Ministerul Educației Republcii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea: Bilogie și Pedologie

Catedra: Ecologie, Botanică și Silvicultură

Împăduriri şi ameliorări silviceÎndrumar metodic pentru realizarea proectului de curs de către studenţii specialităţii:

„Silvicultură şi grădini publice”

Chișinău 2010

Consideraţii generale.

Importanța crescîndă a pădurilor, atît ca sursă de materie primă lemnoasă și nelemnoasă, cît și ca principal factor în asigurarea echilibrului ecologic la nivel local, zonal, continental și global, se reflectă pe deplin în grijă cu care trebuiesc gestionate acestea pentru asigurarea continuității în spațiu și timp a vegetației forestiere.

Conform datelor istorice, teritoriul R. Moldova, doar cu două secole în urmă, era ocupat de păduri în proporţie de peste 30 %. Actualmente, ţara noastră este o ţară cu un deficit de resurse forestiere avînd un grad de împădurire de aproximativ 10,7 %. Suprafaţa terenurilor fondului forestier constitue aproximativ 420 mii ha ceia ce ar reprezenta aproximativ 12% din suprafaţa republicii.

Decalajul dintre actualul procent de împădurire al ţării noastre şi nivelul optim pentru acest indicator (20-30%) explică dezichilibrul ecologic existent, favorabil producerii hazardului climatice, hidrologice şi geomorfologice (secete, inundaţii alunecări de teren, eroziuni, etc.).

Pornind de la starea actuală a pădurilor din cadrul ţării noastre şi tendinţele ce se manifestă cu continuitate în ultemele decenii, se impune tot mai tranşant necesitatea apicării unor soluţii silvotehnice şi implimentarea unor tehnologii performante care să apropie procesul dat cît mai mult de cel al unei regenerări naturale din seminţe.

Metodele tehnice pentru asigurarea îmbunătăţirii structurii arboretului şi sporirea productivităţii pădurilor diferă de la caz la caz, în raport cu potenţialul productiv al staţiunilor, stării actuale al arboretului (compoziţie, consistenţă, stadiul de dezvoltare) şi şi particularităţile speciilor ce urmează a fi instalate în conformitate cu obectivele de protecţie şi producţie propuse.

În funcţie de obectivele urmărite de condiţiile în care se lucrează şi de tehnica de lucru folosită, în cadrul acţiunilor de împăduriri se pot deosebi următoarele categorii de lucrări: împăduriri propriu-zise, reîmpăduriri, refaceri, substituiri, completări în regenerări natural, ameliorarea ale structurii şi compoziţiei.

Proectul de curs reprezintă totalizarea cunoştinţelor fiecărui student şi are ca scop întărirea şi aprofundarea cunoştinţelor teoretice şi aplicarea lor în rezolvarea problemelor practice concrete din activitatea gospodăriei silvice.

Capitolul I. Stadiul actual al cunoştinţelor privind lucrările de împădurire din cadrul Republicii Moldova

În capitolul dat se va reflecta atît stadiul actual al cunoştinţelor privind lucrările de împădurire cît şi situaţia actuală a fondului forestier. Ulterior se va analiza direcţiile fundamentale de dezvoltare a sectorului forestier naţional.

Capitolul II. Fundamentarea şi organizarea lucrărilor de împădurit

În carul acestui capitol se va recurge la analiza situaţiei actuale a terenurilor de împădurit preluate din amenajament (Anexa 1).

Analiza situaţiei actuale a terenurilor de împădurit se va realiza în raport cu natura folosinţei anterioare, cît şi specificul vegetaţiei în măsura în care este semnalată.

Încadrarea suprafeţelor ce necesită intervenţii pentru instalarea culturilor pe categorii de terenuri de împădurit, reîmpădurit este necesară, pentru stabilirea diferenţiată a lucrărilor de pregătire a terenului şi a solului, de alegerea speciilor, a metodelor de instalare a noului arboret, de îngrijire a culturilor pînă la realizarea stării de masiv.

După identificarea prin evidenţa unităţilor administrative şi recunoaşterea teritoriului unde sunt necesare intervenţiile de instalarea noilor arborete, unităţile amenajistice se constituie în unităţi de cultură forestieră (u.c.f.) care se pot asimila ca întindere cu unitatea amenajistică, pot fi mai mici (dar nu sub 0,5 ha) sau dacă staţiunile, tehnologiile de instalare, inclusiv speciile folosite sunt identice pentru doua sau mai multe unităţii amenajistice mai ales daca acestea sunt alăturate, unitatea de cultură forestieră poate să includă mai multe unităţi amenajistice.

S-au deferinţiat, în final patru categorii de terenuri, care includ multitudinea de situaţii ce pot fi întîlnite în cuprinsul fondului forestier, care necesită lucrări de împăduriri. Pentru încadrarea corectă a fiecărei u.a. în categoria corespunzătoare stării actuale a terenului de împădurit, se vor analiza datele din descrierea parcelară (Anexa 1).

Categorii de terenuri:

A. Terenuri lipsite de vegetaţie lemnoasă sau de seminţiş utilizabil:

1. Suprafeţe lipsite de păduri (poieni, goluri, enclave, etc.) situate în cuprinsul fondului forestier, folosite ca păşuni, fîneţe etc.2. Suprafeţe scoase temporar din fondul forestier, folosite de alte sectoare economice şi reprimite în vederea

împăduririi.3. Suprafeţe din afara fondului forestier destinate împăduririlor.4. Suprafeţe dezgolite în urma aplicării tăerilor rase sau calamitării unor arborete (incendii, doborîturi şi

rupturi de vînt sau zăpadă etc.)

B. Terenuri ocupate cu arborete necorespunzător economi, aflate în curs de exploatare sau planificate la exploatare, în vederea înlocuirii lor:

1. Suprafeţe ocupate de arborete cu consistenţă mult subnormală aflate la vîrste relativ înaintate, cu soluri înţelenite, arborete incapabile să se regenereze pe cale naturală.

2. Suprafeţe ocupate de arborete afectate de uscare intensă.3. Suprafeţe ocupate de arborete regenerate vegetativ, cu stare lîncedă de vegetaţie.4. Suprafeţe ocupate de culturi artificiale alcătuite din specii ale căror cerinţe ecologice sunt în mică măsură

satisfăcute de condiţiile staţionale respective.5. Suprafeţe ocupate cu arborete derivate.

C. Terenuri incomplet regenerate pe cale naturală sau artificială:

1. Suprafeţe ocupate de arborete parcurse cu tăeri de regenerare însă incomplet regenerate sau regenerate în proporţie prea mare cu specii de mică valoare economică, ori ocupate cu seminţişuri neutilizabile.

2. Suprafeţe parcurse cu lucrări de împădurire în ultimii 2-3 ani, însă cu reuşită nesatisfăcătoare.3. Suprafeţe parcurse cu tăeri de crîng simplu în care apar porţiuni goale, neregenerate, unde este posibilă şi

indicată introducerea unor specii valoroase.

D. Terenuri ocupate cu arborete cu consistenţă subnormală în care se impun lucrări de împădurire pentru relizarea densităţii optime la hectar:

1. Suprafeţe ocupate de arborete din grupa I-a funcţională, indiferent de vîrstă şi faza de dezvoltare.2. Suprafeţe ocupate de arborete din grupa II-a funcţională cu stare corespunzătoare de vegetaţie, aflate în faze

de nueliş-codrişor.

În cadrul fiecărei variante sunt prezentate 3 unităţi amenajistice (u.a.- 30 D; 30 E; 30 F.) în care sunt necesare intervenţii cu lucrări de împădurire.

Încadrarea u.c.f. în categorii de terenuri de împădurit trebuie însoţită de un scurt memoriu justificat.

Pentru fiecare u.c.f. din cadru variantei se va întocmi o fişă (Anexa 2) în care se va prezenta conform terminologiei specifice datele referitoare la condiţiile saţionale şi de vegetaţie. Completarea fişei privind aspectele de mai sus se va face pe baza datelor extrase din amenajament (Anexa 1).

Iniţial pentru încadrarea u.a. pe categorii de terenuri, va fi examinată după ordinea celor patru categorii şi subcategoriile componente. Se va ţine cont de prezenţa sau lipsa arboretului în cuprinsul u.c.f.-ului, în cazul în care este prezent arboretul se va atrage atenţie de starea fitosanitară, consistenţă, gradul de înţelenire a solului, clasa de producţie, etc.

Încadrarea u.c.f-urilor pe categorii de terenuri se va efectua după principiul afirmare – negare, care este prezentat în continuare pe exemplu u.c.f.-ul 30 D.

A. Teren lipsit de vegetaţie lemnoasă sau de seminţiş utilizabil.În cazul u.c.f.-ul 30 D vegetaţia lemnoasă este prezentă. Astfel 30 D nu se încadrează în această categorie. Ulterior se verifică cea dea doua categorie.

B. Terenuri ocupate cu arboret necorespunzător economi, aflate în curs de exploatare sau planificate la exploatare, în vederea înlocuirii lor. Luînd în cosiderare vîrsta actuală a arboretului - 10 ani, arboretul nu este propus la exploatare și nu întrunește cerințele acestei categorii. Se verifică cea dea treia categorie.

C. Terenuri incomplet regenerate pe cale naturală sau artificială. În cazul dat, u.c.f. întrunește toate cerințele pentru a fi încadrat. Ținînd cont de vîrsta actuală (10 ani) a culturii forestiere și de consistență (0,4) care indică desimea culturii. Ulterior se va recurge la încadrarea pe subcategorii.

1. Suprafeţe ocupate de arborete parcurse cu tăeri de regenerare însă incomplet regenerate sau regenerate în proporţie prea mare cu specii de mică valoare economică, ori ocupate cu seminţişuri neutilizabile.

2. Suprafeţe parcurse cu lucrări de împădurire în ultimii 2-3 ani, însă cu reuşită nesatisfăcătoare.

3. Suprafeţe parcurse cu tăeri de crîng simplu în care apar porţiuni goale, neregenerate, unde este posibilă şi indicată introducerea unor specii valoroase.

Astfel după acest principiu de afirmare-negare se vor încadra toate u.a. din cadrul variantei. După finisarea încadrării trenurilor pe categorii sus menţionate se va completa tabelul de mai jos.

Tabelul 2.1. Încadrarea suprafeţelor de împădurit pe categorii de terenuri de împădurit.

Nr.crt.

u.c.f. Categorii de teren de împăduritCod de

categoriiSuprafaţaha %

1. 30 D Suprafeţe parcurse cu lucrări de împădurire în ultimii 2-3 ani, însă cu reuşită nesatisfăcătoare.

C2 11,1 100

2.3.

Total 11,1 100

Capitolul III. Stabilirea soluţiilor tehnice de instalare a culturilor forestiere

Pentru asigurarea continuităţii funcţiilor de producţie şi de protecţie exercitate de către un arboret, este necesar ca o dată cu lucrările de exploatare să se realizeze şi regenerarea arboretului care presupune înlocuirea arboretului matur, cu o generaţie tînără ce urmează să constitue arboretul viitor.

Regenerarea arboretelor este una din preocupările principale ale silvicultorului pentru că, de buna ei desfăşurare depinde existenţa întregii biocenoze şi a ecosistemului forestier.

În dezvoltarea fondului forestier, o componentă de bază reprezintă sporire capacităţii de producţie şi protecţie prin creşterea eficacităţii silvo-economice prin intervenţii pe cale artificială.

3.1. Stabilirea intervenţiilor pe categorii de lucrări de împădurit

În cadrul acestui subcapitol, se va încadra suprafeţele de teren care necesită de a fi parcurse cu lucrări de împădurit în una din categoriile de lucrări de împăduriri. Pentru încadrarea corectă se va ţine cont de condiţiile staţionale, de prezenţa vegetaţiei forestiere descriese în fişa unităţii amenajistice şi de categoria de teren în care a fost încadrată (cap. II. tab. 2.1.).

În funcţie de natura intervenței cu lucrări de instalare artificială a vegetaței forestiere, sunt diferenţiate următoarele categorii de lucrări de împădurire:

a. Împăduriri propriu-zise atunci cînd instalarea culturilor forestiere se face pe terenuri pe care padurea nu a existat sau de pe care aceasta a fost înlăturată o perioadă îndelungată. Asemenea lucrări se execută pe terenuri din categoria "A":

1. - poieni şi goluri din cuprinsul fondului forestier;2. - terenuri scoase temporar din fondul forestier şi folosite de alte sectoare economice şi reprimite în vederea împăduririi;3. - terenuri din afara fondului forestier.

b. Rempăduriri - presupun instalarea de noi culturi forestiere pe terenuri ocupate în prezent de pădure, care urmează însă a fi înlaturată, instalarea vegetaţiei efectuîndu-se curînd după executarea lucrărilor de exploatare sau chiar înainte de aplicarea acestora. În raport cu particularităţile intervenţiilor se disting urmatoarele categorii:

b1. Reîmpăduriri propriu-zise atunci cînd reinstalarea pădurii urmăreşte regenerarea artificială a unor arborete cu structură normală, instalate pe terenuri cu soluri forestiere nealterate, iar compoziţia noilor culturi va fi identică sau apropiată arboretelor care se înlocuiesc. Asemenea lucrări se execută ca şi împăduririle propriu-zise, pe terenuri incluse în categoria "A", suprafeţele de împădurit fiind rezultate în urma:

1 - aplicării tăierilor rase concentrate, executate în arborete cu structura normală, ajunse la exploatabilrtate, care sunt supuse în mod obişnuit acestui tratament (molidişuri, pinete, plopişuri etc);2 - calamitării recente a unor arborete, fără alterarea însuşirilor tipic forestiere ale solurilor respective (doborâturi sau rupturi de vânt şi zăpadă, incendii etc).

