Au efectuat: Studenții anul V, gr. 3509

Munteanu Nina Palii Victor

Anomaliile în plan verticalSindromul de inocluzie verticală

Inocluzia verticală este un sindrom caracterizat de existența unor tulburări în

plan vertical, reprezentate de lipsa contactelor dintre cele două arcade

dentare antagoniste, conturate și extinse în mod variat.

1. Factori ereditari. 2. Factori congenitali. 3. Factori generali. 4. Factori funcționali. 5. Factori locali.

Factorii etiologici:

În cazuri de rotație posterioară a mandibulei, ca rezultat al dezvoltării limitate în înălțime a ramului ascendent mandibular, pot fi accentuate de poziția posterioară și inferioară a molarului de 6 ani superior, și în rezultat se instalează o ocluzie deschisă.

Relațiile ocluzale normale sunt tulburate în momentul în care se produce o inversare a tiparului rotației mandibulare în direcție posterioară față de creșterea în același sens a condilului, condiție pentru care erupția dinților frontali nu mai poate compensa spațiul format între cele 2 maxilare, iar acțiunea limbii agravează și mai mult decalajul.

Factorii genetici:

Acțiunea factorului genetic apare evidentă în unele boli genetice cum sunt Sindromul Down și unele craniosinostoze.

În S. Down se determină un deficit de dezvoltare a maxilarului superior interesînd în mod special sectorul anterior, care e scurtat și care atrage după sine apariția ocluziei deschise. De asemenea anomalia mai este agravată de tulburările asociate reprezentate de microdonție, macroglosie, însoțite de disfuncții respiratorii, deglutiție infantilă, disfuncții fonetice și hipotonie musculară generalizată.

Dintre factorii dismetabolici implicați în geneza ocluziei deschise, cel mai important este rahitismul.

Rahitismul pe de o parte acționează în mod dominant asupra dezvoltării bazei craniului: determină scurtarea ei, si o rotație anormală antero-superioară a maxilarului superior, iar pe de altă parte, o poziție înaltă a ATM și în consecință o rotație posterioară a mandibulei, ceea creează un decalaj mare între cele 2 baze, ce nu poate fi compensat de dezvoltarea sectorului dento-alveolar și în consecință se instalează ocluzia deschisă.

Factorii dismetabolici:

Persistența deglutiției infantile. Poziția anterioară a limbii în timp de repaus.

Factorii funcționali:

Afecțiuni reumatice localizate la nivelul ATM pot determina poziții antalgice ale condilului în fosa glenoidă și instalarea unei inocluzii verticale în diferite sectoare ale arcadei dentare.

Incongruența dento-alveolară cu înghesuire primară sau secundară poate determina, datorită lipsei de spațiu, imposibilitatea erupției pînă la planul ocluzal în sens vertical a unui dinte sau grup de dinți, cu apariția consecutivă a unui spațiu de inocluzie verticală și care se poate agrava prin acțiunea limbii.

Factori locali:

Traumatisme din zona frontală cu fracturi coronare importante care, netratate, favorizează poziții anormale ale limbii și deci apariția unor spații verticale.

Tratamente odontale finalizate cu obturații incorecte, neadaptate funcțional.

Tratamente ortodontice nereușite.

Factorii iatrogeni:

Inocluzia verticală este una din cele mai complexe disarmonii cu efecte asupra tuturor funcțiilor aparatului dento-maxilar. Intensitatea perturbațiilor este în raport cu gradul afectării și cu localizarea și cu extinderea zonei afectate.

Tulburări în sindromul de ocluzie deschisă:

Tulburări funcționale Tulburări ale funcției ocluzale Tulburări parodontale Tulburări dentare Tulburări musculare Tulburări ale ATM Modificări fizionomice Tulburări de dezvoltare a masivului facial Tulburări de dezvoltare ale proceselor

alveolare

Sistematizarea complicațiilor scoate în evidență următoarele aspecte principale:

Pe primul plan sunt tulburările masticatorii, ele fiind de la simpla imposibilitate de a secționa alimentele în inocluzia frontală limitată pînă la imposibilitatea de a se alimenta în formele grave în care contactele interarcadice sunt realizate numai pe ultimii dinți. Mișcările mandibulare: ridicare și coborîre. De asemenea se reduc viteza și eficacitatea actului masticator datorate reducerii unităților dentare în contact.

Tulburări funcționale:

În inocluzia verticală limba se interpune între arcade și modifică raportul său cu mușchii labio-jugali determinînd tulburări fono-articulatorii specifice.

O tulburare des întîlnită este perturbarea pronunției fonemelor dentale ”D” și ”T”, modificarea fiind reprezentată de pronunția lor siflantă datorită interpoziției limbii.

În inocluziile laterale tulburările fonetice sunt reprezentate de sigmatisme.

Reducerea numărului de dinți care realizează contacte ocluzale face ca aceștia sa se găsească practic într-o prelungită stare de traumatism ocluzal, care se poate materializa în final în cel puțin 3 aspecte patologice:

1. Îmbolnăvirea parodontală caracteristică.2. Apariția unor forțe de tip ortodontic care să

deplaseze dintele din calea traumatismului.3. Remanierea compensatorie a procesului

alveolar care permite acestor dinți să suporte forțele.

Tulburări ale funcției ocluzale:

La nivelul dinților antagoniști ce s-au păstrat contactele ocluzale se determină modificări parodontale caracteristice suprasolicitării: lărgirea fantei periodontale, resorbția apofizei alveolare și apoi atrofie osoasă orizontală urmată de coborîrea inserției epiteliale. Pot apărea pungi parodontale adevărate la nivelul parodonțiului marginal.

