În vreme de război este o nuvelă realist psihologică, cu accente naturaliste, scrisă

de Ion Luca Caragiale și publicată pentru prima oară în 1898. Alături de Ioan Slavici, Ion

Luca Caragiale este creatorul nuvelei realist-psihologice, deosebindu-se de acesta nu numai

prin tematica abordată, ci mai ales prin capacitatea artistică de a insera în firul epic principiile

estetice naturaliste, reprezentate în literatura universală de Émile Zola. Barbu Ștefănescu

Delavrancea afirma: Ion Luca Caragiale este „scriitorul cel mai zolist, naturalistul nostru

prin excelență“.

Nuvela are un caracter scenic, dialogurile conțin replici scurte, gesturile sunt descrise

detaliat, completând fișa psihologică pe care o realizează autorul în această creație. Tema

nuvelei o constituie dezumanizarea individului stapânit de patima inavutirii. Firul epic

urmează linia unei compoziții clasice și conturează treptat obsesia lui Stavrache și evoluția ei

spre nebunie. Caragiale compune astfel un destin tragic printr-o detaliată analiză psihologică.

Personajul central al nuvelei IN VREME DE RAZBOI, este hangiul Stavrache

Georgescu, fratele mai mare al lui Iancu, popa la Podeni. ste un personaj rotund, surpins in

evolutie. In cuprinsul textului intalnim atat elemente de prosopografie cat si de etopee.

Inceputul nuvelei ni-l prezinta pe Stavrache foarte multumit; hangiu instarit, sigur de sine.

Preferinta naturalismului pentru morbid ori pentru viciile si defectele fizice, se converteste

aici, in prezentarea deformarii sufletesti a personajului principal. Pentru aceasta, autorul pune

in evidenta aspectele intunecate ale constiintei, sondând gândurile cele mai ascunse ale

hangiului: dorinta nemarturisita ca tâlharii sa-si divulge capetenia si chiar speranta ca fostul

preot va fi murit in luptele de la Plevna. Avand cultul rudeniei de sange, hangiul se arata

ingrijorat de soarta fratelui sau, popa Iancu si gaseste o solutie ingenioasa pentru a-l scapa de

urmarirea autoritatilor. Dar, dupa plecarea acestuia, in Stavrache dospeste incet-incet

germenele agoniselii, perspectiva unui trai usor in absenta fratelui. Marea drama a

personajului vine din permanenta sa senzatie de incertitudine, el vrea sa-si fixeze existenta,

sa-si dobandeasca un statut social stabil, fapt imposibil cat timp nu are certitudinea disparitiei

fratelui plecat.

Dupa primirea scrisorii, care il anunta despre moartea eroica a fratelui sau Stavrache

plange mult, dar se consoleaza repede, si primul gand este sa mearga la notar, ca sa afle cum

poate intra cu forme legale in stapanirea averii fratelui sau. Dupa dobandirea tuturor actelor,

Stavrache este chinuit de gandul ca fratele sau s-ar putea totusi intoarce si atunci el ar putea

pierde averea castigata atat de usor. Personajul are cosmaruri in care fratele ii apare in diferite

ipostaze. In primul cosmar Popa Iancu ii apare ca un ocnas. Stavrache il cearta ca si-a facut

neamul de ras, dar mai are inca sentimente umane, fiindu-i mila de fratele sau. In al doilea

cosmar fratele ii apare in ipostaza de capitan. De data aceasta Stavrache manifesta porniri

animalice, incercand sa-l ucida. Dupa aceste cosmaruri, Stavrache isi schimba firea devenind mai

irascibil,suspicios, avand reactii ciudate cu clientii.

Socul realitatii provoaca o ruptura in mintea bolnava a hangiului. Aparitia fratelui il

gaseste pe hangiu epuizat nervos din pricina tensiunii pe care singur si-a construit-o, astfel

incat psihicul sau cedeaza, deviind in nebunie, in pierderea definitiva a controlului. Nebunia

lui Stavrache, ajunsa in final la forme paroxiste, se afla in el insusi, iar situatiile exterioare,

create prin prezenta fratelui sau Popa Iancu, au rolul de a declansa rostogolirea iminenta spre

drama neasteptata.

Ca intr-o foaie de observatie clinica, autorul urmareste reactiile fiziologice ale

hangiului, in episodul final. Eroul principal, Stavrache, este conturat în evoluția sa. Starile

prin care el trece definesc natura psihică labilă, predispoziția genetică pentru evoluția spre

demență. Faptele personajului (ca si ale fratelui sau, preotul) pot fi puse si pe seama factorului

ereditar. Prin tenta naturalista din nuvela, conditia umana este pusa sub semnul biologicului,

al patologiei si al instinctelor primitive. Procedeele de analiza psihologica pe care naratorul le

utilizeaza cu maiestrie sunt variate si eficiente pentru ilustrarea starilor interioare ale

protagonistului: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, obsesia,

cosmarul.