INFRACŢIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIŢIEI

Conţinut:

1. Nedenunţarea (art.266 C.pen.)2. Omisiunea sesizării (art. 267 C.pen.)3. Inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268 C.pen.)4. Favorizarea făptuitorului (art.269 C.pen.) 5. Tăinuirea (art. 270 C.pen.)6. Obstrucţionarea justiţiei (art.271 C.pen.)7. Influenţarea declaraţiilor (art.272 C.pen.)8. Mărturia mincinoasă (art.273 C.pen.)9. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei (art.274 C.pen.)10. Sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri (art.275 C.pen.)11. Presiuni asupra justiţiei (art.276 C.pen.)12. Compromiterea intereselor justiţiei (art.277 C.pen.)13. Încălcarea solemnităţii şedinţei (art. 278 C.pen.)14. Ultrajul judiciar (art.279 C. pen.)15. Cercetarea abuzivă (art.280 C. pen.)16. Supunerea la rele tratamente (art.281 C. pen.)17. Tortura (art.282 C. pen.)18. Represiunea nedreaptă (art.283 C. pen.)19. Asistenţa şi reprezentarea neloială (art.284 C. pen.)20. Evadarea (art.285 C. pen.)21. Înlesnirea evadării (art.286 C. pen.)22. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art.287 C. pen.)23. Neexecutarea sancţiunilor penale (art.288 C. pen.)

În statul nostru de drept justiţia are un rol important deoarece soluţionează litigiile care apar între oameni, între instituţii şi unităţi economice, între persoane fizice şi persoane juridice etc. dar şi sancţionează pe cei care încalcă, sub diferite modalităţi, legea.

Înfăptuirea justiţiei este apărată şi prin mijloace de drept penal. Astfel, în titlul IV al Codului penal sunt incriminate ca fapte penale infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei.

Obiectul juridic generic al acestor infracţiuni îl constituie relaţiile sociale apărate de legea penală care asigură buna înfăptuire a justiţiei potrivit principiilor fundamentale ale statului, Constituţiei şi legilor ţării.

1. Nedenunţarea (art. 266 C. pen.)

1.1. Conţinut legal (art. 266 alin. 1 C. pen.)

Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

1.2. Elementele infracţiunii

NESECRETObiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale apărate de legea penală referitoare la

prompta şi sigura înfăptuire a justiţiei, asigurată prin îndeplinirea obligaţiei de a înştiinţa de îndată autorităţile despre săvârşirea unor infracţiuni contra vieţii sau care au avut ca urmare moartea unei persoane.

Obiectul material nu există, deoarece prin fapta comisă se aduce atingere unei valori imateriale.Subiectul activ poate fi orice persoană fizică, cu capacitate penală, cu excepţia autorului şi

participanţilor la infracţiunea nedenunţată. Subiectul pasiv al infracţiunii de nedenunţare este statul ca titular al valorii sociale ocrotite.Latura obiectivăElementul material constă într-o omisiune, aceea de a nu înştiinţa de îndată autorităţile despre

comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, despre care a luat cunoştinţă.

Existenţa infracţiunii presupune în mod necesar comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane.

Faptele prevăzute de legea penală contra vieţii sunt prevăzute în titlul I, Infracţiuni contra persoanei, capitolul I, Infracţiuni contra vieţii, respective: omorul (art. 188 C. pen.), omorul calificat (art. 189 C. pen.), uciderea la cererea victimei (art. 190 C. pen.), determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art.191 C. pen.) şi uciderea din culpă (art. 192 C. pen.).

Faptele prevăzute de legea penală care au avut ca urmare moartea unei persoane sunt prevăzute în mai multe capitole din C. pen. Aceste fapte sunt următoarele: lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 195 C. pen.), încăierarea (art. 198 C. pen.), întreruperea cursului sarcinii (art. 201 C. pen.), vătămarea fătului (art. 202 C. pen.), lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 205 C. pen.), violul (art. 218 C. pen.), agresiunea sexuală (art. 219 C. pen.), tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei (art. 236 C. pen.), distrugerea calificată (art. 254 C. pen.), tortura (art. 282 C. pen.), nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparaţiilor (art. 340 C. pen.), nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive (art. 345 C. pen.), nerespectarea regimului materiilor explozive (art. 346 C. pen.), transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit (art. 354 C. pen.), infracţiuni de război contra persoanelor (art. 440 C. pen.), infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor (art. 442 C. pen.).

