(B. IV. 2)INFRACTIUNI CARE IMPIEDICA INFAPTUIREA JUSTITIEI

denun t area calomnioas ă ,m ă rturia mincinoas ă , nedenun t area unor infrac t iuni, favorizarea infractorului, arestarea nelegal ă s i cercetarea abuziv ă evadarea, înlesnirea evad ă rii.

DENUNTAREA CALOMNIOASA

Obiectul ocrotirii penaleObiectul juridic special al infractiunii de denuntare calomnioasa il

constituie acele relatii sociale referitoare la infaptuirea justitiei a caror existenta este ocrotita prin apararea activitatii de urmarire si de judecata a organelor judiciare penale, astfel incat aceasta activitate sa nu fie deviata de la normala infaptuire a justitiei prin plangeri sau denunturi mincinoase si prin producerea sau ticluirea de probe contrarii adevarului.

Denuntarea calomnioasa are si un obiect juridic secundar (adiacent) si anume relatiile sociale ocrotite prin apararea demnitatii si a libertatii persoanei invinuita ori condamnata pe nedrept.

Obiectul material lipseste deoarece actiunea care constituie elementul material al acestei infractiuni, adica invinuirea mincinoasa ca si producerea sau ticluirea de probe mincinoase, nu se indreapta direct asupra unui lucru, bun sau persoana. Probele mincinoase produse sau ticluite in sprijinul unei invinuiri nedrepte nu constituie obiecte materiale, ci produse sau mijloace de savarsire a infractiunii, la fel ca si plangerea sau denuntul82.

Desi se admite ca valoarea concreta protejata este de ordin intelectual -justitia penala - in doctrina s-a sustinut si parerea ca denuntarea calomnioasa are un obiect material in masura in care ne referim la activitatea obiectiva, materializata, a organelor de justitie penala.

Subiectii infractiuniiSubiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de denuntare

calomnioasa poate fi, in principiu, orice persoana fizica, fiindca pentru existenta acestei fapte nu se cere ca subiectul activ sa indeplineasca vreo conditie sau sa aiba vreo calitate anume.

Persoana care se autoinvinuieste mincinos sau care produce ori ticluieste probe in sprijinul unei invinuiri nedrepte impotriva sa nu

1

savarseste fapta de denuntare calomnioasa684.Persoanele cu functii de conducere intr-o unitate din cele aratate la art.

145 C. pen., cele cu atributii de control, ca si functionarii publici sau functionarii care au obligatia sa sesizeze organele de urmarire penala cand au luat la cunostinta despre savarsirea unei infractiuni in legatura cu serviciul lor, daca fac o sesizare mincinoasa vor fi autori ai infractiunii de denuntare calomnioasa.

Subiect activ al acestei infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu limitarile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.

Participatia penala este posibila sub forma coautoratului, instigarii sau complicitatii. Cand o persoana invinuieste mincinos prin denunt sau plangere pe cineva de savarsirea unei infractiuni, iar o alta persoana produce sau ticluiesteprobe in sprijinul acelei invinuiri nedrepte, fiecare raspunde ca autor, primul pentru infractiunea prevazuta in varianta din alin. (1) al art. 259 C. pen., iar eel de-al doilea pentru varianta din alin. (2).

Subiectul pasiv (general si imediat) al faptei de denuntare calomnioasa este statul, ca reprezentant al societStii amenintate in normala infaptuire a justitiei, prin savarsirea infractiunii in una din modalitatile acesteia.

Subiectul pasiv secundar (adiacent) este persoana vatamata in demnitatea sau libertatea sa prin savarsirea acestei infractiuni. Acesta poate fi orice persoana, legea necerand vreo calitate sau conditie specials. Cand subiectul pasiv are vreo calitate sau se particularizeaza printr-o insusire ori situatie specials, acestea pot sa constituie, dupa caz, o imprejurare agravanta sau atenuanta judiciarS.

Latura obiectivaElemental material. Denuntarea calomnioasa este prevazuta in doua

variante: una simpla, varianta tip, adica denuntarea calomnioasa propriu-zisa sau explicits, constand din invinuirea mincinoasa fScutS prin denunt sau plangere cu privire la sSvarsirea unei infractiuni de catre o anume persoanS, prevSzuta in art. 259 alin. (1) C. pen. si o varianta agravata, adica denuntare calomnioasa asimilata sau implicita, constand in producerea sau ticluirea de probe mincinoase, in sprijinul unei invinuiri nedrepte, prevazuta in alin. (2) al art. 259 C. pen.

In varianta tip, elementul material constS in actiunea de invinuire mincinoasS, iar la varianta asimilatS in actiunea de producere sau ticluire de probe mincinoase.

Savarsirea uneia dintre aceste actiuni este suficientS pentru realizarea elementului obiectiv al infractiunii. Savarsirea ambelor fapte, pe baza

2

aceleiasi rezolutii infractionale, nu constituie concurs de infractiuni, ci o infractiune unica .

In ambele variante ale infractiunii de denuntare calomnioasa, caracterul comun al elementului material este falsa informatie (falsa notitia criminis) datS despre infractiune, alterarea adev&rului.

Elementul material al infractiunii de denuntare calomnioasS, in varianta tip, consta in actiunea de invinuire.

,,Actiunea de invinuire" inseamna a afirma ca o persoana a savarsit sau a participat la savarsirea unei infractiuni.

Invinuirea trebuie sS fie adusS prin denunt sau plangere. Invinuirea adusS altfel decat printr-o plangere sau un denunt nu realizeazS elementul material al denuntSrii calomnioase (de ex.: invinuirea fScutS cu ocazia unui interogator luat unui inculpat sau cu ocazia audierii unui martor de catre un organ judiciar; in aceste cazuri, afirmatiile mincinoase pot constitui temei pentru introducerea unei actiuni civile avand ca obiect obligarea paratului la plata unor daune sau pentru tragerea la rSspundere penala pentru mSrturie mincinoasS).

In varianta asimilatS, elementul material al incriminSrii se poate realiza alternativ fie prin producerea de probe mincinoase, fie prin ticluirea unor astfel de probe.

Actiunea de ,,producere" de probe mincinoase consta in aducerea sau depunerea la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata a unor probe in care adevarul este alterat (inscrisuri sau probe materiale false).

DacS mijlocul de probS mincinos ,,produs" de faptuitor constS intr-un inscris, iar acesta este fals, denuntarea calomnioasS va intra in concurs cu una din faptele de fals in inscrisuri in functie de natura inscrisului sau de modul in care acesta este falsificat686.

Actiunea de ,,ticluire" de probe mincinoase consta in crearea printr-un aranjament abil a unei aparente care sa fie luata drept proba (ticluirea poate privi probe materiale, urme ale faptuitorului, fotografii etc.). Probele produse sau ticluite pot fi referitoare la persoane sau la bunuri.

Cerinte esentiale. In cazul variantei de tip a incriminarii trebuie sa fie indeplinite urmatoarele cerinte:

1.Actiunea de invinuire sa fie ,,mincinoasa".Invinuirea este mincinoasa cand se refera fie la o fapta inexistenta, adica

la o infractiune care nu s-a savarsit deloc, fie la o fapta reals, care nu constituie infractiune, dar care este prezentata ca si cum ar constitui infractiune. Invinuirea este mincinoasa si atunci cand infractiunea care formeaza obiectul invinuirii s-a savarsit de catre alta persoana decat persoana invinuita687.

3

Cerinta esentiala a caracterului mincinos al invinuirii nu este indeplinita atunci cand persoana invinuita pe care denuntatorul o credea nevinovata, s-a dovedit totusi ca este vinovata, sau cand din eroare denuntatorul a gresit numele invinuitului.

2.Invinuirea sa fie facuta prin ,,denunt sau plangere".Pentru notiunile de denunt si plangere in sensul dispozitiei din art. 259

alin. (1) C. pen. se va tine seama de prevederile art. 222 C. proc. pen. si art. 223 C. proc. pen.

Cerinta este indeplinita chiar daca in momentul introducerii plangerii sau denuntului, organul de urmarire penala a inceput efectuarea de cercetari cu privire la infractiune, dar nu cunoaste inca cine este faptuitorul688.

In practica judiciara s-a decis689 ca exista infractiunea analizata chiar daca denuntul nu a fost semnat. In sustinerea acestei sentinte, in doctrina690 s-a aratat ca si nesemnat, denuntul determina efectuarea de acte de urmarire pentru stabilirea adevarului si, implicit, se produc acele urmari pentru prevenirea carora a fost incriminata denuntarea calomnioasa.

Cand invinuirea poarta asupra unei infractiuni urmaribila numai la plangerea prealabila, un simplu denunt nu este suficient pentru indeplinirea acestei cerinte esentiale6 \ Constituirea de parte civila, de asemenea, nu valoreaza plangere.

Art. 259 C. pen. prevazand limitativ modurile in care trebuie sa fie prezentata invinuirea mincinoasa, sesizarea organelor judiciare in alte moduri prevazute de Codul de procedura penala decat denuntul sau plangerea, nu face sa fie indeplinita cerinta esentiala, cu exceptia sesizarilor facute de catre functionarii publici sau privati, ca si de catre persoanele cu functii de conducere.

3. Invinuirea mincinoasa facuta prin denunt sau plangere sa priveasca,,savarsirea unei infractiuni".

Aceasta cerinta se refera la obiectul invinuirii, pe care art. 259 C. pen. il limiteaza numai la savarsirea unei ,,infractiuni". Invinuirea care are ca obiect o fapta ilicita de alta natura, ca abaterile cu caracter disciplinar, civil, contraventional, abaterile de la regulile de convietuire sociala sau o fapta imorala, nu indeplineste aceasta cerinta esentiala.

Prin ,,savarsirea unei infractiuni" se intelege, potrivit art. 144 C. pen., savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora, ca autor, instigator sau complice.

Exista aceasta infractiune daca faptuitorul a facut sesizari prin care invinuieste persoana vatamata de fapte care, daca ar fi reale, ar constitui

4

infractiuni.Este necesar ca latura obiectiva a infractiunii asupra careia poarta

invinuirea sa reiasa din modul in care este descrisa fapta si nu este nevoie sa fie indicata infractiunea, prin numele ei.

Invinuirea mincinoasa trebuie sa priveasca o infractiune care in momentul denuntului sau plangerii putea face obiectul punerii in miscare a actiunii penale.

Asadar, cand denuntul sau plangerea priveste o infractiune pentru care a intervenit deja o cauza de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale (art. 10 C. proc. pen.), cerinta esentiala nu va fi indeplinita. Cauzele de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale intervenite insa ulterior invinuirii mincinoase nu inlatura existenta cerintei esentiale, asa incat invinuirea mincinoasa facuta inainte de intervenirea acestor cauze constituie o invinuire mincinoasa .

4. Invinuirea mincinoasa sa priveasca savarsirea unei infractiuni de catre ,,o anume persoana".

Nu este indeplinita aceasta cerinta daca invinuirea nu se refera la nici o persoana sau se refera la o persoana imaginara. Aceeasi solutie se impune si daca denuntul este facut numai in rem, nu si in personam.

Persoana invinuita poate fi desemnata prin nume si prenume, dar si prin alte elemente care insa sa faca posibila, fara echivoc, identificarea sa (ex.: indicarea domiciliului sau functiei pe care o ocupa).

In cazul in care mai multe persoane sunt invinuite mincinos de aceeasi infractiune sau de infractiuni diferite, prin intermediul aceluia§i denunt, suntem in pre-zenta unui concurs de infractiuni. Aceea§i solutie se impune si in cazul in care aceea§i infractiune este pusa succesiv, in chip mincinos, in seama mai multor persoane693.

In cazul variantei asimilate, pentru ca elementul material al acestei infractiuni sa se realizeze, este necesara indeplinirea a doua cerinte esentiale prevazute de lege, si anume, ca probele produse sau ticluite sa fie ,,mincinoase" adica contrare adevarului, si ca ele sa fie facute ,,in sprijinul unei invinuiri nedrepte".

Urmarea imediata consta, in ambele ipoteze de incriminare, intr-o stare de pericol pentru normala desfasurare a activitatii de infaptuire a justitiei penale.

Cand din cauza invinuirii mincinoase sau a producerii ori ticluirii de probe mincinoase, a fost urmarita sau condamnata o persoana nevinovata, la starea de pericol care constituie urmarea imediata principals se adauga vatamarea efectiva adusa persoanei nevinovate.

Legatura de cauzalitate intre actiunea sau actiunile incriminate si

5

urmarea imediata a acestora trebuie sa existe si rezulta din materialitatea faptei comise de agent (ex re).

Latura subiectivaForma de vinovatie cu care se poate comite denuntarea calomnioasa

este intentia, in ambele sale modalitati, directa sau indirecta694.Exista intentie, cand faptuitorul si-a dat seama ca face un denunt sau

o plangere mincinoasa, ori ca produce sau ticluieste probe mincinoase si a prevazut rezultatul acestor actiuni, rezultat pe care 1-a urmarit anume (intentie directa), sau desi nu 1-a urmarit a acceptat totusi riscul producerii lui (intentie indirecta).

In doctrina695 s-a exprimat si opinia ca aceasta infractiune nu poate fi comisa decat cu intentie directa.

Savarsirea faptei din culpa nu este incriminata. Lipseste intentia cand denuntatorul a retinut de buna credinta ca invinuitul a comis o infractiune si aceasta chiar daca ulterior el a aflat ca a comis o eroare.

Mobilul (castigul, ura, razbunarea etc.) si scopul (acoperirea unei infractiuni savarsite de denuntator sau de o alta persoana, ori lipsirea de libertate a unei persoane nevinovate) nu intereseaza pentru existenta infractiunii, ci doar pentru stabilirea gradului de pericol social concret al faptei comise de agent si la individualizarea pedepsei.

Forme. SanctiuniForme. Denuntarea calomnioasa fiind o infractiune comisiva si

intentionata, savarsirea ei este susceptibila de faza actelor preparatorii, dar aceasta faza nu este incriminata. Cand infractiunea a fost savarsita, actele preparatorii constand in culegerea de informatii, pregatirea mijloacelor sau crearea de conditii favorabile savarsirii infractiunii, daca au fost efectuate de o alta persoana decat autorul, vor constitui acte de complicitate anterioara696.

Tentativa la infractiunea de denuntare calomnioasa este posibila, dar nu este incriminata si implicit nici sanctionata.

Fiind o infractiune momentana si de pericol, denuntarea calomnioasa se consuma in momentul savarsirii actiunii incriminate deoarece o data cu aceasta se produce implicit si urmarea imediata. Instanta suprema697 a decis, in mod just, ca infractiunea se consuma in momentul prezentarii si inregistrarii denuntului la organul competent si nu la data intocmirii lui.

Activitatea infractionala poate continua si dupa consumarea infractiunii, cand persists in invinuirea mincinoasa sau se produc ori se ticluiesc in continuare alte probe mincinoase, situatie in care fapta va capata caracterul de infractiune continuata, fiind o repetare a faptei in realizarea

6

aceleiasi rezolutii infractionale. In aceste cazuri, fapta se epuizeaza in momentul savarsirii ultimului act de invinuire mincinoasa sau respectiv al producerii sau ticluirii de probe mincinoase.

Sanctiuni. In varianta tip, denuntarea calomnioasa se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani, iar in varianta asimilata, care este totodata si varianta agravata a formei simple a incriminarii, pedeapsa prevazuta de lege este inchispare de la un an la 5 ani.

In ambele ipoteze de incriminare, persoana juridica se sanctioneaza cu amenda intre 5.000 lei si 600.000 lei, potrivit art. 71x alin. (2) C. pen.

Cauza de reducere a pedepseiPotrivit art. 259 alin. (3) C. pen., daca eel care a savarsit fapta declara

mai inainte de punerea in miscare a actiunii penale fata de persoana in contra careia s-a facut denuntul sau plangerea ori impotriva careia s-au produs probele, ca denuntul, plangerea sau probele sunt mincinoase, pedeapsa se reduce potrivit art. 76 C. pen.

