CENTRUL METODIC 237.03.2013

Realizat:Înv. GHEORGHE ALEXANDRINA ŞCOALA GIMNAZIALĂ”SFÂNTUL APOSTOL ANDREI”

BUZĂU

De-a lungul timpului, în teoria şi practica educaţiei şi instruirii, conceptul de evaluare a suferit modificări semnificative. De la simpla verificare a cunoştintelor acumulate de către elev şi notarea lor de către profesor s-a ajuns la extinderea acţiunilor evaluative asupra rezultatelor sociale ale sistemului de învăţământ, asupra proceselor de instruire, a durabilităţii cunoştinţelor elevului, a calităţii curriculumului şcolar şi a pregătirii personalului didactic.

Evaluarea este un schimb cu dublu sens între cadrul didactic şi elev.Cum remarca Jean Cardinet, "Evaluarea şcolară este un demers de observare şi interpretare a efectelor învăţării, care urmăreşte să ghideze deciziile necesare unei bune funcţionări a şcolii. Şcoala are ca funcţie esenţială să susţină, să continue educaţia pe care copilul o primeşte în familie, punând la dispoziţia sa resursele necesare unei dezvoltări generale". Din această perspectivă decurge datoria şcolii de a informa părinţii privind evoluţia copiilor lor, asupra cărora realizează o observare directă. În funcţie de tipul de relaţii pe care le întreţin cu copilul, părinţii prelucrează informaţia într-o manieră educativă : încurajează copilul care se îndoieşte de el, îl stimulează etc.

Scopul evaluării este:-orientarea activității viitoare;-reglarea procesului de predare și învățare;-certificarea nivelului de cunoștințe / capacități;-perfecționarea procesului educativ.

Rolul evaluării în activitatea didactică poate fi evidențiat prin faptul că nu există o delimitare clară între predare și evaluare sau între învățare și evaluare.Învățătorul ca manager al procesului predare- învățare- evaluare la nivelul clasei trebuie să țină cont de respectarea câtorva principii ale acestor activități didactice.

* Evaluarea trebuie să fie continuă şi sistematică;

*Monitorizarea progresului să se

facă prin raportare la obiectivele

instructiv-educative;

* Evaluarea se realizează printr-o

varietate de metode şi instrumente;

* Evaluarea trebuie să fie obiectivă, principială;

Într-un învăţământ cu pretenţii de modernitate orice cadru didactic care cunoaşte complexitatea conceptului de evaluare şi a problematicii acestuia trebuie să răspundă la următoarele întrebări :

1. De ce evaluez ?

a) Pentru a obţine informaţii privind învăţarea de către elev ?

b) Pentru că doresc să ajut elevii care au dificultăţi ?

c) Pentru că elevul are nevoie ?

d) Pentru a analiza greşelile elevului ? etc.

2. Cum evaluez ?

a) Prin examene, prin teste ?

b) Prin observaţii continue ?

c) Prin instrumente elaborate pe bază de competenţe ?

d) Prin mai multe tehnici sau pritr-una singură ?

3. Cui serveşte evaluarea ?

a) Elevului ?

b) Profesorului ?

c) Părinţilor ?

d) Menţinerii disciplinei ?

e) Societăţii ?

4. Ce doresc să evaluez ?a) Cunoştinţe ?b) Atitudini şi comportamente ?c) Procesul învăţării ?d) Produsul ?

Din perspectiva elevului, evaluarea orientează şi dirijează învăţarea, formează motivaţia faţă de învăţare, e un mijloc eficace de asigurare a succesului etc.

Din perspectiva profesorului, evaluarea este necesară pentru că permite culegerea de informaţii, sugerează căi de perfecţionare a stilului didactic şi identifică dificultăţile elevilor.