În cazul terenurilor ocupate în prezent cu arborete degradate de productivitate scăzută, reinstalarea vegetaţiei forestiere se va efectua prin lucrări de refacere sau substitute. În dependenţă de natura fenomenelor de degradare care au afectat capacitatea de producţie a arboretelor actuate va condiţiona în mare măsură tehnologiile de intervenţie cu lucrări.

b2. Refaceri - presupun reinstalarea vegetaţiei forestiere pe cale artificială pe terenuri ocupate în prezent de arborete cu productivitate scazută, avînd stare nesatisfăcătoare de vegetaţie ca urmare a degradării consistenţei, corelată frecvent şi cu regenerarea repetată pe cale vegetativă. Asemenea arborete sunt constitute de regula din specii valoroase, potenţialul lor biologic în ce priveşte producţia de biomasă fiind însă limitată de starea lor lîncedă de vegetaţie. Particulantăţile acestei categorii de lucrări de împăduriri constau în menţinerea compoziţei actuale atunci cînd se are în vedere constituirea noilor culturi şi instalarea lor în condiţi edafice ameliorate, prin adoptarea unor tehnologii adecvate de pregătire anticipată a solului. Lucrarile de refaceri se executa pe terenuri încadrate în categoria "B", ocupate de urmatoaretele tipuri de arborete:

1. - arborete situate în staţiuni de productivitate mijlocie sau superioară pentru speciile care le compun, în cazul când sunt avansat degradate (cu consistenţa sub 0,4) indiferent de vârstă, sau atunci când sunt brăcuite (cu consistenţa de 0,4 - 0,6) ajunse însă aproape de vârsta exploatabilităţii,2. - arborete provenite pe cale vegetativă, alcătuite din specii valoroase, cu stare lâncedă de vegetaţie, incapabile de regenerare naturală din sămânţă, pentru care se adoptă modalitatea de conversiune prin refaceri (arborete de salcâm, stejar pedunculat, gorun, gârniţă, cer, fag etc);3. - arborete degradate de salcie, plopi, anin etc, din Lunca şi Delta Dunării, ca şi din luncile rîurilor interioare, situate în staţiuni improprii pentru alte specii mai productive (ex. plopi euramericani);4. - arborete afectate de atacuri de insecte sau de fenomene intense de uscare, când speciile componente realizează în condiţii normale clase cel puţin mijlocii de producţie în staţiunile respective.

b3. Substituiri - presupun reinstalarea vegetaţei forestiere pe terenuri ocupate de arborete cu valoare economică scazută, avînd origine naturală, alcătuite însă din specii cu potenţial biologic redus în ce priveşte producţia de biomasă (arborete derivate) sau de origine artificială, instalate în staţuni puţin satisfăcătoare cerinţelor ecologice ale speciilor component.

Particularitatea esenţială a acestei categorii de lucrări de împăduriri constă în faptul că prin intervenţie se schimbă compoziţa arboretelor existente, urmărindu-se, de regulă, realizarea de culturi cu structuri compoziţonale identice sau apropiate arboretelor aparţinînd tipurilor naturale fundamentale de pădure.

Asemenea lucrări se aplică pe terenuri încadrate în categoria "B", ca şi refacerile, fiind vizate însă, cu precădere, urmatoarele tipuri de arborete.

1. - arborete de origine naturală aparţinând tipurilor de pădure derivate, alcătuite din specii pioniere (mestecănişuri, plopişun etc.) sau din specii de amestec (cărpinete, teişuri, arţărete etc);2. - arborete de origine naturală alcătuite din salcie şi plopi indigeni, situate în staţiuni apte pentru plopi euramericani;3. - tufărişuri alcătuite din specii arbustive (mărăcinişuri, cătinişuri etc);4. - arborete de origine artificială de stejar pedunculat, cu stare lâncedă de vegetaţie, instalate în condiţii staţionale improprii acestei specii (în staţiuni de gârniţete, cerete etc);5. - arborete slab productive de salcâm, instalate în staţiuni cu soluri grele, uscate, superficiale, scheletice, cu efervescenţă de la suprafaţă, sau cu soluri având regim alternant de umiditate, uneori înmlăştinate.

În practică sunt numeroase situaţii în care se impune intervenţia cu lucrări de împădurire, fară însă a se recurge la înlăturarea vegetaţiei lemnoase de pe terenurile de împădurit respective.În cazul dat, lucrările de împăduriri aplicate parţial în cuprinsul terenurilor de împădurit, odata cu menţinerea vegetaţiei lemnoase existente, se numesc completări sau ameliorări. Diferenţierea lucrărilor de îmăaduriri se va efectua în raport cu stadiul de dezvoltare a culturilor existente, consistenţă şi starea de vegetaţie a culturilor.

c1. Completări sunt lucrări de împăduriri ce se execută în culturi tinere (seminţiş-desiş), rezultate din regenerări parţiale, naturale sau artificiale, vizînd instalarea vegetaţiei forestiere în golurile rămase în cuprinsul terenului de regenerat, pentru scurtarea perioadei de închidere generalizată a masivului, prilej cu care se urmareşte îmbogaţirea specifică a compoziţei viitoarelor culturi forestiere. Asemenea lucrări se execută pe terenuri încadrate în categoria "C", fiind inevitabile în urmatoarele situaţii:

1. - suprafeţe ocupate de arborete parcurse cu tăieri de regenerare sub adăpost şi incomplet regenerate;2. - suprafeţe regenerate pe cale naturală, ocupate de seminţişuri cu compoziţii nesatisfăcătoare, în care speciile de mai mică importanţă economică au o pondere mult prea ridicată comparativ cu compoziţia de regenerare optimă;3. - suprafeţe regenerate natural sau artificial, în care există porţiuni ocupate de seminţişuri neutilizabile, vătămate sau dispărute după instalare din diferite cauze;4. - suprafeţe ocupate de arborete parcurse în crâng simplu cu porţiuni goale, neregenerate, în care este posibilă şi indicată introducerea unor specii valoroase.

c2. Ameliorări sunt lucrări de împăduriri cu caracter parţial ce se execută pe terenuri ocupate cu arborete de regulă tinere, aflate în fazele de dezvoltare nueliş-codrişor, cu consistenţa subnormală, uneori chiar brăcuite, incapabile să-se refacă natural consistenţa optimă, cu soluri înţelenite sau pe cale de înţelenire, cu stare de vegetaţie mai mult sau mai puţin satisfăcătoare şi cu tendinţe de înrăutăţire a acesteia odată cu înaintarea lor în vîrstă. Capacitatea de exercitare a funcţiilor de producţie şi protecţie a unor asemenea arborete fiind, prin urmare, mult diminuaţi. Pentru redresarea lor, în astfel de arborete se urmăreşte instalarea vegetaţiei forestiere în golurile existente, folosind, în măsura în care este posibil, specii arborescente valoroase. Speciile arbustive, dacă lipsesc, se introduc, uneori, pe întreaga suprafaţă pentru protejarea şi ameliorarea solului.

Lucrările de ameliorare se execută cu precădere pe terenuri încadrate în grupa "D", fiind recomandate cu deosebire în urmatoarele tipuri de arborete:

1. - arborete rărite din grupa I-a funcţională, cu rol de protecţie deosebit, indiferent de vârstă, în care nu este permisă intervenţia cu lucrări de refaceri sau substituiri întrucât trebuie să se asigure permanenţa pădurii,2. - arborete din grupa a II-a funcţională, cu consistenţă subnormală sau brăcuite, aflate la vârste tinere, în care nu se justifică economic intervenţia cu lucrări de refaceri sau substituiri;3. - completări întârziate, efectuate în arborete ce au depăşit faza de desiş, afectate parţial de diferite fenomene de degradare, care au condus la întreruperea continuităţii în suprafaţă a pădurii (doborâturi sau rupturi de zăpadă şi vânt, incendii, vânat, păşunat etc).

După stabilirea soluţiilor tehnice adoptate pe u.c.f.-uri, datele se vor încadra în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1.Nr. U.C.F

.Ctegoria de

teren de împădurit

Natura lucrărilor de împădurit Suprafaţa Ponderea din supraf. Totală %Denumirea cod total efectiv

1 30 D C2 Completări c13 11,1 6,66 10023

Total 11,1 6,66 100

3.2. Alegerea speciilor pentru împădurire şi justificarea lor silvo-economică

Creşterea productivităţii pădurilor şi folosirea raţională a diferitelor staţiuni forestiere se realizează prin asigurarea unei concordanţe depline între condiţiile naturale de mediu şi cerinţele ecologice ale speciilor care se cultivă.

O atenţie deosebite la alegerea speciilor cît şi ca aspect general, se va face în ideia asigurării caracterului polifuncţional al culturii forestiere. Reuşita, calitatea şi funcţionalitatea culturilor forestiere instalate depind în mare măsură de speciile folosite şi de modul în care ele sînt asociate.

Pentru asigurarea concordanţei necesare între exigenţele bioecologice ale speciilor şi condiţiile staţionale se folosesc criterii de alegere comune, indiferent de rolul principal atribuit culturii forestiere. In acest scop, se iau în considerare indicaţiile oferite de tipul fundamental de pădure, tipul de staţiune sau de culturile experimentale. Prin urmare, alegerea speciilor se fundamentează pe baza unor criterii comune însă se diferenţiază în raport cu destinaţia culturilor forestiere.

Ca regulă generală, la împădurirea diverselor suprafeţe, sunt de preferat speciile locale faţă de alte specii indigene sau exotice, deoarece sunt mai bine adaptate climatului şi solului local, sunt mai rezistente la adversităţi, cultura lor este mai sigură şi mai puţin expusă la riscuri.

La alegerea speciilor ce vor fi instalate artificial, se va avea în vedere:- promovarea cu precădere a speciilor autohtone de valoare economică ridicată şi repede crescătoare, în

staţiuni de bonitate mijlocie şi superioară;- folosirea speciilor principale, în primul rînd, în arealul natural de răspîndire; extinderea lor în afara

arealului se va face cu mult discernămînt şi numai în măsura în care există cercetări privind comportamentul acestor culturi instalate în condiţii similare;

- crearea de culturi amestecate, stabile, alcătuite din specii compatibile sub raportul însuşirilor biologice;- evitarea introducerii unor specii mai delicate pe unele terenuri în care se semnalează existenţa unor factori

limitativi, care pot afecta capacitatea de producţie sau chiar existenţa speciilor respective;- introducerea speciilor secundare şi arbustive, în măsura în care regenerarea lor naturală nu este asigurată şi

există pericolul inţelenirii solului; Acest lucru se impune cu precădere în culturi pe bază de specii de cvercinee, mai cu seamă pe terenuri situate în regiunea de cîmpie, silvostepă sau în afara fondului forestier;

- utilizarea în proporţie mai mare a speciilor lemnoase arborescente sau arbustive producătoare de seminţe sau fructe preferate de vînat, comestibile sau care pot furniza şi alte materii prime (accesorii) valorificabile şi solicitate de alte sectoare ale economiei.

Ulterior după alegerea speciilor, care vor fi utilizate la lucrările de împădurit, se vor justifica din punct de vedere silvo-economc.

Ţinînd cont că speciile principale în cadrul unei culturi forestiere asigură atingerea obectivelor urmărite, la justificarea lor se va analiza importanţa economică atît pe plan local cît şi pe plan global, rolul atribuit în asociaţiile forestiere ce urmează a fi instalate (specie principală de bază sau de amestec). Se vor descrie unele date privind cultura speciei: modalitatea de înmulţire, metoda de împădurire, desime la instalare etc.

Pentru celelalte două categorii de specii, secundare şi arbustive, după nominalizarea acestora, se va proceda la o justificare globală la nivel de categorie, în care accentul se va pune pe importanţa culturală a speciilor respective,

rolul atribuit acestora în realizarea de culturi sănătoase, stabile şi de mare valoare economică şi protectivă, fără să se omită importanţa lor economică prin furnizarea de diverse produse lemnoase şi nelemnoase.

3.3. Alcătuirea compoziţiei de regenerare şi stabilirea condiţiilor de împădurire

În ceea ce priveşte alegerea speciilor în vederea realizării culturilor forestiere corespunzătoare condiţiilor staţionale, funcţiilor social-economice atribuite în prealabil se stabileşte compoziţia-ţel optimă de referinţă pentru fiecare suprafaţă destinată lucrărilor de regenerare.

Structura pe specii a noi asociaţii forestiere, considerată optimă în raport cu aptitudinile staţiunii şi cu funcţiile atribuite culturii, poartă denumirea de compoziţie de regenerare. Compoziţia de regenerare se stabileşte la nivelul fiecărei u.c.f., înainte de înlăturarea arboretului existent, urmărindu-se obţinerea ei pe cale naturală, prin adoptarea şi aplicarea unor tratamente adecvate particularităţilor ecologice ale speciilor care intră în compoziţia arboretului respectiv.

Compoziţia de împădurire nominalizează speciile şi precizează ponderea lor în participare (%) în intervenţia artificială de instalare a culturilor forestiere. Compoziţia speciilor ce vor fi instalat artificial va fi redată numai prin formula de împădurit în cazul împăduririlor propriu-zise, cînd nu poate fi vorba de regenerare, ca şi în cazul ameliorărilor, cînd de fapt nu se urmăreşte regenerarea arboretului existent ci doar redresarea acestora. În celelalte situaţii în care se urmăreşte regenerarea arboretului (reîmpăduriri tipice, refaceri, substituiri, completări) se va preciza atît formula de împădurit cît şi compoziţia de regenerare. În cazul cînd intervenţia artificială presupune parcurgerea integrală a terenului cu lucrări de împăduriri, formula de împăduire va fi identică cu compoziţia de regenerare.

