Influenta Stilului Managerial Al Cadrului Didactic

5
INFLUENŢA STILULUI MANAGERIAL AL CADRULUI DIDACTIC ASUPRA CLIMATULUI EDUCAŢIONAL DIN CLASA DE ELEVI Prof. inv. primar DINCĂ VALENTINA Şc. Gimnaziala nr. 194 - Bucureşti Managementul este unul din conceptele revoluţionare ale noului mileniu, concept care domină ideea de organizare, de planificare şi de îndeplinire a scopurilor unor acţiuni corporatiste. În educaţie, conceptul de management a devenit unul foarte important, iar activitatea cadrelor didactice este orientată acum spre eficienţă şi eficacitate, spre impact asupra beneficiarilor, spre evaluare a rezultatelor în termeni de obiective şi realizări. Reforma educaţională accentuează această latură managerială a procesului de învăţământ prin structurare şi metodologie de implementare a noilor prevederi. Astfel, cadrul didactic devine manager pentru clasa pe care o conduce, şeful de catedră devine manager pentru echipa de specialitate, directorul şcolii devine managerul unităţii şcolare şi a bunei sale funcţionări. La nivelul şcolii, această perspectivă managerială se traduce prin redimensionări ale modalităţilor de organizare didactică, prin aplicarea programelor şcolare diferenţiat în funcţie de particularităţile elevilor, prin aprofundări şi reveniri asupra scopurilor educaţionale propuse în virtutea unor ţinte strategice mai mari. Cadrul didactic devine în acest context un element al sistemului managerial de nivel superior, iar rolul său se extinde considerabil. De aceea, literatura de specialitate consemnează pericolul transformării educaţiei într-o simplă activitate de servicii publice, iar cadrul didactic într-un funcţionar care are de atins un anumit număr de puncte. Dacă la nivel de politici educaţionale formulăm strategii şi puncte pe termen mediu, lung, şi dezvoltăm reţele de metode şi metodologii de implementare, în virtutea

description

stiluri manageriale ale cadrului didactic

Transcript of Influenta Stilului Managerial Al Cadrului Didactic

INFLUENTA STILULUI MANAGERIAL AL CADRULUI DIDACTIC ASUPRA CLIMATULUI EDUCATIONAL DIN CLASA DE ELEVI

INFLUENA STILULUI MANAGERIAL AL CADRULUI DIDACTIC ASUPRA CLIMATULUI EDUCAIONAL DIN CLASA DE ELEVI

Prof. inv. primar DINC VALENTINA

c. Gimnaziala nr. 194 - Bucureti

Managementul este unul din conceptele revoluionare ale noului mileniu, concept care domin ideea de organizare, de planificare i de ndeplinire a scopurilor unor aciuni corporatiste. n educaie, conceptul de management a devenit unul foarte important, iar activitatea cadrelor didactice este orientat acum spre eficien i eficacitate, spre impact asupra beneficiarilor, spre evaluare a rezultatelor n termeni de obiective i realizri.

Reforma educaional accentueaz aceast latur managerial a procesului de nvmnt prin structurare i metodologie de implementare a noilor prevederi. Astfel, cadrul didactic devine manager pentru clasa pe care o conduce, eful de catedr devine manager pentru echipa de specialitate, directorul colii devine managerul unitii colare i a bunei sale funcionri.

La nivelul colii, aceast perspectiv managerial se traduce prin redimensionri ale modalitilor de organizare didactic, prin aplicarea programelor colare difereniat n funcie de particularitile elevilor, prin aprofundri i reveniri asupra scopurilor educaionale propuse n virtutea unor inte strategice mai mari.

Cadrul didactic devine n acest context un element al sistemului managerial de nivel superior, iar rolul su se extinde considerabil. De aceea, literatura de specialitate consemneaz pericolul transformrii educaiei ntr-o simpl activitate de servicii publice, iar cadrul didactic ntr-un funcionar care are de atins un anumit numr de puncte.

Dac la nivel de politici educaionale formulm strategii i puncte pe termen mediu, lung, i dezvoltm reele de metode i metodologii de implementare, n virtutea perspectivei manageriale asupra educaiei, la nivel practic, n coli observm o nevoie din ce mai mare de afectivitate, de creativitate i de dezvoltare personal din partea elevilor i a societii, procese dificil de cuantificat i de provocat.

Din experiena didactic am observat schimbrile majore care se produc la nivelul colectivelor de elevi la trecerea de la un ciclu de nvmnt spre urmtorul, iar un exemplu clar este trecerea de la ciclul primar la cel gimnazial. Adesea, cauzele acestor modificri au fost puse pe seama diferenei de vrst i mai ales a particularitilor stagiului de dezvoltare, pubertatea fiind perioada cu cele mai multe transformri biologice, sociale i educaionale ale copilului. Totui aceste cauze nu sunt singurele care provoac schimbri, iar latura managerial trebuie luat n considerare.

