată de dealurile Gurten înalte de 858 de metri şi Bantiger de 947 metri. Oraşul vechi, Altstadt, se află pe o peninsulă, acolo unde râul Aare face o buclă naturală de 180 de grade, loc special ales în 1191 de întemeietor, Berchtold al V-lea, Duce de Zahringen, care ridică aici o fortăreaţă în ideea apărării ei din trei părţi.


48

Cu străzile sale pietruite cu clădiri în stil vechi ce par să nu se fi schimbat deloc în ultimele secole, cu magazine moderne şi un stil de viaţă modest, Berna este o lume aparte, liniştită şi departe de aglomeraţia sufocantă a marilor capitale ale lumii.

Că este aşa o demonstrează o vizită la Parlament, alcătuit din Consiliul Statelor (cantoanelor) şi Consiliul Naţional, două săli modeste cu scaunele puse în semicerc. În centru stă preşedintele, unul din cei 7 aleşi pe 4 ani, apoi cei doi counteri care numără voturile – de secole, 6 dintre miniştri asistă aici iar al 7-lea asigură dezbaterile din Consiliul statelor format din 200 de membri dintre care 60 sunt femei. De remarcat că aleşii îşi menţin între sesiuni profesiile lor uzuale de avocaţi, profesori, fermieri, iar fiecare elveţian plăteşte anual doar 13 franci pentru întreţinerea lor.

Mersul cu bicicleta sau pe jos nu e o ciudăţenie în Elveţia după cum nu constituie o curiozitate faptul că cei 7 membri ai coaliţiei guvernamentale dintre care unul este pe rând preşedinte timp de un an trebuie să-şi asigure singuri locuinţa. De fapt nici măcar nu există o reşedinţă oficială şi este foarte probabil ca preşedintele Confederaţiei Elveţiene să meargă la serviciu cu tramvaiul!

La baza clădirii Parlamentului sunt două statui, un filozof reprezentând cronica trecutului şi un tânăr pe aceea a prezentului iar între ele, deasupra intrării principale, sunt chipurile semnate de Maurice Hippolyte ale Dreptăţii, Înţelepciunii şi Curajului. Mai sus, două nişe găzduiesc statuile lui Andre Vibert, Dreptatea cu un lanţ rupt în mâna dreaptă şi Pacea cu sabia în stânga şi lauri în dreapta. Le încununează un grup statuar cu o femeie reprezentând Independenţa, situată între Executiv şi Legislativ, apărate de cei doi paznici, Puterea şi Inteligenţa. În vârful cupolei Domului se află simbolul Elveţiei, crucea, de data asta aurită!


49

1. În faţa Parlamentului se află Bundesplatz, o piaţă unde de secole vin ţăranii din împrejurimi să-şi vândă produse între 8 şi 11 dimineaţa fără să li se interzică, chiar dacă ar fi o vizită oficială. Este şi locul de întâlnire al bernezilor la festivaluri vara şi la patinaj, iarna. Bundesplatz este o piaţă cu o fântână ale cărei surprinzătoare jeturi de apă

reprezintă cele 26 de cantoane, prilej de joacă pentru copii. Clădirea Parlamentului e înconjurată de patru sedii monumentale

ale principalelor bănci - semn că aici e puterea, în stânga banca naţională a Elveţiei, o clădire impresionantă, în faţă Credit Suisse şi Valiant şi a patra în dreapta, BEKB/BCBE, cu opt statui medievale pe frontispiciu. Dacă ai noroc, poţi viziona în nopţile de toamnă, frumoase spectacole de lumini realizate în Autocad prin animaţie.

2. În dreapta clădirii Parlamentului se află fântâna Bernei, construită în 1858, repre-zentând o femeie stând pe o coloană înconjurată de alte patru, la baza căreia se află patru lebede reprezentând cele patru râuri: Rhin, Reuss, Rhone şi Tessin. Femeia nu reprezintă însă Elveţia aşa cum ar gândi mulţi, ci zeiţa apărătoare a

Bernei. Încoronată, ea ţine în mâna dreaptă o lance şi în stânga un scut cu emblema capitalei, ursul cocoşat. Figura fetei este a Herminei Kern, o fiică a unui demnitar, iar lucrarea aparţine lui Raffael Christen.

