1

IMPACTUL MONEDEI UNICE ( EURO) ASUPRA ECONOMIEI şi COMERŢULUI EXTERIOR al ŢÃRILOR MEMBRE ale UNIUNII EUROPENE

şi a CANDIDATELOR LA ADERARE

REZUMAT

CUPRINS

INTRODUCERE - DIRECŢII DE STUDIU URMATE

CAPITOLUL 1 - ECONOMIA EUROPEI – DE LA MONEDELE NAŢIONALE LA

APARIŢIA MONEDEI EURO

1.1. SCURT ISTORIC AL EVOLUŢIEI MONEDELOR EUROPENE CARE ÎŞI ÎNCHEIE

EXISTENŢA PRIN APARIŢIA MONEDEI UNICE EUROPENE

1.2. INTEGRAREA ECONOMICÃ EUROPEANÃ; PREMISELE APARIŢIEI MONEDEI

EURO

1.2.1. Stadii ale integrării economice; efectele acestora asupra statelor membre. Abordare

teoretică.

1.2.2. Evoluţia integrării economice în Europa în etapele premergătoare introducerii monedei

euro

1.2.3. Politica monetară comunitară

CAPITOLUL 2 - IMPACTUL MONEDEI UNICE EURO ASUPRA ECONOMIEI

ŢĂRILOR EUROPENE IN DECURSUL EXTINDERII UNIUNII EUROPENE SPRE

EST. EXTINDEREA ZONEI EURO

2.1. CARACTERIZAREA SITUAŢIEI ECONOMICE ANTERIOARE ADERĂRII A

STATELOR COMPONENTE ALE CELUI MAI RECENT VAL DE EXTINDERE AL

UNIUNII EUROPENE DE LA 1 MAI 2004 –1 IANUARIE 2007

2.2. DINAMICA ECONOMICĂ ÎN EUROPA – COMPARAŢIE ÎNTRE UE-15 ŞI CELE 12

NOI STATE MEMBRE. IMPACTUL EXTINDERII UNIUNII EUROPENE SPRE EST.

EXTINDEREA ZONEI EURO.

CAPITOLUL 3 - PROCESUL DE FORMARE SI EXTINDERE A UNIUNII

ECONOMICE ŞI MONETARE

3.1. PARTICIPAREA LA UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ

3.2. STABILITATEA PREŢURILOR – OBIECTIV PRIMORDIAL AL BĂNCII CENTRALE

EUROPENE. BENEFICIILE STABILITĂŢII PREŢURILOR

3.2.1. Evoluţia politicii monetare a Băncii Centrale Europene de la introducerea euro până în

prezent

3.2.2. Performanta politicii monetare a Băncii centrale Europene în ceea ce priveşte stabilitatea

preţurilor

2

3.3. IMPACTUL MONEDEI UNICE EURO ASUPRA COMERŢULUI ŞI FLUXURILOR DE

CAPITAL

3.3.1. Influenţa monedei unice euro asupra comerţului de bunuri şi servicii din zona euro

3.3.2. Influenţa monedei unice euro asupra fluxurilor internaţionale de capital

3.4. ROLUL EURO CA MONEDĂ INTERNAŢIONALĂ

3.5. IMPLEMENTAREA PACTULUI DE CREŞTERE ŞI DEZVOLTARE

3.5.1. Provocările politicii economice şi extinderea – euro incurajeaza sau intarzie reformele

structurale

3.5.2. Politici structurale şi evoluţii în economia reală a zonei euro. Importanţa reformelor

structurale într-o uniune monetară

3.5.3. Evoluţia creşterii produsul intern brut în ţările membre ale zonei euro

3.5.4. Creşterea economică şi evoluţia productivităţii muncii în zona euro

3.5.5. Rolul concurenţei şi inovării pe pieţele de bunuri

3.5.6. Evoluţii fiscale în zona euro înainte şi după stadiul III al Uniunii Economice şi Monetare

3.5.7. Piaţa muncii în zona euro

3.5.8. Diferenţele in ceea ce priveste inflaţia între statele din zona euro

CAPITOLUL 4 - EVOLUTIA ROMANIEI DE LA STATUTUL DE ŢARĂ

CANDIDATĂ LA CEL DE TARA MEMBRA. PERSPECTIVA SA DE ADERARE LA

UNIUNEA ECONOMICA SI MONETARA.

4.1. DEZVOLTAREA RELAŢIILOR DINTRE ROMÂNIA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ

DUPĂ 1989. PREZENTUL – REZULTATUL EFORTURILOR DE 15 ANI ALE UNEI ŢĂRI

4.2. EVOLUŢIA ECONOMIEI ŞI A COMERŢULUI EXTERIOR AL ROMÂNIEI ÎN

PERIOADA 1999-2009. LOCUL RELAŢIILOR COMERCIALE CU UNIUNEA

EUROPEANĂ ÎN COMERŢUL INTERNAŢIONAL AL ROMÂNIEI.