Ratiunea acestei dispozitii este de a stimula faptuitorul sa revina asupra denuntarii calomnioase si evitarea unor erori judiciare.

Aceasta cainta a autorului, posterioara consumarii faptei, nu exclude existenta infractiunii, ci constituie numai o cauza atenuanta legala specials. Avand caracter personal, aceasta cauza nu este aplicabila decat celui care a facut declaratia de recunoastere ca mincinoasa a invinuirii facute sau a probelor produse ori ticluite.

Top of the Document

MARTURIA MINCINOASA

Obiectul ocrotirii penaleObiectul juridic special al infractiunii de marturie mincinoasa consta in

acele relatii sociale a caror existenta este asigurata prin apararea activitatii de infaptuire a justitiei impotriva faptelor de natura sa impiedice sau sa zadarniceasca aflarea adevarului de catre organele judiciare.

Obiectul material lipseste deoarece actiunea care constituie elementul material al marturiei mincinoase, nu se indreapta direct asupra unui lucru (bun sau persoana).

Declarative scrise ale martorilor, rapoartele de expertiza si traducerile scrise nu constituie obiecte materiale ale faptei de marturie mincinoasa. Acestea nu constituie obiecte asupra carora se realizeaza actiunea concrete, ci reprezinta produsul ori mijloacele de savarsire a infractiunii699.

7

Subiectii infractiuniiSubiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de marturie mincinoasa

poate fi numai un martor, un expert sau un interpret.Din acest punct de vedere, marturia mincinoasa este o infractiune

proprie, cu subiect activ calificat prin calitatea pe care trebuie sa o aiba faptuitorul pentru a putea comite aceasta infractiune, calitate determinata de un anume raport procesual in care se gaseste acesta.

Pot fi subiecti activi nemijlociti ai infractiunii numai persoanele care au o sarcina judiciara, anume aceea de a depune marturie, de a efectua o expertiza saude a exercita functia de interpret, sarcina care decurge din existenta unui raport special in care aceste persoane se gasesc fata de organul judiciar.

Sfera persoanelor care pot fi autori ai infractiunii de marturie mincinoasa este deci restransa la persoanele care au calitatea de martori, experti, interpreti.

Martorul, in sensul art. 260 C. pen., este persoana care, avand cunostinta despre o fapta sau despre o imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului intr-o cauza penala, civila, disciplinary sau in alta asemenea cauza, este ascultata in acea cauza (art. 78 C. proc. pen.). Pentru a putea fi savarsita fapta de marturie mincinoasa, calitatea de martor a unei persoane trebuie sa fie legal atribuita in momentul audierii sale. Nu pot fi deci subiecti activi nemijlociti ai infractiunii de marturie mincinoasa persoanele care nu pot fi audiate ca martori, din orice motiv .

Pot fi autori ai infractiunii analizate atat martorii citati legal, cat si cei care au fost admisi de organele judiciare, dar s-a omis citarea lor sau nu au primit citatia -art. 319 alin. (3) C. proc. pen.

Poate fi martor si, deci, autor al infractiunii de marturie mincinoasa atat persoana vatamata, daca nu este constituita parte civila sau nu participa in proces ca parte vatamata (art. 82 C. proc. pen.), cat si avocatul pentru fapte sau imprejurari cunoscute de el inainte de a fi devenit aparator sau reprezentant al vreuneia din parti, calitatea de martor in acest caz avand intaietate fata de cea de aparator (art. 79 alin. ultim C. proc. pen.).

Martorii anonimi si investigatorii sub acoperire, pot fi ascultati, in anumite conditii si cazuri, ca martor si deci autori ai acestei infractiuni (art. 861

C. proc. pen.).Martorul care nu a indeplinit 14 ani, desi poate fi audiat ca martor

(art. 81 C. proc. pen.), nu poate savarsi infractiunea de marturie mincinoasa deoarece el nu raspunde penal de faptele sale - art. 99 alin. (1) C. pen.

8

Nu pot fi martori si deci autori ai infractiunii de marturie mincinoasa persoanele care sunt parti in procesul penal. In situatia in care, persoana care, dupa ce a fost audiata ca martor, devine parte in proces, inculpat, nu poate fi trimisa in judecata pentru marturie mincinoasa fiindca ii lipseste calitatea de martor in cauza701.

Expertul, in intelesul art. 260 C. pen., este persoana ale carei cunostinte sunt necesare pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari intr-o cauza si care este insarcinata, de catre organul care cerceteaza sau judeca cauza, cu efectuarea unei expertize (art. 116 C. proc. pen. si art. 201 C. proc. civ.).

Numai expertul care este numit sau chemat de organul judiciar poate fi subiect activ nemijlocit al faptei de marturie mincinoasa, nu si persoana care efectueaza o expertiza in cadrul unui serviciu medico-legal, laborator criminalistic, sau orice institutie de specialitate catre care s-a adresat organul judiciar pentru efectuarea expertizei - art. 119 alin. (2) si (3) C. proc. pen. Acestia raspund, dupa caz, de abuz in serviciu sau de fals in inscrisuri oficiale7 2.

Potrivit parerii contrare703, pot fi autori ai infractiunii de marturie mincinoasa si persoanele care efectueaza o expertiza in cadrul unui serviciu medico-legal, laborator de expertiza criminalistica sau orice institut de specialitate catre care s-a adresat organul judiciar pentru efectuarea expertizei, deoarece norma in discutie nu face nici o distinctie in aceasta privinta, iar distinctia prevazuta de Codul deprocedure penala nu priveste calitatea procesuala de expert, ci numai modalitatea de numire a acestuia.

Interpretul, in intelesul art. 260 C. pen., este persoana chemata sau numita de organul care cerceteaza sau judeca o cauza, pentru a servi ca traducator cand una din parti sau o alta persoana care urmeaza a fi ascultata nu cunoaste limba, ori nu se poate exprima cand unele inscrisuri sunt redactate intr-o alta limba decat limba romana (art. 128 C. proc. pen.; art. 142 si 143 C. proc. civ.).

Marturia mincinoasa nu poate avea decat un singur autor, fiind sub acest aspect o infractiune savarsita in persona propria. Aceasta este susceptibila de a fi savarsita in participate, sub forma instigarii si a complicitatii. Pentru instigator si complice nu se cere vreo calitate specials.

Subiect activ al acestei infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu limitSrile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.

Subiectul pasiv (general si imediat) al faptei de marturie mincinoasa este statul, ca titular al valorii sociale a infaptuirii justitiei, amenintata prin savarsirea infractiunii.

Subiectul pasiv secundar poate fi o persoana fizicS a cSrei libertate sau

9

demnitate este amenintata sau vatamata prin savarsirea infractiunii sau o persoana juridica ale carei interese pot fi atinse sau vatamate printr-o marturie mincinoasa.

Latura obiectivaElementul material. Fapta de marturie mincinoasa este incriminatS

intr-o varianta corespunzatoare denumirii marginale a infractiunii si una asimilata, incidents in cazul interpretului sau expertului.

Marturia mincinoasa avand doua variante cu subiecti activi nemijlociti diferiti, implicit elementul ei material este susceptibil a fi realizat prin actiuni diferite, in raport cu cele trei categorii de persoane ce pot savarsi infractiunea (martori, experti, interpreti).

Indiferent insa de varianta in care se savarseste fapta, marturia mincinoasa este o infractiune de actiune (comisiva), al carei element material il constituie actiunea de a face o marturie mincinoasa sau de a efectua o expertiza ori o interpretare mincinoasa.

Elementul material al marturiei mincinoasa consta deci in actiunea de a denatura sau ascunde adevarul si se poate realiza atat prin acte comisive, cat si printr-o atitudine omisiva.

Marturia mincinoasa nu poate fi conceputa fara preexistenta unei cauze penale, civile, disciplinare sau a oricarei cauze in care pot fi legal folositi ca subiecti pentru administrarea probelor: martori, experti sau interpreti.

Prin cauza penala, civila, disciplinary sau orice alt fel se intelege un litigiu (ce are ca obiect ceva ce se pretinde sau se contests) a carei solutionare constituie un act de infaptuire a justitiei.

Caracterul penal, civil, disciplinar etc. rezulta implicit din natura organului jurisdictional in fata caruia se afla cauza respectiva704.

,,Cauza penala" are sensul de proces penal ce se desfasoara in fata organelor de urmarire penala sau a instantelor de judecata. Este indiferent care este organul de urmarire penala (procurorul sau organele de cercetare penala prevazute in art. 201 C. proc. pen.), precum si daca judecata se desfasoara in prima instanta sau se judeca pricina (dupa casarea de catre instanta superioara a hotararii atacate) de catre instanta de apel sau de recurs sau de catre instanta a carei hotarare a fostatacata, sau daca se solutioneaza cauza ca urmare a admiterii unei cai de atac extraordinare.

,,Cauza civila", in intelesul art. 260 C. pen., are sensul restrans de proces civil desfasurat dupa procedura contencioasa, in fata instantelor judecatoresti civile.

10

,,Cauza disciplinary", in sensul art. 260 C. pen., inseamna o judecata desfasurata in fata unor organe jurisdictionale cu caracter disciplinar.

Prin ,,orice alta cauza in care se asculta martori" se inteleg alte cauze decat cele penale, civile, disciplinare, care se desfasoara in fata unor organe de jurisdictie, si in cadrul carora pot fi ascultati martori ori folositi experti sau interpreti.

In varianta de tip a incriminarii, elementul material al infractiunii de marturie mincinoasa savarsit de un martor se realizeaza fie prin a face afirmatii mincinoase, fie prin a nu spune tot ce stie privitor la imprejurarile esentiale asupra carora a fost intrebat.

Aceste subvariante ale actiunii incriminate sunt alternative, pentru existenta infractiunii fiind suficienta savarsirea faptei intr-una din aceste comportari, adica fie facerea de afirmatii mincinoase, fie omisiunea de a spune tot de stie. Acestea pot exista insa si cumulativ, atunci cand s-au savarsit in executarea unei rezolutii unice, situatie in care unitatea infractionala nu este afectata.

,,A face afirmatii mincinoase" inseamna a spune altceva decat cele stiute, a declara ca fiind adevarat ceva ce nu corespunde cu cele cunoscute. Esential este sa existe o nepotrivire intre cele declarate ca martor si cele stiute de el705.

Criteriul deci dupa care se stabileste daca o afirmatie este sau nu mincinoasa nu este acela al raportului in care se afla cele declarate de martori fata de realitate, deoarece martorului i se cere sa spuna ce stie, iar nu care este adevarul.

Simpla contradictie intre ceea ce spune martorul si ceea ce a avut loc in realitate nu este un indiciu cert ca martorul a depus marturie mincinoasa, fiindca martorii pot percepe uneori realitatea in mod deformat sau deformarea se datoreaza faptului ca martorul a uitat anumite aspecte care sunt esentiale pentru redarea in mod fidel a realitatii. Martorul comite fapta penala prevazuta in art. 260 C. pen. numai daca stiind realitatea, o denatureaza in asa fel, incat relatarile sale due la o alta concluzie706.

Pe de alta parte, criteriul raportului intre cele declarate si cele petrecute in realitate nu ar putea fi folosit, si pentru ca ar presupune verificarea adevarului celor afirmate, aspect care se realizeaza insa posterior momentului consumarii infractiunii.

Afirmatia mincinoasa poate sa aiba un continut pozitiv, adica a afirma ca ceva ar fi existat sau un continut negativ, afirmarea ca ceva nu ar fi existat.

,,A nu spune tot ce stie" inseamna a avea reticenta in cele declarate, a trece sub tacere, a ascunde totul sau parte din ceea ce martorul stie. Tacerea

11

trebuie sa priveasca ceva ce martorul stia, iar nu ceea ce ar fi putut cunoaste707.

Refuzul explicit al unei persoane care a acceptat sa depuna marturie, de a raspunde la anumite intrebari nu are o semnificatie penala, in sensul prevederilor art. 260 C. pen., deoarece nu este de natura sa induca in eroare organul judiciar, ci atentioneaza cu privire la necesitatea administrarii de noi probe pentru aflarea adevarului708. Intr-o astfel de situatie, credem ca ar putea fi incidente dispozitiile referitoare la nedenuntarea unor infractiuni, omisiunea sesizarii organelor judiciare sau favorizarea infractorului, daca sunt intrunite si celelalte conditii de incriminare, prevazute in art. 262-264 C. pen.

In varianta asimilata, elemental material are acelasi continut ca si elementul material al marturiei mincinoase savarsite de martor, adaptat insa specificului activitatii desfasurate de expert si interpret.

Fapta incriminata, savarsita de expert, se determina cu ajutorul dispozitiilor din Codul de procedure penala privitoare la sarcinile expertului si consta in actiunea de a efectua o expertiza mincinoasa, putand fi comisa fie prin afirmatii mincinoase facute in raportul de expertiza sau in lamuririle date in fata organelor judiciare, fie prin omisiunea de a spune tot ce stie privitor la cele constatate cu prilejul expertizei.

In cazul interpretului, fapta incriminata consta in actiunea de a efectua o interpretare mincinoasa, fie prin afirmatii mincinoase, adica prin alterarea continutului a ceea ce trebuie tradus, fie prin omisiunea de a traduce tot sau a reda tot ce a inteles.

Cerinte esentiale. Pentru ca actiunea de a face afirmatii mincinoase sau ca omisiunea de a spune tot ce stie sa constituie elementul material al infractiunii de marturie mincinoasa, trebuie sa fie indeplinite anumite conditii, prevazute de lege, care au caracter de cerinte esentiale.

1. Afirmatia mincinoasa sau omisiunea de a spune tot ce stie sa priveasca,,imprejurarile esentiale".

Aceasta cerinta esentiala determina continutul declaratiei care poate constitui o marturie mincinoasa, limitandu-1 la obiectul probei, la ceea ce intereseaza a fi probat in cercetarea sau solutionarea cauzei.

Prin Jmprejurari" se inteleg atat faptele principale ale cauzei, cat si circumstantele in care au avut loc acestea, precum si orice alte date de natura a servi la solutionarea cauzei (ex.: identificarea fkptuitorului, capacitatea lui psihofizica, un alibi).

Caracterul de ,,imprejurare esentiala" este dat de eficienta probatorie a acestora, de pertinenta si concludenta lor in cercetare si solutionarea

12

cauzei respective709.Instanta suprema710 a decis, in consens cu doctrina, ca afirmatiile sau

omisiunile martorului trebuie sa se refere la imprejurari esentiale.2. Martorul, expertul sau interpretul ,,sa fi fost intrebat" asupra

acelorimprejurari.

Cerinta esentiala privitoare la conditia ca asupra imprejurarii esentiale, martorul, expertul, interpretul ,,sa fi fost intrebat", constituie o a doua limitare a obiectului marturiei mincinoase, legiuitorul restrangand sfera imprejurarilor esentiale numai la acelea asupra carora s-au pus intrebari.

Intrebarea poate sa priveasca anume imprejurarea esentiala, dar poate fi si o intrebare mai generala, cu referire implicita la acea imprejurare.

Uneori este mai greu de stabilit daca martorul a fost sau nu intrebat asupra unor imprejurari esentiale, deoarece, de regula, depozitia martorilor nu se concretizeaza intr-un act cuprinzand intrebari si raspunsuri. Aceasta situatie se poate clarifica numai prin examinarea atenta a raspunsului martorului, consemnat in declaratia data. Daca nu va rezulta ca martorul a fost intrebat asupra unorimprejurari esentiale, acesta nu poate fi tras la raspundere penala pentru marturie mincinoasa711.

Este indiferent daca intrebarea a fost pusa de parti sau de catre organul judiciar.

Martorul, expertul, interpretul nu savarseste infractiunea de marturie mincinoasa decat atunci cand ambele cerinte esentiale sunt intrunite.

