Cuprins

Introducere

Normalizarea contabilităţii în contextul mondializării economiilor naţionale ..... pag.

I. Prezentarea, întocmirea şi publicarea “Situaţiei fluxurilor de trezorerie” ....... pag.

I.1. Metoda directă ........................................................................................... pag.

I.2. Metoda indirectă ........................................................................................ pag.

II. Locul şi rolul tabloului de flux în sistemul de documente de sinteză ale

întreprinderii .............................................................................................................. pag.

II.1 Relaţia Bilanţ – Tablou de flux ................................................................. pag.

II.2 Relaţia Cont de profit şi pierdere - Tablou de flux ................................... pag.

III. Întocmirea tabloului fluxurilor de trezorerie la S.C. FOX COMPANY SRL

– Studiu de caz ............................................................................................................ pag.

III.1 Prezentarea companiei ............................................................................. pag.

III.2 Întocmirea tabloului fluxurilor de trezorerie LA S.C. FOX COMPANY pag.

Concluzii ...................................................................................................................... pag.

Bibliografie .................................................................................................................. pag.

Introducere

Normalizarea contabilităţii în contextul mondializării

economiilor naţionale

Normalizarea contabilităţii la nivel mondial a devenit o necesitate tot mai stringentă

datorită scandalurilor financiare tot mai numeroase şi mai răsunătoare. De aceea se resimte

nevoia elaborării de norme contabile cât mai uniforme la nivel global.

În mod sintetic am putea considera că principalii factori de presiune în favoarea

armonizării normalizării contabilităţii la nivel internaţional sunt:

financiarizarea şi globalizarea tot mai accentuată a economiilor naţionale, (poate fi

considerat principalul factor, dar nu şi singurul);

procesul de lărgire a Uniunii Europene (odată cu lărgirea Uniunii Europene asistăm

la crearea unui număr tot mai mare de societăţi multinaţionale);

globalizarea crescătoare a pieţelor de capitaluri şi concurenţa tot mai acută între

aceste pieţe;

privatizarea unor mari entităţi de stat, care necesită capitaluri însemnate ce nu pot fi

asigurate de piaţa sau pieţele de capital ale unei singure ţări;

necesitatea şi dorinţa conducătorilor de corporaţii multinaţionale de a ajunge la o

convergenţă optimă între sistemul intern de informare şi cel extern.

Armonizarea şi normalizarea contabilă sunt necesare şi datorită diversităţii entităţilor care

contribuie la definirea cererii şi ofertei de informaţie contabilă, dar şi datorită dezechilibrelor ce

pot exista între cerere şi ofertă.

Necesitatea normalizării contabile internaţionale derivă şi din dorinţa entităţilor de

aplicare a unui sistem contabil uniform bazat pe Standardele Internaţionale de Raportare

Financiară.

Cu toate că este evidentă necesitatea armonizării contabile la nivel internaţional există şi

o serie de factori care frânează acest proces, printre care enunţăm: sistemul de finanţare, sistemul

legal, fiscalitatea, caracteristicile utilizatorilor de informaţii contabile, vechimea şi mărimea

profesiei contabile, particularităţile economiei locale (rata inflaţiei, rata creşterii economice,

situaţia balanţei de plăţi şi a balanţei comerciale, nivelul de educaţie al cetăţenilor, etc.), religia,

etc..

2

Pornind de la normalizarea contabilă se ajunge la reglementare în domeniul contabil şi la

formarea doctrinei contabile. Între organismele care participă la elaborarea doctrinei contabile se

pot enumera:

Consiliul Contabilităţii şi Raportărilor Financiare (CCRF), care publică avize şi

recomandări;

Consiliul superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din

România (CECCAR) care emite recomandări la propunerea membrilor corpului;

Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR);

Camera Consultanţilor Fiscali (CCF);

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM);

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

Ministerele şi unele administraţii;

Organismele internaţionale (Consiliul normelor contabile internaţionale –

International Accounting Standards Boards (IASB), Comisia comunităţilor europene,

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

Prima tentativă de realizare a unui cadru conceptual a avut loc în perioada 1973-1985, a

aparţinut aparţinut organismului american al normalizării (FASB) şi s-a concretizat într-un cadru

conceptual în care componentele au următoarea arhitectură: obiective, caracteristici calitative,

elemente, principii de recunoaştere, principii de măsurare, situaţii şi rapoarte financiare.

Această iniţiativă a organismului de normalizare american a fost urmată şi de organismul

internaţional de normalizare care, în 1989, a publicat un „cadru pentru întocmirea şi prezentarea

situaţiilor financiare”, cadru care a devenit matricea de referinţă în elaborarea standardelor

internaţionale de contabilitate.

Demersurile celor două organisme nu au rămas fără ecou în rândul profesiei contabile din

Marea Britanie care prin intermediul propriului organism a publicat în martie 2000 un cadru

conceptual sub numele de „Enunţ de principii pentru informarea financiară” (Statement of

Principles for Financial Reporting). Principalul scop al acestui ansamblu de principii este de a

furniza un cadru coerent de referinţă pe care Consiliul organismului britanic de normalizare

(Accounting Standard Board: ASB) îl utilizează, începând cu martie 2000, pentru dezvoltarea şi

revizuirea normelor contabile.

Prevederile cadrului general se aplică situaţiilor financiare ale tuturor entităţilor, fie ele

comerciale, industriale, fie din sectorul public, fie din cel privat.

Dacă la nivel internaţional normele contabile sunt reprezentate de IFRS, la nivelul U.E.

acestea sunt reprezentate (în principal) de cele două directive care reglementează domeniul

contabil şi anume Directiva a IV – a şi a VII – a.

3

Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare elaborat de Consiliul

pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB) are în vedere situaţiile financiare cu

scop general, inclusiv situaţiile financiare consolidate.

Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene (C.E.E.) defineşte situaţiile

financiare prin sintagma situaţii financiare, care cuprind: bilanţul, contul de profit şi pierdere şi

anexa sau notele la situaţiile financiare. În directivă se precizează că aceste documente trebuie să

constituie un tot unitar.