Tulburări parodontale:

La nivelul arcadei dentare lipsită de stimuli funcționali, apare hiposolicitarea periodonțiului: toate elementele de susținere ale dintelui sunt fragile, vascularizația mai redusă, orientarea fibrelor parodontale devenind aproape orizontală (Gafar 1981).

Zonele hipofuncționale ale arcadei dentare sunt supuse acumulării de placă dentară, tartru, apariției cariilor.

Tulburări dentare:

Marea majoritate a pacienților acuză o sensibilitate dureroasă în vestibulul superior retrotuberozitar, consecință a activității prelungite a mușchiului pterigoidian extern. Mai sunt afectați mușchiul temporal ți mușchii limbii.

La unii pacienți cu masticație unilaterală se poate atesta hipertrofia de maseter unilaterală, evidențiată clinic prin asimetrie facială.

Tulburări musculare:

Se manifestă prin crepitații și cracmente. Apar în stadiul avansat al anomaliei, dar odată apărute, dispar ultimele (Schuiler și Dawson).

Tulburări ale ATM:

Hiperleptoprosopie (reprezentată de mărirea etajului inferior al feței)

Fanta labială întredeschisă Șanțul labio-mentonier poate fi șters fără ca

profilul pacientului să fie modificat

Modificări fizionomice:

Tulburări de creștere a bazei craniului Tulburări de creștere a maxilarului superior Tulburări de creștere a mandibulei Tulburări de dezvoltare ale proceselor

alveolare

Tulburări de dezvoltare ale masivului facial:

Tratamentul profilactic și preventiv urmărește înlăturarea cauzelor ce intervin în geneza inocluziei verticale. El vizează:

Combaterea rahitismului Instituire pe cit posibil a alimentației naturale Educarea și reeducarea funcțiilor aparatului

dentomaxilar (combaterea respirației orale, reeducarea funcției de deglutiție, decondiționarea obiceiurilor vicioase etc.)

Profilaxia:

1. Tratament în caz de inocluzie verticală de gravitate redusă:

Aceasta apare de obicei la pacienții de vîrstă mică, pînă la 9-10 ani, la care localizarea leziunilor este dominantă în zona dento-alveolară, factorul etiologic fiind o perturbare funcțională. Aparatele ortodontice folosite urmăresc închiderea breșei prin egresiunea dinților din zona de inocluzie verticală, însoțită de ingresiune în zonele de contact. În acest scop se utilizează plăci palatinale la care s-a adăugat un dispozitiv vestibular articulat(Stanciu).

Tratamentul formelor clinice:

Contenția:Aparate funcționale de tip monobloc, pe o durata de

6-12 luni.2. Tratament în caz de inocluzie verticală de

gravitate medie:Aceasta vizează copiii de 10-18 ani și e caracterizată

de maturizarea dinților din zona centrală și a molarilor de 6 ani, prin închiderea dezvoltării rădăcinilor acestora. În aceste cazuri formula de tratament se complică, diversificarea tipurilor de aparate indicînd predilecție pentru aparatele fixe tip twin-arch, care dezvoltă forțe continue și constante, precum și asocierea la cazurile mai grave a tracțiunilor intermediare și extraorale asociate simultan.

Contenția:Se realizează la început prin menținerea aparatului fix

superior, apoi etapa următoare prin aplicarea unui monobloc. Durata: 1 an.

3. Tratamentul în caz de inocluzie verticală de gravitate extremă:

Aceasta afectează pacienții de vîrste mari, între 16-35 ani.

Etapa preliminară a tratamentului vizează expansiunea uni- sau bimaxilară la mai mult de 50% cazuri. Se folosește placa palatinală despicată sagital și prevăzută cu filet median cu acțiune transversală. Ancorarea se face pe gutiere ortodontice sau croșete Stahl.

La arcada inferioară se poate folosi și arcul lingual ancorat pe inele la nivelul primilor molari definitivi.

Retrudarea este necesară atunci cînd inocluzia verticală se grefează pe o anomalie în plan transversal și sagital(endoalveolodonție cu proalveolodonție superioară). În aceste cazuri se impune reducerea numerică prin extracția primilor premolari superiori, pentru a crea spațiul necesar retrudării frontalilor superiori. Distalizarea caninilor se va face cu un arc în ”ac de siguranță”, retrudarea incisivilor se va face cu un arc vestibular clasic, acestea fiind fixate pe o placa palatinală ancorată pe gutiere.

Se pot folosi și aparatele fixe, distalizarea caninilor făcîndu-se cu gume de cauciuc, iar poziționarea, cu arcuri vestibulare tip edge-wise.

Rezultatele obținute constituie o bază de plecare favorabilă pentru etapa de tratament propriu-zis. Tratamentul este dominat net de folosirea în exclusivitate a aparaturii fixe tip ”twin-arch” uni- sau bimaxilar, însoțit în mod constant de tracțiune intermaxilară.

Contenția:Se face cu același aparat menținut încă un

an, iar cel de stabilizare debutează cu șlefuiri selective în zonele laterale, urmate de tratament de restaurare protetică a arcadelor inferioare.

Pronostic: Recidiva poate apărea foarte frecvent în

perioada de stabilizare a rezultatelor, fie datorată unei disfuncții, fie datorită unui echilibru static și dinamic precar.