Insula Serpilor

Situată în Marea Neagra, la 45 km nord-est de Sulina, mica insulă stâncoasă şi pustie, de 17 ha, a cunoscut în existenţa sa trimilenară o evoluţie tumultuoasă: de la Insula Albă a lui Ahile, până la ocuparea ei de către ruşi în secolul al XIX-lea, când a devenit un important punct strategic pentru gurile Dunării şi arealul vestic al Mării Negre.

Localizare si carcateristiciInsula Şerpilor, cea mai mare dintre puţinele

stânci şi insule ale Mări Neagre, este situată pe coordonatele 45°15'53" latitudine nordică şi 30°14'41", la o distanţă de 45 km (44.814 m) nord-est de oraşul Sulina. Alte insule mai importante sunt Kefken, Berezan (Borysthenes) şi Sacalin.

Are forma unui patrulater cu laturi neregulate, cu un promontoriu in colţul nord-estic. Perimetrul calculat de ofiţerii rusi in anul 1823 era de 1973 de metri, putând fi parcurs în circa 40 minute; lungimea, pe direcţia nord - sud, este de 440 m iar lăţimea, pe direcţia est - vest, este de 414 m, cel mai lung diametru al insulei fiind de 662 m, pe direcţia NE-SV, trecând prin peninsulă.

Ţărmurile sunt inalte, in medie de 12-15 m, dar ajungând şi la 21 m, şi terminate cu faleze in care pot fi descoperite peşteri.

Adâncimea apei mării la 50-60 metri de ţărmuri este de 9-19 m spre est, 4-6 m spre nord, 13-23 m spre sud si 10-16 m spre vest.

Inconjurată de un adevărat brâu de pietre, stânci şi scoici, insula nu constituia un loc bun de ancoraj, deşi a fost dintotdeauna un loc de escală pentru corăbiile care traversau Marea Neagră.

ClimaClima este temperat-continentală, blândă, ceţoasă, umedă cu precipitaţii extrem de reduse.

Flora si faunaVegetatia insulei este o stepă ierboasă care numără peste 70 de specii de plante. Cercetările,

inceput de-abia in a 2-a jumătate a secolului al XIX-lea, au evidenţiat o flora săracă şi tânără, ce pare a fi adusă pe insulă de oameni, de păsări sau de vânt.

In schimb, relatările despre fauna insulei dateaza incă din secolul V i.Hr. - păsări, capre, porumbei şi ciori de mare, păsări albe, dar, mai ales şerpi; cu sute de ani in urmă, era plina de şerpi, majoritatea neveninoşi. Sunt cunoscute 200 specii si subspecii ce caracterizau fauna insulei.

GenezaCercetările geologice au dat la iveală faptul că insula a făcut parte din platoul continental al

Dobrogei şi a apărut prin inundarea uscatului de catre apele Mării Negre. Constituită din gresii silicoase dure, conglomerate şi cuarţite stratificate, supuse unei continue erodari a valurilor puternice care ii lovesc coastele, insula şi-a micşorat dimensiunile fata de perioada antică, ajungând actualmente la o suprafaţă de 1,7 Kmp. Acţiunea de erodare continuă, opiniile fiind că insula va dispărea mâncată de valurile mării.

IstoricDin punct de vedere juridic, al apartenenţei teritoriale, Insula Şerpilor a urmat indeaproape

soarta gurilor Dunării, a Dobrogei si Deltei Dunării.Iniţial, a aparţinut geto-dacilor, până când a inceput colonizarea greacă.Intre secolul VII - VI i.Hr. Miletul devine stăpân al ţărmurilor Mării Negre (intemeind coloniile

Histria şi Tomis). Grecii au denumit insula Leuke, iar romanii Insula Alba, datorita numeroaselor constructii, devenite cu timpul ruine de marmura alba. Insula apare in izvoare in secolul VIII i. Hr. Legendele Greciei antice povestesc ca zeita Thetis s-a rugat de zeul Poseidon sa scoata din adancul marii o insula pentru fiul sau, Achile. Achile este eroul care a plecat sa lupte impotriva Troiei stiind ca va fi omorat in aceasta lupta, si ale carui ramasite au fost aduse de catre mama sa, zeita Thetis si puse intr-un sanctuar pe insula Leuke. In antichitate, insula Leuke a gazduit un templu maret, construit in cinstea lui Achile, eroul aheilor.

