Ingrijiri Acordate Pacientilor Intoxicati Cu Monoxid de Carbon
-
Upload
dan-moldovan -
Category
Documents
-
view
216 -
download
8
description
Transcript of Ingrijiri Acordate Pacientilor Intoxicati Cu Monoxid de Carbon
ÎNGRIJIRI ACORDATE
PACIENŢILOR CU INTOXICAŢII CU
MONOXID DE CARBON
1
MOTTO:
“Dr. House: Ştii că se zice că nu poţi trăi fără dragoste? Ei bine,
oxigenul e şi mai important.”
Replică din serialul „Dr. House”
2
CUPRINS
ARGUMENT...................................................................................................5
CAP I ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR.....6
1.1 Plămân...............................................................................................6
1.2 Fiziologia respiratiei........................................................................11
CAP II INTOXICATIA CU MONOXID DE CARBON............................16
2.1 Simptomatologie.............................................................................17
2.2 Mecanism fiziopatogenic................................................................18
2.3 Diagnostic.......................................................................................22
2.4 Investigatii.......................................................................................22
2.5 Tratament.........................................................................................24
2.6 Profilaxie.........................................................................................28
CAP III INGRIJIRI ACORDATE PACIENTILOR INTOXICATI CU
MONOXID DE CARBON...........................................................................31
DOSAR DE INGRIJIRE NR1.............................................................31
DOSAR DE INGRIJIRE NR 2............................................................40
ANEXE...........................................................................................................49
ANEXA1 Oxigenoterapia....................................................................50
ANEXA2 Injectia intravenoasa............................................................56
BIBLIOGRAFIE...........................................................................................60
3
ARGUMENT
În sezonul rece, intoxicaţiile cu monoxid de carbon provoacă sute de
decese. Iarna, ele sunt printre cele mai frecvente urgenţe medicale.
Monoxidul de carbon este un gaz care rezultă din arderea lemnelor,
cărbunelui, gazelor şi motorinei. Iar prin folosirea unor sisteme de încălzire
proprii, creşte numărul cazurilor de intoxicaţii. „De regulă, nu centralele cu
gaz se află la originea celor mai multe intoxicaţii cu monoxid de carbon, ci
sobele şi instalaţiile improvizate", potrivit medicului Bogdan Opriţa,
coordonatorul Unităţii Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Floreasca şi al
SMURD Bucureşti. Acest gaz fără culoare, fără miros şi fără gust se poate
acumula în concentraţii mari în spaţiile închise fără să sesizăm acest lucru .
4
CAP. I
ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR
1.1Plămânii sunt principalul component al sistemului respirator, alături
de o întreagă reţea de organe şi nervi.
Plămânii sunt organe moi, cu aspect buretos şi au o culoare roz-gri. Plă
mânul drept este subdivizat în trei lobi, pe când cel stâng doar în doi. Pleura a
coperă suprafaţa plămânilor şi interiorul peretelui toracic. Aceasta este o mem
brană care conţine o peliculă de lichid lubrifiant (surfactant) între cele două
foiţe care o alcătuiesc.
5
Sistemul respirator este alcătuit din căi respiratorii superioare, inferioar
e, unitatea respiratorie, cutia toracică, diafragmul şi structurile subdiafragmati
ce.Sistemul respirator are că principala funcţie schimbul de gaze.
Structural, sistemului repirator i se descriu:
1. o porţiune de conducere, alcătuită din:
a. cavitate nazală:
→ este împărţită în vestibulul nazal şi cavitatea nazală pro
priu-zisă;
→peretele superior (tavanul) este reprezentat de lama ciuru
ită a etmoidului;
→ peretele inferior (planşeul) este alcătuit din palatul moal
e şi palatul dur;
→peretele lateral conţine cele trei cornete nazale (superior,
mijlociu, inferior).
b. faringe- - este împărţit în:
→ naso-faringe
→oro-faringe
→laringo- faringe.
c. trahee,
d. arbore bronşic - reprezentat de bronhiile primare, bronhii lobare, bronhiol
e, bronhiole terminale şi bronhiole respiratorii.
2. o porţiune respiratorie propriu-zisă:
a) ducte alveolare
b)saci alveolari.
c) alveole: acestea sunt în număr de aproximativ 300 de milioane, au forma p
oliedrica şi aspect de „fagure de miere”. Se distring două tipuri celulare, în fu
ncţie de rolul acestora şi de morfologie:
6
→alveole de tip I, având rol structural;
→ alveole de tip II, având rolul de a secretă surfactant
Plămânul este un organ pereche, localizat în cavitatea toraciă, de o parte
şi de alta a inimii. Plămânii permit intrarea aerului în interiorul corpului în ve
derea asigurării schimburilor de gaze cu sistemul circulator.
Plămânii sunt principalele organe implicate în respiraţie. Aceştia au for
ma unei jumătăţi de con şi sunt acoperiţi cu pleura viscerală. Culoarea plămâ
nilor este variabilă cu vârsta şi în funcţie de anumiţi factori (fumat, poluare s.
a.): la făt culoarea lor este rosie-bruna, la copil gri-roz, la adult cenuşiu.Plămâ
nii cântăresc aproximativ 700 g fiecare, cel drept fiind puţin mai greu decât
cel stâng.
Capacitatea totală a plămânilor este de aproximativ 5.000 cm3 de aer.
Consistenţa acestora este elastică iar faţa lor externă este convexă şi vine în co
ntact cu coastele pe când faţa internă este plană şi vine în contact cu organele
din mediastin.
Fata externă este brăzdată de şanţuri adânci numite scizuri, care compar
timentează plămânii în lobi. Plămânul drept are două scizuri care îl împart în t
rei lobi, pe când plămânul stâng are doar o scizură care îl împarte în doi lobi.
7
Faţa internă prezintă hilul pulmonar, locul în care pătrund/ ies vasele, n
ervii şi bronhia principală. La plămânul stâng se descrie anterior de hil impres
iunea cardiacă şi impresiunea lăsată de aorta descendenta. În ceea ce priveşte
plămânul drept, anterior de hil se găseşte tot impresiunea cardiacă însă de dim
ensiuni mai reduse decât la plămânul stâng şi impresiunile venei cave
superioară şi venei cave inferioare.
Baza pulmonara are aspect concav şi vine în contact cu diafragmă. Prin
intermediul acesteia, plămânii au raport cu ficatul în dreapta şi fundul gastric
şi splina în stânga.
Vârful pulmonar depăşeşte în sus prima coastă, venind în raport cu orga
nele de la nivelul bazei gâtului.
Marginea anterioară a plămânilor este ascuţită şi este localizată posterio
r de stern, fiind acoperită de recesul costo-mediastinal.
Marginea posterioara este rotunjită şi vine în raport cu coloana vertebra
lă şi extremitatea posterioară a coastelor.
Plămânii sunt alcătuiţi din arbore bronşic, lobuli, ramificaţiile vaselor p
ulmonare şi bronşice, nervi şi limfatice, toate fiind cuprinse în ţesut conjuncti
v.
8
Bronhia principală pătrunde în plămân prin hilul pulmonar şi se împarte
intrapulmonar în bronhie lobara superioară, bronhie lobara mijlocie şi bronhie
lobara inferioară pentru plămânul drept şi bronhie lobara superioară şi inferioa
ră pentru plamânul stâng.
Bronhiile lobare se divid ulterior în bronhii segmentare. Acestea asigur
a aeraţia segmentelor bronhopulmonare.
Bronhiile segmentare se divid în bronhiole lobulare, care la rândul lor s
e ramifică în bronhiole respiratorii de la nivelul cărora pornesc ductele alveola
re care se termină prin săculeţi alveolari.
Alveolele pulmonare au aspectul unor săculeţi, cu perete subţire, potrivi
t pentru schimburile gazoase.În jurul alveolelor este prezentă o bogată reţea d
e capilare perialveolare, care formează, împreună cu pereţii alveolari, bariera
alveolo-capilară.
