Incursiune in psihologia teroristului 

Capitan Florin Sperlea 

„Aminteste-ti de batalia Profetului impotriva necredinciosilor, in timp ce cladea statul islamic. Vei intra in paradis. Vei avea parte de viata vesnica, plina numai de fericiri. Jura sa mori si reinnoieste-ti juramantul… Aminteste-ti de tot ceea ce promite Allah martirilor. Roaga-te in timpul noptii si implora-l pe Allah sa-ti dea victorie, putere si control… E ultima noapte… Lasa linistea sa te inconjoare, pentru ca a mai ramas putin pana la nunta ta in ceruri. Vei incepe apoi viata fericita, in tovarasia profetilor si a martirilor, iar Allah va fi multumit de tine. Cand va sosi ora cea mare, primiti moartea cu bucurie caci «cei ce mor pentru Allah nu sunt morti, ci traiesc»“.

Acestea sunt o parte din instructiunile cuprinse intr-o scrisoare in limba araba de patru pagini, scrisa de mana, cu ultimele recomandari pentru teroristii care au deturnat cele patru avioane americane angajate intr-o misiune sinucigasa deasupra Americii. Documentul, dat publicitatii de FBI, a fost descoperit in bagajul unuia dintre cei 19 teroristi, Mohamed Atta, despre care se crede ca s-ar fi aflat la comenzile aparatului Boeing 767 al companiei American Airlines care s-a izbit, la 11 septembrie 2001, de turnul nordic al complexului World Trade Center. Scrisoarea dezvaluie mai degraba o cu totul alta raportare la realitate decat aceea a fiecaruia dintre noi care, intr-un fel sau altul, ne nastem si evoluam intr-o societate cu norme bine stabilite la care ne raportam in permanenta. Acest document ne ingaduie sa putem descifra motivatiile extremistilor sinucigasi si pregatirea psihica extraordinara la care au fost supusi intr-un melanj de precepte religioase, ura paroxistica si glorificarea mortii martirilor aflati in slujba unei cauze socotite sfinte.

 Cat de importante sunt preceptele religioase?De obicei – iar in ultimul timp terorismul a fost identificat, la nivelul mentalului colectiv cu lumea

araba si, implicit, cu islamismul, ceea ce este profund gresit – motivatiile religioase sunt aduse in prim plan ca explicatii socotite suficiente pentru atentatele teroriste. „Nu am regrete, spunea Yigal Amir, tanarul evreu care l-a asasinat, in noiembrie 1995, pe premierul israelian Yitzhak Rabin. Am actionat singur si in baza ordinelor primite de la Dumnezeu“. Inspiratie divina? Vorbe ale unui terorist zelos sau ale unui nebun? Teroristii arabi judeca in termeni similari. Teroristii islamici Hamas, responsabili de valul de atentate cu bombe din Israel in anii ’90, nu sunt departe de explicatiile lui Amir. Si ei sunt motivati intru Allah si inspirati, in actiunile lor, de preceptele religioase. In Orientul Mijlociu, potrivit celor angajati in conflictul de durata arabo-israelian prin actiuni teroriste, fiecare Dumnezeu pare a-si inspira credinciosii in acest sens. Dar cat de „religioase“ sunt, pana la urma, convingerile celor care, in fapt, actioneaza pentru indeplinirea unor obiective politice sau cat de interesate sunt ambele parti in a transforma un conflict, eminamente politic, intr-unul cu substrat religios, pentru motivarea luptatorilor?

Terorismul cu fundamentare religioasa ramane valabil si pentru alte coordonate geografice. Reprezentantii sectei japoneze Aum Shinro-kyu (Aum Adevarul Suprem), responsabili de atacul cu Sarin in metroul din Tokyo, din martie 1995, invoca precepte religioase, chiar daca acestea tin de un alt orizont cultural-religios. In toate aceste cazuri, teroristii par sa fie convinsi ca indeplinesc vointa lui Dumnezeu si ca vor grabi izbavirea omenirii.