Dacă în privinţa structurii situaţiilor financiare Directivele contabile europene şi

Standardele internaţionale de raportare financiară sunt „pe aceeaşi lungime de undă”, în ceea ce

priveşte forma acestora, problema este soluţionată în mod diferit.

Astfel, Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS) adoptă concepţia

minimului de informaţii fără a reglementa o formă standard în vederea prezentării elementelor

situaţiilor financiare. Ca atare, IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare” nu prescrie ordinea sau

formatul în care trebuie prezentate elementele. Standardul oferă numai o listă a elementelor care

sunt diferite ca natură sau funcţie şi care merită să fie prezentate separat în situaţia poziţiei

financiare la sfârşitul perioadei.

Evaluarea elementelor din situaţiile financiare se face baza următoarelor principii:

principiul costului istoric;

principul prudenţei;

principiul continuităţii activităţii;

principiul permanenţei metodelor;

principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii.

Pornind de la principiile evaluării, în teoria şi practica contabilă s-au conturat următoarele

criterii cu privire la evaluarea activelor, datoriilor, cheltuielilor şi veniturilor: valoarea de

utilitate, valoarea justă, valoarea de piaţă şi timpul.

Pornind de la cele patru criterii (valoarea de utilitate, valoarea justă, valoarea de piaţă şi

timpul), în literatura şi practica de specialitate s-au conturat următoarele baze de evaluare:

costul istoric;

costul curent sau de înlocuire;

valoarea realizabilă sau de decontare sau valoarea actuală de ieşire;

valoarea actualizată sau valoarea capitalizată.

În funcţie de modul de efectuare în timp a evaluării şi de scopul urmărit se delimitează

următoarele reguli şi forme de evaluare:

evaluarea la data intrării în entitate;

evaluarea cu ocazia inventarierii;

4

evalauarea la încheierea exerciţiului financiar;

evaluarea la data ieşirii din entitate.

În ţara noastră, după decembrie 1989, tranziţia de la o economie excesiv centralizată spre

o economie de piaţă, valul de reforme ce a marcat mediul economic românesc, au condus şi la o

reformă a sistemului contabil.

Din cauza lipsei de timp pentru a efectua reforme şi a elabora un sistem contabil propriu,

România a trebuit să aleagă un sistem de contabilitate, adaptat noilor condiţii politice, economice

şi sociale. Din cele două sisteme existente la nivelul Europei occidentale şi anume cel continental

şi cel anglo-saxon, ţara noastră l-a ales pe primul.

Alegerea modului de efectuare a reformei contabile a fost realizată prin deciziile

oamenilor politici care erau atunci la putere în urma unor consultaţii cu experţii francezi. Astfel,

a luat naştere noua lege a contabilităţii, Legea 82/1991, care a fost implementată prin cerinţele

Hotărârii de Guvern numărul 704/1993. Această hotărâre de guvern cerea entităţilor româneşti să

funcţioneze pornind de la Legea contabilităţii.

Sistemul implementat în 1994 a funcţionat şi a corespuns într-o mare măsură nivelului de

dezvoltare economică la care se afla ţara noastră în acea perioadă. Trecerea timpului şi evoluţia

mediului economic şi de afaceri din România impuneau spre sfârşitul deceniului X al secolului

trecut o nouă viziune asupra contabilităţii, practic o reformă a reformei.

Ca urmare, un prim pas a fost făcut în anul 1999 când a fost emis Ordinul 403 cu privire

la Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice

Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate şi, mai apoi, Ordinul ministrului

finanţelor publice nr. 1.660/2000 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu

Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de

Contabilitate.

Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice

Europene prevăd formatul şi conţinutul situaţiilor financiare anuale, principiile contabile şi

regulile de recunoaştere, evaluare, scoatere din evidenţă şi prezentare a elementelor în situaţiile

financiare anuale, regulile de întocmire, aprobare, auditare sau verificare, potrivit legii, şi

publicare a situaţiilor financiare anuale, unele reguli privind contabilitatea de gestiune, Planul de

conturi general şi conţinutul şi funcţiunea conturilor contabile. De asemenea, aceste reglementări

stabilesc reguli privind organizarea şi conducerea contabilităţii şi raportările efectuate în

conformitate cu cerinţele instituţiilor statului, pentru uzul tuturor categoriilor de utilizatori.

Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice

Europene se aplică de către următoarele categorii de persoane sau entităţi:

a) societăţile comerciale:

5

societăţile în nume colectiv;

societăţile în comandită simplă;

societăţile pe acţiuni;

societăţile în comandită pe acţiuni;

societăţile cu răspundere limitată.

b) societatile/companiile naţionale;

c) regiile autonome;

d) institutele naţionale de cercetare-dezvoltare;

e) societăţile cooperative şi celelalte persoane juridice care, în baza legilor speciale de

organizare, funcţionează pe principiile societăţilor comerciale;

f) subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în România, care aparţin persoanelor

juridice cu sediul sau domiciliul în România, în condiţiile prevăzute de prezentele reglementări;

g) subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor

prevazute la lit. a) - e), cu sediul sau domiciliul în România, în condiţiile prevăzute de prezentele

reglementări;

h) subunităţile din România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul

în străinătate, în condiţiile prevăzute de prezentele reglementări.

Totodată, societăţile comerciale care au subunităţi organizează şi conduc contabilitatea

astfel încât să fie disponibile informaţiile necesare privind activitatea desfăşurată de aceste

subunităţi.

Prin subunităţi fără personalitate juridică, care aparţin persoanelor juridice cu sediul sau

domiciliul în România, se înţelege sucursale, agenţii, reprezentante sau alte asemenea unităţi fără

personalitate juridică, înfiinţate potrivit legii.

Potrivit acestor reglementări contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda

naţională. Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi

în valută, prin care se înţelege altă monedă decât leul.

I. Prezentarea, întocmirea şi publicarea “Situaţiei fluxurilor de

trezorerie”

Urmărirea, planificarea, gestiunea fluxurilor de trezorerie este una din cele mai

importante compartimente ale contabilităţii. Cine nu-si „urmareşte” banii din propriul portofel?