9
Bariera alveolo-capilara este formată din surfactant, apă, pneumocitele
de tip I, membrana bazală a peretelui alveolar şi a peretelui capilar şi peretele
capilar. La nivelul acestei bariere se realizează schimburile de gaze dintre
alveole şi sânge.
Inervaţia plămânului provine din plexul pulmonar (vegetativ)
Vascularizaţia pulmonară:
- nutritivă: asigurată de arterele bronşice;
- funcţională: aparţine marii circulaţii. Aceasta începe prin trunchiul pulmo
nar care după un scurt traiect se împarte în artere pulmonare: dreapta şi stâ
nga. Intrapulmonar, arterele pulmonare se împart în ramuri care însoţesc r
amificaţiile arborelui bronşic până în jurul alveolelor, unde formează reţea
ua capilară peri-alveolara. De la acest nivel pleacă venele pulmonare care
vor ieşi din plămân prin hil şi se duc spre atriul stâng.
1.2Fiziologia respiraţiei
Plămânii sunt responsabili în primul rând cu respiraţia. Aceasta este rep
rezentată de schimbul de oxigen şi dioxid de carbon între organism şi med
iul exterior.
Funcţional, respiraţia a fost împărţită în patru etape:
A. Ventilaţia pulmonară
Doi factori importanţi influenţează dimensiunea plămânilor: mişcările d
e ridicare-coborare ale diafragmului şi ridicarea-coborarea coastelor. Respiraţi
a de repaus se realizează prin mişcările diafragmului.
Ridicarea grilajului costal duce la proiectarea anterioară a sternului, îndepărtâ
10
ndu-l de coloană vertebrală, mărind în acest fel diametrul antero-posterior cu
aproximativ 20 % în inspiraţia maximă faţă de expiraţie. Ridicarea grilajului c
ostal se realizează cu ajutorul muşchilor inspiratori iar coborârea acestuia cu a
jutorul muşchilor expiratori.
Presiunea alveolară este în repaus echivalentă cu presiunea atmosferică, î
nsă pentru a permite intrarea aerului în plămâni pe parcursul inspiraţiei, presiu
nea de la acest nivel trebuie să fie negativă.
Contracţia musculaturii inspiratorii are loc în inspir pentru respiraţia de re
paus,expirul fiind un proces pasiv, apărut ca urmare a reculului elastic al plăm
ânilor şi al structurilor elastice din cutia toracică. În concluzie, muşchii respira
tori efectuează lucru mecanic doar pentru inspir în această situaţie.
Expansiunea pulmonară poate fi investigată prin intermediul volumelor pu
lmonare:
a. Volumul curent: aproximativ 500 ml, reprezintă volumul de aer inspira
t şi expirat pe parcursul unei respiraţii normale
b. Volumul inspirator de rezervă: aproximativ 3.000 ml, reprezintă volum
ul suplimentar de aer care poate fi inspirat peste volumul curent
c. Volumul expirator de rezervă: aproximativ 1.100 ml, reprezintă volum
ul de aer care poate fi expirat în urma unei expiraţii forţate după expira
rea unui volum curent
d. Volum rezidual: aproximativ 1.200 ml, reprezintă volumul de aer răma
s în plămâni după o expiraţie forţată.
Suma a doua sau mai multe volume pulmonare formează capacită
ţile pulmonare:
→Capacitatea inspiratorie: aproximativ 3500 ml, reprezintă suma
dintre volumul curent şi volumul inspirator de rezervă
→Capacitatea reziduală funcţională, aproximativ 2.300 ml, este e
11
gală cu suma dintre volumul expirator de rezervă şi volumul rezi
dual
→Capacitatea vitală: aproximativ 4.600 ml, este suma dintre vol
umul inspirator de rezervă, volumul expirator de rezervă şi volu
mul curent
→Capacitatea pulmonară totală, aproximativ 5.800 ml, este egală
cu suma dintre capacitatea vitală şi volumul rezidual.
Atât volumele cât şi capacităţile pulmonare sunt cu 20-25 % mai mici
la femei comparativ cu bărbaţii şi mai mari la atleţi comparativ cu oamenii
care nu practică sport.
Acestea volume (cu excepţia celui rezidual) se măsoară spirometric. În
ceea ce priveşte volumul rezidual şi capacităţile pulmonare se folosesc metod
a diluţiei şi tehnica pletismografica.
Volumul respirator pe minut: are o valoare de aproximativ 6 l/ min şi e
ste produsul dintre volumul curent şi frecvenţa respiratorie şi reprezintă cantit
atea totală de aer deplasată în arborele respirator.
Volume şi capacităţi pulmonare:
-CPT (capacitatea pulmonară totală)
-CVF (capacitate vitală forţată)
-CV (capactiate vitală)
-VR (volum rezidual)
-CI (c capacitate inspiratorie)
-CRF (capacitate reziduală funcţională)
-VEMS (volum expirator maxim pe secundă)
-VIR (volum inspirator de rezervă)
-VC (volum curent)
12
- VER (volum expirator de rezervă)
B. Difuziunea oxigenului şi dioxidului de carbon între alveole şi sânge
Difuziunea reprezintă mişcarea moleculelor de gaz unele printre altele.
Din cinetica acestor molecle rezultă energia necesară difuziunii. Rata difuziu
nii gazelor respiratorii este direct proporţională cu presiunea exercitată de fiec
are gaz, care poartă denumirea de presiune parţială a gazelor.
Odată pătruns în căile respiratorii, aerul este umidifiat. Concentraţia ga
zelor în aerul alveolar diferă foarte mult de cea din aerul atmosferic: aerul alv
eolar este înlocuit parţial cu aer atmosferic la fiecare respiraţie, din aerul alve
olar se extrage permanent oxigenul şi se primeşte permanent dioxid de carbon
de la plămâni.
Membrana respiratorie este formată din endoteliu capilar, interstiţiu pul
monar, epiteliu alveolar.
Rata difuziunii gazelor prin membrana respiratorie este influenţată de a
numiţi factori:
- presiunea parţială a gazului în alveola
- presiunea parţială a gazului în capilarul pulmonar
-dimensiunile memebranei respiratorii;
- coeficientul de difuziune a gazului.
Difuziunea oxigenului se realizează din aerul alveolar spre sângele din
capilarele pulmonare, pentru că presiunea parţială a oxigenului în aerul alveol
ar este de 100 mm Hg pe când în sângele din capilarele pumonare este de 40
mmHg.
Difuziunea dioxidului de carbon se realizează dinspre sângele din capil
arele pulmonare spre alveole, întrucât presiunea sângelui din capilarele pulmo
nare este de 46 mm Hg pe când aerul alveolar are 40 mm Hg.
13
C. Transportul oxigenului şi dioxidului de carbon prin sânge şi lichidele or
ganismului spre şi de la celule
a)Oxigenul, odată dizolvat în plasma capilarelor pulmonare, difuzează în eritr
ocite la nivelul cărora se combină cu ionii de fier, formând oxihemoglobina. S
ângele arterial transporta 20 ml oxigen/dl, dintre care 98,5% e transportat de h
emoglobină, restul fiind dizolvat în plasmă. Cantitatea de oxigen care se leagă
de hemoglobină depinde de presiunea parţială a oxigenului.
b)Dioxidul de carbon difuzează din celule în capilare, în acest fel determinând
creşterea presiunii sale parţiale în sângele venos cu aproximativ 5-6 mm Hg fa
ţă de sângele arterial. Dioxidul de carbon este transportat în plasmă:
- dizolvat în plasmă (aproximativ 5%)
- sub formă de carbaminohemoglobina (5%)
- sub formă de bicarbonat plasmatic (90%).
D. Reglarea respiraţiei este realizată de sistemul nervos central
De aici pleacă stimuli prin intermediul nervilor somatici către muşchii r
espiratori.
Ritmul involuntar al respiraţiei este sub controlul bulbului rahidian.
Centrii pontini modifica activitatea centrilor respiratori bulbari: centrul apneu
stic determina creşterea duratei inspiraţiei, iar centrul pneumotaxic controleaz
ă punctul de întrerupere al pantei inspiratorii, limitând astfel inspiraţia.