Fântâna Parlamentului

Fântâna Bernei


50

3. În parcul de lângă Parlament, Klaine Sanze, se află monumentul dedicat Uniunii Poştale Universale, singura organizaţie internaţională cu sediul la Berna, pe Muristrasse, la un kilometru de piaţa Burgernzielweg, celelalte fiind găzduite la Geneva. O lucrare impresionantă, de fapt un grup statuar reprezentând o femeie stând la marginea unei ape şi privind la o alegorie reprezentând un dans cu tineri de diferite naţionalităţi în jurul globului, sugerând transmiterea scrisorilor. Tot aici, la ieşirea din parc, se află biserica Sfânta Treime.

În anul 2009 monumentul a împlinit 100 de ani de la inaugurarea sa în 4 octombrie 1909. Am fost martorul acestui eveniment unic sărbătorit la Primăria din Berna şi mândru că fac parte din Federaţia Filatelică Română, secţia Cartofilie.

Operă a sculptorului francez Rene de Saint-Marceaux, statuia din granit şi bronz reprezintă sugetiv un glob(reprezentând continentele) înconjurat de 5 mesageri ce transmit scrisori din mână în mână în jurul lumii. Globul se află pe o rocă în faţa unei alte statui din bronz reprezentând de data asta Berna pe care sculptorul o imaginează drept chipul unei femei nobile, stând majestos şi ţinând un scut cu ursul, emblema Bernei. Poşta elveţiană a sărbătorit centenarul prin emiterea a 800 de timbre cu imaginea monumetului şi a autorului. Istoria monumentului începe în 1900 în urma congresului de la Berna al Poştei Universale când se lansează un concurs internaţional la care participă 122 de artişti. Monumentul trebuia să simbolizeze rolul serviciilor poştale în sânul comunităţii internaţionale. La concurs a participat şi scultptorul francez Bartholdi - autorul celebrei statui a Libertăţii din New York - a cărei casă se află la Colmar, în Alsacia. Mai întâi, monumentul s-a numit “În jurul lumii”: 5 figuri de tineri gravitând în jurul lui îşi trec scrisorile în jurul globului în timp ce la bază sunt imaginaţi norii prin stânci care ţin globul suspendat în aer. Aflat în faţa lui ai impresia că aici dispar toate barierele dintre popoare şi e ca un imn devenit statuie ce înalţă către cer

Fântâna Uniunii Poştale Universale


51

această fraternitate de personaje ce planează în jurul globului. Imaginea lui a devenit emblema UPU pusă între ramurile de măslini ale ONU, subliniind apartenenţa la această organizaţie.

Cu străzile sale medievale largi, cu pieţele fermierilor prietenoşi, cu arcadele sale din gresie, cu fântânile pictate şi vechiul ceas mecanic încă în stare de funcţionare – Berna face parte din patrimoniul mondial cultural şi natural ocrotit de UNESCO. Binenţeles, toate acestea sunt protejate cu tot atâta ardoare ca şi neutralitatea ţării.

Ne întoarcem spre Gară unde trecem pe sub Kafiturm cândva folosit ca închisoare şi admirăm pe sub arcadele medievale magazine moderne ca Loeb şi Globus, Vogele,...

4. Şi pentru că suntem la Berna nu trebuie să pierdem celebrele fântâni frumos pictate ale lui Hans Gieng(1525-1562) aflate pe tot parcursul vizitei noastre. La pasajul Spitalgasse, în faţa magazinului Globus şi Vogele ne oprim să admirăm fântâna cimpoierului, frumos decorată, construită în 1507. La baza coloanei

pe care e aşezat cimpoierul, pitici bufoni se îndeamnă la dans în cerc. Pe stânga şi dreapta, printre arcadele medievale, admirăm vitrinele moderne ale magazinelor Yendi, Muller, Walder, Loeb, Globus.

