Învierea credincioșilor în scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur.

(Jiga Cristi, Pastorală, anul II, gr. 3)

Învierea lui Hristos a fost și este un eveniment de importanță covârșitoare pentu

credința, viața și mântuirea creștinilor. Sfântul Pavel, care a teologhisit ca nimeni altul

învierea morților, în capitolul 15 al Epistolei I-a către Corinteni, leagă în mod indisolubil

această înviere de Învierea Domnului: Dacă nu este învierea morților, nici Hristos n-a înviat.

Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și

credința voastră1. Fără învierea Domnului din morți, nici noi nu vom învia. În primele

veacuri ale erei noastre, Învierea Domnului era evenimentul capital al trăirii creștine, armă

hotărâtoare în propaganda misionară și capitol de frunte în lucrarea predicatorială și teologică

a Bisericii. Începând chear cu Părinții Apostolici, Înviera Domnului ocupă loc de cinste în

operele oratorice, exegetice și dogmatice ale scriitorilor bisericești. Marii Părinți Capadocieni

împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur, au acordat Învierii Domnului o prețuire deosebită.

Cuvântările lor pascale sunt printre cele mai glorioase elaborări teologice și cele mai

strălucite producții literare ale epocii patristice și, în anumite privințe, ale întregului

patrimoniu spiritual creștin.

Hristos Domnul, nu numai că a înviat, dar într-o zi toți oamenii vor învia. Iisus a

combătut scepticismul saducheilor în privința aceasta și a folosit un argument interesant din

Sfânta Scriptură, Matei 22, 31-32: Iar despre învierea morților, au n-ați citit ce vi s-a spus

vouă de Dumnezeu, zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și

Dumnezeul lui Iacov? Nu este Dumnezeul morților, ci a viilor. Poziția generală a Noului

Testament este că învierea lui Hristos atage după sine învierea credincioșilor. Mântuitorul a

spus: Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chear dacă va murii, va trăi2. El a vorbit

de câteva ori despre învierea credincioșilor în ziua de apoi și iată ce spune: Și aceasta este

voia Celui ce M-a trimis, ca din toți pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd pe nici unul, ci să-i

înviez pe ei în ziua cea de apoi. Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul și

crede în El să aibă viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi 3. Saducheii se

scandaliză pentru că apostolii învață poporul și vestasc întru Iisus învierea morților4. Sfântul

1 I Corinteni 15, 13-14; 16-17.2 Ioan 11, 25.3 Ioan 6, 39-40.4 Fapte 4,2.

1

Apostol Pavel ne spune că de vreme ce printr-un om a veni moartea, tot printr-un om, și

învierea morților. Căci precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia5. Sfântul

Petru spune de asemenea: Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos,

Care, după mare mila Sa, prin înviera lui Iisus Hristos din morți, ne-a născut din nou spre

nădejde vie6.

Din aceste texte scripuristice reiese foarte clar că scriitorii Noului Testament nu s-au

gândit la învierea lui Hristos ca un fenomen izolat. A fost un act divin măreț, un act care are

multe consecințe pentru oameni. Deoarece Dumnezeu L-a înviat pe Hristos, El a pus pecetea

Sa pe lucrarea de ispășire realizată pe cruce. El a demonstrat puterea Sa divină în fața

păcatului și a morții și, în același timp, voia Sa de a-i mântui pe oameni. Prin urmare, învierea

credincioșilor decurge din învierea Mântuitorului. „Dacă trupul nostru este mădular al lui

Hristos, și dacă Hristos a înviat, apoi negreșit că și trupul va urma Capul” 7. Atât de

caracteristică este înviera credincioșilor încât Hristos a putut vorbi depre ei spunând că fii lui

Dumnezeu sunt fii învierii8. Noi vom învia în mod sigur fiindcă Iisus Hristos a înviat în mod

sigur; învierea Lui o presupune pe a noastră, sau mai curând a noastră este cuprinsă în a Lui9.