14
CAP. IIINTOXICAŢIA CU MONOXID DE CARBON
Monoxidul de carbon este un gaz, incolor, inodor, insipid. Acest gaz
invizibil, otrăvitor, provine din arderea unor gaze precum gazul natural,
motorină, petrolul sau a lemnelor (de exemplu în sistemul de încălzire casnic,
în motoarele maşinilor, în sistemele de gătit sau focuri).
Intoxicarea cu monoxid de carbon apare când se inhalează destul
monoxid de carbon, încât acesta începe să înlocuiască oxigenul transportat de
sânge. Aceasta se întâmplă, deoarece moleculele de monoxid de carbon se
ataşează de celulele roşii din sânge de 250 de ori mai puternic decât cele de
oxigen.
În timp ce oxigenul din sânge este înlocuit de monoxidul de carbon,
ţesuturile şi organele din organism care depind de acest oxigen, nu mai pot
funcţiona normal.
15
Intoxicarea cu monoxid de carbon e cauzată de inhalarea monoxidului,
un gaz insipid, inodor, incolor, provenind din arderea incompletă a unor gaze.
Se poate acumula în zone închise sau semi-inchise, cum ar fi: maşini, case,
clădiri. Dacă se acumulează o cantitate prea mare de monoxid, acesta poate
deveni mortal. Surse uzuale de monoxid de carbon pot include:
- surse uzuale de încălzire (cum ar fi cele pe bază de gaz, lemne sau sobe pe
cărbune)
- gaze de maşină (gaze de eşapament)
- generatoarele bărcilor locuibile
- gazele emise de aparatura casnică
- rulote propulsate pe bază de propan, maşini de lustruit gheaţă şi alte
echipamente de lucru
- fumul de la o maşină în flăcări sau de la o clădire.
Majoritatea factorilor de risc ai intoxicaţiei cu monoxid de carbon pot fi
schimbaţi sau controlaţi. De exemplu, prevenirea acumulării monoxidului de
carbon în locuinţa se poate realiza astfel:
- sistemele de încălzire din locuinţe sau şemineele din interiorul locuinţei vor
trebui verificate anual şi reparate dacă este necesar
- toate sistemele care prezintă instalaţie de aerisire (de exemplu, coşuri sau
furnale) care nu funcţionează, trebuie reparate imediat
- sistemul de eşapament al maşinii sau cel de evacuare al locuinţei trebuie
verificat şi reparat într-un mod regulat
- nu trebuie pornită maşina şi lăsată pornită într-un spaţiu închis sau semi-
inchis, că de exemplu în garaj.
De asemenea, o persoană poate fi expusă la monoxid de carbon şi în
alte situaţii, care nu se pot controla, incluzând:
- la locul de muncă: de exemplu în depozitele unde sunt folosite elevatoare
16
propulsate pe bază de propan, în topitoriile de oţel, în fabricile de presat hârtia
- în timpul incendiilor (de exemplu, într-o clădire, pe un vas sau un avion).
Riscul de a fi expus la monoxidul de carbon este favorizat de prezenţa
unor semne la nivelul sistemelor de încălzire ori la nivelul dverselor
dispozitive, fie la domiciliu fie la serviciu. Aceste semne pot include:
- lipsă sau prezenţa unui coş de evacuare instalat prost
- căderea cărămizilor sau deconectarea coşului de evacuare din jurul
şemineului
- funinginea, rugina sau apă scursă pe şemineu, pe acoperişul sistemului de
evacuare, pe furnal sau pe instalaţia de încălzit.
2.1Simptomatologie:
Simptomele intoxicaţiei cu monoxid de carbon variază de la simptome
uşoare, pseudogripale (cum ar fi durerile de cap sau de stomac urmate de
febră) până la tulburări severe ale inimii şi creierului. Expunerea prelungită la
cantităţi reduse de monoxid de carbon, pe parcursul mai multor zile poate
determina moartea. Oamenii reacţionează în mod diferit la expunerea la
cantităţi identice de monoxid de carbon. De aceea intoxicaţia cu monoxid de
carbon poate avea urmări uşoare până la cele grave, asupra diverselor
persoane cu acelaşi grad de expunere.
O persoană cu simptome uşoare, de obicei nici nu suspectează
intoxicarea cu monoxid de carbon. Simptomele primare pot imita simptomele
gripei sau ale unor alte boli cu simptome similare, ceea ce îngreunează
diagnosticul pus de un medic. Este de asemenea posibil ca o persoană cu
simptome mult mai grave, să nu fie conştientă de seriozitatea sau gravitatea
condiţiei în care se afla, deoarece expunerea la monoxid de carbon poate
induce oboseală sau confuzie. Dacă o persoană are simptome de intoxicaţie cu
monoxid de carbon sau dacă se suspectează intoxicarea cu acest gaz, primul
17
gest care trebuie făcut este scoaterea persoanei în afara zonei poluate şi apoi
trebuie chemată salvarea.
Simptomele intoxicaţiei cu monoxid de carbon nu sunt specifice şi de
aceea pot fi asemănătoare cu simptomele prezente în alte boli. Aceste
simptome includ:
- dureri de cap
- greaţă, stare de vomă (adesea întâlnite la copii)
- ameţeala
- oboseală.
Alte simptome pot include:
- confuzie, somnolenta
- ritm cardiac şi puls rapid
- vedere slăbită
- dureri toracale
- convulsii, atacuri de diferite forme
- pierderea conştientei.
Simptomele intoxicaţiei cu monoxid de carbon se schimbă în funcţie de
concentraţia din sânge a carboxihemoglobinei (hemoglobina de care se
ataşează monoxidul de carbon, în locul oxigenului).
Simptomele ce debutează mai târziu, ale intoxicaţiei cu monoxid de
carbon, pot apărea după zile sau săptămâni de la intoxicaţie. Simptomele
întârziate sau efectele intoxicaţiei pot duce la: pierderea memoriei,
modificarea personalităţii, dezorientare, pierderea auzului şi tulburări în
comportament şi dificultăţi în memorare.
2.2Mecanism fiziopatogenic
18
Intoxicaţia cu monoxid de carbon apare atunci când monoxidul de
carbon se amesteca şi se leagă de hemoglobină sangvină, formând
carboxihemoglobina (COHb). În urma acestui proces prin care monoxidul de
carbon se leagă de hemoglobină, rezultă o scădere a cantităţii de oxigen care
ajunge la nivelul ţesuturilor organismului sau la nivelul organelor vitale, că de
exemplu creierul şi inimă. Monoxidul de carbon are o afinitate faţă de
hemoglobină de 250 de ori mai mare decât oxigenul.
Factorii care determină afectarea organismului în urma intoxicaţiei cu
monoxid de carbon sunt:
- capacitatea de ventilare a locului unde există monoxid de carbon
- cantitatea de monoxid de carbon inhalata
- durata de timp când persoana este expusă la monoxid de carbon
- vârsta persoanei: copiii mici şi persoanele învârsta sunt mult mai uşor
afectaţi şi prezintă simptome mult mai severe
- starea generală de sănătate: persoanele care au şi alte afecţiuni, că de
exemplu boli cardiace sunt mult mai uşor afectate şi au simptome mai severe
19
de boala
- cantitatea de monoxid de carbon ajunsă în circulaţia sangvină la
persoanele care fumează: fumătorii au deja o anumită cantitate de monoxid de
carbon în sângele lor şi dezvolta simptome mult mai severe
- altitudinea: la înălţime, în aer se găseşte o cantitate mai mică de
oxigen care poate concura în cazul expunerii cu monoxidul de carbon.
Simptomele intoxicaţiei cu monoxid de carbon sunt diferite în funcţie
de concentraţia carboxihemoglobinei din sânge. Persoanele răspund diferit la
acelaşi nivel de monoxid de carbon la care sunt expuse. Copiii, alte persoane
şi persoane cu alte efectiuni pot avea simptome mai severe. În cazul expunerii
la monoxid de carbon a unei femei însărcinate, fătul prezintă un risc ridicat de
intoxicaţie cu monoxid de carbon. Durează mult mai mult eliminarea
monoxidului de carbon din sângele fătului decât eliminarea gazului din
sângele mamei.