Infractiunea de marturie mincinoasa nu poate fi comisa in cursul actelor premergatoare. Aceasta infractiune poate fi insa savarsita in tot cursul procesului penal atat in fata organelor de urmarire penala, cat si in fata completului de judecata712.

Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru desfasurarea normala a activitatii de infaptuire a justitiei.

Legatura de cauzalitate intre actiunea de a face afirmatii mincinoase sau intre omisiunea de a spune tot ce stie si urmarea imediata concretizata intr-o stare de pericol trebuie sa existe si rezulta ex re.

Latura subiectivaForma de vinovatie cu care se poate comite aceasta infractiune este

intentia directa sau indirectain. Este deci suficient, pentru a realiza elementul subiectiv al infractiunii, ca infractorul sa-si dea seama de natura actiunii sau inactiunii sale si sa fi prevazut ca prin aceasta se pune in pericol

13

infaptuirea normala a justitiei, rezultat pe care 1-a urmarit (intentie directa) sau 1-a acceptat (intentie indirecta).

Daca martorul este intrebat cu privire la o imprejurare esentiala si el omite sa spuna tot ce stie in legatura cu acea imprejurare, forma de vinovatie nu se poate manifesta decat sub forma intentiei, deoarece atragandu-i-se in mod special atentia asupra imprejurarii si a caracterului ei esential, martorul isi da seama ca nespunand intregul adevar, creeaza o stare de pericol pentru infaptuirea justitiei, urmare pe care poate sa o doreasca sau numai sa o accepte714.

In doctrina715 s-a exprimat si parerea ca aceasta fapta penala nu poate fi comisa decat cu intentie directa.

In ceea ce priveste latura subiectiva a infractiunii de marturie mincinoasa nu prezinta relevanta realitatea, ci sinceritatea convingerii martorului716.

Savarsirea faptei din culpa nu se pedepseste.Nu sunt prevazute cerinte esentiale referitoare la mobil sau scop, dar

cunoasterea lor este totdeauna utila pentru stabilirea gradului de pericol social concret al faptei comise si la individualizarea pedepsei.

Forme. SanctiuniForme. Posibilitatea desfasurarii in timp a activitatii infractionale in

cazul marturiei mincinoase difera dupa cum actiunea care constituie elementul material al infractiunii se realizeaza prin comisiune sau prin omisiune, si dupa cum faptuitorul este martor, expert sau interpret.

Actelepreparatorii sunt posibile, dar nu sunt insa incriminate. Aceste acte ar putea avea insa relevanta penala daca au fost comise de alte persoane decat autorul si fapta in vederea careia s-au efectuat s-a savarsit (ex.: sfaturi, indicatii, sugestii etc.).

Tentativa la infractiunea de marturie mincinoasa, de asemenea, este uneori posibila, dar nu cade sub incidenta legii penale, nefiind incriminata.

Marturia mincinoasa se consuma in momentul in care s-a executat actiunea sau inactiunea ce constituie elementul material al infractiunii si s-a produs urmarea imediata.

Momentul consumarii infractiunii difera insa in functie de specificul actiunii care constituie elementul material. Astfel, in cazul in care afirmatiile mincinoase sau omisiunea de a spune tot ce stie se fac cu ocazia audierii martorului sau ascultarii expertului ori interpretului, fapta se consuma in momentul in care audierea sau ascultarea a luat sfarsit, iar depozitia a fost semnata de martor, expert sau interpret. In cazul intocmirii unui raport de expertiza sau in cazul unei traduceri scrise, infractiunea se

14

consuma in momentul in care raportul sau traducerea a fost depusa la organul care a dispus efectuarea.

Pentru consumarea infractiunii, in varianta de tip si asimilata, nu se cere producerea unei vatamari efective, nici pentru infaptuirea justitiei, nici pentru vreo persoana fizica sau juridica, consumarea fiind conditionata numai de producerea unei stari de pericol. Nu este deci necesar sa se fi pronuntat o hotarare nedreapta sau sa se fi dat o solutie nedreapta, ori sa se fi luat o masura nedreapta, ci este suficienta existenta pericolului de intervenire a acestora717.

Dupa consumarea infractiunii de marturie mincinoasa, se poate produce o prelungire in timp a activitatii infractionale. Astfel, in cazul cand faptuitorul face in temeiul aceleiasi rezolutii infractionale mai multe declaratii mincinoase, in aceeasi cauza, cu privire la aceeasi fapta, in diferite stadii ale procesului, exists o singura infractiune savarsita in forma continuata, care se epuizeaza odata cu savarsirea ultimului act in realizarea acestei rezolutii.

Sanctiuni. Marturia mincinoasa se pedepseste cu inchisoarea de la 1 la 5 ani.In ambele ipoteze de incriminare - alin. (1) si (4), persoana juridica se

sanctioneaza cu amenda intre 5.000 lei si 600.000 lei, potnvit art. 71l C. pen.

Cauza de nepedepsire sau de reducere a pedepseiFapta prevazuta in alin. (1) nu se pedepseste daca, in cauzele penale,

mai inainte de a se produce arestarea inculpatului, ori in toate cazurile, mai inainte de ase fi pronuntat o hotarare sau de a se fi dat o alta solutie ca urmare a marturiei mincinoase, martorul isi retrage marturia.

Daca retragerea marturiei a intervenit in cauzele penale dupa ce s-a produs arestarea inculpatului sau in toate cauzele dupa ce s-a pronuntat o hotarare sau s-a dat o alta solutie ca urmare a marturiei mincinoase, instanta va reduce pedeapsa potrivit art. 76 C pen.

Nu intereseaza daca retractarea este sincera sau nu.Instanta suprema718 a statuat ca dispozitia din art. 260 alin. (2) C. pen., ca

marturia mincinoasa sa fie retrasa inaintea arestarii inculpatului, se refera la situatia cand arestarea s-a dispus ca urmare a marturiei mincinoase, iar nu la situatia cand marturia mincinoasa a fost in favoarea inculpatului, neavand legatura cu arestarea ulterioara a acestuia.

Aceste cauze de impunitate si de reducere a pedepsei au caracter personal si nu devin incidente decat pentru eel care a facut retractarea in conditiile aratate de lege.

15

Prin dispozitia din art. 260 alin. (2) C. pen., se deroga de la regula generala prevazuta in art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., potrivit careia inlaturarea rezultatului infractiunii poate constitui o circumstanta atenuanta.

Prin ,,producerea arestarii" se intelege punerea efectiv in stare de arest, iar nu dispunerea arestarii, iar prin ,,hotarare" se intelege actul jurisdictional prin care se statueaza asupra fondului cauzei in prima instanta.

Retragerea marturiei mincinoase trebuie facuta in cadrul aceleiasi cauze in care a fost facuta declaratia mincinoasa, deci cat timp aceasta cauza nu a fost definitiv judecata sau solutionata, deoarece dupa acest moment nu se mai poate vorbi de o retragere a marturiei.

Declaratia martorului, expertului sau interpretului facuta in procesul penal pornit impotriva sa pentru infractiunea de marturie mincinoasa, ca intr-adevar a facut afirmatii mincinoase, nu are caracterul de ,,retragere a marturiei" respectiv a expertizei sau interpretarii mincinoase, ci de recunoastere a comiterii infractiunii imputate. Aceasta poate constitui eventual o imprejurare atenuanta facultativa, care caracterizeaza atitudinea persoanei ca invinuit si nu atitudinea sa ca martor, expert sau interpret719.

Top of the Document

NEDENUNTAREA UNOR INFRACTIUNI

Obiectul ocrotirii penaleObiectul juridic special al acestei infractiuni il constituie acele relatii

sociale a caror ocrotire este asigurata prin prompta si sigura infaptuire a justitiei, inlesnita prin indeplinirea obligatiei de a denunta de indata organelor competente savarsirea unei infractiuni anume prevazuta de lege.

Obiectul material. Nedenuntarea unor infractiuni nu are un obiect material propriu. Uneori obiectul material al infractiunii nedenuntate este in acelasi timp si obiect material al infractiunii de nedenuntarea unor infractiuni738.

Alti autori considers insa, in mod expres sau implicit (prin neabordarea acestei chestiuni), ca aceasta infractiune nu are obiect material in nicio situatie intrucat actiunea faptuitorului nu este indreptata asupra obiectului material al infractiunii nedenuntate.

Subiectii infractiuniiSubiectul activ nemijlocit (autor) al acestei infractiuni poate fi orice

persoana, exceptie facand bineinteles autorii infractiunii nedenuntate74 .Functionarii publici nu sunt subiecti activi ai infractiunii de

nedenuntarea unor infractiuni, prevazuta in art. 262 C. pen., cand

16

infractiunile enumerate in acest text sunt savarsite in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplinesc sarcinile, ci autori ai infractiunii de omisiune a sesizarii organelor judiciare prevazuta in art. 263 C. pen. Acestia pot fi autori sau instigatori la nedenuntarea unor infractiuni, cand fapta ce trebuia denuntata nu priveste serviciul.

Nedenuntarea unor infractiuni, fiind o infractiune care se savarseste in persona propria, nu poate fi comisa decat de un singur autor, fiindca obligatia de denuntare este personals si, astfel, fiecare dintre cei care au cunostinta despre savarsirea vreunei infractiuni pentru care exista obligatia de denuntare, daca nu-si indeplineste propria obligatie, savarseste fapta penala prevazuta in art. 262 C. pen.

Nedenuntarea unor infractiuni nu este susceptibila de participate sub forma de complicitate742. Instigarea la aceasta infractiune este insa posibila. Aceeasi persoana poate fi autor al infractiunii de nedenuntare a unor infractiuni, prin propria omisiune de a denunta, si instigator, prin determinarea altei persoane la savarsirea nedenuntarii, situatie in care exista concurs de infractiuni.

Intr-o alta opinie743 se sustine ca este posibila si complicitatea la nedenuntarea unor infractiuni, dar numai cea morala.

Subiect activ al acestei infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu limitarile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.

Subiectul pasiv al infractiunii de nedenuntarea unor infractiuni este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite (infaptuirea justitiei).

Nedenuntarea unor infractiuni nu este susceptibila de un subiect pasiv secundar.

Latura obiectivaElementul material al incriminarii consta in omisiunea de a denunta

savarsirea vreuneia dintre infractiunile prevazute in art. 174, 175, 176, 211, 212, 2151,217 alin. (2) - (4), art. 218 alin. (1) si art. 276 alin. (3) C. pen.

Existenta nedenuntarii unor infractiuni presupune in mod necesar savarsirea uneia din aceste infractiuni. Fara preexistenta uneia dintre infractiunile enumerate limitativ in continutul normei de incriminare, nu este posibila comiterea si deci existenta faptei de nedenuntare a unor infractiuni, deoarece numai datorita savarsirii primei infractiuni se naste concret obligatia de denuntare prevazuta in art. 262 C. pen.

Infractiunile a caror nedenuntare se pedepseste sunt: omorul - art. 174 C. pen., omorul calificat - art. 175 C. pen., omorul deosebit de grav - art. 176 C. pen., talharia - art. 211 C. pen., pirateria - art. 212 C. pen., delapidarea -art. 215 C. pen., distrugerea - art. 217 alin. (2)-(4) C. pen.,

17

distrugerea calificata -art. 218 alin. (1) C. pen., distrugerea si semnalizarea falsa - art. 276 alin. (3) C. pen. Enumerarea din art. 262 C. pen. este limitativa, omisiunea denuntarii altor infractiuni neconstituind fapta penala prevazuta in acest articol, ci eventual cea de nedenuntare, prevazuta in art. 170 C. pen.

Obligatia de a denunta ,,savarsirea" vreuneia din infractiunile enumerate in art. 262 C. pen. inseamna obligatia de a denunta aceste infractiuni, consumate sau ramase in forma de tentativa (atunci cand este incriminata), precum si participarea la comiterea acestor infractiuni, ca instigare sau complicitate (art. 144 C. pen.).

In practica judiciara s-a decis744 ca exista aceasta infractiune daca inculpatul nu a denuntat autoritatilor uciderea unei persoane de catre un coleg de munca.

Simplele proiecte infractionale sau actele pregatitoare efectuate in vederea savarsirii acestor infractiuni, nefiind incriminate, nedenuntarea lor nu cade sub incidenta legii penale, cei obligati prin art. 262 C. pen. la denuntare fiind chemati sa indeplineasca o functie privind represiunea si nu preventiunea.

Elementul material al nedenuntarii unor infractiuni constand in abtinerea de a face ceea ce legea obliga (ordona), aceasta se caracterizeaza ca o infractiune de inactiune. Omisiunea se poate realiza insa si prin actiuni (ex.: omisiunea de a denunta realizata printr-un denunt inexact sau continand simple banuieli si nu date certe despre savarsirea unei infractiuni)745.

In cazul omisiunii de a denunta mai multe fapte savarsite succesiv si de care o persoana a luat cunostinta, vor exista atatea fapte de nedenuntare cate infractiuniau fost omise a fi denuntate; nu insa si in cazul faptelor savarsite simultan sau continuat746.

Denuntarea se considers facutS ,,de indatS" atunci cand a avut loc in eel mai scurt timp posibil, tinandu-se seama de locul, timpul si imprejurSrile in care persoana a luat cunostinta despre sSvarsirea infractiunii. Posibilitatea de a denunta se apreciaza intotdeauna in mod concret 47.

Daca in momentul in care a luat cunostinta despre savarsirea infractiunii persoana respectiva stia ca se pornise urmarirea penalS pentru acea infractiune, omisiunea denuntSrii nu constituie elementul material al infractiunii analizate, fapta neconstituind infractiune, fiindca obligatia concretS de denuntare incetase de a mai fi incidents.

In raport cu infractiunile ce trebuie denuntate, fapta prevazuta in art. 262 C. pen. apare ca o infractiune subsecventa, dar autonoma.

18

Urmarea imediata a acestei infractiuni consta in crearea unei stari de pericol pentru desfasurarea normals a activitatii de infaptuire a justitiei si deci pentru relatiile sociale a cSror ocrotire este asigurata prin aceastS activitate.

Pentru existenta nedenuntSrii unor infractiunii este deci indiferent dacS s-a produs sau nu o intarziere sau o impiedicare a urmaririi infractiunii savarsite, fiind suficient doar sa fie creata aceasta posibilitate.

Legatura de cauzalitate. Intre inactiunea (omisiunea) incriminata si urmarea imediata, exists in mod firesc o legSturS de cauzalitate, care nu trebuie dovedita, deoarece rezultS implicit din omisiunea de a incunostinta organele competente, sSvarsitS in conditiile prevSzute in art. 262 C. pen. (ex re).

Latura subiectivaForma de vinovatie. Fata de dispozitiile din art. 19 alin. ultim C.

pen.748, forma de vinovatie cu care se poate comite aceastS fapta omisivS este fie intentia, fie culpa. Exists vinovStie atunci cand faptuitorul a luat cunostinta in mod cert despre savarsirea (art. 143 C. pen.) uneia dintre infractiunile enumerate in art. 262 C. pen. si cu intentie sau din neglijenta, omite sa denunte aceasta de indata. Nu este necesar ca faptuitorul sa fi avut cunostinta despre toate datele savarsirii faptei ori despre cei care au savarsit-o si nici nu este necesar sa cunoasca identitatea acestora. Este suficient sS stie cS s-a sSvarsit o faptS penalS si sS-si dea seama ori sS-si fi putut da seama cS acea faptS este una dintre infractiunile pentru care exists obligatia de denuntare749.

Pentru existenta laturii subiective, mobilul si scopul in cazul faptei comise cu intentie sunt irelevante, dar vor fi tinute in seama la individualizarea pedepsei.

Cand omisiunea denuntarii este facuta in scopul de a da un ajutor celui ce a comis infractiunea pentru a ingreuna sau zSdSrnici urmSrirea penalS impotriva lui, ori pentru a asigura acestuia folosul sau profitul infractiunii, va exista concurs de infractiuni intre nedenuntarea unor infractiuni si favorizarea infractorului750.