Pentru a înțelege mai bine cum poate să învie trupul și să devină nestricăcios, Sfântul

Ioam Hrisostom ne prezintă două imagini foarte sugestive. Prima se referă la semințe, care

dacă n-ar muri mai întâi, dacă n-ar putrezi, dacă nu s-ar strica, n-ar naște spicul. Deci, spune

sfântul:„ după cum atunci când vezi bobul putrezit și descompus, nu te îndoiești de învierea

bobului, dimpotrivă, tocmai asta-ți dă cea mai strălucită dovadă că a înviat – căci dacă n-ar

putrezi și nu s-ar stica, nici n-ar învia -, tot așa gândește și despre trupul tău. Când vezi, dar

sticăciunea, atunci, mai cu seamă, filozofează despre înviere. Căci moartea nu-i altceva decât

pieirea stricăciunii, moartea nu mistuie trupul, ci stricăciunea trupul”10. Iar a doua imagine

aste aceea a unei case înoite: „că cel ce vrea să înoiască o casă veche, întâi scoate pe cei ce

șed în ea, și atunci începe a strica casa și a o zidi a doua oară, făcând-o mai frumoasă ca

înainte și celor ce ședeau în ea nici un rău nu le-a făcut, ci încă mai bine le pare și se bucură.

5 I Corinteni 15, 21-22.6 I Petru 1,3.7 Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XVII, Ed. Sofia, București, p. 174.8 Luca 20, 36.9 Jean Dublet, Bogățiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur, treducere de diacon Gheorghe Băduț, vol II, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 2002, p.143.10 Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, traducere de Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 2006, p. 133.

2

Așa face și Dumnezeu, scoate întâi sufletul din trup ca dintr-o casă veche, ca să-i zidească

alta mai luminată sufletului și cu mai multă cinste și laudă îl bagă în cel mai luminat trup”11.

Aceasta nu înseamnă că toți vor învia pentru fericire. Hristos, vorbește despre

„învierea pentru viață” dar și despre o „înviere spre judecată”: Și vor ieși cei ce au făcut cele

bune, spre învierea vieții, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii12. Toți vor

învia, desigur, însă nu toți spre viață, ci unii spre osândă, iar alții spre viață.

Dacă învierea le este comună tuturor, celui rău ca și celui bun, celui păcătos ca și celui

drept, forma în care va învia fiecare nu va fi identică. Condamnatul care învie nu îmbracă

slava păstrată pentru cel ales. Numai dacă, zice apostolul, vor fi găsiți îmbrăcați și nu goi.

Goliciunea rușinoasă a păcătosului nu învie decât pentru a face nemuritoare pedeapsa. Trupul

celui osândit este urât la vedere, întunecos și greu, palid și fără mișcare. Cât de diferită este,

însă, învierea drepților! Ei sunt ca o stălucire incomparabilă și de-o frumusețe supremă13.

Și trupurile păcătoșilor vor învia nescricăcioase și nemuritoare, ca și ale drepților. Dar

cinstea aceasta le va fi lor merinde de chin și de pedeapsă. Vor învia nestricăcioase, ca să

ardă veșnic. Și pentru că focul acela este nestins, are nevoie de trupuri care nu sunt mistuite

de foc niciodată. Pentru asta spune și Apostolul Pavel: Numai de vor fi găsiți îmbrăcați, nu

goi. Important nu este numai să înviem și să ne îmbrăcăm cu nemurirea, ci să nu fim găsiți

goi de slava și îndrăznirea cea către Dumnezeu, ca să nu fim dați focului14.

Învierea drepților se face pentru a învia cu trupuri duhovnicești și nestricăcioase,

asemenea trupului lui Hristos, pentru că zice Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni

că, Hristos va schimba la înfățișare trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea trupului

slavei Sale15.

Trupurile derepților vor învia spre a fi proslăvite cu cele patru însușiri ale trupurilor

cerești, de care spune marele Pavel, și anume: cu nestricăciunea, cu slava, cu puterea și cu

duhovnicia. Trupurile drepților vor învia, ca să poarte chipul trupului ceresc al lui Hristos,

precum în lumea aceasta au purtat chipul trupului celui pământesc. Iar trupurile celor păcătoși

vor învia spre muncă veșnică. După cum ne spune Sfântul Apostol și Evanghelist Matei: Și

vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viață veșnică16. Spre a se cunoaște din

așezarea feței lor vina lor și păcatele care le-au făcut.

11 Sfântul Ioan Gură de Aur, Mărgăritarele, traducere de diacon Gheorghe Băduț, Ed. Pelerinul Român, Oradea, 1994, p. 11512 Ioan 5,29.13 Jean Dublet, op. cit., p. 146.14 Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești..., p. 133.15 Filipeni 3,21.16 Matei 25,46.