5. La două străzi paralele, în spatele hotelului Savoy de 4 stele, pe Aarbergergasse, în faţa restaurantului Divino, parcă predestinat numele, se află fântâna lui Ryffli din bătălia din 1339 de la Laupen, în culori deosebite, cu barbă şi pene de cocoş la pălărie, cu arbaleta ţinută pe umărul stâng şi, binenţeles, cu ursul lângă picior,

Fântâna Cimpoierului

Fântâna lui Ryffli

proptindu-se într-o puşcă. Ea a fost ridicată în anul 1545.


52

După ce clădirile sale predominant din lemn au fost distruse de incendiul din 1405, oraşul a fost reconstruit din piatră şi nisip.

Urmăm tramvaiele pe strada largă bordată cu pasaje pe sub arcade, întinzându-se pe aproape 6 kilometri distanţă, realizând una dintre cele mai lungi promenade comerciale din Europa, de la gară până la podul Nydegg construit peste râul Aare. Turişti din întreaga lume vin să se minuneze de arhitectura modernă a magazinelor din pasajele transformate acum în vitrine cu atracţii.

Zona veche de 800 de ani este situată la est de Zytglogge şi cuprinde frumoase clădiri vechi dar şi buticuri cu suveniruri şi multe magazine de marcă aflate azi pe sub arcadele vechi.

6. Suntem la Barenplatz, unde începe piaţa centrală, mereu însorită, cu terase ademenitoare unde locuitorii îşi petrec sfârşiturile de săptămână la mesele scoase special pe terasă de restaurantele şi cafenelele aflate în apropiere: Bim Grobi, La Gioia, China Imperial, Chez Edy... Piaţa e despărţită în două de linia de tramvai. Dacă e marţi, joi sau sâmbătă puteţi admira şi chiar cumpăra câteva cadouri pentru acasă din târgurile organizate aici. Traversăm linia de tramvai pe lângă Kafigturm, vis a vis, în cealaltă jumătate a pieţii unde au loc în zile special aprobate de primărie descinderile fermierilor cu produse proaspete şi preţuri pe măsură. În capătul ei, o fântână medievală afişează un nobil cu nelipsitul urs - de data asta în lanţ, aflată lângă colţul şahistilor, un pătrat desenat special pentru amatori, prilej de aprinse mize bahice. De reţinut amplasarea aici a câtorva sedii de bănci însoţite de bancomate: Credit Suisse, BEKB/BCBE, UBS şi PostFinance.

Fântâna - nobil cu urs


53

7. În sudul pieţei Barenplatz în faţa Poliţiei, se află o fântână ornamentală în serpentină acoperită vara de iarbă iar iarna îngheaţă în forme deosebite.

8. Între cafeneaua Starbrucks şi restaurantul La Pizzeria se află o fântână cu un semiobelisc în jumătatea de sud a pieţei Barenplatz, acolo unde se desfăşoară periodic bazarul cu suveniruri. Are apă potabilă care ţâşneşte din două ţevi aflate în gura unor capete de lei. Surprinzătoare prin maniera de abordare a reflectării unui mic obelisc la baza fântânii.

9. Traversăm piaţa, mergând spre hotelul Berna care mai păstrează urmele vechi ale faţadei cu coloane şi statui din piatră, întâlnim o fântână a coloanei aflătă lângă biserica franceză. Nu este colorotă dar te surprinde prin formele ei.

Fântâna coloanei

Fântâna semiobelisc

Fântâna serpentinei


54

10,11. Continuăm vizita pe Marktgasseşi admirăm o alegorie pe tema cumpătării: o fântână reprezentând-o pe Anna Seiler, cu un ulcior cu apă în mână - simbol al modestiei, care a înfiinţat primul spital din oraş, construită în 1543. Urmează o fântână reprezentând un căpitan cu steag şi sabie, un omagiu adus unui comandant de trupe din 1543, care poartă între picioare un urs cu arma la ochi semnificând bunul trăgaci.

