IMPORTANTA ZAPEZII PENTRU PAMANT SI PLANTE

Stratul de zapada ce acopera solul, in timpul sezonului rece, are o importanta deosebita, datorita grosimii, structurii si densitatii ce-l caracterizeaza. Datorita conductibilitatii sale reduse, stratul de zapada joaca rol protector pentru sol contra ingheturilor radiative si advective.

Pentru taranul roman, faptul ca iarna terenurile sale cultivate nu sunt acoperite cu zapada, ii ridica multe semne de ingrijorare. Pentru agricultura, zapada e ca o  mana cereasca, intrucat intereseaza conditiile de iernare ale culturilor de toamna (grau, orz, orzoaica), care sunt protejate de gerul naprasnic, precum si rezervele de apa pe care semintele le pot obtine ca urmare a topirii zapezii si a perioadei de precipitatii de la inceputul primaverii, refacandu-se astfel deficitul de apa din sol.

Una dintre plantele ce detine de altfel beneficiile cele mai mari oferite de un strat de zapada este rapita, aceasta planta fiind destul de sensibila la ger, nerezistand la temperaturi de sub -5 grade Celsius.

Ce se intampla insa cu recoltele in lipsa unui strat de zapada protector este lesne de inteles… culturi agricole calamitate sub amenintarea gerului si un deficit ulterior in economia tarii..

Iarna, afara gerul se ascute, iar acest lucru nu este pe placul nimanui. In schimb, avem motive sa ne bucuram de stratul de zapada asternut, care da nastere unui peisaj mirific si care joaca un rol important in renasterea de mai tarziu a naturii. Chiar daca pare contradictoriu, zapada este tocmai lucrul de care au nevoie gradinile in timpul iernii.

Un strat cu gosimea de 25 cm de zapada este echivalentul unui strat de circa 2,5 cm de apa. Printre cristalele de gheata exista foarte mult aer, din acest motiv, zapada este un bun izolant in conditii de frig extrem, ocrotind semintele si plantele pana primavara. Atunci, "patura" de apa inghetata ce a luat forma pamantului, se topeste udand solul si alimentand izvoarele.

Fara invelisul protector de zapada, apa inmagazinata de celulele plantelor este predispusa la inghet, fapt care duce la o deteriorare definitiva a formatiunilor vegetale. La fel de bine, omatul constituie o opreliste pentru rozatoarele care produc stricaciuni in gradina, cum ar fi iepurii. Mai multe pasari profita de proprietatea zapezii de termoizolant pentru a se ocroti de frig noapte cand dorm, ori cand se odihnesc in timpul zilei.

1

Atentie insa in urmatoarea situatie: Uneori, plantele vesnic verzi si rasinoasele sufera pagube insemnate din cauza zapezii ce se depune pe coroanele lor. Inlaturarea zapezii cand este inca afanata este o lucrare de intretinere de mare importanta si orice intarziere poate produce pagube majore. 

VIATA PLANTELOR SI A ANIMALELOR IN TIMPUL IERNII

Fără haine groase şi o încălţăminte corespunzătoare, oamenii ar suferi îngrozitor de frig, ba chiar ar pieri, în timpul iernilor geroase din zonele nordice extreme. Pentru numeroase animale însă, viaţa merge înainte, indiferent de anotimp. În afară de hăinuţa lor călduroasă de iarnă, fie din pene, fie din blană, animalele profită şi de o uluitoare proprietate a zăpezii. După cum se ştie, zăpada este un bun termoizolant.

Sub zăpadă, animale mici cu blăniţă mişună prin tunelele făurite de ele văzându-şi nestingherite de viaţă. Nu stau o clipă locului, cea mai mare parte a zilei petrecând-o în căutarea hranei. Cine sunt aceşti harnici căutători? Lemingi, şoareci de câmp şi chiţcani - animale mici insectivore, prin excelenţă nocturne, înrudite cu cârtiţele. Pe zăpadă însă, pot fi zăriţi adesea şoareci fugind de colo-colo după fructe, nuci, seminţe şi scoarţa moale a copacilor tineri.

Cum reuşesc aceste micuţe mamifere să-şi menţină constantă temperatura corpului? De folos le este nu doar hăinuţa lor călduroasă de iarnă, ci şi metabolismul rapid, un fel de cuptor încorporat. Dar, aşa cum probabil vă imaginaţi, aceste „cuptoraşe“ pe picioare au nevoie de o grămadă de combustibil. Chiţcanii, de pildă, mănâncă zilnic insecte, larve şi pupe într-o cantitate ce aproape că echivalează cu propria greutate. Cea mai mică specie însă, chiţcanul pitic, mănâncă şi mai mult! Aşadar, practic fiecare clipă în care sunt treji, chiţcanii nu fac altceva decât să caute cu frenezie de mâncare.