Evaluarea școlară trebuie să fie dinamică, centrată pe procesele mentale ale elevului, să formeze autoreglarea, autoreflectia, să înlocuiască acea reflectie statică, bazată pe control, examinare, sancțiune. În acest fel se poate ajunge la învătarea asistată de evaluare. Din perspectiva modernă “a evalua” înseamnă a desfăsura o activitate care însoțește pas cu pas procesul de predare–învățare.

În acest sens, evaluarea nu mai este privită ca acţiune de “rutină”, întreprinsă numai în scopul “cunoaşterii” rezultatelor şi chemată să “sancţioneze” pozitiv sau negativ, printr-o judecată de valoare, nivelul atins în pregătirea elevilor, ori să opereze o selecţie. Ea este menită să ofere informaţii despre calitatea predării şi a învăţării, să le orienteze şi stimuleze făcându-le mai productive. Astfel, evaluarea îndeplineşte, în ansamblul activităţii instructiv-educative, un rol formativ şi stimulator.

* măsurarea rezultatelor se face prin

procedee şi instrumente

adecvate scopului urmărit;

* măsurarea rezultatelor se face prin

procedee şi instrumente

adecvate scopului urmărit;

* aprecierea introduce

un set de criterii de interpretare a rezultatelor

consemnate anterior;

* aprecierea introduce

un set de criterii de interpretare a rezultatelor

consemnate anterior;

* formularea concluziilor

e necesară în vederea

adoptării unei decizii educaţionale

adecvate.

* formularea concluziilor

e necesară în vederea

adoptării unei decizii educaţionale

adecvate.

Pe termen scurt, evaluarea realizează funcția de consolidare a învățării deja produse, precum și de a pregăti și regla un nou ciclu de învătare.

Pe termen mediu și lung, evaluarea sprijină demersul de stabilire a celor mai potrivite obiective de învățare, influențează alegerea strategiilor de învățare și determină motivația elevilor și exercitarea capacității de autoapreciere. În plus, evaluarea modelează capacitatea elevilor de a reține și de a aplica ceea ce au învățat în contexte cunoscute sau noi.

O evaluare eficientă presupune extensia actului evaluării către accentuarea activității elevilor. Cele mai eficace metode de întărire a activității elevilor sunt determinate de atitudinea cadrului didactic față de elev.

• Încurajarea fiecărui elev în fiecare lecție îl determină pe elev să înțeleagă faptul că îi este recunoscut efortul și progresul pe care îl face ca să învețe. I se vorbește prietenos menținând o atitudine binevoitoare și atunci când elevul nu reușește să realizeze nimic prin efortul propriu.

• Centrarea aprecierilor pe munca elevului și nu pe sine însuși se face cu scopul de a-l determina pe elev să se mobilizeze în realizarea sarcinii de lucru pentru perfecționarea abilităților.

• Centrarea pe un anumit elev-elevul trebuie să fie apreciat pentru o realizare a sa personală, nu a

întregului grup din care face parte;-laudele care se fac nu trebuie să se bazeze pe comparația cu alți elevi;-se acordă o atenție deosebită elevilor slabi care au cea mai mare nevoie

de apreciere.

• Specificarea motivului aprecierii-lauda indică valoarea unei realizări concrete și trebuie focalizată pe

tema dusă la îndeplinire;-întotdeauna se menționează pentru ce se oferă lauda pentru a nu avea

caracter depreciativ.

• Sinceritatea în emiterea aprecierii-cadrul didactic oferă laudele spontan și sincer;-emiterea laudelor lipsite de conținut, într-un mod reflex nu sunt

motivante și provoacă un comportament nepotrivit elevilor.

Extensia actului evaluării către accentuarea activității elevilor este singura unealtă puternică la îndemâna dascălului.

Evaluarea este eficientă dacă evaluatorul:-cunoaște ceea ce trebuie să evalueze;-stabilește cu rigoare obiectivele ce trebuie realizate;-folosește tehnicile și instrumentele cele mai bune de evaluat. Tehnicile și instrumentele trebuie diversificate în funcție de: -nivelul de pregătire al clasei;-vârsta elevilor; -distribuția performanțelor copiilor de la “foarte bune” la “bune” și

“mediocre”; -profilul psihologic al clasei dar și al fiecărui copil în parte.