4.3. MODIFICARI ALE POLITICII COMERCIALE ALE ROMÂNIEI CE DECURG DIN

PROCESUL DE ADERARE. IMPLICAŢII ASUPRA COMERŢULUI EXTERIOR AL

ROMÂNIEI

CAPITOLUL 5 - PROVOCĂRI ŞI CĂI DE URMAT

5.1. COSTURILE ŞI BENEFICIILE PARTICIPĂRII LA UNIUNEA ECONOMICĂ ŞI

MONETARĂ

5.2. EURO ÎNCURAJEAZĂ SAU ÎNTÂRZIE REFORMELE STRUCTURALE ?

5.3. INVATAMINTE CE POT FI TRASE LA 10 ANI DE EXISTENTA A ZONEI EURO

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CUVINTE CHEIE

3

Prin prezentul demers analitic ne propunem mai multe direcţii de studiu:

� În primul rând, să identificăm resorturile intime care au condus la naşterea

monedei unice europene şi renunţarea voluntară de către un număr însemnat

de state la moneda naţională. Este vorba de a găsi acele raţiuni suficient de

puternice încât să facă posibil acest pas radical, să anihileze susceptibilităţi şi

orgolii, ataşamente - uneori multiseculare - legate de unul din simbolurile

esenţiale ale statelor naţionale, esenţa sistemelor lor monetare.

� În al doilea rând, să analizăm, în perspectiva celor 10 ani de existenţă care au

trecut de la momentul apariţiei sale – întâi ca monedă scripturală - la 1 ianuarie

1999 şi a celor 7 ani de la intrarea sa în viaţa de zi cu zi a milioane de

europeni, în forma materială a monezilor şi bancnotelor euro, efectele pe care

le-a avut această “tânără” monedă asupra celor care au adoptat-o;

� În al treilea rând, să cuantificăm influenţa pe care existenţa monedei unice

europene a avut-o asupra statelor aflate în afara sistemului monetar unic

european, deci în afara a ceea ce este denumită în limbaj uzual, “zona euro”,

fie că este vorba despre state membre ale Uniunii Europene (deci membre ale

uniunii economice, dar nemembre -încă- ale uniunii monetare), fie că este

vorba despre entităţi naţionale exterioare continentului nostru, posesoare ale

unor monede proprii, cu circulaţie internaţională bine consolidată: Statele

Unite ale Americii, Japonia, Rusia. Acest demers este justificat pe deplin dacă

avem în vedere faptul că Uniunea Europeană în ansamblu şi zona euro în mod

special este un „actor” esential în domeniul comerţului mondial, fiind apreciat

( de exemplu la nivelul anului 2005) ca exportatorul mondial numărul 1 de

bunuri si servicii, cea mai mare sursă a fluxurilor de investiţii străine directe şi

a doua destinaţie a acestora, o piaţă deosebit de importantă de desfacere pentru

exporturile provenind din întreaga lume şi o economie relativ deschisă.

� În al patrulea rând, să constatăm înrâurirea exercitată de existenţa acestei

forme superioare de integrare multistatală care este uniunea economică şi

monetară asupra economiilor ţărilor membre în confruntarea cu prima criză

economică globală majoră de după apariţia monedei unice euro şi modul în

4

care aceasta reuşeşte sau nu să catalizeze măsurile de contracarare a efectelor

crizei, să grăbească ieşirea din recesiune şi reluarea creşterii economice.

� În concluzie, să evaluăm perspectivele pe care moneda unică europeană le are

de a-şi afirma şi consolida statutul său de monedă internaţională.

Lucrarea este compusă din cinci capitole , după cum urmează:

In scopul de a identifica premisele introducerii monedei unice euro, în Capitolul 1

se face un scurt istoric al evoluţiei statelor europene, atât din punct de vedere politic cât

mai ales economic în decursul procesului integraţionist care a avut loc pe continentul

european în ultima jumătate de secol. Este prezentată o abordare teoretică a stadiilor de

integrare economică şi a efectelor acestora asupra statelor membre, pe măsura trecerii de

la nivelele incipiente de integrare la cele mai avansate: zona de liber schimb, uniunea

vamală, piaţa comună, uniunea economică, uniunea monetară şi uniunea economică

completă. Având în vedere faptul că pentru a putea opta în favoarea aderării la o formă

de cooperare economică de tip integraţionist, ţările membre pun în balanţă beneficiile şi

costurile pe care le implică acest demers, pe măsură ce gradul de integrare avansează

spre uniunea monetară se pune problema gradului de adecvare al unei astfel de opţiuni,

adică în ce măsură entităţile statale respective compun sau nu o zonă monetară optimă

sau cel puţin se apropie de un astfel de deziderat; se face referire la aspectele pe care

teoria zonei monetare optime le are în vedere : flexibilitatea preţurilor nomina;le şi a

salariilor, mobilitatea factorilor de producţie inclusiv a forţei de muncă, gradul de

integrare al pieţelor financiare şi fiscale, gradul de deschidere economică, nivelele

ratelor inflaţiei, diversitatea producţiei şi consumului, voinţa politică a statelor

componente.

Toate stadiile de integrare definite mai sus au drept trăsătură comună faptul că

tind să înlăture discriminările între agenţii economici din ţările membre şi să-şi unifice

poziţiile faţă de agenţii economici din terţe ţări. De asemenea, ele fac necesar un proces

permanent de conlucrare între statele membre cu privire la procedurile de armonizare a

intereselor, obţinerea consensului, elaborarea şi aplicarea unor reguli de desfăşurare a

proceselor economice, comerciale, financiare. Pe măsura înaintării procesului

integraţionist, tot mai multe competenţe naţionale sunt transferate la nivelul grupării,

5

pornind de la cele economice şi ajungând la cele de politică externă, de securitate şi de

apărare.