Intoxicaţia cu monoxid de carbon se poate instala brusc (inhalând o
mare cantitate de monoxid de carbon într-o perioadă scurtă de timp) sau se
poate instala progresiv (inhalând o mică cantitate de monoxid de carbon o
lungă perioadă de timp).
Decesul în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon apare în 10 minute
de la expunerea la o cantitate mare de monoxid de carbon.
O persoană care are simptome uşoare de intoxicaţie cu monoxid de
carbon, de fapt poate fi intoxicată foarte sever.
O persoană poate avea simptome întârziate ale intoxicaţiei cu monoxid
de carbon, acestea apărând după expunere.
Persoanele care au supravieţuit după o intoxicaţie severă de monoxid de
carbon, pot dezvolta permanent o pierdere de memorie sau o deteriorare a
creierului.
20
Efectele secundare care apar în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon
pot fi întârziate, acestea dezvoltându-se după 2 până la 40 de zile de la
expunerea la monoxid de carbon. Aceste simptome întârziate pot apărea chiar
dacă persoana respectivă a fost tratată. Simptomele întârziate sau efectele
intoxicaţiei pot duce la pierderea memoriei, modificarea personalităţii,
dezorientare, pierderea auzului, tulburări în comportament şi dificultăţi în
memorare.
Atitudinea în caz de intoxicatie
Trebuie anunţat imediat un serviciu medical dacă:
- exista simptome ale intoxicaţiei cu monoxid de carbon, că de exemplu
dureri de cap, greaţă sau ameţeala şi în cazul suspectării intoxicaţiei cu
monoxid de carbon
- persoana prezintă simptome ale intoxicaţiei cu monoxid de carbon şi
este foarte confuză şi dezorientată sau se plânge de dureri în piept (persoană
trebuie scoasă din mediul în care a fost expusă la gaz înainte de anunţarea
serviciului medical)
- persoana este găsită inconştientă după expunerea la monoxid de
carbon; aceasta trebuie scoasă în aer liber, afară din locuinţa, clădire,
autoturism sau din locul unde monoxidul este prezent.
Trebuie anunţat medicul, dacă apar modificări ale vederii, mişcărilor de
coordonare sau modificări în comportament, în timpul săptămânilor de
tratament urmate după intoxicaţia de monoxid de carbon.
2.3 Diagnostic
În cazul expunerii la monoxid de carbon sau atunci când este suspectata
intoxicaţia cu monoxid de carbon, medicul trebuie să adune informaţii despre
istoricul producerii intoxicaţiei. Întrebările vor fi despre durata simptomelor
21
prezente, despre sursa posibilei intoxicaţii cu monoxid de carbon, câte alte
persoane (membrii familiei sau colegii de serviciu) au fost expuse şi dacă au
aceleaşi simptome şi despre sistemele de încălzire şi de gătit folosite. În urma
acestor întrebări, medicul decide dacă este necesar un test pentru monoxidul
de carbon.
2.4 Investigaţii
A. Testul standard pentru monoxidul de carbon măsoară nivelul de
carboxihemoglobina (COHb) din sânge. Acest test nu trebuie să întârzie
niciodată începerea tratamentului. Tratamentul trebuie început cât mai rapid
posibil.
Concetraţiile de COHb din sange:
COHb % Simptome
< 10% Pacient asimptomatic.
10-20% Uşoară cefalee.
20-30% Vertij, greţuri, vărsături, dispnee.
30-40% Alterarea acuităţii vizuale.
40-50% Confuzie, dezorienare.
>50% Comă, disfuncţie cardio-pulmonară, deces.
Cu ajutorul unui analizor portabil al respiraţiei, se poate măsura
cantitatea de monoxid de carbon prezenta în aerul expirat. Acest test poate
măsura nivelele înalte ale gazului, dar nu poate determina nivelele scăzute de
monoxid de carbon.
Întrebările puse de medic precum şi alte investigaţii, sunt necesare
22
pentru a detecta modificările subtile ale capacităţii de gândire clară a
persoanei suspectata de intoxicaţie cu monoxid de carbon.
Acestea pot fi folosite pentru determinarea tipului de tratament folosit.
Măsurători ale nivelului de alcool sau a altor medicamente din sânge,
sunt adesea făcute în cazurile când se suspectează o încercare de sinucidere
sau o intoxicaţie accidentală cu monoxid de carbon.
B. Tehnicile imagistice, că de exemplu rezonanţă magnetică nucleară
(RMN) şi tomografia cu emisie de pozitroni, pot fi uneori folosite pentru a
evalua afectarea creierului.
C. Determinarea conţinutului în gaze respiratorii al sângelui arterial
(ABG- Arterial Blood Gases) permite să evaluăm: aportul de oxigen; eficienţa
ventilaţiei; nivelul echilibrului acido- bazic.
1. Presiunea parţială a CO2 (PCO2)
Se determina presiunea exercitată de CO2 dizolvat în sânge
2. Conţinutul în CO2 (CO2 total, TCO2)
Testul realizează o evaluare generală a reacţiei alcaline / acide a sângelui
arterial, venos sau capilar, determinând CO2 existent
3. Presiunea parţială a oxigenului (PO2)
Testul determina presiunea exercitată de O2 solvit în plasmă.
Parametrii normali ai concentratiei gazelor sanguine arteriale au fost stabiliti
dupa cum urmeaza:
- presiunea partiala a oxigenului: 75-100 mm Hg;
- presiunea partiala a dioxidului de carbon: 35-45 mm Hg;
- PH: 7.35-7.45;
- bicarbonat: 20-29 mmol/L;
- continutul in oxigen: 15-22 mL per 100 mL de sange (6.6-9.7 mmol/L);
23
- saturatia de oxigen: 95%-100%.
Oxigenul este transportat în sânge sub două forme: dizolvat şi în combi-
naţie cu hemoglobină. Majoritatea oxigenului arterial este transportat de către
hemoglobină. Difuzia sa la nivelul membranei alveolare este realizată pe baza
gradientului de presiune parţială alveolo- sanguină.
PO2 reflectă cantitatea de oxigen care trece din alveola pulmonară în
sânge şi este direct influenţată de cantitatea de oxigen inhalat.
2.5 Tratament
Scopul tratamentului în intoxicarea cu monoxid de carbon este de a
înlătura monoxidul de carbon de la nivelul hemoglobinei sangvine şi de a
determina un nivel normal al oxigenului în sânge.
Tratamentul imediat în intoxicaţia cu monoxid de carbon, este de a
înlătura persoană din mediul în care monoxidul de carbon este prezent.
În cazul în care se cunoaşte sau se suspectează intoxicaţia cu monoxid
de carbon se iau următoarele măsuri:
- părăsirea clădirii sau a maşinii unde monoxidul de carbon este prezent
- persoană trebuie să stea liniştită (în acest mod se va conserva oxigenul
în sânge, care este deja în cantităţi mici, deoarece monoxidul de carbon l-a
înlocuit parţial)
- în spital se recomandă oxigenoterapia: cel mai frecvent tip de
oxigenoterapie este terapia cu oxigen 100%, aceasta implicând administrarea
oxigenului prin intermediul unei măşti etanşe
- în cazul intoxicaţiei severe cu monoxid de carbon, când nu se poate
realiza o respiraţie fiziologică se recomandă intubarea şi respiraţia artificială a
persoanei respective
- în unele cazuri se recomandă terapia cu oxigen hiperbar, în care
24
persoana respectivă este aşezată într-o cameră unde există presiune crescută a
aerului (camera hiperbara) pentru a înlătura mai rapid monoxidul de carbon.
În momentul tratării intoxicaţiei cu monoxid de carbon se iau în
considerare prezenta anumitor factori.
Tinerii, copiii mici, persoanele învârsta sau persoanele cu afecţiuni
cardiace, sunt mult mai afectaţi de prezenţa monoxidului de carbon în sânge.