Există destule cadre didactice care folosesc un număr restrâns de modalități și tehnici de evaluare (chestionarea sau examinarea orală, probele scrise sub forma unor întrebări cu răspunsuri libere, rezolvări de exerciţii ). Acest lucru se întâmplă fie datorită faptului că rutina îşi spune cuvântul şi nu mai doresc să încerce ceva nou, fie faptului că folosirea unor metode complementare de evaluare(observarea sistematică a activității și comportamentului elevilor , referatul, proiectul, portofoliul,autoevaluarea) necesită un efort din partea dascălului, dar şi o pregătire specială a elevului pentru a face faţă noilor tipuri de solicitări.

Există destule cadre didactice care folosesc un număr restrâns de modalități și tehnici de evaluare (chestionarea sau examinarea orală, probele scrise sub forma unor întrebări cu răspunsuri libere, rezolvări de exerciţii ).

Unele metode de evaluare ( de exemplu, proiectul, portofoliul, eseul) necesită un exerciţiu îndelungat pentru a se ajunge la rezultatul dorit, deşi efectul în planul formării gândirii elevului este unul deosebit de important. Practicarea unei varietăţi de metode şi tehnici de evaluare trebuie să fie o constantă a strategiilor noastre de instruire.

Învăţarea individualizată este un mod de abordare educaţională care vizează contribuţia fiecărui copil adusă la situaţia predării şi învăţarii. Permisa acestui mod de abordare este aceea că, niciodată, doi copii nu încep o activitate educaţională în acelaşi fel. Copiii contribuie la o activitate cu propriile lor experienţe, atitudini, calităţi abilităţi, personalitate etc. De aceea, pentru a preda într-un mod eficient, cadrul didactic trebuie să fie receptiv la aceste diferenţe. Predarea individualizaţă are loc atunci când cadrul didactic şi copilul se influenţează reciproc, între ei stabilindu-se o relaţie de comunicare bazată pe încredere şi sinceritate.

Prin observarea atentă a copiilor și prin indentificarea intereselor și potențialului acestora, dascălul ajută copii să-și rezolve problemele prin metode care se potrivesc cu stilurile lor de învățare. Copilul nu trebuie să fie un ,,vas gol “, pe care dascălul îl ,,umple” cu informații, ci ajutat de profesor să-și construiască o bază de cunoștințe.

Abordând stilul învăţării individualizate, clasa devine un mediu dinamic şi mereu în schimbare, în care dascălii pot dovedi că apreciază pe fiecare dintre copii şi pe toţi copiii.

În elaborarea unei lecţii trebuie să implicăm cât mai multe inteligenţe. De aceea, înaintea orei, trebuie să ne punem următoarele întrebări:

-Cum pot să folosesc cuvântul scris sau vorbit la oră?-Cum pot să includ calcule, gândirea critică, clasificări?-Cum pot să folosesc culorile, graficele, desenul?-Când pot să folosesc ritmuri diferite, sunete din mediul

înconjurător, muzica?-La ce moment al lecţiei ar fi potrivit un exerciţiu bazat pe

mişcare, o dramatizare sau un exerciţiu de rol?-Când este important să utilizez timpul şi spaţiul în mod

individual?-Când folosesc lucrul în perechi şi grup mic şi care sunt

criteriile după care alcătuiesc grupurile?-Când pot să folosesc tipare, clasificări și asociaţii cu

mediul înconjurător, cu viaţa de zi cu zi?

Evaluarea este un moment în cadrul învăţării, la fel de important ca şi predarea, de aceea ea trebuie aplicată atât asupra elevilor cât şi asupra profesorilor. Cu alte cuvinte, în viitor va fi nevoie de mai multe cadre didactice care să fie capabile întâi să se autoevalueze, iar apoi acestea să aplice elevilor metodele de evaluare adecvate fiecărui moment al învăţării şi fiecărei discipline în parte.