Cu cât este mai ridicat nivelul de integrare, cu atât mai accentuate sunt restricţiile

cu privire la poziţiile particulare ale ţărilor membre şi diminuarea competenţelor

naţionale, ceea ce face din ce în ce mai dificilă adoptarea de către un stat membru a unei

strategii economice cu obiective specifice. Beneficiile posibile decurg dintr-o alocare

mai bună a factorilor de producţie, din posibilitatea fructificării economiei de scară, din

politicile de stabilizare a creşterii economice şi de redistribuire a veniturilor. Costurile

posibile iau naştere din diminuarea autonomiei decizionale, cu implicaţii asupra

posibilităţii de echilibrare a veniturilor cu cheltuielile bugetare precum şi anularea în

mare măsură a posibilităţii de finanţare inflaţionistă a deficitelor bugetare, a folosirii

deprecierii monedei naţionale ca modalitate de stimulare a exporturilor şi descurajare a

importurilor. Totuşi, chiar acest ultim aspect, deşi este perceput ca fiind un cost, este în

fond un element pozitiv deoarece nu lasă la îndemâna factorului decizional naţional

(implicat politic şi deci adesea interesat de succesul imediat în dauna celui pe termen

lung) pârghia mai facilă a finanţării inflaţioniste, ci îl obligă să găsească rezolvări

viabile şi durabile de perezervare a echilibrului bugetar.

In continuare se particularizează stadiile integrării economice prezentate anterior

din punct de vedere teoretic la cazul concret al evoluţiei integrării economice în Europa.

Este interesant de observat că, până la momentul actual, cel mai avansat stadiu de

integrare atins la nivel mondial de o organizaţie multistatală este cel din Europa. Faţă de

celelalte două exemple de uniuni monetare care au fost consemnate de istoria modernă,

şi anume: Statele Unite ale Americii şi respectiv Uniunea Sovietică ( ulterior

Comunitatea Statelor Independente), fenomenul european este deosebit de semnificativ

şi se distinge net de acestea prin faptul că Uniunea Europeană şi respectiv Uniunea

Economică şi Monetară au fost constituite în mod democratic, în urma unui act de

voinţă liber consimţit, de state cu profile economice, dar mai ales sociale, culturale şi

politice proprii, ferm consolidate şi complet diferite.

Sunt apoi trecute în revistă etapele succesive ale construcţiei Uniunii Europene, în

calitatea sa de fundament pe care s-a clădit ulterior uniunea monetară, începând de la

Tratatul de constituire a Comunităţii Economice Europene (Roma -1957), care avea

6

drept obiective „dezvoltarea armonioasă a activităţilor economice, expansiunea continuă

şi echilibrată, creşterea stabilităţii macroeconomice şi creşterea accelerată a nivelului de

trai”.

Prevederile referitoare la realizarea uniunii vamale, ca teritoriu vamal unic al ţărilor

membre şi cu o politică comercială comună faţă de terţi, au fost:

� realizarea graduală a înlăturării taxelor vamale de import şi de export în relaţiile

comerciale dintre ţările semnatare, atât pentru produsele industriale cât şi pentru

produsele agricole, până la eliminarea lor completă;

� realizarea treptată a înlăturării restricţiilor cantitative şi a altor bariere netarifare din

calea comerţului reciproc între ţările membre, pentru a se asigura o liberă circulaţie a

mărfurilor în interiorul comunităţii;

� introducerea unui regim fiscal comun în ţările membre , adică a unui sistem similar

de impozite interne, cu scopul eliminării discriminării produselor importate din ţările

membre faţă de produsele autohtone şi adoptarea de reguli comune privind

desfăşurarea concurenţei în cadrul comunităţii;

� instituirea unui sistem de politici comerciale comune faţă de terţi, adică introducerea

unui tarif vamal comun faţă de aceştia şi armonizarea legislaţiilor vamale ale ţărilor

membre pentru aplicarea sa uniformă de către toate statele participante.

Prevederile vizând crearea uniunii economice şi monetare, adică a acelui spaţiu de

unificare a politicilor economice generale ale ţărilor membre, respectiv fuziunea pieţelor

naţionale ale acestora, care să asigure nu numai libera circulaţie a mărfurilor ci şi libera

circulaţie a serviciilor, capitalurilor, a forţei de muncă, realizarea unei convertibilităţi

totale şi ireversibile a monedelor ţărilor membre şi adoptarea unei monede unice în

interiorul comunităţii au fost:

� eliminarea completă a restricţiilor cu privire la circulaţia forţei de muncă în cadrul

comunităţii;

� înlăturarea oricăror restricţii cu privire la circulaţia capitalurilor şi serviciilor în

cadrul comunităţii;

� instituirea de politici comune în domeniul : agricol, energetic, al transporturilor,

investiţiilor;

7

� adoptarea unor politici comune în domeniul monetar şi instituirea unor măsuri

comune pentru înlăturarea deficitelor din balanţele de plăţi.

Prin Tratatul de la Roma se puneau astfel bazele unui cadru instituţional

cuprinzând instituţii comune, un control judiciar comun, instituirea Comisiei Europene

ca organism ce veghează la menţinerea funcţionării Tratatului , un buget comun şi reguli

privind luarea deciziilor.