La alcătuirea formulei de împăduriri, pe lăngă cerinţele economice, trebuie avute în vedere caracteristicile ecologice ale speciei forestiere şi condiţiile staţionale ale terenului de împădurit. O speciei poate valorifica cu randament sporit potenţialul productiv al staţiunii, numai dacă condiţiile edafice şi climatice ale terenului de împădurit satisfac pe deplin cerinţele biologice.

Atunci cînd intervenţia artificială cu lucrări de împăduriri are caracter de completare, se adoptă compoziţia de regenerare, în care se înglobează şi seminţişul natural utilizabil, după care, se stabileşte formula de împădurire. În continuare se dă exemplu privind modul de lucru pentru rezolvarea acestei probleme.

Exemplu. În cadrul u.c.f. 30 F, cu suprafaţa de 19,5 ha există un seminţiş utilizabil cu compoziţia 3GO 4ST 2FR 1JU pe 0,4 S. În continuare se va stabili formula de împădurit ce va fi aplicată pe suprafaţa de 11,7 ha (0,6S *19,5 ha) în scop de completare.

Iniţial se va stabili ponderea pe specii a seminţişului la 1S:30%GO+40%ST+20%FR+10%JU instalat pe 0,4 S, care extins la întrega suprafaţă dă:12%GO+16%ST+8%FR+4%JU ponderea reală pe specii la 1,0 S(30%*0,4)GO+(40%*0,4)ST+(20%*0,4)FR+(10%*0,4)JUSe face diferenţa pe specii între compoziţia de regenerare adoptată şi compoziţia seminţişului

natural:_ 50%GO+20%ST+20%FR+10%JU - compoziţia de regenerare 12%GO+16%ST+ 8%FR+ 4%JU - seminţiş utilizabil_____________________________________ 38%GO+ 4%ST+ 12%FR+ 6%JU - deficit de specii ce trebuie de completat prin intervenții cu

lucrări de împăduririformula de împădurit valabilă pe 0,6S (11,7 ha) – 60%GO+10%ST+20%FR+10%JU care rezultă:(38%/60%*100%)GO+(4%/60%*100%)ST+(12%/60%*100%)FR+(6%/60%*100%)JU

Un alt exemnplu poate fi descris – 33 G, suprafţa - 6,5 ha, seminţişul cu compoziţia 5ST 4CA 1TE, instalat prin regenerări naturale pe 60 %, în care pe suprafaţa dată mai există şi un subarboret cu consistenţa 0,5 reprezentat uniform pe toată suprafaţa.

Astfel, se cere adoptarea compoziţei de regenerare şi stabilirea formulei de împădurire, pentru efectuarea completărilor după aplicarea tăierii definitive.

Compoziţia de regenerare stabilită prin amenajament este 6St + 2Ci, Tea + 2Ca,Ju,Arb.Ca şi în cazul anterior se stabileşte ponderea seminţişului la suprafaţa totală.Ulterior se face diferenţa între compoziţa de regenerare şi compoziţia seminţişului:

60%St + 20%Ci,Te.a + 20%Ca,Ju,Arb.30%St+ 6%Te.a + 24%Ca.Ju de unde rezultă:

30%St+ 14%Ci -4%Ca,JuSe observă, făcînd diferenţa, că există un excedent de seminţiş aparţinînd speciilor secundare, care în

compozipa de regenerare, împreună cu arbuştii nu trebuie să depăşească 20%. Avînd în vedere că şi arbuştii sunt bine reprezentări în arboret (0,5S), intervenţia cu completări se va efectua numai cu specii principale. Din rîndul lor, prin regenerare naturală, există 30%St şi 6%Te.a. Ţinînd seama de ponderea acestor specii în compoziţia de regenerare, înseamnă că trebuie să se instaleze artificial încă 30%St + 14% specii principale de amestec. Din rîndul speciilor principale de amestec, teiul fiind regenerat natural pe 6% din suprafaţa u.c.f, în intervenţia artificială se va introduce numai cireşul (14%).

Plecînd de la opţunile precizate mai sus, intervenţia cu completări se va face cu 30%St + 14%Ci, ceea ce corespunde unei formule de împădurire: 68%St + 32%Ci, valabilă pe 0,44S. Excedentul în suprafaţă de 0,04 pe care se intervine cu completări rezultă în urma diminuării seminţişului alcătuit din specii secundare, care se înlătură pentru a face loc speciilor principale. Speciile arbustive, reprezentate pe 0,5 S, se vor înlătura cu prilejul aplicării lucrărilor de pregătire a terenului, regenerîndu-se vegetativ după intervenţia cu lucrări de completare.

Compoziţia de regenerare şi de împădurire stabilite în raport cu natura lucrărilor adoptate pe u.c.f.-uri şi rolul atribuit speciilor propuse

Tabelul 3.3.

U.C.F

S.totală

Tip de staţiune Compoziţia-țel

Com

pozi

ţia

de îm

pădu

rit

Rolul atribuit sp. în comp. de împădurit Ponderea (%) în supr. a

sp.S.

efectivăTip de pădure

Sp. principală Sp secundare

Sp. pentru prot. şi .

solului amel

Compăziţia de regenerare bază amestec

30F

19,5 6157 5GO 2ST 2FR 1JU 6GO1ST2FR1JU

GOST

FR JU -

60GO10ST20FR10JU

11,7 5324 6GO 1ST 2FR 1JU

30E

20,3 6157 4GO 2ST 1FR 1TE 1CI 1DT

4GO 2ST 1FR 1TE 1CI 1DT

GOST

FRTECI

DT

40GO20ST10FR10TE10CI10DT

20,3 53244GO 2ST 1FR 1TE

1CI 1DT

3.4. Metode şi procedee de împădurit

În funcţie de condiţiile staţionale existente şi de caracteristicile biologice ale speciilor care vor forma viitorul arboret culturile forestiere de producţie şi de protecţie se pot instala artificial prin: semănături directe, plantare•şi mai rar prin butăşire directe.

Împăduririle prin semănare directă constau din răspîndirea seminţelor forestiere pe terenul destinat împăduririi, iar plantulele care răsar rămîn pe acel loc; metoda se aseamănă din acest punct de vedere cu regenerarea pe cale naturală. Acest tip de împăduriri se utilizează atît în terenurile descoperite, la specii care se pot dezvolta fără adăpostul pădurii, cît şi sub adăpostul arboretului bătrîn pentru speciile care au nevoie de protecţie mai ales în tinereţe.

Seminţele se pot semăna în mai multe feluri, în funcţie de specie şi de condiţiile terenului: prin împrăştiere sau pe rînduri (cuiburi sau rigole simple).

Împădurirea prin plantare constituie metoda cu cea mai largă utilizare în practica silvică din ţara noastră la care se folosesc puieţi de o anumită mărime crescuţi în pepinieră.

Prin plantaţii vegetaţia forestieră se poate instala în cele mai variate condiţii de sol, chiar şi pe soluri nepregătite în prealabil sau în staţiuni în care vegetaţia suferă în mod periodic de secetă sau umiditate excesivă. Împăduririle în terenuri inundabile, degradate prin eroziune, accidentate se pot executa numai prin plantaţii cu folosirea puieţilor de cea mai bună calitate, capabili să opună rezistenţă scurgerilor şi să consolideze terenul.

La reuşita lucrărilor de plantare au mare importanţă calitatea puieţilor şi modul de pregătire a terenului. Dintre lucrările premergătoare pregătirii solului, curăţarea parchetelor de resturile de exploatare (crăci, vîrfuri, coajă, putregai), care nu se pot valorifica, constituie o lucrare deosebit de utilă.

Plantarea se poate executa atît toamna, după ce a încetat vegetaţia, cît şi primăvara, înainte de pornirea vegetaţiei, în funcţie de specie şi de caracteristicile climatului din regiunea respectivă.

Plantarea puieţilor constă în: săparea gropii sau a şanţului în care vor sta rădăcinile, aşezarea puieţilor, acoperirea rădăcinilor cu pămînt şi tasarea pămîntului pe rădăcini.

Plantarea se poate executa manual, cu ajutorul uneltelor (cazmale, sape, plantatoare), sau mecanizat, cu ajutorul maşinilor de plantat.

Numărul de puieţi care se plantează pe unitatea de suprafaţă, depinde de specie, precum şi de natura şi starea solului.

Împăduririle prin butăşire directă se aplică pe terenurile frecvent inundate, la consolidarea malurilor şi a terenurilor degradate. În acest scop se folosesc butaşi de diferite dimensiuni (cei peste 1,5 m lungime se numesc sade). Metoda se bazează pe însuşirea unor specii forestiere (plopi, sălcii etc.) de a se înmulţi pe cale vegetativă, prin butaşi.

În unele cazuri pot exista situaţii ca pe aceiaşi suprafaţă unele specii să fie instalate prin semănături directe înainte de exploatarea arboretului şi celelate specii ulterior prin plantări după exploatarea arboretului. Acest procedeu aplicat necesită două intervenţii de instalare a vegetaţiei la un interval de 2 – 6 ani fapt ce constitue ca dezavantaj, sporind cheltuelele la lucrările de împădurire.

La stabilirea metodei şi procedeului de împădurit se va ţine cont de particularităţile biologice speciilor din compoziţia de împădurire, de condiţiile fitoclimatice şi caracteristca solului.

Metoda de împădurire se stabileşte pe baza analizării fiecărei situaţii, din cadrul u.c.f.-rilor din variantă.Confruntînd soluţiile recomandate cu caracteristicile terenului de împădurit, studentul va stabili

tehnologiile concrete de lucru, care vor fi prezentate pentru toate unităţile luate în considerare(tabelul 3.4.). În final, studentul va proceda la analiza critică a soluţiilor respective şi va întocmi un scurt memoriu justificativ, în care, folosind argumente cu caracter tehnico-economic, să susţină soluţiile tehnice propuse.

Soluţii tehnice de instalare a culturilor forestiere adoptate pe u.c.f. - uriTabelul 3.4.

Nr. ort

u.c.f.

Natura lucrărilor de împădurire

Compoziţia de împădurire Tehnologii de lucru propuse:

1 2 3 4 5

1 30 F completări60%GO 10%ST20%FR 10%JU

Semănături în cuiburiPlantarea în gropi normale, puieţi cu rădăcină nudă

23

3.5. Scheme de împădurit

Schemele de împădurire redau dispozitivul de amplasare a speciilor pe teren (distanţele de plantare şi modul de asociere a speciilor) şi numărul de puieţi pe unitatea de suprafaţă. Acestea se diferenţiază în funcţie de ţelul culturilor, însuşirilor speciilor, caracteristicile staţiunii şi considerente de ordin tehnic şi economic (posibilităţile de mecanizare, dimensiunile puieţilor, termenul de realizarea a stării de masiv etc.).

Schema de împădurire trebuie să fie în aşa fel concepută încît prin modul de amplasare să se asigure o bună dezvoltare tuturor speciilor care intră în compunerea unui amestec.

Ca regulă generală se creează culturi amestecate, speciile principale de bază (fag, cvercineele) asociîndu-se cu specii principale de amestec (paltin, frasin, cireş, tei etc.) sau specii de ajutor (jugastru, arţar, păr etc.). În regiunile de coline joase şi de cîmpie se folosesc şi arbuşti. Monoculturile sunt indicate numai în cazul plopilor, salciei şi salcîmului.

Modul de asociere a speciilor, se stabileşte luînd în conisiderare rolul atribuit speciilor din compoziţia de împădurire şi ţinînd seama de însuşirile biologice ale speciilor asociate (temperament, vigoare de creştere, dezvoltarea sistemului radicular etc), de variaţia condiţiilor microstaţionale în cuprinsul terenului de împădurit şi de consideraţii ecomomice (posibilitatea de mecanizare, uşurinţa în materializarea pe teren etc).

Pentru a evita efectul negativ al concurenţei (eliminarea unei specii de către alta) speciile principale de amestec se introduc grupat (în buchete, în grupe, pîlcuri sau fîşii), iar speciile de ajutor şi arbuştii în mod uniform pe toată suprafaţa. Speciile valoroase de foioase (tei, cireş, paltin, frasin) se localizează în microstaţiuni cu solurii profunde, fertile. Speciile de stejar se introduc, de regulă, în rînduri grupate (2 – 4), alternînd cu rînduri din celelalte specii.

Astfel, prin lucrăril de împădurire se pot realiza: amestecuri intime, amestecuri în rînduri, amestecuri în benzi, amestecuri în grupuri şi amestecuri mixte.

Asocierea în benzi (fîşii) alcătuite din rînduri continui a speciilor principale, se adoptă, cu deosebire, pe terenuri relativ plane şi orizontale sau puţin înclinate, cu variaţii microstaţionale reduse ale factorilor de vegetaţie, terenuri situate obişnuit în regiunea de cîmpie. Astfel de cazuri speciile secundare şi/sau arbustive se introduc în rînduri singulare, flancînd rîndurile sau benzile alcătuite din speciile principale. Modalitatea de asociere a speciilor în astfel de situaţii este ilustrată, pentru o mai corectă înţelegere, în gaficul din fig.l.