De obicei, tratamentul include oxigenoterapie pentru tratarea simptomelor
severe şi scăderea cât mai rapidă a nivelului de monoxid de carbon din sânge.
Dacă tratamentul este prompt, majoritatea persoanelor îşi revin din
intoxicaţia de monoxid de carbon. Dacă nu este tratată, intoxicaţia severă cu
monoxid de carbon determina lezarea inimii sau a creierului său chiar
moartea. Chiar după tratament, dacă o persoană supravieţuieşte după o
intoxicaţie severă cu monoxid de carbon, aceasta poate rămâne cu o pierdere
permanentă de memorie sau lezarea creierului. Oricum, cele mai multe
persoane aflate într-o stare gravă sau care mor în urma intoxicaţiei cu
monoxid de carbon, nu au primit niciodată tratament. Este extrem de
important ca persoanele să fie atenţionate în privinţa semnelor de intoxicaţie
şi în iniţierea imediată a tratamentului în cazul intoxicaţiei cu monoxid de
carbon.
Nu există tratament medicamentos pentru intoxicaţia cu monoxid de
carbon.
Nu există tratament chirurgical pentru intoxicaţia cu monoxid de
carbon.
Tratamentul standard pentru intoxicaţia cu monoxid de carbon este
oxigenoterapia. Aceasta îşi propune să aducă nivelul de oxigen din sânge la
valori normale. Oxigenoterapia determina înlocuirea monoxidului de carbon
cu oxigen.
25
Există două tipuri de oxigenoteapie folosite:
a. Oxigenoterapia cu 100% oxigen
Acest tratament este cele mai frecvent folosit în intoxicaţia cu monoxid
de carbon. Cu ajutorul acestei terapii respiraţia se realizează prin intermediul
unei măşti sau în unele cazuri, se foloseşte ventilaţia mecanică asistată (un tub
introdus prin trahee). Oxigenoterapia determina scăderea concentraţiei de
monoxid de carbon din sânge. De obicei nu sunt riscuri după oxigenoterapia
folosită o scurtă perioadă de timp. Cu toate acestea, persoanele care au
bronhopneumopatie cronică obstructivă (BPOC) pot avea probleme cu
respiraţia dacă primesc prea mult oxigen.
b. Terapia cu oxigen hiperbar
26
Aceasta presupune închiderea persoanei intoxicate cu monoxid de
carbon într-o cameră de presiune, în timp ce oxigenul pur este pompat cu
presiune. Aceasta reduce rapid nivelul de monoxid de carbon din sânge şi
restabileşte capacitatea de transport a oxigenului. Camera hiperbara
furnizează oxigen cu o presiune înaltă. Acest tratament este folosit în cazurile
moderate sau severe de intoxicaţie, deoarece acţionează mai rapid decât
oxigenoterapia cu oxigen 100%. Un studiu recent a arătat că trei tratamente cu
oxigen hiperbar pe parcursul a 24 de ore, reduc riscul de apariţie a
problemelor cognitive (de cunoaştere), că de exemplu pierderea memoriei,
atenţiei sau concentrării.
Decizia de a folosi terapia cu oxigen hiperbar, este luată în funcţie de
caz, depinde de persoană şi de severitatea intoxicaţiei cu monoxid de carbon.
Este folosită cel mai adesea pentru tratarea cazurilor severe de intoxicaţie cu
monoxid de carbon, la persoanele care sunt sau au fost inconştiente datorită
intoxicaţiei, persoanele care au simptome severe, că de exemplu confuzia,
femeile însărcinate care au fost expuse o perioadă importantă de timp la
monoxid de carbon.
În prezent, cercetătorii sunt pe cale de a dovedi că folosirea ambelor
gaze că oxigenul şi dioxidul de carbon împreună, pot reduce nivelul de
monoxid de carbon din organism. Acest tratament potenţial nou, este numit
hiperventilare cu gaze normale. În multe spitale nu există spaţiu pentru
camera hiperbara iar terapia cu oxigen şi dioxid de carbon poate fi mult mai
accesibilă şi mai eficientă ca terapie în intoxicaţia cu monoxid de carbon.
De reţinut!
Tratamentul intoxicaţiei cu monoxid de carbon trebuie început cât mai
repede şi nu trebuie întârziat de recoltarea analizelor. Terapia cu oxigen
hiperbar necesită echipament special şi nu poate fi întotdeauna disponibilă în
27
teritoriul respectiv. Cu toate acestea în cazurile severe de intoxicaţie cu
monoxid de carbon poate determina reducerea riscului de a dezvolta
complicaţii pe termen lung. Persoanele din departamentul de urgenţă care sunt
solicitate, cunosc existenţa unei camere hiperbare în teritoriul respectiv. Nu se
recomandă tratarea simptomelor la domiciliu atunci când se suspectează
intoxicaţia cu monoxid de carbon.
2.6 Profilaxie
1. Sursele de încălzire
→Sursele de încălzire, şemineele şi dispozitivelor de aerisire trebuie
verificate anual. Toate sursele, aparatele de încălzire trebuie să funcţioneze şi
să deţină dispozitive de aerisire pentru a îndepărta gazele acumulate în spaţiile
închise.
→Sursele de încălzire, şemineele şi dispozitivele de aerisire trebuie verificate
dacă au funingine, rugină, murdărie, un blocaj sau eroziuni.
→Nu se foloseşte petrol sau propan pentru funcţionarea sistemelor de
încălzire în spaţii închise, că de exemplu în rulotele de vacanţă, în trailere sau
în corturi.
→Nu se folosesc cuptoarele din bucătărie pentru a încălzi locuinţă, în special
cuptoarele cu gaz.
→Nu se închide locul unde se ard lemne sau hârtie, înainte ca focul să fie
stins complet.
2. Gazele de eşapament ale maşinii
→Nu se recomandă staţionarea într-o maşină parcată, cu geamurile închise şi
cu motorul pornit.
→Nu se recomandă staţionarea într-o încăpere închisă sau aproape închisă ca
de exemplu în garaj, cu motorul pornit chiar dacă uşile garajului sunt
28
deschise.
→Nu se recomandă călătoria în portbagajul unei maşini alimentată cu
benzină.
3. Gătitul
→Nu se recomanda folosirea cărbunelui pentru grătar sau folosirea grătarului
în interiorul rulotelor, maşinilor de campat, trailere sau corturi.
4. Alte surse de monoxid de carbon
→Nu se recomandă plasarea generatoarelor sau maşinilor de presiune lângă
geamurile sau uşile locuinţei.
→Nu se recomandă fumatul sau prezenţa lângă o persoană care fumează, într-
o cameră prost ventilata.
CAPITOLUL III
INGRIJIRI ACORDATE PACIENŢILOR INTOXICAŢI CU
MONOXID DE CARBON
29
Spitalul : JUDEŢEAN DE URGENŢĂ
Secţia : U.P.U.
DOSAR DE ÎNGRIJIRE NR. 1
CULEGEREA DATELOR
DATE DE IDENTITATE
Nume: T. Prenume: R vârsta: 80 sex: M
Domiciliu: Târgovişte Judeţul: Dâmboviţa
Data internării: anul 2014 luna 01 ziua 10 ora 18.05
Data externării: anul 2014 luna 01 ziua 10 ora 19.30
Starea de constienţă: păstrată
Comportament: anxios
Mod de internare: familia
Particularităţi: nu sunt
30
ASPECTE SOCIOLOGICE
Mod de viata: Singur - De familie DA Altul -
Mediul: urban
Ocupatie: pensionar
Probleme sociale : nu sunt
SURSA DE INFORMAŢII:Pacientul: daAparţinătorii: copii
Membrii echipei de îngrijire : da
Documente medicale: nu
Motivele internării: cefalee, acufene, vertij, hipoacuzie dreaptă.
Metode de culegere a datelor
Interviul: da; aparţinătorii.