O altă cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii este aceea că făptuitorul nu înştiinţează, de îndată, autorităţile. Înştiinţarea se consideră făcută “de îndată” atunci când a avut loc în cel mai scurt timp posibil, ţinându-se seama de locul, timpul şi împrejurările în care persoana a luat la cunoştinţă despre săvârşirea faptei prevăzute de legea penală contra vieţii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane.

Nedenunţarea are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a înfăptuirii justiţiei. Pentru existenţa infracţiunii este deci indiferent dacă s-a produs sau nu o întârziere sau împiedicare a urmăririi faptei respective, fiind suficient doar să fie creată această posibilitate.

Latura subiectivă constă în vinovăţia făptuitorului manifestată sub forma intenţiei sau culpei. Pentru realizarea laturii subiective făptuitorul trebuie să fi avut reprezentarea că este vorba de o infracţiune pentru care legea stabileşte obligaţia încunoştinţării de îndată a autorităţilor.

Când nedenunţarea este făcută în scopul de a da un ajutor celui care a comis infracţiunea, pentru a îngreuna cercetările într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală sau executării unei pedepse, va exista concurs de infracţiuni cu infracţiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 269 C. pen.

Fiind o infracţiune care se săvârşeşte prin omisiune, nedenunţarea nu este susceptibilă de tentativă.

Fapta nu se pedepseşte dacă făptuitorul are calitatea de membru de familie cu autorul infracţiunii nedenunţate (art. 266 alin. 2 C. pen.).

Prin membru de familie, în conformitate cu art. 177 C. pen. se înţelege:a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite

prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;b) soţul;c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii,

în cazul în care convieţuiesc.Pagina 2 din 12

NESECRET De asemenea, nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, înlesneşte tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor (art. 266 alin. 3 C. pen.).

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

2. Omisiunea sesizării (art. 267 C. pen.)

2.1. Conţinut legal (art. 267 alin. 1 C. pen.)

Funcţionarul public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

2.2. Elementele infracţiunii

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale apărate de legea penală referitoare la prompta şi sigura înfăptuire a justiţiei, asigurată prin îndeplinirea de către funcţionarii publici a obligaţiei de a sesiza de îndată organele de urmărire penală.

Obiectul material nu există, deoarece prin fapta comisă se aduce atingere unei valori imateriale.Subiectul activ este calificat şi poate fi numai un funcţionar public.Potrivit art. 175 C. pen. funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu

permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării

prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui

operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Nu săvârşeşte infracţiunea de omisiunea sesizării funcţionarul public care a comis sau a participat la săvârşirea infracţiunii în legătură cu care a omis să sesizeze organele de urmărire penală.

Subiectul pasiv al infracţiunii de omisiunea sesizării este statul ca titular al valorii sociale ocrotite.

Latura obiectivăElementul material constă în omisiunea funcţionarului public, de a sesiza organele de urmărire

penală (procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale) de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile.

Omisiunea trebuie să se refere la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia făptuitorul îşi îndeplineşte sarcinile. Poate fi o faptă prevăzută de legea penală săvârşită de un funcţionar public din acelaşi serviciu cu făptuitorul sau de o persoană din afară, care intră într-o relaţie ce vizează activitatea serviciului respectiv.

Este necesar ca funcţionarul public să fi luat la cunoştinţă de faptă în timpul exercitării funcţiei sale ori în legătură cu exercitarea sau îndeplinirea sarcinilor sale.

Sesizarea despre săvârşirea infracţiunii trebuie făcută de îndată. Explicaţiile cu privire la această cerinţă sunt aceleaşi ca la infracţiunea de nedenunţare.

Omisiunea sesizării are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a înfăptuirii justiţiei.

Latura subiectivă constă în vinovăţia făptuitorului manifestată sub forma intenţiei sau culpei. Când fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda

(art. 267 alin. 2 C. pen.).

Pagina 3 din 12

NESECRETCând nedenunţarea este făcută în scopul de a da un ajutor celui care a comis infracţiunea,

pentru a îngreuna cercetările într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală sau executării unei pedepse, va exista concurs de infracţiuni cu infracţiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 269 C. pen.