12. La stânga, în Korn- hauplatz – descoperim unul dintre cele mai controversate monumente medievale, Kindlifresserbrunnen, fântâna Căpcăunului, realizată în 1545, care adesea le provoacă celor mici coşmaruri prin realismul execuţiei: căpcăunul îşi morfăie porţia de copii mici! (după o legendă u un bătrân care mânâncă copii). Trebuie vizitat aici Kornhaus, pe vremuri grânarul Bernei, azi o clădire cu birouri moderne şi un restaurant cu o atmosferă medievală, cu arcade şi desene vechi puse în valoare de lumina clarobscură a gingaşelor candelabre.

Trecem pe sub Zytglogge - turnul cu ceas - şi pe sub arcade medievale, admirăm vitrinele moderne ale magazinelor de pe Marktgasse: Claire’s, Orsay, Beldona, Reinhard – cunoscut pentru produsele de patiserie, Tally Weijl, Migros, Denner, S.Olivier, celebrul Ciolina, Chat Noir, Dosenbach, Bata şi Wartmann în frumoasa clădire Kaiserhaus afişând pe faţadă o breslă a cărei reprezentare e un leu cu o coroană pe cap.

Fântâna Căpcăunului


55

La turnul cu ceas trebuie să ajungem la ora 12 fără 10 când aici se adună turişti din întreaga lume pentru a admira figurinele în acţiune.

Turnul a fost construit în 1191 ca poartă vestică şi are un masiv ceas cu un calendar astrologic încă din 1530 când pe acele vremuri toate ceasurile din oraş erau potrivite după el.

Zytglogge – un turn cu ceas de dimensiuni impresionante şi o arhitectură aparte semănând copleşitor cu cel din Stare Mesto de la Praga(poate cel mai frumos oraş european unde te poţi pierde uşor printre străduţele sale medievale) – a fost construit la început din lemn la poarta de vest a Bernei între 1218-1220, marcând prima poartă vestică a oraşului. Odată cu expansiunea oraşului finalizată în 1256 prin construirea turnului Kafigturm, turnul cu ceas a fost abandonat şi distrus în incediul din 1405 dar avea să fie reconstruit din piatră şi împodobit cu un frumos ceas ce va fi înlocuit cu un altul cu un mecanism complicat, o adevărată bijuterie tehnică realizată de Caspar Brunner în 1530 ce fascinează şi azi, şi de atunci funcţionează fără oprire anunţând cele 12 ore ale zilei.

Sub ceas se află un zodiac ce afişează ziua săptămânii, fazele lunii şi ale soarelui, în timp ce, cu 4 minute înainte de ora fixă, strigătul unui cocoş dă semnalul de începere al declanşării complicatelor mecanisme ce acţionează la comandă câteva figurine într-un spectacol nemaiîntâlnit: şapte urşi, cu coroană pe cap, stând pe cal, bătând toba şi alţii cu arme şi instrumente muzicale se mişcă în cerc la semnalul unui bufon aflat deasupra, dansând, în timp ce cu mâinile bate clopotele mici aşezate deasupra lui Chronos ce măsoară cu o clepsidră timpul scurs până la ora exactă, încadratat de un alt urs ce mişcă lancea din mâna dreaptă. Abia după ce acest spectacol se încheie ochii turiştilor adunaţi aici se îndreaptă către acoperişul turnului unde un cavaler auriu bate orele cu un ciocan puternic. După alte patru minute turiştii sunt treziţi din magie printr-un alt strigăt al cocoşului ce anunţă finalul unui spectacol cuceritor! Un spectacol ce nu trebuie ratat mai ales că este în drum spre celelalte fântâni.

La Berna, capitala ţării cu producţia cea mai valoroasă în materie de ceasuri, aproape că nici nu-ţi folosesc pentru că toate clopotele bisericilor anunţă timpul exact din sfert în sfert de oră! Trebuie să ştii numai că la primul sfert se bate o dată, la jumătatea orei se bate de două


56

ori, la fără un sfert de trei ori iar la fix sunt 4 bătăi urmate imediat de un număr de bătăi egal cu cel al orei exacte.

Nicăieri în lume ca aici la Berna n-ai să vezi turişti rămaşi cu gura căscată la aceste surprinzătoare întoarceri la copilărie: ceasul mecanic, urşii de la grotă şi baia în râul Aare! Turnul poate fi vizitat urcând trepte ce duc până în vârf, acolo unde priveliştea este o încântare.