Originile terorismului religios sunt indepartate si ele se regasesc atat in Orientul Mijlociu, cat si in India. De-a lungul secolului trecut terorismul a imbracat forme etnice, nationaliste sau ideologice, insa se observa o recrudescenta a terorismului religios, desi putine organizatii teroriste pornesc, in actiunile lor, de la motivatii exclusiv religioase. In 1968, de pilda, nici unul dintre cele 11 grupuri teroriste identificabile nu erau religioase. Astazi se cunosc aproape 50 de astfel de grupuri, dar numai un sfert dintre ele au motivatii religioase. Pe de o parte, unele organizatii se revendica de la convingeri religioase – precum catolica IRA sau gruparile protestante paramilitare din Irlanda de Nord –, dar aspectele nationaliste sau separatiste sunt predominante, iar pe de alta parte sfarsitul razboiului rece si prabusirea sistemului comunist sovietic au insemnat pentru lumea musulmana esecul unuia dintre cele mai generoase proiecte de emancipare – marxismul. O resurectie a fundamentalismului aparea, in aceste conditii, ca fiind inevitabila.

Terorismul religios are o anume „audienta“, spre deosebire de alte forme de terorism. Teroristii obisnuiti apeleaza la simpatia membrilor comunitatilor ale caror interese sustin ca le apara sau ale oamenilor in numele carora cred ca vorbesc, actionand in cadrul limitat al sistemului existent la a carui imbunatatire isi inchipuie ca vor contribui prin mijloacele proprii de manifestare. Teroristii ale caror actiuni sunt inspirate de precepte religioase se considera angajati in ceea ce ei numesc „razboi total“, actionand in afara unui sistem pe care nu-l recunosc, iar cei care nu impartasesc aceleasi orientari religioase pot fi socotiti o tinta legitima. De altfel, violenta si amploarea actiunilor acestora din urma

depasesc ceea ce indeobste consideram a fi act terorist, asa cum atentatele din 11 septembrie, din America, au dovedit-o cu prisosinta. Extremistii cu convingeri religioase profunde ii socotesc inferiori pe cei care nu apartin comunitatii de la care ei se revendica. In consecinta, ii descriu, in mod deliberat, in termeni denigratori care dezumanizeaza, numindu-i necredinciosi, caini, copii ai lui Satan sau socotindu-i necurati sufleteste. Autoritatile clericale – fie ayatollahi sau mollahi, preoti sau rabini, pastori sau reverenzi – isi ingaduie sa reciteasca, in maniera proprie, pentru uzul credinciosilor, textele sacre oferind interpretarea care justifica, din punct de vedere religios, violenta.

Serge Moscovici observa, pornind de la aprecierile parintelui psihologiei multimilor, Gustave Le Bon, care socotea ca toate credintele multimii au o forma religioasa, ca intensitatea credintei si exaltarea sentimentelor, tendinta de a-i socoti dusmani pe aceia care le refuza si prieteni pe cei care le impartasesc, sacrificiile de vieti omenesti cerute si obtinute de toti marii fondatori ai celor mai vaste credinte si caracterul cvasi-divin cu care oamenii simpli i-au investit pe acestia conduc la supunere oarba (Serge Moscovici, Epoca maselor, Institutul European, Iasi, 2001, p. 120-122). Cultul personalitatii, pe care regimurile totalitare ale secolului al XX-lea l-au experimentat din plin, reprezinta una dintre formele – laicizate – ale unei asemenea supuneri neconditionate.

Teroristii care actioneaza in virtutea credintelor religioase raman impredictibili, taria convingerilor proprii oferindu-le capacitatea de a semana moartea in randul comunitatilor umane la o scara ridicata.