În principiu, la ascocierea în rînduri a speciilor se stabileşte lăţimea benzii elementare, care se repetă în executarea lucrării de împăduriri, exprimată în număr de rînduri, atunci cînd se adoptă aceleaşi distanţe între puieţi, indiferent de specie, sau în metri, dacă se adoptă distanţe diferite. Pe o asemenea bandă, prin raportarea numărului de puieţi pe specii la numărul total de rînduri din bandă sau a lăţimii rîndurilor ce revine unei specii la lăţimea totală a benzii, trebuie ca acest raport, exprimat procentual, să corespundă proporţiei stabilită pe specii în compoziţia de împădurire adoptată (exemplul 1, fig. 1).

Exemplul 1. Compoziţia de împădunre: 50%St + 20%Fr + 10%Ju + 20%Arb;Metodă şi procedeu de împădurire: plantare în gropi normale, puieţi cu rădăcină nudă de talie mică.

Ex.1

Compoziţie de împădurire

Mod de asociere a speciilor

Distanţe de instalare (m)

Desime culturi pure (puieţi/ha)

Nr.puieţi pe specii la ha

Banda elementară Suprafaţa pe specii

(%)nr. rînd/

lăţime (m)nr.rînd.pe

specii

50%ST20%Fr

Rînduri grupate

1.5 x 1.0 6666

33331333 15

10

3 + 2 = 52=2

5020

10%Ju20%Arb

Rînduri unitare

6671333

2 x l/2 = 1l+2 x l/2=2

1020

Tolal: 6666 - 10 100

Astfel la stabilirea schemei de împădurire în cazul dat, în dependenţă de dispozitivul de instalare (1,5x1,0) vom calcula numărul de pueţi la ha.

Calculul suprafeţei de nutriţie a unui puiet (1,5x1,0=1,5 m2);Stabilim numărul de puieţi la ha prin relaţia Suprafaţa (m2) raportată la suprafaţa de nutriţie a unui puiet

10000 m2 / 1,5 m2=6666 puieţi la ha.Stabilim numărul de puieţi necesar pentru toată suprafaţa – 6666 x 1 ha =6666 puieţi.Calculăm numărul de pueţi pe specii în conformitate cu formula de împădurire prin relaţia numărul total de

pueţi la toată suprafaţa îmulţită la ponderea speciei din formula de împădurire raportată la 100% (6666*50 % St/100% = 3333 pueţi); Datele rezultate vor fi introduse în tabelul din ex.1.

Fig.1. Schemă de împădurire cu asocierea speciilorîn rînduri grupate (principale) şi unitare (secundare şi arbustive)

În condiţii de relief cu denivelări şi mai cu seamă accidentat, cu variaţii microstaţionale pronunţate, asocierea speciilor principale de amestec cu specia de bază, se recomandă să se facă în biogrupe. Acest mod de asociere oferă posibilitatea ca fiecare specie să fie amplasată pe terenul de împădurit în microstaţiunile cele mai prielnice particularităţilor ei ecologice, asigurîndu-se astfel valorificarea superioară a potenţialului productiv staţional. Distanţele dintre biogrupele alcătuite din una sau alta din speciile principale de amestec se stabilesc analitic, pe bază de calcul.

La asocierea în biogrupe a speciilor principale de amestec cu specia de bază, ca şi în cazul asocierii combinate a acestor specii în biogrupe şi benzi, se stabilesc analitic, prin calcul, parametrii necesari elaborării schemei, plecînd de la unele elemente impuse, condiţionate la rîndul lor de ponderea speciilor precizată în

compoziţia de împădurire şi de la rolul cultural atribuit speciilor principale de amestec, pe lîngă cel productiv, în viitoarea cultură care se instalează pe cale artificială, idiferent de modul de asociere (în biogrupe şi/sau benzi) a speciilor, pentru determinarea elementelor necesare elaborării schemei se ia în considerare unitatea de suprafaţă (ha).

Exemplul 2: Compoziţia de împădurire: 60%Go + 20%Pa.m. + 10%Ci + 10%La;Metodă şi procedeu de împădurire: plantare în gropi mijlocii, puieţi cu rădăcină nudă de talie

semimijlocie).Plecînd de la compoziţia de împădurire, în care, pe lîngă nominalizare se precizează procentual şi ponderea

în suprafaţă, la hectar, a fiecărei specii, se impun următoarele elemente, atunci cînd asocierea se face în biogrupe (exemplu 2, fig.2), iar compoziţia de împădurire este alcătuită numai din specii principale (de amestec şi de bază):

- mărimea unei biogrupe, exprimată în număr de puieţi (n) sau în m2 (s); - distanţele pe două direcţii între puieţi, care implicit precizează desimea iniţială a culturii (nr de

puieţi/ha) în ideea că s-ar înfiinţa monoculturi, indiferent de proporţia de participare a speciilor în compoziţia de împădurire pentru care se urmăreşte reprezentarea grafică a schemei.

Ex.2

Compoziţia de

împădurire

Mod de asociere a speciilor

Distanţe de instal. (m)

Desime cult. pure

(puieţi/ha)

Ponderea pe specii la ha Mărime biogrupe nb

(buc/ha)

Se (ari)

Nsp(puieţi)

Ssp(ari)

nb

(puieţi)s

(m2)

60% Go 20%Pa.m 10% Ci10% La

-buchete buchete buchete

2x12x12x12x2

5000500050002500

30001000500250

60201010

-202010

-404040

-50 25 25

0.6

0.4

Total: 4750 100 - - 100 1,0

Fig. 2. Schema de împădurire pentru compoziţii alcătuite numai din specii principale de bază (60%Go) şi de amestec (40% Pa.m.Ci.La), cu instalarea în biogrupe (buchete)a speciilor principale de amestec.

În ultimul caz, mărimea biogrupei se stabileşte în funcţie de suprafaţa ce revine unui puiet;Cu aceste elemente impuse şi deci cunoscute, se trece în continuare la calculul elementelor necesare

elaborării schemei propriu-zise.Calculul presupune următoarea succesiune:stabilirea pe specii a numărului de puieţi la hectar (Nsp); rezultă prin înmulţirea ponderii de participare a

speciei cu desimea (puieţi/ha);determinarea numărului de biogrupe la hectar (nb), în cazul că s-a hotărît această modalitate de asociere a

speciilor principale de amestec cu specia principală de bază; se obţine prin raportarea numărului de puieţi care trebuie instalaţi la hectar pentru specia respectivă (Nsp) la numărul impus de puieţi la biogrupă (n);

calculul suprafeţei elementare (Se), care se repetă de nb ori la hectar, fiecare incluzînd cîte o biogrupă; rezultă prin raportarea suprafeţei unitare (ha) exprimată în m2 la numărul de biogrupe (nb);

se stabilesc distanţele între biogrupe (d1,d2) în funcţie de aria suprafeţei elementare; se va avea în vedere ca aceste distanţe (în m) să reprezinte un multiplu al distanţelor dintre puieţi (între rînduri şi pe rînd).

La elaborarea grafică a schemelor, pentru a fi cît mai explicite, se recomandă ca, în paralel, să se prezinte o schemă de ansamblu (a), din care să rezulte modalitatea de instalare a speciilor principale de amestec şi, respeaiv,

un detaliu (b), din care să se desprindă dispozitivul de cultură, cu precizarea distanţelor dintre puieţi, pe rînd şi între rînduri, putîndu-se astfel stabili suprafaţa ce revine unui puiet şi implicit desimea iniţială a culturii (puieţi/ha).

Atunci cînd, pe lîngă speciile principale cu asocierea în biogrupe a celor de amestec, în compoziţia de împădurire sunt incluse şi specii secundare şi chiar arbustive, se aplică aceeaşi modalitate de lucru pentru determinarea distanţelor între biogrupe şi pentru elaborarea schemei de ansamblu. În schema de detaliu însă se va preciza concret şi modalitatea de introducere în amestec intim cu speciile principale, a speciilor secundare, respectiv arbustive (exemplul 3, fig.3).

Exemplul 3 Compoziţia de împădurire: 40%Stb + 20%Te,Fr + 20%Ar,Păr + 20%Arb;Metodă şi procedeu de împădurire: (plantare în gropi normale, puieţi cu rădăcină nudă de talie mică.

Ex.3

Compoziţia de

împădurire

Mod de asociere a speciilor

Distanţe de instal.

(m)

Desime cult. pure(puieţi/ha)

Ponderea pe specii la ha Mărime biogrupenb

(buc/ha)Se

(ari)Nsp

(puieţi)Ssp(ari)

Nsp(puieţi)

Ssp(ari)

40% St.20%Te.Fr

-buchete

1,2 X 1.2 7000

28001400

4020

-40

-57

-35

1.140.57

20% Ar,Păr20% Arb

intimintim

14001400

2020

- - - 0.57 0.57

Total: 7000 100 35 2.85

Fig.3. Schemă de împădurire cu instalarea .speciilor principale de amestec (Te.Fr) în biogrupe. iar a speciilor secundare (Ar.Păr) şi arbustive în amestec intim cu cele principale

În cazul adoptării tehnologiilor de instalare a culturilor în tăblii folosind puieţi de talie mijlocie (metoda ing. O. Rusu), la elaborarea schemelor de împădurire se are în vedere faptul că puieţii dintr-o tăblie realizează şi reprezintă de fapt biogrupa, indiferent de rolul atribuit speciilor principale (de bază, de amestec).

Ca urmare, la întocmirea graficului se va urmări ca amplasarea speciilor în tăblii să se facă în concordanţă cu ponderea de participare a diferitelor specii nominalizate în compoziţia de împădurire adoptată. Pentru edificare privind modul de abordare şi rezolvare a acestui aspect particular, se va urmări metodologia de lucru prezentată în exemplul 4 şi graficul din fig.4, în care este ilustrată o asemenea schemă.

Calculul presupune următoarea succesiune:stabilirea numărului de tăblii la hectar (Nsp); rezultă prin împărţirea suprafeţei (m2) la distanţa dintre tăblii (m2).Spre exemnplu: 10000 m2/16 m2 =625 tăblii (în cazul în care dimensiuniel tăbliiei sunt 2x2 m, distanţa dintre

tăblii este de 4x4 m (16 m2)).determinarea numărului de pueţi/ciuburi la tăblie, (în cazul dat se va stabili 5 pueţi/cuiburi la tăblie).calculul numărului de pueţi pe specii. (după stabilirea numărului total de pueţi (625 tăblii x 5 pueţi/cuiburi) la toată

suprafaţa se va recurge la calcularea numărului de pueţi pe specii luînd în considerare ponderea pe specii din formula de împădurire. 3125 nr.tot.pueţi 80%Go/100% =2500 pueţi; 3125 nr.tot.pueţi 20% Ci,Pa.m /100% =625 pueţi).

se stabilesc numărul de tăblii pentru fiecare specie din din formula de împădurire prin raportatrea numărului de puieţi pe specii la numărul de pueţi din tăblie.

Datele rezultate vor fi introduce în tabela din ex.4Exemplul 4 Compozifia de împădurire. 80%Go + 20%Ci, Pa.m.;Metodă şi procedeu de împădurire: plantare în gropi mijlocii, puieţi cu rădăcină nudă de talie mijlocie.

Ex.4

Compoziţia de Mod de asociere Dimensiun i Distanţe între Nr.tăblii pe Nr.puieţi la Ponderea pe specii la ha

împădurire al speciilor tăblii (m) tăblii (m) specii (buc/ha) tăblie Nsp (puieţi) Ssp (ari)

80% Go20% Ci,Pa.m

Buchete în tăblii 2x2 4x4500125

55

2500625

8020

Total: 625 - 3125 100

Fig.4. Schema de împădurire cu asocierea speciilor în biogrupe alcătuite din cîte 5 puieţi de talie mijlocie, plantat cîte 5 bucăţi în tăblii de 2 x 2 m

Dispozitivul de instalare redă prin distanţe locul de amplasare pe teren a materialului de împădurire (seminţe, puieţi) aparţinînd speciilor din compoziţia adoptată. La stabilirea pe u.c.f-uri a dispozitivelor de instalare se vor avea în vedere meţiunile făcute privind modalitatea de instalare a culturilor (metode, procedee şi variante de împădurire - subcapitolul 3.4. tabelul 3.4.). Un caz particular în acest sens îl reprezintă semănăturile directe prin împrăştiere pe toată suprafaţa, opţiune care exclude adoptarea unui dispozitiv de instalare ca şi posibilitatea stabilirii anticipate a modului de asociere a speciilor din compoziţia de împădurire. Pentru toate celelalte tehnologii se vor preciza dispozitivele de instalare prin materializarea cărora să se asigure atingerea desimii optime.

În cazul semănăturilor directe în rînduri (continue sau întrerupte), spre exemplu, dispozitivul de instalare trebuie să precizeze distanţarea rîndurilor pe terenul de împădurit, indiferent de dispunerea acestora (echidistante sau grupate în benzi).

Pentru semănături în tăblii (prin împrăştiere sau în rînduri) sau cuiburi, ca şi pentru plantaţii, dispozitivul de cultură trebuie să indice distanţele între două locuri învecinate de plasare a materialului de împădurire (seminţe sau puieţi).

Dacă terenul de împădunt este lipsit de vegetaţie lemnoasă şi de obstacole (cioate, etc), se recomandă adoptarea unor dispozitive regulate (în pătrat, dreptunghi sau chinconcs - fig 5), diferenţiate în funcţie de înclinarea terenului, în scopul evitării declanşării fenomenului de eroziune accelerată a solului. În cazul unor terenuri presărate cu numeroase obstacole şi putemic înţelenite, situaţii în care este necesară executarea de lucrări costisitoare pentru pregătirea terenului şi solului în vederea împăduririlor, dispozitivul trebuie astfel gîndit încît instalarea culturilor să se poată realiza cu investiţii cît mai reduse. Pentru evitarea executării lucrărilor de pregătire a terenului şi a solului pe întreaga suprafaţă, în astfel de situaţii se recomandă adoptarea de dispozitive în dreptunghi sau chinconcs, cu o supradimensionare a distanţelor între rînduri şi diminuarea, în compensaţie, a distanţelor pe rînd între locurile de plantare sau semănare, în vederea asigurării desimii optime cerute.