Istoricul bolii: bolnav adus la U.P.U. de către familie, cu acufene, cefalee,
vertij. Pacientul afirmă că simptomatologia mai sus menționată a apărut de
câteva zile. În cursul zilei de azi s-a accentuat, drept pentru care s-a prezentat la
spital
Antecedente:
♦Heredo colaterale:neagă TBC, HIV, hepatita, epilepsia, diabet zahatat
♦Fiziologice personale: fără importanţă
♦Patologice personale: HTA de 25 de ani
♦Factori de risc legaţi de modul de viaţă: fără importanță
DIAGNOSTICE MEDICALE
Diagnosticul medical la internare:HTA. Corp străin auricular.
31
Diagnosticul medical la externare: Dop cerumen extras. HTA.
EXAMENUL CLINIC PE APARATE
Starea generală: bună.
Tesut celular subcutanat: normal reprezentat.
Sistem ganglionar: nepalpabil.
Sistem osteoarticular: integru, cu articulaţii libere, nedureroase la mobilizare,
fără dureri la nivelul sistemului osteoarticular.
Aparat respirator: torace normal conformat, dispneic. R- 25/min.
Aparat cardio vascular: şoc apexia în spaţiul V intercostal stâng pe linia medio
claviculară, median, tahicardic, AV – 90 b/min, TA – 150/80 mmHg.
Aparat digestiv: abdomen supu, nedureros la palpare, senzaţie de greaţă.
Aparat uro-genita : loji renale libere, nedureroase.
S.N.C.: ROT prezente, orientat temporo-spațial.
EVALUARE INIŢIALĂElemente fizice RH – pozitiv, Grupa sanguinǎ – A(II)
Date Antropometrice Greutate – 70kg Înǎlţime – 1,68m
TA – 150/80mmHg
P – 90 p/min
R – 25 r/min
Nevoiafundamentală Manifestarea de dependenţă
Sursa de dificultate
Nevoi fiziologice1. A respira, a avea o
bună circulaţieindependent Respiră spontan
32
2. A se alimenta independent Tranzit intestinal normal
3. A elimina independent Micţiuni fiziologice.4. A se mişca, a avea
o bună posturăindependent Articulații libere,
nedureroase5. De a dormi şi a se
odihniindependent Somn odihnitor
6. A se îmbrăca, dezbrăca
independent Articulații libere, nedureroase
7. A menţine temperatura în limite fiziologice
independent Afebril.
8. A fi curat independent Tegumente integre, curate
9. A evita pericolele independent Orientat temporo-spațial 10.A comunica cu
semeniiindependent Comunicativ
11.A învăţasă-şi păstreze sănătatea
independent -
Nevoi spirituale12.De a păstra religia
şi valori personaleindependent Ortodox
Nevoi sociale13.De a fi util independent Se face util în orice
situaţieNevoi psihologice
14.De a se recreea independent -
DIAGNOSTICE DE NURSING LA INTERNARE
- cefalee,
- acufene,
- vertij,
- hipoacuzie dreaptă
OBIECTIVELE ÎNGRIJIRILOR- Să colaboreze cu echipa de îngrijire;
33
- Să prezinte TA în limite normale
- Să prezinte diminuarea simptomatologiei semnalate
EPICRIZA
Bolnav în vârstă de 80 ani bolnav este adus la U.P.U. de către serviciul
SMURD, în urma unui apel telefonic la 112. La faţa locului s-a constatat că, din
cauza coşului înfundat de la sobă şi pe fondul consumului de alcool, pacientul
prezintă intoxicaţie acuta cu monoxid de carbon. S-a instituit tratament cu O2,
perfuzie endovenoasă cu NaCl 0,9 %, vitamina B1,B6, vitamina C,
metoclopramid. Se recoltează sânge pentru examene de labortor. Se externează
ameliorat.
34
PLAN DE ÎNGRIJIRE – PACIENT T.R. 43 ani
Data Problema
pacientului
Obiectivele de îngrijire intervenţii Evaluarea
acţunilorAutonome Delegate
10.01.2013
1805
10.01.2013
2300
- dispnee,
- greţuri,
- adinamie,
- somnolenţă.
-Bolnavul să respire
normal, fără
dificultate;
-Să nu mai prezinte
greţuri;
-Să fie orientat
temporo-spaţial;
-Să colaboreze cu
echipa de îngrijire;
- măsor funcţiile
vitale;
- pregătesc
bolnavul pentru
recoltarea de
produse de
laborator;
- administrez O2
prin mască.
- recoltez sânge
pentru examene
de laborator;
- administrez
tratament
medicamentos
(NaCl 0,9 %,
vitamina B1,B6,
vitamina C,
metoclopramid.)
1900:
- pacientul nu
mai este
dispneic;
- persistă
senzaţia de
greaţă.
2000:
- coloraţia
tegumentelor
revine la normal;
- nu mai prezintă
greaţă.
2300:
- TA 125/80
35
mmHg;
-AV 75/ min;
- R 16 /min.
10.01.2013
2330
Bolnavul se externează ameliorat.
36
EVALUARE LA EXTERNARE
Nevoiafundamentală Manifestarea de dependenţă
Sursa de dificultate
Nevoi fiziologice1. A respira, a avea o
bună circulaţieindependent Respiraţie spontană
2. A se alimenta independent apetit normal
3. A elimina independent Micţiuni fiziologice4. A se mişca, a avea o
bună posturăindependent Sistem osteoarticular
integru5. De a dormi şi a se
odihniindependent Somn odihnitor
6. A se îmbrăca, dezbrăca
independent Sistem osteoarticular integru
7. A menţine temperatura în limite fiziologice
independent afebril
8. A fi curat independent Tegumente curate, integre.
9. A evita pericolele independent Orientat temporo-spaţial
10. A comunica cu semenii
independent comunicativ
11. A învăţasă-şi păstreze sănătatea
dependent Pacientul să conştientizeze riscul
consumului de alcool.Nevoi spirituale12.De a păstra religia şi valori personale
independent ortodox
Nevoi sociale13.De a fi util independent -
Nevoi psihologice14.De a se recreea independent -
37
EXAMENE DE LABORATOR
DATA EXAMENE DE LABORATOR ŞI PARACLINICE
VALORI GĂSITE
VALORI NORMALE
10.01.20131830
HemoleucogramăLeucocite 10500 4 - 11/*103/μLHgb 12,2g% 13- 14 g%Trombocite 260 000/ mm3 150.000 –400.000%mm3
VSH 5mm/h 4-12 mm/h Glicemie 110/mg/dl 70 - 115/mg/dlCreatinina 1,03/mg/dl 0,7 – 1,20 /mg/dlTGP 18/U/l 0 – 41 /U/lTGO 48 /U/l 0 – 37 /U/l ABG ( gaze arteriale)
PO2: 50 mmHg 75-100mmHgPCO2: 30mmHg 35-45 mmHg
COHb sânge 25%.
38
MEDICAŢIA
DATA MEDICAŢIA DOZA UNICĂ
DOZATOTALĂ
CALEA DE
ADMINIS-TRARE
10.01.2013 NaCL 0,9% 500 ml 500ml P.E.V.Vitamina B1 1f 1f P.E.V.Vitamina B6 1f 1f P.E.V.Vitamina C 1f 1f P.E.V.
Metoclopramid 1f 1f P.E.V.
39
Spitalul : JUDEŢEAN DE URGENŢĂ
Secţia : U.P.U.
DOSAR DE ÎNGRIJIRE NR. 2
CULEGEREA DATELOR
DATE DE IDENTITATE
Nume: S. Prenume: S. vârsta: 20 sex: F
Domiciliu: Ulmi Judeţul: Dâmboviţa
Data internării: anul 2013 luna 02 ziua 10 ora 12.05
Data externării: anul 2013 luna 02 ziua 10 ora 16.30
Starea de constienţă: păstrată
Comportament: anxios
Mod de internare: Salvare
Particularităţi: nu sunt
ASPECTE SOCIOLOGICE
Mod de viata: Singur - De familie DA Altul -
Mediul: rural
Ocupatie: studentă
Probleme sociale : nu sunt
SURSA DE INFORMAŢII:Pacientul: daAparţinătorii: părinţii
Membrii echipei de îngrijire : da
Documente medicale: nu
40
Motivele internării: intoxicaţie cu monoxid de carbon.
