Colecþie coordonatã de DENISA COMÃNESCU

DAÍNA CHAVIANO

Insula iubirilor nesfârºite

Traducere din spaniolã ºi note de ANA MARIA TAMAª

CopertaANGELA ROTARU

RedactorRALUCA POPESCU

DAÍNA CHAVIANOLA ISLA DE LOS AMORES INFINITOS© Daína Chaviano, 2006www.dainachaviano.comAll rights reserved.

© HUMANITAS FICTION, 2010, pentru prezenta versiune româneascã

EDITURA HUMANITAS FICTIONPiaþa Presei Libere 1, 013701 Bucureºti, Româniatel. 021/408 83 73, fax 021/408 83 74www.humanitas.ro

Comenzi CARTE PRIN POªTÃ: tel./fax 021/311 23 30C.P.C.E. – CP 14, Bucureºtie-mail: cpp@humanitas.rowww.libhumanitas.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiCHAVIANO, DAÍNA

Insula iubirilor nesfârºite / Daína Chaviano; trad.: Ana Maria Tamaº. – Bucureºti: Humanitas Fiction, 2010

ISBN 978-973-689-355-1

I. Tamaº, Ana Maria (trad.)

821.134.2-31=135.1

Pãrinþilor mei

Te port în suflet chiar dacã sunt departe…

ERNESTO LECUONA(Cuba, 1895-Insulele Canare, 1963)

8

Can

ton

(Chi

na)

Arbo

rele

gen

ealo

gic

al lu

i Pab

lo

Pag

Chi

ong

(184

5)

San

Suk

(186

3)

Shi (

1885

)Li

ngao

-fa (1

886)

(Flo

are

de L

otus

)

Kui

-fa (1

908)

(Ros

a)

Pag

Li (1

926)

(Pab

lo)

Wen

g (1

880)

Yuan

g, lu

ptãt

orul

Julio

(186

8)

Tai K

ok (1

888)

Siu

Men

d (1

906)

(Man

uel)

9

Rega

tul I

fe, î

n pr

ezen

t Nig

eria

(Afri

ca) –

Cue

nca

(Spa

nia)

Arbo

rele

gen

ealo

gic

al A

mal

iei

Cla

ra (1

851)

Pedr

o (1

850)

Luisa

(184

5)D

ayo

(184

5)(D

amia

na)

Kam

aria

(186

1)(C

arid

ad) M

aría

de

las

Mer

cede

s (18

89)

Amal

ia (1

926)

Flor

enci

o (1

860)

Ange

la (1

870)

Juan

co (1

867)

José

(188

7)

PARTEA ÎNTÂI

Cele trei origini

12

Din notiþele lui Miguel

MÍ CHINO… MÍ CHINA1

Expresie cu puternicã încãrcãturã afectivã folositã de cubanezi, fãrãsã implice faptul cã persoana cãreia i te adresezi are sânge asiatic.Acelaºi lucru se întâmplã cu expresia „mi negro“ sau „mi negra“,expresii care nu sunt aplicate neapãrat celor care au pielea întunecatã.Este vorba despre o simplã formulã de prietenie sau de dragoste, acãrei origine se naºte în epoca în care a avut loc amestecul dintrecele trei etnii principale ce formeazã poporul cubanez: spaniolã,africanã ºi chinezã.

1 Literal, „chinezul meu“, „chinezoaica mea“, figurat, „dragul meu“,„draga mea“ (sp.).

Noapte albastrã

Era atât de întuneric, încât Cecilia abia o putea vedea. Maicurând îi ghicea silueta în spatele mãsuþei de la perete ce se aflalângã fotografiile morþilor sacri: Benny Moré, omul de geniu albolerourilor; Rita Montaner, artista veneratã de cãtre muzici-eni; Ernesto Lecuona, cel mai cunoscut compozitor cubanez;negriciosul chansonnier Bola de Nieve, cu surâsul lui alb ºi dulceca zahãrul… Semiîntunericul din barul aproape gol la acea orãdin noapte începea sã se umple de fumul þigãrilor Marlboro,Dunhill sau al vreunui trabuc Cohíba.