Forme. SanctiuniForme. Nedenuntarea unor infractiuni fiind o fapta de omisiune, nu

este susceptibila forme imperfecte si deci de acte preparatorii si de tentativa, ci se poate savarsi numai in forma consumata. Totusi, in cazurile rare in care omisiunea se realizeaza prin actiune, sunt posibile acte preparatorii751. In ce ne priveste, credem ca actele preparatorii sunt posibile la infractiunile omisive care se realizeaza prin comisiune numai

19

daca fapta incriminata este comisa cu vinovatie sub forma intentiei, nu si atunci cand este savarsita din culpa.

Obligatia de a denunta savarsirea vreunei infractiuni trebuind, potrivit dispozitiei din art. 262 C. pen., indeplinita ,,de indata", neindeplinirea ei la timp face ca infractiunea sa se consume, fara a lasa loc pentru o tentativa.

Nedenuntarea unor infractiuni se consuma in momentul expirarii intervalului de timp necesar pentru efectuarea denuntului de indata ce faptuitorul a aflat de savarsirea infractiunii.

Daca dupa consumarea infractiunii care trebuie denuntata, aceasta capata forma continuata de savarsire, persoana care are obligatia de a o denunta va comite o singura nedenuntare, chiar daca a luat cunostinta si de actele repetate ulterioare.

In cazul in care infractiunea ce trebuia denuntata este o infractiune continua, persoana care are obligatia sa o denunte, daca a denuntat infractiunea de indata ce a aflat de savarsirea ei, nu mai are obligatia de a denunta prelungirea in timp a infractiunii.

Sanctiuni. Nedenuntarea unor infractiuni, indiferent de forma de vinovatie cu care se comite, se pedepseste cu inchisoare 3 luni la 3 ani. Desigur ca judecatorul va aplica o pedeapsa mai mica daca fapta concreta e comisa din culpa decat daca ar fi savarsita cu intentie.

Persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 5.000 lei si 600.000 lei, potrivit art. 71x alin. (2) C. pen.

Cauze de nepedepsireIn art. 262 alin. (2) si (3) C. pen. sunt prevazute doua cauze speciale de

nepedepsire a celui care a comis fapta de nedenuntarea unor infractiuni.1. Potrivit art. 262 alin. (2) C. pen., fapta prevazuta in alin. (1)

savarsita de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste.Ratiunea dispozitiei mentionate rezida in relatiile de afectiune si de

rudenie care exista intre aceste categorii de persoane.Aceasta cauza are caracter personal si produce efecte numai in ce

priveste persoanele care sunt soti sau ruda apropiata cu vreunul dintre faptuitorii infractiunii nedenuntate.

Calitatea de ,,sot" este determinata de existenta casatoriei valabil incheiate si nedesfacute pana in momentul savarsirii nedenuntarii unor infractiuni, chiar daca sotii erau despartiti in fapt.

,,Rude apropiate", potrivit dispozitiei explicative din art. 149 alin. (1) C. pen., sunt ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin adoptie, potrivit legii, astfel de rude.

Dispozitiile din legea penala privitoare la rude apropiate, in limitele

20

prevazute de alin. (1), se aplica, in caz de adoptie cu efecte depline, persoanei adoptate cat si descendentilor acesteia si in raport cu rudele firesti, iar in caz de adoptie cu efecte restranse, adoptatului cat si descendentilor acestuia si in raport cu rudele adoptatorului.

2. Potrivit art. 262 alin. (3) C. pen., nu se pedepseste persoana care, mai inainte de a se fi inceput urmarirea penala pentru infractiunea nedenuntata, incunostinteaza autoritatile competente despre acea infractiune sau care, chiar dupa ce s-a inceput urmarirea penala ori dupa ce vinovatii au fost descoperiti, a inlesnit arestarea acestora.

Top of the Document

FAVORIZAREA INFRACTORULUI

Obiectul ocrotirii penaleObiectul juridic special al favorizarii infractorului consta in acele

relatii sociale a caror existenta este ocrotita prin apararea activitatii de infaptuire a justitiei penale impotriva actiunilor de natura sa ajute pe infractor in a se sustrage de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei, sau sa-si asigure folosul ori produsul infractiunii.

Favorizarea infractorului se deosebeste de tainuire si prin faptul ca aceasta din urma are un obiect juridic special diferit care consta in relatiile sociale referitoare la patrimoniu.

Obiectul material. La favorizarea reala, exista in genere un obiect material, care este produsul infractiunii savarsite anterior de infractorul care primeste ajutorul (ex.: ascunderea bunului furat, transformarea sau vanzarea bunului sustras). La favorizarea personala, poate exista uneori un obiect material (ex.: urmele distruse ale infractiunii; obiecte schimbate de la locul infractiunii)780.

Subiectii infractiuniiSubiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de favorizarea

infractorului poate fi orice persoana care indeplineste conditiile generate pentru a raspunde penal.

Subiect activ al acestei infractiuni poate fi §i o persoana juridica, cu limitarile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.

Cel ce a savarsit infractiunea sau a participat la savarsirea infractiunii la care se refers favorizarea nu poate fi subiect activ al infractiunii de favorizare, deoarece art. 264 C. pen. prevede in acest sens ca favorizarea infractorului reprezinta ajutorul dat ,,unui infractor", autofavorizarea

21

nefiind astfel incriminata. Auto-favorizarea nu este pedepsita nici daca e facuta in favoarea unui coparticipant781.

Daca autofavorizarea constituie prin ea insasi o alta infractiune, autorul actului de autofavorizare va raspunde pentru aceasta infractiune782.

Aparatorul poate fi si el autor al infractiunii de favorizare, cand ajutorul dat infractorului pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea, judecata sau executarea pedepsei constituie o exercitare abuziva a profesiei (ex.: ascunde pe infractor, incearca sa determine marturii mincinoase).

Pot comite infractiunea de favorizare si sotul sau rudele apropiate ale infractorului, dar acestea, potrivit art. 264 alin. ultim C. pen., nu sunt pedepsite.

In ipoteza in care actiunea de favorizare se savarseste de catre un functionar public prin omisiunea sesizarii organelor judiciare (a savarsirii unei infractiuni in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste atributiile), exista concurs de infractiuni intre favorizarea infractorului si omisiunea sesizarii organelor judiciare.

Cand o persoana savarseste fapta de favorizare in ambele sale variante, privind acelasi infractor, comite o singura infractiune si nu un cumul de infractiuni.

Tainuitorul poate fi si favorizator, daca efectueaza si o activitate distincta, specifics favorizarii783.

Favorizatorii nu sunt participanti la savarsirea infractiunii principale, intrucat la data efectuarii actelor de favorizare infractiunea anterioara este consumata. Din aceasta cauza favorizatorul nu poate fi obligat in mod solidar cu infractorul favorizat la despagubiri civile, in afara de cazul favorizarii reale, cand prin ascunderea sau ajutarea la ascunderea lucrurilor provenite din infractiune s-a cauzat o paguba partii civile784. Favorizatorul raspunde din punct de vedere civil numai pentru prejudiciul produs efectiv de el, ca urmare a ajutorului dat autorului pentru ca acesta sa-si asigure produsul faptei sale785.

Daca ajutorul este dat mai multor infractori, chiar in caz de pluralitate naturala, constituita sau ocazionala, va exista un concurs real de infractiuni786.

Participatia penala este posibila in toate formele sale: coautorat, instigare si complicitate.

Subiectul pasiv al infractiunii este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite, infaptuirea justitiei.

Favorizarea infractorului poate avea eventual si un subiect pasiv secundar sau adiacent, care poate fi, in cazul favorizarii personale, o persoana fizica nevinovata care a fost^urmarita sau banuita de a fi comis infractiunea savarsita de infractorul favorizat. In cazul favorizarii reale,

22

subiect pasiv este persoana fata de care s-a comis infractiunea, din savarsirea careia provine folosul sau produsul in vederea caruia s-a comis favorizarea.

Latura obiectivaElementul material. Codul penal incrimineaza in dispozitia din alin. (1)

al art. 264 C. pen. fapta de favorizare a infractorului, in doua modalitati: favorizarea personala, adica ajutorul dat unui infractor pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei si favorizarea reald, adica ajutorul dat unui infractor pentru a asigura acestuia folosul sau produsul infractiunii.

Favorizarea infractorului are caracterul de infractiune autonoma, de sine statatoare, iar nu de act de participate, intrucat favorizarea are loc atunci cand nu exista o intelegere prealabila intre persoana care a savarsit o infractiune si eel care-i da ajutor pentru a ingreuna sau impiedica urmarirea penala sau judecata ori executarea pedepsei sau pentru a-i asigura folosul sau produsul infractiunii787.

Fiind o infractiune autonoma, distincta de cea comisa de eel favorizat, favorizatorul poate fi condamnat chiar daca eel caruia i-a dat ajutor nu a fost trimis in judecata pentru fapta savarsita788.

Favorizarea infractorului mai are apoi caracterul de infractiune conexa-corelativa cu infractiunea al carei faptuitor este ajutat prin fapta de favorizare, existenta favorizarii ca fapta subsecventa depinzand de existenta faptei antecedente.

Fapta prevazuta in art. 264 C. pen. este o incriminare generala, dar subsidiara, ajutorul dat unui infractor primind calificarea de favorizare numai atunci cand alte dispozitii de lege nu incrimineaza ipoteze speciale de favorizare (ex.: marturie mincinoasa, inlesnirea evadarii).

In concret, favorizarea infractorului nu poate fi conceputa fara preexistenta savarsirii unei alte infractiuni, deci fara preexistenta ,,unui infractor".

Elementul material al infractiunii de favorizare, in ambele sale variante, consta in actiunea de a da ajutor unui infractor, fie pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei, fie pentru a asigura acestuia folosul sau produsul infractiunii.

Ajutorul poate fi dat prin acte comisive (actiune) sau printr-o comportare omisiva (inactiune). De exemplu, favorizatorul ascunde pe infractor, ii procura mijloace ca sa dispara, distruge unele probe materiale si alte asemenea acte comisive; nu da de stire autoritatilor ca a aflat unde s-a refugiat infractorul sau unde se gasesc lucrurile provenite din

23

infractiune789.Daca actele de favorizare constituie prin ele insele o infractiune, vom

avea un cumul de infractiuni intre favorizarea infractorului si acea infractiune.

Cerinte esentiale: 1. Ajutorul sa fie dat pentru a ingreuna sau zadarnici790 urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei (favorizare personala), ori pentru a asigura folosul sau produsul infractiunii (favorizare reala).

Un simplu ajutor dat unui infractor, prin care nu se urmareste nici ingreunarea sau impiedicarea urmaririi penale, a judecatii ori executarea pedepsei si nici a se asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii, nu constituie elementul material al infractiunii de favorizarea infractorului (ex.: simplul fapt de a da gazduire sau de a fiirniza alimente unui infractor, sau de a da ingrijire sau ajutor unui infractor bolnav nu constituie fapta de favorizare, daca acestea nu sunt facute pentru a ingreuna sau zadarnici infaptuirea justitiei)791.

Aceasta cerinta priveste latura obiectiva a infractiunii, pentru ca ea indica destinatia, obiectivul actiunii de ajutorare si nu latura subiectiva cum s-a sustinut intr-o opinie mai veche792, care dealtfel a ramas izolata. Actiunea de ajutorare trebuie sa fie de natura a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala sau judecata ori executarea pedepsei, sau de natura a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii.

In cazul favorizarii personale, ajutorul dat unui infractor poate privi ingreunarea sau zadarnicirea fie a urmaririi penale, fie a judecatii, fie a executarii pedepsei.

Aceste moduri de acordare a ajutorului, prevazute de lege, sunt alternative, dar se pot realiza insa si cumulativ, situatie in care se pastreaza unitatea infractionala.

,,A ingreuna" inseamna a face dificultati, a face greutati, a provoca intarzieri, amanari sau complicate, a pune piedici, a cauta sa induca in eroare sau sa abata atentia de la o anumita imprejurare sau lucru, a deruta.

,,A zadarnici" inseamna a face imposibila in totul sau in parte urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei.

Ajutorul dat pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala inseamna ajutorul acordat infractorului in intervalul de la savarsirea infractiunii pana la trimiterea lui in judecata, pentru intarzierea sau eludarea cercetarilor (ex.: alterarea sau distrugerea urmelor infractiunii, furnizarea de date inexacte privitoare la persoana infractorului sau la imprejurarile cauzei), ori pentru sustragerea infractorului de la cercetarile organului de urmarire penala (ex.: ascunderea infractorului)793.

24

Nu exista infractiunea de favorizare daca faptuitorul nu a comis acte concrete de ajutorare, ci numai a dat declaratii mincinoase la organul de urmarire, afirmand ca nu a avut cunostinta de existenta omorului794 sau daca eel favorizat nu a comis nici o infractiune, ori s-a facut in ceea ce-1 priveste, aplicarea art. 181 C. pen.795

Ajutorul dat unui infractor pentru a ingreuna sau zadarnici judecata priveste intarzierea sau impiedicarea efectuarii actelor de procedura, de administrare a probelor etc., in faza de judecata in prima instants sau in caile de atac, cat si sustragerea infractorului de la judecata, atunci cand prezenta lui este obligatorie sau cand s-a emis un mandat de arestare preventive.

Ajutorul dat unui infractor pentru a ingreuna sau zadarnici executarea pedepsei priveste in primul rand sustragerea acestuia de la executarea pedepsei detentiunii sau inchisorii, ori de la plata amenzii la care a fost condamnat prin hotarare definitiva sau executorie.

Ajutorul dat unei persoane care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala de a se sustrage de la executarea masurilor de siguranta prevazute in art. 112 lit. c), d) si g) C. pen., luate contra sa, nu constituie infractiunea de favorizare, ci complicitate la nerespectarea hotararilor judecatoresti, prevazuta in art. 271 alin. (4) C. pen.796

Favorizarea infractorului este posibila a fi savarsita oricand inainte ca pedeapsa sa fie complet executata sau sa fi intervenit o cauza de inlaturare a pedepsei.

Constituie favorizarea infractorului si ajutorul dat unui condamnat definitiv care a evadat, pentru a-si mentine aceasta stare de evadare, adica pentru a ingreuna sau zadarnici reluarea executarii pedepsei. Ajutorul dat condamnatului pentru a evada nu constituie favorizare, ci infractiunea de inlesnirea evadarii (art. 270 C. pen.).

Sprijinul unui infractor care se impotriveste prin acte violente sau amenintare la executarea hotararii de condamnare, nu constituie infractiunea de favorizare prevazuta in art. 264 C. pen., ci complicitate la infractiunea de nerespectarea hotararilor judecatoresti, prevazuta in art. 271 alin. (1) C. pen.

Persoanele care au anumite insarcinari privitoare la executarea pedepselor (judecatorii care emit mandat de executare a pedepsei pronuntate, judecatorii care supravegheaza executarea pedepselor, secretarii de la judecatorii si tribunale, lucratorii de politie care executa mandatul, personalul din penitenciare etc.), daca omit sa-si indeplineasca obligatiile lor privind executarea pedepsei, pentru a favoriza pe condamnat comit infractiunea de favorizare in concurs ideal cu o infractiune de serviciu797.

25

In cazul favorizarii reale, pentru ca ajutorul dat unui infractor sa constituie elementul material al infractiunii analizate, trebuie ca acel ajutor sa fie dat pentru a asigura folosul sau produsul infractiunii.

,,A asigura" inseamna a pune in siguranta, a pune in afara oricarui pericol, a inlatura pericolul pierderii folosului sau produsului infractiunii.