In privinţa politicilor economice comune, Tratatul a pus bazele instituirii unei

politici fiscale, comerciale şi a unei politici agricole comune. Un succes al politicii

fiscale comune a fost trecerea la sistemul TVA în toate statele membre, cu toate că au

existat şi continuă să existe disparităţi în privinţa armonizării nivelurilor acestor taxe.

Politica agricolă comună a avut, pe lângă caracterul reglementar comun celorlalte

politici , şi un pronunţat caracter financiar, deţinând o pondere însemnată în bugetul

comunitar, prin subvenţii structurale, sprijinirea preţului şi alte cheltuieli legate de

asigurarea nivelului de trai al agricultorilor europeni şi dezvoltarea rurală.

Un alt moment esenţial este emiterea în februarie 1986 la Luxemburg a Actului

Unic European, care defineşte în mod explicit şi lipsit de ambiguitate conceptul de piaţă

internă unică, care implică libera circulaţie a capitalului, persoanelor, bunurilor şi

serviciilor, eliminarea controlului la frontiere, armonizarea ratelor TVA, politica

comercială comună ca un pas înainte faţă de stadiul anterior de tarif comercial extern

comun.

Tratatul de la Maastricht (din februarie 1992) stabileşte drept obiectiv prioritar al

Uniunii Europene trecerea la uniunea monetară. El defineşte setul de criterii de

convergenţă a căror îndeplinire condiţionează acceptarea unei ţări ca membră a uniunii

monetare: rata inflaţiei statelor membre să nu depăşească cu mai mult de 1,5% media

ratelor inflaţiei ale primelor trei state cu cele mai reduse nivele ale inflaţiei; rata

dobânzii pe termen lung să fie menţinută în marja de variaţie de +/- 2% faţă de media

ratelor dobânzii pe termen lung ale aceloraşi trei state; cursul de schimb al monedelor

naţionale să se menţină în marja de fluctuaţie convenită prin mecanismul ratelor de

schimb din cadrul Sistemului Monetar European în ultimii doi ani anteriori datei de

intrare în Uniunea Monetară; datoria publică a ţării să fie mai mică de 60% din PIB în

8

preţuri curente; deficitul bugetar să nu depăşească 3% din produsul intern brut în preţuri

curente. Sunt definite conceptul de cetăţenie unională, principiile subsidiarităţii şi

proporţionalităţii care se aplică în domeniul competenţelor concurente între nivelul

Uniunii şi cel al statelor membre. Tot prin acest tratat este introdusă şi noua denumire

de Uniune Europeană.

Tratatul de la Amsterdam (1997) marchează o serie de reforme care au vizat

crearea unei Europe Unite capabile să funcţioneze cu 27 de membri; acesta este urmat

de Tratatul de la Nisa (2000), care se adresează acelor aspecte rămase nesoluţionate la

Amsterdam: mărimea şi componenţa Comisiei Europene, numărul de locuri din

parlamentul European, ponderea votului în Consiliul Europei, extinderea procedurii

decizionale prin vot cu majoritate calificată. Tratatul de la Nisa afirmă pentru prima

oară în mod expres ireversibilitatea procesului de extindere.

Este prezentată apoi Convenţia europeană privind viitorul Europei (Laeken –

2001) şi proiectul eşuat de elaborare a unui Constituţii Europene. In urma acestei

nereuşite ( proiectul de Constituţie a fost respins prin referendum în Franţa şi Olanda), a

urmat reformularea Tratatului de Instituire a Constituţiei şi conturarea unui nou

document: Tratatul Instituţional (Lisabona - 2007). Deocamdată şi ratificarea acestuia

este în pericol din cauza respingerii sale prin referendum de către Irlanda.

Sunt prezentate în continuare aspectele principale ale politicii monetare

comunitare începând de la primii paşi exploratorii făcuţi după cel de-al Doilea Război

Mondial şi apoi mai pregnant prin Raportul Werner (1970), care definea obiectivele

uniunii monetare, de convertibilitate deplină şi ireversibilă a monedelor ţărilor membre,

de eliminare a fluctuaţiilor cursurilor de schimb, de fixare irevocabilă a parităţilor şi

cursurilor valutare şi de completă liberalizare a fluxurilor de capital. Uniunea monetară

urma să se realizeze treptat, iniţial cu menţinerea monedelor naţionale şi apoi, după o

perioadă pregătitoare, cu lansarea monedei unice.

Sistemul Monetar European, lansat în 1979, a parcurs douăzeci de ani de

existenţă şi a pregătit trecerea la Uniunea Monetară. Este prezentat succint cadrul

juridic al introducerii monedei unice euro şi fazele pe care le parcurge o ţară în procesul

de adoptare a monedei unice: faza pregătitoare anterioară intrării în Mecansimul Ratelor

de Schimb MRS II, participarea la MRS II, adoptarea efectivă a euro. In continuare sunt

9

prezentate cadrul instituţional al Uniunii Economice şi Monetare, politica monetară la

nivel comunitar, politica fiscală la nivel naţional, politicile structurale, locul şi rolul

Băncii Centrale Europene şi interacţiunile sale cu principalele organisme comunitare:

Parlament, Consiliul ECOFIN, EUROGRUP, Comisia Europeană.