Fata nu dãdea atenþie pãlãvrãgelilor prietenilor ei. Era pentruprima datã când se afla în locul acela ºi, deºi îi intuia farmecul,încãpãþânarea ei – sau poate scepticismul – nu o lãsau încã sãaccepte ceea ce era evident. În acel bar plutea un soi de energie,un parfum vrãjit, ca ºi cum acolo s-ar fi deschis o poartã cãtre altãlume. Oricum, se hotãrâse sã verifice singurã poveºtile care circulauprin Miami în legãturã cu taverna aceea. Se aºezase împreunã cuniºte prieteni aproape de tejghea, unul din cele douã spaþii ilumi-nate din acel bar. Celãlalt era un ecran pe care se perindau imaginiale unei Cube splendide, plinã de culoare, chiar dacã înregistrãrileerau învechite.

Atunci o zãri. La început i se pãru cã vede o siluetã mai în-tunecatã decât însãºi tenebrele care o înconjurau. O rãsfrângereo fãcu sã creadã cã îºi ducea paharul la gurã, dar gestul fusese atâtde rapid, încât nu mai era sigurã dacã într-adevãr asta vãzuse. Dece o privise cu insistenþã? Probabil din pricina bizarei singurãtãþicare pãrea sã o-nsoþeascã… Dar Cecilia nu venise pânã acolo casã-ºi alimenteze noi neliniºti. Hotãrî sã o uite ºi comandã ceva

13

de bãut. Asta avea s-o ajute sã pãtrundã ºi sã dezlege misterul încare ajunsese sã se transforme spiritul ei: o regiune a fiinþei ei pecare o crezuse cunoscutã dintotdeauna ºi care în ultimul timp ise arãta a fi un labirint.

Plecase de-acasã fugind de multe lucruri, de-atâtea încât nicinu merita sã le mai pomeneascã. În timp ce vedea cum se pierdîn zare clãdirile ce se nãruiau de-a lungul þãrmului – în vara aceeaciudatã a lui 1994, în care atât de mulþi fugiserã pe saltelepneumatice în plinã zi –, jurase sã nu se mai întoarcã niciodatã.Patru ani mai târziu, se simþea la fel de pierdutã. Nu voia sã ºtienimic despre þara pe care o pãrãsise; dar continua sã se simtã ostrãinã în oraºul ce gãzduia, dupã Havana, cel mai mare numãrde cubanezi din lume.

Gustã din paharul sãu cu Martini. I se pãru cã vede cum sereflectã paharul în lichidul transparent ce se afla într-o veºnicãmiºcare de du-te-vino ºi din care se ridicau vapori ce-i înþepaunãrile. Încercã sã se concentreze asupra acelui minuscul ocean cese clãtina între degetele ei ºi sã încerce sã desluºeascã cealaltãsenzaþie. Oare ce era? O simþise îndatã ce intrase în acel bar, de cum vãzuse fotografiile cântãreþilor ºi când privise imaginileHavanei îmbãtrânite. Privirea îi alunecã din nou pe silueta ce zãceanemiºcatã în acel colþ ºi în clipa aceea îºi dãdu seama cã era obãtrânã.

κi aþinti din nou privirile pe ecranul unde marea sinucigaºãse izbea cu putere de þãrmul havanez, în timp ce Benny cânta:„…iar când þi-am sãrutat buzele, sufletul meu ºi-a gãsit liniºtea“.Dar melodia îi provoaca un sentiment contrar a ceea ce voia sãtransmitã. Cãutã refugiu în pahar. În ciuda încãpãþânãrii ºi voinþeisale de a uita, adeseori emoþii de care se ruºina o copleºeau, precumacel vertij ce-i cuprinsese inima, buimãcind-o, când fusese pusãfaþã în faþã cu tot ceea ce dorea sã dispreþuiascã. Era un sentimentce o îngrozea. Nu se regãsea în acele zvâcnete dureroase ale inimiipe care acum i le provoca acel bolero. Înþelese cã începea sã ducãdorul anumitor gesturi ºi expresii, ba chiar ºi a unor cuvinte pecare odinioarã le detesta, pe vremea când trãia pe insulã, îi erador de argoul mahalalelor pe care acum ar fi dat orice sã-l mai audã

14

într-un oraº în care se gãsesc din belºug cuvinte precum hi, sweetiesau excuse me, amestecate cu o spaniolã care, adusã din atâtea locuri,a ajuns de niciunde.

„Dumnezeule!“ gândi în timp ce scotea o mãslinã din paharulde Martini. „ªi când te gândeºti c-acolo mi se nãzãrise sã-nvãþenglezã.“ Ezitã câteva clipe: nu era hotãrâtã dacã sã mãnânce mã-slina sau sã ºi-o pãstreze pentru ultima înghiþiturã de Martini. „ªiasta pentru cã mi-a cãºunat sã-l citesc pe Shakespeare în original“,gândi, ºi îºi înfipse dinþii în mãslinã. Acum îi era scârbã. Nu de chelulde la teatrul The Globe, fireºte; pe acela continua sã-l venereze.I se fãcuse lehamite sã tot asculte o limbã care nu-i aparþinea.