Multe dintre aceste mamifere sunt însă cap de listă pe meniul animalelor de pradă precum bufniţa, hermelina şi nevăstuica. Suple şi agile, nevăstuicile se strecoară cu uşurinţă după hrană prin labirintul de tunele ascunse în zăpadă. Nevăstuicile vânează chiar şi iepuri, care sunt mai mari decât ele! Şi bufniţele sunt mereu în căutarea prăzii. Huhurezul-bărbos are auzul atât de fin, încât poate detecta şi urmări până şi un şoarece de câmp care merge pe sub zăpadă, bineînţeles dacă stratul de zăpadă nu este foarte gros. După ce-şi localizează prada, huhurezul se năpusteşte în zăpadă asupra bietului animal, îl prinde în gheare ca-ntr-o menghină şi zboară apoi cu el departe.

2

În schimb, când stratul de zăpadă este gros, pentru multe animale perspectivele sunt sumbre: foamete sau chiar moarte, pentru animalele de pradă, şi suprapopulare, pentru speciile care constituie prada altor animale! Prin urmare, ca să nu moară de foame iarna, când „meniul“ este sărac, multe animale trăiesc din rezervele de grăsime pe care le acumulează în lunile de vară. Cu toate acestea, tot se mai găseşte câte ceva de mâncare. De exemplu, elanul se hrăneşte cu ramurile tinere ale arborilor, mai ales ale pinilor. Veveriţa se ospătează cu seminţele hrănitoare pe care le-a ascuns în „cămările“ ei. Iar iepurele de câmp roade scoarţa, rămurelele ori mlădiţele copacilor tineri. Anumite specii de păsări se desfată cu fructe îngheţate şi lăstari de pini.

Mai multe păsări profită de proprietatea zăpezii de termoizolant pentru a se ocroti de frig când se odihnesc în timpul zilei ori când dorm noaptea. Printre ele se numără ierunca, cocoşul-de-mesteacăn şi cocoşul-încălţat, dar şi unele păsări mai mici, precum vrabia, câneparul şi mugurarul. Când stratul de zăpadă e gros şi pufos, unele păsări efectiv plonjează în zăpadă la fel cum o pasăre marină plonjează în apă. Aceasta este o strategie inteligentă căci animalele de pradă nici nu vor vedea, nici nu vor adulmeca urmă de pasăre!

Odată ajunse sub stratul de omăt, păsările sapă galerii orizontale de aproape un metru lungime, numite în finlandeză kieppi. Peste noapte, vântul şterge de pe zăpadă orice urmă care ar da de gol vreo vietate ascunsă dedesubt. Când drumeţii se apropie prea mult de aceste vizuini, scârţâitul zăpezii alertează păsările. Rezultatul? O explozie de zăpadă, însoţită de bătăi sălbatice de aripi! Şi cum are loc la doar câţiva metri de drumeţul luat pe nepregătite, cu siguranţă el trage o sperietură bună!

Odată cu schimbarea anotimpului, unele animale arctice îşi schimbă şi ele hăinuţele. Blana sau penele de vară sunt înlocuite cu o haină de iarnă, mai exact una de camuflaj, care le ajută să se integreze perfect în peisajul iernii. În Finlanda, vulpea polară, iepurele zăpezilor şi unele specii de nevăstuici năpârlesc toamna. Noua lor hăinuţă este groasă, de culoare albă sau aproape albă. Şi cocoşul-încălţat îşi schimbă penajul pestriţ de vară cu unul de un alb strălucitor. Iar labele, care în sezonul cald au pene doar pe ici, pe colo, se umplu de pene, devenind adevărate „rachete de zăpadă“. Unele specii aflate în „meniul“ altor animale beneficiază de protecţie chiar şi în timpul schimbării garderobei! Şi asta pentru că hăinuţele lor pestriţe se contopesc perfect cu solul acoperit parţial de zăpadă.

V-aţi întrebat vreodată de ce păsărilor nu le îngheaţă picioarele când merg prin zăpadă ori pe gheaţă? Ei bine, secretul lor constă într-un „schimbător de căldură“ extrem de eficient, încorporat în picioare. Cu alte cuvinte, când sângele arterial cald, ce pleacă de la inimă, ajunge în picioare, încălzeşte sângele rece şi apoi se întoarce la inimă.

Într-adevăr, multe forme de viaţă supravieţuiesc în condiţii extreme, de la gerul polilor până la arşiţa tropicelor. Mai mult, chiar o duc bine! Cei ce au descoperit şi au fotografiat asemenea vieţuitoare au fost elogiaţi pentru eforturile lor, şi pe bună dreptate!

3