Asemeniea dispozitive sunt indicate cu precădere în lucrări de refacere-substituire, situaţii în care pregătirea cu anticipaţie a terenului şi a solului este de regulă obligatorie şi care poate fi astfel limitată numai de-a lungul unor fîşii (benzi), dispuse paralel (pe terenuri înclinate, în lungul curbelor de nivel), amplasate la disunţe prevăzute prin dispozitiv. În lungul fîşiilor lucrate cultura poate fi instalată în rînduri simple sau grupate (2-3 rînduri). Prin desimea mai mare realizată în lungul acestor fîşii se asigură atingerea mai din timp a reuşitei definitive, avantaj ce trebuie avut în vedere la stabilirea dispozitivelor de cultură.

Fig. 5. Dispozitive de instalare în pătrat (a), în dreptunghi (b) şi în chinconcs (c)

În lucrări de refeceri-substituiri se adoptă frecvent procedeul de împăduriri în tăblii, fie prin plantaţii fie prin semănături directe în rînduri sau în cuiburi, şi acest caz, dispozitivul de instalare, pe lîngă distanţele între tăblii, trebuie să precizeze şi modul de distribuire a materialului de împădurire în interiorul tăbliei (fig 4).

În condiţii de relief accidentat şi presărat cu numeroase obstacole, unde nu se recomandă şi nici nu se justifică executarea de lucrări anticipate pentru pregătirea solului, locurile de amplasare a materialului de împădurire au o distribuire neregulată, urmărind, în execuţia lucrării de împădurire, folosirea porţiunilor de teren mai aşezate şi adăpostite. Şi în astfel de situaţii, prin dispozitiv, trebuie precizate distanţele între locurile învecinate pentru asigurarea distribuirii cît mai uniforme a materialului de împădurire pe întreaga suprafaţă de cultură.

În cazul plantaţiilor, desimea se realizează prin respectarea în executarea lucrărilor de împăduriri a dispozitivului de instalare adoptat. Pentru semănături directe, pe lîngă dispozitiv, trebuie să se respecte, în plus şi norma de semănat corespunzătoare procedeului adoptat (la cuib, la m sau la m2).

Desimea culturilor este valabilă în raport cu particularităţile biologice ale speciilor, iar în cadrul aceleaşi specii, în funcţie de condiţiile staţionale, natura lucrărilor de împădurire, tehnologiile de instalare adoptate şi, nu în ultimul rînd, de calitatea materialului de împădurire.

Studentul, ţinînd seama de condiţiile concrete ale fiecărui teren de împădurit şi de soluţiile tehnice adoptate anterior, trebuie să precizeze pe u.c.f-uri şi pe specii, în funcţie de compoziţiile de împădurire, dispozitivele de instalare şi desimea iniţială a culturilor. În măsura în care din rîndul speciilor principale de amestec sunt unele pentru care se recomandă desimi diferite faţă de cea indicată pentru specia principală de bază, pe porţiunile din suprafeţa în care se vor introduce (în biogrupe sau benzi) speciile respective, vor fi respectate desimile recomandate. Dacă în compoziţia de împădurire sunt cuprinse şi specii secundare, eventual chiar şi arbustive, la aceste categorii de specii se vor adopta aceleaşi desimi ca cele prevăzute la specia principală de bază, cu care se asociază, dealtfel, în ponderea cea mai mare.

În cazul completărilor nu se poate elabora o schemă grafică de amplasare concretă pe terenul de împădurit a speciilor deficitare şi care alcătuiesc compoziţia de împădurire. Şi în astfel de situaţii, însă, trebuie să se precizeze dispozitivul şi desimea de instalare a acestor specii. Prin parcurgerea terenului cu lucrări de împădurire în completare, se va căuta corelarea condiţiilor microstaţionale cu specificul ecologic al speciilor care se introduc, iar prin instalarea lor sub formă de biogrupe, mai mari sau mai mici, se urmăreşte racordarea acestora cu seminţişul utilizabil existent.

Soluţiile pe u.c.f-uri, cu elementele necesare întocmirii schemelor de împădurire, vor fi prezentate într-un tabel de sinteză (tabelul 3.5.). De reţinut că pentru semănături directe desimea va fi exprimată în bucăţi de seminţe ce trebuie semănate la unitatea de suprafeţa (ha), prin care se scontează obţinerea numărului minim de puieţi stabilit pentru regenerări naturale. Cantitatea de seminţe va fi exprimată în final şi în unităţi de masă, luînd în considerare indicele M1000 corespunzător clasei I-a de calitate (Anexa 2).

Dispozitive şi desimi (la ha) adoptate pe u.c.f. – uri în funcţie de tehnologiile de împădurire şi modalitatea de asociere a speciilor

Tabelul 3.5.

u.c.f.

Compoziţii de

împădurire

Modul de asociere al speciilor

Dispozitivde

instalare

Desimea culturilor

(Nr.puieţi/ m2

m, cuiburi)

Desimi pc specii în funcţie de % dr participare

Plantaţii Semănături directe

M 1000

(g)

Total seminţe

(kg)Nr.puieţi

m2, m, cuiburi

Nr.sem./m2,m, cuiburi

Total sem. (buc.)

1 2 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Exemple,

60 % St32% Ci

buchete2.0 X 1.02.0 ,x 1.0

5000 puieţi5000 puieţi

34001600

- - - - -

80% Go10% Ci

10% Pam

biogrupeîn tăblii 5

puieţi/tăblie4.0 X 4.0

3125 puieţi3125 puieţi3125 puieţi

2500313312

- - - - -

40% St10% Te10% Fr

20% Ar.Păr20% Arb

rînduri grupaterînduri unitare

1.5 x 1.0 6700 puieţi

267067067013401340

- - - -

3.6. Pregătirea terenului şi a solului

Culturile forestiere de producţie şi de protecţie pot fi instalate pe cale artificială în cele mai variate condiţii staţionale urmărind asigurare de la început a condiţilor cît mai bune de vegetaţie, iar prin acumulările susţinute de biomasă ale puieţilor, încă din primul an, să se asigure depăşirea perioadei critice, de creştere individuală, în cel mai scurt timp.

Particularităţile terenului de împădurit sînt determinate de modul actual de folosinţă, zona fitoclimatică, forma de relief, însuşirile solului, gradul de înierbare etc. Suprafaţa destinată culturii forestiere poate fi situată în cuprinsul sau în afara zonei forestiere, într-un climat mai umed sau mai uscat, pe un teren aşezat sau frămîntat şi accidentat. Terenul poate fi descoperit, lipsit de obstacole sau presărat cu stînci, vegetaţie lemnoasă, cioate, resturi de exploatare etc.

Pregatirea terenului presupune executarea unor lucrări specifice pentru asigurarea condiţiilor necesare de pregătire a solului. În raport cu natura folosinţei sale anterioare şi anume: suprafeţe ocupate cu vegetaţie lemnoasa sau terenurile lipsite anterior de vegetatie lemnoasă (păşuni, terenuri neproductive (cu exces de apă, sărăturate, vîntuite, etc.), terenuri agricole etc.). Ca urmare, aceste lucrări au, în general, caracter auxiliar.

În dependenţă de natura folosinţei anterioare solul din cuprinsul terenului de împădurit poate şi el să prezinte caracteristici extrem de variate. Spre exemplu, sub adăpostul pădurii şi pe suprafeţe abia descoperite prin exploatări rase, doborîturi de vînt, incendii etc, solurile păstrează caracterele forestiere, fiind neînierbate sau cel mult acoperite cu plante specifice de pădure. În cazul arboretelor degradate, rărite, terenurilor situate în afara pădurii, solurile sunt în general putemic înţelenite, compactizate şi uscate.

Cunoscînd faptul că vegetaţia forestieră, pe orice teren de împădurit, este fundamental condiţionată de factorul edafic, accentul urmează să fie pus în mod prioritar pe pregătirea solului.

Prin lucrările solului se crează condiţii favorabile pentru acumularea şi reţinerea unor cantităţi mari de apă în sol în regiunile secetoase, iar în zonele mai umede atît acumularea cît şi drenarea în adîncime, astfel încît se evită excesul de umiditate în stratul arabil.

Prin lucrările solului trebuie să se realizeze un strat afînat, în care plantele să găsească condiţii optime creşterii şi dezvoltării. Într-un sol afînat rădăcinile se dezvoltă mai bine şi pătrund mai uşor în sol, mai ales în primele faze de vegetaţie.

La adoptarea soluţiilor tehnice de pregătire a terenului şi a solului studentul trebuie să ţină cont în primul rînd de natura folosinţei anterioare a terenului, de modalitatea de instalare a noilor culturi.

În cazul cînd terenul de împădurit este ocupat de vegetaţie lemnoasă, modalitatea de instalarea culturilor se poate face sub adăpost, înainte de aplicarea tăierilor pentru recoltarea materialului lemnos, la adăpost, în coridoare sau ochiuri, după recoltarea lemnului (operaţie care se execută însă în 2-3 reprize) şi, respectiv, în teren total descoperit (pe parchete tăiate ras).

În cazurile în care culturile forestiere se instalează în staţiuni cu climate favorabile speciilor folosite şi cu soluri specific forestiere, neînierbate sau cel mult acoperite cu plante caracteristice de pădure, pregătirea prealabilă a solului nu este neapărat necesară, sau, atunci cînd se face, se limitează cel mult la o afînare superficială prin scarificare. Cînd solul terenului de împădurit este mai mult sau mai puţin înţelenit, lucrarea lui devine obligatorie.

Intervenţiile în mai multe reprize cu lucrări de instalare artificială a culturilor forestiere se execută cu precădere în lucrări de refacere-substituire a arboretelor degradate, slab productive, ca şi în situaţiile în care nu este permisă dezgolirea solului pe mari suprafeţe.

Atunci cînd trebuie să se asigure permanenţa pădurii sau se urmăreşte introducerea unor specii care necesită obligatoriu protecţie în primii ani de la instalare (cvercinee cu deosebire în regiunea de cîmpie, fag), instalarea acestora pe întreaga suprafaţă sau parţial în coridoare sau ochiuri se face, de regulă, sub adăpostul arboretului existent, cu consistenţă redusă sau a cărui consistenţă va fi diminuată la 0,4 - 0,5 prin extragerea unor arbori din suprafaţa planificată pentru împăduriri în etapa respectivă.

În măsura în care se recurge la instalarea sub adăpost a noilor culturi tăierea definitivă, de punere în lumină a culturilor instalate, se aplică diferenţiat în funcţie de particularităţile biologice ale speciilor adoptate compoziţia de regenerare şi de condiţiile staţionale, îndeosebi edafice, ale terenului de împădurit.

În cazul instalării la adăpost a culturilor, studentul va trebui să detalieze în primul rînd modalitatea de intervenţie cu lucrări parţiale de exploatare a arboretului existent în corelaţie cu particularităţile tehnologiilor de lucru adoptate pentru instalarea noilor culturi.

Pentru înţelegerea corectă a modului de lucru în cazul adoptării unor asemenea tehnologii de intervenţie, în continuare se dau cîteva exemple privind soluţionarea aspeaetelor de proiectare.

Exemplul 1: Tehnologia de instalare a culturilor în coridoare-Lăţimea coridoarelor se stabileşte în funcţie de înălţimea medie a arboretului existent, de regulă

fiind de 2-3 ori mai mare.-Orientarea coridoarelor pe terenuri orizontale sau cu pantă redusă (sub 100) se recomandă pe

direcţia est-vest. Dacă sunt terenuri cu exces de apă, cu fenomene de înmlăştmare, dimpotrivă, dispunerea coridoarelor se va face pe direcţia nord-sud. Pe terenuri în pantă, se vor dispune oblic pînă la paralel cu curbele de nivel, pe măsură ce înclinarea terenului este tot mai pronunţată. De reţinut că orientarea coridoarelor în lungul curbelor de nivel face mai dificilă operaţia de scos-apropiat în lucrările de exploatare a masei lemnoase.

-Numărul reprizelor de intervenţie cu lucrări de exploatare pentru lichidarea întregului arboret, respectiv, cu lucrări de instalare a vegetaţiei forestiere pe cale artificială: aceste lucrări se execută în 2-3 reprize.

-Lăţimea benzii de arboret, rămase între coridoare va fi egală cu a coridoarelor dacă se adoptă intervenţia în 2 reprize şi dublă cînd se face în 3 reprize.

Toate aspectele precizate mai sus se recomandă a fi redate grafic aşa cum se poate vedea în schemele din figura 3.6.

Fig. 3.6.1. Orientarea coridoarelor

Exemplul 2: Tehnologia de instalare a culturilor în ochiuri-Mărimea ochiuritor se stabileşte, de asemenea, în funcţie de înălţimea medie a arboretului

Diametrul ochiurilor circulare sau diametrul mare în cazul ochiurilor de formă elipsoidală se adoptă de 1,5 -2,0 ori mai mare decît înălţimea medie a arboretului.

-Orientarea ochiurilor elipsoidale va fi est-vest pe terenuri orizontale. Pe terenuri în pantă diametrul mare se va orienta paralel cu curbele de nivel.