La o prima vedere sunt urmărite Creanţele, termenele de încasare versus Datoriile,

termenele exigibilităţii plăţii. Însă avem „un prezent” la care trebuie să-i ataşăm un „viitor”.

6

Apar astfel întrebări precum: „Avem stocuri?”, „Le vindem într-un termen rezonabil şi încasăm

numerar?”, „Avem nevoie de noi stocuri, putem face plata?”, „Putem achita salariile?”, „Putem

să ne dezvoltăm afacerea printr-o nouă investiţie?”, „Cu ce achitam?”. La toate aceste întrebări,

plus altele, ce au în esenţa lor încasări/plăţi, ne răspunde „Situatia fluxurilor de trezorerie”.

O entitate prezintă situaţia fluxurilor de trezorerie pentru fiecare perioadă pentru care sunt

prezentate situaţiile financiare anuale. Situaţia fluxurilor de trezorerie prezintă modul în care o

entitate generează şi utilizează numerarul şi echivalentele de numerar.

În contextul întocmirii situaţiei privind bilanţul:

fluxurile de trezorerie sunt intrările sau ieşirile de trezorerie şi echivalente de

trezorerie;

numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere;

echivalentele de numerar sunt investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de

lichide, care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi care sunt

supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

Situaţia fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte fluxurile de trezorerie ale entităţii din

cursul perioadei, clasificate pe activităţi de exploatare, de investire şi de finanţare.

Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi generatoare de venituri ale entităţii,

precum şi alte activităţi care nu sunt activităţi de investire sau finanţare.

Activităţile de investire constau în achiziţionarea şi cedarea de active imobilizate şi de

alte investiţii care nu sunt incluse în echivalentele de trezorerie.

Activităţile de finanţare sunt activităţi care au drept rezultat modificări ale valorii şi

structurii capitalurilor proprii şi împrumuturilor entităţii.

Fluxurile de trezorerie exclud mişcările între elemente care constituie numerar sau

echivalente de numerar, deoarece aceste componente fac parte din gestiunea numerarului unei

entităţi, şi nu din activităţile de exploatare, investiţie şi finanţare.

Gestiunea numerarului presupune plasarea excedentului de numerar în echivalente de numerar.

I.1. Metoda directă

Structura exemplificativă a situaţiei fluxurilor de trezorerie întocmită atunci când

fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare sunt prezentate pe baza metodei directe, este

următoarea:

Fluxuri de trezorerie din activităţi de exploatare:

Încasări de la clienţi

Plăţi către furnizori şi angajaţi

7

Dobânzi plătite

Impozit pe profit plătit

Încasări din asigurarea împotriva cutremurelor

Trezorerie netă din activităţi de exploatare

Fluxuri de trezorerie din activităţi de investiţie:

Plăţi pentru achiziţionarea de acţiuni

Plăţi pentru achiziţionarea de imobilizări corporale

Încasări din vânzarea de imobilizări corporale

Dobânzi încasate

Dividende încasate

Trezorerie netă din activităţi de investiţie

Fluxuri de trezorerie din activităţi de finanţare:

Încasări din emisiunea de acţiuni

Încasări din împrumuturi pe termen lung

Plata datoriilor aferente leasing-ului financiar

Dividende plătite

Trezorerie netă din activităţi de finanţare

Creşterea netă a trezoreriei şi echivalentelor de trezorerie

Trezorerie şi echivalente de trezorerie la

Începutul exerciţiului financiar

Trezorerie şi echivalentele de trezorerie la sfârşitul exerciţiului financiar

Conform metodei directe se operează cu încasări şi plăţi brute în numerar.

a) Fluxurile de numerar provenite din activităţile de exploatare:

încasările în numerar din vânzările de bunuri şi prestările de servicii;

încasările în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri

(care se pot estima pe baza mărimii cifrei de afaceri realizate, corectate cu

modificarea soldului creanţelor comerciale din exerciţiul financiar);

plăţi în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii (materii prime şi materiale

consumabile, ct. 601 + 602 – 7412; alte cheltuieli materiale, ct. 603 + 604 + 606 +

608; alte cheltuieli din afară, cum sunt cele cu energia şi apa, ct. 605 – 7413;

cheltuieli privind mărfurile, ct. 607; cheltuieli privind prestaţiile externe, ct. 611 +

612 + 613 + 614 + 621 + 622 + 623 + 624 + 625 + 626 + 627 + 628 – 7416).

Mărimea acestora se ajustează cu variaţia soldului stocurilor de materii prime,

materiale consumabile şi mărfuri prin adăugarea diferenţei dintre stocul final şi cel

8

iniţial, respectiv cu variaţia soldului datoriilor comerciale (ct. 401 + 403) prin

scăderea diferenţei dintre soldul final şi cel iniţial al exerciţiului financiar;

plăţi în numerar către şi în numele angajaţilor (cheltuieli cu personalul ajustate cu

variaţia soldurilor conturilor necorespunzătoare);

plăţi în numerar sau restituiri de impozit pe profit, doar dacă nu pot fi identificate

în mod special cu activităţile de investiţii şi de finanţare (se referă la cheltuielile

privind impozitul pe profit, ct. 691 – 791, dacă se presupune că întregul impozit pe

profit este aferent activităţii de exploatare).

b) Fluxurile de numerar provenite din activităţile de investiţii:

plăţile în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active

necorporale şi alte active pe termen lung. Se pot determina pe baza creşterilor de

active imobilizate prezentate în nota 1 la situaţiile financiare şi se ajustează cu

variaţia datoriilor întreprinderii către furnizorii de imobilizări;

plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţe ale

altor întreprinderi. Se pot identifica în valoarea creşterii elementelor de activ

respective prezentate în nota 1 la situaţiile financiare;

încasări în numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipamente,

active necorporale şi alte active pe termen lung;

încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţe ale

altor întreprinderi;

avansuri în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi;

încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către

alte părţi.

c) Fluxurile de numerar provenite din activităţile de finanţare:

venituri în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu.

