n Noul Testament nu se gseste expus un plan de a constitui crestinismul ca o "societate cretin", paralel sau suprapus statului, nici ca un sistem filosofic sau religios particular. Comunitatea cretin apare ca "ekklesia tou Theou", adunarea celor chemai de Dumnezeu, unii prin aceeai credin, iubire si ndejde, n care i prin care Dumnezeu cel viu ptrunde in viaa real a oamenilor pentru a-i strmuta ntr-o alta ordine de existen. Biserica ii are originea n iniiativa si chemarea lui Dumnezeu i nu se inventeaz, nu se creeaz ca o asociaie public voluntar. Desigur, aceasta implica o structur, liturgic si sacramental, care este dat in faptele lui Dumnezeu in istorie, ncepnd cu ntruparea, moartea i nvierea Fiului Su i culminnd cu trimiterea Duhului Su cel Sfnt n lume la Cincizecime. De aceea, de la nceput, nu orice adunare de credincioi sau ntrunire cultural se numea biseric. Astfel, comunitatea cretin apare in istorie ca avnd o identitate unic, zidit dupa modelul pe care Iisus Hristos nsusi l-a instituit[footnoteRef:1]. Aceasta este marea surpriz istoric pe care a creat-o "acest neam omenesc", care duce un nou mod de via, necunoscut nainte. Dar tocmai aceast amprent specific a creat dificulti pentru acomodarea cretinismului in situaii culturale, sociale si politice diferite de-a lungul istoriei. [footnoteRef:2] [1: Pr. Prof. Dr. Ion Bria, ,,Dictionar de Teologie Ortodox, Bucureti, 1981, p.190.] [2: Magistrand Pr. I. Mircea, Organizarea Bisericii i viaa primilor cretini dup Faptele Apostolilor, Studii Teologice, seria a II-a, anul VII, nr. 1-2, ianuarie februarie, Bucureti, 1955, p.78]

Biserica postapostolic i patristic a trebuit totui s gseasc un cadru de existen nluntrul imperiului roman, care, la rndul su, nu putea s nu recunoasc realitatea i importana istoric a religiei cretine. Aezarea cretinismului n acest mediu n-a fost uoar, deoarece presupunea o dubl confruntare: cu politeismul religios i filozofia vremii, inclusiv iudaismul, i cu instituiile i structurile politice care menineau imperiul. n ce privete atitudinea fa de cultura grecoroman, se cunosc mai multe tendine apologetice: una militant radical adoptat de cei dinti apologei, care pun raportul dintre cretinism i paginism in termeni de discontinuitate totala (Atenagora); alta defensiv, dar deschis fa de valorile culturii filosofice antice (Teofil al Antiohiei, Sfinii Justin i Vasile al Cezareii), iar alta care ncearca s formuleze cretinismul in termeni de "filosofie cretina" (Clement Alexandrinul, Origen ,).[footnoteRef:3] [3: Constantin Preda, Credina i viaa Bisericii primare. O analiz a Faptelor Apostolior, Studii Teologice, seria a II-a, anul LIV, nr. 1-2, ianuarie iunie, Bucureti, 2002, p.90]

Cu ct cretinismul ptrundea, n lumea intelectual, cu att problemle: care sunt presupoziiile filosofice ale credinei crestine ; cum se comunica Evanghelia prin limbajul, ideile si literatura epocii -conduceau la necesitatea unui misionarism cultural. Teologia patristic arat foarte clar c a existat o asimilare critic a limbajului si noiunilor filosofice (mai ales din platonism si neoplatonism), aceasta, dup ce au fost supuse unui discernamnt sever nsei bazele metafizice ale sistemelor filosofice antice[footnoteRef:4]. n acest proces, cretinismul este preocupat cu filosofiile nu att ca erori metafizice, ci mai degrab ca erori epistemologice, deoarece credina nsemna iluminare, cunoatere prin revelaie. De asernenea, dat fiind ca foarte muli filozofi greci i romani au fost atrai la credina cretina (Justin, Pantem i altii), filozofia i reconsidera poziiile proprii fa de religia cretin. [4: Pr. Drd. Alexandru Tudor, Viaa sacramental a Bisericii n Faptele Apostolilor,Studii Teologice, seria a II-a, anul XXXII, nr. 1-2, ianuarie-februarie, Bucureti, 1980, p.199]