-Numărul reprizelor intervenţia se face, de asemenea, în 2 reprize (deschiderea ochiurilor, şi racordarea acestora) şi respectiv 3 reprize (deschiderea ochiurilor, lărgirea ochiurilor şi racordarea acestora ).

-- Distanţele între ochiurile ce se deschid îa prima etapă: atunci cînd intervenţia se face în două ochiurile vor fi amplasate, pe cele două direcţii, la o distanţă de 2 ori mai mare decît diametrele ohiului respectiv, de 3 ori mai mare atunci cînd se recurge la 3 reprize de intervenţie.

Schema de intervenţie în prima etapă ca şi desfăşurarea în continuare a lucrărilor de recoltare şi de instalare a noilor culturi în cazul adoptării tehnologiei de intervenţie în ochiuri este ilustrată în figura 3.6.2.

Fig. 3.6.2. Schema de intervenţie în ochiuri: a) în două etape, b) în trei etape

În cazul adoptării unor asemenea tehnologii de împădurire trebuie menţionat faptul că următoarea intervenţie vizînd deschiderea de noi coridoare, îndesirea ochiurilor sau lărgirea celor existente, în cadrul aceleaşi parcele, se va face numai după ce culturile instalate în etapa anterioară au atins sau sunt în prag de a atinge reuşita definitivă (după 4-6 ani de la instalare).

În majoritatea cazurilor în care se execută împăduriri sau substituiri (în arborete derivate), se întîlnesc, de regulă, soluri neînierbate sau cel mult acoperite cu plante de pădure lipsite de rădăcini bogate, mărunţite şi amestecate cu particulele minerale de sol, se descompun uşor. În asemenea situaţii, sistemul de lucrare a solului este cel mai simplu, constînd numai din desfundarea acestuia pe adîncimea de 25-30(40) cm, urmată de nivelare. În condiţii favorabile de climă nu este necesară nici această lucrare prealabilă a solui, instalarea culturilor fiind efectuată în cuiburi sau gropi executate în sol practic nepregătit.

În cazul instalării de culturi pe terenuri lipsite de pădure (poieni etc.) şi refacerii arboretelor degradate din punct de vedere al consistenţei, cu solul puternic înţelenit, compactizat şi uscat, lucrarea prealabilă a solului este de regulă obligatorie.

În regiunile de cîmpie, unde solul se caracterizează în cursul verii printr-un accentuat deficit de umiditate şi unde flora ierbacee, de orice natură, este un concurent de temut, culturile forestiere trebuie să fie instalate totdeauna într-un sol bine lucrat, pe toată suprafaţa sau cel puţin parţial în fîşii (benzi). Pregătirea solului pe întreaga suprafaţă chiar şi în astfel de regiuni se va adopta cu mult discernămînt, întrucît angajează cheltuieli importante atunci cînd terenul este acoperit de vegetaţie lemnoasă iar lucrarea solului necesită pregătirea prealabilă a terenului, constînd în defrişare, scarificare şi nivelare.

În regiunile de coline şi dealuri, dacă înţelenirea este prea puternică şi condiţiile climatice sînt mai favorabile pentru vegetaţia forestieră, este suficientă lucrarea parţială a solului în fîşii sau tăblii.

În regiunile de dealuri înalte şi munte, mai cu seamă în cazul terenurilor pe care se urmăreşte reinstalarea pădurii, se recurge la pregătirea solului în vetre, lucrare ce constituie fază de lucru a operaţiei de plantare sau semănare.

Studentul va analiza soluţiile respective şi ţinînd seama de caracteristicile fiecărei suprafeţe de împădurit sub raportul condiţiilor staţionale şi de vegetaţie şi luînd în considerare particularităţile biologice ale speciilor din compoziţia de împădurire aferentă, va concretiza pentru fiecare u.c.f. tehnologiile de lucru privind pregătirea terenului şi a solului în vederea instalării culturilor.

Pentru fiecare gen de lucrări din cadrul tehnologiilor adoptate, pritre altele, trebuie să se precizeze scopul, modalitatea şi epoca de execuţie. Soluţiile adoptate pe u.c.f.-uri precum şi rezultatele calculelor de dimensionare obţinute se vor prezenta în final într-un tabel de sinteză (tabelul 3.6.).

Pentru calculul suprafeţei efective de pregătire parţială a solului (fîşii, tăblii sau vetre) se va ţine seama obligatoriu de distanţele dintre puieţi, între rînduri şi pe rînd, stabilite prin dispozitivul de instalare precizat la schemele de împădurire adoptate şi continuare se prezintă grafic (fig. 3.6.3.; 3.6.4.; 3.6.5.)

variantele cele mai frecvent utilizate în practică de pregătire parţială a solului, alături de care se precizează şi formulele de calcul a suprafeţei efective.

Fig. 3.6.3. Pregătirea solului în fîşii sau terase

Fig. 3.6.4. Pregătirea parţială a solului în tăblii (1) şi în vetre (2)

Fig. 3.6.5. Pregătirea parţială a solului combinată, în fîşii şi tăblii (vetre)

Soluţiile tehnice de pregătirea a terenului şi a solului stabilite pe u.c.f.-uri

Tabelul 3.6.

u.c.f.Natura lucrărilor de

împădurire, suprafaţa de parcurs, ha

1. Pregătirea terenului 2. Pregătirea soluluiDenumirea

lucrăriiSuprafaţa, ha

Denumirea lucrării

Suprafaţa, ha

30 F Completări 6,66 ha - -

3.7. Materialul de împădurire

Folosirea în cultura forestieră a materialului de reproducere este reglementată prin diferite acte normative (certificate de provenienţă pentru seminţe şi puieţi; buletine de analiză pentru seminţe; standarde privind condiţiile tehnice şi calitatea seminţelor şi puieţilor: instrucţiuni de manipulare, circulaţie şi transfer; certificate fitosanitare ş.a.), care precizează — printre alte elemente de identificare — specia, provenienţa şi originea materialului, identitatea genetică, principalele însuşiri morfologice şi însuşirile lui culturale, posibilităţile de folosire pe plan local sau în alte regiuni. Ca urmare, studentul va preciza condiţiile tehnice pe care trebuie să le întrunească materialul de împădurire (seminţe, puieţi, butaşi etc).

Reuşita lucrărilor de împădurire este condiţionată în mare măsură de calitatea materialului de împădurire. Indiferent de natura materialului de împădurire, se va urmări folosirea cu precădere a provenioiţelor valoroase.

Stabilirea condiţiilor tehnice ce trebuie întrunite de materialul de împădurire se va face separat în raport cu natura şi sortimentaţia acestuia, cu detalieri pentru unele caracteristici pînă la nivel de specie. De exemplu, pentru seminţe se vor preciza valorile limită ale indicilor calitativi care trebuie să le aibă seminţele lotului de utilizat, pentru a putea fi acceptat în cultură. În cazul butăşinlor directe, trebuie precizate valorile minime ale caracteristicilor dimensionale ale butaşilor precum şi normele tehnice ce trebuie respectate la fasonarea acestora. La puieţi, în funcţie de sortimentele propuse, se vor preciza caractensticile dimensionale, luînd în considerare elementele de apreciere a calităţii puieţilor (caracteristici ale tulpnii etc.), din rîndul cărora atenţie deosebită trebuie să se acorde stării lor fiziologice înainte de plantare.

Materialul de impadurire necesar pentru impadurirea suprafefelor incluse in planul de regenerareTabelul 3.7.

u.c.f.Suprafaţa

efectivă (ha)

Compoziţia de

împădurire

Metoda de împădurire

Desimeala ha (mii buc.)(vezi tab. 3.5.)

Unitatea de măsură

Cantitatea necesară la U.C.F.

mii buc puieţi kg seminţe

3.8. Epoca de instalare a culturilor şi tehnica de execuţie

În condiţiile ţării noastre din practica silvică, epoca de instalare a culturilor forestiere se face în perioada de repaus vegatativ (toamna şi primăvara).

Plantarea de toamnă este bine de a fi executată cît mai devreme posibil, îndată după intrarea puieţilor în repaus vegetativ. Această perioada este indicată regiunilor cu primăveri scurte şi sîcetoase, bîntuite de vînturi puternice, ca şi în terenurice care primăvara nu se poate interveni datorită inundaţiilor şi excesul de apă.

Planările de toamnă constitue unele aveantaje că în urma precipitaţiilor bogate şi persistente tasează solul, desăvîrşind contactul strîns între pămînt şi rădăcini, asigurînd astfel puieţilor cele mai bune condiţii de prindere şi de creştere.

Ca dezavantaje putem menţiona că pueţii peste iarnă din cauza îngheţului şi dezgheţului sînt uşor deşosaţi. Pe soluri cu exces de umiditate sau pe cele textural uşoare şi bine afinate, deşosarea poate ajunge pînă la expulzarea completă a puietului. Tot pe perioada iernii pueţii plantaţi pot suferi de o puernică secetă fiziologică deosebit de periculoasă pentru dezvoltarea ulterioară a plantulelor. Acest proces apare din cauza vîntului şi a razelor solare la

care sun supuse părţile aeriene ale puieţilor transpiră intens, în timp ce solul îngheţat împiedică absorbţia apei de către rădăcini.

Plantările de primăvară trebuie să înceapă imediat după topirea zăpezii şi zvîntarea solului. Plantătile care se execută în această perioadă(„mustul zăpezii”), plantulele beneficiază de absenţa temperaturilor ridicate, de umiditatea din sol, rezultată din topirea lentă a zăpezii facilitînd contactul strîns şi necesar între pămînt şi rădăcini, asigurînd consolidarea puietului şi intrarea lui curînd într-o activitate fiziologică normală avînd un procent mare de prindere. Cu cît plantaţiile se fac primăvara mai devreme, cu atit se înlătură mai mult efectul negativ al dezechilibrului dintre absorbţie şi transpiraţie, care se accentuează şi agravează odată cu apariţia perioadelor de secetă.

Epoca de instalare se va stabili ţinîndu-se seama de condiţiile fitoclimatice concrete, de natura şi calitatea materialului de împădurire (seminţe, puieţi) Studentul va preciza epoca optimă pentru demararea şi desfăşurarea lucrărilor de împădurire.

Un alt factor care condiţionează reuşita lucrărilor de împădurire şi ritmul de creştere încă din prima etapă a instalării culturii îl constitue păstrarea şi pregătirea corespunzătoare materialului de împădurire.

Se va preciza modul de păstrare a puieţilor în cuprinsul şantierelor de împădunt pentru prevenirea degradării acestora. La puieţi, se va preciza în funcţie de sortimentaţie, dacă trebuie sau nu să se recurgă la toaletarea rădăcinilor, respectiv, la mocirlirea acestora înainte de plantare.

În cazul seminţelor se vor face referiri cu privire la tehnologiile de pregătire, mai cu seamă dacă seminţele unor specii necesită obligatoriu un pretratament în vederea semănării. privind momentul optim de aplicare şi a tehnicii de execuţie a diferitelor lucrări pentru obţinerea efectului pozitiv scontat.

În cazul plantării, la stabilirea normelor tehnice de respectat şi execuţie se va ţine seama, în principiu, de sortimentele de pueţi reclamate de tehnologiile adoptate (talie, modul de prezntare a sistemului radicelar), de condiţiile geomorfologice concrete ale fiecărei suprafeţe de împădurit şi de particularităţile lor fitoclimatice. La precizarea unor detalii de execuţie a operaţiei de plantare a pueţilor, putem o mai corectă înţelegere se recomandă şi ilustrarea grafică a acestora.

În cazul folosirii puieţilor cu rădacini protejate, perioada de instalare poate fi extinsă pînă spre sfîrşitul respectiv începutul repausului vegetativ. Trebuie totuşi evitată pe cît posibil, chiar şi în acest caz, perioada de vară.

Capitolul IV. Urmărirea, controlul si îngrijirea culturilor

4.1. Urmărirea şi controlul lucrărilor de împădurire

Acţiunea de instalare pe cale artificială a culturilor forestiere se poate considera încheiată în momentul cînd acestea realizează închiderea masivului. În timpul aplicării tehnologiilor de împădurire stabilite pe u.c.f-uri precum şi după instalarea culturilor, se efectuează numeroase verificări pe teren. Pînă la instalarea culturilor (inclusiv), verificările pe teren urmăresc, în principiu, respectarea în execuţie sub raport cantitativ şi calitativ a tehnologiilor de lucru precizate şi detaliate în documentaţia tehnică. Constatările pozitive şi negative care se desprind cu prilejul efectuării verificării fac obiectul unui proces verbal de recepţie. Asemenea verificări trebuie întreprinse imediat după încheierea executării fiecărei operaţii de lucru (pregătirea terenului, a solului, instalarea culturilor). În cazul adoptării unor tehnologii simplificate de instalare, în care lucrările de pregătire a terenului şi a solului constituie faze de lucru ale operaţiei de instalare a culturilor, se efectuează o singură verificare sub raport tehnic, la finalizarea lucrărilor de instalare. De fapt, verificarea de teren efectuată după instalarea culturilor este cea mai importantă, fiind cunoscută sub denumirea de recepţia tehnico-financiară a împăduririlor.

Recepţia tehnico-financiară se efectuează de o comisie special alcătuită, care, prin observaţii şi măsurători, verifică concordanţa între documentaţia tehnică şi realitatea din teren privind următoarele aspecte mai importante: natura şi volumul lucrărilor executate, compoziţia şi schema de împădurire, calitatea execuţiei lucrărilor de instalare etc. Verificarea se finalizează printr-un proces verbal în care se consemnează realitatea din teren în raport cu documentaţia tehnică precizată în proiect. În baza acestui document (proces verbal) ucf-ul se înscrie în "registrul de împăduriri" şi se întocmesc formele contabile pentru achitarea manoperei.