Capitolul 2 examinează impactul monedei unice euro asupra economiei ţărilor

europene in decursul lărgirii Uniunii Europene spre Est şi procesului de extindere a

zonei euro. Este descrisă situaţia economică anterioară aderării a statelor componente

ale celui mai recent val de extindere ( la momentul 2003 pentru cele 10 state care au

aderat la Uniunea Europeană la 01 mai 2004 şi respectiv la momentul 2006 pentru

România şi Bulgaria, cele două ţări care au încheiat această rundă ). Este abordată

situaţia deosebirilor de dinamică economică ce există între statele membre UE-15 şi

cele nou intrate în comuniune şi impactul pe care această extindere, una dintre cele mai

temerare sub aspectul amplitudinii fără precedent şi al gradului accentuat de

eterogenitate pe care ea îl induce Uniunii, îl va avea asupra UE-27, inclusiv asupra

procesului de lărgire a zonei euro.

Tările nou intrate în Uniunea Europeană împărtăşesc un număr mare de aspecte

dificile similare, legate de existenţa unui trecut comun – apartenenţa lor, cu excepţia

Ciprului şi Maltei, la sisteme economice de tip centralizat – şi anume: necesitatea

restructurării economice pentru a se putea adapta rigorilor economiei de piaţă, de aici

decurgând nevoia de creştere a randamentului/ productivităţii muncii în ceea ce implică

pe de o parte investiţii importante pentru dotarea cu tehnologii noi şi înlocuirea

înzestrării tehnice depăşite iar pe de altă parte renunţarea la forţa de muncă excedentară

angajată formal în procesele de producţie (şomajul mascat). De asemenea, un aspect

comun al celor 12 state noi intrate în Uniunea Europeană ţin de existenţa unor deficite

de cont curent şi deficite bugetare trenante la valori mari sau în unele cazuri foarte mari.

Pe de altă parte, rata de creştere economică a ţărilor nou aderate este mai rapidă

decât aceea a statelor din UE-15, mai ales din cauza procesului de recuperare a

rămânerilor în urmă şi de consolidare a structurilor economiei de piaţă, fenomen ce este

aşteptat să continue, după unii autori, o perioadă îndelungată de timp şi să aibă efect de

stimulare şi asupra economiilor ţărilor din UE-15. Din punct de vedere al modului de

funcţionare a UE-27, este de aşteptat ca o uniune a cărui număr de membri aproape s-a

10

dublat (crescând de la 15 la 27 membri) să aibă dificultăţi şi întârzieri în luarea

deciziilor atât datorită numărului mare de participanţi cât şi al eterogenităţii lor

semnificative. In plus, ţările membre UE-15 au o anumită reticenţă şi în privinţa

modificărilor bugetului unional, atât sub aspectul contributorilor cât şi al beneficiarilor

fondurilor, atât pentru politica agricolă comună (PAC) cât şi a fondurilor structurale. Un

alt subiect delicat îl constituie temerea populaţiei din UE-15 faţă de fenomenele de

migraţie ce se pot declanşa dinspre ţările nou aderate spre ceea ce poate fi numit nucleul

preexistent al Comunităţii.

Capitolul 3 descrie procesul de formare şi extindere a uniunii economice şi

monetare. Subiectul este abordat pe de o parte din perspectiva condiţiilor pe care trebuie

să le satisfacă o ţară pentru a fi admisă în uniunea monetară: îndeplinirea în mod stabil

şi sustenabil a criteriilor economice şi legislative introduse prin Tratatul de la

Maastricht (1992), referitoare la: stabilitatea preţurilor (limitarea ratei inflaţiei),

echilibrul bugetar ( deficit bugetar mai mic de 3% din produsul intern brut), limitarea

ponderii datoriei publice în produsul intern brut la 60% din acesta, menţinerea ratei

dobânzilor şi respectiv a cursului de schimb valutar al monedei naţionale în intervale

înguste de variaţie faţă de valorile înregistrate în statele membre cu cele mai bune

performanţe în domeniu şi respectiv adoptarea cadrului legislativ care să asigure

independenţa băncii naţionale.

De cealaltă parte, subiectul participării la uniunea monetară este privit şi sub

aspectul aşteptărilor pe care un stat candidat le are în legătură cu efectele resimţite ca

urmare a aderării sale la uniunea monetară: efectele de propagare datorate: creşterii

eficienţei şi stabilităţii la nivel macroeconomic, accentuării gradului de sincronizare a

ciclurilor economice, diminuării costurilor datorită folosirii monedei unice pentru

încheierea tranzacţiilor comerciale internaţionale, creşterii volumului investiţiilor

străine directe.

Capitolul 3 continuă cu o trecere în revistă a evoluţiei politicii monetare a Băncii

Centrale Europene, de la introducerea monedei unice euro până în prezent, de-a lungul

primului deceniu de existenţă a euro. Având în vedere obiectivul primordial al Băncii

Centrale Europene de menţinere a stabilităţii preţurilor, luând în analiză ultimii

cincizeci de ani, se poate aprecia că, punând în balanţă aceşti primi zece ani de existenţă

11

cu perioada anterioară, sub aspectul inflaţiei în mod evident s-a înregistrat un succes

semnificativ. Aceasta a avut loc în ciuda existenţei unor şocuri cu efect destabilizator:

creşteri importante ale preţului petrolului, crize economice ample în Asia de sud-est, în

Rusia, atacurile teroriste din Statele Unite ale Americii de la 11 septembrie 2001,

conflicte armate de lungă durată în Irak, Afganistan, Liban, situaţii tensionate în Iran.