3

Trupurile drepților vor învia ca să fie preamărite de Hristos, pe Care L-au purtat în

inima lor pe pământ, ostenindu-se cu toată fapta cea bună, după învățătura Sfintei Evanghelii.

Iar trupurile păcătoșilor vor învia, ca să se arate întunecate la vedere, ca cele ce au facut

lucrurile întunericului și au purtat în ele pe diavolul, care este întuneric și înșelăciune.

Trupurile celor bineplăcuți lui Dumnezeu se vor îmbrăca cu o slavă atât de mare, că

ochii aceștia de carne nu pot căuta la ea. Dumnezeu a avut grijă să ne dea și în Vechiul

Testament și în Noul Testament unele semne, unele urme slabe ale strălucirii trupurilor

drepților. Astfel, în Vechiul Testament, fața lui Moise, la coborârea de pe muntele Sinai,

strălucea de o slavă atât de mare, încât ochii israelitenilor nu-l puteau privi (Ieșire 34, 29-30);

iar în Noul Testament, fața lui Hristos srălucea pe Muntele Taborului mai mult decât a lui

Moise (Luca 9, 32). „Dacă strălucirea trupului celui înviat aș asemăna-o cu razele soarelui, cu

lumina fulgerului, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, totuși aș zice prea puțin”17.

Învierea lui Hristos a ridicat vălul gros de deasupra marelui mister chinuitor și l-a

deschis vederii noastre. Învierea Lui anticipează și adeverește învierea noastră, după cuvântul

cel plin de adevăr al apostolului: Dacă morții nu înviază, atunci nici Hristos n-a înviat18.

Înviind cu El, noi supraviețuim existenței și făpturii noastre pământești, în eternitatea

spiritului nesupus morții și stricăciunii fizice. Prin suflet și prin nemurire se biruie și moartea

noastră. Cele ce Hristos ne-a învățat și încredințat depre om, despre suflet, despre viață și

despre moarte, constituie certitudinea învierii și a nemuririi noastre.

Noi nu putem beneficia cu adevărat de roadele învierii Domnului, dacă nu urmăm

întru totul vieții omenești a lui Hristos. Nu va putea învia spre viată veșnică acela care nu va

repeta viața de jertfă și de suferință a lui Iisus Hristos, acela care nu-și va vărsa sângele

pentru frații săi ca Fiul lui Dumnezeu și nu va muri împreună cu el. Nu orice moarte aduce

înviere. Învierea dintr-o moarte de jertfă e singura care ne înalță la Ierusalimul ceresc, unde

vom bea cu însuși Logosul rodul cel nou al viței și unde ni se vor descoperi în întregime

lucrurile arătate acum numai în parte19.

Bibliografie17Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Postul Mare, Versiune românească îmbunătăţită, pornind de la ediţia tradusă şi îngrijită de Episcopul Roman Melchisedec (1893), în colecţia „Comorile Pustiei”, vol. 19, Editura Anastasia, 1997, p. 25.18 I Corinteni 15, 13.19 Pr. Prof. Ioan G. Coman, Iconomia Învierii Domnului în Predicile Pascale ale Sfântului Grigorie de Nazianz și Sfântului Grigorie de Nyssa, în Glasul Biserici, Anul 1955, nr. 3-4, p. 185.

4

1. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008.

2. Coman, pr. prof. Ioan G., Iconomia Învierii Domnului în Predicile Pascale ale

Sfântului Grigorie de Nazianz și Sfântului Grigorie de Nyssa, în Glasul Biserici, Anul

1955, nr. 3-4.

3. Dublet, Jean, Bogățiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur, treducere de diacon

Gheorghe Băduț, vol II, Ed. Pelerinul Român, Oradea.

4. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni,

Ed. Sofia, București.

5. Sfântul Ioan Gură de Aur, Mărgăritarele, traducere de diacon Gheorghe Băduț, Ed.

Pelerinul Român, Oradea, 1994.

6. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Postul Mare, Versiune românească îmbunătăţită,

pornind de la ediţia tradusă şi îngrijită de Episcopul Roman Melchisedec (1893), în

colecţia „Comorile Pustiei”, vol. 19, Editura Anastasia, 1997.

7. Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la

sfinți, traducere de Dumitru Fecioru, EIBMBOR, București, 2006.

5