În grădina Ghetsemanide Vasile Voiculescu

„Isus lupta cu soarta şi nu primea paharulCăzut pe brânci, în iarbă se-mpotrivea întrunaCurgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varulŞi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

O mână ne-ndurată, ţinând grozava cupăSe cobora-mbiindu-l şi i-o ducea la gurăŞi-o sete uriaşă sta sufletul să-i rupăDar nu voia s-atingă infama băutură.

În apa ei verzuie jucau sterlici de miereŞi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţăDar fălcile-ncleştându-şi cu ultima putereBătându-se cu moartea, uitase de viaţă.

Deasupra fără tihnă se frământau măsliniiPăreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă.Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădiniiŞi uliii de seară dau roată după pradă. ”

Strofa I prezintă lupta lui Isus, oglindită mai ales în atitudinea Lui şi pe trăsăturile chipului său. Suferinţa este sugerată prin imagini vizuale: „căzut pe brânci”, „curgeau sudori de sânge”, „chipu-i alb ca varul”(contrastul cromatic alb- roşu plasticizează portretul lui Isus, accentuând durerea fizică şi morală) şi imaginea auditivă: „amarnica-i strigare”. Zbuciumul lui se transmite întregului univers: „amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna”.

Strofa a II-a se axează pe simbolul cupei care reprezintă suma suferinţelor pe care urma să le îndure Isus. „Mâna ne-ndurată” care „ţinea grozava cupă” simbolizează voinţa divină implacabilă care hotărâse că Isus trebuia să-şi ducă până la capăt misiunea pe pământ.

Strofa a III-a prezintă conţinutul cupei printr-o serie de antinomii: apă verzuie//sterlici de miere, venin groaznic// dulceaţă, moarte//viaţă. Compoziţia duală a infamei băuturi se referă la dublul aspect al sacrificiului lui Isus: pe de o parte el presupunea suferinţă, umilinţă, teamă (veninul groaznic) dar, pe de altă parte, îndeplinirea lui îi va aduce satisfacţia datoriei împlinite, bucuria de-a-i fi salvat pe muritori (dulceaţa, mierea).Însă în momentul rugăciunii din Ghetsemani omul Isus nu mai percepea decât veninul, ameninţarea suferinţei iminente: „Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă.”

Strofa a IV-a mută centrul atenţiei asupra cadrului exterior care împărtăşeşte suferinţa lui Isus. Prin personificările „se frământau măslinii”, „păreau că vor să fugă”, „treceau bătăi de aripi” se sugerează o stare de agitaţie care a cuprins natura, care participă înfiorată la suferinţa Lui. În ultimul vers prezenţa unor păsări de pradă „uliii de seară”care deja „dau roată după pradă” este un semn prevestitor de moarte.

Limbajul este presărat cu termeni religioşi, preluaţi din textul biblic şi are o tentă arhaică, datorată de asemenea sursei de inspiraţie: „soarta”, „pe brânci”, ”sudori”, „slăvi” „amarnică”, „a stârni”, „sterlici”, „vraişte”, „a îmbia” , „”tihnă”.Din punct de vedre stilistic observăm prezenţa figurilor de stil care sporesc expresivitatea textului, fără a-l încărca în mod inutil şi ostentativ cu podoabe retorice. Remarcăm astfel metafore: ”paharul”, „mînă ne-ndurată”, „infama băutură”, „veninul groaznic”, „sterlici de miere”, epitete: „sudori de sînge”, „chipu-i alb” „veninul groaznic”, „sete uriaşă” „grozava cupă” , „amarnica-i strigare” „infama băutură”(aceste ultime exemple sunt şi inversiuni), comparaţia „chipu-i alb ca varul”, personificări: „se frământau măslinii”, „păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă”.

Titlul poeziei stabileşte coordonatele locale ale evenimentului descris „În grădina Ghetsemani”, anunţă tema biblică şi direcţionează aşteptările cititorului spre o poezie religioasă .

Prima strofa imaginea lui Isus pare desprinsa dintr-o icoana ce-linfatiseaza rugandu-se in gradina Ghetsemani."Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intr-una".Poetul accentueaza insa asupra zbuciumului sau omenesc, asupra luptei sale cu "soarta" ce-linspaimanta .Apostolul Luca spune in "Evanghelie" ca "sudoare i se facuse ca niste picaturi mari de sange, care cadeau pe pamant".Ideea aceasta revine in versul al treilea din prima strofa, unde imaginile vizuale sugereaza opozitia omenesc - divin. Sudorile de sange reprezinta viata terestra, pe cand albul este un simbol al puritatii ceresti: "Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul". Durerea lui Isus capata proportii cosmice, intreaga natura fiind ravasita de o jale metafizica: "Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna".

Strofa a doua si a treia amplifica indoiala, ezitarea celui predestinat sa bea "grozava cupa" si subliniaza tragedia omului inspaimantat de patimile crucificarii.In ciuda setei uriase care-l chinuie, Isus-omul refuza sa bea "infama bautura", simbolizand pacatele omenirii pe care el trebuia sa le rascumpere prin jertfa. "Veninul groaznic" se ascunde sub aparenta amagitoare a mierii si lupta lui Isus cu moartea depaseste limitele unei drame omenesti.Poetul il prezinta inclestandu-si falcile cu ultimele puteri.Aceasta lupta cu moartea reprezinta de fapt eternul conflict dintre suflet si trup, dintre spirit si materie.

Ultima strofa revine la cadrul traditional evanghelic din catrenul de inceput, adecvat zbuciumului interior al lui Isus.Lupta dintre omenesc si divin da unicitate gestului de sfidare a suferintei in inclestarea cu moartea si il proiecteaza pe Isus la inaltimea monumentala a naturii.Este prezentata imaginea terifianta a maslinilor care "vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada" , amplificand astfel tragismul viziunii. Metafora "uliii" din ultimul vers sugereaza parca pe dusmanii care vin sa-l prinda pe Isus, iar maslinii - pe apostolii care-l parasesc cuprinsi despaima.Un vant de spaima ravaseste gradina si framanta lumea, anuntand martiriul ce va rascumpara pacatele omenirii.

Realizare artistica: elementele referitoare la cadrul natural sunt foarte putine. Aflam doar ca Isus a cazut "in iarba" si ca maslinii se framanta privindu-l.Zbuciumul interior al acestuia este sugerat prin epitete provenite din adjective ca "amarnica-i strigare" , "mana nendutata" , "sete uriasa" , "veninul groaznic".Verbele la imperfect, cu rol de predicat, servesc la proiectarea dramei lui Isus intr-un timp mitic.