Ion Barbu – Arte poetice

Poartă

Suflete-n pătratul zilei se conjugăPaşii lor sunt muzici, imnurile rugă

Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare,

Vindecă de noapte steaua-n tremurare.

Pe slujite vinuri firmitură-i astru.

Munţii-n Spirit, lucruri într-un pod albastru.

Raiuri divulgate! Îngerii trimeşi

Fulgeră Sodomei fructul de măceşi.

Poarta - trecere spre o lume cerască, lume ideală a cunoaşterii

Sufletul - imaterialul care depăşeşte graniţele unei lumi limitate, cea terestră, plecat în căutarea idealului, în alte sfere decât cele pământeşti, este cel care a fost înainte de material, se bucură de ipostaza privilegiată a iniţiatului, capabil să pătrundă în lumea cosmică a creaţiei

Cifra patru - înfruntarea dintre bine şi rău, sacru şi profan / structura spaţială a ordinii, integritatea, durabilitatea

Pătratul – simbolul stabilităţii, în natură el fiind reprezentat de cele patru puncte cardinale / baza piramidei, simbol al minţii închise, limitate

Muzicile, imnurile, ruga - rezonanţe sonore, alcătuind muzica paradisului

„... fumuri de iarbă de mare, / Vindecă de noapte steaua-n tremurare” amintesc de vechi practici magice, în lumea cerească şi astrele pot fi uneori bolnave

Scoica - în tradiţia indiană şi tibetană, sunetul scoicii avea puterea de a alunga spiritele rele; era văzută şi ca o carcasă a vieţii

Steaua - punctul înalt al cunoaşterii, centrul Universului

”Muntele-n Spirit”- înaltul cunoaşterii, poate fi şi un simbol sacru prin apropierea sa de cer

Podul - simbolul trecerii, legătura dintre lumea pământescă şi cea cerească; în credinţa islamică, intrarea în Rai era precedată de trecerea peste un pod, o probă decisivă: doar cei aleşi îl pot trece; deci lumea cerască, a cunoaşterii este accesibilă numai celor iniţiaţi

Raiul - lumea absolută a cunoaşterii, pentru neiniţiaţi este un mister; el nu poate fi ”divulgat” decât de cei aleşi, iniţiaţi

Îngerii – rol de justiţiari, ei pedepsesc pe cei care încearcă să îşi depăşească propria condiţie, prin dorinţa de a descoperi acele ”raiuri”

Sodoma – simbolul păcatului, a forţei nimicitoare a acestuia, cu trimitere spre scena biblică a distrugerii cu foc şi pucioasă a Sodomei şi a Gomorei, oraşe unde sălăşluia păcatul

Aură

Mire, văzut ca femeia,

Cu părul spălat în volute,

De Mercur cumpănit, nu de Geea,

Căi lungi înapoi revolute.

La conul acesta de seară

Când sufletul meu a căzut

Si cald, aplecatul tău scut

Îl supse ca pata de ceară.

Crescut, între mâini ca de apă,

Ce lucru al tainei cercai?

Sub verdele lumilor plai

Arai o lumină mioapă.

Aura - simbol al luminii sfinte, sacralitate; lumea cunoaşterii este una sacră, iar pentru a accede spre această lume, spiritul omului trebuie să poarte aura iniţierii

Mire – supus ritualului nunţii şi implicit al cunoaşterii;

Spălarea – purificare de ordin interior

Mercur – duh al inteligenţei, al cercetării şi al cunoaşterii, treaptă necesară în drumul desăvârşirii sufletului;

Geea, Venera şi Mercur - cele trei planete care despart Pământul de Soare, trei etape pe care sufletul trebuie să le parcurgă pentru a atinge misterul de lumină, această ”aură”/ ”căile lungi înapoi revolute” reprezintă aceste trei etape

Conul - un simbol al ascensiunii materiei spre spirit, spre absolutul cunoaşterii; corelat cu simbolul piramidei semnifică perfecţiunea

Seara - o trecere spre somn – vis, în final cunoaştere, revelaţie; dar prin obscuritatea ei poate provoca o cădere a spiritului care aspiră spre lumină

Este cultivat un vis al absorbţiei în astral, sugerat în versurile ” Si cald, aplecatul tău scut / Îl supse ca pata de ceară” , este de asemenea şi ” o contopire extatică cu Divinitatea” ( T. Vianu); prin urmare ” pata de ceară” este sufletul, pe când cosmosul, astralul iau forma unui scut

Apa - primordialul, întoarcerea la originile de unde porneşte procesul de iniţiere

Creşterea - sensul iniţierii, al evoluţiei către o stare ideală accederii spre absolut

Mâinile – protecţia, spaţiul ideal creşterii

Taina –sacralitatea, dimensiunea sacră a cunoaşterii, taina supremă, absolutul

Pentru neiniţiaţi, cunoaşterea nu este decât o perspectivă îndepărtată, o lumină palidă, ” mioapă”.