Metode de culegere a datelor:Interviul: da; aparţinătorii.Istoricul bolii: bolnav adus la U.P.U. de către familie. Aceştia afirmă că
pacienta a folosit un boiler pe gaze, fără coş de evacuare al gazelor pentru a se
spăla. Şi-a pierdut cunoştinţaîn casă.
Antecedente:
♦Heredo colaterale:neagă TBC, HIV, hepatita, epilepsia, diabet zahatat
♦Fiziologice personale: fără importanţă♦Patologice personale: fără importanţă♦Factori de risc legaţi de modul de viaţă: nu există.
DIAGNOSTICE MEDICALE
Diagnosticul medical la internare:Intoxicaţie acuta cu monoxid de carbon.
Diagnosticul medical la externare: Intoxicaţie acuta cu monoxid de carbon.
EXAMENUL CLINIC PE APARATE
Starea generală: alterată.
Tesut celular subcutanat: normal reprezentat.
Sistem ganglionar: nepalpabil.
Sistem osteoarticular: integru, cu articulaţii libere, nedureroase la mobilizare,
fără dureri la nivelul sistemului osteoarticular.
Aparat respirator: torace normal conformat, dispneic. R- 25/min.
Aparat cardio vascular: şoc apexia în spaţiul V intercostal stâng pe linia medio
claviculară, median, tahicardic, AV – 90 b/min, TA – 120/80 mmHg.
Aparat digestiv: abdomen suplu, nedureros la palpare, senzaţie de greaţă.
41
Aparat uro-genital : loji renale libere, nedureroase.
S.N.C.: somnolenţă, ROT prezente.
EVALUARE INIŢIALĂElemente fizice RH – pozitiv, Grupa sanguinǎ – A(II)
Date Antropometrice Greutate – 50kg Înǎlţime – 1,58m
TA – 120/80mmHg
P – 90 p/min
R – 25 r/min
Nevoiafundamentală Manifestarea de dependenţă
Sursa de dificultate
Nevoi fiziologice15.A respira, a avea o
bună circulaţiedependent Dispneic
16.A se alimenta dependent Greaţă
17.A elimina independent -18.A se mişca, a avea
o bună posturădependent Adinamic
19.De a dormi şi a se odihni
dependent Somnolenţă
20.A se îmbrăca, dezbrăca
dependent Adinamic
21.A menţine temperatura în limite fiziologice
independent afebril
22.A fi curat dependent Somnolenţă 23.A evita pericolele independent - 24.A comunica cu
semeniiindependent Comunicativ
25.A învăţasă-şi păstreze sănătatea
independent Educaţie pentru utilizarea corectă a
surselor de încălzire.Nevoi spirituale
42
26.De a păstra religia şi valori personale
independent Ortodox
Nevoi sociale27.De a fi util independent Se face util în orice
situaţieNevoi psihologice
28.De a se recreea independent -
DIAGNOSTICE DE NURSING LA INTERNARE
- Dispnee;
- Greaţă;
- Somnolenţă.
OBIECTIVELE ÎNGRIJIRILOR- Bolnavul să respire normal, fără dificultate;
- Să nu mai prezinte greţuri;
- Să fie orientat temporo-spaţial;
- Să colaboreze cu echipa de îngrijire;
- Să conştientizeze riscurile folosirii echipamentului casnic neomologat.
EPICRIZA
Bolnavă în vârstă de 22 ani bolnav este adus la U.P.U. de către familie.
Aceştia afirmă că pacienta a folosit un boiler pe gaze, fără coş de evacuare al
gazelor pentru a se spăla. Şi-a pierdut cunoştinţaîn casă. La momentul preluării
pacientei, aceasta era conştientă, uşor somnolentă. S-a administrat O2 pe mască,
perfuzie cu NaCl 0,9 %, metoclopramid. Evoluţia a fost favorabilă. Se
externează la ora 1605.
43
PLAN DE ÎNGRIJIRE – PACIENT S.S. 20 ani
Data Problema
pacientului
Obiectivele de îngrijire intervenţii Evaluarea
acţunilorAutonome Delegate
10.02.2013
1205
- dispnee,
- greţuri,
- adinamie,
-Bolnavul să respire
normal, fără
dificultate;
-Să nu mai prezinte
greţuri;
-Să fie orientat
temporo-spaţial;
-Să colaboreze cu
echipa de îngrijire;
- măsor funcţiile
vitale ( TA
120/80mmHg,
AV 90b/min, R
25/min).
- pregătesc
bolnavul pentru
recoltarea de
produse de
laborator;
- administrez O2
prin mască.
- recoltez sânge
pentru examene
de laborator;
- administrez
tratament
medicamentos
(NaCl 0,9 %,
metoclopramid.)
1245:
- pacientul nu
mai este
dispneic;
- persistă
senzaţia de
greaţă.
1430:
- coloraţia
tegumentelor
revine la normal;
- nu mai prezintă
greaţă.
1605:
- TA 125/80
44
mmHg;
-AV 75/ min;
- R 16 /min.
10.02.2013
1605
Pacienta este externată ameliorat.
45
EVALUARE LA EXTERNARE
Nevoiafundamentală Manifestarea de dependenţă
Sursa de dificultate
Nevoi fiziologice12.A respira, a avea o
bună circulaţieindependent Respiră spontan
13.A se alimenta independent apetit normal
14.A elimina independent Micţiuni fiziologice15.A se mişca, a avea o
bună posturăindependent Sistem osteoarticular
integru16.De a dormi şi a se
odihniindependent Somn odihnitor
17.A se îmbrăca, dezbrăca
independent Sistem osteoarticular integru
18.A menţine temperature înlimitefiziologice
independent afebril
19.A fi curat independent Tegumente curate, integre.
20.A evita pericolele independent Orientat temporo-spaţial
21. A comunica cu semenii
independent comunicativ
22. A învăţasă-şi păstreze sănătatea
independent Pacientul să conştientizeze riscul
consumului de alcool.Nevoi spirituale12.De a păstra religia şi valori personale
independent ortodox
Nevoi sociale13.De a fi util independent Se face utilă
Nevoi psihologice15.De a se recreea independent -
46
EXAMENE DE LABORATOR
DATA EXAMENE DE LABORATOR ŞI PARACLINICE
VALORI GĂSITE
VALORI NORMALE
10.01.20131830 Hemoleucogramă
Leucocite 10500 4 - 11/*103/μLHgb 12,2g% 13- 14 g%Trombocite 260 000/ mm3 150.000 –400.000%mm3
VSH 5mm/h 4-12 mm/h Glicemie 110/mg/dl 70 - 115/mg/dlCreatinina 1,03/mg/dl 0,7 – 1,20 /mg/dlTGP 18/U/l 0 – 41 /U/lTGO 48 /U/l 0 – 37 /U/l ABG PO2: 50 mmHg 75-100mmHg
PCO2: 30mmHg 35-45 mmHgCOHb sânge 25%.
47
MEDICAŢIA
DATA MEDICAŢIA DOZA UNICĂ
DOZATOTALĂ
CALEA DE
ADMINIS-TRARE
10.01.2013 NaCL 0,9% 500 ml 500ml P.E.V. Metoclopramid 1f 1f P.E.V.
48
ANEXE
49
OXIGENOTERAPIA
Scop :
1. imbogatirea aerului cu oxigen in scopul combaterii hipoxiei (oxigenarea
redusa a tesuturilor);
2. ameliorarea concentratiei de oxigen in sange.
HIPOXIA poate fi:
1. Anemica - prin reducerea hemoglobinei;
2. Histotoxica - prin blocarea la nivelul celulelor;
3. Circulatorie - prin tuburari de circulatie.
Indicatiile oxigenoterapiei:
a. Hipoxie Circulatorie - insuficienta cardiaca, edem pulmonar, infarct
miocardic;
b. Hipoxie Respiratorie - soc, anestezi generale, complicatii postoperatorii,
nou nascuti.
