Studiu de caz: Introducere

1. Literatura anilor ’20 - ’30 a fost marcată de câteva fenomene care vor defini configuraţia noii poezii: manifestarea simbolismului ca formă incipientă a modernismului şi teoretizarea sincronismului lovinescian care are ca finalitate evoluţia spre modernism a întregii literaturi interbelice.

Simbolismul este punctul de plecare al tuturor manifestărilor moderniste: „poezia modernă rezultă din simbolism... simbolismul nu este doar un început ci şi un sfârşit...”.

(N. Manolescu, Metamorfozele poeziei)

2. Perioada interbelică a reunit numeroşi scriitori de valoare care au publicat creaţii artistice reprezentative prin originalitate. A însemnat o etapă de efervescenţă creatoare pentru poezie, care a dobândit „o conştiinţă de sine şi, deci, o existenţă proprie”, după cum afirma criticul Nicolae Manolescu.Modernismul, tradiţionalismul şi avangardismul sunt orientări literare şi culturale care pot oglindi experienţele şi varietatea lirismului interbelic, dar care nu definesc în mod exclusive creaţia marilor poeţi ai vremii, unde coexista tendinţe diverse, expresie a tensiunii între originalitatea spiritului creator şi orientările dominante în cultura de la acea perioadă.

3. In anii 20’ -30’, literatura a fost profund marcata de doua fenomene : manifestarea simbolismului si teoretizarea sincronismului. Dezvoltarea intergii literaturi a epocii, inclusiv a romanului modern se explica prin sincronismul lovinescian, iar poezia interbelica are ca punct de pornire experienta simbolismului european. Pe de alta parte, perioada interbelica inseamna si separarea definitiva a domeniilor literaturii, precum preciza si Nicolae Manolescu in studiul „Metamorfozele poeziei” : „Poezia moderna rezulta din simbolism si simbolismul reprezinta el insusi, intr-o masura, o experienta suficienta in sine, inchisa poetul simbolist incearca sa intemeieze poezia nu pe ce exprima, nici pe functia ei, ci pe ea insasi, ca un mic univers intr-un raport de paralelism cu universul real coerent si autonom prin ritmul interior de care se lasa condus”. Pe langa relatia pe care criticul o stabileste cu simbolismul apare o caracteristica esentiala a poeziei interbelice, aceea de a-si constitui propriul domeniu si univers imaginar, de teme, motive, viziune, stil.