Iosua Un articol din revista „Cercetați Scripturile” Iosua este amintit în Cuvântul lui Dumnezeu ca tânăr, când a fost slujitorul lui Moise (Exod 33:11 ). Nu ne este spusă vârsta lui, dar citim aici o observaţie, care este caracteristică pentru anii săi de tinereţe: „Slujitorul său (al lui Moise), Iosua, fiul lui Nun, un tânăr, nu ieşea dinăuntrul cortului“. Îl găsim în linişte ca unul care învaţă. Dar în ce loc! Era în cortul întâlnirii şi ocupa cu Moise, omul lui Dumnezeu, locul despărţirii. Acolo era într-o şcoală bună, la un conducător, care fusese pregătit de Dumnezeu 40 de ani pe urma turmei în pustie pentru marea sa însărcinare. În cortul pe care Moise l-a întins „afară din tabără“ pentru a se despărţi de rău, Iosua a avut experienţe minunate, căci „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul său“. Ce loc de formare binecuvântat! Este frumos să te întorci la Dumnezeu de timpuriu şi să te numeri printre copiii lui Dumnezeu! Dar unii cred că trebuie imediat să se ducă în misiune şi să slujească. Nu putem învăţa de la Iosua care este calea? Mai întâi trebuie să aibă loc despărţirea de orice fel de rău. „Deci, dacă cineva se va curăţi pe sine însuşi de acestea (vasele spre dezonoare), va fi un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună“ (2. Timotei 2:21 ). Apoi nu trebuie să lipsească învăţarea în linişte la picioarele Domnului. În acest sens ne ajută cuvântul: „Amintiţi-vă de conducătorii voştri, care v-au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu; şi, privind atent la sfârşitul purtării lor, imitaţi-le credinţa!“. De-am face ca Iosua! Când a murit Moise, Dumnezeu l-a chemat să fie conducător. Însuşi Dumnezeu l-a îmbărbătat prin cuvintele din Iosua 1:6,7 . Auzim pentru prima oară de Iosua, când Amalec s-a pus în calea lui Israel în pustie. Israel fusese eliberat de sub puterea lui faraon. Până atunci, poporul nu avusese nici o luptă. „Domnul va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi!“ i-a spus Moise poporului, iar duşmanul a fost nimicit în valurile Mării Roşii. Ca popor eliberat, Israel şi-a început călătoria prin pustie. Mana era hrana necesară, iar din stâncă venea apă pentru înviorare. Aceasta a fost purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru lupta cu Amalec. Aplicaţia la noi este simplă. Salvarea şi eliberarea noastră le datorăm puterii lui Dumnezeu. Nu vom mai ajunge niciodată sub puterea diavolului, el nu ne va mai putea face niciodată din nou sclavii săi; dar