Fiind o infracţiune care se săvârşeşte prin omisiune, omisiunea sesizării nu este susceptibilă de tentativă.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

3. Inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268 C. pen.)

3.1. Conţinut legal (art. 268 alin. 1 şi 2 C. pen.)

(1) Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

3.2. Elementele infracţiunii

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale apărate de legea penală referitoare la înfăptuirea justiţiei, care reclamă o atitudine corectă din partea tuturor persoanelor care se adresează organelor judiciare.

Obiectul material nu există, deoarece prin fapta comisă se aduce atingere unei valori imateriale.

Subiectul activ poate fi orice persoană fizică cu capacitate penală. Persoana care formulează un autodenunţ mincinos nu răspunde penal pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

Subiectul pasiv general şi imediat este statul ca titular al valorii sociale ocrotite. Subiectul pasiv secundar este persoana vătămată în demnitatea sau libertatea sa prin aceea că despre ea se formulează o sesizare penală cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală.

Latura obiectivăElementul material în cazul formei tip prevăzute în alin. 1 constă în sesizarea penală, făcută

prin plângere sau denunţ cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană.

Sesizarea trebuie să aibă caracter de plângere sau denunţ (în înţelesul Codului de procedură penală), adică să fie adresată unui organ judiciar şi să aibă conţinutul cerut de lege pentru a fi considerată plângere sau denunţ. Un element important este că în conţinutul plângerii sau denunţului trebuie menţionată o persoană individualizată prin date de identificare.

De asemenea, sesizarea trebuie să se refere la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.În cazul formei prevăzute în alin. 2, elementul material se poate realiza fie prin producerea de

probe nereale, fie prin ticluirea unor astfel de probe.Producerea de probe nereale înseamnă a aduce sau a depune în faţa organelor judiciare a unor

probe în care adevărul este alterat.Ticluirea de probe nereale înseamnă crearea unor aparenţe care să fie interpretate drept probe,

inventarea unor elemente de fapt care pot fi interpretate ca probe şi care nu corespund realităţii.Urmarea imediată este crearea unei stări de pericol pentru normala desfăşurare a activităţii de

înfăptuire a justiţiei. Dacă însă sesizarea penală a determinat luarea unor măsuri procedurale sau procesuale împotriva unei persoane se adaugă şi vătămarea efectivă adusă acelei persoane.

Latura subiectivă constă în vinovăţia făptuitorului manifestată sub forma intenţiei.Făptuitorul are reprezentarea faptului că formulează o sesizare penală ori că produce sau

ticluieşte probe cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală sau în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte, care nu corespund realităţii.

Săvârşirea faptei din culpă, nu este incriminată.

Pagina 4 din 12

NESECRETTentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă

declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale (art. 268 alin. 3 C. pen.).

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

4. Favorizarea făptuitorului (art. 269 C. pen.)

4.1. Conţinut legal (art. 269 alin. 1 C. pen.)

Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

4.2. Elementele infracţiunii

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale apărate de legea penală referitoare la înfăptuirea justiţiei penale care sunt periclitate prin acţiunile de natură a-l ajuta pe infractor în scopul de a se sustrage de la răspunderea penală.

Obiectul materialÎn unele situaţii infracţiunea poate avea un obiect material, respectiv un bun, înscris sau

valoare care constituie obiect ca mijloc de probă, sau corp delict şi care s-a aflat sau se află în posesia făptuitorului sau a altei persoane. Atunci când ajutorul dat unui făptuitor priveşte în mod direct un bun (de exemplu: favorizatorul ascunde bunul provenit din infracţiune) acel bun va constitui obiectul material al infracţiunii.

Subiectul activ poate fi orice persoană fizică cu capacitate penală care săvârşeşte fapta.Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.Subiectul pasiv principal este statul ca administrator al justiţiei penale, iar în plan secundar

(adiacent) poate fi orice persoană ale cărei interese au fost prejudiciate prin săvârşirea faptei.În cazul infracţiunii de favorizarea făptuitorului, textul incriminator nu cere nici o condiţie de

loc, dar prevede o condiţie de timp, în ideea că făptuitorul este ajutat după ce a comis fapta penală.Latura obiectivă constă în acţiunea favorizatorului de a da ajutor unui alt făptuitor.Ajutorul poate fi acordat prin acte comisive sau omisive, poate fi dat personal de favorizator

sau prin intermediar.Nu constituie ajutor declaraţiile mincinoase date de o persoană. În acest caz dacă sunt