Micuta insula a fost un centru de cult al lumii antice. Aici, pe langa sanctuarul lui Achile s-au aflat mai multe edificii de cult in care locuiau preoti. In secolul I i.Hr. - I. d. Hr. romanii au cucerit treptat litoralul vestic si nordic al Marii Negre. Se presupune ca si insula Leuke a intrat sub stapanire romana, Pontul Euxin fiind o perioada indelungata lac roman. Insula Leuke a fost un loc de escala pentru navigatori. Teritoriul acesta stancos, de mici dimensiuni, nu a fost afectat de catre valurile de migratori, care au trecut prin litoralul pontic.

Abia in secolul al XIX-lea s-au descoperit ruinele templului inchinat lui Achile si alte vestigii. Acestea au fost descoperite de catre un capitan rus, iar descrieri ale acestor descoperiri au fost povestite de catre germanul Kohler. Conform acestor relatari, edificiul antic avea un diametru foarte mare, de forma patrata, iar in Estul sanctuarului se afla un templu inchinat lui Achile. Arhitectura templului era

asemanatoare celor din Tesalia si Tracia, din ziduri formate din blocuri mari de piatra imbinate fara ciment. Templul lui Achile a fost mentionat de poetul Publius Ovidius Naso, exilat la Tomis, de catre geograful grec Ptolemeu si de catre istoricul grec Strabon. Ptolemeu scria in "indreptar geografic" ca: "Insulele situate in vecinatatea Moesiei Inferioare, in acea parte a Pontului pe care am pomenit-o, sunt: Boristene si insula lui Achile sau Leuke ("Alba")".

Din secolul VI i.Hr., supremaţia revine dorienilor care vor intemeia cetatea Callatis. In toată această perioadă, Insula Şerpilor s-a aflat sub controlul Histriei.

In timpul lui Burebista, insula a fost in stăpânirea dacilor.In secolele I - III d.Hr. Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor vor fi sub dominaţia Imperiului

Roman.Dupa căderea Imperiului Roman (395), Dobrogea va deveni una dintre cele 12 dioceze ale

Imperiului Roman de Rasarit, Scitia Pontica, cu capitala la Tomis.Intre secolele IV - VII, Dobrogea a devenit provincie de sine stătătoare, Scythia Minor (Scitia

Mica), avand implicit in autoritate Insula Şerpilor.Intre secolele VIII - X, Dobrogea cu pertinenţele sale teritoriale a intrat in componenţa Scitiei

Bizantine; stăpânirea bizantină durează până la căderea Constantinopolului, la 12 aprilie 1204.Locul bizantinilor a fost luat de Veneţia, pentru scurtă perioadă, apoi de Genova, puterea

maritima care va domina Marea Neagra până la 1475, marcînd o epocă de prosperitate economică.In 1388 Mircea cel Bătrân intră in stăpânirea Dobrogei, pe care o unifică cu Ţara Românească,

asigurându-şi controlul gurilor Dunării şi ţărmului Mării Negre. Roman Muşat, Alexandru cel Bun, vor ajunge şi ei până la ţărmul mării.

Cucerirea Cetăţii Chilia de către Baiazid al II-lea, în 1484, va transforma Marea Neagră în "lac otoman". In sec. al XV-lea, Dobrogea va cădea sub stăpânire otomană. Timp de aproape 4 secole, aceste teritorii, inclusiv Insula Şerpilor vor fi sub dominaţie otomană.