Îi pãru rãu cã mâncase mãslina într-un atac de furie. Bãuturaaceea deja nu mai pãrea a fi un Martini. κi întoarse din nou capulspre locul acela din colþ. Acolo, bãtrâna continua sã stea cu unpahar de care aproape cã nu se atingea, hipnotizatã parcã deimaginile de pe ecran. Din boxe începu sã se scurgã o voce gravãºi caldã, venitã parcã dintr-o altã epocã: „Doare, doare nespus sãte simþi atât de singurã…“ Ah, Doamne, ce cântec ridicol. Ca toatebolerourile, de fapt. Dar chiar aºa se simþea ºi ea. I se fãcu atâtde ruºine, încât dãdu pe gât jumãtate de pahar. Începu sã tuºeascã.

— Fetiþo, nu bea aºa de repede, cã azi n-am chef sã fac pedãdaca, îi spuse Freddy, care nu se numea Freddy, ci Facundo.

— N-o mai controla, îngãimã Lauro, alias La Lupe1, care înrealitate se numea Laureano. Las-o sã-ºi înece supãrarea.

Cecilia îºi ridicã privirea din pahar, simþind povara uneichemãri mute. I se pãru cã bãtrâna o observã, dar fumul o împie-dica sã fie sigurã de acest lucru. Unde se uita de fapt, la masaunde se aflau ea ºi cei doi prieteni ai sãi, sau dincolo, spre rin-gul unde tot soseau cântãreþi…? Imaginile dispãrurã, iar ecranulse înãlþã, asemenea unei pãsãri paradiziace, pânã ce dispãru prinºarpanta tavanului. Urmã o pauzã abia perceptibilã ºi dintr-odatãmuzicanþii începurã sã cânte cu o pasiune febrilã care fãcea sã

15

1 La Lupe, numele de scenã al celebrei cântãreþe cubaneze GuadalupeVictoria Yolí Raymond, (23 decembrie 1939, Santiago de Cuba-29 februa-rie 1992, New York).

þi se dezlãnþuie sufletul. Ritmul acela îi produse o durere inexpli-cabilã. Simþi muºcãtura amintirilor.

Observã cã unii dintre turiºtii cu aspect nordic rãmãseserã cugura cãscatã. Probabil cã li se pãrea destul de ciudat sã vadã un tânãrcu alurã de lord Byron cum bate tobele ca posedat, lângã o mulatrãcu trãsãturi de chinezoaicã, ce-ºi agita în ritmul muzicii codiþeleîmpletite; bizar era ºi negrul cu o voce extraordinarã, ca a unui regeafrican ce purta un inel argintiu în ureche ºi cânta pe diferite tonuri,ce mergeau de la bariton de operã pânã la sunet nazal.

Cecilia privi cu atenþie chipurile compatrioþilor ºi înþelese pedatã ce anume îi fãcea sã fie atât de atractivi. Ignoranþa în ceeace priveºte amestecul lor de rase, neputinþa – sau poate indife-renþa – de a accepta cã toþi aveau obârºii atât de diferite. Se uitãcãtre cealaltã masã ºi-i fu milã de vikingi, prizonieri în capcanaserbedei lor monotonii.

— Hai sã dansãm, spuse Freddy, trãgând de ea. — Eºti nebun? În viaþa mea n-am dansat aºa ceva. Când era adolescentã îºi petrecuse mult timp ascultând cân-

tece despre trepte care urcau la cer ºi trenuri care traversau cimitire.Musica rock era subversivã, ºi asta o umplea de pasiune. Daradolescenþa ei se terminase ºi acum ar fi dat orice ca sã dansezebãtuta aceea care-i ridica pe toþi de pe scaune. Ce invidie aveape toþi acei dansatori care se învârteau, se opreau, se rãsuceau ºidezrãsuceau fãrã sã piardã ritmul.

Freddy se plictisi s-o tot roage ºi îl luã la dans pe Lupe. Seîndreptarã amândoi cãtre ring, sã danseze în mijlocul aceluivacarm. Cecilia mai bãu puþin din preistoricul ei Martini, ajunsdeja aproape la ultima picãturã. La masã mai rãmãseserã doar eaºi bãtrâna. Pânã ºi urmaºii lui Erik cel Roºu1 pãreau cã se molip-siserã de veselia generalã.