îndeplinite toate condiţiile, se va putea reţine infracţiunea de mărturie mincinoasă.Dacă ajutorul dat unei persoane constituie prin el însuşi o infracţiune se vor aplica regulile

concursului de infracţiuni. Pentru existenţa laturii obiective trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:- ajutorul să privească cel puţin un act al activităţii infracţionale a autorului;- ajutorul trebuie acordat autorului altei infracţiuni;Nu interesează dacă acesta este autor sau participant la săvârşirea unei infracţiuni, sub forma

instigării sau complicităţii.- ajutorul dat unui făptuitor trebuie să aibă ca destinaţie obiectivă împiedicarea sau îngreunarea

cercetărilor într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate;

Acordarea acestui ajutor înseamnă a da orice sprijin pentru a împiedica identificarea autorului, descoperirea probelor etc. (de exemplu: favorizatorul îl ascunde pe făptuitor sau ţine în depozit bunuri provenite din săvârşirea infracţiunii).

Actele de ajutor trebuie date în intervalul de timp de la săvârşirea infracţiunii până la trimiterea în judecată, pe tot parcursul judecăţii sau după ce hotărârea a rămas definitivă. Ajutorul poate consta în acte care au drept scop împiedicarea sau îngreunarea efectuării oricărui act de procedură sau poate privi întârzierea executării sau sustragerea condamnatului de la executarea pedepsei (de exemplu: ascunderea acestuia).

Pagina 5 din 12

NESECRETUrmarea imediată a infracţiunii este crearea unui unei stări de pericol pentru normala

desfăşurare a activităţii de înfăptuire a justiţiei.Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care favorizatorul dă ajutor făptuitorului, iar

acest ajutor este apt să realizeze unul din scopurile prevăzute în art. 269 C. pen .Latura subiectivă constă în vinovăţia făptuitorului manifestată sub forma intenţiei.Tentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru

fapta săvârşită de autor (art. 269 alin. 2 C. pen.).Favorizarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte (art. 269 alin. 3 C. pen.).

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

5. Tăinuirea (art. 270 C. pen.)

5.1. Conţinut legal (art. 270 alin. 1 C. pen.)

Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaşte natura acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

5.2. Elementele infracţiunii

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale apărate de legea penală referitoare la înfăptuirea justiţiei penale. În subsidiar infracţiunea are ca obiect juridic special şi relaţiile sociale cu caracter patrimonial, respectiv asigurarea integrităţii patrimoniului prin recuperarea prejudiciului cauzat prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

Obiectul material îl constituie bunul care provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, pe care tăinuitorul l-a primit, dobândit, transformat sau a cărui valorificare a înlesnit-o.

Datorită specificului acestei infracţiuni, obiectul material nu poate fi decât un bun mobil.Subiectul activ poate fi orice persoană fizică cu capacitate penală care săvârşeşte fapta.Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.Subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică în paguba căruia s-a săvârşit

infracţiunea. În subsidiar subiect pasiv este şi statul ca administrator al justiţiei penale. Latura obiectivăElementul material se poate realiza prin săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni: primirea,

dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Primirea presupune acţiunea făptuitorului care acceptă să deţină cu orice titlu bunul ce provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, sub formă de gaj, depozit sau comodat.

Dobândirea presupune achiziţionarea bunului de către făptuitor, în sensul că devine proprietar al bunului prin intermediul unui contract de vânzare-cumpărare, schimb, donaţie, dare în plată etc.

Transformarea presupune a modifica substanţa sau forma bunului, în funcţie de natura acestuia, prin prelucrare, montare, demontare, dezmembrare etc.

Înlesnirea valorificării înseamnă a ajuta, a sprijini în orice mod o persoană să valorifice, să vândă bunul provenit din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Legiuitorul foloseşte expresia „faptă prevăzută de legea penală” de aceea latura obiectivă va fi realizată chiar dacă bunul provine din săvârşirea unei fapte care nu constituie infracţiune (de exemplu: dacă fapta a fost săvârşită de un minor care nu răspunde penal).

Urmarea imediată a infracţiunii constă în schimbarea situaţiei de fapt a bunului, prin trecerea lui în altă sferă patrimonială ori prin modificarea substanţei bunului în cazul transformării acestuia.