Îndeplinind o funcţie diagnostică, prognostică, educativă şi de selecţie, aprecierea şcolară are valoare stimulativă, formativă şi orientativă pentru elev, în măsura în care ea nu rămâne exterioară acestuia, în măsura în care este înţeleasă şi acceptată, care-l îndeamnă pe elev la meditaţie.

Evaluarea iniţială şi sumativă reprezintă mijlocul principal de reglare a procesului didactic. Ea furnizează informaţii cu privire la starea acestuia, permiţând cunoaşterea procedurilor şi acţiunilor izbutite, a celor realizate la parametrii convenabili, dar şi a punctelor critice, a zonelor în care s-au produs disfuncţii, dereglări şi în care se impun ameliorări. În acest sens, se poate susţine că menirea evaluării nu este numai de a constata şi de a demonstra, ci de a favoriza perfecţionarea activităţii pe care o are în vedere.Performanţele elevilor oferă şi o imagine asupra calităţii activităţii şi sugerează căi de perfecţionare a stilului de învăţământ promovat de profesor.

Fiecare copil este un miracol al vieţii care, prin educaţie îşi găseşte propriul drum pentru a-şi valorifica energiile creative. Talentul creator se împlineşte prin educaţie, atunci când educatorul ,, aprinde’’scânteia creatoare în mintea şi-n sufletul copiilor. Aceştia învaţă să fie spontani şi creativi, să aibă încredere în ei înşişi, să aibă personalitate

Capacitatea educatorului de a cunoaşte elevul şi de se situa pe punctul lui de vedere, “de a vedea” materia de învăţământ şi cu ochii acestuia este o calitate necesară oricărui învăţător, profesor, opusă egocentrismului.Calitatea de a se transpune în situaţia elevului, de a-l înţelege, aprobându-i sau respingându-i punctul de vedere presupune şi o anumită stabilitate emoţională, un anumit echilibru psihic şi moral, mai ales informaţie şi formaţie profesională de examinator şi evaluator.

EVALUATORULEVALUATORUL

OBIECTIVOBIECTIV EFICIENTEFICIENT

AJUTÂNDAJUTÂND ANTICIPÂND ANTICIPÂND RESPECTÂNDRESPECTÂND

ESTEESTE PARTENERULPARTENERUL FORMĂRIIFORMĂRII ELEVULUIELEVULUI

RESPONSABILITATERESPONSABILITATE

BIBLIOGRAFIE :• - Cristea, S.-„Dicţionar de pedagogie”, Chişinău-Bucureşti, Grupul editorial

Litera-Eitera Internaţional, 2000.• - Cristea Sorin - „Pedagogie generală” – Editura Didactică, Bucureşti, 1996• - Constantin Cucoş- „Psihopedagogie pentru examenele de definitivat şi

grade didactice”, Polirom, Iaşi, 1998• - Constantin Cucoş – „Pedagogie” – Editura Didactică, Bucureşti, 1996• - Gliga, Lucia -„Instruirea diferenţiată”, Ed. Tipogrup press, Bucureşti,

2001• - Ioan Nicola – „Tratat de pedagogie şcolară” – Editura Didactică,

Bucureşti, 1996• - Radu, I, T.- „Evaluarea în procesul didactic”, Bucureşti, Editura Didactică

şi Pedagogică - L4.,2000.• - Radu I T- „Învățământul diferențiat”, Editura Didactică și Pedagogică,

București• - Vrabie Dumitru- „Atitudinea elevului faţă de aprecierea şcolară”, E.D.P.,

Bucureşti,1975• - Pavelcu Vasile - „Principii de docimologie”, E.D.P., Bucureşti, 1968• - Vrasmas, Traian-„Şcoala pentru toţi”, Ed. Miniped, Bucureşti, 2004