Un alt aspect deosebit de semnificativ este impactul pozitiv pe care euro îl are

asupra comerţului, competitivităţii companiilor, fluxurilor internaţionale de capital,

investiţiilor străine directe, achiziţiilor şi fuziunilor transfrontaliere.

Rolul euro ca monedă internaţională este focalizat în mod natural într-o arie

geografică adiacentă zonei euro, dar se extinde treptat în întreaga lume având în vedere

că economia zonei euro este sensibil egală cu cea a Statelor Unite ale Americii, iar

ambele joacă un rol important în comerţul internaţional al marilor economii emergente

(China, Rusia, India), ceea ce conduce la creşterea continuă a volumului de contracte

denominate în euro.

De asemenea, folosirea dolarului american ca monedă ancoră începe încetul cu

încetul să piardă teren în favoarea euro, în sensul că state cu potenţial economic

important şi care deţin rezerve valutare mari, cum sunt: Rusia, China, Libia, au renunţat

la ancorarea monedelor lor naţionale de USD şi au optat pentru ancorarea de un coş de

valute, în care ponderea euro este în continuă creştere. Deprecierile succesive ale

cursului de schimb al monedei americane care au avut loc începând de la declanşarea

actualei crize internaţionale au constituit un argument în plus pentru luarea în calcul a

acestei opţiuni şi de alte ţări (de exemplu de către Emiratele Arabe Unite şi Qatar).

In finalul Capitolului 3 este evaluată performanţa înregistrată de statele europene

în implementarea Pactului de Creştere şi Dezvoltare, evoluţia creşterii produsului intern

brut în ţările membre ale zonei euro şi dispersia care există între aceste ţări în privinţa

ratei de creştere economică, evoluţia productivităţii muncii, starea echilibrului bugetar

şi a datoriei publice. De asemenea, este studiată evoluţia inflaţiei şi a diferenţialelor de

inflaţie între ţările membre precum şi evoluţiile pe piaţa muncii referitoare la şomaj,

creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă.

12

Capitolul 4 se referă la evoluţia Romaniei de la statutul de ţară candidată la cel de

ţară membră a Uniunii Europene şi perspectiva sa de aderare la uniunea monetară.

Deşi România a fost unul din primele state din fostul bloc socialist care şi-a

exprimat dorinţa de aderare, semnând încă din anul 1990 Acordul de Comerţ şi

Cooperare Economică cu Comunitatea Europeană, traseul parcurs de ţara noastră a

fost unul sinuos, anumite ezitări în ceea ce priveşte reformele structurale necesare

cât şi o anumită lipsă de determinare generalizată imprimând procesului evolutiv pe

care l-am traversat un ritm mai lent în raport cu celelalte state din regiune, astfel

încât ţara noastră nu a putut adera la Uniunea Europeană la 01 mai 2004 ci abia la 01

ianuarie 2007. Capitolul 4 prezintă etapele parcurse de România de-a lungul

procesului de aderare, de la semnarea la 01 februarie 1993 a Acordului de Asociere

a României la Uniunea Europeană, depunerea cererii de aderare la Uniunea

Europeană la 22 iunie 1995, deschiderea oficială a negocierilor de aderare în

februarie 2000 şi finalizarea lor în decembrie 2004 urmată de semnarea Tratatului de

aderare în aprilie 2005.

Sunt descrise criteriile definite de Consiliul European de la Copenhaga din iunie

1993 pe care România, la fel ca şi celelalte state candidate, trebuia să le îndeplinească

pentru a putea fi admisă ca ţară membră şi anume: criteriul politic (stabilitatea

instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului şi protecţia

minorităţilor); criteriul economic (existenta unei economii de piaţa funcţionale, precum

si a capacităţii de a face faţă presiunilor concurenţiale si forţelor pieţei în cadrul Uniunii

Europene); criteriul adoptării acquis-ului Comunitar (capacitatea de asumare a

obligaţiilor de membru, inclusiv acceptarea obiectivelor uniunii politice, economice si

monetare).

In continuare este prezentată evoluţia economiei României în perioada 1999-

2009, evidenţiindu-se locul ocupat de relaţiile comerciale cu Uniunea Europeană în

comerţul internaţional al ţării noastre. Sunt analizaţi în principal următorii indicatori

economici: produsul intern brut, rata inflaţiei, cursul de schimb al leului, rata şomajului,

balanţa comercială, soldul contului curent, structura importurilor şi exporturilor şi

distribuţia geografice a acestora, gradul de deschidere al economiei.

13

Sunt analizate modificarile politicii comerciale ale României ce decurg din

procesul de aderare şi implicaţiile acestora asupra comerţului exterior al ţării noastre, în

principal adoptarea Tarifului Vamal Comun (TVC) al Uniunii Europene şi negocierea

tuturor acordurilor comerciale preferenţiale care sunt în vigoare pentru Uniunea

Europeană, acordurile comerciale anterioare ale României, la fel ca şi ale celorlalte ţări

noi membre, fiind anulate la momentul aderării. Sunt evidenţiate implicaţiile

modificărilor taxelor vamale asupra veniturilor bugetare şi implicaţiile macroeconomice

ale liberalizarii comerţului exterior din România.