Latura subiectivă constă în vinovăţia făptuitorului manifestată sub forma intenţiei.Pentru existenţa infracţiunii se cere în plus ca făptuitorul să fi cunoscut sau să fi prevăzut din

împrejurările concrete ale cauzei, că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.Nu interesează dacă făptuitorul a cunoscut sau nu natura faptei prevăzute de legea penală din

care provine bunul. Tentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.

Pagina 6 din 12

NESECRETPedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru

fapta săvârşită de autor (art. 270 alin. 2 C. pen.).Tăinuirea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte (art. 270 alin. 3 C. pen.).Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

6. Obstrucţionarea justiţiei (art. 271 C. pen.)

6.1. Conţinut legal (art. 271 alin. 1 C. pen.)

Persoana care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale: a) împiedică, fără drept, organul de urmărire sau instanţa să efectueze, în condiţiile legii, un

act procedural;b) refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului

sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

6.2. Elementele infracţiunii

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale apărate de legea penală referitoare la înfăptuirea justiţiei penale.

Obiectul material În cazul modalităţii normative prevăzute de alin. 1 lit. a, nu există obiect material, deoarece

prin fapta comisă se aduce atingere unei valori imateriale. În cazul modalităţii normative prevăzută de alin. 1 lit. b, infracţiunea poate avea un obiect material, respectiv, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute care au fost solicitate explicit făptuitorului, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze.

Subiectul activ poate fi orice persoană fizică cu capacitate penală care deţine date, informaţii, înscrisuri sau bunuri necesare soluţionării unei cauze.

Subiectul pasiv este statul ca administrator al justiţiei penale. În plan secundar poate fi orice persoană ale cărei interese au fost prejudiciate prin săvârşirea faptei.

Latura obiectivăElementul material se poate realiza printr-o acţiune sau o inacţiune, astfel:- acţiunea constă în împiedicarea, fără drept, a organului de urmărire penală sau a instanţei să

efectueze, în condiţiile legii, un act procedural;Act procedural - este mijlocul juridic prin care se aduce la îndeplinire o sarcină ce decurge din

actele procesuale şi din măsurile procesuale intervenite şi respectiv luate în cursul procesului penal. Acte procedurale a căror împiedicare poate fi împiedicată pot fi: înmânarea unei citaţii, executarea unui mandat de aducere, ascultarea unui martor etc.

Efectuarea, în condiţiile legii presupune respectarea dispoziţiilor legale în vigoare referitoare la desfăşurarea actelor procedurale (de exemplu, dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la efectuarea actelor premergătoare).

- inacţiunea constă în refuzul de a pune la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze.

Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca organul de urmărire penală, instanţa sau judecătorul sindic să ceară în mod explicit făptuitorului să pună la dispoziţia acestora date, informaţii, înscrisuri sau bunuri deţinute necesare soluţionării unei cauze.

Latura subiectivă constă în vinovăţia făptuitorului manifestată sub forma intenţiei.Pentru existenţa infracţiunii se cere în plus ca făptuitorul deţină datele, informaţiile, înscrisurile

sau bunurile necesare soluţionării unei cauze.Tentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.Fapta persoanei urmărite sau judecate pentru infracţiunea care formează obiectul procesului

penal nu se pedepseşte (art. 271 alin. 2 C. pen.).Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Pagina 7 din 12

NESECRET7. Influenţarea declaraţiilor (art. 272 C. pen.)

7.1. Conţinut legal (art. 272 alin. 1 C. pen.)

Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

7.2. Elementele infracţiunii

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare este ocrotită prin apărarea activităţii de normală înfăptuire justiţiei penale, împotriva acţiunilor de constrângere sau corupere a părţilor şi persoanelor participante în cauzele penale, civile sau în orice altă procedură judiciară.

Obiectul materialInfracţiunea are un obiect material numai în cazul în care acţiunea se realizează prin

constrângere, caz în care obiectul material este corpul persoanei asupra căreia se exercită constrângerea. În celelalte cazuri, în care activitatea infracţională nu se efectuează material asupra unui lucru (bun sau persoană) nu există obiect material.

Subiectul activ poate fi orice persoană fizică cu capacitate penală. De regulă infracţiunea este comisă de către o persoană care este parte într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară.