Se determină pe baza creşterii capitalului social, inclusiv a primelor de capital (ct.

1041 + 1042 + 1043 + 1044) şi se ajustează cu variaţia creanţelor privind capitalul

subscris şi nevărsat;

plăţile în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau a răscumpăra acţiunile

întreprinderii. Se regăsesc în scăderea capitalului social şi a rezervelor;

veniturile în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte

împrumuturi. Sunt constituite din creşterea împrumuturilor şi datoriilor asimilate,

înregistrate de întreprindere în conturile aferente, veniturile din dobânzi şi alte

cheltuieli financiare oglindite în contul de profit şi pierdere;

9

plăţile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o

operaţiune de leasing financiar. Se determină pe baza analizei contractelor de

leasing.

Rezultanta fluxurilor de numerar (numerarul la începutul perioadei şi numerarul la finele

perioadei) din activităţile de exploatare, de investiţii şi de finanţare reprezintă trezoreria netă.

Privind metoda de calcul a fluxurilor de trezorerie IAS 7 recomandă metoda directă,

aceasta furnizând informaţii utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, iar prin

metoda indirectă aceste informaţii nu sunt disponibile. În practică însă, întreprinderile preferă

metoda indirectă întrucât are o logică de calcul mai apropiată de formatul raportărilor contabile.

I.2. Metoda indirectă

Prin metoda indirectă, pornind de la valoarea contabilă a rezultatului exerciţiului

financiar, sunt efectuate ajustări pentru determinarea fluxului de numerar. Se are în vedere că

prin practicarea unei contabilităţi de angajament sunt înregistrate veniturile şi cheltuielile în

momentul facturării lor şi nu în momentul încasării sau plăţii, iar în calculul profitului sunt

luate în considerare unele elemente de venituri şi cheltuieli nemonetare, care nu presupun intrări

sau ieşiri de numerar din trezorerie, ceea ce face să crească diferenţa dintre mărimea rezultatului

realizat şi mărimea numerarului din trezorerie.

Prin efectuarea ajustărilor se urmăreşte:

eliminarea efectelor contabilităţii de angajament prin luarea în considerare a

capitalului de lucru net. Ca atare, din rezultatul exerciţiului se scade variaţia

stocurilor (materii prime şi materiale consumabile, producţia în curs de execuţie,

produse finite şi mărfuri, avansuri pentru cumpărarea de stocuri), variaţia

creanţelor (creanţe comerciale şi alte creanţe) şi se adaugă variaţia datoriilor de

exploatare (decalajele de plăţi favorabile întreprinderii puse în evidenţă de variaţia

soldurilor conturilor corespunzătoare);

eliminarea veniturilor şi cheltuielilor nemonetare (amortizările şi provizioanele

constituite sau reluate pe venituri) prin adunarea cheltuielilor calculate cu

amortizarea şi provizioanele constituite şi scăderea veniturilor din reluarea

provizioanelor (practic, se adună toate rubricile de ajustări din contul de profit şi

pierdere.

ajustarea valorii imobilizărilor corporale şi necorporale;

ajustarea valorii activelor circulante;

ajustări privind provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;

10

ajustarea valorii imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca

active circulante);

eliminarea acelor elemente de venituri şi cheltuieli care nu sunt legate de activitatea

de exploatare.

Fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare pot fi prezentate şi conform metodei

indirecte, poate fi exemplificată astfel (pentru un exerciţiu financiar):

Profit brut

Ajustări pentru:

Cheltuieli cu amortizarea;

Cheltuieli cu provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de

valoare;

Venituri din reluări de provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere

de valoare;

Cheltuieli financiare;

Venituri financiare;

Cheltuieli privind activele cedate;

Venituri din vânzarea activelor;

Variaţia soldurilor conturilor de creanţe comerciale şi alte creanţe din

exploatare;

Variaţia soldurilor conturilor de datorii comerciale şi alte datorii din

exploatare;

Variaţia soldurilor conturilor de stocuri;

Numerar generat din exploatare;

Dobânzi plătite;

Impozit pe profit plătit.

Fluxurile de trezorerie din dobânzi şi dividende încasate sau plătite se prezintă separat.

Fiecare dintre acestea se clasifică într-o manieră consecventă de la o perioadă la alta, ca fiind

generat fie de activităţi de exploatare, fie de investiţie sau de finanţare.

O entitate poate clasifica dobânda plătită, precum şi dobânda şi dividendele încasate drept

fluxuri de trezorerie din exploatare, finanţare şi, respectiv, din investiţie. Dividendele plătite pot

fi clasificate drept fluxuri de trezorerie din finanţare sau exploatare.

Prin tabloul fluxurilor de trezorerie se realizează un salt în domeniul analizei financiare a

unei întreprinderi. El furnizează informaţii privind încasările şi plăţile ocazionate de exerciţiul

financiar, de o mare importanţă pentru utilizatorii situaţiilor financiare, în special pentru

investitori în evaluarea solvabilităţii întreprinderii.

11

II. Locul şi rolul tabloului de flux în sistemul de

documente de sinteză ale întreprinderii

Mediul concurenţial în care întreprinderile îşi desfăşoară activitatea şi mai ales

necesitatea cunoaşterii poziţiei pe care o deţin pe piaţă, au determinat utilizarea şi analiza

documentelor de sinteză (bilanţ, cont de profit şi pierdere, anexă), precum şi pentru obţinerea

unei viziuni dinamice asupra structurii financiare.

Deoarece scopul tuturor întreprinderilor este de a maximiza beneficiul, cei mai interesaţi

de obţinerea acestor informaţii sunt managerii, apoi consiliile de administraţie şi acţionarii.

Potrivit literaturii de specialitate au existat trei curente cu privire la tipul de informaţii

contabile ce trebuie urmărite cu primordialitate.

Patrimonialiştii sunt cei care pun bilanţul înaintea fluxurilor, a soldurilor fluxurilor ce duc

la formarea rezultatelor.

Economiştii pun pe primul loc înregistrarea şi analiza fluxurilor.