Surse de oxigen:
1. statie centrala de oxigen sau microstatie;
2. butelie de oxigen (de 300 - 10.000 litri oxigen comprimat la 150 atm.)
Pentru a se putea administra, presiunea se regleaza cu reductorul de presiune
(debitmetrul, care indica volumul in litri de oxigen pe minut) si se modifica cu
ajutorul barbotorului .
50
Administrarea oxigenului se face cu:
a. sonda sau cateter nazal;
b. ochelari;
c. masca;
d. cort de oxigen;
e. balon Ambu sau Ruben.
a — butelia de oxigen cu :
1 — robinetul bombei ;
2 — reductor de presiune ;
3,4 — manometre ;
5 — robinet de închidere ;
6 — robinet de reglare a presiunii de ieşire a oxigenului ;
7 — lanţ de fixare ;
b — umidificator (detaliu) cu
8 — oxigen de la butelie ;
9 — tub spre bolnav.
51
a. Cateterul nazal (sondă) - are orificii laterale multiple. Se introduce în
nara până în faringe, schimbându-se de la o nară la alta. Se poate introduce şi în
laringe.
Tehnica:
· - se dezobstruează căile aeriene
Cateter nazal
52
· - se măsoară lungimea sondei pe obraz de la nara la tragus
· - se introduce cateterul cu mişcări blânde paralel cu palatal osos şi
perpendicular pe buza superioară
· - se fixează sondă cu leucoplast
· - se fixează debitul la 4-6 l/minut
· - se va observa bolnavul în continuare pentru prevenirea acciden-
telor
· - se administrează medicamente cu intermitenţă şi se supraveghează
debitul.
b.Ochelari pentru oxigen - se fixează după urechi şi prezintă 2 mici sonde
de plastic care pătrund în nări. Se recomandă la copii şi bolnavi agitaţi.
Ochelari pentru oxigen
53
c. Mască pentru oxigen (cu inhalarea aerului expirat) se fixează acoperind
gura şi nasul. În general este greu suportată de bolnav datorită hamului de
etanşeizare.
Tehnica:
· - se verifică scurgerea oxigenului din sursă
· - se pune masca în mâna bolnavului pentru a-i uşura controlul măştii
şi i se susţine mâna. Debitul de 10-12 l/minut.
· - se aşează masca pe piramida nazală şi apoi pe gură
· - când bolnavul s-a obişnuit cu masca, se aşează cureaua de fixare în
jurul capului
Mască pentru oxigen
54
d.Cortul de oxigen: nu poate depăşi o concentraţie de 50 % a oxigenului,
realizează o circulaţie deficitară a aerului, ducând la încălzirea pacientu-
lui. Se impune răcirea cu gheaţă.
Reguli la administrarea de oxigen:
· - nu se unge cateterul cu substanţe grase (pericol de explozie şi
pneumonie)
· - bombele de oxigen se fixează pe un port butelie, orizontal pentru a
evita loviturile
· - oxigenul nu se foloseşte fără manometru
· - barbotorul să fie bine fixat deoarece prin răsturnare împinge apa în
căile respiratorii ale bolnavului
Incidente la administrarea oxigenului:
· - distensia abdominală prin pătrunderea gazului prin esofag
· - enfizem subcutanat prin infiltrarea gazului la baza gâtului prin
fisurarea mucoasei.
Cortul de oxigen
55
INJECŢIA INTRAVENOASĂ
OBIECTIVELE PROCEDURII
1. administrarea unui medicament direct in sistemul vascular in scop
explorator;
2. tratarea rapidă a problemelor medicale ale pacientului;
3. realizarea unei concentraţii inalte in sange a medicamentului, intr-un
timp scurt
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior
- Fiolă sau flaconul cu soluţia izotonă sau hipertonă
- Ace sterile cu bizoul ascuţit dar scurt
- Seringi sterile cu amboul excentric, de capacităţi adecvate cantităţii de
medicament prescris
- Comprese sau tampoane cu alcool
- Mănuşi de unică folosinţă
- Materiale pentru puncţia venoasă
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informez pacientul despre procedură
- Îi explic scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite;
- Obţin consimţămantul informat
b) FIZICĂ:
- Asigur intimitatea pacientului
- Verific locurile de elecţie, evitand zonele cu echimoze, cu pilozitate
accentuată sau cu infecţie
- Stabilesc locul pentru injecţie: venele de la plica cotului - bazilică sau
cefalică; venele de pe partea dorsală a mâinii, venele de pe partea posterioară a
56
gambei, venele epicraniene (la copii); venele jugulare
- Poziţionez pacientul în siguranţă în funcţie de locul ales şi de starea sa;decubit
dorsal,poziţie semişezandă
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Verific prescripţia medicală
- Obţin informaţii suplimentare, dacă medicamentul este nou
- Îmi spăl mâinile, folosesc mănuşi de unică folosinţă
- Aspir soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii standard
- Elimin bulele de aer din seringă menţinand seringa in poziţie verticală
- Schimb acul cu altul capişonat
- Leg garoul, palpez traiectul venei
- Dezinfectez larg zona aleasă pentru injecţie
- Indepărtez capacul de la ac prin tracţiune
- Efectuez puncţia venoasă conform procedurii
- Verific poziţia acului prin aspirare
- Desfac garoul dacă acul este in venă
- Injectez lent soluţia medicamentoasă, observand locul puncţionat şi reacţiile
pacientului
- Extrag rapid acul adaptat la seringă
- Comprim locul injecţiei cu tampon cu alcool, 3 - 5 minute pentru hemostază
completă
INGRIJIREA PACIENTULUI
- Observ locul injecţiei pentru sangerare
- Ajut pacientul să ocupe o poziţie confortabilă
- Explic conduita ulterioară dacă medicamentul a fost administrat in scop
explorator
- Supraveghez pacientul pentru a surprinde unele complicaţii şi anunţaţi medicul
57
dacă apar
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectez materialele folosite in containere speciale, conform PU
- Acul se aruncă necapişonat
- Spăl mainile după indepărtarea mănuşilor
NOTAREA PROCEDURII
- Notez procedura in dosarul/planul de ingrijire;- nume, prenume;data şi ora
administrării;tipul soluţiei administrate, doza.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Medicamentul este injectat lent cand vena este corect puncţionată
- Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat in acest
scop
- Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat in scop
explorator
Rezultate nedorite / Ce fac?
- Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor
substanţe iritante pentru intima vasului (ex. Soluţiile hipertone)- Injectez lent
soluţia
- Senzaţia de uscăciune in faringe şi valul de căldură- Injectez soluţia foarte
lent,comunic cu pacientul
- Hematomul prin perforarea venei sau retragerea acului fără indepărtarea
garoului-Aplicaţi comprese umede reci
- Ameţeli, lipotimie, colaps-Anunţă medicul
- Reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop explorator - Anunţ medicul;Se intervine de urgenţă conform protocolului.
58
Locuri de elecţie pentru injecţia intravenoasă:
- Venele de la plica cotului;
- Venele antebraţului
- Venele de pe faţa dorsală a mîinii
- Venele maleolare interne
- Venele epicraniene.
59
BIBLIOGRAFIE
Borundel C. - Medicină internă pentru cadre medii, Editura ALL, Bucureşti,
2009
Titircă L., Dorobanţu E., Gal G., Seuchea M., Zamfir M., Baltă G.,
Rachieru L., Pârvu L., Ghidu V. - Ghid de Nursing cu Tehnici de evaluare şi
îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamentale, Editura Viaţa Medicală
Românească, Bucureşti, 2007.
Titircă L., Dorobanţu E., Gal G., Seuchea M., Udma F. - Îngrijiri speciale
acordate pacienţilor de asistenţi medicali, Editura Viaţa Medicală Românească,
Bucureşti, 2008.
Voiculescu B., Cârmaciu R., Sălăvăstru C., Ciornei C., Niţă C., Niculescu
Th. C. – Compendiu pentru Anatomia şi Fiziologia Omului, Editura CORINT,
Bucureşti, 2007
Voiculescu M. - Medicină internă, Editura Medicală, Bucureşti, 2008
60