13,14. De la turnul cu ceas Zytglogge trecem prin pasaje cu arcade şi admirăm fântâna Zahringen, operă a lui Hans Hiltbrand dedicată de bernezi în 1542 lui Berchtold al V-lea, fondatorul oraşului repre-zentat ca un urs în armură ţinând un stindard în mâna stângă şi având la bază textele: Statt Bern gestift im iar 1191, Berchtold Herzog von Zeringen hat die, Liberam condi dit ano MCLXXXXI, Berchtold DVS DVX Zeringen Ber nam. O altă fântână de dată mai recentă, 1779 – este o copie după o statuie înfăţişându-l pe Samson.

Pe sub arcade, la numărul 49, este casa unde a locuit şi lucrat Albert Einstein împreună cu soţia sa Milena Maric. Aici, la etajul II, între 1903-1905 la numai 26 de ani, după ce absolvise cu câţiva ani înainte Institutul Tehnologic din Zurich, Einstein a publicat teoria relativităţii care a dat o nouă viziune asupra lumii prin revoluţionarea conceptului despre timp, pe care-l credeam absolut!

Specialiştii plasează casa Einstein ca patrimoniu cultural mondial. Este vorba despre locul unde publicul are acces în universul celui ce a descoperit caracterul cuantic al luminii pentru care a primit după 16 ani, în 1921 – premiul Nobel: obiecte, documente filmate, cele mai importante realizări ştiinţifice şi chiar un voiaj virtual în cosmos.

Fântâna lui Zahringen

Fântâna lui Samson


57

Nicăieri în lume nu vezi atâtea case atât de bine conservate ca la Berna. Case cu o valoare patrimonială excepţională de peste patru-cinci sute de ani.

Urmând tramvaiele pe strada largă bordată cu arcade admirăm uluitoarea arhitectură a oraşului şi multitudinea de steaguri.

15. În faţă o fântână are în centru un splendid obelisc.

Kramgasse este o stradă veche plină de case ale breslelor, unele chiar din secolul al XVIII-lea. Că este aşa ne-o amintesc statuile montate pe faţade reprezentând ghildele tradiţionale ale meşteşugarilor. Un maur îi reprezintă pe ţesători, tâmplarul cu topor pe cei ce se îndeletniceau cu prelucrarea lemnului, iar o maimuţă pe zidari şi pietrari.

16. O străduţă îngustă perpendiculară pe Kramgasse ne conduce spre Rathaus – Primăria, o clădire ridicată între 1406-1417 care are în faţă fântâna drapelului cu stema cantonului – ursul cocoşat – construită în 1542, statuia reprezentând imaginea unui stegar local în armură. Binenţeles, un urs stă la picioarele lui!

În stânga Primăriei se înalţă impunătoare catedrala Sfântul Petru şi Pavel construită în 1858, prima biserică catolică deschisă în Berna de la Reformă. Tot aici, pe Kreuzgasse, se află un magazin în care funcţionează o farmacie veche din 1571.

Fântâna obeliscului

Fântâna drapelului


58

17. Revenim în Kramgasse şi mergem în dreapta, tot pe Kreuzgasse, unde drumul ne conduce către cea mai importantă catedrală a Elveţiei, Munster, construită în stilul goticului târziu şi având un turn impresionant, cel mai înalt din Elveţia. Munsterplatz, piaţa unde se găseşte catedrala este înconjurată de clădiri baroce şi are în faţă o fântână, de dată mai recentă, din 1792 cu Moise amintind a doua poruncă. Costrucţia celei mai mari catedrale din Elveţia începe în 1421 de către meşterul zidar Matthaus Ensinger din Strasbourg, dar prima biserică a fost ridicată aici odată cu fondarea oraşului, fiind menţionată într-un document din 1124.

