Începuturile literaturii arabe

Primele lucrări literare arabe datează din secolul al VI-lea d.Hr. Acestea au fost realizate de membri ai

comunităților seminomade de beduini din Peninsula Arabă și au fost transmise o perioadă îndelungată

doar pe cale orală.

Literatura preislamică • Cele mai vechi opere literare arabe care s-au păstrat

până astăzi provin din secolele V- VI d.Hr., perioadă numită "Jāhiliyya" ("Epoca ignoranței"). Majoritatea acestor opere sunt poeme, cu același ritm și metru pe toată lungimea lor, având ca temă principală viața beduinilor. Printre cei mai apreciați poeți din această perioadă se numără: Antara, Zuhayr și Imru-al-Qays.[1] Principalele antologii de poezie preislamică sunt: al-Muallaqat, al-Mufaddaliyyat și Cartea cântecelor (în arabă: Kitāb al-aġāni), aceasta din urmă realizată de Abul Faraj al-Isfahani.

Coranul

• Coranul, Cartea sfântă a Islamului, este considerat de musulmani perfect, atât din punct de vedere literar, cât și religios. Capitolele Coranului, numite sure, sunt scrise în proză versificată, nefiind ordonate cronologic, ci în funcție de lungime, excepție făcând doar prima sură

Revelarea Coranului • Conform tradiției islamice, profetul Muhammad a fost ales să spună

în cea mai pură limbă arabă – așa cum este considerată araba coranică de către exegeții musulmani – atât noul mesaj trimis de Dumnezeu omenirii, precum și ceea ce revelase parțial, din aceeași matrice celestă, Umm al-Kitāb (Maica Scripturii), profeților anteriori, cu precădere, lui Abraham (Ibrāhīm), Noe (Nūh), Iona (Yūnus), Moise (Mūsā) și lui Iisus Hristos (Isā al-Masīh) – care, în viziunea coranică, este doar un mare profet:– Trimisul a crezut în ceea ce a fost pogorât asupra sa de la Domnul său.

El, laolaltă cu credincioșii, au crezut în Dumnezeu, în îngerii Săi, în cărțile Sale, în trimișii Săi. “Noi nu facem deosebire între trimișii Săi.” Și ei au spus: “Ascultăm și ne supunem! Iertarea Ta, Domnul nostru, căci întru Tine este devenirea!” (Coranul, II, 285).

Literatura de tip adab

• Printre lucrările medievale în proză, literatura de tip adab deține un loc de cinste. Acest gen combină proza anecdotică cu alte elemente, cum ar fi versetele coranice, hadith-urile și poezia. Acest lucrări erau create pentru a fi educative, dar și amuzante. Principala temă a lucrărilor adabice au fost personajele literare. Enciclopediile adabice acopereau o gamă mare de teme și aveau, de multe ori, mai multe volume.