,,Produs al infractiunii", in intelesul art. 264 C. pen., inseamna atat lucrurile ,,produse" prin infractiune, adica cele ce au luat fiinta prin efectuarea actiunii care formeaza elementul material al infractiunii (ex.: monedele false, alimente sau medicamente falsificate, fotografiile luate de un spion), cat si lucrurile ,,dobandite" prin savarsirea infractiunii, cum ar fi bunurile care au ajuns in mana infractorului prin consumarea activitatii infractionale (ex.: lucrurile furate, banii sau lucrurile delapidate) sau bunurile care au luat locul unor lucruri initial dobandite prin infractiune (banii obtinuti prin vanzarea lucrurilor furate sau lucruri cumparate cu bani delapidati, bunuri transformate dupa savarsirea infractiunii)798.

,,Folosul infractiunii" inseamna orice profit, orice avantaj (nu numai cele evaluate economic), obtinut prin savarsirea infractiunii, care este susceptibil de a fi asigurat prin ajutorul dat de o alta persoana.

2. A doua cerinta esentiala care trebuie sa fie indeplinita pentru realizarea laturii obiective a favorizarii infractorului consta in conditia ca ajutorul dat unui infractor sa nu fie aducerea la indeplinire a unei intelegeri anterioare, intervenita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii de catre acel infractor.

Aceasta cerinta esentiala este corolarul firesc al dispozitiei din partea finala a art. 26 C. pen. care prevede ca promisiunea de a favoriza pe un infractor facuta inainte sau in timpul savarsirii faptei constituie un act de complicitate, atat in cazul in care, dupa savarsirea faptei, promisiunea a fost indeplinita, cat si in cazul cand promisiunea nu a fost tinuta.

Asadar, prin ,,intelegere" stability inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, se intelege promisiunea de a favoriza, prevazuta in art. 26 C. pen., iar prin ,,timpulsavarsirii" se intelege intervalul dintre momentul inceperii executarii si momentul consumarii faptei sau al epuizarii activitatii infractionale in caz de prelungire a acesteia in timp.

Actiunea de ajutorare trebuie deci sa vina dupa ce a fost savarsita infractiunea anterioara si nu in timpul cand aceasta se gaseste in curs de executare.

Intelegerea intre o persoana si autorii furtului, de a transporta bunurile sustrase cu autoturismul, survenite intr-un moment cand bunurile fusesera scoase din depozit si erau in curte spre a fi aruncate peste gard,

26

constituie pentru eel dintai favorizarea infractorului, iar nu complicitate, deoarece ajutorul nu a fost dat autorului inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, ci a survenit dupa consumarea acesteia, fara existenta unei intelegeri anterioare799.

Fapta inculpatului de a se intelege cu autorul unui furt, dupa savarsirea de catre acesta a infractiunii, de a-1 ajuta sa vanda bunurile sustrase si de a imparti pretul obtinut, constituie infractiunea de tainuire, iar nu aceea de favorizare, deoarece ceea ce deosebeste cele doua fapte penale, intre altele, este scopul de a obtine un folos material pe care-1 urmareste faptuitorul, caracteristic infractiunii prevazute in art. 221 C. pen.800.

De asemenea, fapta inculpatului de a valorifica un bun, cunoscand ca provine din savarsirea unei infractiuni, fara o intelegere prealabila cu autorul acesteia, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de tainuire, iar nu pe cele ale favorizarii infractorului801.

In principiu, sunt indiferente pentru existenta infractiunii de favorizare natura si felul infractiunii anterioare, precum si calitatea infractorului favorizat, adica daca acesta este autor, complice sau instigator la fapta penala anterior savarsita.

Fapta savarsita anterior poate fi si tentativa unei infractiuni, atunci cand tentativa este pedepsita.

Infractiunea antecedent poate fi prevazuta in Codul penal, intr-o lege penala speciala sau intr-o lege specials cu dispozitii penale.

Nu este necesar ca favorizarea sa se refere la intreaga activitate a celui favorizat, ci ea poate privi si numai o parte din aceasta.

Favorizarea infractorului prezinta doua variante agravate speciale, cand fapta de favorizare priveste o persoana care a savarsit o infractiune contra sigurantei statului - art. 173 alin. (3) C. pen. sau o infractiune contra pacii sau omenirii - art. 361 alin. (2) si (3) C. pen. si o variants de specie - art. 17 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie 02, cand favorizarea priveste o persoana care a comis o infractiune de coruptie sau asimilata faptelor de coruptie.

Urmarea imediatd a favorizarii infractorului consta in crearea unei stari de pericol pentru normala desfasurare a activitatii de infaptuirea justitiei.

Pentru existenta infractiunii de favorizarea infractorului este indiferent daca urmarirea, judecata sau executarea pedepsei au si fost ingreunate sau zadarnicite, ori daca s-a asigurat pentru infractor in mod efectiv produsul sau folosul infractiunii. Este suficient ca a existat posibilitatea de a se realiza vreunul din aceste rezultate.

Legatura de cauzalitate intre actiunea incriminata si urmarea imediata trebuie sa existe si rezulta ex re.

27

Latura subiectivaForma de vinovatie necesara pentru existenta laturii subiective a

infractiunii este intentia directa sau indirecta. Exista intentie atunci cand faptuitorul stie ca s-a savarsit o infractiune si ca da ajutor unui infractor si prevede ca prin acest ajutor s-ar putea ingreuna, impiedica urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei, ori s-ar putea asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii, si deci ca se creeaza o stare de pericol pentru infaptuirea justitiei, rezultat pe care il urmareste sau il accepts.

In cazul favorizarii reale, comite infractiunea cu intentie si eel care nu cunostea in momentul primirii bunului ca acesta provine dintr-o infractiune, dar ulterior cunoscand provenienta lucrului a continuat sa-1 pastreze.

Fapta savarsita din culpa nu este incriminata.Mobilul cu care a actionat agentul nu intereseaza pentru existenta

infractiunii, ci numai ca element de individualizare pedepsei. Cand faptuitorul, in cazul favorizarii reale, a urmarit si obtinerea unui folos material, va exista concurs intre infractiunea de favorizare si cea de tainuire803.

Forme. SanctiuniForme. Favorizarea infractorului, fiind o infractiune comisiva si

intentionata, este susceptibila de a fi realizata printr-o activitate infractionala de durata si deci de forme imperfecte: acte preparatorii, tentativa, epuizare.

Actele preparatorii si tentativa sunt posibile, dar nu sunt incriminate si implicit pedepsite. Actele preparatorii pot fi insa pedepsite ca acte de complicitate anterioara, in cazul in care s-a savarsit infractiunea, iar ele au fost effectuate de altcineva decat autorul infractiunii de favorizare.

Favorizarea infractorului se consuma in momentul in care actiunea de a da ajutor a fost executata, deoarece starea de pericol pentru infaptuirea justitiei este inerenta actiunii savarsite si contine posibilitatea ingreunarii sau zadarnicirii urmaririi penale, judecatii, executarii pedepsei sau descoperirii si recuperarii prejudiciului cauzat prin infractiune.

Consumarea infractiunii are loc indiferent daca urmarirea, judecata sau executarea pedepselor a fost sau nu impiedicata sau zadarnicita, ori daca a fost sau nu impiedicata recuperarea produsului infractiunii.

Favorizarea infractorului imbraca de multe ori caracterul de infractiune continua (ex.: ascunderea infractorului, pastrarea produselor infractiunii) si, mai frecvent, de infractiune continuata (ex.: efectuarea in mod repetat a unor acte de ajutor in realizarea aceleiasi rezolutii), activitatea infractionala putandu-se prelungi astfel si dupa consumarea faptei penale. In aceste situatii, infractiunea se va epuiza,

28

803 Nicoleta Iliescu, op. cit., vol. IV, p. 221. In sens contrar. Avram Filipa§, op. cit., p. 123. Profesorul Avram Filipa§ considers ca cele doua fapte penale nu pot fi concurente, deoarece tainuirea, care nu reprezintS altceva decat un mod special de favorizarea infractorului, absoarbe in continutul sau infractiunea de favorizare; Nicolae Conea in Vasile Dobrinoiu, Nicolae Conea, Ciprian Raul Romitan, Camil Tanasescu, Norel Neagu, Maxim Dobrinoiu, Dreptpenal. Partea speciala, vol. II, Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p. 195.dupa caz, fie in momentul incetarii actiunii incriminate, fie la data comiterii ultimei actiuni.

Sanctiuni. Favorizarea infractorului se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 7 ani, fara ca pedeapsa aplicata favorizatorului sa fie mai mare decat pedeapsa prevazuta de lege pentru autor.

Aceasta dependents a pedepsei aplicate favorizatorului de pedeapsa prevazuta pentru infractiunea savarsita de catre eel favorizat se explica prin caracterul corelativ al favorizarii infractorului fata de infractiunea anterior comisa.

Prin ,,pedeapsa prevazuta de lege pentru autor", care nu poate fi depasita de pedeapsa aplicata pentru favorizator, se intelege maximul pedepsei prevazuta in dispozitia care incrimineaza infractiunea savarsita si nu pedeapsa concret aplicata celui favorizat si care poate fi mai mica decat pedeapsa aplicata favorizatorului.

Persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 5.000 lei si 600.000 lei, potrivit art. 71! alin. (2) C. pen.

Cauza de nepedepsirePotrivit dispozitiei din art. 264 alin. (3) C. pen., favorizarea savarsita

de sot sau de o ruda apropiata nu se pedepseste804.Nu beneficiaza de aceasta cauza de nepedepsire805 favorizatorii care,

desi sunt rude apropiate intre ei, nu sunt rude si cu eel favorizat.Aceasta cauza specials de nepedepsire nu este aplicabila806 daca

favorizatorul este ruda numai cu unul dintre cei doi inculpati (coautori) ai infractiunii de baza. Pentru incidenta acestei cauzei de nepedepsire este necesar practic ca faptuitorul sa fie ruda apropriata cu toti infractorii.

Top of the Document

ARESTAREA NELEGALA SI CERCETAREA ABUZIVA

Obiectul ocrotirii penaleObiectul juridic special principal al infractiunii de arestare ilegala si a

29

celei de cercetare abuziva il formeaza relatiile sociale a caror formare si dezvoltare depinde de apararea activitatii de infaptuire a justitiei penale contra abuzurilor savarsite de catre cei care participa la aceasta activitate.

Intrucat prin savarsirea faptelor incriminate in art. 266 C. pen. se aduce atingere nu numai valorii sociale a infaptuirii justitiei, ci si persoanei (in libertatea sa fizica sau psihica), infractiunile de arestare nelegala si de cercetare abuziva au ca obiect juridic secundar si adiacent si relatiile sociale ocrotite prin apararea persoanei fizice.

Obiectul material. Infractiunile prevazute in art. 266 C. pen. au, de cele mai multe ori, un obiect material care este corpul persoanei impotriva careia sesavarsesc aceste fapte. Astfel, constituie obiect material corpul persoanei care este ilegal privata de libertate sau care este, in conditii ilegale, supusa la executarea pedepsei inchisorii sau a unei masuri de siguranta ori educative care implica privare de libertate, ori al persoanei aflate in curs de urmarire penala sau de judecata, sau al martorului, expertului ori interpretului, asupra caruia se intrebuinteaza violente821.

Subiectii infractiuniiSubiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de arestare nelegala

poate fi numai o persoana calificata, faptele de arestare nelegala si de cercetare abuziva avand caracterul unor infractiuni proprii.

Arestarea nelegala in varianta tip (retinere sau arestare nelegala) poate fi savarsita numai de catre:

- un organ judiciar care are dreptul sa ia masura retinerii sau a arestariipreventive (organele de urmarire penala sau judecatorul, dupa caz);

- organul care dispune arestarea in vederea executarii pedepsei inchisorii,prin emiterea mandatului de executare a inchisorii (instanta de executare, potrivitart. 420 C. proc. pen.);

- organul de executare a mandatului de arestare sau a mandatului de executarea pedepsei inchisorii (potrivit art. 152 C. proc. pen. si art. 422 C. proc. pen.);

- organele de la locurile de detinere care au insarcinarea de a primi sielibera detinutii (potrivit art. 422 C. proc. pen.).

Arestarea nelegala in varianta tip nu poate fi savarsita de persoanele care au dreptul de a prinde un faptuitor in caz de infractiune flagranta,

30

pentru a-1 conduce inaintea autoritatii (art. 465 C. proc. pen.).Persoanele care nu au una din calitatile aratate mai sus si care priveaza

de libertate o alta persoana nu comit o arestare nelegala, ci infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal (art. 189 C. pen.).

Autor al infractiunii de arestare nelegala in varianta asimilata (supunerea unei persoane la executarea unei pedepse sau a unei masuri de siguranta, sau educative, in alt mod decat eel prevazut prin dispozitiile legale), poate fi numai persoana ce desfasoara o activitate in unitatile in care se executa pedeapsa, masura de siguranta sau masura educativa822.

Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de cercetare abuziva poate fi numai o persoana care functioneaza ca organ de urmarire penala - procurorul, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen. si organele de cercetare penala, potrivit art. 201 C. proc. pen. si art. 206-208 C. proc. pen. -, sau ca judecator in cadrul instantelor de judecata, numai acestea putdnd lua declaratii de la invinuit, inculpat ori martor sau indruma efectuarea activitatii expertilor sau interpretilor.

Infractiunile de arestare nelegala si de cercetare abuziva sunt susceptibile de participatie penala, in toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate.

Pentru existenta coautoratului insa este necesar ca toti autorii sa aiba calitatea ceruta de lege la data comiterii infractiunii de arestare nelegala sau de cercetare abuziva.

Subiect activ al acestor infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu limitarile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.

Subiectul pasiv al infractiunii de arestare nelegala este statul, ca titular al valorii sociale a infaptuirii justitiei.

Subiect pasiv eventual al infractiunii de arestare nelegala varianta tip (retinere sau arestare nelegala) poate fi orice persoana ce intruneste conditiile generate pentru a raspunde penal, iar in varianta asimilata, acesta nu poate fi decat o persoana condamnata la pedeapsa inchisorii sau, respectiv, o persoana fata de care s-a luat o masura de siguranta, sau un minor fata de care s-a luat o masura educativa restrictiva de libertate.

Subiectul pasiv al infractiunii de cercetare abuziva in varianta tip, prevazuta in art. 266 alin. (2) C. pen., poate fi numai o persoana care se afla in curs de urmarire penala ori de judecata, deci numai o persoana care are calitatea de invinuit (art. 229 C. proc. pen.) sau de inculpat (art. 23 C. proc. pen.), iar in varianta asimilata, prevazuta in alin. (3) al art. 266 C. pen., poate fi numai persoana care are in procesul penal calitatea de martor, expert, interpret.

Termenii de martor, expert, interpret au acelasi inteles ca in Codul de

31

procedura penala.

Latura obiectivaElementul material. Arestarea nelegala si cercetarea abuziva sunt

incriminate, in cuprinsul aceluiasi articol, ca infractiuni distincte, dupa cum indica si denumirea marginals binomica a art. 266 C. pen.

In primul alineat este incriminata fapta de arestare nelegala, in doua variante: retinerea sau arestarea nelegala si supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, masuri de siguranta sau educative, in alt mod decat eel prevazut in dispozitiile legale, iar in alin. (2) si (3), fapta de cercetare abuziva, tot in doua variante: intrebuintarea de promisiuni, amenintari sau violente impotriva unei persoane aflate in curs de urmarire penala ori de judecata, pentru obtinerea de declaratii, in alin. (2) si intrebuintarea de promisiuni, amenintari sau violente fata de un martor, expert ori interpret, in alin. (3).

Arestarea nelegala si cercetarea abuziva constituie o varianta a abuzului in serviciu contra intereselor persoanei, deoarece subiectul activ nemijlocit este individualizat, fiind un anume functionar public, iar urmarea imediata se rasfrange in principal asupra bunei desfasurari a activitatii unor organe de stat care, in acest caz, sunt organe care infaptuiesc justitia823.