 Personalitatea teroristuluiAtunci cand, prin intermediul mass-media, aflam de acte teroriste, mai totdeauna cei care le

savarsesc sunt prezentati ca fiind instabili psihic, cu un comportament care iese din limitele firesti. Marea majoritate a teroristilor nu sunt nici pe departe instabili psihic, psihopati sau cu un comportament predominant violent. Astfel de oameni ar reprezenta un pericol pentru insasi organizatia care i-ar accepta ca membri.

Ratiunile pentru care anumite persoane se alatura gruparilor teroriste sunt importante pentru felul in care acestea actioneaza ulterior. Numai cativa sunt implicati in plasarea bombelor si luarea de ostatici. Marea majoritate sunt angajati in crearea retelei in masura sa puna la cale atentatele teroriste. Ei sunt aceia care ofera sau strang, prin fundatii, sume importante de bani, simpatizantii care isi pun la dispozitie casele, observatorii atenti care furnizeaza informatii, specialistii care fac bombele sau chiar politicieni implicati direct in actiunile teroriste sau care se transforma in purtatori de cuvant. Desi motivatiile pentru care fiecare din aceste categorii actioneaza sub umbrela unei organizatii teroriste sunt diferite, ele sunt in masura, impreuna, sa puna la punct o retea eficienta, functionala, capabila sa-si implineasca, prin mijloacele specifice, obiectivele.

Unii sunt nemultumiti de ceea ce societatea le ofera sau sunt convinsi ca sunt mult mai capabili decat ii considera cei din jurul lor. Unul dintre aspectele importante ale motivatiei umane este nevoia de afiliere, necesitatea de relationare, de obtinere a unor aprecieri pozitive de la cei din jur. In lipsa acestora, se nasc frustrarile, iar necesitatea de a gasi un vinovat, responsabil de toate neajunsurile personale, determina afilierea la un grup care identifica un acelasi „tap ispasitor“.

Decizia de a utiliza violenta nu este asa de usor de luat. Dar, pentru un individ care a devenit dependent din punct de vedere emotional de un grup nu mai este atat de dificil sa aleaga intre a utiliza metodele pe care grupul le preconizeaza si a-l parasi. O puternica nevoie de apartenenta la grup si persistenta ratiunilor care i-au indrumat pasii spre acesta il pot determina, in cele din urma, sa accepte violenta si crima.

Un prim pas este eliberarea completa de ideea ca oameni nevinovati pot sa-si piarda viata ca urmare a actiunilor in care teroristul este implicat. Cum scopul organizatiei este mai important, iar la indeplinirea acestuia poate contribui si el, chiar in mod decisiv, sentimentul utilitatii si impresia ca este o persoana a carei autoritate trebuie respectata isi fac cu usurinta loc. In plus, liderii grupului terorist dezumanizeaza viitoarele victime, acuzandu-le de crime si alte faradelegi, mai mult sau mai putin imaginare, iar unele tinte sunt identificate doar ca structuri si organizatii, abstractii depopulate de fiinte umane care isi au propria existenta.

Se accepta, in general, ca factorii emotionali devin semnificativi dupa ce indivizii obtin statutul de membri ai grupului terorist. Acesta le ofera noilor sositi o contracultura centrata in jurul propriilor norme si valori menite sa contribuie la indoctrinare. El tinde sa-i izoleze pe membri de societate (informatiile sunt filtrate sau contracarate), sa controleze cu strictete pe fiecare in parte asigurand coeziunea necesara, uniformizarea si deplina obedienta fata de centru. Grupul se intemeiaza pe o anumita omogenitate din perspectiva ideilor politice si/sau religioase impartasite, a valorilor si obiectivelor stabilite, ceea ce ii determina pe membrii sai sa-si perceapa propriul viitor numai in cadrul acestuia, teama de a fi abandonati, din diferite motive, fiind una dintre spaimele lor majore.