Portalul principal de la intrare reprezintă o Judecată de Apoi finalizată în 1490. O magnifică compoziţie de 234 de sculpturi dintre care s-au păstrat 170 dintre cele originale, 47 din elementele mari fiind înlocuite în anul 1964 de copii, originalele fiind păstrate la muzeul de istorie. Portalul îi împarte pe cei judecaţi în două - la dreapta cei damnaţi, diavoli verzi cu gurile căscate umplu iadul, iar la stânga cei mântuiţi, îngeri vioi cu părul auriu umplu raiul şi este un miracol că această operă de artă deosebit de expresivă nu a fost distrusă în perioada Reformei. În centru se găseste Justiţia, înconjurată de îngeri, iar deasupra ei arhanghelul Mihail.

Interiorul catedralei este pe măsura exteriorului: masiv, atent construit şi cu decoraţiuni impresionante. Stranele pentru cor, datând din 1520, sunt sculptate minuţios cu chipurile profeţilor şi scene din viaţa cotidiană. De remarcat vitraliile din interior, din secolul al XV-lea, cu simboluri heraldice locale şi iconografii creştine. În faţă, către dreapta, un întreg vitraliu dezvăluie o obsesie macabră a artiştilor medievali “dansul morţii”, o alegorie despre universalitatea morţii: dansul morţii îi uneşte pe toţi indiferent de poziţia socială! Vitraliile dezvăluie oameni rătăciţi, cheflii, jucători de cărţi, schelete, pe deasupra cărora citim: ce sens are viaţa dacă l-ai părăsit pe Dumnezeu? Nu poţi ajunge în ceruri astfel!

Fântâna lui Moise


59

O scară îngustă, cu 254 de trepte roase din piatră te duce în vârful turnului, la 100 de metri, unde poţi admira o frumoasă privelişte şi cel mai mare clopot din Elvetia, turnat în 1611, cu o greutate de peste 10 tone.

Parcul de lângă catedrală, Munsterplattform, construit în 1334, timp de 100 de ani, pe o terasă la mare înălţime de malul râului Aare, are o reputaţie nedorită pentru că de aici erau aruncate în apă cărţile catolice în timpul Reformei. Acum este locul promenadelor printre castani şi al relaxării pe bănci, oferind o privelişte deosebită cu panorama dealului Gurten, muzeul de istorie, apoi Parlamentul, hotel Bellevue, Cazinoul şi râul Aare. Jos, la malul râului, pe o terasă special amenajată se poate servi o cafea lângă valurile zbuciumate din apropierea unei mascote a ursului cocoşat. Vara, în parcul de pe platforma catedralei, sunt târguri ale artiştilor plastici.

18. Imediat cum ai ieşit din parc, pe strada Junkerngasse la numărul 47 se află Prefectura, o clădire la fel de modestă cu cele aflate în apropierea ei, toate vechi şi restaurate de parcă ar fi noi. Casa a aparţinut vechii familii von Erlach şi aici s-au ţinut primele sesiuni ale Parlamentului până la construirea acestuia. În faţa ei se află o fântână

veche din piatră care are în vârf un leu cu o lance şi un scut. Alături sunt câteva case interesante cu desene de la 1806

şi embleme heraldice: reţinem casa de la numărul 51 în care a locuit pictorul Albreht von Haller între 1708-1777. Alte case au scris pe faţadă că proprietarul şi urmaşii vor locui pe veci, stăpâni ai acestor case, tipic elveţiene, cu etaje din lemn.

Proprietarii casei de la numărul 22 de pe partea opusă se pare că se ocupau cu pictura pentru că desenul afişat înfăţişează o scenă ce reprezintă trecerea omului prin viaţă, de la naştere până la moarte, iar textul de deasupra spune că nu există niciun răspuns la întrebarea: ce este viaţa? Şi, ca un făcut, ea se află pe strada Justiţiei!

Fântâna prefecturii


60

19. Coborâm acum spre podul Nydegg pe strada Kramgasse care continuă de data aceasta sub numele de Gerechtigkeitsgasse, cele două fiind tăiate de Kreuzgasse. Întâlnim aici o spectaculoasă fântână a balanţei construită în 1543 cu o alegorie interesantă: o femeie legată la ochi, cu sabia în mâna dreaptă şi balanţa în stânga; în jurul ei colcăie tot felul de indivizi dubioşi.