Deoarece elementul material al celor doua fapte incriminate prin art. 266 C. pen. este diferit, vom face o examinare separata a acestora.

A. Infractiunea de arestare nelegala in varianta tip, savarsita prin retinere sau arestare nelegala, pentru a putea fi savarsita, este necesar ca in prealabil sa se fi savarsit sau sa existe presupunerea ca s-a savarsit o fapta prevazuta de legea penala. Daca aceasta conditie nu este indeplinita, actiunea de privare de libertate a unei persoane nu constituie infractiunea prevazuta in art. 266 alin. (1) C. pen., ci, dupa caz, infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal (art. 189 C. pen.) sau infractiunea de represiune nedreapta (art. 268 C. pen.).

1. Elementul material descris in varianta de tip a arestarii nelegale consta in actiunea de a refine sau a aresta.

,,Retinerea" si ,,arestarea" au in art. 266 C. pen. acelasi sens juridic ca si in Codul de procedura penala.

Prin ,,retinerea" unei persoane se intelege luarea (dispunerea) sau executarea masurii preventive a retinerii in conditiile si cazurile prevazute in Codul de procedura penala roman.

Constituie element material al infractiunii de arestare nelegala si actiunea de a refine o persoana care a savarsit o contraventie, cand legea prevede dreptul pentru organele de politie de a lua o astfel de masura.

32

Prin ,,arestarea" unei persoane se intelege luarea (dispunerea) sau executarea masurii arestarii preventive (a mandatului de arestare), cat si dispunerea arestarii in vederea executarii pedepsei inchisorii in conditiile si cazurile prevazute in Codul de procedura penala roman.

Nu constituie element material al infractiunii de arestare nelegala lipsirea de libertate in mod nelegal a unei persoane in vederea executarii unei masuri de siguranta sau educative. De asemenea, nu constituie element material al arestarii nelegale emiterea sau executarea unui mandat de aducere a unei persoane in fata organelor de urmarire penala sau a instantei de judecata.

Elementul material al arestarii nelegale exista in caz de primire in locurile de detinere a unei persoane care nu este in situatia legala de retinere sau arestare. Arestarea sau retinerea poate consta intr-o actiune sau intr-o inactiune (ex.: omisiunea de a elibera pe eel retinut sau arestat la expirarea termenului legal).

In lipsa unor probe temeinice din care sa rezulte ca lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol public, arestarea preventive a acestuia este nelegala, nefiind suficienta pentru a justifica luarea acestei masuri simpla imprejurare ca persoana cercetata a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 2 ani24.

2. Elementul material al infractiunii de arestare nelegala, savarsita in varianta asimilata, consta in supunerea unei persoane la executarea in mod ilegal a unei pedepse, masuri de siguranta sau educative, privative de libertate.

Pentru a putea exista infractiunea de arestare nelegala in varianta asimilata este necesar sa existe o hotarare definitiva sau executorie de condamnare la o pedeapsa privativa de libertate sau prin care s-a luat o masura de siguranta ori educativa.

Actiunea de supunere la executare poate fi realizata atat prin acte comisive, cat si printr-o atitudine omisiva.

,,A supune" o persoana la executarea unei pedepse, masuri de siguranta ori educative, in alt mod decat eel prevazut prin dispozitiile legale, inseamna a impune acesteia un mod de executare contrar prevederilor legale825.

Astfel, in ceea ce priveste pedeapsa si celelalte masuri dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, supunerea condamnatului la executarea pedepse sau masuri in alt mod decat eel prevazut de Legea nr. 275/2006826 si H.G. nr. 1897/2006827 constituie elementul material al infractiunii de arestare nelegala.

Tot astfel, in ceea ce priveste masurile de siguranta, elementul material al infractiunii consta in supunerea la executarea unei masuri de siguranta

33

privative de libertate (internarea medicala), in alt mod decat eel prevazut de legile care reglementeaza aceasta masura.

,,Masurile educative" la care se refera art. 266 C. pen. sunt: internarea minorului intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical-educativ.

B. Elementul material al infractiunii de cercetare abuziva consta in actiunea de a intrebuinta fie promisiuni, fie amenintari, fie violente impotriva unei persoane aflate in curs de urmarire penala ori de judecata sau impotriva unui martor, expert sau interpret.

Elementul material il formeaza actiunea de intrebuintare, iar amenintarile violentele si promisiunile sunt procedee de realizare a acesteia.

In esenta, elementul material al infractiunii de cercetare abuziva consta fie in actiunea de a constrange pe o persoana aflata in curs de urmarire penala sau de judecata, ori pe un martor, expert sau interpret pentru a face declaratii, expertize ori interpretari pe care altfel nu le-ar fi facut, constrangere realizata prin intrebuintare de amenintari sau violente, fie in actiunea de a face promisiuni pentru a determina acele persoane sa faca declarative, expertizele sau interpretarile dorite.

Comite aceasta infractiune ofiterul de politie care, in timp ce-1 cerceta pe R.M. in legatura cu savarsirea infractiunii de talharie, 1-a lovit in mod repetat pentru a-1 determina sa recunoasca savarsirea faptei, violentele exercitandu-se mai inainte de a se fi inceput urmarirea penala, respectiv in cursul actelor premergatoare828.

De asemenea, fapta inculpatului, avand calitatea de ajutor de sef de post la politia unei comune, de a intrebuinta violente impotriva unei persoane in exercitarea activitatii de cercetare penala, pentru a obtine de la aceasta o declaratie de recunoastere a unei fapte de furt, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de cercetare abuziva prevazuta in art. 266 alin. (2) Cod penal829.

Prin art. 266 alin. (2) C. pen. se sanctioneaza incalcarea dispozitiilor din art. 68 C. proc. pen. Nu are nici o relevanta pentru existenta infractiunii daca persoana fata de care s-au intrebuintat promisiuni, amenintari sau violente a dat sau nu declaratia ceruta sau daca aceasta corespunde sau nu adevarului, deoarece pentru consumarea infractiunii este suficienta numai folosirea acestor mijloace in scopul aratat830.

Actiunea de a intrebuinta promisiuni, amenintari sau violente priveste deci procedee alternative, asa incat oricare dintre ele poate realiza elementul material al infractiunii de cercetare abuziva. Daca aceeasi persoana a intrebuintat mai multe dintre aceste procedee in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, va exista o singura infractiune, insa pluralitatea

34

procedeelor intrebuintate va fi avuta in vedere la individualizarea pedepsei831.,,Promisiunile" intrebuintate pot fi referitoare la bani sau alte bunuri

ori foloase materiale sau la alte avantaje ori favoruri, care pot privi sau nu situatia invinuitului sau inculpatului in procesul in care se gaseste acesta.

,,Intrebuintarea de amenintari" inseamna folosirea de mijloace de constrangere psihica, de natura a provoca o stare de temere, sub stapanirea careia libertatea psihica a persoanei supuse amenintarii este atinsa. Pericolul sau raul cu care se ameninta poate privi persoana amenintata sau sotul ori rudele apropiate ale acesteia.

,,Intrebuintarea de violente" inseamna folosirea de mijloace de constrangere fizica, utilizarea fortei proprii sau a altei energii, sub presiunea careia persoana fata de care actioneaza aceasta forta, cu greu ar putea sa se impotriveasca. Folosirea actelor de violenta constituie elementul material al infractiunii de cercetare abuziva, chiar daca prin ele insele nu constituie fapta de lovire sau alte violente (art. 180 C. pen.).

In notiunea de „ violente" intra si relele tratamente (de ex.: privarea persoanei de hrana ori de odihna, supunerea la munci istovitoare sau alte acte cauzatoare de suferinte fizice). In acest caz, daca este vorba de un invinuit sau de un inculpat, infractiunea prevazuta in art. 266 C. pen. va intra in concurs cu cea prevazuta in art. 267 C. pen.

Cand amenintarea sau violentele intrebuintate intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de amenintare (art. 193 C. pen.) sau de vatamare corporals (art. 181 - 182 C. pen.) va exista un cumul de infractiuni intre aceste fapte si infractiunea de cercetare abuziva832.

Lovirea persoanelor cercetate pentru a le determina sa recunoasca infractiunea de talharie constituie infractiunea de cercetare abuziva prevazuta in art. 266 alin. (2) C. pen., imprejurarea ca aceste violente au fost executate mai inainte de a se fi inceput urmarirea penala, neavand relevanta juridica sub acest aspect833.

Intrucat art. 266 C. pen. contine o enumerare limitativa a procedeelor intrebuintate, fiind sub acest aspect o incriminare cu un continut inchis, folosirea altor procedee (ex. manevre frauduloase sau viclene, intrebari inselatoare sau insidioase, ca §i interogatorii prelungite) nu va constitui elementul material al cercetarii abuzive. Intrebuintarea unor astfel de mijloace poate constitui, dupa caz, infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor sau o abatere disciplinary

Cerinte esentiale: 1. Actiunea de retinere sau de arestare trebuie sa fie nelegala. Retinerea sau arestarea este ,,nelegala" atunci cand conditiile cerute de lege, pentru luarea acestor masuri nu sunt indeplinite. Aceasta inseamna ca retinerea sau arestarea este nelegala, cand a fost dispusa sau efectuata in afara

35

cazurilor prevazute de lege, si fara indeplinirea formalitatilor esentiale cerute de lege.

In raport de noile modificari aduse Codului de procedura penala, retinerea este ilegala si daca din durata acesteia nu se deduce timpul cat persoana a fost privata de libertate ca urmare a masurii administrative a conducerii la sediul politiei, prevazuta in art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane 4, cu modificarile si completarile ulterioare835.

Nu constituie arestare nelegala si deci cerinta esentiala nu este indeplinita, cand eel care dispune arestarea stie ca persoana fata de care se ia masura arestarii este nevinovata. Aceasta fapta constituie infractiunea de represiune nedreapta (art. 268 C. pen.).

Cerinta esentiala este indeplinita in caz de primire intr-un loc de detinere, a unei persoane fara ordonanta de retinere sau fara mandat de arestare, ori de executare a pedepsei. Cand primirea s-a facut ca urmare a declararii unei persoane ca a comis infractiunea pentru care este posibila arestarea sau ca este un evadat, ori ca impotriva sa a fost emis un mandat de arestare sau de executare a pedepsei, conducatorul locului de detinere va incunostinta imediat procurorul sau alt organ de urmarire penala836.

Fapta penala analizata subzista si in cazul in care s-a dispus de catre procurer ori de instanta de judecata punerea in libertate a unei persoane, dar ordonanta sau hotararea nu a fost executata de catre comandantul locului de detinere.

Se considers retinere sau arestare nelegala si in caz de incetare de drept a masurilor preventive (art. 140 C. proc. pen.) sau de expirare a termenului de executare a pedepsei inchisorii si detinutul nu este pus in libertate.

2. Supunerea la executarea unei pedepse sau a unei masuri de siguranta, orieducative trebuie sa se faca in alt mod decat eel prevazut prin dispozitiile legale.

Cerinta esentiala este indeplinita din moment ce executarea se face in alt regim decat eel prevazut de Codul penal, Legea nr. 275/2006 si de H.G. nr. 1897/2006 sau de legi speciale care reglementeaza executarea masurilor de siguranta ori a celor educative.

3. Intrebuintarea de promisiuni, amenintari sau violente trebuie sa aiba dreptobiectiv obtinerea de declaratii, depozitii, rapoarte de expertiza sau traduceri insensul dorit de eel ce efectueaza cercetarea.

Cerinta esentiala este indeplinita si in cazul cand promisiunile,

36

amenintarile sau violentele sunt intrebuintate pentru a determina revenirea asupra unei declaratii, depozitii, concluzii de expertiza sau traduceri nedorite de catre organul care efectueaza cercetarea (organ de urmarire penala sau instanta de judecata).

Pentru existenta infractiunii nu este necesar sa se fi obtinut declaratii, expertize, traduceri ori interpretari nedorite, ci este nevoie numai sa se fi actionat in aceasta directie837.

Urmarea imediata a ambelor infractiuni consta in crearea unei stari de pericol pentru desfasurarea normala a activitatii de infaptuire a justitiei.

La urmarea imediata principals, se adauga si o urmare adiacenta, constand in vatamarea adusa persoanei fata de care s-a savarsit actiunea de arestare ilegala sau fata de care s-a efectuat abuziv cercetarea judiciara.

Legatura de cauzalitate trebuie sa existe si rezulta ex re, deoarece ambele fapte prevazute in art. 266 C. pen. sunt infractiuni de pericol.

In ceea ce priveste urmarile adiacente (consecinte privind persoana fata de care s-a comis actiunea de arestare nelegala sau de cercetare abuziva), trebuie precizat ca uneori va fi nevoie sa se faca dovada legaturii de cauzalitate.

Latura subiectivaForma de vinovdtie a acestor infractiuni este intentia directd sau

indirectam'. Faptele de arestare nelegala si de cercetare abuziva, savarsite din culpa, nu sunt incriminate.

Exista intentie cand faptuitorul si-a dat seama de caracterul nelegal sau abuziv al actiunii sale si a prevazut rezultatul acesteia, rezultat pe care 1-a urmarit anume (intentie directa) sau, desi nu 1-a urmarit, a acceptat totusi riscul producerii lui (intentie directa).

Intr-o alta opinie839, s-a sustinut ca cercetarea abuziva nu poate fi comisa decat cu intentie directa calificata prin scop (obtinerea unei declaratii sau efectuarea unui raport de expertiza sau traduceri).

Nu sunt prevazute cerinte esentiale referitoare la mobil sau scop, cu exceptia celui cerut pentru cercetarea abuziva. Mobilul si scopul (cu exceptia aratata) nu intereseaza pentru existenta infractiunii de arestare nelegala sau de cercetare abuziva, ci doar pentru stabilirea gradului de pericol social concret al faptei comise de agent si la individualizarea pedepsei.

Forme. SanctiuniForme. Arestarea nelegala si cercetarea abuziva fiind infractiuni

comisive cu executie lenta si intentionate, savarsirea lor este susceptibila de

37

faza actelor preparatorii si a tentativei, dar aceste faze nu sunt incriminate. Actele preparatorii pot fi insa pedepsite ca acte de participate, in cazul in care fapta in vederea careia s-au efectuat, s-a savarsit si sunt comise de alte persoane decat autorul.

Fiind infractiuni de pericol, acestea se consuma de indata ce s-au savarsit actiunile care constituie elementul material si au fost indeplinite cerintele esentiale prevazute in norma de incriminare.

Arestarea nelegala are caracter de infractiune continua deoarece, dupa atingerea momentului in care fapta s-a consumat, activitatea de retinere sau de arestare, adica privarea de libertate a persoanei retinute sau arestate, implicit urmarea imediata, se prelungesc in timp pana la redarea libertatii acestei persoane sau pana la legalizarea retinerii sau arestarii. Arestarea nelegala se epuizeaza deci in momentul in care lipsirea de libertate ilegala inceteaza840.

Daca in momentul consumarii infractiunii sau inainte de epuizarea ei, survin alte urmari cu relevanta penala, va exista un concurs de infractiuni intre infractiunea de arestare nelegala si infractiunea care a dat loc urmarii complementare.

Cercetarea abuziva poate prezenta caracterul de infractiune continuata, prin repetarea actelor de promisiune, amenintare sau violenta in baza aceleiasi rezolutii, situatie in care fapta se va epuiza in momentul indeplinirii ultimului act de promisiuni, de amenintari ori de violente.

Sanctiuni. Arestarea nelegala se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.Pentru infractiunea de cercetare abuziva (varianta de tip si asimilata),

pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de la 1 la 5 ani.Persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 5.000 lei

si 600.000 lei, potrivit art. 71l alin. (2) C. pen.Top of the Document

EVADAREA

Obiectul ocrotirii penaleObiectul juridic special al infractiunii de evadare il constituie

apararea activitatii de infaptuire a justitiei impotriva actelor prin care persoanele supuse legal starii de retinere sau de detinere, necesara infaptuirii justitiei penale, ar inlatura sau ar incerca sa Mature in fapt starea de retinere sau de detinere.