Atunci cand discutam despre psihologia teroristului trebuie subliniate doua aspecte esentiale, care fac din grupurile teroriste redute greu de combatut si distrus. Primul este acela ca teroristul, in general,

are o foarte puternica motivatie si forta acestei motivatii este principalul instrument care ii ingaduie sa ucida si sa se sinucida in actiuni kamikaze. Al doilea este ca teroristii actioneaza in mod obisnuit in grupuri bine inchegate, care intaresc motivatiile si incurajeaza tendintele agresive ale membrilor, inlaturand sentimentele de vinovatie pe care unii le-ar putea incerca pentru consecintele actiunilor intreprinse.

 Cum se pregateste un terorist?La putin timp dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, revista „Newsweek“ a publicat un articol

pe baza unei anchete intreprinse in mai multe tari ale lumii si a marturiilor unor militanti fundamentalisti aflati in inchisoare datorita participarii la actiuni teroriste, despre modul in care sunt pregatiti viitorii teroristi kamikaze, fanaticii patrunsi de ura, care nu pregeta sa-si sacrifice viata pentru a o distruge pe a altora.

Abu Zubaida, un negustor de miere palestinian, originar din Gaza, care a luptat impotriva rusilor in Afghanistan si despre care se spune ca ar fi unul dintre apropiatii lui Ossama bin Laden, bate adesea drumurile Pakistanului de unde isi recruteaza viitorii mujahedini luptatori in razboiul sfant. El nu se afla in nici un caz in cautarea unor oameni cu mintea ratacita, ci, dimpotriva, musulmani credinciosi care se inchipuie in avangarda celor alesi. Unii urmeaza a sluji cauza prin confectionarea de documente false sau plimbarea banilor dintr-un loc intr-altul pentru a fi spalati. Altii vor fi instruiti in manuirea armelor sau in fabricarea dispozitivelor explozive. Numai un numar redus sunt pregatiti pentru a se lasa sfartecati in atacuri sinucigase impotriva americanilor si aliatilor lor.

Ahmed Ressam, un algerian de 34 de ani, somer si fascinat de filmele cu Clint Eastwood, a povestit autoritatilor americane, cu care coopereaza in speranta reducerii pedepsei primite, cum a fost verificat de Abu Zubaida la Peshawar (Pakistan), fiind trimis apoi peste granita, in Afghanistan, in tabara de la Khalden. Numarul celor aflati aici, timp de sase luni cat Ressam a fost instruit, a fluctuat intre 50 si 100 de oameni, grupati pe tarile de origine, o celula fiind compusa din 5-6 membri. Faceau instructie cu arme si munitii achizitionate de la talibani, invatand cum sa arunce in aer uzine electrice si de gaze, aeroporturi, cai ferate, mari corporatii sau hoteluri cu sali de conferinte. Au invatat sa utilizeze gaze toxice la gurile de aerisire ale cladirilor corporatiilor sau ale blocurilor de locuinte. Au deprins tehnici de supraveghere si cum sa se deghizeze in turisti care fotografiaza, cum sa foloseasca fraudulos cartile de credit, cum sa obtina o slujba si sa se comporte onorabil pentru a nu atrage atentia asupra lor. Li s-a sugerat sa evite moscheile si imbracamintea care ar putea sa sugereze vreo legatura cu islamul. Li s-au dat sa citeasca numeroase fatwa (decrete religioase) care justificau atacurile impotriva americanilor si a intereselor lor peste tot in lume. Ressam a fost trimis apoi in Canada, unde urmau sa faca rost de bani (inclusiv prin spargerea bancilor), ei fiind invatati sa supravietuiasca fara un sprijin financiar din afara si sa actioneze (independent unii de altii) la primul semnal primit.

In mod sigur alte celule continua sa existe pe teritoriul SUA si al altor state. Pozand in turisti sau oameni cumsecade care, luandu-si locuinte cu chirie, se poarta politicos cu vecinii, ei asteapta momentul marii confruntari.