După instalare, culturile sunt supuse unor observaţii şi verificări sistematice, care urmăresc cunoaşterea evoluţiei culturii şi dezvoltării puieţilor.

Prin reuşita definitivă se înţelege stadiul atins de o împădurire de la care cultura se poate dezvolta normal, fără să mai necesite lucrări de îngrijire (recepări, revizuiri, mobilizări etc.) sau completări. La foioase, acest stadiu se consideră atins atunci cînd coroanele puieţilor se ating, pe rînduri sau în biogrupe, într-o proporţie de minimum 70%, la răşinoase atunci cînd înălţimea puieţilor este de 1,0 - 1,2 m; iar la culturile de plop cînd diametrul de bază este de 8 cm.

Prima verificare a culturilor se face la 2-3 luni după intrarea acestora în primul an de vegetaţie, fie că împădurirea s-a efectuat în toamna anului precedent fie în primăvara anului curent. Verificarea are drept scop stabilirea procentului de prindere a puieților, în cazul plantaţiilor, respectiv procentul de răsărire a plantulelor, în cazul semănaturilor directe.

Evoluţia culturilor şi dezvoltarea puieţilor se apreciază pe baza datelor obţinute cu prilejul efectuării controlului anual al împăduririlor.

Controlul anual vizează împăduririle care nu au realizat reuşita definitivă (plantaţii, semănături directe, butăşiri) şi urmăreşte, pe baza observaţiilor şi măsurătorilor de teren, să stabilească reuşita împăduririlor executate (foarte bună, bună, satisfăcătoare sau nesatisfăcătoare) la data efectuării controlului annual. Pentru stabilirea coeficientului de reuşită a culturilor instalate, se procedează la inventarierea puieţilor viabili (bine dezvoltaţi, cu creştere activă, fără defecţiuni care să impună înlocuirea) existenţi pe teren la data efectuării controlului şi care se încadrează în compoziţia de regenerare stabilită pentru ucf-ul respectiv.

Din al doilea an de instalare, pe lîngă aceste observaţii, se fac şi măsurători privind creşterea curentă în înălţime a puieţilor. Pe baza datelor de teren obţinute cu prilejul inventarierii efectuate rezultă numărul total de puieţi şi pe specii principale (de bază şi de amestec), în funcţie de care se calculează procentele de menţinere a puieţilor, prin raportarea numărului de puieţi găsiţi la data controlului la numărul de puieţi (total şi pe categorii de specii principale) inventariaţi cu prilejul efectuării recepţiei tehnico-financiare.

Pe lîngă aprecierea prin calificative a reuşitei împăduririlor efectuate, se determină şi pierderile de puieţi, atît pe total cît şi pe grupe de specii, şi se specifică cauzele care le-au provocat.

Pentru toate pierderile de puieţi, cu excepţia celor normale, se întocmesc acte justificative. Sunt considerate pierderi normale, în perioada de la instalare pînă la atingerea reuşitei definitive. Începînd cu al doilea an, se mai admit ca pierderi normale de puieţi un procent suplimentar de pînă la 2% anual, cu condiţia ca procentul cumulat al acestor pierderi pînă la reuşita definitivă să nu depăşească 10% şi să nu

fie grupate (mai mult de 4 puieţi la un loc), situaţie care ar impune intervenţia cu noi lucrări de completare.

Pe baza analizei stării de vegetaţie a puieţilor şi evoluţiei generale a culturilor, cu prilejul efectuării controlului anual se asistă măsura în care, pe lîngă lucrările de îngrijire considerate necesare, planificate şi precizate în proiect, s-ar impune şi alte lucrări sau majorarea frecvenţei unora din rîndul celor deja planificate la execuţie, în scopul scurtării perioadei de realizare a reuşitei definitive.

Ultimul control anual al împăduririlor coincide cu anul în care se constată realizarea reuşitei definitive de către cultura analizată. Cu acest prilej o comisie special alcătuită face recepţia definitivă şi de punere în funcţiune a împăduririlor. În baza actului de recepţie întocmit de comisie se procedează la încadrarea ucf-lui în evidenţa fondului forestier de producţie.

Din punct de vedere metodologic, verificarea cantitativă şi calitativă a diverselor lucrări executate conform prevederilor stipulate în documentaţia tehnică, precum şi urmărirea şi controlul anual al împăduririlor, se fac prin observaţii, inventarieri şi măsurători în suprafeţe de probă permanente, materializate pe teren prin borne şi eventual ţăruşi. Amplasarea acestor suprafeţe se fece, de regulă, cu prilejul efectuării primei operaţii prevăzută de tehnologiile de lucru adoptate (şi îşi menţin amplasamentul iniţial pînă la realizarea reuşitei definitive a împăduririlor executate).

Suprafeţele de control trebuie să aibă obligatoriu forme geometrice regulate (cerc, pătrat sau dreptunghi) cu aria de 100, 200, 300 sau 400 m2. Aria cumulată a suprafeţelor de probă trebuie să reprezinte minimum 4% din suprafaţa totală a terenului de împădurit.

La adoptarea mărimii suprafeţelor de probă se va ţine seama de variaţia condiţiilor microstaţionale din cuprinsul ucf-urilor, determinate în principal de configuraţia reliefului. Se înţelege faptul că în condiţiile unor terenuri accidentate, frămîntate şi intens fragmentate, se recomandă adoptarea unor suprafeţe de probă cu arie mică de 100 sau 200 m2, care prin reţeaua de amplasare pot surprinde în mare măsură variaţia condiţiilor microstaţionale şi efectul acestora asupra evoluţiei culturilor instalate. Dimpotrivă, în condiţiile unor terenun plane, orizontale sau uşor înclinate, se pot adopta suprafeţe de probă cu aria de 300 şi chiar 400 m2.

Un caz particular sub aspectul modalităţii de efectuare a controlului îl constituie monoculturile de plop sau salcie, clone selecţionate, pentru care frecvent se renunţa la suprafeţe de probă, urmărirea şi controlul putîndu-se efectua prin luarea în considerare a unor rînduri sau fragmente de rînduri, care, la rîndul lor, se marchează pe teren pentru identificare, iar, rîndurile de invetariat trebuie să reprezinte minimum 4% dm totalul lungimii acestora.

În concluzie, studentul trebuie să justifice necesitatea şi importanţa verificării execuţiei diferitelor operaţii corespunzătoare tehnologiilor de lucru stabilite pe ucf-uri, respectiv a urmăririi şi controlului culturilor după instalarea acestora. Prin urmare, trebuie să se precizeze concret cînd şi cum se efectuează recepţia lucrărilor executate, importanţa, scopul şi metodologia de lucru.

În cazul urmăririi şi controlului culturilor, trebuie să se precizeze, de asemenea, în ce constau verificările de teren, ce urmăresc, cum şi cînd se efectuează.

Un ultim aspect care trebuie precizat constă în stabilirea formei şi mărimii suprafeţelor de probă, precum şi principiile care stau la baza sistemului de eşantionaj propus.

Stabilirea reţelei de puncte pentru amplasarea şi materializarea pe teren a suprafeţelor de control

În ceea ce priveşte instalarea pe teren a suprafeţelor de control, pentru evitarea subiectivismului în alegerea locului de amplasare, se adoptă scheme mecanice, care determină distribuirea uniformă a locurilor de probă pe întreaga suprafaţă a u.c.f-ului.

Pentru asigurarea amplasării uniforme pe teren a suprafeţelor de control, în practică se procedează la materializarea unei reţele de drepte paralele, care se intersectează cu alte drepte paralele sub un unghi oarecare, distanţele dintre ele variînd în raport cu aria adoptată pentru suprafeţele de control, fiind, spre exemplu, de 50/50 m pentru cele de 100 m2 respectiv de 50/100 m pentru suprafeţe de control de 200 m2

intersecţia dreptelor paralele din reţea, determină puncte uniform distribuite, în care se materializează central cercului sau un colţ al patrulaterului.

Marcarea reţelei de puncte pe teren se face în raport cu prima suprafaţă de control, care se amplasează într-un colţ al terenului de împădurit, la o distanţă de 25 m faţă de limitele u.c.f-ului, la suprafeţele de 100 m2, respectiv de 25/50 m în cazul celor cu aria de 200 m2. Suprafeţele de control se menţin pe acelaşi amplasament pînă la realizarea reuşitei definitive. Din acest motiv materializarea lor se face prin borne amplasate în centrul cercului, în cazul suprafeţelor de control circulare, prin borne şi

ţăruşi, în cazul celor patrulatere, în ultimul caz, borna se amplasează într-un colţ al patrulaterului, care va fi acelaşi la toate suprafeţele, iar celelalte 3 colţuri se vor marca prin ţăruşi bătuţi în pămînt.

Bornele se confecţionează din lemn şi trebuie să aibă diametrul de 8-10 cm, iar lungimea de cel puţin 1,50 m, din care se îngroapă în pămînt 60-80 cm. La partea superioară se fasonează o porţiune unde se scrie numărul de ordine al suprafeţei de control respective.

În cazul cînd o suprafaţă de control cade ca amplasament pe o porţiune regenerată natural, pe un teren cu stîncărie la suprafaţă etc, suprafaţa respectivă, în mod excepţional, va fi stabilită într-un amplasament cît mai apropiat pentru a corespunde, scopului urmărit. Asemenea modificări nu trebuie să dispozitivul general de amplasare a suprafefelor de control.

suprafață de control 100 m2 suprafață de control 200 m2

suprafață de control 300 m2 suprafață de control 400 m2

Fig. 4.1. Scheme de amplasare a suprafețelor de control

Materializarea pe teren a reţelei suprafeţelor de control cu caracter permanent se face odată cu executarea primelor lucrări prevăzute de tehnologia de lucru (pregătirea terenului, a solului sau de instalare a culturii), pentru a da posibilitatea efectuării corecte îndeosebi a recepţiei tehnico-financiare. Datele obţinute privind numărul total şi pe specii al puieților existenți la data efectuării recepţiei, la nivelul fiecărei suprafeţe de probă, servesc drept bază de raportare a datelor obţinute cu prilejul executării controalelor anuale ulterioare efectuate pe acelaşi amplasament. Respectînd întocmai această metodologie de lucru, se asigură precizia în determinarea procentului de menţinere, respectiv, de pierdere a puieţilor, în funcţie de care se pot stabili corect indicii de reuşită şi, în final, calificativul corespunzător gradului de reuşită a împăduririi executate. În cazul semănăturilor directe, datele de referinţă privind desimea culturilor se obţin cu prilejul primului control ce se efectuează după răsărirea plantulelor, date care servesc ca bază de raportare a rezultatelor obţinute cu prilejul efectuării controalelor anuale, în funcţie de care se apreciază evoluţia şi dezvoltarea culturilor instalate prin această metodă de împădurire.

După marcarea pe teren a locurilor de control, se întocmeşte graficul de amplasare a acestor suprafeţe în cuprinsul u.c.f-ului (fig. 4.1.). În grafic se conturează suprafeţele de control şi la fiecare se înscrie numărul de ordine şi, în funcţie de forma adoptată, raza cercului, respectiv, mărimea laturilor patrulaterului. De reţinut că raza, ca şi latura orientată pe linia de cea mai mare pantă, variază în raport cu înclinarea terenului în locul de amplasare a fiecărei suprafeţe de control, astfel încît, redusă la orizontală, aria acestora să fie constantă, de 100, 200 m2 etc.

4.2. Natura, scopul şi tehnica de aplicare a lucrărilor de îngrijire

De la instalare pînă la atingerea reuşitei definitive, culturile forestiere traversează cea mai critică perioadă din existenţa lor. În consecinţă, culturile instalate sunt parcurse în această perioadă cu o serie de

lucrări de îngrijire, avînd drept scop asigurarea în permanenţă a unor condiţii cît mai favorabile de vegetaţie, de creştere şi dezvoltare a puieţilor, astfel încît culturile să ajungă cît mai devreme la realizarea închiderii masivului, odată cu respectarea compoziţiei de regenerare adoptată.

În acest sens, studentul, în funcţie de structura pe specii a compoziţiilor de împădurire şi de particularităţile climato-edafice ale terenurilor împădurite, trebuie să stabilească concret pe u.c.f.-uri natura lucrărior de îngrijire şi scopul urmărit prin aplicarea lor, iar pe de altă parte, trebuie să precizeze metodologia de aplicare şi tehnica de execuţie.

În continuare se fece o succintă prezentare a particularităţilor fiecărei lucrări de îngrijire, studentul urmînd să decidă natura lucrărilor de îngrijire care trebuie executate în cuprinsul culturilor instalate.

Natura lucrărilor de îngrijire şi modalitatea de execuţieTabelul 4.2.