Capitolul 5, intitulat Provocări şi căi de urmat, prezintă costurile şi beneficiile

participării la uniunea economică şi monetară inclusiv din perspectiva influenţei pe care

euro o poate avea asupra reformelor structurale, precum şi învăţămintele care pot fi

trase la un deceniu de la apariţia monedei unice. Este abordat de asemenea şi modul în

care Uniunea Europeană a conceput măsurile de contracarare a efectelor crizei mondiale

actuale.

Costurile care se pot asocia participării la o uniune monetară decurg din

renunţarea la controlul direct asupra monedei naţionale şi a cursului său de schimb

având în vedere, de exemplu, faptul că manipularea cursului de schimb poate fi folosită

ca pârghie pentru temperarea inflaţiei, creşterea competitivităţii produselor indigene la

export; de asemenea apar costuri legate de măsurile tehnice de adoptare efectivă a

monedei unice, care includ cheltuielile administrative legate de tipărirea noilor

bancnote, punerea lor în circulaţie, retragerea celor vechi, schimbarea bancomatelor,

denominarea contractelor în vigoare între agenţii economici interni sau între aceştia şi

cei din afara ţării; există posibilitatea creşterii inflaţii percepute de populaţie, din cauza

atitudinii speculative a anumitor agenţi economici din ţara respectivă, care la momentul

conversiei din vechea monedă în cea nouă măresc în mod nejustificat preţurile;

Beneficiile care se pot asocia participării la o uniune monetară decurg din:

implementarea cu succes a unui cadru de politici monetare comune, realizată de banca

centrală, care conduce la menţinerea ratei dobanzii la niveluri scăzute, susţinând

investiţiile şi creşterea economică şi având efecte benefice asupra modului în care ţările

membre suportă serviciului datoriei lor publice; dezvoltarea comerţului bilateral între

ţările membre ale unei uniuni monetare; creşterea volumului de investiţii străine directe

14

prin fuziuni şi achiziţii transfrontaliere în secoarele productive dintr-o uniune monetară.

restructurarea capitalului în acelaşi sector de activitate şi mai puţin la crearea de

conglomerate de activităţi; scăderea costului finanţării ca urmare a avansării gradului de

integrare financiară şi creşterii concurenţei şi eficienţei serviciilor bancare; mărirea

rezistenţei la şocurile externe prin coordonarea mai avansată a politicilor economice

naţionale şi prin dispariţia pericolului lansării de atacuri speculative asupra monedelor

naţionale; scăderea costului tranzacţiilor internaţionale şi eliminarea costurilor legate de

acoperirea riscului valutar; creşterea transparenţei preţurilor, care are drept efect

reducerea preţurilor discriminatorii, scăderea segmentării pieţelor, intensificarea

concurenţei cu rezultate pozitive asupra creşterii productivităţii.

Generic vorbind, beneficiile pe care le obţine o ţară ca urmare a adoptării cu

succes a monedei unice ţin în principal de eliminarea riscului de curs de schimb valutar

în relaţia cu partenerii comerciali, reducerea costurilor de tranzacţionare şi de

informare, protecţie mai mare faţă de anumite turbulenţe financiare, diminuarea primei

de risc şi rate mai reduse ale dobânzii pe termen lung datorate existenţei unui cadru

fiscal şi de politică monetară mai credibil. Trebuie remarcat că aceste beneficii nu apar

în cazul adoptării premature a monedei unice deoarece diferenţele în ceea ce priveşte

ciclurile economice pot să conducă la rate ale dobânzii situate sub nivelul optim în

contextul naţional (adică neadecvate atât din perspectiva stabilizării economice cât şi a

alocării resurselor), pot să provoace apariţia de perioade de supraîncălzire sau de

recesiune la nivel naţional, izolate, care nu concordă cu evoluţiile momentului în

Uniunea Economică şi Monetară, poate să inducă probleme legate de competitivitatea

externă a economiei respective. In lipsa pârghiei cursului de schimb valutar, dacă nu

există suficientă elasticitate a salariilor şi a preţurilor pentru a se adapta la modificările

de competitivitate sau la orice tip de şoc, există riscul deosebit al prelungirii pierderilor

economice şi întârzierii accentuate a revenirii creşterii economice.

In ceea ce priveşte întrebarea dacă euro încurajează sau întârzie reformele

structurale, răspunsul dat într-o abordare optimistă este că uniunea economică şi

monetară întăreşte premisele realizării reformelor structurale măcar şi din simplul motiv

că nu există loc pentru alternativă: pierzându-şi deja controlul direct asupra politicii lor

monetare la nivel naţional, ţările din zona euro sunt nevoite să–şi întărească

15

mecanismele de ajustare bazate pe pârghiile pieţii astfel încât să poată face faţă

şocurilor; alt punct de vedere este acela că transparenţa crescută a preţurilor pe piaţa

bunurilor şi serviciilor conduce la sporirea competiţiei şi la creşterea productivităţii;

răspunsul dat într-o abordare pesimistă este că uniunea monetară poate să aibă ca efect

creşterea costurilor reformelor structurale deoarece o politică monetară expansionistă ar

putea să susţină cererea internă şi să ”aglomereze” în exces capacitatea de producţie

adăugată. O abordare moderată este: chiar în ipoteza că prezenţa uniunii economice şi

monetare reduce premisele de implementare a unor reforme structurale pe scară largă,

totuşi ea sporeşte posibilităţile de reformare graduală şi de coordonare a reformelor din

ţările membre.