el doreşte să ne facă rău. Tocmai faptul că am fost eliberaţi din robia satanei şi stăm acum de partea Domnului aduce lupta, pe care o avem de purtat ca Israel cu Amalec. Domnul Isus este mana noastră, iar în noi avem Duhul Sfânt ca izvor de apă, care izvorăşte în viaţa veşnică. Ne aflăm în pustie şi aici începe lupta creştină. Iosua a luptat, dar secretul victoriei a fost Moise care stătea pe munte, căci atunci „când îşi ridica Moise mâna, învingea Israel, iar când îşi lăsa mâna în jos, învingea Amalec“. Putem duce lupta victorios numai atunci când rămânem dependenţi de Dumnezeu. În toate amănuntele vieţii noastre nu vom avea binecuvântare, dacă nu rămânem în dependenţă de Dumnezeu. Imediat ce intră în acţiune încrederea în noi înşine şi în voia proprie, apare înfrângerea. Dacă pierdem dependenţa de Domnul, vom fi bătuţi de satana, dar noi trebuie să învingem. Satana foloseşte mai ales firea noastră, despre care am recunoscut că este răstignită împreună cu toate plăcerile şi poftele ei. De aceea trebuie să o ţinem în moarte; în această luptă suntem dependenţi de Dumnezeu. Iosua a câştigat lupta şi a lovit cu ascuţişul săbiei. În Numeri 13:16 , cu ocazia trimiterii celor 12 cercetaşi pentru cercetarea ţării Canaan, citim: „Şi Moise a numit pe Hosea, fiul lui Nun, Iosua.“ „Hosea“ înseamnă: „ajutor, salvare“, iar „Iosua“: „Domnul este ajutor“ sau „al cărui ajutor este Domnul“. Noul nume vrea să arate că purtătorul său nu îşi punea încrederea în el însuşi, ci în Domnul. Şi noi trebuie să experimentăm această modificare a numelui, dacă vrem să fim folositori pentru Domnul. Altfel spus: dintr-un Hosea, care vrea să facă totul singur, să devenim un Iosua, al cărui ajutor este în Dumnezeu. Hosea avea o sarcină importantă: trebuia să devină urmaşul lui Moise, conducătorul poporului, cuceritorul Canaanului. Moise, omul exprimentat al lui Dumnezeu, ştia ce era neapărat necesar pentru această sarcină, şi anume ca slujitorului său să-i fie sfărâmată toată puterea proprie, pentru ca astfel să-şi găsească puterea şi ajutorul în Domnul. Dintr-un om care credea că nu are nevoie de ajutor trebuia să devină un om care depindea de ajutorul lui Dumnezeu, un om dependent de Dumnezeu, aşteaptând şi primind totul de la El. Prin schimbarea numelui, Moise i-a spus slujitorului său: Nu fi niciodată un om care se încrede în el însuşi, ci un om care îşi cunoaşte şi îşi simte slăbiciunea şi care trăieşte numai din ajutorul lui Dumnezeu! Nu este oare adevărat că, în ciuda tuturor experienţelor, încercăm mereu să o scoatem la capăt ca un Hosea? Dorim să obţinem una sau alta cu propria noastră înţelepciune, deşteptăciune, pricepere. Lui

Simon Petru, Domnul a trebuit să-i spună cândva: „Când erai mai tânăr, te încingeai singur“. Ucenicul Îl iubea din toată inima şi dorea să-I slujească. Dar câte nu a avut de învăţat până a devenit bătrân şi s-a lăsat condus pe calea, pe care firea nu o iubeşte! La cercetarea Canaanului s-au arătat însuşirile demne de imitat ale lui Iosua. El şi Caleb au văzut ţara cu alţi ochi decât cei zece cercetaşi, care au înmuiat inima poporului prin relatările lor. Cei doi n-au privit la greutăţi, ci la binecuvântarea pe care Domnul voia să le-o dea în ţară. De aceea şi-au rupt hainele şi au intervenit pentru adevăr în relatarea lor, în ciuda murmurelor poporului. Credinţa lor a fost vie şi au spus într-un mod clar şi hotărât: „Să mergem să ne suim îndată şi s-o stăpânim, pentru că o vom învinge, cu siguranţă“. Chiar dacă şi-au atras duşmănia poporului, Dumnezeu a luat la cunoştinţă comportamentul lor şi l-a recunoscut. „Bărbaţii aceia care au adus un raport rău despre ţară au murit de plagă înaintea Domnului. Dar Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, au rămas vii dintre bărbaţii care merseseră să cerceteze ţara.“ Nu dorim să învăţăm de la Iosua şi de la Caleb? Să depunem, în ciuda împotrivirilor, o mărturie clară pentru adevărul lui Dumnezeu! Credinţa ne face bogaţi şi fericiţi prin faptul că ştim că se merită să luăm în posesie şi să savurăm lucrurile, pe care ni le-a dăruit Dumnezeu.

**** Pretenţii, cuvinte, mărturisire exterioară - toate acestea nu au valoare pentru Dumnezeu. Este necesară punerea în practică a cuvintelor Sale; ascultarea contează pentru Dumnezeu. Mulţi aleargă şi nu ajung nicăieri; câţiva merg liniştiţi la pas cu Dumnezeu şi înaintează biruitori.