Finanţiştii pun accentul nu numai pe fluxurile ce determină rezultatele, ci şi pe cele care

au incidenţă asupra echilibrului financiar şi trezoreriei întreprinderii.

Comparativ cu bilanţul, care oferă o viziune statică asupra structurii financiare, tabloul de

flux prezintă variaţiile care au loc la nivelul trezoreriei.

Astfel, Comitee d’Etudes et de Recherche sur l’Economie d’Entreprise din Franţa,

definea fluxurile de trezorerie ca fiind: ansamblul mişcărilor de trezorerie care au un impact

fie imediat fie ulterior asupra lichidităţilor întreprinderii.

O altă definiţie ceva mai complexă a fost dată de Bernard Esnault şi Christian Haaron,

concept de natură economică, noţiunea de flux corespunde unei mişcări sau unui transfer ale

unei cantităţi de bunuri, de servicii sau de monedă, în timpul unei perioade.

Ei precizează, de asemenea, că în contabilitatea de întreprindere, fluxurile pot fi definite

ca o traducere contabilă a relaţiilor pe care întreprinderea le întreţine cu mediul său. Dar, dacă

toate fluxurile sunt mişcări contabile, nu toate mişcările contabile sunt fluxuri.

Potrivit lui Bernard Colasse, trebuie să facem o distincţie foarte clară între fluxurile

patrimoniale, fluxurile financiare şi cele monetare.

Fluxurile patrimoniale sunt fluxuri de drepturi şi obligaţii formate din:

fluxurile patrimoniale care au un impact imediat asupra disponibilităţilor

întreprinderii, fluxuri care mai poartă denumirea de fluxuri monetare;

12

fluxuri patrimoniale care nu au un impact imediat asupra disponibilităţilor

întreprinderii, fluxuri care împreună cu prima categorie formează fluxurile

financiare;

fluxuri care nu au nici imediat nici ulterior impact asupra trezoreriei întreprinderii.

Prezentarea fluxurilor financiare face obiectul tabloului de finanţare, în timp ce fluxurile

monetare, luate în mod singular, fac obiectul tabloului de trezorerie.

II.1 Relaţia Bilanţ – Tablou de flux

Bilanţul este documentul principal care stă la baza evaluării întreprinderii, document ce

prezintă resursele financiare de care dispune o întreprindere precum şi utilizarea dată acestora.

Dacă vom compara două bilanţuri succesive, vom observa variaţiile pozitive şi negative

pe care le suportă diferitele rubrici sau posturi.

Orice model de tablou de flux arată diferenţa dintre noţiunea de flux şi cea de stocuri.

Pornind de la relaţia fundamentală dintre fluxuri şi stocuri care arată astfel:

SI + FI = SF;

unde: SI – stoc iniţial (bilanţ de deschidere)

FI – fluxuri de intrare (ale perioadei)

SF – stoc final (bilanţ de închidere),

observăm că bilanţul înregistrează stocurile, iar tabloul de finanţare prezintă fluxurile.

Bilanţul redă capitalurile proprii prin diferenţa dintre active şi datorii, furnizând totodată

informaţii cu privire la partea capitalurilor proprii în resursele întreprinderii, la obligaţiile faţă de

creditori, la sumele investite.

Datorită fluxurilor generate de operaţiile desfăşurate de întreprindere, au loc mişcări la

nivelul posturilor bilanţiere. Aceste mişcări pot avea ca rezultat:

fie modificarea valorilor prezentate în conturile de pasiv: prin creşteri, ca urmare a

aporturilor primite şi respectiv creşterea fondurilor puse la dispoziţia întreprinderii,

creşteri care reprezintă resurse pentru aceasta şi/sau diminuări, prezente datorită

stingerii unor obligaţii, dându-se fondurilor existente o destinaţie; rezultă că

diminuările reprezintă pentru întreprindere utilizări de fonduri;

fie modificarea valorilor existente în conturile de activ: prin creşteri ca urmare a

utilizării fondurilor (achiziţie de mărfuri, angajare de creanţe,) şi/sau diminuări ale

acestora; acestea degajând fonduri suplimentare, astfel spus, resurse pentru

întreprindere.

13

Elementele de activ şi de pasiv sunt ordonate descrescător în cadrul bilanţului în funcţie

de lichiditatea, respectiv exigibilitatea lor.

În practică se folosesc cu preponderenţă două metode de analiză în materie de bilanţ:

analiza patrimonială – se realizează pe baza criteriului lichiditate–exigibilitate,

punând în evidenţă riscul de insolvabilitate al întreprinderii;

analiza funcţională – grupează operaţiile realizate de întreprindere în funcţie de

natura, destinaţia sau funcţia lor.

Ea oferă o imagine asupra modului de funcţionare al întreprinderii, punând în evidenţă

stocurile şi resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de exploatare. Obiectivul acestei analize este

de a prelua impactul pe care îl are desfăşurarea diferitelor operaţii asupra trezoreriei.

Bilanţul sintetizează starea patrimonială la un moment dat, în timp ce contul de profit şi

pierdere sintetizează fluxurile economice şi financiare de intrare, prelucrare, ieşire pe perioada

considerată.

Informaţia comună ambelor documente o reprezintă rezultatul net ca reflectare a

rentabilităţii întreprinderii şi a noii stări patrimoniale a acesteia.

II.2 Relaţia Cont de profit şi pierdere - Tablou de flux

Contul de profit şi pierdere arată cum s-a ajuns de la starea patrimonială iniţială la starea

patrimonială finală, aceste stări fiind reflectate în bilanţul de deschidere şi în bilanţul de

închidere al exerciţiului.

