INVITATIE SEMINAR

5
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Progamul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeşte în oameni! Invitaţie Seminar „Economia Socială pentru Toți” Asociația KULT-ART în parteneriat cu Fundația ECOTOP pentru Cultură și Educație Ecologistă Oradea, Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina și Die Querdenker Austria alături de Comuna Cornu Luncii, Suceava, în calitate de Solicitant, invită să participați în perioada 5 7 octombrie 2015 la Seminarii privind economia socială și structurile aferente acesteia, în cadrul proiectului Social Economy 4 All (POSDRU/173/6.1/S/148302) cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, Axa Prioritară nr. 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1: „Dezvoltarea economiei sociale“. Seminarul intitulat "Economia socială pentru toți" este un eveniment destinat tuturor persoanelor, organizațiilor și instituțiilor cu activitate în Călărași, Buzău și Iași care vor să afle informații generale despre conceptul de economie socială și vor să descopere în mod practic cum pot dezvolta și implementa structuri și activități de economie socială. Seminariile vor avea loc în perioada 5 7 octombrie după programul următor: 5.10.2015 - Călărași 6.10.2015 - Buzău 7.10.2015 - Iași Derulat într-o singură zi, evenimentul european va fi structurat în seminarii de lucru și sesiuni plenare, ce vor aborda tematici cu relevanță crescută în sectorul Economiei Sociale din Austria și din Români a. Participanții vor putea studia modelele de structuri de economie socială deja înființate în România în zonele de Nord Est și Nord Vest și vor beneficia de expertiza specialiștilor austrieci în economia socială. Tom Zuljevic-Salamon, specialist în economia socială, președinte Die Querdenker Austria, Petru Vasile Gafiuc, expert în economia socială și Judy Salamon, specialist formator în structuri de economie socială vor facilita desfășurarea acestui eveniment abordând următoarele subiecte:

description

For: stiridebuzau.ro

Transcript of INVITATIE SEMINAR

Page 1: INVITATIE SEMINAR

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Progamul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Investeşte în oameni!

Invitaţie Seminar „Economia Socială pentru Toți”

Asociația KULT-ART în parteneriat cu Fundația ECOTOP pentru Cultură și

Educație Ecologistă Oradea, Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina și Die

Querdenker Austria alături de Comuna Cornu Luncii, Suceava, în calitate de Solicitant, vă

invită să participați în perioada 5 – 7 octombrie 2015 la Seminarii privind economia

socială și structurile aferente acesteia, în cadrul proiectului Social Economy 4 All

(POSDRU/173/6.1/S/148302) cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social

European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-

2013, Axa Prioritară nr. 6 „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție

6.1: „Dezvoltarea economiei sociale“.

Seminarul intitulat "Economia socială pentru toți" este un eveniment destinat

tuturor persoanelor, organizațiilor și instituțiilor cu activitate în Călărași, Buzău și Iași care

vor să afle informații generale despre conceptul de economie socială și vor să descopere

în mod practic cum pot dezvolta și implementa structuri și activități de economie socială.

Seminariile vor avea loc în perioada 5 – 7 octombrie după programul următor:

5.10.2015 - Călărași

6.10.2015 - Buzău

7.10.2015 - Iași

Derulat într-o singură zi, evenimentul european va fi structurat în seminarii de

lucru și sesiuni plenare, ce vor aborda tematici cu relevanță crescută în sectorul

Economiei Sociale din Austria și din România. Participanții vor putea studia modelele de

structuri de economie socială deja înființate în România în zonele de Nord Est și Nord

Vest și vor beneficia de expertiza specialiștilor austrieci în economia socială. Tom

Zuljevic-Salamon, specialist în economia socială, președinte Die Querdenker Austria,

Petru Vasile Gafiuc, expert în economia socială și Judy Salamon, specialist formator în

structuri de economie socială vor facilita desfășurarea acestui eveniment abordând

următoarele subiecte:

Page 2: INVITATIE SEMINAR

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Progamul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Investeşte în oameni!

1. Ce este economia socială și cine sunt actorii acestui domeniu?

2. Cu cine pot colabora proaspăt înființatele SES-uri (Structuri de Economie

Socială) pentru a-și promova serviciile și produsele către comunitate și cum

se vor identifica clienții pentru viitoarele structuri de economie socială

înființate în România?

3. Cum evoluează implementarea proiectului Social Economy 4 All în România

și ce șanse de sustenabilitate au cooperativele deja create?

4. Cum putem corela scopul unei organizații cu desfășurarea de activități

economice?

5. Ce tip de întreprinderi sociale ni se potrivesc și cum pot fi acestea dezvoltate

în mod sustenabil?

Workshop-urile din cadrul seminarului vor fi susținute de următorii specialiști în

economie socială:

Mr. Tom Zuljevic-Salamon, Austria

President of Die Querdenker Austria, member in Social Firms Europe CEFEC.

”I was born in 1964 and I am married. My occupational way led me from technical,

pedagogic, economic, management and consultant related education over to my

actual profession as self-employed supervisor, coach and consultant. I have 30 years experience

in active labor market policy and in the development of its tools and structure. Social economy is

one possibilitie to solve the existing and also upcoming problems on the labor market because the

basic approach of social economy is an inclusive approach. And exactly this approach is written in

all strategic papers from the Europena comission for the next 20 years. The basic question in all

rehabilitation and integration activities on the labor market ar, if we want to keep personsn

dependent from pubic socila money or if we wnat to invest in indenpendency via creating an

inclusive labor market giving chances also to memebrs from vulnerable groups. My credo is

„Querdenken” (lateral thinking) which is the basis for my work and activities as a consultant. With

this lateral thinking we are bale to determine and to develop solutions for this challenge.” (Tom

Zuljevic – Salamon)

Page 3: INVITATIE SEMINAR

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Progamul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Investeşte în oameni!