Infractiunea de evadare poate avea uneori si un obiect juridic secundar (adiacent), in cazul variantei agravate prevazute in alin. (2) al art. 269 C.

38

pen. (apararea integritatii fizice ori sanatatii persoanei sau apararea avutului public).

Obiectul material lipseste la aceasta infractiune deoarece sustragerea de sub starea de privare de libertate nu se efectueaza material asupra unui lucru (bun sau persoana). In ipoteza insa in care evadarea se savarseste prin folosirea de violente, de arme sau de alte instrumente, infractiunea are un obiect material, care este fie corpul persoanei asupra careia s-au aplicat violente, fie bunul distrus sau alte bunuri.

Subiectii infractiuniiSubiectul activ nemijlocit (autor) este o persoana fizica ce se afla in

stare legala de retinere sau detinere.Prin ,,stare" de retinere sau detinere se intelege efectiva privare de

libertate a celui fata de care s-a dispus retinerea sau detinerea.Persoana care a savarsit o infractiune flagranta, prinsa de o alta

persoana pentru a fi condusa inaintea autoritatii (art. 465 C. proc. pen.), nu se afla in ,,stare de retinere" si deci nu poate fi nici autor al infractiunii de evadare.

Se afla in stare de detinere eel care este privat de libertate in baza unui mandat de arestare preventive sau a unui mandat de executare a pedepsei inchisorii.

Nu se afla in stare de detinere persoanele supuse internarii medicale ca masura de siguranta sau ca masura educativa privativa de libertate. Parasirea acestor locuri in mod ilegal atrage numai reinternarea lor.

Pentru a fi subiect activ al infractiunii de evadare, persoanele aratate mai sus trebuie sa se afle in stare legala de retinere sau detinere.

Cerinta legalitatii starii de retinere sau detinere priveste numai cazurile in care poate fi luata masura retinerii sau a arestarii preventive si conditiile de forma ale acestora, nu si justetea in fond a masurii care a determinat retinerea sau detinerea, intrucat nu se poate admite un control din partea celui retinut sau detinutasupra oportunitatii masurii luate, in cazurile in care sunt respectate dispozitiile legale862.

Instanta suprema a decis ca evadarea unei persoane chiar in ziua in care hotararea de condamnare a ramas definitive, aceasta nefiind insa pusa in executare in ziua pronuntarii, nu atrage incidenta dispozitiilor din art. 269 alin. (3) C. pen., deoarece inculpatul nefiind in executarea pedepsei, statutul sau juridic este de arestat preventiv.

Nu se gaseste in stare legala de retinere sau detinere persoana care a fost privata de libertate prin savarsirea infractiunii de arestare nelegala. Nu

39

este, de asemenea, legal detinut eel condamnat care a fost arestat in baza unei hotarari care nu este executorie (art. 415-417 C. proc. pen.).

Dupa expirarea termenului de retinere sau detinere legala, persoana mentinuta inca in stare de privare de libertate, nu se mai afla in stare legala de retinere sau detinere.

Condamnatul in privinta caruia s-a emis ordinul de liberare conditional, care a fost comunicat organului competent, inceteaza de a mai fi detinut legal.

Evadarea este susceptibila de participate in toate formele sale: coautorat, instigare, complicitate, aceasta din urma insa numai in cazul in care nu constituie infractiunea de inlesnirea evadarii. Evadarea savarsita de catre mai multe persoane impreuna constituie varianta agravata prevazuta in art. 269 alin. (2) C. pen.

In ceea ce priveste complicitatea, sunt autori care sustin ca aceasta nu este posibila sub nici o forma la infractiunea analizata864, ea avand o incriminare distincta in art. 270 C. pen., in timp ce altii865 considers ca aceasta este posibila in forma intaririi (mentinerii) hotararii infractionale.

Subiect activ al acestei infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu limitarile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.

Subiectul pasiv principal al infractiunii de evadare este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite -infaptuireajustitiei.

Evadarea, in ipoteza de incriminare prevazuta in alin. (2), poate avea uneori si un subiect pasiv secundar (adiacent) in persoana asupra careia s-au folosit violente.

Subiect pasiv secundar poate fi si unitatea de detinere, cand prin savarsirea faptei s-au produs distrugeri in paguba acesteia.

Latura obiectivaElementul material consta, la ambele variante, in actiunea de evadare

a persoanei care se gaseste in stare de retinere sau detinere.Evadarea este deci o infractiune de actiune (comisiva), al carei

element material se realizeaza totdeauna printr-o actiune866.Actiunea de evadare inseamna sustragerea de la privarea de libertate la

care o persoana este supusa prin parasirea in mod voit si ilegal a locului de retinere sau detinere, ori prin scaparea de sub paza (supravegherea) la care s-ar afla supusa persoana care se gaseste in stare de retinere sau detinere. Se comite actiunea de evadare atat atunci cand eel retinut sau detinut fuge dintr-un loc destinat persoanelor retinute sau detinute (ex.: penitenciar, arest al politiei, unitate militara disciplinara), cat si atunci cand fuge de sub escorts.

40

Exista actiune de evadare si atunci cand detinutul care lucreaza in afara penitenciarului sau care se gaseste in alt loc deosebit de penitenciar (ex.: spital) dispare. Actiunea de evadare, in varianta tip, se poate comite in orice mod si prin orice mijloace.

Nu prezinta nici o relevanta pentru existenta infractiunii daca detinutul a fost achitat ulterior pentru savarsirea faptei care a determinat luarea masurii arestarii, deoarece legea incriminand evadarea din starea legala de detinere, are in vedere situatia existenta in momentul evadarii867.

Cand pentru savarsirea faptei s-au folosit violente, arme sau alte instrumente, fapta va constitui varianta agravata a infractiunii de evadare.

Cerinta esentiala: In varianta agravata este necesar ca evadarea sa se fi comis in una din urmatoarele imprejurari: prin folosirea de violente, de arme sau de alte instrumente ori de catre doua sau mai multe persoane impreuna.

Cerinta esentiala privind varianta agravata se refera deci fie la mijloacele si procedeele folosite, fie la numarul faptuitorilor. Astfel, la continutul tipic al infractiunii au fost legal atasate imprejurari (univoce) apreciate ca fiind de natura a spori intotdeauna gradul de pericol social al faptei si deci raspunderea faptuitorului.

Circumstantele agravante au caracter obiectiv (real) si deci se transmit si participantilor.

L Folosirea de violente.,,Intrebuintarea de violente" inseamna folosirea mijloacelor de

constrangere fizica, utilizarea fortei proprii sau a altei energii, sub presiunea careia persoana fata de care actioneaza aceasta forta, cu greu ar putea sa se impotriveasca.

Profesorul Matei Basarab868 considers ca violentele au acelasi inteles cu eel aratat in art. 180 alin. (1) C. pen. Daca acestea sunt mai grave, vom avea un concurs de infractiuni.

Intrebuintarea actelor de violenta constituie elementul material al infractiunii de evadare, chiar daca prin ele insele nu constituie infractiunea de lovirea sau alte violente (art. 180 C. pen.).

Cand violentele intrebuintate intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de vatamare corporals (art. 181 - 182 C. pen.) va exista un cumul de infractiuni intre aceste fapte si infractiunea de evadare 69.

Intr-o alta opinie se considera ca si urmarile prevazute in art. 181 C. pen. intra in conceptul de ,,violente" analizat.

Violenta are loc impotriva unei persoane si nu impotriva unui lucru.2.Folosirea de arme.Potrivit art. 151 alin. (1) C. pen., ,,arme" sunt piesele, instrumentele sau

dispozitivele declarate astfel prin dispozitii legale.

41

In alin. (2) al dispozitiei explicative se arata ca sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natura a putea fi folosite ca arme si care au fost intrebuintate pentru atac.

Armele trebuie sa fi servit efectiv ca mijloc de executare a infractiunii de evadare. Aceasta cerinta nu este deci intrunita in cazul in care faptuitorul desi avea asupra sa o arma nu s-a folosit de ea pentru a-si inlesni evadarea.

3. A treia imprejurare care califica evadarea consta in folosirea ,,altorinstrumente", adica orice unealta de natura sa inlesneasca evadarea (perforatoare,gaze, substante incendiare) si care au servit la inlaturarea obstacolelor de orice fel.

4. Savarsirea faptei de catre doua sau mai multe persoane impreuna. Aceastacauza de agravare este o derogare de la regula generals inscrisa in art. 75 lit. a)C. pen., care prevede pentru existenta circumstantei agravante minimul de treipersoane.

Prin savarsire de catre ,,doua sau mai multe persoane" se poate intelege, in sens larg, de catre doi sau mai multi participanti (autori, instigatori si complici; eel putin unul este autor). In sprijinul acestui inteles in care accentul se pune pe cuvantul ,,sSvarsire" vine dispozitia din art. 143 C. pen.

Pornind de la aceste dispozitii si de la faptul ca din prevederile legii nu rezulta expres conditia participarii numai in calitate de autori la evadarea in forma agravata, recent s-a sustinut87 ca exista acest element circumstantial de agravare si in cazul instigarii, daca instigatorul a fost prezent la locul si momentul savarsirii fapteiv

In sens restrans, prin expresia in discutie se poate intelege ca fapta a fost savarsita de doi sau mai multi participanti care au realizat impreuna actiunea care constituie elementul material al infractiunii (autori si complici concomitenti; eel putin unul este autor). Acest inteles in care accentul se pune pe ,,prezenta efectiva la comiterea faptei" este folosit in dispozitia din art. 75 lit. a) C. pen. Cum situatia din art. 269 alin. (2) C. pen. are perfects analogie cu cea din art. 75 lit. a) C. pen., s-ar putea sustine ca in cazul evadarii, trebuie acceptat sensul restrans872.

Exista si parerea873 ca acest element circumstantial de agravare este realizat numai in ipoteza in care faptuitorii au actionat impreuna, concomitent, in calitate de autori. Cele ,,doua sau mai multe persoane"

42

trebuie sa aiba calitatea de autor ai actiunii de evadare, ,,savarsirea faptei de catre doua sau mai multe persoane impreuna" avand sensul de evadare impreuna a doua sau mai multe persoane retinute sau detinute.

In ce priveste pe instigatorii si pe complicii la executarea acestei evadari plurale, rasfrangerea agravantei este conditional de cunoasterea de catre ei a imprejurarii ca fapta se va savarsi de doua sau mai multe persoane retinute sau detinute.

Este indiferent daca evadarea impreuna a fost precedata sau nu de o intelegere, suficient ca fapta s-a comis impreuna.

Profesorul Matei Basarab874 considers ca infractiunea analizatS nu se poate sSvarsi in coautorat, deoarece fiecare este autor al evad&rii sale. Agravanta constS in imprejurarea ca se evadeaza in acelasi timp, ori la indemnul altora cu care se sfatuieste, astfel ca sansele de reusita sunt mai mari.

Pentru incidenta acestui element circumstantial de agravare este lipsit de relevantS faptul ca cele doua persoane au parSsit punctul de lucru la un scurt interval de timp unul dupa altul, fapta consumandu-se in momentul in care cei doi condamnati s-au urcat intr-un autoturism aflat in apropriere hotSrandu-se sa evadeze875.

Urmarea imediata a evadarii consta in crearea unei stari de pericol pentru desfasurarea normals a activitatii de infaptuire a justitiei.

Cand fapta de evadare s-a sSvarsit in forma sa agravata, la starea de pericol care constituie urmarea imediata principals se poate adauga si o vatamare adusa vietii, integritStii corporate sau sanStStii unei persoane, prin intrebuintarea impotriva ei de violente, de arme sau de alte instrumente.

Legatura de cauzalitate intre actiunea de evadare si starea de pericol trebuie sa existe si rezulta ex re.

Latura subiectivaForma de vinovatie necesara pentru existenta laturii subiective este

intentia directa sau indirect^1 . Faptuitorul legal retinut sau detinut lucreaza cu intentie cand isi da seama ca savarseste o actiune nepermisa, prevede ca prin aceasta actiune se aduce atingere infaptuirii justitiei si urmareste acest rezultat (intentie directa) sau, desi nu-1 urmareste, accepts totusi riscul producerii lui (intentie indirecta).

In doctrina877 s-a exprimat si parerea, la care nu subscriem, ca aceasta infractiune se poate comite numai cu intentie directa.

Mobilul si scopul nu intereseaza pentru existenta infractiunii de evadare, ci doar pentru stabilirea gradului de pericol social concret al faptei

43

comise de agent si la individualizarea pedepsei.Forme. SanctiuniForme. Evadarea fiind o infractiune comisiva, activitatea infractionala

prin care este realizata poate parcurge toate fazele unei desfasurari de durata.Actele preparatorii, desi posibile, nu sunt incriminate ca atare. In caz

de incepere a executarii, ele pot deveni insa acte de complicitate anterioara, daca au fost savarsite de alta persoana decat autorul, sau pot fi calificate ca infractiune de inlesnirea evadarii prevazuta in art. 270 C. pen. (ex.: culegerea de informatii, pregatirea de mijloace sau crearea de conditii favorabile savarsirii infractiunii)878.

Tentativa intrerupta este posibila si se pedepseste potrivit art. 269 alin. (4) C. pen. Tentativa exista atunci cand executarea actiunii de evadare a inceput, dar a fost intrerupta sau a ramas fara rezultat din cauze straine de vointa faptuitorului.

Consumarea infractiunii are loc in momentul in care actiunea de evadare a fost complet executata, asa ca eel retinut sau detinut a trecut de la starea de privare de libertate la starea de libertate si s-a produs urmarea imediata.

La infractiunea de evadare, activitatea infractionala nu poate continua dupa consumarea acesteia. Cu alte cuvinte, evadarea nu poate imbraca nici forma infractiunii continue, nici forma infractiunii continuate. Epuizarea executarii coincide deci cu momentul consumarii infractiunii879.

Sanctiuni. Evadarea, in varianta tip, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani.

In varianta agravata, pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de la 2 la 8 ani.

Persoana juridica se sanctioneaza, in ambele ipoteze de incriminare, cu amenda cuprinsa intre 5.000 si 600.000 lei, potrivit art. 71x alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 269 alin. (3) C. pen., pedeapsa aplicata pentru infractiunea de evadare se adauga la pedeapsa ce se executa, fara a se putea depasi maximul general al pedepsei inchisorii. Aceste dispozitii se aplica numai in cazul in care eel care comite evadarea se gasea detinut pentru executarea unei pedepse. Evadarea savarsita de faptuitorul aflat in stare de retinere sau arestare preventiva este in concurs real cu aceea pentru care el era cercetat in momentul evadarii si in acest caz nu vor mai fi incidente dispozitiile din art. 269 alin. (3) C. pen., ci cele referitoare la cumulul de infractiuni880.

Consecventa acestui punct de vedere, instanta suprema881 a decis ca in conditiile in care inculpatul evadat nu este condamnat definitiv pentru infractiunea pentru care se afla in stare de detinere in baza unui mandat de

44

arestare preventiva sunt aplicabile prevederile art. 33 lit. a) si art. 34 lit. a) C. pen., cu privire la pedeapsa in caz de concurs de infractiuni si nu dispozitiile art. 269 alin. (3) C. pen., potrivit carora pedeapsa aplicata pentru infractiunea de evadare se adauga la pedeapsa ce se executa.

Evadarea din executarea unei pedepse are drept consecinta adaugarea pedepsei aplicate la pedeapsa ce se executa. Totodata, daca evadarea este savarsita in timpul executarii pedepsei inchisorii mai mare de 6 luni, trebuie retinuta recidiva prevazuta de art. 37 lit. a) C. pen., cu precizarea ca, avand un regim sanctionator special prevazut in art. 269 alin. (3) C. pen., prevederile art. 39 alin. (1) si (2) C. pen. nu sunt aplicabile882.