Participaţia penală est posibilă sub oricare dintre formele sale.Subiectul pasiv este statul ca administrator al justiţiei penale. În discuţie se pune şi persoana

fizică asupra căreia au fost exercitate actele de corupere, constrângere sau fapta cu efect vădit intimidant, care dintr-un punct de vedere ar putea fi considerată subiect pasiv secundar.

Latura obiectivă Elementul material constă fie în acţiunea de „a încerca determinarea” fie în „determinarea”

unei persoane, indiferent de calitatea acesteia să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară.

Încercarea de a determina, constituie o tentativă, deci o acţiune fără rezultatul scontat de făptuitor. Determinarea presupune punerea în executare a activităţii infracţionale de către o altă persoană şi producerea uneia dintre situaţiile prevăzute de textul incriminator.

O cerinţă a laturii subiective este necesitatea săvârşii elementului material prin constrângere, corupere sau prin altă faptă cu efect vădit intimidant.

A încerca determinarea sau a determina „prin constrângere” înseamnă a sili, a obliga, o persoană să accepte în mod forţat săvârşirea infracţiunii, pe care de bună voie nu ar face-o. Constrângerea trebuie să creeze o stare de temere în urma exercitării unor acte de violenţă (constrângere fizică) sau prin ameninţare (constrângere morală).

„Coruperea” înseamnă a oferi sau promite bani, bunuri sau alte foloase materiale unei persoane în scopul ca aceasta să se abată de la corectitudine, de la obligaţia morală şi legală de a contribui la buna înfăptuire a justiţiei într-o cauză penală.

„Fapta cu efect vădit intimidant” poate fi interpretată, din punct de vedere a exercitării acesteia, ca fiind similară unei activităţi de constrângere, dar rezultatul pe plan psihic asupra persoanei asupra căreia este exercitată, duce la o stare de jenă, de ruşine, de timorare a acesteia, care conduce la acelaşi rezultat incriminat de textul de lege.

Toate cele trei modalităţi de realizare a elementului material trebuie să aibă ca rezultat faptul că persoana asupra căreia s-a încercat determinarea sau chiar a fost determinată, nu sesizează organele de urmărire penală, nu dă declaraţii, îşi retrage declaraţiile, dă declaraţii mincinoase sau nu prezintă probe, într-o cauză penală.

Pagina 8 din 12

NESECRETÎn cazul încercării de a determina, urmarea constă într-o stare de pericol iar în cazul

determinării, acţiunea este pusă în executare iar unul dintre rezultatele de mai sus s-a produs în totalitate sau în parte.

Acţiunea ce constituie elementul material trebuie îndreptată împotriva unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, sau asupra unui membru de familie al acesteia.

Legiuitorul nu a introdus, ca cerinţă legală, o anumită calitate a persoanei asupra căreia se exercită încercarea de a determina sau determinarea. dar din textul legal se înţelege că aceasta trebuie să aibă o calitate în procesul penal sau anumite obligaţii ce au legătură cu o cauză penală (obligaţii referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală, administrarea probelor, ascultarea părţilor sau persoanelor în procesul penal).

Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Latura subiectivă constă în vinovăţia făptuitorului manifestată sub forma intenţiei.Tentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.Nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana vătămată,

intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea (art. 272 alin. 2 C. pen.).

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

8. Mărturia mincinoasă (art. 273 C. pen.)

8.1. Conţinut legal (art. 273 alin. 1 şi 2 C. pen.)

(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Mărturia mincinoasă săvârşită:a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;b) de un investigator sub acoperire;c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori

închisoarea de 10 ani sau mai marese pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

8.2. Elementele infracţiunii

Obiectul juridic special este reprezentat, în principal, de acele relaţii sociale apărate de legea penală privind înfăptuirea justiţiei, care presupun comportarea cu onestitate a celor care participă la activitatea judiciară în calitate de martori, experţi sau interpreţi. În plan secundar (adiacent) este reprezentat de acele relaţii sociale apărate de legea penală privind persoana umană cu unele atribute esenţiale ale acesteia, cum ar fi onoarea, demnitatea şi chiar libertatea, iar uneori chiar protejarea patrimoniului persoanelor fizice sau juridice implicate într-un proces judiciar sau în orice altă cauză (de exemplu: rezolvarea unui litigiu pe calea procedurii arbitrale).

