Importanta zapezii in timpul iernii pentru pamant, plante si animale

Chiar daca pare contradictoriu, zapada este tocmai lucrul de care au nevoie gradinile in timpul iernii.

Fără haine groase şi o încălţăminte corespunzătoare, oamenii ar suferi îngrozitor de frig, ba chiar ar pieri, în timpul iernilor geroase din zonele nordice extreme. Pentru numeroase animale însă, viaţa merge înainte, indiferent de anotimp. În afară de hăinuţa lor călduroasă de iarnă, fie din pene, fie din blană, animalele profită şi de o uluitoare proprietate a zăpezii. După cum se ştie, zăpada este un bun termoizolant.

Zăpada este alcătuită din cristale de gheaţă, care s-au format din vapori de apă. Un strat de aproximativ 25 cm de zăpadă este echivalentul unui strat de circa 2,5 cm de apă. Înţelegem deci că printre cristalele de gheaţă există foarte mult aer. Din acest motiv, zăpada este un bun izolant în condiţii de frig extrem, ocrotind seminţele şi plantele până primăvara, când dă dezgheţul. Atunci, „pătura“ de apă îngheţată, ce a luat forma solului, se topeşte udând pământul şi alimentând pâraiele.

Uneori, plantele vesnic verzi si rasinoasele sufera pagube insemnate din cauza zapezii ce se depune pe coroanele lor. Inlaturarea zapezii cand este inca afanata este o lucrare de intretinere de mare importanta si orice intarziere poate produce pagube majore.

Sub zăpadă, animale mici cu blăniţă mişună prin tunelele făurite de ele văzându-şi nestingherite de viaţă. Nu stau o clipă locului, cea mai mare parte a zilei petrecând-o în căutarea hranei. Cine sunt aceşti harnici căutători? Lemingi, şoareci de câmp şi chiţcani - animale mici insectivore, prin excelenţă nocturne, înrudite cu cârtiţele. Pe zăpadă însă, pot fi zăriţi adesea şoareci fugind de colo-colo după fructe, nuci, seminţe şi scoarţa moale a copacilor tineri.

Cum reuşesc aceste micuţe mamifere să-şi menţină constantă temperatura corpului? De folos le este nu doar hăinuţa lor călduroasă de iarnă, ci şi metabolismul rapid, un fel de cuptor încorporat. Dar, aşa cum probabil vă imaginaţi, aceste „cuptoraşe“ pe picioare au nevoie de o grămadă de combustibil. Chiţcanii, de pildă, mănâncă zilnic insecte, larve şi pupe într-o cantitate ce aproape că echivalează cu propria greutate. Cea mai mică specie însă, chiţcanul pitic, mănâncă şi mai mult! Aşadar, practic fiecare clipă în care sunt treji, chiţcanii nu fac altceva decât să caute cu frenezie de mâncare.

`Multe dintre aceste mamifere sunt însă cap de listă pe meniul animalelor de pradă precum bufniţa, hermelina şi nevăstuica. Suple şi agile, nevăstuicile se strecoară cu uşurinţă după hrană prin labirintul de tunele ascunse în zăpadă. Nevăstuicile vânează chiar şi iepuri, care sunt mai mari decât ele! Şi bufniţele sunt mereu în căutarea prăzii. Huhurezul-bărbos are auzul

1

atât de fin, încât poate detecta şi urmări până şi un şoarece de câmp care merge pe sub zăpadă, bineînţeles dacă stratul de zăpadă nu este foarte gros. După ce-şi localizează prada, huhurezul se năpusteşte în zăpadă asupra bietului animal, îl prinde în gheare ca-ntr-o menghină şi zboară apoi cu el departe. În schimb, când stratul de zăpadă este gros, pentru multe animale perspectivele sunt sumbre: foamete sau chiar moarte, pentru animalele de pradă, şi suprapopulare, pentru speciile care constituie prada altor animale! Prin urmare, ca să nu moară de foame iarna, când „meniul“ este sărac, multe animale trăiesc din rezervele de grăsime pe care le acumulează în lunile de vară. Cu toate acestea, tot se mai găseşte câte ceva de mâncare. De exemplu, elanul se hrăneşte cu ramurile tinere ale arborilor, mai ales ale pinilor. Veveriţa se ospătează cu seminţele hrănitoare pe care le-a ascuns în „cămările“ ei. Iar iepurele de câmp roade scoarţa, rămurelele ori mlădiţele copacilor tineri. Anumite specii de păsări se desfată cu fructe îngheţate şi lăstari de pini.

Mai multe păsări profită de proprietatea zăpezii de termoizolant pentru a se ocroti de frig când se odihnesc în timpul zilei ori când dorm noaptea. Printre ele se numără ierunca, cocoşul-de-mesteacăn şi cocoşul-încălţat, dar şi unele păsări mai mici, precum vrabia, câneparul şi mugurarul. Când stratul de zăpadă e gros şi pufos, unele păsări efectiv plonjează în zăpadă la fel cum o pasăre marină plonjează în apă. Aceasta este o strategie inteligentă căci animalele de pradă nici nu vor vedea, nici nu vor adulmeca urmă de pasăre!