κi terminã bãutura ºi, fãrã sã se prefacã, cãutã cu privirea siluetabãtrânei. Sã o vadã atât de singurã, atât de strãinã de tot acel tumult,îi trezea un oarecare sentiment de neliniºte. Fumul dispãruse ca

16

1 Erik Thorvaldssön, supranumit Erik cel Roºu (cca 940-cca 1010),navigator viking, descoperitorul Groenlandei.

prin farmec ºi putu s-o vadã mai bine. Se uita spre ringul de danscu un aer distrat, iar ochii îi strãluceau. Deodatã fãcu un gestneaºteptat: îºi întoarse capul ºi-i zâmbi. Când Cecilia la rândulei îi rãspunse cu un surâs, trase scaunul cu gestul inechivoc al uneiinvitaþii. Fãrã sã mai stea pe gânduri, tânãra se duse sã se aºezelângã ea.

— De ce nu dansezi cu prietenii tãi?Vocea îi tremura, deºi era limpede. — N-am învãþat niciodatã sã dansez, spuse Cecilia, iar acum

sunt prea bãtrânã pentru asta.— Ce ºtii tu despre bãtrâneþe? îngãimã bãtrâna, cu un surâs

abia schiþat. Pânã atunci mai ai cel puþin cincizeci de ani de trãit. Cecilia nu rãspunse, atenþia îi fusese atrasã de ceea ce bãtrâna

purta atârnat de lãnþiºorul pe care-l avea la gât: o mânuþã încleºtatãpe o piatrã neagrã.

— Ce e asta?— Ah! femeia pãru cã se trezi din visare. Un dar de la mama.

Fereºte de deochi.Luminile începurã sã se miºte în toate direcþiile ºi le luminarã

vag chipurile. Era o mulatrã aproape albã, dar trãsãturile ei dãdeauîn vileag metisajul. ªi nu i se mai pãru atât de bãtrânã, cum crezusela început. Sau totuºi era? Jocul acela nestatornic de lumini ºiumbre pãrea s-o înºele în fiecare moment.

— Mã cheamã Amalia. Pe tine?— Cecilia.— E prima datã când vii aici?— Da.— ªi-þi place?Cecilia rãmase pe gânduri. — Nu ºtiu.— Vãd cã þi-e greu sã recunoºti.Tânãra amuþi, în timp ce Amalia îºi pipãia talismanul. Cu trei sunete de moriºcã metalicã se terminã dansul popular,

iar cu vibraþiile delicate ale unui flaut începu o altã melodie. Nimeninu era dispus sã se aºeze pe scaun. Bãtrâna îi privea pe dansatoriicare îºi intrau din nou în ritm, ca ºi cum muzica ar fi fost cântatãcu fluieraºul fermecat din Hamelin.

17

Cuprins

PARTEA ÎNTÂICele trei origini

Noapte albastrã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13Aºteaptã-mã în ceruri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20Cunosc o femeie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29Febrã de tine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37Fum ºi spumã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44Lacrimi amare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49

PARTEA A DOUAZeii care vorbesc idiomul mierii

De ce oare mã simt singurã? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71Suspinul lunii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73Te urãsc ºi totuºi te iubesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80Sufletul vieþii mele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88Destinul îmi dã o sugestie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99Iartã-mã, conºtiinþã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105

PARTEA A TREIAOraºul profeþiilor

Noapte cubanezã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117Dacã m-ai înþelege . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124Furtunã cãtre nicãieri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139Nu mã întreba de unde vine tristeþea . . . . . . . . . . . . . . 156Un miracol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164

323

PARTEA A PATRA Pasiune ºi moarte în Anul Tigrului

Of, viaþã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171În adâncul inimii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 179Iubeºte-mã din tot sufletul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185Îmi voi aminti de buzele tale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 195N-am întâlnit fericirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 201Tu, delirul meu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 216

PARTEA A CINCEAAnotimpul rãzboinicilor roºii

Singura mea iubire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 223Absenþã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 234Dulce visare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 240Chestiuni sufleteºti . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 251Mi-era dor de tine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 255Havana, dragostea mea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 268

PARTEA A ªASEAªarada chinezeascã

Trebuia sã fi plâns . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 277Inimã frântã . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 291Douãzeci de ani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 296Fãrã de pãcat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 300M-am obiºnuit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 306Azi ca ºi ieri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 313

Mulþumiri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 321