Potrivit lui Elie Cohen, relaţia cont de profit şi pierdere – tablou de trezorerie, poate fi

analizată apelând la următorul model de structurare a informaţiilor în contul de profit şi pierdere

(forma cont):

În debitul contului identificăm următoarele tipuri de cheltuieli:

cheltuieli monetare sau cheltuieli plătibile (CM), care corespund plăţilor ce s-

au efectuat imediat sau ulterior momentului angajării lor, dar în cadrul

aceluiaşi exerciţiu (cheltuieli cu materiale, cheltuieli cu materii prime etc.)

cheltuielile nemonetare (CNM), acele cheltuieli care corespund unor pierderi

sau consumaţii reale, dar care nu generează plăţi;

cheltuielile cu amortizările şi provizioanele (CAP), sunt cheltuieli echivalente

deprecierii reale sau riscurilor probabile dar care nu dau naştere unor plăţi în

timpul exerciţiului curent;

14

beneficiul exerciţiului (BE), corespunde surplusului real produs de

întreprindere, el reprezentând o componentă a surplusului monetar virtual;

impozitul pe beneficiu (IB), este valoarea obţinută prin aplicarea cotei de

impozit asupra beneficiului obţinut şi reprezintă o valoare în favoarea

statului.

În creditul contului de profit şi pierdere, se întâlnesc următoarele categorii de

venituri:

venituri monetare (VM), reprezentând încasări efective sau potenţiale;

venituri nemonetare (VNM), care duc la modificarea situaţiei nete a

patrimoniului, dar care nu sunt generatoare de încasări imediate sau

ulterioare;

pierderea exerciţiului (PE), ca reflectare a proastei gestiuni a patrimoniului.

15

III. Întocmirea tabloului fluxurilor de trezorerie

la S.C. FOX COMPANY SRL – Studiu de caz

III.1 Prezentarea companiei

Societatea comercială FOX COMPANY SRL, a fost înfiinţată ca societate cu răspundere

limitata în conformitate cu Legea 15/1990 şi a fost înmatriculată la O.R.C. sub nr.

J40/2749/23.03.1998, având sediul social în Strada Florilor, nr.9.

Societatea nu are filiale sau sucursale şi nu deţine poziţie de control în alte societăţi

comerciale.

Societatea are drept obiect principal de activitate, conform statutului său de funcţionare,

comerţ intern en-gross, cu produse de papetărie, rechizite şcolare, jucării, ambalaje etc., COD

CAEN (5147).

Ca societate cu răspundere limitata, S.C. FOX COMPANY SRL, are un capital social de

15.000 mil lei, împărţit în 150 părţi sociale, indivizibile şi nominative, fiecare în valoare de 100

mil lei, depus integral în numerar, în contul societăţii, la data constituirii societăţii comerciale.

Structura de organizare este ierarhic structurată pe următoarele nivele:

AGA;

Manager general;

Directori coordonatori (marketing, comercial, economic);

Comercianţi.

În ceea ce priveşte forţa de muncă, societarea are un număr de 70 salariaţi cu contracte

de muncă.

III.2 Întocmirea tabloului fluxurilor de trezorerie LA S.C.

FOX COMPANY, pe baza datelor furnizate de bilanţul contabil şi

contul de profit şi pierdere aferente exerciţiului financiar

16

Determinarea fluxului net de numerar degajat de activitatea de exploatare, utilizând

metoda directă se realizează astfel:

TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE 2009

mil.u.m.

FLUXUL DE NUMERAR DIN EXPLOATARE

(+) Încasări din creanţe comerciale 39.980

(-) Plăţi către furnizorii din exploatare 19.400

(-) Plăţi către creditorii diverşi 1.710

(-) Plăţi aferente impozitelor, taxelor şi vărsămintelor asimilate 1.000

(-) Plăţi aferente personalului 5.700

(-) Plăţi pentru amenzi şi penalităţi 800

(-) Plăti privind impozitul pe profit 140

I. NUMERAR NET DIN ACTIVITĂŢILE DE EXPLOATARE 11.230

FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢILE DE INVESTIŢII

(+) Încasări din cesiunea de imobilizări corporale 700

(-) Plăţi în contul furnizorilor de imobilizări 21.900

II. NUMERAR NET DIN ACTIVITĂŢILE DE INVESTIŢII - 21.200

FLUXURI DE NUMERAR DIN ACTIVITĂŢILE DE FINANŢARE

(+) Încasări din majorarea capitalului social prin aport în numerar 5.000

(+) Încasări din contractarea de împrumuturi pe termen mediu şi lung 11.750

(-) Plăţi privind rambursarea de împrumuturi pe termen mediu şi lung 6.000

(+) Încasări din contractarea de împrumuturi pe termen scurt 2.039

(-) Dobânzi plătite 3.400

(-) Dividende plătite acţionarilor 9

III. NUMERAR NET DIN ACTIVITĂŢILE DE FINANŢARE 9.380

IV. VARIAŢIA NETA A TREZORERIEI - 590

V. TREZORERIA LA ÎNCEPUTUL EXERCIŢIULUI 1.210

VI. TREZORERIA LA SFÂRŞITUL EXERCIŢIULUI 620

Suma de 39.390 mil u.m. reprezentând încasări de la clienţi s-a obţinut ţinând cont de

soldul iniţial şi soldul final al contului de creanţe, precum şi de veniturile din vânzarea

mărfurilor, redate de contul de profit şi pierdere astfel:

17

SI (411) + VM (707) – IC = SF [mil]

unde: SI – sold iniţial

VM – vânzări mărfuri

IC – încasări clienţi

SF – sold final

10.050 + 43.530 – 39.980 = 13.600 [mil]

Plăţile către furnizorii din exploatare în valoare de 19.400 mil u.m. au fost obţinute ţinând

cont de soldul iniţial şi soldul final al contului de furnizori, precum şi de rulajul creditor al

contului de furnizori reprezentând achiziţii de mărfuri, acesta din urmă determinându-se pe baza

soldului iniţial şi a celui final pentru contul de stocuri, precum şi a cheltuielilor cu mărfurile

vândute din contul de profit şi pierdere astfel:

SI (401) + AS – PF = SF (401) [mil]

unde: AS – achiziţii stocuri

PF – plăţi furnizori

5.000 + 21.400 – 19.400 = 7.000 [mil]

Dar:

SI (371) + AS – VS (607) = SF (371) [mil]

unde: VS – vânzări stocuri

3.250 + 21.400 – 21.000 = 3.650 [mil]