In aplicarea art. 269 alin. (3) C. pen., instanta este obligata, condamnand pe inculpat pentru infractiunea de evadare, sa determine cat a ramas neexecutat din pedeapsa in a carui executare se afla cand a evadat, la care se adauga durata pedepsei inchisorii aplicate pentru evadare883.

Sanctiunea pentru tentativa de evadare urmeaza si aceasta regula stabilita de art. 269 alin. (3) C. pen., in sensul ca pedeapsa pentru tentativa de evadare se adauga la pedeapsa ce se executa884.

In cazul in care pedeapsa ce se executa este de 30 de ani inchisoare, ce constituie maximul general al pedepsei inchisorii prevazut in art. 53 pet. 1 lit. b) C. pen., pedeapsa aplicata pentru infractiunea de evadare nu se mai adauga, conform art. 269 alin. (3) din acelasi cod, la pedeapsa care se executa, deoarece s-ar depasi maximul general al pedepsei885.

Top of the Document

INLESNIREA EVADARII

Obiectul ocrotirii penaleObiectul juridic special al faptei de inlesnirea evadarii este acelasi ca si

la evadare886.Obiectul material al acestei infractiuni este identic cu eel al evadarii.

Subiectii infractiuniiSubiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunii de inlesnirea evadarii

poate fi orice persoana fizica, in afara de eel care evadeaza.Autor al acestei infractiuni poate fi si o persoana retinuta sau detinuta

care se afla in acelasi loc cu eel care evadeaza.Inlesnirea evadarii din culpa este o infractiune proprie si, prin urmare,

nu poate fi comisa decat de catre o persoana care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat.

45

Cand subiectul activ nemijlocit al inlesnirii evadarii are calitatea de persoana care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat, fapta intentionata capata caracterul de variants agravata.

,,Persoana care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat" este persoana oficial insarcinata cu paza persoanei retinute sau detinute legal. Aceasta poate fi orice persoana care efectueaza anume paza sau supravegherea, ori escortadetinutilor, sau o persoana care supravegheaza disciplina sau munca, ori conduita morala, instructia si calificarea profesionala sau igiena acestora. ,,Indatorirea de a pazi" are astfel intelesul de obligatie speciala, precis determinate, impusa unor anumite categorii de persoane si nu de obligatie generala de paza, care revine tuturor celor ce functioneaza intr-un loc de detinere8 .

Paza ce se efectueaza poate fi generala (paza colectiva, ex.: gardianul de la poarta locului de detinere) sau referitoare la un grup de detinuti (paza speciala) sau numai cu privire la o persoana (paza individuals).

Persoana care are indatorirea de paza trebuie sa fi inlesnit evadarea unui retinut sau detinut care era sub paza, supravegherea, ingrijirea sa, si nu inlesnirea evadarii oricarui retinut sau detinut.

Persoana care are indatorirea de paza poate inlesni o evadare din interiorul locului de detinere ori din afara acestuia (de sub escorta), sau cu ocazia lucrului efectuat in afara locului de detinere.

Nu sunt socotite persoane care au indatorirea de a pazi, condamnatii care, dand dovezi temeinice de indreptare si fiind staruitori in munca si disciplinati, sunt folositi pentru supravegherea altor condamnati la locurile de munca. Aceste persoane pot fi complici sau pot comite infractiunea de inlesnirea evadarii in modalitatile in care subiectul activ nemijlocit nu este calificat.

Persoana care inlesneste evadarea are calitatea de subiect nemijlocit (autor) al infractiunii de inlesnire a evadarii si nu de complice la infractiunea de evadare.

Subiect activ al acestei infractiuni poate fi si o persoana juridica, cu limitarile si in conditiile prevazute in art. 191 alin. (1) C. pen.

Una din chestiunile controversate in aceasta materie se refera la participatia penala.

Unii autori888 nu abordeaza aceasta chestiune la infractiunea de inlesnirea evadarii.

Potrivit opiniei majoritare, participatia penala este posibila in toate formele sale: coautorat, instigare si complicitatea constand in alte acte decat cele de inlesnire889.

46

Intr-o alta opinie890 s-a sustinut ca la savarsirea faptei pot participa si alte persoane in calitate de instigatori sau complici.

Subiectul pasiv principal al infractiunii de inlesnirea evadarii este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite, care este infaptuirea justitiei.

Inlesnirea evadarii, in ipoteza de incriminare prevazuta in alin. (2), poate avea uneori si un subiect pasiv secundar (adiacent) in persoana asupra careia s-au folosit violente.

Subiect pasiv secundar poate fi si unitatea de detinere, cand prin savarsirea faptei s-au produs distrugeri in paguba acesteia.

Latura obiectivaElementul material. Fapta de inlesnire a evadarii este incriminata in

mai multe variante, din care una tip (simpla) si altele agravate.Continutul acestor variante are comun anumite componente, diferind

numai sub raportul cerintelor esentiale.Fiecare varianta contine, la randul ei, doua subvariante: una simpla si

alta agravata (sporita).Astfel, dispozitia din alin. (1) al art. 270 C. pen., care incrimineaza

inlesnirea evadarii in configuratia ei tipica (varianta tip), in prima parte prevede subvarianta simpla (inlesnirea evadarii, prin orice mijloace, de catre orice persoana), iar in partea finala subvarianta agravata (inlesnirea evadarii de catre eel care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat).

La fel, dispozitiile alin. (2) si (3) ale art. 270 C. pen. care incrimineaza inlesnirea evadarii in variantele ei agravate, prevad in prima lor parte, subvarianta de agravare simpla - inlesnirea evadarii in conditiile art. 269 alin. (2) C. pen. si, respectiv, inlesnirea evadarii unei persoane retinute, arestate sau condamnate pentru o infractiune pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 10 ani -, iar in partea lor finala, varianta de agravare sporita - inlesnirea evadarii de catre o persoana care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat.

Elementul material al infractiunii consta in actiunea de ,,a inlesni" evadarea persoanei care se afla in stare de retinere sau detinere legala. Aceasta actiune este comuna tuturor variantelor incriminarii.

Actiunea de inlesnire inseamna orice sprijin dat persoanei retinute sau detinute legal, pentru a evada.

Actiunea de inlesnire a evadarii implica faptul ca persoana retinuta sau detinuta se hotarase sau acceptase mai inainte indemnul de a evada. Indemnul poate yeni chiar din partea celui care va inlesni evadarea.

Inlesnirea evadarii poate sa constea intr-o contribute materials (fizica), ca de exemplu: procurarea sau preparare mijloacelor care sa serveasca la

47

evadare, punerea la dispozitie a banilor pentru achizitionarea acestor mijloace, crearea unor conditii favorabile savarsirii evadarii sau inlaturarea unor obstacole, fie intr-o contribute imateriala (morala), ca de exemplu: darea de instructiuni, procurarea de informatii pentru orientarea faptuitorului, luarea de precautiuni, promisiunea de a favoriza pe autor dupa savarsirea evadarii etc.891.

Actiunea de inlesnire a evadarii se poate realiza fie prin acte comisive, fie printr-o atitudine omisiva. In aceasta ultima ipoteza, omisiunea este comisa eel mai frecvent de catre o persoana care are indatorirea de a pazi pe eel care a evadat. Inlesnirea poate fi anterioara sau concomitenta cu evadarea si se poate realiza prin orice mijloace.

Cerinte esentiale. Actiunea de inlesnire a evadarii nu este suficienta pentru realizarea laturii obiective a variantelor agravate (si a subvariantelor lor) fara indeplinirea unor conditii care au caracterul de elemente circumstantiate si constituie cerinte esentiale in continutul obiectiv al variantelor agravate.Neindeplinirea cerintelor esentiale face ca fapta sa constituie varianta simpla a infractiunii.

1. Cerinta esentiala comuna a subvariantelor prevazute in partea finals adispozitiilor din alin. (1), (2) si (3) ale art. 270 C. pen. si a celor prevazute in alin.(4) al art. 270 C. pen. priveste calitatea autorului, care trebuie sa fie o ,,persoanacare ayea indatorirea de a pazi" pe eel care a evadat.

Inlesnirea in cazul acesta poate fi savarsita prin actiune sau inactiune, cu intentie sau din culpa.

2. Cerinta esentiala din cazul subvariantei din prima parte a alin. (2) alart. 270 C. pen. priveste mijloacele prin care se savarseste evadarea, mijloace caresunt aratate in alin. (2) din art. 269 C. pen., precum si numarul de persoane caresavarsesc impreuna fapta de evadare. Pentru intelesul acestor elementecircumstantiate de agravare facem trimitere la comentariul de la infractiunea deevadare, in varianta sa agravata.

Inlesnirea evadarii nu trebuie confundata cu instigarea la evadare. Daca in cazul instigarii la evadare, persoana retinuta sau detinuta ia hotararea de a

48

evada ca urmare a activitatii instigatorului, in cazul inlesnirii evadarii, hotararea de a evada este luata de acea persoana anterior si independent de activitatea care-i sprijina evadarea. Se poate intampla ca o aceeasi persoana sa determine hotararea celui retinut sau detinut sa evadeze, iar apoi sa acorde acestuia sprijin pentru realizarea hotararii luate. In acest caz, exists concurs intre instigare la evadare si infractiunea de inlesnirea evadarii, deoarece este vorba de acte diferite de participare la doua infractiuni distincte892.

Urmarea imediata a inlesnirii evadarii consta in crearea unei stari de pericol pentru desfasurarea normala a activitatii de infaptuire a justitiei.

Cand inlesnirea evadarii s-a savarsit in forma sa agravata, prevazuta in alin. (2), la starea de pericol care constituie urmarea imediata principals se poate adauga si o vatamare adusa vietii, integritatii corporate sau sanatatii unei persoane, prin intrebuintarea impotriva ei de violente, de arme sau de alte instrumente.

Legatura de cauzalitate intre actiunea de inlesnire a evadarii si starea de pericol trebuie sa existe si rezulta ex re.

Latura subiectivaForma de vinovatie. Fapta de inlesnire a evadarii este incriminata atat

in cazul in care este savarsita cu intentie, cat si in cazul savarsirii din culpa, aceasta din urma forma de vinovatie fiind insa limitata numai la persoanele care aveau indatorirea de a pazi pe eel care a evadat - art. 270 alin. (4) C. pen.

Asadar, inlesnirea evadarii, in subvarianta simpla a variantei tip si a variantelor agravate nu poate fi savarsita decat cu intentie. Faptuitorul lucreaza cu intentie cand si-a dat seama ca prin actiunea sa inlesneste o evadare, a prevazut rezultatul acestei actiuni (crearea unei stari de pericol pentru normala desfasurare a activitatii de infaptuire a justitiei prin evadarea persoanei retinute sau detinute legal) si a urmarit acest rezultat (intentie directa) sau, desi nu a urmarit aceasta, a acceptat totusi riscul producerii lui (intentie indirecta)93.

Mobilul si scopul nu intereseaza pentru existenta infractiunii de inlesnirea evadarii, ci doar pentru stabilirea gradului de pericol social concret al faptei comise de agent si la individualizarea pedepsei.

Culpa persoanei care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat si care a inlesnit evadarea acestuia poate imbraca oricare din modalitatile prevazute in art. 19 pet. 2 C. pen., adica culpa simpla sau culpa cu previziune.

49

Forme. SanctiuniForme. Inlesnirea evadarii fiind o infractiune de actiune (comisiva) si

cu executie lenta, realizarea sa implica de cele mai multe ori, o activitate care se desfasoara in timp, parcurgand toate fazele unei astfel de desfasurari: pregatire, incercare, consumare si epuizare.

Fapta de inlesnire a evadarii este, in genere, precedata de o faza a pregatirii. Chiar si inlesnirea realizata prin omisiune e susceptibila de acte preparatorii (ex.: indepartarea celor care ar putea observa omisiunea)94.

Inlesnirea evadarii din culpa nu poate avea o faza de pregatire.Actele preparatorii nu sunt insa incriminate si sanctionate. Atunci cand

fapta a fost savarsita ori incercata, actele preparatorii efectuate de altii decat autorul faptei, devin acte de complicitate anterioara, daca au contribuit la savarsirea infractiunii.

Tentativa exista atunci cand hotararea de a savarsi actiunea de inlesnire a evadarii a fost pusa in executare, dar a fost intrerupta sau a ramas fara rezultat.

Inlesnirea evadarii, desi are caracterul unor acte de complicitate la infractiunea de evadare, iar tentativa de complicitate nu este incriminata, totusi, fapta de inlesnire a evadarii fiind incriminata ca o infractiune de sine statatoare, poate avea tentativa.

Inlesnirea evadarii din culpa nu poate avea tentativa, fiindca faptele savarsite din culpa nu au tentativa.

Tentativa infractiunii de inlesnire a evadarii savarsit cu intentie - art. 270 alin. (1), (2) si (3) C. pen. este incriminata potrivit art. 270 alin. (5) C. pen.

Infractiunea de inlesnire a evadarii se consumd in momentul in care executarea actiunii de inlesnire, dusa pana la capat, a avut ca efect evadarea sau tentativa de evadare si s-a produs deci urmarea imediata, adica crearea starii de pericol pentru relatiile sociale privind infaptuirea justitiei89 .

Dupa alti autori896, inlesnirea evadarii se consuma in momentul in care s-a produs urmarea specifica acestei infractiuni. Din modul de formulare a alin. (2), (3) si (4) ale art. 270 C. pen. ar rezulta ca urmarea se produce atunci cand are loc evadarea inlesnita, caci in aceste texte, pentru o variants a infractiunii, se face referire la calitatea subiectului, ,,care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat". Folosirea repetata in formularea textului a expresiei neechivoce ,,cel care a evadat", implica ideea ca evadarea trebuie sa fi avut loc, pentru ca inlesnirea sa poata fi considerata consumata.

In cazul in care este inlesnita evadarea mai multor persoane, printr-o singura actiune sau omisiune, se savarseste infractiunea de inlesnirea evadarii in varianta agravata din alin. (2) al art. 270 C. pen. (evadare a doua

50

sau mai multe persoane impreuna).Inlesnirea evadarii gasindu-se intr-o conexitate de corelatie cu

infractiunea de evadare, ca si aceasta, nu este susceptibila de forma infractiunii continuate saucontinue, ambele fiind infractiuni ce nu pot fi prelungite in timp. Activitatea infractionala se epuizeaza deci in momentul consumarii infractiunii8 .

Sanctiuni. Inlesnirea, prin orice mijloace, a evadarii se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani, iar daca fapta s-a savarsit de catre o persoana care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani.

In cazul in care inlesnirea evadarii a fost comisa prin folosirea de violente, de arme sau de alte instrumente ori de catre doua sau mai multe persoane impreuna, aceasta se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 8 ani, iar daca fapta a fost savarsita de o persoana care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat, pedeapsa este inchisparea de la 3 la 10 ani.

Inlesnirea evadarii unei persoane retinute, arestate sau condamnate pentru o infractiune pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 10 ani se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani, iar daca fapta este savarsita de o persoana care avea indatorirea de a pazi pe eel care a evadat, pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 12 ani.

Aceste dispozitii sunt aplicabile si in cazul celor condamnati definitiv la pedepse mai mici de 10 ani, daca pentru fapta savarsita legea prevede o pedeapsa mai mare de 10 ani.

Inlesnirea evadarii savarsita din culpa de catre o persoana care avea indatorirea de a pazi pe eel evadat se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani.

Persoana juridica se sanctioneaza, in toate ipotezele de incriminare, cu amenda cuprinsa intre 5.000 si 600.000 lei, potrivit art. 71 l C. pen., cu exceptia situatiei prevazute in alin. (3) teza II, cand cuantumul amenzii va fi intre 10.000 lei si 900.000 lei.

Top of the Document

51