Nr. Crt

Denumirea lucrărilor

Modalitatea de execuţieProcedeu Variantă

1. Recepări 1 - manual -

2. Revizuiri 1 – manual1 - pe vatră (plantaţii)2 - pe rînd sau cuib (semănături directe)

3. Descopleşiri

1 – manual1 - în jurul puieţilor2 - pe rîndul de puieţi

2 - mecanizat1 - pe rîndul de puieţi2 - pe toată suprafaţa

3 – chimic1 - în jurul puieţilor2 - pe rîndul de puieţi

4. Mobilizări

1 – manual1 - în jurul puieţilor2 - pe rîndul de puieţi

2 - mecanizat + manual

1 - mecanizat între rîduri + manual pe rînd2 - mecanizat pe rînd și între rînduri + manual în jurul puieţilor (culturi de plopi şi sălcii)

3 - prin culturi agricole intercalate

5.Descopleşiri-

degajări

1 - manual1 - în jurul puieţilor2 - pe rîndul de puieţi3 -pe toată suprafaţa

2 - mecanizat1 - în jurul puieţilor2 - pe rîndul de puieţi3 - pe toată suprafaţa

3 - chimic1 - în jurul puieţilor2 - pe rîndul de puieţi

6. Completări

Receparea puieţilor constă în retezarea tulpinii puieţilor la nivelul solului, primăvara, înainte de intrarea culturilor în primul sezon de vegetaţie. Scopul recepării este de a atenua dezechilibrul fiziologic al puieţilor provocat de transplantare şi de refacere mai rapidă a sistemului lor radicelar, asigurîndu-se astfel creşterea procentului de prindere-menţinere. Receparea se aplică frecvent şi în seminţişuri naturale în care mulţi puieţi sunt vătămaţi şi se poate repeta în cele artificiale, în anii următori instalării, dacă se remarcă puieţi cu vătămări care nu ar mai corespunde calitativ, chiar dacă aceştia s-ar putea menţine.

Revizuirea culturilor urmăreşte depistarea şi remedierea unor defecţiuni ce pot surveni peste iarnă (culcarea sau deşosarea puieţilor, colmatarea sau spălarea vetrelor etc). Lucrarea se execută primăvara după ce culturile au parcurs cel puţin un sezon rece.

Întreţinerea solului constituie una din cele mai importante lucrăn de îngrijire a culturilor pînă la realizarea reuşitei definitive şi constă în combaterea vegetației nedorite şi afînarea solului. De regulă, întreţinerea solului se face pe toată suprafaţa sau parţial în benzi, tăblii sau vetre, aşa cum s-a efectuat pregătirea, menţinerea solului lipsit de buruieni şi afînat se realizează prin mobilizări şi descopleşiri.

Mobilizarea solului se asigură prin lucrarea mecanică a solului (manual sau mecanizat). Prin aplicarea operaţiei respective se realizează concomitent atît combaterea buruienilor cît şi afînarea solului.

Descopleșirea culturilor se rezumă numai la înlăturarea vegetaţiei dăunătoare (ierburi înalte) din jurul puieţilor, pe vatră sau în lungul rîndurilor de puieţi.

Descopleşirile-degajările constau în înlăturarea pe lîngă vegetaţia ierbacee şi a vegetaţiei lemnoase (lăstărişuri, seminţişuri) care împiedică dezvoltarea normală a speciilor din compoziţia de

împădurire. Asemenea situaţii sunt frecvent întîlnite în cazul substituirii arboretelor derivate cu specii de amestec (carpen, tei etc ), situaţii în care dacă nu se aplică lucrarea respectivă de îngrijire există riscul ca închiderea masivului să se realizeze în principal pe seama speciilor de mică valoare economică. Avantajul închiderii mai din timp a masivului, soldată cu reducerea volumului lucrărilor de îngrijire, nu poate compensa pierderile în acumulările de biomasă pe care le-ar înregistra cultura de-a lungul existenţei sale, pierderi datorate nerealizării compoziţiei de regenerare. Prin urmare, fără combaterea sistematică a vegetaţiei lemnoase nedorite, există riscul ca în perspectivă să se ajungă tot la un arboret; derivat, aproape identic sub raportul principalelor elemente structurale şi de producţie cu arboretul supus operaţiei de substituire.

Completarea culturilor reprezintă lucrarea de îngrijire prin care se instalează o nouă serie de puieţi în locul celor dispăruţi din diferite cauze. Necesitatea şi volumul completărilor se stabilesc, de regulă, cu ocazia primului control de calitate, după ce culturile au parcurs un sezon de vegetaţie, depăşind faza critică de adaptare.

În măsura în care se respectă în execuţie prevederile documentaţiei tehnice, iar culturile nu au fost calamitate, necesitatea intervenţiei cu completări este exclusă. Sunt situaţii cînd pierderile în puieţi sunt reduse, procentul acestora fiind sub limitele admise, însă datorită grupării lor (3-4 puieţi într-un loc) se impune intervenţia cu completări. Pentru asemenea pierderi, studentul trebuie să prevadă completări preliminate, care procentual să nu depăşească limita prevăzută a pierderilor normale.

Trebuie precizat faptul că în situaţia în care procentul pierderilor este mai mare decît procentul pierderilor normale, lucrarea de completare nu mai are caracterul unei lucrări de îngrijire, aceasta fiind considerată categorie de lucrări de împădurire.

Luînd în considerare scopul urmărit prin aplicarea diverselor lucrări de îngrijire, studentul trebuie să decidă, în raport cu specia principală de bază şi condiţiile concrete din fiecare ucf, soluţiile tehnice de îngrijire ce se impun a fi executate în fiecare din culturile proiecate. Pentru optimizarea sub raport economic a executării lucrărilor de îngrijire trebuie avut în vedere faptul că puieţii, prin creşterile curente realizate pe măsura înaintării lor în vîrstă, conferă culturilor o tot mai ridicată capacitate de rezistență, autoprotecție împotriva factorilor dăunători ai mediului. Ca urmare, în cazul unor lucrări de îngrijire (mobilizări descopleşiri etc), dacă trebuie executate, se recomandă adoptarea unor variante de lucru, mai economice, care să admită executarea mecanizată, concomitent cu reducerea volumului acestora (pe bandă, în lungul rîndurilor de puieţi), ajungînd să se rezume la o execuţie manuală, localizată numai în jurul puieților.

Capitolul V. Măsuri de protecţia muncii la lucrările de împădurire

În cadrul acestui capitol ce ţine de măsurile de protecţiei în cadrul lucrărilor de împădurit care se execută cu muncitori permanenţi, sezonieri sau zilnici ai gospodăriilor silvice precum şi cu studenţii în perioada efectuării practicii de teren se vor menţiona măsurile tehnico-organizatorice legate de procesul tehnologic respectiv cît şi condiţiile corespunzătoare.

************************************************************* D E S C R I E R E A S T A T I U N I I ** S I ** A R B O R E T U L U I **==========================================================** 30 D 11.1 HA GF.1-4A, SUP:M TS:6157 TP:5324 ** SOL:1610 Versant ondulat , EXPOZITIE NE ** INC. 10 G ALTITUDINE: 170 M. ** LITIERA:intrerupta - subtire TIP FLORA:Asarum-Stellaria ** Artificial de prod. mij. echien ** COMP.ACTUALA : 10 ST ** COMP.TEL : 2 GO 2 ST 3 TE 3 FR ** SORT: VIRSTA EXPL. ** SEM.UTIL: ** SUBARBORET: Pad. Sa.r /0.2 PE 0.2S mixt ** DATE COMPL. Alte date complement. ** ** POL: ERZ: ** LUCRARI EXEC. 1998-Impaduriri ** ** LUCRARI PROP. INGRIJIREA CULTURILOR ** COMPLETARI **==========================================================**ELM!P !M.!VIR! ! !C!AM!EL!PROVE- !VI!DENS!V O L U M!CRES** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! **ARB!R !RE!STA! D! H!L!ES!AG!NIENTA !TA!----!MC/! MC/ ! MC/** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** !P !GE!ANI!CM! M!P!TE!AJ! !LI!CONS! HA! UA ! HA **==========================================================**ST !10! P! 10!10! 9!3! ! !NEC ! N!0.40! 11! 40 ! 1.1** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! **TOTAL ! 50! ! !3! ! ! ! !0.40! 11! 40! 1.1************************************************************************************************************************** D E S C R I E R E A S T A T I U N I I ** S I ** A R B O R E T U L U I **==========================================================** 30 E 20.3 HA GF.1-4A, SUP:M TS:6157 TP:5324 ** SOL:1610 Versant ondulat , EXPOZITIE NE ** INC. 12 G ALTITUDINE: 150 M. ** LITIERA:continua - subtire TIP FLORA:Asarum-Stellaria ** Partial derivat echien ** COMP.ACTUALA : 3 CA 2 FR 2 ST 2 TE 1 DT ** COMP.TEL : 4 GO 2 ST 1 FR 1 TE 1 CI 1 DT ** SORT: VIRSTA EXPL. ** SEM.UTIL: ** SUBARBORET: Sing Corn /0.2 PE 0.2S mixt ** DATE COMPL. Alte date complement. ** ** POL: ERZ: ** LUCRARI EXEC. ** ** LUCRARI PROP. TAIERI DE CONSERVARE ** IMPADURIRI(dupa T. de reg) INGRIJIREA CULTURILOR **==========================================================**ELM!P !M.!VIR! ! !C!AM!EL!PROVE- !VI!DENS!V O L U M!CRES** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! **ARB!R !RE!STA! D! H!L!ES!AG!NIENTA !TA!----!MC/! MC/ ! MC/** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** !P !GE!ANI!CM! M!P!TE!AJ! !LI!CONS! HA! UA ! HA **==========================================================**CA ! 3!LT! 80!34!20!4! I!.6!RN ! N!0.24! 36! 11! 1.9**FR ! 2!LT! 80!34!23!4! I!.6!RN ! N!0.16! 34! 10! 1.4**ST ! 2! P! 80!30!19!4! F!.6!NEC ! N!0.16! 31! 9! 1.6**TE ! 2!LT! 80!30!21!4! I!.6!RN ! N!0.16! 38! 11! 1.8**DT ! 1!LT! 80!24!18!4! I!.6!RN ! N!0.08! 12! 4! 0.6** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! **TOTAL ! 80! ! !4! ! ! ! !0.50!151! 45! 7.3*************************************************************

ANEXA 1

************************************************************* D E S C R I E R E A S T A T I U N I I ** S I ** A R B O R E T U L U I **==========================================================** 30 F 19.5 HA GF.1-4A, SUP:M TS:6157 TP:5324 ** SOL:1610 Versant ondulat , EXPOZITIE NE ** INC. 16 G ALTITUDINE: 150 M. ** LITIERA:continua - subtire TIP FLORA:Asarum-Stellaria ** Natural fundamental prod. mij relativ-echien ** COMP.ACTUALA : 5 GO 2 ST 2 FR 1 JU ** COMP.TEL : 5 GO 2 ST 2 FR 1 JU ** SORT: VIRSTA EXPL. ** SEM.UTIL: 3 GO 3 ST 2 FR 2 JU /0.3 PE 0.4S mixt ** SUBARBORET: Sing Corn /0.2 PE 0.2S mixt ** DATE COMPL. Alte date complement. ** ** POL: ERZ: ** LUCRARI EXEC. ** ** LUCRARI PROP. TAIERI DE CONSERVARE ** IMPADURIRI(dupa T. de reg) INGRIJIREA CULTURILOR **==========================================================**ELM!P !M.!VIR! ! !C!AM!EL!PROVE- !VI!DENS!V O L U M!CRES** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! **ARB!R !RE!STA! D! H!L!ES!AG!NIENTA !TA!----!MC/! MC/ ! MC/** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** !P !GE!ANI!CM! M!P!TE!AJ! !LI!CONS! HA! UA ! HA **==========================================================**GO ! 5!LT!110!42!24!3! !.6!RN ! N!0.35! 58! 29! 2.8**JU ! 1!LT! 70!28!19!3! I!.6!RN ! N!0.14! 24! 12! 0.3**FR ! 2!LT! 95!40!25!3! I!.6!RN ! N!0.14! 29! 15! 1.2**ST ! 2! P!110!42!24!3! F!.6!NEC ! N!0.07! 13! 7! 0.7** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ** ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! ! **TOTAL !100! ! !3! ! ! ! !0.70!124! 63! 5.0*************************************************************

Varianta Nr.

Student(a)

ANEXA 2

FIŞA UNITĂŢII AMENAJISTICE

Parcela _________ Subparcela__________Suprafaţa _____ha Gr. Funcţională______Subunitatea de prod. sau prot___________

Caracteristica fizico-geografică

Forma de relief_______________________ Config. Terenului___________________________Altitudinea __________m Înclinarea ______g Expoziţia _____________

Tipul şi subtipul de solCod.: _________ discifrarea codului________________________________________________

Tip de staţiune Cod.: _________ discifrarea codului ________________________________________________

Tip de pădureCod.: _________ discifrarea codului _________________________________________________

Structura arboretului existentCompoziţia actuală ________________Consistenţa ________ Vîrsta ______ ani Cl. Prod. ______Subarboret ________________________ Tip de floră.:__________________________________Litieră ____________________Seminţiş utilizabil ______________________________________

Caracterul actual al tipului de pădure şi structura arboretuluiDenumirea _____________________ Structura arboretului: _____________________________

Fundamentarea tehnologiilor de împădurire

Categoria de teren de împădurit ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Categoria (natura) lucrarilor de regenerare___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Bibliografie

Abrudan, I., 2006 – Impăduriri, Universitatea Transilvania BraşovDamian, I. , 1978 – Impăduriri, Ed. Didactică şi pedagogică BucureştiDamian, I., Negruţiu ,F., Florescu, Gh., 1987 – Impăduriri. Lucrări practice. Seminţe, pepiniere. Universitatea Transilvania Braşov.Florescu, Gh., 1994 – Impăduriri. Universitatea Transilvania Braşov Negruţiu, F., Abrudan, I., 2004 – Impăduriri, manuscrisPopescu, I., 1999 – Mecanizarea lucrărilor silvice., Universitatea Transilvania Braşov