Plăţile privind impozitul pe profit în valoare de 140 mil u.m. au fost obţinute astfel:

SI (441) + ChIP (691) – PI (607) = SF (441) [mil]

unde: ChIP – vânzări stocuri

18

PI – plăţi impozit

70 +120 – 140 = 50 [mil]

Plăţile privind personalul în sumă de 5.700 mil u.m. provin din cheltuielile cu personalul

din contul de profit şi pierdere; obligaţia s-a considerat ca fiind plătită integral deoarece contul

de obligaţii salariale nu se mai regăseşte în bilanţ la sfârşitul exerciţiului financiar;

Plăţile privind impozite taxe şi vărsăminte asimilate în suma de 1000 mil u.m., similar cu

cele salariale, provin din cheltuielile cu impozite, taxe, care, de asemenea au fost achitate

integral, deoarece nu mai prezintă sold la sfârşitul exerciţiului financiar;

Plăţile privind amenzi şi penalităţi în valoare de 800 mil u.m. pot fi explicate similar cu

celelalte două anterior prezentate

Plăţile aferente creditorilor diverşi în sumă de 1.710 mil u.m. au fost determinate astfel:

SI (462) + ChS – PC = SF (462)

[mil]

unde: Chs – cheltuieli cu serviciile prestate de terţi

PC – plăţi creditori diverşi

240 mil + 1.850 mil – 1.710 = 380 [mil]

Determinarea fluxului net obţinut din activitatea de investii

Plăţile în contul furnizorilor de imobilizări în valoare totală de 21.900 mil u.m. au fost

obţinute astfel:

SI (404) + CI – PF = SF (404) [mil]

unde: CI – cumpărări imobilizări

PC – plăţi creditori diverşi

400 + 22.400 – 21.900 =900 [mil]

Cumpărările de imobilizări au fost determinate astfel:

19

SI (2051+212+2131) + AI – CesI = SF (2051+212+2131) [mil]

unde: AI – achiziţii de imobilizări (este totuna cu cumpărări)

CesI – cesiuni de imobilizări (cost istoric)

800 + 17.000 + 37.400 + 22.400 – 800 = 800 + 29.000 +47.000 [mil]

Încasările din cesiunea de imobilizări corporale în sumă de 700 mil u.m. provin din

vânzarea unui utilaj la acest preţ; veniturile din vânzare au fost considerate integral încasate

deoarece contul de debitori diverşi nu prezintă sold la sfârşitul exerciţiului financiar;

Determinarea fluxului net obţinut din activitatea de finanţare:

Încasările din majorarea capitalului social în valoare de 5.000 mil u.m. au avut impact

asupra trezoreriei deoarece această majorare s-a făcut exclusiv prin aport în numerar;

Încasările din credite bancare pe termen mediu şi lung, în valoare de 11.750 mil u.m. au

fost determinate astfel:

SI (1621) + ICTLM – RCTLM = SF (1621) [mil]

unde: ICTLM – încasări din credite TML

RCTLM – rambursări credite TML

13.300 + 11.750 – 6.000 = 19.050 [mil]

Încasări din credite bancare pe termen scurt (CTS) în valoare de 2.039 mii u.m., pot fi

explicate astfel:

SI (5191) + CCTS – RCTS = SF (5191) [mil]

unde: CCTS – contractări CTS

RCTS – rambursări credite TML

4.041 + 2.039 – 0 = 6.080 [mil]

20

Dobânzii plătite, în valoare de 3.400 mil u.m., reprezintă cheltuiala cu dobânda din contul

de profit şi pierdere care a fost integral achitată deoarece postul dobânzii nu prezintă sold la

sfârşitul exerciţiului financiar;

Suma de 9 mil u.m. reprezintă dividende cuvenite acţionarilor din profitul exerciţiului

precedent, dividende care au fost integral plătite, aceasta rezultând din faptul că acest cont nu

mai prezintă sold în bilanţul exerciţiului curent.

Pentru exerciţiul financiar 2007-2008, am întocmit tabloul fluxurilor de trezorerie doar

prin metoda directă.

TABLOUL FLUXURILOR DE TREZORERIE 2008

mil.u.m.

FLUX DE NUMERAR DIN EXPLOATARE

(+) încasări clienţi şi alte creanţe 49.054

(-) plăţi furnizori 20.977

(-) plăţi creditori diverşi 6.316

(-)plăţi impozit pe profit 30

(-) plăţi salarii şi asigurari sociale 3.259

(-) plăţi amenzi şi penalităţi 258

I. NUMERAR NET DIN ACTIVITĂŢILE DE EXPLOATARE 18.214

FLUXURI DE NUMERAR DIN INVESTIŢII

(+) încasări din vânzarea imobilizărilor corporale 9.750

(-) plăţi pentru achiziţia de imobilizări corporale 22.857

II. NUMERAR NET DIN ACTIVITATEA DE INVESTIŢII (13.107)

FLUXURI DE NUMERAR DIN FINANŢARE

(+) încasări din contractarea de credite bancare pe termen lung 2.707

(-) plăţi aferente rambursării de credite bancare pe termen lung 8.392

(+) încasări din contractarea de credite bancare pe termen scurt 1.696

(-) plăţi privind dobânzile 978

III. NUMERAR NET DIN ACTIVITATEA DE FINANŢARE (4.967)

IV. VARIAŢIA TREZORERIEI 140

V. TREZORERIA LA ÎNCEPUTUL EXERCIŢIULUI 1.070

VI. TREZORERIA LA SFÂRŞITUL EXERCIŢIULUI 1.210

21

Modul de formare al fluxurilor celor trei tipuri de activităţi (exploatare, finanţare,

investiţie) este similar cu cel din exerciţiul financiar precedent.

