Ion – Constructia subiectului

Actiunea romanului incepe cu prima parte, “Glasul pamantului”, unde se fixeaza timpul si spatiul in

care vor avea loc evenimentele si anume, intr-o zi de duminica, in satul Pripas, cand toti locuitorii se afla

adunati la hora traditionala, in curtea Tudosiei,vaduva lui Maxim Oprea, constituind expozitiunea

romanului. Hora este o pagina etnografica memomarabila prin jocul traditional, naratorul

omniscient adunand la un loc numeroasele personaje ale romanului si prezentandu-le, conferind astfel

veridicitate romanului realist.

Este prezenta si Savista, oloaga satului, piaza rea, infatisata cu un portret grotesc.

Debutul actiunii prin descrierea horei creaza simetrie cu finalul romanului marcat de un alt eveniment din

viata satului, sfintirea bisericii, tot intr-o duminica.

Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogata la joc, desi o place pe Florica, cea saraca, marcheaza

inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora, si confruntarea verbala

cu Ion, pe care il numeste “hot” si “talhar”, pentru ca “sarantocul” umbla sa-i ia fata promisa altui taran

bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului.

La sfarsitul petrecerii, atat Ion cat si George merg la carciuma. Un prim conflict exterior mocnit

izbucneste la carciuma lui Avrum cand cei doi se iau la bataie, aparent pentru plata lautarilor,dar in fapt

pentru dreptul de a o lua de sotie pe Ana. Lupta se incheia cu victoria lui Ion care il rapune cu parul pe

George. Scena alimenteaza dorinta de razbunare a lui George si este construita simetric cu aceea de la

sfarsitul romanului, cand George il ucide pe Ion, lovindu-l cu sapa.

Fapta lui Ion starneste mania preotului Belciug, care il cearta pe flacau in fata satului, la slujba din biserica.

Naratorul omniscient introspecteaza starea interioara a lui Ion, caruia „ ii ardeau obrajii si tot sufletul de

rusine si necaz”.

Suparat de cearta preotului, Ion lucreaza pamantul cu indarjire si, intr-un gest nechibzuit, intra cu o brazda

in pamantul vecinului sau, Simion Lungu, ceea ce isca un alt conflict exterior si o incaierare, soldata cu un

proces.

Conflictul principal al romanului consta in lupta pentru pamant, Ion fiind convins ca averea i-ar fi

conferit respectul celorlalti si nimeni n-ar mai fi avut curaj sa-l jigneasca, de aceea este mai hotarat ca

oricand sa puna mana pe zestrea Anei, chiar daca tatal acesteia se impotrivea casatoriei. Solutia vine de la

Titi Herdelea, care, impresionat de zbuciumul tanarului, il indeamna cu nonsalanta sa-l sileasca pe Vasile

Baciu sa accepte. Ion rasufla usurat si-i vine ideea s-o necinsteasca pe Ana, plan pe care il pune in aplicare

pana la ultimul detaliu. tanara il primeste pe Ion in fiecare noapte pana cand flacaul este convins ca fata

ramasese insarcinata, dupa care o paraseste, in asteptarea reactiei lui Vasile Baciu. Dupa tocmeli,

amenintari si jigniri indelungate, Vasile Baciu cedeaza.

Nunta are loc dupa Paste si tine trei zile, dupa obicei, nasi fiind Zaharia si Maria Herdelea. Pentru ca Ana

este gravida si nu poate juca, o alege insotitoare pe Florica si Ion este macinat de un puternic conflict

interior declansat de pasiunea pentru frumoasa fata si patima pentru pamant, redat prin monolog

interior: „Adica ce ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume, sa scap de uratenia asta?

[...] Si sa raman tot calic...pentru o muiere!...”.

Cum la nunta Ion nu cere acte pentru pamantul-zestre, se simte inselat de Vasile care acum ezita sa i le

cedeze si astfel incep bataile si drumurile Anei, cu rol de mediator,intre cei doi barbati care o resping de

fiecare data. Preotul belciug mediaza conflictul dintre cei doi tarani, in care „biata Ana nu este decat o

victima”.

Partea a doua a romanului, „Glasul iubirii”, sugereaza cealalta patima a lui Ion care nu-i da pace,

tanjirea dupa Florica sfasiindu-i sufletul. In aceasta atmosfera tensionata, Ana naste pe camp un baietel,

care este botezat cu numele Petre.

Destinul tragic al protagonistului eponim este anticipat printr-o prolepsa constand din fraza : „Se

apleca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. Mainile ii ramasera unse

cu lutul cleios ca niste manusi de doliu”.

Nunta fastuoasa a lui George cu Florica reaprinde in sufletul lui Ion dorinta nestapanita a iubirii. Ana simte

aversiunea sotului si-i marturiseste disperata: „- Am sa ma omor, Ioane!”, dar el, nepasator, ii raspunde cu

cinism: „- Da omoara-te dracului ca poate asa am sa scap de tine!”.

Sinuciderea Anei nu-i trezeste lui Ion regrete sau constiinta vinovatiei, pentru ca in Ana, iar apoi in Petrisor,

fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii asupra pamanturilor. Cand Vasile baciu isi cere pamantul inapoi

si Ion in refuza, preotul Belciug intervine din nou, convingandu-i de aceasta data sa lase pamantul bisericii

in cazul in care mor fara mostenitori.

Nici moartea copilului nu-l opreste pe Ion, care este din ce in ce mai nestapanit in iubirea pentru Florica,

imprietenindu-se cu George pentru a avea motiv sa le viziteze casa des.

Deznodamantul este anticipativ, intrucat, prevenit de Savista, oloaga, George vine acasa pe

neasteptate si il omoara pe Ion lovindu-l, in mod ironic, cu sapa.

Rebreanu propune pentru sfarsitul patimasului Ion o crima pasionala, savarsita cu o unealta agricola cu

care se lucreaza pamantul ce-i fusese atat de drag protagonistului. George este arestat, Florica ramane

singura, de rusinea satului, iar pamantul lui Ion revine bisericii.

In celalalt plan narativ, locul centra il ocupa familia invatatorului Herdelea, iar planurile secundare

sunt conturate de comunitatea si fruntasii din satul Pripas, de preot, de oficialitatile statale: notari,

judecatori, politicieni, profesori. Planurile epice se inlantuie si se influenteaza reciproc, in functie

de relatia lui Ion cu celelalte personaje.

Un alt plan secundar al naratiunii urmareste conflictul national cu oficialitatile unguresti si politicienii

vremii.

Finalul inchis surprinde intreaga colectivitate adunata la sfintirea noii biserici, iar naratiunea se incheie

cu aceeasi imagine a drumului care iese din Pripas, ilustrand astfel conceptia lui Rebreanu conform careia

„romanul este un corp sferoid”. Romanul se incheie cu o dedicatie finala adresata „ CELOR MULTI

UMILI!”.