Obiectul material nu există întrucât prin fapta comisă se aduce atingere unor valori sociale imateriale.

Subiectul activ este calificat, în sensul că acesta nu poate fi decât o persoană fizică care are calitatea de martor, (în cazul formei tip prevăzute în alin. 1) sau de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor, de un investigator sub acoperire sau de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret, (în cazul formei agravate prevăzute în alin. 2), care are capacitate penală şi a săvârşit fapta.

Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale. Coautoratul este posibil doar atunci când o expertiză este efectuată de o echipă de mai mulţi experţi, iar aceştia, cu ştiinţă, inserează în conţinutul raportului de expertiză date necorespunzătoare realităţii.

Pagina 9 din 12

NESECRETSubiectul pasiv este statul, deoarece justiţia este atributul acestuia, iar în plan secundar

(adiacent) poate fi o persoană fizică sau juridică, parte în proces, ale cărei drepturi sau interese sunt lezate ori vătămate prin săvârşirea faptei.

Latura obiectivă în cazul formei tip, prevăzute în alin. 1 se realizează sub aspectul elementului material prin două modalităţi alternative, astfel:

- acţiunea martorului de a face afirmaţii mincinoase într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori;

„A face afirmaţii mincinoase” presupune a face unele relatări nesincere, în neconcordanţă cu cele ştiute de făptuitor.

„Cauza penală” presupune un proces penal ce se desfăşoară în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată.

„Cauza civilă” are înţelesul restrâns de proces civil ce are loc în faţa instanţelor judecătoreşti civile (de exemplu: un proces de divorţ).

Prin „orice altă procedură în care se ascultă martori” înţelegem alte cauze decât cele penale şi civile care se desfăşoară în faţa unor organe judiciare şi în cadrul cărora pot fi ascultaţi martori.

Infracţiunea de mărturie mincinoasă nu există în situaţia când martorul redă sincer, corect împrejurările şi faptele pe care le cunoaşte, însă dă acestora o semnificaţie eronată, deoarece sarcina aprecierii probelor revine organelor judiciare. De asemenea, această infracţiune nu există când martorul relatează că a văzut sau a auzit anumite lucruri, care au avut loc în realitate, dar pe care nici nu le-a văzut, nici nu le-a auzit, ci doar le-a cunoscut indirect, pentru că declaraţia făcută nu conţine o probă mincinoasă în raport cu obiectul de probat, lipsind astfel posibilitatea de a aduce un prejudiciu înfăptuirii justiţiei.

Dacă prin afirmaţiile mincinoase martorul urmăreşte să evite tragerea sa la răspundere penală, fapta nu mai constituie infracţiune.

Toate acestea se referă în principiu la afirmaţiile mincinoase cu conţinut pozitiv. Afirmaţia mincinoasă poate însă să aibă şi un conţinut negativ, adică afirmarea că ceva nu ar fi existat, dar despre care ştie că există în realitate (de exemplu: martorul afirmă că nu ştie, nu cunoaşte nimic despre o anumită faptă, că ea nu a avut loc, deşi în realitate a avut loc).

- inacţiunea martorului de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat.

„A nu spune tot ce ştie” înseamnă a avea reticenţă în cele declarate, a trece sub tăcere, a ascunde totul sau în parte din ceea ce ştie martorul.

Tăcerea trebuie să privească ceva ce martorul ştia, iar nu ceea ce ar fi putut cunoaşte.Are semnificaţie penală numai acea omisiune, care este de natură să inducă în eroare organul

judiciar.Afirmaţiile sau omisiunile martorului trebuie să se refere la faptele sau împrejurări esenţiale cu

privire la care este întrebat.Prin „fapte sau împrejurări esenţiale” se înţeleg acele situaţii şi împrejurări care se referă la

faptul principal al cauzei şi nu la aspecte adiacente ce nu au legătură cu acestea (de exemplu: pot fi considerate împrejurări esenţiale pentru cauză: elementele constitutive şi circumstanţele atenuante sau agravante într-un proces penal, temeiurile de fapt în cazul unui proces de divorţ în materie civilă, precum şi celelalte fapte probatorii care pot servi la soluţionarea cauzei şi la aflarea adevărului).

Caracterul esenţial trebuie determinat în funcţie de obiectul probei, în sensul că este concludentă în raport cu învinuirea adusă inculpatului sau cu orice alt aspect de natură să influenţeze răspunderea penală a acestuia.