Informaţiile suplimentare cu privire la Bilanţul şi CPP aferente exerciţiului financiar

2008 sunt următoarele:

Rezultatul net al exerciţiului financiar precedent (2007), în valoare de 210 mil u.m. a fost

încorporat integral la rezerve;

S-a realizat rambursarea unui credit bancar pe termen lung în sumă de 8.392 mil u.m.;

S-au cesionat utilaje în valoare totala de 9.750 mil u.m. (preţul de vânzare), costul istoric

al acestora fiind de 9.000 u.m. iar amortizarea cumulata 400 mil u.m.;

Contul aferent impozitului pe profit îşi păstrează acelaşi sold al exerciţiului 2007,

valoarea acestuia fiind de 70 mil u.m., ceea ce înseamnă că societatea nu a reuşit să achite din

obligaţia cumulată până acum, ci doar cea provenită din exerciţiul financiar 2006 în sumă de 30

mil u.m.;

Creditele bancare pe termen scurt au înregistrat valorile de 2.345 mil u.m. în exerciţiul

financiar 2007 şi 4.041 mil u.m. în exerciţiul financiar 2008;

Furnizorii de imobilizări: 257 mil u.m. - 2007

400 mil u.m. - 2008;

Furnizorii din exploatare: 127 mil u.m. - 2007

5.000 mil u.m. - 2008

Aşa cum rezultă din cele două tablouri de fluxuri ale trezoreriei, excedentul de trezorerie

degajat de activitatea de exploatare este pozitiv însă el prezintă un ritm descendent pe tot

parcursul perioadei analizate.

Astfel, în anul 2008, acesta a fost în sumă de 18.214 mil u.m. şi a permis finanţarea în

întregime a activităţii de investiţii în active fixe şi circulante, de asemenea ea a fost capabilă de a

rambursa o parte din datoriile financiare fără angajarea unor noi capitaluri externe.

Deşi în anul 2009 cash-flow-ul din exploatare a înregistrat valoarea pozitivă de 11.230

mil u.m., totuşi, nu au putut fi acoperite necesităţile de finanţare ale activităţilor de investiţii.

Această situaţie se datorează faptului că investiţiile realizate nu au fost suficiente sau că

randamentul acestora nu a fost cel aşteptat. Ca urmare a acestei situaţii, întreprinderea a fost

nevoită să contracteze noi împrumuturi pe parcursul exerciţiului financiar 2009, astfel încât

fluxul de trezorerie degajat de activitatea de finanţare devine pozitiv iar suma acestuia este de

9.380 mil lei

Trebuie să precizam faptul că prin creşterea împrumuturilor contractate, autonomia

financiară a întreprinderii s-a diminuat simţitor.

22

Pe viitor, întreprinderea trebuie să ia măsuri pentru o mai bună gestiune a stocurilor şi

creanţelor, realizarea de investiţii eficiente care să asigure echilibrul financiar, atragerea

investitorilor de capital şi menţinerea competitivităţii sale pe piaţă.

23

Concluzii

Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice

Europene prevăd formatul şi conţinutul situaţiilor financiare anuale, principiile contabile şi

regulile de recunoaştere, evaluare, scoatere din evidenţă şi prezentare a elementelor în

situaţiile financiare anuale, regulile de întocmire, aprobare, auditare sau verificare, potrivit

legii.

Utilizând informaţia din situaţiile financiare, utilizatorii caută, să aprecieze

rentabilitatea întreprinderii, ceea ce presupune măsurarea bogăţiei la un moment dat şi

îmbogăţirea ei pe parcursul perioadei. De asemenea, ei urmăresc să aprecieze riscul de

nerentabilitate al întreprinderii, ştiind că, din punct de vedere juridic, ceea ce semnează actul de

deces al unei întreprinderi nu este constatarea de pierderi, ci imposibilitatea acesteia de a-şi

achita datoriile.

Mediul concurenţial în care întreprinderile îşi desfăşoară activitatea şi mai ales

necesitatea cunoaşterii poziţiei pe care o deţin pe piaţă, au determinat utilizarea şi analiza

documentelor de sinteză (bilanţ, cont de profit şi pierdere, anexă), precum şi pentru obţinerea

unei viziuni dinamice asupra structurii financiare.

Situaţia bogăţiilor unei întreprinderi, la sfârşitul unei perioade, este relevată în bilanţ.

Fluxurile în schimb, sunt reprezentate prin intermediul altor documente de sinteză. Este vorba de

contul de profit şi pierdere, dacă ne referim la fluxurile de bogăţii şi de tabloul de trezorerie, dacă

ne referim la fluxurile de lichidităţi.

Prin tabloul fluxurilor de trezorerie se realizează un salt în domeniul analizei financiare

a unei întreprinderi. El furnizează informaţii privind încasările şi plăţile ocazionate de exerciţiul

financiar, de o mare importanţă pentru utilizatorii situaţiilor financiare, în special pentru

investitori în evaluarea solvabilităţii întreprinderii.

De aceea, utilizatorul trebuie să analizeze calitatea beneficiilor abţinute de întreprindere,

astfel, dacă tendinţa acesteia este de a utiliza practici contabile liberale, beneficiul obţinut de ea

este mai ridicat pe termen scurt, dar de o calitate mediocră, la fel se întâmplă şi atunci când

aceasta obţine un rezultat mare, pe termen scurt, ca urmare a unor fapte neobişnuite, situaţie ce

nu s-ar mai putea reproduce pe o perioadă mai lungă.

24

Bibliografie

*** OMFP nr. 1752/2005 din 17 noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile

conforme cu directivele europene;

*** Ministerul Finantelor Publice, Reglementari contabile pentru agenţi economici, Editura

Economică, Bucureşti, 2002;

*** Ministerul Finanţelor Publice, Ghid practic de aplicare a standardelor internaţionale de

contabilitate, Partea I, Editura Economică, Bucureşti, 2001;

1. Colasse, Bernard, Contabilitate generală, Editura Moldova, Iaşi, 1995;

2. Dima, Florin „Dezvoltări privind normalizarea şi reglementarea în contabilitate” - teza

de doctorat, coordonator ştiinţific prof. univ. dr. Vasile Răileanu;

3. Ilie, Vasile, Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura ASE, Bucureşti;

4. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro

5. http://codfiscal.net

25