În drum spre grota urşilor revedem casele vechi, statuile breslelor, vitrinele de sub arcade. Coborâm apoi către Aare la biserica reformată aflată pe locul primei capele construită în vremea lui Zahrigen. În faţă se află o frumoasă statuie reprezentându-l cu un urs în spate ce-i ţine coiful de luptă.

20. La podul Nydegg pornim în stânga spre Lauferplatz unde ne aflăm în faţa unei alte fântâni cu o statuie reprezentând un nobil purtând lance şi spadă, construită în 1545. Ursul este prezent şi el între picioarele mesagerului. O altă fântână reprezentând pe David a fost construită în piaţa Bumplitz în anul 1729 dar a fost distrusă în 1919!

21. Suntem la grota urşilor acolo unde municipalitatea dorind să transforme malul drept al râului Aare într-o plăcută promenadă - încă o bucurie pentru bernezi şi turişti - a construit o esplanadă unde se vor plimba printre urşi aflaţi în libertate pe aleile teraselor special amenajate. Azi ea este finalizată şi este zona cea mai vizitată. Nu numai turişti vin aici să se minuneze de joaca urşilor în fiecare zi ci şi bernezi la sfârşit de săptămână.

Fântâna balanţei

Fântâna mesagerului


În faţă se ridică o a doua fântână cu un obelisc în centru exact în sensul giratoriu, de unde urcând pe strada din spatele fântânii se ajunge la casa unde a trăit pictorul expresionist Paul Klee, pe Obstbergweg, la numărul 6, în mijloc, veche din 1893 şi cumpărată de părinţi în 1898. La etajul I era camera lui Paul care revine şi locuieşte aici după Munchen, din 1902 până la căsătoria din 1906 cu soţia sa Lili, profesoară de pian. Verile le petrece împreună cu fiul său Felix, născut în 1907.

61

Ne întoarcem la Cazinou, o clădire impunătoare aflată lângă podul Kirchenfeld construit peste râul Aare.

Corolarul fântânilor din medievala capitală elveţiană, Berna, este râul Aare, una din mândriile bernezilor, care are 295 Km, izvorăşte din masivul Gotthard şi are culoarea mării, albastră, cu valuri învolburate, semănând cu Oltul zbuciumat de altădată, ale cărui valuri izbeau zidul vechi al mănăstirii Cozia. Este considerat de către localnici ca unul din simbolurile capitalei, o baie în el fiind deajuns pentru a fi considerat bernez! Foarte interesant parcursul lui Aare care se varsă în lacul Brienz, străbate lacul Thun şi renaşte din el urmând cursul până în capitală unde înconjoară vechiul oraş apoi continuă drumul său sinuos, vărsându-se în micul lac Wohlensee, pentru ca apoi să ajungă la mijlocul lacului Biel de unde renaşte a doua oară la capătul lui, prin părăsirea lacului la Nidau, trece prin Solothurn, Olten şi Aarau ajungâng la Brugg unde se uneşte cu Reuss şi Limat devenind în final afluent al Rhinului la graniţa de nord cu Germania lângă localitatea Koblenz.

Printre minunile întâlnite aici la Berna a fost întâlnirea cu acest miraculos râu Aare. O călătorie pe malul lui drept pe cheiul Dalmazi, imediat ce ai trecut podul cu acelaşi nume venind din Marzili, ne întoarce în copilărie: o întreagă poveste cu ponei, raţe, flamingo,

Fântâna cu obelisc


pelicani, mistreţi, capre, antilope. Municipalitatea a transformat malul râului într-o adevărată grădină zoologică, parcul Tierpark - Dahlholzli devenind o plimbare plăcută cu opriri pline de surprize şi amuzament mai ales pentru copii, iar pentru adulţi o petrecere de neuitat cu grătare amenajate chiar pe malul râului.

La capătul celălalt al podului Kirchenfeld se află muzeul de istorie, numit azi Einstein, după numele marelui fizician. În 2010 i s-a adăugat o aripă modernă pe geamurile căreia se reflectă splendidele forme ale vechii clădiri.