Ne-am propus astfel, intr-o microcercetare, s descoperim dac stilul de conducere al cadrului didactic (stilul su managerial: autoritar/grijuliu/echidistant/pasiv/stimulativ) influeneaz, i n ce msur, climatul educaional(deschis/angajat/inchis/neangajat) al clasei. Dei par dou concepte cu grad de generalitate ridicat, acestea au fost concretizate n elemente observabile, accentul fiind pus pe influenele lor educaionale.

Att stilul managerial al cadrului didactic, ct i climatul educaional din clasa de elevi sunt concepte cu o ncrctur afectiv-motivaional puternic, iar rolul lor n buna desfurare a procesului instructiv este bine determinat. Studiile i cercetrile anterioare n domeniu atest importana unui climat educaional deschis, degajat asupra eficienei metodelor de instruire, iar abilitatea de a crea un climat educaional adecvat, de a-l ntreine sau de a-l optimiza este o necesitate pentru un cadru didactic european. Un rol deosebit de important in stabilirea climatului il are comunicarea, fiind necesara distingerea celor doua laturi ale sale:COMUNICAREA MANAGERIALCOMUNICAREA CUNOTINELOR

Obiective

Obiective ale implicrii elevilor n aciuneObiective cognitive, de nvare

Coninuturi

Informaii privind mersul activitiiInformaii tiinifice prevzute n curriculum-ul colar

Strategii (metode, mijloace, forme de organizare)

de influenare, participare, implicare n aciunide predare-nvare

Evaluare

a eficienei conducerii activitiia rezultatelor colare, formrii-dezvoltrii elevilor

Datorit acestui specific comunicarea managerial nc utilizeaz, ca problem de stil, de organizare, un sistem specific de canale, mijloace de transmisie reele de comunicare. Acestea pot fi: descentralizate (n cerc sau n lan, n care membrii grupului sunt egali, incluznd chiar i profesorii); centralizate (n Y sau n stea, ntre membrii grupului fiind relaii de supra/subordonare, n jurul profesorului sau al unor lideri informali).

Toate aceste caracteristici ale comunicrii educaionale reprezint premise deosebit de importante n organizarea proceselor relaionale din clasa de elevi. Comunicarea educativ reprezint, de altfel, punctul de plecare n identificarea climatului educaional stabilit n mediul educativ.

Prin obiectivarea acestor concepte i prin transpunerea lor experimental am avut ocazia s identificam elemente care ne caracterizeaz activitatea didactic i s dezvoltam anumite dimensiuni care se cereau ndreptate, ameliorate, iar din acest punct de vedere consider c orice cadru didactic are nevoie de o introspecie asupra stilului managerial i asupra efectelor pe care acesta le are asupra elevilor, ndeprtnd rutina i metodele rigide din activitatea sa.

In urma microcercetarii la nivelul a doua clase de elevi, cu doi manageri educativi diferiti, am adus n discuie problematica stilului managerial al cadrului didactic, sub forma unui concept relativ distinct de cel de stil educaional sau stil didactic, prin concentrarea pe procesul de proiectare a activitilor i de luare de decizie n cadrul microgrupului condus (clasa de elevi). Realizarea unei corelaii ntre stilul managerial al cadrului didactic i climatul educaional de la nivelul colectivelor de elevi stabilete premisa de dezvoltare a unor grupuri educative (clase) bazate pe principii moderne, pe team building, pe spirit antreprenorial, eficient. Cunoscndu-se importana modului de conducere a clasei de elevi pentru climatul socio-afectiv al acesteia se pot opera modificri implicite la nivelul ambelor variabile cu scopul optimizrii funciilor i consolidrii relaiilor educaionale elevi-elevi; elevi-cadre didactice. Astfel, se pot realiza ajustri ale stilului managerial la climatul clasei pentru a putea eficientiza procesul de integrare al elevilor i pentru a dezvolta sentimentul de apartenen la un grup solid n care s se afirme trsturile personale pozitive i elevii s se simt importani n contextul grupului.

BIBLIOGRAFIE

Iucu, R , 2000, Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iai

Nicolescu, O. (coord.), 1993, Ghidul managerului eficient, vol. I-II, Editura Tehnic, Bucureti;

Elena Joia, 2000, Management Educaional, Editura Polirom, Iai;Pun, Emil, 1999, coala, abordare sociopedagogic, Editura Polirom, Iai.