Odată ajunse sub stratul de omăt, păsările sapă galerii orizontale de aproape un metru lungime, numite în finlandeză kieppi. Peste noapte, vântul şterge de pe zăpadă orice urmă care ar da de gol vreo vietate ascunsă dedesubt. Când drumeţii se apropie prea mult de aceste vizuini, scârţâitul zăpezii alertează păsările. Rezultatul? O explozie de zăpadă, însoţită de bătăi sălbatice de aripi! Şi cum are loc la doar câţiva metri de drumeţul luat pe nepregătite, cu siguranţă el trage o sperietură bună!

Odată cu schimbarea anotimpului, unele animale arctice îşi schimbă şi ele hăinuţele. Blana sau penele de vară sunt înlocuite cu o haină de iarnă, mai exact una de camuflaj, care le ajută să se integreze perfect în peisajul iernii. În Finlanda, vulpea polară, iepurele zăpezilor şi unele specii de nevăstuici năpârlesc toamna. Noua lor hăinuţă este groasă, de culoare albă sau aproape albă. Şi cocoşul-încălţat îşi schimbă penajul pestriţ de vară cu unul de un alb strălucitor. Iar labele, care în sezonul cald au pene doar pe ici, pe colo, se umplu de pene, devenind adevărate „rachete de zăpadă“. Unele specii aflate în „meniul“ altor animale beneficiază de protecţie chiar şi în timpul schimbării garderobei! Şi asta pentru că hăinuţele lor pestriţe se contopesc perfect cu solul acoperit parţial de zăpadă.

V-aţi întrebat vreodată de ce păsărilor nu le îngheaţă picioarele când merg prin zăpadă ori pe gheaţă? Ei bine, secretul lor constă într-un „schimbător de căldură“ extrem de eficient, încorporat în picioare. Cu alte cuvinte, când sângele arterial cald, ce pleacă de la inimă, ajunge în picioare, încălzeşte sângele rece şi apoi se întoarce la inimă.

2

Într-adevăr, multe forme de viaţă supravieţuiesc în condiţii extreme, de la gerul polilor până la arşiţa tropicelor. Mai mult, chiar o duc bine! Cei ce au descoperit şi au fotografiat asemenea vieţuitoare au fost elogiaţi pentru eforturile lor, şi pe bună dreptate!

In primele nopti geroase, cu pamantul acoperit de un strat gros de zapada, cautarea hranii pentru locuitorii padurii devine din ce in ce mai grea. Nici pentru noi oamenii nu este usor sa gasim solutii in vederea ajutorarii prietenilor din natura.

Trucurile animalelor iarna

Atunci cand afara este frig, iar vantul viscoleste zapada privim cu admiratie frumoasa priveliste dinauntru, de la caldura. Daca venim de afara, in casa ne asteapta ceaiul cald sau ciocolata fierbinte si o patura moale. Dar cum procedeaza si cum rezista animalele salbatice care trebuie sa indure cele mai cumplite geruri? Fara paturi si fara incalzire lupta impotriva gerului napraznic si lipsa hranei. De-a lungul timpului, acestea s-au adaptat celor mai grele conditii si si-au dezvoltat propriile trucuri, pentru a infrunta si a trece mai usor peste iarna.

Plecarea in tarile calde

Pasarile calatoare isi simplifica cel mai mult existenta. In fiecare an cand se apropie toamna, se aduna pentru a “fugi” impreuna din calea iernii. Drumul lor nu este deloc usor sau sigur, acestea trebuie sa zboare distante deosebit de lungi pentru a ajunge in insorita departare. Este frumos totusi, atunci cand unele dintre ele se reintorc la vechile cuiburi incepand de la sfarsitul lunii februarie. Atunci ne aduc si noua din lunga lor calatorie mult asteptata primavara

Sforaitul impotriva frigului

Cine nu si-ar dori o asemenea viata: vara si toamna multa mancare si relaxare, iar iarna somn. Asa procedeaza animalele care hiberneaza, ca de exemplu marmotele. Cu vine iarna, cad intr-un somn adanca pana ce simt mirosul proaspat al primaverii. Aricii, liliecii sau hamsterii de camp aduna in timpul verii “rezerve” de grasime, pentru a trece cu bine peste anotimpul rece. De asemenea, ele isi regleaza temperatura corpului, scazand-o, incetinesc respiratia si bataile inimii.

Veveritele, ursul brun si bursucul nu au rezervele de grasime atat de mari incat sa le ajunga o iarna intreaga. Astfel, aceste animale sunt nevoite sa se trezeasca din cand in cand pentru a elimina urina si toxinele din corp si pentru a cauta hrana.

Insectele se ascund sub pamant sau sub scoarta copacilor unde intra intr-un fel de inghet, din care se trezesc abia primavara.

Nu toate pasarile se refugiaza in tinuturi mai calde si nu toate animalele dorm pentru cateva luni. Impotriva gerului sunt protejate de penajul des sau de blana calduroasa. Pasarile retin un strat de aer in pene, care le protejeaza impotriva frigului. Pe langa acest lucru, in cazul

3

in care ninge sau ploua isi formeaza un strat de grasime care nu lasa umiditatea sa ajunga la piele.

Animalele detin strategii si impotriva lipsei de hrana. Unele isi adune provizii care sa le ajunga in lunile geroase. Cu toate aceste “trucuri” animalele trebuie sa faca minimul de efort in timpul iernii pentru a-si mentine energia si pentru a ramane sanatoase.

4