Urmând politica lui Petru cel Mare, "eu nu caut uscat, ci apă!", ţarii Rusiei si-au stabilit drept ţintă Marea Neagră; Ţările Române au suferit 12 invazii ruseşti: 1711, 1736-1739, 1768, 1787, 1806-1812, 1828-1834, 1848, 1853, 1878, 1916-1920, 1920-1940, 1944. In urma razboiului ruso-turc (1806-1812), insula e ocupată abuziv de ruşi (până in 1854), neapărând menţionată in Tratatul de pace de la Bucureşti, din 1812. Războiul ruso-turc din 1828 -1829, încheiat cu Pacea de la Adrianopol (2-14 septembrie 1829), pune capăt statutului de "lac turcesc" al Mării Negre, iar cetăţile Turnu, Giurgiu şi Brăila au redevenit, din raiale, oraşe ale Ţării Româneşti. Rusia ţaristă va institui un protectorat asupra Principatelor. Nici în Tratatul de la Adrianopol nu apare menţionată Insula Şerpilor, dar Rusia o stăpâneşte de facto. Imperiul Otoman cedează Rusiei (deşi nu-i apartineau), cele 3 braţe ale Dunarii: Chilia (1812), Sulina (1826), Sfantu-Gheorghe (1829). Rusia va deveni astfel stăpâna Mării Negre, a Deltei Dunării şi a Gurilor Dunării, construind pe insula, in 1842, un far pentru dirijarea navigatiei pe Marea Neagra.

Razboiul Crimeii, declanşat la 4-16 octombrie 1853, va conduce la invadarea şi ocuparea Principatelor (octombrie 1853 -

septembrie 1854) de către armatele ruseşti. Congresul de Pace de la Paris, 1856, va consfinţi inlăturarea protectoratului rus asupra Principatelor Romîne, care vor rămâne sub suzeranitate otomană, dublată de o garanţie comună a marilor puteri europene. Congresul de Pace de la Paris nu face referire la Insula Şerpilor, care fusese ocupată militar de Austria, în 1854.

La 31 decembrie 1856 are loc o nouă consfatuire a puterilor europene; la 6 ianuarie 1857, acestea aprobă un protocol conform căruia Insula Şerpilor şi Delta Dunării revin Turciei, care le va stăpâni până la 1878, Turcia avand obligatia de a intretine un far pentru navigaţia pe Marea Neagra.Pe 29 aprilie/11 mai 1877, România declară stare de razboi cu Turcia. In 9/21 mai 1877, România işi proclamă independenţa de stat. In urma războiului româno-ruso-turc din 1877-1878, Tratatul de la Berlin din 1/13 iulie 1878 atribuie Insula Şerpilor, Delta Dunării şi Dobrogea României. In schimb, judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail, din sudul Basarabiei, vor fi anexate Rusiei ţariste.La 14-26 noiembrie 1878 Dobrogea revine oficial la România, administraţia oficială fiind preluată la 23 noiembrie -5 decembrie.La 12 aprilie 1879 se desfăţoară formalităţile oficiale de

reunire a Insulei Şerpilor cu Romînia. Până în 1947, Insula Şerpilor va aparţine României.In august 1944 (la o data situată intre 26 si 30 august), Insula Şerpilor este ocupată de forţele

navale sovietice, deşi România ii devenise aliat.La 23 mai 1948 este semnat, pe teritoriul Insulei Şerpilor, procesul verbal de predare-primire a

insulei, de catre Nikolai Pavlovici Sutov, primsecretar de ambasadă, reprezentand MAE al URSS, şi Eduard Mezinger (Mezincescu), reprezentantul MAE al Republicii Populare Române.

Intre 1948 şi 1991, Insula Şerpilor a fost bază militară sovietică, şi cel mai puternic centru de ascultare al fostei URSS din intreaga Europă de Est. Din 1991, Insula Şerpilor a devenit bază militară ucrainiană.