Persecuiile sistematice care urmareau lichidarea definitiv a cretinismului (marea persecuie a lui Diocletian in 303) nceteaza deja sub Galeriu. Dup intlnirea sa cu Licinius, la Milan (313), mparatul Constantin, care ramne toata viaa "pontifex maximus", adopt o legislaie favorabil cretinismului (libertatea cultului public, Duminica este recunoscut ca zi de repaus, Biserica obtine dreptul de a avea proprieti i de a primi donaii etc.), punnd apoi bazele unui imperiu "cretin". Pentru care cldeste "a doua Rom", Constantinopolul - cetatea lui Constantin, pe care o investete cu o autoritate politic si bisericeasc universal, "ecumenic". Datorita lui Constantin i apoi lui Teodosie I dup 381, imperiul roman nu numai c s-a mutat n Orient, dar i-a schimbat fundamental structura i caracterul su. Cretinismul este recunoscut ca religie oficial a imperiului, Biserica fiind inclus in structura politic a statului, bucurndu-se de protecia acestuia. La rndul ei, Biserica declara pe Constantin "egal cu apostolii", iar numele mparatului apare pe listele de pomenire ale Bisericii.[footnoteRef:5] [5: Ibidem, p.200]

n aceste condiii i n aceast perioad (sec. IV-VIII) s-a precizat i raportul dintre Biseric si stat, care poate fi definit ca un raport de "simfonie", in sensul c o instituie nu se poate concepe fr cealalt, ele existnd ca dou entiti complementare, imposibil de separat. Este teoria mparatului Justinian (518-656), bazat pe recunoatetea "diarhiei", a dublei autoriti -cea a mparatului si cea a patriarhului.[footnoteRef:6] [6: Jean Danielou, Biserica nceputurilor, de la origini pana la sfritul secolului III, Editura Universitii Bucureti, Bucureti, 2006, p.95]

n virtutea acestei "simfonii", mparatul, care trebuia s profeseze crezul ortodox, accepta s primeasc coroana din minile patriarhului Constantinopolului, n cadrul unei ceremonii religioase din biserica Sfnta Sofia. Desigur, el nu era ncoronat ca ef al Bisericii, iar patriarhul nu putea s ncoroneze un mparat eretic, mrturisirea ortodox fiind obligatorie pentru a deine oficiul imperial. Pe de alta parte, n virtutea aceleiai "simfonii", mparaii bizantini au convocat sinoadele ecumenice si au promulgat "edicte de credin" mpotriva ereziilor care constituiau un pericol nu numai pentru ortodoxia credinei, ci i pentru unitatea imperiului. Astfel se explica "Henoticon"-ul mparatului Zenon (474-491), un edict de unire, publicat in 482 cu intenia de a reconcilia pe ortodoci, cu monofiziii separai dup sinodul ecumenic de la Calcedon (451) i "Ektesis", promulgat de mparatul Heraclius in 638, n care propune monotelismul ca doctrina de reconciliere. Ambele tentative au euat, doctrinele propuse fiind respinse i de o parte i de alta.n ce privete relaia Bisericii cu poporul, indiferent de formele de stat ale societii Ortodoxia a rmas fidel unui "establishment", care are la baz principiul simfoniei[footnoteRef:7]. [7: G. Morocica, ,,Ereziile principale din perioada sinoadelor Ecumenice, Ed. Deisis,Sibiu, 2000. p. 167.]

Cu toat evoluia aceasta a cretinismului, relaia lui cu statul bizantin, nu s-a putut s nu apar greeli n snul Bisericii. Muli dup a lor plcere sau pentru a se afirma, susineau cu trie cauza proprie care era contrar bisericii. Astfel au aprut greelile dogmatice care poart numele de erezie.