62

22. În faţa muzeului, după ce am trecut pe podul înalt Kirchenfeld care leagă centrul de muzeu, ne întâmpină o fântână la baza monumentului “mamei Elveţia”, un complex statuar impresionant cu o frumoasă femeie în centru şi scene din viaţa cotidiană, ridicat în urma deciziei din 1908 a Uniunii Telegrafice Internaţionale de la Lisabona (fondată la Paris în 1865)cu sprijinul statului francez. La baza ei apa curge într-un bazin.

23. De aici mergând pe Thunstarasse 1 km ajungem la Nunţiul Apostolic care are în faţă o clădire veche transformată acum într-o fântână impresionantă: la baza ei apa curge în cascadă. Din laterale apa ţâşneşte din două capete de lei şi perechi de şerpi încolăciţi. În faţa noastră se ridică o arhitectură barocă cu doi păuni auriţi care stau pe balustrada unui balcon din grilaj aurit sprijinit pe coaloane deasupra cărora stă scris în piatră: Musis et Patriae. Uşa din balcon, şi ea din grilaj aurit, are deasupra emblema Bernei – ursul brun pe un scut aurit.

Fântâna mama Elveţia

Fântâna Nunţiul Apostolic


Doi lei în oglindă parcă păzesc întreaga compoziţie care se termină în vârf cu statuia unui roman cu lance şi scut. Lateralele se termină cu două obeliscuri.

Aceasta a fost Berna cu străzile sale pavate împodobite cu fântâni multicolore şi case vechi cu arcade medievale păstrate de secole, aceleaşi ca în “Sunetul muzicii”, neschimbate, parcă de pe vremea familiei von Trapp din Austria!

Simţi aici într-adevăr plăcerea de a te minuna de arhitectura medievală şi de a face cumpărături din buticuri şi magazine noi aflate pe sub vechile arcade din pasaje transformate acum în vitrine cu atracţii întinzându-se pe aproape 6 kilometri distanţă, realizând una dintre cele mai lungi promenade comerciale din Europa, de la gară până la podul Nydegg construit peste râul Aare, ori să iei o romantică cină la restaurante şi cafenele cu grădini, pentru ca apoi să poţi porni la pas, experimentând unica atmosferă a moştenirii Bernei intrată din 1983 în patrimoniul cutural UNESCO.

Dan Zamfirache

Membru al Societăţii Numismatice Române şi al Federaţiei Filatelice Române - secţia Cartofilie

Berna 2011

63


De acelaşi autor :

Călimăneşti’2000 – monografie ilustratăCălimăneşti 1997.

Indiei – Agra – Minunea numită Taj Mahal, Khajuraho - mit, legendă, întâmplare sau creativitate?, Goa – pământ neînlănţuit, Plimbare la New Delhi

Cairo 2004. Impresii de călătorie – Misterioasa Indie, Roma cu adevărat, Singa pura, Kuwait, Mallaca, Siria, New York, New York, New York !, Efes, Egipt - ţara miracolelor

Cairo 2005. Monografii ilustrate – Călimăneşti, Bucureşti, Buzău, Buşteni, Ada Kaleh, Litografii româneşti

Cairo 2006. Călimăneşti’2008 – monografie ilustrată - ediţia a II-a

Călimăneşti 2008. Vizitând Berna – ghid turistic – ediţia aII-a

Berna 2011.

YouTube : www.youtube.com/user/pharesdan

Web site : www. [email protected] personal realizat ca o continuare a celui din 1997 în colaborare cu firma CINOR – Bucureşti, România şi apoi continuat la Singapore în 1999, com-pletat în India, la New Delhi, până în 2002, apoi în Egipt la Cairo până în 2007 şi în Elveţia la Berna după 2008 cu subiecte privind studii de cartofilie, impresii de călătorie din peste 45 de ţări din 4 continente şi un capitol special dezvoltând întâia dată în România, încă din 1999, ideea cărţilor electronice, modelată după o concepţie indiană.

64

Istoria obelicurlor egiptene portretele de la Fayoum Fantani medievale la Berna

Business

Transcript of Istoria obelicurlor egiptene portretele de la Fayoum Fantani medievale la Berna