Dispute teritorialeIn urma cu cinci ani, Romania repurta un important succes juridico-diplomatic. Prin decizia

2009/9, Curtea Internationala de Justitie de la Haga a pus punct litigiului dintre statul roman si Ucraina privitor la Insula Serpilor. A fost nevoie de o perioada de peste patru ani, 34 de runde de negocieri si 630.000 de euro pentru ca tara noastra sa primeasca ceea ce i se cuvenea.

Aceasta stanca, situata la 45 de kilometri de Sulina, avand o suprafata de 17 hectare, poate fi lesne traversata per pedes in mai putin de o ora. Altele au fost insa motivele pentru care a devenit subiect de necontentenita polemica.

In februarie 1948, dr. Petru Groza, in virtutea calitatilor sale oficiale de prim-ministru, fara putinta de decizie, se supunea unei hotarari a biroului politic comunist. Din el faceau parte in aceasta speta doar patru persoane: Hannah Rabinsohn (Ana Pauker), Luka Laszlo (Vasile Luca), Burach Tescovici (Teohari Georgescu) si Georghiu-Dej. Drept recunostinta, "semi-romanii" noii puteri puneau pe tava stapanilor de la Kremlin Insula Serpilor.

Din punct de vedere juridic, protocolul si procesul-verbal de predare a acestui petec de pamant semnate de Romania Populara si URSS sunt neconstitutionale, fiind nule si neavenite pentru dreptul

constitutional. Ele nu aveau nicio valoare, deoarece nu au fost ratificate de Parlamentele celor doua tari, Marea Adunare Nationala, respectiv Sovietul Suprem.

Imediat dupa incorporarea teritoriului, sovieticii au instalat o importanta baza militara cu rol de supraveghere maritima si aeriana, in scopul unui control deplin asupra gurilor Dunarii. Preluarea Insulei Serpilor a determinat diminuarea considerabila a intinderii platoului maritim teritorial al Romaniei.

Pe aceasta fasie din Marea Neagra ar fi amplasate statii de bruiaj si ascultare a convorbirilor, dar si sisteme radar ce monitorizeaza intreaga zona a Balcanilor si Marea Mediterana.

Zona aflata in disputa cuprindea 12.000 de kilometri patrati, intrucat Ucraina isi fixase revendicarile mult spre vest in raport cu linia echidistanta dintre coastele ei si cele romanesti.

Dupa 1980, au fost descoperite mari rezerve de hidrocarburi. Astfel, interesul indreptat catre aceasta proaspata sursa a crescut enorm. O recenta evaluare estimeaza prezenta a peste 12 milioane de tone de titei si aproximativ 70 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, situate in apropiere.

In anul 2004, partea romana a adus disputa in fata Curtii Internationale de Justitie, pentru a limpezi delimitarea platoului maritim continental dintre cele doua state.

Completul de la Haga, alcatuit din 15 judecatori, a acordat Romaniei, prin decizia din 3 februarie 2009, 79,34% din teritoriul in litigiu, ceea ce inseamna 9.700 de kilometri patrati cu drept de exploatare, avand o adancime medie mai mare de 50 de metri. Ucraina a primit 20,66% (2.300 kilometri patrati), cu o adancime medie sub 50 de metri. Insula Serpilor ramane in componenta Ucrainei.

Timp de patru ani si patru luni, cei 18 oameni care au reprezentat interesele Romaniei la Curtea de Justitie au expus mii de pagini de documentatii, sute de harti si grafice, mai mult de 500 de pagini de pledoarii orale.

La nesfarsitele ore de munca asidua au contribuit, in echipa tarii noastre, trei reputati profesori si experti in drept international de la Universitatile din Paris, Oxford si Cambridge.

Bibliografie

www.interlic.md insulaserpilor.info Dr. Dominut Padurean, Insula Serpilor, 2004, Ed. Muntenia, Constanta wikipedia.org www.ziare.com www.interlic.md www.historia.ro