O altă cerinţă pentru existenţa infracţiune este că martorul să fi fost întrebat cu privire la faptele sau împrejurările esenţiale ale cauzei.

Atunci când fapta s-a comis atât prin afirmaţii mincinoase, cât şi prin omisiuni, este vorba de o singură infracţiune cu caracter unitar, întrucât afirmaţiile ori omisiunile constituie modalităţi alternative de săvârşire a faptei incriminate.

Simpla contradicţie între ceea ce relatează martorul şi ceea ce s-a întâmplat nu este o dovadă că afirmaţiile acestuia au caracter mincinos, deoarece uneori realitatea se poate percepe în mod deformat, în sensul că se pot uita anumite aspecte care sunt esenţiale.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care făptuitorul a realizat una dintre modalităţile alternative prevăzute în textul incriminator. Fiind o infracţiune formală de pericol nu se

Pagina 10 din 12

NESECRETcere un rezultat, astfel, chiar dacă neadevărurile n-au fost luate în considerare la soluţionarea cauzei, tot se va reţine infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Tot în practica judiciară s-a decis că infracţiunea se consumă în momentul în care martorul semnează declaraţia după ce audierea s-a terminat1.

Latura subiectivă constă în vinovăţia făptuitorului manifestată sub forma intenţiei.Forme agravate Infracţiunea de mărturie mincinoasă este sancţionată mai aspru dacă este săvârşită:a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;Martorul protejat este martorul, membrii familiei sale şi persoanele apropiate acestuia incluse

în Programul de protecţie a martorilor, conform prevederilor Legii nr. 682/19.12.2002, privind protecţia martorilor, cu modificările şi completările ulterioare.

b) de un investigator sub acoperire;Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi în cadrul poliţiei judiciare, în cazul

investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale şi infracţiunilor de terorism. Pot fi folosiţi ca investigatori sub acoperire şi lucrători operativi din cadrul organelor de stat care desfăşoară, potrivit legii, activităţi de informaţii în vederea asigurării securităţii naţionale.

c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;Expertul este persoana fizică care posedă cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu de

activitate şi care este solicitată de organele judiciare sau de părţi pentru a lămuri aspecte sau situaţii de specialitatea sa ce interesează cauza.

Interpretul este persoana chemată în proces pentru a servi ca traducător când vreuna dintre părţi sau altă persoană care urmează să fie ascultată nu cunoaşte limba română ori nu se poate exprima, iar organul de urmărire penală sau instanţa nu are posibilitatea de a se înţelege cu aceasta.

d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare.

Tentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere,

arestare sau de punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase (art. 273 alin. 3 C. pen.).

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

9. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei (art. 274 C. pen.)

9.1. Conţinut legal (art. 274 C. pen.)

Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al acesteia, pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură dintre cele prevăzute în art. 273, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

9.2. Elementele infracţiunii

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare este ocrotită prin apărarea activităţii de normală înfăptuire justiţiei penale, împotriva acţiunilor îndreptate împotriva persoanelor care au contribuit la soluţionarea cauzelor penale, civile sau în orice altă procedură judiciară.

Obiectul materialInfracţiunea are un obiect material numai în cazul în care acţiunea este exercitată asupra

corpului persoanei. Subiectul activ poate fi orice persoană fizică cu capacitate penală. Participaţia penală est posibilă sub oricare dintre formele sale.Subiectul pasiv este persoana fizică împotriva căreia au fost exercitate actele de violenţă sau de

altă natură săvârşite de autor.Latura obiectivă

1 Trib. Supr., Secţ.pen., dec. nr. 2553/1973, în R.R.D. nr. 2/1974, pag. 166.

Pagina 11 din 12

NESECRETElementul material constă în săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane ori a unui

membru de familie al acesteia.Legiuitorul face trimitere de această dată nu la o fapta prevăzută de legea penală ci la o

infracţiune.Infracţiunea este definită de codul penal ca fiind fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu

vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.Latura subiectivă constă în vinovăţia făptuitorului manifestată sub forma intenţiei.Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca făptuitorul să comită infracţiunea împotriva

victimei, pe motiv că aceasta a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori.

Tentativa este posibilă, însă nu se pedepseşte.Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Pagina 12 din 12