In contextul actualei crize economice globale, zona euro s-a dovedit a fi

înzestrată cu instrumente preţioase de natură să-a asigure rezilienţa în faţa fenomenelor

adverse importate; având la dispoziţie instrumentul esenţial al politicii monetare, Banca

Centrală Europeană a intervenit prompt, în corelare cu celelalte bănci centrale din

Uniunea Europeană şi a redus ratele dobânzilor, declarându-şi, de asemenea,

disponibilitatea de a recurge la noi reduceri ulterioare; în afara contribuţiei Băncii

Centrale Europene la măsurile de combatere a efectelor crizei, trebuie observat că

simpla existenţă a unei monede unice a fost de natură să apere economiile membre ale

uniunii economice şi monetare atât de atacuri speculative majore care ar fi putut fi

lansate contra monedelor naţionale disparate; de asemenea, moneda unică a făcut mult

mai facilă desfăşurarea schimburilor economice la nivel european, făcând inutile

măsurile de hedging care ar fi fost atât de necesare dacă aceste schimburi economice ar

fi fost denominate într-o largă paletă de monede, afectată fiecare în propria măsură,

diferită, de criză.

Faptul că anumite state din uniunea economică şi monetară1 anunţă deja o reluare

a creşterii economice, practic simultan cu Statele Unite ale Americii, deci mult mai

timpurie, având în vedere ecartul de timp între debutul crizei pe continenul american şi

respectiv pe cel european, este de natură să confirme concluzia că acest test major la

1 Biroul Federal de Statistică din Germania a anunţat o creştere economică de 0,3% în trimestrul II-2009, bazată pe creşterea consumului public şi privat şi al activităţii în domeniul construcţiilor şi al comerţului; Institutul Francez de Statistică INSEE a raportat de asemenea o creştere economică de 0,3% în trimestrul II-2009, bazată pe creşterea consumului public şi privat, a investiţiilor publice şi a exporturilor.

16

care a fost supusă moneda unică pare să fi fost trecut cu succes: euro a infirmat părerile

conform cărora ar fi o monedă artificială, fragilă, şi s-a dovedit a fi una capabilă să

reziste adversităţilor şi să aducă avantaje utilizatorilor săi.

La zece ani de la introducerea monedei unice se pot trage învăţăminte utile pentru

viitor, în măsura în care zona euro este în continuare confruntată cu şocuri economice

care sunt induse de evenimente neprevăzute care apar în diferite zone ale lumii, de

exemplu creşteri ale preţului petrolului, conflicte regionale care se extind şi capătă

conotaţie internaţională, evoluţii negative pe marile pieţe bursiere ale lumii, care se

propagă afectând şi bursele din Europa, alte influenţe negative. Deoarece pârghiile ce

ţin de politica monetară naţională şi respectiv de politica ratei de schimb valutar nu mai

sunt la dispoziţia statelor membre ale Uniunii Monetare, trebuie să se utilizeze alte

instrumente de natură să restabilească echilibrele economice şi să evite situaţia în care,

după ce a suferit un şoc specific sau asimetric, o ţară sau o regiune din zona euro să

intre într-o perioadă prelungită de recesiune / creştere economică lentă însoţite de o rată

ridicată a şomajului sau, dimpotrivă, să experimenteze o perioadă de supraîncălzire a

economiei. S-a confirmat deja faptul că politicile monetare orientate spre îndeplinirea

obiectivului de menţinere a stabilităţii preţurilor conduc la crearea de locuri de muncă şi

la scăderea şomajului, o concurenţă liberă în cât mai multe domenii fiind de natură să

încurajeze alocarea mai eficientă a resurselor şi creşterea productivităţii. In acest

context este necesară îndeplinirea obiectivelor Agendei Lisabona, adică implementarea

reformelor necesare care au drept scop îmbunătăţirea perspectivelor de creştere

economică pe termen lung în zona euro, creşterea nivelului tehnologic, a

competitivităţii şi a productivităţii, ceea ce va conduce la îmbunătăţirea funcţionării

mecansimelor de reglare în ţările membre şi va spori capacitatea zonei euro de a resorbi

şocurile economice.

Teza se încheie cu un capitol de concluzii în care sunt trecute în revistă succint

argumentele pro si contra existenţei unei uniuni economice şi monetare în Europa şi se

conchide că având în vedere experienţa parcursă în ultimul deceniu se poate aprecia că

structurile instituţionale, principiile şi obiectivele urmărite de comunitate au fost de

natură să potenţeze dezvoltarea atât economică cât şi socială; aspectele unificatoare

„delicate”, care incumbă un anumit grad de renunţare la autonomia naţională, sunt

17

temperate de faptul că organismele de conducere de tip integraţionist ale Uniunii,

regulile şi mecansimele după care ele funcţionează se bazează pe principii democratice,

iar democraţia, dintre toate formele de orânduire socială pe care le-a cunoscut omenirea

până în prezent - deşi departe de perfecţiune - este totuşi cea mai apropiată de aceasta.

CUVINTE CHEIE

Moneda unica euro, uniune economica, uniune economica si monetara, zona

monetara optima, politica monetara, Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană,

stabilitatea preţurilor.