M-am născut în 1964 și sunt căsătorit. Traseul meu profesional m-a purtat prin domeniul tehnic,

pedagogic, economic, managemet și consultanță în educație. Astfel am ajuns să îmi fiu propriul șef

și să lucrez ca inspector de activități, consultant și preparator. Am 30 de ani de experiență în

politicile de piață a muncii active și în dezvoltarea istrumentelor și a structurii acesteia. Economia

socială este o soluție la problemele actuale și viitorae ale pieței muncii deoarece abordarea de

baza a economiei sociale este una incluzivă.Și exact această abordare este scrisă în toate

documentele strategice ale comisiei Europene pentru urmatorii 20 de ani. Întrebarea cheie vis-a-

vis de orice proces de reabilitare si integrare pe piața muncii este dacă vrem să menținem

persoana dependentă de banul public sau dacă vrem să investim în independența ei prin crearea

unei piețe a muncii incluzive, dând astfel șansa la angajare grupurilor vulnerabile.

Principiul pe care mă bazez este „Querdenken”(gândire laterală), care este fundamentul muncii

mele și activităților de consultant. Cu această gândire laterală trebuie să lucrăm pentru a dezvolta

soluții pentru această provocare.

.

Petru Vasile Gafiuc, România

Secretar general a Retelei de Economie Socială Social Firms Europe CEFEC

Președinte al Asociației Regionale de Educare a Adultilor, cu o experiență de 10

ani în lucrul cu persoanele adulte, Petru Vasile Gafiuc este din 2011 președintele

Institutului pentru Parteneriat Social Bucovina. Prin colaborarea cu Die Querdenker Austria, acesta

s-a specialiazt în scrierea și implementarea proiectelor de economie socială, avand în palmares

peste 25 de proiecte cu finanțare europeană în derulare sau finalizate cu succes.

„Investește în oameni” este un cunoscut concept european utilizat intensiv de-a lungul ultimilor ani.

Acesta reprezintă o provocare fără limite și o oportunitate când ne referim la grupurile vulnerabile”

(Petru Vasile Gafiuc)

“To invest in people”, is a popular European concept used very intensively in the last years and a

challenge without barriers when this opportunity it‘s planned to be used for vulnerable people.

Page 4: INVITATIE SEMINAR

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Progamul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Investeşte în oameni!

Mrs. Judy Salamon, Austria Trainer on Die Querdenker Austria ” I am a professional social worker and I am working since 20 years in supporting people with different impairmanets and a spceial need of counselling on the way back to the labor market. I help them in the process of orientation and qualification, self marketeing and implacement but I am also counselling

companies to develop a good and sustainable intergrational strategy. I have experience with all kind of target groups in this process and my biggest ressource is a wide range of creative instruments to support and to create jobs tailor made for our target groups.” Sunt lucrător social și am o experiența de peste 20 de ani în susținerea persoanelor cu diferite dizabilități care au nevoie de consiliere pentru a se reintegra pe piața muncii. Îmi ofer expertiza în procesul de orientare și calificare, auto-promovare și încadrare, dar consiliez și companii care vor să își dezvolte o strategie susteabilă de integrare. Am o experiență îndelungată cu diferite categorii de grupuri țintă și punctele noastre forte sunt multiplele instrumente creative pentru a gasi joburile perfecte pentru fecare membru a grupului țintă.

Participarea la activitațile seminarului este gratuită.

Prânzul și pauzele de cafea sunt susținute de către organizatori.

Seminarul de o zi se va desfășura după același program în fiecare oraș gazdă, cu

începere de la ora 10.00. Locația seminarului din fiecare oraș va fi anunțată după

înscrierea pe formularul de mai jos.

Persoanele interesate să participe la evenimente sunt rugate să completeze la

aceasta pagină formularul de înscriere.

Sperăm la o largă participare și încurajăm transferului de informații și practici

către cât mai mulți actori interesați. Invităm la seminar personal al ONG-urilor,

instituții publice, camere de comerț, sindicate, patronate și beneficiari din grupul

țintă.

Dacă sunteți interesat(ă) de participarea la eveniment, vă rugăm să completați

și să trimiteți formularul la adresa [email protected] , până cel târziu

vineri, 2 octombrie 2015, ora 14.00.

Pentru mai multe informații privind evenimentul, vă rugăm să consultați agenda

seminarului.

Page 5: INVITATIE SEMINAR

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Progamul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

Investeşte în oameni!

----

Seminarul european ”Economia socială pentru toți” este organizat în cadrul

proiectului Social Economy 4 All (POSDRU/173/6.1/S/148302), proiect strategic, trans-

naţional, finanţat de Fondul Social European prin programul POSDRU, DMI 6.1 ce are ca

obiectiv crearea unui model integrat pentru sprijinirea pe piaţa muncii a grupurilor

vulnerabile din regiunile Nord Est şi Nord Vest ale României, prin dezvoltarea unor

structuri de economie socială care să conducă la promovarea unei societăţi europene

inclusive şi coezive.

Pentru detalii despre proiectul nostru, folosiți legătura www.socialeconomy4all.ro.

Pentru informații suplimentare, contactați-ne la adresa [email protected]

Descarcă agenda seminarului în format pdf

Descarcă formularul de înregistrare la seminar în format MS Word